Category Archives: Chilia Danieleilor

Sfântul Nectarie al Eghinei şi Gheronda Daniil Katunakiotul – vieţi simultane

batranul-daniil-katunakiotul-si-sfantul-nectarie-al-eghinei

Înfăţişând în paralel aceste două mari chipuri de cuvioşi ai veacului nostru, pe Sfântul Nectarie al Eghinei (1846-1920) şi pe Bătrânul Daniil Katounakiotul, ctitorul Chiliei Daniileilor (1846-1929), vedem multe asemănări între vieţile şi lucrările lor, desigur, păstrând deosebirile dintre ei şi particularităţile harismelor cu care i-a înzestrat Harul lui Dumnezeu pe fiecare.

S-au născut amândoi în acelaşi an, 1846. Patriile amândurora sunt binecuvântate locuri din Răsăritul Ortodox: Silivria Traciei pentru Sfântul Nectarie, şi vestita Smirnă, mitropolia istorică din Asia Mică, pentru Stareţul Daniil. Amândoi erau fiii unor familii cu mulţi copii. S-au bucurat de o educaţie vastă şi au studiat neobosit toată viaţa lor. Licenţiat al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena, Sfântul Nectarie, şi eminent absolvent al vestitei Şcoli Evanghelice din Smirna, Stareţul Daniil. Amândoi s-au îndreptat către monahism şi nevoinţă. La vârsta de 30 de ani, Sfântul Nectarie este tuns în monahism (1876) în Néa Moní din Híos, iar Stareţul Daniil, în Sfânta Mănăstire a Sfântului Panteleímon din Sfântul Munte la vârsta de aproape 20 de ani (1866).

Sfântul Nectarie nutrea o mare dragoste pentru Sfântul Munte. Acest lucru se vădeşte şi din scrisoarea lui către Stareţul Daniil prin care îşi anunţă intenţia de a cumpăra o chilie în Sfântul Munte, ca să îi instaleze acolo pentru început pe fiii lui duhovniceşti care doreau să se facă monahi şi apoi, după ce se va fi eliberat de grijile pentru mănăstirea din Eghina, să se mute şi el în Sfântul Munte şi să rămână o vreme acolo „pentru odihnă duhovnicească”. Acestea le scria la anul 1913. Cu 15 ani mai devreme, în 1898, vizitase pentru prima şi singura dată Sfântul Munte. Primul scrie Stareţul Daniil, adresându-se cu reţinere şi în acelaşi timp cu respect Mitropolitului Pentapolei, în luna martie a anului 1903. În hotărârea lui de a scrie Sfântului Nectarie a fost încurajat de Alexandru Moraitídis, un cunoscut comun al amândurora, care l-a încredinţat pe Stareţul Daniil că se bucură de o simpatie deosebită din partea Mitropolitului Pentapolei. Sfântul Nectarie a răspuns îndată, în aceeaşi lună, martie 1903, printr-o minunată scrisoare, cu un text foarte duhovnicesc şi foarte înţelept, în care scrie pe larg că încercările şi mâhnirile ne vin din dragostea lui Dumnezeu şi îl ajută pe om să ajungă în mai multă siguranţă la desăvârşirea duhovnicească.

A trecut apoi o perioadă de timp în care nu au mai corespondat. Începutul l-a făcut iarăşi Stareţul Daniil, care în decembrie 1907, îi scrie Sfântului Nectarie, cerându-i să îi trimită cărţile sale şi îl felicită pentru întemeierea Sfântului „Laborator [duhovnicesc]”, adică a Sfintei Mănăstiri de maici a Sfintei Treimi din Έghina. Această scrisoare a Stareţului Daniil nu se păstrează. Aflăm despre conţinutul acesteia din a doua scrisoare a Sfântului Nectarie trimisă Stareţului Daniil în ianuarie 1908. În această scrisoare, Sfântul Nectarie îl roagă pe Gheronda Daniil să le ajute duhovniceşte pe monahiile Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi şi să le scrie învăţături duhovniceşti pentru viaţa monahală. În acelaşi an, în iulie 1908, Gheronda Daniil trimite într-adevăr, adresându-se maicii stareţe Xenia şi obştii, cuvântul de învăţătură cerut. Îndată după primirea scrierii ascetice a lui Gheronda Daniil, Sfântul Nectarie a răspuns aducându-i mulţumiri. Nu se păstrează în întregime această scrisoare.

