Pelerinaj la Athos (16 – 21 martie 2014). [Îmbarcare din Moineşti, Oneşti, Focşani, Buzău, Urziceni, Bucureşti, Giurgiu]

• Duminică, 16 martie: Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli
  

• Luni, 17 martie (ziua 1): Ouranopoli – Dafni – Măn Dionisiu (închinare la mormântul Sf. Nifon, la mâna dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul, la icoana Maicii Domnului – Acatist și la celelalte odoare). Drumeție de aprox. 1.30 h până la Măn. Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Măn. Sfântul Pavel (cazare).
  
  
• Marți, 18 martie (ziua 2): Măn. Sfântul Pavel. Plecare cu mașina la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).

• Miercuri, 19 martie (ziua 3): Schitul Lacu. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. Morfono – Schitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul (dacă este disponibil). Schitul Prodromu (cazare).

• Joi, 20 martie (ziua 4): Schitul Prodromu. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Măn. Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Măn. Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).

• Vineri, 21 martie (ziua 5): Schitul Sf. Andrei – Serai – Karyes (capitala Sfântului Munte). În funcție de timpul avut la dispoziție (până la plecarea spre portul Dafni) se vizitează Chilia sârbească Sf. Sava (închinare la Icoana Maicii Domnului – Galactotrofusa – Maica Domnului care alăptează), Măn. Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii). Plecare cu mașina din Karyes spre portul Dafni. Dafni (timp pentru cumpărat suveniruri din magazinele cu specific religios) îmbarcare pe ferryboat spre Ouranopoli. Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București (aprox. 7.00 am în dimineața zilei de sâmbătă, 22 martie) – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești.

Preț: 190 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 85 euro pentru acest traseu). Adică, cu toate cheltuielile incluse – 300 euro.

Locuri disponibile: 8 (opt!) / Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 110 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

O nouă lansare a volumului “Jurnal athonit. Pagini de ucenicie”, Alexandru Rădescu și Paul S. Grigoriu, pe 8 februarie 2014, la Librăria Esoteră din Timișoara

Editura Filos vă invită la o nouă lansare a volumului „Jurnal Athonit. Pagini de ucenicie”, de Alexandru Rădescu și Paul S. Grigoriu. Evenimentul va avea loc la Librăria Esoteră din Timișoara, sâmbătă, 8 februarie, ora 12:00.

La eveniment vor participa: Laurențiu Dumitru, Părintele Silviu Damșe și Alexandru Rădescu (unul dintre autori).
După lansare va avea loc o sesiune de autografe.

Un volum recomandat de Radio România Cultural, Pemptousia și Revista Cultura.

despre volum

„Jurnal Athonit. Pagini de ucenicie” este un proiect editorial inedit, o frumoasă încercare de reproducere a unei experiențe itinerante pe cărările Muntelui Athos. Muntele Athos este considerat prin excelență o fortăreaţă sau un bastion al Ortodoxiei, fiind o adevărată republică monahală. Frumoasa intocmire o constituie însăși abordarea: diferită – prin cele două perspective – dar, în același timp, unitară. Autorii, un jurnalist consacrat și un artist, tratează subiectul cu un firesc aparte. Pios, prietenos, cald, un jurnal neterminat. Neterminat pentru că autorii încă trăiesc experiența Muntelui Athos, experiență pe care o transmit mai departe ori de câte ori au ocazia.

Volumul este însoțit de fotografii inedite realizate de artistul Irinel Cîrlănaru.

„Nu cunosc pe nimeni din cei care au fost măcar o dată să nu își dorească, să nu jinduiască după o revenire în Sfântul Munte. Amintirea Athosului este cumva precum aceea a raiului pierdut. E ca o rană dulce în sufletul oricărui pelerin.”
Silviu-Andrei Vlădăreanu

„O taină pe care încă nu o pot dezlega: nimic nu se împlinește în acest jurnal fără participarea celorlalţi din grup. Nu ca un public de sală sau stadion, ci ca împreună-martori. Trebuie să îi adun de fiecare dată lângă mine, să-i am în faţă atunci când îmi aleg cuvintele care să răsară în urma cursorului de pe ecranul laptopului. Dacă vreunul din ei îmi e absent, indiferent de motiv, nici nu are rost să mai deschid vreo filă nouă de jurnal. Împreună-martori atunci când scriu aceste rânduri și purtători ai crucii celuilalt pe cărările Sfântului Munte.”
Alexandru Rădescu

despre autori

Alexandru Rădescu
În prezent este editor IT&C la Jurnalul Naţional. Deţine Licenţă în Jurnalism şi un Masterat (Hyperion). În 2008 a fost desemnat „Jurnalistul IT&C al anului” în Gala Comunic@tii Mobile iar în 2010 a obţinut premiul „Tânărul Jurnalist al anului, secţiunea IT&C”, eveniment organizat de Freedom House.

Paul S. Grigoriu
Timp de 12 ani a fost elev al şcolii germane din Bucureşti (actualul Colegiu „Goethe”), apoi a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă (secţia Teologie-Litere) şi pe cele ale Universităţii Naţionale de Muzică (secţia Pedagogie, cu un master în Muzicologie). Este muzician rock și poet.

Detalii:
Autori: Alexandru Rădescu și Paul S. Grigoriu
Prefață: Silviu-Andrei Vlădăreanu
Fotografii: Irinel Cîrlănaru
Titlu: Jurnal Athonit. Pagini de ucenicie
Editura: Filos
Anul apariţiei: 2013
ISBN: 978-606-92984-2-8
Număr de pagini: 162
Categorie: jurnale/memorii

Cap. V: Despre erezie şi despre alte religii [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Cap. V: Despre erezie şi despre alte religii

Împăratul Mihail Paleologul şi Patriarhul Ioan Vekkos au venit la Muntele Athos, ca reprezentanţi ai papei, ca să impună prin forţă unirea Bisericii Ortodoxe cu Roma. Călugării de la Athos, apărători ai graniţelor şi soldaţi ai Ortodoxiei, s-au opus paşnic şi cu mult curaj eforturilor lor, marcate de sălbăticii, violenţă şi criminalitate – stigmatele istoriei papale.
În Protaton, oamenii lui Vekkos au spânzurat pe Protos, şi pe o bucată de marmură, care este păstrată până astăzi, au decapitat credincioşii rămaşi acolo, 13 în total, care ocupau diferite chilii în Karyes. Ei au fost omorâţi pentru că au apărat neclintit Ortodoxia şi pentru că nu au acceptat unirea cu nepocăitul papă.
Aşa erau Sfinţii Părinţi: «Mlădiţe frumoase, struguri mistici, apărători neobosiţi şi încrezători ai Ortodoxiei şi Sfintei Tradiţii».

Sfinţii Mucenici de la Vatoped erau la fel de mulţi ca cei 12 Apostoli. Egumenul lor, Eftimie, a fost de asemenea mucenic pentru sfânta credinţă în timpul invaziei sălbatice a trupelor împăratului Mihail Paleologul şi al patriarhului Vekkos. Cei 12 au fost spânzuraţi pe Furkovunio, iar Eftimie a fost legat în lanţuri grele şi înecat în marea Kalamitzi.
Alături de ei trebuie pomeniţi şi Sfinţii Mucenici din Iviron, care au fost înecaţi în mare de soldaţii împăratului Mihail şi ai patriarhului.
Alături de aceştia trebuie pomeniţi şi cei 26 de Sfinţi Mucenici de la Zografu, care completează obştea sfinţită a mucenicilor Ortodoxiei noastre. Ei au fost arşi, ca o jertfă curată, de către papistaşi în turnurile mănăstirii.

