Category Archives: Cuvinte duhovnicești

Cuvânt de învățătură rostit de Gheronda Ștefan (Nuțescu) la Schitul Darvari – 26 septembrie 2021

Cuvânt de învățătură rostit de Gheronda Ștefan Nuțescu la Schitul Darvari (București)- 26 septembrie 2021.
Gheronda Ștefan Nuțescu este unul dintre cei mai renumiți părinți români din Sfântul Munte, starețul Chiliei Buna Vestire – Schitul Lacu, neobosit traducător al cărților apărute sub egida Evanghelismos, editura care, printre multe altele, a făcut cunoscute cărțile Sfântului Paisie Aghioritul în limba română.

Despre timpurile din urmă, („timpul rugăciunii”), cu avva Iulian Prodromitul

George Crasnean

De multe ori am fost în Athos (168 de pelerinaje), dar cu dor am dorit să revăd athoniții anul acesta. Poate și pentru că e tot mai dificil să ajungi în „Grădina Maicii Domnului”, dar și pentru că avva Iulian (Prodromitul) a mai albit de ani (95/96), iar eu voiam să`l mai întreb câte ceva despre cele ce se mai petrec la noi, în lume.

Așa că am făcut un test PCR și am plecat către Muntele Sfânt, împreună cu George și Marian. Traseul nostru trece neapărat prin Stavros, pe la Vassilis Krezas și pe la celebrul său restaurant „Agnanti” („Priveliște”, în greaca veche). L`am iscodit puțin pe Vassilis (care vorbește bine graiul nostru) despre numărul mic de turiști și pelerini din Grecia, dar el a dat din umeri neputincios spunându`mi că nici ei nu înțeleg ce se întâmplă cu adevărat, de ce se îngreuiază accesul turiștilor în țara lor. Încerca doar să se bucure de faptul că poate să`și țină localul deschis (în Grecia au fost închise timp de șase luni: noiembrie 2020 – mai 2021) și speră că molima aceasta va înceta.

Prima schimbare am constatat`o chiar în dimineața celei de`a doua zi: nu puteai să`ți ridici Diamonitirion-ul (permisul de intrare în Athos) până nu`ți mai făceai un test rapid antigen. Nu conta că ești vaccinat, sau că nu trecuseră 72 de ore de la ultimul tău test PCR: trebuia să te supui ridicolei scobiri în nas ca să poți păși pe pământ sfânt! Și ca să`ți mai taie din dorința de sfințire, Panagiotis (Christiadis, supervizorul Grafiei – Biroului de Pelerinaje athonite) nu`ți dădea voie să urci pe corabie până nu`ți puneai masca „corect”(?!) pe față. După ce am urcat pe „Axion Estin” am numărat pelerinii: 21 în salon și 14 pe covertă! Cred că pe ferry-boat mai erau vreo trei-patru monahi aghioriți și două camioane. Atât. Prin comparație, până în 2019, nu aveai unde să arunci un ac pe corabie, de atâta lume și mașini. Ba încă, uneori, mai adăugau încă un ferry în cursă!

Am coborât la Dochiariou, unde ne aștepta fratele Constantin cu mașina Prodromului (trimisă de grijuliul stareț Atanasie). Aș fi voit a grăi cu părintele Mina aici, dar m`am folosit și de părintele Calist care mi`a spus că starețul nu i`a obligat să se vaccineze, ci le`a spus că „fiecare e liber să facă cum vrea în privința aceasta”. În alte mănăstiri stareții le`au sugerat monahilor să se vaccineze iar aceștia au făcut „ascultare”. „Deci, ia seama, mulți s`au vaccinat – împotriva convingerilor lor – din… ascultare!”. Așa au ajuns unele mănăstiri grecești athonite vaccinate în totalitate.

Am intrat și prin Careia să mai târguim câte ceva pentru prodromiți însă, fiind vremea amiezii și nefiind pelerini, nu era nici țipenie prin „capitală”. Nu cred că am văzut atâta pustietate în Karyes vreodată. Un singur șofer basarabean asculta știrile în limba rusă pe pragul Grafiei. Cu el am mai sporovăit până a deschis Yorgos prăvălia și așa am aflat cum și`a găsit sfârșitul unul dintre cei mai vechi prieteni ai mei din Athos: Petru Bardos. Dumnezeu să`l numere cu cei dragi ai Lui, că era om bun și iscusit șofer pe drumurile athonite!

Prodromu arată foarte bine ca așezământ românesc aghiorit. Râvna și priceperea starețului și a obștii sale se văd de la intrarea în schit: eu nu m`am gândit niciodată că starețul ar putea schimba chiar și modelul pietrelor de pe aleea ce duce către biserică, însă meșterii pietrari tocmiți de părintele Atanasie tocmai asta făceau! Om cu adevărat bun și foarte harnic, starețul Prodromului nu trebuie căutat undeva anume, căci e mereu unde nu te aștepți. De aceea eu mă așez pe o bancă (de obicei în apropierea unui loc unde se lucrează) și aștept, căci este imposibil să nu apară și egumenul îndată, cu ceva treabă, pe acolo. Deși e doar de zece ani stareț al Prodromului, el a reușit într`adevăr, să schimbe fața schitului.

Am dorit de toți prodromiții cum dorești de familia ta dragă, dar mai cu seamă de părintele Iulian. „Bătrânul” e cu adevărat bătrân acum – căci a purces spre nouăzeci și șase de primăveri – și singurul care are curajul să`mi zică… „flăcău” la anii mei (căci eu sunt doar cu treizeci și cinci de ani mai mic decât el!).

