Monthly Archives: decembrie 2018

Avva Iulian Prodromitul şi inteligenţa artificială

avva Iulian Prodromitul şi inteligenţa artificială

Avva Iulian îşi trăieşte întru nevoinţă al 93 – lea an la Prodromu. Având atâta vreme în spate, am căpătat obiceiul de a nu’l întreba tare multe, ca să nu’i stau prea mult „pe cap”. (Şi aşa e coadă la uşa chiliei lui). Ultima oară însă am vrut să aflu o desluşire de la bătrân, aşa că i’am cerut sfat într’o privinţă.

Părinte, am o problemă cu tinerii ăştia de la şcoală, că nu se pot lepăda de net şi… de toate „binefacerile” lui.

Măi, uite ce’i: diavolul vrea cu orice chip să intre’n om. Iar dacă nu poate – din cauza Duhului Sfânt primit la botez – atuncea îi atacă mintea cu asta… cu „inteligenţa artificială”.

Cum să’l atace părinte? Eu am învăţat că A.I. ajută omul…

Da’ nu aşa vine diavolul totdeauna? Ajutând omul? Şi aşa intră în mintea lui şi’l duce la pieire.

Am auzit şi eu că unii (Neuralink) vor ca oamenii să’şi descarce toate amintirile, gândurile şi cunoştinţele pe nişte computere. Cred că în felul ăsta pot fi manipulaţi foarte uşor – deşi ei spun că o fac pentru binele nostru.

Ş’ai să vezi c’o să’ţi trebuiască îndată nişte, de’aiestea… cum le spune?…

Implanturi? – am nimerit eu, după mai multe încercări…

Da. Pentru că mintea ta n’are să mai facă faţă inteligenţei ăsteia diavoleşti…

Adică o să trebuiască să’mi fac un up-grade mental, ca să ţin pasul cu sistemele astea de inteligenţă artificială? Păi asta’i nebunie curată, părinte! Şi până la urmă tot la implanturi ajungem. Şi încă în cap! Clar că astea’s vremurile din urmă!

Da, da. Ai să vezi că va veni vremea când o să îmbrăţişezi o nălucă de peste ocean şi n’o să’ţi mai trebuiască nevasta ta. Trebuie mare grijă.

Şi pricepere. Dar cum să te păzeşti de aşa ceva, părinte?

De nu te va păzi Domnul, în zadar o să fie toată grija ta. Rugăciune: „Rugaţi’vă neîncetat”. Şi stat aproape de Dumnezeu. Că satana umblă ca un leu, să ne înghită – că i s’a apropiat vremea.

Scurt interviu și foto realizate de George Crasnean
articolul a apărut în revista Lumea monahilor nr. 138 / 20 Decembrie 2018

Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

 

George Crasnean: Întâmplări cu părintele Grigorios Zumis, charismaticul stareţ al Dochiariului (1942–2018)

Atunci când umblăm prin lume auzim chemarea către păcat. Tot aşa, când umblăm prin Grădina Maicii Domnului, auzim chemarea către mântuire”. (arhimandritul Grigorie, „Ucenic la oameni nevoitori”)

Când a trecut la Domnul egumenul Grigorios Zumis, m’am grăbit a doua zi către Dochiariu, cu gând ca să ajung la înmormântarea lui. Era pe la ceasurile două ale amiezii, când am intrat la arhondaric şi l’am întrebat pe părintele Hristodul unde îl pot găsi pe gheronda, iar el mi’a arătat „ekklesia”. „Bine-bine, dar biserica e închisă!”, am zis eu mirat. „Nu. E lângă biserică deja”. Lăsase cuvânt ca să fie îngropat repede, ca să nu vină nimeni la înmormântarea sa. Să fie o îngropăciune „în familie”.

