Author Archives: Laurențiu Dumitru

Pelerinaj la Muntele Athos (17 – 22 mai 2019). Varianta 2. [Îmbarcare din Sibiu, Rm. Vâlcea, Pitești, Bucureşti, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Vineri, 17 mai 2019 (ziua 1): Plecare din Sibiu (ora 5.00) – Rm. Vâlcea – Pitești – București (aprox. 9.30) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – NigritaOuranopoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Sâmbătă, 18 mai 2019 (ziua 2): Ouranoupoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat – Dafni – Arsanaua Schitului Sfânta Ana. Drumeție de o oră (cu bagaj) până la Schitul Sfânta Ana (închinare la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și la moaștele ei – partea de jos a piciorului stâng). Pe drum se va opri la Nea Skiti (Noul Schit) și la mormântul lui Gheron Iosif Isihastul, marele nevoitor athonit. Drumeție (fără bagaj) în împrejurimile zonei, în funcție de disponibilitatea pelerinilor, până la Chiliile Sfântul Vasile. Schitul Sfânta Ana (participare la slujbe / cazare).

Duminică, 19 mai 2019 (ziua 3): Schitul Sfânta Ana. Drumeție (cu bagaj) de aproximativ o oră și ceva până la Mănăstirea Sfântul Pavel (închinare la Darurile Magilor, la Lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare). Plecare cu mașina la Schitul Lacu. Închinare la Icoana Maicii Domnului – Lakkoskitiotissa la Kiriakon (biserica principală a Schitului). Chilia Buna Vestire  – Lacu (participare la slujbe la kiriakon / cazare).

Luni, 20 mai 2019 (ziua 4): Chilia Buna Vestire  – Lacu. Se închiriază un microbuz local pentru 6-7 ore pentru a vizita: Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Izvorul Sfântului Athanasie (locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie) – Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute până la Peștera și Chilia Sfântului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (participare la slujbe / cazare).
*este posibil ca 1-2 obiective din programul de închinare să nu se atingă dacă se zăbovește prea mult la unele mănăstiri sau schituri, grupul fiind condiționat să ajungă în timp util la Prodromu pentru cazare.

Marți, 21 mai 2019 (ziua 5): Schitul Prodromu. Plecare cu maxi-taxi până în Karyes (capitala Sfântului Munte), iar de acolo până aproape de Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) (închinare la odoarele mănăstirii) / (variantă alternativă – plecare directă spre Portul Dafni). Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic via Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul – Suroti (închinare la mormântul Părintelui Paisie Aghioritul și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul). Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia și, dacă va fi timp, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.

Miercuri, 22 mai 2019 (ziua 6): București  – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

NOTĂ: Cazările sunt confirmate!

Preț: 335 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Îmbarcare din Sibiu – Rm. Vâlcea – Pitești – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Opel Vivaro sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi trei nopți de cazare în mănăstirile/schiturile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

*Elevii sub 20 de ani, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Reclame

Gheronda Emilianos Simonopetritul: Dumnezeu nu nedreptăţeşte pe nimeni

Am văzut cum Strămoşii au reuşit să-şi depăşească păcătoşenia şi să ajungă icoane de mare cinste şi inestimabile ale lui Dumnezeu. Să vedem, acum, în ce fel putem şi noi să fim „strămoşi” ai celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, cum putem să ajungem sfinţi. Istoria ne arată ce aşteaptă Dumnezeu de la noi.

Cu toţii ne-am născut duhovniceşte prin Sfântul Botez. Pântecele care ne-a născut este colimvitra Bisericii, Maica noastră e Biserica, iar Biserica este Hristos, Tatăl nostru.

Aşadar, Biserica săvârşeşte o altă naştere. Când Nicodim s-a dus noaptea, pe ascuns, la Hristos, Domnul i-a vorbit despre naşterea „de sus” (In. 3, 3). Această naştere „de sus” ne-o dă Biserica. Nu ne naşte ca să fim fii ai stricăciunii şi ai morţii, oameni ai celor şapte sau paisprezece generaţii, ci să fim oameni ai nemuririi, fii ai învierii, strămoşi ai celei de-a opta zile, ai celui de-al optulea veac.

Ce-a izbutit, aşadar, Hristos venind în lume?

Când a sosit „plinirea vremii”, Hristos a recapitulat întru Sine timpul, l-a rulat şi l-a închis în voia Sa, şi l-a dus la sfârşit. Adică, în mod mistic şi premergător, a desfiinţat timpul pe care El însuşi l-a făcut şi a adus învierea, veşnicia, făcând viitorul prezent. Astfel, „plinirea vremii” nu este timpul, ci însuşi Hristos.

Dar oare vor trece generaţii şi generaţii, mii de ani, aşteptând să ne săturăm cu Dumnezeu? Nu!

Oamenii, uneori, osândesc monahismul, spunând că este fără rod, pentru că monahii nu au copii. Părinţii Bisericii însă răspund: monahismul reprezintă, în modul cel mai nemijlocit, lucrarea celei de-a doua perioade din viaţa lui Hristos, lucrarea Noului Legământ. Căsătoria a slujit Vechiul Legământ, când oamenii se năşteau şi mureau. Iar fiecare, când ajungea tată sau bunic, simţea că va trăi în veci prin faptul că lasă urmaşi.

Noi însă, fiindcă am devenit „hristoşi”, de ce să mai aşteptăm, de vreme ce deja există desăvârşirea şi slava care ne aşteaptă? De aceea Părinţii Bisericii spun că monahismul desfiinţează căsătoria, naşterea trupească, având ca scop să nu mai nască oameni condamnaţi la moarte, ci să nască roade duhovniceşti. Monahismul, imitarea vieţii îngereşti, este, pentru noi toţi, o intrare cu putere a cuvântului „Vino, Doamne, în grabă!“ (Apoc. 22, 20).

Inţelegem oare, fraţii mei, câtă răspundere purtăm înaintea istoriei prin venirea lui Hristos? Noi scriem şi slujim istoria universală! Fiecare atitudine şi acţiune de-a noastră în trupul Bisericii are consecinţe în istoria umanităţii şi a societăţii divino-umane a Bisericii, pentru că suntem „fiii făgăduinţei” (Rom. 9, 8). Dumnezeu ne-a făgăduit şi îşi păzeşte făgăduinţa.

Suntem şi noi, desigur, păcătoşi ca şi Strămoşii. Suntem şi noi pătimaşi, călcători ai jurămintelor noastre. Ce este Botezul nostru? Un jurământ faţă de Hristos, că am murit împreună cu El şi că nu vom mai trăi în această lume, ci că vom învia împreună cu El în cealaltă. De câte ori călcăm jurămintele Botezului! Dar Dumnezeu „a jurat şi nu Se va căi“ (Ps. 109, 4), nu-Şi calcă jurămintele pe motiv că noi ni le călcăm înaintea Lui. Ne-a încorporat în Sine însuşi, suntem „plata” Lui, trupul Lui, şi El este „plata” noastră în lupta noastră, în lacrimile noastre, în dorinţele noastre, în durerile noastre; nădejdea noastră, în abisurile pe care le străbatem. Hristos ne numeşte „sfinţi” (cf Rom. 1, 7; 1 Cor. 1, 2) pe noi, păcătoşii.

Hristos a fost prezent la creaţia lumii. în simbolurile şi în umbrele Vechiului Legământ acţiona prin preînchipuiri întunecate, pe care le-a luminat Noul Legământ. Acum, Hristos este prezent în lumina Bisericii, a adevărului, a cunoaşterii lui Dumnezeu, în propria Lui lumină. Cele vechi s-au făcut noi. Prin urmare, Strămoşii se desăvârşesc şi se umplu de lumină împreună cu noi, pe cât ne sfinţim noi. Când mănânc, mi se hrăneşte întregul trup. Când noi II mâncăm pe Hristos, II mănâncă pe Hristos şi aceia. Se desăvârşesc împreună cu noi. Indumnezeirea noastră este bucuria lor din cer. In loc să privească la Hristos, se pleacă şi ne privesc pe noi, ca să vadă ce facem, dacă ne gândim la ei, dacă venim la ei, dacă ştim că ei sunt fraţii noştri, mâinile noastre, picioarele noastre, trupul nostru.

Prin Botezul nostru, ne luăm sarcina de a pregăti şi a aduce a Doua Venire a lui Hristos. Acum, noi suntem prorocii, strămoşii, înainte-mergătorii, sfinţii, aşa cum ne numeşte Apostolul Pavel. Hristos trăieşte în lume, pentru că noi trăim în lume. De aceea Apostolul spune că „Hristos trăieşte în mine“ (Gal. 2, 20). Trăim, atunci când ne gândim la unitatea noastră cu Strămoşii. Noi contribuim la faptul de a fi prezent Hristos în inimile oamenilor. Unde sunt eu, trăieşte şi Hristos. Eu, păcătosul, sunt un proroc, o lucrare a lui Dumnezeu.

Fraţii mei, ca să nu uităm perspectiva generală a tainicei cine finale şi pentru a înţelege chemarea noastră, măreţia noastră, veşnicia noastră, să devenim teologi! Nu aparţin unei familii care are doi sau trei sau patru copii, ci aparţin acestei familii atotcuprinzătoare. Nu sunt un om, sunt un „dumnezeu”. Intru în apa Botezului, şi ies „dumnezeu şi om“. In timp ce sunt om şi mi-e rece în colimvitră, în acelaşi timp sunt un „dumnezeu”. Cât de mare este înţelepciunea lui Dumnezeu! Face prezentul să fie veşnic, iar trăirea noastră zilnică – o taină! Fiindcă suntem făcuţi după chipul Celui ce ne-a zidit, trebuie să simţim, să trăim şi să înţelegem chipul Ziditorului, adică faptul că suntem „dumnezei”, şi să sporim „întru cunoaşterea” comuniunii noastre cu Hristos (cf. Col. 3, 10). Iar deplina şi desăvârşita înţelegere va fi când „Hristos, Care este viaţa noastră, Se va arăta” (Col. 3, 4) acolo, sus. Atunci, nu mă voi mai recunoaşte pe mine însumi, ci voi descoperi că eram cu adevărat şi că sunt „dumnezeu”, „lumină din Lumină”.

Dar ce poate să ne sfinţească în mod neîntrerupt? Aşa cum Strămoşii nu şi-au pierdut legătura lor cu Dumnezeu, tot aşa nici noi nu o pierdem. Pentru că Dumnezeu a pus înlăuntrul nostru chipul Dumnezeirii, adică ne-a făcut icoane care nu pot fi şterse şi a dăruit firii noastre întipărirea sfinţeniei, a Dumnezeirii, primul lucru care ne poate sfinţi este amintirea faptului că fiecare dintre noi este chip al lui Dumnezeu. Unde sunt eu, acolo este şi Dumnezeu cel-mai-înainte-de-veci.

Să umblăm ca dumnezei! Să devenim, zi de zi, părtaşi Cuvântului celui mai-înainte-de-veci al lui Dumnezeu! El este primul chip al Tatălui celui nevăzut, plin de slavă, una după fire cu Tatăl. Noi suntem, desigur, de o fire diferită, dar, prin participare, prin har, devenim maici şi părinţi. De aceea clericii şi monahii sunt numiţi „părinţi”, fiindcă îl nasc pe Dumnezeu. Hristos a spus: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei care împlinesc legea lui Dumnezeu” (Mt. 12, 50; Mc. 3, 35; Lc. 8, 21). Aceştia îl nasc pe Hristos. Prin urmare, Hristos Se zămisleşte, prinde formă şi creşte înlăuntrul nostru. Când o femeie rămâne însărcinată, îşi dă seama de asta. Trebuie ca şi noi să cunoaştem caracteristicile propriei noastre zămisliri, să înţelegem că-L purtăm înlăuntrul nostru pe Pruncul tânăr (cf. Is. 7, 14-16; 9, 5) pe Hristos, că împlinim prorociile lui Isaia şi cuvintele sfinţilor.

Dumnezeu l-a dat lui Hristos trupul Maicii Domnului. Maica Domnului a acceptat să slujească taina întrupării Fiului, împrumutând trupul ei lui Hristos şi primind dumnezeirea Lui. Noi, prin voinţa noastră, prin robirea noastră, prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, prin smerenie, ascultare, post, rugăciune, prin plecarea genunchilor, ne dăm trupul nostru şi primim dumnezeirea Lui în mod duhovnicesc şi adevărat, dar nu cum a primit-o Maica Domnului. Primim dumnezeirea lui Hristos întrupată şi trupul Lui îndumnezeit. Iar când suntem sus, pe cruce, la fel ca tâlharul sau ca vameşul, ca fiul cel pierdut, ca fariseul, nimeni nu ne poate interzice să spunem: „Dumnezeul meu, fiindcă mi-ai dat dumnezeirea Ta, acum mântuieşte-mă!“ De îndată ce spunem aceasta, premisele vieţii noastre se schimbă, şi viaţa duhovnicească devine atât de uşoară, pentru că „puterea Celui Preaînalt” (Lc. 1, 35) intră înlăuntrul nostru şi le face pe toate. Suntem mame şi taţi ai lui Dumnezeu! Părinţi şi strămoşi ai lui Dumnezeu! înţelegem asta? Da. Unul mai puţin, altul mai mult, pe cât putem cuprinde, pe cât ne îndeletnicim cu asta, pe cât vrem să devenim oameni de rugăciune.

Oricum, trebuie să credem asta, fie că o înţelegem, fie că nu o înţelegem! Numai să nu-L tăgăduim pe Dumnezeu înlăuntrul nostru, să nu fim nepăsători, să nu ne lăsăm stăpâniţi de akidie şi să le uităm pe toate, să nu vrem să rămânem în patimile noastre!

Desigur, asta nu înseamnă că nu vom suferi. Awa Longhin spune: „Femeia, înainte să se vadă în afară că a rămas însărcinată, îşi dă seama de asta din clipa în care i se opreşte curgerea de sânge. Nouă trebuie să ne curgă sângele din proprie hotărâre! Trebuie să fim hotărâţi să murim pentru Dumnezeu! Dar, nu vă temeţi! Aşa cum s-a întâmplat cu Isaac şi cu Avraam, tot aşa Dumnezeu ne va înşfăca şi pe noi şi va pune ca să fie jertfit în locul nostru un berbec. Iar dacă va trebui să devenim martiri, martiriul nostru va fi o răcorire, pentru că Dumnezeu există.

Să ne rânduim viaţa cu dorinţa de a rămâne dumnezei! Intristări, necazuri, nereuşite, greutăţi, durere, plâns, boli, moarte sunt mâncarea şi băutura de zi cu zi ale omului. Nu vă temeţi! Toate acestea nasc sfinţenia, îl nasc pe Dumnezeu înlăuntrul nostru. Iubiţii mei, să trăim cu această convingere, şi atunci Dumnezeu ne va hrăni cu lapte şi ne va arăta chipul nostru! Apoi, ne va da pâinea nemuririi, înţelesuri teologice şi trăiri duhovniceşti! Dumnezeu nu nedreptăţeşte pe nimeni.

Să ne bucurăm acum de faptul că suntem părtaşi Dumnezeirii! Când Hristos va apărea sus, pe nori, la a Doua Sa Venire, acolo vom fi şi noi. O! nu suntem cu adevărat fericiţi? De obicei, vedem lumina lumii, dar nu vedem lumina adevăratei lumi, nu-L vedem pe Hristos. Dar când inima noastră va dobândi săltări, mişcări şi trăiri dumnezeieşti, atunci vom înţelege că am dispreţuit trupul şi lumea, şi am devenit dumnezei după dispoziţia lăuntrică. Atunci, Dumnezeu ne va da contemplaţii înalte, fiecăruia dintre noi potrivit cu calitatea şi cu putinţa sa de înţelegere şi de primire.

Vine Naşterea Domnului! Ştiţi că troparele inainte-prăznuirii încep din 20 decembrie. Biserica a rânduit cu înţelepciune până şi cel din urmă detaliu. 20 decembrie este ultima zi în care noaptea creşte. Din 21 decembrie începe să crească ziua. Nopţile şi înţelesurile întunecate se risipesc, iar lumina şi zilele cresc. Să-I rugăm pe Dumnezeu să ne ia întunericul inimii noastre acum, când ziua creşte şi devine cu totul luminoasă, acum, când se schimbă cursul timpului! Biserica ne vesteşte aceasta prin răsăritul adevăratei lumini, a Soarelui sufletelor noastre.

Hristos ne-a făcut mai presus decât îngerii, pentru că îngerii Il laudă pe Hristos, dar nu pot să vorbească cu El ca prietenii cu un prieten (cf. leş. 33, 1 1). Nu ne-a făcut, pur şi simplu, fiinţe slujitoare, care îşi acoperă capul şi tremură ca nişte sclavi, ci ne-a făcut trupul Său. Pentru noi a murit, nu pentru îngeri! Pentru noi a înviat şi pentru noi va coborî din nou şi Se va înălţa din nou la cer!

Să-L rugăm pe Dumnezeu să coborâm împreună cu El în adâncurile inimii noastre, pentru ca El să ne înalţe la ceruri, o dată pentru totdeauna.

Sursa: Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători, Editura Sfantul Nectarie, 2016

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!
logo-librarie

Jean-Claude Larchet: Cum recunoaşte omul prezenţa Duhului Sfânt în el

În viaţa duhovnicească omul este pândit de felurite şi înfricoşătoare amăgiri. Una dintre ele este să creadă că el gândeşte, vorbeşte şi acţionează insuflat de Duhul Sfânt, atunci când lucrul acesta nu este adevărat. In Pateric şi în Vieţile sfinţilor se pomeneşte de mulţi monahi înşelaţi în acest chip, care, socotind că au pe Duhul Sfânt în ei, de fapt căzuseră pradă vicleniei diavoleşti. Se pune aşadar problema de a şti cum poate omul deosebi adevărata prezenţă şi lucrare a Duhului Sfânt în el de o prezenţă şi lucrare străină şi pe care I le atribuie Duhului Sfânt sub efectul unei amăgiri.

Realizarea tuturor condiţiilor prezentate mai înainte – pocăinţa, întoarcerea de la păcate, curăţia, ascultarea, smerenia, iubirea de aproapele, rugăciunea – constituie un criteriu preţios, pe care, după cum am văzut, Sfântul Siluan îl aminteşte adesea. Dimpotrivă, dacă omul este lipsit de căinţă, dacă nu s-a lepădat de păcatele sale, dacă nu s-a curăţit de patimi, dacă nu-şi fereşte mintea de cugetele rele şi nu-şi opreşte inima de la alunecare, dacă nu este ascultător şi smerit, dacă nu-l iubeşte pe aproapele lui sau dacă n-are rugăciune neîncetată, este cu neputinţă ca Duhul Sfânt să vieţuiască în el, pentru că Duhul Sfânt nu află în el loc vrednic de venirea Sa.

La toate acestea Sfântul Siluan adaugă şi alte criterii. „Pe Duhul Sfânt sufletul îl recunoaşte după pacea şi dulceaţa Lui”; „sufletul simte venirea Ta […] Tu dai pace minţii şi dulceaţă inimii”. Orice prezenţă şi orice lucrare din suflet care iscă tulburare ori mânie şi iuţime nu pot fi, aşadar, atribuite Duhului Sfânt şi chiar trebuie socotite drept semn sigur al absenţei Sale.

Prin corelaţie, omul credincios recunoaşte prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt după pacea, iubirea şi mila pe care el însuşi le simte faţă de toţi oamenii („dacă se află în suflet puţin har, atunci cunoşti pacea şi simţi iubire faţă de toţi”), şi chiar pentru vrăjmaşii săi. Lipsa iubirii de vrăjmaşi şi a rugăciunii pentru ei este iarăşi semn sigur al absenţei Duhului: „cel ce n-a primit pe Duhul Sfânt nu doreşte să se roage pentru vrăjmaşii lui”; de aceea, spune el, „dacă nu ţi-e milă de păcătosul care va fi chinuit în foc, e semn că nu harul lui Dumnezeu e în tine, ci un duh rău”.

Pe o treaptă mai înaltă a vieţii duhovniceşti, spune Sfântul Siluan, „în suflet e o lumină şi o mare bucurie”.

Iar pe o treaptă şi mai înaltă, arată stareţul, „chiar şi trupul simte harul Sfântului Duh”: „Duhul Sfânt umple omul întreg: suflet, minte şi trup”; „Duhul Sfânt umple de harul Lui tot omul: suflet, minte şi trup”; „Duhul Sfânt pătrunde sufletul, mintea şi trupul”. Stareţul mărturiseşte astfel că „Domnul mi-a făcut dar harul Sfântului Duh cu un asemenea belşug de revărsare, că a umplut întreg sufletul şi trupul meu cu har”; „Cel ce poartă harul în trupul şi sufletul său, acela a atins iubirea desăvârşită”. Sfântul Siluan se referă aici la acea încredinţare şi plinătate a inimii în care se sălăşluieşte Duhul Sfânt, despre care au vorbit înaintea lui unii Părinţi, ca Sfântul Macarie, Sfântul Diadoh al Foticeei sau Sfântul Simeon Noul Teolog, şi pe care ei l-au numit plerophoria.

Sfântul Siluan arată că încredinţarea că L-ai primit pe Duhul Sfânt în tine ţine de o experiere a inimii, care se face în chip minunat şi de nespus, pentru că este supranaturală – ca una care este dată de Duhul Sfânt însuşi – şi cu totul personală. De aceea, Sfântul Siluan se referă la propria sa experienţă: „Ştiu din experienţă ce înseamnă a fi în Duhul Sfânt şi ce înseamnă a fi lipsit de El.” Semnul cel mai sigur al realităţii şi eficacităţii venirii Duhului Sfânt este însăşi această experiere a Lui în chip minunat. Omul care a avut o asemenea experienţă, spune Sfântul Siluan, cunoaşte sau altfel spus recunoaşte îndată harul Duhului Sfânt: „Sufletul ştie când e îmbogăţit de har […], dar în acea clipă nu vei fi în stare să scoţi un singur cuvânt, căci sufletul tău e schimbat prin revărsarea Sfântului Duh”; „sufletul ştie că un Oaspete preaiubit a venit […] şi spune: Trecerea Ta a lăsat o mireasmă în sufletul meu”. Această cunoaştere nu are, după cum se vede, nimic abstract; ea nu ţine de concepte, ci mai curând de o simţire duhovnicească: „Cel care a gustat o dată Sfântul Duh recunoaşte apoi gustul harului”, spune Sfântul Siluan; şi iarăşi: „Sufletul care a gustat Duhul Sfânt îl deosebeşte după gustul Lui, căci scris este: «Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul» (Ps. 33, 9)””. „Harul, scrie Sfântul Siluan, nu vine fără ca sufletul să-l cunoască”; cel care are în el harul Duhului Sfânt îl are „în mod simţit”. „Noi simţim prezenţa Lui în noi”; „sufletul trebuie să simtă că Duhul Sfânt trăieşte în el”, repetă el. Cel care a experiat o dată prezenţa Duhului ştie şi când El pleacă, iar atunci îndură – prin simţirea părăsirii – o mare suferinţă, pe care omul de rând, care nu simte această absenţă, n-are cum s-o cunoască.

O asemenea experienţă, a prezenţei (şi absenţei) Duhului Sfânt, o au însă numai cei desăvârşiţi; încredinţarea adevărului ei le este dată lor de însuşi Duhul Sfânt. Ceilalţi oameni pot să ajungă în această privinţă la înşelare, căzând chiar pradă vicleniei demonilor şi a lui Satan, care adesea „se preface în înger al luminii” (2 Cor. 11,14).

Pentru a scăpa de o asemenea amăgire şi de astfel de curse, spune Sfântul Siluan, cei care n-au ajuns la desăvârşire trebuie să-şi găsească un părinte duhovnicesc încercat, care să-i ajute să deosebească duhurile: „începătorul are nevoie de o călăuză duhovnicească, întrucât până la venirea harului Sfântului Duh, sufletul duce mare luptă cu vrăjmaşii şi nu-şi poate da seama când vrăjmaşul este cel ce-i aduce dulceaţa la rugăciune. Numai cel ce a gustat el însuşi harul Sfântului Duh poate deosebi acesta.”

Sursa: Jean-Claude Larchet, Dumnezeu este Iubire. Mărturia Sfântului Siluan Athonitul, Editura Sophia.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!
logo-librarie

Gheronda Efrem Filotheitul – Părtășie la suferința aproapelui (audio cu subtitrare în limba română)

Gheronda Efrem Filotheitul – Părtășie la suferința aproapelui / fragment de omilie (audio cu subtitrare în limba română) / traducere de Elena Dinu

Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .

Părintele Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927) este unul dintre cei mai mari părinţi duhovniceşti contemporani ai Ortodoxiei, în vârstă de 91 de ani; ucenicul cel mai tânăr al Cuviosului Iosif Isihastul, în a cărui ascultare a stat 12 ani la Nea Skiti, în Sfântul Munte Athos, până la adormirea acestuia din 1959. A pustnicit în continuare până în 1973, când din voia lui Dumnezeu a ajuns Stareţ şi Egumen al Sfintei Marii Mănăstirii Filotheu, din Sfântul Munte. A înnoit viaţa duhovnicească a acesteia şi a altor mănăstiri athonite, Xiropotamu, Konstamonitu şi Karakalu, devenind cunoscut ca un mare duhovnic în întreaga Grecie şi nu numai. În 1991, printr-o încredinţare de la Dumnezeu, se mută în SUA, unde devine un părinte contemporan al monahismului american, prin întemeierea a 18 mănăstiri în pustia duhovnicească de acolo. Are mii de fii duhovniceşti în întreaga lume, episcopi, preoţi, monahi şi mireni. În română i-au apărut mai multe cărți, dintre care se remarcă  “Starețul meu Iosif Isihastul” (Ed. Evanghelismos, 2010) și “Sfaturi din Sfântul Munte” (Ed. Bunavestire, 1999).

Pe 24 iunie 2018, Bătrânul Efrem din Arizona a împlinit 91 de ani.

Găsiți pe blogul de față o categorie dedicată marelui cuvios athonit: Efrem Filotheitul .

Nou documentar despre Muntele Athos (2019), cu subtitrare în engleză

Nou documentar despre Muntele Athos (2019), cu subtitrare în engleză / Marca Syndicado

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Mitropolitul Athanasie de Limassol – Despre starea duhovnicească a Bătrânului Iosif Vatopedinul înainte de a-L primi pe Hristos (audio cu subtitrare în limba română)

Mitropolitul Atanasie de Limassol – Împărtășania Bătrânului Iosif Vatopedinul / …despre starea duhovnicească a Bătrânului Iosif Vatopedinul înainte de a-L primi pe Hristos – fragment de omilie (audio cu subtitrare în limba română) / traducere de Elena Dinu

Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .

Mitropolitul Athanasie de Limassol este fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Părinţilor Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul

 

Pelerinaj la Muntele Athos (17 – 22 mai 2019). Varianta 1. [Îmbarcare din Moinești, Onești, Focșani, Buzău, Urziceni, București, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Vineri, 17 mai 2019 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 9.30) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – NigritaOuranoupoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Sâmbătă, 18 mai 2019 (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat – DafniMănăstirea Dionisiu (închinare la mormântul Sf. Nifon și la icoana Maicii Domnului – Acatist). Drumeție (cu bagaj) de aproximativ o oră și jumătate până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la Lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Plecarea cu mașina spre Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire – Schitul Lacu (participare la slujbe la kiriakon / cazare).

Duminică, 19 mai 2019 (ziua 3): Schitul Lacu. Drumeție o oră și ceva (cu bagaj) până la Morfono*. De aici se va pleca cu un maxi-taxi până la Schitul Prodromu. Pe drum se va face oprire la Izvorul Sfântului Athanasie (locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie). Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute fără bagaj (dus / întors) până la Peștera și Chilia Sfântului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (participare la slujbe / cazare).
*dacă, pentru a se evita drumeția Lacu – Morfono, grupul va opta pentru plecarea directă Lacu – Prodromu, pelerinii vor achita o diferență de preț de 5 euro/pers. De asemenea, dacă nu va fi vreme bună, se va merge direct.

Luni, 20 mai 2019 (ziua 4): Schitul Prodromu. Se închiriază un maxi-taxi local pentru a vizita: Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, Izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei). Schitul Sf. Andrei – Serai (participare la slujbe / cazare).

Marți, 21 mai 2019 (ziua 5): Schitul Sf. Andrei – Serai. Se va pleca cu mașina din Karyes până aproape de Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) (închinare la odoarele mănăstirii) / (variantă alternativă – plecare directă spre Portul Dafni). Îmbarcare pe ferryboat pentru OuranoupoliPlecare spre Tesalonic via Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul – Suroti (închinare la mormântul Părintelui Paisie Aghioritul și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul). Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia și, dacă va fi timp, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.

Miercuri, 22 mai 2019 (ziua 6): București – Urziceni–Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

NOTĂ: Cazările sunt confirmate!!!

Preț: 335 euro [include: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Ploiești – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Volkswagen Transporter, Renault Trafic sau Opel Vivaro, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii sub 20 de ani /elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Pelerinaj la Muntele Athos (9 – 14 mai 2019). Varianta 2. [Îmbarcare din Sibiu, Rm. Vâlcea, Pitești, Bucureşti, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Joi, 9 mai 2019 (ziua 1): Plecare din Sibiu (ora 5.00) – Rm. Vâlcea – Pitești – București (aprox. 9.30) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – NigritaOuranopoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Vineri, 10 mai 2019 (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat până la Mănăstirea Dochiariu (închinare la Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare – Gorgoepikoos). Drumeție cu bagaj până la Mănăstirea Xenofont (închinare la Icoana Maicii Domnului Odighitria, cea care a venit în chip minunat de la Vatopedi în 1730 și la celelalte odoare ale mănăstirii). Drumeție fără bagaj până la Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) (închinare la odoarele mănăstirii). Mănăstirea Xenofont (participare la slujbe / cazare).

Sâmbătă, 11 mai 2019 (ziua 3): Mănăstirea Xenofont. Se închiriază un microbuz local pentru 6-7 ore pentru a vizita: Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Izvorul Sfântului Athanasie (locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie) – Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute până la Peștera și Chilia Sfântului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (participare la slujbe / cazare).
*este posibil ca 1-2 obiective din programul de închinare să nu se atingă dacă se zăbovește prea mult la unele mănăstiri sau schituri, grupul fiind condiționat să ajungă în timp util la Prodromu pentru cazare.
UPDATE 10.04: Programul de închinare se va face în data de 12 mai de la Prodromu spre Lacu! Revenim curând cu modificările.

Duminică, 12 mai 2019 (ziua 4): Schitul Prodromu. Plecare cu mașina până la Morfono* (pe drum se oprește la Izvorul Sfântului Athanasie (locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie), iar de la Morfono drumeție o oră până la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire – Lacu (participare la slujbe / cazare).
*dacă, pentru a se evita drumeția Morfono – Lacu, grupul va opta pentru plecarea directă Prodromu – Schitul Lacu, pelerinii vor achita o diferență de preț de 5 euro/pers. De asemenea, dacă nu va fi vreme bună, se va merge direct.

Luni, 13 mai 2019 (ziua 5): Chilia Bunavestire – Lacu. Plecare cu mașina până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruci și la celelalte odoare. Se va coborî în Arsanaua Sfântul Pavel – portul Dafni – Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia și, dacă va fi timp, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.

Marți, 14 mai 2019 (ziua 6):  București  – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

NOTĂ: Cazările sunt confirmate!

Preț: 335 euro [include: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Îmbarcare din Sibiu – Rm. Vâlcea – Pitești – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Opel Vivaro sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Pelerinaj la Muntele Athos (9 – 14 mai 2019). Varianta 1. [Îmbarcare din Moinești, Onești, Focșani, Buzău, Urziceni, București, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Joi, 9 mai 2019 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 9.30) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – NigritaOuranoupoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Vineri, 10 mai 2019 (ziua 2): Ouranoupoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat – Dafni – Arsanaua Schitului Sfânta Ana. Drumeție de o oră (cu bagaj) până la Schitul Sfânta Ana (închinare la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și la moaștele ei – partea de jos a piciorului stâng). Pe drum se va opri la Nea Skiti (Noul Schit) și la mormântul lui Gheron Iosif Isihastul, marele nevoitor athonit. Drumeție (fără bagaj) în împrejurimile zonei, în funcție de disponibilitatea pelerinilor, până la Chiliile Sfântul Vasile. Schitul Sfânta Ana (participare la slujbe / cazare).

Sâmbătă, 11 mai 2019 (ziua 3): Schitul Sfânta Ana. Drumeție (cu bagaj) de aproximativ o oră și ceva până la Mănăstirea Sfântul Pavel (închinare la Darurile Magilor, la Lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare). Plecare cu mașina la Schitul Lacu. Închinare la Icoana Maicii Domnului – Lakkoskitiotissa la Kiriakon (biserica principală a Schitului). Chilia Buna Vestire  – Lacu (participare la slujbe la kiriakon / cazare).

Duminică, 12 mai 2019 (ziua 4): Chilia Buna Vestire  – Lacu. Se închiriază un microbuz local pentru 6-7 ore pentru a vizita: Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Izvorul Sfântului Athanasie (locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie) – Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute până la Peștera și Chilia Sfântului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (participare la slujbe / cazare).
*este posibil ca 1-2 obiective din programul de închinare să nu se atingă dacă se zăbovește prea mult la unele mănăstiri sau schituri, grupul fiind condiționat să ajungă în timp util la Prodromu pentru cazare.

Luni, 13 mai 2019 (ziua 5): Schitul Prodromu. Plecare cu maxi-taxi până în Karyes (capitala Sfântului Munte), iar de acolo până aproape de Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) (închinare la odoarele mănăstirii) / (variantă alternativă – plecare directă spre Portul Dafni). Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia și, dacă va fi timp, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.

Marți, 14 mai 2019 (ziua 6):  București – Urziceni–Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

NOTĂ: Cazările sunt confirmate!

Preț: 335 euro [include: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Ploiești – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Opel Vivaro sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

De praznicul Bunei Vestiri, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a slujit la Schitul Lacu (video, 6-7 aprilie 2019)

PARTEA I – Priveghere HRAM BUNA VESTIRE 2019 – SCHITUL LACU, MUNTELE ATHOS

PARTEA II – Sfânta Liturghie / Slujbă hirotonie HRAM BUNA VESTIRE 2019 – SCHITUL LACU, MUNTELE ATHOS

Prăznuire cu strălucire la Schitul Lacu. Chilia Buna Vestire, a vrednicului Stareț Ștefan Nuțescu, și-a serbat pe 7 aprilie hramul (după calendarul neîndreptat pe care-l ține Sfântul Munte).

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei s-a aflat în mijlocul părinților români athoniți de la Lacu, hirotonind cu acest prilej întru preot pe Părintele diacon Paisie, bibliotecarul Schitului, prilej cu care-i urăm slujire binecuvântată spre folosul obștei și al pelerinilor. Răspunsurile la strană au fost date în greacă și română, o strană fiind ținută de Arhidiaconul Protopsaltul Mihail Bucă.

În aceeași zi, un alt arhiereu român se afla în Muntele Athos: Episcopul Ambrozie al Giurgiului a slujit la Schitul Prodromu. În Sfântul Munte, de praznicul Bunei Vestiri a Maicii Domnului, și-au mai serbat hramul – Mănăstirea Marea Lavră, Mănăstirea Vatopedi, Mănăstirea Filotheu, Schitul Buna Vestire al Xenofontului.

(LD)

Foto credit Basilica.ro

 

A fost repornită activitatea pe website-ul athonit The Ascetic Experience

În anul 2015 anunțam cu bucurie apariția paginii The Ascetic Experience – un website athonit (vatopedin), de limbă engleză, care s-a remarcat prin mulțimea de fotografii unice din Munte Athos, sfaturile duhovnicești ale Sfinților Părinți și cuvintelor de duh ale înțelepților din vechime și contemporani.
Site-ul era constant actualizat, dar din motive obiective după o vreme și-a încetat activitatea.

Am primit însă de curând vestea că site-ul a fost repornit http://AsceticExperience.com

Vă reamintim că postările sunt în paralel pe Blog https://asceticexperience.com/blog/
și pe Galerie https://asceticexperience.com/flexible-4-columns/ .

Cele de pe Blog se pot comenta, cele de pe Galerie au o imagine mai mare cu alte cuvinte se văd mai bine; au un impact mai puternic. Recomandăm totodată și pagina de facebook > Ascetic experience

 

Mitropolitul Athanasie de Limassol – Despre Împărtășanie (audio cu subtitrare în limba română)

Mitropolitul Atanasie de Limassol – Despre Împărtășanie – fragment de omilie a Mitropolitului Athanasie de Limassol (audio cu subtitrare în limba română) / traducere de Elena Dinu

Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .

Mitropolitul Athanasie de Limassol este fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Părinţilor Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul

Mitropolitul Athanasie de Limassol s-a născut în 1959 la Limassol. După terminarea liceului, în 1976, este hirotonit diacon de Arhiepiscopul Hrisostom al Pafosului. Urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Thessalonic, după absolvirea căreia pleacă în Muntele Athos, la Nea Skiti, unde este tuns monah şi devine ucenic al unor mari părinţi duhovniceşti precum Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul.

 În 1982 Mitropolitul Athanasie primeşte schima mare şi este hirotonit ieromonah de episcopul Nicodim al Ierisosului şi Sfântului Munte. În 1987, pe când vieţuia la Mănăstirea Vatopedi, este ales reprezentant al acesteia în Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, al cărei protos devine între 1991-1992. În 1992, la rugămintea Arhiepiscopului Hrisostom, primeşte binecuvântare din partea Mănăstirii Vatopedi să se întoarcă în Cipru şi să intre în obştea Mănăstirii din Pafos. În noiembrie 1993 ajunge stareţ al Mănăstirii Mahera, iar pe 11 februarie 1999 este ales de clerici şi credincioşi ca mitropolit al Limassolului, fiind înscăunat trei zile mai târziu.

Părintele Macarie Simonopetritul: De ce ortodocşii sunt singurii creştini care mai ţin Postul Mare – şapte săptămâni?

Perioada Postului Mare s-a con­stituit în exclusivitate în funcţie de postul pregătitor în vederea Paştelui. Acesta a rămas elementul esenţial al convertirii şi al efortului ascetic în­treprins în timpul celor 40 de zile, de aceea canoanele sinoadelor îl fac obligatoriu pentru toţi. Ulterior s-a adăugat o serie de alte prescripţii disciplinare impuse de atmosfera de doliu şi penitenţă legată de această perioadă, ca, de pildă, interdicţia de a se celebra Liturghia euharistică, sărbătorile sfinţilor, căsătoriile, aniversările, botezurile şi hiroto­nia, proscrierea relaţiilor sexuale şi a băilor iar, pentru monahi, in­terdicţia de a ieşi din mănăstirea lor în tot Postul Mare, „pentru ca stăruinţa lor în rugăciune să nu se risipească”. Dar toate aceste legi nu sunt în fond decât consecinţe naturale ale ţinerii postului care exclude orice solemni­tăţi exterioare pentru a concentra forţele creştinilor asupra lor înşişi.

Postul a dobândit o asemenea importanţă încât termenul nisteía în­seamnă atât postul ca exerciţiu ascetic de stăpânire a pântecelui, cât şi perioada Postului Mare, numită ea însăşi „dumnezeiasca vreme a înfrânării” sau „fericita vreme a postului”.

Căderea, neținere a postului

Prima poruncă dată lui Adam în rai a fost aceea de „a păzi postul”, adică de a-şi stăpâni pofta nemâncând din pomul cunoştinţei binelui şi răului. La sugestia şarpelui şi la îndemnul Evei, el a încălcat singura limită care i-a fost impusă de Dumnezeu devenind victima lăcomiei. A fost atunci izgonit din rai de amărăciunea aceluiaşi fruct care nu-i era necesar şi de care abuzase: „Lăpădat a fost Adam din raiul desfătării prin mâncarea cea ama­ră, nepăzind prin neînfrânare porunca Stăpânului şi a fost osândit să lucreze pământul din care a fost luat şi cu multe sudori să-şi mănânce pâinea sa” .

Dacă Adam ar fi postit şi Eva ar fi rezistat lăcomiei, ei n-ar fi fost iz­goniţi din rai şi moartea n-ar fi intrat în lume. Acum însă, aşezat la poarta raiului, el se căieşte, dar prea târziu, pentru a nu fi postit la timp.

„Vestirea postului să o primim cu bucurie, că de l-ar fi păzit stră­moşul, n-ar fi suferit căderea din Eden. Că frumos era la vedere, dar nu la mâncare, rodul care m-a omorât. Să nu ne lăsăm furaţi de cele văzute, nici să se îndulcească gâtlejul nostru cu bucate scum­pe, care după mâncarea lor sunt fără de cinste. Să fugim de neînfrânare [akrateía] şi să nu ne supunem patimilor care vin din satu­rare”.

Postul, întoarcere în rai

Pentru că lăcomia ne-a făcut să ieşim din rai, antidotul ei, postul, ne va face că revenim în el.

„Surghiunit a fost Adam scos din rai pentru neascultare [parakoí], şi a fost lepădat de la desfătare, amăgit fiind de vorbele femeii, şi gol a şezut în preajma locului, tânguindu-se şi zicând: Vai mie! Deci să ne sârguim toţi să primim vremea postului ascultând [ypakoúontes] de predaniile Evangheliei; ca printr-însele să ne fa­cem plăcuţi lui Hristos şi să dobândim iarăşi sălăşluirea raiului”.

Postul este o „nimicire a morţii” care a fost consecinţa păcatului. Omul care posteşte scapă, desigur într-un mod încă relativ, legilor lumii căzute. El rupe cercul infernal al dialecticii poftei şi plăcerii, al foamei şi saturării, îndreptându-şi dorinţa spre contemplarea realităţilor cereşti. Aşa cum fecioria e o imagine a vieţii îngereşti şi o restaurare a nevino­văţiei şi nepătimirii lui Adam, tot aşa postul îl face pe om asemenea făpturilor trupeşti, e icoana modului vieţii paradisiace şi anticiparea vieţii veşnice în care aleşii vor fi adevăraţi „îngeri” în trup, puterea dorinţei lor fiind în întregime convertită dinspre trup spre duh.

Postul ortodox e profund marcat de această atmosferă eshatologică (a aşteptării sfârşitului). El rămâne, desigur, un mijloc pentru a dobândi virtutea, dar instrumentul e deja el însuşi îndumnezeit. Este, am putea spune, deja scopul său. De exemplu, regulile care interzic mâncarea de carne în timpul Postului Mare vizează, desigur, slăbirea trupului, dar, păzindu-le, credinciosul adoptă şi un nou mod de existenţă (trópos ypárxeos): el restaurează în sine însuşi, aici şi acum, starea lui Adam care, înainte de cădere, era vegetarian şi anticipează modul vieţii viitoare unde, potrivit Sfântului Teodor Studitul, aleşii nu vor mai fi aserviţi nevoilor trupului.

Postul, restaurarea firii

Postul este „o silă făcută firii”, dar o violenţă necesară pentru ca ra­ţiunea să-şi regăsească hegemonia naturală asupra pântecelui şi părţii iraţionale a sufletului. în timp ce hrana naşte patimile, postul e „maica virtuţilor” şi a tuturor lucrurilor bune. El este „calea împărătească a curăţirii”, păzitorul curăţiei şi „maica nepătimirii”. E asemenea unei săbii ce retează de la inimă tot răul, domoleşte patimile ca pe leii pe care i-a îmblânzit prorocul Daniel datorită înfrânării sale; alungând demonii, el ne face să scăpăm de focul iadului, ne asigură ocrotirea în­gerilor şi ne face viu sufletul omorât de patimi.

„Postul, maica curăţiei, osândirea păcatului, osândirea pocăinţei, vieţuirea îngerilor şi mântuirea oamenilor…”.

În timpul Postului Mare, postul supune trupul lucrării proprii a sufle­tului: „slujnica nu mai dă porunci reginei, ci se întoarce în sfârşit la locul ei”. Această restabilire a armoniei în compusul uman are repercusiuni cosmice şi chiar sociale pe care Părinţii au ştiut să le dezvolte. Postul, ne asigură ei, dă familiei echilibrul ei: prin el tinerii şi bătrânii rămân la lo­cul lor şi-şi cultivă fiecare virtutea proprie; tot prin el statul se menţine în bună ordine, iar cetatea în linişte. Datorită relaţiei de simpatie a trupu­lui uman — veritabil microcosmos — cu ansamblul lumii sensibile al cărei centru e omul, se înţelege că şi cosmosul profită de curăţirea omului şi că văzduhul însuşi devine oarecum mai pur în timpul Postului Mare.

Post şi pocăinţă

Desigur, postul rămâne auxiliarul privilegiat şi chiar indispensabil al pocăinţei. Fără post, adică fără participarea trupului la efortul convertirii şi întoarcerii lăuntrice întreprinse în timpul celor 40 de zile, metanoia ar rămâne zadarnică. „Postul — spune Sfântul Vasile cel Mare — e înce­putul [archí] pocăinţei”. De altfel, în cateheza imnologică a Triodului, troparele care laudă în exclusivitate postul sunt rare, cel mai adesea ele îl asociază cu metanoia sau cu ansamblul virtuţilor dezvoltate în această perioadă.

„Trezeşte-te, priveghează, suspină, lăcrimează prin post; leapădă toată povara păcatului, suflete; ca prin pocăinţă fierbinte să scapi de foc şi cu plângere pentru patimi să rupi haina de jale, luând veşmântul cel dumnezeiesc”   .

Post şi sinergie (împreună lucrare om-Dumnezeu)

Mai limpede încă decât celelalte virtuţi studiate până aici, postul se înscrie într-o mişcare de sinergie: mortificarea şi supunerea trupului nu depinde decât de noi, dar această dăruire voluntară ne asigură o com­pensaţie spirituală de altfel incomparabil superioară efortului ascetic pe care-l oferim.

„Dacă am păcătuit, vom posti pentru că am păcătuit. Dacă n-am păcătuit, vom posti ca să nu păcătuim. Să dăm ceea ce avem: pos­tul, şi vom primi ceea ce nu avem: nepătimirea”.

Asceza ortodoxă nu cunoaşte mortificarea pentru ea însăşi. Fiindcă postul deschide direct spre contemplaţie, aceasta trebuie să fie singurul său scop.

Post şi contemplaţie

Un principiu general al spiritualităţii ortodoxe atât în ce priveşte fe­cioria, cât şi în ce priveşte postul, e acela că unei restricţii a trupului tre­buie să-i corespundă neapărat o contemplaţie proporţională. Dacă postul e unit cu o credinţă dreaptă şi păzit cum se cuvine unui creştin (nu cum îl practică fariseii), el va duce cu siguranţă mintea pe culmile contempla­ţiei. Aşa cum scrie Sfântul Ioan Scărarul, „postul e curăţia rugăciunii, luminarea sufletului, paza minţii, înmuierea învârtoşării, uşa străpunge­rii, (…) începutul isihiei, (…) călăuza spre nepătimire, iertarea păcatelor, uşa şi desfătarea raiului”.

Trupul uşurat al postitorului îl face să meargă cu pas sprinten spre cer şi chiar să zboare spre îndumnezeire pe „aripile virtuţilor dumnezeieşti

„Vino, suflete, uşurat prin virtuţile postirii şi te înalţă prin aripi din răutatea cea râvnitoare spre cele de jos; şi desfătează-te în contem­plaţiile cele prealuminoase ce pricinuiesc desfătarea virtuţilor, făcându-te şi tu prin credinţă cu chip dumnezeiesc.

Postul, ospăţ mistic

În mod sugestiv, autorii noştri compară adeseori postul cu un veritabil banchet tainic, în care sufletul se ospătează cu hrană duhovnicească. Postul Mare e „un post luminos” în cursul căruia ne desfătăm de „roa­dele faptelor virtuţii” pe care le-a cultivat şi recoltat postul. Gazda care cheamă pe toţi credincioşii la acest ospăţ şi îi hrăneşte din belşug cu contemplaţii e Duhul Sfânt. Străpungerea inimii e băutura ce se revarsă în valuri printre lacrimi în cupele invitaţilor la acest banchet de patruzeci de zile:

„Dumnezeiesc pahar de străpungere [kratíras katanýxeos] umplând acum harul postului în chip lămurit, cheamă pe toţi credincioşii strigând cu veselie: Veniţi de vă desfătaţi, lepădând beţia patimi­lor, ca să vă învredniciţi de mângâierea ce va să vină!”.

Pentru Sfântul Simeon Noul Teolog, acest ospăţ duhovnicesc cu dife­rite feluri de mâncare e alcătuit din citirile, cântările şi slujbele lungi ale Postului Mare, în timpul cărora sufletul se satură şi prăznuieşte sobru întărindu-şi chiar şi trupul în virtutea strânsei sale uniri cu el”.

Această hrană duhovnicească din care ne saturăm paradoxal cu atât mai mult cu cât lipsim trupul de hrana materială e identică cu cea de care se bucura Adam în rai:

„Dăruieşte-mi şi mie, Cuvinte, desfătarea postirii, precum lui Adam raiul odinioară, şi a gusta din toate poruncile Tale, Dumnezeul nostru, şi a mă feri pururea de rodul păcatului, pe care l-ai oprit, ca să ajung şi eu cu bucurie la patima Ta cea de pe Crucea purtătoare de viaţa

De abia început Postul Mare, şi raiul e deja restaurat de post şi de virtuţi pentru cei ce înaintează în ele cu râvnă. Adevăraţii asceţi gustă dinainte în tot timpul celor 40 de zile din roadele duhovniceşti ce nu vor fi oferite din plin decât în ziua Paştelui, când postul trupesc va fi între­rupt de Cuminecătura cu Trupul lui Hristos Cel înviat. Chiar şi atunci nimeni nu se va lumina cu adevărat decât în măsura în care va fi partici­pat deja la acest ospăţ în timpul Postului Mare într-o modalitate specifi­că: postul. Postul, ca şi celelalte virtuţi, are pentru imnografii bizantini un caracter pascal şi chiar „sacramental” extrem de marcat. Utilizarea de imagini antinomice ca aceea a Postului-ospăţ nu are doar un scop reto­ric, ci exprimă în fond paradoxul-cheie al spiritualităţii creştine care îi cere credinciosului să dezvolte prin voinţă harul pe care-l poartă deja întreg în el însuşi de la luminarea baptismală. Diferitele etape ale acestui progres manifestă fiecare scopul ultim: învierea, privită însă din punctul de vedere care le este propriu. Postul revelează şi el tensiunea fundamen­tală a eshatologiei creştine între „deja” (mântuirea realizată şi prezentă) şi „nu încă” (aşteptarea desăvârşirii sale în îndumnezeirea personală şi/sau a Doua Venire a lui Hristos).

Modele scripturistice

Această ştiinţă a postului nu este recentă, credincioşii fiind iniţiaţi în el încă de povăţuitorii din Vechiul Testament. Exemplul cel mai dezvoltat de imnografi e cel al lui Moise care s-a depărtat de popor şi a postit timp de patruzeci de zile pentru a putea primi teofania de pe Sinai şi Legea Iui Dumnezeu. La fel, fiecare credincios trebuie să se retragă în sine în­suşi şi să postească timp de patruzeci de zile pentru a se învrednici să „vadă pe Dumnezeu”, să contemple divinitatea lui Hristos în momentul teofaniei Patimii-înviere pentru a primi şi el, duhovniceşte, legea Iubi­rii gravată pe tablele de carne ale inimii.

„Cu postul apropiindu-ne şi noi de muntele rugăciunilor să vedem cu inimă curată pe Dumnezeu, tablele poruncilor primindu-le înă­untru ca Moise strălucind pe fata noastră de slava dragostei Lui”.

Prin post monahul face „urcuşuri în inima sa” şi urcă „muntele faptelor bune”, pentru a intra în „întunericul contemplaţiei” şi a auzi aici cuvinte de pace şi lumină, fiind îndumnezeit de frumuseţea lui Hristos. Postul Mare se aseamănă muntelui Sinaiului pe care l-a urcat Moise ca om, pe care a rămas timp de patruzeci de zile şi de unde s-a coborât îndumnezeit şi iradiind slava dumnezeiască. Procesul de si­nergie e atunci reprezentat sub forma complementarităţii dintre o mişcare ascendentă (omul) şi o mişcare descendentă (Dumnezeu).

Agent al contemplaţiei, postul a fost iniţiator şi al altor teofanii şi mi­nuni ale Vechiului Legământ. Graţie postului, aceraşi Moise a făcut ca poporul lui Israel să treacă Marea Roşie şi s-a învrednicit de teofania Rugului aprins. Graţie stăpânirii patimilor lor şi postului, Enoh a fost mutat la cer şi n-a cunoscut moartea, Iacob a moştenit dreptul de întâi-născut, Iosif a scăpat de desfrânare, Iosua a putut intra în pămânţul făgăduinţei şi sfinţi poporul, Ana cea stearpă a dat naştere lui Samuel, Samson a biruit leul, Ghedeon a biruit asupra vrăjmaşilor săi cu numai trei sute de oameni, iar David a dobândit împărăţia.

Cei ce imită exemplul prorocului Ilie se vor învrednici ca şi el de ve­derea lui Dumnezeu într-o adiere de vânt subţire după o cale de patruzeci de zile în pustie. Prin post acesta a înviat pe fiul văduvei, a poruncit stihiilor naturii şi a făcut să cadă ploaie din cer; tot aşa credincioşii vor dobândi puterea asupra cosmosului lor interior făcând să coboare asupra lui prin post ploaia duhovnicească:

„Postind, Ilie a deschis cerul şi a adăpat de ploaie pământul înse­tat. Să postim [şi noi] vărsând râuri de lacrimi duhovniceşti ca să câştigăm milostivire”.

Aşa cum acesta a fost ridicat la cer pe un car de foc, tot aşa postul îi face pe credincioşi să urce pe „carul virtuţilor” şi îl transportă în contem­plaţie:

„Curăţindu-ne prin post, să ne suim în carul virtuţilor dumneze­ieşti şi să ne înaripăm mintea spre înălţimile văzduhului cântând: Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul!”.

Postul a fost hrana prorocilor, prin el Elisei a înviat şi el un mort, Isaia s-a învrednicit de vederea Domnului oştirilor fiind curăţit de un cărbune aprins, Iona a scăpat din monstrul marin, Daniel, „bărbatul doririlor”, i-a biruit pe lei, iar cei trei tineri au rămas teferi în cuptorul de foc. Ninivitenii, care au unit postul cu căinţa şi au dobândit numai­decât iertarea dumnezeiască, sunt şi ei pentru toţi credincioşii un model pe care trebuie să se grăbească să-1 urmeze, pentru a ajunge şi ei în ceata prorocilor şi a drepţilor care şi-au petrecut viaţa pe pământ postind

Dimensiunea hristologică a postului

Dar modelul cel mai bun şi desăvârşit, temeiul însuşi al Postului Ma­re, e desigur postul lui Hristos în pustie în timpul celor patruzeci de zile care au urmat Botezului Său. Deşi n-avea nevoie să postească (uma­nitatea sa îndumnezeită n-avea nevoie de nici o curăţire), Hristos S-a supus de bunăvoie foamei şi ispitei demonului prin consimţământ liber. El a instituit astfel postul şi asceza creştină prin propria Sa exis­tenţă pentru a arăta El însuşi calea ridicării lui Adam căzut din cauza lăcomiei şi a ne învăţa să ne cunoaştem limitele: cu alte cuvinte să realizăm efectiv acel „Cunoaşte-te pe tine însuţi”.

„Postind Domnul omeneşte spre pildă nouă [pros ypotýposin imón] biruie pe ispititorul, arătând care este lucrul nostru şi hotare [hórous] punându-ne nouă”.

Acceptând să fie ispitit şi să lupte cu diavolul în umanitatea Sa, Hristos a dat astfel creştinilor modelul luptei lor împotriva puterilor rău­lui şi le-a oferit drept arme postul şi rugăciunea.

„Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flă­mânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmaşul, alungă-l cu rugăciuni şi cu postire departe de picioarele tale”.

Postul Mare este, aşadar, imitarea vieţii pământeşti a lui Hristos. Prin acest mijloc cel ce posteşte îmbracă deja pe Hristos în timpul celor 40 de zile ale Postului Mare pentru a participa încă şi mai deplin la Pati­ma Sa şi a ieşi împreună cu El din mormânt biruind asupra răului şi a morţii şi iradiind de comuniunea Dumnezeirii Lui. Din acest motiv Postul Mare e socotit de Sfântul Grigorie din Nazianz şi de autorii ulteriori ai Triodului ca o pregătire în vederea morţii împreună cu Hristos, „înainte-prăznuirea luminării”.

Ca şi ansamblul perioadei Postului Mare, postul poate fi socotit, prin urmare, o actualizare parţială a Iconomiei şi o iniţiere deplină în „viaţa în Hristos”, astfel spus ca o virtute divino-umană:

„Nepostind de pomul cunoştinţei, după porunca Făcătorului, cei dintâi zidiţi şi-au agonisit moartea pentru neascultare şi s-au în­străinat de pomul vieţii şi de raiul desfătării. Pentru aceasta să postim, credincioşilor, de mâncările cele ce strică şi de patimile cele pierzătoare, ca să culegem viaţă din dumnezeiasca Cruce şi împreună cu tâlharul cel cu minte să ne întoarcem la patria cea dintâi luând de la Hristos Dumnezeu mare milă”.

„Legea postului”

În timpul postului Său în pustie, Hristos n-a mâncat, nici n-a băut timp de patruzeci de zile, ispravă supraomenească care arăta astfel intima întrepătrundere între umanitatea şi divinitatea Sa. în actele sale de pogorământ aceasta din urmă se retrage dar nu poate dispărea, de unde carac­terul paradoxal al tuturor evenimentelor vieţii lui Hristos. Deşi trebuie să ne străduim să imităm acest model divin, cu excepţia câtorva eroi ai as­cezei, omului obişnuit nu-i este cu putinţă să ţină un asemenea post. Obiectul regulilor postului şi al typikon-ului este, aşadar, acela de a per­mite credincioşilor să participe la „postul lui Hristos” adaptându-l prin „iconomie” la slăbiciunea lor. Scopul lor nu este de a suprima cu totul hrana, ci mai degrabă de a asigura în chip treptat şi „ştiinţific” biruinţa raţiunii asupra tiraniei pântecelui. Astfel, pentru Sfântul Simeon al Tesalonicului, regulile instituite de Părinţi sunt socotite ca o durere uşoa­ră care ne aduce aminte de Dumnezeu, de păcatele noastre şi de moarte, şi ne introduce în „deprinderea binelui”, ca să ne apropie cu vrednicie de iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

Postul euharistic şi postul ascetic

Pentru a înţelege sensul duhovnicesc al typikon-ului trebuie să distin­gem cu claritate, pe urmele părintelui Alexander Schmemann, două fe­luri de posturi: „Postul euharistic” şi „postul ascetic”. împărtăşania a avut întotdeauna în Biserica Ortodoxă sensul unei sărbători eshatologice, al unei uniri cu Mirele care anticipează „Paştele veşniciei”. Astfel, ca­noanele şi regulile bisericeşti prescriu înainte de împărtăşanie o perioadă de post total obligatorie pentru toţi. Actualmente, credincioşii ca şi clericii nu trebuie nici să mănânce, nici să bea cel puţin începând de la miezul nopţii zilei împărtăşaniei: postul e atunci rupt doar de ospăţul euharistie şi venirea „în taină” a împărăţiei. „Postul şi Euharistia formea­ză aşa-zicând doi poli complementari şi necesari ai vieţii Bisericii, mani­festând antinomia fundamentală a naturii sale: aşteptarea şi posesiunea, plinătatea şi creşterea, eshatologia şi istoria”, afirmă părintele Alexander Schmemann.

Postul Mare propriu-zis ţine mai degrabă de cel de-al doilea tip de post: „postul ascetic”. Acesta are o natură diferită şi implică reguli de respectare distincte de postul euharistic. Mai mult decât o pregătire ne­mijlocită în vederea unirii nupţiale, el corespunde violenţei făcută naturii pentru a asigura primatul raţiunii asupra părţii iraţionale a compusului uman (violenţă pe care am văzut-o că e în centrul înfrânării şi al ascezei). Postul ascetic e arma de luptă împotriva lui Satan şi împotriva „lumii”. Scopul său e de a slăbi trupul, de a-l osteni, iar pentru aceasta e nevoie de timp şi de discernământ. Spre deosebire de postul euharistic, el nu este strict obligatoriu, şi, deşi canoanele şi typika indică reguli precise, ele pot fi adaptate după posibilităţile şi treapta fiecăruia. Austeritatea lor nu implică neapărat calitatea spirituală a ascetului: unii se săturau cu pu­ţin, alţii aveau nevoie de o mai mare cantitate de hrană. Principul dis­cernământului recomandat în această privinţă de Părinţi ucenicilor lor e acela de a ne satisface necesităţile firii ceva mai puţin decât e nevoie, rămânând întotdeauna puţin flămânzi şi însetaţi.

„Cât priveşte măsura înfrânării, Părinţii spun că atât pentru hrană, cât şi pentru băutură, trebuie să mai rămână puţin, ca pântecele să nu se umple nici de hrană, nici de băutură”.

Peste această normă pur personală impusă de discernământ, evoluţiile ulterioare ale monahismului chinovial au suprapus reguli precise de res­pectare a unor perioade de post reprezentând mai degrabă un cadru gene­ral al vieţii ascetice de la care pornind fiecare îşi va putea situa propriul său ritm de înaintare duhovnicească, fără ca acestuia să i se poată fixa limite stricte atât inferioare, cât şi superioare.

În timp ce postul euharistic e postul Bisericii întregi în aşteptarea Mi­relui, postul ascetic e al „creştinului în Biserică”. Cele două posturi nu se contrazic, ci, dimpotrivă, trebuie să se completeze şi să coexiste în chip necesar în viaţa fiecăruia. Pe de altă parte, în practică această distin­cţie nu e atât de strictă. Fiindcă putem privi perioada Postului Mare drept o sinteză a acestor două tipuri de post, sau o adaptare a postului euharis­tic la structura şi dinamismul timpului liturgic. Scopul principal al celor 40 de zile ale Postului Mare propriu-zis stă în pregătirea credinciosului în vederea Cuminecării în ziua Paştelui, care va încununa lupta sa du­hovnicească prin învierea împreună cu Hristos. În timpul Postului Mare, izbânzile atleţilor ascezei devin modelul comun al întregii Biserici, iar „postul ascetic” o obligaţie.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Celebrarea Liturghiei fiind incompatibilă cu postul, întrucât repre­zintă scopul acestuia din urmă, e foarte logic ca zilele postului să fie aliturgice, formând astfel o lungă perioadă de aşteptare eshatologică. Totuşi, Cuminecătura nu este suprimată cu totul în timpul Postului Mare, pe de o parte din pricina celebrării obligatorii a Liturghiei în zilele de sâmbătă şi duminică (în care postul se ridică şi care de aceea nu se nu­mără în şirul celor 40 de zile) iar, pe de altă parte, din pricina celebrării Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite pentru a nu-i lăsa pe credincioşi cu totul despărţiţi de hrana vitală a creştinului şi a le îngădui astfel să meargă cu puteri înnoite spre Cuminecătura pascală ale cărei tot atâtea anticipări sunt.

În virtutea acestei polarizări a postului celor 40 de zile de către cele două aspecte ale eshatologiei creştine şi a articulării celor două tipuri de post pe care o realizează, regulile typikon-ului ne apar în acelaşi timp ca o pregătire lentă şi ritmată în vederea Cuminecării pascale culminând în Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare (zile de post total), cât şi ca o fixare eclezială a „ştiinţei duhovniceşti” experimentate în pustie.

Ca şi pentru restul patimilor şi după chipul însuşi al biruinţei lui Hristos asupra morţii prin moarte, postul urmăreşte să tămăduiască patima lăcomiei pântecelui pe aceeaşi cale prin care a intrat răul, principiul virtuţii fiind acela de a se opune patimii sale contrare, de a opune, de exemplu, desfrânării castitatea, mâniei blândeţea, mândriei smerenia etc. Trebuie însă deosebite două feluri de lăcomii: „lăcomia pântece­lui” (gastrimargía) care, după avva Dorotei, este „nebunia umplerii pân­tecelui” celui ce nu se preocupă de delicateţea mâncărurilor şi, respectiv, „nebunia gâtlejului” (laimargía) a celui care, fără a mânca neapărat mult, doreşte mâncăruri rafinate şi plăcerile gustului: „Când un asemenea gurmand mănâncă ceva ce-i place, e până într-atât de stăpânit de plăcerea sa, încât o ţine mult timp în gură, o plimbă încoace şi încolo şi n-o în­ghite decât cu greu din pricina plăcerii pe care o încearcă” . Tămă­duirea acestei duble idolatrii a lăcomiei cere aplicarea unui dublu re­mediu în acelaşi timp cantitativ (împotriva gastrimargiei), şi calitativ (împotriva laimargiei). Din această pricină Postul Mare are un aspect de post propriu-zis ţinând trupul flămând prin restrângerea cantitativă a hranei şi rărirea numărului meselor, şi un aspect cantitativ prin abţinerea de la anumite categorii de alimente.

Aspectul cantitativ al postului

Fuga de saturare şi restricţiile privitoare la cantitatea hranei nu fac obiectul unor reguli generale, pentru că, aşa cum am văzut, fiecare tre­buie să-şi fixeze propria sa regulă, în general după sfaturile părintelui său duhovnicesc. Rolul typikonului e acela de a fixa regulile comune şi care tre­buie respectate de toţi.

Prima dintre aceste reguli e de a nu lua în zilele de post decât o singu­ră masă. Aşa-numitele typika folosesc expresia „o dată pe zi” (ápax tis iméras) sau „mâncând numai o dată”. E vorba de un principiu de bază al postului bizantin pe care-l găsim afirmat ca o evidenţă în toate aceste typika liturgico-monahale. Astfel, de exemplu, în Typikonul Mănăstirii Mântuitorului din Messina, expresia: „zilele în care mâncăm de două ori” e sinonimă cu zilele fără post: sâmbetele şi duminicile, sărbătorile şi octavele lor, zilele de luni, marţi şi joi de peste an în afara perioadelor de post. Timpul lăsat liber de suprimarea unei mese e ocupat de „hrănirea sufletului” la rugăciunile şi slujbele mai lungi din timpul postului.

Ora acestei mese unice a fost unanim fixată de o tradiţie ascetică de cea mai mare vechime la ceasul al 9-lea din zi  (ora 3 după-amiază). Fixarea acestui moment nu este arbitrară, ci vine din experi­enţă, în convorbirea sa consacrată discernământului, avva Ioan Cassian se opune celor care din exces de zel îşi amânau masa până seara, căci, îi spune el, „hrana pe care o iau le desfiinţează libertatea minţii şi uşurinţa în timpul rugăciunilor de seară şi de noapte”. Aflându-se la mijloc între extreme, masa de la ceasul al 9-lea are folosul duhovnicesc cel mai mare, căci „nu numai mintea se simte liberă şi uşurată pentru privegherile nop­ţii, dar şi solemnitatea rugăciunilor de seară ne găseşte într-o dispoziţie desăvârşită, fiindcă digestia e făcută”.

Asceţii care posteau necontenit păzeau în toate zilele această regulă a mesei unice de la ceasul al 9-lea. Disciplina lor, extinsă la viaţa unor comunităţi mai mari, apoi şi la mireni, a devenit astfel norma zilelor de post în diferite redacţii ale aşa-numitelor typika . în practică, această masă poate avea loc înainte de ceasul al 9-lea, unit adeseori cu Vecer­nia, sau după această scurtă slujbă în timpul perioadelor de post obişnuit, ca în miercurile şi vinerile de peste an sau în „posturile mici”. Postul Mare fiind însă o perioadă de post mai intens, aceste typika prescriu această masă numai după Vecernie. Acest post extins la ziua întreagă devine de altfel obligatoriu şi în zilele în care se săvârşeşte Liturghia Da­rurilor mai înainte sfinţite, respectiv în zilele de miercuri şi de vineri din Postul Mare. El se impune de la sine în mănăstiri în care această Litur­ghie se săvârşeşte zilnic în timpul Postului Mare, ca la mănăstirea Evergetis , evidenţiind astfel limpede dubla sa natură „euharistică” şi „as­cetică”. Să remarcăm faptul că tradiţia postului până la apusul soarelui e, şi ea, veche şi bine atestată: „Postul e de seara şi până seara”, spunea, de exemplu, avva Evagrie.

În afara perioadelor de post, acesta trebuie păzit în toate miercurile şi vinerile de peste an. începând cu Didahia celor 12 Apostoli şi primii Părinţi, această regulă apare drept unul din principiile fundamentale de organizare a timpului liturgic. Prin participarea trupului credinciosului la actualizarea trădării şi arestării lui Hristos miercurea, şi a răstignirii şi morţii Sale vinerea, postul dă ciclului săptămânal caracterul de răs­frângere şi concentrare a Săptămânii Mari, dezvoltat pe larg de imnografie şi asupra căruia vom mai avea ocazia să revenim. Postul Mare a extins şi la celelalte cinci zile ale săptămânii regulile ascetice rezervate iniţial zilelor de miercuri şi vineri, păstrând totuşi ritmul şi structura săptămânii prin impunerea unui efort mai mare în zilele de miercuri şi de vineri din Postul Mare. în timp ce în unele mănăstiri — mai ales cele din Constantinopol, care erau caracterizate de o mai mare supleţe în materie de post — în celelalte zile masa putea avea loc la ceasul al 9-lea şi putea cuprinde unele îndulciri, ca, de exemplu, autorizarea untdelemnului, în zilele de miercuri şi de vineri postul trebuia păzit cu rigoare (akrivía), monahii rămânând nemâncaţi şi chiar nebăuţi până la apusul soarelui şi la Vecernie. Această regulă ţine de primul tip de post, pe care l-am intitulat „post euharistie” din pricina Cuminecării cu Darurile mai înainte sfinţite din care toţi trebuie să se împărtăşească în acest două zile. Rezer­vată teoretic celor ce se pregătesc să se cuminece, această practică s-a extins la toţi, astfel că această recomandare de abstinenţă totală ţine de acum înainte de „postul ascetic”.

Treptat, acestor două zile de post strict li s-a adăugat ziua de luni, căreia i s-au aplicat aceleaşi reguli ca şi acestora. Motivul fixării acestei zile de post nu mai trebuie căutat în preocuparea de actualizare săptămânală a Săptămânii Mari pentru a-i „încorpora” pe credincioşi în viaţa în Hristos; el ţine mai degrabă de intenţia „tehnicienilor” ascezei de a da ciclului săptămânal un ritm binar: zilele de luni, miercuri şi vi­neri sunt zile de post strict şi de intensificare a luptei duhovniceşti, în timp ce în zilele de marţi şi de joi trupul poate primi puţin „mân­gâiere”. Această distincţie a fost păstrată în timpul Postului Mare, lăsându-se însă monahilor mai osârduitori (spoudaíoi) posibilitatea de a extin­de la toate zilele Postului Mare (cu excepţia zilelor de sâmbătă şi dumi­nică) păzirea regulilor respectate îndeobşte în zilele de luni, miercuri şi vineri.

La mănăstirea Evergetis, în zilele de marţi şi joi din Postul Mare se serveau două blide de legume fierte (dintre care unul cu untdelemn) dându-se monahilor permisiunea şi de a bea puţin vin, dar în zilele de luni, miercuri şi vineri vinul fiind interzis, se mânca doar bob fiert bându-se tradiţionala băutură eukratonim.

Potrivit typikonului Sfântului Sava — ale cărui reguli privind hrana au fost adoptate de majoritatea mănăstirilor bizantine, mai ales începând din epoca Paleologilor — în zilele de marţi şi de joi se puteau servi legume verzi (lachanóri) sau legume uscate (ósprion) gătite fără untdelemn, în timp ce în zilele de luni, miercuri şi vineri nu se puteau mânca decât grăunţe, legume verzi şi măsline.

La mănăstirea Studios, înainte ca ziua de luni să fie socotită zi de post strict, din Săptămâna a II-a până în Săptămâna a VI-a în zilele de luni, marţi şi joi se serveau două blide de legume fierte cu fructe, în timp ce în zilele de miercuri şi vineri se respectau, ca în majoritatea mănăstirilor, regulile de post din Săptămâna I şi în Săptămâna Mare.

Ciclul postului era ritmat nu numai de distincţia: sâmbătă-duminică / marţi-joi / luni-miercuri-vineri, ci şi de aceste două săptămâni privilegiate de la cele două extremităţi ale Postului Mare, în timpul căro­ra efortul ascetic trebuie să fie deosebit de intens. Toate zilele sunt atunci supuse aceloraşi reguli ca şi zilele de luni, miercuri şi vineri din celelalte săptămâni ale Postului Mare.

În timpul Săptămânii I, xerophagía sau consumarea numai de alimen­te uscate trebuie să fie strictă şi obiceiul actual, atât la Muntele Athos, cât şi în majoritatea mănăstirilor ortodoxe, e ca monahii să rămână fără să mănânce şi să bea în primele trei zile (to trímeri) până la Li­turghia Darurilor mai înainte sfinţite de miercuri. Unii monahi pot pre­lungi acest post până vineri, în timp ce ceilalţi trebuie să păzească măcar xerophagía strictă. Typikonul Sfântului Sava recomandă doar ca în toată Săptămâna I să nu se servească masă oficială la trapeză afară de masa de după Liturghiile Darurilor mai înainte sfinţite de miercuri şi de vineri, încurajând astfel pe monahi să rămână în asitia în toate celelalte zile. Obiceiul cel mai răspândit însă e de a nu mânca sau bea nimic lunea, miercurea şi vinerea şi de a nu gusta marţea şi joia la trapeză – decât pâine şi eúkraton, fără însă ca toţi monahii să fie obligaţi să vină la masă. Potrivit unui tratat atribuit patriarhului Nicolae Grămăticul  adăugat Typikonului tipărit al Sfântului Sava, în primele cinci zile ale Primei Săptămâni se poate gusta „prin iconomie” pâine uscată.

Prescripţiile Sfântului Teodor Studitul sunt şi aici ceva mai uşoare: în timpul Primei Săptămâni a Postului Mare şi în Săptămâna Patimilor se mânca bob fiert, mazăre fără untdelemn, cinci smochine mici, şi dacă se găseau, castane şi alte poame uscate. Nu vom insista aici asupra regu­lilor ce trebuie respectate în Săptămâna Mare, dat fiind că în general sunt aceleaşi cu cele din Săptămâna I a Postului Mare, cu excepţia ultimelor zile începând din Joia Mare.

Aspectul calitativ al postului

Exemplul Săptămânii I arată că structurarea Postului Mare a avut loc prin convergenţa celor două dimensiuni, cantitativă şi calitativă, ale pos­tului:

„Căci postul nu constă numai din a nu mânca nimic [asitía] din zori şi până seara, ci şi din abţinerea [apochí] de la anumite alimente”‘.

Alegerea alimentelor e într-adevăr extrem de importantă în practica monahală.

„Cât priveşte înfrânarea — învaţă Sfântul Vasile cel Mare —, ea se înfăptuieşte în acest chip: pe de o parte, ne folosim după nevoi de lucrurile cele mai simple necesare vieţii, evitând orice saturare, iar, pe de altă parte, ne abţinem de la tot ceea ce nu e decât pentru plăcere.

Puţin mai jos, acelaşi adaugă:

„În orice chip trebuie să preferăm mâncărurile cele mai uşor de procurat şi nu trebuie ca, sub pretextul abstinenţei, să cheltuim multă grijă cu mâncărurile cele mai căutate şi mai scumpe gătind alimentele cu cele mai bune ingrediente. Dimpotrivă se vor alege lucrurile ce se găsesc cel mai uşor pe piaţă, care costă puţin şi sunt de obşte…”.

Aceste principii generale de frugalitate fiind stabilite, dieta Postului Ma­re trebuie privită drept o restricţie suplimentară adusă regimului obişnuit al monahului.

Astfel, dacă abţinerea de la carne reprezintă pentru mireni o particula­ritate a Postului Mare, ea nu este la fel pentru monahi, care nu mănân­că niciodată carne: nu numai pentru a imita pe Adam, care era vegetarian, cum s-a remarcat deja, sau pe Hristos şi loan Botezătorul, despre care Scriptura nu spune niciodată că au mâncat carne, ci şi pentru a arăta că întreaga viaţă a monahului nu este în fond decât un vast Post Mare.

Regula generală a abstinenţei Postului Mare a fost definită de Sinodul Trullan (Quinisext), din anul 692, drept reţinere de la „tot ce e omorât” şi  „produsele lor”. începând de la Duminica Lăsatului de brânză şi până la Paşti, orice hrană de origine animală este, aşadar, interzisă, chiar şi în zilele în care postul e întrerupt de Euharistie, cum sunt zilele de sâmbătă şi duminică. Plecând de aici, abstinenţa s-a extins la untdelemn şi la vin, care în regulamentele monahale apar drept semne distinctive ale zilelor de sărbătoare şi contrazic ambianţa postului. Regimul zilelor obişnuite ale Postului Mare e, aşadar, acelaşi cu cel al anahoreţilor: xirofagia sau „hrana uscată”, adică vegetale fără verdeaţă, nici grăsime de nici un fel.

Pâinea, sarea şi apa erau iniţial singura hrană autorizată în timpul Săptămânii Patimilor numită din această pricină „săptămâna mâncării uscate” (evdomás tis xerophagías). Sinodul de la Laodiceea, iar mai apoi Sinodul Trullan au extins această regulă la întreaga perioadă a Pos­tului Mare, dar au şi îndulcit-o îngăduind consumarea de legume şi de fructe. Xirofagia poate fi păzită în moduri extrem de diferite atingând la anahoreţi austeritatea extremă a unui meniu limitat la câteva rădăcini nefierte. În Typikonul Sfântului Sava regimul recomandat constă din pâine, smochine, curmale, legume verzi şi apă. Dar într-una din re­dacţiile sale din secolul XVI, el se limitează la pâine şi legume uscate.

Distincţia legumelor în „legume verzi” (láchanon) sau „salată” şi „le­gume uscate” sau „legume-boabe” (ósprion) se regăseşte adeseori în literatura monahală, acestea din urmă reprezentând în genere o treaptă de austeri­tate superioară. Astfel, la Studios, în timp ce în zilele de luni, marţi şi joi din Săptămână a II-a şi până în Săptămâna a VI-a din Postul Mare se mâncau grâne fierte şi legume verzi cu puţin untdelemn, în Săptămâna I, în Săptămâna Mare şi în toate zilele de miercuri şi de vineri nu se servea nici untdelemn, nici legume verzi, ci numai legume uscate însoţite de poame uscate. La fel stăteau lucrurile şi la Evergetis, unde în zilele de luni, miercuri şi vineri nu se mâncau decât mazăre şi câteva poame uscate.

În toate mănăstirile bizantine, dar mai cu seamă în tradiţia studită, unde dobândeşte o importanţă deosebită, băutura ce înlocuieşte vinul în tot timpul Postului Mare este aşa-numitul eukraton: un amestec de pulbere de chimen şi anason în apă caldă.

Fără a fi inumane, astfel de regimuri, extinse pe o durată destul de lungă, cer o perioadă de pregătire, în timpul căreia trupul să se poată obişnui treptat cu privarea de anumite alimente necesare, ca, de exemplu, lactatele. în parte din acest motiv s-au instituit cele trei săptămâni pregă­titoare ale Postului Mare, a căror evoluţie şi reguli specifice le vom stu­dia la locul lor.

Sistemul dezlegărilor

Timpul ascezei Postului Mare e structurat de un al treilea element: zilele de „uşurare” sau „dezlegarea”, respectiv de dispense parţiale de la post, care introduc în lungul său parcurs o varietate necesară şi fac trupul să participe la bucuria praznicelor pe care le celebrează sufletul.

Aceste dispense sunt acordate în toate sâmbetele şi duminicile pentru că aceste zile sunt liturgice şi, prin urmare, incompatibile cu postul. Tre­buie să ne bucurăm şi să celebrăm Euharistia cinstind sâmbăta „praznicul Creaţiei” (ziua a şaptea), iar duminica cinstind praznicul învierii (ziua a opta şi a doua creaţie).

„Dacă cineva — afirmă o scrisoare atribuită Sfântului Ignatie al Antiohiei — posteşte duminica sau sâmbăta, afară de o singură sâmbătă [adică Sâmbăta Mare], e ucigaş al lui Hristos”  .

Aceste două zile de dispensă de la post acordă periodic credincioşilor puţină odihnă în efortul lor şi imprimă ciclului săptămânal un ritm care alternează încordarea şi relaxarea, osteneala şi odihna, pe care-l inserea­ză armonic în marele ritm cosmic al destinderii (diastolí) şi contracţiei (systolí). Remarcând felul în care fiecare săptămână a Postului Mare se armonizează cu această mişcare alternativă a tuturor lucrurilor, Sfântul Ioan Hrisostom declară:

„Aşa cum trupul istovit de post are nevoie de o mică întărire, pen­tru ca în acest fel, cu râvnă înnoită, să înceapă iarăşi nevoinţele postului, tot aşa şi sufletul are nevoie de odihnă şi de întărire. Nu trebuie nici să-l istovim, dar nici să-l lăsăm slobod, ci să facem când una, când alta, ca aşa să cârmuim şi starea [katastasis] sufle­tului şi zburdările trupului. Aşa cum dacă te supui fără întrerupere la osteneli, slăbeşti şi cazi, tot aşa dacă stai necontenit degeaba, te trândăveşti. Aşa se întâmplă şi cu sufletul şi cu trupul. De asta în­totdeauna e bună măsura. (…)

Aşa cum pe drumul mare sunt staţii de oprire şi case de odihnă pentru ca drumeţii osteniţi să se odihnească şi să se întremeze, ca astfel să-şi poată continua iarăşi călătoria (…), tot aşa şi acum în postul acesta de 40 de zile, Stăpânul ne-a dăruit aceste două zile din săptămână ca pe nişte staţii de oprire, ca pe nişte case de odih­nă, ca pe nişte coaste de mare, ţărmuri şi posturi, ca să ne odihnim puţin, ca să ne întremăm puţin trupul de ostenelile postului şi să ne mângâiem sufletul, pentru ca iarăşi, după trecerea acestor două zile, să pornim din nou la drum cu tragere de inimă, noi, care am pornit pe această cale bună şi folositoare”.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Se ridică acum postul „cantitativ”, nu şi abţinerea de la carne şi lac­tate, pentru a ne deosebi, scrie patriarhul Nicolae Grămăticul, de armeni şi de latini” . Pentru aceste ocazii aşa-numitele typika prescriu în general dispensă în ce priveşte vinul şi untdelemnul şi regula celor două mese. La Evergetis se mâncau atunci în străchini mâncări gătite cu untdelemn bându-se vin mai mult ca de obicei” . La Pantocrator, unde regula e în general mai puţin strictă, din pricina vocaţiei „caritabile” a acestei mă­năstiri pe lângă care funcţiona un spital, se serveau trei blide: unul de legume verzi, unul de legume uscate şi altul de scoici, fructe de mare şi ceapă, totul gătit cu untdelemn şi însoţit de vin. Aceste ridicări parţiale ale postului sunt cel mai adeseori însoţite de „odihnă sau nelucrare” (argía), adică de dispensa de la aşa-numitele diakoníai (azi se foloseşte cuvântul diakonímata) sau „slujirile” mănăstirii. Această odihnă e parţială, atunci când însoţeşte zilele de dispensă de vin şi untdelemn, şi totală cu prilejul unui mare praznic, când se acordă o mai mare dispensă de post, sau în prima şi ultima săptămână din Postul Mare, din pricina ostenelilor pe care le prilejuiesc acestea” . Odihna acordată în zilele de sărbătoare nu trebuie să devină însă un pretext de trândăveală şi flecă­reală, ci un prilej de a zăbovi mai liber în lectură şi în gândul la Jude­cata viitoare. La Studios, în zilele în care nu se făcea lucru manual, bibliotecarul dădea un semnal şi fraţii se reuneau în bibliotecă, fiecare luând o carte până seara.

În timpul Postului Mare se dă dispensă de vin şi untdelemn şi în zilele în care au loc praznice importante ale ciclului liturgic fix, în principal pe 24 februarie, praznicul celor două aflări ale capului Sfântului Ioan Botezătorul, şi pe 9 martie, praznicul celor Patruzeci de mucenici din Sevasta. Dar această dispensă e valabilă îndeosebi pentru praznicul Bunei-Vestiri (25 martie), singurul praznic în timpul căruia dispensa de post se extinde la carnea de peşte, deşi unii acordă această dispensă şi în Duminica Floriilor, pentru a marca solemnitatea ei superioară faţă de duminicile obişnuite.

În joia Săptămânii a V-a se dădea în unele mănăstiri bi­zantine dispensă de vin şi untdelemn”, desigur, nu în semn de sărbătoa­re – Canonul Mare fiind oficiul cel mai penitenţial din tot Postul Mare –, ci mai degrabă ca pregătire pentru oboseala acestui foarte lung oficiu. Mă­năstirea Evergetis şi aşezămintele care au adoptat typikonul său rânduiau în această categorie şi miercurea Săptămânii a IV-a, probabil pentru a solemniza împlinirea jumătăţii cursei Postului Mare. Aceste două dis­pense au fost respinse de Nicon de la Muntele Negru, restricţia sa fiind reţinută în practica actuală, în care la masa care precede Utrenia Cano­nului Mare se dă dispensă numai de vin, nici un fel de dispensă nefiind prevăzută pentru Miercurea înjumătăţirii Postului.

În fine, Joia Mare e universal socotită zi de praznic şi de bucurie cu prilejul căruia trebuie rupt parţial postul extrem de sever al Patimilor.

Toate typika acordă dispense de post bolnavilor şi celor cu munci grele: dispensă de vin în zilele de luni, miercuri şi vineri, şi de pâine şi de apă la ceasul al 3-lea din fiecare zi. Dar, în conformitate cu pres­cripţiile Sfântului Vasile cel Mare, fixarea acestor regimuri particulare e cel mai adeseori lăsată la discreţia egumenilor.

Sursa: Makarios Simonopetritul, „Triodul Explicat. Mistagogia timpului liturgic”, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2000.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: goo.gl/p14KZU ]

Mitropolit Ierótheos Vlachos – Ortodoxia: ideologie sau terapie?

Teologia ortodoxă este glasul, cuvântul Bisericii Ortodoxe. Cu toate acestea, nici teologia ortodoxă, nici Biserica Ortodoxă nu reprezintă o ideologie, ci terapie, altfel spus, Biserica este un spital duhovnicesc, iar teologia ortodoxă – însăşi descoperirea şi cunoaşterea lui Dumnezeu – cea care deţine ştiinţa tămăduirii omului.

1. Termenul Ortodoxie
Cuvântul Ortodoxie are două înţelesuri: pe de o parte, dreapta învăţătură despre Dumnezeu şi despre toate adevărurile privitoare la om şi mântuirea acestuia, iar pe de alta, dreapta slăvire adusă Dumnezeului Celui în Treime. Intre aceste două înţelesuri există o foarte strânsă legătură. Pentru a-I putea aduce lui Dumnezeu adevărată slăvire, trebuie să cunoaştem Cine este acest Dumnezeu.

Dacă avem, de pildă, impresia că nu este Unul în Treime şi Dumnezeu personal, ci o idee abstractă sau o forţă nevăzută care guvernează totul, atunci şi închinarea noastră se va îndrepta către un astfel de „dumnezeu” abstract. Iar cum un astfel de „dumnezeu” impersonal în realitate nici nu există, şi închinarea pe care i-o aducem este, la rândul ei, abstractă, nu are un caracter personal. In Omilia sa la Schimbarea la Faţă a Domnului, Sfântul Ioan Damaschin arată că numai ortodocşii ţin cu adevărat praznicele şi sărbătorile, de vreme ce sărbătoarea se află într-o strânsă legătură cu adevărul dogmatic: „Cine are sărbători şi praznice? Cine are desfătare şi veselie, dacă nu cei ce se tem de Domnul şi se închină Sfintei Treimi?” Iar în continuare spune: „Toată bucuria şi veselia praznicelor a noastră este (adică a ortodocşilor). Pentru noi a gătit Hristos sărbătorile; căci nu este cu putinţă celor necinstitori să se bucure.” Ale creştinilor sunt bucuria şi veselia praznicelor, şi, desigur, ale celor cu adevărat credincioşi, nu ale necinstitorilor.

De vreme ce închinarea adusă lui Dumnezeu este strâns legată de învăţătura despre El, Sfinţii Părinţi s-au luptat să păzească mărturisirea credinţei. Când credinţa se strâmbă, se strâmbă şi lucrarea mântuirii. Când credinţa se perverteşte, se pervertesc şi dragostea, nădejdea şi toate celelalte virtuţi evanghelice. Potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, credinţa în Hristos naşte frica, frica -înfrânarea, înfrânarea atotcuprinzătoare odrăsleşte virtuţile: nădejdea, răbdarea şi îndelunga-răbdare, nădejdea în Dumnezeu naşte nepătimirea, iar nepătimirea, dragostea. Astfel, putem vedea în chip lămurit că, odată pervertită credinţa, se pervertesc toate celelalte virtuţi, iar omul nu mai poate dobândi adevărata nepătimire şi dragoste. Sfântul Maxim îndeamnă: „Să păzim marele şi primul nostru leac spre mântuire, adică moştenirea cea bună a credinţei.” „Cel ce are credinţă nefalsificată în Hristos, acela are în el însumate toate harismele Dumnezeieşti”, spune Sfântul Maxim. In credinţa ortodoxă, buna cinstire nu stă în cuvinte, ci în însăşi viaţa omului: „Pentru noi, buna cinstire (credinţa) nu stă în cuvinte, ci în fapte”, potrivit Sfântului Grigorie Teologul. Statornicia noastră în credinţa ortodoxă ne dă putinţa de a ne mântui.

Dezvoltând această temă, putem spune că poruncile lui Hristos ne arată felul firesc şi desăvârşit al vieţuirii. Când doctorul îi prescrie celui bolnav un tratament, are în vedere starea omului sănătos la care vrea să-l aducă pe pacient. Tot astfel lucrează şi poruncile lui Hristos. Credinţa ortodoxă ne arată calea tămăduirii pentru a afla sănătatea duhovnicească, odată cu care vom ajunge şi la adevărata închinare adusă lui Dumnezeu. Când credinţa se perverteşte, se pervertesc deopotrivă modul şi metoda terapiei. Vedem aceasta în cadrul diferitelor religii şi confesiuni creştine.

Astfel, deosebirea dintre Ortodoxie şi celelalte confesiuni sau religii priveşte îndeosebi această problematică a tămăduirii omului. Ortodoxia are un sistem terapeutic desăvârşit. Cunoaşte starea sănătăţii omului, vede în chip lămurit rănile sale şi recomandă tratamentul cel mai potrivit. Aşadar, odată cu pervertirea credinţei, şi terapia, tămăduirea omului intră pe un făgaş greşit, încât omul nu mai are putinţa de a se vindeca şi a dobândi adevărata legătură şi părtăşie cu Dumnezeu.

2. Sfinţii Părinţi
Sfinţii Părinţi ne arată şi ne lămuresc această cale a tămăduirii. Şi luptele pentru credinţă s-au dus, în fapt, pentru păstrarea „metodei” de vindecare, altfel spus, a metodei prin care omul comunică cu Dumnezeu. în aceasta socotesc că este de aflat marea valoare a scrierilor patristice.

In vremurile mai vechi era răspândit îndemnul: „Inapoi la Părinţi!” De vreme ce, călăuzindu-se după logica sa omenească, omul nu a izbândit nimic, a conştientizat faptul că are trebuinţă de întoarcerea la Sfinţii Părinţi. Cuprins însă, mai apoi, de îndoială în legătură cu această „deviză”, în sensul că ea ar vădi o anumită „înapoiere”, a înlocuit-o cu o alta: „Inainte, alături de Părinţi!” Totuşi, nici aceasta nu exprimă în chip desăvârşit adevărul Bisericii. Indemnul „Inapoi la Părinţi!” nu este corect, deoarece Sfinţii Părinţi sunt fiii Bisericii. Ca unii ce au ajuns să se împărtăşească de luminare şi îndumnezeite, au exprimat apoi experienţa Bisericii. Astfel, Biserica este cea care îi naşte şi îi formează pe Părinţi, nu invers. De aceea, există şi astăzi oameni care s-au învrednicit să ajungă la luminare şi îndum- nezeire şi care pot vorbi despre problemele ce îl preocupă pe omul contemporan.

Fiecare epocă patristică este una bisericească sau, mai bine spus, este viaţă bisericească. Totodată, îndemnul „înainte, alături de Părinţi!” vădeşte mândrie şi, de asemenea, primejdia ca scrierile Sfinţilor Părinţi să fie tâlcuite de oameni care nu au dobândit prefacerea cea duhovnicească (transfigurarea), aşa încât teologia şi viaţa patristică ar putea deveni speculaţie raţională şi improvizaţie. Drept este să facem ascultare de Părinţii îndumnezeiţi, care există şi astăzi, de adevăraţii purtători ai Adevărului Revelat ce se păstrează în sânul Bisericii.

Astăzi, din păcate, suntem martorii unui proces de transformare a Ortodoxiei în ideologie. Mari adevăruri despre viaţă au devenit simple idei între multe altele, aşa încât creştinismul ni se înfăţişează ca fiind lipsit de orice izbândă, neputincios a răspunde cerinţelor epocii noastre. Poporul ortodox, dăruit cu o simţire ortodoxă, se scârbeşte de o astfel de viziune ideologică, ce nu are nici o legătură cu viaţa.

Mulţi nu văd în Părinţi organisme vii, ci scrieri învechite, „de muzeu”, fapt pentru care au şi ajuns la un studiu şi o abordare a Părinţilor dintr-o perspectivă sentimentală sau scolastică. Deşi sunt următori modelului apusean de cugetare şi de vieţuire, îi studiază şi pe Sfinţii Părinţi. Hristos a spus însă: „Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; (…) ci pun vin nou în burdufuri noi” (Matei 9:17). Este de trebuinţă schimbarea întregii gândiri şi mentalităţi pentru a putea gusta din vinul cel nou al creştinismului.

Această schimbare se numeşte pocăinţă, schimbarea minţii. Cu o mentalitate raţionalistă, cu o dispoziţie sentimentală, acţiuni neortodoxe şi practici cu totul nebisericeşti, nu poate pătrunde cineva în duhul Sfinţilor Părinţi. Pocăinţa adâncă, nu de suprafaţă, este cea care ne va curăţi de orice lucru vechi şi ne va izbăvi de stricăciunea vieţii de după cădere, adică de toate înşelăciunile omului căzut.

Cărţile Sfinţilor Părinţi, precum şi cele ale Noului Testament, trebuie văzute drept scrieri terapeutice, care îl tămăduiesc pe om, precum şi roade ale terapiei, iar nu mijloace „de paradă”, prin care să-i impresionăm pe cei din jur, afişând noutatea şi moda. Schimbarea noastră în sânul Bisericii Ortodoxe va aduce cu sine ortodoxia credinţei şi a vieţii noastre şi ne va tămădui, astfel încât să-I putem aduce lui Dumnezeu adevărată închinare.

† Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului

Sursa: Știința medicinei duhovnicești. Practica psihoterapiei ortodoxe, Editura Sophia, 2017

[ Cartea poate fi comandată online de la linkul: goo.gl/nGWKaE ]

Pelerinaj la Muntele Athos (19 – 24 aprilie 2019). [Îmbarcare din Moinești, Onești, Focșani, Buzău, Urziceni, București, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Vineri, 19 aprilie 2019 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 9.30) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – NigritaOuranoupoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Sâmbătă, 20 aprilie 2019 (ziua 2): Ouranoupoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat – Dafni – Arsanaua Schitului Sfânta Ana. Drumeție de o oră (cu bagaj) până la Schitul Sfânta Ana (închinare la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și la moaștele ei – partea de jos a piciorului stâng). Pe drum se va opri la Nea Skiti (Noul Schit) și la mormântul lui Gheron Iosif Isihastul, marele nevoitor athonit. Drumeție (fără bagaj) în împrejurimile zonei, în funcție de disponibilitatea pelerinilor, până la Chiliile Sfântul Vasile. Schitul Sfânta Ana (participare la slujbe / cazare).

Duminică, 21 aprilie 2019 (ziua 3): Schitul Sfânta Ana. Drumeție (cu bagaj) de aproximativ o oră și ceva până la Mănăstirea Sfântul Pavel (închinare la Darurile Magilor, la Lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare). Plecare cu mașina la Schitul Lacu. Închinare la Icoana Maicii Domnului – Lakkoskitiotissa la Kiriakon (biserica principală a Schitului). Chilia Buna Vestire  – Lacu (participare la slujbe / cazare).

Luni, 22 aprilie 2019 (ziua 4): Chilia Buna Vestire  – Lacu. Se închiriază un microbuz local pentru 6-7 ore pentru a vizita: Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Izvorul Sfântului Athanasie (locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie) – Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute până la Peștera și Chilia Sfântului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (participare la slujbe / cazare).
* este posibil ca 1-2 obiective din programul de închinare să nu se atingă dacă se zăbovește prea mult la unele mănăstiri sau schituri, grupul fiind condiționat să ajungă în timp util la Prodromu pentru cazare.

Marți, 23 aprilie 2019 (ziua 5): Schitul Prodromu. Plecare cu maxi-taxi până în Karyes (capitala Sfântului Munte), iar de acolo până aproape de Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) (închinare la odoarele mănăstirii) / (variantă alternativă – plecare directă spre Portul Dafni). Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic via Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul – Suroti (închinare la mormântul Părintelui Paisie Aghioritul și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul). Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia și, dacă va fi timp, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.

Miercuri, 24 aprilie 2019 (ziua 6):  București – Urziceni–Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

NOTĂ: Cazările sunt confirmate!

Preț: 335 euro [include: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Ploiești – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Volkswagen Transporter sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).