Arhive blog

Părintele Gherasim de la Colciu, cel mai bătrân monah român aghiorit, a adormit în Domnul la vârsta de 95 de ani

Aseară, 20 februarie 2018, cel mai bătrân monah român din Sfântul Munte, Părintele Gherasim de la Chilia Sfinţii Arhangheli – Colciu (95 de ani), a plecat la Domnul după mai mult de 3 decenii de nevoință aghiorită.
Slujba de înmormântare are loc astăzi, 21 februarie 2018, la ora 16.00, la Colciu.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu drepții și să-l numere în ceata cuvioșilor monahi!

*Reluam mai jos un text scris de George Crasnean în urmă cu 10 ani, în 2008, pe când Părintele Gherasim avea 85 de ani de ani şi peste 20 de ani de nevoinţă în Sfântul Munte (n. ed.)

„Ce mai faci, părinte?”.
„Am pierdut frica de Dumnezeu şi o caut pe aicea…” –
mi-a răspuns bătrânul monah…

Părintele Gherasim are 85 de ani şi de peste 20 de ani se nevoieşte în Sfântul Munte*, la chilia cu hramul Sfinţilor Arhangheli de la Colciu. „Şi apoi lumea este în stăpânirea celui viclean – iar eu totdeauna mi-am dorit să fiu în afara celui rău; deci a trebuit să mă despart de lume. Aşa am venit în grădină”. În grădină era şi acum, în petecul lui de grădină, pe care tocmai îl săpa cu o vigoare neaşteptată pentru anii bătrânului.

De loc e de prin părţile Iaşiului şi o vreme, înainte de a se călugări, a fost şofer, dar L-a căutat mereu pe Dumnezeu, fiindcă din pruncie a simţit purtarea Lui de grijă. Provine dintr-o familie destul de numeroasă, o familie ortodoxă care a fost repede încercată prin moartea părinţilor, moarte ce i-a făcut pe fraţi să se despartă şi să trăiască prin vecini. Şi spune părintele că erau înstăriţi, fiindcă aveau oi multe, dar într-o clipă a dispărut totul ca fumul, iar ei s-au trezit singuri cu Dumnezeu. A învăţat multe din asta şi i-a folosit în viaţă, după cum şi dragostea pe care i-au arătat‑o cei ce l‑au crescut, l‑a făcut să mulţumească bunătăţii şi iconomiei dumnezeieşti. L-am întrebat dacă nu vrea să fie ajutat să-şi repare chilia dărăpănată. Mi-a arătat o masă veche pe care era o Psaltire – şi mai veche, cred –, şi mi-a zis că masa aceea, aşa bătrână cum era, mai rezistă vreo zece ani, dar el s-ar putea să nu mai trăiască atât. Dacă se va gândi doar s-o repare, mintea lui va fi ocupată cu materialele pe care va trebui să le procure şi… s-a dus liniştea lui! „Lucrarea monahului e statul de vorbă cu Dumnezeu şi nu cele materialnice. M-am retras aici pentru că nu iubesc lumea, dar iubesc pe toată lumea”…

Zilele trecute l-am reîntâlnit mergând pe jos către Vatopedu şi prietenii mei din Arad, cu care eram, m-au convins că trebuie să povestesc creştinilor despre bătrânul Gherasim.

(Iar eu aş fi vrut să arăt lumii cum trebuie să te încalţi ca să fii sigur că ajungi la cer …)

Text: George Crasnean, Revista Lumea credinţei , anul VI, nr. 1 (54) Ianuarie 2008

Anunțuri

Sâmbetele morților și grija Bisericii pentru cei adormiți. Rugăciunea lui Iisus pentru cei adormiți

 

Sâmbetele morților și grija Bisericii pentru cei adormiți

În grija ei aparte pentru cei adormiți, sfânta noastră Biserică a rânduit o zi anume din săptămână pentru aceștia. Așa cum Duminica este ziua Învierii Domnului, Paștele săptămânal, la fel sâmbăta este ziua celor adormiți, spre pomenirea lor și pentru comuniune cu ei. În fiecare rugăciune a noastră și mai ales în rugăciunile sâmbetei, credinciosul îi pomenește pe cei ai casei, pe rude și pe cei iubiți, dar și pe dușmani, precum și pe cei care au plecat din această lume, invocând și rugăciunile Bisericii pentru aceștia.

Pe pomelnicul pe care îl aducem la dumnezeiasca Liturghie dimpreună cu prescura sunt înșirate atât numele celor vii, cât și ale celor adormiți spre a fi pomenite.

În fiecare an, Biserica a rânduit două sâmbete pentru cei adormiți ai săi. Este vorba despre cele două sâmbete mari ale morților, una înainte de Duminica lăsatului sec de carne, iar cealaltă înainte de Duminica Cincizecimii.

Sâmbăta morților dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne are următoarea semnificație: a doua zi este dedicată celei de-a Doua Veniri a Domnului, acea zi înfricoșată când toți vom sta înaintea Tronului marelui Judecător. Acesta este motivul pentru care la parastasul pentru morți cerem de la Domnul să fie milostiv și să-și arate dragostea și îngăduința, nu doar față de noi, ci și față de frații noștri trecuți la Domnul, și pe toți să ne așeze în rândul fiilor Împărăției Sale celei cerești.

Sâmbăta morților de dinainte de Duminica Cincizecimii adeverește credința noastră în universalitatea Bisericii, a cărei întemeiere și naștere pe pământ o serbăm la Cincizecime. În Biserica cea Una sunt cuprinse deopotrivă Biserica luptătoare de aici, de pe pământ, și Biserica triumfătoare din ceruri.

În cele două sâmbete mari ale morților, Biserica ne cheamă la o aducere aminte de obște ”a tuturor celor adormiți din veac întru buna credință și nădejdea învierii și vieții veșnice”, pomenindu-i, astfel:

  • pe toți cei ce au suferit ”moarte năprasnică”, în țară și pământ străin, pe uscat și pe mare
  • pe cei care au murit din boală molipsitoare, în războaie, de frig, de cutremur și dezastre naturale
  • pe cei care au murit arși și pe cei care s-au pierdut fără urmă
  • pe cei săraci și nevoiași și de care nu s-a îngrijit nimeni să le facă slujbele și parastasele rânduite.

Dumnezeu nu este mărginit de spațiu și timp. Lui Îi sunt cunoscute și totdeauna prezente nu doar cele pe care noi le trăim în prezent, ci și cele trecute și viitoare. Acest lucru îl exprimă în chip foarte liric o rugăciune care se citește înaintea dumnezeieștii Împărtășanii, rugăciune atribuită Sfântului Simeon Noul Theolog: ”în cartea Ta sunt scrise și cele încă nefăcute de mine”.

Dumnezeu are înscrise în cartea dragostei Sale și faptele care vor avea loc în viitor, deci și rugăciunile pe care le vom înălța la Cer pentru persoanele care au plecat din această lume. Fiind veșnic și pretutindeni prezent, Atotbunul Dumnezeul nostru Iisus Hristos îmbrățișează prin dumnezeiasca Sa pronie universul nesfârșit și veacurile veșnice. Dragostea Lui se îngrijește de toți oamenii care au trăit, care trăiesc și vor trăi, ”căci dragostea lui Hristos ne stăpâneşte pe noi” (II Cor 5:14).

Prin această credință ne lăsăm în voia dragostei și bunătății lui Dumnezeu ”pe noi înșine și unii pe alții”, pe cei vii, dar și pe cei adormiți ai noștri.

Stérgios N. Sákkos, ”Morții noștri n-au pierit”, ed. Christianikí Elpís, pp. 149-152 via pemptousia.

Rugăciunea lui Iisus pentru cei adormiți

În paralel cu trisaghionul (1) care se face pentru morți, parastasele, pomelnicul pe care îl dăm preotului la Dumnezeiasca Proscomidie, împreună cu pomenirea timp de 40 de zile la Dumnezeiasca Liturghie și milostenia pe care o facem pentru sufletele celor adormiți, în paralel cu toate acestea rânduite de Sfânta noastră Biserică, se cuvine să spunem și rugăciunea ,,Doamne, Iisuse Hristoase, odihnește pe robii tăi”.

Se cuvine să ne rugăm cu atât mai mult pentru cei adormiți, față de cei vii, cu cât cei trecuți la cele veșnice nu se mai pot ajuta pe ei înșiși, pentru că, timpul pe care l-au primit de la Dumnezeu pentru a lucra mântuirea lor, s-a sfârșit.

Bunul Dumnezeu, însă, dorește ca toți, chiar și în ultima clipă,  să se mântuiască.

