Arhive blog

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei, cea asemeni cu Apostolii (14 / 27 Ianuarie)

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei „cea asemeni cu Apostolii”, se pare că era înrudită cu Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință.

Încreştinarea ţinutului Georgiei de astăzi a început destul de devreme datorită propovăduirii Sfântului Apostol Andrei. Încă din anul 40 au apărut în Iviria (veche denumire a Georgiei) primii creştini. Acesta a fost momentul în care candela credinţei a fost aprinsă. Totuşi, lumina ei a devenit cunoscută tuturor mult mai târziu, începând cu secolul al IV-lea, prin propovăduirea Sfintei Nina, „cea întocmai cu Apostolii“. Sfânta Nina a fost numită astfel datorită sacrificiului întregii vieţi pentru creştinarea Georgiei. Precum Sfinţii Apostoli s-au nevoit pentru a face cunoscută tuturor popoarelor Evanghelia, la fel şi Sfânta Nina şi-a închinat existenţa lucrării misionare de convertire a populaţiei gruzine.

Deseori remarcăm că sfinţii au avut părinţi drept-credincioşi, temători de Dumnezeu, care păzeau poruncile Evangheliei. Precum Sfântul Vasile cel Mare sau Sfântul Grigorie Teologul, şi Sfânta Nina a crescut într-o familie fericită de creştini. Tatăl ei, Zabulon, era conducător al gărzii imperiale. Mama sa, Suzana, era sora episcopului Ierusalimului, Iuvenalie. Sfânta Nina s-a născut în Capadoccia, în jurul anului 290. Data naşterii nu este cunoscută cu certitudine. Tot ceea ce ştim este că tatăl său era sub comanda împăratului Maximian (284-305). Când Sfânta Nina a împlinit 12 ani, Zabulon a hotărât să se facă pustnic. După ce a discutat cu soţia sa şi a cerut binecuvântarea episcopului Iuvenalie, a plecat în pustie. Suzana a hotărât să îşi ajute fratele în grija pentru săraci şi bolnavi. Nina a fost lăsată sub ascultarea stareţei Niofora, care conducea o mănăstire aflată în apropierea Sfântului Mormânt.

Binecuvântarea Maicii Domnului

Niofora îi vorbea tot timpul Ninei despre viaţa duhovnicească şi o ajuta să sporească pe calea virtuţii, iar Nina se întreba adesea ce s-a întâmplat cu cămaşa Mântuitorului Hristos. Ori de câte ori citea pasajul legat de Răstignirea Domnului, îi punea stareţei această întrebare. Stareţa i-a spus la un moment dat că aceasta se găseşte în cetatea Mtskheta din ţinutul Iviriei (Georgiei). Astfel, Nina a început să se roage să fie învrednicită să se închine acestui veşmânt sfânt. Într-o noapte a visat că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu o binecuvintează şi îi dă o cruce făcută din viţă-de-vie împletită. Când s-a trezit, a văzut crucea în propriile mâini. Bucuria a copleşit-o, iar lacrimile au început să îi curgă pe obraji. Imediat a mers la episcopul Iuvenalie, cerându-i binecuvântare să plece în Iviria. Acesta, după ce a ascultat descrierea visului şi a văzut crucea, i-a dat binecuvântarea şi s-a rugat îndelung ca Nina să reuşească în drumul pe care Dumnezeu i-l pregătise.

Drumul. Surparea idolilor

Sfânta Nina a plecat din cetatea Ierusalimului spre Armenia împreună cu alte 30 de fecioare. Printre acestea se număra şi Ripsimia, care era căutată de către împăratul Diocleţian pentru a se însura cu ea. La scurt timp, toate au fost capturate. Nina a fost singura care a reuşit să se ascundă. Din cauza refuzului de a renunţa la credinţa creştină, Ripsimia şi celelalte fecioare care o însoţeau au fost chinuite şi apoi decapitate. Pomenirea lor se săvârşeşte în fiecare an la 30 septembrie. Nina şi-a continuat drumul către cetatea Mtskheta. Abia în anul 315 a reuşit să ajungă acolo, după un drum extenuant şi multe primejdii. Era o perioadă în care acele zone erau permanent invadate de către perşi. La un moment dat, îndoielile au cuprins-o. Se temea că nu va ajunge acolo unde Dumnezeu a trimis-o. A visat, la un moment dat, un tânăr care îi dădea un sul. Când s-a trezit, a descoperit sulul lângă ea. Acesta conţinea versete scripturistice legate de suferinţă şi nădejde. Dumnezeu o îndemna să nu renunţe. În cele din urmă a ajuns în cetatea Urpnisi. Aici a început să înveţe limba gruzină. După o lună a observat că toată lumea mergea spre capitala Mtskheta. Era o mare sărbătoare a idolilor. Sfânta Nina s-a furişat în apropierea statuii zeului Armazi şi s-a rugat lui Dumnezeu să fie distrus acest chip al minciunii. Imediat s-a pornit o furtună mare, iar templul şi statuia au fost dărâmate de grindină.

Începutul propovăduirii, început al mântuirii

Prima familie convertită a fost cea la care Sfânta Nina locuia. Sfânta a vindecat-o pe Anastasia, care era stearpă. A continuat să facă minuni şi a început să propovăduiască Evanghelia în popor. A vindecat-o şi pe soţia împăratului, care era demonizată. Împăratul Mirian însă desconsidera creştinismul şi credea că îi va aduce pieirea. Într-o zi, a plecat la vânătoare şi la un moment dat a început din nou o furtună puternică. Un fulger i-a luat vederea şi tunetele i-au alungat pe toţi cei care îl însoţeau. Rămas singur, a încercat să se roage zeilor săi, dar lucrul acesta s-a dovedit lipsit de folos. Şi-a adus aminte de Nina şi a început să se roage lui Hristos. Vederea i-a revenit, iar furtuna s-a potolit. Smerit, i-a cerut iertare sfintei şi s-a botezat. Apoi, a trimis emisari împăratului Constantin cel Mare, pentru a i se aduce un episcop şi câţiva preoţi, pentru creştinarea poporului său. Sfântul Împărat Constantin a primit cu bucurie cererea şi l-a trimis pe arhiepiscopul Antiohiei, Eustatie. Astfel a început creştinarea Iviriei.

Zidirea primelor biserici

Printre persoanele care s-au convertit s-a numărat şi întâistătătorul sinagogii din cetate, Abiatar. Acesta cunoştea tradiţia legată de soarta cămăşii Mântuitorului Hristos. El i-a spus Sfintei Nina că această cămaşa a fost îngropată odată cu sora celui care a obţinut-o. În momentul în care fratele ei i-a arătat cămaşa Mântuitorului, ea a strâns-o în braţe, a suspinat îndelung şi a murit. Nimeni nu a putut să îi deprindă veşmântul din mâini. Abiatar i-a mai spus Ninei că mormântul fetei s-ar afla în apropiere de un cedru falnic din centrul grădinii împărăteşti. Sfânta Nina a plecat să se roage acolo. În timpul nopţii, a avut o vedenie. A văzut un stol de păsări negre venind şi spălându-se într-un râu din apropiere. Apoi, după ce s-au curăţat şi s-au făcut albe ca neaua, au venit şi s-au aşezat în ramurile cedrului şi au cântat melodii ale imnelor liturgice. Sfânta a înţeles că aici vrea Dumnezeu să fie zidită prima biserică. Păsările simbolizau sufletelor celor botezaţi, care îşi uneau glasurile în cântări de laudă. Cedrul a fost tăiat, iar cele şase ramuri pe care le avea au fost transformate în piloni de susţinere a noii biserici. Tulpina a fost aşezată în centru de către un înger şi nimeni nu a putut să o mişte din locul în care era iniţial. Din tulpina cedrului izvorăşte şi acum un mir deosebit, care vindecă multe boli. Biserica a fost închinată Sfinţilor Apostoli, fiind numită Svetiţhoveli (Stâlpul făcător de viaţă). În prezent, a fost restaurată şi clădită aproape în întregime din piatră.

Trecerea la cele veşnice

Ştiind de mai înainte că i se apropie sfârşitul, sfânta i-a scris împăratului Mirian o scurtă scrisoare: „Împărăţia ta să aibă pururea binecuvântarea lui Dumnezeu, ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ocrotirea Sfintei Cruci. Eu, ca o străină şi trecătoare, plec de acum din această lume. Voi urma calea părinţilor mei. Trimite-mi, te rog, pe episcopul Ioan, ca să mă pregătească pentru călătoria spre veşnicie, pentru că ziua morţii mele este aproape“. Dorinţa i-a fost îndeplinită. Episcopul Ioan, urmaşul lui Eustatie, a împărtăşit-o cu Sfintele Taine, pregătind-o pentru bucuria veşnică alături de Hristos. Pe 14 ianuarie 338, Sfânta Nina a trecut la Domnul. Rugămintea finală a fost ca trupul să nu îi fie mutat din ultima provincie în care propovăduise. Comunitatea săracă din Kaheti a dobândit astfel un dar nepreţuit. Iniţial, această dorinţă nu i-a fost respectată. Oamenii au încercat să îi ia moaştele cu forţa şi să le mute în Mtskheta, dar nu i-au putut urni trupul. Sfânta îi avertiza că nu este de acord cu ceea ce au de gând să facă. Resemnându-se, împăratul şi nobilii au zidit o biserică în localitate şi au continuat lucrarea de încreştinare a populaţiei. Munca sfintei nu fusese în zadar. Un popor întreg i-a fost recunoscător pentru jertfa făcută. Simbolul ostenelilor sale, crucea din mlădiţe de viţă-de-vie se păstrează până astăzi în catedrala Sionului din oraşul Tiflida. Curgerea mirului care se petrece neîncetat în prima biserică zidită pe pământul Georgiei este, şi ea, un simbol al nevoinţelor neobosite ale Sfintei Nina. Este o realitate care nu poate fi tăgăduită. Aşa cum spunea şi Arhiepiscopul Nicolae I, întâistătător al Bisericii Georgiei între anii 1150-1160, „fiecare vede umezeala din partea de răsărit a stâlpului. Unii, din lipsă de evlavie, puneau var în acel loc, dar nu puteau să oprească curgerea mirului. Pentru mulţimea tămăduirilor care s-au făcut cu acesta suntem toţi martori“. Martori ai unei vieţi sfinte.

Tropar, glasul al IV-lea:

O, slujitoare a Cuvântului lui Dumnezeu, care prin propovăduire te-ai arătat de-o seamă cu Apostolul cel Dintâi Chemat, Andrei, şi te-ai asemănat şi celorlalţi apostoli, Luminătoarea a Iviriei şi trâmbiţă a Duhului Sfânt, Sfântă Nina, cea asemenea Apostolilor, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Vă recomandăm pagina de facebook: Georgia Ortodoxă

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

VIDEO: Velicikovski – o cale în afara timpului

Velicikovski – o cale în afara timpului –
Un film al fundației caritabile „Patrimoniul ortodox al Ucrainei în Sfântul Munte Athos” (Православний спадок України на Святій Горі Афон), 2016. Limba originală – ucraineană.

Insula Zakynthos își serbează protectorul. Viaţa Sfântului Dionisie din Zakynthos (17 / 30 decembrie)

Sfântul Dionisie de Zakynthos s-a născut în 1547 în satul Aigialos de pe Insula Zakynthos din Marea Ionică. El provenea din faimoasa familie Sigouros şi numele său de mirean era Gradenigos sau Draganigos Sigouros. Când strămoşii săi au ajuns pe insulă, conducătorul acesteia le-a dat pământ în sud-vestul insulei pe care l-au cultivat şi unde au trăit în pace.

Părinţii Sfântului Dionisie se numeau Mokios Sigouros şi Pavlina Valvi. Ei au avut 3 copii: Draganigos, Constantin şi Sigoura, care au fost crescuţi în credinţa, principiile şi învăţătura ortodoxă.

Sfântul Ierarh Dionisie de Zakynthos

Printr-un contract din 27 octombrie 1557, aflat în Arhivele istorice ale Insulei Zakynthos, însă care din nefericire a fost distrus în 1953 de un incendiu, tatăl sfântului l-a angajat pe profesorul învăţat Kairophylas să-l înveţe pe băiatul de 10 ani ,,alfabetul Bisericii, adică cântările, slujbele de rugăciune, Psaltirea, Epistolele şi Sfânta Scriptură”. Această educaţie elementară a fost urmată ulterior de studii mai profunde, sub călăuzirea unor profesori evlavioşi şi învăţaţi. Sfântul nu a plecat departe de insula sa natală. Poate că el a stat la picioarele distinşilor teologi care călătoreau prin Europa şi se opreau la Zakynthos. Oricum ar fi, el a învăţat greaca veche, latina şi chiar italiana, deşi studiile sale principale cuprindeau Sfânta Scriptură, Părinţii Bisericii şi teologie clasică. Se pare că el a scris comentarii la scrierile Sfântului Grigorie Teologul.

Retragerea din lume

Pe măsură ce a crescut, el s-a depărtat de lume, neatrăgându-l nici nobleţea naşterii, nici marile bogăţii sau slava şi cinstea. La 21 de ani, s-a retras în Mânăstirea Schimbarea la Faţă a Domnului, un aşezământ foarte vechi de pe Insula Strofades, situată la sud de Zakynthos. Se pare că părinţii lui muriseră deja şi din acest motiv el a încredinţat toată averea fratelui său Constantin, lăsându-i şi responsabilitatea asigurării unei zestre surorii lor Sigoura. După intrarea în mânăstire, el s-a dedicat postului, privegherii şi rugăciunii. Studia Scripturile şi vieţile sfinţilor zi şi noapte. El a devenit foarte curând un părinte duhovnicesc cu viaţă îmbunătăţită, mulţi monahi mai bătrâni ca el străduindu-se să-l urmeze în nevoinţele sale. În scurt timp a fost tuns în monahism, primind numele de Daniil. Vestea despre iscusinţa sa duhovnicească s-a răspândit în toată insula şi, ca urmare, comunitatea de credincioşi din Zakynthos l-a rugat să păstorească Mânăstirea Panagia Anafonitria. Sfântul a reorganizat acest lăcaş monahal şi l-a transformat într-un loc însemnat de vieţuire şi instruire monahală.

Preot şi episcop

După un an de zile, Episcopul Filoteu de Kefallonia şi Zakynthos l-a hirotonit preot, în ciuda împotrivirii sale. În 1557, sfântul a dorit să meargă în pelerinaj în Ţara Sfântă. În drumul său, a trecut prin Atena, unde a mers la Arhiepiscopul Nicanor al Atenei pentru a-i cere binecuvântarea.

Discutând cu el, arhiepiscopul Nicanor a cunoscut înălţimea duhovnicească a tânărului şi i-a oferit scaunul episcopal al Eghinei, aflat în jurisdicţia Atenei. În cele din urmă l-a convins să accepte, iar Patriarhul Ieremia al Constantinopolului a fost bucuros să-şi dea acordul pentru hirotonie. Astfel, ieromonahul Daniil a fost hirotonit episcop de Eghina şi a luat numele de Dionisie, în cinstea Sfântului Dionisie Areopagitul.

Noul episcop a fost primit cu bucurie de credincioşi împreună cu clerul Eghinei. El a început imediat lucrarea sa de înnoire. Neobosit în a-şi împlini îndatoririle păstoreşti, sfântul lucra zi şi noapte pentru întărirea turmei. Oriunde era o problemă, o greutate, sărăcie, sfântul era prezent. El era apărătorul credincioşilor din Eghina şi un mărturisitor al Ortodoxiei. Sărmanii şi nevoiaşii veneau la el, orfanii şi văduvele se îndreptau către el şi chiar bogaţii şi armatorii îi căutau compania pentru a asculta sfaturile şi vorbele sale înţelepte. La rândul lui, el se bucura alături de cei care se bucurau, şi plângea alături de cei care sufereau.