Când a venit de la Sochos, acum o săptămână, a cerut să i se facă Sfântul Maslu, iar pe urmă a ales şase fraţi şi i’a făcut monahi. Peste încă o zi, pe alţi trei i’a hirotonit ierodiaconi. După încă un Maslu părea că se simte mai bine, dar el s’a spovedit şi împărtăşit, iar noaptea, pe la unsprezece jumătate (23.30) a trecut la cele veşnice. Şi’a plinit toată datoria faţă de toţi monahii, mai ’nainte de’a muri”, mi’a povestit părintele Hristodul, arhondarul.

-Ce monah adevărat! – am grăit eu către părintele Manase, cu care venisem la Dochiariu.

-Da. Era dintre stareţii cu mare har, a răspuns părintele. Acum îmi pare bine că m’am învrednicit a mă întâlni de mai multe ori cu el…

-Povesteşte’mi şi mie despre el, părinte.

-Bine. Ca să’ţi fie de folos, o să’ţi spun câteva întâmplări trăite cu el.

Odată, mai demult, venisem, tot aşa ca acum, cu cineva la închinare la Dochiariu şi, aşteptându’i pe mireni, mă aşezasem pe o scândură, sub arcada de la intrare, lângă un călugăr destul de bătrân şi îmbrăcat cam ponosit. Nu m’am mirat de hainele lui pentru că auzisem că stareţul Dochiariului dădea monahilor ascultări grele, aşa că şi straiele lor erau pe măsură. După o vreme am intrat în vorbă cu el:

-Cine’i stareţ aici, părinte?

-Un nebun! Vrea să ne omoare cu munca! Dar ne’am sfătuit să’l omorâm noi mai întâi! Ce zici? Eşti cu noi şi tu?

-Eu? Cum să fiu, de vreme ce nici măcar nu’l cunosc, părinte! – i’am răspuns, şocat de cele auzite.

Nu mult după aceea a trebuit să fac cale întoarsă, aşa că am plecat fără să ştiu că stătusem de vorbă cu… egumenul Dochiariului!

M’am întâlnit apoi de mai multe ori cu el, pentru că veneam cu pelerini să se închine la icoana Maicii Domnului Gorgo Epikoos („Grabnic Ascultătoarea”) şi, de obicei, îi aşteptam la intrare…

-Şi lui îi plăcea să stea pe banca de lângă chioşc…

-Da. Am venit odată cu un creştin din neamul nostru împreună cu doi olandezi – prieteni cu românul ce lucra în Rotterdam – care n’aveau nicio treabă cu Ortodoxia. Dacă stau bine să mă gândesc, nici măcar nu credeau în ceva! Atunci a fost momentul când mi’am dat seama cine era stareţul mănăstirii, pentru că am văzut câţiva pelerini greci care tocmai luau binecuvântare de la părintele Grigorie. Am luat şi eu blagoslovenie, dar olandezii erau încurcaţi; nu ştiau ce să facă. Atunci părintele Grigorie le’a dat două palme peste cap încât i’a clătinat de pe picioare. Nu le’a spus nimic, i’a pălmuit şi a plecat mai departe prin curte. Şi s’a întâmplat un lucru de mare mirare: începând cu acel moment, Thomas şi prietenul său s’au închinat la icoanele din biserică, însemnându’se cu semnul crucii, fără să’i fi îndemnat cineva! Mai mult: peste vreo jumătate de an, s’a întâmplat să fac ascultare ca arhondar şi am vorbit odată cu românul din Olanda la telefon. L’am întrebat atunci şi ce’i mai fac prietenii cu care fusese în Sfântul Munte şi mi’a răspuns că Thomas merge frecvent la o biserică ortodoxă din Rotterdam!

Altădată, tot aşa stăteam, unul lângă altul, pe banca de la intrare şi s’a apropiat de noi un călugăr dochiarit de vârstă mijlocie, înalt la stat şi îmbrăcat ca vai de el. Şi’mi zice gheronda (destul de tare, ca să audă şi monahul celălalt): „Îl vezi pe sârbul ăsta? Nu’i bun la nimic! Nu’i de nicio nădejde!”. Şi luând binecuvântare, a plecat smerit aghioritul sârb. Atunci s’a întors părintele Grigore către mine şi, cu lacrimi în ochi, mi’a zis: „Ştii cum slujeşte? Dumnezeieşte! Dumnezeieşte!”.

-Vezi dar că el lucra la mântuirea fiecăruia şi’l durea inima de fiecare suflet ce’i fusese încredinţat!

Odată a trecut pe lângă noi un pelerin şi gheronda Grigore i’a zis: „Degeaba crezi că eşti mai elin decât noi, că te’a schimbat America prea tare!”. Şi era adevărat: pelerinul era american de origine greacă şi convins că e mai grec decât grecii!

-Ştiu că pusese două steaguri negre cu cruci roşii pe care a scris „Ţineţi’l pe antihrist în afara Muntelui Sfânt!” – referindu’se la prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras, care voia să viziteze Athosul împreună cu patriarhul ecumenic, Bartolomeu.

-Ei! Chiar mai mult de’atât. Se spune că, atunci când se discuta despre primirea lor în Athos, s’ar fi ridicat în sinaxă şi ar fi zis: „Până când o să mai toleraţi lucrurile astea? Dacă voi îl lăsaţi pe Tsipras în Sfântul Munte, eu o să dau mănăstirea… românilor! Şi’aşa Lăpuşneanu este ctitor la noi (la Dochiariu)”.

-Extraordinar! Mulţumesc părinte!

Arhimandritul Grigorios Zumis era absolvent al Universității din Atena şi fusese călugărit la mănăstirea Lombardos. O vreme s’a nevoit în Paros, locul lui de obârşie, apoi a vieţuit în Patmos, ca ucenic al părinţilor Filotei Zervakos şi Amfilohie Makris. Mai înainte de a fi stareţ al Dohiariului, a fost egumen al mănăstirii din Myrtia și al chinoviului Prousou din Karpenissi. A trecut la Domnul la 76 de ani, după ce a refăcut mănăstirea aghiorită a Dochiarului şi a împodobit’o cu numeroase paraclise.

agionoros.ru îl citează pe părintele Grigorie:

Conducătorii noștri nu pot tolera tot ce miroase a tămâie și lumânări și luptă în mod conștient cu aceasta. Ei luptă cu Biserica și încearcă să înlăture din calea lor această „problemă“. Cu disperare luptă să nu fie nicăieri cruci, să nu mai audă clopote, să nu se aprindă lumânări. Pentru ca plajele să nu fie înfrumuseţate cu biserici, ci cu baruri și cafenele.

Ei adoptă legi hulitoare, care sunt contrare firescului și legitimează nefirescul. Au anulat ajutoarele financiare pentru mamele cu mulți copii. Biserica nu era pregătită de secera și ciocanul partidului de guvernământ SYRIZA. Am văzut și onestitatea lor politică. Promițând să nu semneze memorandumul cu creditorii europeni, ei nu numai că l’au semnat, dar au profanat Grecia. Parcă intenţionat vor să genereze sărăcie și deznădejde. Doar iau și nu dau nimic înapoi.

Acum, ei doresc să restricționeze circulația banilor în numerar: cu card bancar voi cumpăra lumânări în biserică? Cu cardul de plastic voi face milostenii? Sunteţi tăcuţi, pentru că vă este frică să vorbiţi? Dar conducătorii în fiecare zi se distrează la înmormântările noastre și dansează pe mormintele noastre cântând: „Noi i’am zdrobit, distrus, muls“.

Peste tot am instalat aparate de muls electronice. Ei ne tratează ca pe nişte vite! Străzile sunt pline de oameni care încearcă să’şi găsească hrană în containerele de gunoi. Oribil, de nesuportat și de necrezut!

