Arhive blog

Adormirea părintelui Emilianos Vafeidis sau moartea ca desăvârşire în iubire. Mărturia Părintelui Agapie Corbu

În dimineaţa zilei de 9 mai, cu puţin timp înainte de începerea Sfintei Liturghii, Gheronda Emilianos Simonopetritul, cunoscut şi iubit în toată lumea ortodoxă, a trecut lin şi imperceptibil la Domnul, ca un prunc care adoarme în braţele blânde ale mamei. A plecat de „de la moarte la viaţă” (Ioan V, 24), lăsând Bisericii o moştenire duhovnicească a cărei importanţă va fi conştientizată tot mai bine odată cu trecerea vremii: două obşti monahale exemplare, o mulţime de ucenici în diferite locuri ale lumii şi nenumărate omilii duhovniceşti. Într’una dintre aceste sinaxe, în care gheronda le vorbea monahilor săi despre moarte, el spunea: Întreaga noastră viaţă pământească este o pregătire pentru veşnicie, dar fiecare dintre noi pleacă din această viaţă într’un mod diferit. În acea clipă ne vor îmbrăţişa cerurile, ne va îmbrăţişa Dumnezeu, ne va îmbrăţişa Împărăţia cerurilor, ne va îmbrăţişa acoperământul Împărătesei noastre, Născătoarea de Dumnezeu (1) şi, de aceea, pentru noi, ca monahi şi creştini, moartea este „împlinirea finală a viselor noastre”. Poate că în aceste câteva cuvinte se concentrează nu numai viziunea părintelui Emilianos asupra morţii, ci şi întreaga sa învăţătură duhovnicească şi povăţuire monahală, care urmăresc pregătirea sufletului pentru acest moment unic, inevitabil şi măreţ.

Născut în 1934, în Pireu, într’o familie de greci emigraţi din Asia Mică, gheronda Emilianos a studiat la Atena Dreptul şi Teologia. Deşi iniţial dorea să se dedice unei vieţi de misionar creştin, a căzut el însuşi victimă „misionarismului” tăcut al harului dumnezeiesc, care i’a robit inima spre iubirea lui Iisus Hristos. Şi care e calea cea mai potrivită pentru a cultiva cineva această iubire pentru Domnul? Monahismul, de bună seamă. Ca urmare, părintele Emilianos a intrat în cinul monahal, începând viaţa monahală la mănăstirea Dusiko (9 decembrie 1960), aflată într’o indescriptibilă paragină duhovnicească şi materială, ca mai toate mănăstirile greceşti şi din Sfântul Munte din acea vreme. Contrastul radical dintre înflăcărarea căutărilor inimii lui şi realitatea găsită era atât de mare, încât, în scurtă vreme, pe tânărul ieromonah Emilianos (hirotonit preot la 15 august 1961) avea să’l încerce adânca şi neagra deznădejde. Dar ea a fost repede transformată de părinte în strigăt de rugăciune dintru adâncuri, în acea rugăciune căreia Dumnezeu niciodată nu’i spune „nu”.

Elanului său lăuntric către Cel dorit i s’a răspuns de Sus cu descoperiri şi experienţe duhovniceşti, care au dat concreteţe harică tuturor celor citite în scrierile Părinţilor Bisericii. Învăţăturile care odinioară îi înflăcăraseră râvna au fost transformate de harul dumnezeiesc în trăire, în experienţă personală, în vedere a lui Dumnezeu, devenind propria’i stare lăuntrică şi bogăţie duhovnicească. Cu neputinţă de stăvilit, cuvântul său a început să curgă, împărtăşind harul şi altora. Prin rugăciune, prin Liturghie, prin prezenţa sa plină de nobleţe duhovnicească şi, mai ales, prin cuvânt, gheronda Emilianos – devenit în decembrie 1961 egumen al mănăstirii „Schimbarea la Faţă” de la Meteore – a aprins inimile tinere, curate şi vii ale multor tineri, şcolari şi liceeni, dintre care cei mai mulţi au devenit monahi şi monahii în obştile pe care le’a întemeiat la Simonos Petras (1974) şi Ormylia (1975). Acestor ucenici li se datorează şi părtăşia noastră, a celor de departe, la „cuvântul viu şi lucrător” (Evrei IV, 12) al lui gheronda Emilianos, maicile de la Ormylia îngrijindu’se de gruparea şi editarea tematică a omiliilor şi sinaxelor părintelui lor duhovnicesc.

