15 minute cu Părintele Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia (VIDEO cu subtitrare RO): Relațiile interumane în lumina lui Hristos

15 minute cu Părintele Zaharia Zaharou (VIDEO cu subtitrare RO):
Relațiile interumane în lumina lui Hristos

Părintele Arhimandrit Zaharia, originar din Cipru, este unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credinței ortodoxe, fiu duhovnicesc al Părintelui Sofronie Saharov care, la rândul său, a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul.

Părintele Zaharia a continuat lucrarea duhovnicească începută de Părintele Sofronie la Mănăstirea Essex, Anglia, unde face apostolat atât pentru creștinii din Anglia, cât și pentru toți cei care caută o oază de spiritualitate ortodoxă.

De la Essex pentru ortodocșii din România. Cărți editate și traduse în limba română de Editura Mănăstirii Stavropighie Sfântul Ioan Botezătorul din Anglia (2022)

Pictura ca rugăciune. Arta Sfântului Sofronie Saharov
192 pagini
Editura Mănăstirii Stavropighie Sf. Ioan Botezătorul, Essex, Anglia, 2022

Icoanele pot fi pictate ca un meșteșug, iar aceasta este un lucru bun, înaintea unor astfel de icoane ne putem ruga, însă icoanele pot fi și o artă, și spre această calitate ar trebui să năzuiască iconograful.
Aceasta carte dedicată părintelui Sofronie a fost scrisă înainte de canonizarea sa de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol pe 27 noiembrie 2019, sub numele Cuviosul Sofronie Athonitul.
Cea mai mare parte a acestei creații o constituie desenele pregătitoare, studiile, schitele pentru picturi murale și icoane pe lemn, urmate de picturile propriu-zise. Ultima secțiune a cărții cuprinde diferite lucrări de design concepute de Părintele Sofronie.

Monahia Gabriela

CUPRINS: Introducere / Creativitatea, libertatea și icoana / Ilustrații în culori / Desene / Picturi murale / Trapeza veche / Biserica Sf. Siluan / Icoane pe lemn / Design / Biografie / Tehnicile Părintelui Sofronie / Note la ilustrații.

Starețul Siluan – un monah athonit. După biografia întocmită de Cuviosul Sofronie Athonitul
80 pagini / carte pentru copii
Editura Mănăstirii Stavropighie Sf. Ioan Botezătorul, Essex, Anglia, 2022

Starețul Siluan este un adevărat mărturisitor al lui Hristos, un om duhovnicesc al vremurilor noastre. Cuvântul lui simplu, dar plin de putere mișcă inimile. Mărturia lui a salvat mulți oameni de la deznădejde.

Isihasmul, nevoința cultivării inimii
Arhim. Zaharia Zaharou
118 pagini
Editura Mănăstirii Stavropighie Sf. Ioan Botezătorul, Essex, Anglia, 2022

Isihasmul înseamnă biruința omului asupra patimilor sale, atunci când Duhul Se odihnește în cămara de nuntă a inimii lui. Este o nevoință ascetică cu caracter îndoit: pe de o parte, presupune dezbăcarea și lepădarea de omul cel vechi, iar pe de altă parte, asumarea, îmbrăcarea și primirea plinătății omului celui nou. Nimeni nu va putea afla limanul cel neînviforat al isihiei dacă nu „a rămas mai întâi cu Hristos în încercările Lui”, dacă nu s-a suit pe Cruce împreună cu Domnul și nu a murit cu desăvârșire lumii, pentru a învia împreună cu Hristos și a deveni părtaș al plinătății vieții Sale.

Arhimandritul Zaharia
Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, Anglia

Hristos, Calea vieții noastre. Studiu asupra teologiei Cuviosului Sofronie Athonitul
Arhim. Zaharia Zaharou
342 pagini
Editura Mănăstirii Stavropighie Sf. Ioan Botezătorul, Essex, Anglia, 2022

Ca fenomen duhovnicesc, Sfântul Sofronie este un semn dăruit de Dumnezeu generației sale. El a trăit toată tragedia, neliniștile, frământările și căutările mult tulburatului secol XX, iar prin viața, prin rugăciunea și prin cuvântul său a dat răspuns la problemele arzătoare ale contemporanilor lui. […] originalitatea teologiei Cuviosului Sofronie constă în felul în care tâlcuiește anumite aspecte ale descoperirii creștine, răspunzând astfel problemelor teologice ale vremii sale. Axa centrală a teologiei lui empirice o reprezintă aprofundarea înțelesului pincipiului ipostatic în Ființa lui Dumnezeu și în ființa omului, precum și înfățișarea anumitor manifestări ale omului, care determină împlinirea deplină – pe cât este cu putință – a acestui principiu în hotarele existenței pământești. Această teologie se înfățișează ca o narațiune a întâlnirii personale a omului cu Dumnezeul cel viu și ca o istorisire a experienței Luminii Sale.

Arhimandritul Zaharia
Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, Anglia

Cărțile se pot comanda de pe site-ul editurii Sophia: https://www.librariasophia.ro/editura/manastirea-stavropighie-sf-ioan-botezatorul

…la acestea adăugăm și un titlu semnat de Părintele Arhimandrit Zaharia, editat la Editura Basilica:

Monahismul – darul atotcuprinzător al Duhului Sfânt
Arhim. Zaharia Zaharou
320 pagini
Editura Basilica, 2022

Fenomenul paradoxal al monahismului nu este înțeles cu ușurință nici chiar de toți monahii. Monah este cel care se așează pe sine mai prejos de toată făptura, adeverind cuvintele lui Hristos Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor (Marcu 9, 35) și cel care slujește este mai mare decât cel ce stă la masă. (cf. Luca 22, 27). Care dintre fiii veacului acestuia ar fi atât de nebun încât să se pună pe sine de bunăvoie mai prejos decât toți și să devină un nimic? Însă fiii luminii, care au gustat din viața cea veșnică și sunt călăuziți de Duhul Sfânt, primesc cu bucurie să Îl urmeze pe Hristos în pogorârea Lui, care este mai uimitoare chiar și decât înălțarea Sa mai presus de ceruri. Numai cei care au cunoscut din cercare nebunia lui Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui dumnezeu (cf. 1 Corinteni 1, 18-24) și s-au încredințat de acestea prin har au curajul să ia asupră-și această nevoință mai presus de fire.

Arhimandritul Zaharia Zaharou
Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, Anglia

Arhimandritul Zaharia (Zaharou), duhovnicul Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, susține 3 conferințe în București în luna decembrie 2022

Părintele Arhimandrit Zaharia, originar din Cipru, este unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credinței ortodoxe, fiu duhovnicesc al Părintelui Sofronie Saharov care, la rândul său, a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul.

Părintele Zaharia a continuat lucrarea duhovnicească începută de Părintele Sofronie la Mănăstirea Essex, Anglia, unde face apostolat atât pentru creștinii din Anglia, cât și pentru toți cei care caută o oază de spiritualitate ortodoxă.

Prima și a treia conferință beneficiază, separat, de afișe de promovare:

De asemenea, vă mai recomandăm și lansarea unei cărți cu totul deosebite:

Sâmbătă seara, de la ora 18.30, vă așteptăm la lansarea volumului „Povestiri rusești de Crăciun”, care se va desfășura, bineînțeles, la Biserica Sf. Nicolae (Rusă) din București, ctitorie a Sf. Împărați Romanov. Vor vorbi Pr. Vasile Gavrilă, Ninel Ganea și Dan Cristian Comănescu.

