Category Archives: Icoane și odoare făcătoare de minuni

Avem nevoie de tine, Maica lui Dumnezeu!

„Bucură-te, cea plină de har Portăriţă, care deschizi credincioşilor porţile Raiului”, spune una din heretisirile aduse Maicii Domnului în acatistul închinat icoanei ei „Portăriţa”. În tradiţia rusă, icoanelor făcătoare de minuni li se spune „icoane rugate”, icoane înaintea cărora credincioşii şi-au vărsat toată energia lăuntrică cerând ajutor şi mângâiere sau aducând laudă şi mulţumire. Iar Dumnezeu, Care „unde voieşte, biruieşte rânduiala firii şi cele mai presus de om lucrează”, îşi revarsă, în schimb, prin aceste „ferestre către Cer”, energia nezidită – harul Său cel sfinţitor, tămăduitor şi îndumnezeitor, pentru rugăciunile Celei ce are către El „îndrăzneală de maică”. (R.H.)

Icoana făcătoare-de-minuni a Maicii Domnului „Portăriţa” se găseşte în Sfântul Munte, la Mănăstirea Iviru. Potrivit tradiţiei, a fost pictată de Apostolul Luca. În al 9-lea veac, icoana se afla în posesia unei văduve ce trăia în Niceea. Această cetate din Asia Mică nu a mai dăinuit până astăzi, dar la vremea ei a găzduit două Sinoade Ecumenice – Întâiul Sinod, la care s-au alcătuit primele opt articole ale Crezului, şi al Şaptelea Sinod, care a restabilit cinstirea icoanelor după o îndelungată luptă cu erezia iconoclasmului, care punea pe picior de egalitate închinarea la icoane cu închinarea la „chipuri cioplite”, la idoli.

În răstimpul domniei împăratului bizantin iconoclast Theofil, s-a întâmplat să vină la casa acelei văduve, care ţinea la mare cinste, într-un mic paraclis, această icoană a Maicii Domnului, nişte ostaşi iconoclaşti. Unul dintre aceştia a dat în icoană cu sabia şi de îndată, în chip minunat, din obrazul lovit al Preasfintei Fecioare, a început să curgă sânge. Cutremurat de minune, ostaşul s-a pocăit pe dată, lepădându-se de erezia iconoclasmului şi intrând apoi într-o mănăstire ortodoxă. La sfatul său, văduva a ascuns icoana, ca să o ferească de distrugere. După ce s-a rugat fierbinte înaintea ei, a pus sfântul chip să plutească pe mare.

Spre marea surpriză şi bucurie a văduvei, icoana nu s-a scufundat, ci a rămas în picioare, fiind purtată de valuri înspre apus. Ca să scape de prigoană, fiul acestei femei plecase din Niceea şi se stabilise în Athos, unde a dus până la sfârşitul zilelor sale o viaţă monahală sfântă. Acolo le-a povestit fraţilor povestea mamei sale, cum a pus pe apă sfânta icoană şi aceasta a plutit, iar cele întâmplate au fost apoi transmise, din vorbă în vorbă, de la o generaţie de monahi la alta. După mulţi ani, icoana Maicii Domnului s-a ivit în Sfântul Munte „într-un stâlp de foc”, după cum spune predania aghiorită, pe mare, în apropierea Mănăstirii Iviron.

În acea vreme vieţuia în obştea mănăstirii un monah pe nume Gavriil. Maica Domnului i s-a arătat într-o vedenie şi i-a poruncit să le spună igumenului şi fraţilor mănăstirii că este voia ei să-i păstreze icoana, spre ajutor şi mântuire. I-a mai spus Părintelui Gavriil să se apropie fără frică de icoana ce plutea pe apă şi să o ia în mâini. Şi, spune tradiţia aghiorită, Gavriil „a păşit pe ape ca pe pământ uscat”, a luat icoana şi a adus-o la ţărm. Icoana a fost dusă apoi cu mare cinste în mănăstire şi aşezată în altar. A doua zi, însă, icoana a dispărut de acolo şi a fost găsită pe zidul de la poarta mănăstirii. Părinţii au dus-o înapoi în altar, crezând că fusese scoasă de unul din fraţi, dar a doua au găsit-o iar stând lângă poartă.

Lucrurile s-au repetat de mai multe ori, până când Preasfânta Fecioară i s-a arătat din nou Părintelui Gavriil şi i-a spus nu vrea ca monahii să-i păzească icoana, ci ca ea să-i păzească pe monahi. După cele întâmplate, lângă poarta mănăstirii s-a ridicat o biserică, care adăposteşte până astăzi icoana cea făcătoare-de-minuni.

După numele mănăstirii, icoanei i s-a spus Maica Domnului „Iviriţa” sau, după locul în care se află, „Portaitissa”, adică „Portăriţa”. Pe lângă multe tămăduiri minunate, Preasfânta Fecioară şi-a arătat puterea de „nebiruită între voievozi” în timpul numeroaselor atacuri ale piraţilor sarazini.

O minune din zilele noastre

În 1982, un chilian convertit la Ortodoxie, Jose (Iosif) Muñoz-Cortes, întovărăşit de doi prieteni, a plecat din Canada într-un pelerinaj în vechea fortăreaţă a monahismului ortodox, Muntele Athos. De profesie profesor de artă, era şi iconograf, şi îşi dorea să vadă câteva din schiturile şi mănăstirile care se îndeletniceau cu pictarea icoanelor. Unul din prietenii care-l însoţeau pe Jose avea gânduri de monahism, aşa că a rămas în Sfântul Munte, la unul din schiturile mai mici; Jose şi celălalt tovarăş de drum al său s-au îndreptat spre un vechi schit, unde se pictau pe atunci icoane în străvechiul stil bizantin, folosind tehnica în tempera cu emulsie de ou. După opt ceasuri de urcuş abrupt, cei doi au obosit peste măsură şi s-au hotărât să poposească la un schit de unde aveau o minunată privelişte asupra Muntelui.

Acest schit, închinat Naşterii lui Hristos, era foarte sărac, iar cei paisprezece vieţuitori ai săi ţineau o rânduială foarte aspră. Igumenul, Părintele Climent, i-a întâmpinat pe pelerini cu căldură şi le-a oferit kerasma, tradiţionala trataţie athonită, apoi i-a dus să vadă atelierul de pictat icoane al schitului. De îndată ce a intrat în atelier, Jose a simţit o atracţie imediată şi cu neputinţă de pus în cuvinte pentru o copie a icoanei Maicii Domnului „Iviriţa” care se găsea pe unul din pereţi. După cum a explicat mai târziu, şi-a simţit inima „ca şi cum ar fi tresăltat, s-ar fi dat peste cap”. A tot întrebat dacă poate cumpăra icoana cu pricina, dar i s-a spus de fiecare dată că este una din primele icoane pictate acolo (de către un anume Părinte Hrisostom, în 1981), şi nu era de vânzare, indiferent de preţ.

În acea noapte, în timpul slujbei săvârşite în biserica schitului, pe când se cânta îngereasca închinare „Vrednic este cu adevărat să te fericim, Născătoare-de-Dumnezeu, cea pururea-fericită şi preanevinovată şi maica Dumnezeului nostru”, Jose a căzut în genunchi şi a rugat-o din toate puterile pe Preasfânta Fecioară să-l învrednicească să ia cu el icoana ei, în lume, „unde avem nevoie de tine”. A simţit neîntârziat încredinţare în inimă că, cumva, rugăciunea sa va fi ascultată. A doua zi dimineaţă, pe când Jose şi prietenul său se pregăteau de plecare, a venit la ei igumenul schitului ţinând icoana în mâini şi i-a spus lui Jose că este voia Maicii Domnului ca icoana ei să meargă în America.

Jose şi tovarăşul lui au coborât la arsana şi au luat vaporul înspre Dafni, portul de pe ţărmul apusean al peninsulei athonite. Pe drum, Jose a auzit limpede un glas lăuntric care l-a îndemnat: „Du-te la Mănăstirea Iviron şi atinge icoana de originalul făcător-de-minuni de acolo”.

Aşa au şi făcut. Ajunşi la Iviron, au aşteptat trei ceasuri până ce a venit un monah să le deschidă paraclisul care adăposteşte originalul „Portăriţei”. Jose l-a rugat pe acesta să le deschidă ferecătura icoanei, ca să poată atinge icoana pe care o primise de „Portăriţa” originală, pentru a primi binecuvântarea Maicii Domnului. Deşi surprins, monahul a acceptat după ce i s-a spus de către cei doi că doresc să poarte binecuvântarea Preasfintei Fecioare în Apus, unde e atâta nevoie de mijlocirile ei.

Întors la casa sa din Montreal, Canada, Jose a aşezat icoana primită în chip minunat în colţul cu icoane, unde păstra şi părticele din moaştele Sfinţilor de la Lavra Peşterilor din Kiev şi din cele ale Marii Ducese Elisaveta, noua-muceniţă. Un om de rugăciune, Jose a început să citească zilnic acatistul Portăriţei înaintea icoanei. Pe 24 noiembrie 1982, în jurul orei 4 dimineaţa, la trei săptămâni după întoarcerea din Sfântul Munte, Jose s-a trezit într-un miros foarte puternic şi bine-mirositor, ca şi cum cineva ar fi vărsat o sticluţă de parfum scump. A crezut prima dată că mireasma vine de la moaşte, dar mai târziu, după ce s-a aşezat înaintea icoanei ca să-şi facă rugăciunile de dimineaţă, a văzut că mâinile Maicii Domnului sunt brăzdate de firişoare uleioase. Jose a crezut că un prieten care stătea împreună cu el vărsase din greşeală nişte untdelemn pe icoană, umblând la candela atârnată înaintea ei, dar acesta a tăgăduit cu toată tăria că s-ar fi atins de candelă.

După ce a şters icoana de ceea ce credea că este ulei de candelă, Jose a descoperit că aceea este sursa miresmei minunate ce umpluse de-acum toată casa. La povaţa unui preot ortodox din vecinătate, icoana a fost dusă la biserică şi aşezată în altar. În timpul întregii Liturghii, din mâinile Pruncului Hristos a izvorât mir. Şi, din acel moment, cu excepţia câtorva zile din Săptămâna Mare, când icoana a rămas uscată, mirul a continuat să izvorască necontenit.

În anii ce au urmat, Jose a călătorit împreună cu icoana în multe oraşe şi nenumărate parohii, iar credincioşii se închinau la icoană, primind multă bucurie şi mângâiere. S-au ridicat, bineînţeles, şi multe întrebări. Unii aveau iniţial îndoielile lor. Un om de ştiinţă din Miami a rămas uluit să vadă cum spatele icoanei rămâne deplin uscat; pe furiş, a rupt o aşchie mică din lemnul icoanei, pentru o analiză de laborator – s-a dovedit a nu fi nimic mai mult decât lemn obişnuit de pin. Uneori, mirul izvora mai puternic decât în alte dăţi. În timpul unei hirotonii de episcop la Montreal, s-a revărsat atât de mult mir, încât a curs de pe tetrapodul pe care fusese pusă icoana la închinat. Altădată, în Florida, se vedea cum mirul iese din mâinile Maicii Domnului şi ale Pruncului Hristos ca şi cum ar fi fost presat dinăuntru. Nimeni n-a putut să controleze curgerea mirului, ci aceasta se făcea după voia lui Dumnezeu şi a Preasfintei Sale Maici.

La început, mirul izvora doar din mâinile Maicii Domnului, din steaua de pe umărul ei stâng şi, uneori, din mâinile Domnului nostru Iisus Hristos. În martie 1985, însă, în timpul unei din slujbele Postului Mare, au început să izvorască mir până şi rama şi sticla icoanei, în aşa măsură, că acoperământul de pe tetrapodul pe care stătea s-a umplut de mir.

Au existat câteva cazuri de vindecări fizice, dar Maica Domnului a lucrat prin această icoană mai cu seamă tămăduiri ale sufletelor. Mulţi dintre cei ce au stat înaintea icoanei au dat mărturie de aceasta, cercând nu doar zdrobire a inimii şi pocăinţă, ci totodată şi mângâiere. Cum am spus mai devreme, izvorârea de mir se oprea în timpul Săptămânii Mari, începând cu Lunea Mare. După Liturghia din dimineaţa Marii Sâmbete, pe icoană, pe ramă şi pe sticla protectoare începeau să se formeze câteva picături de mir. În decursul Utreniei Învierii, când clerul şi credincioşii, ţinând icoane şi prapori, ieşeau în procesiune din biserică, icoana începea să reverse mir în aşa măsură, încât umplea de mir mâinile celui care o purta.

Care este însă înţelesul unor astfel de arătări ieşite din comun ale harului lui Dumnezeu în zilele noastre? S-a observat, în istoria Bisericii, că astfel de minuni au avut loc în vremuri de mare încercare; aşa s-a petrecut pe vremea Apostolilor şi, mai recent, în Rusia şi în ţările Europei Răsăritene, unde Biserica a pătimit cumplit preţ de zeci de ani. Minunile îi întăresc pe credincioşi şi îi pregătesc să rabde încercările ce vin asupra lor, dar în acelaşi timp aduc mângâierea că Preasfânta Fecioară este pururea ocrotitoare a dreptslăvitorilor.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Traducere şi adaptare de Radu Hagiu
Sursa: Familia Ortodoxă nr.  97 / Februarie 2017

Procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Axion Estin, a doua zi de Paști, în Karyes (2017)


Procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Axion Estin, a doua zi de Paști, 17 aprilie 2017, în Karyes – capitala Sfântului Munte / Foto credit George Crasnean

Mai multe despre Icoana Maicii Domnului Axion Estin la linkul :

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Axion Estin” de la Biserica Protaton, Karyes, Sfântul Munte Athos [up-date]

Mai jos aveți o fotografie mai veche de 100 de ani, din 1913, de la o procesiune similară cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin.

Procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin”, 1913

Minune la Mănăstirea Dochiariu din Muntele Athos: Un tânăr de 18 ani, mut din naștere, începe să vorbească în fața Icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” (Gorgoepikoos), decembrie 2016

gorgoepikoos-paraclis
Minune la Mănăstirea Dochiariu din Muntele Athos: Un tânăr de optsprezece ani, mut din naștere, începe să vorbească în fața Icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” (Gorgoepikoos), decembrie 2016

Muntele Athos / 15 decembrie 2016

O minune care a avut loc la începutul lunii decembrie la Mănăstirea Dochiariu din Muntele Athos a fost relatată de un călugăr care a fost martor la acest eveniment. Această întâmplare minunată a fost povestită, de asemenea, și în timpul unui eveniment public la o biserică din Tesalonic.

„În lăcașul Maicii Domnului, la Mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos, unde starețul mănăstirii, Cuviosul Grigorie, împreună cu obștea cântă zilnic psalmi, fac slujbe de pocăință și se roagă pentru sănătatea și odihna a sute de oameni, unul dintre frații noștri în Hristos s-a rugat în paraclisul ce adăpostește Icoana și a primit har din belșug de la „Grabnic ascultătoarea”, Icoana Maicii Domnului care de bună voie își revarsă grabnic mila ei asupra tuturor celor ce o invocă cu venerație și credință”, precizează site-ul grecesc vimaorthodoxias.gr.

dochiariuPotrivit unui martor ocular, un tânăr în vârstă de optsprezece ani din orașul Strumica [Macedonia], care suferea grav de bâlbâială, a vizitat Mănăstirea Dochiariu pentru a se închina Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic ascultătoare”. Când tânărul, care nu mai vorbise înainte și care scoatea doar sunete neinteligibile, a intrat în mănăstire și a stat lângă „Grabnic ascultătoarea”, icoana făcătoare de minuni, el a început brusc să plângă și să strige în limba sa maternă: „Maică Maria, dă-mi sănătate!”.

Toți aceia care erau cu el și cunoșteau viața tânărului au rămas uimiți. După rugăciunea pe care un călugăr din Dochiariu a citit-o netulburat, tânărul macedonean s-a adresat tuturor celor prezenți care s-au rugat împreună cu el și a spus: „Vă mulțumesc tuturor, acum mă simt foarte bine.”

Acesta este încă un alt exemplu al puterii miraculoase a Preacuratei Fecioare, care, prin icoana ei „Grabnic Ascultătoare” își revarsă harul ei peste mulți credincioși în fiecare zi, în Grecia, dar și în străinătate. Credincioșii se roagă și cheamă ajutorul ei, strigând: „Bucura-te, care ești grabnic ascultătoare, îndeplinind spre folos cererile noastre!”

Traducere și adaptare după pravoslavie.ru de Laurențiu Dumitru

Se va prelua doar cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Vezi și

Gorgoepikoos, Dochiariu, monastiriaka

Cele șapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatopedi

Dincolo de interesul pe care îl pot prezenta sub aspect istoric sau artistic, imaginile religioase au și o importanță aparte în cult, în măsura în care, prin intermediul acestora, este arătat ipostasul persoanelor zugrăvite. Puterea icoanei rezidă, prin urmare, în harul celui închipuit de iconar, har ce își are izvorul în Dumnezeu. Deși însușirea de a fi purtătoare de har este comună tuturor icoanelor, unele sunt considerate făcătoare de minuni, întrucât, la un moment dat, lucrarea harului lor a fost mai simțită, fie în vremuri grele, de strâmtorare pentru creștini, fie în împrejurări în care necinstirea lor a atras lucrarea harului spre pedepsire.

Între multele icoane făcătoare de minuni ce întregesc tezaurul mănăstirilor aghiorite, cele mai mult aparțin, desigur, Maicii Domnului, dată fiind importanța deosebită a Născătoarei de Dumnezeu pentru Sfântul Munte. În Mănăstirea Vatoped sunt păstrate cele mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului [din Sfântul Munte], cunoscute sub diferite denumiri.

vimatarissa

Maica Domnului Vimatárissa

Maica Domnului Vimatárissa sau Ktitórissa este cea mai renumită icoană găzduită de Mănăstirea Vatoped, considerată a fi protectoarea acestui lăcaș. Este așezată în katholikón-ul Mănăstirii, pe scaunul arhieresc din interiorul Sfântului Altar. Potrivit tradiției, naufragiind corabia în care se afla Arcadie, fiul împăratului Theodosie cel Mare, acesta a fost izbăvit prin ajutorul minunat al Maicii Domnului, care l-a adus pe uscat, fiind aflat într-un tufiș (gr. vátos), în locul unde mai târziu avea să fie construită Mănăstirea Vatoped [gr. vátos, tufiș + pais, copil] și unde acesta a găsit icoana Născătoarei de Dumnezeu. De această icoană este legată o minune petrecută în secolul al X-lea.  În vremea unui atac al piraților arabi asupra mănăstirii, ierodiaconul Sava apucase să ascundă icoana Maicii Domnului, aruncând-o în fântâna Sfântului Altar, împreună cu Crucea lui Constantin cel Mare și cu o făclie aprinsă ce ardea întotdeauna înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Nu reuși, însă, să scape și el însuși de urgia cotropitorilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta. Când după șaptezeci de ani, în vremea împăratului Nikiphóros Phokás, Creta s-a izbăvit de pirați, și-a recăpătat libertatea și Cuviosul Sava care, fiind acum la adânci bătrâneți, s-a întors în Mănăstirea sa de metanie. Aici îi arătă Egumenului Nicolae locul unde trebuia săpat pentru a descoperi vechea fântână a Altarului, în care, o, minune, găsiră icoana și Crucea plutind drepte deasupra apei, iar lumânarea încă aprinsă, așa cum fusese lăsată cu șatezeci de ani în urmă! Cu alte cuvinte, se petrecuse o îndoită minune – sfintele odoare aruncate în apă nu suferiseră vreo stricăciune, prin minunea și purtarea de grijă a Maicii Domnului, iar lumânarea ardea de șaptezeci de ani fără a se mistui! De atunci, în amintirea minunii, în fiecare luni seara se cântă Paraclisul Maicii Domnului, iar în fiecare zi de miercuri se săvârșește în katholikon-ul Mănăstirii Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul procesiunilor  Mănăstirii, această icoană a Maicii Domnului ocupă locul de cinste. În ziua prăznuirii sale, în marțea din Săptămâna Luminată, are loc, în cinstea acesteia, procesiune cu Sfânta icoană în jurul Mănăstirii.

ΠΑΡΑΜΥΘΙΑ

Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea)

Exista în trecut obiceiul ca părinții Mănăstirii, ieșind din katholikon, să sărute această icoană a Maicii Domnului, după care Egumenul încredința cheile mănăstirii călugărului ce îndeplinea ascultarea de portar al sfântului lăcaș. Potrivit acestei tradiții, pe vremea Bizanțului, într-una din zile când egumenul înmâna cheile portarului, auzi un glas venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați pe ziduri și izgoniți-i pe pirați”. Aceleași glas răsună și a doua oară. Îndreptându-și privirea spre icoană, egumenul văzu cum Pruncul din brațele Născătoarei de Dumnezeu își întinde mâna, acoperind buzele Maicii Sale și spunând: „Nu te milostivi, Maica Mea, de acești păcătoși. Lasă-i să fie pedepsiți prin năvălirea piraților, după cum merită”. Maica Domnului, însă, luând mâna Pruncului Hristos și întorcând ușor capul, repetă aceleași cuvinte. Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale.

Esfagmeni Μaica Domnului Esfagméni (Înjunghiata)

Această icoană făcătoare de minuni este o frescă din secolul al XIV-lea amplasată în pridvorul Paraclisului Sfântului Dimitrie, care a fost adăugat katholikon-ului Sfintei Mănăstiri Vatoped. Din lucrarea „Locuri de închinare ale Sfintei Mănăstiri Vatoped”, capitolul „Despre minunea petrecută cu Sfânta Icoană a Maicii Domnului (În)Junghiata” aflăm următoarele: Un ierodiacon, eclesiarhul katholikon-ului, ajungea în repetate rânduri, date fiind îndatoririle ascultării sale, cu întârziere în trapeză. La un moment dat, din pricina unei asemenea întârzieri, trapezarul refuză să îi mai dea eclesiarhului porția cuvenită de mâncare. Cu sufletul plin de revoltă pentru cele petrecute, ierodiaconul se întoarse în biserică și oprindu-se în fața icoanei Maicii Domnului, îi grăi: „Până când o să te tot slujesc și o să mă ostenesc pentru tine, iar tu nici măcar de hrana mea nu te îngrijești?”. Și luând un cuțit, lovi chipul Maicii Domnului, din care, de parcă ar fi fost viu, începu să curgă sânge. Ierodiaconul orbi pe loc și căzu la pământ, ca ieșit din minți. În această stare rămase în fața icoanei timp de trei ani, plângând și rugând-o pe Maica Domnului să fie iertat. După trecerea celor trei ani, Maica Domnului i se arătă egumenului, înștiințându-l de tămăduirea ierodiaconului ce îndrăznise să îi lovească icoana, dar spunându-i, totodată, că mâna ce lucrase această batjocorire va fi pedepsită. Într-adevăr, după adormirea ierodiaconului, odată cu mutarea rămășițelor sale, văzură toți cum, spre deosebire de restul trupului care se dezlegase în cele din care fusese alcătuit, mâna sa dreaptă rămăsese neputrezită și astfel se păstrează până astăzi. Odată, un preot, pelerin în Mănăstire, îndoindu-se de această minune, își puse neîncrezător degetul în locul vechii lovituri de cuțit, de unde țâșni îndată sânge. Cutremurat de minune, preotul nu apucă să iasă din katholikon, căzând jos mort.

elaiovritissa

Maica Domnului Eleovrýtissa (Izvorâtoarea de ulei)

Această icoană datează din secolul al XIV-lea și este amplasată în chelăria Mănăstirii. De aici este adusă în katholikon în Vinerea din Săptămâna Luminată, ziua prăznuirii sale. Tradiția amintește de următoarea minune: Într-o vreme în care în mănăstire se împuținase uleiul, Cuviosul Ghenadie, chelarul mănăstirii, începuse să-l iconomisească, rânduindu-l doar pentru întrebuințarea sa la candelele bisericii. Bucătarul se plânse, însă, de aceasta egumenului, care îi porunci chelarului să împartă cu generozitate uleiul pentru folosul întregii obști, avându-și nădejdea în purtarea de grijă a Stăpânei Născătoarei de Dumnezeu. Când, într-una din zile, intră în chelărie, Cuviosul Ghenadie văzu uleiul prelingându-se din vasul mai înainte golit, încât ajunsese să curgă până la ușa încăperii. De atunci icoana răspândește o mireasmă deosebită.

pyrovolitissa

Maica Domnului Pyrovolithísa (Împușcata)

Este vorba de o frescă amplasată pe zidul exterior de deasupra porții ce permite accesul în incinta mănăstirii. În anul 1822, un grup de soldați turci, înarmați, au intrat în mănăstire, prilej cu care unul dintre ei, văzând icoana, trase asupra acesteia, astfel încât glonțul găuri mâna dreaptă a Maicii Domnului. În urma săvârșirii acestei fapte, turcul, ca ieșit din minți, se spânzură de un măslin în fața mănăstirii. Ceilalți turci, văzând această pedeapsă dumnezeiască, s-au umplut de spaimă și au părăsit de îndată lăcașul de cult. Comandantul turc, înștiințat fiind de cele petrecute, dispuse ca soldatul, deși îi era nepot, să fie lăsat neîngropat, ca un nelegiuit.

Pantanassa

Maica Domnului Pantánassa (Împărăteasa tuturor)

Această icoană făcătoare de minuni, portabilă, este executată pe lemn, datând din secolul al XVII-lea și este amplasată la iconostasul stâng din dreptul coloanei ce ocupă latura nord-vestică a katholikon-ului Mănăstirii Vatoped. Potrivit istorisirilor din zilele noastre ale Părinților mănăstiri, cea dintâi mărturie a faptului că această icoană deține un har deosebit este următoarea întâmplare: Într-o zi un tânăr, intrând în biserică și mergând să se închine la icoană, văzu cum deodată chipul Maicii Domnului străluci ca fulgerul, moment în care o putere nevăzută îl aruncă la pământ. Venindu-și în fire, se spovedi cu lacrimi Părinților, mărturisind că ducea o viață departe de Dumnezeu și că se ocupa cu magia. Astfel, intervenția minunată a Maicii Domnului îl făcu pe tănăr să își schimbe viața și să devină un om cu frica lui Dumnezeu. Această icoană a primit totodată, har de la Dumnezeu pentru a tămădui o boală cumplită, cancerul. Sunt cunoscute nenumărate cazuri de bolnavi de cancer din zilele noastre, care s-au vindecat în urma rugăciunilor făcute în fața icoanei Maicii Domnului Pantánassa.

antifonitria

Μaica Domnului Antifonítria (Împotrivă glăsuitoarea)

Este vorba de o frescă amplasată în pridvorul („mesonyktikó”) katholikon-ului. Denumirea a fost dată ca urmare a glasului ce s-a auzit din această icoană (gr. anti-fonóa glăsui împotrivă). Potrivit tradiției, pe vremea când împărăteasa Plakídia, fiica lui Theodosie cel Mare, a vizitat Mănăstirea, îndreptându-se spre intrarea în katholikon, prin mica ușă din partea laterală a clădirii, auzi un glas venind dinspre icoană: „Oprește-te și nici un pas să nu mai faci! Cum ai îndrăznit, femeie fiind, să vii în acest loc?”. Cutremurată, împărăteasa ceru iertare Maicii Domnului și părăsi îndată Sfântul Munte. De altfel, în amintirea acestei minuni, Plakídia ridică, cu propriile sale cheltuieli, Paraclisul Sfântului Dimitrie, anexă a bisericii mari a Mănăstirii.

Sursa: pemptousia.ro

Biserica Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Silvestru” din Rocca di Papa (de lângă Roma) s-a împodobit cu o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa) de la Mănăstirea Vatopedi din Muntele Athos

rocca_di_papa_pantanasa2

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, prin mijlocirea Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare si cu binecuvântarea părintelui nostru episcop Siluan, dupa ani de așteptare, am avut bucuria de a primi în parohia noastră o copie fidelă a icoanei Maicii Domnului Pantanassa de la Mânăstirea Vatoped (Sfântul Munte).

Slujba de primire a icoanei a avut loc în seara zilei de 15 Septembrie, când parohia a aniversat șapte ani de existența.

