Category Archives: 14. Mănăstirea Sfântul Pavel

Darurile magilor de la Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, documentar rusesc cu subtitrare în limba romană

Darurile magilor de la Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, documentar rusesc cu subtitrare în limba romană (click în bara de jos pe Subtitles/CC).

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

„Bucuria în viața creștinului”, omilie a lui Gheron Nikon de la Nea Skiti (audio, subtitrare română)

„Bucuria în viața creștinului” (audio, 20 min, cu subtitrare în limba română)
Omilie a lui Gheron Nikon, Nea Skiti – Muntele Athos / Traducere din greacă de Elena Dinu
17 octombrie 2016, Katerini

Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

Maica Domnului „contabilizează” pe toţi cei ce merg în Sfântul Munte Athos (1980)

minunea_maicii_domnului

În anul 1980, Părintele Andrei (1904 – 1987), fost stareț al Mănăstirii Sfântul Pavel, se afla la metocul mănăstirii, la Monoxilitis, la intrarea în Sfântul Munte, unde se văd trei stânci (tris adelfia).

Într-una din zile, Părintele Andrei, coborându-se la malul mării să adune lemne, a văzut o femeie în negru stând pe o piatră şi având în mână trei cărți. Dar ochii părintelui erau ținuți să nu înțeleagă că este Maica Domnului. Când a văzut-o, părintele Andrei a rămas nedumerit. S-a apropiat de ea și a întrebat-o: „Cine ești și ce faci aici? Poate ai nevoie să te ajut cu ceva!”. Atunci Maica Domnului i-a zis: „Eu sunt Stăpâna acestor locuri. Într-o carte îi scriu pe cei care vin în Sfântul Munte și rămân pentru totdeauna, în a doua pe cei care vin și se nevoiesc un timp, apoi pleacă, iar în a treia pe cei care doar vizitează și pleacă”.

Părintele Andrei a privit-o nedumerit și luându-și lemnele a plecat spre casa unde locuia. S-a dus apoi în bisericuță să-și facă Vecernia. Când s-a uitat la icoana Maicii Domnului a tresărit: avea același chip ca femeia pe care o întâlnise. Atunci i s-a deschis mintea și a înțeles vedenia. A ieșit în grabă din biserică și a plecat spre mare. Când a ajuns, nu a mai găsit-o. Cu lacrimi în ochi a rugat-o pe Maica Domnului să i se arate din nou. Pe când se ruga a simțit o mireasmă foarte plăcută, dar pe Maica Domnului nu a mai văzut-o.

Silviu Cluci / sursa: doxologia.ro
Mulțumim autorului pentru îngăduința de a prelua textul său pe pagina noastră.

Foto (sus): Reprezentare iconografică a minunii relatate de Egumenul Andrei de la Mănăstirea Sfântul Pavel.

Foto (jos): Țărmul Athosului din dreptul Metocului Mănăstirii Sfântul Pavel de la Monoxilitis, locul unde a avut loc minunea și unde se văd cele trei stânci (tris adelfia). Foto credit Silviu Cluci

Notă edit.: Părinții de la Mănăstirea Sfântul Pavel pomenesc des pelerinilor despre această minunată apariție a Maicii Domnului. Ea este amintită și în lucrările: Arhim. Partenie Aghiopavlitul, Arhimandritul Andrei Proigumenul Mănăstirii Sfântul Pavel, Cuviosul Grigorie, 12/1987, pp. 46-51 și Monahul Moise Aghioritul, Marele Pateric al părinților îmbunătățiți din secolul al XX-lea, Vol. III, 1984-2000, Editura Migdonía, Prima ediție, Septembrie, 2011.

dsc_1654

Nouă apariție editorială: „Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte Athos”, Ieromonahul Eftimie Athonitul

din_traditia_ascetica_si_isihasta_a_sfantului_munte_athos

Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte Athos, Ieromonahul Eftimie Athonitul
Editura Editura Evanghelismos, 2016
240×170, 492 pagini

Traducere a Starețului Ștefan Nuțescu
Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte

Sfântul Munte al Athonului este simbolul dragostei, al deplinei afierosiri lui Dumnezeu a monahilor și al evlaviei credincioșilor Împărați bizantini, care l‐au înzestrat cu dreptul de autoguvernare, cu avatonul și cu alte privilegii legate de acesta.  El rămâne o continuitate vie a puternicei și strălucitei Împărății bizantine de altădată. Prinosul lui de‐a lungul veacurilor este imens și neprețuit.

