Monthly Archives: Ianuarie 2015

27 februarie – 2 martie 2015: Pelerinaj în Grecia de „Duminica Ortodoxiei” în Corfu la Sfânta Teodora, Împărăteasa Bizanţului – Apărătoarea Ortodoxiei, la Sfântul Ierarh Spiridon, în Tesalonic la Sfinţii Dimitrie – Izvorâtorul de mir, Grigorie Palama, Vasile cel Nou, Teodora şi David, la Suroti la Sfinţii Paisie Aghioritul şi Arsenie Capadocianul, 190 euro

suroti

27 februarie – 2 martie 2015: Pelerinaj în Grecia de „Duminica Ortodoxiei” în Corfu la Sfânta Teodora, Împărăteasa Bizanţului – Apărătoarea Ortodoxiei, la Sfântul Ierarh Spiridon, în Tesalonic la Sfinţii Dimitrie – Izvorâtorul de mir, Grigorie Palama, Vasile cel Nou, Teodora şi David, la Suroti la Sfinţii Paisie Aghioritul şi Arsenie Capadocianul

-pelerinajul se adresează barbaților și femeilor deopotrivă-

VINERI, 27 FEBRUARIE (ZIUA 1): BUCUREȘTI – RUSE – KULATA – TESALONIC

*Plecarea va avea loc vineri 27 februarie 2015 de la Universitate la ora 5.30 (în fața Teatrului Național).

TESALONIC

  • Catedrala Sfântul Dimitrie – închinare la moaștele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir, Sfîntei Anisia şi Sfântului Grigore Kalavritul;
  • Tur de oraş: Agora romană, Piaţa Aristotelis, Turnul Alb, Arcul de Trimf, Rotonda Sfântul Gheorghe.

Cazare şi mic dejun la hotel în camere cu 2 şi 3 paturi.

SÂMBĂTĂ, 28 FEBRUARIE (ZIUA 2): TESALONIC – SUROTI – CORFU

TESALONIC

  • Catedrala Mitropolitană – cu moaștele Sfântului Grigorie Palama;
  • Biserica Sfânta Sofia – cu moaștele Sfântului Vasile cel Nou;
  • Biserica Sfânta Teodora – cu moaștele Sfintei Teodora (prăznuită pe 3 august) și Cuviosul David;

SUROTI

  • Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul – închinare la la mormântul Sfântului Paisie Aghioritul şi la moaștele Sfântului Arsenie Capadocianul.

*Deplasare spre Igoumenitsa și traversare cu feribotul în Insula Corfu;

CORFU

  • Mănăstirea Sfintei Mucenițe Paraskevi – închinare la moaștele (mâna) Sfintei Mucenițe Paraskevi;

Cazare și mic dejun la hotel în camere cu 2 și 3 paturi

DUMINICA, 1 MARTIE (ZIUA 3): CORFU – TESALONIC – „DUMINICA ORTODOXIEI”

CORFU

  • Catedrala Mitropolitană – închinare la moaștele Sfintei Impărătese Teodora a II-a – Apărătoarea Ortodoxiei, participare la Sfânta Liturghie şi la procesiunea închinată Sfintei Împărătese Teodora în Duminica Ortodoxiei
  • Biserica Sfântul Spiridon – închinare la moaştele Sfântului Ierarh Spiridon;

*Traversare cu feribotul din Corfu spre Igoumenitsa;
** Deplasare spre Tesalonic

TESALONIC

Cazare și mic dejun la hotel în camere cu 2 și 3 paturi.

LUNI, 2 MARTIE (ZIUA 4): TESALONIC – RILA – BUCURESTI

RILA

  • Mănăstirea Rila – închinare la moaștele Sfântului Ioan de Rila.

Tarif: 190 EURO – pentru grup mai mare de 40 de persoane,
pentru grup mai mic se platește un supliment de 20 de euro

Tariful include:

  • -transport cu autocarul clasificat;
  • 3 nopți cazare la hotel în camera duble sau triple;
  • 3 mic dejun;
  • 2 traversări cu feribotul;
  • însoțitor teolog din partea agentiei;

Tariful nu include:

  • asigurarea de calatorie ( 30 lei)

Acte necesare: Carte de identitate sau pașaport în termen de valabilitate de 6 luni.

Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail: pridvor@yahoo.com

Pelerinajul este organizat de o Agenție de pelerinaje!

Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi! Doamne, ajută!

 

Gheronda Grigoriou, înţeleptul egumen al Dochiariului

gheronda Grigoriou-Dochiariou (2)

gheronda Grigoriou, înţeleptul egumen al Dochiariului

George Crasnean

motto: „Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept”. (I Corintheni III, 18).

– Gheronda, George Crasnean vrea să ia binecuvântare de la sfinţia voastră ca să scrie despre mănăstirea Dochiariou şi despre egumenul ei…

– Să scrie…

– Pot scrie şi despre sfinţia voastră? – l’am întrebat şi eu, ca să fiu bine încredinţat că am binecuvântare pentru aşa lucru greu…

– Da, dar ce să scrii? Că sunt un bătrân ciudat şi nebun…

gheronda Grigoriou-Dochiariou (1)– Nebun întru Hristos poate – am adăugat eu cu jumătate de glas (mai mult pentru părintele Calist), gândind că cel ce se socoteşte pe sine însuşi nimic, se cunoaşte bine pre sine.

– Dar cine e acest Georgios? – l’a mai întrebat gheronda pe părintele Calist.

– E jurnalist, gheronda. Scrie pentru „Lumea monahilor” şi „Lumea credinţei”, două publicaţii ortodoxe din România.

– Păi ăştia (jurnaliştii!) sunt răi, Kaliste!

– Nu părinte, că el este un jurnalist creştin. Este şi teolog.

– Aşaa… Păi ăştia sunt şi mai răi – a mai grăit zâmbind gheronda, în timp ce mă binecuvânta. (Mai târziu avea să’i spună părintelui Calist şi de ce sunt răi jurnaliştii creştini: „pentru că mulţi dintre aceştia, filosofează despre Dumnezeu stând înafara lui Dumnezeu”!).

Gheronda Grigoriou, stareţul mănăstirii athonite Dochiariou, nu prea se potriveşte cu veacul acesta pentru că el nu se sfieşte să arunce adevăruri prin cuvinte usturătoare, greu de ascultat de urechile noastre obişnuite cu ne-adevărurile lumeşti. Despre el se poate zice pe bună dreptate – ca odinioară despre avva Ammona – că „bătrânul se făcea nebun”, deşi mai degrabă, acest vrednic stareţ s’a făcut pe sine liber de orice legătură cu cele pământeşti, căutând mereu „Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”, înălţându’şi necontenit ochii minţii şi ai inimii către cer. De multe ori însă sminteşte pe mulţi dintre mireni arătându’se chiar pătimaş – deşi cred că face aceasta ca să înşele dracii ce ne războiesc cu aceste patimi, ori poate ca să se asemene mai mult cu noi, cei din lume.

-Părinte Calist, mă gândesc că gheronda şi’a ales una din căile avvei Or: „sau fugind să fugi de oameni, sau batjocoreşte lumea şi pe oameni, făcându’te pe tine nebun în multe”. Şi cred că, pentru a deveni cu adevărat înţelept, de bună seamă că trebuie să te faci „nebun” lumii acesteia.

-Da. Ceea ce este nebunie pentru lume e, de fapt, înţelepciune înaintea lui Dumnezeu – Care „şi’a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi (I Corintheni I, 27). Nu tot corintenilor le zice Pavel că „înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu”?(I Corintheni III, 19).

-Părinte, oamenii, de obicei îi socotesc nebuni pe cei învăţaţi de Dumnezeu. Şi totuşi, mă gândesc că la „nebunia” asta nu poţi ajunge fără ştiinţă de carte, adică fără acea înţelepciune lumească de care vorbim şi de care nu vrem să ne dezbărăm.

-Da. Sfântul Vasile cel Mare zice că „cel ce nu s’a format în înţelepciunea omenească nu poate ajunge nici la cea dumnezeiască”. Însă, să nu uităm că „lumea n’a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu ci „Dumnezeu a binevoit să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii”. (I Corintheni I, 21). E de folos şi cunoştinţa lucrurilor, dar la vremea rugăciunii e păguboasă.

pater Calist (1)Părintele Calist (v. foto) a venit din lavra Lainiciului – cu binecuvântare – în mănăstirea Dochiariului, acum doi ani. Nu după multă vreme egumenul l’a pus citeţ la trapeză, dar i’a dat şi ascultare la grădină, împreună cu un alt vrednic monah roumanos, părintele Mina. (Marcu Ascetul a spus că „dacă eşti iubitor de învăţătură, fă’te iubitor şi de osteneală – că simpla cunoştinţă îngâmfă pe om”). Totuşi, ştiindu’l iubitor de înţelepciune – a fost profesor de teologie la Craiova şi Edineţ (la facultatea înfiinţată de vrednicul de pomenire episcop Dorimedont Cecan, unde l’a avut decan pe ieromonahul Petru Pruteanu) – gheronda îl trimite uneori să reprezinte mănăstirea în relaţia cu alte mănăstiri athonite. Anul trecut l’am nimerit taman când se’ntorcea de la mănăstirea Zografou şi era nespus de bucuros că bulgarii îi dăduseră binecuvântare să publice manuscrisele moldoveneşti şi valahe pe care le deţin. Lucru minunat dacă te gândeşti că acestea n’au fost făcute publice niciodată dar, pe de altă parte, anevoie de înfăptuit, căci presupune multă cheltuială şi cărturari iscusiţi în slavona veche… Există o mai veche legătură între lavra de la Lainici şi cea a Dochiarioului şi ea este făcută de icoana Maicii Domnului, cea numită „Grabic Ascultătoarea” (Gorgoepikoos), al cărei original (frescă) se găseşte în mănăstirea athonită şi a cărei replică (una dintre cele şase pictate de monahii aghioriţi de la Dochiariou) se află – din 2006– în lăcaşul de pe malul Jiului (adusă fiind de către egumenul Ioachim Pârvulescu).

Pe lângă părintele Calist, se mai nevoiesc încă alţi nouă monahi români în această mănăstire aghiorită. Aşadar, în vremea de acum, în obştea Dochiarioului sunt treizeci de monahi greci, zece români şi zece ruşi. Aidoma egumenului Parthenos – de la Agiou Pavlou (care are în obşte, tot zece români) – se poate spune că şi gheronda Grigoriou iubeşte neamul acesta din Carpaţi (mai cu seamă că are mare preţuire pentru avva Dionisie Ignat de la Colciou).

Ştiind că are obiceiul să smintească pe mulţi dintre cei care vin din lume, am fost mai cu luare aminte la tot ceea ce face şi spune gheronda Grigoriou, ori de câte ori m’am întâmplat – sau m’a adus Dumnezeu – prin preajma lui. Odată, pe când ne aflam la trapeză şi mâncam, l’a întrerupt pe părintele Calist din citire ca să’l admonesteze pe un pelerin ce se afla chiar în faţa mea la masă. Acesta, rus fiind de obârşie, a scăpat printre dinţi câteva nemulţumiri pentru că nu’i ajungea mâncarea – deşi, văzându’l astfel îi dădusem şi eu o portocală, iar un altul, o smochină. Cu toate că n’a înţeles ce spune şi nici nu l’a văzut la faţă, gheronda a ştiut ce „păs” avea şi i’a spus – fără să privească înspre el – că „aici n’a venit la tavernă”! (M’am gândit atunci dacă nu i se tulbură cugetul şi dragostea când se mânie cineva în deşert pe el, dar gheronda a fost odată întrebat odată despre aceasta şi ar fi spus: „Cuiva din veacul acesta tot îi sunt sminteală”…).