Cu aceasta ocazie, am avut bucuria de a sluji slujba Paraclisului Pantanassa împreună cu Preacuviosul Părinte Atanasie, Vicarul episcopiei noastre și părintele Ioan Gherasimescu de la Parohia Roma 3. Un plus de bucurie a adus corul psaltic al episcopiei noastre condus de pr. Marian Jianu și secondat de pr. Marian Preda care, împreună cu ceilalți componenți ai grupului, au împodobit slujba Paraclisului cu minunatele cântări.

Dăm slavă lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru toate!

Sursă text și imagini: episcopia-italiei.it

rocca_di_papa_pantanasa

Sfânta Mănăstire Iviron de la Muntele Athos

Iviron, monastiriaka (3)

Îmi amintesc cum, în şcoala primară, aveam ca temă la desen „Anul 2000“. Mă întreceam cu colegii de clasă măzgălind rachete, vehicule selenare şi baze de cercetare pe Planeta Marte… Nu puteam bănui atunci că ziua de 1 ianuarie 2000 aveam să o petrec în liniştea Mănăstirii Iviron din Sfântul Munte Athos…

Mănăstirea Iviron, unde se prăznuieşte hramul cel mare al Adormirii Prea Sfintei Năs­că­toare de Dumnezeu, este aşezată în partea de nord-est a peninsulei athonite, la ţărmul Mării Egee, şi a fost, aşa cum îi arată şi numele, întemeiată de regii georgieni (iviriţi). Aceasta se întâmpla cu siguranţă înainte de anul 972 de la Hristos, după cum mărturisesc documentele, deci cu mai bine de 1000 de ani în urmă.

Deşi distrusă de piraţii fran­cezi la 1259, apoi din nou la porunca împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul, pentru că vieţuitorii de aici se împotriviseră unirii cu apusenii, şi, în sfârşit, de catalani, la înce­putul secolului 14, Mănăs­ti­rea Iviron şi-a menţinut locul al treilea în ierarhia athonită până în zilele noastre, după Marea Lavră şi Vatoped.

moaste-iviron-7Ea adăposteşte un inesti­mabil tezaur constând în părţi din sfintele moaşte a peste 150 de sfinţi. Dintre toate, îmi amintesc mereu de o răcliţă în care se păstrază o mână de ţărână plămădită cu sânge; sângele Sfântului Apostol Petru vărsat pentru Hristos la Roma în anul 55? Alături de acestea, muzeul şi biblioteca adăpostesc va­lori nepreţuite: obiecte de artă, peste 2000 de ma­nuscrise şi cca. 20000 de ti­părituri, dintre care multe incunabule sau ediţii princeps.

Ca toate celelalte mănăstiri din Sf. Munte, şi Mă­năs­tirea Iviron a supravieţuit şi prin ajutorul dat de evlavioşii domni ai Ţării Româneşti, şi mai cu sea­mă de Neagoe Basarb, Radu Mihnea şi Matei Basarab. Nu ne-ar fi iertat să nu îl po­menim aici şi pe Şerban Can­ta­cuzino, cel ce a ctitorit la 1680 paraclisul unde se păs­trează cel mai de preţ odor al Mănăstirii Ivi­ron: icoana Maicii Domnului Portăriţa.

Icoana Maicii Domnului „Portăriţa“
Cea dintâi dintre icoanele Sfântului Munte este vestita icoană a Maicii Domnului numită „Por­tăriţa“ (foto). De această icoană se leagă evenimente uimitoare şi minunate, pe care, pentru a le primi cineva, trebuie să lase deoparte logica şi să se înarmeze cu credinţa ortodoxă. Istoria icoanei începe din perioada iconoclastă a seco­lului 9. Este vorba, aşadar, de lucruri petrecute cu cel puţin 1200 de ani în urmă, când împăratul Teofil pornise o sălbatică prigoană împotriva sfintelor icoane. Toţi creştinii prinşi că aveau icoane erau daţi spre pedepse şi chinuri, iar icoanele erau arse în pieţe.

37777În acea epocă trăia în Niceea Asiei Mici o văduvă credincioasă, ce avea un singur fiu. Ea păstra cu mare evlavie această icoană a Maicii Dom­nului în casa sa. La un control făcut de trimişii îm­păratului, aceştia au găsit icoana şi au spus ame­ninţător văduvei: „Dă-ne bani ca să scapi îm­preună cu icoana ta, altfel vom împlini poruncile!“. Ea le-a făgăduit că la va da banii a doua zi. Noaptea l-a luat pe fiul ei şi icoana şi au mers pe ţărm. Acolo femeia a spus Maicii Domnului: „Stăpâna lumii, tu, ca Maică a lui Dumnezeu, ai stăpânire peste toată zidirea. Tu poţi să ne iz­bă­veşti şi pe noi de mânia stăpânitorilor şi icoana ta de cufundarea în mare“. A aşezat apoi icoana pe apa mării şi îndată a văzut o lucrare mai presus de fire. Icoana a rămas dreaptă deasupra apelor şi astfel era purtată de valuri, îndreptându-se către apus. Văduva a fost mângâiată de această privelişte şi i-a mul­ţumit Preacuratei, iar fiului ei i-a spus: „Copilul meu,  do­rinţa noastră cea către Maica Domnului este deja împlini­tă. Eu sunt gata să mor pentru credinţa mea, prin mâi­nile tiranilor, dacă va trebui, dar nu doresc şi moartea ta. Te rog şi te implor să pleci în părţile Eladei. Fiul a ascultat-o şi a plecat la Salonic, apoi în continuare a mers în Sf. Munte, în acel loc unde, după puţini ani, a fost ridicată Mănăstirea Iviron. Aco­lo a devenit călugăr şi, după ce a trăit în chip bineplăcut lui Dumnezeu, s-a mutat la cele veşnice.

Se vede că ajungerea lui acolo s-a făcut după iconomia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, deoarece de la el au aflat şi pustncii Sfântului Munte istoria icoanei pe care împreună cu mama sa o aruncase în mare. Acum, în ce loc şi pen­tru cât timp a fost păzită icoana Maicii Dom­nului, ştie numai Împărăteasa tuturor. Oricum, după ani şi ani, când aproape de ţărm fusese construită Sf. Mănăstire Iviron, călugării au văzut într-o seară deasupra valurilor un stâlp de foc ce ajungea până la cer. În faţa pri­veliştii ieşite din comun, au rămas nemişcaţi şi cântau. Vedenia a mai continuat câteva nopţi, pâ­nă ce s-au adunat şi călugări de la alte mănăstiri acolo, pe ţărm. Atunci au văzut că acel stâlp de foc izvora dintr-o icoană a Maicii Domnului, iar când părinţii vroiau să se apropie cu barca, icoana se îndepărta. S-au întors în biserica mânăstirii şi s-au rugat cu credinţă şi lacrimi Maicii Domnului să dă­ruiască acea icoana mânăstirii lor. Era atunci în Mănăstirea Iviron un ieromonah cu numele Gavriil, care în lunile de vară trăia ceva mai sus de mănăstire, în nevoinţă şi post aspru, asemeni unui înger pământesc. Lui i s-a arătat Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi i-a zis: „Spune egumenului şi fraţilor că voiesc să le dau icoana mea pentru a-i acoperi şi ajuta, apoi intră în mare şi păşeşte pe valuri, şi atunci vor cunoaşte toţi buna voire a mea către mănăstire“. Apoi toţi monahii au ieşit la ţărm unde Gavriil a păşit pe apele mării ca pe uscat şi s-a învredni­cit să ia în mâinile sale aceas­tă icoană grea şi de mari dimensiuni, pictată pe lemn. Pe ţărm, monahii s-au închinat icoanei cu evlavie şi ma­re bucurie. Apoi cu cântări au dus-o în sfântul altar al bi­se­ricii mănăstirii.

În ziua următoare, însă, icoana nu a mai fost găsită în biserică! Căutând-o, au gă­sit-o pe zidul mănăstirii, deasupra porţii centrale. Au adus-o în biserică, dar iarăşi au găsit-o la poartă. Acest lu­cru neobişnuit s-a în­tâm­plat de mai multe ori, până când nedu­me­rirea monahilor a fost dezlegată de Preasfânta, care i-a apărut în vis egumenului, zicându-i: „Spune fraţilor să nu mă mai deranjeze de acum înainte, pentru că eu nu doresc să fiu păzită de voi, ci eu să vă păzesc pe voi, nu numai în viaţa de acum, ci şi în cea viitoare. Şi să nădăjduiască în milostivirea Fiului meu şi Stăpânului tutu­ror toţi monahii trăitori cu evlavie şi frică de Dum­nezeu în muntele acesta virtuos. Acest dar eu l-am cerut de la El şi iată, vă dau vouă semn: cât timp veţi vedea icoana mea în această mănăstire, harul şi mila lui Dumnezeu nu vor lipsi de la voi“.

Iviron. Paraclisul Portaitissei (2)Monahii s-au bucurat de toate acestea şi apoi au zidit un paraclis aproape de poarta mănăstirii, unde au pus această icoană făcătoare de minuni, care se află în acest loc până astăzi. Datorită acestei întâmplări, icoana a primit numele de „Portăriţa“.

Chipul Maicii Domnului din această icoană este mai degrabă aspru şi provoacă o teamă sfântă. Preasfânta apare aici ca aspră Stăpână a lumii şi, privind-o, eşti de-a dreptul copleşit. La aceasta conlucrează şi mărimea icoanei. Înfăţişarea chipului feţei ei este atât de măreţ încât Maica milostivirii se înfăţişează ca Maica dreptăţii şi a nemitarnicului Judecător. Este ferecată, cu excepţia feţelor, cu o îmbrăcăminte de aur şi argint, cu pietre preţioase, monezi de aur şi o mulţime de alte podoabe dăruite de împăraţi, regi, egumeni, duci, ofiţeri şi simpli credincioşi. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Prea­curatei. Le-au oferit cei care au primit ceea ce au cerut de la ea.

Din minunile Maicii Domnului „Portăriţa“
Una dintre minunile pe care Maica Domnului le-a făcut prin această icoană este şi aceasta: icoana prezintă o rană uscată la bărbie, prove­nită dintr-o lovitură vrăjmaşă dată de un pirat în urmă cu câteva veacuri. Acesta, după ce a năvălit împreună cu alţii în mănăstire, a lovit icoana cu un cuţit şi îndată a curs sânge, care se vede până astăzi. Acest lucru l-a cutremurat, a crezut şi s-a botezat, apoi a trăit în mănăstire o viaţă mo­­nahală aspră. Ne­vrând să pri­meas­că nume că­lu­gă­resc, a ce­rut ca pen­tru fapta sa să fie numit Var­var (Bar­barul). După aceea a dus o viaţă sfântă, lucru pentru care a fost re­cu­noscut ca sfânt. În biserică este pictat pe zid Sf. Var­var cu îm­bră­­că­min­te de pirat.

Minunea de la Moscova
O altă minune consemnată în cro­nica mă­năs­tirii este vindecarea fetei ţarului Rusiei, Ale­xei Mihai­lo­vici, în 1651. Paralizase şi, după spu­sele me­di­cilor, era condam­nată să ră­mână aşa pentru totdeauna. După ce bolnava a vă­zut în visul ei pe Îm­pă­ră­tea­sa lumii, către i-a făgăduit că o va vindeca de­plin dacă ţarul aduce icoana din Mănăstirea Ivi­ron, părinţii ei, cu ade­vărat credincioşi, au cerut, prin mijlo­cirea Patriarhiei de Con­stan­tinopol, această icoa­nă. Monahii iviriţi au pictat altă icoană, identică cu cea originală, şi au dus-o la Mos­cova. În vreme ce Patriarhul, Rusiei Nikon, cu cle­rul, poporul şi ţarul făceau icoanei întâmpi­nare sărbătorească, prinţesa bolnavă a sărit din pat complet sănătoasă şi a alergat prin mulţime către icoană. Când au văzut-o, toţi s-au cutremurat.

Pentru felurimea minunilor săvârşite de Maica Domnului s-au făcut multe litanii cu sfânta icoană până la ţărm, când i se închină mulţimea de pelerini. Să se însemneze şi faptul că, de când a venit la mănăstire, în secolul 10, icoana nu s-a îndepărtat niciodată de aici.

Silviu-Andrei Vlădăreanu

Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu îngăduița autorului căruia-i mulțumim pentru îngăduință / Foto arhiva blogului