Aici se cuvine să remarcăm un lucru foarte sensibil, care arată noblețea Lui Dumnezeu care, în loc să ne sensibilizeze, mai mult ne scandalizează. Dacă Dumnezeu ar fi intervenit pentru a mântui sufletele celor adormiți, ar însemna că Dumnezeu ar încălca liberul arbitru al omului. Astfel, bunul Dumnezeu așteaptă de la noi să oferim de bunăvoie jertfa noastră de rugăciune pentru sufletele celor adormiți, pentru ca El să găsească ,,prilejul” de a ajuta toate aceste suflete. Și, astfel, toți se folosesc: și cei mântuiți, dar și cei osândiți, de vreme ce, în fiecare din cele două situații există împărțiri diferite.

Când începem să spunem rugăciunea lui Iisus, cu sau fără șiragul de metanii pe mână, prima dată vom rosti câteva nume ale celor adormiți, părinți, rude, apropiați etc. Adică, doar prima dată, când vom ajunge la ,,odihnește pe robii tăi” vom spune aceste nume ale celor apropiați, și nu le vom repeta, mai apoi, de fiecare dată când vom spune rugăciunea, pentru ca mintea noastră să nu devină confuză, repetând continuu aceleași nume. Acolo, în acele cuvinte, ,,odihnește pe robii tăi”, sunt cuprinși toți frații noștri cei trecuți la Domnul de-a lungul veacurilor, dar, mai mult de atât, în mod separat, unic și deosebit, se află și cei ale căror nume le-am pomenit prima dată, la început.

(1). Slujbă de pomenire a celor adormiți, de dimensiuni reduse, existentă în cultul Bisericilor de limbă greacă, ce cuprinde cele 4 tropare, Cu duhurile drepților, Întru odihna Ta, Doamne, Slavă… Tu ești Dumnezeu, Și acum… Una curată,  la care se adaugă ectenia întreită, rugăciunea Dumnezeul duhurilor, iar la final Veșnică pomenire întreit. Această slujbă corespunde Panihidei sau Litiei mici din cultul Bisericii Române, ce se săvârșește în cadrul înmormântării la casa celui răposat, dar și la mormânt, cu prilejul diferitelor pomeniri de peste an, și mai rar în biserică, acolo unde s-a generalizat parastasul [n.tr.].

A consemnat pentru pemptousia Arhim. Arsenie Katerélos

Părintele Arhimandrit Placide Déseille a adormit în Domnul la vârsta de 91 de ani

Astăzi, 7 ianuarie 2018, la ora 13, Părintele Placide Déseille a adormit în Domnul la vârsta de 91 de ani.

Părintele Arhimandrit Placide Déseille a fost unul dintre cei mai importanți părinți duhovnici si teologi ortodocși francezi contemporani. Născut la 16 aprilie 1926, a fost primit la vârsta de şaisprezece ani (1942) în Abaţia Cisterciană (benedictină) de la Bellefontaine. În căutarea unor izvoare autentice ale creştinismului şi ale monahismului, întemeiază, în 1966 împreună cu prieteni călugări, o mănăstire de rit bizantin la Aubazine en Corrèze.

O vreme a condus publicarea colecţiei Sources Chrétiennes. În 1977, călugării de la Aubazine au dorit să devină ortodocşi, fiind primiţi în Biserica Ortodoxă în 19 iunie 1977, iar în februarie 1978 au devenit călugări ai Mănăstirii Simonos Petras din Muntele Athos. Reîntors în Franţa curând după aceea, Părintele Placide întemeiază Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare, la Saint-Laurent-en-Royans (Drôme) în Vercors, al cărei egumen avea să devină.

A predat Patristica la Institutul de Teologie Ortodoxă Saint-Serge. Fondator al Colecţiei Spiritualité orientale al editurii Mănăstirii Bellefontaine, este autor şi traducător al multor lucrări despre spiritualitatea şi monahismul ortodox.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu drepții și să-l numere în ceata cuvioșilor monahi!