Eu cunoşteam deja rânduiala lui din obşte după care, oricât de puţin gustoasă ar fi fost mâncarea pe care o primeai, tot aceea îţi era pusă în faţă şi în zilele următoare, până ce o mâncai. Ştia întotdeauna şi cine nu’şi mânca porţia pentru că la Dochiariou la masă monahii stau mereu într’aceleaşi locuri. „Trei zile am stat cu manistra în faţa mea şi până la urmă n’am avut de ales, a trebuit s’o mănânc” – îmi povestea un monah care nu iubea deloc pastele. Cum nici porţiile de mâncare nu sunt pe măsura celor ruseşti e lesne de înţeles de ce pravoslavnicul pelerin era nemulţumit…

Dochiariou (1)Dochiariou este singura mănăstire athonită unde monahii se nevoiesc aspru cu munca. Pentru aceasta şi slujba Vecerniei a fost mutată mai înspre seară, tocmai ca să se poată întoarce toţi călugării de la ascultări. Rânduiala aceasta a adus’o gheronda Grigoriou de la mănăstirea lui de metanie, Lombardos, pentru că el ştie că dacă monahul nu’şi caută de lucru, dracul îl găseşte neocupat şi’i dă el de lucru. „L’am rugat pe gheronda să mai îmi dea un om cu mine la ascultare că era lucru greu la pădure şi singur nu prea mă descurcam” – îmi povestea un părinte dochiarit. „Şi zice: Nicolae, când făceai păcate de unul singur, m’ai chemat şi pe mine să te ajut? Nu, gheronda. Atunci rabdă şi te nevoieşte tot singur, ca să te mântuieşti! Ce să mai zic, că bătrânul avea dreptate şi de data asta, pentru că el e dintr’aceia care cunosc cursele vrăjmaşului”…

Se pare că stareţului „Domnul îi dă lui înţelepciune” pentru că „din gura Lui izvorăsc ştiinţa şi prevederea” (Pilde II, 6). A voit el să facă odată diacon pe un tânăr monah român, venit nu tare de multă vreme în mănăstire. Sinaxa însă i’a fost împotrivă, dar el le’a spus: „Veţi vedea că am avut dreptate!”. Şi după câtăva vreme i’au bătut metanie rând pe rând cu toţii şi s’au rugat de iertare, căci s’a dovedit a fi bună alegerea egumenului…

Părinte, ce e cu crucea aceea de la poartă, că înainte nu era nimic acolo?” – l’am întrebat eu pe un bătrân din Dochiariou. „A pus’o gheronda acolo ca să ne aducem aminte de groapa pe care am uitat s’o astupăm şi a căzut el în ea şi şi’a rupt clavicula. A stat în spital destul de mult timp şi când s’a întors ne’a certat zicând – în şagă! – că am vrut… să’l omorâm!. Mai pe urmă însă a zis: Şi ce este moartea, dacă nu mormântul păcatelor?”… 

Există la intrarea în Dochiariou un chioşc în care ţi’e drag să stai în zilele călduroase pentru că e construit la umbra unor copaci umbroşi. Şi lui gheronda îi place să mai stea de vorbă acolo dar, de multe ori nu intră în chioşc ci s’aşează lângă el pentru că îl deranjează… fumătorii. Şi nu atât ei, cât resturile de ţigări aruncate la nimereală. Drept pentru care, a ţintuit pe unul din stâpii ce susţin chioşcul un hrisov, care are înscris următorul text:

gheronda Grigoriou Text-Dochiariou KioskVă rugăm să respectaţi locul în care aţi poposit şi pe care’l calcă picioarele voastre şi să nu’l murdăriţi aruncând ţigări. Învăţaţi să nu vă jucaţi cu răbdarea noastră! Aruncaţi ţigările doar în coşurile de gunoi ale mănăstirii noastre. Aici nu este piaţa Omonia (din Athena) şi nici „Aristotelos” (din Thessalonic) ci curtea Maicii Domnului! Luaţi aminte la îngeri: întinde mâna Preasfânta (Panaghia) iar ei se cutremură! Dumnezeu să vă păzească de mâna egumenului Grigoriou!”. (No comment!).

Ştiut este că toţi care vor să cunoască voia Domnului, datori sunt să şi’o omoare mai întâi pe a lor. E ceea ce a făcut gheronda Grigoriou care, dispreţuind farmecele acestei lumi şi cunoaşterea celor zadarnice, a avut înţelepciunea (omenească) de a o accepta pe cea dumnezeiască. Altfel, dacă şi’ar fi preţuit cunoaşterea sa, l’ar fi părăsit dreapta socotinţă pe care o are cu prisosinţă. Iar pe aceasta a căpătat’o prin harul lui Dumnezeu, care răsplăteşte totdeauna multa rugăciune şi gândul – fără slavă deşartă – la cele ale Duhului. Omul firesc însă „nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte”. (I Corintheni II, 14). De aceea, de câte ori îl văd pe gheronda Grigoriou, mă gândesc că nu este tare departe vremea proorocită de sfântul Antonie cel Mare „când oamenii au să înnebunească şi, de vor vedea pe cineva că nu’i nebun, se vor scula asupra lui strigându’i că’i nebun, pentru că nu’i ca ei”…

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Apărut în Lumea monahilor 91 / 20 ianuarie 2015

Foto credit George Crasnean. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Dochiariou

 

Ce scria Dumnezeu în ţărână…

FemeiaAdulteraM1

Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând’o în mijloc, au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; iar Moise ne’a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi aceasta ziceau, ispitindu’L, ca să aibă de ce să’L învinuiască. Iar Iisus, plecându’Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să’L întrebe, El S’a ridicat şi le’a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându’Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. Şi ridicându’Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i’a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te’a osândit niciunul? Iar ea a zis: Niciunul, Doamne. Şi Iisus i’a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.
(Ioan VIII, 3–11)

Mai ’nainte de a afla care sunt singurele cuvinte scrise de Dumnezeu–Cuvântul, se cuvine (şi bine este) a şti că Legea lui Moisi îi obliga pe evrei să lapideze şi pe bărbatul prins în adulter: Levitic XX, 10 – „De se va desfrâna cineva cu femeie măritată, adică de se va desfrâna cu femeia aproapelui său, să se omoare desfrânatul şi desfrânata”; Deuteronom XXII, 22 – „De se va găsi cineva dormind cu femeie măritată, pe amândoi să’i daţi morţii: şi bărbatul, care a dormit cu femeia şi femeia”. Totuşi, în practică, legea mozaică devenise misogină, întrucât nu’l omora şi pe bărbat pentru adulter. (Cine ştie? Poate că atunci când fariseii şi cărturarii i’au adus femeia păcătoasă, Hristos tocmai asta a scris mai întâi: că Legea pedepsea şi pe bărbat pentru desfrânare!).

Deşi sfântul Ioan Teologul pomeneşte de ele în Evanghelia sa, totuşi singurele cuvinte scrise de Mântuitorul nu ne’au rămas de la apostolul pe care’l iubea Hristos, ci din tradiţia creştină elină – care ne spune că, atunci când fariseii şi cărturarii evrei i’au adus femeia pe care voiau s’o lapideze pentru adulter, Iisus a început a scrie în ţărână păcatele acestora: de la cel mai bătrân până la cel mai tânăr. Pe măsură ce păcatul fiecăruia era vădit, aceştia lăsau jos pietrele lor şi plecau ruşinaţi.

Şi răspunsul lui Hristos la întrebarea vicleană a evreilor a fost unul… „dumnezeiesc”, pentru că dacă El încuviinţa execuţia, încălca dreptul roman – care interzicea lapidarea pentru adulter – iar dacă n’ar fi fost de acord cu ea, se dovedea a fi călcător de Lege şi ar fi fost judecat de către Sinedriu.
 
Iată ce scria Iisus Hristos despre Mesulam, Asir, Salum, Eled, Amaris şi Ioil:
 
Rembrandt-Christ-and-the-Woman-Taken-in-AdulteryΌ Μ(εσουλάμ) έκλεψε θησαυρό από το ναό.
M(esulam) a furat din vistieria Templului.
 
Ό Ά (σήρ) διέπραξε μοιχεία με τη γυναίκα του αδελφού του.
A(sir) a săvârşit adulter cu soţia fratelui său.
 
 Ό Σ(αλούμ) έχει κάνει ψευδομαρτυρίες.
S(alum) a dat mărturie mincinoasă.
 
Ό Έ(λέντ) έχει δείρει τον πατέρα του.
E(led) şi’a bătut tatăl.
 
Ό Ά(μαρίς) είναι σοδομίτης.
A(maris) este sodomit (homosexual).
 
Ό Ί(ωήλ) έχει προσκυνήσει τα είδωλα.
I(oil) este închinător la idoli.
 
Va fi voit oare apostolul Ioan să nu pângărească Evanghelia cu amintirea păcatelor acestor evrei rigorişti? Ori poate numele şi faptele lor n’au fost scrise în „cartea vieţii”, ci în cea a morţii, căci degetul lui Dumnezeu le’a scris în pământ – şi este ştiut că „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”. Şi iarăşi doar „Tu Doamne ai zis: „Cei ce se depărtează de Mine vor fi scrişi pe pulbere, pentru că au părăsit pe Domnul, izvorul apei celei vii” (Ieremia XVII, 13). Pentru aceea şi Dumnezeu, în tină a lăsat numele şi păcatele rigoriştilor cărturari şi farisei, căci „nedreptăţile se scriu pe nisip, iar binefacerile în marmură”…

George Crasnean

Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Sfântul Paisie Aghioritul, o biografie chronologică de George Crasnean

Agios Paiisos o'Agioreitis

Sfântul Paisie Aghioritul
(Γέροντας Παΐσιος ο Αγιορείτης)

George Crasnean

Patriarhul ecumenic Bartolomeu şi Sfântul Sinod, întrunit în şedinţă ordinară marţi, 31 decembrie 2014/13 ianuarie 2015, a aprobat referatul Comisiei Canonice şi a trecut în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe pe cuviosul Paisie Aghioritul – Arsenios Eznepidis pe numele său de mirean (25 iulie 1924–12 iulie 1994).

1924 – la 25 iulie (la Adormirea Sfintei Ana) se naşte în Farasa Cappadociei, Arsenios, fiul lui Prodromou Theodosiou şi al Evlampiei Eznepidis (cuvânt care înseamnă „străin”), unul din cei opt copii rămaşi în viaţă (două fete, Ekaterini şi Sotiria au murit de mici) ai acestei familii dreptcredincioase: Zoe, Maria, Rafail, Amalia, Haralambie, Arsenie (Paisie), Christina şi Luca. Mama sa era din neamul Frangopoulos şi era înrudită cu sfântul Arsenie Cappadocianul.

1924 – la 7 august, cu o săptămână mai ’nainte ca farasioţii să plece către Ellada (în schimbul de populaţii dintre Grecia şi Turcia – conform tratatului de la Lausanne), micul Arsenios este botezat de sfântul Arsenie Cappadocianul.

1924 – la cinci săptămâni după botez (14 septembrie), Arsenios, împreună cu familia şi ceilalţi farasioţi ajung în Pireu şi de acolo în Kerkyra (Corfu). După cum proorocise, la patruzeci de zile după strămutarea în Grecia, sfântul Arsenie a trecut la Domnul.

pr-paisie1925 – familia Eznepidis se mută în Igoumenitsa, iar mai apoi în Konitsa (din Epir). Aici avea să’şi facă şcoala primară micul Arsenie care, din pruncie umbla mereu cu o hârtie după el pe care îşi însemna toate minunile făptuite de marele Arsenie, sfântul cappadocian. Tot într’această vreme, după isprăvirea claselor primare, deprinde şi meşteşugul tâmplăriei.