Despre această carte, Iulian Capsali a scris pe facebook:

Tocmai o citesc. Este EXCEPȚIONALĂ!
Din motive binecuvântate, nu voi putea ajunge la lansarea de la Biserica Rusă, dar recomand tuturor să o cumpere. Un cadou mai frumos și mai ziditor, în aceste zile de mare praznic, va fi greu de găsit.
Pe lângă Tolstoi, Dostoievski și Cehov, veți găsi o pleiadă de scriitori enormi, unii dintre ei martirizați de bolșevici, inclusiv o scurtă poezie a Sfintei Împărătese Alexandra, care deschide acest volum de nuvele.
Să vă bucurați!

VIDEO: Duminică, 26 iunie 2022, Preacuviosul Părinte Zaharia Zaharou, duhovnicul mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” – Essex din Anglia, a conferenţiat la Deva

Duminică, 26 iunie 2022, cu binecuvântarea și în prezența Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a avut loc la Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, în cea de-a doua seară a manifestării culturale „Zilele Credinței și Culturii” la Deva, ediția a VII-a, o conferinţă duhovnicească extraordinară susţinută de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia.

După rugăciunea de început şi arhiereasca binecuvântare, în faţa unei săli arhipline de credincioşi, Preasfinţitul Părinte Nestor a dat citire textului conferinţei, intitulată: „Oare nu știți că sunteți templu al Dumnezeului celui viu?”. În textul conferinței Părintele Zaharia a explicat că Dumnezeu i-a dat omului marea cinste de a putea deveni mădular al Trupului Său – al Bisericii – și de a fi zidit ca locaș al Lui, principalele mijloace de a zidi templul lui Dumnezeu în inimă fiind chemarea numelui lui Iisus Hristos, petrecerea în duhul cuvântului Său și vrednica împărtășire cu Trupul și Sângele Domnului.

În continuare, Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou a răspuns, prin intermediul preacuvioasei maici Mariam, în calitate de traducător, la numeroasele întrebări adresate de către cei prezenţi. La final, ierarhul hunedorean a mulţumit tuturor celor prezenţi, dar în primul rând Părintelui Arhimandrit Zaharia, pentru această seară duhovnicească cu adevărat specială.

Pr. Radu Trifon via EpiscopiaDevei.ro

Arhimandritul Zaharia (Zaharou) de la Essex: Slujirea proorocească a cuvântului lui Dumnezeu la Sfântul Sofronie

Hristos este minunea care ne uimește. El este semnul lui Dumnezeu pentru toate generațiile până la sfârșitul veacurilor, căci în Persoana Sa fiecare impas și-a aflat ieșire. În timpul vieții Sale pământești „El trăia tragedia întregii omeniri, dar nu în El Însuși se afla aceasta”[1]. Dimpotrivă, înaintea negrăitei Sale Patimi, El le-a dăruit pace ucenicilor Săi.

În Persoana lui Hristos S-a descoperit Dumnezeul Cel nepătruns și veșnic, însă și omul cel adevărat, așa cum l-a gândit Dumnezeu mai-nainte de întemeierea lumii în sânul Sfintei Treimi, în Sfatul Său cel minunat și mai-nainte de veci. În Persoana Sa toate s-au împlinit, căci El este „Calea, Adevărul și Viața”[2].

În același chip toți Sfinții, fiind următori ai lui Hristos, sunt și ei semne ale lui Dumnezeu pentru generația lor, căci dau o dezlegare „nu din lumea aceasta” problemelor cu care se confruntă, fie ele filozofice, psihologice sau teologice. Ei trăiesc în chip firesc „tragedia omenirii pe de-o parte, și pacea lui Hristos, pe de alta”[3].

„Apropia-se-va omul și inima, adâncă”[4]. Este anevoie a vorbi despre Sfinți, pentru că omul care încă trăiește în îngrădirile lumii văzute, nici nu își poate închipui adâncurile inimii om cu viață sfântă, durerea pocăinței și a iubirii lui, nemărginirea pe care rugăciunea sa o străbate asemenea fulgerului, lărgimea duhului său.

Viața Sfântului Sofronie după trup a durat aproape un veac, însă viața sa duhovnicească este de nepătruns. Așa cum el însuși scrie despre încercarea sa de a descrie chipul duhovnicesc al Starețului Său, Sfântul Siluan: „Cel ce s-a adâncit cu mintea curată într-o încordată contemplare a omului său lăuntric, acela va înțelege neputința de a urmări pe deplin fie și un scurt răstimp al curgerii vieții sale, va cunoaște neputința de a surprinde desfășurările vieții duhovnicești ale inimii, care în adâncul lor ating acea ființare unde de acum nu mai există desfășurări. Și totuși, în lucrarea de față, înaintea mea se află anume această sarcină: a schița desfășurarea lăuntrică a devenirii duhovnicești a marelui nevoitor”[5]. Așadar, nu putem vorbi despre Sfântul Sofronie fără a-i împuțina măreția. Însă la porunca Duhului și împotriva dorinței sale de a trăi astfel încât „să nu se arate oamenilor”[6], el ne-a lăsat totuși scrierile sale. Și cea mai bună cale de a cunoaște chipul duhovnicesc al acestui om sfânt este aceea de a-i citi cărțile. Fiecare rând este rodul rugăciunii sale și îl aflăm întreg în cuvintele lui.

Sfântul Sofronie a primit marea binecuvântare de a se desfăta întru vederea Luminii nezidite încă de prunc, însă din primii ani ai tinereții sale a simțit totodată foarte pătrunzător absurditatea și deșertăciunea vieții vremelnice. Din rătăcirea intelectuală pe căile străine ale meditației transcendentale s-a întors atunci când Dumnezeu i-a pus înainte mântuitoarea descoperire sinaitică: „EU SUNT CEL CE SUNT”[7]. În pocăința sa el „se ruga ca un nebun, cu mult plânset, care îi zdrobea până și oasele.”[8] Strigătul rugăciunii sale străbătea „până la obârșiile pierzaniei întregii lumi”[9].

Părintele Sofronie „fierbinte a iubit pe Iisus Hristos, Dumnezeu-Făcătorul nostru și Dumnezeu-Mântuitorul” și astfel, „neapărat”, potrivit propriilor sale cuvinte, a trăit „două stări care par potrivnice: pogorârea în iad (cel al pocăinței și al iubirii) și înălțarea la ceruri”.[10]

Până la sfârșitul vieții sale el a vorbit cu nesfârșită recunoștință despre Părintele său întru Domnul, Sfântul Siluan, pe care l-a numit „cel mai important eveniment al vieții sale”[11], cea mai mare binecuvântare, și a atribuit fiecare dar de sus rugăciunilor sale. El socotea că menirea vieții sale și cea mai mare datorie a sa este aceea de a sluji cuvântului Părintelui său.[12]

Sfântul Sofronie a viețuit printre noi cu mare simplitate. Era cald și iubitor, însă nu puteai uita o clipă că era nelumesc în asemănarea sa cu Hristos. Avea o altfel de minte, altfel de simțăminte, altfel de gânduri. Fiecare contact cu el era o deschidere a vieții. Când își deschidea gura era ca și cum prindea cuvântul de la Dumnezeu și îl cobora pe pământ. Mai degrabă, el însuși întrupa cuvântul lui Dumnezeu în viața sa. După cum mărturisește în scrierile lui, „cuvintele lui Hristos asemenea focului s-au împărtășit minții și inimii mele, iar eu am învățat a gândi asemenea Lui, căci cuvântul Lui s-a făcut viața mea.”[13]

Desigur, atunci când spunem că Starețul era om al cuvântului lui Dumnezeu, nu ne referim la faptul că vorbea despre cuvântul lui Dumnezeu, ci că era un purtător al puterii celei de-viață-dătătoare a Dumnezeului personal. Cuvântul dumnezeiesc răsuna ca o alăută în inima sa, fie că era treaz sau dormea. Cu alte cuvinte, era purtător al cuvântului care se naște în inimă prin rugăciune și care înnoiește pe om atunci când îl cercetează, iar atunci când îl împărtășește celorlalți le înștiințează inimile cu har,[14] îi preschimbă și îi înnoiește, arătându-le căile mântuirii.