În vechea catedrală aflată la câţiva kilometri în afara localităţii Perachora, se păstrează până astăzi un scaun de piatră care este numit de locuitori ,,tronul sfântului”. Şezând pe el, sfântul propovăduia şi povăţuia turma cu simplitate apostolică. Treptat, vestea despre sfinţenia sa s-a răspândit nu numai în insulele dimprejur, ci mult mai departe. Veneau oameni din Atena, Megara, Salamis, Poros şi alte locuri, dorind să-l vadă şi să-l asculte şi să se înţelepţească din cuvintele lui.

Retragerea din scaunul episcopal

În 1579, Sfântul Dionisie a renunţat la demnitatea sa de episcop al Eghinei şi a revenit în Zakynthos. El se temea ca nu cumva laudele oamenilor, care-l ridicaseră la asemenea înălţimi, să sfârşească prin a-l pogorî în abisul mândriei. Această teamă l-a făcut să renunţe la scaunul episcopal, spre mâhnirea credincioşilor din Eghina, care şi-au pierdut părintele duhovnicesc. Sfântul i-a liniştit şi a avut grijă să găsească un urmaş care să-i călăuzească.

Credincioşii din Zakynthos au fost bucuroşi de întoarcerea sa. Patriarhul Ieremia al Constantinopolului l-a numit episcop sufragant de Zakynthos şi preşedinte al comunităţii. Sfântul a pornit şi aici lucrarea sa duhovnicească. El a hirotonit clerici, a slujit la praznice, înmormântări, s-a îngrijit cu dragoste părintească de credincioşi. Atraşi de felul cald şi apropiat în care îşi trata fiii duhovniceşti, credincioşii din jurisdicţia episcopului de Kefallonia au venit către el, cerându-i diverse slujbe, spre supărarea episcopului lor. Unii dintre apropiaţii acestuia au mers la Veneţia şi s-au plâns dogelui, susţinând că sfântul intra în jurisdicţia altuia.

Aflând acestea, în 1581, dogele Veneţiei, Nicholas Daponte, a trimis ordin conducătorului Insulei Zakynthos, potrivit căruia ,,preacuviosul Dionisie Sigouros trebuie să se abţină de a săvârşi orice lucrare ecleziastică care intră în jurisdicţia de Kefallonia şi Zakynthos”.

Deşi fusese numit de patriarh, sfântul a renunţat la poziţia sa evitând astfel scandalul şi cearta. Oricum, iubirea şi evlavia credincioşilor din Zakynthos faţă de el erau atât de mari, încât în anul următor el a fost ales paroh al Bisericii Sfântul Nicolae.

Adormirea sfântului

Zilele şi anii au trecut, iar sfântul a continuat neobosit lucrarea sa pentru mântuirea oamenilor. Dumnezeu i-a descoperit că i se apropie sfârşitul. Împăcat şi liniştit, el şi-a dat sufletul în mâinile Domnului pe 17 decembrie 1622, la vârsta de 75 de ani. Ultima sa dorinţă a fost să fie înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe de pe Insula Strofades, unde a fost tuns în monahism.

După 3 ani, rămăşiţele sale au fost dezgropate şi găsite neputrede şi răspândind o mireasmă deosebită de flori şi tămâie. Credincioşii au luat trupul său şi l-au aşezat întâi într-o raclă, apoi chiar pe scaunul episcopal. Istoricul perioadei, Ferrari, nota: ,,Am văzut sfintele moaşte pe scaunul episcopal, intacte cu excepţia dinţilor şi a vârfului nasului”. Deşi nu fusese canonizat oficial de Biserică, credincioşii îl cinsteau ca pe un sfânt datorită minunilor săvârşite zilnic la cererea celor care-l rugau cu credinţă. Nenumăratele sale minuni au dus la canonizarea sa în 1703 de Biserica Ortodoxă printr-un document semnat de 10 episcopi ai Patriarhiei Ecumenice. Sfântul Dionisie de Zakynthos are ca zi de prăznuire data adormirii sale, 17 decembrie, iar pe 22 august Biserica cinsteşte mutarea moaştelor sale.

În 1717, pentru a apăra sfintele moaşte de invaziile continue şi distrugătoare ale piraţilor şi turcilor, monahii din Mânăstirea Strofades le-au mutat la metohul mânăstirii din Kalliteros. În timpul invaziei turcilor din 1717, au fost tăiate mâinile sfântului, însă printr-o minune moaştele nu au fost complet distruse.

Ulterior, în zona Ammos a fost construită în cinstea sa o biserică care a devenit rapid mânăstire. În 1764, biserica mânăstirii a fost reconstruită, dar în 1893, mânăstirea a fost distrusă de un cutremur puternic. Moaştele sfântului vor fi mutate într-un paraclis temporar până în 1925, când se va pune temelia pentru o biserică mai rezistentă.

În 1953, când un alt cutremur puternic a lovit insula, biserica a rămas neatinsă şi a fost folosită ca refugiu pentru cei rămaşi fără case. În 1957, a fost construită o nouă mânăstire numită chiar din acea vreme Mânăstirea Strofadelor şi a Sfântului Dionisie, unde se află şi în prezent moaştele Sfântului Dionisie.

Tropar, glasul 1

Mlădiţă a Zakynthos-ului şi episcop al Eghinei, apărător al Mânăstirii Strofades, Sfântul Dionisie cel dreptslăvitor, acum toţi credincioşii să-l cinstim şi să strigăm către el: prin rugăciunile tale fierbinţi mântuieşte-ne pe noi, cei care prăznuim pomenirea ta şi strigăm: slavă Celui ce te-a preamărit pe tine, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce te-a dat nouă mijlocitor neobosit.

Condac, glasul 3

Astăzi Zakynthos-ul îi cheamă pe toţi credincioşii laolaltă, îndemnându-i să aducă laude în cântări şi imne de mulţumire apărătorului nostru mare şi fierbinte în nevoi şi mâhniri, care-i salvează pe cei aflaţi în primejdii. Şi tot Zakynthos-ul îl cinsteşte, strigând: Bucură-te, Dionisie, lauda credincioşilor!

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Viața Sfântului Prooroc Daniel (17 / 30 decembrie)

Viața Sfântului Prooroc Daniel (17 / 30 decembrie)

Acest fericit prooroc Daniel era din seminţia lui Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în Vitora cea de sus. Încă de pe când era copil a fost dus rob din Iudeea în ţara haldeilor şi a proorocit 70 de ani. A trăit cu 460 de ani înainte de întruparea lui Hristos. Era bărbat tare înţelept, iar iudeii socoteau că este eunuc. A plâns mult pentru popor şi pentru cetatea Ierusalimului. Prin post se înfrâna de la orice mâncare dorită. Era uscăţiv la faţă, dar foarte frumos, cu harul Celui Preaînalt. Cei trei Tineri, după cum spune istoria, erau din sfânta cetate a Ierusalimului. Tatăl lor se numea Iezechia, iar mama lor Caligona. Iezechia, când era bolnav, a cutezat să ceară lui Dumnezeu să nu-l dea morţii, căci a păzit cele plăcute înaintea Lui; iar Dumnezeu i-a mai adăugat 15 ani la anii vieţii lui. Când Ierusalimul a fost înconjurat şi robit de Nabucodonosor, împăratul babilonienilor, au fost luaţi şi ei robi împreună cu Proorocul Daniel şi duşi în Babilon. Pentru virtutea lor, au fost puşi mai-mari peste treburile împăratului.