Sfântul nostru părinte Nichifor, care a fost papistaş, după ce s-a convertit la Biserica Ortodoxă răsăriteană, a devenit pustnic în Sfântul Munte. Acolo a scris despre metoda Rugăciunii inimii, cuprinsă în Filocalie.

Sfântul Grigorie Palama, figură proeminentă a teologilor, a luat parte la trei Sinoade mari, la care s-a luptat împotriva ereziilor lui Varlaam, Akindin şi Gregoras, care negau energiile divine şi necreate ale lui Dumnezeu.

Călugării sunt soldaţii lui Hristos, comandouri ale Bisericii, totdeauna apărând adevărul şi credinţa şi luptând până la moarte împotriva tuturor ereziilor amăgitoare şi a greşelilor. Călugării de la Sfântul Munte, după secole de păstrare a Tradiţiei, au alcătuit un calendar al mucenicilor de la Athos şi al apărătorilor Ortodoxiei:
4 Ianuarie – cei doisprezece mucenici din Vatopedu;
14 Februarie – Sf. Mc. Damian;
22 Martie – Sf. Mc. Eftimie de la Iviru;
22 Martie – Dreptul Luca de la Stavronikita;
10 Aprilie – Sf. Mc. Hrisantie de la Xenofont;
16 Aprilie – Sf. Mc. Hristofor de la Dionisiu;
19 Aprilie – Sf. Mc. Agatanghel de la Esfigmenu;
1 Mai – Sf. Mc. Eftimie şi Ignatie de la Iviru;
7 Mai – Sf. Mc. Pahomie de la Sfântul Pavel;
22 Mai – Sf. Mc. Pavel de la Sfânta Ana;
26 Iunie – Sf. Mc. David de la Sfânta Ana;
3 Iulie – Sf. Mc. Gherasim de la Kutlumuş;
6 Iulie – Sf. Mc. Chiril de la Hilandar;
10 Iulie – Sf. Mc. Nicodim de la Sfânta Ana;
11 Iulie – Sf. Mc. Nicodim de la Vatopedu şi Nectarie de la Sfânta Ana;
24 August – Sf. Mc. Cosma Etolul, întocmai cu Apost.;
14 Septembrie – Sf. Mc. Macarie de la Dionisiu;
20 Septembrie – Sf. Mc. Ilarion de la Sfânta Ana;
22 Septembrie – Sf. Mc. Cosma, unul din cei 26 de Mucenici de la Zografu;
6 Octombrie – Sf. Mc. Macarie de la Sfânta Ana;
8 Octombrie – Sf. Mc. Ignatie de la Iviru;
29 Octombrie – Sf. Mc. Timotei de la Esfigmenu;
2 Noiembrie – Sf. Mc. Dionisie de la Iviru;
13 Noiembrie – Sf. Mc. Damaschin de la Lavra;
3 Decembrie – Sf. Mc. Cosma de la Sfânta Ana;
5 Decembrie – Sf. Mc. Nectarie de la Filoteu şi Cosma, primul călugăr de la Vatopedu, împreună cu alţi Sfinţi Mucenici din Karyes;
26 Decembrie – Sf. Mc. Constantin Rusul de la Lavra;
30 Decembrie – Sf. Mc. Ghedeon de la Karakalu.
Sfântul Ierotei, mult nevoitorul şi învăţătorul, postea totdeauna. S-a născut în 1686 şi a fost considerat un filosof atât în accepţiunea creştină, cât şi în cea a filosofiei universale. Originar din Kalamata, el a luptat vehement pentru a apăra credinţa creştină împotriva ereticului Molinos. A fost de asemenea pustnic şi s-a nevoit pe insula pustie Gioura, vizavi de Muntele Athos. A murit în 1745 şi sfintele sale moaşte continuă să facă minuni.

Odată, părintele B. s-a dus într-un sat cu treburi ale mănăstirii. De îndată ce a ajuns, sătenii au venit la el şi l-au rugat insistent să-i ajute să apere credinţa adevărată în faţa unui predicator evanghelic. Acesta, cu citate din Sfânta Scriptură, îi tulbura pe ei, defăimându-i pe sfinţi şi pe Maica Domnului. Călugărul era simplu şi aproape analfabet şi s-a simţit stânjenit, dar după ce s-a gândit puţin, amintindu-şi ceea ce a citit despre sfinţi şi vieţile lor, l-a invitat pe predicatorul protestant să se întâlnească cu el şi a propus aceasta:
– Lăsaţi-ne să aprindem un foc în mijlocul pieţii din sat. Fiecare va trece prin el şi Dumnezeu va dovedi astfel care dintre noi poartă cu el Adevărul.
În ziua următoare, dimineaţa devreme, sătenii au adunat lemne şi au clădit un rug în mijlocul pieţii. Părintele B. a sosit, dar predicatorul nu. El a fugit cu primul vapor din ziua aceea. Întregul sat s-a bucurat pentru victoria glorioasă asupra predicatorului înşelător. Când părintele B. s-a întors la mănăstire, ceilalţi călugări l-au întrebat:
– Erai pregătit să treci prin foc?
– Eram neliniştit, dar nu m-am îndoit de credinţa noastră şi am gândit: Pe pământ eu nu merit nimic, decât să merg în iad. Ar fi mai bine să ard aici, pe pământ, decât să ard veşnic.
Astfel, acest smerit şi simplu călugăr a apărat credinţa aşa cum au apărat-o primii martiri şi părinţii duhovniceşti înaintea lui.

Deseori, părinţii de la Muntele Athos spun:
– Dacă ar trebui să rămânem tăcuţi, când credinţa noastră trebuie apărată împotriva ereziilor, care ar fi rostul şederii noastre pe aceste stânci atât de mulţi ani?
– Dogmele nu pot intra în Piaţa Comună, aşa cum intră bunurile materiale.

Când a fost întrebat dacă minunile apar sau nu şi în alte religii, un bătrân a răspuns:
– Este o diferenţă; până şi hogea este un lucrător de minuni. Folosind magia, el încearcă să facă lumină. Însă noi ignorăm orice lumină care vine de la diavol. Unii îşi ţin nasul, se trag de urechi, îşi freacă ochii şi provoacă iluzii. Noi ne rugăm lui Dumnezeu pentru minuni şi nu diavolului. Ne luptăm cu diavolul zi şi noapte.
Un aghiorit evlavios şi harismatic, care a trăit mulţi ani în America de Nord, a spus:
– Biserica Ortodoxă este la fel de smerită ca Însuşi Iisus Hristos. Mulţi au văzut frumuseţea şi adevărul acestei credinţe şi s-au transformat din eretici în ortodocşi.

Înţeleptul frate Calinic a fost rugat să-şi spună părerea despre erezia rusă a «Adorării Numelui». El a răspuns că: «Au uitat capul şi se închină doar căciulii».

Un părinte a spus despre dragostea pentru adevărata credinţă:
– Mânia este necesară doar pentru apărarea credinţei noastre. Nu este folositoare pentru a ne apăra pe noi înşine. Dacă cineva vorbeşte de rău împotriva noastră, ar trebui să acceptăm. Însă când credinţa noastră este atacată, atunci mânia devine potrivită pentru a apăra Ortodoxia.

De multe ori inima noastră tânără a fost împrospătată din fântâna răcoritoare a învăţăturilor care curgeau de la cuviosul ieromonah Atanasie din Iviru. El obişnuia să spună:
– Nordul protestant, prin profesorii de la cele două universităţi greceşti, a redus calda noastră afecţiune către Preasfântă Născătoare de Dumnezeu. Astfel, pentru un timp, ea a fost îndepărtată din rugăciunile noastre, ca directă mijlocitoare şi rugătoare între noi şi Fiul ei. Chiar unii clerici, discutând despre rugăciune, au ignorat numele de «Theotokos», referindu-se la ea ca fiind «imediat după Unul»*, ceea ce înseamnă că ea este mijlocitoarea cea mai apropiată de Dumnezeu, cu toate că în cântările Bisericii ea este numită, mereu şi mereu, cu binecuvântatul său nume «Theotokos». Este inacceptabil ca Biserica Greacă Ortodoxă să fie influenţată de un aşa spirit raţionalist, germanic, protestant…
– Am fost întrebat cum este corect să spui: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi», sau «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, fii mijlocitoare pentru noi». Această întrebare apare la ortodocşii moderni influenţaţi de protestantism, pe care-i considerăm inamicii lipsiţi de respect ai Maicii Domnului. Lor le-am răspuns: «Cel mai bine este să spui mereu: mântuieşte-ne pe noi!».
– Un pastor luteran din Oslo a venit odată la mine. El era prieten al Ortodoxiei şi o cerceta. Am discutat despre multe lucruri şi m-a întrebat despre Născătoarea de Dumnezeu. I-am răspuns: «Îl adorăm pe Dumnezeu, îi cinstim pe sfinţi şi venerăm pe singura Maică a lui Dumnezeu cu sentimente filiale, pentru că ea este cea mai dragă Mamă a noastră, după har.
Oh, cât de sărăciţi sunteţi voi, pentru că nu o veneraţi pe ea, care este a doua după Dumnezeu ce împarte darurile Lui către omenire!».
După Augustin, aceste trei lucruri nu puteau fi create mai bine de Atotputernicul Dumnezeu: Întruparea Fiului, Fecioara şi binecuvântata viaţă de Apoi ce va urma pentru cei drepţi.
*Voia să spună că după Hristos, prima mijlocitoare, ajutătoare şi mântuitoare este Maica Domnului şi, după aceea, toţi ceilalţi sfinţi.

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

Cap. IV: Despre priveghere [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Cap. IV: Despre priveghere

Când cuviosul Acachie, care s-a nevoit într-un schit pustiu al Kafsokaliviei, a fost întrebat despre somn şi priveghere, el a răspuns:
– Jumătate de oră de somn este de ajuns pentru un călugăr adevărat!
El însuşi stătea toată noaptea în picioare sau în genunchi, rugându-se sau cântând cu mare râvnă, în ciuda faptului că suferea de hernie şi era foarte bătrân. Dormea foarte puţin, dimineaţa, câteodată sprijinindu-se pe braţ sau altceva, de-ajuns pentru a nu-şi pierde claritatea minţii din cauza lipsei mari de somn. El a considerat somnul ca pe un duşman înşelător al sufletului. A spus că nimic nu sporeşte mai mult dorinţele păcătoase decât excesul de somn. Şi nimic nu le stăpâneşte mai bine decât lipsa de somn. Şi-a făcut un pat din ramuri de copac subţiri şi noduroase, fixate rar, fără saltea, astfel încât să nu-şi poată odihni trupul aşa cum ar fi dorit şi să se poată trezi cu uşurinţă. Potrivit biografului său, nu dormea mai mult de patru ore pe zi.e

Chiar binecuvântatul sfânt Grigorie Palama s-a luptat permanent cu trupul şi somnul. Deasupra Sfintei Mănăstiri de la Lavra, în chilia sa, el a stat trei luni rugându-se neîncetat, fără să doarmă. După aceasta şi-a întrerupt această lucrare ascetică, pentru ca mintea să nu fie afectată de o priveghere excesivă.

Sfântul Siluan cel Nou din Rusia, care a trăit în Athos, s-a născut în 1866 şi a murit în 1938, fiind canonizat în 1987. El a fost călugăr la Mănăstirea Sfântul Pantelimon. A trăit o viaţă dreaptă şi curată, plină de dragoste pentru toată lumea, rugăciune neîncetată şi smerenie. S-a sfârşit în pace şi a lăsat în urmă amintirea unui om sfânt. Biografia sa a fost scrisă de arhimandritul Sofronie, egumenul Mănăstirii Inaintemergătorului din Anglia. Sfântul Siluan, printre multe alte virtuţi, s-a străduit în special să se lipsească de somn, pentru că ştia din experienţă cât este de important pentru a obţine curăţia minţii, sporirea în rugăciune şi cugetarea la moarte.
Nu se întindea în pat ca să doarmă, ci-şi petrecea întreaga noapte rugându-se fie în picioare, fie aşezat pe un scaun. Dormea numai 15 sau 20 de minute şi apoi se ridica din nou ca să se roage. Se odihnea din nou mai târziu, cu pauze. Într-o zi întreagă dormea în total numai două ore.

Am întrebat pe bătrânul orb Simeon Kafsokalivitul:
– Cum poate fi curăţat sufletul de gândurile pătimaşe, dorinţe şi alte patimi?
Şi el a răspuns:
– Cunoscând ce înseamnă să nu dormi deloc!

Într-un schit ivirit a locuit un ieromonah foarte evlavios, Gherasim, scriitor de cântări. Cu o zi înainte de a sluji Sfânta Liturghie, rămânea treaz toată noaptea, citind şi rugându-se. Dumnezeu l-a chemat la El încă de tânăr. «Ajungând curând la desăvârşire… sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată…» (Înţelepciunea 4, 13–14).

Un pustnic nevoitor a spus:
– Dormind foarte mult, mintea noastră devine opacă.

Hagi Gheorghe stătea în picioare, în strana lui din biserică, toată noaptea. Abia îşi cunoştea chilia. Ziua şi-o dedica fraţilor suferinzi şi noaptea rugăciunii.

