Frescele Paraclisului Chiliei Sfântul Ipatie de la Muntele Athos pictate de iconarul Ioan Popa

Această prezentare necesită JavaScript.

Chilia Sfântul Ipatie se afla pe teritoriul deţinut de Mănăstirea Vatopedi, la numai o jumătate de oră de mers pe jos faţă de mănăstire. Aşezământul este una dintre cele mai vechi chilii romaneşti din Sfântul Munte Athos. Mulţi călugări vieţuitori în această chilie au venit de prin părţile Sibiului. Astfel, vreme de peste un secol, mai toţi stareţii chiliei au venit aici din Săliştea Sibiului. Astăzi, la conducerea chiliei Sfântul Ipatie este tânărul părinte Ignatie Bozianu, moldovean de obârşie, dar care a făcut primii paşi în viaţa monahală nu departe de plaiurile sibiene, la mănăstirea Afteea din judeţul Alba.

Ucenic al bătrânului Dionisie Ignat de la Colciu, lui îi revine misiunea, deloc uşoară, de a continua moştenirea duhovnicească şi tradiţia românească a chiliei Sfântul Ipatie. În ultimii ani, aşezământul a trecut printr-un amplu proces de restaurare. Recent a fost începută pictatarea paraclisului de iscusitul iconograf Ioan Popa.
(sursă info despre Chilia Sfântul Ipatie – pemptousia.ro)

Născut în 1976, la Aiud, Ioan Popa a urmat Liceul de Arte din Cluj-Napoca şi Uni­ver­sitatea Naţională de Arte din Bucureşti. A început să picteze mai mult din întâmplare. Întâi i-au descoperit talentul şi l-au încurajat măicuţele de la Mânăstirea Râmeţ, unde îşi petrecea vacanţele. Apoi, o profesoară din şcoala generală l-a îndemnat să meargă la un liceu de arte. Până la sfâr­şitul studiilor uni­versitare, s-a hotărât să lase pictura laică şi să de­vină iconar. Este felul în care cre­de că-şi poate înmulţi cel mai bine talantul. A pictat mai multe biserici în Italia, Cipru şi România. Acum realizează un proiect icono­grafic excepţional, la Alba Iulia, într-o biserică ridi­cată parcă anume pentru a-i încerca măiestria artis­tică. Nu are reţete de-a gata, este mereu în căutare de soluţii şi de formule de exprimare a frumosului şi a dorului de Dumnezeu, per­manent pregătit să răspundă celor mai mari pro­vocări profesionale. Şi, până acum, i-a ieşit. Dar nu se mândreşte cu asta, pentru că este doar drumul său spre mântuire, în care e ajutat, din când în când, de Sus. De aceea, întâi se roagă, şi apoi pictează.
(sursă info despre Iconarul Ioan Popa – Formula As)

Mulțumim d-lui Iconar Ioan Popa pentru îngăduința de a prelua fotografiile sale pe blogul Sfântul Munte Athos

Recomandăm pagina:  http://iconariotopeni.blogspot.ro/

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Scrisoare a Stareţului Dometrie Trihenea către un căpitan din Craiova (1946): „De multe ori Dumnezeu ne lasă să gustăm supărări şi amărăciuni, ca să nu se lipească inima noastră de bunurile pământeşti şi să uităm astfel pe cele viitoare care rămân vecinice”

* Scrisoare de 4 pagini scrisă în 1946 de Ieromonahul Dometrie Trihenea având ca destinatar un căpitan din Craiova. Documentul are un caracter mai personal, ne putem da seamă că părintele stareț și domnul căpitan nu se află la primul contact prin intermediul epistolelor. Scrisoarea poartă antetul Chiliei româneşti Sf. Ipatie (ce aparține de Mănăstirea Vatopedi) pe care părintele o conducea în vremea aceea. Ieromonahul Dometie Trihenea (1909-1985) este unul din marii părinţi athoniţi cu viață sfântă din secolul trecut, singurul stareț român care a condus o mănăstire athonită (Zografu, în perioada 1965-1975).