Grecilor, din orice motiv, li se pot lua casele dar, pe banii blestematei Uniuni Europene, se cazează refugiați. Mai întâi dezrădăcinează oamenii din locurile lor de baştină, iar apoi încep să „aibă grijă“ de ei.

Jos cu orice valori morale, jos cu simboluri religioase și patriotice, jos cu adevărurile Evangheliei! Jos cu eroii și de sărbătorile naționale – toate informația e prezentată copiilor într’un mod distorsionat! Trăiască minciunile și teroarea!

Înainte nu ne încuiam casele cu cheia. Acum am baricadat şi bisericile şi casele.

Înainte era suficient să strigi: „Creștini, creștini! “ şi toţi întorceau capul. Acum… nimeni. Toţi îşi înclină capul cu frică, ca să nu cumva să se ştie că sunt creștini. 

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Text de George Crasnean. 

Sursa: Revista Lumea monahilor nr. 137 / 20 noiembrie 2018

Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Monahul Moise Aghioritul – Prăznuirea Crăciunului în Sfântul Munte (video, cu subtitrare în limba română)

Monahul Moise Aghioritul – Prăznuirea Crăciunului în Sfântul Munte (video, cu subtitrare în limba română).

Scurtă biografie a Părintelui Moise Aghioritul: Monahul Moise s-a născut în Atena, în 1952. A fost monah în Sfântul Munte peste 35 de ani. S-a ocupat cu aghiografia (vieţile sfinţilor), poezia, critica şi redactarea. Este autorul a 52 de cărţi şi a peste o mie de articole. Multe din lucrările lui au fost traduse în alte limbi, primind premii. A ţinut mute conferinţe, fiind invitat de mitropolii, universităţi şi diverse organizaţii, atât în Grecia, cât şi în străinătate. A fost referent în cadrul a peste 80 de congrese. A fost secretar şef al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte. A fost redactor şef al periodicului aghiorit Protaton. Timp de peste 25 de ani a fost Starețul Caliviei Sfântului Ioan Hrisostom, ţinând de Schitul Sfântului Pantelimon al Cutlumuşului. Este considerat ca fiind cel mai prolific scriitor aghiorit contemporan. A plecat la Domnul pe 1 iunie 2014 din cauza unor afecțiuni cronice ale ficatului.

Pe același subiect recomandăm:

Darurile magilor de la Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, documentar rusesc cu subtitrare în limba romană

Părintele Ieromonah Amfilohie a fost ales noul stareţ al Mănăstirii Dochiariu din Sfântul Munte Athos

Axios! Părintele Ieromonah Amfilohie a fost ales noul stareţ al Mănăstirii Dochiariu din Sfântul Munte Athos

După rânduiala athonită, la 40 de zile de la adormirea în Domnul a Bătrânului Stareț Grigorie (Zumis) a fost ales un nou stareț al obștii – Ieromonahul Amfilohie!

Alegerea Părintelui Amfilohie s-a făcut în urma unei Liturghii festive la care au slujit toți ieromonahii obștei, în unanimitate de voturi, și exprimă, de asemenea, și ultima dorință a Starețului Grigorie.

La alegerea noului Stareț a participat și Arhiepiscopul Iona de Obukhov, starețul Mănăstirii Sfintei Treimi din Kiev, prezent la acel moment în mănăstire. Arhiepiscopul Iona a postat mai multe informații și scurte secvențe video pe pagina sa de facebook, remarcând simplitatea și umilința/smerenia noului stareț.

Starețul Amfilohie s-a născut în 1961 și a fost ucenic al Arhimandritul Grigorie de la vârsta de 13 ani. A devenit frate de mănăstire la Dochiariu în 1980, la vârsta de 19 ani.