Într-o zi, un călugăr tânăr l-a întrebat pe părintele N., care avea 86 de ani:
– Părinte, câte ore ar trebui să doarmă un călugăr?
– Ascultă, frate: Sfântul Teodor Studitul şi Sfântul Simeon Noul Teolog au spus că 4–5 ore de somn pe zi ar trebui să fie de ajuns. Dar Avva Arsenie, în Pateric, zice că pentru un călugăr râvnitor, o oră de somn ar trebui să fie suficient. Sfântul Acachie Kafsokalivitul obişnuia să spună: «Găsesc că o oră de somn nu este suficientă, dar dacă sfinţii spun aşa…, ar trebui să încercăm».
– Şi tu cât de mult te odihneşti?
– Frate, care este trebuinţa acestei întrebări?
– Pentru mine şi pentru dragostea lui Hristos, te rog să-mi spui.
– Am să-ţi spun: o oră din 24 de ore este de ajuns.
– Dormi o oră întreagă sau cu întreruperi?
– Cu întreruperi, bineînţeles. Un sfert de oră, din când în când.
– Şi cum îţi petreci timpul?
– Din nefericire, acum am dublă hernie şi nu pot sta în picioare ca să citesc Psaltirea, Evangheliile şi să spun Rugăciunea lui Iisus.
– Întreaga Psaltire şi Evangheliile?
– Bineînţeles, în întregime.
– În fiecare zi?
– În fiecare zi. Singurul lucru este că nu mai pot citi în picioare. Aşa se întâmplă la bătrâneţe.

Părintele Iosif, locuitorul în peşteră, la începutul şederii în Athos, nu avea părinte duhovnic. El a locuit pentru scurt timp lângă Peştera Sfântului Atanasie Atonitul, nu departe de Marea Lavră. Aici a dus o viaţă aspră şi astfel a reuşit să stea în picioare opt zile, fără să mănânce şi să doarmă. El a spus:
– Nici o nevoinţă nu aduce mai multe binecuvântări decât lipsa de somn. Într-adevăr, lipsa de somn topeşte trupul.
Tot el a mai spus:
– Cea mai grea etapă a patimii somnului apare când Harul ne părăseşte şi suntem plini de plictiseală şi întuneric, fără a găsi o mângâiere. Odată am fost încercat şi eu în acest fel. M-am luptat să continui, dar puterea mă părăsise. Mi-am întrerupt lupta pentru a mă ruga cu lacrimi lui Dumnezeu: «Doamne, au venit să-mi slăbească puterile». Imediat am auzit o voce dulce, vorbind în interiorul meu:
– Nu suferi toate acestea pentru dragostea Mea?
Oboseala mea, care apăruse ca un nor acoperind soarele, s-a risipit imediat şi cu lacrimi în ochi am sărit de bucurie, ca un copil:
– Da, Doamne, de dragul Tău, ajută neputinţei mele!
Un bătrân a spus:
– Somnul ar trebui să devină un servitor, nu un stăpân.

Concluzia unui aghiorit:
– Viaţa duhovnicească nu poate exista fără priveghere.

Bătrânul Artemie Grigoriatul, după cum spun contemporanii săi, n-a stat niciodată pe scaun în timpul slujbelor, nici măcar în timpul privegherii de toată noaptea. Până la moartea sa a rămas în picioare, ca un stâlp neclintit al Bisericii şi al rugăciunii.

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

Blogul „Sfântul Munte Athos” în cifre: 2 ani, 555 de articole, 1.000.000 de vizualizări, 29.000 de prieteni pe facebook

Pe 23 ianuarie 2012 porneam acest blog www.sfantulmunteathos.wordpress.com – pagină dedicată iubitorilor Sfântului Munte Athos, celor interesați să cunoască mai în amănunt viața athonită, petrecerea cuvioșilor părinți aghioriți, istoricul mănăstirilor, evenimente, știri, pelerinaje.

Au trecut doi ani de atunci. În acest răstimp am postat pe blog 555 de articole ce au în marea lor majoritate legătură cu viaţa aghiorită, materiale ce au adunat în total 1.000.000 de vizualizări. La acest moment ne urmăresc pe pagina de facebook Sfântul Munte Athos – 29.000 de persoane.

E o bucurie mare pentru mine să văd că împărtășim aceleași valori și idealuri! Nădăjduiesc ca toți cei ce iubesc Grădina Maicii Domnului să se bucure de postările de aici. Să avem parte de rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu în toate zilele vieții noastre!
Vă mulțumesc că țineți aproape!

Laurențiu Dumitru
Editor blog www.sfantulmunteathos.wordpress.com

Foto: Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vimatarissa, Mănăstirea Vatopedi, Sfântul Munte Athos

„Scara” Cuviosului Ioan Scărarul, într-o nouă traducere săvârşită de Maxim Monahul (Editura Reîntregirea)

Sf. Ioan Scărarul – Scara, trad. din lb. greacă, Ed. Reîntregirea 2013, 451 p.

A apărut la editura „Reîntregirea” a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba-Iuliei una din scrierile de căpătâi ale vieţii ascetice drept-slăvitoare: „Scara” Sfântului Ioan Sinaitul. Această nouă traducere, săvârşită de Maxim Monahul, şi-a propus să redea cu acrivie textul ellinesc al cărţii, completându-l totodată cu numeroase sholii care, în felurite tălmăciri, l-au împodobit de-a lungul vremii.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/lcb1ty ]

„Genială carte” – aşa numea Arhimandritul Sofronie (Saharov) „Scara” Cuviosului Ioan Scărarul. Este părerea unui monah din veacul al XX-lea care a urcat el însuşi toate treptele duhovniceştii scări a virtuţilor, dovedind, alături de marele său povăţuitor, Sfântul Siluan Athonitul, că „Iisus Hristos ieri şi astăzi – acelaşi, şi în veci” (Evr. 13: 8).

Limba română are privilegiul de a fi cunoscut poate cele mai multe traduceri ale acestei opere clasice a ne­vo­inţei monahale creştine. Începând cu veacul al XVII-lea (traducerea „Least­viţei” Mitropolitului Varlaam este făcută înainte de anul 1613), şi până în veacul al XX-lea se cunosc în jur de zece traduceri integrale ale „Scării” din limba greacă sau neogreacă, şi aproape tot atâtea din slavonă sau rusă, marea lor majoritate rămase până azi în manuscris.

Pre­zen­ta traducere este bazată atât pe textul grecesc editat de către monahul athonit So­fronie, alcă­tuită pe baza manuscriselor de la Mănăstirea Dionisiou din Muntele Athos şi ti­pă­rită pentru întâia oară în 1883, cât şi pe ediţia Arhi­man­dritului Ignatie (Pouloupatis). Ocazional s’a consultat şi ediţia lui M. Rader din PG 88.

În privinţa sholiilor, s-au păstrat din ediţia lui M. Rader doar cele ce se referă direct la text, fiind necesare unei mai bune înţelegeri, retraducându-se după textul grecesc din ediţia lui Sofronie, care este mai inteligibil. Câteva sholii provin din ediţia româ­nească de la Neamţ, neexistând în alte locuri. La acestea s-au adău­gat un număr de sholii din ce­lelalte ediţii moderne consultate.

Deşi „Scara” a fost scrisă pentru monahii vieţuitori în chinovie, ea a fost întotdeauna citită cu deosebit folos şi de către mireni, fiind una dintre cărţile ce au influenţat hotărâtor spiritualitatea creştină, atât în Răsărit cât şi în Apus.

SCURTĂ ÎNDEMNARE, dar nu mai puţin puternică, cuprinzând în scurt cele zise mai-nainte pe larg

„Suiţi-vă, suiţi-vă, fraţilor, suişuri în inimă cu osârdie puind (Ps. 83: 6), auzind pe cela ce zice: Veniţi să ne suim în muntele Domnului, şi în casa Dumnezeului nostru (Is. 2: 3), a celui ce săvârşeşte picioarele noastre ca ale cerbului, şi preste cele înalte ne pune (Ps. 17: 34), ca să biruim întru cântarea lui (Avac. 3: 19). Alergaţi, rogu-vă, împreună cu cela ce a zis: Să ne sârguim până ce vom ajunge toţi la unimea credinţei şi la cunoaşterea lui Dumnezeu, întru bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinirii lui Hristos (Ef. 4: 13), carele la treizeci de ani ai vârstei sale celei văzute botezându-se, a treizecea treaptă a scării celei înţelegătoare a plinit, căci dragostea este însuşi Dumnezeu: căruia se cuvine lauda, stăpânirea şi puterea, întru carele a fost, este şi va fi pricina tuturor bunătăţilor, întru vecii cei nesfârşiţi. Amin”.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul povestind despre cum a îmblânzit doi papagali şi planul de a îmblânzi un vultur

Rugăciune înseamnă a te apropia de fiecare creatură a lui Dumnezeu cu dragoste şi a trăi cu toate, chiar şi cu cele sălbatice, în armonie. Îmi doresc acest lucru şi încerc să îl realizez. Să vă spun ceva în legătură cu aceasta.

Cineva, acum mult timp, mi-a dăruit un papagal. În primele zile era foarte nestăpânit şi sălbatic. Nu te puteai apropia de el. Era gata să-ţi sfâşie mâna cu ciocul. Am dorit deci, să-l îmblânzesc cu Harul lui Dumnezeu şi cu rugăciunea. Spuneam „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” în gând sau cu voce tare şi cu o vărguţă îi atingeam spatele, în timp ce papagalul se afla în colivie. Am făcut această mişcare de trei ori, cu atenţie. În după-amiaza aceleiaşi zile am făcut la fel. În ziua următoare, la fel. După câteva zile, i-am atins usor capul cu varga, spunând iarăşi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Întotdeauna cu atenţie, să nu se supere pasărea. N-am făcut mult timp mişcarea asta.

După alte câteva zile l-am atins de sus, de pe cap, am continuat pe spate, până am ajuns la coadă. Dacă nu am văzut nici o împotrivire, am început să îl ating cu varga de la gât, pe tot pieptul până jos, uşor, ca să nu îl enervez, şi mereu spunând rugăciunea. Apoi mi-am făcut curaj, am lăsat varga, am luat un creion şi am repetat mişcările. În final am lăsat creionul şi am început să folosesc mâna. Se produsese deja familiarizarea, când îl scoteam din colivie şi îmi urca pe umăr. Ne plimbam împreună pe coridor iar când mă aşezam la masă venea şi mâncam împreună. Îi dădeam puţin măr iar el venea lângă mine şi îl mânca.

L-am pierdut însă. A venit într-o zi un preot cu mulţi copii iar copiii au deschis colivia şi papagalul a zburat. După un timp, ne-au adus un alt papagal, cel pe care îl avem acum. La fel de sălbatic ca şi primul. L-am îmblânzit şi pe el în acelaşi mod, gentil şi cu rugăciunea. Uşor-uşor a început să spună diferite cuvinte, să strige nume, să iasă din colivie, să stea pe mine şi să mănânce cu mine. Colivia lui are zăvor. Când iese, eu îi zăvorăsc uşa iar el stă sus, pe colivie. Când vreau să intre iarăşi, eu îi arăt cu un semn să coboare şi să intre înăuntru. Atunci merge, trage zăvorul şi intră în colivie.

Este egoist şi vrea să îi acorzi atenţie, să îi vorbeşti dulce şi să nu îl jigneşti. E deosebit de gelos, de aceea nu vrea să vorbeşti cu altcineva şi nici să iubeşti pe altcineva, altfel se supără tare. Acum că ne-am împrietenit mult, a învăţat nu numai cuvinte şi nume dar spune şi rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Spune, de asemenea: „ Născătoare de Dumnezeu, Fecioară bucură-Te Marie, Domnul este cu Tine”, „ Dumnezeu este bun”, „Dumnezeu este foarte bun”, dar şi psalmodiază „Doamne miluieşte”, şi altele.

Acum vreau să îmblânzesc şi un vultur. L-am găsit în Nordul Evviei. Un pic mai sus de locul în care merg şi mă odihnesc, am găsit un loc pe care l-am numit „cuibul vulturului”. Nu l-am numit întâmplător aşa. Este foarte greu de ajuns acolo. Este un loc stâncos iar jos se întinde Marea Egee. Când atmosfera e bună, de acolo se vede Kavsokalivia Sfântului Munte.

Într-o zi am văzut acolo un vultur care cu aripile desfăcute avea doi metri şi jumătate. O fiară! S-a rotit deasupra noastră liniştit, fără să-şi agite deloc aripile. Am alcătuit un plan: cum am îmblânzit papagalul, aşa să îmblânzesc şi vulturul. Şi cred că, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom deveni prieteni. Vom face asta într-un mod binecuvântat. Şi păsările vor mijloace dumnezeieşti ca să se roage. Le place să le citeşti. Vulturului îi place şi carnea.

Mă gândesc deci, să mergem cu încă doi, pe stâncă, dimineaţa devreme. La început vom face rugăciunea minţii. În continuare, vom citi cu voce tare anumiţi psalmi ai utreniei. Apoi, vom psalmodia câteva imnuri, laude ş.a. În acelaşi timp vom aprinde şi puţină tămâie. Un rol foarte important îl vor juca şi pslamodierile dar şi mirosul de tămâie. Tămâia are o aromă discretă, care linişteşte. Voi lua şi un lemn uscat, lung de un metru si jumătate şi un altul mic şi voi bate toaca, aşa cum facem la Mănăstire. Din când în când am să strig: „Ioanni!… Ioanniii!!..”. Aşa am să-l numesc. Printre altele vom avea cu noi şi carne friptă. Vom lăsa pe stâncă bucăţele de carne şi ne vom îndepărta cca. două sute de metri. De la această distanţă îl voi urmări şi voi spune: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” iar vulturul numaidecât va coborî şi va consuma carnea.

În ziua următoare vom face la fel. Vulturul se va roti deasupra noastră şi cum vom termina programul, va coborî şi va mânca. O dată, de două, de trei ori, gata! Al nostru este vulturul! Oricând vom bate toaca, va veni să mănânce carnea. Îl voi aduce jos oricând voi vrea. Încet- încet se va îmblânzi şi voi putea să merg să-l prind. Va să zică, ar putea să mă facă bucăţi. Este o fiară! Picioarele îi sunt uriaşe. Aşa cum stă pe umăr, ţi-l poate mânca, chiar dacă nu e rău. Dar există o cale. Voi lua toiagul Sfântului Gherasim, şi îl voi atinge pe spate de două ori strigând în acelaşi timp: „Ioanniii!!… Ioanniii!..”.

I-am dat un nume frumos. Vulturul este simbolul Sfântului Ioan Teologul. Când se va întoarce în ziua următoare, de cum va consuma carnea, îi voi trece toiagul pe spate de trei ori. În cealaltă zi voi înainta spre gât. În următoarea voi începe de la cap până la coadă iar în cealaltă de la cioc şi gât până mai jos. La fel şi în zilele ce vor urma până când ne vom împrieteni. Oricând apoi îi voi pune mâna pe cap, pe aripi, pe spate şi voi face aşa cum am făcut înainte cu bastonul. Dar este nevoie de atenţie căci e periculos. Dacă va vrea să prindă ceva te va sfâşia cu ghearele lui înspăimântătoare. De fier sunt ghearele lui. Te poate imobiliza şi dacă doar miroşi a carne. Dar vulturul este un rege foarte inteligent şi activ.

Dacă vom face lucrul acesta, cu adevărat vom vedea harul şi prezenţa lui Dumnezeu.

„Părintele Porfirie Kavsokalivitul -Viaţa şi Cuvintele”

Sursa: Cartea „Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”, Monahul Simon, Editura “Sfântul Ştefan” – Atena, pag. 52 – 59, lucrare needitată în limba română.

Traducere din limba greacă de Elena Dinu pentru Blogul Sfântul Munte Athos

Se va prelua cu precizarea sursei – Blogul Sfântul Munte Athos

Din aceeaşi carte: Albinele şi Icoanele. Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi

Cuviosul Romilo de la Ravaniţa, nevoitor aghiorit (16 / 29 ianuarie)

Cuviosul Romilo s-a născut în jurul anului 1300, în oraşul dunărean Vidin, din cucernici părinţi, tatăl grec iar mama bulgăroaică. Numele primit la Sfântul Botez a fost Raiko. Încă de la vârsta copilăriei a arătat sete de învăţătură iar dascălii, minunându-se de înţelepciunea şi cumpătarea sa, l-au numit „copil bătrân”. Când a devenit bărbat, ca să evite căsătoria pe care o plănuiau părinţii săi, a plecat pe ascuns la o mănăstire din eparhia Târnovului. Acolo, după încercarea canonică, a fost tuns în schima mică, luând numele „Romano” şi a slujit cu multă evlavie ca eclesiarh, în biserică.

În aceeaşi perioadă, Sfântul Grigorie Sinaitul s-a retras împreună cu ucenicii săi în Sfântul Munte şi s-a stabilit la Paroria (Stranţa), la graniţa dintre Imperiul Bizantin şi Bulgaria. Auzind Romano de acest învăţător al rugăciunii noetice şi al vieţuirii isihaste, ceru binecuvântare de la stareţul său ca să se plaseze sub călăuzirea acestuia. Mai luă împreună cu el, un frate, pe Ilarion.

Cuviosul Grigorie i-a primit cu multă bucurie iar pentru că Romano era puternic, cu o constituţie robustă, l-a pus la cele mai grele şi obositoare slujiri, pe care le-a împlinit cu desăvârşită ascultare. Transporta lemne şi pietre din munte, apă din râul ce curgea la poalele acestuia şi prepara lutul pentru construcţie. În paralel, slujea la bucătărie şi la pităria mănăstirii şi avea grija fraţilor bolnavi. I s-a încredinţat, de asemenea, şi îngrijirea unui monah vârstnic, bolnav şi ursuz, care datorită bolii sale trebuia să mănânce numai peşte proaspăt. Romano îi slujea acelui bătrân dificil cu admirabilă blândeţe şi răbdare şi pescuia în râu pentru el. Iarna, când apele erau îngheţate, spărgea gheaţa şi cu picioarele goale în apa foarte rece, pescuia cu o plasă. În felul acesta, Romano devenea martir de bunăvoie, căci în fiece clipă îşi jertfea viaţa din dragoste pentru aproapele.

Odată cu moartea bătrânului bolnav şi a cuviosului Grigorie, Romano, pe care toţi îl numeau „kaloromano” (Romano cel bun), a trecut împreună cu Ilarion sub ascultarea altui Bătrân. Însă, bandiţii care devastau acele locuri şi îi chinuiau pe monahi, i-au silit să se refugieze în Stara Zagora, Bulgaria, unde la scurt timp a adormit batrânul lor.

De atunci, Romano a devenit ucenicul lui Ilarion deoarece acesta era mai înaintat în vârstă. Când ţarul Bulgariei, Ioan Alexandru (1331-1371), a alungat pe bandiţi, cei doi s-au întors la liniştea pustnicească a Paroriei, pentru a conversa cu Dumnezeu prin rugăciunea noetică. Cu virtuţile, ce-i deveniseră o a doua natură, şi cu rugăciunea neîncetată, Romano a fost învrednicit să primească multe harisme de la Dumnezeu, şi mai cu seamă, darul lacrimilor neîncetate.

Mai târziu, cu binecuvântarea lui Ilarion, s-a retras în desăvârşită solitudine pentru a se delecta fără întrerupere cu dumnezeieştile contemplaţii. Vieţuind mulţi ani în chipul acesta, a fost tuns în schima cea mare, luând numele Romilo.

În năvălirile lor, turcii au distrus mănăstirea iar cuviosul Romilo împreună cu ucenicul său Grigorie, au plecat în Sfântul Munte, unde s-au stabilit la Melana, lângă Marea Lavră. Cunoscând, în scurt timp, virtuţile cuviosului, monahii aghioriţi îl vizitau pentru a se folosi duhovniceşte. Dar pentru că aceştia îi întrerupeau iubita isihie, cuviosul a fost nevoit să se retragă într-o chilie izolată, la poalele Athonului.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

În vremea aceasta, după înfrângerea de către otomani a armatei sârbo-bulgare, condusă de Ioan Unglesi şi moartea acestuia în lupta de la Mariţa (râul Evros, 1371), a urmat năvala trupelor otomane în Tracia şi Macedonia. Atunci, mulţi monahi, înspăimântaţi de nesiguranţa generală a vremii, au plecat din Sfântul Munte iar cuviosul Romilo a mers în Avlona, Albania. În perioada petrecută acolo, cuviosul a corectat deprinderile pervertite ale locuitorilor şi i-a învăţat dreapta credinţă, căci se îndepărtaseră mult de creştinism.

Dorind însă liniştea, s-a retras în Mănăstirea Maicii Domnului, în Ravaniţa, Serbia. Acesta a fost ultimul său domiciliu pământesc, căci puţin timp mai târziu, a plecat la Domnul. Mormântul în care ucenicii au îngropat mult- încercatul său trup, răspândeşte o mireasmă de nedescris, săvârşindu-se neîncetat minuni şi vindecări cu cei ce vin cu credinţă.

Sursă fragment: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe” de Ierom. Macarie Simonopetritul, ed. Indiktos (18 septembrie / vol. I, pag. 198-200)

Traducere din limba greacă de Elena Dinu pentru Blogul Sfântul Munte Athos după Agioritikovima

Se va prelua cu precizarea sursei – Blogul Sfântul Munte Athos

Raiul din pustia Arizonei: 49 de ipostaze cu Mănăstirea „Sf. Antonie cel Mare”, ctitoria lui Gheronda Efrem Filotheitul (foto)

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursă: Γέροντας Εφραίμ Αριζόνας – Φιλοθεϊτης

Foto credit Maria Vika (pentru o parte din fotografii)

Notă: Cuviosul Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927) este unul dintre cei mai renumiți părinți ortodocși contemporani, singurul ucenic de chilie al lui Gheron Iosif Isihastul (+ 1959) pe care-l mai avem în viață, lângă care s-a nevoit timp de 12 ani, ctitor a 17 mănăstiri ortodoxe în America de Nord. Mai multe despre părintele Efrem citiți AICI.