Știrea despre adormirea cuviosului monah a fost anunțată de portalul ortodox de limbă franceză orthodoxie.com

Vezi și Pelerin spre izvoare: Povestea convertirii Părintelui Placide (Déseille) Simonopetritul (1926-2018) spusă de el însuși

Ultimele zile ale Cuviosului Sofronie Saharov (1896 – 1993). Mărturia Părintelui Zaharia (Zaharou) de la Essex, UK

sofronie-sakharov-in

Cu patru zile înainte de a muri, Părintele Sofronie stătea cu ochii închiși și nu voia să ne mai vorbească. Chipul îi era luminos, deloc trist, dar plin de tensiune. Avea aceeași expresie ca atunci când săvârșea Dumnezeiasca Liturghie. Nu-și deschidea deloc ochii, nici nu vorbea, doar ridica mâna și ne binecuvânta. Ne binecuvânta fără să vorbească, iar eu am înțeles că urma să ne părăsească. Nu voiam să îl obosesc, așa că nu îl mai întrebam nimic. Dacă înainte mă rugam ca Dumnezeu să-i lungească bătrânețile, așa cum spunem în Liturghia Sfântului Vasile, în acele zile însă, văzând că se pregătea să ne părăsească, am început să mă rog astfel: ,,Doamne, dăruiește-i robului Tău intrare cu bogăție în Împărăția Ta”. Mă rugam folosind cuvintele Sfântului Apostol Petru: ,, Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos” (II Petru, 1, 11). Mă rugam îndelung lui Dumnezeu, zicând: ,,Dumnezeul meu, dăruiește intrare cu bogăție robului Tău și așează sufletul lui împreună cu Părinții săi”, și-i pomeneam pe toți părinții care s-au nevoit împreună cu el la Sfântul Munte, începând cu Sfântul Siluan și continuând cu ceilalți.

Și în ultima zi m-am dus să-l văd. Era ora șase dimineața, urma să săvârșesc cea dintâi Liturghie a zilei, iar după mine, părintele Chiril, împreună cu ceilalți preoți, pe cea de-a doua. Am simțit că Bătrânul avea să ne părăsească în ziua aceea. Am mers în biserică, am început Dumnezeiasca Proscomidie, la ora șapte au început Ceasurile, urmate de Dumnezeiasca Liturghie. Am spus doar rugăciunile Anaforalei, iar la mănăstirea noastră obișnuim să le citim cu voce tare. Pentru următoarele, rugăciunea mea a fost: ,,Doamne, dăruiește intrare cu bogăție robului tău în împărăția Ta”. Acea Liturghie a fost diferită față de toate celelalte Liturghii pe care le săvârșisem până atunci. În clipa când rosteam ,,Să luăm aminte, Sfintele Sfinților”, părintele Chiril a intrat în altar. Ne-am uitat unul la altul și în acea clipă a început să plângă, iar eu am înțeles că părintele Sofronie ne părăsise. Întrebând când anume murise, am înțeles de la părinți că acest lucru s-a întâmplat la momentul citirii Evangheliei. Părintele Chiril m-a luat deoparte și mi-a spus: ,,Împărtășește-i pe credincioși, iar apoi anunță că Gheronda Sofronie a trecut la cele veșnice, după care fă și un trisaghion pentru odihna sufletului lui. La fel voi face și eu la ce-a de-a doua Liturghie”.

Am frânt cu grijă Agnețul și m-am împărtășit. Am ieșit și i-am împărtășit și pe credincioși și am făcut apolisul Liturghiei. Nici nu știu cum am reușit acest lucru. Mai apoi am ieșit înaintea credincioșilor și le-am spus: ,,Iubiții mei frați, Hristos, Dumnezeul nostru, este semnul lui Dumnezeu pentru toate generațiile acestei epoci, fiindcă în cuvintele Lui găsim mântuirea și dezlegarea tuturor problemelor noastre. Iar acum trebuie să facem după cum ne învață Liturghia, adică să mulțumim, să implorăm mila Lui Dumnezeu și să ne rugăm Lui. Astfel, haideți să-I mulțumim Lui Dumnezeu care ne-a dăruit un asemenea părinte și să ne rugăm pentru odihna sufletului său”. Apoi am început trisaghionul: ,,Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”. L-amadus pe Părintele Sofronie în biserică și l-am ținut vreme de 4 zile, pentru că mormântul încă nu-i era gata. L-am lăsat descoperit petoată durat acestor patru zile și i-am citit Sfintele Evanghelii de la început și până la sfârșit, iară și iară, așa cum se face în cazul preoților. Am făcut panihide și pomeniri, precum și celelalte slujbe zilnice, Liturghia, iar el a rămas acolo, în mijlocul bisericii, patru zile.

Elder Sofronios 1_resizeDeși murise, atmosfera nu era deloc tristă, era la fel ca la Paști! Nimeni nu era afectat de pierderea Părintelui, toți se rugau cu însuflețire. Aveam un prieten, arhimandrit pe atunci, care obișnuia să vină la mănăstire în fiecare vară și să petreacă câteva săptămâni la noi. Era părintele Ierótheos Vláhos, cel care a scris cartea O noapte în pustia Sfântului Munte. Acum este mitropolit de Náfpaktos și Sfântul Vlasie. A sosit și el de îndată ce a aflat că Părintele Sofronie a plecat la cele veșnice. Era foarte pătruns de atmosfera ce exista atunci la noi în mănăstire și a exclamat: ,,Dacă părintele Sofronie nu a fost sfânt, atunci nu există sfinți”. S-a întâmplat ca atunci să vină și niște părinți de la Sfântul Munte ca să-l vadă pe Părintele Sofronie, dar nu l-au mai găsit în viață. Părintele Tihon de la Símonos Pétras era unul dintre ei. De fiecare dată când vreun grec venea în Anglia pentru tratament medical, obișnuia să treacă și pe la mănăstire pentru a le citi Gheronda o rugăciune, fiindcă foarte mulți s-au vindecat în acest fel.

A doua sau a treia zi de la moartea sa, la mănăstire a venit o familie cu un copil de paisprezece ani, bolnav. Copilul avea cancer la cap urmând să fie operat zilele următoare. Părintele Tihon a venit la mine și mi-a spus: ,,Oamenii aceștia care au venit acum s-au întristat foarte tare pentru că nu l-au mai prins în viață pe Gheronda. De ce nu mergi să-i citești câteva rugăciuni copilului?”. I-am spus: ,,Haide, vino și sfinția ta ca să faci pe citețul. Haide să-i citim la celălalt paraclis”. Am mers și i-am citit copilului, iar la sfârșit, părintele Tihon mi-a spus: ,,De ce nu treceți copilul pe sub coșciugul cu trupul părintelui ca să se vindece? (…)”. I-am răspuns că nu pot să fac asta fiindcă lumea ar spune că abia a murit Gheronda, iar noi, ucenicii lui, încercăm să ,,silim” recunoașterea lui ca sfânt. ,,Dacă vrei, fă tu acest lucru”, i-am spus într-un final. ,,Ești monah aghiorit, n-o să-ți spună nimeni nimic”. Atunci, părintele Tihon l-a luat pe copil de mână și l-a trecut pe sub sicriul părintelui. În ziulele următoare, copilul a fost operat, dar nu i-au mai găsit nimic. I-au închis tăietura pe care i-o făcuseră la cap și i-au spus: ,,Diagnosticul a fost greșit. A fost, probabil, o inflamație”. S-a întâmplat ca acel copil să fie însoțit de un medic din Grecia, și acela le-a arătat celorlalți tomografiile care dovedeau existența tumorii și le-a spus: ,,Știți foarte bine ce înseamnă acest diagnostic greșit…”. Copilul a trăit și a crescut mare, acum este un tânăr de 27 de ani.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Sursa: Arhim. Zaharia Zaharou, Ultimele zile ale părintelui Sofronie, în ,,Pará tin Límnin”, apariție lunară a parohiei Sfântul Dimitrie – Paralímni, iulie 2008 via pemptousia.ro

reposed_elder_sophrony

Avva Nicodim și veșnicia

nicodim-ravaru

Despărțirea de Părintele Nicodim, un bătrân frumos
1934 – 11 Decembrie 2016

Cuvântul călugăr vine din limba greacă, de la καλλόγερον, care înseamnă „bătrân frumos”. Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că părintele Nicodim Ravaru a fost definiţia călugărului, pentru că el a fost într’adevăr un „bătrân frumos”. Spun că a fost pentru că astăzi (13 decembrie 2016, nn) îl îngroapă monahii de la Secu. N’a fost să aştepte învierea în pământul athonit al Kapsalei, cum şi’a dorit (căci acolo îşi săpase singur groapa, nu departe de bordeiul său), ci la mănăstirea sa de metanie, din ţinutul Neamţului.

Bătrânul Nicodim a fost un om bun. Răspândea bunătate şi împrăştia bucurie chiar de nu grăia – deşi, de felul său era sfătos şi îi plăcea să vorbească moldoveneşte ori de câte ori se întâlnea cu cineva de’acasă. Greceşte n’a voit să înveţe deşi i’ar fi stat în putinţă, căci era om cu ştiinţă de carte (în ţară fusese mulţi ani director de şcoală).