Adesea am fost martori la minuni în prezența sa, unele de-a dreptul uimitoare. Însă el nu le căuta niciodată, nici nu le dădea prea multă atenție. Se ruga pentru cei bolnavi pentru că îi era milă de oameni și dorea ca durerea lor să se împuțineze, însă ținta de căpătâi a rugăciunii sale avea inima aproapelui. El știa că cea mai mare minune din toată lumea zidită este unirea inimii omului cu Duhul lui Dumnezeu. De aceea era mistuit de dorirea de a sluji acestei uniri a ființării vremelnice și pământești a omului cu Lumina veșniciei lui Dumnezeu.

El sublinia însemnătatea chemării Numelui Domnului Iisus pentru ca impasul tragediei omenești să fie biruit și pentru ca omul să se nască întru Împărăția cea veșnică. Precum însuși spune despre sine: „Când durerea inimii ajunge până la hotarul putințelor trupești, chemarea Numelui lui Iisus Hristos aduce o pace care ține omul în viață.”[15]. „Chinuia” cu rugăciune de foc tot ceea ce făcea sau spunea.

De asemenea, dădea cea mai mare însemnătate Dumnezeieștii Liturghii, a cărei slujire îl răpea cu totul și îl însufla. Spunea că în vremurile noastre, când nu mai putem afla condiții prielnice pentru viața isihastă, dacă slujim Dumnezeiasca Liturghie cu luare aminte, cu frică și cu pregătirea cuvenită, ea va da la nivelul duhului aceleași roade, va aduce aceeași sfințire ca și rugăciunea inimii. De aceea ținea cu tot dinadinsul să le împărtășească monahilor săi și tuturor celor care îi cereau ajutorul, iubirea sa pentru Taina Dumnezeieștii Euharistii și cunoașterea unei mai adânci apropieri de ea.

Precum Moise dorea să vadă proorocind întreg norodul lui Dumnezeu, așa și Sfântul Sofronie tânjea a le împărtăși celor din jurul lui suflarea Sfântului Duh, râvna unui artist. El chiar spunea că credinciosul trebuie să fie artist în viața sa duhovnicească. Așa cum artiștii sunt stăpâniți de obiectul artei lor și se străduiesc a afla o desăvârșită expresie pentru însuflarea lor, așa și creștinul trebuie să fie stăpânit de Hristos și să se străduiască a-și șlefui legătura cu El și a alerga „ca doar Îl va prinde, întrucât și el a fost prins de Hristos Iisus”[16].

Pentru unii, aproapele devine piedică, pentru alții chiar iad, în vreme ce pentru Sfinții noștri Părinți Siluan și Sofronie, fratele era viața lor. Dumnezeu le-a lărgit inima ca să îmbrățișeze cerul și pământul, precum Hristos Și-a întins sfintele Sale mâini pe Cruce pentru a-i îmbrățișa pe toți oamenii.

Drept concluzie, vom cita cuvintele Sfântului:

„Un singur sfânt este un fenomen cât se poate de prețios pentru întreaga omenire. Sfinții, prin simplul fapt al existenței lor, fie și necunoscută lumii, dar cunoscută lui Dumnezeu, fac să se pogoare pe pământ, peste întreaga omenire, marea binecuvântare a lui Dumnezeu. Din pricina unor sfinți necunoscuți lumii se schimbă curgerea evenimentelor istorice și chiar cosmice, drept care fiecare sfânt este un fenomen de însemnătate cosmică ce depășește hotarele istoriei pământului și trece în lumea veșniciei. Sfinții sunt sarea pământului; ei sunt sensul ființării lui; ei sunt rodul pentru care el se păzește. Iar când pământul va înceta a rodi sfinți, se va ridica de la dânsul puterea ce păzește lumea de năpaste.”[17]

De aceea Părintele Sofronie socotea ca semn de viață autentică și sfântă rugăciunea pentru întreaga lume, prin care omul lui Dumnezeu, lărgit prin harul Sfântului Duh, înfățișază înaintea lui Dumnezeu fiecare suflet care a venit întru ființă de la întemeierea lumii și care se va naște până la sfârșitul lumii.

Un alt criteriu de viață autentică și sfântă pentru Sfântul Sofronie era iubirea și rugăciunea pentru vrăjmași. Acest fenomen dovedește prezența Sfântului Duh, căci fără harul Acestuia o asemenea virtute nu poate exista în lumea aceasta.

Sfântul Sofronie dă mărturie pentru faptul că iubirea de vrăjmași este semnul prezenței Duhului Sfânt și al adevărului lui Dumnezeu, care îndreptățește ființarea vremelnică a omului și îl duce la viața cea netrecătoare care împărățește în sânul Sfintei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Arhimandritul Zaharia (Zaharou) de la Essex

Sursa: pemptousia

Bibliografie:

[1]ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Despre rugăciune, trad. Ierom. Rafail Noica, Editura Accent Print, Suceava, 2019, p. 65.
[2] Vezi Ioan 14:6.
[3] ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Taina vieții creștine, trad. Ierom. Rafail Noica, Editura Accent Print, Suceava, 2014, p. 233.
[4] Ps. 64:6 ((Biblia de la București, 1688).
[5] ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Cuviosul Siluan Athonitul, trad. Ierom. Rafail Noica, Editura Accent Print, Suceava, 2015, p. 14.
[6] Cf. Mat. 6:5.
[7] Ieș. 3:14.
[8] ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, Ediția a II-a revăzută, trad. Ierom. Rafail Noica, Editura Accent Print, Suceava, 2015, p. 30.
[9] Ibid., p. 77.
[10]Ibid., p. 135.
[11] Cf. ibid., p. 106.
[12] Mărturisire aflată într-o scrisoare încă nepublicată.
[13] Cf. ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Taina vieții creștine, p. 233.
[14] Cf. Ef. 4:29.
[15] ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Taina vieții creștine, p. 233.
[16] Cf. Fil. 3:12.
[17] Cf. ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Cuviosul Siluan Athonitul, p. 237-238.

VIDEO: Arhimandritul Zaharia Zaharou – Dumnezeiasca Liturghie ca mod deplin de rugăciune (subtitrare Ro)

Arhimandritul Zaharia Zaharou vorbește aici despre Taina Dumnezeieștii Liturghii în care devenim temple nefăcute-de-mână ale Dumnezeirii și contemporani Evenimentului veșnic, având posibilitatea să schimbăm mica noastră viață cu Marea Viață a lui Hristos.