Laurențiu Dumitru
/ adaptare după mai multe surse /

Foto credit pentru fotografia alb/negru afonit.info

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Arhimandritul Vasilios Gondikakis, proegumen al Mănăstirii Iviron din Muntele Athos, va conferenția la București în data de 10 decembrie 2018 (update: linkul cu înregistarea conferinței)

EVENIMENT DUHOVNICESC ȘI TEOLOGIC! Arhimandritul Vasilios Gondikakis, proegumen al Mănăstirii Iviron din Muntele Athos, va conferenția la București în data de 10 decembrie 2018. Tema aleasă este – „Părintele Stăniloae – modelul Teologului Ortodox”. Conferinţa va fi transmisă live pe pagina de Facebook ASCOR Bucureşti! – ÎNREGISTRAREA VIDEO AICI

Nota noastră:
În prezentarea Trinitas TV s-a strecurat o mică eroare. Precizăm că Părintele Arhimandrit Vasilios este retras din scaunul stăreției, fiind așa numit proegumen. Starețul actual, în funcție, al Mănăstirii Iviron este Părintele Nathanail (n. edit. blog).

Arhimandritul Vasilios (n. 1936) a fost timp de aproape 40 de ani egumen al Mănăstirii Stavronikita şi din 1990 al Mănăstirii Iviron, retrăgându-se din această funcţie în anul 2005.

A studiat la Atena și la Lyon. A fost apropiat al Sfântului Paisie Aghioritul. În limba română i s-au publicat cărțile: Intrarea în Împărăție (ed. Deisis), Totul este rugăciune (Doxologia), Frumusețe și isihie în viețuirea aghiorită (ed. Epifania).

LD

UPDATE / știrea Trinitas de după eveniment

Pelerinaj la Muntele Athos (16 – 22 ianuarie 2019). Participare la privegherile pe vechi pentru două praznice mari: Botezul Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul. [Îmbarcare din Moinești, Onești, Focșani, Buzău, Urziceni, București, Giurgiu] – VARIANTA 1

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Miercuri, 16 ianuarie 2019 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 9.30) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranoupoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Joi, 17 ianuarie 2019 (ziua 2): Ouranoupoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat – DafniMănăstirea Dionisiu (închinare la mormântul Sf. Nifon și la icoana Maicii Domnului – Acatist). Drumeție (cu bagaj) de aproximativ o oră și jumătate până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la Lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Opțional, dacă este disponibilitate din partea pelerinilor, drumeție (fără bagaj) până la Nea Skiti (Noul Schit) și Schitul Sfânta Ana. Mănăstirea Sfântul Pavel (cazare).

Vineri, 18 ianuarie 2019 (ziua 3): Mănăstirea Sfântul Pavel. Plecare cu mașina la Schitul Lacu. Închinare la Icoana Maicii Domnului – Lakkoskitiotissa la Kiriakon (biserica principală a Schitului). Participare la priveghere pentru praznicul Botezului Domnului, după calendarul vechi, neîndreptat. Chilia Buna Vestire  – Lacu (cazare). / (Se va găsi alternativă dacă nu se va putea ajunge la Lacu).

Sâmbătă, 19 ianuarie 2019 (ziua 4): Chilia Buna Vestire  – Lacu. Se închiriază un maxi-taxi local pentru a vizita Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii). Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii)  – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, Izvorul Maicii Domnului) – Izvorul Sfântului Athanasie (locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie) – Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița). Participare la privegherea pentru praznicul Sf. Ioan Botezătorul, după calendarul vechi, neîndreptat. Mănăstirea Marea Lavră (cazare).
* este posibil ca 1-2 obiective din programul de închinare să nu se atingă dacă se zăbovește prea mult la unele mănăstiri sau schituri, grupul fiind condiționat să ajungă în timp util la Marea Lavră pentru cazare.

Duminică, 20 ianuarie 2019 (ziua 5):  Mănăstirea Marea Lavră. Drumeție de aprox. o oră până la Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute fără bagaj (dus / întors) până la Peștera și Chilia Sfântului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (cazare).