Există multe feluri de tradiții în Sfântul Munte. Arhitectura, muzica, tradiția tipiconală (tipicul slujbelor), pictura și altele.  Toate sunt bune și însemnate, dar referirea noastră se face aici la trăirea tradiției ascetice și isihaste. Aceasta nu depinde și nu se epuizează prin metode și așezări exterioare. Adică toți cei care trăiesc în pustie sunt pustnici și isihaști, de vreme ce asceza și isihia sunt mai ales o stare, o izbândă și o nevoință duhovnicească. Toți cei care sunt silitori ai firii lor și au trezvie și rugăciune trăiesc această tradiție, indiferent dacă se nevoiesc într‐o chilie sau o chinovie. De aceea cele scrise nu promovează tradiția unui Stareț, a unei Chilii sau a unei Mănăstiri, ci o tradiție vie, continuă și foarte felurită a întregului Sfânt Munte.

Cartea este disponibilă în librăriile de profil și unele pangare ale bisericilor.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Precizări legate de data de pomenire a lui Gheron Iosif Isihastul

Gheron-Iosif-isihastul

Gheron Iosif Isihastul († 15/28 August 1959) este fără îndoială una din cele mai impresionante personalități duhovnicești ale veacului trecut din Sfântul Munte, dar nu numai. Nevoința sa ascetică exemplară a atras un număr restrâns de ucenici, la rândul lor foarte nevoitori, unii dintre aceștia (Efrem Filotheitul, Iosif Vatopedinul, Haralambie Dionisiatul) preluând mai târziu conducerea câte unei mănăstiri și povățuirea duhovnicească a mai multora. Șase mănăstiri athonite sunt conduse astăzi de ucenici ai acestora, de aceea putem spune că Gheron Iosif Isihastul este înnoitorul tradiției isihaste aghiorite în veacul trecut. Tot de numele ucenicilor lui Gheron Iosif se leagă renașterea vieții monahale în mai multe obști grecești din afara Sfântului Munte și de ctitorirea a 17 mănăstiri ortodoxe pe pământ nord-american.

În decembrie 2013, după proslăvirea oficială a Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul, a apărut știrea că în viitorul apropiat va fi proslăvit în rândul sfinţilor Părintele Paisie Aghioritul (lucru care s-a întâmplat între timp), iar după o perioadă scurtă de timp vor fi canonizaţi Părintele Amfilohie (Makris) din Patmos, Arhimandritul Sofronie (Saharov) de la Essex şi Stareţul Efrem Katunakiotul. Nu e un lucru îndepărat nici canonizarea lui Gheron Iosif Isihastul, deja cinstit în toată lumea ortodoxă.

Așadar, nu este un secret faptul că în multe locuri din lumea ortodoxă, Gheron Iosif este cinstit ca Sfânt Cuvios, chiar dacă încă nu oficial. El apare de acum pictat în Icoane, iar cinstitele sale moaște, împărțite prin lume, sunt așezate la loc de cinste, în racle.

După ce m-am sfătuit cu mai mulți iubitori ai Muntelui Athos, am decis a face câteva precizări legate de pomenirea / prăznuirea lui Gheron Iosif Isihastul pentru că an de an, în luna august, apar diverse informații legate de această temă, uneori contradictorii.

Știm din mărturiile ucenicilor faptul că Gheron Iosif Isihastul s-a mutat la Ceruri în data de 15 august 1959, în ziua de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului. Însă această dată corespunde datei de 28 august pe calendarul nou.  De aceea, cei ce țin calendarul nou, cum sunt cei din România (cu care, de altfel, Sfântul Munte se află în comuniune liturgică), îl pot pomeni pe Gheron Iosif la această dată, 28 august.

Vatopedinii, nepoții duhovnicești ai lui Gheron Iosif, il prăznuiesc pe 16 august după calendarul lor (29 august la noi) pentru a nu se suprapune cu prăznuirea Adormirii Maicii Domnului. Însă cei ce țin calendarul nou, pe 29 august prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Socotim că nu ar fi potrivit ca în țară să se prăznuiească tot pe 16 august, întâi datorită diferenței de 13 zile dintre cele două calendare, iar în al doilea rând pentru că pe 16 august, în România, sunt prăznuiți Sfinții Martiri Brâncoveni și ar fi bine să nu se suprapună.

Ori, pentru cei ce țin calendarul nou, data de 28 august respectă fidel adevărul istoric (corespunde zilei de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului în Muntele Athos, ziua în care Gheron Iosif a adormit întru Domnul) și nu pare să aibă niciun alt impediment.

Bunul Dumnezeu să ne aibă în paza Sa pentru rugăciunile Cuviosului Iosif Isihastul!

