VIDEO: Ieromonahul Chiril Vatopedinul – Pocăința și adevăratul virus

Deși primește cu bucurie a spune cuvânt ziditor de suflet pelerinilor români care se închină în Lavra Vatopedului din Muntele Athos, înregistrări video sau audio cu părintele Chiril de la Vatopedi nu se prea găsesc.

Există obiceiul ca într-una din arsanalele mănăstirilor de pe coastă, un părinte aghiorit să urce pe câte un vapor de croazieră cu odoare ale mănăstirii aduse spre închinare. Un fel de mângâiere și binecuvântare athonită pentru femeile care nu se pot închina în Grădina Maicii Domnului. Într-un astfel de context, părintele Chiril, ținând în mâini racla cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului adusă special de la Vatopedi, spune pelerinilor, bărbați și femei, un cuvânt de întărire pentru vremurile de acum.

„Pocăința oamenilor schimbă planurile lui Dumnezeu… Nu e atât de mare problemă pandemia, ci e mai mare problemă faptul că oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu…”

Să avem folos din cuvântul Părintelui Chiril!

30 mai – 2 iunie 2019: Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia va fi adus spre închinare la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva – Voluntari (up-date)

UPDATE:

17.05.2019

Potrivit ultimelor informații transmise de Arhiepiscopia Bucureștilor, programul Pelerinajului în oraşul Voluntari a rămas neschimbat, cu excepția faptului că Brâul Maicii Domnului va fi adus de la Mănăstirea Kato Xenia, nu de la Mănăstirea Vatoped, cum a fost anunțat inițial.

Așadar, Racla cu Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Mitropolia de Volos va fi aşezată spre închinare credincioşilor la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva – Voluntari, în perioada 30 mai – 2 iunie 2019, conform programului prezentat în știrea inițială.

UPDATE: Precizări privind pelerinajul cu Brâul Maicii Domnului în oraşul Voluntari – Basilica.ro

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Racla cu Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos va fi aşezată spre închinare credincioşilor la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva – Voluntari, în perioada 30 mai – 2 iunie 2019.

Potrivit Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, programul evenimentului este următorul:

Joi, 30 mai 2019
ora 10:00 – întâmpinarea delegației de la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos, de un sobor de preoți din orașul Voluntari, condus de Preacucernicul Protopop Cristian Burcea, Protoieria Ilfov Nord, în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel;
ora 18:00 – Slujba Vecerniei și a Acatistului.

Vineri, 31 mai 2019
ora 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie oficiate în pridvorul bisericii Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva – Voluntari, sau în paraclisul parohiei, în funcție de starea vremii;
ora 18:00 – Slujba Vecerniei și a Acatistului.

Sâmbătă, 1 iunie 2019
ora 8:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie oficiate în pridvorul bisericii Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva – Voluntari sau în paraclisul parohiei, în funcție de starea vremii;
ora 18:00 – Priveghere (Vecernie cu Litie și Utrenie).

Duminică, 2 iunie 2019
ora 9:00 – Sfânta Liturghie arhierească, oficiată în pridvorul bisericii Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva;
ora 18:00 – Slujba Vecerniei și a Acatistului.

Mănăstirea Vatopedi se află la mijlocul țărmului de nord al peninsulei Athos, pe o colină la capătul de est al golful Strymonic.

Tradiţia îl menţionează ca fondator al Vatopedului pe împăratul Constantin cel Mare (306-337).

Sursa: Basilica.ro

Vezi și linkurile:

Brâul Maicii Domnului, comoara de mare preț a Vatopedului

Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului de la Vatopedi

 

Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului de la Vatopedi

Îmi aduc aminte că mai înainte de anul 2000, mama mea a venit acasă și mi-a spus:

– Măi, Atanasie, puțin mai jos de noi este o familie, cu două fetițe care abia au început să meargă la școală, și care trăiesc împreună cu bunica lor. Însă toți trăiesc o dramă, căci băiatul, care este de vârsta ta, de mulți ani a căzut pradă drogurilor. Mama lui este o prietenă de-a mea. De aceea, te rog, mergi pe la ei și vezi ce poți face, pentru că mama și femeia lui mi-au spus că este în cele mai de pe urmă ale lui și se stinge.

– Și ce pot face eu, mamă? Eu nu-mi pot spăla rufele mele și să merg să-l ajut pe altul?

– Hai, copilul meu, mergi, te rog, și nu mă mâhni!