Traducerea în româneşte a aproape tuturor acestor volume este un privilegiu aparte al Ortodoxiei de limbă română şi explicaţia faptului că părintele este atât de cunoscut şi iubit în România unde, de ani buni, scrierile sale au devenit, pentru numeroase mănăstiri şi pentru mulţi monahi şi chiar creştini din lume, un îndrumător practic de neînlocuit. Diversitatea temelor atinse face din seria textelor sale o adevărată enciclopedie monahală, întru totul tradiţională şi, totodată, expusă pe înţelesul contemporanilor, fără a aduce vreo ştirbire profunzimii vechilor scrieri: tâlcuiri la texte filocalice, la vieţi de sfinţi, la canoanele monahale, la sfintele slujbe, la praznicele bisericeşti, la Scripturi – iată spaţiul acoperit de cuvântul lui gheronda Emilianos, cuvânt izvorât din experienţă, dătător de har şi mistagogic.

Adormirea părintelui Emilianos îi lipseşte, desigur, pe ucenici de prezenţa sa fizică, de mângâierea gândului că el, fie şi bolnav, este… acolo. Dar dăruieşte Bisericii un stâlp şi un mijlocitor, întrucât, pentru gheronda Emilianos, a sosit mult dorita şi mult aşteptata „ultimă clipă, în care ne vor îmbrăţişa Hristos, Maica Domnului, sfinţii şi ne vor muta la cele cereşti”.

În îmbrăţişarea sa cu cele cereşti, în iubirea de care este plin, el ne cuprinde şi pe noi, îi va cuprinde şi pe toţi cei care iubesc numele lui Hristos, pe toţi cei care încă nu’L cunosc pe Domnul şi pe toţi cei care nu vor să’L cunoască. Iubirea sa nu este altceva decât iubirea lui Hristos, revărsată într’un om care I s’a dăruit necondiţionat şi a alergat întreaga viaţă către măsura bărbatului desăvârşit.

De dincolo de mormânt, glasul părintelui Emilianos răsună şi va continua să răsune, spunând oricărui muritor care dorește să se înveșnicească împreună cu Hristos: „Chiar dacă toţi vom fi înfricoşaţi în ziua aceea, să iubim acea ultimă clipă a vieţii noastre, pentru că va fi clipa în care vom întâlni lucrul după care am tânjit întreaga noastră viaţă, adică iubirea.”

Notă:
(1). Acest citat, precum şi toate cele care urmează, sunt din cartea Părintelui Emilianos Simonopetritul Așteptarea lui Dumnezeu. Despre boală, suferinţă şi moarte, aflată în curs de apariţie la Editura „Sfântul Nectarie”.

Ieromonah Agapie Corbu

Sursa: revista Lumea monahilor nr. 143, din 20 mai 2019.

Reclame

Cuvântul Părintelui Elisei Simonopetritul la înmormântarea Părintelui Emilianos Simonopetritul (video cu subtitrare în limba română)

Cuvântul Părintelui Elisei Simonopetritul la înmormântarea Părintelui Emilianos Simonopetritul (video cu subtitrare în limba română) / traducere de Elena Dinu
10 mai 2019 / Mănăstirea Ormylia – Halkidiki (Grecia).

Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul a trecut la cele veșnice. Să avem parte de rugăciunile sale!

În această dimineață, 9 mai 2019, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, fost stareţ al Mănăstirii Simonopetra din Muntele Athos, a trecut la cele veșnice.

Arhimandritul Emilianos (Vafeidis) s-a născut în 1934, în Nikaia Pireos, din părinţi evlavioşi, proveniţi din Asia Mică, primind la botez numele de Alexandros.

De mic copil s-a ocupat de studiul Scripturii şi al Părinţilor, precum şi cu neîntrerupta rugăciune a lui Iisus. A studiat la şcoala din Simantra Halkidikis, continuând apoi la Nikaia Pireos. S-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Atena, iar după doi ani s-a mutat la Facultatea de Teologie.

La încheierea studiilor, în 1960, s-a înfăţişat Mitropolitului Dionisie de Trikkis şi Stagon, care l-a tuns în monahism cu numele Emilianos pe seama Mănăstirii Sfântului Visarion din Dousiko. În luna septembrie a aceluiaşi an a fost hirotonit diacon, slujind la mănăstirile Meteorei, care duceau lipsă de vieţuitori la acea vreme.

De praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1961, a fost hirotonit preot, rămânând pentru o vreme la Mănăstirea Sfântului Visarion din Dousiko, un loc retras şi pustiu.

La sfârşitul anului 1961, a fost numit Egumen al Mănăstirii Marea Meteoră. Deşi avea probleme de sănătate, părintele Emilianos a început aici o intensă viaţă ascetică şi liturgică, cercetând orice scriere referitoare la organizarea şi funcţionarea vechilor mănăstiri.

Mitropolitul Dionisie l-a ridicat la treapta de arhimandrit şi l-a însărcinat cu slujirea în cuvânt, cu mărturisirea şi cu povăţuirea tinerilor din eparhie. Astfel, o mulţime de tineri s-au adunat în jurul părintelui Emilianos. În 1963 s-au închinoviat primii doi monahi dintre aceşti tineri, iar sfârşitul anului şcolar 1965-1966, mulţi absolvenţi de liceu au venit la mănăstire ca începători.

Pe 6 august 1966, Mitropolitul Dionisie l-a îmbrăcat pe Egumenul Emilianos în schima mare. Tot în acea perioadă, Gheronda Emilianos a început pelerinajele la Sfântul Munte, întâlnindu-se cu Sfântul Paisie Aghioritul şi cu părintele Efrem Katounakiotul, cu care a avut strânse legături duhovniceşti.

În anul 1973, datorită creşterii numărului de monahi, întreaga obşte de la Meteora se mută în Sfântul Munte, la Simonopetra.

Începând cu anul 1995, starea de sănătate a Părintelui Emilianos se înrăutăţeşte treptat pentru ca, în anul 2000, să predea egumenia Sfintei Mânăstiri Simonopetra arhimandritului Elisei, actualul egumen. Gheronda Emilianos s-a retras la Metocul din Ormylia. Perioada în care a fost egumen al Sfintei Mănăstiri Simonopetra este considerată deja drept una dintre cele mai binecuvântate perioade din istoria mănăstirii.

Opera părintelui Emilianos cuprinde o tematică diversă: omilii şi predici, erminii ale scrierilor Părinţilor neptici (Avva Isaia, Isihie Presviterul, Grigorie Sinaitul, Maxim Mărturisitorul, Thalasie, Theognost), erminii ale canoanelor monahale (Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Augustin, Sfântul Macarie, Sfântul Pahomie), ale voturilor monahiceşti şi vieţii practice (monahism, canonul monahal, viaţa monahului, relaţia Bătrân-ucenic), erminii la Vieţile Sfinţilor (Cuviosul Nil Calavritul, Cuviosul Romil), erminii ale Sfintei Scripturi, ale imnelor liturgice şi ale altor texte teologice (Psalmi, Profeţi etc.).

Transcrierea şi publicarea tuturor catehezelor şi omiliilor a fost preluată de obştea de maici de la Metocul Ormylia, din anul 1995 începând să fie publicate în colecţia „Cateheze şi cuvântări”. În paralel cu ediţia grecească, Catehezele au fost traduse în franceză, engleză, română, rusă şi sârbă.

Sursă: Doxologia

Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții. Să avem parte de rugăciunile sale!
Καλό παράδεισο, Γέροντα!

UPDATE / 9 mai 2019 (seara):
În cuvântul rostit la finalul parastasului săvârșit la căpătâiul părintelui Emilianos în această seară la mănăstirea Ormylia, Preasfințitul Părinte Iustin de Kalamaria a spus că ne-am adunat să petrecem un Sfânt pe drumul lui către Împărăție.