Laurențiu Dumitru

Gheron Iosif, colectia Cristian Ovidiu Groza, pictata la Cebza

Cuviosul Pavel, ctitorul mănăstirilor aghiorite a Sfântului Pavel și Xiropotamu

Sfântul Pavel, frescă de Manuil Panselinos, Protaton, sec. XIV

Sfântul Pavel, frescă de Manuil Panselinos, Biserica Protaton din Karyes, Sfântul Munte, sec. XIV

Pomenirea Cuviosului Pavel Xiropotamitul se face pe 28 iulie.

Fiu al unor binecredincioși boieri bizantini, deși ajunsese în viața lumească ”ipat al filosofilor”, a îmbrățișat virtutea de tânăr. Luând înfățișare de cerșetor, părăsește Constantinopolul și sosește, nerecunoscut de nimeni, în Muntele cel cu nume sfânt.

În curtea Mănăstirii Xiropotamu - foto pr. Contantin Prodan

În curtea Mănăstirii Xiropotamu – foto pr. Contantin Prodan

Și-a înjghebat coliba nevoințelor sale aproape de locul unde astăzi se află mănăstirea Xiropotamu, al cărei ctitor avea să devină. Având drept saltea pământul și drept pernă o piatră, virtutea lui a atras uimirea și admirația oamenilor, care veneau de pretutindeni să îl caute.

Katholikonul Mănăstirii Xiropotamu - foto pr. Contantin Prodan

Katholikonul Mănăstirii Xiropotamu – foto pr. Contantin Prodan

Dorul după mai multă isihie îl îndepărtează de Mănăstirea Xiropotamu și îl călăuzește la poalele Athosului, unde este nevoit, din pricina numeroșilor ucenici pe care îi avea, să zidească o nouă mănăstire, în cinstea Sfântului Gheorghe, cunoscută astăzi sub numele de Mănăstirea Sfântului Pavel.

Mănăstirea Sfântul Pavel, a doua ctitorie a Sfântului Pavel Xiropotamitul - foto pr. Contantin Prodan

Mănăstirea Sfântul Pavel, a doua ctitorie a Sfântului Pavel Xiropotamitul – foto pr. Contantin Prodan

Cu multă vreme înainte și-a cunoscut sfârșitul și s-a pregătit pentru plecarea din această lume, învățându-i pe ucenicii săi astfel: ”Să aveți, fiilor și fraților mei duhovnicești, dragoste, rugăciune, smerenie și ascultare, pentru că monahul care nu are aceste virtuți nici nu trebuie să se numească monah, ci om lumesc”.

Monahul Gherasim Micraghiannanitul i-a compus o nouă slujbă.

Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Sfinții Sfântului Munte via pemptousia.ro

Rânduiala rugăciunii neîncetate în obștea lui Gheron Iosif Isihastul

iosif-efrem

Când am fost cu bătrânul meu la Schitul Nou, exemplul, îndemnul, tactica şi scopul lui erau să ne sfătuiască continuu, cu ştiinţă, cu pândă prevăzătoare, ca să zicem rugăciunea lui Iisus şi să priveghem în toată vremea. Ne insuflase un simţ adânc al rugăciunii şi al trezviei prin priveghere. Ne spunea că pe monahul care priveghează şi se roagă cu luare aminte să nu-l privim ca pe un om pământesc, ci ca pe îngerul lui Dumnezeu. Şi precum îngerii înalţă doxologii neîncetat lui Dumnezeu Cel Sfânt, cu o fericire şi o bucurie necuprinsă, contemplând, în acelaşi fel şi călugării trebuie să privegheze, să laude, să postească, să se jeluiască şi să plângă zilele şi nopţile. Bineînţeles, noaptea este mai potrivită prin liniştea firii, în special, la ceasurile în care omul se odihneşte de grija zilei. Mintea se linişteşte de flecăreala şi de osteneala de peste zi şi omul mai odihnit şi mai cumpătat are folos mai mult priveghind.

Gheron Iosif, colectia Cristian Ovidiu Groza, pictata la CebzaDuhovnicul nostru ne urmărea dacă ne rugăm continuu şi nu ne ţinea multe teorii, adică învăţături de mai multe ore, ci în puţin timp ne spunea doar ceea ce era necesar.

Câteodată zicea unui frate dintre noi:

– Spune, fiule, rugăciunea, că nu te aud c-o spui!

– Eh, acum, părinte, după atâţia ani de călugărie, s-o spunem cu voce tare?

– Te ruşinezi, fiule, să spui rugăciunea cu voce tare, ca să nu te ia ceilalţi drept începător? Te crezi îmbunătăţit? Este ruşine când nu spunem rugăciunea şi când mintea noastră fuge încoace şi încolo, iar gura nu stă deloc. Aceasta e ruşine, şi înaintea ochilor lui Dumnezeu şi înaintea ochilor oamenilor.