Am făcut ascultare și a doua zi, cu rugăciunile mamei mele și cu binecuvântarea duhovnicului meu, după ce am făcut o scurtă rugăciune, am spus: „Maica Domnului, eu voi merge, dar tu înainte și eu după tine”. Când am ajuns și am întrat în casa lor, m-a întâmpinat mama lui, m-a îmbrățișat, m-a sărutat și m-a tras într-un colț, ca să-mi spună despre Golgota ei, dar și despre greaua Cruce pe care o ridica întreaga lor familie de mai mulți ani. Îmi aduc aminte că, în timp ce-mi vorbea și descria drama familie sale, de multe ori își ștergea lacrimile cu șorțul. În toți acești ani mult s-a chinuit și a fost umilită, sărmana, alergând peste tot să caute bani împrumut, ca să plătească toate datoriile băiatului ei.

Cu adevărat, mare era durerea acestei mame! Ce Golgotă! Ce dramă trăiesc unele familii! Nu am putut suporta atâta durere. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o și eu și i-am spus să aibă nădejde și credință în Hristos.

Când am mers în cealaltă cameră și l-am văzut pe băiatul ei întins pe pat, adevărul este că m-am pierdut pentru puțin, căci am fost șocat. I-am întins mâna, dar el nu mi-a putut-o strânge pe-a mea, pentru că degetele lui se strâmbaseră; de aceea l-am prins de încheietura mâinii. Am încercat să-i vorbesc, dar când se pierdea, când articula câteva cuvinte. Însă cu puțină răbdare, am putut discuta puțin.

– Fratele meu, eu sunt vecinul tău, i-am spus. Desigur nu mă cunoști, și nici eu nu te cunosc, dar fiindcă ne-am cunoscut, ce spui, ne putem ajuta unul pe altul?

– Cum, măi Atanasie?, m-a întrebat el cu o voce stinsă. Eu sunt în ultimul stadiu și pentru mine nu există întoarcere, nici medicii nu pot face ceva.

– Omenește, da, sunt de acord. Dar nu uita că există și Harul lui Dumnezeu, care spune că: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27).

– Eu cred în Dumnezeu, Atanasie, dar am căzut în groapa cu șerpi. De multe ori am încercat să fac dezintoxicare. Și aceasta ani la rândul, însă toate au fost zadarnice. Știu că o mâhnesc mult pe mama mea, pe femeia mea și mai ales pe fetițele mele, dar ce să fac, nu sunt eu de vină, ci lipsa heroinei.

– Bine, de vreme ce crezi că ești într-o groapă cu șerpi și bine crezi, întinde-ți mâna și cere ajutor de la Hristos, pentru că El este singurul Care te poate scoate din această înfundătură.

– Cum? Ce trebuie să fac?

Nu am apucat să-i spun ceva, că iarăși s-a pierdut și a trebuit să aștept câteva minute ca să-și revină. În acest timp mort, îmi aduc aminte că am făcut rugăciune și am spus: „Hristoase al meu, oare mă aude ce-i spun? Înțelege? Își aduce aminte? De aceea, numai Tu, Doamne, ne poți ajuta pe amândoi și mai ales pe mine, mai întâi pe mine”. Peste puțin și-a revenit, a deschis ochii, și am mai discutat câteva lucruri, cât a fost cu putință. La sfârșit i-am spus:

– Fratele meu, acum plec, dar data viitoare când voi veni, vrei să vin cu un preot ca să-ți citească o rugăciune? Să știi că numai bine îți face.

– Da, Atanasie, te aștept. Adu-mi și un preot, că nu mă deranjează.

Când am ieșit din cameră, pe hol am întâlnit-o pentru prima dată pe femeia sa și pe copii, două fetițe binecuvântate, cu ochii umflați și roșii care, de îndată ce m-au văzut, și-au plecat capetele lor, poate de rușine. Nu știu cum, dar m-a durut mult pentru aceste copile și le-am iubit din prima clipă de când le-am văzut. Am discutat mult cu femeia lui și tot timpul plângea. Am plecat de la ei ca o zdreanță.

A doua zi am mers cu un preot și i-a citit câteva rugăciuni ale Sfântului Vasile. Nu voi uita cum îl țineam de umăr ca să nu cadă. La sfârșit i-am spus că următorul pas este să meargă să se spovedească cu pocăință sinceră, ca să se poată împărtăși. Și astfel să-L primească pe Hristos și să se întărească. Slavă lui Dumnezeu, că a primit cu bucurie nu numai el, ci întreaga familie, chiar și fetițele, care au mers și s-au spovedit la Părintele Trandafir. Câtă bucurie simțeam pentru ei că au început o nouă viață! După ce s-a sfârșit spovedania, Părintele m-a luat deosebi și mi-a spus:

– Atanasie, să-l ajuți pe băiatul acesta cât poți mai mult, căci s-a încurcat urât și nu este bine. Este păcat de el să moară pentru că are familie. Eu i-am dat binecuvântare să se împărtășească oricând va putea.