Următorul schimb de scrisori dintre ei are loc câţiva ani mai târziu, în august 1913. Iniţiativa o are de data aceasta Sfântul Nectarie care luând curaj, aşa cum scrie, din dragostea Stareţului Daniil, îi cere să împlinească lucrarea pe care o dorea mult. Adică să cumpere în numele lui o chilie în Sfântul Munte. Stareţul Daniil răspunde îndată (în septembrie 1913), dar răspunsul lui este negativ, pentru că, din pricina greutăţilor reale şi obiective, în acea perioadă nu era posibilă împlinirea dorinţei cu adevărat frumoase şi emoţionante a Sfântului Nectarie de a avea o chilie în Sfântul Munte pentru fiii lui duhovniceşti şi pentru el însuşi. Următorul şi ultimul schimb de scrisori a avut loc de data asta la iniţiativa lui Gheronda Daniil, care i-a trimis Sfântului o scrisoare cu adevărat curtenitoare, pe 30 septembrie 1915. În aceasta îşi exprimă recunoştinţa pentru binefacerile de care s-a bucurat obştea sa de pe urma preţioasei serii de scrieri de mare folos duhovnicesc ale Sfântului. Răspunzând, Sfântul Nectarie pe 6 decembrie 1915, îi mulţumeşte pentru multa dragoste şi pentru hotărârea Danileilor „de a înscrie numele meu în dipticile Sfintei Chilii ca Ctitor, Părinte şi Egumen”.

Scrisorile lui Gheronda Daniil către Sfântul Nectarie se păstrează la Sihăstria Obştii Danileilor.

Notă: Textul de mai sus reprezintă un scurt fragment dintr-un portret aghiografic mai amplu, în trei părți, Viața Bătrânului Daniil Katunakiotul, ctitorul Chiliei Daniileilor, al întâistătătorul de astăzi al Sihăstriei Daniileilor, Ieromonahul Grigorie

Foto (sus): Bătrânul Daniil Katunakiotul și Sfântul Nectarie al Eghinei
Foto (jos): Fragment dintr-o scrisoare a Sfântului Nectarie către Gheronda Daniil

Vezi și

fragment-dintr-o-scrisoare-a-sfantului-nectarie-catre-gheronda-daniil

Anunțuri

Frânturi din viața în pustia Sfântului Munte, Gheron Daniil Katunakiotul

daniil katounakia neos IN Părintele Daniil Katunakiotul vorbește despre viața ascetică din pustia Sfântului Munte și despre trezvia duhovnicească ca stare de continuă pocăință

Aici a viețuit cândva un părinte – acum nu mai este în viață – care se numea Gavriil. S-a nevoit foarte mult întreaga sa viață. Ținea un post foarte aspru, nu mânca mai nimic, doar pesmeți și apă. Era foarte nevoitor. Când a îmbătrânit, avea probleme de sănătate. Eu aveam grijă de el, acolo la coliba unde viețuia. Când a venit iarna, era greu de ajuns la el. I-am spus: ,,Gheronda, nu vrei să te ducem la chilia noastră, să avem grijă de tine acolo?”. ,,Bine, bine, a zis, o să merg la voi”. Am improvizat o targă și l-am adus la noi la chilie. I-am pregătit un pat într-o chilie și l-am așezat acolo. Când l-am așezat în pat, el se uita undeva în sus, și, la un moment dat ne-a întrebat: ,,Unde mă găsesc?”. I-am spus că se găsește la schit, la obște. ,,La obște? Vai, vai, vai” a exclamat el. Era foarte natural și foarte spontan. Spunea: ,,Atunci când viețuiești în obște trebuie să ții rânduielile obștii. Eu voi ține rânduiala obștii, dar aș vrea să nu stric rânduiala mea în ceea ce privește postul. Vă rog să-mi îngăduiți asta”. ,,Bine”, am zis. Așa am continuat să am grijă de el. Într-o zi, pe când stăteam de vorbă, a căzut în extaz. Eu n-am zis nimic. Vorbea singur și se minuna. Zicea: ,,Vai, vai, îngerii, îngerii”. Ce vedea el? Zicea: ,,Ce însemnătate are sufletul omului de poate să vadă bunătățile Raiului?”. N-am zis nimic și este puține clipe și-a revenit.

– Gheronda, pot să te întreb ceva?
– Da, fiule, sigur.
– Ceva ai văzut adineauri. Poți să îmi spui ce anume ai văzut?
– Fiule, nimic nu am văzut. Doar un lucru știu. Că a sosit clipa să plec din viața aceasta și sunt încă nepregătit.
– De ce gheronda?

Spunând aceasta și continuând să vorbim, acesta, care spunea că nu este pregătit, și-a înălțat ochii către cer și așa și-a dat sufletul în mâinile Domnului. El, care spunea că este nepregătit… Acest om, acest monah, ca să ajungă la această înălțime duhovnicească a trecut prin foarte multe stadii: ascultare, ispite, post… Astfel, dacă nu facem nevoință, nu o să putem să ne bucurăm de bunătățile cele promise nouă. Dacă nu vom da sânge, nu vom primi duh.

***

Cândva, pe când îngrijeam ca medic pe mai mulți, am mers la un gheronda bolnav. Avea ciroză. Îmi zice:

– Părinte Daniil, zi de zi vii și mă îngrijești. Să nu te mâhnești pentru ceea ce faci, pentru că, dacă te vei supăra, o să mă ia Dumnezeu la El și tu îți vei pierde răsplata ta.

– O, gheronda, pe toate le cunoști…

***

Iar altădată, l-am întrebat pe un pustnic:
– Gheronda, cum viețuiești singur acolo, în pustie, la 86 de ani?
–Ispite, fiule, ispite.
– Gheronda, ce ispite să ai la 86 de ani? Spune-mi o ispită care te chinuiește.
–O să-ți spun: tot ceea ce nu am văzut, tot ce nu am gustat și tot ceea ce nu am avut în gând, acum, diavolul pe toate mi le pune în față.
–De ce? Am întrebat eu.
– Vrea să îmi fure și ultima mea suflare, ultima clipă de viață.

Vedeți, ce spuneau Sfinții Părinți? Omul se află mereu în război cu diavolul. O lovitură dă și alta primește. Contează cine va da ultima lovitură, care dintre cele două părți, noi sau diavolul. Acela va birui… De aceea se duce această luptă. Fiecare monah, dar și fiecare om în parte, trebuie să ducă lupta aceasta întreaga viață. Cine nu se luptă, nu poate să se mântuiască.

Sursa: pemptousia.ro

Peregrinările Cuviosului Iosif Isihastul prin Sfântul Munte

După această perioadă de „încercare”, la începutul anului 1921, întorcându-se în Atena, s-a întâlnit, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, cu monahul athonit Onufrie, stareţul unei chilii din Karyes (capitala administrativă a Athosului). Acesta a ascultat rugămintea tânărului Francisc de a-l lua cu el la întoarcerea sa în Sfântul Munte (recent eliberat definitiv de sub ocupaţia turcă – 1913), astfel încât la vârsta de 24 de ani (neîmpliniţi) Francisc intră pentru prima dată în Grădina Maicii Domnului.

La sosirea sa în Sfântul Munte, acesta era plin de viaţă, ţinând cont doar de faptul că se nevoiau aici cinci mii de monahi, majoritatea greci, dar şi ruşi, români, bulgari, sârbi şi georgieni.

Potrivit rânduielii monahale, cel care s-a hotărât să devină monah este dator să-şi aleagă locul şi felul de vieţuire ce i s-ar potrivi cel mai bine caracterului său. Francisc căuta un ascet aidoma celor pe care îi descriau cărţile patristice pe care le citise. Caracteristicile acestuia trebuiau să fie privegherea de toată noaptea, înfrânarea extremă (să mănânce ierburi, iar nu pâine[1]), neînşelat în cele duhovniceşti şi destoinic a-l deprinde şi pe el cu adevărata viaţă monahală, cea care îl duce pe nevoitor la curăţie, iluminare şi desăvârşire. A înţeles mai târziu faptul că imaginaţia, ca rezultat al râvnei aprinse, se face ispită ascuţită neştiutorilor, până când li se schimbă impresiile prin viaţa practică. După perioada petrecută în pustiul din jurul marii metropole elene devenise conştient de faptul că locul în sine (oricât ar fi de retras) nu poate da de la sine nevoitorului rugăciunea adevărată, şi fără un povăţuitor duhovnicesc şi experimentat, toată strădania sa era pasibilă de cădere în înşelare.