Sursa: www.pemptousia.gr

Arhimandritul Zaharia de la Essex: Cuvânt de mângâiere la vreme de pandemie (17 martie 2020)

Arhimandritul Zaharia de la Essex
Cuvânt de mângâiere la vreme de pandemie
(17 martie 2020)

Mulți oameni sunt confuzi și alții se panichează din pricina amenințării epidemiei de Coronavirus care a cuprins toată lumea. Eu însă cred că n-ar trebui să fim așa, pentru că orice face Dumnezeu cu noi, o face din dragoste. Dumnezeul creștinilor este un Dumnezeu bun, un Dumnezeu al milei și al iubirii de oameni, Care iubește lumea^[1]. Dumnezeu ne-a creat din bunătate, ca să ne împărtășească viața Sa, ba chiar și slava Sa. Când am căzut în păcat, tot din bunătate a îngăduit morții să pătrundă în viața noastră, ca să nu ajungem nemuritori în răutate, ci să căutăm o cale de mântuire. Deși am căzut, nicicând Dumnezeu n-a încetat să Se îngrijească de noi, nu doar cu bunurile materiale necesare pentru dăinuirea neamului nostru [omenesc], ci a trimis proroci și drepți să-I pregătească calea, ca să poată veni și dezlega tragedia noastră, și să poată aduce mântuirea cea veșnică prin Cruce și prin Învierea negrăitei Sale iubiri. A venit și a luat asupra Sa blestemul păcatului, și ne-a arătat până la sfârșit dragostea Sa: „Iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârșit i-a iubit”^[2]. Tot ce a făcut Dumnezeu când ne-a creat, când a asigurat cele necesare pentru dăinuirea lumii, când Și-a pregătit calea pentru a veni pe pământ, când Însuși a venit, în persoană, și ne-a lucrat mântuirea în chip așa de minunat – pe toate acestea le-a făcut din bunătate. Și bunătatea Sa este nemărginită. Ne mântuiește și este atât de îndelung-răbdător cu noi, așteptând până ce venim la cunoașterea adevărului^[3] și aducem pocăință adevărată, ca să putem fi cu El pe vecie. Așa, în fiecare etapă a relației Sale cu omul, Dumnezeul nostru ne arată doar bunătate și milă, care „mai bună este decât viața”^[4]; bunătatea este Firea Sa, și pe toate le face spre folosul și mântuirea omului.

Prin urmare, când iarăși va să vină ca să judece lumea, o va judeca un alt Dumnezeu? Nu va fi același Dumnezeu, Dumnezeul milei și iubirii de oameni, Care iubește omenirea? Să nu ne îndoim că ne vom înfățișa înaintea a nimeni altcuiva decât a Dumnezeului Care ne-a făcut și ne-a mântuit. Și iarăși, cu aceeași milă și dragoste ne va judeca. De aceea, să nu ne panicăm, nici să ne clătinăm [în credință], căci același Dumnezeu ne va întâmpina în viața cealaltă și ne va judeca cu aceeași bunătate și îndurare. Unii se tem că le-a sosit ceasul sfârșitului. Epidemia aceasta a Coronavirusului are și o parte bună, pentru că avem câteva săptămâni din clipa în care ne va lovi până la sfârșitul nostru. Putem închina, așadar, acest timp pregătirii pentru întâlnirea cu Dumnezeu, ca mutarea noastră să nu fie pe neașteptate și pe nepregătite, ci după ce ne-am cercetat întreaga viață la fiecare şedere în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, uneori mulțumind până la sfârșit pentru tot ce-a făcut Dumnezeu pentru noi, alteori cu pocăință, cerând iertarea fărădelegilor noastre. Nimic nu ne poate vătăma când avem un astfel de Dumnezeu, Care îngăduie toate din bunătatea Sa. Trebuie doar să continuăm să fim mulțumitori până la sfârșit și să facem smerita rugăciune de pocăință pentru iertarea păcatelor noastre.

În ce mă privește, epidemia aceasta mă ajută. Tânjeam să regăsesc rugăciunea pe care am avut-o înainte, cu care pot să-mi cercetez întreaga viață, de la naștere până acum, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale „cele întru știință și cele întru neștiință”; și, totodată, cu care pot să-mi cercetez întreaga viață pocăindu-mă pentru toate păcatele și fărădelegile mele. Ce minunat să-ți poți cerceta viața în rugăciune, să le pui pe toate înaintea lui Dumnezeu stăruind în rugăciune! Simți atunci că viața ți se răscumpără. De aceea, situația de acum cu adevărat mă ajută. Nu mă panichez, ci „mă voi îngriji pentru păcatul meu”^[5].

Trebuie să vedem bunătatea lui Dumnezeu în tot ce se petrece acum. Sfinții Părinți au văzut iubirea Sa de oameni. O molimă asemănătoare a avut loc în veacul al patrulea, în pustia Egiptului, secerând mai bine de o treime dintre monahi, iar Părinții ziceau cu mare însuflare că „Dumnezeu seceră sufletele sfinților pentru Împărăția Sa”, și nu se clătinau [în credință]. Domnul Însuși vorbește în Evanghelie despre zilele din urmă, despre încercările și necazurile prin care va trece lumea înainte de a Doua Sa Venire. Nu discernem însă în cuvintele Sale nici tristețe morbidă, nici disperare. Domnul, Care S-a rugat în grădina Ghethsimaniului cu sudoare de sânge pentru mântuirea întregii lumi, spune că atunci când vom vedea grozăviile ce vor premerge cea de-a Doua Venire a Sa, să ne ridicăm însuflețiți capetele, pentru că răscumpărarea noastră se apropie^[6]. Unii îmi spun: „Dumnezeu să-Și întindă mâna Sa cea ajutătoare!” – dar tocmai aceasta este mâna lui Dumnezeu! El dorește și lucrează mântuirea noastră „în multe rânduri şi în multe chipuri”^[7]: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez”^[8]. Virusul acesta poate fi un mijloc pe care Dumnezeu să-l folosească pentru ca mulți să-și vină în fire și la pocăință, și pentru a secera multe suflete pregătite de Împărăția Sa cea veșnică. De aceea, pentru cei ce se predau și se încredințează dumnezeieștii purtări de grijă, toate vor contribui la binele lor: „Celor ce iubesc pe Dumnezeu toate li se lucrează spre bine”^[9].

Nu este loc, așadar, de tulburare morbidă. Nici nu trebuie să ne împotrivim măsurilor luate de guvern pentru a reduce răspândirea afecțiunilor pe care le vedem la atâția oameni. Este greșit să acționăm împotriva autorităților. Să facem ce ne spune guvernul, pentru că nu ni se cere să ne lepădăm de credința noastră, ci doar să luăm câteva măsuri pentru binele comun al tuturor, ca să trecem peste încercarea aceasta – și nu sunt deloc nerezonabile. Unii o iau prea mărturisitor, ridică stindardul și fac pe mucenicii și mărturisitorii. Noi, să nu ne îndoim: vom arăta doar supunere față de ordinele guvernului. Este nedrept să facem neascultare de guvern de vreme ce, când ne vom îmbolnăvi, la spitalele lor vom alerga și ei vor fi cei care să suporte cheltuielile și să ne îngrijească. De ce să nu-i ascultăm?