SONY DSC

Mănăstirea Stavronikita, George Crasnean

Stavronikita-2004

Mănăstirea Stavronikita
George Crasnean

Stavronikita-North Side-2009 (6)Nume: Moni Stavronikita (Μονή Σταυρονικήτα)
Ctitor: Nikitas – Nikephoros Stavronikitas
Zidire: sfârşit de secol X/început de secol XI
Hram: Sfântul Nicolae (6/19 decembrie)
Rang în Athos: XV
Obşte: 30 monahi
Coordonate: 40.267983°N 24.276733°E
Tel: 0030-2377023255
Fax: 0030-2377023908

chronologie

X-XI – la sfârşitul veacului X şi/sau începutul celui de’al XI-lea – probabil – ia fiinţă mănăstirea Stavronikita.
1012 – un document al protosului Nikiphoros este semnat şi de un „călugăr de la Stravonikita” (μοναχός ο του Στραβωνικήτα).
1016 – acelaşi monah iscălea ca fiind „din Stavronikita” (του Σταυρονικήτα).
1067 – un incendiu distruge mare parte din aşezământul monahal.
1204 – cruciada a IV-a şi ocupaţia latină depopulează masiv mănăstirea.
1306 – după acest an şi după raidurile piraţilor catalani, monahii părăsesc mănăstirea, lăsând’o în grija protosului Athosului.
XIV-XV – în vremea acestor veacuri, Stavronikita funcţionează mai întâi ca schit al mănăstirii Kutlumuş, iar mai apoi, al mănăstirii Filotheou.
1527-1536 – prin strădania egumenului Grigorios Giromeriatis (Γρηγόριος Γηρομερειάτης) se construieşte katholikonul mănăstirii, închinat Sfântului Nicolae.
1533 (?) – câţiva monahi pescuiesc în chip minunat icoana Sfântului Nicolae „al Stridiei” (Άγιος Νικόλαος ο Στρειδάς).
1533 – pentru 4.000 de aspri, călugării de la Filotheou au vândut Stavronikita egumenului mănăstirii Thesprotiane Gyromeriou, Grigorios Giromeriatis.
1536 – un edict al Patriarhului ecumenic, Ieremia I (1522-1546), restabileşte statutul Stavronikitei devenind astfel, ultima mănăstire consacrată oficial în Athos.
1546 – celebrul Theophanis Strylitzas („Cretanul”) şi fiul său, Symeon, pictează biserica mănăstirii, cele doisprezece icoane prăznicare şi trapeza Stavronikitei.
1555 – vornicul Gavriil Tro­tu­şanu şi Sofica, soaţa sa, dăruiesc mânăstirii un epi­trahil.
1597 – în martie, Ie­remia Movi­lă hotărăşte un ajutor a­nual de 4.000 de aspri pentru „să­ra­cii călu­gări“ de la Sta­vronikita.
1607 şi 1741 – două incendii ard Stavronikita până aproape de temelii.
1628 – se renovează katholikonul mănăstirii.
1680 – Şerban Cantacuzino, domnitorul valah, este cel care construieşte frumosul apeduct, dimpreună cu bazinele de apă.
1743 – din acest an datează catapeteasma katholikonului.
1765 – mitropolitul Grigorie II al Ungro-Vlahiei ridică paraclisul închinat Sfântului George.
1767 (?) – se pare că în acest an i’a fost închinată Stavronikitei – de către Alexandru Scarlat Ghica – mănăstirea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” din Bucureşti (care, anterior fusese închinată, la 1677, Patriarhiei de Constantinopol).
1770 – se reface trapeza şi se zideşte paraclisul „Sfântului Dimitrie” în cimitirul mănăstirii, precum şi cele ale Arhanghelilor şi celor Cinci Mucenici.
1802 şi 1838 – metocul Stavronikitei, „mănăstirea Arhimandritului”, se dărâmă în mare parte în urma a două cutremure.
1819 – înaintea acestui an, Stavronikita arde a patra oară.
1821 – represaliile turceşti după mişcarea de eliberare Eteria (Philiki Hetairia – Φιλική Εταιρεία) duc la depopularea mănăstirii pentru următorii zece ani.
1817, 1864, 1874 şi 1879 – patru mari incendii provoacă pagube însemnate mănăstirii.
1934-1942 – vreme de opt ani s’a nevoit la Stavronikita, într’o chilie de la malul mării, cuviosul Antipa Dinescu, fostul stareţ al schitului românesc Prodromu.
1968 – Stavronikita este readusă la viaţă de sosirea unei obşti conduse de egumenul Vassilios, care aduc şi stilul de viaţă chinovial în mănăstire.
1981-1999 – mănăstirea trece printr’un amplu proces de renovare sub monitorizarea Centrului pentru Conservarea Patrimoniului Athonit (greacă: Κέντρο Διαφύλαξης Αγιορείτικης Κληρονομιάς, prescurtat Κε.Δ.Α.Κ.).

I. Istoria

numele şi începutul

Stavronikita-North Side-2004Stavronikita (greacă: Μονή Σταυρονικήτα, Moní Stavronikita) – care s’ar traduce drept „Crucea lui Nichita” – este cea mai mică dintre mănăstirile athonite şi, totodată, cea mai tânără dintre ele: a fost primită în rândul celor douăzeci de mănăstiri imperiale abia în 1536. Această zidire aghiorită, cu hramul Sfântul Nicolae, a rămas construită pe o stâncă, la malul golfului Strymonic, între mănăstirile Iviron şi Pantokrator. În vechime Stavronikita a mai fost numită şi „Stravonikita” (o corupere a numelui iniţial), sau „mănăstirea Maicii Domnului” – pentru că, se pare că, iniţial, a fost închinată Preacuratei. Numele de „Stravonikita” apare într’un act al protosului Nikiphoros, din 1012, unde unul din monahi iscălea „Nikiphoros călugăr de la Stravonikita” (greacă: „Νικηφόρος μοναχός ο του Στραβωνικήτα”). Pentru că, patru ani mai târziu, acelaşi călugăr subiscălea ca fiind „din Stavronikita” (greacă: „του Σταυρονικήτα”), se pare că ar fi vorba de una şi aceeaşi mănăstire. Dacă ipoteza aceasta este reală înseamnă că mănăstirea Stavronikita îşi are începuturile undeva, între sfârşitul secolului X şi începutul celui de’al XI-lea. De altfel, una din tradiţiile orale pomeneşte pe un oarecare cuvios Nikita, sculptor de cruci (stavros-cruce, în limba greacă), care ar fi ctitorit mănăstirea pe la anul 1006. O altă ipoteză ar fi ca mănăstirea să fie ctitoria a doi monahi – Nikita şi Stavros – care s’ar fi nevoit în două chilii apropiate de locul unde se află astăzi Stavronikita. Mai există încă două tradiţii despre numele şi începuturile acestei mănăstiri: una face pomenirea unui patrician pe care’l chema Nikitas şi care ar fi zidit mănăstirea dându’i numele său combinat cu cel al crucii – pentru că pomenirea Sfântului Nichita se face a doua zi după sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (15 septembrie); cealaltă îl dă drept întemeitor al mănăstirii pe un ofiţer numit Nikephorus Stavronikitas, care a slujit sub Ioannis Tzimiskes şi care şi’a împrumutat numele ctitoriei sale. Se pare că totuşi, în secolul XI, exista o „mănăstire a lui Hariton” în acel loc, iar turnul ei era un „turn de veghere” pentru monahii din Karyes.

Oricum, această parte a istoriei Stavronikitei este neclară şi cu iz de legendă grecească dar ea se termină odată cu cucerirea Constantinopolului de către cruciaţii latini, căci în vremea stăpânirii lor (1204-1261) mănăstirea intră în declin şi se depopulează masiv. După raidurile corsarilor catalani din 1306, ea ajunge sub jurisdicţia protos-ului Athosului, apoi în administrarea mănăstirii Kutlumuş, pentru ca în veacul al XVI-lea să devină schit al mănăstirii Filotheou.

egumenul Grigorios Giromeriatis

Doi oameni aveau să fie însă providenţiali pentru refacerea şi revigorarea vieţii monahale a acestei mănăstiri: egumenul Grigorios Giromeriatis (greacă: Γρηγόριος Γηρομερειάτης) – care a cumpărat Stavronikita de la mănăstirea Filotheou în 1533 (pentru o sumă mică: doar 4.000 de aspri) – şi patriarhul ecumenic Ieremia I, care i’a restabilit printr’un edict statutul de mănăstire, în 1536, şi care a continuat să reconstruiască şi să extindă mica mănăstire de pe ţărmul golfului Strymonikos. Gregorios era stareţul mănăstirii Giromeriou (greacă: „Locul vechi”) din provincia Thesprotia Epirului când a cumpărat schitul Stavronikita şi, silindu’se să’i redea strălucirea de odinioară, s’a mutat cu totul în Athos construind un zid împrejmuitor mănăstirii Sfântului Nicolae, precum şi câteva chilii. Tot el este cel care a isprăvit zidirea katholikonului, la anul 1536 (înălţarea bisericii fusese începută cu nouă ani înainte, la 1527). Se pare că biserica şi mănăstirea au fost iniţial închinate Sfântului Ioan Botezătorul dar, aflând de minunata pescuire a icoanei Sfântului Nicolae, patriarhul Ieremia I a hotărât ca hramul să fie schimbat (probabil în 1541), în cinstea episcopului Mirelor Lyciei.

patriarhul Ieremia I

Această sfântă lucrare avea să fie continuată, după moartea egumenului Grigorios Giromeriatis (+1540) de către însuşi patriarhul ecumenic Ieremia I, care a înzestrat mănăstirea cu importante metoace în Kassandra (Pinaka – cumpărată de la un turc, contra sumei de 48.400 de groşi) şi pe insula Lemnos. Se prea poate ca acestea să fi fost cumpărate din banii dăruiţi de cucernicul voievod Radu Paisie („urmaşul adevărat al evlaviei lui Neagoe” – cum îl numea Nicolae Iorga – care a domnit între anii 1535 şi 1545), căci patriarhul a adunat mile din ţara Valahiei în două rânduri: 1542 şi 1544. (De altfel, el avea să’şi găsească sfârşitul la Vraţa-Bulgaria, tot în drum către Ungro-Vlahia, în 1546). În timpul său, Stavronikita a revenit la modul de viaţă cenobitic.

Teofan Cretanul

Deisis-Theophanes Strylitzas-Stavronikita 1546Mai ’nainte de’a muri, Ieremia I avea să tocmească pe celebrul Teofan Cretanul (Theophanes Strylitzas, poreclit „Bathas” +1559) drept pictor al katholikonului. Teofan era deja călugăr de zece ani (fusese tuns în Marea Lavră, dimpreună cu cei doi fii ai săi, Symeon şi Neophit) când, împreună cu Symeon, au împodobit pereţii bisericii şi ai trapezei cu splendide fresce bizantine, în anii 1545-1546. Tot ei sunt cei care au pictat şi icoanele portabile ale praznicelor împărăteşti (Dodekaorton) dar, se pare, că şi frescele din paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul aparţin aceluiaşi celebru artist cretan.

daniile valahe

Cu toate aceste înfrumuseţări, Stavronikita a rămas cea mai mică dintre mănăstirile athonite şi avea să treacă prin mari greutăţi în veacurile viitoare. Chiar dacă a fost ajutată în repetate rânduri de comunitatea athonită şi de alţi binefăcători – cum au fost: Archon Zervopoulos în 1612, Markos monahul la 1614, creştinii din Kea în 1628, ori Thomas Klados în anul 1630 – evoluţia Stavronikitei a fost îngreunată de neînţelegeri asupra proprietăţilor cu mănăstirea Kutlumuş dar şi de două încendii care au ars mănăstirea aproape din temelii – în 1607 şi 1741. Renovarea katholikonului avea să dureze mai bine de douăzeci de ani (1628), iar mănăstirea a continuat să supravieţuiască în aceste secole îndeosebi datorită ajutoarelor valahe. La 1641 Stavronikita era „lipsită de apă şi lemne” (cum precizează un document al protosului Athosului) şi de aceste neajunsuri se va ocupa domnitorul Ungro-Vlahiei, Şerban Cantacuzino (1678-1688), care va construi aici, în 1680, un superb apeduct (care dăinuie şi în zilele noastre). „A­ceas­tă mâ­năstire ca­re se află lân­gă mare, foarte frumoasă şi li­niş­tită are gră­dini cu cas­ca­de şi li­vezi, iar apa pe care o beau sfinţii părinţi este adusă de prealu­mi­na­tul domn al UngroVlahiei, Şer­ban Cantacuzino Voie­vod, construcţie cu multe bazi­ne, într’adevăr foarte cos­tisitoare“ – preciza, în scrierile lui, cronicarul bizantin Komnenos.

Stavronikita from Pantokratoros-2008Nu se ştie exact când dar, înspre a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, românii închinaseră deja Stavronikitei mănăstirea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” – numită şi „mănăstirea Târnovo-ului”, sau „mănăstirea Arhimandritului” – cu toate veniturile prăvăliilor de pe Lipscani şi mahalaua Şerban Vodă, cât şi ale caselor din apropiera mănăstirii, dar şi ale viilor din dealul Lupeştilor precum şi bolovanii de sare din Ocna Slănicului (dăruiţi de Sfântul Constantin Brâncoveanu în 1702). Veniturile mănăstirii bucureştene nu erau deloc de neglijat întrucât aceasta mai stăpânea şi moşiile Jugureni şi Colentina, schitul Crăsanilor (închinat de Nicolae Mavrocordat) şi cel al Călugărenilor (dăruit de Şerban Cantacuzino). Se pare că cel care a făcut această importantă danie a fost fanariotul Alexandru Scarlat Ghica, care a ocârmuit Wallachia între 1766 şi 1768. Cu puţin timp mai ’nainte (1765) mitropolitul Ungro-Vlahiei, Grigorie II, ridicase şi el un paraclis la Stavronikita, închinat Sfântului George. În 1770, la Stavronikita se reface trapeza şi se zideşte paraclisul „Sfântului Dimitrie” în cimitirul mănăstirii. Tot spre finele veacului al XVIII-lea se mai construiesc şi paraclisele Arhanghelilor Mihail şi Gavriil şi a celor Cinci Mucenici.

urmările Hetairiei şi veacurile XIX-XX

Începutul secolului următor n’a fost deloc bun pentru Stavronikita: „în 1802 se dărâmase de cutremur metoacele Arhimandritului” (Teodor Bodogae – Ajutoarele româneşti la mânăstirile din Sfântul Munte Athos–Didactica XI Sibiu 1940, pag. 267), iar înainte de 1819, arde a patra oară. Apoi, pe lângă faptul că a trebuit să ajute financiar mişcarea de eliberare naţională Philiki Hetairia (Eteria), după eşecul acesteia (1821), a avut de îndurat şi un deceniu de represalii turceşti – care au împrăştiat mai toţi monahii din mica mănăstire aghiorită. Călugării au început să revină în mănăstire abia în deceniul al patrulea al secolului XIX dar, şi aceştia au avut parte de încercări în anii care au urmat, pentru că mănăstirea avea să treacă prin alte trei mari incendii: în 1864, 1874 şi 1879. Acestea, ca şi birurile turceşti, au îngenuncheat Stavronikita, care s’a văzut înglodată în datorii. Din starea aceasta avea să iasă destul de târziu şi aceasta datorită eforturilor egumenului vatopedin Theophilos din Brusa (1843–1891).

Adevărata renaştere a vieţii monahale – şi a modului de viaţă chinovial – avea să se producă însă abia în 1968, odată cu venirea unei noi frăţii aflate sub îndrumarea lui gheronda Vassilios. Astăzi, cam treizeci de monahi îşi caută mântuirea în chinoviul Stavronikitei.

români aghioriţi la Stavronikita

icoana_sf_antipa_de_la_calapodestiDintre monahii români care s’au nevoit la Stavronikita se cuvine a’l pomeni pe cuviosul Antipa Dinescu, fostul stareţ al schitului românesc Prodromu, care a vieţuit opt ani aici (1934-1942), într’o chilie de la malul mării. În veacul al XVIII-lea, prin 1712, se pomeneşte de un Atanasie, fiul lui Pascal Vornicul, care’i scria Sfântului Constantin Brâncoveanu că „nu mai caută alte mănăstiri mari şi bogate, ci eu Doamne, fiind iubitor de singurătate, aici amu ales mai bună isihie… după ce’am văzut că toate ale lumii sunt deşarte”.