1945–1949 – se înrolează în armată şi activează ca operator radio în războiul civil grec. Mai târziu avea să i se spună că a fost „operatorul radio al lui Dumnezeu”.

1950 – Arsenios intră pentru prima oară în Sfântul Munte.

1951 – revine acasă la rugămintea tatălui său.

1953 – intră în obştea mănăstirii Esfigmenou.

1954 – Arsenios capătă numele de Averkios, ca rasofor athonit.

1956 – mai mult de nevoie, Averkios se mută la mănăstirea Filotheou, unde intră sub oblăduirea bătrânului Simeon – la sfatul unchiului său, care era monah în această mănăstire.

1957 pe 3 martie primeşte schima mică şi numele de Paisios – în cinstea mitropolitului Paisie al II-lea de Caesarea, compatriotul său.

1958–1962 – se mută la mănăstirea „Nașterii Maicii Domnului” Stomio, din Konitsa şi îi ajută pe farasioţi să lupte împotriva prozelitismului protestant (acesta a fost şi motivul pentru care a ieşit din Athos).

1962–1964 – pleacă în peninsula Sinai şi vieţuieşte la chilia sfinţilor Galaction şi Epistimi. Beduinii s’au folosit mult de el în acest răstimp – atât duhovniceşte cât şi material – căci părintele îşi folosea banii obţinuţi pe rucodelie ca să le cumpere acestora mâncare.

1964 – pater Paisios revine în Athos şi se stabileşte la chilia „Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a mănăstirii Iviron.

1966 – la 11 ianuarie primeşte schima mare de la duhovnicul său, gheronda Tikhon (+1969) – care se nevoia la chilia „Sfânta Cruce”, a mănăstirii Stavronikita.

pr-paisie21967 – se mută la chilia Marii Lavre „Sfântul Ipatie” din Katounakia, după ce stă o vreme îndelungată în spitalul Papanikolau – unde i s’a extirpat o parte dintr’un plămân din cauza unei bronşectazii (o dilataţie a bronhiilor). Aici a început prietenia cu viitoarele maici de la Souroti care i’au donat sânge ca să’l salveze din boală, iar el mai apoi, a făcut tot ce a putut ca să le ajute să’şi construiască mănăstirea.

1968 – vine în mănăstirea Stavronikita şi va ajuta la refacerea obştii şi la trecerea de la viaţa idioritmică la cea chinovială.

1969–1979 – din martie, după moartea duhovnicului său, se mută – pentru zece ani – la chilia acestuia, „Sfânta Cruce”.

1979–1993 – gheron Paisios se mută la chilia „Naşterii Maicii Domnului” Panagouda (foto jos), de pe teritoriul Kutlumuşului – locul unde aveau să primească mângâiere sufletească mii de suflete care au trecut pe acolo…

1988 – începând cu acest an sănătatea părintelui Paisie e tot mai precară – datorită hemoragiilor, problemelor de respiraţie şi a unei hernii.

1993 – pe 4 noiembrie/22 octombrie părăseşte pentru ultima oară Sfântul Munte, după ce în ultimile săptămâni căzuse de mai multe ori în inconştienţă.

1994 – la 4 februarie este operat de cancer la colon la spitalul Theagnio din Salonic şi după zece zile este externat către mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul”, de la Souroti.

1994 – marţi, 12 iulie, la orele 11 din noapte, cuviosul părinte Paisie Aghioritul trece la cele veşnice şi este înmormântat la mănăstirea din Suroti. Cu o zi mai înainte s’a împărtăşit pentru ultima oară…

2014/2015 – după douăzeci de ani, tot într’o zi de marţi – 13 ianuarie 2015/31 decembrie 2014 – Patriarhia Ecumenică de Constantinopol îl canonizează pe cuviosul Arsenios Eznepidis sub numele de Sfântul Paisie Aghioritul.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

chrismon

7 ziceri ale Sfântului Paisie Aghioritul

paisios1aDepărtarea omului de Dumnezeu este iad.

Răul înaintează puţin câte puţin. Dacă ar veni deodată, nu am fi înşelaţi.

Scopul omului este şi să urce duhovniceşte, nu doar să nu păcătuiască.

Fără duhovnici buni se golesc bisericile, dar se umplu clinicile de psihiatrie.

Bucuria dumnezeiască vine doar atunci când dăruieşti.

Nedrepţii se nedreptăţesc veşnic, în timp ce aceia care primesc cu bucurie nedreptatea sunt îndreptăţiţi veşnic.

Dumnezeu ee îngrijeşte de noi, mai întâi, pentru viaţa cealaltă şi abia după aceea, pentru aceasta.

Apărut în Lumea monahilor 91/20 ianuarie 2015. Mulţumim lui George Crasnean pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos

Panaguda (1)

Arhim. Efrem Vatopedinul: „Dacă nu le dăm copiilor noștri pe Hristos, studiile nu le folosesc” (video, cu subtitrare în limba română), Atena, 2013

Fragmente din omilia Arhimandritului Efrem, Egumenul Sfintei și Marii Mănăstiri Vatopedi din Muntele Athos, rostită în Centrul de Artă și Găzduire Elaion Loft din Atena, luni 15 aprilie 2013. Înregistrare Pemptousia.

Mulțumim lui Claudiu Bălan – Ortodoxia Tinerilor pentru încărcarea acestui prețios cuvânt pe youtube.

Vezi și

 

„Milostiv ca Hagi-Gheorghe”

hagi-gheorghe_athonitul

Deşi făcea mereu nevoinţă aspră, era sănătos şi mergea atât de uşor, încât ai fi zis că zboară. Ochii lui erau luminoşi şi tot­deauna deschişi. Faţa lui strălucea şi avea o culoare roşie plăcută. Gâtul şi capul său se plecau ca spicul copt. Era de talie mijlocie, slab şi era aproape numai oase, nervi şi piele, deoa­rece cărnurile sale le jertfise lui Dumnezeu, prin asceză făcută cu mărime de suflet. Se bucura de privegheri şi se hrănea duhovniceşte din ele. Toţi oamenii se odihnesc pe paturi, dar Hagi-Gheorghe se odihnea în strană, stând în picioare. Nu stătea aproape deloc în chilie, deoarece noaptea priveghea în biserică, iar ziua vorbea cu oamenii îndureraţi.

Ucenicii lui nu-l oboseau, căci erau ma­turi duhovniceşte, cu toate că printre ei erau şi unii mici de vârstă. Stareţul, cu harisma înainte-vederii pe care o avea, le citea gândurile călugărilor săi, precum şi inimile, mai înainte ca aceştia să-i spună gândurile lor.

Odată a prevăzut şi un accident ce avea să se întâmple în familia Țarului. De aceea a scris Țarului ca în cutare zi să nu treacă peste cutare pod cu trăsura sa. Țarul, când a citit scrisoarea Stareţului, a zâmbit şi a spus: „Călugărul acesta vrea ceva de binecuvântare. Trimiteţi-i câteva ruble!” Însă după şase luni, pe când trecea cu trăsura, împreună cu familia sa, exact la locul şi în luna în care prevăzuse Stareţul, aceasta s-a răsturnat, dar n-au păţit nimic. S-au izbăvit cu toţii ca prin minune. Atunci Țarul şi-a dus aminte de cuvintele prooroceşti ale lui Hagi-Gheorghe şi a înţeles că au fost izbăviţi cu rugăciunile lui.

staretul-hagi-gheorghe-carteDe atunci, Țarul îl avea la mare evlavie și-i trimitea persoane însemnate ca să-i ceară sfatul. Aceasta era firesc să creeze invidie în unii monahi ruşi, care cârteau pentru faptul că ruşii mergeau la Hagi-Gheorghe, are era grec, şi nu mergeau să ceară sfat de la ruşi. Mulţi ruşi care se vindecau cu rugăciunile lui trimiteau îndestulate binecuvântări Stareţului. Dar pentru că el trăia împreună cu obştea sa într-o mare asceză, dădea, la rândul său de binecuvântare tuturor pustnicilor sau săracilor. De aceea atunci când cineva împărţea milostenie la săraci cu dărnicie, obişnuia să se spună: „Acesta-i ca Hagi-Gheorghe”.

Stareţul însuşi purta numai o singură dulamă şi întotdeauna umbla desculţ, numai în biserică purta nişte ciorapi groşi. Bunul Dumnezeu însă îl încălzea cu multa Lui dragoste, deoarece şi credinciosul Său rob se nevoia cu mărime de suflet pentru dragostea Lui. Altfel nu se poate explica omeneşte, faptul de a trăi cineva sus, la Kerasia, acolo unde de pe Athon coboară curenţi foarte reci şi să petreacă iarna aproape gol şi cu foarte puţină hrană us­cată.

Cei care îl cunoşteau pe Stareţ îl cin­steau ca pe un sfânt, precum şi era de fapt. Mulţi închinători ruşi luau fotografii de-ale lui Hagi-Gheorghe şi le duceau în Rusia la bolnavi, care sărutându-le cu credinţă se vindecau. Fotografiile lui Hagi-Gheorghe se aflau în iconostasele ruşilor, împreună cu icoanele sfinţilor. Oamenii îndureraţi îl che­mau în rugăciunile lor, iar sfântul Stareţ îi ajuta cu harul lui Dumnezeu, aşa cum fac sfinţii, deşi se afla încă la Kerasia Athonului.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Starețul Hagi Gheorghe Athonitul, Editura Evanghelismos, București, 2006, pp. 46-49. [Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/rla1Yv ].

Notă: Fragmente din textele publicate de Editura Evanghelismos apar aici cu încuvințarea Părintelui Stareț Ștefan Nuțescu, căruia îî mulțumim pentru îngăduință și dragoste.

Cap. XXXVII: Despre blândeţe, ca cea a lui Hristos, şi despre nerăutate [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Ieromonahul român Leontie din Negreşti, judeţul Neamţ, a venit la Sfântul Munte în 1852 şi a murit în 1901. El şi-a cunoscut dinainte moartea sa. A fost cunoscut pentru smerenia şi inima sa curată, deoarece niciodată nu se supăra şi nimic din ce vedea sau auzea nu-l tulbura. A fost un om paşnic. În fiecare după amiază îşi punea epitrahilul şi vizita cimitirul, unde se ruga pentru părinţii şi fraţii plecaţi.

chrismon 

Bătrânul Z., un părinte de la Noul Schit, a fost ca un miel al lui Dumnezeu, fără pic de viclenie. L-am vizitat spre sfârşitul vieţii sale, când era ţintuit la pat. Odată i-au fost furate 150 kg de ulei. Ucenicul a fost nemulţumit, iar atitudinea lui l-a întristat pe bătrân.
– Binecuvântate, de ce nu mulţumeşti lui Dumnezeu? Acum eşti liber şi cu mai puţine patimi, pentru că avem numai un vas de ulei în loc de trei, a spus bătrânul.
Dar ucenicul lui a continuat să protesteze, să critice şi să aibă suspiciuni.
– Priveşte, fiul meu, i-a spus părintele Z. Priveşte partea bună a lucrurilor. Nu crede tot ce auzi, ci numai jumătate din ceea ce vezi cu proprii tăi ochi.

chrismon

Un părinte blând şi neprihănit spunea:
– Toţi părinţii sunt buni. Toţi se luptă cât pot ei de bine şi numai stând aici, în Grădina Maicii Domnului, este nădejde de mântuire.

chrismon

Adâncit întotdeauna în foloasele rugăciunii minţii, părintele Stachis era un pustnic vrednic de admiraţie. Numai o dată m-am învrednicit să-l văd la arsanaua Schitului Sfânta Ana, deoarece trăia în lumea ascunsă a tăcerii, a unui adevărat isihast. Chilia lui era în partea cea mai de nord a Katunakiei, deşi la început fusese călugăr pe Muntele Sinai. Cum a trecut odată o mare ispită cauzată de trei mireni, e o bună dovadă a smereniei sale neîntrecute şi a lipsei de mânie.
Aceşti oameni construiau cuptoare de cărămidă la o mică distanţă de chilia lui. Unul dintre ei înjura şi vorbea urât cu părintele Stachis, care păstra tăcerea. Ceilalţi l-au sfătuit pe tovarăşul lor să înceteze cu felul acesta nerespectuos şi păcătos de a fi, avertizându-l că un asemenea comportament ar putea aduce ceva rău asupra lui, ceea ce s-a întâmplat într-adevăr. La trei zile după ce cuptoarele au fost aprinse, ele au explodat, făcând zadarnică toată munca zidarilor.
Părintele Stachis avea şi altă virtute. Când bătrânul său a fost ţintuit la pat de boală, părintele Stachis nu putea munci destul pentru a se întreţine pe el şi pe bătrân şi nu s-a ruşinat să ceară, ceea ce a făcut-o cu o smerenie tăcută şi respectuos.
Mulţi părinţi din mănăstirile idioritmice, când s-au mutat din lume, practicau asceza, isihia şi smerenia. Unul dintre ei a fost vrednicul de pomenire părintele Teofil, de care îşi amintesc cu respect toţi călugării din Marea Lavră. El a fost un mare sprijinitor al chinoviei, credincios sarcinii ascultării lui până la sacrificiul de sine şi moarte, desprins total de rude şi lume, blând cu toţi, iubitor al singurătăţii şi rugăciunii. Adeseori mergea la îndepărtatele Paraclisuri din împrejurimi, ca să se roage. Părintele Teofil a fost un adevărat prieten a lui Dumnezeu, cu o fire entuziastă şi perseverentă.

chrismon

Monahul Ioasaf de la Sfânta Ana nu a produs niciodată în viaţa sa vreo supărare. El a fost un exemplu de ascultare, smerenie şi răbdare. A murit în 1947.

chrismon

Monahul Sofronie Bizantinul, om de litere, care trăia la Sfânta Ana, s-a remarcat prin smerenia şi inima sa curată. El a fost secretar al schitului şi principal editor al ziarului «Noul Logos». S-a nevoit într-o chilie părăsită de la Pine. A murit la o vârstă înaintată.

chrismon

A fost un monah care în cei 30 de ani ai vieţii sale nu a supărat pe nimeni.

chrismon

În aşezarea isihastă a vechiului Russikon trăia un monah paşnic, Onisifor. El era aşa de smerit, încât atrăgea oamenii prin simpla lui prezenţă.

chrismon

Călugărul doctor Spiridon Kambanos, Lavriotul, ajutătorul părinţilor bolnavi şi suferinzi, a nevoitorilor pustnici şi a celor din chinovii, era neinteresat de bani şi a fost cunoscut pentru smerenia, bunătatea şi iertarea sa. Odată, când a fost lovit prin cuvinte de unii, el i-a iertat şi le-a spus cuvintele Domnului: «Dacă am vorbit rău, dovedeşte că este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?» (Ioan 18, 23). Aceste lucruri ne-au fost povestite de ucenicul său, călugărul doctor Pavel Lavriotul.

chrismon

Cuviosul părinte Atanasie, bibliotecarul Schitului Sfânta Ana, a fost acuzat pe nedrept în 1935 că a furat un manuscris şi a fost întemniţat trei ani. Nevinovat, el a suferit această ispită cu deplină linişte, îngăduinţă şi fără gânduri rele. El a refuzat să-i urmărească în justiţie pe acuzatorii săi, şi a lăsat Preadreptei Judecăţi să aducă dreptatea.
Pe patul de moarte, cu ultima lui suflare, adevăratul hoţ a mărturisit că a ascuns cartea în gropniţa schitului, unde sunt păstrate oasele celor răposaţi.

chrismon

Monahul Nil a fost un lăudat rod al Sfintei Mănăstiri Simonopetra. El a slujit ca secretar principal al Consiliului Sfântului Munte. A fost atât de smerit, pe cât de cult. Patriarhul Ioachim al III-lea scria mulţilor săi prieteni: «De multe decenii Patriarhia n-a primit asemenea scrisori de la Sfânta Comunitate». Erau momente când i se vorbea părintelui Nil necuviincios, dar reacţia sa era aceea de a spune cu linişte şi calm: «Eu îi văd pe toţi părinţii de la consfătuiri ca pe îngerii lui Dumnezeu, şi prin feţele lor evlavioase îi văd pe părinţii din vechime, întemeietori ai sfintelor mănăstiri». De vârstă medie, având doar 40 de ani, el a murit de tuberculoză. El a fost luat pe neaşteptate, ca bunătatea lui să nu fie schimbată de cel rău.
Când lucra la Patriarhia Ierusalimului, arhimandritul Ioachim Spetsieris (1880–1934) s-a dovedit a fi un lucrător al virtuţii şi ascezei monahale. El a început nevoinţa în Noul Schit, unde s-a întors cu bucurie după ce şi-a desăvârşit studiile şi a slujit Biserica.
A fost cunoscut mai ales pentru răbdarea şi smerenia sa. De fiecare dată când cineva spunea: «Părinte, acei oameni vorbesc de dumneata», el răspundea: «Vă rog, fraţii şi prietenii mei, nu vorbiţi greşit despre nimeni, nu vorbiţi cu răutate împotriva binefăcătorilor mei».

chrismon

Egumenul Sofronie de la Mănăstirea Sfântul Pavel, care a murit în 1881, în al optzecilea an al vieţii sale, era un om foarte smerit. De fapt, el era adesea criticat pentru smerenia şi blândeţea sa. Nimeni nu l-a văzut mânios. Se spune că osemintele lui erau binemirositoare. Părintele Ioachim Spetsieris ne-a povestit despre virtutea acestui bărbat.

chrismon

Părintele Varlaam de la Mănăstirea Xenofon, care a trăit peste 100 de ani, a lăsat în urma lui, în inimile şi minţile monahilor mai tineri decât el, care l-au întâlnit aproape de sfârşitul vieţii sale, raze de bunătate, blândeţe şi dragoste. Chiar la vârsta de 100 de ani curăţa încă pomii, dar nu pentru că muncea din greu şi nici pentru răbdarea pe care o avea în boli (suferind de hernie, pentru care niciodată nu a purtat brâu) era atât de iubit, ci pentru dragostea şi răbdarea pe care le arătase de nenumărate ori.
Odată, a mers cu nişte părinţi mai în vârstă la metocul mănăstirii, la Sfântul Nicolae, Halkidiki. Acolo erau nişte probleme cu oamenii din zonă. Părintele Varlaam le-a vorbit cu blândeţea lui obişnuită, dar acei oameni, neascultători din fire, l-au defăimat şi au turnat un bidon cu vopsea pe capul lui. Bătrânul s-a întors la părinţi şi, fără să se plângă, i-a asigurat liniştit că îi iertase deja pe duşmanii săi.

chrismon

Sufletul vrednicului de pomenire părinte Atanasie, egumen al Sfintei Mănăstiri Grigoriu, era ca un port fără furtună. Egumenul de mai târziu, Visarion, spunea: «El se aseamănă cu figurile ascetice ale Tebei din Egipt. Mult mai îndrăgea duhul nemâniei şi al blândeţii, pe care se străduia să-l sădească şi în ucenicii săi. Încă şi poet a devenit pentru aceasta, dându-le să citească versurile sale, dedicate sfintei blândeţi. Un oarecare călugăr grigoriat a primit această poezie a sa, la metocul din Voultista:
O, ce drag şi dulce-mi este
omul blând şi cumpătat!
Când altul m-a împilat
la ce bun sa-l fi mustrat?
Piere oare-a sa turbare,
auzind a mea mustrare?

Când prinde-a se-nverşuna,
de-aş începe-a-i da răspuns,
într-o clipă, chiar ca el,
turbat şi eu am ajuns.

Însă-n ceasul învrăjbirii
buzele-mi n-or să grăiască,
ci-aşteapta-voi, potolit,
norii să se risipească.

Nedreptatea voi zdrobi-o
mai apoi, blând, cu răbdare,
şi-auzi-mă-voi mai bine,
nerănit de-nverşunare.*
*Traducerea poeziei aparţine Cristinei Băcanu [Nota editorului].

chrismon

Părintele isihast Efrem din pustia Katunakia, un bun dascăl al vieţii îngereşti, care încă trăieşte* şi-i îndrumă pe atleţii lui Hristos, ne-a spus:
Următoarea întâmplare a avut loc în Mănăstirea Iviron. Un bărbat căra lemne de foc. Un preot i-a cerut să-i aducă şi lui:
– Îţi voi aduce, părinte. Cât vrei?
– Zece sarcini.
Omul i le-a adus.
– Adu-le mai aproape, a spus preotul.
– Trecerea e prea strâmtă şi prea abruptă pentru animal, părinte. Îi e frică, a răspuns omul.
– Îţi spun: adu lemnele mai aproape.
Şi ei s-au certat.
– Nu vei fi iertat, a spus preotul.
– Nici tu nu vei fi iertat, a răspuns omul şi a plecat.
– Acum ce mă fac? s-a gândit preotul. Nu pot sluji Liturghia. Nu pot. Ce am să fac? A! Când va trece mâine omul, îi voi face plecăciune şi-i voi cere iertare. Dar dacă se îmbolnăveşte fiul lui şi trebuie să plece până atunci? Cum îl voi găsi pe om?
Între timp s-a lăsat noaptea, iar porţile mănăstirii au fost închise.
– Şi acum? s-a gândit preotul. Nu pot să ies să-l caut nici să intru înăuntru când mă întorc. Dar acum, că ne-am blestemat unul pe celălalt? Am o adevărată comoară pe care o pot folosi. E rugăciunea. Maica Domnului mă va lumina ce să fac.
Când noi, călugării, avem vreo problemă, cerem ajutorul Maicii Domnului. El a început să se roage: «Maica Domnului, ce să fac?».
Nu a durat mult până ce i s-a dat răspunsul. A aprins o lanternă, a ieşit prin poarta mică a mănăstirii şi a început să urce muntele, noaptea, numai cu lanterna, ca să-l călăuzească.
– Bună seara.
– Bine ai venit, părinte.
– Binecuvântate, a spus preotul, ne-am certat pentru nişte lemne. Iartă-mă!
– Dumnezeu să te ierte, părinte! a răspuns el. Te rog, iartă-mă şi pe mine.
– Dumnezeu să te ierte, a răspuns preotul şi a plecat ca să slujească Liturghia.
Când ai o neînţelegere cu cineva, să nu mergi să iei împărtăşania până nu te împaci întâi.
Un incident asemănător s-a întâmplat cu câţiva ani în urmă. Trecea un mic vaporaş şi l-am văzut pe părintele Democlit, care era medic la Noul Schit, şi pentru că părintele meu era bolnav, am urcat la bord ca să-l întreb ceva despre el, dar nu i-am spus nimic căpitanului şi el a crezut că merg la Dafni. După ce toţi părinţii au urcat la bord, vaporaşul s-a îndepărtat de doc.
– Kosta, i-am spus căpitanului, eu nu călătoresc.
– De ce nu mi-ai spus nimic?
Am răspuns:
– Am vrut numai să-i spun o vorbă medicului până vin ceilalţi părinţi la bord.
Kosta a întors în doc şi eu am sărit.
– Du-te dracului, a ţipat el.
Am mers la părintele meu şi i-am spus ce mi s-a întâmplat cu Kosta. Mi-am dat seama că nu pot sluji Liturghia şi am hotărât ca la prânz, când Kosta se întoarce, să merg la el şi să-i cer iertare. La prânz am plecat.
– Cum stau lucrurile, Kosta? am întrebat.
– Totul e bine, părinte.
– Binecuvântate, în această dimineaţă am greşit şi te-am supărat. Iartă-mă!
– Dumnezeu să te ierte.
După ce ne-am împăcat, am putut să slujesc Liturghia!
Părintele Efrem le mai spunea mirenilor:
– La fel ar trebui să procedezi cu prietenii şi colegii tăi muncitori. Dacă spui ceva greşit, nu merge să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine. Nici măcar nu poţi să te rogi. Rugăciunea nu ajunge nicăieri. Trebuie să fii iertat. Apoi poţi să te rogi şi să iei Sfintele Taine.
* Părintele Efrem Katounakiotul era în viață când s-a editat prezentul Pateric athonit, însă a răposat în 1998 [Nota editor blog].