Acesta este cugetul lui Hristos, pe care Dumnezeu l-a arătat în viața Sa pământească, aceasta este porunca apostolească pe care am primit-o: „…să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun, să nu defaime pe nimeni, să nu fie sfăditori, ci îngăduitori, arătând întreaga blândeţe faţă de toţi oamenii”^[10], și: „Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor, fie dregătorilor…”^[11]. Dacă nu ne supunem stăpânitorilor noștri, care nu ne cer mult, cum ne vom supune lui Dumnezeu, Care ne dă o lege dumnezeiască, mult mai înaltă decât orice lege omenească? Dacă păzim legea lui Dumnezeu, nu suntem mai presus de legile omenești, spuneau apologeții celui de-a doilea veac, când Imperiul Roman îi prigonea pe creștini.

De mirare că în țara în care trăim, Marea Britanie, fotbaliștii arată atâta înțelegere și discernământ încât sunt primii care să-și întrerupă activitatea, supunându-se indicațiilor guvernului de a lua măsuri profilactice! Și ar fi trist ca tocmai noi, cei credincioși, să nu ne ridicăm la măsura fotbaliștilor și să nu arătăm aceeași supunere de autoritățile pentru care se roagă Biserica noastră.

Dacă ne vor cere să înceteze slujbele Bisericii, să ne supunem pur și simplu, și să binecuvântăm pronia lui Dumnezeu. Mai mult, acest lucru ne aduce aminte de o veche predanie a Părinților din Palestina: în Marele Post, în Duminica Lăsatului-sec de brânză, după iertarea reciprocă, [monahii] ieșeau în pustie timp de patruzeci de zile, fără Liturghie, stăruind, pentru a se pregăti, în post și rugăciune, și se întorceau în Duminica Floriilor ca să prăznuiască după cuviință Patima și Învierea Domnului. Așa și contextul de astăzi ne silește să trăim iarăşi ceea ce se păstrase din vechime în sânul Bisericii. Ne vor obliga, adică, să trăim o viață mai isihastă, cu mai multă rugăciune, care va compensa cumva lipsa Dumnezeieștii Liturghii și ne va pregăti să prăznuim cu mai mare dorință și însuflare Patima și Învierea Domnului Iisus. Astfel vom preschimba epidemia aceasta într-o biruință a isihasmului. În tot cazul, orice îngăduie Dumnezeu în viața noastră este din bunătatea Sa și pentru binele omului, căci El niciodată nu dorește să se vatăme în vreun fel zidirea Sa.

Negreșit, și de vom fi lipsiți mai mult timp de Dumnezeiasca Liturghie, vom răbda. Ce primim la Liturghie? Ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, ce sunt pline de harul Său. Pentru noi, este o mare cinste și binefacere – dar primim, totodată, harul lui Dumnezeu în multe alte feluri. Când săvârșim rugăciunea isihastă, sălășluim în prezența lui Dumnezeu cu mintea în inimă, chemând sfântul Nume al lui Hristos. Dumnezeiescul Nume ne aduce harul lui Hristos, pentru că este nedespărțit de Persoana Sa, și ne duce în prezența Sa. Această Prezență a lui Hristos este curățitoare, ne curățește de fărădelegi și păcate, ne înnoiește și ne luminează inima, ca să ia formă înlăuntru chipul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Hristos.

De nu vom avea Paștile în biserică, să ne aducem aminte că fiecare contact cu Hristos este Paști. Primim har în Dumnezeiasca Liturghie pentru că Domnul Iisus este prezent acolo, El săvârșește taina și El este Cel ce se împarte credincioșilor. Când însă chemăm Numele Său, pătrundem în aceeași Prezență a lui Hristos și primim același har. De aceea, chiar dacă suntem lipsiți de Liturghie, vom avea pururea Numele Său – nu suntem lipsiți de Domnul. Mai mult, avem și cuvântul Său, și mai ales Evanghelia Sa. Dacă cuvântul Său sălășluiește neîncetat în inima noastră, dacă îl cercetăm și ne rugăm cu acesta, dacă devine limbajul nostru, cu care vorbim lui Dumnezeu tot așa cum ne-a vorbit El – atunci vom avea iarăși harul Domnului. Pentru că cuvintele Sale sunt cuvinte ale vieții veșnice^[12], și se săvârșește aceeași taină: primim harul Său și ne sfințim.

Mai mult, cu fiecare prilej în care arătăm bunătate fraților noștri, Domnul se bucură, socotind că am făcut-o în Numele Său, și ne răsplătește. Arătăm bunătate fraților noștri și Domnul ne răsplătește cu harul Său. Este un alt mod prin care putem trăi în Prezența Domnului. Putem primi harul Domnului prin post, prin milostenii și prin orice faptă bună. Așa că, dacă suntem siliți să nu ne adunăm în biserică, ne putem uni în duh, prin aceste sfinte virtuți pe care le știm, înlăuntrul Trupului lui Hristos, Sfânta Biserică, care păstrează unitatea credincioșilor cu Hristos și cu celelalte mădulare ale Trupului Său. Tot ceea ce facem pentru Dumnezeu este o liturghie, căci slujește mântuirii noastre. Liturghia este cel mai mare eveniment din viața Bisericii, în care credincioșii au putința să facă schimb între viețișoara lor și nemărginita viață a lui Dumnezeu. Impactul acestui eveniment ține însă de pregătirea pe care o facem, prin tot ce am amintit: prin rugăciune, fapte bune, post, iubire de aproapele, pocăință.

Pentru aceasta, iubiții mei frați, nu este nevoie să facem mărturisiri eroice împotriva guvernului pentru măsurile profilactice pe care le ia spre binele tuturor oamenilor. Nici să nu deznădăjduim, ci să meșteșugim cu înțelepciune căi prin care să nu pierdem părtășia vie cu Persoana lui Hristos. Nimic nu ne poate vătăma, trebuie doar să facem răbdare un răstimp anume – și Dumnezeu va vedea răbdarea noastră, și va înlătura toată piedica, toată ispita, și vom vedea iarăși zorii zilelor de bucurie, și vom prăznui împreună nădejdea și dragostea noastră în Hristos Iisus.

Traducere de Radu Hagiu

Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul traducătorului, căruia îi mulțumim.

[1] Cf. Ioan 3:16.

[2] Ioan 13:1.

[3] 1 Timothei 2:4.

[4] Psalm 62:4.

[5] Psalm 38:18.

[6] Cf. Luca 21:28.

[7] Evrei 1:1.

[8] Ioan 5:17.

[9] Romani 8:28.

[10] Tit 3:1-2.

[11] Vezi 1 Petru 2:13-17.

[12] Ioan 6:68.

Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii Essex (Anglia), va conferenția la Deva (13.11.2019)

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, miercuri, 13 noiembrie 2019, de la ora 18:00, Părintele Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, va susține conferința teologică: Fiți mulțumitori! Aceasta va avea loc la sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva, strada Gh. Barițiu nr. 2, etajul I. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile!

UPDATE: Conferința a fost anunțată inițial pentru luna octombrie, dar s-a amânat, stabilindu-se deci această nouă dată – 13 noiembrie.

Părintele Arhimandrit Zaharia, originar din Cipru, este unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credinței ortodoxe, fiu duhovnicesc al Părintelui Sofronie Saharov care, la rândul său, a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul.

Părintele Zaharia a continuat lucrarea duhovnicească începută de Părintele Sofronie la Mănăstirea Essex, Anglia, unde face apostolat atât pentru creștinii din Anglia, cât și pentru toți cei care caută o oază de spiritualitate ortodoxă.