Pe cât de mari au fost aşteptările, pe atât de mare a fost şi deziluzia de a găsi o lume monahală în care majoritatea zdrobitoare a părinţilor aghioriţi se limitau la slujbele tipiconale, dând o deosebită importanţă lucrului de mână,în vreme ce nimeni nu se arăta să se ocupe cu lucrarea minţii. Mai mult, cei mai mulţi părinţi îl descurajau, spunându-i că dascălii rugăciunii minţii lipsesc cu desăvârşire.

Cu toate acestea, Francisc îi mărturisea surorii sale, Erghina, într-o scrisoare: Atunci când am venit la Sfântul Munte nu ne-am închis într-o casă, aşa cum obişnuiesc mulţi să facă. Ci am căutat, am strigat, am plâns. Nu am lăsat munte sau peştera neumblată, căutând îndrumător nerătăcit, ca să ascultăm cuvintele vieţii, nu cuvinte zadarnice, neroditoare. Nu am lăsat nici un părinte eremit de la care să nu luăm fie şi un pic de folos. Iar unor fiice duhovniceşti le scria: am căutat mult, dar n-am găsit decât rânduiala cu mâncare o dată în zi. Nu vă spun câte lacrimi, câtă durere în suflet, cât am strigăt de se cutremurau munţii, plângând ziua şi noaptea pentru că nu găseam rânduiala aşa cum citisem în Vieţile Sfinţilor. Toate peşterile Sfântului Munte m-au avut oaspete, pas cu pas am cercetat totul. Precum cerbul care caută un firişor de apă pentru a-şi potoli setea, aşa căutam să găsesc un duhovnic care să mă înveţe vederea şi lucrarea cea dumnezeiască.

Vigla IN

Pustia stâncoasă și abruptă a Viglei, Sfântul Munte

A găsit astfel, în ciuda părerii generale de atunci, mulţi dintre Părinţi în «lucrare» şi în contemplaţie, oameni sfinţi, venerabili. Avem de a face cu o aparentă contradicţie. Raportându-se la numărul monahilor la momentul sosirii sale în Sfântul Munte, părinţi niptici erau foarte puţini, dar comparativ cu cei care mai trăiau în momentul scrierii Epistolelor sale, aceia pe care Cuviosul Iosif apucase să îi cunoască, erau superiori numeric.

Deşi mărturiseşte că a colindat întreg Sfântul Munte[2], cea mai mare parte a vieţii sale athonite s-a desfăşurat în partea de miazăzi a acestuia, între Katounakia şi Marea Lavră, având ca punct de referinţă Athonul, vârful Muntelui.

daniil katounakiotul

Gheronda Daniil Katounakiotul (1864-1929)

La Katounakia l-a cunoscut pe renumitul Stareţ Daniil (1864-1929), întemeietorul obştii Daniileilor (în 1875). Acesta era un bărbat evlavios, cărturar, înţelept, cu o bogată experienţă a vieţii ascetice, fiind recunoscut pentru deosebitul dar al discernământului, bun prieten al Sfântului Nectarie, Mitropolitul Pentapolei (+1920). Renumele acestuia în tot Sfântul Munte (care s-a dovedit a fi pe deplin meritat), precum şi sfatul dat de maica Teodosia din Atena (căreia Francisc îi făcuse diferite milostenii şi al cărei frate era călugăr aici) l-a determinat pe Francisc să rămână pentru o vreme în obştea lui. Calea de mijloc hotărâtă de inspiratul Stareţ Daniil în ceea ce priveşte nevoinţa ucenicilor săi (în special legată de mâncare şi rugăciune) nu l-a odihnit, însă, pe tânărul nevoitor, ceea ce l-a determinat pe Bătrân să-i ofere posibilitatea de a se nevoi mai aspru. Astfel, rămânând în permanentă legătură cu acesta şi având binecuvântarea lui, Francisc se va stabili foarte aproape de acesta, la peştera cunoscută drept a Stareţului Teodosie.

Calinic isihastul

Gheronda Calinic Isihastul (1853-1930)

Auzind de faima stareţului Isihast Calinic [3] (1853-1930), s-a dus la el (aflat în vecinătatea locului său de nevoinţă) cu gândul de a intra sub povăţuirea acestuia. Bătrânul nevoitor i-a refuzat politicos cererea, preferând să rămână fără ucenici, pentru a nu pierde, prin griji şi răspândirea care vine de la acestea, harul lui Dumnezeu. Totuşi, de la acest isihast desăvârşit a primit ca unică învăţătură (nu despre rugăciune, ci aceea) să fie cu desăvârşire ascultător.

De aici a plecat spre Vigla, trecând pe la Schitul românesc Prodromu, din apropierea Marii Lavre, ca mai apoi să se stabilească pentru şase luni la chilia Acoperământul Maicii Domnului, având statutul de kaviot” [4] (adică de mirean găzduit), plătind o chirie fictivă bătrânului monah Hariton, în grija căruia se afla susnumita chilie, şi care i-a făgăduit deplină libertate în ceea ce priveşte modul de vieţuire. Acest monah fiind foarte des plecat pe la diferite mânăstiri, îi oferea chiriaşului timpul necesar şi posibilitatea de a se nevoi aşa cum dorea: cu priveghere de toată noaptea, cu rugăciunea lui Iisus, multă asceză, studiu duhovnicesc, urmând sfaturile părinţilor duhovniceşti din locul acela, mai ales cele ale duhovnicului de la Peştera Sfântului Atanasie (aflată la o distanţă de 10 minute faţă de chilia sa). Pentru aceasta, Francisc se retrăgea adesea la o peşteră din apropierea chiliei, unde se ruga cu lacrimi, spunând rugăciunea inimii cu gura (nu cunoştea prin experienţă celelalte etape ale acesteia: a minţii şi a inimii), rugând pe Domnul Hristos şi pe Maica Sa să îl învrednicească a ajunge să deprindă adevărata rugăciune, aşa după cum citise în cărţile sale duhovniceşti, mai ales în Filocalie.

Vigla

Chilii atârnate în pustia Viglei

Note:

[1] Unul ca acesta nu avea să găsească niciodată, întâlnind un singur ascet ce mânca după ceasul al 9-lea, dar nu se limita la verdeţuri.

[2] Nu putem stabili şi descrie cu exactitate itinerarul parcurs de Stareţ, întrucât nu sunt amintite nominal decât foarte puţine locuri (mânăstiri, schituri sau chilii).

[3] Într-una din Epistolele sale îl descrie ca pe un „desăvârşit nevoitor. A stat izolat de toţi ceilalţi timp de patruzeci de ani, nevoindu-se cu lucrarea minţii şi hrănindu-se cu dulceaţa dragostei dumnezeieşti. A fost de mare folos multora. Acesta s-a bucurat de răpirea minţii”, Gheron Iosif, EME, p. 90. Pentru mai multe detalii a se vedea Prof. Panaiótis Iliópoulos, la http://www.pemptousia.ro/2013/12/kallinikos-aghioritul-isihastul/, unde beneficiem şi de o bibliografie legată de biografia isihastului.

[4] Statut valabil şi pentru monah. Acest lucru îi oferea posibilitatea unei independenţe, teoretic, nelimitate în a se nevoi unde şi oricum va dori, ceea ce în cazul lui Francisc nu s-a realizat în mod deplin.

Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura (carte în curs de apariție la Editura Sfântul Nectarie). Fragmente din lucrare apar aici cu îngăduința autorului căruia-i mulțumim și pe această cale.

Părintele Cristian Groza este Preot Paroh al Catedralei Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sfântul Gheorghe, Covasna și Doctor în Teolgie al Facultatății de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, îndrumător fiind Arhid. Prof. Dr. Ioan. I. Ică jr.



30 ianuarie 2015: A plecat la Domnul Părintele Protopsalt Stefanos de la Chilia Danieleilor, Katounakia, Muntele Athos

agripnia-ktitoron-vatopaidiou-2009-31

Vineri, 30 ianuarie, a plecat la Domnul Părintele Protopsalt Stefanos de la Chilia Danieleilor, Katounakia. Viețuia în Sfântul Munte din 1947. Blândețea sa devenise proverbială. „Întru pomenire vecinică va fi dreptul…”. Să avem rugăciunile sale!

Chilia Danieleilor din Katounakia a fost ctitorită de la 1875 de marele isihast aghiorit Daniil Katounakiotul, bun prieten al Sfântului Nectarie al Eghinei. Faima Danieleilor a depășit de mult granițele Muntelui Athos, așezământul lor devenind în timp una din cele mai importante școli athonite de iconografie, cunoscuți fiind totodată și pentru fidelitatea lor față de arta muzicală bizantină autentică.

Un scurt fragment audio cu Gheronda Stefanos înregistrat la agripnia praznicului Sfinților Vatopedini, 2010 – >>  εδώ

LD