L`am întrebat pe avva ce să fac în vremurile acestea și mi`a zis să mă rog. A spus că acum, într`adevăr, a venit timpul rugăciunii: „Măi, uite ce`i: ceea mai mare boală a omului este păcatul. Mai mare decât orice molimă de`asta. Și primul semn de boală este atunci când omul nu se mai roagă. De asta să nu te vaccinezi cu niciun chip! Mai bine să`ți pierzi viața asta, lumească, decât să te vaccinezi! Aleargă la Dumnezeu! Nu este Hristos doctorul sufletelor și al trupurilor noastre? Nu El pe cei care aveau trebuință de vindecare îi făcea sănătoși (Luca IX, 11)? Roagă`te și zi ca psalmistul: Miluiește`mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă`mă, Doamne, că s`au tulburat oasele mele. (Psalm VI, 2). Și cine va mai întreba, tot așa să`i spui. Să le spui că așa am zis eu. Așa să le spui”.

Cu toate că era tare obosit și tulburat, am îndrăznit și l`am mai întrebat și despre ispitele care vin de la cititul Psaltirii. M`a sfătuit însă să ascult ce`mi va spune ucenicul său despre aceasta. Iar ucenicul a zis: un frate al nostru avea mare râvnă la psaltire și negrăind cu duhovnicul despre aceasta, a venit dracul curviei peste el. Negăsind el scăpare dintru aceasta, a alergat la duhovnic. După ce l`a dojenit puțin, acesta i`a spus să`și pună mâna pe umărul său. Iar dacă s`a rugat bătrânul în taină, după ce a plecat fratele, s`a aflat izbăvit de patima curviei. „Deci George, de astfel de duhovnici este trebuință: care să te acopere cu harul lor și să te scoată din păcat atunci când ești copleșit de patimă. Sfaturi pot să`ți dau și eu. Chiar bune. Însă de har este nevoie atunci când ești biruit de potrivnicul”.

Îndată m`am și gândit atunci la avva Paisie (Olaru), care plângea pentru ucenicii săi și făcea canon în locul lor, căci știa că nu pot duce cât ziceau Sfinții Părinți că e de folos pentru tămăduirea lor. Și la părintele Paisie (Vasilioglu) de la Frăsinei, care şi’a făcut crucea de mormânt cu mai bine de un an înainte de moarte (ianuarie 2007) şi iată ce şi’a scris pe ea: Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai ascultat rugăciunea tâlharului pe cruce şi l’ai mântuit pe el, cel dintâi dintre păcătoşii cu care ai deschis raiul; Tu, Cel ce nu ai alungat de la Tine pe vameşul şi pe desfrânata; ascultă şi acum smerita mea rugăciune pentru toţi credincioşii pe care i’am spovedit şi le dă celor vii iertarea păcatelor şi mântuirea lor, iar celor răposaţi, odihnă şi fericire veşnică! Amin! Ianuarie 2007

Și iată așa am plecat din Athos: căutând duhovnicul…

Prodromu, la 13 august 2021, în ultimul – nădăjduiesc că nu și cel din urmă – pelerinaj athonit.

Text de George Crasnean. 

Sursa: Revista Lumea credinței nr. 215 / 01 septembrie 2021.

Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos  

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

„Gheronda Efrem din Arizona – Înger pământesc” – omilie a ÎPS Athanasie, mitropolit de Limassol (audio, subtitrare în ro + link text PDF)

ÎPS Mitropolit Athanasie de Limassol descrie, în această omilie minunată, viața sfântă a Cuviosului Efrem Arizonitul (Filotheitul), care a întemeiat 19 mănăstiri ortodoxe pe continentul nord-american.

Pe lângă aceasta, ÎPS Athanasie ne arată aici importanța Sfinților contemporani, ne dezvăluie experiențele pline de Har pe care le-a trăit el însuși alături de Gheron Efrem și câteva din minunile Părintelui.

De asemenea, Mitropolitul ne spune care sunt cele 3 lucruri pe care ni le-a lăsat drept predanie acest mare Sfânt al vremurilor noastre. Această omilie a fost rostită la doar 10 zile după adormirea lui Gheronda Efrem († 8 dec. 2019) și este foarte folositoare de suflet.

Omilia poate fi citită în format PDF aici: https://drive.google.com/file/d/1kVet_qvN5dQyLet1ITkRa-lKyjMjsB29/view

Nouă apariție editorială: Arhimandritul Efrem Vatopedinul – „Gheronda Iosif Vatopedinul, un surâs din veșnicie”, editura Bonifaciu, 2021

„Gheronda Iosif Vatopedinul, un surâs din veșnicie”
Autor: Arhimandritul Efrem Vatopedinul
Editura Bonifaciu, 2021 / ediție copertată
Format: 16 x 24 cm
608 pagini / 132 fotografii color
Traducere din limba greacă: Mănăstirea Diaconești

„Gheronda Iosif Vatopedinul” nu este o carte, ci este duh și este viață (cf. Ioan 6, 63). Este parcursul unui om care la 15 ani L-a văzut pe Hristos viu, L-a urmat pe calea pătimirii, a fost defăimat, prigonit, a murit și a surâs după moarte, adeverind Învierea. Iar ucenicul lui a văzut și a mărturisit (cf. I Ioan 4, 14), așternându-i viața în scris, atât cât este cu putință cuvintelor a o cuprinde. Cartea cuprinde și o bogată colecție de fotografii din arhiva Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped și apare în condiții grafice deosebite.

Pregustări”…
Blândețea, bunătatea, pacea lină și mai presus de minte a Duhului Sfânt ce sălășluia în inima lui Gheronda Iosif erau o necurmată învățătură duhovnicească pentru cei tineri. Această pace era atât de adânc înrădăcinată înlăuntrul său și adăpa întreaga sa lume lăuntrică, încât și în momentele cele mai grele – omenește vorbind – de clevetiri și prigoniri, ea nu slăbea, ci îl întărea lăuntric. Mulți îi vedeau chipul strălucind, mai ales după ce primea Sfânta Împărtășanie, de care se apropia întotdeauna cu zdrobire de inimă și cu nenumărate lacrimi. Această slavă dumnezeiască pe care o purta înlăuntrul său strălucea adesea și în afară, când rostea cuvinte de învățătură în cercuri mai largi sau mai restrânse de oameni.

Purtarea sa cu totul nobilă, nefățarnică, plină de lepădare de sine și de dragoste stârnea de la sine uimire și respect în cei care trăiau lângă el și îi vedeau petrecerea de fiecare zi – desigur, fără ca el să dorească să trezească acest respect. Dimpotrivă, dumnezeiescul har ce sălășluia pururea înlăuntrul lui îi dădea simțământul duhovnicesc că era ”cel mai netrebnic dintre toți oamenii”.

Scria: „Nu am dorit nimic pe acest pământ, sufletul meu iubit, nici cinste, nici vrednicie, ci cu săracele mele puteri, precum zice cuvântul, în toată viața mea, «trebuințelor mele și celora ce sunt cu mine au slujit mâinile acestea» (Fapte, 20, 34) și nu am urmărit prin vreo purtare vicleană să îi fac pe alții să mă cinstească și să mă slujească. Vreau să mă mântuiesc și spre aceasta mă grăbesc, spre aceasta îmi îndrept toate săracele mele puteri”.

Era omul care putea să tămăduiască sufletele rănite de păcat, ținute în legăturile unor patimi vechi și ale înrobirilor de tot felul. Acele suflete pe care alți duhovnici le-ar fi ocolit din pricină că erau anevoie de tămăduit – ba adeseori chiar cu neputință de tămăduit omenește –, Gheronda le primea cu multă bucurie, pentru că Îl vedea în acești oameni pe Însuși Hristos. Niciodată nu gândea ceva disprețuitor despre aceste suflete, iar dacă îl ascultau, le dăruia tămăduirea în Hristos.

link pentru comandă online AICI

Vezi și o scurtă prezentare video a ediției în limba greacă (cu subtitrare în română):

Gheronda Eftimie Aghioritul – Despre Vaccinarea obligatorie

Υποχρεωτικός-εμβολιασμός

Acest text este răspunsul dat unei stareţe din Grecia, de către părintele Eftimie din Capsala, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul, cu ocazia Praznicului Cincizecimii (2021).

Cinstită Maică Stareță, binecuvântați!

Am primit scrisoarea D-voastră de ceva vreme și vă cer iertare că am întârziat să vă răspund din pricina lipsei de timp.

Într-adevăr, am dificultăți în a răspunde la scrisori, însă, fiindcă v-am văzut neliniștea cu privire la toate cele care se întâmplă în zilele noastre, precum și buna dispoziție de a lucra potrivit cu voia lui Dumnezeu, vă răspund.

Nu vă cunosc, și e greu să ne întâlnim, așa cum doriți. La întrebarea dumneavoastră, dacă puteți să îmi comunicați răspunsul și altora, nu am nicio împotrivire.

De altfel, părerile mele cu privire la virusul Corona și vaccin sunt cunoscute, și cam aceleași lucruri le spun și pelerinilor, atunci când mă întreabă.

Zilnic sosesc pelerini în Sfântul Munte, „ca valurile mării tălăzuite”, iar unii și la Chilia noastră. Toți aceștia, precum și toți cei care trimit scrisori, au o frământare și o întrebare: „Ce se va întâmpla cu vaccinarea obligatorie?” Toate celelalte probleme care îi sufocau până acum le-au pus pe plan secundar.

Excelența sa, Primul Ministru al țării noastre, în încercarea sa de a înfrunta epidemia cauzată de virusul Corona, a impus un control sever, care pare că depășește puterea de rezistență a poporului.

A impus cele mai severe măsuri restrictive, cele mai mari amenzi și cele mai lungi perioade de lockdown dintre toate țările Europei. A intervenit incompetent în chestiunile liturgice ale Bisericii, închizând bisericile și lipsindu-i pe credincioși de ajutorul Sfintelor Taine, prin măsuri deosebit de severe și inechitabile pentru creștini.

Faptele sale îi vădesc dispoziția de a umili și de a vlăgui Biserica.

Această încercare neconstituțională și ilegală a Primului Ministru și-au asumat-o, cu dumnezeiască râvnă, unii episcopi să o pună în practică, amenințând și constrângând preoți, monahi și pe poporul lui Dumnezeu să se vaccineze. Au ei această autoritate de a-i constrânge să se vaccineze fără voia lor?

Mântuitorul nostru Hristos îi vindeca doar pe cei care îi cereau tămăduire. Pe ceilalți bolnavi, înainte de a-i vindeca, îi întreba: „Vrei să te faci sănătos?” Nici nu ne tămăduiește, nici nu ne mântuiește fără voia noastră, deși dorește nespus să ne mântuim. Dumnezeu nu ne suprimă libertatea, ne cinstește libertatea de alegere, pe care El însuși ne-a dat-o. Așa cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „pe cei care nu vor, Dumnezeu nu îi silește” (PG 51, 143).

„Salvatorii” noștri de astăzi nu ne iau în considerare. Sub pretextul sănătății, ne suprimă libertatea. După frica de virus, a venit teroarea pricinuită de vaccinarea obligatorie.

Trăim, din nefericire, dezbinarea, ura și divizarea poporului în categorii omenești. Situația de astăzi amintește puțin de Grecia din timpul războiului civil. Ea pregătește și anunță perioada Antihristului.

Așa cum atunci vor fi excluși de la magazine, din locuri publice și de la călătorii toți cei care nu vor avea pecetea, în chip asemănător, dacă va fi pus în aplicare certificatul de vaccinare, vor fi excluși de peste tot toți cei care nu se vor vaccina. Elementele comune sunt frica, constrângerea, urmărirea.

Chestiunea virusului Corona este desigur, la prima vedere, medicală, însă a devenit mai mult politică. Mai mult vorbesc politicienii și jurnaliștii. E și o chestiune economică, și a devenit un mijloc de impunere și verificare. În orice caz, este și o chestiune duhovnicească, deoarece sub pretextul virusului se suprimă libertatea noastră de alegere, în timp ce pentru crearea vaccinului au fost folosite celule de avorton; (AstraZeneca şi Sputnik-V au recunoscut oficial folosirea celulelor din fetuşii umani, ceea ce a scandalizat şi Vaticanul).

Există mărturii răspândite, care cresc neîncetat, cum că în aeroporturi există un aparat care îi identifică pe cei vaccinați și că pe anumite telefoane care au o anumită aplicație apare un număr cu 12 cifre atunci când se apropie un om vaccinat, elemente doveditoare că prin vaccin poate fi urmărit cel vaccinat.

Cu privire la toate acestea ne vor lămuri specialiștii, și cred că Dumnezeu va descoperi întregul adevăr.

S-au pus la dispoziție mulți bani și s-a făcut multă publicitate pentru acest faimos vaccin. Destui oameni l-au făcut cu dispoziția de a-și proteja sănătatea. E dreptul lor. Ne dorim sincer ca nimeni dintre cei vaccinați să nu pățească vreodată ceva. Dar să îi lase în pace pe oameni să hotărască ei în mod liber. Nimeni nu trebuie și nu are dreptul să îi constrângă, în niciun fel, să se vaccineze pe toți cei care nu vor să facă vaccinul.

Nu suntem contra vaccinurilor la modul general. Vaccinurile verificate de odinioară i-au salvat pe mulți. Vaccinurile mai noi au destule efecte nedorite. În special față de acest vaccin oamenii au temeri justificate.

E un vaccin care a devenit prin lege obligatoriu înainte de a fi creat, au ridicat posibilitatea de a fi trase la răspundere și despăgubirile de la firmele producătoare, atât de repede a fost pus în uz fără a fi testat suficient, nu îi acoperă cu totul pe cei vaccinați și în fiecare zi aflăm despre efecte adverse grave și despre decese ale celor vaccinați. Aceste informații le aflăm nu doar din statistici, ci și de la cunoscuți și de la rude.

Așa cum am plâns la moartea din pricina virusului Corona a persoanelor cunoscute și a rudelor, așa plângem acum pentru cei bolnavi și care au murit de pe urma vaccinului. De la Scylla (virus) singura soluție este să mergem la Caribda (vaccin problematic)? Nu există vindecare de acest virus?

Nu sunt medic ca să emit o părere. Cunosc însă medici care i-au tratat cu succes cu antibiotice, vitamine și alte medicamente pe cei bolnavi de acest virus. Un medic, cunoscut de-al meu, a dat antibiotice și alte medicamente la sute de bolnavi și nimeni nu a murit.

Există vindecare pentru acest virus, însă unii nu o vor. Promovează doar vaccinul. Am citit declarațiile cunoscute ale omului de știință francez, Luc Antoine Montagnier, deținătorul premiului Nobel, care a zis: „există terapii eficiente care sunt și ieftine, precum azitromicina și hidroxiclorochina. Vaccinul nu e terapie. Cercetarea trebuie să se întoarcă spre o abordare terapeutică”.

Dacă ar fi fost, într-adevăr, testat și ar fi prevenit eficient fără efecte adverse și decese, lumea ar fi fost încredințată lăuntric și nu ar fi fost nevoie de toată această propagandă și de presiune. Ei singuri ar fi cerut vaccinul. Destul a fost îngreunat poporul nostru de pe urma acestei povești dureroase a virusului Corona. Să îl lase, în cele din urmă, pe fiecare să acționeze liber potrivit cu judecata lui, fără presiuni.

În acești ani dificili pe care îi trăim, mai mult decât în orice altă epocă, scăparea noastră și mântuirea noastră este Biserica noastră. Biserica este nu doar arca ce ne mântuiește, dar este pentru chestiuni dificile. Acolo unde știința și strădania omenească nu pot să ajute, Biserica, atunci când își folosește mijloacele ei duhovnicești și propriile sale medicamente mântuitoare, face posibile pe cele imposibile și tămăduiește orice boală și poate să facă să dispară orice pandemie, oricât de contagioasă și de letală ar fi aceasta, așa cum ne învață istoria Bisericii noastre.

Așa cum Arca lui Noe, care preînchipuia Biserica, cuprindea și animale curate, și necurate, așa și Biserica noastră cuprinde sfinți și păcătoși, drepți și nedrepți, purtători de mască și nepurtători de mască, vaccinați și nevaccinați. Toți încap în casa lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să îi divizăm pe oameni, nici să îi considerăm pe cei vaccinați ca ca oameni pecetluiți care s-au lepădat de Hristos. De asemenea, nici cei vaccinați să nu îi mustre și să nu îi preseze în mod insuportabil pe toți cei care nu vor să facă vaccinul, așa cum se întâmplă de obicei. Poate că în viitor, atunci când se va descoperi adevărul despre vaccin, mulți se vor căi că l-au făcut, așa cum s-au căit deja câțiva. Deja s-a făcut anunțul că două firme cunoscute și-au retras vaccinurile pe motiv că erau periculoase. Cu astfel de vaccinuri vrea Primul nostru Ministru să zidească mult lăudatul zid al imunității? Iar pentru toți cei care au suferit o vătămare iremediabilă a sănătății lor și pentru toți cei care au murit, nu are nicio răspundere? Se joacă cu sănătatea și cu viața oamenilor. Mai este posibil să credem în continuare că aceștia se interesează de sănătatea noastră?

Cinstită Maică Stareță, cu aceste puține cuvinte îmi aștern în scris durerea și vă răspund la întrebarea care e asemănătoare cu frământarea și problematizarea multor oameni. Mă neliniștește dezbinarea poporului nostru.

Partidele de la început au împărțit și au divizat poporul. Biserica noastră ne unește întreolaltă într-un trup, avându-L cap pe Hristos. Până și numele de Biserică este un nume al unității. Istoria învață că ori de câte ori poporul s-a dezbinat, a urmat o catastrofă. Ori de câte ori vrăjmașii poporului nostru au pus la cale și „au cugetat rele” împotriva noastră, mai întâi au pregătit dezbinarea poporului.

Înainte de căderea Constantinopolului l-au dezbinat între unioniști și antiunioniști prin uniri mincinoase; înainte de catastrofa din Asia Mică, între regaliști și cei de partea lui Venizelos; înainte de războiul civil erau împărțiți între comuniști și naționaliști, iar înainte de invazia turcilor în Cipru, poporul a fost dezbinat între macarieni și anti-macarieni.

În astfel de împrejurări soluția nu este supunerea Adevărului la rătăcire de dragul unității, ci lupta dezinteresată ca Adevărul, care ne face liberi, să precumpănească.

Avem nevoie de pocăință și de rugăciune ca Dumnezeu să pună sfârșit încercării. Duhul Sfânt, a Cărui pogorâre o sărbătorim, „cheamă pe toți la unitate”. Fiindcă este și Duhul Adevărului, fie ca El să ne descopere tot adevărul cu privire la vaccinuri.

Îmi doresc ca Dumnezeul cel Treimic să dea harul său tuturor celor care lucrează cu osteneală și cu sinceritate pentru sănătatea oamenilor, tuturor celor care respectă libertatea și care se luptă pentru unitatea poporului, dând nădejde și întărind credința lui.

Cu iubire frățească întru Hristos și nesfârșite rugăciuni,

Ierom. Eftimie, Chilia Învierii, Sfântul Munte

7/20 Iunie 2021

Sursa 1 (RO)

Sursa 2 (GR)

via Pater Mihail

Arhimandritul Zaharia (Zaharou) de la Essex: Slujirea proorocească a cuvântului lui Dumnezeu la Sfântul Sofronie

Hristos este minunea care ne uimește. El este semnul lui Dumnezeu pentru toate generațiile până la sfârșitul veacurilor, căci în Persoana Sa fiecare impas și-a aflat ieșire. În timpul vieții Sale pământești „El trăia tragedia întregii omeniri, dar nu în El Însuși se afla aceasta”[1]. Dimpotrivă, înaintea negrăitei Sale Patimi, El le-a dăruit pace ucenicilor Săi.

În Persoana lui Hristos S-a descoperit Dumnezeul Cel nepătruns și veșnic, însă și omul cel adevărat, așa cum l-a gândit Dumnezeu mai-nainte de întemeierea lumii în sânul Sfintei Treimi, în Sfatul Său cel minunat și mai-nainte de veci. În Persoana Sa toate s-au împlinit, căci El este „Calea, Adevărul și Viața”[2].

În același chip toți Sfinții, fiind următori ai lui Hristos, sunt și ei semne ale lui Dumnezeu pentru generația lor, căci dau o dezlegare „nu din lumea aceasta” problemelor cu care se confruntă, fie ele filozofice, psihologice sau teologice. Ei trăiesc în chip firesc „tragedia omenirii pe de-o parte, și pacea lui Hristos, pe de alta”[3].

„Apropia-se-va omul și inima, adâncă”[4]. Este anevoie a vorbi despre Sfinți, pentru că omul care încă trăiește în îngrădirile lumii văzute, nici nu își poate închipui adâncurile inimii om cu viață sfântă, durerea pocăinței și a iubirii lui, nemărginirea pe care rugăciunea sa o străbate asemenea fulgerului, lărgimea duhului său.

Viața Sfântului Sofronie după trup a durat aproape un veac, însă viața sa duhovnicească este de nepătruns. Așa cum el însuși scrie despre încercarea sa de a descrie chipul duhovnicesc al Starețului Său, Sfântul Siluan: „Cel ce s-a adâncit cu mintea curată într-o încordată contemplare a omului său lăuntric, acela va înțelege neputința de a urmări pe deplin fie și un scurt răstimp al curgerii vieții sale, va cunoaște neputința de a surprinde desfășurările vieții duhovnicești ale inimii, care în adâncul lor ating acea ființare unde de acum nu mai există desfășurări. Și totuși, în lucrarea de față, înaintea mea se află anume această sarcină: a schița desfășurarea lăuntrică a devenirii duhovnicești a marelui nevoitor”[5]. Așadar, nu putem vorbi despre Sfântul Sofronie fără a-i împuțina măreția. Însă la porunca Duhului și împotriva dorinței sale de a trăi astfel încât „să nu se arate oamenilor”[6], el ne-a lăsat totuși scrierile sale. Și cea mai bună cale de a cunoaște chipul duhovnicesc al acestui om sfânt este aceea de a-i citi cărțile. Fiecare rând este rodul rugăciunii sale și îl aflăm întreg în cuvintele lui.

Sfântul Sofronie a primit marea binecuvântare de a se desfăta întru vederea Luminii nezidite încă de prunc, însă din primii ani ai tinereții sale a simțit totodată foarte pătrunzător absurditatea și deșertăciunea vieții vremelnice. Din rătăcirea intelectuală pe căile străine ale meditației transcendentale s-a întors atunci când Dumnezeu i-a pus înainte mântuitoarea descoperire sinaitică: „EU SUNT CEL CE SUNT”[7]. În pocăința sa el „se ruga ca un nebun, cu mult plânset, care îi zdrobea până și oasele.”[8] Strigătul rugăciunii sale străbătea „până la obârșiile pierzaniei întregii lumi”[9].

Părintele Sofronie „fierbinte a iubit pe Iisus Hristos, Dumnezeu-Făcătorul nostru și Dumnezeu-Mântuitorul” și astfel, „neapărat”, potrivit propriilor sale cuvinte, a trăit „două stări care par potrivnice: pogorârea în iad (cel al pocăinței și al iubirii) și înălțarea la ceruri”.[10]

Până la sfârșitul vieții sale el a vorbit cu nesfârșită recunoștință despre Părintele său întru Domnul, Sfântul Siluan, pe care l-a numit „cel mai important eveniment al vieții sale”[11], cea mai mare binecuvântare, și a atribuit fiecare dar de sus rugăciunilor sale. El socotea că menirea vieții sale și cea mai mare datorie a sa este aceea de a sluji cuvântului Părintelui său.[12]

Sfântul Sofronie a viețuit printre noi cu mare simplitate. Era cald și iubitor, însă nu puteai uita o clipă că era nelumesc în asemănarea sa cu Hristos. Avea o altfel de minte, altfel de simțăminte, altfel de gânduri. Fiecare contact cu el era o deschidere a vieții. Când își deschidea gura era ca și cum prindea cuvântul de la Dumnezeu și îl cobora pe pământ. Mai degrabă, el însuși întrupa cuvântul lui Dumnezeu în viața sa. După cum mărturisește în scrierile lui, „cuvintele lui Hristos asemenea focului s-au împărtășit minții și inimii mele, iar eu am învățat a gândi asemenea Lui, căci cuvântul Lui s-a făcut viața mea.”[13]

Desigur, atunci când spunem că Starețul era om al cuvântului lui Dumnezeu, nu ne referim la faptul că vorbea despre cuvântul lui Dumnezeu, ci că era un purtător al puterii celei de-viață-dătătoare a Dumnezeului personal. Cuvântul dumnezeiesc răsuna ca o alăută în inima sa, fie că era treaz sau dormea. Cu alte cuvinte, era purtător al cuvântului care se naște în inimă prin rugăciune și care înnoiește pe om atunci când îl cercetează, iar atunci când îl împărtășește celorlalți le înștiințează inimile cu har,[14] îi preschimbă și îi înnoiește, arătându-le căile mântuirii.

Adesea am fost martori la minuni în prezența sa, unele de-a dreptul uimitoare. Însă el nu le căuta niciodată, nici nu le dădea prea multă atenție. Se ruga pentru cei bolnavi pentru că îi era milă de oameni și dorea ca durerea lor să se împuțineze, însă ținta de căpătâi a rugăciunii sale avea inima aproapelui. El știa că cea mai mare minune din toată lumea zidită este unirea inimii omului cu Duhul lui Dumnezeu. De aceea era mistuit de dorirea de a sluji acestei uniri a ființării vremelnice și pământești a omului cu Lumina veșniciei lui Dumnezeu.

El sublinia însemnătatea chemării Numelui Domnului Iisus pentru ca impasul tragediei omenești să fie biruit și pentru ca omul să se nască întru Împărăția cea veșnică. Precum însuși spune despre sine: „Când durerea inimii ajunge până la hotarul putințelor trupești, chemarea Numelui lui Iisus Hristos aduce o pace care ține omul în viață.”[15]. „Chinuia” cu rugăciune de foc tot ceea ce făcea sau spunea.

De asemenea, dădea cea mai mare însemnătate Dumnezeieștii Liturghii, a cărei slujire îl răpea cu totul și îl însufla. Spunea că în vremurile noastre, când nu mai putem afla condiții prielnice pentru viața isihastă, dacă slujim Dumnezeiasca Liturghie cu luare aminte, cu frică și cu pregătirea cuvenită, ea va da la nivelul duhului aceleași roade, va aduce aceeași sfințire ca și rugăciunea inimii. De aceea ținea cu tot dinadinsul să le împărtășească monahilor săi și tuturor celor care îi cereau ajutorul, iubirea sa pentru Taina Dumnezeieștii Euharistii și cunoașterea unei mai adânci apropieri de ea.