Cuvinte de folos de la părintele arhimandrit Zaharia Zaharou

Cuvinte de folos de la părintele arhimandrit Zaharia Zaharou

kardhia – tronul lui Dumnezeu

Împrăştierea minţii naşte închipuiri care ajung piedici în calea rugăciunii inimii. Toată nevoinţa noastră în rugăciune constă în a ne îndupleca mintea să petreacă neîncetat înăuntrul inimii. Inima este tronul lui Dumnezeu, pe care însă, diavolul l’a luat în stăpânire prin înşelăciune. De aceea toată strădania noastră trebuie îndreptată spre recucerirea inimii şi statornicirea minţii înlăuntrul ei. Dacă – cu ajutorul lui Dumnezeu – diavolul va fi izgonit din inimă, nu’i rămâne altă cale decât să ne războiască dinafară. (Chiar şi grăirile cu ceilalţi monahi trebuiesc evitate, căci ele întrerup vorbirea noastră cu Dumnezeu). Odată ce mintea noastră a fost închisă în inimă şi împărăţeşte înlăuntrul ei, vrăjmaşul nu poate decât să se apropie şi să ne lupte dinafară. Domnul vrea toată inima noastră.

rugăciunea

Părinţii din vechime spuneau că o oră de rugăciune face cât două ceasuri de muncă. Rugăciunea inimii este rugăciunea cu un singur gând. Folosirea multor cuvinte în rugăciune arată că ne aflăm încă în plan psihologic. Oamenii care sunt încă „sufleteşti” (psihikoi) nu primesc cele ale Duhului.

împărtăşania

Nici împărtăşirea deasă şi nici cea rară nu ne unesc cu Dumnezeu, ci doar cea cu vrednicie – fie ea deasă, sau rară. Sfântul Simeon Nou Teolog spune că cel care plânge şi se pocăieşte în fiecare zi în faţa lui Dumnezeu se poate cumineca în fiecare zi.

plânsul

Atunci când plângem înaintea lui Dumnezeu avem un singur gând: dacă avem două gânduri, nu putem plânge. Atunci când plângem înaintea Domnului, El ne dă mângâierea Sa.

somnul – chipul morţii noastre

În viaţa noastră nu există încremenire, căci chiar şi în somn duhul nostru, fie se îndepărtează, fie se apropie de Dumnezeu. Dacă omul vrea să ştie dacă este izbăvit să ia aminte cum reacţionează în timpul somnului. Să luăm seama dacă şi în timpul somnului – când duhul vicleanului ne atacă – ne împotrivim natural şi automat, la fel ca atunci când suntem treji, în stare de veghe. Căci somnul este chipul (eikona) morţii noastre. Viaţa în lumea ce va să fie nu este altceva decât continuarea vieţii pe care am început s’o trăim în această lume, căci atunci când va veni moartea, vom păşi dincolo cu aceeaşi aşezare lăuntrică. Deci trebuie să dobândim aşezarea lăuntrică a drepţilor ca să ne putem înfăţişa înaintea Domnului.

duhul lumii

Duhul lumii acesteia – duhul veacului – nu este altul decât duhul satanei. Însă nu Dumnezeu i’a dat lumea în stăpânire, ci omul. Şi aceasta încă din rai, când şi’a întors faţa de la Dumnezeu şi a plecat urechea la sfaturile viclene ale diavolului. Duhul lumii acesteia se vădeşte prin mândrie, neascultare, sete de putere şi dorinţă de stăpânire asupra celorlaţi şi printr’o înfricoşătoare lipsă de dragoste. Lumea noastră pare cufundată într’o aproape desăvârşită uitare de Dumnezeu. În rai, satana a reuşit să’l înşele pe Adam şi să’l răpească de la Izvorul Vieţii şi, de atunci, acesta a rămas ţelul său: să’l distrugă pe om nimicindu’i legătura cu Dumnezeu prin grija de multe, plăceri şi distracţii, ca să’l facă să uite de Ziditorul şi Binefăcătorul său. De aceea Sfinţii Părinţi socotesc uitarea de Dumnezeu cel mai mare păcat, întrucât aceasta este singura patimă ce nu poate fi înfrântă cu arma rugăciunii.

Omenirea zilelor noastre trăieşte în apostazie. A crede în Dumnezeu şi a duce o viaţă creştină este curată nebunie în ochii modernităţii. Duhul ascultării este împotriva duhului afirmării-de-sine şi competitivităţii agresive din zilele noastre. Noi însă trebuie să dispreţuim modelele acestei lumi, buna ei părere despre sine şi să nu ne lăsăm înşelaţi cu gândul că am putea împăca iubirea de Dumnezeu cu iubirea acestei lumi. Numai prin rugăciune neîncetată vom putea să ne lepădăm de duhul lumii acesteia.

trezvia

Pentru noi, creştinii, grija cea dintâi este cum să trăim fără de păcat în această lume, în care suntem asaltaţi neîntrerupt cu imagini şi impresii necurate. Aceasta este cu putinţă luând seama la Lot care, trăind în Sodoma, nu a fost totuşi vătămat de murdăria vieţuirii de acolo. Ne trebuie însă trezvie – ca să dobândim discernământ şi să nu fim furaţi şi răniţi de meşteşugirile potrivnicului. Dacă ne păstrăm trezvia, harul se înmulţeşte în inima noastră. Fără el omul nu este decât trup, iar trupul „să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu nu poate” (I Corinteni XV, 50). Prin cădere omul a ajuns să nu mai fie stăpân pe propria’i fire, însă prin pogorârea minţii în inimă în rugăciune curată, el poate reface şi reîntregi firea sa dintru început.

Această trezvie ne păzeşte nu doar atunci când suntem treji, ci şi în timpul somnului, când duhul nostru se află în permanentă mişcare: ori către Izvorul Vieţii – care este Hristos – ori către împărăţia întunericului. „Eu dorm şi inima mea priveghează” spune proorocul Solomon (Cântarea lui Solomon V, 3). Pentru omul cu adevărat duhovnicesc, acel monstru – numit de psihologi subconştient – nu există. Prin trezvie toată viaţa omului devine conştientă şi, chiar de se strecoară ceva care’l tulbură, acest „ceva” este de îndată risipit de harul lui Dumnezeu care sălăşluieşte în el.

feciorie

Sfinţii Părinţi înţelegeau prin feciorie şi curăţia minţii şi numeau curvie nu doar patima poftei trupeşti, ci orice lucru care ne desprinde de aducerea aminte de Dumnezeu.

crucea

Bătălia cea mai mare din toate timpurile a fost dată pe Cruce. Pe cruce, tot răul adunat de’a lungul veacurilor – începând cu căderea lui Adam şi până la venirea lui Hristos – a căzut asupra Domnului. Crucea este sabia care omoară sinele nostru păcătos. Crucea devine cheie a raiului – pentru că ea omoară iubirea de sine (izvorul a tot răul din lumea aceasta). Iar voia lui Dumnezeu pentru noi în această viaţă este să devenim din zi în zi mai puţin egoişti, luându’ne crucea şi urmând Lui.

Dragostea înseamnă să îmbrăţişezi voia celuilalt. Când ridicăm ziduri împrejurul nostru nu izbutim să facem voia celuilalt şi rămânem în pierzătoarea noastră iubire de sine. De fapt ne ridicăm zidurile propriei noastre temniţe, ale propriului nostru iad. Iadul nu este celălalt – cum spunea Sartre – ci propriul nostru eu. Adevărata înţelepciune este să înţelegi că nu omul este centrul vieţii şi măsura tuturor lucrurilor, ci Dumnezeu şi că tot ceea ce este şi are omul este un simplu dar al Ziditorului şi Binefăcătorului său. Iar darurile Sale sunt pe măsura recunoştinţei şi mulţumitei cu care le primim.

sfânta neguţătorie

În fiecare zi suntem chemaţi la o sfântă neguţătorie: să schimbăm viaţa noastră trecătoare cu viaţa cea veşnică de la Dumnezeu. Pentru noi, creştinii, timpul înseamnă răscumpărarea veşniciei – pentru ceilalţi, timpul înseamnă bani. Pentru că cunoaşte puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul – care nu doreşte nimic altceva decât pierzania întregii omeniri – face tot ce’i stă în putinţă ca să ne împiedice de la rugăciune. Satana nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim – căci ştie că pocăinţa noastră sinceră poate şterge mulţime de păcate – ci vrea, mai cu seamă, să devoreze timpul vieţii noastre, insuflându’ne pofta de distracţie, gustul pentru noutăţi, şi chiar o anume sete de cunoaştere, dar din care până şi ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea. Tehnologia modernă, cu nenumăratele ei produse noi care invadează piaţa, este numai o exemplificare a acestui vicleşug. Diavolul ştie că dacă reuşeşte să ne mistuie timpul vieţii noastre, el pune capăt acestei sfinte negustorii, acestui schimb de vieţi, nimicind legătura noastră personală cu Dumnezeu.

moartea

Lumea modernă se teme de moarte. De aceea ea a devenit un fel de tabu, un lucru despre care oamenii preferă să nu vorbească. Dar pe noi, creştinii, aducerea aminte de moarte ne desprinde de toate legăturile cu cele pământeşti. Şi nu trebuie să facem nicio descoperire, căci drumul a fost deja deschis de Hristos. Dar pentru răscumpărarea vieţilor noastre din stricăciune trebuie plătit un preţ: pocăinţa.

texte selectate de George Crasnean din volumul Răscumpărând vremea, apărut la editura Renaşterea, 2014 / foto credit George Crasnean

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

„Dați arhimandritului tot ce dorește!”. Chipul proniator în care Cuviosul Sofronie a ajuns în Anglia împreună cu obștea sa

Când părintele Sofronie a cerut să meargă în Anglia, a fost intervievat la Ambasada Britanică din Franța și consulul de acolo l-a întrebat: „Cu ce puteți fi de folos societății noastre?”

Părintele Sofronie a răspuns: „Vă vom fi nefolositori; noi nu putem produce nimic, căutăm doar un loc liniștit unde să putem sluji Liturghia”.

La care consulul a exclamat: „Ce oameni ciudați!”

Dar părintele și-a lăsat acolo cererea de viză și cazul său a ajuns să fie discutat în Parlamentul Angliei. Era un moment critic, întrucât primeau foarte greu străini în Anglia. Deși nu-mi amintesc toate amănuntele știu că problema a fost dezbătută în Camera Comunelor și unii parlamentari erau foarte hotărâți să nu-i lase să vină în Anglia, căci Părintele Sofronie ceruse să vină cu toată sinodia („obștea”) sa.

La un moment dat, când discuțiile înclinau cert spre un refuz, un membru al Parlamentului s-a ridicat și a spus: „Nu doriți să-l lăsați pe arhimandrit să vină pentru că ei nu pot contribui cu nimic la economia noastră; astfel, dacă cei doisprezece apostoli ar veni astăzi la Dover, l-ați primi numai pe Iuda, pentru că el are banii!”. În acea clipă ministrul-secretar de interne, Butler, a semnat cererile și a zis: „Dați arhimandritului tot ce dorește!”.

Arhimandrit Zaharia (Zaharou)
Duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezatorul” din Essex, Anglia.

fragment din cartea „Lărgiţi şi voi inimile voastre!” (editura Reîntregirea), pp. 200-201.

Amintim faptul că Arhimandritul Sofronie Saharov, cunoscut și ca Părintele Sofronie de la Essex, a fost ucenicul, biograful și îngrijitorul scrierilor Sfântului Siluan Athonitul. A întemeiat Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia.

Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii Essex (Anglia), va conferenția la București (2.10.2018)

ASCOR, alaturi de Libraria Bizantina, va invita marti, 2 octombrie, ora 19:00, la Conferinta Preotia imparateasca, ce-l are ca vorbitor pe Parintele Arhimandrit Zaharia Zaharou.

In cadrul evenimentului va avea loc si lansarea cartii Vesnicul astazi, scrisa de parintele Zaharou si aparut de curand la Editura Bizantina.

Conferinta se va tine in Amfiteatrul I. G. Coman al Facultatii de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul.

Intrarea este libera.

Vezi și Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii Essex (Anglia), va conferenția la Deva (3.10.2018) și Alba Iulia (6.10.2018)

Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii Essex (Anglia), va conferenția la Deva (3.10.2018) și Alba Iulia (6.10.2018). [update: 2.10.2018 – București]

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, miercuri, 3 octombrie 2018, de la ora 18:00, Părintele Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, va susține conferința: Încordarea duhovnicească, mijloc de a intra în prezența dătătoare de viață a lui Dumnezeu. Aceasta va avea loc la sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva, strada Gh. Barițiu nr. 2, etajul I.

Conferința Sporind în cunoașterea lui Dumnezeu și a omului susținută de către Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii Essex (Anglia) va avea loc sâmbătă, 6 octombrie 2018, ora 19:00!
În cadrul conferinței va avea loc și lansarea cărții „Veșnicul astăzi. Călătorind împreună cu Biserica în lumina praznicelor”.
Intrarea este liberă!

Părintele Arhimandrit Zaharia, originar din Cipru, este unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credinței ortodoxe, fiu duhovnicesc al Părintelui Sofronie Saharov care, la rândul său, a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul.

Părintele Zaharia a continuat lucrarea duhovnicească începută de Părintele Sofronie la Mănăstirea Essex, Anglia, unde face apostolat atât pentru creștinii din Anglia, cât și pentru toți cei care caută o oază de spiritualitate ortodoxă.

Vezi și Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii Essex (Anglia), va conferenția la București (2.10.2018)

Deva, 26 mai 2017: Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou de la Essex va susține conferința „Viața vremelnică a omului adumbrită de veșnicia Lui Dumnezeu în sfânta Sa Biserică”

Episcopia Devei și Hunedoarei organizează vineri, 26 mai 2017, începând cu ora 18:00, conferința teologică intitulată: Viața vremelnică a omului adumbrită de veșnicia Lui Dumnezeu în sfânta Sa Biserică, susținută de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia.

Conferința va avea loc la sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva, strada Gh. Barițiu nr.2, etajul I.

INTRAREA ESTE LIBERĂ !!