Un frate o spunea continuu, fără încetare, şi într-o zi harul Sfântului Duh l-a vizitat, cu toate că apăruse şi altădată într-un mod diferit. În acea zi, după multă chemare cu glas tare a Numelui lui Iisus, atât i s-au deschis ochii sufletului şi ai trupului încât privea foarte diferit şi nu putea să explice. Toate câte vedea şi auzea erau foarte schimbate şi ţineau de nefiresc. Păsărelele care ciripeau, vegetaţia înflorită, copacii cu floarea şi mireasma lor, soarele, ziua strălucitoare, toate grăiau despre slava lui Dumnezeu. Le vedea ca şi cum ar fi văzut raiul, deveniseră o apocalipsă, o revelaţie, apariţia unei taine atât de ascunsă nouă, care nu putem privi cu ochi duhovniceşti. „Toată suflarea să laude pe Domnul.” Atât regnul animal, cât şi cel vegetal grăiau despre slava, grandoarea, măreţia, farmecul şi frumuseţea lui Dumnezeu. El se minuna, ieşea din sine, nu putea să vorbească, iar ochii i se umpleau de lacrimi, nu pentru păcate, ci pentru frumuseţea lui Dumnezeu.

Oare cum putea inima lui să reziste acestei frumuseţi şi descoperiri divine?

Fragment dintr-o cuvântare a părintelui Efrem Filotheitul ţinută la Sfânta Mănăstire Filotheu pe 25 iunie 1984

Sursa: Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul. Meșteșugul mântuirii, traducere de ieromonah Teofan Munteanu şi Pr. Victor Manohalche, Editura Egumenița, pp. 255-256 via doxologia.ro

Foto (sus): Cuviosul Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927), astăzi unul dintre cei mai renumiți părinți ortodocși contemporani, aici alături de povățuitorul său duhovnicesc lângă care s-a nevoit timp de 12 ani, Gheron Iosif Isihastul (+ 1959).

Foto Icoană: Icoană a lui Gheron Iosih Isihastul, pictată la Mănăstirea Cenza, din colecția Pr. Cristian Ovidiu Groza.

Foto (jos): Arhiva blogului

komboskini-metanier

Bătrânul Theofilact de la Nea Skiti (+ 15 iulie 1986)

geron-theofilaktos1

Un alt bătrân vrednic de pomenire, care a trecut la Domnul de curând, este părintele Theofilact, care a fost ucenic al părintelui Ioachim Spetsiéris, om foarte evlavios, tăcut, liniştit şi neiubitor de cele materiale. După moartea părintelui Ioachim, gheronda Theofilact a rămas singur, şi, neştiind să lucreze nici un lucru de mână, aşa cum obişnuiesc monahii, trăia în mare sărăcie, nu doar din cauza lipsei oricărui venit, ci şi datorită lipsei grijilor pentru cele materiale şi a vieţii sale dusă în simplitate. Mergea din când în când la colibele celorlalţi monahi care locuiau în vecinătatea colibei sale şi îi ajuta pe aceştia la diferite treburi, acolo unde era nevoie, iar aceia îi dădeau câte ceva de mâncare. Avea la coliba sa boltă cu viţă de vie, aşa cum se obişnuieşte la Sfântul Munte. De foarte multe ori, pelerinii ori mirenii care mai treceau pe acolo îi furau din struguri. Gheronda Teofilakt îi vedea de fiecare dată dar el însuşi se ascundea ca nu cumva aceia să-l zărească şi să se ruşineze. Câteodată nu îi mai rămânea nici un strugure, şi rămânea doar cu munca pe care o depusese ca să îngrijească strugurii până aceştia se coceau şi ar fi trebuit culeşi.

Noi vieţuiam încă la peştera de la Sfânta Ana cea Mică, atunci când gheronda Theofilact a venit să ne viziteze. Vrednicul de pomenire bătrânul nostru l-a primit cu multă bucurie şi cu bunătate şi l-a întrebat despre vieţuirea sa, cum îşi petrece timpul la coliba sa, şi dacă este mulţumit. După ce a vorbit cu gheronda despre cum e viaţa sa şi despre alte lucruri, şi, după ce a întrebat şi el la rândul său cum vieţuim noi la peşteră, bătrânul Teofilakt l-a rugat pe gheronda să îl primească să vină să vieţuiască alături de noi, fiindcă îi era greu să vieţuiască singur.

Gheronda l-a încurajat şi i-a spus să nu plece de tot de la coliba sa, ci să vină din când în când să locuiască la noi pentru a se odihni, după care să se întoarcă, mai apoi, la coliba sa.