Mai târziu, pentru că au batjocorit chipul pe care-l făcuse şi-l ridicase împăratul şi pentru că nu s-au închinat lui, au fost aruncaţi într-un cuptor ars de şapte ori. Acolo ei cântau psalmi lui Dumnezeu. Împăratul văzând minunea, a mărturisit că mare este Dumnezeul preaslăvit de cei trei Tineri. Căci văpaia se prefăcuse în rouă, iar ei rămăseseră nevătămaţi. Sfintii trei tineri in cuptorDaniel n-a fost aruncat în cuptor, deşi trăia, locuia şi petrecea împreună cu cei trei Tineri, şi din pricina lui fuseseră aceia cinstiţi. Pricina n-o putem afla din Sfânta Scriptură, pentru că Scriptura a trecut-o sub tăcere. Dar după cum mi se pare mie şi după cum este şi adevărat, pricina pentru care n-a fost aruncat Daniel în cuptor a fost aceea că lui i se pusese numele Baltazar, iar la babilonieni numele acesta era nume de covârşitoare cinste, nume de dumnezeu. Deci pentru ca să nu creadă babilonienii, care fără judecată îndumnezeiau focul, că minunea din cuptor a făcut-o Baltazar, a rânduit Dumnezeu ca Daniel, care purta numele dumnezeului lor, să nu intre în cuptor şi nici să nu se vorbească deloc de Daniel în istorisirea minunii din cuptor.

Sfinţii trei Tineri, după izbăvirea lor, mai presus de cuget, din foc, după ce dobândiseră iarăşi cinstea de mai înainte şi după ce au trăit cu cinste toată viaţa lor, s-au săvârşit cu pace împreună cu Daniel. Spun unii că după moartea lui Nabucodonosor şi a celorlalţi împăraţi de după el, care cinsteau pe Daniel şi pe cei trei Tineri, s-a ridicat un alt împărat cu numele Atic. Acesta a făcut cercetare sfinţilor. Înfruntat de ei, a poruncit să li se taie capetele. Când a fost tăiat capul lui Misail, Azaria şi-a întins haina şi i-a prins capul; la fel şi Anania a prins capul tăiat al lui Azaria, iar Daniel a întins haina lui şi a prins capul lui Anania. În urmă i s-a tăiat şi lui capul. Se spune că după tăiere, capetele lor s-au lipit de trupuri, iar îngerul Domnului i-a luat şi i-a dus în muntele Gheval, unde i-a pus sub o stâncă. După 400 de ani, la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, au înviat şi ei şi iarăşi au adormit. Hramul lor se săvârşeşte în biserica cea mare. Am primit de la părinţi să prăznuim pomenirea lor cu şapte zile înainte de arătarea Stăpânului şi de venirea dumnezeiască în trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că după părerea mea şi ei sunt din seminţia lui Iuda, din care se pogoară, în ce priveşte neamul, şi Mântuitorul tuturor Hristos.

Sursa: Viețile Sfinților pe luna Decembrie

Foto: Sfântul Prooroc Daniel, frescă din Biserica Protaton, Karyes, Sfântul Munte Athos, facere a iconarului Manuil Panselinos.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Viața Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat (30 noiembrie / 13 decembrie)

„Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos” (Ioan 1, 41)

Sfântul Apostol Andrei a fost din Betsaida, orășel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, și fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul către Iisus și zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica păcatul lumii” (Ioan, 1, 29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat după Hristos, zicând fratelui sau Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos” (Ioan, 1, 41). Și astfel, l-a tras și pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel dintâi chemat al Domnului. Și se află în Scriptură și alte multe învățături despre dânsul.

Din zilele acelea, ca și ceilalți Apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoțindu-l pe drumurile Țării Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieștilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor faptelor minunate săvârșite de Domnul, s-a împărtășit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viață, al credinței celei noi întemeiată de Hristos, și, mai presus de toate, a văzut Patimile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi și s-a întărit în credință, în ziua Învierii.

La rândul ei, Tradiția Bisericii ne spune că, după Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Apostolii au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat, i-a căzut sorțul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Sciția (adică Dobrogea noastră) și până în Crimeea. Însă, a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci, în fiecare, zăbovind și răbdând multe împotriviri și nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie și, străbătând celelalte țări, a ajuns la ținutul Peloponezului, unde pe mulți i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Tradiție, mai știm că Sfântul Andrei a avut și un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”. Dumnezeului nostru slavă!

Vezi și site-ul dedicat Sfântului Apostol Andrei: http://www.sfantulandrei.info/
Viața (pe larg) / Acatist / Cântări / Icoane / Predici

Foto:

(1). Racla cu capul (fruntea) Sfântului Apostol Andrei păstrat în Schitul Sfântul Andrei – Serai din Karyes, Sfântul Munte Athos /

(2). Biserica Schitului Sf. Andrei – Serai, Karyes, Muntele Athos, a doua biserică ca dimensiune din Balcani (după Catedrala Sfântul Sava din Belgrad).

(3, jos). Schitul Sf. Andrei – Serai, Karyes, Sfântul Munte Athos
Schitul Sf. Andrei – Serai aparţine administrativ de mănăstirea Vatopedi, iar datorită măreţiei lui a fost numit şi „Serai”, adică „Palat”. Schitul are hramul – Sf. Apostol Andrei şi Sf. Antonie cel Mare. Biserica schitului a fost cea mai mare biserică ortodoxă din Balcani până când a fost ridicată Catedrala Ortodoxă Sf. Sava din Belgrad. Schitul Sf. Andrei -Serai adăposteşte şi moaşte ale Sf. Ap. Andrei – mai exact fruntea sfântului, ce răspândeşte bună mireasmă.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

 

Sfântul Sfințit Mucenic Filumen (16 / 29 noiembrie 1979)

Sfântul Filumen (după numele de mirean Sofocle), s-a născut în Lefcosia la 15 Octombrie 1913. Părinții lui erau dreptcredincioșii Gheorghe și Magdalini. Era frate geamăn cu Elpidie (Alexandru, după numele de mirean) și de mici s-au deosebit de ceilalți prin dragostea pe care o aveau față de Dumnezeu și de aceea de foarte timpuriu s-a aprins înlăuntrul lor dorul pentru viața monahală. În anul 1927, la vârsta numai de 14 ani au plecat împreună la Sfânta Mănăstire Stavrovouniou, după ce au primit binecuvântarea duhovnicului lor, dar și a evlavioșilor lor părinți. Acolo au rămas aproape 6 ani, când exarhul Preasfântului Mormânt i-a luat ca să studieze la Gimnaziul Patriarhiei la Ierusalim, unde s-au aflat elevi în 1934, la Școala Sfântului Sion. 

În 1937, au fost tunși monahi, Sofocle primind numele Filumen și Alexandru, numele Elpidie. Pe 5 Septembrie al aceluiași an au fost hirotoniți diaconi și în 1939 au absolvit Gimnaziul Patriarhiei. Părintele Elpidie a plecat din țara sfântă, slujind în alte locuri. Sfântul Filumen a rămas la Ierusalim pentru 45 de ani fără întrerupere, până la mucenicia lui. În anul 1943, a fost hirotonit preot și, după ce a trecut prin diferite ascultări la Patriarhie și a fost rânduit în diferite locuri, slujind întotdeauna cu răspundere și cu frica lui Dumnezeu, dar și cu multă dragoste față de părinții tafioți [părinții de la Sfântul Mormânt], la data de 8 Mai a anului 1979 a fost transferat la fântâna lui Iacov, unde a slujit până la moartea lui martirică, pe 29 Noiembrie a aceluiași an. Acolo a întâmpinat multe probleme de la evreii fanatici care în continuu îl amenințau că dacă nu va părăsi fântâna și nu își va lua icoanele și pe Răstignit să plece, îl vor ucide. El însă le răspundea că nu va părăsi niciodată locul de închinăciune și pelerinaj, ci că este gata chiar să mucenicească precum se cuvine unui credincios păzitor al lui. În seara zilei de 29 Noiembrie a anului 1979, care a devenit ziua de pomenire a Sfântului Sfințit Mucenic Filumen, niște evrei fanatici au pătruns în spațiul fântânii lui Iacov și în timp ce Sfântul săvârșea vecernia l-au atacat cu o secure, l-au maltratat și la sfârșit l-au omorât. Mucenicia lui a fost înfricoșătoare, deoarece călăii lui l-au lovit fără milă peste față și i-au tăiat degetele de la mâna dreaptă. În continuare, au vandalizat Biserica și Crucea și au aruncat o grenadă, distrugând locul.

Este cutremurătoare mărturia părintelui Sofronie care a luat cinstitele moaște ale mucenicului, ca să-l îmbrace și să-l pregătească de înmormântare, că a rămas 5 zile după martiriul lui cald și moale și „l-a ajutat” pe gheronda Sofronie să-l îmbrace. Cutremurătoare este de asemenea mărturia fratelui său după trup, părintele Elpidie, care, chiar dacă era la multe mile distanță, a auzit glasul părintelui Filumen spunându-i: „Fratele meu, m-au ucis pentru slava lui Dumnezeu. Te rog, să nu te revolți”.

Biserica îl cinstește ca sfânt pe data de 29 Noiembrie  și cortul lui plin de bună mireasmă și făcător de minuni se află înlăuntrul noii sfintei și măreței biserici, cu hram întreit, care a fost zidită la fântâna lui Iacov, în numele Sfintei Fotini Samarineanca, a Sfântului Filumen și a sfântului Iustin. Ctitor al acestei noi biserici este Părintele Arhimandrit Iustin, căruia Sfântul Filumen i se arată adeseori și îl ocrotește de atacurile evreilor fanatici care continuă și împotriva Părintelui Iustin și a sfântului loc de închinare și pelerinaj al creștinilor. Mii de ortodocși vin în fiecare an să se închine la sfintele lui moaște la Fântâna lui Iacov în Samaria.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Viaţa Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor (26 noiembrie / 9 decembrie)

Cuviosul Stelian se naşte dintr-o familie de buni creştini într-o vreme în care Răsăritul ortodox era frământat de prigoanele unor împăraţi ai Bizanţului dezlănţuiţi pentru defăimarea sfintelor icoane. Atunci cad victime luptătorilor contra icoanelor numeroşi ierarhi, teologi, preoţi, călugări şi credincioşi. Părinţii pruncului Stelian, oameni înstăriţi, treceau însă printr-o altă durere, aceea a pierderii copiilor lor la scurtă vreme de la naştere.

Singurul rămas în viaţă a fost Stelian, către care se îndreaptă dragostea părintească împletită cu teama de a nu-l pierde. De aceea, el va creşte cu o dragoste nestinsă pentru copii şi cu milă pentru cei în suferinţă, căci lipsa fraţilor şi surorilor din casa părintească va lăsa urme pentru tot restul vieţii Cuviosului Stelian. Aplecat spre cele duhovniceşti şi îndrumat în permanenţă de părinţi pe calea bisericii, drept mulţumire pentru darul vieţii primite, Stelian va găsi în biserica din oraşul său o a doua casă, iar în atmosfera religioasă din timpul slujbelor bisericeşti, adevăratul suflu al vieţii sale. De aceea, rămânând orfan prin moartea celor doi părinţi ai săi, va vinde toată agoniseala părintească, va împărţi tot ce avea la săracii lui Dumnezeu, iar el se va îndrepta spre una din numeroasele mânăstiri care împodobeau, în vremurile de atunci, pământul creştin al Asiei Mici (Turcia de azi). Se va stabili aşadar într-o asemenea vatră de trăire duhovnicească în provincia Paflagonia, în apropierea străvechii aşezări creştine a Cezareei Capadociei, patria Sfântului Vasile cel Mare. Era o provincie muntoasă în care înflorea viaţa călugărească şi pustnicească pe înălţimile munţilor sau în numeroasele peşteri. Unele din acestea, rămase pustii după năvala turcilor, păstrează până azi frumuseţea picturilor creştine.

Într-o astfel de mânăstire se va adăposti şi tânărul Stelian, făcând ascultare şi urmărind îndeaproape sfaturile duhovniceşti ale bătrânilor călugări. Cunoscând râvna pentru trăirea monahicească şi dragoste pentru Hristos, stareţul rânduieşte pregătirea lui Stelian pentru treapta preoţiei. Dar el, socotindu-se nevrednic a îmbrăţişa un cin mai presus de al îngerilor, ca oarecând Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Sfântul loan cel cu Gura de Aur, cere duhovnicului îngăduinţa de a se pustnici într-una din peşterile din preajma mânăstirii. Într-o asemenea peşteră va vieţui ani îndelungaţi, în post şi rugăciune necurmată. Dar starea sa aici, în mijlocul stâncilor şi doar cu mintea înălţată la Domnul, nu va împiedica pe Stelian să reverse mai departe dragostea şi mila sa faţă de creştinii în suferinţă. De aceea, atunci când va afla de la credincioşii care veneau la el să-i ceară sfat duhovnicesc sau să înalţe rugăciuni pentru ei, că în părţile acelea bântuie o molimă cumplită care seceră în primul rând copiii, Stelian, amintindu-şi de plânsul părinţilor săi, se va aprinde de milă. Atunci el îşi deschide inima spre Dumnezeu şi înalţă rugăciuni smerite pentru îndepărtarea acestei molime.

Şi ca un alt llie, care înviase pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, rugăciunile sale fierbinţi la Dumnezeu sunt bine primite, molima încetează şi mulţi copii sunt salvaţi de la moarte. Cunoscând căldura inimii sale iubitoare de copii şi mila faţă de toţi cei ce erau în suferinţă, precum şi puterea rugăciunilor lui Stelian înălţate lui Dumnezeu, mamele cu prunci bolnavi încep să vină la peştera lui Stelian pentru a câştiga, cu rugăciunile sale, sănătatea şi viaţa copiilor lor.

Rugăciunile sale aveau atâta tărie încât de cele mai multe ori mamele se întorceau fericite la casele lor. Faima sa creşte tot mai mult şi se răspândeşte în ţinuturile învecinate, dar smerenia lui Stelian depăşea cu mult cinstirea pe care încercau oamenii să i-o aducă. În această stare de dragoste aprinsă către Dumnezeu şi de milă jertfitoare în rugăciune pentru toţi cei care suferă, Cuviosul Stelian va trece la cele veşnice, dar minunile săvârşite în peştera în care a trăit nu vor înceta.

Trupul său neputrezit va fi adus la biserica mânăstirii sale de metanie şi va avea aceeaşi tărie în vindecări ca atunci când Stelian se afla în viaţă. Cunoscând evlavia mulţimilor, puterea dragostei cu care acestea înconjurau memoria Cuviosului, precum şi minunile care se săvârşeau înaintea moaştelor sale, Biserica hotărăşte canonizarea sa, adică trecerea sa în rândul cuvioşilor făcători de minuni, rânduind ca zi de pomenire 26 noiembrie, ziua trecerii sale la cele veşnice.

Citește acatistul Sfântului Stelian >> AICI <<

Foto jos: Racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Stelian de la Biserica Sfântul Stelian – Lucaci (București). 

Cuvânt la praznicul frumoasei și înțeleptei Mucenițe Ecaterina (25 noiembrie / 8 decembrie)

Cuvânt la praznicul frumoasei și înțeleptei Mucenițe Ecaterina (+ 25 noiembrie / 8 decembrie)

Vom vorbi despre Sfânta Ecaterina care este sărbătorită astăzi.

Sfânta Ecaterina a trăit în veacul al III – lea după Hristos. S-a născut în Alexandria. Tatăl ei Constas, reprezentant al împăratului, şi mama ei erau idolatri. Aşa că şi ea era idololatră. Dar fetiţa avea o mare înclinaţie spre studii. A studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi latini, iar la vârsta de 18 ani era cea mai învăţată fată din Alexandria.

Dar şi la înfăţişare era o femeie minunată, pe de-a întregul plăcută. Cu astfel de daruri trupeşti şi intelectuale era o mireasă peţită de mulţi. Tineri importanţi o cereau în căsătorie, dar ea spunea că nu vrea să se mărite în ciuda tuturor presiunilor alor ei.

Dacă cineva vrea să se căsătorească, este păcat să-l împiedicăm. Dar dacă aceasta este păcat o dată, de 100 de ori este păcat să împiedicăm un om, bărbat sau femeie, care vrea să-şi dea inima lui Dumnezeu. Nunta este de argint, fecioria este de aur. Alege şi ea. Eu, de atâţia ani de când slujesc Domnului, niciodată, dar niciodată nu am împiedicat un om să se căsătorească. Dar întotdeauna am susţinut femei şi bărbaţi care au vrut să se dedice lui Dumnezeu şi să fie persoane misionare şi să se facă monahi. Dumnezeu a dat libertate. Violenţa este interzisă, în special în aceste chestiuni.

Aşadar făceau rele presiuni asupra Sfintei Ecaterina. Ea nu ura nunta, dar ca un spirit superior ce era, voia să fie neîmprăştiată. Şi nu există doar nunta aceasta obişnuită. Unii se căsătoresc cu patria, alţii cu ştiinţa, alţii cu religia.

Sfânta Ecaterina, pentru a scăpa de presiuni, a uneltit un pretext ingenios. Pentru că creştinul este înţelept; trebuie să aibă deşteptăciunea nu a lumii acesteia, ci a lui Dumnezeu. Aşadar spune părinţilor ei:

– De vreme ce mă presaţi atâta, accept să mă căsătoresc, dar cu o condiţie.

– Ce condiţie, copilul meu?

– Dacă se va găsi un tânăr care să fie superior mie în ceea ce priveşte frumuseţea, bogăţia, cunoaşterea şi ştiinţa, îl voi lua.

Au început să caute şi s-au prezentat mulţi. Unii erau bogaţi, dar nu erau frumoşi. Unii erau bogaţi şi frumoşi, dar nu erau învăţaţi. Un lucru rar: şi bogăţie, şi frumuseţe, şi educaţie aleasă să se întâlnească într-o singură persoană. În felul acesta nu s-a putut găsi cineva, iar părinţii erau nemângâiaţi.

Au trimis-o la un oarecare ascet filozof, care trăia într-o peşteră afară din Alexandria. S-a dus şi i-a cerut sfatul ce să facă. Acela i-a spus:

– Copila mea, eu ştiu un tânăr. Nu există altul ca El în lume. Frumos, bogat, puternic, înţelept ca nimeni altul. Ecaterina s-a entuziasmat şi i-a spus:

– Aş vrea să-l văd.

Îi spune ascetul:

– Vei face ce-ţi voi spune?

– Voi face.

– Ascultă deci (a spus ascetul şi a scos din sânul său o icoană a Preasfintei Fecioare cu Domnul nostru Iisus Hristos): Ia această icoană, du-te acasă, închide-te în camera ta şi roagă-te. Şi Preasfânta îţi va arăta ce să faci. Într-adevăr, Ecaterina a luat icoana, s-a închis în casă şi a făcut multă rugăciune, până după miezul nopţii. Obosind a lua-o somnul. Atunci vede o vedenie: a văzut-o pe Preasfânta Fecioară că strălucea ca o lună, iar pe dumnezeiescul Prunc în braţele ei că strălucea ca un soare; dar faţa lui Hristos se întorcea ca să n-o vadă pe Ecaterina. Atunci Maica Domnului spune:

– Copilul meu, priveşte la această fată. A venit de atât de departe, şi cere să afle pe cineva care să o iubească şi să i se dedice.

Dumnezeiescul Prunc a răspuns cu mânie:

– Nu vreau s-o privesc.

– De ce, copilul meu? Aceasta este cea mai frumoasă copilă din Alexandria.

– Nu, Maica lui Dumnezeu, este urâtă (era urâtă, deoarece încă nu era botezată).

Ecaterina a fugit plângând. S-a dus la ascet şi i-a spus vedenia.

– Bine ţi-a spus, zice acela. De aceea, dacă vrei ca Hristos să privească spre tine, trebuie să crezi în El şi să te botezi.

În câteva zile acea mare personalitate a Alexandriei s-a botezat şi devenise de acum creştină. Atunci a văzut iarăşi o vedenie. De această dată dumnezeiescul Prunc o privea şi raiul se sălăşluise în inima ei. Din acel moment Ecaterina s-a dedicat pe de-a întregul lui Hristos. A devenit misionară.

A aflat lucrul acesta împăratul Maximin şi a chemat-o la dialog. La sfârşit a fost nevoit să spună:

– Nu pot s-o scot la capăt cu tine, dar voi chema pe înţelepţi şi pe oamenii de ştiinţă, pe matematicieni şi fizicieni şi astronomi, pentru ca să discuţi cu ei.

A doua zi, 150 de înţelepţi erau la palatul lui Maximin. De cealaltă parte Sfânta Ecaterina singură. A început discuţia şi a durat toată ziua. Argumentele înţelepţilor erau demontate. Duhul Sfânt a luminat-o pe Sfântă Ecaterina, iar ea le-a închis gura. Unul după altul spuneau:

– Sunt de acord cu Ecaterina. Cred în Dumnezeul Ecaterinei.

Iar împăratul? S-a sălbăticit şi mai mult şi a poruncit să taie capetele sofiştilor în faţa lui. Astfel, acei 150 de înţelepţi au mărturisit pe Hristos şi au fost martirizaţi. După aceasta Maximin a aruncat-o pe Sfânta Ecaterina în închisoare. Şi în temniţă fiind ea repurta noi biruinţe. Acolo a adus la credinţă pe mulţi care veneau să o viziteze. Printre ele era şi femeia lui Maximin, împărăteasa Faustina, şi garda de corp a ei, demnitarul Porfirie, împreună cu 200 de soldaţi ai săi. Toţi aceştia, ascultând cuvintele ei, au crezut în Hristos. Dar Maximin, cuprins de o pizmă satanică, nu numai că a rămas neînduplecat, dar a şi poruncit ca şi aceştia să fie decapitaţi. Nu i-a fost milă nici de femeia sa! O sută cincizeci cu două sute şi cu doi fac trei sute cincizeci şi doi (352), trei sute cincizeci şi două de suflete a prins în mreaja lui Hristos predica Sfintei Ecaterina!

După puţin s-a apropiat şi sfârşitul ei. Nu vă povestesc detaliile. Este lung şirul chinurilor, din care cel mai groaznic este roata. Şi piatră să fii, te vei emoţiona dacă vei citi sfârşitul Sfintei Ecaterina. După ce a îngenunchiat, şi-a înălţat mâinile şi s-a rugat pentru întreaga lume. Apoi şi-a plecat capul şi a fost decapitată. Aşa şi-a dat sfântul ei suflet, care ca un porumbel alb a zburat la ceruri.

Sfintele ei moaşte se păstrează nestricate. Câţi nu cred să se ducă să le vadă. Se află în Muntele Sinai. Pe acest cuib îl păstrează de-a lungul veacurilor monahii greci. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru asta. Poate că ei sunt ultimii monahi, deoarece copiii Eladei nu mai merg să se facă monahi în Sinai sau în Sfântul Munte; au alte aspiraţii…

Ca închinători merg acolo şi israeliţi, şi egipteni, şi beduini, şi germani, şi ruşi ca să sărute sfintele moaşte ale sfintei pe care a încununat-o Dumnezeu cu trei cununi: a fecioriei, a martiriului şi a înţelepciunii şi ştiinţei.

Dacă ne uităm la icoana ei, vedem că are un inel. Ce înseamnă acesta? În a doua vedenie pe care a avut-o, Hristos i-a dat un inel, adică au devenit atunci logodnici. Logodnici care se deosebesc de logodnicii de pe pământ. În clipa în care o fată se dedică lui Dumnezeu, de acolo înainte ea se logodeşte cu Hristos, care este „Mirele cel împodobit cu frumuseţea mai mult decât toţi oamenii” (Stihoavna Laudelor din Sfânta şi Marea Marţi).

***

Sfânta Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru. Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le e doar la frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a noastră, a clericilor, deoarece nu aducem suflete aproape de Hristos cum a făcut Sfânta Ecaterina, ci mai degrabă le gonim.

Închei şi doresc ca din rândul femeilor să se ridice mame care să crească eroi, iar din rândul bărbaţilor să se ridice martiri. Cununa aceasta o nădăjduiesc de la mamă, de la femeie. Amin.

+ Episcopul Augustin, Mitropolit de Florina

Omilie de seară din biserica Sfintei Treimi Ptolemaida,

duminică, 26.11.1978 / Traducere din elină de monahul Leontie

Foto sus: Icoană bizantină contemporană a Sfintei Mucenițe Ecaterina, facere a iconarilor Mănăstirii Vatopedi

Foto jos: Mănăstirea Sfânta Ecaterina – Sinai.

Vezi și un documentar despre mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai la linkul: http://vimeo.com/10180953

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Sfânta Genevieva, ocrotitoarea Parisului (3 ianuarie)

Sfânta Genevieva, ocrotitoarea Parisului (3 ianuarie)

Sf. Genevieva s-a născut în Galia sec. al V-lea. Galia (Franţa de azi) – locuită din vechime de triburi celte (celţii se numeau pe ei înşişi „gali”) – fusese cucerită în anul 52 î. Hr. de către armatele romane. În scurtă vreme provincia a fost romanizată, locuitorii ei numindu-se galo-romani. Odată însă cu slăbirea Imperiului Roman în Apus în sec. IV-V, graniţele Galiei au ajuns tot mai expuse incursiunilor barbare şi, în scurtă vreme, întreaga provincie a fost ocupată de franci – popor păgân de origine germanică.

În această perioadă de grele frământări s-a născut şi Genevieva, în jurul anului 422 d. Hr. Părinţii sfintei erau creştini şi locuiau în apropiere de Parisul de astăzi (numit pe atunci Luteţia), într-un mic orăşel pe nume Nanterre. Genevieva a fost crescută de mică în dragoste pentru Dumnezeu. Când avea în jur de 10 ani, prin micul orăşel a trecut Sf. Gherman, episcop de Auxerre. Auzind de venirea lui, mulţi s-au adunat pentru a-i asculta cuvintele. Între cei prezenţi se afla şi Genevieva şi, de îndată ce Sf. Gherman a văzut-o, a înţeles darul lui Dumnezeu ce sălăşluia în ea. Atunci, copila i-a mărturisit episcopului că vroia să-şi închine în întregime viaţa lui Hristos şi, cu bucurie, Gherman a binecuvântat-o să rămână fecioară.

Pentru că în acea vreme nu existau încă multe mănăstiri de maici în Galia, Genevieva a rămas fecioară în lume, trăind într-o cameră în casa părinţilor ei. Când avea doar 15 ani însă, părinţi i-au murit, şi sfânta a fost nevoită să se mute la naşa ei în Paris. Deşi atât de tânără, ducea o viaţă foarte aspră. Nu mânca decât de două ori pe săptămână, joia şi sâmbăta, puţină pâine (rânduiala aceasta nu a încălcat-o decât după vârsta de 50 de ani când, la insistenţa episcopului, a acceptat să mănânce şi peşte şi lapte.) Era nelipsită de la biserică, însă de multe ori se închidea în chilia ei cu săptămânile, ca să se roage pentru cei aflaţi în necazuri. Tot ce avea dăruia săracilor. Vestea despre sfinţenia ei s-a răspândit şi mulţi veneau să-i ceară să se roage pentru ei. Nu de puţine ori se întâmplau minuni, pentru că Genevieva avea o credinţă simplă şi o inimă plină de milă pentru cei ce sufereau.

În anul 451 hunii păgâni au năvălit în Galia conduşi de regele lor, Attila, pustiind totul în cale. Se îndreptau spre Paris, iar oamenii, cuprinşi de panică, au început să-şi adune cele mai de preţ lucruri şi să se ascundă în păduri. Genevieva însă îi sfătuia ca, în loc să fugă, mai bine să aibă nădejde la Dumnezeu şi să se roage fierbinte, şi Dumnezeu Însuşi le va fi ocrotitor. Astfel, toţi s-au adunat în jurul sfintei pentru a se ruga. Şi Attila a ajuns într-adevăr la Paris, însă, orbit de puterea dumnezeiască, a trecut pe lângă oraş fără să-l vadă şi astfel Parisul a fost salvat.

Faima sfintei se răspândea cu repeziciune, şi până şi păgânii o cinsteau şi ascultau de cuvântul ei. Genevieva mergea adeseori la conducătorii franci păgâni şi, cu autoritatea pe care o avea, îi elibera pe cei robiţi sau pe cei condamnaţi la moarte. Vestea despre ea ajunsese până departe. Pelerinii gali, în drum spre Locurile Sfinte, treceau prin Antiohia Siriei, unde se nevoia Sf. Simeon Stâlpnicul (numit astfel pentru că trăia în vârful unui stâlp). Pelerinii îi spuneau sfântului să se roage pentru ei, el însă le răspundea că o au la Paris pe Genevieva ca să se roage. Apoi, Simeon îi ruga să-i ceară sfintei să-l pomenească la rugăciune şi pe el. Iată în ce chip minunat erau unite în acele vremuri Apusul şi Răsăritul într-o singură credinţă în Hristos!

Când, în anul 464, Parisul a fost asediat de regele franc Childeric, iar oamenii mureau de foame, Genevieva însăşi a ieşit din oraş cu 11 corăbii şi a urcat pe Sena pentru a face rost de grâu. Păgânii nu au îndrăznit să-i facă nimic şi astfel sfânta a salvat din nou oraşul.

Apoi, la cârma regatului franc s-a urcat Clovis, care stăpânea deja întreaga Galie şi care a fost primul rege franc creştin. Adus la credinţă de rugăciunile soţiei sale, Sf. Clotilda, şi botezat în anul 496 de Sf. Remigiu, episcop de Rheims, Clovis s-a dovedit un bun creştin şi un apărător al Bisericii. Avea mare dragoste şi pentru Sf. Genevieva, care prin sfaturile ei înţelepte a ajutat la organizarea tânărului stat franc creştin. Acesta a stat apoi drept model tuturor celorlalte ţări creştine ale Apusului. Genevieva ajunsese deja o adevărată maică a întregii Galii şi mulţi alergau la ea pentru a primi dezlegare de neputinţele şi durerile lor.

La Paris, Clovis a început să construiască pentru Genevieva o biserică închinată Sf. Ap. Petru şi Pavel, însă cuvioasa n-a mai apucat s-o vadă terminată pentru că, la 3 ianuarie 512, a murit. Avea 89 de ani. Plânsă de o ţară întreagă, sfânta a fost aşezată în biserica Sfinţilor Apostoli, care în scurtă vreme i-a fost închinată ei. Minunile nu au întârziat să apară şi sfânta a ajuns să fie cinstită ca ocrotitoarea Parisului. În anul 1129, oraşul a fost lovit de o molimă îngrozitoare, care a secerat 14.000 de vieţi. Nemaiştiind ce să facă, oamenii au scos moaştele cuvioasei în procesiune. În chiar aceeaşi zi (26 noiembrie), epidemia a încetat complet.

Din biserica ei însă, în anul 1793, revoluţionarii atei francezi, mânaţi de ura lor împotriva credinţei în Hristos, au scos şi au ars moaştele Sf. Genevieva, ale celei ce fusese maica iubitoare a oraşului şi ocrotitoarea lui nebiruită vreme de atâtea secole. Biserica sfintei a fost secularizată, devenind cunoscutul Pantheon din Paris. Din fericire însă, o bucată din moaştele sfintei a supravieţuit furiei revoluţionare şi a fost aşezată în biserica Sf. Ştefan (St-Étienne-du-Mont) din imediata apropiere a Pantheon-ului, unde se găseşte până azi. Lângă racla cu moaştele sfintei stă o icoană – dar al credincioşilor ortodocşi –, în care sunt pictaţi împreună Sf. Genevieva şi Sf. Simeon Stâlpnicul, ca semn al unirii lor în aceeaşi dreaptă credinţă a lui Hristos.

Pentru rugăciunile Sfintei Maicii noastre Genevieva, ocrotitoarea Parisului, Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-ne pe noi. Amin!