Ultimele zile ale Cuviosului Sofronie Saharov (1896 – 1993). Mărturia Părintelui Zaharia (Zaharou) de la Essex, UK

Cu patru zile înainte de a muri, Părintele Sofronie stătea cu ochii închiși și nu voia să ne mai vorbească. Chipul îi era luminos, deloc trist, dar plin de tensiune. Avea aceeași expresie ca atunci când săvârșea Dumnezeiasca Liturghie. Nu-și deschidea deloc ochii, nici nu vorbea, doar ridica mâna și ne binecuvânta. Ne binecuvânta fără să vorbească, iar eu am înțeles că urma să ne părăsească. Nu voiam să îl obosesc, așa că nu îl mai întrebam nimic. Dacă înainte mă rugam ca Dumnezeu să-i lungească bătrânețile, așa cum spunem în Liturghia Sfântului Vasile, în acele zile însă, văzând că se pregătea să ne părăsească, am început să mă rog astfel: ,,Doamne, dăruiește-i robului Tău intrare cu bogăție în Împărăția Ta”. Mă rugam folosind cuvintele Sfântului Apostol Petru: ,, Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos” (II Petru, 1, 11). Mă rugam îndelung lui Dumnezeu, zicând: ,,Dumnezeul meu, dăruiește intrare cu bogăție robului Tău și așează sufletul lui împreună cu Părinții săi”, și-i pomeneam pe toți părinții care s-au nevoit împreună cu el la Sfântul Munte, începând cu Sfântul Siluan și continuând cu ceilalți.

Și în ultima zi m-am dus să-l văd. Era ora șase dimineața, urma să săvârșesc cea dintâi Liturghie a zilei, iar după mine, părintele Chiril, împreună cu ceilalți preoți, pe cea de-a doua. Am simțit că Bătrânul avea să ne părăsească în ziua aceea. Am mers în biserică, am început Dumnezeiasca Proscomidie, la ora șapte au început Ceasurile, urmate de Dumnezeiasca Liturghie. Am spus doar rugăciunile Anaforalei, iar la mănăstirea noastră obișnuim să le citim cu voce tare. Pentru următoarele, rugăciunea mea a fost: ,,Doamne, dăruiește intrare cu bogăție robului tău în împărăția Ta”. Acea Liturghie a fost diferită față de toate celelalte Liturghii pe care le săvârșisem până atunci. În clipa când rosteam ,,Să luăm aminte, Sfintele Sfinților”, părintele Chiril a intrat în altar. Ne-am uitat unul la altul și în acea clipă a început să plângă, iar eu am înțeles că părintele Sofronie ne părăsise. Întrebând când anume murise, am înțeles de la părinți că acest lucru s-a întâmplat la momentul citirii Evangheliei. Părintele Chiril m-a luat deoparte și mi-a spus: ,,Împărtășește-i pe credincioși, iar apoi anunță că Gheronda Sofronie a trecut la cele veșnice, după care fă și un trisaghion pentru odihna sufletului lui. La fel voi face și eu la ce-a de-a doua Liturghie”.

Am frânt cu grijă Agnețul și m-am împărtășit. Am ieșit și i-am împărtășit și pe credincioși și am făcut apolisul Liturghiei. Nici nu știu cum am reușit acest lucru. Mai apoi am ieșit înaintea credincioșilor și le-am spus: ,,Iubiții mei frați, Hristos, Dumnezeul nostru, este semnul lui Dumnezeu pentru toate generațiile acestei epoci, fiindcă în cuvintele Lui găsim mântuirea și dezlegarea tuturor problemelor noastre. Iar acum trebuie să facem după cum ne învață Liturghia, adică să mulțumim, să implorăm mila Lui Dumnezeu și să ne rugăm Lui. Astfel, haideți să-I mulțumim Lui Dumnezeu care ne-a dăruit un asemenea părinte și să ne rugăm pentru odihna sufletului său”. Apoi am început trisaghionul: ,,Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”. L-amadus pe Părintele Sofronie în biserică și l-am ținut vreme de 4 zile, pentru că mormântul încă nu-i era gata. L-am lăsat descoperit petoată durat acestor patru zile și i-am citit Sfintele Evanghelii de la început și până la sfârșit, iară și iară, așa cum se face în cazul preoților. Am făcut panihide și pomeniri, precum și celelalte slujbe zilnice, Liturghia, iar el a rămas acolo, în mijlocul bisericii, patru zile.

Deși murise, atmosfera nu era deloc tristă, era la fel ca la Paști! Nimeni nu era afectat de pierderea Părintelui, toți se rugau cu însuflețire. Aveam un prieten, arhimandrit pe atunci, care obișnuia să vină la mănăstire în fiecare vară și să petreacă câteva săptămâni la noi. Era părintele Ierótheos Vláhos, cel care a scris cartea O noapte în pustia Sfântului Munte. Acum este mitropolit de Náfpaktos și Sfântul Vlasie. A sosit și el de îndată ce a aflat că Părintele Sofronie a plecat la cele veșnice. Era foarte pătruns de atmosfera ce exista atunci la noi în mănăstire și a exclamat: ,,Dacă părintele Sofronie nu a fost sfânt, atunci nu există sfinți”. S-a întâmplat ca atunci să vină și niște părinți de la Sfântul Munte ca să-l vadă pe Părintele Sofronie, dar nu l-au mai găsit în viață. Părintele Tihon de la Símonos Pétras era unul dintre ei. De fiecare dată când vreun grec venea în Anglia pentru tratament medical, obișnuia să treacă și pe la mănăstire pentru a le citi Gheronda o rugăciune, fiindcă foarte mulți s-au vindecat în acest fel.

A doua sau a treia zi de la moartea sa, la mănăstire a venit o familie cu un copil de paisprezece ani, bolnav. Copilul avea cancer la cap urmând să fie operat zilele următoare. Părintele Tihon a venit la mine și mi-a spus: ,,Oamenii aceștia care au venit acum s-au întristat foarte tare pentru că nu l-au mai prins în viață pe Gheronda. De ce nu mergi să-i citești câteva rugăciuni copilului?”. I-am spus: ,,Haide, vino și sfinția ta ca să faci pe citețul. Haide să-i citim la celălalt paraclis”. Am mers și i-am citit copilului, iar la sfârșit, părintele Tihon mi-a spus: ,,De ce nu treceți copilul pe sub coșciugul cu trupul părintelui ca să se vindece? (…)”. I-am răspuns că nu pot să fac asta fiindcă lumea ar spune că abia a murit Gheronda, iar noi, ucenicii lui, încercăm să ,,silim” recunoașterea lui ca sfânt. ,,Dacă vrei, fă tu acest lucru”, i-am spus într-un final. ,,Ești monah aghiorit, n-o să-ți spună nimeni nimic”. Atunci, părintele Tihon l-a luat pe copil de mână și l-a trecut pe sub sicriul părintelui. În ziulele următoare, copilul a fost operat, dar nu i-au mai găsit nimic. I-au închis tăietura pe care i-o făcuseră la cap și i-au spus: ,,Diagnosticul a fost greșit. A fost, probabil, o inflamație”. S-a întâmplat ca acel copil să fie însoțit de un medic din Grecia, și acela le-a arătat celorlalți tomografiile care dovedeau existența tumorii și le-a spus: ,,Știți foarte bine ce înseamnă acest diagnostic greșit…”. Copilul a trăit și a crescut mare, acum este un tânăr de 27 de ani.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Sursa: Arhim. Zaharia Zaharou, Ultimele zile ale părintelui Sofronie, în ,,Pará tin Límnin”, apariție lunară a parohiei Sfântul Dimitrie – Paralímni, iulie 2008 via pemptousia.ro

VIDEO: Cuvinte ziditoare de suflet (ÎPS Athanasie de Limassol, Părintele Zaharia Zaharou, Monahul Moise Aghioritul)

Mitropolitul Athanasie de Limassol – Maica Domnului, Poarta Cerului

Părintele Zaharia Zaharou – Despre inima duhovnicească

Părintele Moise Aghioritul – Smerenia, temelia virtuților