Acest lucru s-a întâmplat pentru o scurtă perioadă de timp. Mai apoi a dorit să ia schima mare, fiindcă, până atunci fusese simplu monah. Bătrânul nostru a fost cel care l-a făcut schimonah la peştera de la Sfânta Mica Ana. După aceea, legăturile noastre cu el au devenit din ce în ce mai apropiate. Mergeam să-l vizităm destul de des la coliba sa, atunci când mergeam cu diferite treburi la Nea Skiti, de vreme ce, practic făcea parte din obştea noastră.

În perioada aceea începusem să ne gândim să părăsim peştera noastră în care vieţuiam la Sfânta Mica Ana, şi căutam un loc potrivit unde să ne mutăm. Ne înmulţisem şi locul nu permitea să mai vieţuim atâţia acolo, fiindcă încăperea era foarte strâmtă şi pentru trei-patru oameni, iar noi eram şapte. Atunci, gheronda Theofilact ne-a dat ideea de a merge să vieţuim la Nea Skiti, oferindu-ne, pentru început, propria sa colibă, până când vom putea să construim noi coliba noastră unde să ne instalăm. Aşa s-a întâmplat şi am plecat să vieţuim la Nea Skiti. Părintele Theofilact a rămas la coliba sa cu un frate din obştea noastră, iar noi ceilalţi, împreună, cu toată obştea, sub ascultarea vrednicului de pomenire gheronda, ne-am mutat la noua colibă, în afara schitului, după tradiţia chiriarhului mănăstirii.

Deşi era în vârstă, părintele Theofilact a rămas la fel de simplu şi de smerit, şi mereu se comporta ca un monah care se afla sub ascultarea cuiva, chiar şi faţă de mult mai tânărul monah care locuia cu el şi îl însoţea tot timpul. Lipsit de orice fel de răutate şi binevoitor, era mereu împăciuitor cu toată lumea, nu vroia nicidecum să-şi impună punctul său de vedere şi nici nu se plângea vreodată de ceva.

Ceea ce îl caracteriza în mod deosebit erau râvna şi evlavia adâncă faţă de cei 21 Sfinţi fără de arginţi, al căror sobor îl prăznuia mica sa biserică. Credinţa sa adâncă faţă de sfinţii săi – aşa cum îi numea el – îl alina în diferitele încercări, pe care le întâmpina cu simplitatea unui copil, de aceea sfinţii săi îl ajutau întotdeauna, aşa cum el însuşi ne mărturisea.

O, sfântă simplitate care nu cercetezi şi nici nu cauţi cu de-amănuntul, ci crezi tot ceea ce Dumnezeiescul Har îţi descoperă!

Războiul pe care îl ducea tot timpul gheronda era împotriva tristeţii şi a melancoliei care îl chinuiau tot timpul, mai ales atunci când a rămas singur, după ce părintele său duhovnicesc, gheronda Ioachim a trecut la cele veşnice. În momentele acelea grele când era războit de gândurile de întristare şi îşi pierdea curajul, intra în biserică şi îşi spunea mâhnirea sa la icoana Sfinţilor fără de arginţi. Aceştia îi primeau rugăciunea şi îi alinau suferinţa. Ne-a povestit cândva: ,,Odată mă luptau gândurile acestea foarte tare şi, aşa deznădăjduit cum eram, am mers să mă culc.  În somn se făcea că mă duceam către biserica mare a schitului. La un moment dat am ajuns într-un loc foarte strâmt, cu ziduri de-a dreapta şi de-a stânga, şi simţeam că frica pusese stăpânire pe mine. Deodată, văd înaintea mea, în mijlocul drumului, un câine foarte mare, nu cum sunt câinii obişnuiţi. Cât un leu era de mare! Avea o privire sălbatică şi era gata să sară pe mine. Atunci, am înlemnit de frică şi m-am pierdut cu totul. Am început să mă rog la Sfinţii fără de arginţi să mă scape din această primejdie. Nu am apucat mai deloc să mă rog, că, într-o clipă au şi apărut doi flăcăi care erau ca para focului şi înveşmântaţi în slavă: au prins fiara aceea, au legat-o cu un lanţ gros şi mi-au zis: Vezi cum l-am legat şi nu mai poate să îţi facă nimic? Să nu-ţi mai fie frică, mergi la chilia ta şi fii liniştit. Mi-au dat şi o pâine albă, foarte frumoasă, şi imediat m-am trezit şi eram stăpânit de o bucurie care nu se poate descrie”.