Precum Moise dorea să vadă proorocind întreg norodul lui Dumnezeu, așa și Sfântul Sofronie tânjea a le împărtăși celor din jurul lui suflarea Sfântului Duh, râvna unui artist. El chiar spunea că credinciosul trebuie să fie artist în viața sa duhovnicească. Așa cum artiștii sunt stăpâniți de obiectul artei lor și se străduiesc a afla o desăvârșită expresie pentru însuflarea lor, așa și creștinul trebuie să fie stăpânit de Hristos și să se străduiască a-și șlefui legătura cu El și a alerga „ca doar Îl va prinde, întrucât și el a fost prins de Hristos Iisus”[16].

Pentru unii, aproapele devine piedică, pentru alții chiar iad, în vreme ce pentru Sfinții noștri Părinți Siluan și Sofronie, fratele era viața lor. Dumnezeu le-a lărgit inima ca să îmbrățișeze cerul și pământul, precum Hristos Și-a întins sfintele Sale mâini pe Cruce pentru a-i îmbrățișa pe toți oamenii.

Drept concluzie, vom cita cuvintele Sfântului:

„Un singur sfânt este un fenomen cât se poate de prețios pentru întreaga omenire. Sfinții, prin simplul fapt al existenței lor, fie și necunoscută lumii, dar cunoscută lui Dumnezeu, fac să se pogoare pe pământ, peste întreaga omenire, marea binecuvântare a lui Dumnezeu. Din pricina unor sfinți necunoscuți lumii se schimbă curgerea evenimentelor istorice și chiar cosmice, drept care fiecare sfânt este un fenomen de însemnătate cosmică ce depășește hotarele istoriei pământului și trece în lumea veșniciei. Sfinții sunt sarea pământului; ei sunt sensul ființării lui; ei sunt rodul pentru care el se păzește. Iar când pământul va înceta a rodi sfinți, se va ridica de la dânsul puterea ce păzește lumea de năpaste.”[17]

De aceea Părintele Sofronie socotea ca semn de viață autentică și sfântă rugăciunea pentru întreaga lume, prin care omul lui Dumnezeu, lărgit prin harul Sfântului Duh, înfățișază înaintea lui Dumnezeu fiecare suflet care a venit întru ființă de la întemeierea lumii și care se va naște până la sfârșitul lumii.

Un alt criteriu de viață autentică și sfântă pentru Sfântul Sofronie era iubirea și rugăciunea pentru vrăjmași. Acest fenomen dovedește prezența Sfântului Duh, căci fără harul Acestuia o asemenea virtute nu poate exista în lumea aceasta.

Sfântul Sofronie dă mărturie pentru faptul că iubirea de vrăjmași este semnul prezenței Duhului Sfânt și al adevărului lui Dumnezeu, care îndreptățește ființarea vremelnică a omului și îl duce la viața cea netrecătoare care împărățește în sânul Sfintei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Arhimandritul Zaharia (Zaharou) de la Essex

Sursa: pemptousia

Bibliografie:

[1]ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Despre rugăciune, trad. Ierom. Rafail Noica, Editura Accent Print, Suceava, 2019, p. 65.
[2] Vezi Ioan 14:6.
[3] ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Taina vieții creștine, trad. Ierom. Rafail Noica, Editura Accent Print, Suceava, 2014, p. 233.
[4] Ps. 64:6 ((Biblia de la București, 1688).
[5] ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Cuviosul Siluan Athonitul, trad. Ierom. Rafail Noica, Editura Accent Print, Suceava, 2015, p. 14.
[6] Cf. Mat. 6:5.
[7] Ieș. 3:14.
[8] ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, Ediția a II-a revăzută, trad. Ierom. Rafail Noica, Editura Accent Print, Suceava, 2015, p. 30.
[9] Ibid., p. 77.
[10]Ibid., p. 135.
[11] Cf. ibid., p. 106.
[12] Mărturisire aflată într-o scrisoare încă nepublicată.
[13] Cf. ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Taina vieții creștine, p. 233.
[14] Cf. Ef. 4:29.
[15] ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Taina vieții creștine, p. 233.
[16] Cf. Fil. 3:12.
[17] Cf. ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Cuviosul Siluan Athonitul, p. 237-238.

Mărturie: Sfântul Paisie Aghioritul vizitat de un homosexual (subtitrare Ro)

În acest video, pr. Evanghelos vorbește despre întâlnirea Sf. Paisie cu Stamatis (un homosexual). Aceasta este mărturia unui martor direct. La acea vreme, pr. Evanghelos Papanikolaou era un novice pe Muntele Athos și îl cunoștea foarte bine pe Sfântul Paisie. Acum este medic și slujeșe ca preot în Grecia.

Pentru subtitrare în limba română click pe bara de subtitrare și selectați limba română!

VIDEO: Omilie a Arhimandritului Elisei Simonopetritul despre Viața și învățăturile părintelui său duhovnicesc, Gheronda Emilianos Simonopetritul (†2019) – subtitrare Ro.

Canalul YouTube Orthodoxia ne prezintă o omilie minunată a Arhim. Elisei Simonopetritul, în care ne înfățișează viața și învățătura plină de Har a lui Gheronda Emilianos, la picioarele căruia a ucenicit din tinerețe.