Vezi şi Avva Dometie Trihenea (1909-1985), singurul român egumen al unei mănăstiri athonite

* Laurenţiu Dumitru, colecţia personală

Vechi adeverințe românești athonite de confirmare a primirii daniilor

*Adeverință eliberată de Chilia românească Sf. Ipatie (aparține de Mănăstirea Vatopedi) prin care se confirmă primirea unei oarecare danii și se aduce mulțumire pentru aceasta (1941)

+++

*Adeverință eliberată de Chilia românească „Sf. Tihon de Zadonsk” din Kapsala și semnată de Starețul Ghedeon prin care se confirmă primirea unei oarecare danii și se aduce mulțumire pentru aceasta (1938). Între 1933 și 1937 au viețuit la această chilie Părinții Ghimnazie și Dionisie Ignat, după care se mută la Chilia „Sf. Gheorghe” – Colciu.

+++

Alte *două adeverințe eliberate de Chilia Sf. Ipatie de confirmarea daniilor către dl. căpitan Dumitru Marcovescu din Craiova. Una datată 1940, cealaltă nedatată. Ambele semnate de Ieromonahul Dometie Trihenea (1909-1985), cel ce avea să fie mai apoi, timp de 10 ani, stareț al mănăstirii Zografu (1965-1975).

*Laurenţiu Dumitru, colecţia personală

Vezi și Scrisoare a Stareţului Dometrie Trihenea către un căpitan din Craiova (1946): „De multe ori Dumnezeu ne lasă să gustăm supărări şi amărăciuni, ca să nu se lipească inima noastră de bunurile pământeşti şi să uităm astfel pe cele viitoare care rămân vecinice”

Avva Dometie Trihenea (1909-1985), singurul român egumen al unei mănăstiri athonite

„Părintele Dometie era unul din ceata acelor părinţi rămas din greşeală pe dinafară când cineva a închis grabnic Patericul Athonit” (Protoiereu Sorin Petcu)

„Părintele Teofil Paraian s’a învrednicit a primi un răspuns frumos de la avva Dometie, când l’a întrebat pe acesta cum sunt părinţii de la Sfântul Munte: Să nu’ţi închipui că la Sfântul Munte sunt oameni veniţi din cer pe pământ! Sunt oameni de pe pământ… care doresc să ajungă în cer!” (Radu Alexandru)

De pe pământ a fost şi el – din pământul Săliştei Sibiului (Tilişca), „născut în comuna Tilişca, judeţul Sibiu, în anul 1909, la 8 iunie şi botezat la 17 iunie, în trei afundături, de preotul Petru Iuga” – şi către cer s’a dus de la chilia athonită a Sfântului Ipatie, la 20 noiembrie 1985. Preotul Ioan Iuga din Taia Petrilei, nepotul părintelui athonit, spunea că primul lucru care’i vine în minte atunci îşi aduce aminte de el este că era un om tare bun. „El a revenit în ţară abia după 50 de ani de nevoinţe în grădina Maicii Domnului, pe când era stareţ la Zografu (1965-1975 n. edit), şi atunci doar ca să revigoreze monahismul românesc în Sfântul Munte, căutând tineri rugători. De n’ar fi venit inundaţiile din 1972, cred că eram şi eu athonit acum!” – mărturisea cu oarecare regret părintele Iuga, după ce s’a rugat la mormântul avvei Dometie, la cea mai mare chilie românească din Athos, „singura chilie ardelenească”, cum numea în 1963 patriarhul României, Justinian, chilia sfântului Ipatie, pe când a participat la aniversarea a 1000 de ani de viaţă monahală athonită organizată.  A fost de altfel singura vizită a unui cap al Bisericii Ortodoxe Române în Athos şi ea a fost consemnată de avva Dometie în scris:

„La data de 27 iunie 1963 am avut fericirea să primim în Chilia Sfântului Ipatie, în sunetul clopotelor şi armonia cântărilor, pe Prea Fericitul Patriarh Iustinian, cu suita Preafericirii lui. După Te Deum a spus un frumos cuvânt de primire Dometie ieromonahul, amintind istoria chiliei şi faptul că sfântul Ipatie este unul dintre cei 318 părinţi de la Sinodul I de la Niceea, cel care l-a salutat pe episcopul Teofil al Tomisului din Dacia, azi Constanţa. După terminare, Prea Fericitul Patriarh a exclamat: Foarte frumos! Apoi a ţinut o cuvântare de frumoasă amintire, aducându’ne toate binecuvântările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ale tuturor călugărilor şi călugăriţelor şi ale tuturor binecredincioşilor creştini din România, care cu multă plecăciune şi sfinţenie pronunţă cuvântul Sfântul Munte. Îndemnându’ne să fim cu bună supunere către mănăstirile din Athos, către stăpânirea autorităţilor şi ţara adoptivă, a spus: Ca prin voi şi faptele voastre să se preamărească Dumnezeu şi Maica Domnului, ocrotitoarea acestui Sfânt Munte, minunat şi frumos. După închinarea la Sfânta Evanghelie a scris pe aceasta următoarele: Cu prilejul sărbătoririi celor o mie de ani de la organizarea monahismului în Sfântul Munte Athos, de către Sfântul Atanasie, am vizitat Chilia Sf. Ipatie unde se nevoiesc cei patru monahi români cărora le-am împărtăşit ale noastre binecuvântări.”

Dumitru Trihenea, viitorul ieromonah Dometie, provenea dintr’o familie înstărită de mocani: „Din botez am primit numele de Dumitru. Părinţii mei, Dumitru şi Maria Trihenea, oameni binecredincioşi, erau mari mocani şi crescători de oi. De mic mi’au dat o frumoasă educaţie religioasă. Când aveam 12 ani am văzut în vedenia visului tot Sfântul Munte, cu toate mănăstirile. De altfel, am fost şi dăruit de părinţii mei, ca dar din partea lor, Maicii Domnului, ocrotitoarea Muntelui Athos. La etatea de 13 ani, adică în anul 1922, am plecat la Sfântul Munte, împreună cu tânărul Gheorghe Cornăţan din comuna Vingard – Sibiu, care avea numai 9 ani. La plecare ne’a ieşit multă lume din sat înainte şi ne zicea: Unde mergeţi voi, băieţi, aşa tineri şi sănătoşi? De’aţi fi orbi sau şchiopi! Dar aşa, de ce mergeţi la mănăstire?. Noi le-am răspuns: Pentru dumneavoastră ştiţi să ţineţi tot ce’i bun, iar lui Dumnezeu vreţi să’I daţi numai şchiopi şi orbi?”. Memorabil răspuns, consemnat de vrednicul de pomenire arhimandritul Ioanichie Bălan!

Avva Dometie şi’a trăit viaţa în sfinţenie şi Dumnezeu l’a învrednicit a fi ales stareţ al uneia din cele 20 de mănăstiri împărăteşti athonite: Zografu. În toată istoria Athosului nu s’a mai pomenit ca un român să ajungă egumen al unei mănăstiri athonite! „Şi negăsind bulgarii un om îmbunătăţit duhovniceşte, au pus ca stareţ un român, pe părintele Dometie” – spune avva Iulian, duhovnicul de la Prodromu. „Criteriul alegerii unui stareţ era mult diferit atunci de ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Singurul lucru important era ca monahul să aibă viaţă plăcută lui Dumnezeu. Nu conta nici naţionalitatea, nici studiile pe care le avea. Şcoala lui era viaţa lui”.  Şi nu puţină vreme, ci timp de 10 ani a purtat de grijă bulgarilor de la mănăstirea athonită închinată Sfântului Gheorghe!

