Arhive blog

O nouă tălmăcire în versuri a Imnelor Sfântului Simeon Noul Cuvântător de Dumnezeu: „Ale Dumnezeieștilor Cântări Iubirile” (Editura Reîntregirea)

Cel ce voieşte să fie creştin trebuie mai întâi să fie poet, spunea Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul, iar Stareţul Sofronie de la Essex făcea obştei sale urarea: „O, cum aş dori ca voi toţi să fiţi poeţi!” (şi Părintele Sofronie avea întotdeauna în minte şi sensul grecesc, etimologic, al cuvântului „poet” – ποιητής, adică „făcător, creator”). Din acest gând s-a născut şi noua traducere românească a vestitelor „Imne” ale Sfântului Simeon Noul Theolog. Astfel, tălmăcitorul de acum nu şi-a propus să înlocuiască ediţiile savante care au premers-o, îmbogăţite de erudiţii lor autori cu comentarii şi exegeze, ci – mai presus de toate! –, într-o traducere acrivoasă în stihuri cu rimă, să redea acel duh poetic însuflat, „făcător întru veşnicie”, din cântările-iubiri ale marelui Cuvântător-de-Dumnezeu. Căci, în cuvintele aceluiaşi Stareţ Sofronie, „aşa şi eu acum, încerc să vă propun, ca frate al vostru, să folosiţi acest mijloc spre a face ca viaţa voastră să fie roditoare: De la lucruri mărunte, strămutaţi-vă la nemărginire!”.

Radu Hagiu

NOTĂ ASUPRA TRADUCERII
Traducerea de faţă nu-şi propune să ofere cititorului o ediţie savantă, erudită a celebrelor Imne simeoniene, ci mai ales să pună în valoare frumuseţea lor poetică printr’o traducere în versuri cu rimă care, după opinia noastră, redau mult mai „exact” inefabilul trăirilor duhovniceşti ale marelui Părinte bizantin ce a trăit între anii 949-1022. De altfel, ediţii cu studii critice substanţiale şi comentarii theologice există deja în limba română şi sânt cu siguranţă cunos­cute cititorilor interesaţi (1).

Am văzut pentru prima dată cele trei volume ale ediţiei critice a Imnelor, din colecţia Sources Chrétiennes, în urmă cu mulţi ani, în biblioteca Părintelui Theofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, şi l-am rugat pe Părintele să mi le împrumute, ceea ce bunul Părinte, de sfântă pomenire, a şi făcut cu multă bună­voinţă, deschi­zându-mi astfel o lume pe care nici nu o bănuiam. De altfel, Pă­rin­tele Theofil însuşi, precum bine ştiu cei ce l-au ascultat în nume­roasele cuvân­tări duhovniceşti ţinute pe întreg cuprinsul ţării, recita adesea, cu mare plăcere, Imnul al 6-lea al Sfântului Simeon, în traducerea poetei Zorica Laţcu (călugărită mai apoi cu numele de Theodosia). Frumoasa traducere a Zoricăi Laţcu, în versuri cu ritm şi rimă ce au un mare impact asupra sufletului şi minţii, m’a făcut să regret că poeta nu a tradus şi restul Imnelor în acelaşi fel (deşi în originalul grecesc ele, desigur, nu au rimă, poezia grecească clasică fiind întemeiată pe ritmul rezultat din alternanţa silabelor lungi şi scurte).

Dificultatea textelor poetice simeoniene a fost încă de la început subliniată de ucenicul şi biograful său, Nikita Stithatul. Fiind însă vorba de poezie, redarea Imnelor într’o formă fixă, cu ritm şi rimă, ni s’a părut a fi mult mai firească pentru cel ce le citeşte într’o limbă modernă, ele devenind astfel şi mult mai accesibile citi­to­rului. Iată doar câteva dintre motivele ce ne-au determinat a porni la această dificilă şi, poate, riscantă tălmăcire.

Imnele (sau Cuvintele, cum sânt ele intitulate în textul grecesc) cuprind numeroase aluzii la anumite episoade din viaţa Sfântului Simeon: întâlnirea cu duhovnicul său, Sfântul Simeon Evlaviosul, conflictul cu monahii de la mănăstirea Sfântul Mamant, al căror igumen era, polemica cu Ştefan al Nicomidiei şi altele. Dar pe primul plan sânt experienţele sale mistice cu totul neobişnuite şi care, chiar pentru contemporanii lui, erau pricină de uimire şi de sminteală. Adeseori Sfântul îşi arată neputinţa de a pune în cuvinte ceea ce trăia, numindu-şi trăirile „negrăite”, „de nespus”, „de nepovestit”. De-aceea, poezia se dovedeşte a fi cea mai po­trivită formă de expresie, Imnele rămânând până astăzi „partea cea mai fascinantă şi originală a întregii opere a Sfântului Simeon” (2).

Pentru doritorii de mai multe informaţii am anexat la sfârşitul volumului un studiu mai vechi al arhie­piscopului rus Vasili Kri­voşein, care lămureşte cu multă erudiţie limbajul theologic al Sfântului Simeon, cu referire specială la Imnele acestuia (din care citează abundent). Şi nu am găsit un mai bun îndemn pentru cel ce purcede la lectura acestor minunate Cântări dumnezeieşti ale Sfântului Simeon, decât tot un citat din Vlădica Vasili Krivoşein:
„Exigenţele duhovniceşti ale lui Simeon, de o fidelitate absolută faţă de idealul evanghelic, întâmpină şi în zilele noastre acelaşi răspuns ca la contemporanii săi: «Este cu neputinţă!» Şi lupta spirituală pro şi contra lui Simeon continuă, deşi se pare că nimeni nu se mai îndoieşte de măreţia sau sinceritatea sa. Trebuie totuşi să avem în vedere că exigenţele lui Simeon privind atingerea înaltelor trepte mistice şi, în primul rând, vederea Luminii, sânt mai puţin absolute decât ni se par la prima vedere. Există, în general, la Sime­on, destul de mult bun simţ, chiar moderaţie, după cum se poate vedea în atitudinea sa prudentă şi măsurată faţă de extaz. În plus, simţământul de a nu fi ajuns încă la ţelul vieţii creştine, la vederea lui Hristos în Lumină, putea fi şi el mântuitor în ochii lui Simeon, căci pocăinţa şi lacrimile pe care ea le izvorăşte duc repede la «beţia duhovnicească». Iubirea dumnezeiască este aceea care copleşeşte cu întreaga ei desăvârşire, şi roada Sfântului Duh este cea care îndum­nezeieşte” (3).

Monahul Maxim,

Praznicul Înălţării Domnului,
17 Mai 2018

(1). O traducere în vers liber, amplu comentată, a publicat Părintele Dumitru Stă­ni­loae (Sf. Simeon Noul Teolog, „Imnele iubirii dumnezeieştii”, în vol. Studii de teo­logie dogmatică ortodoxă, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, pp. 329-705). O nouă traducere, în proză, a fost realizată de Diac. Ioan I. Ică jr („Ero­surile imnelor dumnezeieşti”, în vol. Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, epistole şi capitole, op. cit., pp. 31-302). Ambele traduceri sânt însoţite de substanţiale studii intro­ductive.

(2). Diac. Ioan I. Ică jr, „Capitolele, Imnele şi Epistolele simeoniene – problematica filologică, istorică şi spirituală”, în vol. Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, epistole şi capitole, Ed. Deisis, Sibiu 2001, p. 12.

(3). Arhiepiscopul Vasili Krivoşein, În lumina lui Hristos. Viaţa şi învăţătura duhov­nicească ale Sfântului Simeon Noul Teolog, trad. Pr. Prof. Dr. Ioan-Vasile Leb şi Ierom. Gheorghe Iordan, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2005, p. 430.

Cartea poate fi comandată online pe site-ul librăriei Sophia.

Lucrarea de față face parte din colecţia în care au mai apărut până acum două volume: noile traduceri ale Scării Sfântului Ioan şi a Cuvintelor pentru nevoinţă ale Cuviosului Isaac Sirul.