II. Arhitectură

Stavronikita păstrează stilul tradiţional athonit cu o biserică centrală înconjurată de ziduri masive care’i dau aspectul unei cetăţi. Turnul defensiv dinspre miazăzi întregeşte şi întăreşte această impresie. Particularitatea katholikonul este că, din cauza lipsei de spaţiu, nu are abside laterale. Trapeza împodobită de Teofan Grecul, este situată la primul cat al aripei de sud – acolo unde se află şi un arhondaric cu o frumoasă privelişte către mare. În jurul mănăstirii şi al frumoasei livezi de portocali sunt construite câteva clădiri auxiliare. Stavronikita are şase kalyves în imediata apropiere şi încă 33 în Kapsala.

Una din marile probleme ale Stavronikitei a fost stabilitatea structurală a mănăstirii, deoarece stânca pe care este construită, în urma unor cutremure, a început să alunece încet spre mare. Aceasta a fost rezolvată destul de anevoios, între anii 1981–1999, de către Κε.Δ.Α.Κ. (Centrul pentru Conservarea Patrimoniului Athonit), care a efectuat ample lucrări de stabilizare a stâncii pe care care se înalţă frumoasa mănăstire închinată Sfântului Nicolae („Streidas”).

III. Tezaur

manuscrise şi odoare

Biblioteca Stavronikitei adăposteşte 58 de manuscrise pe pergament din secolele XI–XIII. (De mare valoare este o Psaltire din secolul XII, caligrafiată cu litere de aur pe pergament – Codex 46). Mai există aici două manuscrise pe mătase, precum şi alte 109 pe hârtie, datate între veacurile XIV–XIX. Între cele câteva sute de tipărituri, care întregesc acest tezaur bibliofil, se poate găsi şi Rânduiala Liturghiei pe gla­suri, scrisă de Dumitraşcu Valahul, la 1705.

Mănăstirea păstrează multe odoare şi veşminte bisericeşti – între ele şi o bro­de­rie dăruită de boierul/poet Ienă­chi­ţă Văcărescu şi jupâniţa Ecaterina – dar şi vechi icoane portabile. Între acestea, cea mai de preţ dintre ele este cea făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae „al Stridiei”.

icoana Sfântului Nicolae „al Stridiei” (Άγιος Νικόλαος ο Στρειδάς)

Agios Nikolaos o'Streidas-Stavronikita-1533Această icoană a Sfântului Nicolae „al Stridiei” este una neobişnuită nu doar pentru minunile făptuite, ci şi pentru că a fost realizată în tehnica veche a mozaicului pe lemn. Ea a stat în apele mărilor sute de ani până a fost aflată în chip minunat de călugări de la mănăstirea athonită Stavronikita.

Se crede că în vremea iconoclasmului, câţiva prigonitori au încercat să taie şi această icoană cu o secure (sau sabie) dar, deschizându’se o rană mare de vreo opt centimetri în fruntea sfântului şi, mai ales, pentru că a început să curgă sânge din ea, aceştia s’au spăimântat şi au aruncat’o în mare. În apă fiind, cu timpul, rana Sfântului Nicolae a fost astupată de o stridie. Alţi iconografi spun că icoana aceasta a fost aruncată în mare de corsarii catalani (după celebrul lor raid din 1306) şi că a fost pescuită abia în anul 1553, de câţiva monahi care se sileau să prindă în mrejele lor peşte pentru hramul mănăstirii. Aceştia au scos scoica din icoană şi atunci, din fruntea sfântului, a început să curgă iarăşi sânge. Mai mult, la malul mării, în locul unde a fost scoasă icoana, a izvorât aghiazmă.

Văzând aceste minuni, patriarhul ecumenic Ieremia I (1522-1524, 1525-1546) a schimbat hramul bisericii şi, de unde până atunci mănăstirea fusese închinată Sfântului Ioan Botezătorul, acum Sfântul Nicolae, marele făcător de minuni, a devenit patronul ei. El a folosit o jumătate de scoică în locul sfântului disc la altar, iar cealaltă parte a ferecat’o într’un engolpion, pe care i l’a dăruit patriarhului rus Iov. Această jumătate de stridie se află şi astăzi în sacristia Patriarhiei Moscovei, cealaltă fiind în păstrarea mănăstirii Stavronikita.
Odată pe an, se face procesiune în jurul mănăstirii, cu icoana Agios Nikolaos Streidas.

sfinte moaşte

Stavronikita păstrează cu sfinţenie şi multe moaşte, precum: o parte din mâna Sfântului Vasile cel Mare, o mână a Sfintei Ana, una a Sfântului Elefterie şi ale Sfinţilor Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian.

Text și foto George Crasnean
Articolul a apărut inițial în revista Lumea monahilor din 20 martie 2016. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos .
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Christ Pantokrator-Stavronikita 1546-Theophanes Strylitzas

Mărturie din România despre o minune recentă a Maicii Domnului „Pantanassa”

pantanassa-sinca-noua-IN

Noi, robii lui Dumnezeu, Mircea-Nicolae şi Daniela-Monica, mărturisim spre cinstirea Maicii Domnului Pantanassa faptul că cele relatate mai jos sunt întocmai cu realitatea.

„Consider că avem de-a face cu un cancer de gradul II, însă cu noroc poate fi doar de gradul I”- dr. prof. chirurg oncolog, afirmaţie făcută cu ocazia vizitei medicale dinaintea operaţiei în cadrul unei clinici din Bucureşti, septembrie 2013.

Monica: Dorim să vă împărtăşim cu bucurie minunea pe care Maica Domnului Pantanassa a făcut-o asupra casei noastre, prin ştergerea definitivă a unui diagnostic de cancer la sân. În acest sens, vom începe relatarea noastră cu vizita pe care soţul, Mircea, a făcut-o în toamna lui 2011 în Sfântul Munte Athos, cu prilejul căreia a descoperit taina icoanei Pantanassa de la Sfânta Mănăstire Vatoped.

O copie minunată a acestei icoane a fost adusă în casa noastră şi de atunci nu a existat zi în care să nu-i ţinem candela aprinsă şi săptămână în care să nu-i înălţăm acatist de cinstire. În acest pelerinaj soţul l-a cunoscut într-un mod deosebit pe stareţul Mănăstirii Vatoped, Gheronda Efrem, cel care printre multe descoperiri îi spunea că i-ar face plăcere să-i cunoască soţia, pe mine. Ştiind că femeile nu au acces în Sf. Munte, soţului i s-a spus că părintele stareţ obişnuieşte să iasă la o anumită perioadă în afara Sfântului Munte pentru binecuvântarea credincioşilor şi credincioaselor care nu pot ajunge la Mănăstirea Vatoped. Peste doi ani am ajuns să înţelegem de ce a dorit să mă cunoască.

Ei bine, întorcându-ne la întâmplarea noastră, pot spune că sunt originară din Bucureşti, economist de profesie, mamă a doi copii cu vârste de cinci şi respectiv trei ani. Ambii copii au fost alăptaţi la sân perioade îndelungate, respectiv 15 luni primul copil si 20 de luni cel de-al doilea. După perioada de alăptare a primului copil am observat dezvoltarea unui nodul mamar care însă nu deranja la palpat. Nu am dat atenţie prea mare şi prin urmare am evitat să urmez un consult la un medic de specialitate până când, după aproximativ patru ani, acest nodul a început să devină dureros, iar sânul în zona nodulului începuse să se deformeze.

La începutul lunii august 2013, sânul drept, cel afectat, a început să prezinte o roşeaţă în partea inferioară, însoţită de un uşor disconfort. De comun acord cu soţul, am hotărât că este momentul să mergem la un specialist. În acest sens m-am prezentat la medicul de familie care, îngrijorat de ceea ce a observat la sân, mi-a recomandat de urgenţă o ecografie mamară la unul din specialiştii cunoscuţi din Bucureşti.

Zis şi făcut; am făcut programarea la medicul indicat, medic care la momentul ecografiei (20.08.2013) şi-a exprimat neliniştea cu privire la imaginile vizionate, sugerându-mi să consult urgent un chirurg oncolog, deoarece nodului, în opinia doamnei doctor, nu arăta deloc bine.

Extras din buletinul de consult ecografic: „Ţesut mamar minimal reprezentat în cadranele existente, prezintă în CIE, corespunzător modificării tegumentare, în lungul liniei orei 8, la 6 cm de marginea areolei mamare, formaţiune neomogenă, hipoecogenă, intens vascularizată, cu semnal vascular prezent si perilezional, dimensiuni: 13/9/11.5 mm. În examinarea elasto-grafică, harta alb-negru, formaţiunea prezintă duritate crescută şi dimensiuni mai mari decât la examinarea 2D, aspect ce se regăseşte şi la examinarea în harta color.“

Într-adevăr, sânul începuse să se deformeze şi mai tare, apăruse o uşoară retractare, iar roşeaţa din jurul ei devenise mai închisă la culoare. Ne-am interesat în stânga şi-n dreapta care ar fi opţiunea cea mai bună pentru un astfel de specialist şi am ajuns la numele unui medic oncolog de renume în capitală şi în afara ei. Programarea la consult a fost făcută pentru data de 26.08.2013.

Putem spune că în toată această perioadă nu ne îngrijoram prea mult, fiind foarte siguri că nu ni se poate întâmpla nimic rău, mai ales că purtam în permanenţă cu noi icoana Pantanassa, vindecătoarea de cancer, spre care aveam mare evlavie. Coincidenţa a făcut ca, exact în perioada consultului la oncolog, soţul să plece în Sfântul Munte pentru a participa la praznicul Adormirii Maicii Domnului, care pe stil vechi se sărbătoreşte la 28 august.

Întâlnirea mea cu medicul oncolog a fost una marcantă. Fiind foarte multe femei la consult, a trebuit să aştept 30 de minute peste ora stabilită pentru consultaţie, înainte să intru în cabinet tocmai ieşise o doamnă care avea sânul extirpat recent şi care purta cu ea o sacoşă pentru drenarea lichidului. Această imagine m-a emoţionat, în urma vizualizării ecografiei mamare şi a consultului fizic concluzia medicului a fost una reţinută, însă cu o doză evidentă de pesimism. Nu puteam lăsa neobservată atitudinea rezervată a medicului specialist, hotărându-mă să-i cer deschis părerea, având în vedere că operase de cancer peste 8000 de femei. Ei bine, răspunsul nu a întârziat şi a fost unul care m-a zguduit. Privind în jos şi cu un oftat adânc mi-a spus că sunt riscuri mari să fie un caz de cancer, însă există o speranţă şi se poate exprima mai clar dacă are la dispoziţie şi o mamografie detaliată pentru analiza nodulului cu pricina. Ieşind din clinică plângând, am avut nevoie de cinci minute pentru a mă reculege înainte de a-l suna pe soţul meu. Mircea era în acel moment la frontiera dintre Bulgaria si Grecia.

Mircea: Când am auzit-o pe Monica la telefon plângând, toată buna dispoziţie pe care o aveam, prin faptul că mergeam către locul mult îndrăgit mie, s-a năruit instantaneu. Vedeam în faţa mea panoul pe care scria „Bine aţi venit în Grecia” şi în acelaşi timp o auzeam pe Monica cum suspina la telefon. Fără glas a trebuit să trag maşina pe dreapta pentru a putea comunica şi a încerca s-o liniştesc, dar în acelaşi timp şi pentru a-mi recăpăta eu însumi echilibrul. Era o speranţă faptul că, aşa cum spunea şi doctorul, mamografia este cea care poate da un verdict mai sigur; prin urmare încercam să-i induc doza necesară de optimism şi să îi spun că totul va fi bine. Totuşi, această veste m-a zguduit şi pe mine. Am rămas blocat pe marginea drumului minute în şir, neştiind cum să procedez. Faptul că soţia era singură şi cu moralul la pământ mă făcea să cred că ar fi mai bine să mă întorc acasă. Prietenul cu care eram în maşină chiar mi-a sugerat să ne întoarcem acasă. Intrasem deja în Grecia. Îmi spuneam: Cum pot să o mai ajut eu în situaţia de faţă? Singura scăpare era la Dumnezeu şi aveam speranţa că fiind sărbătoarea Maicii Domnului în Sfântul Munte, poate se va milostivi cumva de soţia mea. Am luat decizia să-mi continui drumul cu multă dificultate şi cu sufletul sfâşiat.

staret-efremDupă o noapte neliniştită petrecută la Ierissos, am intrat dimineaţa în Sfântul Munte şi am mers direct la Mănăstirea Vatoped. La intrare era părintele stareţ Efrem, care aştepta cu obştea mănăstirii un episcop ce venea special pentru praznicul minunat. La vederea Starețului Efrem, m-am aruncat disperat la picioarele lui pentru binecuvântare şi l-am rugat insistent, gesticulând şi amestecând cuvinte în română, engleză şi italiană pentru a mă face înţeles, că doresc să-i vorbesc cinci minute. Un gest ce însemna că a înţeles dorinţa mea şi că vom vorbi mai târziu mi-a asigurat pe moment liniştea.

Cred că în acele zile m-am rugat cel mai intens din viaţa mea. Chiar dacă privegherea praznicului a durat circa zece ore, acestea s-au scurs ca la o Sfântă Liturghie obişnuită. Părintele Chiril, un preot român din obştea mănăstirii, ne-a recomandat o doamnă doctor din Constanţa care s-a specializat în boli de cancer în SUA şi Rusia. Soţia a luat legătura imediat cu doamna doctor, dar din păcate verdictul a fost acelaşi, simptomele fiind destul de evidente în acest sens. Ce probabilitate era ca de ziua Maicii Domnului să afli că soţiei tale îi este atribuită o boală atât de crunta? Mă făcea să sufăr gândul acesta, însă speranţa către Maica Domnului Pantanassa ardea ca un foc continuu. Acest fapt m-a făcut ca în ziua dinaintea plecării din mănăstire să îl rog pe părintele Chiril să vină cu mine în faţa icoanei Pantanassa, pentru că vreau să fac o promisiune.