Cred că el îl căuta mereu pe Dumnezeu printre noi, semenii lui. De asta te bucura orice revedere cu el. Cu toate acestea nu era cu „plânsul după lume”, ci mai degrabă cu cel „după Dumnezeu”.

Eu l’am cunoscut acum doisprezece ani când, după ce i’am lăsat un pomelnic, mi’a dat rest la o hârtie de zece euro, zicându’mi că n’are nevoie de… aşa mulţi bani! L’am întrebat atunci ce aş putea să’i aduc de la noi, din ţară, când mă voi mai întoarce şi mi’a răspuns foarte de repede: „Dicţionarul Enciclopedic!”. Am rămas destul de surprins, căci nu era o cerere obişnuită pentru un monah (cu atât mai mult pentru un aghiorit) dar, mai pe urmă, mi’am dat seama că bătrânul îşi trăise cea mai mare parte a vieţii numai printre cărţi.

În septembrie, anul acesta, l’am întrebat de ce „nu se caută?” pe la doftori, că făcuse un infarct mai în vară. Nu voia, pentru că nu’i era frică de moarte, ba chiar o aştepta să vină, „ca să’i îngroape păcatele” – zicea el. „Dumnezeu n’are să mă întrebe de ce’am păcătuit (că’mi ştie păcatele mai bine ca mine şi le ştie şi pricinile!), da’ voi da socoteală că n’am plâns pentru ele. Asta’i! Cu plânsul e problema. Da’ eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi’a dat vreme de pocăinţă destulă”.

Nici ultima oară nu ne’a lăsat nemiluiţi şi, culmea!, avea chiar şi clătite! „Cum aşa părinte?”. „Eei! Mi le’au lăsat în gard nişte prieteni de la Bacău care nu m’au găsit acasă: eram la Vecernie, la Burazhere”. La plecare ne’a înghesuit şi cu nişte baclavale: „Ce să facă un moşneag ca mine cu zaharicalele astea?”. „Păi bine avva: în loc să’ţi aducem noi una-alta, tot matale să ne cadoriseşti?”. „Ei lasă acum: să se plinească toată dreptatea! Nu ştii că tot ce dai aproapelui tău rămâne al tău şi tot ce ţii pentru tine, vei pierde?”. Şi uite’aşa, privind la bunătatea bătrânului, mi’am dat seama atunci că tot ceea ce a mai rămas din rai se află în inima omului.

De asta nici nu pot crede că părintele Nicodim, „însinguratul din pustia Kapsalei”, a murit! Deja mi’e aşa de dor de întâlnirile cu el…

Numără’L Doamne cu drepţii Tăi şi odihneşte sufletul robului Tău Nicodim, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin! Că spre Tine nădejdea şi’a pus…

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Text și foto George Crasnean
Articolul a apărut inițial în revista Lumea monahilor nr. 114 / decembrie 2016. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

nicodim-ravaru2

A adormit întru Domnul Ieromonahul Toma Mikraghiannanitul

TomaMikraghiananitul1

Marți, 27 august, în ajunul prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, a plecat la Domnul Ieromonahul Toma Mikraghiannanitul de la Chilia Tomadeilor de la Sfânta Ana Mică la vârsta de 76 ani.

A venit la Sfântul Munte la vârsta de 10 ani după o vedenie în care i s-a arătat Maica Domnului povățuindu-l în Grădina sa. La 18 ani a fost tuns monah. A fost unul dintre cei mai mari psalți pe care i-a avut Muntele Athos în vremurile noastre, fiind chemat deseori la marile hramuri din obștile mari athonite, dar și în afara Sfântului Munte.

Rai bun, Părinte! / Καλό Παράδεισο Γέροντα.

Imagini de la slujba de înmormântare – aici

Foto jos: Viitorul Ieropsalt Toma în 1954, la vârsta de 14 ani (în dreapta). Lângă el se află Bătrânul Toma (1895-1978), Starețul obștiidin acea vreme.

TomaMikraghiananitul2

Vocea Părintelui Toma Mikraghiannanitul (jos):

A adormit întru Domnul, la vârsta de 101 ani, Schiarhimandritul Ieremia (Alyokhin), Egumenul Mănăstirii Sfântul Pantelimon (Russikon) din Muntele Athos. [Update: fotografii de la înmormântare]

igumenieremiya4

Joi, 4 august, a adormit întru Domnul, la vârsta de 101 ani, Schiarhimandritul Ieremia (Alyokhin), Egumenul Mănăstirii Sfântul Pantelimon (Russikon) din Muntele Athos. În această zi în Rusia era prăznuită Icoana Maicii Domnului de la Poceaev.

Egumenul Ieremia al Russikonului (1915-2016) era cel mai bătrân dintre egumenii mănăstirilor athonite și s-a rugat în Sfântul Munte vreme de patruzeci de ani.

Russikon (21)În ciuda vârstei sale înaintate, Starețul Ieremia participa la întreg serviciul liturgic al mănăstirii, supraveghea restaurările de la mănăstire, de la Vechiul Russikon și de la chilii. Uneori, mergea personal să aprovizioneze cu hrană pentru obștea sa.

În luna mai 2016, Egumenul Ieremia a participat alături de Patriarhul Kirill al Moscovei și al întregii Rusii și de președintele rus, Vladimir Putin, la fastivitățile dedicate mileniului rusesc în Muntele Athos.

Dumnezeu să-l odihnească împreună cu drepții! Să avem rugăciunile sale!

Traducere și adaptare după Interfax-Religion de Laurențiu Dumitru / Foto sus – credit pravoslavie.ru

UP-DATE: Grădinarul chemat la demnitatea de stareț: Părintele Evloghie, noul egumen al Mănăstirii Sfântul Pantelimon (Russikon)

chrismon
Fotografii de la înmormântarea Egumenului Ieremia al Russikonului / Foto credit Доситеј Хиландарац.

  Inmormantare-Egumen-Irimia1

Inmormantare-Egumen-Irimia2

Inmormantare-Egumen-Irimia3

Inmormantare-Egumen-Irimia4

Inmormantare-Egumen-Irimia5

Inmormantare-Egumen-Irimia6

chrismon

Știrea despre plecarea la Domnul a Egumenului Ieremia al Russikonului la Россия 24

Părintele Nectarie Prodromitul a plecat la cele veșnice în ziua Învierii Domnului

Această prezentare necesită JavaScript.

Părintele Nectarie Prodromitul avea 81 de ani (1934-2015) și venise din Sihăstria în Athos în 1977. A stat mai întâi în Provata – unde a avut cunoscuta chilie Cucuvino cu hramul Sfântul Ioan Teologul – pe care le’a încredințat’o basarabenilor, iar el s’a mutat în Prodromu. În tinerețe cânta foarte frumos la strana prodromită împreună cu avva Petroniu.

S’a împărtășit în noaptea Învierii apoi a trecut la Domnul. („Pastele Mare” l’a petrecut în picioare iar „Paștele Mic” pe năsălie!). Ieri, 13 aprilie 2015, la ceasurile trei ale după-amiezii, a fost îngropat în cimitirul Prodromului alături de avva Petroniu și avva Macarie…

Text și imagini de George Crasnean

30 ianuarie 2015: A plecat la Domnul Părintele Protopsalt Stefanos de la Chilia Danieleilor, Katounakia, Muntele Athos

agripnia-ktitoron-vatopaidiou-2009-31

Vineri, 30 ianuarie, a plecat la Domnul Părintele Protopsalt Stefanos de la Chilia Danieleilor, Katounakia. Viețuia în Sfântul Munte din 1947. Blândețea sa devenise proverbială. „Întru pomenire vecinică va fi dreptul…”. Să avem rugăciunile sale!

Chilia Danieleilor din Katounakia a fost ctitorită de la 1875 de marele isihast aghiorit Daniil Katounakiotul, bun prieten al Sfântului Nectarie al Eghinei. Faima Danieleilor a depășit de mult granițele Muntelui Athos, așezământul lor devenind în timp una din cele mai importante școli athonite de iconografie, cunoscuți fiind totodată și pentru fidelitatea lor față de arta muzicală bizantină autentică.

Un scurt fragment audio cu Gheronda Stefanos înregistrat la agripnia praznicului Sfinților Vatopedini, 2010 – >>  εδώ

LD

Părintele Arhimandrit Victorin Oanele, Starețul Mănăstirii Sihăstria, a trecut la Domnul. Fotografii de la prima și ultima sa vizită la Muntele Athos

Staretul Victorin la Muntele Athos (03)

În dimineața acestei zile, 24 octombrie, a trecut la Domnul Părintele Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț. Înmormântarea va avea loc duminică, 26 octombrie, la ora 11.00, imediat după ce va fi săvârșită slujba Sfintei Liturghii de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Trupul neînsuflețit al Părintelui Victorin va fi îngropat apoi în cimitirul mănăstirii.

Părintele Victorin Oanele s-a născut pe 1 februarie 1931, în satul Poiana, comuna Vrâncioaia (județul Vrancea). A intrat în monahism pe 3 mai 1952, iar din 13 noiembrie 1972 a fost stareț al Mănăstirii Sihăstria. Și-a început slujirea în această funcție de mare responsabilitate în vremuri grele pentru monahism, beneficiind de sprijinul și prezența marilor duhovnici, precum Părintele Cleopa Ilie sau Părintele Paisie Olaru. Părintele Victorin s-a ocupat, în calitate de stareț, cu multă râvnă de latura edilitar-administrativă, lăsând în urma sa una dintre cele mai numeroase și venerabile obști de călugări din Patriarhia Română.

Dumnezeu să-l ducă în cereștile sale locașuri, la binemeritata odihnă. Veșnica pomenire!

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor
via acvila.ro

chrismon

Părintele Arhimandrit Victorin Oanele în ultima sa vizită în Muntele Athos
În fotografii apar și vechii ucenici, candva începători la Sihastria, acum monahi aghioriți în diferite colțuri ale Athosului. În fotografia de sus Starețul Victorin (stg.) apare împreună cu actualul Stareț al Schitului românesc Prodromu, Atanasie Floroiu (dr).
Foto credit Părintele Anghel Nektarie

Staretul Victorin la Muntele Athos (01)

Staretul Victorin la Muntele Athos (02)

chrismon

Părintele Arhimandrit Victorin Oanele în prima sa vizită în Muntele Athos (septembrie 1977)
E cunoscut faptul că Părintele Ilie Cleopa de la Sihăstria, după nenumărate încercări blocate de fiecare dată de autoritățile comuniste, a reușit să plece în sept. 1977 într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos (împreună cu stareţul Victorin Oanele și cu părinții, pe atunci ierodiaconi, Ioanichie Bălan și Vartolomeu Florea).

Pr. Cleopa in Muntele Athos via Vero Nica

Parintele-Cleopa-in-Athos

 

 

Avva Macarie Prodromitul a trecut la cele veșnice

avva Macarie Tanase

Ar fi trebuit sa împlinească 88 de ani pământești dar a plecat la Domnul mai devreme. A intrat în mănăstire la 14 ani și n’a mai părasit’o decât ieri, 14 / 1 septembrie 2014, la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (după calendarul nostru). Multă vreme a fost eclesiarhul Prodromului și în toată viața lui nu și’a lipit inima de nimic dintre cele lumesti. 

Fost’a avva Macarie om de rugăciune, aspru foarte cu sine însuși, neagonisitor, negrabnic la vorbire și fără de viclesug… Pentru acestea – și pentru încă multe alte virtuti pe care și le’a lucrat în îndelungi nevoințe –, nădăjduiesc că Dumnezeu îl va număra printre drepții săi!

Foto și text George Crasnean

avva Macarie

A trecut la Domnul părintele Moise Aghioritul, marele cărturar. Să avem rugăciunea lui!

moise-aghioritul

Astăzi, 1 iunie 2014, a trecut la Domnul părintele Moise Aghioritul, marele cărturar. A fost un adevărat mărturisitor al acestor vremuri, vieţuitor în Schitul athonit Sfântul Pantelimon ce apaţine Mănăstirii Cutlumuş. A scris nenumărate cărţi, parte din ele traduse în limba română.

La începutul lunii februarie agenţiile de presă ortodoxe anunţau că Gheron Moise Aghioritul se află în comă şi că este internat la spitalul „Sfântul Luca” din Tesalonic. Părintele Moise avea 62 de ani şi se confrunta cu o problemă cronică la ficat, fusese supus unui transplant, dar în ultimul timp starea sănătăţii sale se agravase dramatic.

Să avem rugăciunea lui!

Category Archives: Moise Aghioritul: https://sfantulmunteathos.wordpress.com/category/parinti-duhovnicesti/moise-aghioritul/

a-raposat-gheronda-moise-aghioritul