Reclame

„Scara” Cuviosului Ioan Scărarul, într-o nouă traducere săvârşită de Maxim Monahul (Editura Reîntregirea)

coperta SCARA 2013 BT

Sf. Ioan Scărarul – Scara, trad. din lb. greacă, Ed. Reîntregirea 2013, 451 p.

A apărut la editura „Reîntregirea” a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba-Iuliei una din scrierile de căpătâi ale vieţii ascetice drept-slăvitoare: „Scara” Sfântului Ioan Sinaitul. Această nouă traducere, săvârşită de Maxim Monahul, şi-a propus să redea cu acrivie textul ellinesc al cărţii, completându-l totodată cu numeroase sholii care, în felurite tălmăciri, l-au împodobit de-a lungul vremii.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/lcb1ty ]

Genială carte” – aşa numea Arhimandritul Sofronie (Saharov) „Scara” Cuviosului Ioan Scărarul. Este părerea unui monah din veacul al XX-lea care a urcat el însuşi toate treptele duhovniceştii scări a virtuţilor, dovedind, alături de marele său povăţuitor, Sfântul Siluan Athonitul, că „Iisus Hristos ieri şi astăzi – acelaşi, şi în veci” (Evr. 13: 8).

Limba română are privilegiul de a fi cunoscut poate cele mai multe traduceri ale acestei opere clasice a ne­vo­inţei monahale creştine. Începând cu veacul al XVII-lea (traducerea „Least­viţei” Mitropolitului Varlaam este făcută înainte de anul 1613), şi până în veacul al XX-lea se cunosc în jur de zece traduceri integrale ale „Scării” din limba greacă sau neogreacă, şi aproape tot atâtea din slavonă sau rusă, marea lor majoritate rămase până azi în manuscris.

Pre­zen­ta traducere este bazată atât pe textul grecesc editat de către monahul athonit So­fronie, alcă­tuită pe baza manuscriselor de la Mănăstirea Dionisiou din Muntele Athos şi ti­pă­rită pentru întâia oară în 1883, cât şi pe ediţia Arhi­man­dritului Ignatie (Pouloupatis). Ocazional s’a consultat şi ediţia lui M. Rader din PG 88.

În privinţa sholiilor, s-au păstrat din ediţia lui M. Rader doar cele ce se referă direct la text, fiind necesare unei mai bune înţelegeri, retraducându-se după textul grecesc din ediţia lui Sofronie, care este mai inteligibil. Câteva sholii provin din ediţia româ­nească de la Neamţ, neexistând în alte locuri. La acestea s-au adău­gat un număr de sholii din ce­lelalte ediţii moderne consultate.

Deşi „Scara” a fost scrisă pentru monahii vieţuitori în chinovie, ea a fost întotdeauna citită cu deosebit folos şi de către mireni, fiind una dintre cărţile ce au influenţat hotărâtor spiritualitatea creştină, atât în Răsărit cât şi în Apus.

SCURTĂ ÎNDEMNARE, dar nu mai puţin puternică, cuprinzând în scurt cele zise mai-nainte pe larg

Suiţi-vă, suiţi-vă, fraţilor, suişuri în inimă cu osârdie puind (Ps. 83: 6), auzind pe cela ce zice: Veniţi să ne suim în muntele Domnului, şi în casa Dumnezeului nostru (Is. 2: 3), a celui ce săvârşeşte picioarele noastre ca ale cerbului, şi preste cele înalte ne pune (Ps. 17: 34), ca să biruim întru cântarea lui (Avac. 3: 19). Alergaţi, rogu-vă, împreună cu cela ce a zis: Să ne sârguim până ce vom ajunge toţi la unimea credinţei şi la cunoaşterea lui Dumnezeu, întru bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinirii lui Hristos (Ef. 4: 13), carele la treizeci de ani ai vârstei sale celei văzute botezându-se, a treizecea treaptă a scării celei înţelegătoare a plinit, căci dragostea este însuşi Dumnezeu: căruia se cuvine lauda, stăpânirea şi puterea, întru carele a fost, este şi va fi pricina tuturor bunătăţilor, întru vecii cei nesfârşiţi. Amin”.