Vezi și  110 instantanee cu Mănăstirea “Sfântul Antonie” (Florence, Arizona), ctitoria lui Gheronda Efrem Filotheitul

Mănăstirea Sf. Antonie cel Mare, Florence, Arizona, ctitoria Părintelui Efrem Filotheitul, ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul

Sfintele Paști la Mănăstirea “Sfântul Antonie” (Florence, Arizona) cu Gheronda Efrem Filotheitul (2007)

VIDEO: Războiul duhovnicesc / The spiritual war, cuvânt duhovnicesc ținut de Părintele Efrem Filotheitul în 1992 (gr./engl.). [update: Video cu subtitrare în limba română]

Jurnal de pelerin la Mănăstirea “Sfântul Antonie” (Florence, Arizona), ctitoria lui Gheronda Efrem Filotheitul

Sarray, Schitul „Sfântul Andrei” din Karyes, George Crasnean

Sarray,
Schitul „Sfântul Andrei” din Karyes

Schitul Sfântul Andrei – numit şi Sarray, datorită mărimii lui – are cea mai mare biserică (şi cel mai mare iconostas) din Athos şi Balcani: ea măsoară 60 metri lungime, 33 m lăţime şi 29 m înălțime. „Schitul cu clădirile până la cinci–şase etaje, ce pare un imens palat adus din Moscova sau din Petrograd” (cum îl descrie monahul Theodosie Bonteanu acum două veacuri), este amplasat pe o colină aflată la doar 500 metri distanţă de centrul capitalei athonite Karyes (Careia) şi a fost zidit pe locul unei vechi monidria din veacul al X-lea. După tradiţia athonită, se pare că însuşi sfântul Athanasie Athonitul ar fi pus început vieţuirii sale călugăreşti aici. Vechile hrisoave vorbesc până prin secolul XV şi de o străveche mânăstire aici, numită Xystrou.

Istorie

Adevărata istorie a Sarray-ului începe odată cu venirea aici a patriarhului Athanasie III Patellaros al Constantinopolului, după 1634 – cel care a cumpărat monidria şi a transformat’o într’o chilie mai mare, cu hramul sfântului Antonie cel Mare. Retras la Tessalonic, sfântul patriarh venea des în Athos şi de aceea a ţinut să aibă aici o chilie numai a sa. N’avea însă să se retragă cu totul la Saray, ci la mănăstirea rusească a „Schimbării la faţă” din Lubna – unde a şi răposat în 1654, moaştele sale întregi aflându’se astăzi în catedrala Harkovului. (Prăznuirea lui se face în ziua de 2 mai, odată cu cea a sfântului Athanasie cel Mare).

Serafim al II-lea, un alt patriarh al Constantinopolului (între 1757 și 1761), va cumpăra chilia în 1768, o va demola şi va construi o alta – foarte mare – închinată sfinţilor Antonie cel Mare şi apostolului „cel întâi chemat”, Andrei. Din aceasta se mai păstrează astăzi ruinele clădirii roşcate din faţa katholikonului.

La 1841 chilia Sarray-ului va fi cumpărată de la vatopedini de doi călugări ruşi, Visarion (întâiul egumen) şi Varsanufie, care vor reuşi, în 1849, să o transforme într’un schit chinovial – cu binecuvântarea patriarhului ecumenic Antim al VI-lea (1845-1848; 1853-1855; 1871-1873). Imperiul rus a susţinut puternic acest schit înălţându’i cea mai mare biserică din Athos şi, în faţa ei, o clopotniţă (cu patru mari clopote) pe măsură, pe care le’a împrejmuit cu numeroase chilii şi paraclise fortificând aşezământul şi făcându’l să arate ca o cetate. Spune tradiţia că, văzând mulţimea mularilor încărcaţi cu materiale de construcţie, un oarecare monah aghiorit ar fi întrebat mirat: „Ce sarai (palat) vor să construiască ruşii cu atâtea materiale?“. Începutul acestei rezidiri s’a petrecut în 1867 – când s’a pus piatra de temelie a bisericii – dar abia la anii 1900 a fost resfinţit schitul care, între timp, ajunsese să numere nu mai puţin de 900 de monahi pravoslavnici. Mai numeroşi în Athos decât grecii la acea vreme, ruşii au scăzut însă dramatic ca număr după revoluţia bolşevică din 1917. Pe deasupra, în 1958, un puternic incendiu a ars partea vestică a schitului şi peste 20.000 de volume şi manuscrise.

Părintele Samson, ultim monah rus din Sarray, a trecut la cele veşnice în 1971. Mănăstirea Vatopaediou – de care depinde schitul – a trimis atunci un „prosmonarios” („cel ce aşteaptă” reînnoirea vieţii monahale) care a stat până la reformarea obştii în 1992 – când au venit 14 monahi de la Filotheu, sub ascultarea vrednicului egumen Efrem. Astăzi, între călugării de la schitul Sfântul Andrei se nevoieşte şi un blând basarabean – Valerian (fost maistru militar în Moldova) –, un rutean – Theodokhos (care vorbeşte bine româneşte) –, un finlandez – Iosif (cel ce pictează katholikonul) –, un englez – Philotheou (fost profesor universitar şi misionar protestant în Pakistan).

Tezaur

Sarayul adăposteşte o bucată mare din fruntea apostolului Andrei, dar şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Ton Thlivomenon Paramythia” – care a vindecat muţenia şi paralizia multor creştini în veacul trecut.

Athoniada

Schitul Sfântul Andrei găzduieşte (chiar în partea dreaptă a intrării) un seminar teologic – aşa numita „Academie Bisericească Athonită” din vechime. A existat într’adevăr o academie teologică în Athos – ruinele ei se mai pot vedea în apropierea Vatopedului – care şi’a încetat cursurile în preajma Eteriei de la 1821. Ea a fost redeschisă în 1842, în Careia şi, doi ani mai târziu, beneficia de o clădire nouă în capitala athonită. Prin hotărârea Koinotitei însă, a fost strămutată – la 1930 – în schitul Sarray. În Karyes a funcţionat cu două întreruperi – între 1916–1930 şi 1940–1953 –, cauzate de cele două războaie mondiale. Din 3 octombrie 1953, de când a fost redeschisă de gheronda Nathanael al Marii Lavre, funcţionează după programa unui seminar teologic pentru cei aproximativ 80 de cursanţi (dintre care opt sunt români).

Text şi fotografii de George Crasnean

Multumim autorului pentru ingaduinta de a prelua textul sau pe Blogul Sfântul Munte Athos
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Această prezentare necesită JavaScript.

Șiragul de metanii: mitralieră împotriva diavolului, Cuviosul Paisie Aghioritul

Să ții șiragul de metanii în mână ca să nu uiți rugăciunea, care trebuie să lucreze lăuntric, în inimă. Atunci când ieși din chilie, să nu uiți că vrăjmașul este gata de atac. De aceea, să fii ca un brav ostaș care, ieșind din adăpost, are totdeauna în mână mitraliera. Șiragul de metanii are mare putere. El este arma monahului, iar nodurile sunt gloanțele care „tum-tum-tum” îi seceră pe demoni.