Redau întocmai cuvintele pe care le-am spus atunci: „Maica Domnului Pantanassa, promit că-ţi voi face o copie a icoanei tale făcătoare de minuni dacă binevoieşti să o vindeci pe Monica în chip miraculos”. Cuvintele „în chip miraculos” l-au făcut pe părintele Chiril să exclame zâmbind:

– Mircea, îndrăzneşti mult la Maica Domnului! Bucură-te şi dacă Monica se va face bine în urma unui tratament medicamentos.

– Părinte, i-am răspuns eu imediat, să fie în chip miraculos, pentru că eu ştiu că la Maica Domnului totul este cu putinţă.

Împreună cu părintele Chiril şi cu monahul Daniil, un alt monah român din obştea de la Vatoped, am mers la Gheronda Efrem pentru a-i împărtăşi cele întâmplate şi a cere binecuvântare. Opinia dânsului a fost că trebuie să facem intervenţie chirurgicală rapidă şi să nu pierdem timpul. A mai spus că Monica trece printr-o încercare grea pe care o va depăşi cu bine.

– Părinte, oare acesta era motivul pentru care aţi dorit s-o cunoaşteţi personal pe Monica? l-am întrebat pe stareţul Efrem.

Gheronda a privit în pământ şi un zâmbet cald i-a luminat faţa, de parcă ar fi ştiut ce urma să se întâmple.

Din păcate prigonirea părintelui, lipsa libertăţii şi imposibilitatea părăsirii Sfântului Munte au fost impedimentele pentru care în aceşti doi ani nu am reuşit să o duc pe Monica, aşa cum îmi indicase în 2011.

Theotokos Pantanassa-VatopaedouAm plecat din Sfântul Munte cu trei brâuri pe care părintele Chiril le-a ţinut 24 de ore în racla cu Sfântul Brâu al Maicii Domnului şi cu o sticluţă cu untdelemn de la icoana Maicii Domnului Pantanassa cu care Monica trebuia să-şi înfăşoare şi să-şi ungă zona bolnavă. Moralul îmi era restabilit şi nădejdea că totul va fi bine îmi umplea sufletul.

Ajuns acasă la soţie şi copii, ne pregăteam pentru marele moment: mamografia cheie. Pe 5.09.2013 ne-am prezentat la aceeaşi clinică pentru mamografie. Din păcate speranţa că totuşi este o alarmă falsă începea să se stingă încet. Chemaţi imediat de doamna doctor care interpreta rezultatul mamografiei, am aflat că de fapt avem de-a face cu o malformaţie cu foarte mari şanse să fie cancerigenă, din păcate des întâlnită în ultima perioadă la femeile din România.

Extras din raportul medical: „Opacitate nodulară cu contur spiculat având diametru de 15/15 mm, cu dezorganizare arhitecturală de vecinătate, localizată în cadranul infero-extern”. Ni s-a recomandat însă să ne întoarcem la medicul oncolog pentru opinia finală. […]

Am ajuns şi la această zi fatidică, 09.09.2013, cu emoţii şi încă speranţe că poate nu este nimic grav. Din păcate, la vizualizarea mamografiei şi a consultului fizic verdictul doctorului oncolog a fost ferm: „Consider că avem de-a face cu un cancer la sân de gradul II, însă cu noroc poate fi doar de gradul I”. Ni s-a sugerat să optam pentru intervenţie chirurgicală rapidă, pentru a nu permite bolii să se extindă şi să luăm în calcul şi o intervenţie de reconstrucţie a sânului, deoarece probabilitatea ca în urma intervenţiei să-i fie extirpat sânul era de 50%. Depindea cât de mult au infestat ţesutul mamar acele celule cancerigene, iar acest lucru nu se putea confirma decât în momentul intervenţiei, când se vor preleva mostre de ţesut pentru analiză.

La întrebarea dacă mai sunt măcar 1% şanse ca Monica să scape fără cancer, răspunsul doctorului a fost:

– În toată viaţa mea profesională nu am văzut nici măcar un caz cu o finalizare diferită.

Cu acest diagnostic lucrurile s-au lămurit definitiv. Din acel moment, cerul s-a prăbuşit asupra noastră şi nu mai rămânea decât să acceptăm situaţia. Aveam de-a face cu o situaţie nemaiîntâlnită până acum în viaţa noastră, în care scenariile viitoare erau fie intervenţia cu extirparea sânului, fie tratamentul cu citostatice, fie poate chiar eşecul tratamentului.

Continuam amândoi să mergem la serviciu cu sufletele zdrobite. Orice întâlnire acasă împreună cu copiii era o explozie de amărăciune şi plâns. Copiii parcă au simţit suferinţa noastră şi se trezeau plângând şi strigând în miezul nopţii: Mami, Mami!

Cu toate acestea am început să ne informăm, să căutam sugestii la medici specialişti diferiţi. Doamna doctor din Constanţa ne-a recomandat să urmăm un tratament naturist de pregătire a organismului înainte de operaţie. Dânsa ne spunea că intervenţia chirurgicală invazivă poate cauza mult rău prin extinderea rapidă a celulelor cancerigene în tot organismul şi astfel riscăm să complicăm lucrurile şi mai mult. Am luat legătura şi cu o clinică din Turcia care nu ne-a recomandat intervenţia chirurgicală în prima fază. De asemenea, printr-un amic comun am discutat şi cu directorul spitalului de oncologie de la Cluj, care avea şi el o altă abordare a cazului. Toţi, în egală măsură, au întărit starea de incertitudine, pesimistă, la situaţia Monicăi. Întrebarea era acum ce vom face după intervenţia chirurgicală; unde va urma tratamentul cu citostatice: Bucureşti, Cluj sau Turcia?

Ne aflam într-o situaţie cu mai multe variante şi eram conştienţi că, dacă vom mal căuta altele, atunci avem ocazia să găsim tot atâtea soluţii. Am decis să ne liniştim, să nu ne mai gândim şi să facem ascultarea dată de Gheronda Efrem: intervenţie chirurgicală rapidă.

Monica: În tot acest timp am purtat permanent la sân brâul primit de la Vatoped şi mă ungeam chiar de 3-4 ori pe zi cu untdelemnul de la candela Pantanassei. Am programat intervenţia pentru joi, în data de 12.09.2013. În noaptea dinaintea intervenţiei, ne-am rugat „Pantanassei”, împreună cu Sf. Nicolae, Sf. Calinic de la Cernica, Sf. Brâncoveni, Sf. Mc. Parascheva, împreună cu Avva Ghelasie și părintele Timotei (un preot drag soţului, care l-a sprijinit în timpul studiilor universitare din Trieste). În faţa Pantanassei ardea candela cu ulei, iar în faţa celorlalte icoane am pus candele mici de ceară, învelite în aluminiu. Un lucru minunat urma să se întâmple în acea noapte. La ora 4 dimineaţa, atât eu, cât şi soţul ne-am trezit instantaneu şi am observat că dintre cele 6 candele cu ceară numai una ardea, în mod bizar, cu o flacără mai mare. Era candela de la icoana Sfântului Nicolae, patronul casei noastre! O candelă de genul acela arde în mod normal în medie cam două ore. Ei bine, trecuseră aproape cinci ore de când o aprinsesem şi candela de aluminiu nu s-a stins. Ceva ne spunea că Maica Domnului Pantanassa şi Sfântul Nicolae sunt cu noi. Ne-am închinat şi ne-am culcat îmbrăţişaţi, cu gândul la intervenţia din ziua următoare.

La ora 12:00 urma să intru în sala de operaţie, motiv pentru care ne-au chemat cu două ore mai devreme pentru pregătire. În timpul operaţiei soţul a decis să meargă la biserică să se roage. În Bucureşti există o copie a icoanei făcătoare de minuni Pantanassa, adusă personal de Gheronda Efrem, care se găseşte la Biserica Rusă de lângă Piaţa Universităţii. Eu mă pregăteam de momentul cel mare al intervenţiei, iar gândurile principale erau copiii şi viaţa care va fi de acum înainte.

Mircea: Cele două ore petrecute la Biserica Rusă nu au însemnat decât strigăt din toată fiinţa mea pentru soţie şi pentru împlinirea voii lui Dumnezeu în casa noastră. Întors la spital, am aflat că operaţia încă mai durează, motiv pentru care am ales să mă duc în rezerva spitalului unde era locul Monicăi şi să aştept acolo. Cu toate că era miezul zilei eram extenuat şi copleşit de eveniment. În timp ce aşteptam să fiu chemat la reanimare, o uşă se deschide brusc şi îl văd pe medicul oncolog care a operat-o, acelaşi la care a avut consultaţiile de specialitate de până acum. Mă ridic degrabă şi aştept informaţiile preţioase de la el.

Acestea au fost următoarele:

– Totul a decurs bine, soţia este bine, a spus doctorul.

Eu rămân impasibil, pentru că aceste lucruri nu mi se par ieşite din comun, dimpotrivă, le consideram fireşti. Doar nu s-ar fi întâmplat ceva mai rău în timpul operaţiei.

Doctorul repetă:

– Soţia este bine, să ştiţi: nu are cancer, a dispărut orice urmă!

Când am auzit, să cad din picioare.

– Cum nu are cancer? Ce s-a întâmplat? Nu înţeleg! Doctorul răspunde:

– A fost prelevat în timpul operaţiei o mostră de ţesut şi transmis de urgenţă cu un echipaj mobil către laboratorul de oncologie de la Fundeni, care în 30 de minute a analizat şi a emis un buletin care atestă că nu este urmă de cancer.

Extras examen histopatologic preliminar: „Tumora mamară dreapta-cadran in fero-extern. Ţesut mamar cu masiv proces inflamator cronic granulomatos cu necroză în aria centrală şi reacţie inflamatorie peritumorală”.

– Domnule doctor, nu înţeleg! Despre ce este vorba? De unde această schimbare? Un ridicat de umeri a urmat din partea unuia dintre cei mai renumiţi medici oncologi din Bucureşti. Inima mea glăsuia neîncetat: Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, Slavă Maicii Domnului Pantanassa!

Toţi apropiaţii au fost răvăşiţi de emoţie la auzul acestei veşti. Nu rămânea decât să mă duc la reanimare să-mi văd soţia. Am ajuns la patul ei şi, sărutând-o, i-am spus că Maica Domnului Pantanassa a avut milă de noi. De fapt, şi acolo la reanimare a avut loc un fapt interesant. Conform procedurii, soţiei urma să i se extirpe tot sânul, iar asistentele şi şefa de gardă erau pregătite să intervină imediat ce soţia se trezea pentru a-i acorda asistenţă emoţională. Când Monica s-a trezit din anestezie, foarte multe dintre asistente au venit la ea s-o întrebe ce a făcut, ce tratament a luat de a scăpat. Nu s-a mai văzut în acea clinică un caz de genul acesta. În majoritatea cazurilor femeilor li se extirpa sânul sau chiar sânii.

Trec zilele de recuperare şi ne pregătim să ieşim din spital. La ieşire ni se comunică că analizele de la laborator au fost provizorii, urmând ca în 14 zile să le primim şi pe cele definitive. Am înţeles că probabilitatea ca diagnosticul să difere este sub 5%. Ne-am bucurat enorm, am simţit că am reînviat. Trăisem o lună de coşmar, pe care n-o doream nici celui mai mare răufăcător de pe pământ. Am anunţat toată lumea şi abia aşteptam să merg la Vatoped, de praznicul icoanei Pantanassa, care este pe 28 octombrie.

vatopedi-vazut-de-susÎntre timp, suntem chemaţi după 14 zile la consult şi pentru scoaterea firelor de la operaţie. Ţinem să menţionăm că, din păcate, sânul a fost tăiat undeva la 10 cm, ceea ce ne-a confirmat faptul că doctorul nu a avut niciun dubiu în privinţa extirpării întregului sân. A fost oprit, însă, de rezultatul surprinzător din timpul operaţiei. Extirparea unui nodul simplu nu presupune o incizie mai mare de maxim 5 cm. La întâlnirea cu medicul oncolog: Surpriză! Aflăm că de fapt a fost indus în eroare: nu a fost cancer, ci TBC!

Buletinul final de analiză histopatologic de la Fundeni concluziona: „Granulom TBC sânul drept”.

Am crezut că glumeşte, dar de fel fiind mai serios, nu avea niciun motiv.

– TBC? Cum se poate, domnule doctor? Nu putem să credem! îi spunem stupefiaţi.

– Da, analizele finale sunt clare în acest sens. Puteţi să mergeţi la Fundeni după blocurile de parafină şi să le evaluaţi în altă parte, ne răspunde sec.

Incredibil, iată-ne întorşi în transa de coşmar ce tocmai dispăruse. TBC? De unde până unde? Nici o explicaţie. Merg la Fundeni să iau probele unde mi se spune că este clar TBC şi că niciun doctor nu ar fi făcut diferenţa faţă de cancerul mamar, cazul fiind foarte rar, iar simptomele destul de asemănătoare.

Acum începem să ne documentăm în privinţa TBC-ului la sân. Medicul de familie a rămas fără cuvinte. Ne sugerează să mergem la fiziolog pentru tratamentul cu tubercitostatice, însă se izbeşte de decizia noastră categorică: Nu, nu facem nimic! Din documentare am înţeles că există un test cu rezultate destul de bune în predicţia infecţiei cu TBC, şi anume Qunntiferon. Ne interesăm unde sunt locaţiile din Bucureşti care efectuează acest test. Găsim o clinică undeva la Piaţa Muncii și Monica se duce să facă testul. Între timp, eu merg cu blocurile de parafină la o altă clinică pentru o a doua opinie pe rezultatul de la Fundeni.

După 5 zile rezultatul de la Quantiferon vine negativ: „Nu s-a detectat prezenţa interferonului – gamma specific infecţiei cu M. Tuberculosis”. Ni se spune, însă, că verdictul este unul nesigur şi că mai bine aşteptăm rezultatul de la analiza ţesutului.

Trec şi cele 14 zile şi vine şi rezultatul de la ţesut – negativ: „Ţesut mamar cu multiplegranuloame giganto-epitelioide cu necroze centrală ce mai păstrează siluete celulare. Marcată fibroza şi infiltrat limfoplasmocitai periductal. Unele din celule gigante conţin material amorf acelular refringent – aspecte histopatologice de leziune granulomatoasă posibil postraumatică fără a exclude în totalitate o leziune tuberculoasă”.