,,Altădată am avut o altă încercare, la fel, şi deznădejdea pusese stăpânire pe mine. Mi-am dat seama, imediat, desigur, că este vorba despre o ispită, dar nu mă puteam opune în nici un fel. Fiindcă eram fără experienţă, nu m-am luptat cu aceste gânduri încă de la început, când am avut această ispită prima dată, şi aceasta a devenit crucea mea în continuare. Aşadar, după ce m-am aşezat să mă odihnesc, văd o mulţime de oameni de vârste diferite că urcă încet de pe drumul bisericii mănăstirii în sus, acolo unde se afla coliba mea, iar aceştia vorbeau între ei. Eu îi priveam cu atenţie ca să înţeleg cine sunt aceia şi unde vor să meargă. Când au trecut de locul unde se întretaie drumurile şi s-au apropiat de poarta mea, s-au oprit şi i-am auzit vorbind limpede: Nu trecem pe la locul nostru? Într-adevăr, au deschis poarta mea şi au intrat înăuntru, în ordine, cântând, în acelaşi timp propriul lor tropar: Dumnezeiasca adunare a celor douăzeci, cea care har de sus a primit, ceata Sfinţilor fără de arginţi să o lăudăm…În fruntea lor se afla Sfântul Pantelimon, tânăr, cu părul bălai, în mare cinste, cu decoraţia de medic atârnându-i la gât, urmat de ceilalţi şi cântând cu toţii troparul lor. Au urcat scara până la etajul de sus acolo unde se află bisericuţa închinată lor, au intrat înăuntru, s-au aşezat în ordine în cele două strane şi au început să psalmodieze tropare din slujba închinată lor. Când au terminat psalmodia, au ieşit din biserică şi au plecat în partea de sus a schitului, lăsând în urmă binecuvântarea lor şi multă mângâiere şi, timp de mai multe zile am simţit o desfătare şi bucurie duhovnicească”.

Fericitul părinte nu a păstrat însemnări despre toate arătările Sfinţilor fără de arginţi, şi peste foarte multe s-a aşezat uitarea.

Acest fericit părinte, în toată viaţa sa s-a evidenţiat, în special, prin răbdarea de care dădea dovadă, fiindcă, dincolo de greutăţile vieţii monahale, el a avut de purtat şi crucea unei suferinţe trupeşti care l-a chinuit întreaga viaţă. Îl durea continuu stomacul, dar, în ciuda diagnosticului pus de medici că ar fi suferit de stomac, se pare că ficatul era cel care îi producea suferinţă. Avea perioade când slăbea foarte mult. După cum ne spunea, mergea foarte des la prietenii săi – aşa cum îi numea pe Sfinţii fără de arginţi – şi se plângea lor fiindcă nu veneau să îl vindece, iar mai apoi îi vedea în vis spunându-i: ,,Dacă vrei, gheronda, noi putem să te vindecăm, dar lucrul acesta nu îţi este de folos, să ştii”. Acest răspuns al lor era foarte important pentru el şi se mângâia vreme îndelungată, după care îşi lua din nou crucea suferinţei şi mergea înainte.

Cât timp am stat noi la Nea Skiti era vesel şi încrezător fiindcă eram toţi împreună. Însă, atunci când am plecat ca să ne stabilim altundeva, aşa cum Domnul a rânduit, a rămas singur şi, într-un fel, i-a fost foarte greu. L-am rugat să primească să vină împreună cu noi, fiindcă toţi îl iubeam, dar ne spunea că nu vrea să-şi părăsească prietenii săi, pe Sfinţii fără de arginţi. Spre sfârşit, când problemele de sănătate s-au agravat şi avea nevoie de îngrijiri medicale, câţiva părinţi foarte evlavioşi l-au luat şi l-au dus tocmai la Atena pentru investigaţii, fiindcă îl dureau ochii şi începuse să îşi piardă vederea. Din păcate, însă, a ajuns prea târziu pentru a se mai putea face ceva pentru a-i vindeca ochii. Glaucomul de care suferea s-a agravat şi şi-a pierdut de tot vederea. Suferea însă şi de altceva, care de asemenea a evoluat, şi, aşa după cum au constatat medicii care l-au examinat, era vorba de cancer în ultimul stadiu. Mai apoi, părinţii de la Nea Skiti şi rudele sale au fost informate că nu mai avea foarte mult timp de trăit, în jur de 20 de zile.

Gheronda Iosif Vatopedinul

Sursa: Gheronda Iosif, Amintiri despre părinţi cuvioşi, Psihofeli Vatopedina 4, Ediţia a doua, Sfânta Mare Mănăstire Patriarhală şi Împărătească Vatoped, Sfântul Munte, 2003 via pemptousia.ro

Foto (jos): Gheron Iosif Isihastul (aşezat) înconjurat de obştea sa la Nea Skiti în anul 1958. Bătrânul Theofilact este al doilea din dreapta, iar autorul textului, Părintele Iosif (cel tânăr) Vatopedinul, este al treilea din dreapta sus.

sinodeia-osiou-iosif-spileotou

Prima bisericuță din Muntele Athos închinată Cuviosului Paisie Aghioritul se ridică la Chilia Buna Vestire de la Schitul Lacu

Biserica-Sfantul-Paisie-Buna-Vestire-Lacu

La Chilia Buna Vestire din Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos se ridică, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu voia Sfântului, prima bisericuță din Muntele Athos care este închinată Cuviosului Paisie Aghioritul.