– Gheronda, ce însemnătate are șiragul de metanii?

– Șiragul de metanii este o moștenire, o binecuvântare, pe care ne-au lăsat-o Sfinții noștri Părinți. Chiar și numai pentru faptul că este moștenire de la Sfinții Părinți, îi dă o mare valoare. Vezi, unuia i-a lăsat bunicul său moștenire un lucru neînsemnat, pe care îl păstrează ca pe un talisman. Cu cât mai mult șiragul de metanii, pe care ni l-au lăsat moștenire Sfinții Părinți!

Mai demult, când nu existau ceasuri, monahii măsurau vremea de rugăciune cu șiragul de metanii, dar nodurile șiragului erau simple. Odată, un pustnic, care făcea multă nevoință, multe metanii etc., a fost necăjit de diavolul, care îi desfăcea nodurile de la șiragul de metanii. A făcut, sărmanul, metanii într-una, până ce a căzut frânt, deoarece nu putea să le numere, de vreme ce diavolul îi desfăcea mereu nodurile.  Atunci i s-a arătat Îngerul Domnului și l-a învățat cum să împletească nodurile, astfel încât fiecare nod să închipuiască nouă cruci. După aceea diavolul, care se cutremură de Cruce, nu a mai putut să le desfacă. Astfel, fiecare nod al șiragului de metanii are nouă cruci, care simbolizează nouă cete  îngerești.

– Gheronda, ce înseamnă treizeci și trei, cincizeci, o sută  și trei sute de noduri pe care le au șiragurile de metanii?

– Numai numărul de treizeci și trei este simbolic. El simbolizează cei treizeci și trei de ani pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Celelalte numere ne ajută numai să numărăm metaniile pe care le facem sau de câte ori rostim rugăciunea.

Există mașini care au o sfoară cu un mâner la capăt și, atunci când vrei s-o pornești, tragi de câteva ori sfoara cu putere, până ce i se dezgheață uleiurile. La fel este șiragul de metanii. Este sfoara cu care tragem o dată, de două ori, de trei, de zece ori, până ce se dezgheață uleiurile duhovnicești și pornește mașina duhovnicească a rugăciunii neîncetate. Iar după aceasta inima lucrează singură rugăciunea. Dar și atunci când inima a pornit în lucrarea rugăciunii, nu trebuie să lăsăm șiragul de metanii,  pentru ca să nu fie și alții îndemnați să-l lase, când încă nu a pornit inima lor să lucreze rugăciunea.

– Gheronda, atunci când țin șiragul de metanii în mână și rostesc Rugăciunea mecanic, nu cumva există primejdia de a plăcea oamenilor?

– Dacă rostești Rugăciunea la exterior, pentru a plăcea oamenilor, chiar dacă ai face bătături la mâini, la nimic nu-ți va folosi. Îți va aduce numai oboseală, și simțământul fals că, chipurile, te îndeletnicești cu Rugăciunea minții.

– Gheronda, eu nu m-am obișnuit să țin șiragul de metanii în mână.

– Să ții șiragul de metanii în mână ca să nu uiți rugăciunea, care trebuie să lucreze lăuntric, în inimă. Atunci când ieși din chilie, să nu uiți că vrăjmașul este gata de atac. De aceea, să fii ca un brav ostaș care, ieșind din adăpost, are totdeauna în mână mitraliera. Șiragul de metanii are mare putere. El este arma monahului, iar nodurile sunt gloanțele care „tum-tum-tum” îi seceră pe demoni.      

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, „Cuvinte Duhovnicești 6 – Despre rugăciune”, Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 63-64. Traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu

Mănăstirea Konstamonitou, Muntele Athos, documentar în limba greacă

Mănăstirea Konstamonitou, documentar în limba greacă
Realizator Vassilis Maros

O nou-descoperită fotografie a Cuviosului Siluan Athonitul

O nou-descoperită fotografie a Cuviosului Siluan Athonitul

Din data de 10 ianuarie 2014 circulă pe diverse pagini ortodoxe de limbă greacă şi rusă de pe facebook o nou-descoperită fotografie a Cuviosului Siluan Athonitul. În măsura în care vom avea informaţii noi, le vom posta aici. Doamne, ajută!

Vezi şi O fotografie rară cu Sfântul Siluan Athonitul împreună cu Părintele Sofronie Saharov (1933). [update: Chipul Starețului Siluan, de Arhim. Sofronie]

Cinstitele daruri ale Magilor ce se păstrează la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos au fost aduse în Rusia cu ocazia praznicului Naşterii Domnului, 2014

„și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă” (Matei 2, 11)

Conform site-ului oficial patriarchia.ru, racla cu Cinstitele daruri ale Magilor se va afla spre închinare în Rusia până la sfârşitul lunii ianuarie 2014: Moscova (7-13 ianuarie), Sankt Petersburg (14-17 ianuarie), Minsk (18-24 ianuarie) şi Kiev (25-30 ianuarie). Cinstitele odoare sunt însoţite de o delegaţie athonită condusă de Arhimandritul Parthenie (Mourelatos), stareţul Mănăstirii Sf. Pavel.

***

În ciuda gerului de afară, sute de moscoviţi au venit să se închine cinstitelor Daruri ale magilor aduse în Rusia de Pr. Stareţ Parthenie de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos 

Liturghia patriarhală de Crăciun din Catedrala „Hristos Mântuitorul”, Moscova (I)

Liturghia patriarhală de Crăciun din Catedrala „Hristos Mântuitorul”, Moscova (II)

Pelerinaj la Athos (23 – 28 februarie 2014). [Îmbarcare din Moineşti, Oneşti, Focşani, Buzău, Urziceni, Bucureşti, Giurgiu]

• Duminică, 23 februarie: Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli

• Luni, 24 februarie (ziua 1): Ouranopoli – Arsanaua Zografu – Măn Zografu (închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Sfântului Gheorghe, la monumentul celor 26 de Mucenici zografiți și la celelalte odoare ale mănăstirii). Măn. Zografu (cazare).

• Marţi, 25 februarie (ziua 2): Măn Zografu. Plecăm pe jos (cca 2-3h) spre Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii). Binecuvântare de la Părintele Stareț Efrem Vatopedinul. Măn. Vatopedi (cazare).

• Miercuri, 26 februarie (ziua 3): Măn. Vatopedi. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare în cea mai mare biserică din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada) – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Axion Estin) –  Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, Izvorul Maicii Domnului) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).

• Joi, 27 februarie (ziua 4): Schitul Lacu. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. Morfono – Măn. Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul (dacă este disponibil). Schitul Prodromu (cazare).

• Vineri, 28 februarie (ziua 5): Schitul Prodromu – Karyes (capitala Sfântului Munte). În funcție de timpul avut la dispoziție (până la plecarea spre portul Dafni) se vizitează Chilia sârbească Sf. Sava (închinare la Icoana Maicii Domnului – Galactotrofusa – Maica Domnului care alăptează), Măn. Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii). Plecare cu mașina din Karyes spre Dafni, îmbarcare pe ferryboat spre Ouranopoli. Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București (aprox. 7.00 am) – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești.

Preț: 190 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 85 euro pentru acest traseu), adică cu toate cheltuielile incluse – 300 euro.

Locuri disponibile: 8 (opt!) / Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 110 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).