De asemenea, omilia Părintelui Elisei se poate citi (și downloada) în format text PDF de la linkul de mai jos: https://drive.google.com/file/d/1o5icCIGzQr2bYszv4bPOjVS-2V55m3Wm/view

VIDEO: Părintele Nikon de la Nea Skiti – Cum devine rugăciunea roditoare (subtitrare Ro)

VIDEO: Părintele Nikon de la Nea Skiti – Cum devine rugăciunea roditoare (subtitrare Ro)

VIDEO: „Părinții erau foarte atenți”. Mitropolitul Athanasie de Limassol ne vorbește despre trezvia Sfântului Efrem Katounakiotul (subtitrare Ro)

VIDEO: „Părinții erau foarte atenți”. Mitropolitul Athanasie de Limassol ne vorbește despre trezvia Sfântului Efrem Katounakiotul (subtitrare Ro). Despre cum te poate poate robi un pix și despre cum lucrează un Sfânt trezvia, înțeleasă ca o permanentă stare de atenție și de luare aminte a minții la mișcările sufletului și ale gândurilor.

Precizăm, pentru cei mai puțin familiarizați cu viața aghiorită, că vorbitorul, Mitropolitul Athanasie de Limassol, este fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Sfinților Paisie Aghioritul şi Efrem Katounakiotul.


Cel despre care vorbește mitropolitul, Sfântul Efrem Katunakiotul, s-a născut în data de 6 decembrie 1912, primind la botez numele de Evanghel. Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, Cuviosul Efrem Katunakiotul a fost ucenicul Cuviosului Iosif Isihastul. A trecut la cele veşnice în 1998.

Pe data de 9 martie 2020, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a trecut în calendarul Bisericii pe Cuviosul Efrem Katunakiotul.

VIDEO: Arhimandritul Efrem Vatopedinul – dialog cu credincioșii greci, despre Sfântul și Marele Post, 9 martie 2021 (traducere RO)

VIDEO: Arhimandritul Efrem Vatopedinul – dialog cu credincioșii greci, despre Sfântul și Marele Post, 9 martie 2021 (traducere RO)

Scurtă notă biografică. Arhimandritul Efrem, Starețul Lavrei Vatopedi, s-a născut în 1956 în Cipru. Părinții săi munceau pământul. A absolvit Facultatea de Teologie a Universității din Atena. La 19 ani a ajuns prima dată în Sfântul Munte, unde părintele Efrem Katunakiotul (astăzi canonizat) i-a prezis că se va călugări, deși el se împotrivea gândului. În 1982 a fost tuns în călugărie în obștea de la Nea Skiti a părintelui Iosif Vatopedinul, ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul (†1959). Obștea s-a mutat în Mănăstirea Vatopedi în 1990, iar părintele Efrem a fost ales stareț.

VIDEO: A doua Întâlnire cu Părintele Efrem Vatopedinul și prietenii Librăriei Bizantine (2 martie 2021). (varianta finală, fără întreruperi, traducere Ro)

Ostenitorii de la Librăria Bizantină vă invită să parcurgeți înregistrarea celei de-a doua întâlniri cu Părintele Efrem Vatopedinul si prietenii Librariei Bizantine, din 2 martie 2021.

Vedeți și:

Scurtă notă biografică. Arhimandritul Efrem, Starețul Lavrei Vatopedi, s-a născut în 1956 în Cipru. Părinții săi munceau pământul. A absolvit Facultatea de Teologie a Universității din Atena. La 19 ani a ajuns prima dată în Sfântul Munte, unde părintele Efrem Katunakiotul (astăzi canonizat) i-a prezis că se va călugări, deși el se împotrivea gândului. În 1982 a fost tuns în călugărie în obștea de la Nea Skiti a părintelui Iosif Vatopedinul, ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul (†1959). Obștea s-a mutat în Mănăstirea Vatopedi în 1990, iar părintele Efrem a fost ales stareț.

AUDIO: Gheronda Emilianos Simonopetritul – „Isihasmul, pecetea mântuirii”

AUDIO: Gheronda Emilianos Simonopetritul – „Isihasmul, pecetea mântuirii”

Subtitrare RO Dinu Elena / Dacă găsiți folositoare traducerile, vă recomandăm abonarea la acest canal YouTube.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

AUDIO: Mitropolitul Athanasie de Limassol ne vorbește despre o minune contemporană a Sfântului Iosif Isihastul (subtitrare în Ro)

AUDIO: Mitropolitul Athanasie de Limassol ne vorbește despre o minune contemporană a Sfântului Iosif Isihastul (apariția sa minunată într-un spital din Grecia)

Mitropolitul Athanasie de Limassol este fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Sfinților Paisie Aghioritul şi Efrem Katounakiotul. 

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețea ta!” Un text al Părintelui Agapie Corbu (PDF online)

Nimeni_sa_nu_dispretuiasca_tineretea_ta

Click pe linkul de mai sus pentru a citi textul!

„Textul cuprinde un dialog incitant şi iniţiatic, purtat la Athos, la înmormântarea unui monah cu viaţă sfântă, constituie prilejul unui schimb savuros de idei, privind perspectiva filocalică asupra tinereţii, bătrâneţii şi morţii, în raport cu viziunea umanistă clasică greacă şi renascentistă.”

Un text al Părintelui Agapie Corbu
/ foto arhiva Basilica /