– Părinte, este în cele mai de pe urmă ale lui, dar cu Harul lui Dumnezeu am un gând.

– Ce gând? Spune-mi!

– În Duminica care vine mă gândeam să mergem la Mănăstirea Sfântului Nicodim la Gumenița. Eu cu Glicheria și băiatul cu femeia lui, dar vreau să-l iau cu noi și pe prietenul meu Sava, paraliticul, numai ca să facă rugăciune. Iar Luni, cu binecuvântarea Sfinției Voastre, vom merge toți trei câteva zile în Sfântul Munte, la Mănăstirea Vatopedi, ca să ne închinăm la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Voi lua eu legătura cu Părinții.

– Bine. Dar o să reușești?

– Singur, nu, dar cu Harul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Sfinției Voastre, da.

– Fă, orice te luminează Dumnezeu. Eu îți dau binecuvântare cu amândouă mâinile.

Când i-am spus gândurile mele tânărului și femeii sale, ca să văd dacă sunt de acord, au primit cu bucurie propunerea mea și mai ales femeia lui. Îmi aduc aminte că pentru prima dată plângea de bucurie, poate că din pricină că înlăuntrul ei s-a întraripat bucuria nădejdii. Apoi lui i-am spus cu puțină asprime:

– Frate, te rog, te implor, ca până Duminică când vom merge la Mănăstire, să te împărtășești, iar în zilele când vom fi în Sfântul Munte, nici prin gând să nu-ți treacă să iei heroină.

– Ascultă, Atanasie, îți spun sincer că acum când m-am spovedit, mă simt cumva mai bine. Îți dau cuvântul meu, aici în fața femeii mele, că nu voi lua heroină, ci voi lua numai niște înlocuitori ca să pot sta în picioare. Pentru că de nu le voi lua, îmi vor trosni oasele, mi se vor sparge tâmplele și voi urla pe drum de durere, pentru că sunt în ultimul stadiu.

– Ce sunt acești înlocuitori?

– Sunt niște hapuri ca să pot sta pe picioare.

Atunci femeia lui mi-a spus:

– Domnule Atanasie, nu vă supărați, dar zilele acestea voi avea foarte multă grijă de el, voi fi mereu cu ochii pe el. Vă făgăduiesc.

Și într-adevăr, Duminică dis-de-dimineață, am pornit amândouă perechile și cu Sava, pe care l-am așezat în față și i-am cerut să facă multă rugăciune. Tânărul însă în spate transpira mereu și a trebuit să oprim de vreo două ori. De asemenea, și din biserică a trebuit să iasă afară de câteva ori, însă eu eram mereu alături de el și-l mângâiam. La un moment dat s-a auzit glasul preotului: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă”, iar eu, ținându-l de braț, înaintam spre Sfântul Altar. Am rămas ultimii. În timp ce înaintam, am văzut icoana Maicii Domnului și am început să mă rog în sinea mea: „Maica Domnului, te rog, ajută-ne să ne împărtășim! Ajută-ne să mergem mâine în Grădina ta!”. Se vede că a fost auzită rugăciunea și toate au mers bine. Egumenul, care și-a dat seama de toată situația și a aflat că a doua zi aveam să mergem în Sfântul Munte, s-a întors emoționat spre tânăr și i-a spus cu glas tare:

– Îngerii să vă însoțească!

Femeia lui nu a contenit toată ziua să-și șteargă lacrimile.

A doua zi, dimineață, am luat un taxi și am mers până la autogară. La-m urcat pe tânăr mai întâi și l-am așezat pe un scaun, apoi l-am luat pe Sava în spate și l-am așezat lângă el. Lui Sava îi spusesem să facă mereu rugăciune. În autobuz și apoi în corabie am discutat despre diferite subiecte frumoase. Tânărul asculta cu atenție, dar adevărul este că curseseră de pe el lighene întregi de transpirație. Mereu se ștergea și cu mare osteneală se ținea pe picioare.

Când, cu Harul lui Dumnezeu, am ajuns la Mănăstire, microbuzul ne-a lăsat în afara mănăstirii și era cine să ne ajute. Era foarte greu ca să împingi căruciorul pe caldarâm. Îmi aduc aminte că cu o mână îl țineam pe cel bolnav, iar cu cealaltă împingeam căruciorul. Nu mă rușinez să vă spun că-mi curgeau lacrimile și o rugam pe Maica Domnului, spunându-i: „Maica Domnului, mai întâi pe mine să mă ajuți și după aceea pe frați, pentru că eu sunt cel mai bolnav”. Când am intrat în Mănăstire, era după-amiază și toți se retrăseseră la chilii.

Acolo ne așteptau o mulțime de scări, pe care trebuia să urcăm. L-am urcat mai întâi pe tânăr, apoi l-am urcat pe Sava în spate, pentru că nu exista altă soluție și, la urmă, căruciorul. Când a venit arhondarul, ne-a primit cu multă dragoste, pentru că deja îi înștiințasem pe părinți de toată situația. De altfel, eu și cu Sava, mai fuseserăm la Vatopedi. După ce ne-am aranjat într-o cameră, a venit un alt monah și mi-a spus:

– Atanasie, te cheamă egumenul.

Am mers imediat, i-am pus metanie, după care am discutat mai multă vreme despre situația tânărului. Egumenul emoționat a cerut să ne scriem numele, făgăduindu-ne că ne va face 40 de Liturghii, după care ne-a spus ca după Vecernie să mergem și să ne închinăm la Sfintele Moaște și la Cinstitul Brâu. Și într-adevăr, când am mers în biserică să ne închinăm, părintele i-a spus tânărului să îngenuncheze ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap și să-i citească niște rugăciuni. Erau cele mai frumoase clipe pe care le trăiserăm. Apoi s-a plecat Sava ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap, după care părintele a luat racla și se îndrepta spre Sfântul Altar. Atunci eu l-am strigat:

– Părinte, te rog, nu mă lipsi de această binecuvântare, pentru că eu sunt mai bolnav decât frații mei. Se poate să fiu sănătos cu trupul, însă sufletul îmi este paralizat.

Părintele s-a întors imediat, m-a privit nedumerit și m-a întrebat:

– Pe tine cum te cheamă?

– Atanasie.

– Pleacă-te, Atanasie, și să ai toată binecuvântarea Maicii Domnului.

Când am îngenunchiat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.

Am plecat atât de folosiți din Sfântul Munte, încât, atunci când am ajuns în Tesalonic, am alergat îndată la Părintele Trandafir să-i spun cum am petrecut. Îmi aduc aminte cum îmi spusese: „Atanasie, nu te mâhni, Maica Domnului își va săvârși minunea ei”. Tânărul și el a fost entuziasmat și acum continuă să se spovedească împreună cu toată familia lui.

Cât despre tânărul care a mers cu mine, despre care sunt sigur că vreți să aflați cum este, el este bine, chiar foarte bine. Cel care nu-mi putuse prinde mâna atunci când l-am salutat,, care nu se putea ține pe picioarele sale dacă nu-l sprijineai, acum s-a întors la munca sa cea grea pe care o avusese mai înainte, și mai lucrează și peste program. A întors zâmbetul în familia sa, dar mai mult la fetițele lui care, de acum nu se mai rușinează la școală pentru tatăl lor. Dar cel mai important este că s-a întors la Hristos, datorită binecuvântării Maicii Domnului, a rugăciunilor Părinților și a rugăciunilor lui Sava paraliticul.

Sursa: Atanasie Katigas, Lacrimile pocăinței, Tesalonic 2013, p. 111-118. via marturieathonita.ro

Foto: Racla cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, Vatopedi, Sfântul Munte Athos (sus) / Stareţul Efrem Vatopedinul ţinând în mâini racla cu cinstitul Brâu (jos)

Vezi și Brâul Maicii Domnului, comoara de mare preț a Vatopedului

Prăznuirea cu strălucire a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, Vatopedi (2012)

Aseară începând cu orele 19.30 a avut loc la Vatopedi privegherea de toată noaptea pentru praznicul Brâului Maicii Domnului. Au prezenți la sărbătoarea vatopedină IPS Nicolae, mitropolitul de Mesogheea, și starețul Nicodim de la Filotheu. În strană s-au aflat bătrânii protopsalți Daniil și Ștefan de la Chilia Danileilor și mulți alți psalți renumiti din Sfântul Munte. În sinaxă prilejuită de prezența vrednicului Mitropolit, IPS Nicolae a vorbit despre evenimentele politice, sociale și religioase prin care trece lumea de astăzi. Au fost prezenți peste 500 de pelerini.

