Category Archives: Koukouzelitsa

Două minunate arătări ale Maicii Domnului la Marea Lavră, Sfântul Nicolae Velimirovici

Theotokos Koukouzelitsa-Megistis Lavras

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu adesea s-a arătat credincioşilor celor aflaţi în nevoie: uneori ca să îi întărească mai departe pe calea asprelor nevoinţe, alteori ca să îi vindece de boală, sau să le descopere anumite taine de neapărată trebuinţă sufletelor lor.

În Marea Lavră din Sfântul Munte Athos au avut loc două astfel de minunate arătări, asemănătoare între ele. În timpul unui Sfânt şi Mare Post, la vremea cântării Acatistului celui Mare, Sfântul loan Cucuzel şedea în biserică, obosit, înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cum şedea, a adormit. Chiar atunci Cea Sfântă şi Preacurată s-a arătat lui şi i-a zis: “Bucură-te, o, Ioane! Cântă şi nu înceta a cânta, căci iată pentru aceasta eu cu tine voi fi pururea!” Zicând aceasta, ea a pus un ban de aur în mâna Sfântului loan. Când s-a trezit din aţipire, iată banul de aur era în palma lui. După aceea, nenumărate minuni s-au lucrat la acea sfântă icoană a Maicii Domnului, precum şi de la banul de aur de ea dăruit Sfântului loan Cucuzel.ioan kukuzel

A doua arătare s-a făcut înaintea Sfântului Grigorie monahul care, ca şi Sfântul loan Cucuzel, era cantor bisericesc. Patriarhul Kallistos hotărâse ca la Sfântă Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, să se cânte în cinstea Maicii Domnului De tine se bucură… în loc de obişnuita cântare Cuvine-se cu adevărat… Dar succesorul său, Patriarhul Philotei, a anulat hotărârea înaintaşului lui şi a poruncit să se cânte Cuvine-se cu adevărat, ca la toate Sfintele Liturghii de peste an, ca fiind o cântare mai scurtă. Cu toate acestea, la vecernia Botezului Domnului, de faţă fiind Patriarhul Grigorie al Alexandriei, Sfântul Grigorie a cântat după vechea rânduială, De tine se bucură, îndată după aceasta, Cea Sfântă şi Preacurată i s-a arătat lui şi, precum odinioară Sfântului loan Cucuzel, i-a dăruit şi lui un galben de aur, şi i-a zis: “Recunoscătoare îţi sunt pentru cântarea ce aduci cinstirii mele”. De la această slăvită minune s-a instituit ca totdeauna la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare să se cînte în cinstea Maicii Domnului cântarea De tine se bucură.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sursa: Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 1 octombrie

Icoanele făcătoare de minuni ale Marii Lavre

Maica Domnului Koukouzelitsa

Cea mai vestită icoană a Marii Lavre este fără îndoială cea a Maicii Domnului „Cucuzeliţa”, numită aşa după celebrul cântăreţ psaltic Ioan Cucuzel. Acest sfânt era de obârşie din Dirrachia (Bulgaria) şi a rămas orfan de mic copil. Ajuns la şcoala de cântăreţi de la curtea împăratului Ioan Comnenos (1118-1143), a fost numit de către acesta cântăreţ principal pentru vocea sa încântătoare. Supranumele şi’l are de la o întâmplare în care a fost întrebat ce a mâncat la cină, iar el a răspuns „fasole şi mazăre”, adică koukouzelis şi aşa i’a rămas porecla. Neplăcându’i luxul de la curtea Bizanţului, a fugit în Athos, la Marea Lavră, unde, nespunând cine este, a primit ascultare să păzească turma de ţapi a mănăstirii. Animalele devenind tot mai slabe, egumenul a poruncit unui frate să urmărească turma ca să găsească o explicaţie acestui fenomen. Aflat la câmp, Ioan se apuca de cântat, iar ţapii îl ascultau ca vrăjiţi, uitând să mai mănânce! Aflând acestea stareţul i’a schimbat ascultarea şi astfel Ioan a devenit cântăreţ la strană.

După ce i’a cântat acatistul Maicii Domnului lângă icoană, Ioan, fiind ostenit după o priveghere, a aţipit într’o strană. Maica Domnului a venit la el şi, dându’i un ban de aur, i’a spus: Bucură’te şi tu Ioane şi nu te opri din cântat că nici eu nu te voi uita pentru asta! Deşteptându’se brusc, Ioan a găsit talerul de aur în palma sa şi a rămas încredinţat de cele ce trăise lângă icoana, care de atunci s’a numit Cucuzeliţa şi care a făcut nenumărate minuni de’a lungul vremilor. Maica Domnului i’a mai tămăduit, spre apusul vieţii  sfântului Ioan Cucuzel şi un picior cangrenat. Ioan Cucuzel a fost îngropat în biserica Arhanghelilor (ctitorită de el), dar a rămas nemuritor ca patron spiritual al tuturor cântăreţilor de muzică bizantină.

Maica Domnului Iconomitsa

O altă icoană făcătoare de minuni este cea a Maicii Domnului numită „Iconoama”, pentru că, fiind mâhnit odată sfântul Athanasie din cauza lipsurilor din mănăstire, i’a grăit acestuia din icoană şi zicându’i: Nu te mai întrista Athanasie, pentru că de’acum eu voi fi iconomul acestei mănăstiri! Şi de atunci în toate actele a fost trecută Maica Domnului pe funcţia de iconom al Marii Lavre, iar ea cu adevărat a purtat de grijă şi acestei mănăstiri.

Maica Domnului Portaitissa

Icoana de la poarta mănăstirii numită din această cauză „Portăriţa” (Portaitissa) a fost de multe ori păzitoarea Marii Lavre. Odată, pe când turcii au intrat în Athos ca să caute greci refugiaţi aici după înfrângerea Eteriei din 1821, un musulman a tras câteva gloanţe în icoana Maicii Domnului, iar la treilea a ricoşat în necredincios omorându’l. Văzând întâmplarea, ceilalţi au lăsat mănăstirea în pace.

George Crasnean
Notă: Imaginile aparțin autorului, căruia-i mulțumim.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos