Convorbiri duhovniceşti cu avva Petroniu, George Crasnean

Convorbiri duhovniceşti cu avva Petroniu

Prodromu 03 Decembrie A.D. 2007

-Părinte, cum a ajuns omul să creadă că starea de păcat în care trăieşte în momentul de faţă este cea naturală?

-Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu trebuind să ajungă până la asemănarea cu Dumnezeu, să fie asemenea cu Dumnezeu. I-a dat Domnul şi putere să facă acest lucru, dar omul n-a înţeles de la început care era menirea lui, pentru că a venit vrăjmaşul cu înşelăciunile lui şi l-a îndepărtat de la calea cea dreaptă. Şi atunci a trimis Dumnezeu pe Fiul Său pe pământ să arate oamenilor cum să ajungă asemenea cu Dumnezeu. Cum spune sfântul Ioan Evanghelistul că „cel care crede în Dumnezeu să facă cele ale lui Dumnezeu”. Şi atunci a venit Iisus spunând: „Eu sunt Calea Adevărul şi Viaţa”! Nu există altă cale sau învăţătură! Şi nu compari învăţătura lui Dumnezeu cu vreo învăţătură omenească; acesta este sfântă, desăvârşită, este deplină, n-are nevoie de completare, nu-i lipseşte ceva, n-are nevoie de schimbări sau adăugiri şi trebuie crezută aşa cum a lăsat-o Dumnezeu. Nu există alte adevăruri! Deci Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului, a iubit aşa de mult lumea încât a venit pe pământ ca să scoată din nevrednicie şi necaz pe om. Şi atuncea învăţătura Lui trebuie să aibă toată încrederea noastră şi de aceea trebuie să ne-o împropriem şi s-o cunoaştem cât mai bine. Există bineînţeles diferite secte zise creştineşti, care s-au îndepărtat de la învăţătura cea adevărată a lui Dumnezeu, întunecaţi fiind de uneltirile vrăjmaşului. Spun Sfinţii Părinţi, părinţii mari ai Bisericii, că „dacă omul se abate de la viaţa cea bună, face greşeli, face păcate, atunci el de fapt deschide larg uşa diavolului. Şi primul lucru pe care-l face diavolul când intră în om este să-i întunece mintea. Dumnezeu a dat omului minte şi învăţătură pe care dacă o păstrează va şti să deosebească binele de rău. Altfel diavolul îi întunecă mintea şi omul nu mai înţelege ce e bine şi ce e rău şi după aceea vrăjmaşul îi sugerează toate păcate posibile şi toate răutăţile. El nu mai poate săvârşi binele fiind întărit în păcat şi vrea să-l facă pe om cât mai vinovat în faţa lui Dumnezeu, ca să se asigure că-l va dobândi pentru iadul său. De aceea lumea înţelege altfel lucrurile, sau chiar nu le înţelege defel. Odinioară, spre exemplu, ţi-era jenă să vorbeşti despre desfrânare; vreau să spun că era o vreme de adâncă evlavie şi pe om nu-l atrăgeau murdăriile acestea din timpurile moderne. Tot Sfinţii Părinţi spun că dacă omul duce o viaţă bună, curată, cinstită, când se-ntâlneşte cu păcatul, acesta nu-l atrage şi se ruşinează de el. Şi atuncea cum îţi explici că oameni învăţaţi, oameni de cultură, instituţiile, ba chiar şi Biserica, acceptă şi chiar încurajează aceste păcate, manifestările acestea stradale neobrăzate? Cui i-ar fi dat prin cap altădată să iasă gol pe stradă, aşa dezmăţat? Doamne fereşte! Şi mai văd şi copiii la televizor toate aceste dezmăţuri şi se murdăresc şi ei din vederile şi auzirile acestea!

De-asta o fugit dintru început monahul de lume! Or fugit în marginea satelor sau la pustie, ca să nu mai vadă sau să audă devierile lumii acesteia. Însă greul de abia acum începea, pentru că omul poartă cu el toate vederile şi auzirile din lumea de care tocmai a fugit şi unele păcate pe care poate le-a făcut. Avem drept pildă cazul Mariei Egipteanca pe care 17 ani au chinuit-o în pustie amintirile păcatelor săvârşite în lume. Atâţia ani de păcat fac ca răul să se încuibe în om, iar el devine rob al păcatului şi îşi schimbă felul de a cugeta, de a vedea, de a înţelege. Aşezarea minţii lui făcută de Dumnezeu se strică şi se modifică după formele păcatelor pe care le face. Omul pe dinafară rămâne om, fiindcă pe dinăuntru este chip al păcatelor pe care le săvârşeşte. Toate gândurile şi cugetările lui sunt strâmbate după contururile păcatelor făptuite. Gândiţi-vă la un om căzut în patima beţiei căruia îi este foarte greu să se mai oprească din acest păcat fiindcă el nu mai este stăpân pe sine. „Duşmanul omului, casnicii săi”! El este de pe acum rob şi face ceea ce îi porunceşte stăpânul său, moare de acum din viaţa aceasta, fiind arvunit nefericirii veşnice, fiindcă omul acesta se săvârşeşte cu toate păcatele sufletului său, cu toate amăgirile sale din lumea asta. Însă dincolo nu mai are nici băutură, nici bani şi n-are cum săvârşi păcatul său care-l va chinui veşnic.

Dumnezeu însă ne-a chemat să moştenim Împărăţia Sa cea veşnică şi ne-a promis lucrul acesta de la facerea lumii. Avem cărţi de învăţătură, avem şi propovăduirile Bisericii care ne arată şi calea cea dreaptă care să ne ducă acolo. Omul zilelor noastre însă le face toate împotrivă; săvârşeşte toate relele, care sigur îl vor lipsi de Împărăţia Cerurilor. Bunăoară am auzit de noi învăţături care îi spun omului să nu-i fie teamă de moarte, că nu există iad şi că totul se consumă aici, pe pământ. Şi bietul om, care şi aşa are o mulţime de probleme inventate de vrăjmaşul diavol, primeşte cu mare uşurinţă şi astfel de învăţături.

- Ce cale de îndreptare vedeţi, gheronda?

- Trebuie ca omul să ajungă la conştientizarea păcatului ce-l stăpâneşte şi în care trăieşte. Şi mai trebuie să vrea să scape de tirania păcatului – că fără voia omului, remediu nu există! Restul îl face Dumnezeu!

-Părinte, avem nevoie de fapte pentru mântuire, sau este suficientă credinţa, care ne va face oricum să făptuim cele bune?

-Asta este teză protestantă. Însă Scriptura spune clar: „credinţa fără fapte este moartă”! Ai făcut o faptă bună, ai ajutat pe  cineva, te-ai ostenit cu folos, toate faptele bune şi toate efectele lor sunt pomenite pană la sfarşitul lumii, când se vor judeca toate, bune şi rele. Când fiecare om va apărea în faţa celorlalţi în trup duhovnicesc, cu chipul conform cu propria lui structură, pe care singur şi-a alcatuit-o, prin tot ce a gândit şi a făcut. Toate relele şi necuraţiile vor apărea şi cine oare, va putea suferi ruşinea aceea ? Însă chipurile drepţilor ce au făcut fapte bune şi daruri plăcute lui Dumnezeu, care au ajutat la îmbunătăţirea lumii, vor străluci cu darul Duhului Sfânt. Omul intră in veşnicie cu ceea ce agoniseşte aici. Cum se modelează în lumea asta, aşa se prezintă în faţa lui Dumnezeu. Cum bine spun Sfinţii Părinţi: băgaţi de seamă pe ce ziditi: pe paie, pe lemne ori pe piatră! Pentru că paiele şi lemnele ard şi nu rămâi cu nimic. Să fie zidăria voastră pe lucru rezistent la foc, adică la proba veşniciei. Cel ce a făcut cele bune va avea un „sfârşit creştinesc, neînfruntat, în pace” şi se va bucura de cele veşnice, dar pentru cel ce a trăit în păcat, moartea va fi cumplită.

-Avva, dacă Dumnezeu e bun şi numai bun, poate hărăzi El iadul pentru „lucrul mâinilor Sale”?

-Nu Dumnezeu îl condamnă pe om, el îşi alege locul din timpul vieţii acesteia. Nu Dumnezeu ne hărăzeşte iadul. Dimpotrivă, El ne spune: “Mergeţi şi moşteniţi Împărăţia Cerurilor”. Omul este cel care aduce iadul cu dânsul. Pentru că şi raiul şi iadul ni le pregătim noi, aici. Nu este pedeapsă, ci omul e chinuit de propriile lui opţiuni greşite: cu ce ne ducem dincolo, aceea avem. Cum am spus şi mai înainte, el se duce pe lumea cealaltă cu păcatele de aici: desfrânat ai fost, beţiv sau drogat, învrăjbit sau răutăcios, aşa pleci dincolo, în veşnicie. Aici, pe pământ, el îşi poate satisface toate aceste porniri. Omul rămâne cu aceste porniri păcătoase şi pe lumea cealaltă, numai că acolo nu şi le mai poate satisface. Pentru păcătos, acestea sunt chinuri în iad.

-Părinte, am putea împăca porunca iubirii aproapelui cu ecumenismul?

-Mie mi-ajunge învăţătura ortodoxă a Sfinţilor Părinţi. Mi-e deajuns cât mi s-a dat prin ortodoxie pentru mântuire. Nu-mi lipseşte nimic. Dacă cineva de altă religie simte că îi lipseşte ceva pentru salvarea sufletului său şi găseşte în dreapta noastră credinţă, cu toată dragostea îl primesc în Ortodoxie! Dar nu pot renunţa la nimic din credinţa mea pentru că nu am voie să schimb nici o cirtă din dogma ortodoxă!

Omul nu mai ia în serios învăţătura lui Dumnezeu şi inventează, găseşte tot felul de sensuri şi învăţături ascunse prin evanghelii (unele chiar gnostice, cum e cea a lui Iuda) şi s-a depărtat de la dreapta credinţă.

Marea diferenţă dintre noi şi catolici sau protestanţi mi se pare a fi lipsa ideii de înduhovnicire a omului la apuseni. Pentru noi ortodocşii, dacă vrem să ne asemănăm cu Dumnezeu şi să ne mântuim, trebuie să ne înduhovnicim. Aici pe pământ purtăm trupul şi sângele acesta, dar nu vom intra în Împărăţia Domnului cu el. Chiar şi Mântuitorul a luat materia aceasta îmbibată de păcat, dar n-a intrat „dincolo” cu ea. Omul urăşte moartea, dar ea este urmarea păcatului; Domnul nu avea însă păcat, dar a primit moartea tocmai pentru ca să omoare păcatul prin ea. Ne-a arătat apoi Iisus după învierea Sa cu ce fel de trup înduhovnicit vom intra în veşnicie. Cu cel cu care „trecea prin uşile închise”! Ce înseamnă un trup înduhovnicit? Un trup care să iasă de sub regulile obişnuite ale păcatului. Căci corpul nostru are nevoie de mâncare, este supus patimilor, se îmbolnăveşte. Cel înduhovnicit nu mai este supus acestor reguli materialnice. Trupul nostru cel material, fiind compus, se va descompune în ţărână, iar cel care va răsări spre viaţă fără de sfârşit va fi trupul cel înduhovnicit.

De ce avem duhovnici la mănăstiri şi biserici? Pentru ca omul să se sfinţească! Să mai uşureze trupul de greutatea păcatelor şi în aceeaşi măsură să-l înduhovnicească! Iar noi trebuie să-i mai subţiem hrana şi să ne îndeletnicim, ca şi vechii părinţi, cu postul, cu privegherea şi mai ales cu rugăciunea. Părinţii din vechime posteau mult şi nu mureau de foame, ba dimpotrivă, trăiau mulţi peste 100 de ani, „căci nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iasă din gura lui Dumnezeu”.

Aceasta este chemarea omului în astă lume: înduhovnicirea sa, care se dobândeşte prin fuga de păcate, faptele bune, postul, privegherea şi rugăciunea.

La catolici şi protestanţi nu există ideea de înduhovnicire. Te mântuieşti (ca în cazul catolicilor) cu fapte bune şi/sau merite prisositoare şi nu prin sfinţire. Filioque, primatul şi infailibilitatea papală, sunt destule elemente despărţitoare între catolici şi ortodocşi. Cu protestanţii avem chiar mult mai multe diferenţe. Însă noi, orice vom face pentru mântuirea noastră, trebuie să avem mărturie de la înaintaşii noştri că ceea ce am făcut este bine cum a fost făptuit. Făcând astfel ne vom asemăna cu ei, dar şi cu Fiul care făcea cele ale Tatălui.

 -Până la urmă se va construi totuşi „Catedrala mântuirii neamului”, părinte. Ce părere aveţi despre asta?

-Nu e treaba mea, însă noi românii am construit biserici mici, modeste, dar adevărate bijuterii. Să nu uităm că slava deşartă este legată mai totdeauna de măreţie. Şi Sfânta Sofia, a îngăduit Dumnezeu să ajungă în mâinile musulmanilor…

-Avva, ce părere aveţi despre fraţii noştri ortodocşi de stil vechi şi despre diferenţa de 13 zile dintre noi?

 -Diferendul porneşte dintr’o înţelegere greşită a lucrurilor. Dar pe om ca şi pe pom îl vei cunoaşte după roadă, dacă stăruie în vrajbă şi ponegrirea aproapelui, sigur nu e în regulă ceva cu el. Mi’aduc aminte că era şi o controversă legată de timpul când se sfinţesc apele: la Boboteaza pe nou, sau pe vechi?

-Părintele Iulian are o vorbă: astăzi „banul face planul”! Despre civilizaţia banului din ziua de astăzi, ce părere aveţi? 

-Măi, pe timpuri se spunea că „numai domnii au bani”. Astăzi însă „dacă ai bani eşti domn”, ceea ce este puţin diferit. Nu vă speriaţi de sărăcie, că Dumnezeu nu’l lasă pe cel ce caută ale Sale şi la vreme potrivită îi dă cele trebuincioase. Şi ştie El mai bine ca noi şi când e vremea potrivită. Dar noi cu adevărat trebuie să căutăm cele ale Domnului, că nepurtarea de grijă, adică moartea faţă lucruri, este cea care naşte dorul de Dumnezeu.

 -Vom ajunge „o turmă şi un păstor” avva?
-Cu siguranţă! Însă doar…dincolo!  Dumnezeu încă ne aşteaptă!

***
Cu avva Petroniu, despre vremuri tulburi

Prodromu, la 12 mai, AD 2009

Omul nu poate învăţa pe alţii dacă nu se sfinţeşte pe el mai întâi. Aceasta nu este o apoftegmă, ci o realitate. Poţi învăţa pe oricine orice, până acesta nu va vedea că tu faci cele grăite, nu va lua seamă la sfatul tău. Fiind un osârduitor al plinirii poruncilor, se spune că avva Petroniu n’a cerut niciodată cuiva să facă ceva ce n’a făcut el mai întâi! În felul acesta şi cuvântul lui are greutate: pentru că gheronda nu grăia din cărţi pe cât vorbea din cele trăite…

-Gheronda, de ce se satanizează omul acum când are atâta libertate? A tânjit multă vreme românul după simţământul acesta şi mi se pare că şi’l pierde devenind rob la idolul banului, al agonisirii de averi şi al grijii de multe. Şi singur doar dorul de Dumnezeu se pare că’i lipseşte! Dar cu toate acestea, toţi vor să se mântuiască! Nu cunosc pe nimeni care să vrea să rămână pe „dinafară”!

-Vasăzică faci voia vrăjmaşului şi vrei să te mântuieşti? Faci toate murdăriile acestea, dai drumul şi legiferezi păcatul şi vrei mântuire? M’am crucit când am auzit şi de potlogăria asta cu nepedepsirea incestului! Asemenea urâciune înaintea Domnului! Păi sigur că Dumnezeu se leapădă de tine atunci – că sfinţenia nu poate sta alături de murdărie – şi Satana întunecă minţile celor ce fac nelegiuirile acestea, încât vor ajunge să spună răului bine! Diavolul, „care de la început a fost ucigător de oameni…şi când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8,44) totdeauna va ascunde păcatul sub chipul virtuţii. Într’atâta va perverti vrăjmaşul pe oameni, încât le va inversa valorile! Şi tare mă tem că nu suntem departe de acele vremuri…

-Dacă nu cumva suntem deja sub vreme părinte! Ce’ar trebui să facem însă ca să ieşim din starea asta de păcatoşenie şi să dobândim adevărata libertate, cea întru Hristos?

-Să ştii că Dumnezeu intervine când vrăjmaşul se obrăzniceşte! Domnul ne ajută, dar trebuie ca în primul rând stăpânitorii să se întărească în credinţă! Să pună post şi rugăciune pentru toată ţara şi Dumnezeu se poate întoarce spre noi! A făcut’o cu ninivitenii! Poate interveni chiar şi prin minuni, cum a făcut’o pentru sfântul Vasile cel Mare în disputa cu arienii din Niceea, când a sfărâmat lacătele bisericii! Dar astăzi a slăbit credinţa la ierarhii ortodocşi şi nu mai are cine să întoarcă poporul spre duhovnicie, spre viaţă curată, aşezată pe rânduielile lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor Părinţi. Nu vă amăgiţi: că de nu se va curăţi neamul acesta de patimi, Duhul Sfânt nu va veni peste el! Nu putem pune început bun dacă nu urâm păcatul! Fericitul Augustin se ruga lui Dumnezeu să’L ajute să’L iubească aşa cum mai înainte iubise păcatul, iar un părinte al deşertului spunea: „Doamne dă’mi voie să te slujesc cum l’am slujit mai ’nainte pe diavol”! Este vremea păcatului… A mai ieşit acuma şi sminteala aceasta cu cipurile care a înfierbântat creştinii şi i’a făcut să uite de alte păcatele mari strecurate: de homosexualitate, avort şi incest! Înstrăinarea aceasta de Dumnezeu aduce toate relele în lume…

 Mai târziu, în drumul spre cancelarie, mi’a spus gheronda să scriu că „dacă tot se vorbeşte atâta despre Uniunea Europeană şi de integrare, poate că n’ar trebui să se nesocotească modelul Athosului, care oferă o icoană a globalizării – fără a pierde însă vreo identitate naţională – şi asta pentru că liantul acestor naţii athonite este credinţa! Athosul, chiar prin silueta sa crescătoare, dinspre mare către munte, îţi arată verticala dumnezeiască, calea spre Cer! Nu e doar materie-în dimensiune orizontală-ci chiar imaginea Sfântului Munte oferă şi o dimensiune spirituală, verticală. Se poate lua ca model Athosul – şi ar fi bine dacă s’ar face treaba aceasta – pentru înţelegerea naţiilor între ele şi respectarea identităţilor lor. De sute de ani trăim împreună greci, ruşi, români, sârbi, georgieni, bulgari şi nu ne’am pierdut identitatea naţională. Nu ne’a asimilat nimeni, nicicând. Am rămas un popor ortodox, pentru că nimeni n’a uitat de Dumnezeu vreodată aici! Asta este Athosul de fapt: un popor ortodox!”

 E bine să ai totdeauna un bătrân înţelept lângă tine, că altfel îţi vei da prea multă crezare ţie şi îţi vei îndreptăţi oricând păcatul!

George Crasnean
Notă: Fotografiile aparțin autorului.

Cu Părintele Damaschin Grigoriatul despre impresionanta misiune ortodoxă în Africa

Cu Părintele Damaschin Grigoriatul despre impresionanta misiunea ortodoxă în Africa

La schitul românesc Prodromu am fost cazat într-o camera cu un tânar grec. Am observat ca avea o carte din care citea cu atentie. Era o carte despre viata si învataturile parintelui Cleopa Ilie, în limba greaca. Autorul acestei traduceri este Parintele Damaschin de la sfânta manastire a Cuviosului Grigorie, din Sfântul Munte Athos. Prin mila lui Dumnezeu l-am întâlnit pe Parintele Damaschin la manastirea lui acum doi ani. Anul acesta am ajuns la manastire într-o dimineata, dar nu l-am întâlnit în cursul zilei. Nu a coborât nici la cina. Atunci am urcat la Sfintia Sa si l-am gasit lucrând. “Dormi prea mult” îi spusese unui ucenic… I-am transmis bucuria editarii cartii mele Parinti contemporani din Sfântul Munte Athos. La o întâlnire internationala cu Organizatia Mondiala a Tineretului ortodox, am fost impresionat de grupul de tineri africani care aveau studii, educatie buna si erau credinciosi. Tineri pentru un continent de viitor… Dar sa îl lasam pe Parintele Damaschin sa ne vorbeasca despre un continent care renaste…

- Ne aflam în Sfânta manastire a Cuviosului Grigorie, care are atât hramul Sfântul Nicolae, cât si al Sfintei Anastasia Romana. Va rugam sa ne vorbiti despre istoricul manastirii.

- Prima manastire a fost construita în anul 1310, dar au vietuit înainte sihastrii. În apropiere e cimitirul. Acolo e si osuarul. Biserica e din secolul al 18-lea. Sus e o biserica cu hramul Tuturor Sfintilor Athoniti. Pe o poteca se poate coborî la pestera Cuviosului Grigorie unde acesta vietuia cu sase ucenici, dar nu era apa. A facut rugaciune si a aparut un izvor care alimenteaza manastirea pâna în zilele noastre. Apa curge dintr-o stânca. Mai exista doua biserici închinate Sfântului Ioan Botezatorul, Sfântului Dimitrie si una cu hramul Izvorul Tamaduirii. În biserica e icoana daruita de Maria de Mangop, a doua sotia a Sfântului Stefan cel Mare. Este icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Conducatoarea sau Paleologina, de la începutul secolului al XIV-lea. Multe minuni ale Sfântului Nicolae, ale Sfintei Anastasia Romana, cât si ale acestei icoane sunt relatate în carti aparute în limba greaca.

- Care este viitorul Sfântului Munte Athos?

- Maica Domnului este stareta Muntelui Athos. Dumnezeu va rândui. Biserica e Trupul Domnului. Eu trebuie sa traiesc cu pocainta în fiecare zi, poate în aceasta noapte voi muri. Aceasta e problema mea, ce voi spune Judecatorului daca voi muri.

- Când ati vizitat România prima oara?

- În anul 1984, timp de doua luni. I-am întâlnit pe parintii Cleopa Ilie si Paisie Olaru si pe parintele Staniloae. Am vizitat saptezeci de manastiri. Poporul român este un popor de aur. Crestinii vostri sunt credinciosi buni, cei mai buni dintre ortodocsi. M-a emotionat pâna la lacrimi credinta lor. Acolo în Moldova si Bucovina… Când m-am întors am scris o carte cu pelerinajul meu. Am învatat limba româna singur. Am mai facut apoi înca doua vizite.

- Ati tradus carti ale duhovnicilor români în limba greaca?

- Am tradus douazeci si cinci de carti, din care cincisprezece au aparut deja, printre care carti ale parintilor Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac, Petroniu Tanase, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul…

- Cum putem creste în viata duhovniceasca?

- Putem sa ne apropiem de Hristos daca ne rugam mult, traim cu smerenie si facem ascultare de parintele duhovnic. Atunci traim cu credinta adevarata. Ne mântuim cu credinta si fapte ale credintei. La care trebuie adaugata pocainta. Fara credinta ortodoxa nu e mântuire. Putem dialoga cu alte confesiuni.

- Un cuvânt de folos pentru viitori preoti?

- Daca nu tineti credinta ortodoxa nu e mântuire… Sunteti gata sa va dati viata pentru credinta? Sa o iubim mai mult decât pe trup. Înainte de a merge în Africa, am spus în sinea mea ca voi merge acolo fara a mai conta viata. Sa facem lucrul lui Dumnezeu, misiune. Daca este voia lui Dumnezeu sa mai lucram un an, doi, trei sau cinci este prin voia si blagoslovenia Domnului Iisus Hristos. Daca vrea Dumnezeu ca acolo sa fie mormântul meu, eu sunt de acord, nu am teama de moarte. Noi am lasat lumea ca sa primim în inima noastra harul lui Dumnezeu. Dumnezeu sa ne ajute.

- Misiunea ortodoxa ar putea sa se mareasca în Asia?

- Este foarte greu, deoarece acolo sunt mai multe state islamice fundamentaliste si nu putem sa lucram acolo, este interzis. În India, Taiwan, Japonia ar putea creste misiunea ortodoxa. Oamenii sunt idolatrii. Exista aproape 30 de misiuni ortodoxe grecesti în Africa, unde se poate lucra în libertate.

- Va rugam sa ne vorbiti despre misiunea ortodoxa greaca în Africa.

- Am scris o carte în limba greaca despre misiunea ortodoxa greaca în Congo si Burundi.

- Exista Patriarhia Alexandriei în nordul Africii.

- Colaboram foarte bine cu ea. Exista înca zone necrestine în Africa. Mai sunt catolici, protestanti si multi musulmani, putini sunt idolatri. În fiecare an se boteaza în Biserica noastra Ortodoxa aproape 20.000 de oameni.

- Ce actiuni pe termen mediu aveti?

- La început facem cartile necesare pentru catehizare. Traducem din limba greaca în limbile swahili si franceza. Facem dupa aceea catehizare, botezuri, construim biserica, scoala generala, casa preotului si spitalul. Ajutam pe cei saraci, pe cei bolnavi, iar pe cei din închisori si cu mâncare.

- La fel a facut misiunea ortodoxa rusa în Extremul Orient.

- Aceasta este calea…

- Dar în sudul Africii ?

- Misiune ortodoxa se face si acolo dar mai greu caci acolo e un duh lumesc.

- Pregatiti slujitori ai bisericii?

- La Mitropolia din Africa centrala s-a construit o facultate teologica. Patriarhul Teodor al Alexandriei va veni acolo, la Kinsasha, la 23 septembrie, pentru a face inaugurarea. Vor fi 20 de tineri în primul an.

- Care sunt cele mai mari greutati întâmpinate de misiunea ortodoxa greaca în Africa?

- În primul rând nu avem misionari, oameni care sa ne ajute. În al doilea rând nu avem bani ca sa construim biserici, scoli, baptisterii si sa ajutam pe saraci si bolnavi. Toti banii vin de la crestinii din Grecia. Acestia se obtin cu greu. Cu bani putem face multe lucruri importante. În al treilea rând avem multe ispite din cauza oamenilor. Facem ascultare de parintele staret, traim, lasam viata noastra în mâinile lui Dumnezeu si continuam lucrul acolo.

- Aveti un sediu permanent?

- Lucrez de 15 ani în Africa. Am lucrat 12 an în Congo, la Kolwezi, în sudul tarii. Lucrez de doi ani si jumatate în statele Burundi si Rwanda. În Burundi construim o biserica mare, cu hramul Sfântul Vasile cel Mare. În Bujumbura, unde locuiesc, e capitala. Acolo e o biserica. Am pornit aproape de la zero. Anul acesta am facut multe constructii.

- Exista si o revista care apare semestrial, care reflecta actiunile misiunii ortodoxe.

- Da, se numeste “Misiune exterioara” si se editeaza la Tesalonic.

- Multiplicati carti la xerox pentru misiune…

- Da, acum tocmai multiplicam cartea Studii isihaste în franceza. Am adus multe carti ortodoxe în limba franceza de la manastirea Simonopetra si le multiplic pentru a le duce în Africa. Manastirea Simonopetra are doua manastiri ortodoxe în Franta, una de calugari si alta de calugarite. Staretul care a fost arhimandrit catolic a citit carti, a înteles care e credinta adevarata, a venit în Sfântul Munte, s-a botezat, a devenit pe rând calugar, diacon, preot, arhimandrit si a construit o noua manastire în Franta, care are 30 de calugari. Am adus carti de catehizare, apoi ale Sfintilor Parinti si ale cuviosilor parinti din Sfântul Munte, cât si multe carti împotriva ereticilor, cu care luptam împotriva lor. În Bujumbura vom da oamenilor posibilitatea sa intre în biserica si sa citeasca carti ortodoxe. Vom face indicator care sa cuprinda lista de carti pentru a fi cunoscute. Vom face casete audio cu predici, dialoguri si le vom multiplica si le vom oferi poporului. Dumnezeu m-a luminat sa fac asa. Oamenii vor citi, vor auzi si vor veni. Oamenii au dreapta socoteala, stiu unde e lumina, unde e întuneric, unde e ratacire, unde e ipocrizie. Ortodoxia are tezaurul, dar nu este numai pentru noi, e pentru toata lumea. Dumnezeu ne lumineaza ce sa facem acolo. Trebuie sa lucram în fiecare zi. Viata noastra trebuie sa fie pentru slava a lui Dumnezeu, pentru Biserica Lui. Trebuie sa avem un scop. Ce putem face pentru oameni! Noi suntem ucenicii lui Hristos. Existenta noastra sa nu fie alcatuita doar din mâncare, somn, plimbare, telefon mobil… Daca vom pierde credinta, viata noastra nu mai are valoare. În Tesalonic e o fata care m-a întrebat daca îi dau blagoslovenie sa cumpere un xerox, din salariul ei, pentru a multiplica materiale ortodoxe si a le da la oameni. Am întrebat-o de ce face aceasta. Mi-a raspuns ca din dragoste pentru Dumnezeu si pentru mântuirea oamenilor. I-am spus ca sunt multe carti în librarie, dar nu sunt cititori. Mi-a raspuns ca e mare folos daca prin actiunea ei un singur om se va mântui.

- Este tradusa Sfânta Liturghie?

- Da, în swahili, franceza si hirudi, limba locala din Burundi. Facem toate slujbele în limba lor swahili si cântam cu muzica bizantina. Am scris cu note bizantine toate cântarile în limba swahili. Sfânta Scriptura este tradusa în limba swahili. E o limba frumoasa, diferita de limbile europene.

- Câteva aspecte ale sistemului educational…

- Tinerii au mare dragoste pentru studiu dar nu au ajutoare; nu au universitate buna, profesori buni, carti, bani pentru studii. Pentru a face o facultate trebuie platite taxe.

- Acesti tineri crestini se vor afirma în plan economic si cultural.

- Încet, încet pentru ca avem multe probleme din cauza magiei. În fiecare sat e un mag. Oamenii vin la Biserica, dar apar mari probleme din cauza vrajitoriei. Când vin la biserica ortodoxa trebuie sa renunte la ea. Sa stiti ca Dumnezeu face multe minuni acolo. Dumnezeu lumineaza mintea lor si vin la biserica, la început sa vada, sa asculte slujba, apoi vorbim cu ei. Le dam apoi carti în swahili si franceza. Am scris o carte pe tema vrajitoriei, pe care v-am dat-o si pe care o veti publica curând. Nu e usor sa scoatem vrajitoria din minte, cât si obisnuinta rea care e în viata lor. Credinta vine în inima lor încet, încet. La început ei vor ca noi sa-i ajutam cu bani si cu alte lucruri de care au nevoie. Sunt saraci si au multe probleme din cauza saraciei lor.

- Botezul produce o transformare interioara extraordinara, prin prezenta Sfântului Duh, care îi atrage în Biserica.

- Am simtit acest lucru si am scris multe povestiri pe aceasta tema. Am scris si un articol când am venit din Burundi, despre ce am facut în ultimele sapte luni, pe care vi-l dau spre traducere si publicare.

- Au existat întâmplari minunate în urma pomenirii la Sfânta Liturghie, la Sfântul Maslu si în urma exorcizarilor?

- Dumnezeu face si minuni acolo. În acest articol am relatat o minune pe care a facut-o Dumnezeu în biserica Sfântului Vasile cel Mare. În timpul noptii s-a aratat multa lumina din cer în aceasta biserica. Sfintii fac multe minuni în Africa. În Africa nu eu sunt predicatorul, ci Iisus Hristos. El lumineaza oamenii. Acum doua luni a venit un om cu o carte în limba franceza despre diferentele dintre Biserica Ortodoxa si cea Catolica. L-am întrebat de unde o are si mi-a spus ca i-a dat-o un om care o avea din biblioteca noastra. A citit cartea si mi-a spus ca vrea sa devina ortodox; era musulman. Nu eu l-am luminat, ci Dumnezeu. A citit carti, s-a catehizat si s-a botezat cu întreaga familie. Avea cinci copii! Dumnezeu daca vrea sa mântuiasca pe cineva gaseste o posibilitate.

- L-ati simtit pe Sfântul Cosma al Congo-ului ?

- El este aproape de noi si ne ajuta. Lânga biserica e mormântul lui. Într-o seara dupa pavecernita mica credinciosii au auzit cadelnita la mormântul lui. Alta data, când eu am fost acolo împreuna cu toti preotii ca sa intram în biserica sa facem pavecernita mica, am vazut o lumina puternica la mormântul lui. S-au facut si vindecari la mormântul lui. Toate acestea sunt scrise într-o carte.

- Ce veti face la reîntoarcerea în Burundi?

- Trebuie sa încheiem constructia bisericii Sfântului Vasile cel Mare, caci suntem aproape de sfârsit. Daca vom gasi bani în Grecia, vom construi un centru misionar în Burundi. Avem teren care este împrejmuit cu zid. În centru se va construi biserica, scoala generala, casa preotului si spitalul. Apoi vom construi alt centru în Rwanda.

- Ce alte planuri mai aveti ?

- Mitropolia din Africa centrala, unde lucrez, cuprinde Congo, Burundi, Brazzaville, Rwanda. Prea Sfintitul Ignatie este alaturi de noi si ne ajuta. Fara centru nu putem face nimic.

- Va rugam sa ne spuneti ceva despre biserica crestina copta din Egipt.

- În Egipt este Patriarhia. Coptii sunt în numar de 20 de milioane, iar musulmanii sunt 50 de milioane. Ortodocsi sunt putini. În toata Africa, negrii sunt trei milioane de ortodocsi. Am început acum 30 de ani.

- Egiptul a fost un leagan al crestinismului…

- A fost un centru mare. Toti au fost crestini ortodocsi pâna a venit Mahomed cu iataganul si a taiat pe multi, iar oamenii s-au temut si au lasat credinta.

- Mai sunt si alte misiuni ortodoxe în Africa?

- Nu, rusii fac misiune în Alaska si Japonia. Dorim sa vina calugari si calugarite din România, cât si alti crestini ortodocsi sa ne ajute. Trebuie sa stie limba franceza. Avem nevoie de preoti, profesori, calugarite infirmiere, o anumita perioada. Misiunea nu este greaca, este ortodoxa. Acum sunt numai greci, dar trebuie sa vina si alti ortodocsi. Ar putea veni cu mine un preot cu sotia lui fara copii, sau un ieromonah, sau doua calugarite infirmiere, vorbitori de limba franceza. Avem doar o camera disponibila, momentan. Fac apel la crestinii din România sa strânga bani sa construiasca o biserica în Africa, cu hramul pe care îl vor, si sa ne ajute la constructia centrului din Burundi. O biserica ar costa 60.000 de euro, o scoala generala cu sase clase 70.000 de euro, un spital mai mic 40.000 de euro. Avem nevoie de bani, caci fara ei nu facem nimic. Daca vor fi donatii, vor putea veni câtiva crestini sa faca o vizita, sa vada cum se construieste centrul misionar crestin ortodox. Statul Burundi are opt milioane de locuitori si doar o biserica ortodoxa, cea a grecilor, cu un singur preot! Recent am botezat 60 de burundezi. Dar trebuie sa construim centrul pentru ceilalti africani.

- Care e situatia în Rwanda?

- Statul Rwanda are sapte milioane de locuitori si nici un preot ortodox! Exista o suta de ortodocsi rusi, câtiva români, sârbi si greci. Ei doresc o biserica si un preot care sa le boteze în primul rând copii. Ei m-au chemat acolo! Am gasit un teritoriu pe care sa construiesc viitorul centru, dar costa 20.000 de euro, bani pe care nu-i am! Cine doreste sa fie ctitor!

- Care e situatia în Congo si Brazzaville?

- Statul Congo are cincizeci de milioane de locuitori din care 60.000 de ortodocsi; sunt aproape o suta de preoti casatoriti si doua sute cincizeci de parohii. În estul Congo-ului, aproape de granita cu Burundi, se gaseste orasul Uvira, cu 300.000 de locuitori. Pâna nu demult acolo nu a fost biserica ortodoxa, dar acum este. S-au botezat 120 de oameni si sunt 50 de catehumeni. În Brazzaville sunt trei milioane si jumatate de locuitori si doua mii de ortodocsi. Exista patru parohii ortodoxe, cu cinci preoti si un diacon. Acolo e un preot ieromonah arhitect din Sfântul Munte parintele Theologos care lucreaza si e responsabil în acea zona.

- Care e situatia în alte zone?

- În Uganda sunt nouazeci de parohii, unde slujesc 35 de preoti ugandezi. Prea Sfintitul Ionas e ugandez, a terminat teologia si filosofia la Atena.

- Aceste cifre reprezinta o bucurie, într-o lume în degringolada, care cauta noi idoli în loc sa se bucure de lumina lui Hristos. Exista mii de site-uri de vrajitorie si nenumarate carti pe aceasta tema, care sunt îndreptate mai ales catre tineri. Daca Europa apune, avem modelul unui continent care renaste la Hristos. Pentru Europa, care scade si demografic, vedeti un viitor duhovnicesc?

- Dumnezeu stie.

- Misiunea ortodoxa greaca în Africa este una apostolica, ca în primele secole ale crestinismului.

- Slava Domnului! Vedem ca lucrul merge încet, încet înainte. Sa va rugati pentru noi, ca sa ne ajute Dumnezeu. Avem mare nevoie de rugaciune, sa ne fereasca Dumnezeu, sa ne ajute, caci avem multe necazuri si pericole. Colaboratori sunt foarte putini; au teama de clima, boli, viata periculoasa, oameni rai. Lucram aici cu binecuvântarea parintelui duhovnic si o vom face cât va vrea Dumnezeu. În Congo am lucrat cu Prea Sfintitul Meletie 12 ani. În estul acestei tari, aproape de lacul Tanganyka, am construit un centru cu biserica, scoala generala, casa preotului si trei locuinte pentru crestini; si împrejmuirea e facuta.

- Tinerii africani spun rugaciunea lui Iisus?

- Da. În fiecare zi acolo facem dimineata slujba Utreniei, dupa masa, la ora 5, facem slujba Vecerniei, Pavecernita mica o facem noaptea si vin oameni si cântam împreuna în swahili si franceza. Sâmbata si duminica si în sarbatori face Sfânta Liturghie.

- Exista manastiri în aceste patru state?

- În Congo, aproape de Kolwezi, e manastirea Sfântului Nectarie, de calugarite, care are sase vietuitoare africane. Acolo e o monahie care a trait 13 ani la o manastire în Grecia, care stie muzica bizantina, broderie si ea le conduce pe tinerele maici.

- Din albumele cu fotografii realizate în Africa m-au impresionat tinerele mirese îmbracate în alb, botezurile, slujbele de exorcizari, cele care arata truda celor care lucreaza la constructia unui centru si mai ales cele care arata pregatirea mâncarii pentru cei aflati în închisori. Vad si o procesiune.

- Am facut în Burundi o procesiune în Duminica Ortodoxiei.

- Se citeste Sinodiconul, în aceasta duminica?

- Da, în limba swahili.

- Exista pericolul drogurilor, tigarilor, alcoolului?

- Foarte putin. Nu sunt bani pentru droguri, nu se gasesc. Sunt foarte saraci. Putini au radio si televizor.

- Au ce sa manânce?

- În Burundi mâncarea lor de fiecare zi e orez, fasole si cartofi. În Congo folosesc zilnic faina de malai; sunt mai saraci.Cred ca sunt mai fericiti. Crestinii nu au nevoie de multe lucruri.

- Grecii din Statele Unite va ajuta?

- Nu avem legaturi cu ei. Sunt cinci milioane de greci, dar nu are cine sa-i contacteze. Avem nevoie de colaboratori.

- Poate va vor ajuta românii din Canada si Statele Unite, care sunt sensibili, când vor afla despre aceasta misiune apostolica. Sau se vor ruga… Exista o Biserica Ortodoxa puternica în America. Dar cu Fratia Sfântului Mormânt din Ierusalim colaborati?

- Nu am legaturi. Eu vin aici la manastire mea, doar doua, trei luni pe an, pentru a face traduceri, pentru a pregati carti, pentru a face rost de bani si plec repede acolo, unde avem multa treaba. Nu am timp ca sa merg în alte tari, pentru a face rost de bani. Trebuie sa merg eu acolo, dar nu am blagoslovenie de la parintele staret, nu e usor.

- Sa speram ca vor ajuta acum românii, cum au ajutat în trecut Sfântul Munte.

- Acum trebuie sa ajutati Africa. E nevoie acolo de lumina lui Hristos. Lânga biserica Sfântului Vasile cel Mare am deschis o sala în care am pus peste 500 de carti ortodoxe în limba swahili si franceza, pentru a citi poporul. Intrarea e libera. Si cartile pe care le pregatesc acum le voi pune acolo.

- Nu le puteti multiplica în Burundi?

- Nu avem centru, nu avem locuinta noastra, nu avem decât terenul. Trebuie sa construim centrul. E o urgenta. Sa cautam bani ca sa construim acest centru, ca sa aiba unde veni apoi preotii, profesorii, calugaritele… Avem un cont în Grecia (ΕΘΝΙΚΗ ΤΡΑΠΕΖΑ – Banca Nationala a Greciei, 214/644859-33), un fax în Burundi (00257/221147). În luna septembrie (2007, n edit.) voi cauta bani în Grecia si la începutul lunii octombrie ma voi înapoia în Africa.

George Cabas

Preluare din rev. Rost, nr. 56, octombrie 2007
Mulțumesc lui George Cabaș și lui Claudiu Târziu pentru îngăduința de a prelua pe blogul Sfântul Munte Athos acest interviu.  Mulțumesc lui George Crasnean pentru fotografia portret a Părintelui Damaschin și ultima fotografie din articolul de mai sus. Mai jos aveți fragmente video din slujba Învierii Domnului în biserica Sf. Gheorghe din Kolwezi, Congo, 2010. Mulțumesc lui Marian Maricaru pentru recomandarea înregistrărilor (LD)

Cuvioșii Paisie Aghioritul și Porfirie Kavsokalivitul în amintirea ÎPS Ierotheos Vlachos

Fragment dintr-un interviu. Răspuns la întrebarea: De multe ori ne întreabă lumea, mai există astăzi personalități ca Părinții Paisie și Porfirie?

Din fericire, am cunoscut într-adevăr pe luminații Părinți Paisie și Porfirie, și alte chipuri patristice contemporane, care ne-au arătat ce este Biserica și cum se descoperă Dumnezeu prin Biserică prietenilor Săi. Mulți dintre noi au simțit de aproape iubirea lui Dumnezeu. Acești bătrâni au mângâiat mii de oameni, liniștind în multe situații și pe copii cei mai neascultători ai lui Dumnezeu. Trebuie, însă, să ne arătăm vrednici de aceste daruri.

În orice caz, atâta timp cât există Dumnezeu și Biserica, există și astfel de chipuri sfinte. Așa cum am spus mai înainte, Sfinții sunt urmașii Bisericii, care au au participat la Crucea și Învierea lui Hristos, la Pogorârea Duhului Sfânt, dând mărturie de viața cea nouă, pe care Dumnezeu a adus-o în lume.

Vai, dacă nu ar exista astăzi astfel de chipuri! E ca și cum am considera că Biserica a încetat să mai existe sau că este neroditoare și nu naște. Adevărul este că, atunci când vor înceta să mai existe Sfinți, va fi a Doua Venire a lui Hristos.

În Sfântul Munte există și astăzi mulți monahi binecuvântați, care slăvesc pe Dumnezeu și sunt slăviți de El. Sfântul Munte continuă să fie o mare lumină, pe care atunci când o văd, cei care nu au o vedere duhovnicească, orbesc și cred că greșesc monahii care locuiesc acolo. Dar, nu numai în Sfântul Munte, ci și în mănăstiri și în enorii există fii binecuvântați ai lui Dumnezeu și ai Bisericii, care îi luminează pe toți care înțeleg și au nevoie.

Problema este că noi nu-i vedem pe Sfinți, nu îi simțim, nu le mirosim prezența, pentru că nu avem căutări înalte, nu avem simț duhovnicesc pentru a-i recunoaște și dibui. Se aplică în acest caz cuvântul lui Hristos: «Că oricine cere, ia; cel ce caută, află; și celui care bate i se va deschide» (Matei 7,8). Oricine caută cu adevărat pe Dumnezeu și pe Sfinți, sigur îi va întâlni sau poate chiar înșiși Sfinții contemporani în viața vor merge să-i întâmpine și să-i umple de dumnezeieștile daruri. Acesta este Dumnezeul nostru. Vine tainic, Îi place să anuleze toate planificările raționale, Își arată puternic, inopinat și surprinzător iubirea față de toți care suferă și Îl caută. Îi îmbată cumpătat pe cei care caută «vin bun», «vin tare».

(Ὀρθόδοξος Τύπος, 4. 3. 2011, nr. 1870, p. 1,7, via Graiul Ortodox în traducerea Oanei Paraipan)

Citiți AICI întregul interviu despre cauzele crizei oferit pentru “Orthodoxos Typos” de IPS Mitropolit Ierotheos Vlachos

Eugen Ionescu și duhovnicul de la Muntele Athos: „Dacă ai, într-adevăr, credintă, atunci totul intră în rânduială, de la sine”

Eugen Ionescu (26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994) a fost un dramaturg româno-francez si unul dintre cei mai proeminenti reprezentanti ai teatrului absurd.

Într-un interviu acordat revistei franceze Paris Match, Eugen Ionescu relatează experienta de mai jos, pe care a avut-o pe Muntele Athos:

„M-am născut într-o familie ortodoxă si am locuit la Paris. La douăzeci si cinci de ani, eram un tânăr reprezentant autentic al culturii seculare din Parisul de pe vremea aceea. Într-o zi, mi-a venit ideea să vizitez Muntele Athos, din cauza asezării ei (si asa si era, în fapt): un loc al pustniciei în Biserica Ortodoxă. Odată ajuns acolo, mi-a mai venit un gând: să mă spovedesc. Asa că m-am dus si am găsit un ieromonah, un părinte duhovnic.

Ce i-am spus părintelui? Păcatele obisnuite ale unui tânăr secularizat, care trăia fără să-L cunoască pe Dumnezeu. După ce m-a ascultat, părintele ieromonah m-a întrebat:
- Fiul meu, crezi în Dumnezeu?
- Da, da, părinte; cred. De fapt, eu chiar sunt botezat crestin-ortodox.
- Ei bine, fiul meu, crezi si accepti pe deplin faptul că Hristos este Dumnezeu si Ziditorul lumii si al nostru?

Aici m-am cam pierdut. Era pentru prima oară când îmi punea cineva această întrebare atât de direct – o întrebare la care trebuia să dau un răspuns onest si în fata căreia trebuia să îmi exprim clar atitudinea. Nu era vorba doar dacă credeam că cineva a creat lumea, dar si că acest Dumnezeu, Creatorul lumii, are legătură cu mine. Si că am si o relatie personală cu El! I-am răspuns părintelui:

- Părinte, eu cred; dar te rog, ajută-mă să înteleg lucrul acesta mai bine.
- Ei, dacă crezi cu adevărat, atunci totul intră în rânduială, de la sine.”

Această întâmplare a determinat o schimbare în viata lui Eugen Ionescu, care, în ciuda celebritătii si notorietătii sale, până la sfârsitul vietii a dus o viată pioasă de crestin ortodox, profund credincios.

Ce-au însemnat acele cuvinte ale bătrânului duhovnic: „Dacă crezi, totul intră în rânduială, de la sine”? Părintele n-a vrut decât să îi arate lui Eugen Ionescu faptul că credinta în Dumnezeu nu este o teorie abstractă, oarecare, sau niste cuvinte pompoase. Credinta în Dumnezeu înseamnă încredere si ascultare totale fată de Persoana care este Creatorul si totodată Mântuitorul tău.

Asadar, credinta în Hristos nu tine doar de cuvinte, ci mai ales de niste eforturi de pocăintă constientă si de întoarcere la dorinta si îmbrătisarea lui Hristos, care este Biserica.

Sursă: Mystagogy, The Weblog Of John Sanidopoulos

Traducere din limba engleză de Mihaela Mihăilă, căreia îi mulțumim pentru osteneală.

“Temnitele sunt slava Bisericii”. Interviu despre “cazul Părintelui Efrem” acordat de Mitropolitul Nicolae al Mesogheei

“Temnitele sunt slava Bisericii” declara mitropolitul de Mesogheea jurnalistului site-ului rusesc Pravmir. Mitropolitul este unul din personalitatile marcante ale Bisericii Greciei. Dupa ce initial a studiat la Facultatea de Fizica a Universitatii din Salonic, Astrofizica la Harvard si Inginerie Mecanica la MIT, a urmat apoi Teologia la Colegiul Sfanta Cruce din Boston si la Facultatea de Teologie din Salonic. Devenit monah in 2003, a slujit la metocul manastirii Simonos Petras timp de 15 ani. Devenit mitropolit al diocezei de Mesogheea, este membru al Comisiei de Bioetica de pe langa Sfantul Sinod al Bisericii din Grecia. Va propunem aici traducerea in română a interviului.

- Inaltpreasfintite, tocmai ce v-ati intors de la inchisoarea ateniana Koridallos, unde a fost incarcerat egumenul mănăstirii Vatopedi, egumenul Efrem. Cum se simte parintele Efrem, in ce stare sufletească se gaseste?

- Am urmarit de la inceput toate evenimentele care s-au derulat in jurul personalitatii arhimandritului Efrem. Cand am aflat de decizia intemnitarii sale, m-am cutremurat. I-am telefonat imediat si am fost convins de faptul ca se gasea intr-o stare psihologica magnifica. I-am vorbit si ziua urmatoare, in ajunul Nasterii Domnului. Pe parcursul acestei conversatii, am resimtit – fara indoiala ca oboseala serii se facea simtita – ca era descumpanit si nu stia ce sa faca. Cum se întâmplă mereu in astfel de situatii, persoanele din jur incep sa dea sfaturi diverse si se ajunge la confuzie. In plus, din cauza vremii urâte, vaporul nu putea sa iasa în larg pentru a ajunge la egumen, in Muntele Athos. Pentru a ajunge la politie, parintele Efrem era, asadar, nevoit sa mearga pe uscat, drum cu multe dificultati. I se aduceau argumente sa se intoarca la manastire. Nu era, i se spunea, niciun motiv sa se grabeasca, mai ales in absenta mandatului autoritatilor juridice! Parintele Efrem a incuviintat. Intors la manastire, astepta sosirea politiei si mandatul de arestare. Toate acestea s-au adaugat diabetului, cauzandu-i probleme de sanatate. Este uimitor ca toti medicii l-au sprijinit. Nici chiar politia nu a exercitat asupra lui o presiune puternica. Alaltaieri trebuia transferat la Atena si i-au permis sa imi telefoneze din masina si era o masina obisnuita, nu una de politie. A fost transportat fara catuse si in absenta unor metode similare… Eu l-am asteptat la Atena si am mers impreuna la seful Serviciilor de Securitate, care a aratat toata intelegerea fata de aceasta situatie. Politia s-a adresat egumenului intr-o maniera exceptionala, cu un mare respect. Noi am ramas cu el in cladirea centrala a politiei din Atena pana seara tarziu. Ofiterii superiori il salutau pe parintele Efrem si ii cereau binecuvantarea, unii isi aduceau chiar si copiii, care plangeau. Singurii care credeau in vinovatia arhimandritului Efrem erau cei care au semnat mandatul de arestare.

- Sunt numerosi cei dintre noi care au vazut imaginile filmate pe data de 27 decembrie pe o strada din Atena: oamenii l-au primit pe arhimandritul Efrem scandand “Axios, axios!” [vrednic este!]…Ati fost prezent? [vezi clipurile de la finalul interviului, LD]

- Am vazut toate acestea cu proprii mei ochi! Oamenii au aflat prin internet unde si cand avea să fie adus parintele Efrem si au venit sa ii marturiseasca sustinerea. Era foarte emotionant. Multi plangeau, cantau imnul Nascatoarei de Dumnezeu «Cuvine-se cu adevărat să te fericim…», altii strigau “Axios”… Parintele Efrem a fost urcat in cladirea centrala a politiei. Eu ma aflam in interior impreuna cu politisti de rang inalt, care l-au primit pe parintele Efrem asemenea unui staret atonit. A dormit in cabinetul sefului administratiei securitatii, un functionar superior care si-a amenajat camera in cel mai bun mod posibil! În ziua urmatoare, politia se ocupa de el ca de parintele ei duhovnicesc, si ii pregatea plecarea spre inchisoare. Moralul arhimandritului Efrem era foarte bun. In conversatia noastra, i-am spus ca temnitele sunt slava Bisericii. Hristos Insusi a fost intemninat, la fel si apostolul Petru, apostolul Pavel si ceilalti apostoli si mucenici, si au petrecut mult timp in inchisori. Rusia, pe care egumenul a vizitat-o cu putin timp inainte de aceste evenimente, a facut sa iasa dintre peretii inchisorilor ei multi oameni sfinti. Am evocat deja aceasta canalului TV SKAI. I-am amintit parintelui Efrem ca sfantul Luca al Crimeei (chirurg si marturistor al epocii sovietice) si-a aratat sfintenia in inchisoare Lubianka din Moscova. Si tot in aceste zile de care vorbim, arhiepiscopul Ioan al Ohridei (in fosta republica iugoslava Macedonia) este intemnitat pentru a 3-a oara in conditii atroce – i-au luat rasa si a fost pus intr-o celulă cu 30 de criminali care i se adresau extrem de dispretuitor.

Intre timp, parintele Efrem este adus la locul său de detentie, inchisoarea Koridallos, in “bratele” politiei… Egumenul dispune de o celula pentru el singur. Sigur, este putin deosebit sa se gaseasca asa ceva in inchisoare, dar s-a cautat sa i se creeze conditiile cele mai favorabile. Am fost astazi la el si credeam ca il voi gasi incordat dupa o prima noapte in inchisoare. Dar l-am regasit iar intr-o buna dispozitie. Cu siguranta, cu inima indurerata, dar de asemenea cu rabdare, demnitate si credinta. Si, de asemenea, in rugaciune. Cativa dintre prietenii si fratii sai au fost autorizati sa-l vada astazi. Intre ei se aflau parinti de la Vatopedi, avocatul si eu insumi. Maine va veni egumenul manastirii Simonos Petras, parintele Elisei.

Cred ca este o incercare enorma pentru parintele Efrem si, pentru noi, o nenorocire si o durere adanca. Dar cel ce are constiinta curata, care este cuvios, are sustinerea poporului, si Domnul nu il va abandona. Sper ca El sa nu ne abandoneze nici pe noi!

- Inaltpreasfintite, exista un proverb rus care spune « nu iese fum fara foc ». Care sunt cauzele ce au provocat envenimentele actuale? Puneti, va rog, “punctele pe i-uri”.

- Cu placere! Cu siguranta, nu sunt un specialist, dar in masura informatiilor mele, ma voi stradui sa va explic ce s-a intamplat. In decembrie 1987, am revenit in Grecia, putin inainte de Craciun, dupa mai multi ani in Statele Unite. 40 de zile mai tarziu, am plecat in Munte Athos, unde am petrecut 6 luni alaturi de staretul Paisie (Eznepides, +1994). I-am spus: “Parinte, indata ce ma regasesc si sunt pregatit, as vrea sa intru in manastire”. In acel moment, am simtit in sufletul meu dorinta sa vizitez manastirea Vatopedi. Va asigur ca situatia era tragica. Niciun om normal nu putea sa ramana acolo. Manastirea era o ruina. Sapte calugari vietuiau acolo, dar le era foarte greu sa mentina o viata duhovniceasca. In ajunul plecarii mele, a sosit parintele Efrem impreuna cu 15 tineri monahi. Au venit in conformitate cu decizia Patriarhiei Constantinopolului si au inceput treptat sa restaureze manastirea. Primul lucru, de inteles, a fost sa gaseasca fonduri pentru restaurarea manastirii si sa o repuna in ordine. Biblioteca, arhivele, sfintele odoare ale bisericii, totul era dispersat in diverse parti. Parintele Efrem a inceput, impreuna cu monahii sai, sa examineze si sa puna in ordine aceste documente. In pivnita manastirii, monahii au gasit o suta de saci cu documente vechi pretioase, aruncate ca niste gunoaie. A iesit in evidenta ca manastirea dispunea de mari proprietati.

- Dar cum, se poate considera, pe baza acestor documente vechi, ca actul de proprietate este inca valid?

- Este la fel ca in toata Europa. Intre aceste documente au fost descoperite decrete ale imparatilor bizantini, reintarite de autoritatile turcesti, inca o data dupa eliberarea Greciei si la inceputul secolului al XX-lea. Vatopedi s-a adresat unui mare cabinet de avocati pentru a repune in ordine aceste documente şi a intra in posesia acestor bunuri pe o baza legala. Nimeni nu se indoia de validitatea acestor documente referitoare la proprietati. Anumiti ministri si-au oferit ajutorul in indeplinirea formalitatilor referitoare la proprietatile imobiliare. Toate aceste se petreceau in anii 90. Si au continuat pana in 2003. Pe parcursul acestui proces, au aparut probleme cu cei care se instalasera pe proprietatile manastirii, fara fundament legal, si care le exploatau. Astfel, vechiul guvern a propus – nedorind sa expulzeze acesti oameni din locurile unde traiau, ceea ce putea provoca nemultumire in randul locuitorilor – ca asa-zisele proprietati sa ramana acestora din urma, dar si ca manastirea sa primeasca in schimb bunuri in alte locuri. Manastirea nu a vrut, dar pana la urma a dat dovada de intelegere si a acceptat aceasta tranzactie.

In 2008, spre uimirea tuturor, s-au gasit persoane care au declarat ca valoarea totala a bunurilor imobiliare date manastirii Vatopedi era superioara bunurilor ce apartineau manastirii pe baza hrisoavelor bizantine. S-a declarat ca manastirea a inselat functionarii si ca hrisoavele bizantine, firmanele turcesti, deciziile din 1922 si 1933 nu mai sunt valabile in zilele noastre. Se urmarea atingerea a doua scopuri. Primul era lovirea ministrilor si functionarilor ce ocupau posturi inalte, care au sustinut aceste documente, urmarind in final rasturnarea guvernului. Al doilea era aducerea unei lovituri Bisericii, zicandu-se: “pentru ce atatia bani pentru manastire!”. S-au initiat procedurile. Tribunalul grec a decis sa exonereze politicienii… Guvernul a cazut si nimeni nu suspecta ca in final parintele Efrem va fi declarat vinovat. Este un adevar simplu, clar pentru un spirit liber, dar de neinteles pentru o inima lovita de ura.

S-a declarat ieri ca motivul inchiderii parintelui Efrem nu era vina sa, ci faptul ca era “periculos”. Cum poate fi periculos un om care, timp de trei ani si jumatate, dupa ce scandalul a izbucnit, nu a facut nimic gresit. In tot acest timp nu a fost periculos, dar a devenit brusc si a trebuit dus la inchisoare urgent. Ce ar putea face el? Sa vanda inca o data lacul [obiectul litigiului], sa gaseasca alt lucru de vandut, sa plece in Rusia si sa nu mai revina…? Mandatul mentiona: “Pentru ca are o inclinatie spre activitatea criminala…”!!! Cu adevarat, este tragic! Este o absurditate completa! Am spus jurnalistilor astazi: “Judecati voi insiva, daca un om este inclinat spre criminalitate… Cine ne-o va zice? Un oarecare judecator sau cei 120 de parinti care si-au incredintat vietile lor acestui om, sau acei europeni care l-au recompensat pentru munca depusa în restaurarea manastirii? Poate zecile de mii de greci care au avut parte de ospitalitatea manastirii Vatopedi ne vor zice un lucru ca acesta? Sau milioanele de rusi afectati astazi de cele intamplate?” Iata adevarul. Restul nu este decat minciuna si pacat.

In Biserica, noi nu cautam adevarul nostru. Marturisim adevarul si nadajduim ca Domnul nu ne va lasa. Va asigur ca cei trei tineri din cuptorul din Babilon nu se rugau ca focul sa se stinga, ci se pocaiau in fata lui Dumnezeu pentru pacatele altora si slaveau pe Domnul, iubirea Sa si maretia Sa. Dumnezeu ar fi putut face un lucru mic: sa stinga cuptorul si sa-l arda pe Nabucodonosor. Dar a facut un lucru mare: a lasat cuptorul sa arda, in timp ce tinerii erau racoriti de catre inger. Uneori Domnul face lucruri mici, alteori face lucruri mari. Doar El Insusi alege cum sa actioneze!

- In Rusia exista o perceptie diferita asupra a ceea ce s-a intamplat la manastirea Vatopedi. Se aduc in fata cauze ale “scandalului” din cele mai diferite si mai plauzibile. Care sunt acestea, din punctul dumneavoastra de vedere?

- Personal, ma gandesc ca asa-zisul “scandal Vatopedi” a fost provocat exclusiv cu scopuri politice. Acest lucru este confirmat de faptul ca, pana in prezent, nu a fost adusa nicio dovada a vinovatiei manastirii Vatopedi. Se evoca doar speculatii. Cred ca acest scandal urmareste doua scopuri: rasturnarea vechiului guvern si lovirea Bisericii. Pentru acest motiv, tineti cont voi insiva: niciunul dintre functionarii, despre care se spune ca ar fi “vinovati”, nu este adus sa raspunda in fata magistraturii, si niciunul dintre ei nu a aparut inaintea tribunalului. Aceasta atitudine patimasa si rautacioasa a anumitor persoane este cea care l-a adus pe egumenul Efrem in inchisoare. Si ma gandesc ca vocea sfanta si duhovniceasca, pe care noi o auzim venind din Rusia, dinspre fratii nostri rusi, spre aducerea noastra aminte, acopera angoasa poporului grec si a Bisericii Eladei. In Grecia, noi nu stiam ce inseamna inchisoarea si nedreptatea. Incepem putin cate putin sa invatam acum. Dar voi ati invatat deja prin istoria voastra ce inseamna sa fii in inchisoare din cauza unei acuzatii nedrepte. Din acest motiv, va suntem recunoscatori pentru aceasta marturisire. Ati aratat nu numai dragostea voastra catre Biserica noastra si parintele Efrem, dar ati umplut golul nostru: ceea ce noi nu am facut, ati facut voi insiva.

In acest moment, doua sfinte simtaminte imi covarsesc sufletul. Primul este durerea pentru condamnarea nedreaptă a parintelui Efrem (si din acest motiv cred ca cine se afla de partea sa, se gaseste aproape de Hristos cel rastignit). Al doilea este sentimentul de mare bucurie si recunostinta fata de Biserica sora rusa. Ati facut mai mult decat asteptam si cu mult mai mult decat ceea ce meritam. Este adevarat!

- Potrivit postului de radio al Mitropoliei Pireului, banii stransi in Rusia cu ocazia pelerinajului cu Braul Maicii Domnului au fost dati Statului de catre parintele Efrem. Este adevarat?

- L-am intrebat astazi: Ce s-a intamplat cu banii? Si parintele Efrem mi-a raspuns: “L-am informat deja pe arhiepiscopul Atenei ca, in calitate de prima contributie de binefacare, am donat statului o suma de 120.000 euro”. Alte donatii sunt prevazute pe viitor. Nu pastreaza nimic pentru manastire, daca banii nu sunt necesari. Manastirea are nevoie doar de dreptatea dumnezeiasca.

Noi traim azi in Grecia zile dificile. Ce credeti ca asteptam noi de la Biserica rusa? Nu banii care ne sunt necesari, ci dragostea si intelegerea reciproca. Sa stiti aceasta : se intampla ca politicienii nostri sa aiba probleme in relatia cu Rusia, dar poporul iubeste Rusia. Ii simtim pe rusi ca fiind fratii nostri. Priviti acest engolpion, provine din Rusia, aceasta icoana a Maicii Domnului, provine din Rusia, vedeti aceste carti… Totul este rusesc.

- Pe forumurile rusesti, exista declaratii conform carora arhimandritul Efrem este persecutat acum pentru ca a adus Braul Maicii Domnului in Rusia..

- Imi vine greu sa cred. Rautatea fata de persoana parintelui Efrem a fost “cultivata” pe parcursul anilor cu motivatia de a face rau Bisericii. Dat fiind ca o lupta sistematica este dusa in Grecia contra Bisericii, iata ce au gasit ei ca motiv: “Manastirea are bani, trebuie sa ii dea inapoi, dar nu vrea sa o faca…” Toate acestea au rezultat in atacul impotriva parintelui Efrem.

- O acuzatie serioasa infruntata de manastirea Vatopedi o reprezinta atractia exagerata fata de proprietati, bunuri. Cum ati putea sa o comentati?

- V-as zice ca eu, personal, sunt pentru o Biserica saraca. Dar una este “Vatopedi este bogat” si altceva “parintele Efrem este bogat”. Parintele Efrem duce o viata foarte modesta. La sosirea lui în manastire [ca egumen], aceasta se gasea intr-o stare oribila, intr-o stare de distrugere similara bisericilor voastre rusesti de acum douazeci de ani. Parintele Efrem s-a straduit sa recupereze proprietatile care apartinusera inainte manastirii, cu gandul de a face sa renasca aceasta capodopera pe care o vedeti astazi. De aceea, el a primit in Europa premiul pentru cea mai buna restaurare a unui monument al culturii spirituale. Monahii din Vatopedi vietuiesc in simplitate monahala. Acum trei ani, am dat acest exemplu unui canal de televiziune: “In loc sa veniti la mine pentru un interviu si sa spuneti : <eu sunt bun>, luati-va camera si filmati chilia parintelui Efrem. Apoi, filmati chilia mea, apoi camera unui jurnalist. Daca chilia parintelui Efrem este mai luxoasa decat a mea, eu imi dau demisia imediat din rangul meu de mitropolit, in direct”. Am vrut sa se inteleaga ca ei ar trebui sa vada ca chilia parintelui Efrem era mult mai saracacioasa decat “palatele” lor. Ei au ras, au intrerupt secventa si au dat publicitate.
Noi credem intr-o Biserica traitoare in asceza, intr-o Biserica marturisitoare,¸ intr-o Biserica slavita prin crucea ei. De asemenea, cu simpatie si dragoste pentru parintele Efrem, sufletele noastre se umplu de bucurie, pentru că Domnul slaveste Biserica in Grecia in egala masura. Din acest motiv, noi cerem poporului rus sa se roage, nu pentru eliberarea arhimandritului Efrem, ci pentru ca noi toti sa ajungem la adevarul lui Dumnezeu. In partea de sus a crucii noastre ortodoxe este scris: “Imparatul Slavei”. Crucea este slava Bisericii. Dar noi asteptam o alta slava – aceea a Invierii. Pentru aceste rugaciuni, noi va suntem recunoscatori, pentru ca nu ne “scoateti” numai din inchisoare, dar si ajutati credinta noastra sa devina mai curata.

- Ajuta criza actuala grecilor sa se intoarca la Dumnezeu?

- Ar putea sa contribuie! In aceste zile, am trait o minune: am decis sa impart tot ce se gasea in casele si depozitele mitropoliei. Într-adevăr, am impartit tot ce am putut. Dupa aceea, oamenii ne-au adus mult mai mult decat ce impartisem noi: bani, produse alimentare, si, cel mai important, credinta lor. Nadajduiesc ca daca Biserica va ramane la un nivel inalt, credinta va fi revigorata, bisericile se vor umple. In acelasi fel in care minunea Rusiei ortodoxe contemporane “a murit” timp de 75 de ani de regim comunist si de persecutii, dupa care i-a urmat inflorirea credintei. La fel este si la noi. Acum, in vremea acestei incercari, gasim, sper eu, adevarata credinta. Timpul persecutiilor a inceput deja in Grecia. Vi-l puteati imagina pe parintele Efrem in inchisoare in urma cu doar cativa ani? Nu as fi mirat sa vina si randul meu (zice mitropolitul razand)! Va cer rugaciunile!

Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară «Sfinţii Trei Noi Ierarhi»

Sursă: Pelerin Ortodox