Nu se confirmă infecţia cu TBC, însă stupoare: ni se spune că nici nu se infirmă. Incredibil: plătim o grămadă de bani şi totuşi nu avem un verdict cert. Cu toate acestea avem două opinii contra şi o opinie pro în privinţa rezultatului şi începem să ne îndoim serios.

Clinica a decis să solicite o opinie independentă a unui specialist TBC care în urma analizei de o zi (ciudat, dat fiind faptul că prelucrarea blocurilor de parafină durează mult mai mult) să vină să ne spună că, de fapt, într-adevăr, este vorba de TBC.

Bătaie de joc, avem două păreri că este TBC şi două păreri că nu este TBC. Decidem să nu ne mai gândim, să aşteptăm să merg în Sfântul Munte şi vom vedea ce facem.

hram-vatoped-2013-05În Sfântul Munte, de ziua Pantanassei totul este minunat. Slujbele sunt sublime. Întâlnirea cu gheronda Efrem a avut loc în cămăruţa de lângă altar. La povestirea celor întâmplate, acesta ne-a spus să nu mai facem nimic. El simte în inima sa că Monica nu mai are nimic. Maica Domnului Pantanassa a vindecat-o! Asta am şi făcut, spre nedumerirea medicului de familie.

Revederea cu părintele Chiril, cel care a stat lângă mine în momentul promisiunii, a fost emoţionantă. Amândoi ştiam cine a intervenit şi care era de fapt motivul. Motivul se pare că a fost realizarea acestei copii după icoana făcătoare de minuni Pantanassa, pentru că, aşa cum spunea părintele Chiril, în lume s-au înmulţit dramatic cazurile de boli grave şi deci prezenţa Maicii Domnului prin icoanele Sale făcătoare de minuni este mai mult decât necesară.

Alegerea locului unde vom duce icoana a fost în sine o altă minune. Ţin să precizez faptul că, imediat după ce am făcut promisiunea în faţa icoanei Pantanassa, am avut un sentiment că am fost auzit.

Prin urmare, l-am întrebat pe părintele Chiril unde am putea duce icoana dacă cumva se va înfăptui minunea.

Acesta mi-a răspuns întrebându-mă de unde sunt de loc.

– Din Braşov, părinte, mai precis din Codlea, am zis.

– Am în minte un loc, spune părintele fără să menţioneze acest loc, însă să lăsăm ca Maica Domnului să decidă unde doreşte să meargă dacă va face această minune. După momentul anunţului că a dispărut orice urmă de cancer, gândurile noastre se îndreptau la ziua când îmi vor onora promisiunea către Maica Domnului. De asemenea, am început să ne gândim unde să ducem icoana. Variantele erau Codlea sau Braşov, însă ceva nu ne mulţumea. Faptul că icoana ar sta într-o biserică de mir ar putea să fie un impediment în ceea ce priveşte accesul creştinilor şi al pelerinilor care vor să se închine oricând în plus, slujbele şi Liturghiile s-ar săvârşi într-un program diferit decât cel al unei mănăstiri.

Prin urmare, o decizie a fost luată în inimile noastre: simţeam că locul icoanei trebuie să fie categoric la o mănăstire. Problema, însă, era departe să fie soluţionată pentru că nu aveam un loc anume, o mănăstire unde să ducem icoana. Doream o mănăstire aproape de Codlea.

Discutând cu naşul nostru de cununie, care este preot, ne-am adus aminte că tot el ne-a dus cu ceva timp în urmă într-un loc mirific, unde se găseşte o părticică din moaştele Sfântului Nectarie – vindecătorul de cancer, şi anume la Mănăstirea de la Şinca Nouă. Din prima secundă când am luat în considerare această opţiune am simţit cu deplină convingere că este varianta perfectă. Mănăstire cu trăire după specificul athonit, aproape de Codlea, într-un loc binecuvântat, se bucură de prezenţa moaştelor unui Sfânt venerat de popor datorită minunilor pe care le-a făcut în cazurile de boli foarte grave – Sfântul Nectarie.

– Aici este locul Pantanassei! am decis amândoi într-un glas. Maica Domnului Pantanassa şi Sfântul Ierarh Nectarie vor vindeca mulţi oameni care se vor ruga cu credinţă.

Cu alegerea făcută trebuia să mergem la părintele stareţ de la Mănăstirea Şinca Nouă pentru a-l întreba dacă ar fi de acord cu această donaţie a noastră. Ne gândeam că prezenţa icoanei ar putea atrage un flux de pelerini care ar tulbura liniştea şi rânduiala micului aşezământ. Întâlnirea cu părintele stareţ Matei a fost extrem de plăcută, confirmându-ne bucuria de a avea alături şi icoana Maicii Domnului Pantanassa. Acum nu rămânea decât să validăm în Sfântul Munte, la Mănăstirea Vatoped, dacă părinţii de acolo, stareţul şi părintele Chiril, ar accepta varianta pe care am ales-o. Lucrul minunat s-a întâmplat atunci când i-am spus părintelui Chiril unde am dori să ducem icoana: acesta a început să zâmbească şi să-mi spună că tot acolo se gândea şi el. Fără să ştiu, am înţeles cu părintele Chiril cunoştea personal obştea de la Mănăstirea Şinca Nouă. A fost clar că aveam de-a face cu voia Maicii Domnului.

Credem cu toată fiinţa că icoana care s-a realizat din donaţia promisă este de pe acum făcătoare de minuni, deoarece banii cu care s-a făcut nu au reprezentat o simplă donaţie, ci mulţumire a faptului că Monica a fost vindecată în chip miraculos inexplicabil de către doctori, după ce i se pusese un diagnostic de cancer la sân şi ulterior de TBC.

În data de 25.03.2014, la peste şase luni de la intervenţia chirurgicală s-a efectuat un control medical de specialitate prin realizarea mamografiei mamare bilaterale unde se precizează faptul că din punct de vedere medical, sânul drept este într-o stare perfectă de sănătate. Chiar dacă sânul rămâne cu semne în urma operaţiei chirurgicale, credem că acestea sunt de fapt o binecuvântare şi reprezintă intervenţia însăşi a Maicii Domnului Pantanassa.

Fie ca icoana făcătoare de minuni a „Maicii Domnului Pantanassa” de la Şinca Nouă să reverse vindecările sale asupra tuturor celor ce se vor închina cu credinţă!

Întru Slava lui Hristos, nevrednicii robii Săi,
Mircea şi Monica,
Bucureşti, 25 martie 2014

Sursa: Maica Domnului Pantanassa. Acatistul şi Paraclisul, Schitul Şinca Nouă, 2014, pp. 7-31 via pemptousia.ro

Foto sus: Aducerea icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” la Şinca Nouă, jud. Brașov

Pantanassa

Vestire bună: Paraclisul din cadrul Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie din București are o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa) de la Mănăstirea Vatopedi din Muntele Athos

Această prezentare necesită JavaScript.

Începând cu data de 23 noiembrie 2015, prin dragostea și darul unui bun creștin și prin mijlocirea Asociației Culturale Karyes, Paraclisul din cadrul Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie din str. General Dimitrie Salmen, nr. 14, Sectorul 2, București (zona Foișorul de Foc) are o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa), realizată de părinții iconari ai Mănăstirii Vatopedi. În acest centru sunt îngrijiți pacienții oncologici aflați în stadiu terminal.

Icoana Maicii Domnului Pantanassa a fost așezată momentan într-o casetă pe holul de la intrarea în Centru, pentru ca toti cei care doresc să se închine (bolnavii și familiile acestora, personalul medical etc). Urmează ca în cel mai scurt timp să se facă un mic iconostas, astfel încât să fie cinstită cum se cuvine.

Icoana a fost primită cu multă bucurie sfântă de către părintele Cătălin Niculescu, care slujeste la paraclisul centrului, de către inimoasa doamnă Adriana Căruntu, director al Centrului, personalul medical și bolnavi deopotrivă.

Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputințele noastre prin darul tău!

Site-ul Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie : Fundatia Bucuria Ajutorului Bucuresti

Vezi și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Pantanassa” de la Vatopedi

5

 

Vestire bună: Biserica Sfântul Grigorie Palama din București va avea o copie în mărime naturală a Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) de la Mănăstirea Dohiariu din Muntele Athos

DSC_8384

Vineri, 13 noiembrie 2015, în ajunul praznicului Sfântului Grigorie Palama, la ora Vecerniei (la Litie) se va primi și se va așeza pentru totdeauna în biserica Sf. Grigorie Palama din Universitatea Politehnică Icoana Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare, copie în mărime naturală executată de părinții mânăstirii după Icoana făcătoare de minuni Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) de la Sfânta Mănăstire Dohiariu din Sfântul Munte Athos.

Icoana a fost pictată în frescă în anul 1563 și se află într-un mic paraclis pe dreapta culoarului dintre biserică și trapeză. În vremea aceea, cu banii voievodului Moldovei, Ioan Alexandru Lăpușneanu se reconstruia biserica mare a Mânăstirii care fusese dărâmat la cutremurul din 1554. În 1646, Maica Domnului se descoperă trapezarului mânăstirii în chip minunat cu numele de Grabnic-ascultătoare. De atunci este cunoscută cu acest nume în tot spațiul ortodox. Modelul ei s-a răspândit mult. Este între cele mai cunoscute icoane ale Maici Domnului din Sfântul Munte. Părinții socotesc că este a doua, după Portaitissa de la Mânăstirea Iviron.

Cuviosul Nicodim Aghioritul alcătuiește (în sec. al XVIII-lea) Paraclisul acestei Icoane, care se cântă până astăzi cu mult folos duhovnicesc și se va cânta pentru prima dată și în limba română cu prilejul primirii și așezării Icoanei în biserica Sf. Grigorie Palama.

Este cunoscută mai ales pentru ajutorul celor care din diferite pricini nu zămislesc și nu nasc copii. În Sinaxarul său, Cuviosul Nicodim scrie, între altele, despre această Icoană:

Cu adevărat Grabnic-ascultătoare s-a arătat prin faptele sale această minunată Icoană, grabnic și de îndată ascultând pe cei care aleargă la ea cu evlavie și credință. A lucrat și lucrează prea multe minuni nu numai în Muntele Athonului și către monahii care se nevoiesc în Munte, ci și în afara acestuia, în orașe și sate și către creștinii care locuiesc în ele. … Adică, în aceste locuri și regiuni a vindecat și vindecă diferite boli: pe cei ce nu au copii îi face cu copii, pe femeile care nu zămislesc le arată născătoare de mulți copii, pe cei care fură lucruri străine îi dă pe față, pe cei care sunt luați prizonieri de tâlhari îi izbăvește, pe cei ce suferă de dureri de cap și de surzenie îi face sănătoși, pe cei prinși la munci chinuitoare îi scapă de ele, pe paralitici îi ridică, alungă lăcustele, dă vedere orbilor și pe cei care sunt în primejdie de boli aducătoare de moarte îi scoală și îi face sănătoși. Toate aceste minuni se află scrise în această Mănăstire a Dohiariului, cu toate împrejurările lor.

Pr. Prof. Dr. Constantin Coman

foto sus: Momentul în care a fost ridicată copia Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) din mănăstirea Dochiariu / foto jos: Icoana originală a Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos).

Vezi și linkul:

PanagiaGorgoepikoos01

Icoana Maicii Domnului Pantanassa [de vânzare]

pantanassa-atelier-panselinos

Icoana Maicii Domnului Pantanassa, pictată în tehnica tempera cu ou, pe lemn de tei și foiță de aur (după modelul Icoanei făcătoarei de minuni a Maicii Domnului – Pantanassa de la Mănăstirea Vatopedi, Muntele Athos).

Cei interesați să achiziționeze o astfel de icoană să scrie la comentarii sau mail la sfantulmunteathos@yahoo.com

Prețul icoanei diferă în funcție de dimensiuni și complexitatea ei (aceasta fiind socotită o icoană de tip scenă) – format A4 – 500 RON / A3 – 800 RON (include și expediția ei pe teritoriul României / livrare personală în București).

Icoana de mai sus este cu titlu de prezentare, fiind deja vândută.
Icoanele ce se vor comanda vor fi pictate de același iconar.
Termen de execuție 7-10 zile.
Precizăm că Icoanele comandate se vor picta în România, nu la Muntele Athos.

Vezi și textul

Prăznuirea vatopedină a Icoanei Maicii Domnului Paramythia (video, 2015)

Πανήγυρις Παναγίας Παραμυθίας – Ι. Μ. Μονή Βατοπαιδίου 2015

Vezi toate postările de pe blog legate de Icoana Maicii Domnului Paramythia:
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/category/icoane-si-odoare-facatoare-de-minuni/paramythia/

Prăznuirea de iarnă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe la Mănăstirea Zografu (64 fotografii)

Această prezentare necesită JavaScript.

Pe 16 noiembrie 2014, a avut loc prăznuirea de iarnă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cum mai este numită sărbătoarea Așezării Sfintelor moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Lida (3 / 16 noiembrie).

Mănăstirea Zografu și-a cinstit cu fast ocrotitorul – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Invitat la praznic, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Naum de Ruse (Patriarhia Bulgariei) a săvârșit cu acest prilej Liturghia arhierească. După tradiția locului, monahii zografiți în frunte cu ÎPS Naum și Gheronda Ambrozie, numeroși clerici și pelerini au participat la procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe până la locul unde aceasta a fost descoperită.

Sursa: Atanas Dimitrov-AtaDimcăruia îi mulțumim pentru îngăduința de a prelua fotografiile sale pe Blogul Sfântul Munte Athos

Mănăstirea Vatoped [Patericul Sfântului Munte, Monahul Andrei Aghioritul]

vatopedu1

Dragostea Maicii Domnului

La Mănăstirea de obște Vatoped, în urmă cu multe sute de ani, când piraţii prădau coastele Mării Mediterane şi Mănăstirile Sfântului Munte, într-o noapte au coborât pe uscat şi s-au ascuns în tufişurile din apropierea Mănăstirii Vatoped, cu scopul ca dimineaţa, când se vor fi deschis porţile Mănăstirii, să năvălească înăuntru, să-i junghie pe monahi, să răpească tezaurele sau să săvârșească orice alt rău de care ar fi fost capabili.

Înainte de răsăritul soarelui, când slujba s-a terminat, monahii s-au dus, după rânduială, la Chiliile lor, spre a-şi continua canonul de rugăciune şi a se odihni.

Egumenul a rămas în biserică să-şi facă acolo canonul de rugăciune. Dintr-odată, din icoana Preasfintei s-a auzit un glas care i-a spus: „Să nu deschideţi astăzi porţile Mănăstirii, ci să vă urcaţi pe metereze să-i alungaţi pe piraţi!”

Egumenul şi-a îndreptat atunci privirea spre locul de unde venea glasul şi a văzut cum chipul Preasfintei și al dumnezeiescului Prunc Iisus Hristos din icoană prinseseră viaţă. Pruncul Şi-a întins mâna şi încerca să acopere gura Maicii Sale, a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea, spunându-i: „Nu, Maica Mea, să nu le spui nimic, ci lasă-i să fie pedepsiţi în chip cuvenit”, însă Preasfânta, încercând să oprească mâna lui Hristos şi ferindu-și capul spre dreapta şi ținându-l departe de mâna Lui, a rostit din nou aceleaşi cuvinte: „Să nu deschideţi astăzi porţile Mănăstirii…” ş.a.m.d..

paramythiaAtunci egumenul i-a adunat pe toţi monahii şi le-a spus cele petrecute. Fraţii au alergat în biserică şi au văzut transformarea sfintei icoane, care-şi schimbase cu totul forma iniţială. Cu toţii au fost cuprinşi de uimire şi I-au mulţumit Domnului şi Preasfintei Sale Maici pentru grija deosebită şi dragostea arătată, spre ocrotirea monahilor şi a sfintelor așezăminte în faţa distrugerii barbare.

S-au suit cu toţii pe ziduri şi s-au împotrivit atacului piraţilor, care au plecat neputincioși.

De atunci, această icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului a primit numele de „Mângâietoarea” şi se află într-un paraclis, în partea centrală a Katholikón-ului Mănăstirii, cu prefacerile cuvenite: chipul Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea exprimă dragoste alinătoare, privirea arată îndurare, blândeţe şi milostivire, iar pe buze i se vede un zâmbet cuminte şi mângâietor. În schimb, expresia de pe chipul Pruncului dumnezeiesc este ameninţătoare, trăsăturile feţei Sale trădează mânie, privirea este aspră, vădind indignarea Sa.

Mănăstirea a dat Sfinţi

După cum toate Mănăstirile din Sfântul Munte au dat o mulţime de sfinţi şi bărbaţi înţelepţi, la fel şi Mănăstirea Vatoped, în afară de ctitorii ei şi Sfântul Evdókimos, care este prăznuit la 8 octombrie, a dat, în decursul veacurilor, mulţi monahi cuvioşi şi înţelepţi şi a oferit găzduire împăraţilor cucernici şi evlavioşi, ca Ioan Cantacuzinul, care a fost tuns monah aici şi a primit numele de Ioasaf, şi împăraţii sârbi Simeon şi Sava care, până să-şi zidească propria lor Mănăstire, au fost primiţi şi li s-a oferit sprijin din partea părinţilor vatopedini, dar şi multor altora precum:

1. Cuviosul Ghenadie, dohiarul1 Mănăstirii, care a găsit, în urma unei neobişnuite minuni a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea, toate butoaiele goale pline cu atâta untdelemn, încât dădea pe dinafară nu doar din butoaie, ci şi din clădire.

2. Cuviosul Neofit prosmonarul2, care a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu spunându-i că va mai trăi încă un an, apoi se va duce la Domnul.

soborul sfintilor vatopedini3. Preasfântul egumen al Mănăstirii, care a auzit glasul Maicii Domnului spunându-i să nu deschidă porţile Mănăstirii ca să nu intre barbarii, ci să se urce pe ziduri şi să lupte împotriva duşmanilor şi piraţilor năvălitori.

4. Preasfântul Diákonos vimatarul3, care cu ocazia unei alte năvăliri a barbarilor a apucat să ascundă într-o fântână icoana Născătoarei de Dumnezeu şi cinstita Cruce în Sfântul Altar şi, după şaptezeci de ani, când s-a întors din robie, a găsit icoana aceea stând în picioare în fântână, cu o lumânare aprinsă, iar sfânta Cruce tot în picioare. După această minune negrăită a trăit o viaţă îngerească pe pământ şi s-a mutat la Domnul la adânci bătrâneţi, cu chipul strălucind de lumină.

5. În această Mănăstire au trăit și au strălucit cu o viaţă virtuoasă şi o vieţuire nepătată Eftimie, egumenul Mănăstirii, care, împreună cu alţi doisprezece monahi, i-a mustrat faţă către faţă pe latino-cugetătorii lui Mihail Paleologul şi Ioan Bekkos, care l-au înecat pe Eftimie aruncându-l în mare legat în lanţuri şi i-au spânzurat pe monahi în locul numit Furkovúni4, aflat pe dealul din spatele Mănăstirii.

6. În această Mănăstire s-a nevoit Cuviosul Nicodim Stareţul, care a fost dascălul Sfântului Grigorie Palama întru filosofia creştină şi rugăciunea minţii.

7. Cuviosul Agapie, care a fost luat prizonier de agareni5 şi a mărturisit pentru dragostea lui Hristos.

Sfântul Maxim Grecul

Sf.Maxim GreculO sfântă mlădiţă a acestei Mănăstiri a fost şi Maxim Trivólis, aşa-numitul „Grec”, înţeleptul şi marele dascăl al Rusiei şi al poporului slav. În această Mănăstire a fost hrănit duhovniceşte, a învăţat virtutea şi a primit harismele Duhului Sfânt.

Faima înţelepciunii şi virtuţii lui Maxim a ajuns până în Rusia. Şi ducele de atunci, Vasile Ivanovici, l-a chemat oficial în Rusia, unde a întemeiat o Şcoală Teologică, care a dat naştere unei mari mişcări şi renaşteri duhovniceşti. Sfântul Maxim Grecul a murit la 1556, la Lavra Sfântului Serghei, şi pomenirea sa se prăznuieşte de către [biserica] rusă la 21 ianuarie spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletească a fraţilor ruşi.

Schitul Sfântului Andrei

Trei zile în iad

Părintele Ioan, impreună-nevoitorul Stareţului Damaschin la Schitul Sfântul Vasile, ucenicul Stareţului Iosif, mi-a povestit următorul fapt care s-a petrecut acum şaptezeci de ani la Schitul rusesc al Sfântului Andrei, numit „Serai”:

Un frate rus de la Schitul acesta s-a îmbolnăvit foarte grav şi era chinuit de dureri cumplite. În timp ce se ruga lui Dumnezeu să-l vindece, vede deasupra patului un Înger care îi spune: „Părinte, ce alegi? Vrei să rămâi bolnav la pat, în starea în care ești, cu aceste dureri, trei ani sau preferi să stai trei zile în iad şi să te faci bine?”

Părintele i-a răspuns: „De vreme ce e numai pentru trei zile, aleg iadul.”

Dintr-odată s-a aflat într-un loc „de o durere nespusă şi chinuri negrăite”, cu pedepse cumplite, şi după puţină vreme îl vede din nou pe Înger, care îl întreabă: „Cum te simţi, părinte? Eşti bine aici?” Şi monahul i-a răspuns: „Mă întrebi cum îmi este, după ce în loc de trei zile, cât mi-ai spus că o să rămân în iad, am petrecut aici deja trei sute de ani în chinuri cumplite şi de nesuportat?” Îngerul i-a spus: „Frate, nici măcar jumătate de oră n-a trecut încă şi spui c-au trecut trei sute de ani?” Închipuiţi-vă! Trei sute de ani n-au fost decât jumătate de oră. Câte secole vor fi durat cele trei zile?

Şi monahul i-a zis Îngerului: „Repede, te rog, să mă duci în patul durerilor. Mai bine să mă chinui acolo trei ani, decât aici, în iadul cel îngrozitor, vreme de trei ceasuri.”

Atunci Îngerul i-a împlinit monahului dorinţa şi l-a readus în patul său, unde a rămas bolnav vreme de trei ani.

Schitul Sf. Andrei Serai. Intrarea (1)Întrucât unii oameni pot să aibă îndoieli față de această întâmplare, am socotit de cuviinţă să adăugăm o epistolă a dumnezeiescului Chiril, Patriarhul Alexandriei, pe care a tradus-o dascălul Agapie Criteanul într-o limbă mai simplă, după cum urmează: „Sfântul Chiril al Alexandriei istoriseşte într-o epistolă, pe care o scrie Sfântului Augustin, că trei oameni au înviat din morţi, pentru raţiuni pe care le cunoaşte numai Dumnezeu, Cel ce pe toate le lucrează spre a noastră mântuire. Unul dintre ei, pe care l-am găsit şi la care m-am dus, plângea fără să-şi afle mângâiere şi, la întrebarea mea, nu mi-a dat nici un răspuns, ci continua să plângă. În cele din urmă, după ce s-a săturat de insistenţa mea, pentru că l-am jurat în numele Domnului să-mi spună un cuvânt spre folosul celor de faţă, mi-a răspuns aşa: Dacă ai şti pedepsele din iad, ţi-ai dori să fie cu putință să nu ai parte de ele câtuşi de puţin. Dar cum crezi că sunt pedepsele pregătite celor care păcătuiesc? Îţi spun eu că sunt mai mari decât toate pedepsele din lumea de aici. Şi cu greu suspin a spus: Dacă toate necazurile, durerile şi chinurile de care poate avea parte cineva în lumea asta le compari şi le pui alături de cele mai mici şi mai neînsemnate din iad, acestea de aici ţi se vor părea plăceri şi desfătări. Crede-mă, nu există nimeni care să vrea să încerce mărimea acelor chinuri şi să nu prefere să sufere aici până la sfârşitul lumii, fără nici o mângâiere, cu toate încercările şi durerile pe care le-au avut de îndurat oamenii de la Adam până astăzi, în loc să se ducă o singură zi acolo în iad. Aceasta este pricina lacrimilor mele, pentru că am greşit în faţa lui Dumnezeu, Care este într-atât de drept, încât nici demonilor nu poate să le facă nici cea mai neînsemnată nedreptate. Să nu ţi se pară vrednic de admirat plânsul meu, ci mai degrabă spăimântează-te şi minunează-te de faptul că oamenii, deşi cunosc că vor avea parte de asemenea chinuri, nu fac nimic în privinţa aceasta, nici nu se îngrijesc să-şi spele păcatele. Să mai ştii şi aceasta, că în clipa în care sufletul se despărţea de nefericitul meu trup, am încercat atâta durere şi suferinţă, încât este cu neputinţă să înţelegi sau să crezi, până nu vei trece tu însuți prin toate acestea.”

patericul-sfantului-munte-cartonata~8239439Iar noi, care scriem toate acestea, nu suntem mișcați pe cât ar trebui [de aceste cuvinte], pentru că trăim departe de Dumnezeu şi inima ni s-a împietrit, dar, fraţii mei, acestea sunt fapte adevărate şi există multe altele asemenea, consemnate în manuscrise şi codici vechi din timpuri de demult pe care am putea să le menţionăm aici. Preabunul Dumnezeu ne arată astfel de semne ca să ne trezească din somnul greu al păcatului și să ajungem la pocăinţă şi la trezirea conştiinţei, pentru a ne mântui de chinurile iadului veşnic neprețuitul şi unicul nostru suflet cu care ne naştem, spre a trăi pururea cu Dumnezeu.

Note:

1 Scil. pivnicer (n. trad.).

2 Preotul care săvârşeşte paraclisele şi dumnezeiasca Liturghie în zilele de rând (n. trad.).

3 Paraclisierul însărcinat cu îngrijirea Sfântului Altar, care poartă asupra sa şi cheile de la raclele sfintelor moaşte (n. trad.).

4 Scil. „Muntele mâniei” (n. trad.).

5 Scil. musulmani (n. trad.).

Sursa: Patericul Sfântului Munte, Monahul Andrei Aghioritul, Editura Sophia, 2013, pp. 292-297 / Fotografii din arhiva blogului.

Fragmentul de față apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu îngăduința editorului cărții, d-na Mihaela Voicu, căreia îi mulțumim.

Se va prelua doar cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Patriarhul Irineu al Serbiei a făcut o vizită istorică în Sfântul Munte

Patriarhul Irineu al Serbiei la Muntele Athos (05)

Luni, 20 octombrie 2014, Sfânta Chinotită a Muntelui Athos a întâmpinat cu onoruri, după rânduiala și tradiția athonită, pe Patriarhul Serbiei Irineu aflat într-o vizită oficială în Statul Monahal Athonit.

Primirea oficială a Întâi-stătătorului Bisericii Sârbe a fost făcută de către Protepistatul Gheronda Simeon Dionisiatul și ceilalți membri ai Sfintei Epistasii, în piața din Karyes. Patriarhul Irineu și delegația sa au mers pe străduțele capitalei administrative a Sfântului Munte, având ca destinație vechiul sălaș de cult Protaton.

Patriarhul Serbiei s-a închinat la Cinstita Icoană a Sfântului Munte, ”Maica Domnului – Axion Estin”, iar în continuare a rostit slujba de mulțumire.

Protepistatul Gheronda Simeon Dionisiatul adresându-se Patriarhului Irineu a vorbit amănunțit despre istoria monahismului athonit și legăturile trainice cu poporul sârb.

În continuare, Patriarhul Serbiei a fost primit în clădirea Sfintei Epistasii de către reprezentanții celor douăzeci de Mănăstiri Patriarhale și Stavropighii ale Sfântului Munte, care au întrerupt pentru scurt timp adunarea tradițională. La Palatul Sfintei Chinotite, Patriarhul Serbiei a fost abordat de către reprezentantul celei mai vechi dintre cele douăzeci de Mănăstiri Patriarhale și Stavropighii, Ieromonahul Nicodim Lavriotul.

Sfânta Chinotită a Muntelui Athos a dăruit Patriarhului Irineu o copie a sfintei icoane ”Maica Domnului Axion Estin” și un volum cu fotografii ale icoanelor făcătoare de minuni din Muntele Athos.

Sursă: amen.gr

Traducere din limba greacă de Elena Dinu pentru Blogul Sfântul Munte Athos
Se va prelua cu precizarea sursei
Blogul Sfântul Munte Athos şi/sau Blogul Serbia Ortodoxă

Această prezentare necesită JavaScript.