VIDEO: „Părinții erau foarte atenți”. Mitropolitul Athanasie de Limassol ne vorbește despre trezvia Sfântului Efrem Katounakiotul (subtitrare Ro)

VIDEO: „Părinții erau foarte atenți”. Mitropolitul Athanasie de Limassol ne vorbește despre trezvia Sfântului Efrem Katounakiotul (subtitrare Ro). Despre cum te poate poate robi un pix și despre cum lucrează un Sfânt trezvia, înțeleasă ca o permanentă stare de atenție și de luare aminte a minții la mișcările sufletului și ale gândurilor.

Precizăm, pentru cei mai puțin familiarizați cu viața aghiorită, că vorbitorul, Mitropolitul Athanasie de Limassol, este fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Sfinților Paisie Aghioritul şi Efrem Katounakiotul.

Cel despre care vorbește mitropolitul, Sfântul Efrem Katunakiotul, s-a născut în data de 6 decembrie 1912, primind la botez numele de Evanghel. Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, Cuviosul Efrem Katunakiotul a fost ucenicul Cuviosului Iosif Isihastul. A trecut la cele veşnice în 1998.

Pe data de 9 martie 2020, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a trecut în calendarul Bisericii pe Cuviosul Efrem Katunakiotul.

AUDIO: Mitropolitul Athanasie de Limassol ne vorbește despre întâlnirea unui medic ateu cu Sfântul Efrem Katounakiotul (subtitrare Ro)

AUDIO: ÎPS Athanasie de Limassol povestește despre întâlnirea unui medic ateu cu Sfântul Efrem Katounakiotul (subtitrare Ro)

Precizăm, pentru cei mai puțin familiarizați cu viața aghiorită, că vorbitorul, Mitropolitul Athanasie de Limassol, este fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Sfinților Paisie Aghioritul şi Efrem Katounakiotul.

Cel despre care vorbește mitropolitul, Sfântul Efrem Katunakiotul, s-a născut în data de 6 decembrie 1912, primind la botez numele de Evanghel. Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, Cuviosul Efrem Katunakiotul a fost ucenicul Cuviosului Iosif Isihastul. A trecut la cele veşnice în 1998.

Pe data de 9 martie 2020, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a trecut în calendarul Bisericii pe Cuviosul Efrem Katunakiotul.

AUDIO: Sfântul Efrem Katounakiotul: Cuvânt părintesc la primirea egumeniei de către părintele Efrem Vatopedinul (1987)

AUDIO: Sfântul Efrem Katounakiotul (1912-1988): Cuvânt părintesc la primirea egumeniei de către părintele Efrem Vatopedinul (1987), extras din Documentarul „Sfântul Munte Athos – Monahism și Istorie”.

Și, în sens invers, o Mărturie a stareţului Efrem Vatopedinul despre Sfântul Efrem Katunakiotul

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, un alt Gheron Iosif (Isihastul)

Prima întâlnire dintre Părinții Efrem Katunakiotul și Emilianos Simonopetritul

La prima lor întâlnire, Papa Efrem îl judecase pe Părintele Emilianos.

Văzându-l așa, bine îmbrăcat și cu hainele călcate, i s-a părut ca un „prințișor” și și-a zis întru sine: „Ei, bine, încă un părinte ca toți ceilalți, care vine să vorbim despre rugăciune… cu rasa călcată și cu cămașă! Haide, să îi dau niște loukumi și să plece!”

Părintele Emilianos cum era din fire binevoitor, respectuos, luminos, și-a dat jos, cu respect, potcapul călugăresc și stătea în fața părintelui Efrem.

„Sunt egumen la Meteora”, s-a prezentat.

Părea că venise să discute cu mult dor să vorbească despre rugăciunea minții.

„La Meteora vine multă lume”, zise Papa Efrem, având încă înlăuntrul său o împotrivire față de musafirul nepoftit. Voia să-i zică să vină în Sfântul Munte, însă ceva l-a înștiințat în interior, cum că ar fi greșit cu gândul față de acel stareț tânăr de la Meteora, care s-a ostenit mult, cu alți doi părinți, să vină până acolo ca să-l întâlnească.

„Nu cumva îl nedreptățesc?”, se gândea Papa Efrem. A ieșit să îi aducă o kerasmă, dar era plin de îndoială.

„Ce-ar fi să primesc înștiințare?”, și-a spus pentru a se asigura. Se duse, așadar, în bisericuță, în fața icoanei Maicii Domnului să-i dea răspuns în legătură cu musafirul de la Meteora. A făcut două-trei metănii, iar apoi i-a spus Maicii Domnului:

„Măicuța mea, să îi vorbesc sau nu?”

Atunci aude un glas din icoană: „Ai găsit un al doilea Gheron Iosif Isihastul!”

S-a speriat atunci, Papa Efrem, și l-au luat toate transpirațiile.

„Am păcătuit!”

Atunci l-a luat pe Părintele Emilianos cu el și s-au pierdut câteva ore în discuții, și de atunci au devenit prieteni nedespărțiți.

Sursa: corortodox.blogspot.com
Traducere de M.A. după agiosnikanoras.gr

 

E oficial: Gheron Iosif Isihastul, Efrem și Daniil Katounakiotul au fost trecuți în rândurile Sfinților Cuvioși de către Patriarhia Ecumenică

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a anunţat pe 20 octombrie 2019, în Karyes (Sfântul Munte), iminenta canonizare a mai multor cuvioși mari athoniți. Ieri, 9 martie 2020, a venit oficial vestea cea mare. Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a trecut în calendarul Bisericii pe Sfinții Iosif Isihastul (Gheron Iosif), Efrem Katunakiotul și Daniil Katunakiotul. Să avem parte de rugăciunile lor!

„Sfinția este chintesența acestui loc, iar Sfinții noștri sunt cei mai valoroși pentru Biserică”
– Patriarhul Bartolomeu

Site-ul Basilica ne prezintă cu acest prilej pe scurt viața acestor mari cuvioși athoniți:

Părintele Daniil Katunakiotul

Părintele Daniil Katunakiotul a fost originar din Smirna şi s-a născut în 1846. A fost tuns în monahism în 1866 la mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) la vârsta de 20 de ani. Ulterior a fost trimis de Patriarhul Ecumenic să înnoiască viaţa duhovnicească a mănăstirii Sf. Anastasia – Izbăvitoarea de Farmece din Tesalonic. După ce s-a întors în Sfântul Munte, s-a nevoit la Mănăstirea Vatopedi pentru cinci ani, iar după încă nouă luni în Smirna, s-a întors în Grădina Maicii Domnului, unde a pus bazele obştii Danieleilor din Katunakia. Părintele Daniil a fost iconograf. A trecut la cele veşnice în data de 8 septembrie 1929.

Părintele Efrem Katunakiotul

Părintele Efrem Katunakiotul s-a născut în data de 6 decembrie 1912, primind la botez numele de Evanghel. Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul a fost ucenicul cuviosului Iosif Isihastul. A trecut la cele veşnice în 1998.

Părintele Iosif Isihastul

Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc. Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenţei să lucreze în portul Pireu, iar apoi s-a înrolat în armată. După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Karyes, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos. A împărţit toată averea sa săracilor şi celor din casa lui şi a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte. A trecut la cele veşnice în 1959.

Despre datele de prăznuire ne vorbește Părintele Theologos Vatopedinul pe Experiențe Ascetice.

Zilele de sărbătorire

Toți trei sfinții au adormit întru Domnul în zile speciale pe calendarul Sfântului Munte (calendarul pe stil vechi):

• Sfântul Iosif Isihastul de Adormirea Maicii Domnului și deci va fi sărbătorit o zi mai târziu în Sfântul Munte,
• Sfântul Efrem Katunakiotul de Sâmbăta Cuvioșilor care au strălucit în asceză (ultima sâmbătă dinaintea Postului Mare) care este o sărbătoare cu dată mobilă și deci foarte probabil că va fi sărbătorit odată cu Sfântul Efrem Sirul
• Sfântul Daniil Katunakiotul de Nașterea Maicii Domnului. Obștea Danileilor a cerut să fie sărbătorit în Sfântul Munte o zi înainte, pe 7/20 septembrie, când a avut loc deshumarea moaștelor sfântului.

foto credit (jos): Ecumenical Patriarchate

Înregistrare VIDEO rară cu Sfântul Cuvios Efrem Katounakiotul (1912 – 1998)

Cuviosul Efrem Katunakiotul s-a născut în data de 6 decembrie 1912, primind la botez numele de Evanghel. Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul a fost ucenicul Cuviosului Iosif Isihastul.

Dacă ceilalți ucenici ai Cuviosului Iosif au preluat conducerea câte unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a preferat isihia, rămânând retras, împreună cu trei ucenici, în pustia Katounakiei. În luna februarie 1998, și-a dat duhul în mâinile Creatorului său, pe Care L-a slujit cu multă dragoste din tinerețile sale.

În luna octombrie 2019, Patriarhia Ecumenică a anunțat că va fi așezat oficial în rândul Sfinților Cuvioși ai Bisericii.

Fiind un Sfânt de dată recentă (înregistrarea este din 1994) avem șansa și binecuvântarea de a-l putea privi și asculta pe Cuviosul Efrem. În ciuda faptului că avem o filmare neprofesională, cu problemelor tehnice și a mișcării ale camerei, înregistrarea de față are o valoare inestimabilă.

Astăzi, 14/27 februarie, se împlinesc 22 de ani de la trecerea Cuvioșiei sale la cele veșnice.

Veste bună: Patru Cuvioşi athoniţi vor fi curând proslăviți oficial de Patriarhia Ecumenică [update: A fost anunțat și al cincilea – Cuviosul Sofronie Saharov]

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, aflat zilele acestea în cea de-a şaptea vizită oficială în Sfântul Munte în calitate de Patriarh, a anunţat astăzi, 20 octombrie 2019, în Karyes, că vor fi înscriși oficial în calendarul Bisericii Ortodoxe patru cuvioși monahi aghioriţi: Daniil Katunakiotul, Ieronim Simonopetritul, Iosif Isihastul şi Efrem Katunakiotul.

„Sfinția este chintesența acestui loc, iar Sfinții noștri sunt cei mai valoroși pentru Biserică”
– Patriarhul Bartolomeu

Site-ul Basilica ne prezintă cu acest prilej pe scurt viața acestor mari cuvioși athoniți:

Părintele Daniil Katunakiotul

Părintele Daniil Katunakiotul a fost originar din Smirna şi s-a născut în 1846. A fost tuns în monahism în 1866 la mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) la vârsta de 20 de ani. Ulterior a fost trimis de Patriarhul Ecumenic să înnoiască viaţa duhovnicească a mănăstirii Sf. Anastasia – Izbăvitoarea de Farmece din Tesalonic. După ce s-a întors în Sfântul Munte, s-a nevoit la Mănăstirea Vatopedi pentru cinci ani, iar după încă nouă luni în Smirna, s-a întors în Grădina Maicii Domnului, unde a pus bazele obştii Danieleilor din Katunakia. Părintele Daniil a fost iconograf. A trecut la cele veşnice în data de 8 septembrie 1929.

Părintele Ieronim Simonopetritul

Părintele Ieronim Simonopetritul s-a născut în 1871 în Asia Mică. La vârsta de 17 ani a intrat ca novice la mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte şi a fost tuns în monahism cinci am mai târziu. În 1920 a fost instalat stareţ al mănăstirii. În 1937 a fost numit stareţ al Mănăstirii Înălţării Domnului din Atena, pe care a condus-o timp de 20 de ani. A trecut la Domnul în data de 7 ianuarie 1957.

Părintele Efrem Katunakiotul

Părintele Efrem Katunakiotul s-a născut în data de 6 decembrie 1912, primind la botez numele de Evanghel. Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul a fost ucenicul cuviosului Iosif Isihastul. A trecut la cele veşnice în 1998.

Părintele Iosif Isihastul

Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc. Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenţei să lucreze în portul Pireu, iar apoi s-a înrolat în armată. După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Karyes, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos. A împărţit toată averea sa săracilor şi celor din casa lui şi a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte. A trecut la cele veşnice în 1959.

UPDATE: Înainte de încheierea vizitei oficiale în Sfântul Munte, pe 22 octombrie, Patriarhul Bartolomeu a anunțat (și) iminenta proslăvire oficială a Cuviosului Sofronie Saharov (1896-1993), cunoscutul fiu duhovnicesc și biograf al marelui Sfânt Siluan Athonitul și ctitor al Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, Anglia.

De asemenea, tot astăzi, site-ul vatopedin Ascetic Experience, întreținut de neobositul monah român Theologos Vatopedinul, după anunțarea acestei vești mari ne prezintă și pașii următori ai procedurii de canonizare.

Acum când această procedură s-a pornit, care sunt pașii procedurii de canonizare?

Inițial, a fost venerarea spontană a turmei pe o perioadă prelungită de timp după moartea persoanei și care a implicat un număr semnificativ de persoane. Dacă Duhul Sfânt, care are grijă de Biserică, a spus oamenilor botezați că o anumită persoană a fost un sfânt, atunci aceste persoane au fost recunoscuți ca atare.

Pe această bază, a fost apoi cercetat dacă acea persoană era ortodoxă și dacă au avut o viață spirituală remarcabilă, cu o multitudine de mărturii din surse diferite, fără legătură, de primă mână.

Dacă toate aceste criterii erau îndeplinite, atunci persoana era considerată sfântă, cel puțin locală.

Cu toate acestea, pe măsură ce a trecut timpul, Biserica a impus mai multe demersuri procedurale pentru a recunoaște oficial un cult deja existent al unui sfânt.

Pașii sunt următorii:

1. Conducătorul Bisericii Autocefale sau al Sfântului Sinod organizează înființarea unui comitet de investigare care are sarcina de a afla dacă se obțin condițiile de mai sus.

2. Când acest comitet își termină cercetările, prezintă un raport Sfântului Sinod.

3. Raportul obține aprobarea.

4. Sfântul Sinod emite o declarație pentru a continua canonizarea.

5. Viața și slujba sfântului sunt scrise și aprobate de Sfântul Sinod. Dacă un serviciu nu poate fi pregătit într-un interval de timp rezonabil, atunci poate fi folosit temporar un serviciu mai general (al unui martir, al unui ierarh etc.).

6. Icoana sfântului este prezentată și aprobată de Sfântul Sinod. Acest pas, de asemenea, poate fi amânat.

7. Sfântul Sinod va stabili procedura canonizării, precum și ziua în care va avea loc acest eveniment.

8. Un document sinodic general este emis cu toate detaliile necesare canonizării: motive, data praznicului, bisericile care au această sărbătoare nouă etc.

9. Serviciul canonizării în sine:

—1. exhumarea sfintelor moaște – dacă există

—2. ultima slujbă de pomenire (dacă sfântul nu a fost deja acceptat de facto de credincioși, așa cum s-a arătat mai sus)

—3. priveghere toată noaptea

—4. Liturghie cu membrii Sfântului Sinod, la care se citește documentul Sinodic

—5. Procesiunea cu icoana și sfintele moaște către noul lor loc într-o capelă sau biserică

10. Publicarea oficială a documentelor menționate mai sus, viața sfântului, slujirea acestuia și, de asemenea, distribuirea icoanelor.

Aceasta este procedura oficială care variază puțin de la Biserică la Biserică și este foarte bine că o avem. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că miezul este venerația noastră și că cei mai mari sfinți nu au fost supuși acestei proceduri, care a fost instituită pur și simplu pentru a evita entuziasmul facil.

Foto sus: Ecumenical Patriarchate /Facebook

VIDEO: Starețul Efrem Vatopedinul – Despre acrivia conștiinței Părintelui Efrem Katunakiotul (subtitrare în limba română)

VIDEO: Starețul Efrem Vatopedinul – Despre acrivia conștiinței Părintelui Efrem Katunakiotul (subtitrare în limba română)

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Cărți esențiale despre viața duhovnicească apărute la editura Evanghelismos, scrise de ucenicii lui Gheron Iosif

Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții,
autor Monahul Iosif Dionisiatul
Editura Evanghelismos, 2005

Rugaciunea mintii este pentru toti crestinii. Rugaciunea mintii se numeste si a inimii. Ma intrebi daca si rugaciunea rostita cu vocea se poate numi a inimii.
Daca rugaciunea nu este curata, nici cea a mintii, nici cea rostita, nu se pot numi a inimii.
Rugaciunea este a inimii atunci cind mintea este inghitita de inima. Atunci, chiar daca ar cadea bombe sau a arde casa, mintea nu vrea sa iasa din inima, chiar daca e in primejdie sa arda.

Starețul Efrem Katunakiotul,
autor Ieromonahul Iosif Aghioritul
Editura Evanghelismos, 2004

Dacă citiți cărțile Sfinților Părinți veți vedea că mulți s-au sfințit cu ușurință fără să-și facă prea multe griji și și-au sfințit sufletele fără să facă jertfe, fără să ducă lupte ascetice. Dar cum s-au sfințit? Au ales ascultarea.
Nu ai voie sa faci nici un pas fără binecuvântarea starețului. Când iei binecuvântare de la stareț să faci ceva, să nu te temi de nimic. Pune metanie, sărută mâna starețului tău și mergi și fă-te astronaut pe lună. Nu te teme, deoarece te acoperă binecuvântarea starețului și harul ascultării.
Omul care laudă pe aproapele său și se judecă pe sine ajunge la măsura sfințeniei. Dacă tu ceri de la altul care te-a întristat să-ți pună metanie înseamnă că nu ai o stare duhovnicească bună și nu pășești pe drumul călugăriei.
Nici o rugăciune pe care o faci pentru fratele tău, pentru ruda ta, nu se pierde. Dumnezeu îl va ajuta atunci când se va afla într-o situație grea. Rugăciunea nu numai că ajută, dar poate să scoată chiar și un suflet din iad. Atâta putere are rugăciunea.

Cuviosul Iosif Isihastul
autor Iosif Vatopedinul
Editura Evanghelismos, 2009

Gheronda Iosif Vatopedinul expune în lucarea sa nevoințele, experiențele și învățăturile Părintelui său duhovnicesc Gheron Iosif Isihastul, lângă care s-a nevoit timp de doisprezece ani şi jumătate.
Am trăit alături de el şi am văzut cu ochii mei râvna sa şi asprimea nevoinţelor cărora s-a supus până la ultima suflare, lucru deosebit de rar. El a fost un nevoitor aspru nu numai la tinereţe, ci până la sfârşitul vieţii sale. Părintele Iosif era neiertător cu sine însuşi. A fost unul dintre cele mai aspre caractere din epoca noastră. O asemenea asprime şi lepădare de sine sunt greu de întâlnit. Şi, aşa cum am mai spus, cel mai important a fost că şi-a păstrat aceeaşi râvnă până la sfârşit.
Încă de la început, a înţeles că doar nevoinţele aspre îmblânzesc şi supun patimile omului trupesc. Aşa cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, numai în felul acesta se eliberează gândul, pentru ca omul să ajungă la vederea de Dumnezeu. Gândul trebuie să dovedească faptul că a supus simţurile. Iar când simţurile sunt supuse minţii, şi harul se supune ei. Părintele a fost un caracter foarte puternic. Noi spuneam că avea inimă dublă. Cu semenii lui era blând şi înţelegător. Numai cu sine era nemilos.

Starețul meu Iosif Isihastul,
autor Arhim. Efrem Filotheitul
Editura Evanghelismos, 2010

Aceste prețioase referiri, insuflate de Duhul Sfant părintelui Efrem cu privire la cuviosul său stareț, Iosif Isihastul, au fost adunate în volumul de față pentru ca plinătatea Bisericii Ortodoxe să-l cunoască pe marele isihast al secolului al XX-lea, pe văzătorul de Dumnezeu, pe ascetul, pe lucrătorul neînșelat al Rugăciunii mintii și pe înnoitorul tradiției palamite.

[ Cărțile editurii Evanghelismos pot fi comandate online de pe site-ul editurii http://www.evanghelismos.ro/ ]

Fericita vânare a sfințeniei: Bătrânul Efrem Katounakiotul (1912 – 1998)

Fericita vânare a sfințeniei: Bătrânul Efrem Katounakiotul (1912 – 1998)

Este adevărat că pentru ca omul să dobândească ceva foarte mare, trebuie să dorească foarte mult acel lucru. Trebuie să-l dorească „din toată inima și din tot cugetul”. Și ce este oare acel foarte mare lucru pentru om? Fără îndoială, este sfințenia. Foarte mulți creștini ortodocși au dorit sfințenia, și mai ales monahii. De altfel, de aceea s-au făcut monahi, ca să urmărească cu mai multă putere dobândirea sfințeniei. Însă deoarece, așa cum am menționat anterior, pentru dobândirea sfințeniei este necesară o imensă voință, este necesar ca nevoitorul să o iubească, din nefericire aceasta a rămas necunoscută și de neaflat pentru mulți. Iar acest fapt nedorit se petrece pentru că ei nu și-au canalizat voința exclusiv în vânarea sfințeniei, ci, din nefericire, și-au risipit-o în multe lucruri deșarte, care eventual au constituit o piedică în calea acestui fericit țel.

Eu sărmanul, ce mărturisesc că mă aflu în această nefericită stare, voi îndrăzni să mă ocup de un cuvios ieromonah, care a reușit să direcționeze toată voința sufletului și a inimii sale către fericita vânare a sfințeniei. Și nu este nedrept Dumnezeu, ca să nu-i dăruiască sfințenia numitului Ieromonah, văzând că nu a ținut nicio parte din voința sa pentru el însuși, ci pe toată a adus-o jertfă Dumnezeului Treimic și Sfânt. Firește, acest ieromonah care a reușit să întreprindă acest mare și eroic fapt, este Sfântul Părinte Efrem Katounakiotul.

Fericitul Părinte Efrem a avut binecuvântarea de a-l cunoaște pe marele părinte Iosif Isihastul, căci înainte de a-l întâlni, tânăr călugăr fiind, semăna cu un armăsar tânăr, foarte puternic dar neinstruit, ce înseta să găsească o călăuză înțeleaptă, care să-l instruiască. Lumea lăuntrică a tânărului părinte Efrem era un fenomen pentru vremea lui, fără ca nici el însuși să cunoască ceea ce se afla înlăuntrul său și care se cheamă bogăție nevăzută. Aceasta l-a apăsat continuu, am spune, și a ajuns astfel la o mare neliniște sufletească căci simțea o nestăvilită sete duhovnicească înlăuntrul său și nu găsea de unul singur acea apă binecuvântată. Și pe când timpul se scurgea aproape fără folos pentru el, Maica Domnului nostru, marea Stareță și singura stăpână a Sfântului Munte, a rânduit a se realiza deosebita întâlnire a Părintelui Efrem cu marele isihast, Gheron Iosif. Când tânărul părinte Efrem l-a văzut și a auzit primele cuvinte înțelepte din gura lui, deodată, ca o altă Marie din Evanghelie, a căzut la picioarele Bătrânului. Atunci, a strigat înlăuntrul său zicând: „L-am găsit pe Mântuitorul.” Cu adevărat, pentru tânărul Efrem, marele isihast era un mântuitor, având a găsi mai apoi ceea ce dorea, aceea după care înseta neîncetat sufletul său.

Viețuirea Părintelui Efrem alături de marele dascăl al ascultării și al rugăciunii minții, Gheron Iosif, a constituit unul dintre cazurile foarte rare ale Sfântului Munte. Văzând tânărul Efrem că nu poate urma nevoința incomparabilă a marelui său Avvă, înțelept cum era, s-a dăruit cu osebire desăvârșitei și îngereștii ascultări și mult râvnitei rugăciuni noetice, pe care o căutase cu multe lacrimi dar nu o putuse găsi de unul singur. Părintele Efrem a deprins aceste două mari virtuți cerești cu mare acrivie de la sfântul său Bătrân, Iosif. Și le-a asimilat înlăuntrul său atât de repede și desăvârșit, încât nu putea ascunde energiile dumnezeiescului har care îl umbrise îmbelșugat. N-a fost nevoie ca tânărul Efrem să se ostenească cu grelele nevoințe pustnicești, dar înțelept cum era, s-a afierosit propriu-zis, cu tot sufletul său, ascultării după Dumnezeu față de marele isihast. Și ce s-a întâmplat cu tânărul Efrem după aceasta? S-a întâmplat ceea ce se întâmplase cu foarte mult timp înainte Sfântului Dositei, ucenicul Avvei Dorotei, adică dumnezeiasca iluminare. Aceasta s-a întâmplat și cu Părintele Efrem, dobândind, ca urmare, admirația tuturor călugărilor marelui Gheron Iosif. Iar admirația lor nu era provocată numai de faptul că primise dumnezeiasca iluminare, ci de acela că o primise atât de curând. Până și sfântul lor stareț, Iosif, se minuna și slăvea pe Domnul că monahul poate numai cu ascultarea după Dumnezeu sa ajungă la dumnezeiești măsuri ale stărilor duhovnicești. Să mă iertați că nu voi vorbi despre dumnezeieștile iluminări ale fericitului părinte Efrem, căci pe acestea le descriu cu multă pricepere călugării săi și împreună-nevoitorii săi de la vremea aceea.

Eu săracul, în concluzie, sunt dator să mărturisesc că m-a învrednicit Maica Domnului să cunosc acest fenomen numit Părintele Efrem. L-am vizitat de trei ori acolo, la Katounakia. O dată în calitate de mirean și de două ori ca monah. Mărturisesc că pe parcursul vizitelor mele a fost revelator pentru restul vieții mele. În concluzie, așadar, avem să spunem următoarele: că nu putem dobândi sfințenia dacă nu o dorim cu ardoare. Pilda și învățătura ne-o arată în mod strălucit Sfântul Părinte Efrem Katuonakiotul. Firește, am omis să menționăm că înainte de a înfăptui ascultarea după Dumnezeu și rugăciunea noetică, Părintele Efrem s-a smerit mult, căci dacă nu este precedată de smerenie, ascultarea nu rodește de una singură și probabil că va rodi poame amare, adică poame ale slavei deșarte. Se întâmplă ceea ce ne spune Sfântul Ioan Scărarul: „slava deșartă așteaptă momentul în care va înflori ascultarea!” Cutremurător cuvântul acesta, cine are minte să-l priceapă… Astfel, să imităm toți, după putere, cele trei mari virtuți ale fericitului Bătrân Efrem, smerenia, ascultarea și rugăciunea noetică! Stadionul este deschis pentru noi toți și toți, fiecare în parte, putem lua premiul, și nu numai unul, cum se întâmplă pe stadioanele sportive ale lumii, unde deși la un maraton aleargă sute de participanți, numai unul, primul, va lua medalia de aur! Pe când, agonotetul* nostru, Hristos, ne oferă tuturor celor ce ne nevoim, un premiu mult superior medaliei de aur și ce e mai grozav, e că toți putem sfârși cursa odată, și ne putem încununa împreună, e suficient să existe acea mult dorită voință, căci fără ea nimic nu se poate. De altfel, ne spune și marele ritor al lumii, Sfântul Ioan Gură de Aur: „Toate depind de vreau și nu vreau”.

Pentru că am vorbit despre dobândirea sfințeniei, bine este să lămurim ce înseamnă sfințenia. Sfințenia înseamnă desăvârșita sănătate sufletească, iar omul sănătos sufletește este sfânt. Nu este vorba despre omul sănătos sufletește fără să fie unit cu Iisus Hristos, căci numai prin unirea noastră cu Hristos vom fi sănătoși sufletește. Câte teorii oferă sănătate sufletească, fără ca în ele să existe Hristos, în acelea sălășluiește duhul viclean și oferă o falsă și mincinoasă sănătate sufletească care duce, în mod matematic, la o nimicire sufletească. Această mult dorită sănătate sufletească care provine de la Iisus Hristos, a reușit să o dobândească mai întâi, cu nenumărate osteneli, marele isihast Gheron Iosif, și i-a instruit bine întru aceasta pe toți ucenicii săi, dintre care face parte și Părintele Efrem Katounakiotul. Cum am mai spus, acesta a reușit, la picioarele dascălului său, Iosif Isihastul, ca în scurt timp să se elibereze de omul cel vechi și să se bucure de o desăvârșită sănătate sufletească, de sfințenie. Fie ca aceasta să se petreacă și cu noi, cu toți monahii și cu întreaga pleromă ortodoxă. Amin.

Monahul Arsenie, Schitul Sfântul Pantelimon al Mănăstirii Cutlumuș, Sfântul Munte

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Traducere și adaptare după pemptousia.gr pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu. Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Notă trad: *Agonotetul este cel care pregătea, antrena pe atleți în antichitate.

Părintele Efrem Katounakiotul – Cuvânt despre rugăciune (audio, cu subtitrare în limba română)

Părintele Efrem Katounakiotul – Cuvânt despre rugăciune

Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .

Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katounakiotul (1912 – 1998) a fost ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul. Spre deosebire de ceilalţi ucenici ai lui Gheron Iosif care au preluat conducerea unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a ales isihia, rămânând retras în pustia Katounakiei.

În decembrie 2013 a apărut știrea că mai mulți părinți cuvioși contemporani vor fi cât de curând proslăviți oficial de către Patriarhia Ecumenică. Între aceștia se numără și Bătrânul Efrem Katunakiotul. – LD

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Viața Cuviosului Iosif Isihastul. Cei dintâi ucenici

Deşi nu şi-a propus întemeierea unei obşti, totuşi, ca unul care a cunoscut din experienţă durerea de a nu avea un părinte duhovnicesc experimentat dar în acelaşi timp şi capabil de a îndruma pas cu pas spre desăvârşire pe cei aflaţi la începutul luptei ascetice, Stareţul Iosif a început să primească ucenici (mireni şi monahi), însă, deşi îi primea pe toţi cei care doreau… isihia şi viaţa duhovnicească…, nimeni nu putea să rămână lângă stareţ dacă nu devenea cu desăvârşire mort pentru această viaţă. Acesta e motivul pentru care obştea nu a devenit niciodată mare.

Gheron Iosif Isihastul împreună cu ucenicii

Primul ucenic a fost Ioan, din Epirul de Nord[1], de meserie cărbunar, pe care l-a tuns schimonah, cu numele Ioan. Acesta le-a rămas alături până la mutarea acestora la Schitul Sfânta Ana Mică, el preferând să se nevoiască în continuare la Sfântul Vasile. Apoi, în 1933, s-a adăugat obştii Nicolae[2], fratele cel mai mic al Stareţului, care va primi la călugărie numele de Atanasie. Tot aici, în pustia de la Sfântul Vasile, au venit şi alţi ucenici, care nu au putut rămâne alături de Stareţ, din cauza neputinţei lor trupeşti şi sufleteşti[3]. Printre aceştia s-au numărat atât oameni simpli, fără educaţie, ca monahul Ermolae, precum şi învăţaţii monahi Atanasie Valsamakis (farmacist), Gherasim Menaghias[4], Athanasie Kabanaos[5], precum şi Efrem, duhovnicul din Volos[6]. Deşi nu au rămas până la sfârşit în obştea inspiratului Stareţ, totuşi cu toţii s-au folosit într-o mare măsură de felul de vieţuire, de sfaturile şi de rugăciunea acestuia, cu unii dintre ei păstrând o bogată corespondenţă.

Între cei primiţi sub mantia sa, merită menţionat şi schimonahul Vasile. Acestuia, bolnav fiind de tuberculoză, i se refuzase tunderea în monahism, pentru a nu transmite boala şi altora, fiind alungat de stareţul care îl primise de când era doar un copil. În această situaţie l-a întâlnit Cuviosul Iosif, care, după un scurt moment de şovăială, l-a primit în obştea sa (cu toată împotrivirea celorlalţi părinţi), îngrijindu-se personal de acesta. L-a tuns schimonah cu câteva ore înainte de a muri, primind apoi înştiinţare prin vis de mântuirea acestuia.

Dintre cei care l-au cunoscut pe Stareţ în perioada petrecută de acesta la Chilia de la Sfântul Vasile, cel mai  statornic ucenic avea să fie ieromonahul Efrem Katunakiotul[7]. Prima lor întâlnire a fost prilejuită de săvârşirea Sfintei Liturghii pe care o făcea, foarte rar de altfel, la bisericuţa închinată Sfântului Ioan Botezătorul de la Chilia Sfântul Vasile, stareţul său Nichifor. Acesta l-a luat într-o zi a anului 1935, pentru a sluji Sfânta Liturghie, şi pe monahul Efrem, moment decisiv în evoluţia duhovnicească a tânărului monah. L-a surprins în mod plăcut prima întrebare adresată de Stareţul Iosif părintelui Nichifor, şi anume: dacă ucenicul său (adică Efrem) face ascultare.

În acea clipă, mărturisea mai târziu părintele Efrem Katunakiotul, mi-a venit să cad înaintea Stareţului Iosif şi să-i sărut picioarele, pentru că, în sfârşit, auzisem şi eu un cuvânt duhovnicesc. Am simţit că în acest Stareţ există viaţă şi Har. Căci datorită nepăsării ce domnea în acea vreme toţi întrebau: «Este deştept tânărul monah? Este harnic? Deprinde repede lucrul de mână?».

Părintele Efrem Katounakiotul, la bătrânețe

Nu au putut păstra o legătură neîntreruptă decât după ce a primit Sfânta Taină a preoţiei (1936), primind binecuvântarea bătrânului Nichifor de a sluji la biserica Stareţului Iosif, pentru nevoile obştii sale. Reuşeau astfel să se întâlnească o dată pe săptămână, dar, sporind legătura duhovnicească dintre ei, ajunseseră să liturghisească şi de patru ori pe săptămână. Stareţul Iosif şi-a asumat povăţuirea tânărului ieromonah Efrem, fără a-l scoate de sub ascultarea bătrânului Nichifor. Aşa cum Stareţul Iosif şi-a împropriat programul şi modul de viaţă a ieromonahului Daniil Isihastul, tot astfel ieromonahul Efrem va urma toată viaţa sa tipicul Cuviosului Iosif, îmbinând în mod fericit cele două feluri de viaţă monahicească, cel sihăstresc (practicat de Stareţ) şi cel de obşte (caracteristic obştii conduse de Nichifor).

Legătura dintre cei doi a fost una deosebită, întrucât ieromonahul Efrem, deşi nu făcea parte fizic din obştea Stareţului, a păstrat, totuşi, permanent legătura duhovnicească cu acesta, fiind unul din puţinii săi ucenici autentici.

***

Noua etapă a vieţii Stareţului Iosif, aceea de îndrumător duhovnicesc i-a creat de multe ori stări de întristare, din pricina ispitelor provocate de neascultarea celor care doreau a-i fi ucenici. Înţelegea acum motivul pentru care stareţii pe care îi cunoscuse în tinereţea sa (de ex. Gheron Calinic) nu primeau pe oricine ca ucenici şi nu-i învăţau meşteşugul mântuirii până ce nu arătau o supunere totală stareţului lor. Despre aceasta scria unui ucenic de al său, îmbărbătându-l la rându-i prin povestirea soluţionării problemei sale: Îmi povestea un frate că odată avea întristare pentru un alt frate pe care îl sfătuia mereu dar care nu-l asculta, şi se întrista tare pentru aceasta. Şi rugându-se, a căzut în extaz. Şi a văzut pe Domnul ţintuit pe Cruce în mijlocul unei lumini. Şi întorcându-şi capul către El, Hristos i-a zis: «Vezi cât am suferit Eu din dragoste pentru tine? Tu cât ai suferit?». Numai ce a auzit cuvântul acesta, şi toată întristarea a dispărut şi s-a umplut de bucurie şi pace şi, vărsând izvoare de lacrimi, s-a minunat şi se minunează de atâta înţelegere din partea Domnului, Care îngăduie necazurile dar mângâie atunci când vede că nu mai putem îndura.

Neînţelegerile iscate din neascultarea repetată a părintelui Ioan, greutăţile locului (alimentele şi materialele necesare traiului), precum şi pierderea liniştii prin desele vizite făcute Stareţului, l-a determinat pe acesta să caute un loc mai potrivit pentru nevoinţă.

Note:

[1] Ioan, zis şi Vlahul: nu este menţionat anul sosirii lui la Sfântul Vasile, dar cel mai probabil în 1933. Acesta avea să nu fie ucenicul potrivit: neascultarea sa faţă de Stareţ, manifestată în repetate rânduri, ducând la despărţirea de obştea nou înfiinţată, odată cu mutarea la Sfânta Ana Mică.

[2] Spre deosebire de fratele său, Nicolae avusese parte de o educaţie aleasă, fiind absolvent de excepţie al Şcolii Superioare de Comerţ, bun caligraf, înzestrat şi cu un deosebit dar muzical (în lume fiind studiase vioara, iar în Athos deprinzând cu măiestrie muzica bizantină). Pe lângă acestea, avea deosebite calităţi fizice, care s-au dovedit a fi mai preţioase obştii decât însuşirile intelectuale, el fiind până la moartea Stareţului cărăuşul obştii. Nici el nu a excelat în lucrarea niptică, însă a rămas în conştiinţa celor ce l-au cunoscut ca un mucenic, prin răbdarea pe care a arătat-o în suferinţele pricinuite de osteneala cărăuşiei. A adormit în Domnul la 11 septembrie 1983, la Mânăstirea Filotheu, aflată atunci sub conducerea mai tânărului său împreună nevoitor, Arhimandritul Efrem.

[3] Condiţiile de viaţă duse de multe ori la extrem (şi datorită locului dar şi datorită dorinţei de neagonsieală), cumulate cu un program duhovnicesc foarte strict (privegherea de toată noaptea, tăcerea desăvârşită, hrana minimă), dar mai ales povara ascultării necondiţionate tăiau elanul celor ce doreau să devină şi să rămână ucenicii Stareţului Iosif.

[4] Gherasim Menaghias s-a născut în 1881, la Atena, într-o familie bogată. Îşi face studiile la Zurich, iar în 1920 întră ca ucenic la Stareţul Calinic Isihastul. Din cauza problemelor de sănătate, Stareţul îl va trimite în 1925 la Schitul Sfântul Vasile, unde clima uscată şi liniştea locului ar fi trebuit să-i aline suferinţa. Prin 1934 va merge la Stareţul Iosif (sosit aici în 1928), care îl va ajuta să scape de suferinţă pentru o bună perioadă de timp. A fost cel care, cunoscând foarte bine limba germană, a redactat Epistola Sfintei Chinotite a Sfântului Munte către Hitler, în care cerea acestuia protecţia împotriva bulgarilor şi italienilor, totodată mijlocind pentru izbăvirea de la moarte a multor părinţi athoniţi, obţinând şi ajutoare umanitare pentru pustnici. Nu a rămas alături de Stareţul Iosif până la sfârşit, mutându-se la cele veşnice în 1957, pe când se afla în Mănăstirea Sfântul Pavel.

[5] Athanasie Kabanaos s-a născut în 1867, în Eghina, a studiat la Paris şi Viena, devenind un medic foarte bun. În 1881 se va închinovia la Mănăstirea Marea Lavră, devenind monah în 1901, fiind ales mai târziu stareţ al acesteia. A rămas în conştiinţa athoniţilor ca un om bun, smerit, binevoitor, iubirea sa faţă de aproapele devenind proverbială. Îl va cunoaşte pe Stareţul Iosif în 1935, dorind să-i devină ucenic (deşi era mai bătrân cu 30 de ani!). Vârsta, pregătirea academică, locul şi programul nu i-au permis şederea îndelungată la Sfântul Vasile, revenind la mănăstirea sa. În 1940 va trece la cele veşnice, Stareţul Iosif fiind înştiinţat despre aceasta printr-o vedenie.

[6] Părintele Efrem din Volos fost tuns de Stareţ cu numele Bătrânului său, dorind să-i fie ucenic nedespărţit. Îmbolnăvindu-se, a dorit să se trateze în afara Sfântului Munte, crezând că are tubercoloză (s-a dovedit a fi doar o hemoragie gastrică). Cu toate insistenţele Stareţului Iosif (care primise înştiinţare că odată plecat nu se va mai întoarce), va părăsi definitiv obştea acestuia. A ajuns un cunoscut duhovnic în Volos, intrând în mişcarea stilistă de acolo. A revenit pentru scurt timp în Athos, pe când Stareţul se afla cu obştea sa la Sfânta Ana Mică, plecând apoi la Montreal, Detroit și stabilindu-se definitiv în Texas. Îmbolnăvindu-se de cancer la stomac, a murit în 1984, regretând mereu despărţirea de Stareţ, care nu l-a uitat în rugăciunile sale, simţindu-i  adesea prezenţa acestuia.

^[7] Părintele Efrem Katunakiotul s-a născut în 1912, în satul Ambelohori de lângă Thiva (Theba), unde bunicul său era preot, primind numele de Evanghelos. Părinţii săi, Ioan Papanikitas şi Victoria, se vor muta în Thiva pentru studiile copiilor lor. După terminarea gimnaziului va merge în 1933 în Sfântul Munte, intrând în ascultare la stareţii Efrem şi ieromonahul Nichifor, compatrioţi de ai săi (pe care îi cunoştea din copilărie), care se nevoiau la Katunakia (partea de miazăzi a Sfântului Munte). A fost tuns rasofor de bătrânul Efrem, primind numele de Longhin, iar după moartea acestuia Nichifor îi devine stareţ (de care va face ascultare timp de 40 ani). În 1935 va primi schima monahală, fiind tuns cu numele de Efrem, în cinstea Sfântului Efrem Sirul, ocrotitorul bisericuţei lor. Un an mai târziu, în 1936,  va fi hirotonit diacon şi apoi preot, fiind cunoscut apoi ca părintele Efrem Katunakiotul. După adormirea bătrânului Nichifor (25.09.1973), după 40 ani de grea ascultare, a devenit stareţ, întemeind o nouă obşte, pe care a povăţuit-o până în anul 1996, iar după o perioadă de pătimire mucenicească (din cauza unui atac cerebral, care l-a imobilizat complet) timp de un an şi jumătatea, a trecut la cele veşnice pe 14/ 27 februarie 1998.

Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura (carte în curs de apariție la Editura Sfântul Nectarie). Fragmente din lucrare apar aici cu îngăduința autorului căruia-i mulțumim și pe această cale.

Părintele Cristian Groza este Preot Paroh al Catedralei Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sfântul Gheorghe, Covasna și Doctor în Teolgie al Facultatății de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, îndrumător fiind Arhid. Prof. Dr. Ioan. I. Ică jr.

Gheronda Efrem Katounakiotul: Pentru cei cu un serviciu solicitant

Dacă omul se obişnuieşte să spună zilnic rugăciunea, chiar şi de câteva ori, dar în fiecare zi, încet-încet inima lui începe să se îndulcească şi va aştepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulceşte de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult.

Cu puţin timp înainte de 1980, l-a vizitat pe Stareţul Efrem Katunakiotul (+1998) un tânăr judecător stagiar. L-a găsit în bucătărie făcându-şi rucodelia. Lua peceţi dintr-o oală cu apă caldă, care fierbea încet deasupra focului, pe vatră şi le sculpta.

A pus metanie şi s-a aşezat lângă el pe o ladă.

– Pentru ce ai venit, fiule? l-a întrebat Stareţul fixându-l pe tânăr cu privirea lui pătrunzătoare.

– Am probleme, Părinte, diferite probleme.

– Cât de des te mărturiseşti?

– Părinte, răspunse şovăielnic tânărul, nu mă mărturisesc.

– Ei, atunci, este firesc să apară probleme.

– Dar nu am ce să mărturisesc!

– Îți voi spune eu ce să mărturiseşti. Dar apoi vei merge la duhovnic? Ai văzut trecând pe drum o fată şi ai gândit ceva rău. Ce spui de aceasta?

– Bine, Părinte, voi merge să mă mărturisesc. Apoi a plecat, iar după câteva luni a venit din nou.

– Bine ai venit, Eftimie! Aşadar, te-ai mărturisit?

– Da, Părinte.

– Ţi-a dat duhovnicul dezlegare să te împărtăşeşti?

– Mi-a spus să mă împărtăşesc o dată la cincisprezece zile.

– E bine, a spus Stareţul mulţumit. Apoi ne spunea: „Mi-am dat seama că nu avea probleme mari”. Însă tânărul a continuat convorbirea, spunându-şi necazul său, şi anume că nu are timp să se roage din pricina serviciului, care îi răpeşte chiar şi orele libere. Atunci Stareţul zâmbind i-a spus:

– Îţi voi arăta eu cum să te rogi, iar tu să-mi spui dacă poţi sau nu.

Apoi Părintele Efrem şi-a lăsat alături rucodelia, s-a ridicat în picioare şi apropiindu-se de chiuvetă a spus:

– Este dimineaţă şi te-ai trezit din somn.

După aceasta Stareţul a dat drumul la apă şi cu mişcări simple a început să-şi spele mâinile şi faţa, repetând cu o voce dulce şi rugătoare: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.

Apoi s-a şters cu prosopul, continuând rugăciunea şi cu chipul său luminos, s-a întors către tânăr, întrebându-l:

– Aceasta poţi să o faci?

– Ei, Părinte, cum să nu pot, a mărturisit acela dezarmat.

– Însă fii atent, a continuat Stareţul. Să o faci în fiecare zi, iar nu o zi da şi una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: „E o mare putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu” [1].

– Şi încă ceva, a adăugat Stareţul, după ce s-a aşezat pe scaun şi se pregătea să-şi continue rucodelia. În sala de procese, unde eşti judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului?

– Da, se află.

– Aşadar, înainte de începerea procesului să te întorci către icoană și să spui: „Hristoase al meu, luminează-mă să nu nedreptăţesc pe nici unul dintre aceşti oameni”. Poţi să faci şi aceasta?

– Da, Părinte, pot să o fac.

– Eftimie, nu trebuie să devii judecător plin ca să te poţi ruga lui Dumnezeu, i-a spus Stareţul zâmbind.

Dar şi altora care spuneau că nu au timp de rugăciune din pricina greutăţilor familiale şi a multelor ocupaţii, le spunea în mod repetat: „Dacă eu în liniştea Katunakiei spun o sută de rugăciuni pe zi, iar voi în zarva oraşului şi a îndatoririlor pe care le aveţi la serviciu şi în familie spuneţi trei rugăciuni, suntem egali”.

L-am întrebat apoi dacă nu cumva acest număr de rugăciuni este prea mic, chiar şi pentru mireni. Iar Stareţul ne-a răspuns: dacă omul se obişnuieşte să spună zilnic rugăciunea, chiar şi de câteva ori, dar în fiecare zi, încet-încet inima lui începe să se îndulcească şi va aştepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulceşte de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult.

Acest sfat l-a auzit şi tânărul judecător şi treptat a ajuns să iubească atât de mult rugăciunea, încât într-o zi a venit la Stareţ ca să-i ceară binecuvântarea pentru a se face monah în Sfântul Munte, lucru care s-a şi întâmplat, spre bucuria noastră a tuturor.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Sursa: Ieromonah Iosif Aghioritul, „Stareţul Efrem Katunakiotul”, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 143-146 via Doxologia

Foto: Bătrânul Efrem Katounakiotul (stg.) împreună cu Starețul Efrem Vatopedinul (dr.).

Note:
[1] Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, Filocalia X, Cuvântul 73.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

[neoficial]: Curând vor fi proslăviţi în rândul sfinţilor: Paisie Aghioritul, Amfilohie Makris, Sofronie Saharov, Efrem Katunakiotul şi Gheron Iosif Isihastul

Începând cu data de 15 decembrie 2013 o veste bună se transmite cu rapiditate, anume că în viitorul apropiat vor fi proslăviţi în rândul sfinţilor Părintele Paisie Aghioritul, dar şi alţi stareţi de la Muntele Athos.

Ştirea a fost postată de un portal grec ortodox de încredere hellas-orthodoxy şi preluată mai apoi şi de alte pagini ca agionoros.ru , Pravoslavie.ru sau ortodox.md

Aşadar, conform noilor informaţii apărute, în viitorul apropiat va fi proslăvit în rândul sfinţilor Părintele Paisie (Eznepidis) Aghioritul. Iar după o perioadă scurtă de timp vor fi canonizaţi Părintele Amfilohie (Makris) din Patmos, Arhimandritul Sofronie (Saharov) de la Essex şi Stareţul Efrem Katunakiotul. Nu e un lucru îndepărat nici canonizarea lui Gheron Iosif Isihastul, deja cinstit în toată lumea ortodoxă.

Să ne bucurăm! „Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui” (Psalmul 67, 36).

Reamintim că pe 27 noiembrie 2013, Părintele Porfirie Kavsokalivitul, care apare şi în acest colaj fotografic alături de viitorii sfinţi ai Bisericii (mijloc, sus), a fost oficial trecut în rândul Sfinţilor Cuvioşi de către Patriarhia Ecumenică: MARE BUCURIE: Părintele Porfirie (Bairaktaris) Kavsokalivitul a fost trecut oficial în rândul Sfinţilor Cuvioşi ai Bisericii de către Patriarhia Ecumenică

Adaptare după sursele precizate mai sus de Laurenţiu Dumitru

Despre ascultarea de duhovnic, Gheronda Efrem Katounakiotul

Părintele Efrem Katounakiotul (+1998) a fost unul din cei mai iubiți duhovnici aghioriți, unul dintre cei 7 ucenici ai binecunoscutului Gheron Iosif Isihastul. Dacă ceilalți ucenici ai Cuviosului Iosif au preluat conducerea câte unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a preferat isihia, rămânând retras, împreună cu trei ucenici, în pustia Katounakiei. Textul de mai jos, arhicunoscut de altfel (pentru că a circulat foarte mult pe internet încă de pe vremea când Gheronda Efrem era încă în viață), redă câteva din sfaturile sale adresate monahilor simonopetriți despre marea însemnătate a ascultării.

***

„Ascultarea de duhovnic este viata vesnica, scara cereasca, suire grabnica, bogatie de cununi, lucru ingeresc, lupta nepatimirii, suire si calatorie la cer. Ascultarea implineste toate poruncile, pe toate le indreapta, pe toate le face si le zideste, iar pe suflet, in chip nevazut si nestiut, cu mare grija il imbogateste si il asaza in vistierie necontenit, ridicandu-l spre Dumnezeu ca sa stea inainte incununat si infrumusetat in taina” (Sfantul Grigorie Sinaitul)

Ascultarea fata de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mica neascultare alunga harul. Duhovnicul este, oarecum, in locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Sa-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare. Nu mantuie nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic.

Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugaciunea. Nu ne mantuie rugaciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mantuie.

Un demonizat a intrat la ascultare la doi batrani si prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el insusi cum vedea demonul inaintea lui si cand zicea o data rugaciunea lui Iisus demonul se tulbura. Cand zicea rugaciunea a doua oara, demonul incepea sa tremure. A treia oara cand zicea rugaciunea, demonul disparea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, esti pentru rai. Sa stiti ca diavolul nu se teme de noi, nici macar nu ne ia in seama. El fuge de noi cand vede Harul lui Dumnezeu pe care il avem datorita ascultarii de duhovnic.

Cel care face ascultare nu se teme – oarecum – de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fa ce vrei: rugaciune, post, asceza, etc. – nu mantuiesc. Numai ascultarea mantuieste. Cel care face ascultare se aseamana cu Hristos, Care S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte pe Cruce.

Duhovnicul poate sa cada. Cel care face ascultare nu cade niciodata. Duhovnicul va da socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru dansul, dar cel care face ascultare nu.

Prin duhovnic vorbeste Hristos. Se poate oare sa cada cineva cata vreme se aseamana in ascultare cu Hristos? Chiar daca porunca duhovnicului e ratacita, Dumnezeu, pentru ascultare, o va intoarce in folos sufletesc. Pe duhovnicul tau, asadar, sa-l vezi ca pe Hristos. Sa nu-l intristezi. L-ai intristat pe duhovnic, L-ai intristat pe Dumnezeu. Eu am experienta personala a neascultarii si a constrangerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrans zicandu-i: „Daca nu facem aceasta… plec.” Parintele Nichifor a fost nevoit sa accepte. Cand m-am intors la chilia noastrã, parintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit sa facem lucrul asta? Dupa ce mor eu, vei putea sa faci ce vrei”.

Cu aceste cuvinte ale lui, infricosatoare si biciuitoare, mi-a aratat ca m-am indepartat de Dumnezeu. Am pierdut rugaciunea pentru mult timp. Nu numai ca am pierdut harul rugaciunii, insa am fost si „biciuit” de Dumnezeu.

Stii ce canon se primeste daca-l fortezi, daca-l obligi pe duhovnic sa faca ceva? E cu adevarat  infricosator.

Cel ce face ascultare e ca o hartie alba. Nu are nimic scris pe ea care sa fie luat de diavol.

Cat valoreaza duhovnicul, cu frica de Dumnezeu, nu valoreaza intreaga lume, nu valoreaza tot Sfantul Munte.

Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu si la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a facut desavarsita ascultare la Tatal Ceresc te primeste, te aude, te face asemanator Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dubla cununa in slava vesnica.

Daca te trimite duhovnicul pe luna si te duci, esti in ascultare. Il odihnesti pe duhovnic? Il odihnesti pe Dumnezeu.

Cand m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era incepator. Parintele Iosif mereu il incerca, dar duhovnicul vostru nu stia nimic decat blagosloviti si sa fie blagoslovit. Adesea parintele Iosif ii striga cand mergeam eu pe acolo: „Vavuli, fa-ne cafea”, si duhovnicul vostru Efrem raspundea: „Sa fie blagoslovit” si fugea sa indeplineasca porunca. Cum se indeparta, parintele Iosif zicea incet: „Fii binecuvantat intotdeauna!” si se ruga pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai datorita ascultarii la parintele Iosif.

Demonizatul acela care a facut desavarsita ascultare la cei doi batrani si care s-a tamaduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi sopteau demonii: „Pleaca de la batranii la care esti si coboara pe tarm, pe stanci. Batranii astia mananca, dorm, se roaga prea putin. Ca sa iesim trebuie multa rugaciune si post”. Si desigur ziceau adevarul, insa era o cursa a diavolilor pentru ca sa-l scoata de sub ascultare. Siliti de o alta putere au marturisit: „Daca reuseam sa te scoatem de la batrani si sa te facem sa cobori pe stanci, spre tarm, te-am fi aruncat incet-incet in deznadejde si te-am fi facut sa sari in mare, adica sa te sinucizi”. Prin ascultarea lui a invins demonii si s-a vindecat.

Numai diavolul stie ce e duhovnicul, ce inseamna duhovnicul, ce inseamna ascultarea de duhovnic!

Facandu-mi eu odata voia si plantand pomi, toti s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvantarea parintelui Nichifor s-au prins, desi parintele Nichifor nu era dintre monahii rugatori.

Nu trebuie sa tolerezi sa-l judece cineva pe duhovnicul tau. Sa te opui, sa te impotrivesti cand auzi ca se spune ceva impotriva duhovnicului tau. Asa e corect si asa trebuie sa faci. O intamplare asemanatoare cu cea in care acel monah a zis: „am duhovnic” si prin aceasta au disparut dracii i s-a intamplat si tatalui parintelui Amfilohie. Parintele Amfilohie si-a adus tatal la Sfantul Munte, l-a facut monah si-l ingrijea. Ca sa vezi, copilul si-a facut tatal calugar!… Cand tatal lui tragea sa moara, parintele Amfilohie a intrat in camera muribundului si vazandu-l foarte tulburat il intreba:

– De ce esti, tata, atata de tulburat?

– Au venit diavolii si mi-au spus, inspaimantandu-ma, ca-mi vor lua sufletul. Iar parintele Amfilohie i-a spus:

– Nu-ti fie frica pentru ca nu-ti pot face nimic, pentru ca esti sub ascultare. Daca mai vin la tine sa le zici: Ce aveti cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultator”.

Au venit din nou demonii in ziua urmatoare cu mai mult zgomot, cu sabii, cu topoare, cu furci, speriindu-l ca-l vor lua. Cum le-a zis ca are duhovnic, demonii s-au fãcut nevãzuti. Numai diavolul stie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urca-te pe luna, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, sã fie fãcut. Nu te intereseaza. Nu intereseaza decat ascultarea. Ai facut ascultare, mergi in Rai, nu ai facut, mergi in Iad.

N-ai venit sa te impartasesti de zece ori pe zi, sa faci rugaciunea mintii, privegheri sau posturi. Toate nu valoreaza nimic fara ascultare. Ai facut ascultare, mergi in rai, ai facut neascultare, mergi in Iad! Adam a facut neascultare si a ajuns in iad! Noi calugarii spunem putine cuvinte: ASCULTARE DE DUHOVNIC = VIATA, NEASCULTARE = MOARTE. Ai facut ascultare, ai facut totul. Eu nu spun ca celelalte nu ne folosesc, insa sunt pe planul doi.  Imi amintesc ca odata, pe cand traia duhovnicul Iosif, l-am judecat intr-o problema. M-am dus seara sa ma rog si nu puteam de loc sainaintez in rugaciune: „Doamne Iisuse….Doamne Iisuse…” mai mult nu puteam.„Undeva am gresit” m-am gandit. „Undeva am pacatuit”. Ia sa vedem in ziua precedenta, unde am mers, ce am facut, ce am spus. Am gasit: l-am judecat pe duhovnicul meu. Ziua urmatoare era duminica si trebuia sa slujesc la Sfantul Altar. Acum ce era sa fac? Rugaciune! „Dumnezeul meu, iarta-ma caci mi-am judecat duhovnicul. Am gresit, imi cer iertare” Dar nimic! „Dar Petru, Doamne, Te-a tagaduit de trei ori si l-ai iertat. Eu nu Te-am tagaduit, ci doar l-am judecat pe duhovnicul meu. Acum ma pocaiesc si-mi cer iertare”. Nimic! Iau din nou metaniile, dar rugãciunea nu inainteaza. Au inceput lacrimile. Am varsat rauri de lacrimi. „Pe cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o cand s-a pocait si pe multi pacatosi ai iertat. Pentru mine nu exista mila, nu exista iertare?”

Au trecut asa trei ore. In sfarsit simt o pace, o dulceata, o bucurie inlauntrul meu. Atunci incepe si rugaciunea, singura: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma”. Deci nu-i acelasi lucru sa judeci un strain cu a-l judeca pe duhovnicul tau. Vai tie! L-ai judecat pe Insusi Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit si singurul om de care m-am temut a fost parintele Iosif. Duhovnicul poate sa-ti spuna un cuvant mandru sau sucit. Tu fa-ti ascultarea ta, fa ascultare desavarsita. Rodul desavarsitei ascultari l-am incercat la duhovnicul Iosif. O sa ma intrebi desigur care este? Nu ma temeam de Dumnezeu, nici macar nu ma temeam. Gura duhovnicului ce zice? Sa fie blagoslovit…fa ascultare fara deosebire.

Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Sa faci ce spune duhovnicul fara sa analizezi, fara sa cercetezi si fara sa murmuri. Construieste pe smerenie. A zis duhovnicul asa? Sa fie blagoslovit. De nimic sa nu te ingrijesti de vreme ce faci ascultare. Te vei mantui, o sa mergi in Rai.

Un diacon ii zice duhovnicului: „Parinte vreau sa merg sa fac baie in mare pentru sanatate”. „Nu te du copile pentru cutare sau cutare motiv”. „Ba ma duc sa fac baie”. Si se duse…Facu baie si in timp ce se scalda un rechin l-a omorat. Mai tarziu i-a scos marea trupul sfasiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui?

Ascultarea aduce iluminare, lacrimi si rugaciune. Daca n-ai ascultare, chiar daca le ai pe acestea, le vei pierde. Cat de mult il cinstesti si il iubesti pe duhovnic, atat de mult primesti. Harul ascultarii il inconjoara pe ascultator ca o flacara si de aceea nu-l poate prinde diavolul. Daca lipseste aceasta flacara, diavolul ne va devora.

Teologia (cuvantarea de Dumnezeu) este rezultatul rugaciunii, iar rugaciunea este rezultatul ascultarii. Cand faci ascultare o sa gasesti si rugaciune si teologie (cuvantare de Dumnezeu). Cand insa nu faci ascultare nu gasesti nimic. Primul lucru, sau mai bine zis radacina, este ascultarea. Ai facut ascultare? O sa gasesti rugaciune. Se poate sa o gasesti acum sau sa o gasesti maine.

–

Intrebare: Si daca duhovnicul da o porunca gresita?

Raspuns: Niciodata nu ajungi tu rau, pentru ca la mijloc este ascultarea.

Cu cat mai mult devotament, abnegatie, iubire si credinta ai in suflet, cu atat nu ai impotriviri launtrice. Cand insa ai ceva cu duhovnicul tau, sa stii ca nu esti una cu el, ca nu-l iubesti si n-ai credinta in el. Cu cat ai mai multa credinta in duhovnic, ca atat ai mai putina grija. Cand nu esti unit cu duhovnicul simti o impotrivire, ai un „spin” inlauntrul tau.

Cu cat ai mai mult devotament si ascultare fata de duhovnicul tau, cu atat o sa ai mai multa ravna.

Cel mai bun zel e la inceputul vietii calugaresti. Esti devotat duhovnicului. Cand te unesti cu duhovnicul e zelul cel mai bun. Cand vezi fata duhovnicului ca pe a lui Hristos, totul merge bine. Cand vezi greseli la duhovnic, e vai de tine!

Odata mi-a zis cineva: „Parinte staret vreau sa merg la duhovnic sa ma spovedesc pentru asta si asta. Sfintia ta ce zici?” „Fa 1000 de metanii”. „Sa fie blagoslovit”. Si n-a mai zis nimic la duhovnic. Asta e, sa zicem, credinta, atasamentul, unirea cu staretul.

Ah, fericita ascultare! Parintilor, eu ce sa zic? Cand eram sub ascultare alt har aveam, alta rugaciune. Pluteam, ca sa spun asa in aer. Acum sunt staret. O sa ziceti ca nu am cautat asta, ca Dumnezeu mi-a dat. Da, insa imi amintesc starea de ucenic. Cea mai buna stare pentru monah este starea de ucenic, de ascultator. Puterea ascultarii se vede din urmatoarea intamplare. Era intr-o marti si spre seara mi-au venit niste ganduri contra duhovnicului meu, parintele Iosif, pentru ca ne-a pus sa semnam o scrisoare. Avea si dreptate, dupa cum s-a dovedit ulterior. Sambata merg la slujba cu parintele. Cum mã vede imi zice: „Parinte, ai ceva contra mea, ceva te separa de mine, ai ceva inlauntru. Nu te desparti de duhovnic, nu te rupe de mine!” Eu uitasem ca l-am judecat, uitasem gandurile. „Parinte, zic, nu-mi amintesc sa am un gand care sa ma separe de sfintia ta.” „Si totusi ai ceva care te separa de mine. Cum te-am vazut, am stiut. A stiut sufletul meu ca ai ceva ganduri care te separa de mine.” „Parinte, nu-mi amintesc nimic!”  “Sa incerci sa-ti amintesti!”

Dupa ce am terminat Sfanta Liturghie am plecat. Mergand spre chilia mea si urmarind ce ganduri am avut in aceste zile, mi-am amintit de judecata pe care i-am facut-o in legatura cu scrisoarea. M-am intors inapoi si mi-am cerut iertare cu lacrimi.

Calugarul trebuie, deci, sa faca ascultare orbeste, sa nu faca deosebire. Imi amintesc ca, alta data, m-am dus la chilie sa ma rog. Ma gaseam intr-o stare harica. Deodata, parintele Procopie, care era ucenic impreuna cu mine, bate la usa si ma cheama la lucru. Pentru ca stiu ca harul poate sa vina sa te bucure fie cinci minute, fie o ora, fie doua, m-am gandit ca acum cand ma gasesc sub lucrarea harului sa profit si cand se va sfarsi sa merg la lucru. Parintilor, nici nu am apucat sa termin de gandit ce am zis, ca am si pierdut harul! N-a fost asta neascultare? Ba neascultare a fost, chiar daca parintele Procopie nu era duhovnicul meu. Si mi-am zis atunci in sine: „Si neascultarea am facut-o si rugaciunea am pierdut-o”. De aceea zic: Fa ascultare si vei gasi rugaciunea. Nu urmari rugaciunea ca ea vine din ascultare.

Primul lucru pe care l-am intalnit noi la parintele Iosif a fost ca Dumnezeu te mantuieste prin rugaciunile duhovnicului. Ce putem spune e ca pe cat de unit esti cu duhovnicul, pe atata de mult har primesti. Ca fierul in foc, se face si el foc. Pe cat il indepartezi de foc, cu atata se raceste.

Rugaciunea izvoreste din ascultare, nu ascultarea din rugaciune. Fa ascultare acum si in continuare va veni harul.

Parintele Iosif spunea: „Cel ce face ascultare va iesi bine numai si numai pentru ascultare! Nu are importanta cine e duhovnicul. Ce i-a folosit lui Iuda ca L-a avut pe Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam ca L-a avut staret pe Dumnezeu si ca era in Rai? Nimic! Nu s-a folosit de Rai, caci a facut neascultare. Cu ce l-a impiedicat de la sfintenie pe marele Acachie faptul ca duhovnicul sau era sucit si nebun si il batea zilnic? Cu nimic!

Intrebare: Dumnezeu ne-a dat putere de judecata. Asta e alba, asta e neagra. Daca iti spune duhovnicul ca albul e negru si invers, nu elimini judecata?

Raspuns: Asta este ascultarea, parintele meu, asta este ascultarea. Sa te incredintezi ca e negru si nu alb cum il vezi tu… Tu vezi lucrul alb, iar duhovnicul il vede negru. El vede corect, el vede drept! Asta este ascultarea! Sa te straduiesti sa vezi ca nu este cum spui tu, adica alb, sa nu crezi nici macar ceea ce vad ochii tai.

Cand esti unit cu duhovnicul te inunda harul. Imi amintesc anii aceia: suvoi venea harul. Mi-a spus intr-o zi: „N-o sa primesti nimic pana sambata viitoare”. Cu adevarat moarte a fost pentru mine. Ne minunam cum se implineste cuvantul duhovnicului, cum il pecetluieste Dumnezeu.

Odata, niste crestini ne-au adus un sac cu cartofi, la arsana. Un ucenic de-al meu, incepator (acum nu mai este la noi) mi-a spus ca este obosit si ca nu vrea sa mearga sa-l aduca si m-am dus eu. Jos era oprit un camion, i-am facut semn. Inauntru erau doi profesori universitari care imi zic: „Parinte, nu stiti unde sta parintele Efrem?” „Eu sunt”, le raspund. Iar unul dinre ei imi zice: „Voi monahii sunteti cu adevarat fericiti, pentru ca traiti cu adevarat viata crestina”.

Cand m-am intors la chilie, i-am povestit ucenicului intamplarea, la care el mi-a zis cu multa nerusinare: „Mda, cand vin aici ii izgonesti, iar jos ii inviti aici”. „Ce sa ma fac, mai copile, asa mi-a venit atunci sa le zic, ii raspund. Acum hai sa ne rugam o ora la chilie”. Dupa o ora vine la mine si ma intreaba: „Cate rugaciuni ai facut?” „Atatea”, ii raspund. „Doar atatea? Eu am facut cu mult mai mult si inca mai pot sa mai fac”. Mi-a zis toate astea cu nerusinare. M-am intors intristat la mine la chilie. Numai ca nu am plans pentru comportamentul copilului aceluia. Se duse ucenicul sa doarma. Cum insa sa poata dormi cand diavolii au inceput sa-l atace? Si numai ce vine la mine la chilie speriat si-mi spune ce i se intampla. Ii raspund: „Asta ti se intampla pentru ca l-ai suparat pe duhovnicul tau”. I-am citit o rugaciune, au trecut toate si s-a culcat linistit.

Cand te faci prost pe tine insuti, pentru ascultare, si daca esti asa cum iti spun si intrebi pentru toate, incepe Dumnezeu sa-ti dea har.

Parintele Procopie a plecat o data, facand neascultare de parintele Nichifor. Cand a ajuns la o anumita stare de lepadare a simtit deodata lipsa harului. Se simtea ca si cum ar fi un alt Procopie care-l intreaba: „De ce ai plecat?” „De asta si asta!” – ii raspund. „De ce ai lasat ascultarea si pe duhovnicul tau? Du-te inapoi la ascultarea ta!” Si s-a intors Procopie.

Nu are importanta cine este duhovnicul. Metania pe care o pui duhovnicului e lucru mare. Facand ascultare la parintele Nichifor in anii aceia, am vazut minuni.

Parintele Iosif spunea: „Nici preotia, nici Sfanta Impartasanie, nici rugaciunea mintii, nici postul, nici privegherea nu mantuiesc fara ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!”  „Caci implinind cineva voia altuia si nu pe a sa, infaptuieste nu numai lepadarea de sufletul sau, ci si rastignire fata de toata lumea.

Cel ce contrazice pe parintele sau, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smereste pana la moarte, se minuneaza ingerii. Caci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemanandu-se Fiului lui Dumnezeu, Care a implinit ascultarea de Parintele Sau pana la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)”.

Sursă: Pagina Mănăstirii Săraca

Foto (de la stânga la dreapta): Avva Efrem Filotheitul, Papa Efrem Katounakiotul (+1998) și Avva Iosif Vatopedinul (+2009), toti trei fii duhovnicesti ai lui Gheron Iosif Isihastul (+1959)