Traducere și adaptate din limbă greaca de Laurențiu Dumitru după o consemnare semnată de Charalambos Dimitriou pentru Pemptousia

Foto: Pemptousia

Mai multe despre Cinstitului Brâu al Maicii Domnului: Brâul Maicii Domnului, comoara de mare preț a Vatopedului

Vezi si Prăznuirea cu strălucire a Sfinţilor Vatopedini (2012) și Priveghere de Bunavestire în Sâmbăta lui Lazăr, la Vatopedi (2012)

Brâul Maicii Domnului, comoara de mare preț a Vatopedului

Cea mai mare comoară a Vatopedului o reprezintă Brâul Maicii Domnului, ţesut din păr de cămilă (Irinarh Şişman, care l’a văzut îndeaproape, „cu binoglu”, spune că „e din două bucăţi şi îi ţesut din aţe de păr de cămilă, şi în mijloc îi cusut cu aţe de aur de mâna împărătesei Zoi, care au primit tămăduire de la acest sfânt brâu”) chiar de către cea care a luat în pântecele ei pe Cel necuprins, spre mântuirea noastră.

Dăruit în chip minunat apostolului Toma, care venea prin văzduh către locul unde fusese înmormântată, el a fost în acest chip şi semn al ridicării Preacuratei la cer. Pentru o vreme, brâul sfânt a rămas în Ierusalim şi tot aici s’a întors, graţie credinciosului împărat Theodosie cel Mare (379-395), după ce un timp a zăbovit în Cappadocia. Cel care l’a adus la Constantinopol în anul 395, a fost tocmai Arcadius, fiul lui Theodosie cel Mare şi cel despre care se spunea că a fost salvat dintr’o furtună pe mare, chiar de Maica Domnului (Vatos-paediou – copilul din tufişuri). A fost păstrat în Nea Roma de mai multe biserici: mai întâi în cea a Sfinţilor Apostoli, apoi în ctitoria împărătesei Pulcheria, Vlaherne (până în timpurile lui Justinian aici s’a aflat la loc de cinstire împreună cu „broboada, acoperământul capului” – de la care vine sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului din 1 octombrie), Chalkopatri (de la anul 565) şi Hagia Sophia. Zoë, soţia lui Leon cel Înţelept (886-912), a fost vindecată de duhuri necurate prin puterea acestui sfânt brâu („Zoi, avea boala epilepsiei şi s’a închinat la sfântul brâu, puindu’l pre ea şi s’a făcut sănătoasă”)  şi în semn de preţuire şi recunoştinţă, l’a cusut cu fir de aur şi l’a reaşezat în racla în care’l pusese Arcadius (eveniment marcat în calendarul ortodox la 31 august).

Vlahii şi bulgarii lui Ioniţă Caloian iau din Constantinopol nepreţuita cingătoare a Maicii Domnului („biruind pe Alexios Angelos al III-lea, ca recompensă de despăgubire a luat… cinstitul brâu”), pentru ca aceasta să fie dăruită în veacul următor mănăstirii Vatopedou, de către cneazul sârbilor Lazăr I Hrebeljanović 1372-1389 („Lazăr, cu adjutorul lui Dumnezeu, regele Sîrbiei şi împărat al grecilor, dăruiesc această sfântă cruce cu brâul Maicii Domnului monastirei Vatopedului, a împărăţiei mele anul 1389”, scrie pe dosul unei cruci păstrate în mănăstire.). Se pare însă că basileul Ioan VI Kantakuzenos (1347-1354) – monahul Ioasaf de mai târziu, apărătorul isihasmului şi al sfântului Grigorie Palamas (pe care l’a şi răscumpărat din robia turcească!) – şi nu craiul sârb, a adus cele trei părţi ale brâului Maicii Domnului spre păstrare vatopedinilor. Eruditul monarh şi monah avea să moară la Mistra în 1383, însă nepreţuita cingătoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, n’avea să mai părăsească sfânta mănăstire athonită, decât pentru binecuvântate pricini (cum a fost cea în care a îndepărtat ciuma din 1813 de pe pământurile Valahiei, sau holera din imperiul otoman, la 1871).

Două părţi mai mici ale brâului au fost dăruite la 1522, mănăstirii de maici Kato Xenias (din eparhia Volosului), bucata cea mai mare fiind păstrată şi astăzi la Vatopedu într’un sipet de argint, frumos lucrat de meşterii Ungro-Vlahiei secolului al XVIII-lea. Marea preţuire pe care au arătat’o dintotdeauna românii acestui veşmânt al Fecioarei Maria s’a materializat într’un paraclis cu hramul „Brâului Maicii Domnului”, zidit în mănăstirea athonită de binecredinciosul voievod Neagoe Basarab în timpul domniei sale (1512-1521), refăcut apoi, tot cu danii româneşti la 1796 şi înzestrat în veacul al XIX-lea cu o remarcabilă catapeteasmă nouă.

George Crasnean

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!