Cei care iubesc „curțile Domnului” mai vârtos decât locașurile păcătoșilor, vor putea face o mică donație – după putere – la următoarele conturi:

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ
SUCURSALA
UNIREA
BUCUREŞTI,
SECTOR 3
Cont
în EURO: RO56RNCB0082044024390004
Cont
în LEI: RO13RNCB0082044024390002
NUME:
NUŢESCU ŞTEFAN

PIRAEUS BANK
BIC: PIRBGRAA  (SWIFT CODE)
AG. OROS BRANCH  C.1439
A.C.C. : 6439 01 0011390
IBAN: GR63 0171 4390 0064 3901 0011 390
NAME: NTUTSESKU STEFANOS

Fie ca cei care vor ajuta, cât de puțin, la ridicarea acestei bisericuțe să aibă parte veșnic de binecuvântarea și ocrotirea Cuviosului Paisie Aghioritul! Amin.

Mailul Chiliei Buna Vestire : lakos.8@gmail.com

Sursă: marturieathonita.ro

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos (eBook)

ViataCuviosuluiPaisieAghioritulViața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos, este disponibilă acum pe Google Play sub formă de eBook. Cartea apare în acest format cu binecuvântarea traducătorului și editorului cărții, Părintele Stareț Ștefan Nuțescu de la Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

Cartea se gaseste la linkul: https://play.google.com/store/books/details?id=HPYEDAAAQBAJ

Parintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiti parinti care au vietuit la Sfantul Munte Athos. Faima sa a depasit cu mult hotarele Greciei. La Parintele Paisie veneau, pentru a-l vedea si pentru a-i cere sfat, oameni din cele mai diferite colturi ale lumii si toti plecau bucurosi si impacati sufleteste dupa ce-l intalneau. Parintele Paisie a fost ca un foc care a ars in tot timpul vietii pentru aproapele pentru ca, asa cum spunea, daca ar fi putut si-ar fi taiat inima in mii de bucatele ca s-o imparta lumii.

 

Slujba Învierii Domnului la Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu, Muntele Athos (2015, 2016)

Slujba Învierii Domnului la Schitul Sf. M. Mc. Dimitrie – Lacu, Muntele Athos (2015)

Slujba Învierii Domnului la Schitul Sf. M. Mc. Dimitrie – Lacu, Muntele Athos (2016)

Notă: Înregistrarea video din 2015 este editată, alternând fragmente audio din timpul Slujbei Învierii cu cântări înregistrate la Schitul Lacu.

Părintele Pimen Vlad, Starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacu, Muntele Athos

Pimen Vlad-April 2015

Părintele Pimen Vlad
George Crasnean

Negăsind mustrări în gura sa vreodată, am îndrăznit a izvodi câteva slove şi despre părintele Pimen din Laccu.

Părintele Pimen are fire de poet. Având o astfel de simţire, el a şi scris cea mai bună carte – în graiul nostru – despre mănăstirile şi schiturile athonite: „Sfântul Munte Athos – Grădina Maicii Domnului” (pe care toţi pelerinii şi aghioriţii români o cunosc).

Gradina Maicii Domnului,aDe loc este din Cornu Luncii, din Ţara Bucovinei, iar de metanie, de la mănăstirea Sihăstria, unde a vieţuit doi ani înainte de armată şi alţi doi, după aceea. De şaptesprezece ani însă, se nevoieşte în Sfântul Munte, la schitul Laccu, dimpreună cu fratele său după trup, părintele Sofronie. Vrednic fiind, a construit două chilii acolo: una închinată sfântului Artemie, acum 14 ani şi pe care o păstoreşte fratele său şi o alta nouă, târnosită anul trecut, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, în care se osârduieşte împreună cu alţi şase monahi. Din familia lui (toţi înţelegând că liber de toate nu eşti decât atunci când slujeşti Domnului), trei sunt cei care şi’au închinat viaţa lui Dumnezeu – o soră a părintelui fiind călugărită în ţară. (În Lakkou însă mai vieţuieşte şi un văr al său, părintele Irineu, din neamul căruia, alţi patru creştini au lăsat cele lumeşti şi au cătat spre cele veşnice ale Domnului).

