Arhive blog

AUDIO: Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromița (12/25 iulie) – Arhidiacon Vlad Rosu

AUDIO: Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromița – Arhidiacon Vlad Rosu.

Părintele Arhidiacon Vlad Roșu este membru al Grupului Psaltic Tronos și Slujitor al Catedralei Sfântul Spiridon – Nou din București.

Vezi și versiunea text a Acatistului: Acatistul Maicii Domnului la Icoana „Prodromița”

VIDEO: Cuvinte de folos de la patru părinți români athoniți: Părintele Theologos Cadar de la Lacu, Părintele Pimen Vlad de la Lacu, Părintele Matei Andriucă de la Prodromu și Părintele Ioan Cioaia de la Pantokrator, Athos Pascal, Trinitas TV

Interviurile video de mai sus fac parte din ediția specială „Athos Pascal” realizată de dl. Remus Rădulescu pentru Trinitas TV.

Sursa Video: O Chilie Athonită – Bucurii din Sfântul Munte și Trinitas TV

Din aceeași serie de interviuri face parte și cel realizat cu Părintele Gavriil, Starețul Mănăstirii Pantokrator, postat aici: VIDEO: Părintele Gavriil, Starețul Mănăstirii Pantokrator, ne vorbește despre cele 3 mari rele din vremurile noastre (subtitrare în limba română), Athos Pascal, Trinitas TV

Să vă fie cu mult folos!

Mărturii ale teologului ortodox francez Jean-Claude Larchet despre Cuvioșii români athoniți Dionisie Ignat și Petroniu Tănase

MĂRTURIE DESPRE CUVIOSUL DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU

„Pelerinajul meu din aprilie 1999 mi‐a prilejuit întâlnirea cu un monah român foarte cunoscut, părintele Dionisie (Ignat), care vieţuiește în chiliile Sfântul Gheorghe de la schitul Kaletzi (în română Colciu), situat între mănăstirile Pantocrator și Vatoped, mai aproape de cea din urmă. Născut în 1909, a intrat în Athos în 1926, urmându‐l pe fratele său mai mare Ghimnazie. Cei doi fraţi, după ce au vieţuit în două chilii de la Kapsala, s‐au dus în 1937 să stea în chiliile Sfântul Gheorghe, unde au și rămas. Părintele Dionisie a fost hirotonit preot în 1935 și rânduit duhovnic în 1945. A dobândit de atunci încet‐încet un mare renume pentru discernământul său duhovnicesc, pentru harisma cardiognosiei (citirea în inima omului) și înţelepciunea sfaturilor sale duhovnicești, chiar printre greci, pentru că românii, împiedicaţi de regimul comunist să iasă din ţară, erau pe atunci puţini la număr în Sfântul Munte. Însuși bătrânul Iosif cel Nou, când a venit să se stabilească la mănăstirea Vatoped, în 1987, cu obștea sa, mergea la el ca să se spovedească și să primească sfat, și la el îi trimitea pe monahii de la Vatoped. Firește, pentru monahii români din Athos și pentru numeroșii preoţi și pelerini din România (care vin în valuri după căderea comunismului), el este părintele duhovnicesc prin excelenţă. Din 1979 până în 1989, după trecerea la Domnul a primilor săi tovarăși de nevoinţă, a vieţuit aici singur, doar cu părintele Ioan (Şova) – pe care îl întâlnisem în 1978 –, apoi au venit vreo zece monahi tineri, ca să sporească numărul celor din obște. Lucru necesar pentru a o face să trăiască, pentru că, la începutul anilor ’90, părintele Dionisie a orbit; departe de a se plânge, el a dat pentru aceasta slavă lui Dumnezeu, pentru că așa a putut fi cu o mai mare luare‐aminte la viaţa sa lăuntrică și s‐a putut adânci și mai mult în rostirea Rugăciunii lui Iisus. Unii chiar spun că orbirea fizică i‐a sporit străvederea duhovnicească.

În timpul acestei întâlniri, părintele Dionisie ne vorbește despre anii de trudă de după venirea lui la Athos. Aici, chiliile ţin de marile mănăstiri, iar monahii care vin să se stabilească în ele trebuie să le cumpere; atunci când părăsesc lumea aceasta, bunurile lor revin acestor mănăstiri, și nou‐veniţii trebuie iar să le cumpere. Părintele Dionisie, fratele său Ghimnazie și un alt monah, Sebastian, la început au muncit din greu ca să poată cumpăra așezământul monahal Buna Vestire de la Kapsala. Având a plăti 5000 de drahme și câștigând numai 20 de drahme pe zi la mănăstirea Iviron, unde erau constrânși să lucreze, nu le mai rămâne nici cât să‐și cumpere două pâini pe zi… Au trăit într-o mare sărăcie.

Când, după câţiva ani, au dobândit chiliile de la Colciu, îi aștepta o muncă enormă de reconstrucţie a clădirii, de defrișare și de întreţinere a pământurilor. Chiar dacă erau cu totul osteniţi de zilele de muncă aspră, se străduiau totuși să împlinească așa cum se cuvine toate slujbele prescrise de tipic… Amintindu‐și acea perioadă, părintele Dionisie ne spune, nu fără tristeţe, că pe fratele său Ghimnazie l‐a prăpădit munca, și a murit înainte de vreme sleit de puteri.

Cum sunt profesor și tată, părintele Dionisie abordează problema educării copiilor. Insistă asupra răbdării de care trebuie să se dea dovadă în ceea ce‐i privește și asupra răspunderii pe care o au părinţii referitor la evoluţia lor duhovnicească de creștini ortodocși. Principalul pericol, în epoca noastră care se tot descreștinează, o constituie desele contacte cu cei din afara mediului familial: prieteniile rele îl pot strica și pe cel mai bun copil. Numai rugându‐se pentru copiii lor pot părinţii să‐i ţină pe calea cea bună. Rugăciunea pentru copii este cel mai bun lucru ce poate fi făcut pentru ei.

Părintele Dionisie ne vorbește apoi de un lucru drag inimii sale: smerenia, virtute pe care o consideră temelia și izvorul tuturor celorlalte virtuţi („Dacă aveţi smerenie, spune el întotdeauna, vin și toate celelalte”). A fi smerit depinde de noi, și este foarte ușor. Nu trebuie decât să fii pururea conștient de propria ta nimicnicie, spunându‐ţi întotdeauna: „Din pământ sunt, pe pământ am venit și în pământ am să mă întorc.”

Stăruie asupra importanţei pe care o are răbdarea (un alt subiect favorit al său). Ea le este tuturor de trebuinţă, dar mai ales monahilor, pentru că este „începutul și culmea vieţii monahale”.

Părintele Dionisie are 90 de ani (va părăsi această lume cinci ani mai târziu). Sunt uimit de vioiciunea minţii sale, de însufleţirea cu care vorbește despre viaţa duhovnicească. Munca fizică anevoioasă pe care a împlinit‐o toată viaţa sa și nevoinţa aspră la care s‐a supus nu l‐au slăbit, ci, dimpotrivă, l‐au întărit. Orbirea i‐a închis ochii, dar se arată ca unul care lăuntric le vede pe toate. Are pe chip o bucurie și o lumina care vin din harul sălășluit în el. Smerenia pe care o propovăduiește necontenit, la el nu este o simplă vorbă deșartă. Se arată ca unul care a ajuns la o desăvârșită simplitate (aplôsis) lăuntrică. Potrivit cuvântului lui Hristos către ucenicii Săi, s‐a făcut pe sine duhovnicește ca un prunc.

Mai ales prin aceste virtuţi, care în lume par a ţine de slăbiciune, este el mângâietor și convingător.”

MĂRTURIE DESPRE CUVIOSUL PETRONIU TĂNASE DE LA PRODROMU

„Vineri, 4 august

Merg la portul de la Stavronichita şi iau caicul spre Marea Lavră.

După o jumătate de oră de mers pe jos, ajung la schitul cenobitic românesc de la Prodromu, care este închinat Sfântului Ioan Botezătorul. Este de fapt o mică mănăstire, diferită prin forma sa de celelalte mănăstiri athonite.

În clădirile aproape goale, îl întâlnesc pe părintele Petroniu (Tănase), care vorbeşte perfect franceza. S‑a născut în 1914, are aşadar 64 de ani. S‑a călugărit la mănăstirea Neamţ, a vieţuit trei ani la mănăstirea Antim, apoi şapte ani la mănăstirea Slatina şi, în fine, din 1964 până în acest an, la mănăstirea Sihăstria, unde s‑a aflat sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Cleopa. A venit în Sfântul Munte pe 2 martie, însoţit de doi monahi tineri, ieromonahul Atanasie şi monahul Prodromos, cu scopul de a reînvia viaţa monahală a schitului. Mai erau încă doisprezece monahi în schit, dar toţi înaintaţi în vârstă şi aflaţi în mare sărăcie. Clădirile sunt ruinate. Părintele Petroniu nădăjduieşte să le repare încet‑încet şi‑mi spune că vor veni şi alţi monahi din România.

Este ora mesei. Suntem patru la trapeză: el, eu, unul dintre tinerii monahi care serveşte masa, iar altul care citeşte din scrieri duhovniceşti. Este aici un început, chiar dacă modest, de viaţă nouă.

Sâmbătă, 5 august

Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Liturghia, slujba parastasului.

Am, apoi, o lungă convorbire cu părintele Petroniu, care îmi poate consacra mult din timpul său, pentru că sunt singurul pelerin în această perioadă; oricum, acest schit, situat departe şi aproape abandonat, nu are decât puţini vizitatori, şi nici un pelerin din România, care este zăvorâtă de regimul comunist.

Părintele Petroniu îmi vorbeşte despre spiritualitatea românească. Îmi spune cât de înrădăcinată este în popor şi cât de răspândită este acolo Rugăciunea lui Iisus. Îmi spune că niciodată ideologia materialistă atee a comunismului nu va putea ajunge la popor, care, din vechime, este foarte credincios.

„Poporul român, poporul de rând, chiar analfabet, pentru că limba liturgică este cea vorbită, are o extraordinară cultură şi instruire duhovnicească, dobândite prin simplul fapt că ia parte la toate slujbele Bisericii.

Oamenii simpli se predau cu totul, cu toate puterile, lui Dumnezeu, urmând cu stăruinţă poruncile Sale, ca să se curăţe de patimi şi să primească astfel Sfântul Duh, şi au primit prin Duhul o cunoaştere mai presus de om, care îi face să cunoască adâncurile teologiei.”

„Viaţa monahilor în acest schit ruinat pare a fi una de rând. Dar, de fapt, schitul acesta ruinat nu le este o piedică, pentru că îşi rânduiesc aici viaţa duhovnicească, iar această viaţă, care pare de rând şi obişnuită din afară, este în realitate foarte bogată şi minunată. Monahul, prin dobândirea Sfântului Duh, cunoaşte raţiunile tuturor lucrurilor, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, pentru că astfel vede fiecare lucru în profunzimea lui, cu ochi înnoiţi. Dacă viaţa din afară este săracă, viaţa lăuntrică, în schimb, se face astfel tot mai bogată.”

„Biserica Ortodoxă posedă plenitudinea adevărului şi reprezintă viaţa conformă cu Evanghelia şi Tradiţia. Catolicismul şi protestantismul, în raport cu ea, sunt deviaţii, dar lucrul acesta nu trebuie să ne facă să‑i privim pe catolici şi pe protestanţi ca pe nişte vrăjmaşi; ar fi cu totul contrar învăţăturii evanghelice.”

„Tradiţia filocalică este foarte veche în România; se vorbeşte despre ea în cele mai vechi manuscrise, în vreme ce textele care se referă la organizarea cenobitică sunt compuse sau traduse recent. Asta înseamnă că modul de vieţuire al vechilor monahi români era rugăciunea isihastă. Tradiţia filocalică românească foloseşte pentru Rugăciunea lui Iisus formula lungă: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul!» Cei care folosesc formula scurtă: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă!», se raportează la cuvintele Apostolului Pavel: «Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea […] decât zeci de mii de cuvinte într‑altă limbă» (această formulă scurtă are, în greacă, într‑adevăr cinci cuvinte). Potrivit multor Părinţi, această frază a Apostolului Pavel este o referinţă implicită la Rugăciunea lui Iisus şi este semn că el însuşi avea această rugăciune. Mulţi Părinţi afirmă că Rugăciunea lui Iisus urcă până în vremurile apostolice şi era o practică a apostolilor.

Dar faptul că formula folosită este lungă sau scurtă nu are importanţă; importantă este starea sufletului în vremea rugăciunii. Aceasta trebuie să fie o stare de smerenie şi de căinţă. Constă în recunoaşterea înaintea lui Dumnezeu a nevolniciei noastre, a neputinţei de a face ceva bun prin noi înşine, potrivit cuvântului lui Hristos: «Fără Mine nu puteţi face nimic.» Căci tot ce are omul bun în el vine de la Dumnezeu, este un dar de la Dumnezeu. Această stare este o chemare a lui Dumnezeu Celui Atotputernic. Rugându‑se, omul se cuvine să aibă simţirea unui prunc slab care cere ajutor de la tatăl sau de la mama sa. Omul, faţă de Dumnezeu, trebuie să se simtă ca o furnică sau ca un vierme, cum spun mulţi dintre Părinţi, între care Sfântul Isaac Sirul. S‑ar putea spune: cum e furnica faţă de om, dar comparaţia aceasta nu este potrivită, pentru că Dumnezeu este infinit mai mare decât un om. Omul trebuie să se recunoască pe sine a fi sărman şi păcătos. Ca vameşul. Doar cu o astfel de simţire se poate omul mântui. Şi noi ştim că toţi cei care s‑au mântuit, s‑au mântuit printr‑o astfel de aşezare a sufletului: toţi sfinţii, dar, aşa cum vedem din Evanghelie, tot aşa şi vameşul, fiul rătăcitor, tâlharul cel binecredincios. Un singur cuvânt, însă rostit în acest duh, a fost de ajuns ca să se mântuiască. Părintele Cleopa, în sfaturile sale, insistă asupra acestui duh de căinţă pe care trebuie să îl aibă omul la rugăciune. La polul opus este mândria, prin care omul îşi aduce sieşi propria osândă. Mândria este opusul duhului creştin. Este un duh diabolic. Duhul curat creştin este cel al smereniei.”

Îl întreb pe părintele Petroniu: Ce este rugăciunea cu inima? Îmi răspunde că „aceasta înseamnă a te ruga cu toate simţămintele îndreptate către Dumnezeu. În om sunt două centre: creierul, sediu al minţii, şi inima, sediu al simţămintelor. A te ruga cu inima înseamnă a te ruga fiinţial. Este o lucrare greu de împlinit, la început nu se săvârşeşte decât în parte, şi numai stăruind tot mereu în rugăciune, încet‑încet cu căinţă şi smerenie, poate ajunge omul s‑o săvârşească deplin”.

„Rugăciunea şi viaţa duhovnicească nu pot fi privite ca de sine stătătoare: omul trăieşte într‑un întreg context cosmic şi trebuie să ţină seama de trupul său, de mediul său natural, de hrana pe care o consumă şi altele de acest fel.

Omul duhovnicesc nu mai priveşte natura şi în general făpturile la fel ca ceilalţi oameni, pentru că el le sesizează însemnătatea, rostul şi unitatea lor dumnezeiască. Lucrul acesta îl subliniază în mod deosebit Sfântul Maxim Mărturisitorul.”

Părintele Petroniu este un om de mare simplitate, dar foarte cultivat [1]. Şi‑a însuşit în chip desăvârşit tradiţia filocalică, care a rămas foarte vie în România şi a avut numeroşi reprezentanţi remarcabili, între care părintele Cleopa, actualmente unul dintre cei mai cunoscuţi. Părintele Petroniu face adesea referinţă la Sfântul Maxim Mărturisitorul, lucru puţin obişnuit în mediile monahale, pentru că este un autor dificil şi în acea vreme încă insuficient studiat. Dar şi sub acest aspect românii sunt privilegiaţi: cel mai cunoscut teolog român, părintele Dumitru Stăniloae, a studiat mult gândirea Sfântului Maxim, a tradus şi publicat principalele sale scrieri, contribuind în cea mai mare măsură la cunoaşterea lui. Învăţătura duhovnicească a părintelui Petroniu este deplin tradiţională, în duhul Părinţilor şi foarte echilibrată [2]. Ne putem gândi că prezenţa sa aici nu va întârzia să dea numeroase şi frumoase roade [3]. La amiază, drum obositor de cinci ore de la Prodromu la Katunakia. Regăsesc cu bucuria sihăstria danieliţilor.”

[1] A studiat teologia la Facultatea de teologie din Bucureşti, apoi filosofia. A fost bibliotecarul mănăstirii Antim, apoi, între 1945 și 1947, funcţionar la Cancelaria Sfântului Sinod şi secretarul Patriarhului Nicodim.

[2] Menţionăm aici câteva dintre scrierile părintelui Petroniu: Ușile pocăinței. Meditații duhovnicești la vremea Triodului, Opere complete, 1, Ed. Schitul Românesc Prodromu, 2020; Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie românească, Opere complete, 2, Ed. Schitul Românesc Prodromu, 2021, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Ed. Bizantină, București, 2006; Bine eşti cuvântat, Doamne – meditaţii, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, Întâmplări minunate din vremea noastră, Ed. Anastasis, București, 2012 – n. trad.

[3] La impulsul părintelui Petroniu, schitul Prodromu va fi restaurat, regăsindu‑şi frumuseţea dintâi, şi mulţi monahi români vor veni aici atunci când graniţele României se vor deschide cu totul, după căderea comunismului. Părintele Petroniu va ajunge unul dintre monahii cei mai cunoscuţi şi mai preţuiţi din Sfântul Munte. Va părăsi această lume în 2011, în vârstă de 95 de ani. La adormirea sa, Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va scrie: „Domnul Dumnezeu a chemat la El una dintre cele mai frumoase flori răsărite în veacul trecut pe pământul românesc”.

Extras din lucrarea :Jean-Claude Larchet. Athosul și duhovnicii pe care i‑am cunoscut. Însemnări 1974‑2015. Editura Sophia. București; 2023. pp. 148-153 (pentru evocarea Pr. Petroniu) și pp.173-175 (pentru evocarea Pr. Dionisie)

Mai multe informații despre carte și cum poate fi comandă găsiți aici: Nouă apariție editorială: Jean-Claude Larchet – „Athosul și duhovnicii pe care i-am cunoscut” (editura Sophia, 2023)

Joi, 27 aprilie 2023, va avea loc deshumarea Părintelui Petroniu Tanase, fostul Stareț al Schitului Românesc Prodromu (update: video)

UPDATE: Știrea Trinitas TV: Osemintele Părintelui Petroniu au fost deshumate!

Știrea inițială:

O delegație a Patriarhiei Române va participa joi la deshumarea Părintelui Petroniu Tănase. Ceremonia va avea loc la Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.

Din delegație fac parte Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, Părintele Ionuț Corduneanu, Vicar administrativ patriarhal, Părintele Consilier patriarhal Michael Tița, care coordonează Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități externe bisericești al Patriarhiei Române, și Arhid. Dumitru Ojog. Delegația este însoțită de o echipă Trinitas TV.

Deshumarea va avea loc joi, după Sfânta Liturghie arhierească.

La Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei din 28 septembrie 2022, Părintele Patriarh Daniel a anunțat că Patriarhia Română va solicita Patriarhiei Ecumenice să-i treacă în rândul sfinților pe părinții aghioriți de origine română Petroniu Tănase și Dionisie Ignat.

Dreptul de a canoniza aparține Bisericii locale unde acea persoană și-a trăit ultima parte a vieții și a trecut la Domnul, a precizat Patriarhul României.

Scopul este ca acești părinți să fie cinstiți în mod deosebit în 2025, alături de „ceilalți 12 sau 13 preoți de mir și preoți de mănăstire care au fost duhovnici și mărturisitori în perioada comunistă”, a explicat Preafericirea Sa. Aceste canonizări sunt pregătite pentru a marca aniversarea a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române.

sursa: basilica / foto credit George Crasnean

LIVE: „Athosul și învierea lăuntrică. In memoriam Avva Iulian Prodromitul”. Invitat Danion Vasile, 15 martie 2023

Conferința va fi transmisă LIVE pe https://www.facebook.com/SfantulIerarhNectarie/ .

Se poate să fie o intarziere de cateva minute, pentru că va începe după terminarea Liturghiei darurilor mai înainte sfințite.

Să aveți audiție cu folos duhovnicesc!

A trecut la Domnul Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul. Să avem rugăciunea lui!

Astăzi, 10 martie 2023, la ora 13, a trecut la cele veșnice unul dintre cei mai iubiți părinți aghioriți, Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul, la vârsta de 97 de ani. Bunul Dumnezeu să-l ducă în cereștile Sale locașuri, la binemeritata odihnă.
Să avem parte de rugăciunile sale!

Rai bun, Cuvioase Părinte!

Părintele Iulian Lazăr de la Prodromu – câteva repere biografice

Ioan Lazăr, precum se numea mai înainte de a deveni ieromonahul Iulian, s-a născut la data de 8 ianuarie 1926, în localitatea Vorona, județul Botosani. Părinții săi, Ilie și Elisabeta, oameni simpli și credincioși nu l-au împiedicat pe tânărul Ioan să îmbrățișeze viața monahală. Astfel, în anul 1946, la numai 20 de ani, el va fi închinoviat la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț. În anul 1950, el va termina armata, lucru obligatoriu la acea vreme. Petrecând zece ani în rugăciune și ascultare, în anul 1956, Domnul l-a învrednicit de a fi hirotonit diacon, iar mai apoi, preot.

În anul 1977, împlinind vârsta de 50 de ani, părintele Iulian de la Sihăstria vine în Sfântul Munte Athos, loc unde va și rămâne până astăzi. Viețuind vreme de patru ani la Schitul Lacu, abia mai apoi, în anul 1981, el ajunge la Schitul Prodromu unde este pus duhovnic. Cât timp a fost în putere, Părintele Iulian a spovedit și îndrumat obștea schitului și pelerinii veniți din țară.

foto (sus) © George Crasnean / foto (jos) © pagina de facebook a Schitului Românesc Prodromu

Category Archives: Iulian (Lazăr) Prodromitul:
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/category/parinti-duhovnicesti/iulian-lazar-prodromitul/

Descoperiți noul site al Schitului Românesc Prodromu din Sfântul Munte! Sprijiniți amplele lucrări de restaurare și consolidare a Schitului!

Vă recomandăm să descoperiți noul site al Schitului Românesc Prodromu din Sfântul Munte.

https://prodromu-athos.ro/

Vezi găsi pe site resurse media de mare valoare duhovnicească:

✦ Cuvântul de întâmpinare al Părintelui Stareț Atanasie,

✦ Cuvinte ziditoare de suflet de la avva Iulian Prodromitul și mai multe imagini de colecție,

✦ Cuvânt de folos de la Părintelui Petroniu Tănase, fostul Stareț al Schitului, a cărui canonizare se pregătește!

✦ Istoricul Schitului Românesc Prodromu,

✦ Istoria zugrăvirii Icoanei Maicii Domnului Prodromița,

✦ Acatistul și Paraclistul Maicii Domnului Prodromița,

✦ Icoana Sfântului Ioan Botezătorul de la Schitul Prodromu,

✦ Ghidul pelerinului etc.

✦ Documentarul Trinitas TV: Lumină între cer și mare – Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.

De asemenea, prin intermediul site-ului, puteți susține amplele lucrări de restaurare, consolidare, ale Schitului printr-o donație online. Apoi veți fi redirecționat către formularul în care puteți trece numele dumneavoastră și al celor dragi, vii și adormiți, pentru rugăciune.

Bunul Dumnzeu să vă răsplătească dragostea ce o aveți pentru așezămintele nevoitorilor noștri români din Muntele Athonului care neîncetat se roagă pentru lume!

Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul împlinește astăzi 97 de ani

„Dacă omul s-ar întoarce la post şi la rugăciune, viaţa pe acest pământ s-ar schimba pentru toţi”

Unul dintre cei mai mari duhovnici athoniți contemporani, Părintele Iulian Prodromitul (n. 8 ianuarie 1926) împlinește astăzi vârsta de 97 de ani. Bunul Dumnezeu să-i dea sănătate, pace, bucurie și mulțime de zile pentru folosul celor ce-i caută sfatul!

Părintele Iulian Lazăr de la Prodromu – câteva repere biografice
Ioan Lazăr, precum se numea mai înainte de a deveni ieromonahul Iulian, s-a născut la data de 8 ianuarie 1926, în localitatea Vorona, județul Botosani. Părinții săi, Ilie și Elisabeta, oameni simpli și credincioși nu l-au împiedicat pe tânărul Ioan să îmbrățișeze viața monahală. Astfel, în anul 1946, la numai 20 de ani, el va fi închinoviat la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț. În anul 1950, el va termina armata, lucru obligatoriu la acea vreme. Petrecând zece ani în rugăciune și ascultare, în anul 1956, Domnul l-a învrednicit de a fi hirotonit diacon, iar mai apoi, preot.

În anul 1977, împlinind vârsta de 50 de ani, părintele Iulian de la Sihăstria vine în Sfântul Munte Athos, loc unde va și rămâne până astăzi. Viețuind vreme de patru ani la Schitul Lacu, abia mai apoi, în anul 1981, el ajunge la Schitul Prodromu unde este pus duhovnic. Până astăzi, el spovedește și îndrumă obștea schitului și pelerinii veniți din țară.

La link aveți diverse articole de folos cu și despre Părintele: Iulian (Lazăr) Prodromitul

foto 1 / 2 © George Crasnean

Părinții aghioriți români Dionisie Ignat de la Colciu și Petroniu Tănase de la Prodromu au fost propuși pentru canonizare

Se pregătește Canonizarea a doi cuvioși părinți români contemporani care au viețuit in Sf Munte Athos.

Vestea a venit prin Ziarul Lumina din ziua de 28 Septembrie 2022 / un articol de Emilian Apostolescu

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a expus Membrilor Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei textele liturgice care vor însoți propunerea de canonizare a Cuvioșilor Dionisie Ignat și Petroniu Tănase.

Preafericitul Daniel a afirmat: „Aceste texte liturgice au fost compuse în limba greacă de către ucenici a doi părinți români aghioriți de la Muntele Athos, care sunt propuși spre canonizare Patriarhiei Ecumenice de către Patriarhia Română. Dreptul de a canoniza pe cineva aparține Bisericii locale unde acea persoană și-a trăit ultima parte a vieții și unde a trecut la Domnul. Acești doi părinți, români de origine, au viețuit mai multă vreme la Athos: părintele Dionisie Ignat la Schitul Colciu și părintele Petroniu Tănase la Schitul Prodromu. Ei au avut ucenici români, dar și greci. Doi dintre aceștia, greci, care s-au evidențiat prin compunerea de slujbe liturgice pentru sfinți, au acceptat să pregătească textele liturgice în limba greacă. (…) Acești doi părinți sunt apreciați nu doar de români, ci și de viețuitorii greci. Noi dorim să solicităm Patriarhiei Ecumenice să facă trecerea în rândul sfinților a celor doi aghioriți. Este important să facem un gest de scoatere în evidență a acestor cuvioși care sunt foarte populari în Muntele Athos”.

Despre timpurile din urmă, („timpul rugăciunii”), cu avva Iulian Prodromitul

George Crasnean

De multe ori am fost în Athos (168 de pelerinaje), dar cu dor am dorit să revăd athoniții anul acesta. Poate și pentru că e tot mai dificil să ajungi în „Grădina Maicii Domnului”, dar și pentru că avva Iulian (Prodromitul) a mai albit de ani (95/96), iar eu voiam să`l mai întreb câte ceva despre cele ce se mai petrec la noi, în lume.

Așa că am făcut un test PCR și am plecat către Muntele Sfânt, împreună cu George și Marian. Traseul nostru trece neapărat prin Stavros, pe la Vassilis Krezas și pe la celebrul său restaurant „Agnanti” („Priveliște”, în greaca veche). L`am iscodit puțin pe Vassilis (care vorbește bine graiul nostru) despre numărul mic de turiști și pelerini din Grecia, dar el a dat din umeri neputincios spunându`mi că nici ei nu înțeleg ce se întâmplă cu adevărat, de ce se îngreuiază accesul turiștilor în țara lor. Încerca doar să se bucure de faptul că poate să`și țină localul deschis (în Grecia au fost închise timp de șase luni: noiembrie 2020 – mai 2021) și speră că molima aceasta va înceta.

Prima schimbare am constatat`o chiar în dimineața celei de`a doua zi: nu puteai să`ți ridici Diamonitirion-ul (permisul de intrare în Athos) până nu`ți mai făceai un test rapid antigen. Nu conta că ești vaccinat, sau că nu trecuseră 72 de ore de la ultimul tău test PCR: trebuia să te supui ridicolei scobiri în nas ca să poți păși pe pământ sfânt! Și ca să`ți mai taie din dorința de sfințire, Panagiotis (Christiadis, supervizorul Grafiei – Biroului de Pelerinaje athonite) nu`ți dădea voie să urci pe corabie până nu`ți puneai masca „corect”(?!) pe față. După ce am urcat pe „Axion Estin” am numărat pelerinii: 21 în salon și 14 pe covertă! Cred că pe ferry-boat mai erau vreo trei-patru monahi aghioriți și două camioane. Atât. Prin comparație, până în 2019, nu aveai unde să arunci un ac pe corabie, de atâta lume și mașini. Ba încă, uneori, mai adăugau încă un ferry în cursă!

Am coborât la Dochiariou, unde ne aștepta fratele Constantin cu mașina Prodromului (trimisă de grijuliul stareț Atanasie). Aș fi voit a grăi cu părintele Mina aici, dar m`am folosit și de părintele Calist care mi`a spus că starețul nu i`a obligat să se vaccineze, ci le`a spus că „fiecare e liber să facă cum vrea în privința aceasta”. În alte mănăstiri stareții le`au sugerat monahilor să se vaccineze iar aceștia au făcut „ascultare”. „Deci, ia seama, mulți s`au vaccinat – împotriva convingerilor lor – din… ascultare!”. Așa au ajuns unele mănăstiri grecești athonite vaccinate în totalitate.

Am intrat și prin Careia să mai târguim câte ceva pentru prodromiți însă, fiind vremea amiezii și nefiind pelerini, nu era nici țipenie prin „capitală”. Nu cred că am văzut atâta pustietate în Karyes vreodată. Un singur șofer basarabean asculta știrile în limba rusă pe pragul Grafiei. Cu el am mai sporovăit până a deschis Yorgos prăvălia și așa am aflat cum și`a găsit sfârșitul unul dintre cei mai vechi prieteni ai mei din Athos: Petru Bardos. Dumnezeu să`l numere cu cei dragi ai Lui, că era om bun și iscusit șofer pe drumurile athonite!

Prodromu arată foarte bine ca așezământ românesc aghiorit. Râvna și priceperea starețului și a obștii sale se văd de la intrarea în schit: eu nu m`am gândit niciodată că starețul ar putea schimba chiar și modelul pietrelor de pe aleea ce duce către biserică, însă meșterii pietrari tocmiți de părintele Atanasie tocmai asta făceau! Om cu adevărat bun și foarte harnic, starețul Prodromului nu trebuie căutat undeva anume, căci e mereu unde nu te aștepți. De aceea eu mă așez pe o bancă (de obicei în apropierea unui loc unde se lucrează) și aștept, căci este imposibil să nu apară și egumenul îndată, cu ceva treabă, pe acolo. Deși e doar de zece ani stareț al Prodromului, el a reușit într`adevăr, să schimbe fața schitului.

Am dorit de toți prodromiții cum dorești de familia ta dragă, dar mai cu seamă de părintele Iulian. „Bătrânul” e cu adevărat bătrân acum – căci a purces spre nouăzeci și șase de primăveri – și singurul care are curajul să`mi zică… „flăcău” la anii mei (căci eu sunt doar cu treizeci și cinci de ani mai mic decât el!).

L`am întrebat pe avva ce să fac în vremurile acestea și mi`a zis să mă rog. A spus că acum, într`adevăr, a venit timpul rugăciunii: „Măi, uite ce`i: ceea mai mare boală a omului este păcatul. Mai mare decât orice molimă de`asta. Și primul semn de boală este atunci când omul nu se mai roagă. De asta să nu te vaccinezi cu niciun chip! Mai bine să`ți pierzi viața asta, lumească, decât să te vaccinezi! Aleargă la Dumnezeu! Nu este Hristos doctorul sufletelor și al trupurilor noastre? Nu El pe cei care aveau trebuință de vindecare îi făcea sănătoși (Luca IX, 11)? Roagă`te și zi ca psalmistul: Miluiește`mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă`mă, Doamne, că s`au tulburat oasele mele. (Psalm VI, 2). Și cine va mai întreba, tot așa să`i spui. Să le spui că așa am zis eu. Așa să le spui”.

Cu toate că era tare obosit și tulburat, am îndrăznit și l`am mai întrebat și despre ispitele care vin de la cititul Psaltirii. M`a sfătuit însă să ascult ce`mi va spune ucenicul său despre aceasta. Iar ucenicul a zis: un frate al nostru avea mare râvnă la psaltire și negrăind cu duhovnicul despre aceasta, a venit dracul curviei peste el. Negăsind el scăpare dintru aceasta, a alergat la duhovnic. După ce l`a dojenit puțin, acesta i`a spus să`și pună mâna pe umărul său. Iar dacă s`a rugat bătrânul în taină, după ce a plecat fratele, s`a aflat izbăvit de patima curviei. „Deci George, de astfel de duhovnici este trebuință: care să te acopere cu harul lor și să te scoată din păcat atunci când ești copleșit de patimă. Sfaturi pot să`ți dau și eu. Chiar bune. Însă de har este nevoie atunci când ești biruit de potrivnicul”.

Îndată m`am și gândit atunci la avva Paisie (Olaru), care plângea pentru ucenicii săi și făcea canon în locul lor, căci știa că nu pot duce cât ziceau Sfinții Părinți că e de folos pentru tămăduirea lor. Și la părintele Paisie (Vasilioglu) de la Frăsinei, care şi’a făcut crucea de mormânt cu mai bine de un an înainte de moarte (ianuarie 2007) şi iată ce şi’a scris pe ea: Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai ascultat rugăciunea tâlharului pe cruce şi l’ai mântuit pe el, cel dintâi dintre păcătoşii cu care ai deschis raiul; Tu, Cel ce nu ai alungat de la Tine pe vameşul şi pe desfrânata; ascultă şi acum smerita mea rugăciune pentru toţi credincioşii pe care i’am spovedit şi le dă celor vii iertarea păcatelor şi mântuirea lor, iar celor răposaţi, odihnă şi fericire veşnică! Amin! Ianuarie 2007

Și iată așa am plecat din Athos: căutând duhovnicul…

Prodromu, la 13 august 2021, în ultimul – nădăjduiesc că nu și cel din urmă – pelerinaj athonit.

Text de George Crasnean. 

Sursa: Revista Lumea credinței nr. 215 / 01 septembrie 2021.

Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos  

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul împlinește astăzi 95 de ani

„Dacă omul s-ar întoarce la post şi la rugăciune, viaţa pe acest pământ s-ar schimba pentru toţi”

Unul dintre cei mai mari duhovnici athoniți contemporani, Părintele Iulian Prodromitul (n. 8 ianuarie 1926) împlinește astăzi vârsta de 95 de ani. Bunul Dumnezeu să-i dea sănătate, pace, bucurie și mulțime de zile pentru folosul celor ce-i caută sfatul!

Părintele Iulian Lazăr de la Prodromu – câteva repere biografice
Ioan Lazăr, precum se numea mai înainte de a deveni ieromonahul Iulian, s-a născut la data de 8 ianuarie 1926, în localitatea Vorona, județul Botosani. Părinții săi, Ilie și Elisabeta, oameni simpli și credincioși nu l-au împiedicat pe tânărul Ioan să îmbrățișeze viața monahală. Astfel, în anul 1946, la numai 20 de ani, el va fi închinoviat la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț. În anul 1950, el va termina armata, lucru obligatoriu la acea vreme. Petrecând zece ani în rugăciune și ascultare, în anul 1956, Domnul l-a învrednicit de a fi hirotonit diacon, iar mai apoi, preot.

În anul 1977, împlinind vârsta de 50 de ani, părintele Iulian de la Sihăstria vine în Sfântul Munte Athos, loc unde va și rămâne până astăzi. Viețuind vreme de patru ani la Schitul Lacu, abia mai apoi, în anul 1981, el ajunge la Schitul Prodromu unde este pus duhovnic. Până astăzi, el spovedește și îndrumă obștea schitului și pelerinii veniți din țară.

La link aveți diverse articole de folos cu și despre Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul

Doi noi clerici pentru Schitul românesc Prodromu [07.01.2021]

În contextul declarării anului 2021 ca „An omagial al pastorației românilor din afara României”, în Patriarhia Română, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, cu binecuvântarea și în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a desfășurat o vizită pastorală la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos, unul dintre cele mai cunoscute așezăminte monahale românești din diasporă și un important loc de popas duhovnicesc pentru mulți dintre pelerinii români.

Punctul central al vizitei l-a constituit oficierea Sfintei Liturghii în ziua de 7 ianuarie, dată la care în calendarul de rit vechi este prăznuită Nașterea Domnului. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a dăruit obștii Schitului Prodromu doi noi slujitori: părintele ierodiacon Teofil Covaci, secretarul cancelariei așezământului, a fost hirotonit ieromonah, iar părintele monah Iacov Constantin a primit darul hirotoniei întru ierodiacon.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a dat citire Mesajului pastoral transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul Nașterii Domnului 2020. De asemenea, Preasfinția Sa i-a felicitat pe cei doi slujitori nou hirotoniți și a adresat cuvinte de apreciere întregii obști a așeză­mântului, care desfășoară ample și însemnate activități și proiecte, al căror scop este menţinerea, promovarea şi afirmarea identităţii culturale, etnice, lingvistice şi religioase, respectiv promovarea valorilor spirituale româneşti. În semn de prețuire din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a dăruit Schitului românesc Prodromu mai multe cărți de cult și lucrări publicate în cadrul editurilor Patriarhiei Române.

Schitul românesc Prodromu sau al Înaintemergătorului se numără între puținele așeză­minte românești de la Muntele Athos, fiind un loc de nevoință duhovnicească pentru mai mulți monahi români. În prezent, obștea așezămân­tului este formată din aproximativ 50 de viețuitori. Schitul este situat în zona de răsărit a peninsulei grecești Athos, în regiunea Vigla, și se află sub jurisdicția canonică a Mănăstirii „Marea Lavră”. Începând cu anul 2011, egumenul Schitului românesc Prodromu este preacuviosul părinte Atanasie Prodromitul.

Întrucât schitul este situat în Sfântul Munte Athos, Grecia, vizita Preasfințitului Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, s-a desfășurat cu aprobarea Sanctității Sale Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic, respectiv cu aprobarea Sfintei Chinotite, care este organismul suprem administrativ, legislativ, executiv şi judecătoresc din Sfântul Munte Athos.

La Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul praznicului Nașterii Domnului s-a rugat și preacuviosul părinte Prodromos Lavriotul, starețul Mănăstirii „Marea Lavră”, sub tutela căreia se află Schitul românesc Prodromu.

Un articol de Diac. Bogdan Nedelcu / Ziarul Lumina 08 Ian 2021 / foto credit Ziarul Lumina /

Vezi și știrea Trinitas TV:

Arhimandritul Teofil Părăian – Cuvânt către Obștea Schitului Românesc Prodromu (23.11.2008)

Arhimandrul Teofil Părăian (1929-2009), cunoscutul duhovnic al Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, a vizitat o singură dată Sfântul Munte Athos, la vârsta de aproape 80 de ani. Ne-a rămas peste timp o mărturie document, recent descoperită, Cuvântul său către părinții din Obștea Schitului Românesc Prodromu.

Dialoguri athonite: Părintele Iulian Prodromitul

Dialoguri athonite
O stâncă de credință și un munte de duhovnicie

convorbiri duhovnicești cu părintele Iulian Prodromitul

Text: Arhimandrit Andrei Coroian
Fotografii: George Crasnean

Părintele Iulian Lazăr, de la schitul românesc athonit Prodromu, este cunoscut de toată ortodoxia românească și grecească. Îl cunosc de aproape 20 de ani, mereu adâncit în rugăciune, dar cu fața și ființa radiind de lumină duhovnicească. Ochi-i sunt umeziți de lacrimi, iar inima-i un cuptor duhovnicesc. Un vulcan în fierbere, unde clocotesc credința, umilința, iubirea, răbdarea și milostivirea. El este duhovnicul a zeci de monahi și pustnici români athoniți, a multor credincioși care merg la Sfântul Munte Athos, iar faima și renumele său de duhovnic strălucește și luminează din grădina Maicii Domnului din Halkidiki și până în Țara României.

Te întâmpină mereu cu aceeași bunătate și blândețe, cu bucuria, lumina și răbdarea sa îngerească, cu disponibilitatea de a asculta, de a-ți fi de folos, de a te sfătui, lumina și îndruma duhovnicește. Toate acestea te fac să-l iubești. Sute și mii de monahi și credincioși români au fost sfătuiți de dânsul, de-a lungul zecilor de ani. Părintele nu caută și nu iese în evidență cu nimic, nu încântă, nu trezește admirație prin cultura sa teologică sau prin harisma oratoriei, ca părintele Cleopa, de pildă… El este firescul întrupat și normalitatea neschimbabilă. Are ceva din statornicia și neschimbarea veșniciei… Tocmai de aceea rămâi fericit ore și ore în prezența sa… Dar dacă-l privești mai din adânc, scrutând chipul și ființa sa cu ochii duhului, vezi în persoana lui o stâncă neclintită, un munte de credință și de duhovnicie.

Părintele Iulian este născut în duhovniceasca Moldovă. S-a format apoi duhovnicește la Sihăstria, la picioarele părintelui Cleopa, pe care-l venerează. L-a cunoscut pe părintele ieroschimonah și martir Daniil Tudor, care a fost schimnicit acolo și pe alți mari părinți duhovnici.

Odată mi-a povestit, cu duioasă amintire, despre trăirea cuvioșiei sale în Mânăstirea Sihăstria, unde s-a format duhovnicește și s-a călugărit. Despre marii părinți Cleopa și Paisie, despre alți părinți din această mare mânăstire de astăzi. În urmă cu trei sferturi de veac, aceasta era doar un schit, însă cu un stareț athonit cu viață sfântă (părintele Ioanichie Moroi), cu o rânduială sihăstrească aspră, foarte duhovnicească. Starețul Ioanichie a făcut din Sihăstria cea mai duhovnicească vatră sihăstrească din cuprinsul spațiului românesc. Mai apoi părintele Cleopa și ucenicii săi au dezvoltat aici o mare lavră, după modelul studit și athonit…

Născut la 8 ianuarie 1926, la Vorona, județul Botoșani, părintele Iulian se adaugă altor mari personalități pe care acest județ le-a dăruit României, în ultimele două secole. Aici au odrăslit poate cei mai importanți duhovnici, sfinți și oameni de cultură din țara noastră… Este îndeajuns să ne amintim doar de cuvioșii părinți Cleopa Ilie și Paisie Olaru, de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu sau de oameni de cultură ca Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu, Ștefan Luchian și alții…

A intrat de tânăr, în 1946, în Mânăstirea Sihăstria, unde a fost călugărit și hirotonit. Părintele Iulian, cu dragoste și dor de Hristos, cu multă râvnă duhovnicească, și-a dorit să ajungă la Sfântul Munte, locul desăvârșirii, patria monahismului ortodox.

Acum este athonit și a intrat pentru vecie în cartea de istorie a miilor de cuvioși athoniți. De peste 40 de ani (din 1977) este viețuitor și duhovnic în Sfântul Munte Athos, la schitul românesc Prodromu.

Transmitea cu sufletul și cu cuvântul stările și cuvintele veșniciei…

Am stat de multe ori de vorbă cu părintele Iulian. Mi-a vorbit cu multă admirație și dragoste duhovnicească despre părintele stareț Petroniu Tănase, fericit întru adormire… Despre râvna și neclintirea duhovnicească a acestui mare și sfânt nevoitor contemporan. Despre nevoințele sale ascetice și duhovnicești supraomenești. Părintele Petroniu, așa cum știm cu toții, a fost de o trăire ascetică și duhovnicească, teologică specifică marilor sfinți din istoria bimilenară a Bisericii… Istoria va consemna, peste veacuri, acest fapt, constatat, trăit pe viu de toți cei care l-au cunoscut.

Am stat odată o noapte întreagă cu părintele Iulian. Vorbea cu atâta căldură, cu atâta iubire duhovnicească, cu o răbdare, blândețe, smerenie, lumină și bucurie duhovnicească, care nu este din lumea obișnuită. Vorbea ca un adevărat părinte duhovnicesc, iubitor, cum tot mai rar poți să întâlnești, care transmitea cu sufletul și cu cuvântul stările și cuvintele veșniciei. Veșniciei fericite.

Ascultându-l, adesea mi-a venit gândul: De ce nu am venit oare pregătit să înregistrez cuvintele sale? Dar așa a fost să fie…

De obicei, merg și eu la Sfântul Munte așa cum o fac cei mai mulți, pentru folos duhovnicesc, pentru câteva zile de liniște, de tăcere și rugăciune. Întru acel loc unic, plin de tăcere și de har, de miresme de tămâie și de mir, cu biserici în care, prin podoaba frescelor bizantine, trăiesc vii sfinții cei din veacuri. Unde harul dulce al unor icoane minunate ale Preasfintei Fecioare Maria izvorăște bucurie, mângâiere și vindecări. Unde pretutindeni te întâmpină semnele că Maica Domnului nostru este Stăpâna Împărăteasă în acest loc de sfințenie și nevoință…

Aici, la Sfântul Munte, poți cinsti cu evlavie sfintele moaște bine înmiresmate ale apostolilor, proorocilor și mucenicilor, ale multor ierarhi și cuvioși, multe datând din primele secole. În acest loc, în cea mai mare lavră sau cel mai mic schit, într-o colibă pustnicească, se simte vie pliroma Bisericii cerești și pământești.

Slujbele și privegherile de toată noaptea din Athos coboară cerul pe pământ… Rugăciunea neîncetată, liniștea, isihia, smerenia, umilința te umplu de bucurie… Tăcerea acolo este o stare de har, auzire, de simțire a prezenței lui Dumnezeu.

Este o stare de taină, de pace și de liniște, de mare bucurie. Aerul de aici se roagă, îngerii zboară și cântă nevăzuți. Din tăcerile cerești slăvesc cu cântări de taină pe Împărăteasa cerurilor și Stăpâna Muntelui Sfânt, pe Maica Domnului Pururea Fecioară.

În vara anului 2016, prin harul Mântuitorului Iisus Hristos și al Preacuratei Maicii Sale, cu binecuvântarea ierarhică trebuincioasă, am ajuns din nou la Sfântul Munte.

Prin bunăvoința părintelui stareț Atanasie Prodromitul, am stat câteva zile cu folos la schitul nostru românesc Prodromu, închinându-ne cu dragoste și bucurie icoanei Maicii Domnului Prodromița, icoanelor minunate ale Sfântului Ioan Botezătorul, Cuviosului Atanasie Athonitul, precum și sfintelor moaște care fac parte din tezaurul schitului…

Am petrecut zile binecuvântare, mult folositoare în împărăția sfântă a Maicii Domnului. Din bogăția bine înmiresmată a duhovniciei athonite n-au lipsit nici micile pelerinaje în împrejurimile prodromite binecuvântate, bucurându-ne duhovnicește în locuri ca Peștera Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul, Mânăstirea Marea Lavră, mormântul și moaștele Cuviosului Atanasie și alte multe sfinte moaște ale celor mai mari sfinți ai creștinătăți, aflate acolo la închinare, Peștera Sfântului Ioan Cucuzel, Chilia Sfântul Mare Mucenic Mina din capătul Viglei. Acolo se află minunatul părinte Iosif protopsaltul. Am mai fost și în alte locuri, precum Peștera Sfântului Nil izvorâtorul de mir, toate dintre acelea pe care este posibil să le cercetezi făcând drumul pe jos, dus-întors, într-o singură zi.

Slujbele din schit, săvârșite sub ochii blânzi și preacurați ai Maicii Domnului, Preasfânta Fecioară Maria din icoana Prodromița, întâlnirile și discuțiile cu părinții ne-au umplut de bucurie și pace.

Sufletul său e tânăr, dar vârsta nonagenară

De această dată am venit pregătit și din punct de vedere tehnic pentru o întâlnire și un dialog cu părintele Iulian. A acceptat cu bucurie, ca de fiecare dată, solicitarea fiind făcută prin părintele Daniel și un alt părintele care-l îngrijea. Ținând cont că odată cu vârsta, părintele Iulian a mai slăbit trupește, ne-am apropiat cu dorința și gândul sincer de a nu-l obosi peste măsură. Sufletul său e tânăr, dar vârsta nonagenară… Părintele a vorbit însă cu aceeași ușurință duhovnicească și bucurie ca și în alte dăți.

După cum am mai spus-o, vorbisem de multe ori cu sfinția sa, îi cunoșteam multe din cuvintele de folos, inclusiv cele rostite în versuri. Mă impresiona întotdeauna cu modul său temeinic de a vorbi, blând și ferm deopotrivă. De asemenea, patriotismul său cald, firesc, natural… Spunea: „Eu am venit aici să ajut și să fiu duhovnic călugărilor români, de aceea n’am învățat limba greacă”. De asemenea, modul său de a sfătui era întotdeauna argumentat teologic prin fiecare cuvânt.

În chilia sa erau tăinuite, după o perdea albă, vreo sută, poate două de cărți de profundă valoare duhovnicească și teologică. De aici scotea uneori câte o carte și cita din ea. Nu o dată mi-a citat în discuțiile noastre din Dogmatica părintelui Dumitru Stăniloae.

Părintele Iulian ne-a vorbit și acum despre importanța vieții curate. Despre starea înaintea lui Dumnezeu, despre ascultarea de El. Despre Moise și Ilie. Despre ispitele și suferințele Domnului nostru Iisus Hristos, despre răstignirea și moartea Sa pe Cruce. Toate cuvintele sale de folos sunt întemeiate pe cuvântul sfânt al Scripturii, pe care-l citează cu multă familiaritate și exactitate teologică, aproape științifică. Cuvintele sale sunt experimentate în propria-i viață. Ele sunt făcute să ne întărească și nouă credința, să ne sporească râvna duhovnicească, dragostea și recunoștința față de Dumnezeu și față de pronia Lui. Dragostea față de Mântuitorul Iisus și Jertfa Sa, față de Maica Domnului și față de toți Sfinții.

Exact în urmă cu zece ani, în anul 2006, luam un interviu părintelui stareț Petroniu Tănase, pe care l-am publicat atunci în Revista Renașterea de la Cluj. Acum venise rândul avvei Iulian.

Ora stabilită era ora prânzului. La Sfântul Munte, masa se servește dimineața, după Sfânta Liturghie și seara, după Vecernie. Așadar, după slujba de dimineață și masă, vreme de un ceas-două, cercetasem împrejurimile schitului și iată-ne acum ajunși în chilia bătrânului avvă Iulian.

Pr. Andrei: Binecuvântați, părinte Iulian, sărutăm mâna! Ce mai faceți?

Pr. Iulian: Doamne-ajută! Bine ați venit! Luați loc acolo, pe scăunelul cela. Bine ați venit! Ce să vă spun eu, un om bătrân? Trec anii și-s tot mai bătrân. Ce să mai spun? „Bătrânețe, haine grele”!

Pr. Andrei: Dar sufletul întinerește zi de zi tot mai mult, cum zice Apostolul…

Pr. Iulian: Da, un cântec zice aceasta… Cântecele mai demult erau așa era de morale de plângeai. Îmi aduc aminte că la Târgu Neamț era un părinte bătrân, Calinic. Și cânta și el săracu’: „Bătrânețe, haine grele”… Cânta și plângea!

Pr. Andrei: Am auzit și eu un cântec duhovnicesc, despre moarte: „Moarte, moarte nemiloasă,/ tu pe toți îi scoți din casă…” L-am auzit cântat pe o casetă la Mânăstirea Sihăstria. Îl cântau niște părinți și o maică, dar l-am auzit și pe părintele Paisie Olaru cântându-l, așa, cu vocea sa bătrânească.

Pr. Iulian: La „Oastea Domnului” am auzit multe cântece populare (duhovnicești) și tot de la ei am învățat și poezii, pe care le-am mai uitat… Doar cântecul acesta mi-l mai amintesc… (Începe să cânte:) „Bătrânețe, haine grele,/ cum să fac să scap de ele?/ Trec zilele, trec și eu,/ bătrânesc și-mi pare rău…” Cântece bătrânești…, nu ca acum. Era și o poezie tare frumoasă, nu o mai știu toată. Când eram copil, acum 80 de ani, îmi aduc aminte cum mama sau bunica povestea copiilor înainte de Nașterea Domnului cum S-o născut Iisus Hristos… (Recită:)

Afară ninge liniștit,/ și-n casă arde focul,/ iar noi pe lângă mama stând,/ de mult uitarăm jocul./ De mult și patul e făcut,/ dar cine să se culce,/ când glasul mamei repeta,/ cuvinte mari și dulce,/ cum S-a născut Hristos,/ în ieslea-I cea săracă,/ și boii cum suflau, milos,/ Căldură ca să-I facă…”

Și așa mergeam afară să vedem steaua și așteptam pe Domnul Care Se naște. Acum este altfel… Avem mass-media, copii au alte preocupări. Dar să vă spun o povestire: „La un bătrân vin niște frați tineri. (Mai vine câte unul pe aici și-i spun și eu ce pot. Că așa-i lumea, vrea să vadă bătrân, oricum cum ar fi el, că dacă-i bătrân tot mai știe câte ceva.) Și frații tineri erau în mânăstire și n-au mai putut rezista. Ca să poți rezista în mânăstire trebuie să te lupți (cu tine însuți – n. red.), să te împotrivești ispitelor trupești și diavolești, gândurilor rele. Sfântul Ioan Gură de Aur tare frumos ne mai spune, ne îndeamnă și ne sfătuiește să citim și să cunoaștem Sfânta Scriptură. Să ne învățăm noi din ea și să-i învățăm și pe alții. Căci «Cel ce va face și va învăța, acela mare se va chema în împărăția lui Dumnezeu.» (Matei 5, 19) Și le spune frumos părintele fraților tineri. În Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel găsim scris: «În lupta voastră cu păcatul încă nu v-ați luptat până la sânge.» (Evrei 12, 4) Deci trebuie să vă luptați până la sânge împotriva păcatului. Erau tineri frații și era un frate care avea un băț și se bătea, se lovea tare dureros când îi venea ispita, ca să poată rezista. Și după bătaia cu bățul îi trecea. Și-mi spune el odată: «Părinte, iar și iar vine ispita, dar numai ce mă uit la băț și-mi trece.» Și uite așa era.

Trebuie să ne luptăm împotriva păcatului până la sânge.”

Pr. Andrei: Trupul este ca și câinele din poveste: numai ce aprinzi becul și știe că-și primește porția.

Pr. Iulian: Trebuie să ne luptăm împotriva păcatului până la sânge, căci atunci revarsă Mântuitorul mila Sa peste noi. Căci spune în Evanghelia de la Ioan: „Rămâneți întru Mine și Eu întru voi, căci fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15, 5) Degeaba strângeți voi din dinți, vă încordați brațele, strângeți pumnii, zicând: Voi face așa și așa. „Fără Mine nu puteți face nimic”, zice Domnul. Noi suntem în fața lui Dumnezeu oricând. Și mereu ne spune la fiecare că suntem întotdeauna în fața Sa. Păcatele pe care le facem ziua și noaptea, la miezul nopții, tot sub ochiul lui Dumnezeu le facem. Măcar la spovedanie (care se spovedesc, căci unii nu se mai spovedesc) să știm, să conștientizăm că suntem sub ochiul lui Dumnezeu. Le spun la oamenii care vin: Oameni buni! Suntem în fața lui Dumnezeu! Zăbovirea la băi, la plaje, vă întinează ochii și mintea. Spală-te frumos, dar ca și în fața lui Dumnezeu. Nu zăbovi, nu-ți întina privirea și mintea. Fiți cu mintea curată, căci toată lumea de acum, tineri, bătrâni, copii, se întinează. Le spun frumos, îs om bătrân. Măi, nu știu dacă cineva vă mai spune… Dar eu vă spun. Dacă faci astfel de lucruri, astfel de păcate, n-o să ai liniște.

Ce facem noi? Noi suntem în fața lui Dumnezeu întotdeauna. Orice ai face, să ai mintea curată, să fii curat la suflet și la trup, căci stăm în fața lui Dumnezeu. Atât de frumos se spune în Evanghelie: „Luați aminte că împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.” (Luca 17, 21) Deci împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru, iar Sfântul Pavel zice către Corinteni: „Nu știți, oare, că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește cu voi? (I Corinteni 3, 16)

Trebuie să știți și voi că sunteți templul lui Dumnezeu cel viu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Atunci ce minte, ce suflet, ce viață ar trebui să am eu, dacă Duhul Sfânt locuiește în mine? Dacă este Duhul Sfânt în mine, atunci și Tatăl ceresc este, și Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întreaga Sfântă Treime este în mine. Iar unde este Sfânta Treime este Avraam, Isaac și Iacob, este Maica Domnului și toți Sfinții și Îngerii. Și atunci eu îi întreb: Crezi tu în Dumnezeu? Crezi tu în ceea ce nu se vede? Ei, iată, dacă crezi în Dumnezeu și în lumea de dincolo, acolo este Sfânta Treime, Maica Domnului și toți Sfinții, și ei te văd. Noi credem în ceea ce nu se vede. Aici pe pământ trăim prin credință, nu prin vedere. Dincolo, în cealaltă lume, vom trăi prin vedere. Sfântul Apostol Pavel zice în Epistola către Evrei: „Prin credință Avraam a adus pe Isaac jertfă, atunci când a fost încercat.” (Evrei 11, 17) Cele mai mari minuni din Legea Veche s-au făcut prin credință. Prin credință Marea Roșie s-a despărțit, prin credință Enoh s-a suit cu trupul la ceruri, Ilie la fel. Numărăm anii care au trecut de atunci și vedem că ei sunt vii cu trupul. Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale. Ei sunt vii cu trupul, de mii de ani. Mare este Dumnezeu!

Ei vor veni și vor lupta împotriva lui antiHrist. Moise a stat 40 de zile în rugăciune în fața lui Dumnezeu pe Muntele Sinai. Nu știu dacă ați fost pe acolo, căci mai demult am fost și eu, în anul 1979. Am fost de la așezământul românesc din Ierusalim, cu călugări și mireni. Am stat două zile și ne-am împărtășit acolo. Moise a stat 40 de zile pe munte și a primit tablele Legii, scrise cu degetul lui Dumnezeu. Când a venit săracul, după 40 de zile de post și de rugăciune, n-avea nici un gând, și poporul îi spune: Nu ne putem uita la tine, strălucește mai mult ca soarele fața ta!

De unde aceasta? El nu știa că reflectă lumina dumnezeirii pe fața sa. Atât s-a înduhovnicit stând acolo pe Muntele Sinai, și atunci și-a pus un val pe față. Pune un văl pe față să nu ne orbești, i-au spus. Și așa și-a pus un văl pe față și a vorbit poporului. Iată rodul vorbirii cu Dumnezeu! Rugăciunea și conștiința că stai în fața lui Dumnezeu te face curat și luminos. Ești pătruns de lumina lui Dumnezeu.

Moise a stat în fața lui Dumnezeu, de aceea se și spune că Moise vorbea cu Dumnezeu cum vorbește prieten cu prietenul său. Și totuși, după un timp, Îi spune lui Dumnezeu și el, ca omul: Doamne, arată-Ți fața Ta. Dar Domnul Dumnezeu ce îi spune? Moise, Moise, de atâta timp vorbesc cu tine… El simțea, dar nu vedea nimic, simțea că Prietenul îi vorbea: Să scrii Legea, să faci așa, să faci așa… Și-i zice Dumnezeu: Iată de atâta timp îți vorbesc și nu știi, eu sunt Dumnezeu. Tu ești om și nu poți să trăiești și să vezi fața Mea. Aceasta i-a spus Dumnezeu în inima lui și nu L-a văzut pe Dumnezeu niciodată. Noi trăim prin credință. Aceasta spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut niciodată.” (Ioan 1, 8) Și-i spune Dumnezeu lui Moise: Tu ai vrut să vezi fața Mea, Eu îți voi arata spatele Meu.

Sfântul Grigore de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, tâlcuiește întunericul dumnezeirii. Este întuneric pentru noi, lumina e prea mare, nu o putem privi. Și tâlcuiește el, spunând: Spatele Dumnezeirii este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Moise a fost ascultător de Dumnezeu, a stat înaintea Lui, a împlinit poruncile Lui. Și toate se leagă. Cele vechi cu cele noi. Moise și Legea ne aduc la ascultare față de Evanghelie și de Hristos.

Pr. Andrei: Da, este același Cuvânt al lui Dumnezeu. Sfântul Nectarie de Eghina spune în Hristologia sa că Dumnezeu Tatăl nu S-a arătat vreodată, ci Dumnezeu Fiul S-a arătat ca și Cuvânt neîntrupat. În tot Vechiul Testament, El este Cel ce S-a arătat și a vorbit cu proorocii. Mai apoi S-a arătat în lume ca și Cuvânt întrupat în Persoana Domnului nostru Iisus Hristos.

Pr. Iulian: Da! Bineînțeles. El este Cel vechi de zile, cum spune la Daniil.

Pr. Andrei: Cuvântul, Dumnezeu Fiul!

Pr. Iulian: Unii pun în fotografii pe Dumnezeu ca un om bătrân. Nu e permis. Cel vechi de zile este Iisus Hristos.

Tare mare păcat este mândria…”

Pr. Andrei: Cel nevăzut nu poate fi reprezentat. Până la Întrupare orice reprezentare era interzisă. Cuvântul cel veșnic întrupat este fața Tatălui („Cel ce m-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” – Ioan 9, 14.) După Întrupare poate fi reprezentat în icoane. Iar iconografia să fie canonică, după erminie.

Pr. Iulian: Bineînțeles. Hristos, Mântuitorul nostru, doar El este noul, singurul lucru nou sub soare. Sfântul Grigorie Teologul tâlcuiește cum S-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu, cum a venit Iisus Hristos Mântuitorul nostru în această lume. În ce umilință și smerenie a venit, să ne aducă nouă mântuirea și îndumnezeirea. El n-a făcut nimic rău. A trăit viață fără păcat, făcând numai bine. Nici ca Dumnezeu veșnic n-a făcut nimic rău. Nu a făcut iadul, Doamne, ferește, n-a făcut păcatul. Cine a făcut iadul și primul păcat găsim la Isaia, în capitolul 14. Spune acolo: „Cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineața?” (Isaia 14, 12) A fost stea strălucitoare, căpetenia îngerilor. „Tu ai zis în cugetul tău: În cer mă voi sui. Deasupra stelelor cerului îmi voi așeza tronul.” (Isaia 14, 14) Și a căzut în întunericul adâncului. El însuși s-a făcut întuneric, el a făcut întunericul, bezna și atrage lumea la întuneric cu înșelăciunea. De asta a venit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să contracareze și să sfărâme mândria lui de fier. Că tare mare păcat este mândria… Și atâta umilință a avut Domnul, că S-a născut într-o iesle săracă. Era acel recensământ în Betleem, nu au găsit loc la casa de oaspeți. Și Maica Domnului era grea (însărcinată), iar Iosif a primit poruncă de la înger să o protejeze, că altfel era omorâtă cu pietre. Ce durere!

Maica Domnului cu cine îi făcut copilul, cu cine? Maica Domnului era fecioară, în naștere și după naștere. Când arhanghelul Gavriil îi spunea: Vei naște Fiu! Ea zice: Cum? Eu nu știu de bărbat! Duhul Sfânt Se va pogori peste tine și puterea Celui preaînalt te va umbri și vei naște Fiu. S-a pregătit, bineînțeles, că n-a fost ascunsă lucrarea Duhul Sfânt de Maica Domnului, chiar dacă au fost ascunse unele lucruri. Dar cât a suferit Maica Domnului! Dumnezeu i-a ascuns unele lucruri, ce frumoase sunt acestea și ce adânci.

Veneau din Nazaret la Ierusalim, cu Sfântul Iosif, să se închine la Templu, în fiecare an. La întoarcere, Pruncul Iisus, Care avea 12 ani, S-a pierdut. Ei credeau că e printre rude sau cu alți copii… Ce durere pe Maica Domnului! L-au căutat fără odihnă… După trei zile l-au găsit în Templul cu bătrâni, cu cărturarii și arhierei și I-au reproșat. Dar atunci ei au înțeles un lucru adânc… Domnul i-a răspuns și i-a zis: Pentru ce Mă căutați, oare nu știați că în Casa Tatălui Meu trebuia să fiu? Și Maica Domnului n-a mai zis nimic, punând cuvântul în inima ei.

Pr. Andrei: Ce frumos! Le-a dus mintea și sufletul într-un alt plan existențial, în cel duhovnicesc. Și sfinția voastră ne duceți acum cu gândul și cu inima de pe Muntele Sinai la Domnul Iisus și la Maica Domnului!

Pr. Iulian: Da! Și până la vârsta de 30 de ani, cum a stat El în smerenie, în ascultare, în anonimat… Ce model de viață smerită și ce învățătură ne dă Domnul! În Muntele Carantaniei, am fost și acolo, satana a venit să-L ispitească: Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, fă ca aceste pietre să se facă pâini și mănâncă, ai flămânzit. Mântuitorul tot din Scriptură îi răspunde: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu. V-am spus, trebuie să știți că sunt oameni care trăiesc fără mâncare: Enoh și Ilie. Alții nu știu, nu vor să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu.

Pr. Andrei: Da! Și alți Sfinți… Sfântul Cuvios Paisie cel Mare, Egipteanul, prăznuit pe 19 iunie, a trăit 70 de ani numai cu Sfânta Împărtășanie.

Pr. Iulian: Da. Da… Bineînțeles, la Dumnezeu toate sunt cu putință. (Marcu 10, 27) Și L-a ispitit din nou satana pe Mântuitorul, zicând: Aruncă-Te jos de pe aripa Templului – a îngăduit Dumnezeu, bineînțeles –, sari jos, căci este scris: Îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău. (Matei 4, 6) Iar Mântuitorul i-a răspuns tot din Scriptură: „Scris este să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău!” (Matei 4, 7) L-a suit apoi pe un munte înalt și Îi spune: Vezi lumea asta, e a mea! Era prințul întunericului, Dumnezeu a îngăduit. Dar încă nu s-a smerit. Domnul a îngăduit să aibă zăvoarele iadului, unde el, prințul întunericului, îi închide pe toți pe care îi înșală cu acul păcatului… Cu toate ispitele ne atacă și pe noi diavolul, dar Domnul l-a biruit… Și când I-a zis închină-Te mie, Domnul i-a zis: „Mergi înapoia Mea, satana, căci scris este Domnului Dumnezeu să te închini și numai Lui Unuia să-I slujești!” (Matei 4, 10) Pentru noi a biruit Domnul ispitele lui satan, numai El le poate birui.

Și a plecat cel rău până la o vreme. Care a fost vremea? A fost vremea Răstignirii! L-a urmărit pe Mântuitorul, prin Anna și Caiafa și prin Iuda trădătorul, L-au prins și L-au dat la răstignire. Și-a ales Mântuitorul Iisus Hristos cea mai grea suferință și moarte, răstignirea pe cruce, cum ar fi fost cel mai mare criminal. Prin răstignirea pe cruce a vrut să sfințească crucea, suferința. Și ce dureros! I-au bătut cuie în mâini, că știe omul unde să bată… Și aici L-a urmărit satana. Când L-a văzut răstignit, își zicea: N-a fost Dumnezeu. Nu Și-a adus zece legiuni de îngeri... Și tocmai atunci Mântuitorul a rupt zăvoarele iadului, ca un Dumnezeu ce era. Vedeți cât a suferit Dumnezeu, Fiul întrupat Hristos, din cauza lui Adam.

Să avem prezența lui Dumnezeu!”

Pr. Andrei: Domnul e dragostea lui Dumnezeu, jertfită de dragul nostru, al oamenilor.

Pr. Iulian: Omenii, de la început, mereu păcătuiesc. Dumnezeu i-a spus lui Adam: Din toți pomii poți să mănânci, toți din rai, numai dintr-unul să nu mănânci, al cunoștinței binelui și răului. Dar n-a ascultat!

Pr. Andrei: Iată ce păcat mare este neascultarea! Tot planul divin l-a dat peste cap!

Pr. Iulian: Da! Și s-a ascuns Adam. Căci zice că s-au golit de lumina dumnezeirii. Cum zice părintele Cleopa, s-au văzut goi, când au pierdut harul și lumina dumnezeirii. Și de-atunci blestemul neascultării asupra șarpelui, asupra pământului și asupra oamenilor…

Pr. Andrei: Și acest blestem s-a înmulțit prin păcatele oamenilor… S-a lungit și s-a lățit pe tot pământul și-n toată istoria…

Pr. Iulian: Da. De asta a fost nevoie de răstignire, și după răstignire Hristos să coboare în iad, că toți oamenii mergeau în iad.

Pr. Andrei: Da! Părinte, ați făcut un excurs prin Scriptură în istoria mântuirii, ne-ați dus cu gândul la Domnul Hristos, la Legea Lui, la suferințele și moartea Lui pe Cruce. Ce trebuie să facem? Mai concret, cum să aplicăm acestea în viața noastră?

Pr. Iulian: Să ne gândim mai mult la ce a făcut Dumnezeu pentru noi! Cum ne-a înzestrat cu minte, cu suflet viu. Să căutăm să-L cunoaștem și să avem prezența lui Dumnezeu. Să avem frica Lui! Prin cunoașterea Lui să ne cunoaștem pe noi înșine. Să-L iubim pe Dumnezeu și să ascultăm de El, să ne închinăm Lui. Să zicem tot timpul: Doamne, sunt în fața Ta! Ajută-mă! Nu mă lăsa! Tu vezi tot! Tu știi tot! Să ne rugăm cu această conștiință! Cu evlavie, cu frică de Dumnezeu, cu simțire. Căci se spune blestemat este acel om care face lucrurile lui Dumnezeu cu nesimțire, cu lenevie sau cu nebăgare de seamă. Să ne încredem în Dumnezeu mai mult decât în noi… Căci iarăși zice: „Blestemat este omul acela care se crede în om mai mult decât în Dumnezeu.” (Ieremia 17, 5)

Să ne întoarcem mereu la El, să-I zicem: Doamne, sunt în fața Ta, nu mă lăsa! Ajută-mă pe mine și pe familia mea! Să ne educăm copiii! Să le spunem că stăm în fața lui Dumnezeu, Care vede și știe tot. Să știm că suntem temple ale Duhului Sfânt și Duhul Sfânt locuiește întru noi. Să-i învățăm pe copii de mici să-L iubească pe Dumnezeu! Căci spre ce iubește mintea, acolo este atrasă… Dacă le vom spune că sunt fii ai lui Dumnezeu, că împărăția lui Dumnezeu este întru ei, acestea le vor fi în minte mereu.

Pr. Andrei: Mai ales dacă îi văd pe părinți făcând așa, învață de la ei!

Pr. Iulian: Să-i învățăm să-L pomenească pe Dumnezeu neîncetat, să se roage și pentru alții, pentru conducători, pentru pace în lume. Să-i cinstească pe dascăli, pe doctori, să citească cărți sfinte. Să-i învățăm că suntem trecători pe pământ și tot timpul să fim pregătiți pentru lumea cealaltă. Să-i învățăm că trupul este sluga sufletului…

Pr. Andrei: Adică să aibă ierarhia valorilor, sufletul mai important ca trupul, duhul mai important decât materia, duhovnicia mai de preț ca realizările lumești.

Pr. Iulian: Da! Acum este timpul să lucrăm cele ale lui Dumnezeu. Nu putem să slujim la doi domni. Să-L urmăm pe Hristos cu blândețe și bunătate, ca să nu plângem veșnic. Să lucrăm mântuirea, să înmulțim talanții, să sfințim sufletul și trupul, ca să așteptăm moartea cu bucurie.

Pr. Andrei: Mulțumim, părinte Iulian, pentru aceste învățături și sfaturi atât de bogate și de adânci duhovnicește. Ne-ați adus în suflet esența învățături evanghelice, biblice și patristice. Ne rugăm să vă dea Dumnezeu sănătate, să vă păstreze în harul Său.

Dumnezeu l-a întărit pe părintele Iulian, la cei 90 de ani ai săi, să ne vorbească mai bine de o oră, dându-ne și alte sfaturi personale. Un ostaș al nevoinței duhovnicești și al dragostei lui Hristos este și va fi mereu tânăr și râvnitor… Tinerețea veșnică a lui Hristos părintele Iulian o poartă în suflet și în ființa sa întreagă. Cuvintele sale duhovnicești, rugăciunile sale fierbinți sunt cu putere multă. Ele ne pot folosi pe noi, pe cei mulți, astăzi și peste veacuri.

Întru el trăiește și lucrează Hristos, Duhul Său cel Sfânt, cu pacea, cu iubirea, răbdarea și sfințenia Sa. Duhovnicia părintelui Iulian bucură, pacifică și întărește sufletele. El se numără deja în ceata cuvioșilor părinți sfinți ai Muntelui Athos din ultimii 40 de ani.

Cu drag i-am închinat aceste rânduri, rugându-ne lui Dumnezeu și Maicii Domnului ca Domnul Hristos să ne facă parte, atât cât putem cuprinde, de harul, de virtuțile și binecuvântarea sa.

Sursa : Lumea monahilor 144 / 20 iunie 2019.
Mulțumim lui George Crasnean pentru îngăduința de a prelua acest material pe blogul Sfântul Munte Athos.

AUDIO: Grupul Nectarie Protopsaltul – Slujba Vecerniei Nefăcutei de Mână Icoane „Prodromița”

„Slujba Paraclisului nefăcutei de mână icoane PRODROMIȚA” – Cântări interpretate de grupul psaltic NECTARIE PROTOPSALTUL condus de Sabin Preda.

Slujba a fost alcătuită în grecește de Dr. Haralambos Busias, imnograful Patriarhiei Alexandriei, și a fost tradusă de diaconul Constantin-Cornel Coman, păstrându-se metrica originalului.

Achiziționați CD-ul de >> AICI <<