Găsiți pe blogul de față o categorie dedicată marelui cuvios athonit contemporan >> Emilianos Simonopetritul

Părintele Ghedeon de la Colciu, fost „reeducat” la Piteşti, cel mai bătrân monah român aghiorit, a adormit în Domnul la vârsta de 94 de ani

Bătrânul Ghedeon de la Colciu
(1925 – 2019)

articol de George Crasnean

Părintele Ghedeon a venit în Sfântul Munte direct din Minneapolis. Şi a ajuns mai întâi la mănăstirea rusească a Sfântului Pantelimon. După oarecare timp, l’a sfătuit părintele Gavriil de la Russikon, că mai bine este pentru el a merge la chilia părintelui Spiridon, deasupra Xiropotamului. A făcut ascultare şi s’a dus. Iar părintele Spiridon cercetându’l, l’a trimis la părintele Ioan de la Colciu. De fapt îl îndrumase către avva Ioan Guţu, la chilia Sfântului Ioan Botezătorul de la Colciu dar, neştiind el drumul, a călătorit cu întrebarea şi a nimerit întâi la cealaltă vestită chilie, a Sfântului Gheorghe. Adică a şi rămas la alt Ioan – Şova – şi la avva Dionisie Ignat – Dumnezeu să’i numere cu sfinţii Săi!

Iar nu după multă vreme a zis avva Dionisie către părintele Ioan: Iată cu noi este fratele Ghedeon. Ce zici dară să facă: să rămână, ori să caute alt drum? Şi de multe ori de’atunci, i’a mulţumit bătrânul Ghedeon în gând pentru răspunsul frumos al bătrânului Ioan: Apoi dacă a venit, să’l lăsăm să steie, ca să aibă şi el de unde pleca…

Şi a rămas bătrânul, strâns lipit cu inima de avva Dionisie şi de ceilalţi foarte vrednici osârduitori de la Colciu. Au trecut aproape treizeci de ani de atunci (textul inițial, fără update-ul de final, a fost scris și publicat în rev. Lumea credinței, în 2010 n. edit.), dar râvna şi dragostea pentru cele sfinte a părintelui n’a slăbit deloc în timp. De voiai să’l întâlneşti, nu trebuia să’l cauţi la chilie: era deajuns să vii cu jumătate de oră înainte de orice slujire în micuţul paraclis şi’l găseai aşezat cuminte în strană! Şi pe cât de devreme venea la biserică, pe atât de degrabă pleca după slujbă, la chilie!

Pe mine mă fericea cu pronunţia lui clară şi intonaţia cu care citea la Psaltire la fiecare slujire athonită nocturnă!

În tinereţe, părintele Ghedeon, a fost „reeducat” la Piteşti chiar de celebrul Ţurcanu. Pentru presupusa sa apartenenţă la mişcarea legionară. Hotărât lucru: Dumnezeu odihneşte în inimile celor blânzi! Nici bătăile pe care le’a îndurat n’au reuşit să’l înrăiască. Ba dimpotrivă. Spune că nu l’au durut atâta loviturile primite, cât blasfemiile puse în practică de satanicul torţionar…

A reuşit, după închisoare, să facă doi ani de Teologie la Bucureşti, până s’a aflat că este „duşman al statului”. Peste ani de zile, soţia lui va reuşi să ajungă în Israel şi mai apoi în Grecia, unde, după grele peripeţii, a izbutit să ceară azil politic la Ambasada americană. Doi ani mai târziu, mulţumită lui Ronald Reagan – care l’a inclus pe o listă cu şaptesprezece nume (altfel România nu primea clauza naţiunii celei mai favorizate!) – reuşea să ajungă, împreună cu fiul său, în America. Se întâmpla asta în 1982. După alţi opt ani petrecuţi dincolo de ocean, va pleca, cu gând să vadă Ierusalimul, Sinaiul, Egiptul, Londra, Parisul şi… Grădina Maicii Domnului. Însă venind prima dată în Sfântul Munte şi simţind ocrotirea Fecioarei… cine ar mai voi să plece în lume? Şi ce creştin ar fi plecat de lângă aşa părinţi, ca cei de la Colciu?…

A fost bătrânul Ghedeon un om curat la inimă şi fără de vicleşug, încât, atunci când îl întâlneai, negreşit îţi veneau în minte cuvintele Mântuitorului: „iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug!”. Şi cât de bine este pentru suflet, a grăi cu oameni cu cuget curat!…

Ieri însă, în cea dintâi zi a lunii mai, anul Domnului 2019, puţin peste ceasurile şapte ale serii, după 94 de ani petrecuţi în această lume trecătoare, a plecat bătrânul Ghedeon să se întâlnească cu Domnul. Să’l numere Dumnezeu cu drepţii Săi…

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Mulţumim fratelui George Crasnean pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos.
Foto credit George Crasnean / 2008, 2009
.

Aveți mai jos și o imagine care anunță plecarea bătrânului Ghedeon de la Colciu – lucrată de inimoșii frați de la pagina LegendeVii

Părintele Arhimandrit Victorin Oanele, Starețul Mănăstirii Sihăstria, a trecut la Domnul. Fotografii de la prima și ultima sa vizită la Muntele Athos

Staretul Victorin la Muntele Athos (03)

În dimineața acestei zile, 24 octombrie, a trecut la Domnul Părintele Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț. Înmormântarea va avea loc duminică, 26 octombrie, la ora 11.00, imediat după ce va fi săvârșită slujba Sfintei Liturghii de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Trupul neînsuflețit al Părintelui Victorin va fi îngropat apoi în cimitirul mănăstirii.

Părintele Victorin Oanele s-a născut pe 1 februarie 1931, în satul Poiana, comuna Vrâncioaia (județul Vrancea). A intrat în monahism pe 3 mai 1952, iar din 13 noiembrie 1972 a fost stareț al Mănăstirii Sihăstria. Și-a început slujirea în această funcție de mare responsabilitate în vremuri grele pentru monahism, beneficiind de sprijinul și prezența marilor duhovnici, precum Părintele Cleopa Ilie sau Părintele Paisie Olaru. Părintele Victorin s-a ocupat, în calitate de stareț, cu multă râvnă de latura edilitar-administrativă, lăsând în urma sa una dintre cele mai numeroase și venerabile obști de călugări din Patriarhia Română.

Dumnezeu să-l ducă în cereștile sale locașuri, la binemeritata odihnă. Veșnica pomenire!

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor
via acvila.ro

chrismon

Părintele Arhimandrit Victorin Oanele în ultima sa vizită în Muntele Athos
În fotografii apar și vechii ucenici, candva începători la Sihastria, acum monahi aghioriți în diferite colțuri ale Athosului. În fotografia de sus Starețul Victorin (stg.) apare împreună cu actualul Stareț al Schitului românesc Prodromu, Atanasie Floroiu (dr).
Foto credit Părintele Anghel Nektarie

Staretul Victorin la Muntele Athos (01)

Staretul Victorin la Muntele Athos (02)

chrismon

Părintele Arhimandrit Victorin Oanele în prima sa vizită în Muntele Athos (septembrie 1977)
E cunoscut faptul că Părintele Ilie Cleopa de la Sihăstria, după nenumărate încercări blocate de fiecare dată de autoritățile comuniste, a reușit să plece în sept. 1977 într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos (împreună cu stareţul Victorin Oanele și cu părinții, pe atunci ierodiaconi, Ioanichie Bălan și Vartolomeu Florea).

Pr. Cleopa in Muntele Athos via Vero Nica

Parintele-Cleopa-in-Athos

 

 

Gheronda Iosif Vatopedinul. Viața pe scurt (1921-2009). Slujba de îngropare și punere în mormânt (video)

Gheron IosifGheronda Iosif Vatopedinul. Viaţa pe scurt

Gheronda Iosif s-a născut la 1 Iulie 1921 în grădina Mânăstirii Sfinţilor Doctori fără de arginţi din Giolos (Cipru), atunci când pe mama sa, însărcinată în 7 luni şi venită la slujba de hram, au apucat-o durerile facerii.