Fiind om bun părintele Pimen, pe toate le şi vede bune. El spune că ai nevoie de cunoaştere, pentru că dacă nu le înţelegi pe cele bune, nu ai cum să le făptuieşti, doar că gândirea şi inima trebuie să’ţi fie curăţite de orice rău. Iar mintea curată e aceea neatrasă de lumea aceasta, cea în care Dumnezeu îşi pune legile Lui. Aceasta este şi pricina bunătăţii sale, pentru că Domnul l’a înţelepţit, fiindcă a căutat căile Sale.

Credeţi’mă că orice întânire cu părintele Pimen este o bucurie! Oriunde s’ar întâmpla aceasta, el răspândeşte tihnă şi te odihneşte, pentru că îl simţi fără vicleşug în inimă şi curat la suflet. Cum reuşeşte să rămână neîmpovărat de griji – stareţ fiind – m’am mirat odată, întrebându’l. „Îi arăt doar Domnului, şi nu oamenilor, toate cererile şi doririle mele”, mi’a răspuns el. Asta înseamnă să crezi cu adevărat că Dumnezeu îţi poartă de grijă şi să nu te întemeiezi pe sinele tău! „Arunci astfel Domnului grijile tale şi, în felul acesta dobândeşti şi pacea” – am gândit eu atunci, dându’mi seama de simplitatea şi frumuseţea vieţii în Hristos.

Ţinându’şi inima întoarsă către Dumnezeu, părintele Pimen petrece murind lumii şi veacului acestuia, dar rămânând bucuros, blând şi discret, păstrându’şi smerita cugetare şi răpind astfel dinainte bunătăţile lumii făgăduite

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Lakkou, Aprilie 2010
Foto credit George Crasnean / aprilie 2015

Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

chrismon

Un interviu de excepție cu monahul Pimen Vlad, Starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacu, Muntele Athos realizat pentru emisiunea argeșeană Tainele cunoașterii de către dl. Cristi Bumbeneci.

chrismon

Cei ce doresc să trimită pomelnice / acatiste la Schitul Lacu, Muntele Athos au la dispoziție mai multe informații la linkurile de mai jos:

Ajutor pentru Chilia “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, Schitul românesc Lacu, Sfântul Munte Athos

 

Cântări ortodoxe din tradiția liturgică a Muntele Athos în interpretarea Ieromonahului Prodromos de la Noul Schit (Nea Skiti)

A selection of Orthodox chants from the liturgical tradition of Mount Athos and performed by monks of the Holy Mountain. The main chanter is Hieromonach Prodromos from Nea Skete, Mount Athos.

Sfatul nostru: Ca să ascultați în răstimpuri acest album postat online, puneți “semn de carte” la acest link sau salvați-l la “favorites”!

cd

Sfântul M. Mc. Dimitrie, hramul Schitului Lacu din Muntele Athos, prilej de rugăciune pentru membrii corului „Byzantion” (update – înregistrări video de la hram)

Această prezentare necesită JavaScript.

2015. Hramul Schitului Lacu din Muntele Athos, prilej de rugăciune pentru membrii corului „Byzantion”

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, hramul bisericii mari a Schitului românesc Lacu din Muntele Athos (Grecia), membrii corului Byzantion au avut bucuria de a da răspunsurile la strana dreaptă, în limba greacă.

Invitația venită din partea părinților schitului reprezintă pentru membrii „Byzantion” pe de o parte o onoare, o șansă de a trăi experiența cântării în una din stranele athonite dar și o piatră de încercare în redarea cât mai autentică a ifosului psaltic, filtrat prin duhul rugăciunii.

Adrian Sârbu
Coordonatorul corului „Byzantion”

chrismon

UPDATE: Înregistrări VIDEO de la hramul Schitului Lacu (2015)

Racla cu moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos va fi adusă la Bucureşti cu ocazia prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou – 2015

manastirea-sfantul-pavel-athos

Cu prilejul pelerinajului din anul 2015 la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (23-28 octombrie 2015), racla cu fragmente din moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur care se păstrează la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Sfântul Munte Athos va fi adusă la Catedrala patriarhală de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Pavlos (Pavel) de Drama.

Moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi vor fi aşezate în noul baldachin de pe Dealul Mitropoliei împreună cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru a fi cinstite de pelerini.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Sursa: Basilica

Foto: Sus – Mănăstirea Sfântul Pavel Xiropotamitul (foto arhiva blogului) / Jos (1): – Racla cu părticele din moaștele Sfinților Trei Ierarhi ce va fi adusă pentru închinare la București, la hramul Cuviosului Dimitrie cel Nou Basarabov (foto credit Pr. Adrian Vanghele) / Jos (2): Odoarele Mănăstirii Sfântul Pavel (foto arhiva blogului)

racla-sfintii-trei-ierarhi-man-sfantul-pavel-athos2

agiou pavlou