chrismon

Un bătrân smerit dintr-o chinovie, spunea:
– Nu mă plâng de nimeni. Toţi mă iubesc. Toţi sunt buni. Sunt aşa de fericit! Îi dau slavă lui Dumnezeu. Îmi vine să plâng de bucurie.

chrismon

Vrednicul de pomenire duhovnic Simeon, fostul egumen de la Simonopetra, era atât de lipsit de răutate, încât atunci când a cunoscut o persoană care a furat ceva, nu a trădat-o. Când a fost întrebat despre aceasta, el a răspuns: «Întreabă-l pe Sfântul Simeon; el ştie…».

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

Pelerinaj la Muntele Athos (1 – 6 martie 2015). [Îmbarcare din Moineşti, Oneşti, Focşani, Buzău, Urziceni, Bucureşti, Giurgiu]

manastirea-sfantul-pavel-athos

Duminică, 1 martie 2015: Plecare din Moinești (aprox. 13.00-14.00) – Adjud – Focșani – Buzău – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli (poarta de intrare spre Sfântul Munte Athos).

Luni, 2 martie (ziua 1): Ouranopoli, imbarcare pe ferryboat – DafniMăn Dionisiu (închinare la mormântul Sf. Nifon, la mâna dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul, la icoana Maicii Domnului – Acatist și la celelalte odoare). Drumeție de aprox. 1.30 h până la Măn. Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Mănăstirea Sfântul Pavel (cazare).

Marți, 3 martie (ziua 2): Mănăstirea Sfântul Pavel. Plecare cu mașina la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).

Miercuri, 4 martie (ziua 3): Schitul Lacu. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. MorfonoSchitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Schitul Prodromu (cazare).

Joi, 5 martie (ziua 4): Schitul Prodromu. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) Mănăstirea Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – optional, in functie de timpul avut la dispozitieMănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).

Vineri, 6 martie (ziua 5): Schitul Sf. Andrei – Serai – Karyes (capitala Sfântului Munte). În funcție de timpul avut la dispoziție (până la plecarea spre portul Dafni) se va vizita Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și Chilia Panagouda unde a viețuit în ultimii ani Cuviosul Paisie. Plecare cu mașina din Karyes spre portul Dafni. Dafni (timp pentru cumpărat suveniruri din magazinele cu specific religios) îmbarcare pe ferryboat spre Ouranopoli. Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București (aprox. 5.00 am în dimineața zilei de sâmbătă, 7 martie) – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești.

PRECIZARE: Este posibil să se mai rămână o noapte în Ouranoupolis (cazare 10-15 euro/pers) după ieșirea din Sfântulul Munte. Astfel se va putea vizita și  Mănăstirea Sf. Ioan Teologul – Suroti (închinare la mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat, și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul), mănăstirea fiind închisă publicului în ziua de vineri.

NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările!

Preț: 200 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 95 euro pentru acest traseu). Adică, cu toate cheltuielile incluse – 320 euro.

Locuri disponibile: 8 (opt!) / Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focşani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică. / Nu este necesar pașaportul, doar cartea de identitate care trebuie să nu expire în următoarele 3 luni de la ieșirea din țară.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 120 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Monahii de la Muntele Athos (1953, documentar în limba franceză)

Monahii de la Muntele Athos / Moines du Mont Athos (1953, documentar în limba franceză). Realizator Jacques Valentin / Armor Films.

 

Sfântul Munte, dincolo de scandaluri, Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii

athos-irinel (68)

Prelegere ținută de Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația ”Prietenii Sfântului Munte” la Societatea Arheologică din Atena, 17 decembrie 2009

nicolaos-al-mesogheeiiSfântul Munte are ceva unic. Constarea aceasta nu este prefabricată, nici provocatoare, nici cumva plănuită și impusă. Este mărturisită de toată lumea. [Sfântul Munte] vorbește prin firea lui, prin odoarele lui, prin felul de a fi al oamenilor săi, prin credința lui, prin particularitatea sa bisericească, prin tradiții, atât cele dumnezeiești, cât și cele omenești. [Athosul] vorbește într-o măsură și într-un chip care nu se compară cu nimic altceva. Vorbește impresionând, vorbește insuflând, vorbește emoționând, vorbește cutremurând, vorbește provocând schimbarea vieții, vorbește schimbând modul de gândire al oamenilor, făcându-i pe mulți de la care nicidecum nu te-ai fi așteptat, să părăsească lumea și să primească viețuirea monahală. Vorbește totdeauna, mult, profund, tuturor. Vorbește chiar și în răstimpurile de aparentă decadență. Vorbește pelerinilor, credincioșilor, oamenilor simpli și modești. Vorbește și celor umblați prin lume, intelectualilor, celor căutători și pretențioși. Vorbește însă și celor care tăgăduiesc credința, celor de altă credință, celor care se împotrivesc monahismului ca formă de viață, celor indiferenți, [Muntele] vorbește tuturor. Nu vorbește însă niciodată celor care fie îl ignoră, fie, atunci când se apropie de el, refuză să vadă realitățile imediate.

Pentru un anume motiv, Sfântul Munte fură inimile ca spațiu și farmecă ca viziune de viață. A unei vieți care în ciuda asprimii ei răspândește mireasma unei dulceți nepătrunse și, în ciuda caracterului extrem care o caracterizează, aduce un echilibru ”nu din această lume” (In 8:23, 18:36). Caracterul absolut și bulversant al rânduielilor acestei vieți a condus mereu la surprize, care te fac să bănuiești că Sfântul Munte ascunde un adevăr pe care merită să îl crezi și o însușire de care merită să te bucuri.

Citește întreaga prelegere a Mitropolitului Nicolae la linkurile de mai jos postate de pemptousia.ro:

Sfântul Munte, dincolo de scandaluri – 1. O introducere în temă
Sfântul Munte, dincolo de scandaluri – 2. O recunoaștere universală
Sfântul Munte, dincolo de scandaluri – 3. Bizanțul – ocupația otomană – slavii
Sfântul Munte, dincolo de scandaluri – 4. Scandalurile din trecut
Sfântul Munte, dincolo de scandaluri – 5. Scandalurile contemporane
Sfântul Munte, dincolo de scandaluri – 6. În apărarea Sfântului Munte

 
Foto: Mănăstirea Grigoriu – Muntele Athos / credit foto Irinel Cîrlănaru

Celebrarea canonizării Cuviosului Paisie Aghioritul la Lamia, Grecia [foto]

Această prezentare necesită JavaScript.

Decizia Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice cu privire la canonizarea Cuviosului Părinte Paisie Aghioritul, a fost primită de către reprezentanții clerului, obștile monahale și populația Ftiotidei, în vesele bătăi de clopote ale bisericilor și mănăstirilor.

O icoană mare a Sfântului Părinte Paisie a fost adusă spre închinare, în biserica mitropolitană ”Buna Vestire” din Lamia, fiind săvârșită o slujbă de mulțumire de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae al Ftiotidei, în prezența reprezentanților clerului din Lamia si a mulțimilor de credincioși. Exprimandu-și mulțumirea față de hotărârea Patriarhiei Ecumenice, Înaltpreasfințitul a subliniat faptul că Sfântul Paisie a fost un mare binefăcător, întărindu-i pe oameni prin rugăciunea sa, prin dragostea sa și nenumăratele minuni.

Regiunea Ftiotidei a cunoscut marea binecuvântare de a-l avea pe Părintele Paisie în orașul Makrokomi, în calitate de soldat în perioada dificilă a războiului civil, având acum marea bucurie de a-l număra pe noul sfânt al Bisericii noastre în ceata sfinților din Ftiotida.

13 ianuarie 2015
Traducere şi adaptare după
romfea.gr
pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu

13 ianuarie 2015: Cuviosul Paisie (Eznepidis) Aghioritul a fost trecut oficial în rândul Sfinților Cuvioși ai Bisericii de către Patriarhia Ecumenică

paisios2323

Sfântul Sinod, sub președinția Sanctității Sale, s-a întrunit în ședință ordinară astăzi, marți, 13 ianuarie 2015, pentru a dezbate temele înscrise pe ordinea de zi. În timpul ei, Sfântul Sinod : a) aprobând, în unanimitate, referatul Comisiei Canonice, a înscris în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe pe monahul Paisie Aghioritul și b) la propunerea Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, prin vot canonic, a ales, în unanimitate, pe Preacuviosul Arhimandrit Irineu Avramidis, slujitor în Paris, Episcop-Vicar al Înaltpreasfințitului Emanuil, Mitropolitul Franței, cu titulatura strălucitei Episcopii de altădată Regius.

Patriarhia Ecumenică, 13 ianuarie 2015.

Secretariatul Sfântului Sinod

Traducere de Pr. drd. Petru Sidoreac după  Fos Fanariou și Romfea.gr

Să avem parte cu toții de rugăciunile sale! Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Reamintim și faptul că, după proslăvirea oficială a Părintele Porfirie Kavsokalivitul, pe data de 27 noiembrie 2013, Patriarhia Ecumenică a anunțat că va fi canonizat întâi Părintele Paisie Aghioritul (fapt întâmplat astăzi, 13 ianuarie 2015,  din mila Domnului), dar că vor urma să fie canonizați și Părintele Amfilohie (Makris) din Patmos, Arhimandritul Sofronie (Saharov) de la Essex şi Stareţul Efrem Katunakiotul. Nu e un lucru îndepărat nici canonizarea lui Gheron Iosif Isihastul, deja cinstit în toată lumea ortodoxă.

Să ne bucurăm! „Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui” (Psalmul 67, 36).

Foto (jos): Cuviosul Paisie Aghioritul împreună cu Patriarhul Ecumenic Bartholomeu

patriarxispaisios

A trecut la Domnul Rafail, fratele Cuviosului Paisie Aghioritul

Rafail Eznepidis

Pr. Petru Sidoreac

În data de 26 decembrie 2014, a doua zi de Crăciun, clopotele din Konița, Grecia anunțau plecarea la Domnul a lui Rafail Eznepidis, fratele cel mai mare al Cuviosului Paisie Aghioritul. Cu vârsta atingând aproape un secol (mai exact 96 de ani), Rafail era ultimul membru al familiei și un simbol pentru cel care, trecând pragul casei lor părintești din Konița, încerca să pătrundă în trecutul familiei marelui ascet athonit.

Am avut bucuria să-l întâlnesc în ianuarie 2009. Am mers la el acasă, împreună cu P. Cuv. Arhim. Theoklitos Bolkas, starețul Mănăstirii ”Sf. Arsenie Capadocianul” din Halkidiki, Grecia, și cu alți cunoscuți de-ai familiei Cuviosului Paisie Aghioritul. Eram prezenți în Konița cu ocazia Parastasului de 40 de zile săvârșit pentru sora acestuia, Hristina. Aceasta fusese penultima petală dintr-o floare rară numită familia Eznepidis.

Îmi amintesc că Rafail, în ciuda vârstei înaintate, nu-și pierduse umorul. La întrebarea mea câți ani are, mi-a răspuns: ”Nouă și trei”, adică 93 de ani. O altă întrebare l-a făcut să se întoarcă în timp cu aproximativ 75 de ani: de ce ascundea cărțile micuțului său frate Arsenie (viitorul Paisie Aghioritul) și nu-l lăsa să citească? Răspunsul său mi-a confirmat detaliile prezentate în cartea ”Viața Cuviosului Paisie Aghioritul”, scrisă de Ieromonahul Isaac: trebuia ca Arsenie să-și pregătească mai întâi temele pentru școală, după aceea să se preocupe de lectura duhovnicească!

Rafail-Eznepidis-350Mai multe mărturii din trecut mi-a oferit soția bătrânului Rafail, care, de altfel, se afla într-o stare a sănătății mult mai bună.

Pentru mine, vizita în casa părintească a Cuviosului Paisie și întâlnirea acolo cu ultimul său frate în viață au însemnat o adevărată binecuvântare care nu se poate șterge niciodată din memorie. Pentru că am fost ACOLO, printre EI, cei care i-au fost rudele cele mai apropiate, atât de iubite, dar și atât de jertfelnic evitate de marele ascet contemporan, care, odată cu canonizarea sa, va da o și mai mare greutate numelui de Eznepidis.

 chrismon

Vă prezentăm mai jos câteva date din istoria binecuvântată a familiei Cuviosului Paisie Aghioritul, cu directă trimitere la Rafail, pentru care ne rugăm ca Domnul să-l odihnească alături de sfântul său frate. [1]

 La început numele lor de familie era Hagidighenis. După aceea au fost siliți de împrejurări să ia ca nume de familie numele străbunicului Starețului, care se numea Teodosie. Așadar tatăl lui se numea la început Prodromu Teodosiu. Însă, deoarece era urmărit de către turci, și-a schimbat din nou numele de familie în Eznepidis, care înseamnă ”străin”.

Prodromu era urmaș al unei familii înstărite din Farasa, care erau conducătorii satului de multe generații. El a îndeplinit această funcție câteva decenii, deoarece avea darul bunei ocârmuiri. Mama Starețului se numea Evloghia [2]. Se trăgea din neamul Frangopulos și era rudă cu Sfântul Arsenie. Era înțeleaptă, harnică, foarte evlavioasă și fusese crescută sub povățuirea Cuviosului Arsenie. Pe frumoasa tânără Evloghia au căsătorit-o părinții ei de la vârsta de cincisprezece ani cu Prodromu Eznepidis.

paisios2323Aceste binecuvântate suflete, Prodromu și Evloghia, au dobândit zece copii. Primii doi, Ecaterina și Sotiria, au murit de mici. Atunci când Cuviosul Arsenie l-a botezat pe cel de-al treilea copil, a spus să-l numească Zoe (adică viață) și de atunci toți copiii au rămas în viață. Numele lor, în ordinea vârstei, sunt: Zoe, Maria, Rafail, Amalia, Haralambie, Arsenie (Starețul Paisie), Hristina și Luca.

Când (micul Arsenie – n. n.) a învățat să citească bine a găsit o Biblie și a început să citească în fiecare zi din cele patru Evanghelii. Se îndulcea de asemenea și cu citirile din Viețile Sfinților. Adunase o cutie cu vieți de sfinți. Când se întorcea de la școală nu voia nici să mănânce, ci mergea mai întâi și citea din viețile sfinților. Fratele său cel mai mare (Rafail – n. n.), deși era evlavios, i le ascundea, deoarece nu voia ca micul Arsenie să se preocupe cu cele bisericești și astfel să-și neglijeze lecțiile. Arsenie nu spunea nimic. Găsea alte vieți de sfinți și se hrănea duhovnicește. Odată fratele său cel mai mare s-a minunat văzându-l citind viața unui sfânt necunoscut, al cărui nume îl auzea pentru prima dată.

– Unde l-ai aflat și pe acest sfânt? l-a întrebat cu uimire.

[1] Fragmentele sunt preluate din cartea ”Viața Cuviosului Paisie Aghioritul”, scrisă de Ieromonahul Isaac. Editura Evanghelismos, București 2005. Traducerea în limba română a fost realizată de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

[2] În legătură cu numele mamei sale, Starețul a spus că se numea Evloghia și cu acest nume o avea scrisă în pomelnice (diptice), dar în Konița o numeau Evlampia.

Sursa: comuniuneortodoxa.ro

Darurile Magilor, scoase la închinare în Halkidiki [ianuarie 2015]

darurile-magilor

Pr. Petru Sidoreac

Pentru clericii Mitropoliei Kasandriei din regiunea Halkidiki din nord-estul Greciei, ziua de 2 ianuarie 2015 a reprezentat un moment deosebit, care a inclus o dublă binecuvântare.

Mai întâi, la chemarea chiriarhului locului, I.P.S. Mitropolit Nikodimos, aceștia, însoțiți de membrii familiei, s-au reunit în biserica Maicii Domnului din Triglia, pentru tradiționala binecuvântare a ”pâinii Sfântului Vasile” (”Vasilopita” = prăjitură realizată după o rețetă asemănătoare cu cea a cozonacului simplu, în care este ascunsă o monedă). Obiceiul reunește la fiecare început de an grupuri de oameni, de la nivelul familiei până la cel al instituțiilor, dând posibilitatea de a se exprima urări, speranțe și binecuvântări.

darurile-magilor-halkidikiAl doilea eveniment neașteptat a fost prezența, pentru o zi, în biserica respectivă, a Darurilor Magilor de la Betleem, aduse de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos. Fiu duhovnicesc al mănăstirii athonite, părintele paroh, Arhimandritul Hrisostomos Korozis, a dorit să facă o surpriză tuturor în aceste zile când răsunetul colindelor este încă proaspăt în memoria creștinilor.

În cuvântul ținut, Înaltpreasfințitul Nikodimos a urat tuturor celor prezenți un an binecuvântat, accentuând importanța contribuției fiecăruia în vederea îmbunătățirii vieții spirituale, dar și materiale a Bisericii și a societății grecești, în general. De asemenea, a mulțumit pentru găzduire și pentru masa festivă oferită de parohia Triglia tuturor invitaților, precum și pentru bucuria dată de odoarele sfinte provenite din vremea Mântuitorului.

Istoricul Darurilor Magilor  [1]

După cum menționează Sfânta Evanghelie, Magii veniți de la Răsărit la Betleem pentru a se închina Pruncului Iisus, I-au oferit daruri prețioase cu valoare de simbol: aur, tămâie și smirnă. Aur, ca unui Împărat, tămâie, ca unui Dumnezeu și smirnă, ca unui Om, Ce avea să moară și să fie îmbălsămat.

Aceste Daruri prețioase au fost păstrate de Maica Domnului cu grijă toată viața, întrucât și-a dat seama de valoarea lor simbolică. Înainte de adormirea sa, le-a încredințat la două fecioare evlavioase, care le-au transmis mai departe și astfel, din generație în generație, s-a ajuns ca în anul 404 să fie duse de împăratul bizantin Arcadie la Constantinopol, unde au fost păstrate până la cucerirea acestuia de către turci (1453). Cu această ocazie, soldații invadatori le-au descoperit printre celelalte piese de tezaur și le-au oferit soacrei sultanului, Maro, care era creștină de origine sârbă. Din porunca ei, în anul 1470, Darurile Magilor au fost mutate la Mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte Athos, unde se păstrează până astăzi, ca unul dintre odoarele cele mai de preț ale credinței noastre.

[1] Date preluate din pliantul oferit invitaților, editat de Mănăstirea Sf. Pavel – Athos.

Sursa: comuniuneortodoxa.ro

Sfânta Chinotită și chestiunea Mănăstirii Esfigmenu, Ieromonahul Nicodim de la Marea Lavră

esfigmenu

Ieromonahul Nicodim de la Marea Lavră
Președinte al comisiei Sfintei Chinotite însărcinate cu soluționarea schismei esfigmenite

Chestiunea Sfintei Mănăstiri Esfigmenu a fost clarificată din punct de vedere bisericesc, canonic, juridic, instituțional. Nu există nimic nelămurit în acest sens. Ne confruntăm însă, desigur, cu refuzul deținătorilor clădirilor mănăstirii de a le preda, însă treptat se încheie și procedurile juridice de preluare a lor.

Efortul pe care îl fac cei ce dețin ilegal clădirile mănăstirii de a-și impune prezența în Sfântul Munte a fost diagnosticat și descris încă de la început de Sfânta Chinotită: aceștia nu fac altceva decât să provoace mult zgomot jurnalistic și de comunicare, pentru a atrage simpatia opiniei publice. Sfânta Chinotită a păstrat în mod constant și continuă să păstreze tăcerea și ia poziție doar în situații de extremă necesitate, ca să nu dea apă la moară tacticii lor distonante, dar și pentru a nu scandaliza poporul simplu, denunțând fapte necuviincioase, care nu se cuvine să se întâmple într-un loc sfânt. Ne rugăm zi și noapte și avem conștiința împăcată și încredințarea foarte adâncă, că mai devreme sau mai târziu Atotbunul Dumnezeu, precum și Chivernisitoarea acestui loc cu nume sfânt, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, vor reașeza adevărul și că Sfântul Munte va ieși întărit de pe urma acestei intrigi, așa cum s-a întâmplat în atâtea și atâtea momente critice ale istoriei lui.

Ierom.Nikodimos.MareaLavraÎn calitatea mea de membru al Sfintei Chinotite, am cinstea de a participa la evenimentul de azi, acceptând invitația părinților obștii legale a mănăstirii, care slujesc cu bună izbândă încă din 2005, ridicând la propriu crucea martiriului de a fi insultați și calomniați prin zgomotul jurnalistic și comunicațional de care am pomenit mai înainte. Le mulțumesc pentru invitație și declar că am primit-o călduros, pentru că am conștientizat că în cadrul unei asemenea manifestări este posibilă prezentarea sobră a poziției și acțiunilor Sfântului Munte în abordarea problemei Mănăstirii Esfigmenu celei aflate în multă rătăcire și strâmtorare, dar și în abordarea datelor acestei schisme contemporane.

Sfânta Mănăstire Esfigmenu este una dintre cele douăzeci de mănăstiri suverane, împărătești, stavropighii patriarhale, ale Sfântului Munte, cu o lungă istorie de la bizantini până în vremurile mai noi, care a dat și mari sfinți ai Bisericii noastre și alte personalități însemnate, o adevărată podoabă a societății Sfântului Munte. Până acum câteva decenii era vestită ca una din obștile cele mai bune, mai aspre în nevoință și mai tradiționale ale Sfântului Munte.

Va trebui să menționăm că o mănăstire suverană a Sfântului Munte, dincolo de faptul că este un loc de nevoință a monahilor, are drepturi și îndatoriri mai mari decât alte așezăminte monahale – drepturi și îndatoriri care i-au fost încredințate tocmai pentru a fi păstrată netulburată de-a lungul veacurilor nevoința monahilor în aceste locașuri. O asemenea mănăstire, constituie, așadar, persoană juridică a Dreptului Public, care își exercită public puterea și se bucură de numeroase privilegii și înlesniri care decurg din statutul special al Sfântului Munte, fiind în același timp încărcată și cu răspunderi duhovnicești și administrative corespunzătoare.

Sfânta Mănăstire Esfigmenu, prin actele ocupanților ei, a căzut într-o situație dramatică și inedită în istoria ei, adică, în fond, a ajuns deja la statutul de chilie, de vreme ce nu își mai exercită răspunderile și competențele de mănăstire aghiorită suverană, persoana juridică a mănăstirii nemaifuncționând și devenind astfel fără ipostas. Obștea mănăstirii nu mai există. Clădirea mănăstirea a fost ocupată ilegal de un grup de persoane, care pe proprie răspundere au pierdut statutul de monahi aghioriți și comit uzurpare de putere și o mulțime de alte infracțiuni penale. Dorim să atragem atenția că această stare, în afară de lezarea în sine a mănăstirii, constituie și o foarte serioasă amenințare împotriva Sfântului Munte însuși.

Aghioriții au conștiința comună că Sfântul Munte își datorează în mare parte supraviețuirea și continuitatea de-a lungul a douăsprezece secole grijii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de a-l înzestra, precum și statutului de autoadministrare, care este același pentru întreaga peninsulă, așa încât să vorbim despre ”Sfântul Munte”, iar nu pur și simplu despre o adunare de mănăstiri. Acest lucru este acceptat și de istorie, și de științele juridice. Aceasta este diferența, unicitatea și avantajul Sfântului Munte spre deosebire de alte centre monahale foarte valoroase, precum sunt, de pildă, Meteorele, sau, mai demult, mănăstirile Olimpului Bitiniei. Prin urmare, o noțiune constitutivă fundamentală a centrului nostru monahal este principiul unității și comuniunii bisericești și administrative a tuturor mănăstirilor aghiorite.

Concret, unitatea și comuniunea bisericească este definită prin apartenența comună la jurisdicția directă a Patriarhiei Ecumenice, sub supravegherea supremă a căreia se păstrează cu acrivie statutul aghiorit în cele duhovnicești, în timp ce nu se permite altă pomenire în afara celei a Patriarhului Ecumenic. Mănăstirile suverane sunt datoare să aibă deplină comuniune bisericească între ele și să participe la ceremonii și slujbe comune.

Unitatea și comuniunea administrativă se manifestă prin participarea obligatorie a mănăstirilor suverane la organismele administrative comune (Sfânta Chinotită, Sfânta Epistasie etc.) și prin conformarea față de comandamentele Statutului Sfântului Munte despre relațiile dintre Sfânta Chinotită și Sfintele Mănăstiri și față de deciziile și regulile pe care le votează organele competente comune.

Este vorba de o comunitate religioasă unitară, la care participă ca membri stabili cei care se încadrează liber în aceasta și trăiesc și acționează în deplină comuniune cu ceilalți. Orice om, desigur, are dreptul la libertate religioasă, prin urmare și dreptul de a nu accepta comuniunea cu ceilalți membri ai societății aghiorite, însă, în acest caz, sincer și cinstit ar fi să părăsească de bunăvoie Sfântul Munte.

Astfel, în cazul Sfântului Munte, pentru a fi apărat caracterul monahal întru totul ortodox, Constituția și Statutul Sfântului Munte interzic instalarea eterodocșilor sau a schismaticilor. Având în vedere cele de mai sus, se înțelege de ce în Sfântul Munte nu este permisă toleranță religioasă sau o libertate religioasă individualizată, în sensul în care acestea sunt valabile pentru comunitățile monahale din restul statului elen, ci este protejată la modul absolut libertatea religioasă a Sfântului Munte ca întreg, adică dreptul de a reprezenta o comunitate religioasă cu un mod anume de manifestare a religiozității.

Destrămarea unității bisericești și administrative a Sfântului Munte este de neconceput pentru regimul aghiorit, pentru că provoacă o totală blocare în funcționarea lui instituțională și în definitiv afectează însuși ipostasul său. Chestiunea are dimensiuni instituționale, duhovnicești, bisericești, dar și naționale foarte serioase, pentru că, dacă este acceptată posibilitatea unei mănăstiri de a se rupe de celelalte din motive pe care ea le invocă unilateral, atunci este logic că și alții ar putea să invoce motive de credință, conștiință, etnice etc. de a scoate mănăstirile din comuniunea aghiorită și de a le trece nestingherit în alte jurisdicții bisericești sau naționale, cu urmări catastrofale pentru Sfântul Munte, pentru Biserică și pentru suveranitatea teritorială a țării noastre. Din acest motiv, este absolut interzisă orice modificare a numărului celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri suverane ale Sfântului Munte.

La începuturile deceniului ’70 a avut loc o tulburare în Sfântul Munte din cauza ”deschiderilor” ecumenice ale Patriarhiei Ecumenice. Între alte proteste, s-a aplicat și oprirea temporară a pomenirii Patriarhului Ecumenic de atunci de către o pleiadă de sfinte mănăstiri, fără ca, totuși, vreuna dintre acestea să se rupă de comuniunea bisericească cu celelalte mănăstiri suverane și cu Biserica Ortodoxă în întregul ei, nici, desigur, ca vreuna să treacă în altă jurisdicție bisericească, lucruri care, așa cum am spus, sunt interzise categoric. Singura excepție negativă, din păcate, a fost Sfânta Mănăstire Esfigmenu, în care atunci intrau din lume oameni străini de cugetul aghiorit și își impuneau opiniile având ca scop nedeclarat ”cucerirea” cât mai multor mănăstiri de partea lor. Rezultatul a fost ca Mănăstirea Esfigmenu să procedeze la despărțirea ei de trupul aghiorit, lucru nepermis pentru regimul aghiorit care datează de mai bine de un mileniu.

Astfel, dincolo de simpla încetare a pomenirii Patriarhului Ecumenic, mănăstirea a întrerupt de atunci până azi comuniunea bisericească cu celelalte mănăstiri aghiorite și cu toate bisericile ortodoxe, trecând la comuniunea bisericească deplină și exclusivă cu una din grupările așa-numiților ortodocși autentici, care, de reținut, nu au comuniune bisericească nici măcar între ei. De atunci, în mănăstire nu a mai fost primiți ca viețuitori decât cei care acceptau comuniunea bisericească exclusiv cu această grupare, în timp ce ceilalți erau înlăturați. Așadar, această despărțire a fost manifestată în 1972 prin refuzul reprezentantului acestei mănăstiri de a participa la ceremoniile aghiorite comune în cadrul Sfintei Biserici Protaton, dar nici la rugăciunea scurtă, simplă și smerită a reprezentanților care are loc înaintea ședinței Sfintei Chinotite. După repetata constatare a celor de mai sus, Sfânta Chinotită, ca primă măsură, l-a îndepărtat temporar pe reprezentantul Mănăstirii Esfigmenu, cerând și așteptând întoarcerea mănăstirii la rânduiala ei canonică. Această întoarcere nu a avut loc însă niciodată, ci curând ruptura a devenit definitivă, nu doar la nivel bisericesc, ci și la cel administrativ. Mănăstirea, în ciuda invitațiilor repetate ale Sfintei Chinotite, nu a mai trimis reprezentant (cu excepția întrunirii unei Duble Sinaxe Extraordinare din 1973) sau epistat, nu a mai participat la nici o activitate comună, dar nici nu a mai permis exercitarea competențelor Sfintei Chinotite în mănăstire.

Într-o încercare de a opri înaintarea spre catastrofă a mănăstirii, Sfânta Chinotită a recurs în 1974 la decizii de expulzare doar pentru egumen și pentru epitropii mănăstirii, care de atunci au pierdut calitatea de monahi aghioriți. Aceștia nu au respectat deciziile Sfintei Chinotite (tactică ce a devenit constantă de atunci până nu de demult) și au continuat să administreze și chivernisească mănăstirea. De atunci, administrația mănăstirii a intrat într-o stare de ilegalitate și Sfântul Munte nu a recunoscut niciodată această administrație, considerând și actele ei ca fiind neîntemeiate. În acest regim de ilegalitate au avut loc și două alegeri de ”egumeni”, în 1975 și în 1999, care, desigur, nu au fost recunoscute niciodată de către Sfântul Munte. Vă rog să luați aminte mai ales la faptul că toți acești jalnici ocupanți care s-au prezentat și au acceptat să fie rasofiriți, în deplină cunoștință de cauză au fost de acord cu un regim de ilegalitate și anticanonic, știind foarte bine că Sfântul Munte nu îi înscrie în monahologiile centrale și nu îi recunoaște deplin și că, în cele din urmă, nu aveau nici un drept să se instaleze acolo. Gruparea aceasta concentra, așadar, toate caracteristicile unei ”obști speciale”, pe care Statutul Sfântului Munte o interzice (art. 183), și acționa de asemenea susținut și atragerea altora de partea lor, lucru care de asemenea este interzis (art. 184). În acest sens, toți acești oameni reprezintă cazuri clasice de schismatici, lucru care, și acesta, este interzis cu desăvârșire de către Constituția țării (art. 105) și de Statutul Sfântului Munte (art. 5). Și nu au avut loc numai aceste lucruri.

În paralel, nu acceptau controlul clădirilor și al odoarelor mănăstirii de către autoritățile competente, refuzând în felul acesta însăși suveranitatea Statului Elen și valabilitatea reglementările legislative respective, dar nici nu permiteau exercitarea supravegherii de către Sfânta Chinotită a odoarelor mănăstirii, încălcând în felul acesta reglementările respective. În același timp, procedau la acte de administrare a averii mobile și imobile a mănăstirii, deși le lipseau organele legale competente pe care le prevede Statutul Sfântului Munte, comițând astfel uzurpare de putere și alte infracțiuni conexe.

De treizeci de ani, Sfântul Munte nu a recunoscut niciodată legalitatea lor, însă cu toate acestea a arătat și toleranță, în speranța întoarcerii lor la rânduiala aghiorită canonică, neexercitând niciodată violență împotriva lor, ci mai degrabă servindu-i cu dragoste de oameni în nevoile lor ca persoane fizice, lucru pentru care Sfântul Munte a încasat în final din partea lor o nerecunoștință amară. Au avut loc nenumărate încercări de abordare și din partea Sfântului Munte, dar și din partea Patriarhiei Ecumenice, fără nici un rezultat însă.

În acest interval a existat în paralel și un interes ascuns, anume al exploatării faptului că părinții aghioriți le arătau familiaritate, încercând astfel să câștige recunoașterea și legalizarea situației lor ilegale. Acest lucru s-a vădit mai cu seamă în încasarea sponsorizării anuale pe care statul o oferă mănăstirilor aghiorite. Prin anul 1995, deci, s-a observat o intensificare a acestei tendințe care a culminat cu alegerea noului lor conducător, ”Egumenul” Metodie, în 1999, definit de un maximalism și fanatism inedite; astfel a devenit clar tuturor că nu mai exista nici cea mai mică speranță de întoarcere a lor la rânduiala aghiorită canonică, ci revendicau de-acum pe față recunoașterea oficială, lucru care a compromis definitiv orice demers de abordare și de dialog. Este semnificativ că ultima întâlnire pe care am avut-o în calitate de comisie a Sfintei Chinotite, cu reprezentanți ai ocupanților mănăstirii, în jurul anului 2000, dacă îmi aduc bine aminte, a fost cea în care Părintele Metodie, menționat mai sus, nu a venit, punându-i pe reprezentanții lui să transmită cu aroganță autorităților aghiorite că, pentru a participa la discuție, cere să îi fie adresat un document oficial, fie din partea Sfintei Chinotite, fie din partea Administrației Sfântului Munte, în care să fie numit ”Arhimandrit” și ”Egumen al Sfintei Mănăstiri Esfigmenu”. Acest gest a dus la întreruperea definitivă a oricărui demers de negociere.