Tatăl lui avea mare evlavie la Sfântul Pantelimon, protectorul familiei lor – a şi adormit, de altfel, de praznicul acestui Sfânt: dimineaţa mersese la slujbă, se împărtăşise, apoi a făcut o plimbare prin ţarină, s-a întors acasă şi a murit şezând pe scaun.

Cât a fost în lume, Gheronda Iosif a purtat numele de Socratis. În Sfântul Multe a venit în 1946, la vârsta de 25 de ani, fiind unul dintre puţinii ucenici de chilie ai Cuviosului Iosif Isihastul (Spileotul), a cărui sfinţenie şi viaţă ascetică o ştim cu toţii.

Despre perioada petrecută în Preajma Cuviosului, Gheronda Iosif mărturieşte: “Nici severitatea programului, nici privaţiunea de cele strict necesare, nici locul abrupt şi neodihnitor, nici munca necesară pentru întreţinerea a 7-8 persoane nu ne-a micşorat râvna, deoarece ne mângâia mila lui Dumnezeu şi Harul, împreună cu rugăciunile Bătrânilor”.

Atunci când obştea lui Gheron Iosif s-a mutat la Nea Skiti, unde clima era mai blândă şi accesul mai facil, Gheronda Iosif s-a îmbolnăvit, medicii ajungând la concluzia că operaţia este singura soluţie pentru a opri scurgerile de sânge intestinale. Sfântul Pantelimon i s-a arătat lui Gheron Theofilact, un Bătrân din obşte, spunându-i că Părintele Iosif se va face bine, să se lase în grija Maicii Domnului, iar vindecarea s-a şi petrecut curând. La următoarea radiografie, medicii nu au putut vedea decât o mică cicatrice a vechii răni.

La chilia din Nea Skiti au rămas şi după moartea Cuviosului Iosif Isihastul, în 1959.

La Nea Skiti, după moartea lui Gheron Iosif Isihastul, şi înainte de întemeierea unei obşti proprii.

După întemeierea obştii, chilia de la Nea Skiti a fost renovată şi lărgită. Aici a rămas până în 1988, când toată obştea s-a stabilit la Mânăstirea Vatopaidi, unde a crescut şi mai mult.

După cum mărturisesc Părinţii Mânăstirii, adormirea Părintelui nostru Gheronda Iosif Vatopedinul s-a petrecut astfel: În ultima lună de viaţă, în timp ce dormea, Gheron Iosif spunea cu gura rânduielile de slujbă. Monahul care îi slujea a venit în dimineaţa de marţi, 30 Iunie 2009, cam pe la ora 10, să vadă ce face Bătrânul. Gheron Iosif i-a spus că astăzi se va duce, deoarece simte moartea. Monahul i-a răspuns: “Bine, Gheronda, cum vrea Domnul”.

După masă, rămas singur în chilie, a săvârşit Vecernia.

Seara, pe la 8, Gheronda l-a întrebat pe fratele ce era cu el: “Ce vor demonii ăştia, de ce au venit ?”. Apoi, la ora 9: “Sfinţii care au venit vor rămâne cu noi, să ne ajute”. (Să fi fost Sfinţii Doctori fără de arginţi ?) Gheronda Iosif era liniştit şi împăcat cu sine. Pe la 10 s-a ridicat, în pat fiind, şi a întrebat: “Cum este troparul în continuare ? Că nu ştiu cum urmează…”. Fratele nu i-a răspuns nimic, căci nu ştia despre ce anume este vorba. Noaptea, la 2 şi 20, a respirat adânc de trei ori şi a adormit. Medicii au considerat că a murit de insuficienţă cardiacă. Să avem parte de rugăciunile lui!

Obștea vatopedină a filmat bună parte din slujba de îngropare și punere în mormânt a cuviosului. Este știut că atunci s-a înfăptuit și prima minune, Cuviosul zâmbind la 45 de minute de la adormirea sa, fapt dovedit de numeroase imagini. Mormântul lui Gheronda Iosif se află în spatele katholikonului Sfintei și Marii Mănăstiri Vatopedi (în partea stângă).