Părintele Nectarie de la Prodromu povestea că prin 1975 avva Dometie a cerut sfat, în scris, de la avva Cleopa, că se îngrămădiseră fel de fel de ispite şi griji ocârmuitoare pe capul lui şi ar fi voit a renunţa la cinstea şi îndatorirea de egumen. Şi mult înţelepţitul purtător de duh, părintele Cleopa, i’a adus aminte că dacă smerenia îl înalţă chiar pe omul simplu şi neînvăţat, atunci cu atât mai multă cinste va aduce omului mare şi respectat. Şi smerindu’se l’a sfătuit să se retragă la liniştea chiliei lui de la Sfântul Ipatie. Şi aşa cunoscând că nu pentru osteneli, ci pentru simplitate şi neprihană se arată Dumnezeu sufletului, a lăsat avva Dometie în bună rânduială trebile bulgarilor şi s’a retras la isihie, la „cea mai frumoasă casă românească din Muntele Athos” (cum era considerată în 1907 de Colonia Monahilor Români din Athos). Şi după încă 10 ani de nevoinţe, simţindu’şi sfârşitul aproape, l’a chemat într’o seară de noiembrie pe părintele Ilarion Dincă şi vreme de un ceas şi mai bine i’a cetit rugăciuni osebite şi frumoase binecuvântări întru stăreţia chiliei. Iertat şi iertând pe toţi – chiar şi pe cei ce l’au ispitit la vremea cărunteţilor sale – s’a mutat la Domnul avva Dometie pe 20/03 noiembrie 1985.

A mai zis părintele Nectarie că n’a cunoscut duhovnic mai bun la suflet ca avva Dometie: „Având dragoste faţă de toată lumea, a fost negrabnic la mânie cu noi. Ne mai dojenea uneori, dar cu multă bunătate în glas însă. Se spovedeau la el şi greci şi bulgari şi machedoni şi albanezi, că ştia a vorbi şi elineşte şi ruseşte şi bulgăreşte. Cred că ştia a grăi şi franţuzeşte – nu ştiu sigur – dar ştiu că a fost vreme de 15 ani duhovnicul mănăstirii Constamonitu”.

Părintele Nectarie este unul dintre monahii veniţi în 1977 în Sfântul Munte şi asta poate că se datorează într’o mare măsură şi arhimandritului Dometie Trihenea, care l’a rugat personal, cu un an înainte, în martie 1976 la Atena, pe Nicolae Ceauşescu să mijlocească pe lângă statul grec înlesnirea stabilirii unor tineri monahi români în Athos. Nu mai erau decât vreo 50 de vieţuitori români athoniţi, în vreme ce cu 100 de ani înainte fuseseră peste 700! Se pare că rugămintea i’a fost ascultată, căci s’a produs în anii următori o revigorare a monahismului românesc aghiorit.

Odihnea avva Dometie pe toată lumea şi pe deasupra, tămăduia nu numai sufleteşte ci şi trupeşte, fiindcă era iatros – cum îi spuneau grecii şi părintele Hristofor de la Provata, care a fost vindecat de el – adică doctor şi bun cunoscător al terapiilor naturiste.

Tot părintele Dometie este şi cel care a adunat de peste tot 15 manuscrise ale celui mai mare cântăreţ al românilor şi al Orientului, părintele Nectarie Protopsaltul, cu scopul de a nu se înstrăina!

Având inimă milostivă, era însă, mai presus de toate, om al pravilei şi rugii neîncetate! El ştia că unde se termină rugăciunea începe păcatul şi de aceea atunci când a fost întrebat oarecând în privinţa mâncării monahului, a dat un răspuns plin de înţelepciune: Este mai bun peştele decât cartoafele, dar pierzi prea multă vreme de pravilă pentru pescuit! Iată adânca înţelepciune a unui trăitor smerit! Adevărul era că „părintele Dometie trăia timpuri moderne, dar după rânduieli de pe la jumătatea întâiului mileniu creştin”, cum mărturisea protoiereul Sorin Petcu când l’a cunoscut, cu puţin timp înainte de a se muta la cele veşnice.

Creştinilor din ţară, de folos cuvânt le’a trimis: Să se roage mult… şi să asculte de păstorii lor sufleteşti ca să nu cadă din dreapta credinţă. De vor face aşa, vor primi îndoit dar de la Dumnezeu şi mântuirea sufletului…

George Crasnean

Notă pentru fotografia de jos: Părintele Arhimandrit Dometie Trihenea (cu toiag şi cruce pectorală) în 1968, stareţ în mănăstirea Zografu, cu obştea zografită, printre aceştia fiind şi doi fraţi români: schimonahul Filoftei Rusu (al 4-lea din rândul de sus) şi monahul Matia Stoica (al doilea de la stânga), arhondarul mânăstirii.