Ieromonah Grigorie Benea

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Sfântul Arsenie din Paros, făcătorul de minuni (31 ianuarie / 13 februarie)

arsenie-paros

S-a născut în Ioánnina, în anul 1800, din părinți evlavioși, primind la botez numele de Athanasie. A rămas orfan pe când era încă mic, însă a reușit să primească o educație aleasă în faimoasa școală din Kydonía, în Asia Mică, având dascăli deosebiți, printre care și pe ieromonahul Grigorie Saráfis.

La vârsta de cinsprezece ani a plecat în Sfântul Munte împreună cu vestitul Gheronda Daniil din Zagorá, „pentru isihie și nevoință”. După o perioadă de cercare, s-a învrednicit a primi schima cea mare și îngerească a monahilor, sub numele de Arsenie. După șase ani, din pricina multor scandaluri iscate de unii monahi neștiutori, care îl învinuiau pentru deasa împărtășanie, a fost nevoit să părăsească Athosul, pe care îl iubea atât de mult.

Noile locuri de ședere au fost mănăstirea Pentéli din Attikí, mănăstirea Longovárda din Páros și mănăstirile din insulele Síkinos și Folégandros. În insula Folégandros, cuviosul a fost hirotonit diacon și, pentru că era nevoie de dascăli, a predat mai mulți ani „nu numai limba greacă, ci și despre virtuțile creștine”, făcându-se iubit de toți locuitorii. După adormirea lui Gheronda Daniil și dezgroparea cinstitului lui trup, Cuviosul Arsenie s-a întors cu moaștele acestuia în Sfântul Munte, apoi a plecat în Páros pentru a primi binecuvântările sfințiților părinți, unde a și rămas definitiv. A devenit frate la mănăstirea Sfântul Gheorghe și, împodobindu-se cu toate virtuțile, a fost hirotonit preot și numit stareț al mănăstirii. Și-a dobândit faima de duhovnic cu darul discernământului, la el venind să se spovedească monahi și mireni din toată Grecia.

Și-a prevăzut sfârșitul în aceeași zi în care s-a născut, pe 1 ianuarie 1877, în mănăstirea Schimbării la Față a lui Hristos din Páros. Ultimele sale cuvinte au fost: „Mântuiește-mă, Doamne, că am căutat îndreptările Tale”. În această mănăstire se află sfintele lui moaște, mormântul și o mare biserică care îi poartă hramul. Strămutarea moaștelor sale a avut loc în anul 1938, iar recunoașterea oficială ca sfânt a fost făcută de Patriarhia Ecumenică în anul 1967. O parte din cinstitele sale moaște se află în mănăstirea Sfântului Dionisie din Sfântul Munte.

Cuviosul Arsenie s-a învrednicit de la Dumnezeu, încă din timpul vieții, de darul facerii de minuni, pe care le săvârșește și după fericita sa adormire.

Biografia Sfântului Arsenie a fost alcătuită de fericitul egumen al mănăstirii Loggovárda, arhimandritul Filotei Zervákos, iar slujba și acatistul lui, de monahul Gherasim Mikraghiannanítul și de Haralambie M. Boúsias.

Pomenirea sa se săvârșește pe 31 ianuarie și pe 18 august, ziua dezgropării cinstitelor lui moaște.

Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Sfinții Sfântului Munte, ed. Migdonía, Tesalonic, 2007 via pemptousia.ro

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Psaltirea, Acatistierul, Cartea de rugăciuni și Viețile Sfinților pe telefoane și tablete Android

Psaltirea este de acum disponibilă pe telefoane și tablete Android. Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.psaltireaprooroculuidavid

Aplicația a fost realizată cu sprijinul Ierom. Ștefan Nuțescu și al obștii sale de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

davidCâteva dintre avantajele acestei aplicații:

  • Conține textul psalmilor din Biblia Ortodoxă, iar textele sunt disponibile offline (nu necesită conexiune la Internet pentru vizualizare),
  • Adăugare psalmi favoriți pentru a putea accesa ușor acei psalmi care vă interesează în mod special,
  • La pornire se afișează automat ultimul psalm lecturat la sesiunea anterioară,
  • Zoom-in și zoom-out facil,
  • Conținut adaptabil la orice dimensiune de ecran (face reflow automat, cu text justificat stânga-dreapta),
  • Citire în modul „full screen”,
  • Design modern după ultimele recomandări Android (Material Design).

chrismon

Acatistierul este de acum disponibil pe telefoane și tablete Android. Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.acatistier

Aplicația a fost creată cu binecuvântarea și sprijinul Ieroschim. Ștefan Nuțescu de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos.

În ultima vreme au apărut o mulțime de acatiste care conțin greșeli dogmatice. Deși izvorâte din evlavie, aceste acatiste nu cuprind în general informațiile aflate în Minei pentru sfântul respectiv. Decizia noastră a fost de a include aici doar acatistele verificate din punct de vedere dogmatic și ne exprimăm rezerva cu privire la site-urile și aplicațiile care conțin sute de acatiste.

Câteva dintre avantajele acestei aplicații:acatistier

  • Textele sunt disponibile offline (nu necesită conexiune la Internet pentru vizualizare),
  • Funcție de căutare rapidă după cuvinte din titlu,
  • Adăugare acatiste favorite,
  • La pornire se afișează automat ultimul acatist lecturat în sesiunea anterioară,
  • Zoom-in și zoom-out facil,
  • Conținut adaptabil la orice dimensiune de ecran (face reflow automat, cu text justificat stânga-dreapta),
  • Citire în modul „full screen”,
  • Design modern după ultimele recomandări Android (Material Design)

chrismon

Cartea de rugăciuni este de acum disponibilă pe telefoane și tablete Android. Puteți descărca gratuit aplicația de la adresahttps://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.cartederugaciuni

În era tehnologiei moderne este necesar să existe cartea de rugăciuni sub forma unei aplicații mobile. În acest fel, creștinul preocupat de mântuirea sufletului său o are neîncetat asupra sa, acasă, la servici sau pe drum.

Aplicația a fost creată cu binecuvântarea și sprijinul Ieroschim. Ștefan Nuțescu de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos.

Câteva dintre avantajele acestei aplicații:cartea-de-rugaciuni

  • Textele sunt disponibile offline (nu necesită conexiune la Internet pentru vizualizare),
  • Căutare după cuvinte din titlu,
  • Adăugare rugăciuni favorite,
  • La pornire se afișează automat ultima rugăciune lecturată în sesiunea anterioară,
  • Zoom-in și zoom-out facil,
  • Conținut adaptabil la orice dimensiune de ecran (face reflow automat, cu text justificat stânga-dreapta),
  • Citire în modul „full screen”,
  • Design modern după ultimele recomandări Android (Material Design)

chrismon

Viețile Sfinților este de acum disponibilă pe telefoane și tablete Android. Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.vietilesfintilor

Viețile Sfinților din această aplicație au ca sursă cele 12 volume „Viețile Sfinților” apărute între anii 1991 și 1998 la Editura Episcopiei Romanului și Hușilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) și apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august).

Textul a fost adus la grafia curentă și corectat cu spellchecker-ul de limba română pentru a elimina artefactele provenite din scanarea textului original pe hârtie. Este posibil ca unele secțiuni să necesite încă modificări. Timpul de citire s-a estimat folosind o viteză medie de citire (de pe ecran LCD) de 180 de cuvinte / minut.

Aplicația a fost creată cu binecuvântarea părinților athoniți de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

vietile-sfintilorCâteva dintre avantajele acestei aplicații:

  • Textele sunt disponibile offline (nu necesită conexiune la Internet pentru vizualizare),
  • Afișare rapidă a textului corespunzător Sfântului zilei curente,
  • Funcție de căutare rapidă după cuvinte din titlu,
  • Adăugare texte favorite,
  • La pornire se afișează automat ultimul text lecturat în sesiunea anterioară,
  • Zoom-in și zoom-out facil,
  • Mod zi/noapte,
  • Conținut adaptabil la orice dimensiune de ecran (face reflow automat, cu text justificat stânga-dreapta), Citire în modul „full screen”,
  • Design modern după ultimele recomandări Android (Material Design)

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!