Luni, 21 ianuarie 2019 (ziua 6): Schitul Prodromu. Plecare cu maxi-taxi până în Karyes (capitala Sfântului Munte), iar de acolo până aproape de Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) (închinare la odoarele mănăstirii) / (variantă alternativă – plecare directă spre Portul Dafni). Îmbarcare pe ferryboat pentru OuranoupoliPlecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia și, dacă va fi timp, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.

Marți, 22 ianuarie 2019 (ziua 7): București – Urziceni–Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările! Când avem situația clară, facem update postării de față. Pelerinii deja înscriși vor fi anunțați personal. UPDATE: Cazările sunt confirmate!

Preț: 335 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Grup de 8 pelerini! Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Volkswagen Transporter sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

*Elevii sub 20 de ani, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Pelerinaj la Muntele Athos (16 – 22 ianuarie 2019). Participare la privegherile pe vechi pentru două praznice mari: Botezul Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul. [Îmbarcare din Sibiu, Rm. Vâlcea, Pitești, Bucureşti, Giurgiu] – VARIANTA 2

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Miercuri, 16 ianuarie 2019 (ziua 1): Plecare din Sibiu (ora 5.00) – Rm. Vâlcea – Pitești – București (aprox. 9.30) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita Ouranopoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Joi, 17 ianuarie 2019 (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Dafni – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și, opțional – dacă este disponibilitate din partea pelerinilor și timp până la plecarea spre Pantokrator – Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat). Plecare cu mașina la Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii). Mănăstirea Pantokrator (cazare).

Vineri, 18 ianuarie 2019 (ziua 3): Mănăstirea Pantokrator. Se închiriază un maxi-taxi local pentru a vizita Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii)  – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, Izvorul Maicii Domnului) – Izvorul Sfântului Athanasie (locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie) – Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Participare la priveghere pentru praznicul Botezului Domnului, după calendarul vechi, neîndreptat. Mănăstirea Marea Lavră (cazare).
* este posibil ca 1-2 obiective din programul de închinare să nu se atingă dacă se zăbovește prea mult la unele mănăstiri sau schituri, grupul fiind condiționat să ajungă în timp util la Marea Lavră pentru cazare.

Sâmbătă, 19 ianuarie 2019 (ziua 4): Mănăstirea Marea Lavră. Plecare cu mașina până la Morfono, iar de aici drumeție o oră până la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Participare la privegherea pentru praznicul Sf. Ioan Botezătorul, după calendarul vechi, neîndreptat. Chilia Buna Vestire – Lacu (cazare). / (Se va găsi alternativă dacă nu se va putea ajunge la Lacu).
*dacă, pentru a se evita drumeția Morfono – Lacu, grupul va opta pentru plecarea directă Lavra – Schitul Lacu, pelerinii vor achita o diferență de preț de 5 euro/pers. De asemenea, dacă va fi vreme nefavorabilă pentru drumeție, se va merge direct.

Duminică, 20 ianuarie 2019 (ziua 5): Chilia Bunavestire – Lacu. Plecare cu mașina până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruci și la celelalte odoare. Opțional, dacă este disponibilitate din partea pelerinilor, drumeție (fără bagaj) până la Schitul Sfânta Ana. Mănăstirea Sfântul Pavel (cazare).

Luni, 21 ianuarie 2019 (ziua 6): Mănăstirea Sfântul Pavel. Se va coborî în Arsanaua Sfântul Pavel portul DafniOuranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia și, dacă va fi timp, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.

Marți, 22 ianuarie 2019 (ziua 7): București  – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările! Când avem situația clară, facem update postării de față. Pelerinii deja înscriși vor fi anunțați personal. UPDATE: Cazările sunt confirmate!

Preț: 335 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Grup de 8 pelerini! Îmbarcare din Sibiu – Rm. Vâlcea – Pitești – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Volkswagen Transporter sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

*Elevii sub 20 de ani, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Gânduri athonite la Centenarul Marii Uniri

Doamne ajută!