Sfânta Chinotită a fost nevoită, pentru a proteja sfântul așezământ al Sfintei Mănăstiri Esfigmenu, dar și regimul aghiorit, să nu mai acorde acestei grupări lucruri la care nu aveau dreptul în mod legal, ca nu cumva acest lucru să fie interpretat ca recunoaștere indirectă a lor. De atunci, printr-o atitudine nemulțumitoare caracteristică, a început tactica organizată de denaturare a realității, cei din mănăstire făcând intenționat referire la ”măsuri dure” și prezentând Sfânta Chinotită ca pe un adevărat gâde, iar pe ei înșiși ca martiri, stârnind astfel reacția publică, provocându-i pe prietenii și susținătorii lor să ia atitudine în favoarea lor, și astfel, în anumite perioade, au avut loc tulburările cunoscute, exact cum se petrece și azi, de altfel.

După constatarea refuzului definitiv de întoarcere la ordinea canonică a ocupanților și a revendicării lor arogante de recunoaștere oficială, Sfântul Munte, având drept sfetnic dragostea de Dumnezeu și de om, a înțeles că în virtutea misiunii sale istorice este chemat să se îngrijească cu afecțiune și cu multă durere atât de societatea Sfântului Munte însăși, cât și, mai ales, de Sfânta Mănăstire Esfigmenu, trup din trupul ei, lucrând spre luminarea și mântuirea sufletească a ocupanților ei prin încercarea de a le demonstra că demersul lor este rătăcit. Sfântul Munte a fost nevoit deci să acționeze și pentru propria sa confirmare juridică și să treacă la măsurile de rigoare, având ca unică speranță de soluționare pașnică și normală a problemei și de evitare a impunerii prin forță a legii, demonstrarea și recunoașterea de către toți a ilegalității, dar și a serioaselor dimensiuni religioase și naționale reale ale chestiunii.

Astfel, în urma unui studiu aprofundat al subiectului și a elaborării unei expuneri complete, a fost alcătuit un studiu consultativ foarte vast de către juriști recunoscuți, au fost luate cu seriozitate și prudență hotărâri de către Sfânta Epistasie și în continuare au fost stabilite procedurile juridice necesare pentru luarea acelor decizii pe care le prevăd Constituția și Statutul Sfântului Munte, pentru a se oferi rezultatele legale care vor pune capăt oricărei revendicări în defavoarea Sfântului Munte. În noiembrie 2002 s-a depus un ultim efort de negociere și au fost înmânate convocări personale pentru fiecare dintre membrii ”obștii”, oferindu-li-se astfel dreptul de a fi audiați. Aceștia, în mod cu totul nejustificat, nu au valorificat ocazia de a-și face cunoscute opiniile și de a comunica personal și oficial cu sfintele mănăstiri prin intermediul reprezentanților lor, ci au închis porțile mănăstirii, au refuzat să se prezinte în fața Sfintei Chinotite și au trimis toți aceleași răspunsuri injurioase extrajuridice, având un conținut cu totul necuviincios. În paralel, s-a organizat o nouă campanie de minciuni și dezinformări, prezentându-se convocarea la audiere (adică acordarea dreptului de a vorbi, care era în avantajul lor) ca prigoană pentru credință, într-un mod absolut absurd, lansând calomnii incredibile și lăsând chiar să se ajungă și la amenințări teroriste la adresa mănăstirilor Sfântului Munte.

esfigmenouorthodoxyordeath1Astfel, s-a adeverit că separarea lor de comunitatea aghiorită este lipsită de pocăință și definitivă, iar distanțarea acestor persoane de trupul Sfântului Munte este uriașă. S-a constatat de asemenea la nivel oficial închegarea unei ”obști speciale” dintre cele interzise de Statut, care exercită prozelitism și propagandă, deși asemenea acțiuni sunt sancționate cu expulzarea.

În paralel, Cinstita Patriarhie Ecumenică, pe baza acelorași date prezentate, a confirmat constatarea că aceștia liturghisesc, deși se află în schismă, și prin decizie sinodală patriarhală au fost declarați schismatici toți membri acestei ”obști” interzise.

Pe baza tuturor acestor date, Sfânta Chinotită a procedat în cele din urmă la un minuțios act administrativ de expulzare a persoanelor mai sus numite. În urma acestuia, cazul a ajuns în jurisdicția conducerii Sfântului Munte, care a emis actele legale de executare.

Se spera că vor pricepe că nu mai este posibilă și nu mai are nici un suport actul lor de a continua să ocupe o mănăstire suverană (lucru care îi privea, desigur, pe cei care aveau conducerea grupării) și că se vor conforma deciziilor autorităților superioare ale Sfântului Loc, mergând să viețuiască alături de cei de un cuget cu ei oriunde altundeva, în timp ce s-ar fi căutat și alte soluții pentru cei care nu ar fi fost posibil să procedeze la o asemenea mutare din motive de sănătate, vârstă și din alte motive.

Din păcate, de atunci au pregătit sistematic și exercită o campanie fără precedent și fără încetare împotriva Sfântului Munte, a Bisericii și a Statului Elen, de a compromite și, prin constrângere, de a descuraja lupta cinstită și curată a părinților aghioriți pentru Locul lor Sfânt. Astfel, folosind fără frica lui Dumnezeu orice mijloc legal sau ilegal, se folosesc de tehnicile contemporane de confecționare a unor realități fictive, pe de o parte, prezentându-se pe ei înșiși ca victime, chipurile, prigonite pentru credință și pentru cugetul lor religios – câtă vreme lucrurile stau tocmai pe dos –, îi prezintă pe aghioriți ca tirani și răufăcători, lucru pe care nu s-a gândit să-l spună nimeni în istoria de secole a Sfântului Loc, numai dușmanii și împotrivitorii Sfântului Munte puteau să născocească așa ceva. În perspectiva tuturor acestor fapte, s-a adeverit că nu au nici cea mai mică legătură cu ethosul, ifosul, duhul și istoria Sfântului Munte și nici cu tradiția creștină monahală ortodoxă, și că nu sunt decât niște reprezentanți ai cugetului lumesc. De mai multe ori, publicul a avut de atunci nefericirea să urmărească un spectacol teatral fără precedent. Cei care se autopromovează ca fiind, chipurile, reprezentanți autentici ai nevoinței ortodoxe s-au dovedit prin purtarea lor doar niște jalnici actori, cheltuind din plin sume uriașe de bani, bătând zilnic pragul posturilor de radio și televiziune, căutând să publice articole în ziare și publicații, independent de calitatea morală, de altfel, independent de orice fel de calitate a acestora, organizând conferințe de presă în hoteluri de lux, deschizând site-uri pe internet etc., lucruri pe care cele mai multe mănăstirile pe care aceștia le acuză ca fiind, chipurile, secularizate, le evită cu grijă și poate nici nu s-au gândit vreodată să le facă. Cel mai regretabil lucru a fost însă conținutul acestei întregi campanii: anume, ieșirea lor neobrăzată la scenă deschisă și răspândirea unor lozinci facile cum că ar fi prigoniți pentru credință etc., în timp ce de fapt nu era vorba nici de prigoane, nici de credință, ci de o desconsiderare publică o ordinii și prevederilor Sfântului Munte, așa cum vom explica în continuare.

Prin cele ce am menționat mai sus, sper că am schițat concepția Sfântului Munte despre unitatea sa, despre scopurile și direcțiile pe care le-au avut acțiunile noastre în sensul abordării unei situații de schismă extrem de periculoase.

Continuarea evenimentelor vă este cunoscută. După ce deciziile Sfintei Chinotite au fost validate de către Consiliul de Stat și după ce s-a considerat că nu mai există obște în mănăstire, Sfânta Chinotită a numit o nouă obște sub conducerea pururea pomenitului Stareț Hrisostom, care încă din anul 2005, când a preluat această misiune, nu face nimic fără încuviințarea Sfântului Munte și a Patriarhiei Ecumenice.

Prin preluarea îndatoririlor de către noua obște, Sfântul Munte a gustat cu negrăită mângâiere depline restaurare a funcționării lui ca întreg. Slavă lui Dumnezeu, Sfânta Chinotită funcționează de-acum cu reprezentanți ai tuturor celor douăzeci de mănăstiri ale sale, iar opinia și subiectele legate de Sfânta Mănăstire Esfigmenu se fac auzite și sunt examinate de către publicul Sfântului Munte. De asemenea, Epistasia Marii Lavre se bucură de participarea, în sfârșit, a celui de-al patrulea membru al ei, adică a Epistatului esfigmenit, în timp ce la conacul mănăstirii din Karies se slujește normal.

Oamenii aceștia, pe care până în 2005 i-am numit ocupanți ilegali, s-au dedat la ocuparea clădirilor mănăstirii. Dacă e posibil ca în trecut unii dintre membrii grupării esfigmenite să fi fost într-o anumită măsură în necunoștință de cauză cu privire la poziția lor față de Sfântul Munte, azi în nici un caz nu este justificată o asemenea poziție. Prefăcându-se că cred cele ce spun, insistă cu îndârjire să păstreze clădirile și, împreună cu acestea, odoarele, sfintele moaște, prețioasele manuscrise, arhiva, lucrurile mănăstirii. Oameni dintre care unii sunt absolut necunoscuți, au în mâini toate aceste lucruri prețioase pe care le-au păstrat vechii aghioriți, unele dintre ele de mai bine de zece secole.

Astăzi, în gruparea de ocupație, aflată în scădere numerică, după cum suntem informați intră și ies oameni de proveniență necunoscută și cu date personale necunoscute, care, împreună cu ocupanții mai vechi vociferează că sunt prigoniți etc., astfel continuând să promoveze o fictivă situație de prigoană. Confecționează imagini, nenumărate imagini, simple și video, care sunt prezentate la televiziune sau pe internet. Această realitate fictivă, oricât ar prinde, din păcate, în rândul oamenilor simpli, totuși avem simțământul că nu convinge o mare parte a societății, care este suprasaturară de bombardamentul cu aceleași și aceleași lozinci.

Ne rugăm ca apărătoarea și chivernisitoarea Sfântului Munte, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, dimpreună cu Sfinții Aghioriți, să îi întărească pe părinții noii obști a Mănăstirii Esfigmenu, unica de altfel, în îndeplinirea îndatoririi de a continua cu sobrietate și cumpătare să slujească așa cum au slujit până azi, atât sub îndrumarea pururea pomenitului Egumen Hrisostom, cât și sub aceea a întru toate vrednicului urmaș al acestuia, Egumenul Bartolomeu. Preasfânta și Sfinții Aghioriți să îi ajute să poată intra în curând în posesia katholikonului și a clădirilor sfintei lor mănăstiri!

Ne rugăm ca Domnul să nu îngăduie să apară altă situație de schismă atât de dureroasă în sfântul trup al Sfântului Munte. Și să tămăduiască rana, pentru că, Sfințiți Arhierei aici de față, Sfântul Munte a fost grav rănit prin schisma Sfintei Mănăstiri Esfigmenu.

Mulțumim Pemptousia România pentru îngăduința de prelua textul pe Blogul Sfântul Munte Athos.
Sursa: pemptousia.ro

Esfigmenu3 via ΙΕΡΑ ΜΟΝΗ ΕΣΦΙΓΜΕΝΟΥ