Dragii mei,

M-am sfătuit cu duhovnicul meu și am spus că ar fi bine să vă scriu câteva rânduri în aceste zile în care purtarea de grijă a bunului Dumnezeu a adunat atâtea momente înălțătoare legate de adâncirea unității de neam.

Mulți au vorbit foarte bine despre Catedrala Mântuirii Neamului, despre Sfântul Apostol Andrei și despre Ziua Națională – Ziua Marii Uniri – și deci nu voi mai încerca și eu.

Aș dori însă să mă opresc puțin asupra marii uniri:

Trebuie să știm că de fapt marea unire a existat dintotdeauna pentru că de fapt Dumnezeu nu a creat mai mulți oameni – la Facere scrie „Sa facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră” – om, iar nu oameni. După care în clipa în care creează femeia nu ia altă materie, ci a creat-o din Adam astfel încât să nu se strice unitatea.

Dincolo de asta, Sfânta Scriptură spune că Dumnezeu „bărbat și femeie L-a făcut” (singular) și nu „i-a făcut” (plural), accentuând încă o dată faptul că este vorba despre un singur Adam.

De fapt ce știm noi despre Dumnezeu?

Știm că este un singur Dumnezeu în trei persoane – Sfânta Treime. La fel, Dumnezeu a creat un singur Adam în multe persoane de două genuri: masculin și feminin.

Din păcate, însă, astăzi datorită păcatului noi nu mai avem conștiința acestei unități originale pentru că firea noastră este spartă, îmbucățită de căderea lui Adam.

Hristos, noul Adam, a venit să refacă această unitate și oferă posibilitatea cui dorește să se unească cu El și prin El cu ceilalți.

Desigur că a plătit cu moartea pentru asta pentru că distorsiunea noastră exact în asta constă: în egoismul care are ca rezultat necesar singurătatea, iadul.

Toată istoria omenirii este de fapt dovada eșecului căutării disperate a unui alt drum, a unei alte soluții înafară de Hristos.

Este nevoie de smerenie, de iertare pentru a reuși să ieșim din înțepenirea mândriei egoismului nostru.

Este imperios necesar să avem încredere în Dumnezeu pentru că altfel vom rămâne pururi închistați în cadrele foarte strâmte ale vidului interior.

Fără Dumnezeu nu putem face nimic – vom reuși doar împreună. Învingerea fratelui este doar o satisfacție iluzorie – este de fapt chiar înfrângerea mea.

Trebuie să evităm lucrurile care ne despart de ceilalți: iubirea de materie (bogăție), iubirea de slavă, iubirea de plăcere. Toate aceste lucruri trag mintea în hăul propriului interes și nu mai lasă să vadă frumusețea infinită a celuilalt. Nu mai avem ochi pentru nimeni și ochii care nu se văd se uită.

Bogăția adevărată o vom obține numai uniți între noi și cu Hristos.

Slava adevărată o vom obține numai împreună cu Hristos.

Plăcerea adevărată o vom experia numai în comuniunea interpersonală pură cu toți în Hristos.

Haideți să fim bogați, slăviți și bucuroși cu adevărat!

Trebuie doar să renunțăm puțin la egoismul nostru, la duritatea din noi. Să acceptăm faptul că singuri suntem limitați iar cei mulți le au pe toate. Să ne acceptăm locul, să încercăm să devenim mai buni și să avem curajul să pășim înainte să ne asumăm răspunderea puterii când ni se cere și iarăși, să pășim înapoi și să lăsăm de la noi puterea când suntem rugați. E nevoie de atenție și de conștiința și iubirea calităților și neajunsurilor celorlalți.

Trebuie doar să fim prezenți la Marea Unire.

Cu mult drag în Hristos,

p. Theologos
Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi