Arhive blog

Cinstirea cu priveghere de toată noaptea a unui mare cuvios athonit la Timișoara. Programul slujbelor cu prilejul praznicului Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș (2018)

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, când Biserica Ortodoxă Română pome­nește pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Catedrala Mi­tro­politană din Timişoara îmbracă haine de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitorul spiritual.

Pro­gra­­mul liturgic închinat Sfân­tu­lui Iosif, ocrotitorul Banatului:

Vineri – 14 septembrie 2018
19:00 – Vecernia cu Litie
21:00 – procesiunea cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif, pe traseul Catedrală – Podul Traian – splaiul T. Vladimirescu – Podul Mihai Viteazul – Catedrală
22:00 – Utrenia
24:00 – Sfânta Liturghie

Sâmbătă – 15 septembrie 2018
2:30 – Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş
3:30 – Acatistul Sfintei Cruci
4:30 – Acatistul Maicii Domnului Pantanassa
5:30 – Sfințirea Mică a apei
6:30 – Taina Sfântului Maslu
9:30 – Sfânta Liturghie arhierească
18:00 – Vecernia urmată de Concertul Corului Catedralei
22:00 – Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş

Duminică – 16 septembrie 2018
7:30 – Utrenia
9:30 – Sfânta Liturghie
17:00 – Paraclisul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş
18:00 – Reașeza­rea sfintelor moaște la locul obişnuit din catedrală.

Vezi și alte linkuri: Icoane ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș
Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoş, Ocrotitorul Banatului (15 sept.)
Viața unui mare cuvios athonit: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș (15 sept.)

Stihirile Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş


Troparul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș

Reclame

Racla cu Mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, de la Mănăstirea Xenofont, va fi adusă spre închinare la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca, județul Teleorman. Update: Programul manifestărilor

Pe data de 20 aprilie 2018, cu prilejul hramului din Duminica Mironosițelor, racla cu parte din Mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, ce este adăpostită cu mare cinste la Mănăstirea athonită Xenofont, va fi adusă pentru câteva zile spre închinare la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca, județul Teleorman.

Părintele Stareț Alexios al Xenofontului, venerabilul gheronda care a împlinit 50 de ani de stăreție, va face parte din delegația care va aduce moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în România.

Dacă în anii trecuți cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe au fost aduse în Ucraina (2013) și Rusia (2015), în acest an și creștinii dreptmăritori din România vor avea bucuria și binecuvântarea să se închine moaștelor Marelui Mucenic al lui Hristos, Gheorghe.

Reamintim cititorilor noștri că prin osteneala și râvna Părintelui Stareț Sebastian Serdaru, în perioada 16 – 19 octombrie 2015, racla cu mâna neputrezită a Sfintei Maria Magdalena de la Mănăstirea Simonos Petras a poposit pentru patru zile la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca.

Mai jos aveți programul detaliat al manifestărilor dedicate aducerii Cinstitelor moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

LD

Cinstirea cu priveghere de toată noaptea a unui mare cuvios athonit la Timișoara. Programul slujbelor cu prilejul praznicului Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș (2017)

Vineri, 15 septembrie 2017, când Biserica Ortodoxă Română pome­nește pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Catedrala Mi­tro­politană din Timişoara îmbracă haine de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitorul spiritual. Pro­gra­­mul liturgic închinat Sfân­tu­lui Iosif, ocrotitorul Banatului:

Joi – 14 septembrie 2017
19:00 – Vecernia cu Litie
20:30 – procesiunea cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif, pe traseul Catedrală – Podul Traian – splaiul T. Vladimirescu – Podul Mihai Viteazul – Catedrală
22:00 – Utrenia
0:00 – Sfânta Liturghie

Vineri – 15 septembrie 2017
2:30 – Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş
3:30 – Acatistul Sfintei Cruci
4:30 – Acatistul Maicii Domnului
6:00 – Sfințirea apei
6:30 – Taina Sfântului Maslu
9:30 – Sfânta Liturghie arhierească
18:00 – Vecernia
21:00 – Paraclisul Maicii Domnului
23:00 – Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş

Sâmbătă – 16 septembrie 2017
7:30 – Utrenia
9:30 – Sfânta Liturghie
18:00 – Paraclisul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş (așeza­rea sfintelor moaște la locul obişnuit din catedrală)

Vezi și alte linkuri: Icoane ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș
Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoş, Ocrotitorul Banatului (15 sept.)
Viața unui mare cuvios athonit: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș (15 sept.)

Stihirile Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş


Troparul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș

Documentar rusesc despre Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință (23 aprilie / 6 mai), a cărui mână dreaptă se află la Mănăstirea Xenofont (subtitrare în limba română)

Documentar rusesc despre Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință (23 aprilie / 6 mai), a cărui mână dreaptă se află la Mănăstirea Xenofont. De la minutul 2.50, un scurt cuvânt al arhimandritului Alexei, Starețul Mănăstirii Xenofont, Muntele Athos. 

Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Sfântul Ioan Botezătorul pe mâinile cercetătorilor şi la National Geographic

Sfântul Ioan Înaintemergătorul s-a aflat de curând în vizorul cercetătorilor şi a echipei de redacţie de la National Geographic. Motivul a fost dat de recentele săpături arheologice din insula Sveti Ivan din Marea Neagră, situată în apropierea coastelor sudice ale Bulgariei. Aceste săpături arheologice au adus la lumină un relicvariu cu rămăşiţe umane: mici bucăţi de craniu, oase de mandibulă, falange şi încheietură, un dinte, precum şi o cutie din rocă vulcanică purtând inscripţia „Doamne, mântuieşte pe sluga ta Thomá. Sfântului Ioan, 24 mai”.

Relicvariul Cinstitului Înaintemergător aşa cum a fost găsit

Osemintele au fost găsite sub Sfânta Masă, înăuntrul Bisericii. Chivotul cu inscripţie nu a constituit o dovadă foarte puternică pentru experţi. Îndoielile au fost spulberate de analizarea oaselor prin metoda de datare cu Carbon 14, efectuată la University of Oxford. Thomas Higham şi Christopher Ransay au încercat să dateze osemintele, dar numai falangele au conţinut suficient colagen pentru a putea permite utilizarea metodei cu Carbon 14. Rezultatele au surprins şi au confirmat faptul că este vorba de oseminte din secolul I d.H. În acest sens, Dr. Higham a subliniat: „Am fost surprinşi când datarea cu carbon a produs o vârstă atât de timpurie. Credeam că oasele sunt ceva mai recente, mai degrabă din secolele III sau IV […] Dacă este vorba de Ioan Botezătorul sau nu, asta este o chestiune la care nu putem răspunde încă în mod precis, şi nici nu cred că vom putea răspunde vreodată”. Cercetători de la Universitatea din Copenhaga au reuşit să reconstituie fragmente de material genetic din oase, iar analiza ADN a arătat că toate aparţin aceleiaşi persoane, cel mai probabil un bărbat, cu caracteristici genetice tipice Orientului Mijlociu. Semnificativ este faptul că National Geographic a anunţat că intenţionează să difuzeze într-un documentar descoperirile arheologice şi concluziile ştiinţifice.

Este foarte posibil să ne găsim înaintea moaştelor „celui mai mare dintre cei născuţi din femei” (Mt. 11, 11), iar acest lucru nu ne este indiferent, ortodocşi fiind. Astfel, toată această poveste nu ne surprinde, pentru că, în tradiţia noastră, la târnosirea bisericilor, se aşează moaşte în Sfânta Masă. Persoana Înaintemergătorului se găseşte în strânsă legătură cu viaţa monastică, multe mânăstiri fiindu-i închinate şi cinstindu-l. Sfânta Mănăstire Dionisíou din Sfântul Munte, cunoscută şi ca Mănăstire a Cinstitului Înaintemergător, păstrează nestricată mâna dreaptă a Sfântului. Cu adevărat vrednică de luat aminte este legătura dintre membrii Bisericii şi sfintele moaşte ale Înaintemergătorului: conform tradiţiei sinaxarice, “atunci când Evanghelistul Luca s-a mutat în oraşul Sevástia, acolo unde fusese îngropat cinstitul trup al Înaintemergătorului, a luat din mormânt mâna dreaptă a Sfântului Ioan şi a dus-o la Antiohia, unde sfintele moaşte au săvârşit multe minuni. Se spune că la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Episcopul ridica şi cinstita mână. În vremea înălţării, uneori palma se deschidea, iar alteori se închidea. Deschizându-se, făcea cunoscută bogăţie de roade, iar închizându-se, lipsuri şi sărăcie. Din acest motiv, mulţi împăraţi ai Bizanţului au poftit să o ia, mai ales Contantin şi Romanós Porfirogeneţii. Astfel, în vremea domniei celor doi, un diacon al Bisericii din Antiohia, cu numele de Iov, într-o seară în care, după tradiţie, creştinii participau la o Sfeştanie, a furat cinstita mână a Înaintemergătorului, aducând-o la Constantinopol. Aici, împăratul, iubitor de Hristos, a sărutat-o cu multă evlavie, aşezându-o în palatele imperiale. Astfel, în cartierul Forákios, credincioşii s-au adunat pentru a prăznui aducerea cinstitei mâini a Înaintemergătorului la Constantinopol”.

Evenimentele prezentate de cercetătorii de la National Geographic pot constitui un indiciu al prezenţei sfintelor moaşte ale Sfântului Înaintemergător în regiunea Balcanilor şi a Mării Negre. Încă o dovadă a cinstirii Sfântului în Balcani care ar putea avea legătură cu prezenţa sfintelor moaşte este fresca Sfintei Mânăstiri Dionisíou, în care Sfântul Ioan Înaintemergătorul este înfăţişat alături de Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Dionisie, ctitorul Mânăstirii, Sfântul Neagoe Basarab, domnul Vlahiei şi de Alexandru Comnenul, care i se închină (v. foto mai sus).

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Biserica cinsteşte amintirea lui în fiecare an: pe 23 septembrie Zămislirea Sfântului, pe 24 iunie Naşterea Sa, pe 29 august Tăierea Cinstitului Său Cap, pe 24 februarie Prima şi cea de a Doua Aflare a Capului Său, pe 25 mai cea de-a Treia Aflare a Capului, iar pe 7 ianuarie Soborul Sfântului.

Din moaştele Cinstitului Înaintemergător se păstrează astăzi:

  • Parte a Capului la Mânăstirea Dochiaríou din Sfântul Munte
  • Parte a Capului la Geamia Mare din Damasc
  • Parte a Capului la Muzeul Top Kapi din Constantinopol
  • Parte de maxilar „cu trei dinţi” la Mânăstirea Stavronikíta din Sfântul Munte
  • Mâna dreaptă nestricată la Mânăstirea Dionisíou din Sfântul Munte
  • Mâna stângă nestricată la Muzeul Top Kapi din Constantinopol
  • Parte din mâna stângă la Mânăstirea Marii Meteore
  • Un deget la Mânăstirea Vatopedi din Sfântul Munte
  • Parte din mâna stângă la Mânăstirea Sfântului Ioan Botezătorul Makrynós din Mégara
  • Fragmente la Mânăstirile Ivíron, Pantokrátoros şi Sf. Pantelimon din Sfântul Munte
  • O vertebră la Mânăstirea Sfinţilor Arhangheli Aighialeía

Sfântul Ioan Înaintemergătorul deţine un loc deosebit în viaţa liturgică şi în memoria Bisericii. Multe ar putea fi spuse în legătură cu istoricul moaştelor Înaintemergătorului, dar acest lucru va constitui subiectul unui alt articol. Aşteptăm cu deosebit interes şi alte noutăţi despre insula Sveti Ivan şi despre oseminte.

Sursa: pemptousia.ro

[off topic] Hărțile cu moaștele Sfinților Ortodocși din pământurile germane (Germania, Austria, Elveția) și din Țările de Jos (Olanda, Belgia, Luxenburg)

Harta cu moaștele Sfinților Ortodocși din Germania, Austria și Elveția

Harta cu moaștele Sfinților Ortodocși din Țările de Jos (Olanda, Belgia, Luxemburg)

Cele două hărți sunt întocmite de Părintele Ieromonah Grigorie (Vlad) Benea, autorul lucrării „Viețile Sfinților Ortodocși din Apus”.

 

Cuviosul Evdochim Vatopedinul (5 / 18 octombrie)

Cuviosul Evdochim a fost monah în Mănăstirea Vatopedi. Sfintele sale moaşte au fost descoperite în urma unor reparaţii efectuate în vechiul osuar al mănăstirii, unde răspândeau nespusă mireasmă. Trupul său a fost găsit în poziţie de rugăciune, cu mâinile încrucişate. Pe piept avea o icoană a Maicii Domnului, ceea ce arată că ajunsese acolo din proprie voinţă, văzându-şi dinainte sfârşitul şi nedorind să fie cinstit după trecerea sa la cele veşnice. Pe bună dreptate şi cu dreaptă socoteală a fost numit Evdókimos („vrednic de cinste”) de către călugării din mănăstirea unde el însuşi vieţuise şi care i-au ales acest nume minunându-se de viaţa sa cea bineplăcută lui Dumnezeu precum şi de îngăduinţa lui Dumnezeu de a lăsa să fie descoperite sfintele sale moaşte făcătoare de minuni. Cinstitele moaşte au fost mutate în katholikón (biserica cea mare a mănăstirii) pe data de 5 octombrie 1840 [1].

Sfântul Evdochim. Icoană contemporană portabilă.

Despre acest Cuvios, Gheron Daniil Katunakiotul (1929), de altfel reţinut în aprecierile sale, scrie: „Pentru arătarea adevărului, sunt obligat de marea Voastră dragoste să povestesc pe scurt câte ceva din viaţa necunoscută a Sfântului Evdochim.

Racla din argint în care se păstrează capul Sfântului Evdochim.

După cum bine ştiţi, eu smeritul acum vreo treizeci de ani am vieţuit în Sfânta Mănăstire Vatoped, unde am avut ocazia să studiez îndeajuns viaţa Sfântului. De asemenea, am auzit povestirile unor cinstite feţe care au luat parte la strămutarea moaştelor Sfântului Evdochim, care s-a petrecut prin 1848.

Sfântul Evdochim. Pictură murală din biserica Sf. Ap. Petru şi Pavel, Mănăstirea Bărboi, Iaşi, sec. al 19-lea.

Sfântul Evdochim. Icoană portabilă, 1842.

Au participat la acest eveniment şi Iacov Simitzís, Grigorákis psaltul şi diaconul Daniil din Ierissós, care mi-au povestit multe despre această strămutare. De asemenea, au fost prezenţi şi trei arhierei, Iosif, fostul Episcop al Varnei, Grigorie de Adrianopole şi Hrisant, fostul Episcop al Smirnei, care au luat cuvântul şi au vorbit astfel poporului adunat: „Părinţi şi fraţi, nu trebuie să existe îndoieli în privinţa sfinţeniei Cuviosului, deoarece acesta şi-a văzut dinainte sfârşitul şi a fugit de slava oamenilor şi sosind aici şi-a dat sufletul, iar nemăsurata bună mireasmă a moaştelor acestui sfânt dă mărturie despre sfinţenia sa. Iar din pricină că nu-i cunoaştem numele, pentru aceasta să-l numim Evdochim, fiindcă prin bunăvoirea lui Dumnezeu s-au aflat sfintele sale moaşte.

Sfântul Evdochim. Detaliu de pe capacul raclei din argint aurit, în care se păstrează moaştele sale, 1849.

Într-o singură zi fiind alcătuită slujba sfântului şi făcându-se priveghere de toată noaptea, chiar de atunci au început minunile. Primul tămăduit a fost un monah bătrân din Koultoú (Colciu), care vreme de cinci ani fusese paralizat şi care s-a vindecat îndată” [2].

De asemenea, Gavriil, medic al mănăstirii Vatopedi, care suferea de o boală gravă şi avea dureri grozave, a chemat stăruitor în ajutor pe Sfântul şi i-a făgăduit să-i îmbrace în argint cinstitul cap de va fi vindecat. Cu adevărat, Sfântul i s-a arătat în aceeaşi noapte şi l-a tămăduit cu totul. Astăzi, pe răcliţa din argint în care se păstrează capul Sfântului Evdochim, se poate citi numele celui tămăduit: „Gavriil a îmbrăcat în argint cinstitul cap al Sfântului Evdochim, aflând vindecător durerilor sale” [3].

Pomenirea lui se prăznuieşte cu priveghere în fiecare an, pe 5 octombrie [4]. Imnograful Ghéron Gherásimos Mikraghiananítul, în adaosul la Slujba Cuvioşilor Părinţi Aghioriţi, îl aminteşte în cântarea a patra: „Împreună şi Sfântul Evdochim, ale cărui sfinte moaşte s-au arătat, se bucură” [5]. În mănăstire se păstrează o frumoasă icoană, operă a cunoscutului ieromonah iconar Macarie Galatsánou: „Cu cheltuiala preacuviosului Gavriil, medic vatopedin, de loc din Naoúsi, 1852”. Cele despre viaţa cuviosului Evdochim sunt consemnate şi în manuscrisul ierodiaconului Meletie Vatopedinul, care încheie astfel: „Nimeni din cei ce se roagă cu credinţă Sfântului să nu se îndoiască că va primi ceea ce a cerut, dacă cere cele drepte şi bune. Prin ale cărui rugăciuni, şi noi să fim apăraţi de patimile cele vătămătoare şi Împărăţia Cerurilor să o dobândim” [6].

O slujbă şi un paraclis în cinstea cuviosului a compus şi domnul Haralámpis Boúsias [7].

Monahul Moise Aghioritul

Note:

[1] Kalliníkou Aghioreítou monahoú, Leimonárion, Ághion Óros, 1980, p. 17. Alypíou Aghioreítou monahoú, Pará tas dieksódous ton ydáton, Ághion Óros, 1999, p. 38. Doukáki K., Synaksaristís, Athínai, 1896, p. 59-67. Martzélou G. op. cit., p. 112. Gherasímou Mikraghiannanítou monahoú, „Evdókimos Vatopaidinós (Aghioreítis) Ósios”, Th.I.E., vol. 5, col. 1022. Makaríou Simonopetrítou ierom., Néos Synaksaristís, vol. 2, Athínai, 2004, p. 60. Lazárou Vatopaidinoú monahoú, „Oi Ághioi tis Ierás Monís Vatopaidíou”, Protáton 34 (1992), p. 51. Moyséos Aghioreítou Monahoú, „Oi Ághioi tis Ierás Monís Vatopaidíou”, Protáton 78 (2000), p. 64. Tsolakídi D.H., Aghiológhio, p. 884.

[2] Apántisis Daniíl monahoú pros monahón Markianón eis Iviritikín Skítin, Anaíresis oramáton, Ghérontos Daniíl Katounakiótou, Aghelikós Víos, Ághion Óros, 1987, p. 142-143.

[3] K. 810, I. M. M. Vatopaidíou, p. 76-78.

[4] Platanítou Th. K. protopr., „Eortológhion”, op. cit., p. 31.Hrysostómou Thavmakoú, „Aghioreítai Ághioi”, op. cit., p. 415. Proskynitário I. M. M. Vatopaidíou, op. cit., p. 69. Doukáki K., vol. 10, Athínai, 1895, p. 68-76.

[5] Asmatikí Akolouthía ton Osíon kai Theofóron Patéron imón ton en to Aghionýmo Órei tou Átho dialampsánton, op. cit., p. 45.

[6] K. 810, I. M. M. Vatopaidíou, p. 78. Theofílou Vatopaidinoú Proigouménou, op. cit., p. 90. Matthaíou Víktoros monahoú, O Mégas Synaksaristís, vol. 10, p. 154.

[7] Haralámpous Boúsia, Kanón Paraklitikós eis ton Ósion Patéra imón Evdókimon ton Vatopaidinón, Athínai, 1991. Se găseşte dactilografiat în biblioteca Sf. M. Mănăstiri Vatopaidi. „Paráklisis tou Neolámpous Osíou Evdokímou tou thavmatourgoú tou Vatopaidinoú”, (Ms. p. 45-56). „Luna Octombrie 5. Săvârşim pomenirea Cuviosului şi de Dumnezeu Purtătorului Părintelui nostru Evdochim cel nou arătat, cel din Sfânta şi Preacinstita Mănăstire Vatopaidi, ce se află în Muntele Athos” (Ms. Codex 7/65, 4/810, 1/821, 5/832, 3/833).

Mâna dreaptă a Sfântului Gheorghe de la Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte

În Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte se păstrează o părticică din mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic și Purtător de biruință Gheorghe. Vedeți mai jos fotografii cu racla sfintelor lui moaște. Sursa: pemptousia.ro

41

1

21

31

Mănăstirea Stavronikita, George Crasnean

Stavronikita-2004

Mănăstirea Stavronikita
George Crasnean

Stavronikita-North Side-2009 (6)Nume: Moni Stavronikita (Μονή Σταυρονικήτα)
Ctitor: Nikitas – Nikephoros Stavronikitas
Zidire: sfârşit de secol X/început de secol XI
Hram: Sfântul Nicolae (6/19 decembrie)
Rang în Athos: XV
Obşte: 30 monahi
Coordonate: 40.267983°N 24.276733°E
Tel: 0030-2377023255
Fax: 0030-2377023908

chronologie

X-XI – la sfârşitul veacului X şi/sau începutul celui de’al XI-lea – probabil – ia fiinţă mănăstirea Stavronikita.
1012 – un document al protosului Nikiphoros este semnat şi de un „călugăr de la Stravonikita” (μοναχός ο του Στραβωνικήτα).
1016 – acelaşi monah iscălea ca fiind „din Stavronikita” (του Σταυρονικήτα).
1067 – un incendiu distruge mare parte din aşezământul monahal.
1204 – cruciada a IV-a şi ocupaţia latină depopulează masiv mănăstirea.
1306 – după acest an şi după raidurile piraţilor catalani, monahii părăsesc mănăstirea, lăsând’o în grija protosului Athosului.
XIV-XV – în vremea acestor veacuri, Stavronikita funcţionează mai întâi ca schit al mănăstirii Kutlumuş, iar mai apoi, al mănăstirii Filotheou.
1527-1536 – prin strădania egumenului Grigorios Giromeriatis (Γρηγόριος Γηρομερειάτης) se construieşte katholikonul mănăstirii, închinat Sfântului Nicolae.
1533 (?) – câţiva monahi pescuiesc în chip minunat icoana Sfântului Nicolae „al Stridiei” (Άγιος Νικόλαος ο Στρειδάς).
1533 – pentru 4.000 de aspri, călugării de la Filotheou au vândut Stavronikita egumenului mănăstirii Thesprotiane Gyromeriou, Grigorios Giromeriatis.
1536 – un edict al Patriarhului ecumenic, Ieremia I (1522-1546), restabileşte statutul Stavronikitei devenind astfel, ultima mănăstire consacrată oficial în Athos.
1546 – celebrul Theophanis Strylitzas („Cretanul”) şi fiul său, Symeon, pictează biserica mănăstirii, cele doisprezece icoane prăznicare şi trapeza Stavronikitei.
1555 – vornicul Gavriil Tro­tu­şanu şi Sofica, soaţa sa, dăruiesc mânăstirii un epi­trahil.
1597 – în martie, Ie­remia Movi­lă hotărăşte un ajutor a­nual de 4.000 de aspri pentru „să­ra­cii călu­gări“ de la Sta­vronikita.
1607 şi 1741 – două incendii ard Stavronikita până aproape de temelii.
1628 – se renovează katholikonul mănăstirii.
1680 – Şerban Cantacuzino, domnitorul valah, este cel care construieşte frumosul apeduct, dimpreună cu bazinele de apă.
1743 – din acest an datează catapeteasma katholikonului.
1765 – mitropolitul Grigorie II al Ungro-Vlahiei ridică paraclisul închinat Sfântului George.
1767 (?) – se pare că în acest an i’a fost închinată Stavronikitei – de către Alexandru Scarlat Ghica – mănăstirea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” din Bucureşti (care, anterior fusese închinată, la 1677, Patriarhiei de Constantinopol).
1770 – se reface trapeza şi se zideşte paraclisul „Sfântului Dimitrie” în cimitirul mănăstirii, precum şi cele ale Arhanghelilor şi celor Cinci Mucenici.
1802 şi 1838 – metocul Stavronikitei, „mănăstirea Arhimandritului”, se dărâmă în mare parte în urma a două cutremure.
1819 – înaintea acestui an, Stavronikita arde a patra oară.
1821 – represaliile turceşti după mişcarea de eliberare Eteria (Philiki Hetairia – Φιλική Εταιρεία) duc la depopularea mănăstirii pentru următorii zece ani.
1817, 1864, 1874 şi 1879 – patru mari incendii provoacă pagube însemnate mănăstirii.
1934-1942 – vreme de opt ani s’a nevoit la Stavronikita, într’o chilie de la malul mării, cuviosul Antipa Dinescu, fostul stareţ al schitului românesc Prodromu.
1968 – Stavronikita este readusă la viaţă de sosirea unei obşti conduse de egumenul Vassilios, care aduc şi stilul de viaţă chinovial în mănăstire.
1981-1999 – mănăstirea trece printr’un amplu proces de renovare sub monitorizarea Centrului pentru Conservarea Patrimoniului Athonit (greacă: Κέντρο Διαφύλαξης Αγιορείτικης Κληρονομιάς, prescurtat Κε.Δ.Α.Κ.).

I. Istoria

numele şi începutul

Stavronikita-North Side-2004Stavronikita (greacă: Μονή Σταυρονικήτα, Moní Stavronikita) – care s’ar traduce drept „Crucea lui Nichita” – este cea mai mică dintre mănăstirile athonite şi, totodată, cea mai tânără dintre ele: a fost primită în rândul celor douăzeci de mănăstiri imperiale abia în 1536. Această zidire aghiorită, cu hramul Sfântul Nicolae, a rămas construită pe o stâncă, la malul golfului Strymonic, între mănăstirile Iviron şi Pantokrator. În vechime Stavronikita a mai fost numită şi „Stravonikita” (o corupere a numelui iniţial), sau „mănăstirea Maicii Domnului” – pentru că, se pare că, iniţial, a fost închinată Preacuratei. Numele de „Stravonikita” apare într’un act al protosului Nikiphoros, din 1012, unde unul din monahi iscălea „Nikiphoros călugăr de la Stravonikita” (greacă: „Νικηφόρος μοναχός ο του Στραβωνικήτα”). Pentru că, patru ani mai târziu, acelaşi călugăr subiscălea ca fiind „din Stavronikita” (greacă: „του Σταυρονικήτα”), se pare că ar fi vorba de una şi aceeaşi mănăstire. Dacă ipoteza aceasta este reală înseamnă că mănăstirea Stavronikita îşi are începuturile undeva, între sfârşitul secolului X şi începutul celui de’al XI-lea. De altfel, una din tradiţiile orale pomeneşte pe un oarecare cuvios Nikita, sculptor de cruci (stavros-cruce, în limba greacă), care ar fi ctitorit mănăstirea pe la anul 1006. O altă ipoteză ar fi ca mănăstirea să fie ctitoria a doi monahi – Nikita şi Stavros – care s’ar fi nevoit în două chilii apropiate de locul unde se află astăzi Stavronikita. Mai există încă două tradiţii despre numele şi începuturile acestei mănăstiri: una face pomenirea unui patrician pe care’l chema Nikitas şi care ar fi zidit mănăstirea dându’i numele său combinat cu cel al crucii – pentru că pomenirea Sfântului Nichita se face a doua zi după sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (15 septembrie); cealaltă îl dă drept întemeitor al mănăstirii pe un ofiţer numit Nikephorus Stavronikitas, care a slujit sub Ioannis Tzimiskes şi care şi’a împrumutat numele ctitoriei sale. Se pare că totuşi, în secolul XI, exista o „mănăstire a lui Hariton” în acel loc, iar turnul ei era un „turn de veghere” pentru monahii din Karyes.

Oricum, această parte a istoriei Stavronikitei este neclară şi cu iz de legendă grecească dar ea se termină odată cu cucerirea Constantinopolului de către cruciaţii latini, căci în vremea stăpânirii lor (1204-1261) mănăstirea intră în declin şi se depopulează masiv. După raidurile corsarilor catalani din 1306, ea ajunge sub jurisdicţia protos-ului Athosului, apoi în administrarea mănăstirii Kutlumuş, pentru ca în veacul al XVI-lea să devină schit al mănăstirii Filotheou.

egumenul Grigorios Giromeriatis

Doi oameni aveau să fie însă providenţiali pentru refacerea şi revigorarea vieţii monahale a acestei mănăstiri: egumenul Grigorios Giromeriatis (greacă: Γρηγόριος Γηρομερειάτης) – care a cumpărat Stavronikita de la mănăstirea Filotheou în 1533 (pentru o sumă mică: doar 4.000 de aspri) – şi patriarhul ecumenic Ieremia I, care i’a restabilit printr’un edict statutul de mănăstire, în 1536, şi care a continuat să reconstruiască şi să extindă mica mănăstire de pe ţărmul golfului Strymonikos. Gregorios era stareţul mănăstirii Giromeriou (greacă: „Locul vechi”) din provincia Thesprotia Epirului când a cumpărat schitul Stavronikita şi, silindu’se să’i redea strălucirea de odinioară, s’a mutat cu totul în Athos construind un zid împrejmuitor mănăstirii Sfântului Nicolae, precum şi câteva chilii. Tot el este cel care a isprăvit zidirea katholikonului, la anul 1536 (înălţarea bisericii fusese începută cu nouă ani înainte, la 1527). Se pare că biserica şi mănăstirea au fost iniţial închinate Sfântului Ioan Botezătorul dar, aflând de minunata pescuire a icoanei Sfântului Nicolae, patriarhul Ieremia I a hotărât ca hramul să fie schimbat (probabil în 1541), în cinstea episcopului Mirelor Lyciei.

patriarhul Ieremia I

Această sfântă lucrare avea să fie continuată, după moartea egumenului Grigorios Giromeriatis (+1540) de către însuşi patriarhul ecumenic Ieremia I, care a înzestrat mănăstirea cu importante metoace în Kassandra (Pinaka – cumpărată de la un turc, contra sumei de 48.400 de groşi) şi pe insula Lemnos. Se prea poate ca acestea să fi fost cumpărate din banii dăruiţi de cucernicul voievod Radu Paisie („urmaşul adevărat al evlaviei lui Neagoe” – cum îl numea Nicolae Iorga – care a domnit între anii 1535 şi 1545), căci patriarhul a adunat mile din ţara Valahiei în două rânduri: 1542 şi 1544. (De altfel, el avea să’şi găsească sfârşitul la Vraţa-Bulgaria, tot în drum către Ungro-Vlahia, în 1546). În timpul său, Stavronikita a revenit la modul de viaţă cenobitic.

Teofan Cretanul

Deisis-Theophanes Strylitzas-Stavronikita 1546Mai ’nainte de’a muri, Ieremia I avea să tocmească pe celebrul Teofan Cretanul (Theophanes Strylitzas, poreclit „Bathas” +1559) drept pictor al katholikonului. Teofan era deja călugăr de zece ani (fusese tuns în Marea Lavră, dimpreună cu cei doi fii ai săi, Symeon şi Neophit) când, împreună cu Symeon, au împodobit pereţii bisericii şi ai trapezei cu splendide fresce bizantine, în anii 1545-1546. Tot ei sunt cei care au pictat şi icoanele portabile ale praznicelor împărăteşti (Dodekaorton) dar, se pare, că şi frescele din paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul aparţin aceluiaşi celebru artist cretan.

daniile valahe

Cu toate aceste înfrumuseţări, Stavronikita a rămas cea mai mică dintre mănăstirile athonite şi avea să treacă prin mari greutăţi în veacurile viitoare. Chiar dacă a fost ajutată în repetate rânduri de comunitatea athonită şi de alţi binefăcători – cum au fost: Archon Zervopoulos în 1612, Markos monahul la 1614, creştinii din Kea în 1628, ori Thomas Klados în anul 1630 – evoluţia Stavronikitei a fost îngreunată de neînţelegeri asupra proprietăţilor cu mănăstirea Kutlumuş dar şi de două încendii care au ars mănăstirea aproape din temelii – în 1607 şi 1741. Renovarea katholikonului avea să dureze mai bine de douăzeci de ani (1628), iar mănăstirea a continuat să supravieţuiască în aceste secole îndeosebi datorită ajutoarelor valahe. La 1641 Stavronikita era „lipsită de apă şi lemne” (cum precizează un document al protosului Athosului) şi de aceste neajunsuri se va ocupa domnitorul Ungro-Vlahiei, Şerban Cantacuzino (1678-1688), care va construi aici, în 1680, un superb apeduct (care dăinuie şi în zilele noastre). „A­ceas­tă mâ­năstire ca­re se află lân­gă mare, foarte frumoasă şi li­niş­tită are gră­dini cu cas­ca­de şi li­vezi, iar apa pe care o beau sfinţii părinţi este adusă de prealu­mi­na­tul domn al UngroVlahiei, Şer­ban Cantacuzino Voie­vod, construcţie cu multe bazi­ne, într’adevăr foarte cos­tisitoare“ – preciza, în scrierile lui, cronicarul bizantin Komnenos.

Stavronikita from Pantokratoros-2008Nu se ştie exact când dar, înspre a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, românii închinaseră deja Stavronikitei mănăstirea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” – numită şi „mănăstirea Târnovo-ului”, sau „mănăstirea Arhimandritului” – cu toate veniturile prăvăliilor de pe Lipscani şi mahalaua Şerban Vodă, cât şi ale caselor din apropiera mănăstirii, dar şi ale viilor din dealul Lupeştilor precum şi bolovanii de sare din Ocna Slănicului (dăruiţi de Sfântul Constantin Brâncoveanu în 1702). Veniturile mănăstirii bucureştene nu erau deloc de neglijat întrucât aceasta mai stăpânea şi moşiile Jugureni şi Colentina, schitul Crăsanilor (închinat de Nicolae Mavrocordat) şi cel al Călugărenilor (dăruit de Şerban Cantacuzino). Se pare că cel care a făcut această importantă danie a fost fanariotul Alexandru Scarlat Ghica, care a ocârmuit Wallachia între 1766 şi 1768. Cu puţin timp mai ’nainte (1765) mitropolitul Ungro-Vlahiei, Grigorie II, ridicase şi el un paraclis la Stavronikita, închinat Sfântului George. În 1770, la Stavronikita se reface trapeza şi se zideşte paraclisul „Sfântului Dimitrie” în cimitirul mănăstirii. Tot spre finele veacului al XVIII-lea se mai construiesc şi paraclisele Arhanghelilor Mihail şi Gavriil şi a celor Cinci Mucenici.

urmările Hetairiei şi veacurile XIX-XX

Începutul secolului următor n’a fost deloc bun pentru Stavronikita: „în 1802 se dărâmase de cutremur metoacele Arhimandritului” (Teodor Bodogae – Ajutoarele româneşti la mânăstirile din Sfântul Munte Athos–Didactica XI Sibiu 1940, pag. 267), iar înainte de 1819, arde a patra oară. Apoi, pe lângă faptul că a trebuit să ajute financiar mişcarea de eliberare naţională Philiki Hetairia (Eteria), după eşecul acesteia (1821), a avut de îndurat şi un deceniu de represalii turceşti – care au împrăştiat mai toţi monahii din mica mănăstire aghiorită. Călugării au început să revină în mănăstire abia în deceniul al patrulea al secolului XIX dar, şi aceştia au avut parte de încercări în anii care au urmat, pentru că mănăstirea avea să treacă prin alte trei mari incendii: în 1864, 1874 şi 1879. Acestea, ca şi birurile turceşti, au îngenuncheat Stavronikita, care s’a văzut înglodată în datorii. Din starea aceasta avea să iasă destul de târziu şi aceasta datorită eforturilor egumenului vatopedin Theophilos din Brusa (1843–1891).

Adevărata renaştere a vieţii monahale – şi a modului de viaţă chinovial – avea să se producă însă abia în 1968, odată cu venirea unei noi frăţii aflate sub îndrumarea lui gheronda Vassilios. Astăzi, cam treizeci de monahi îşi caută mântuirea în chinoviul Stavronikitei.

români aghioriţi la Stavronikita

icoana_sf_antipa_de_la_calapodestiDintre monahii români care s’au nevoit la Stavronikita se cuvine a’l pomeni pe cuviosul Antipa Dinescu, fostul stareţ al schitului românesc Prodromu, care a vieţuit opt ani aici (1934-1942), într’o chilie de la malul mării. În veacul al XVIII-lea, prin 1712, se pomeneşte de un Atanasie, fiul lui Pascal Vornicul, care’i scria Sfântului Constantin Brâncoveanu că „nu mai caută alte mănăstiri mari şi bogate, ci eu Doamne, fiind iubitor de singurătate, aici amu ales mai bună isihie… după ce’am văzut că toate ale lumii sunt deşarte”.

II. Arhitectură

Stavronikita păstrează stilul tradiţional athonit cu o biserică centrală înconjurată de ziduri masive care’i dau aspectul unei cetăţi. Turnul defensiv dinspre miazăzi întregeşte şi întăreşte această impresie. Particularitatea katholikonul este că, din cauza lipsei de spaţiu, nu are abside laterale. Trapeza împodobită de Teofan Grecul, este situată la primul cat al aripei de sud – acolo unde se află şi un arhondaric cu o frumoasă privelişte către mare. În jurul mănăstirii şi al frumoasei livezi de portocali sunt construite câteva clădiri auxiliare. Stavronikita are şase kalyves în imediata apropiere şi încă 33 în Kapsala.

Una din marile probleme ale Stavronikitei a fost stabilitatea structurală a mănăstirii, deoarece stânca pe care este construită, în urma unor cutremure, a început să alunece încet spre mare. Aceasta a fost rezolvată destul de anevoios, între anii 1981–1999, de către Κε.Δ.Α.Κ. (Centrul pentru Conservarea Patrimoniului Athonit), care a efectuat ample lucrări de stabilizare a stâncii pe care care se înalţă frumoasa mănăstire închinată Sfântului Nicolae („Streidas”).

III. Tezaur

manuscrise şi odoare

Biblioteca Stavronikitei adăposteşte 58 de manuscrise pe pergament din secolele XI–XIII. (De mare valoare este o Psaltire din secolul XII, caligrafiată cu litere de aur pe pergament – Codex 46). Mai există aici două manuscrise pe mătase, precum şi alte 109 pe hârtie, datate între veacurile XIV–XIX. Între cele câteva sute de tipărituri, care întregesc acest tezaur bibliofil, se poate găsi şi Rânduiala Liturghiei pe gla­suri, scrisă de Dumitraşcu Valahul, la 1705.

Mănăstirea păstrează multe odoare şi veşminte bisericeşti – între ele şi o bro­de­rie dăruită de boierul/poet Ienă­chi­ţă Văcărescu şi jupâniţa Ecaterina – dar şi vechi icoane portabile. Între acestea, cea mai de preţ dintre ele este cea făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae „al Stridiei”.

icoana Sfântului Nicolae „al Stridiei” (Άγιος Νικόλαος ο Στρειδάς)

Agios Nikolaos o'Streidas-Stavronikita-1533Această icoană a Sfântului Nicolae „al Stridiei” este una neobişnuită nu doar pentru minunile făptuite, ci şi pentru că a fost realizată în tehnica veche a mozaicului pe lemn. Ea a stat în apele mărilor sute de ani până a fost aflată în chip minunat de călugări de la mănăstirea athonită Stavronikita.

Se crede că în vremea iconoclasmului, câţiva prigonitori au încercat să taie şi această icoană cu o secure (sau sabie) dar, deschizându’se o rană mare de vreo opt centimetri în fruntea sfântului şi, mai ales, pentru că a început să curgă sânge din ea, aceştia s’au spăimântat şi au aruncat’o în mare. În apă fiind, cu timpul, rana Sfântului Nicolae a fost astupată de o stridie. Alţi iconografi spun că icoana aceasta a fost aruncată în mare de corsarii catalani (după celebrul lor raid din 1306) şi că a fost pescuită abia în anul 1553, de câţiva monahi care se sileau să prindă în mrejele lor peşte pentru hramul mănăstirii. Aceştia au scos scoica din icoană şi atunci, din fruntea sfântului, a început să curgă iarăşi sânge. Mai mult, la malul mării, în locul unde a fost scoasă icoana, a izvorât aghiazmă.

Văzând aceste minuni, patriarhul ecumenic Ieremia I (1522-1524, 1525-1546) a schimbat hramul bisericii şi, de unde până atunci mănăstirea fusese închinată Sfântului Ioan Botezătorul, acum Sfântul Nicolae, marele făcător de minuni, a devenit patronul ei. El a folosit o jumătate de scoică în locul sfântului disc la altar, iar cealaltă parte a ferecat’o într’un engolpion, pe care i l’a dăruit patriarhului rus Iov. Această jumătate de stridie se află şi astăzi în sacristia Patriarhiei Moscovei, cealaltă fiind în păstrarea mănăstirii Stavronikita.
Odată pe an, se face procesiune în jurul mănăstirii, cu icoana Agios Nikolaos Streidas.

sfinte moaşte

Stavronikita păstrează cu sfinţenie şi multe moaşte, precum: o parte din mâna Sfântului Vasile cel Mare, o mână a Sfintei Ana, una a Sfântului Elefterie şi ale Sfinţilor Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian.

Text și foto George Crasnean
Articolul a apărut inițial în revista Lumea monahilor din 20 martie 2016. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos .
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Christ Pantokrator-Stavronikita 1546-Theophanes Strylitzas

„Sfântul Spiridon al Trimitundei” (documentar ucrainean cu subtitrare în limba română), 2009

„Sfântul Spiridon al Trimitundei” (documentar ucrainean cu subtitrare în limba română), 2009
Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

Racla cu moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos va fi adusă la Bucureşti cu ocazia prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou – 2015

manastirea-sfantul-pavel-athos

Cu prilejul pelerinajului din anul 2015 la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (23-28 octombrie 2015), racla cu fragmente din moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur care se păstrează la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Sfântul Munte Athos va fi adusă la Catedrala patriarhală de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Pavlos (Pavel) de Drama.

Moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi vor fi aşezate în noul baldachin de pe Dealul Mitropoliei împreună cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru a fi cinstite de pelerini.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Sursa: Basilica

Foto: Sus – Mănăstirea Sfântul Pavel Xiropotamitul (foto arhiva blogului) / Jos (1): – Racla cu părticele din moaștele Sfinților Trei Ierarhi ce va fi adusă pentru închinare la București, la hramul Cuviosului Dimitrie cel Nou Basarabov (foto credit Pr. Adrian Vanghele) / Jos (2): Odoarele Mănăstirii Sfântul Pavel (foto arhiva blogului)

racla-sfintii-trei-ierarhi-man-sfantul-pavel-athos2

agiou pavlou

16 – 19 octombrie 2015: Racla cu mâna neputrezită a Sfintei Maria Magdalena de la Mănăstirea Simonos Petras va poposi pentru patru zile la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca

manastireasimonospetra1_002

Racla cu mâna neputrezită a Sfintei Maria Magdalena de la Mănăstirea Simonos Petras din Muntele Athos, după ce a fost adusă spre închinare la Iași, la hramul Cuvioasei Parascheva, va poposi în perioada 16-19 octombrie 2015 (adică de vineri până luni) și în județul Teleorman (la 60 km de București) la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca.

Bucureștenii au ocazia să meargă într-un scurt pelerinaj, de o zi, să se închine la raclei cu mâna neputrezită a Sfintei Maria Magdalena, dar şi unui fragment din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos.

Detalii la linkul: Sâmbătă, 17 octombrie 2015: Pelerinaj de o zi cu ocazia aducerii moaștelor Sfintei Mironosițe Maria Magdalena la Mănăstirea Pantocrator – Drăgănești Vlașca din Teleorman și la Biserica Drăgănescu pictată de Părintele Arsenie Boca, 40 RON

Programul manifestărilor de la Mănăstirea Pantocrator (Drăgănești – Vlașca) prilejuite de aducerea raclei  cu mâna neputrezită a Sfintei Maria Magdalena de la Mănăstirea Simonos Petras din Muntele Athos:

program-pantocrator

De ultima oră:

Moaştele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena vor fi aduse la Catedrala Patriarhală din București.

Vineri, 16 octombrie 2015, moaştele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena de la Mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte Athos vor fi aduse de la Iaşi la Bucureşti şi aşezate în Catedrala patriarhală pentru a fi cinstite de cler şi credincioşi între orele 11.00 – 16.00.

În după-amiaza zilei de 16 octombrie 2015, racla cu un fragment din moaştele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena va fi dusă la Mănăstirea Pantocrator – Drăgăneşti Vlaşca din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului. Acolo va rămâne până luni, 19 octombrie 2015, când delegaţia Mănăstirii Simonopetra se va întoarce în Sfântul Munte Athos.

Racla cu moaştele Sfintei Maria Magdalena de la Simonos Petras (Muntele Athos) va ajunge la Iaşi de hramul Cuvioasei Parascheva

manastireasimonospetra1_002

Sfintele moaşte vor ajunge pe Aeroportul Internaţional din Iaşi în seara zilei de vineri, 9 octombrie 2015, în jurul orelor 22:00-23:00. Delegaţia de la Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, care va aduce sfintele moaşte, alături de reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor şi de cei ai oficialităţilor locale şi centrale, se vor îndrepta apoi spre Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Arhimandritul Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi a menţionat că în racla ce va fi adusă din Sfântul Munte Athos se află mâna Sfintei Maria Magdalena şi un fragment din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Începând din seara zilei de duminică, 11 octombrie 2015, pelerinii se vor închina şi raclei ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, ce va fi adusă de la Bucureşti, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Sursa: Doxologia

Sts. Simon and Mary Magdalene, SimonopetraUpdate: Sfintele Moaște ale Sfintei Maria Magdalena vor ajunge și-n Teleorman

Racla cu mana neputrezita a Sfintei Maria Magdalena de la Manastirea Simonos Petras din Muntele Athos va poposi si in judetul Teleorman la Manastirea Pantocrator din Draganesti-Vlasca. Cu acest prilej Parohia Sfintii Imparati Constantin si Elena (Serdareasa) din Rosiorii de Vede organizeaza in data de 18 octombrie 2015 (Duminica) un pelerinaj pentru inchinare la Sfintele Moaste si participare la Sfanta Liturghie care va fi oficiata de un Sobor format din 12 arhierei.

Mănăstirea Simonos Petra din Sfântul Munte Athos adăposteşte astăzi mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena. Cea mai veche mărturie a prezenţei sfintelor moaşte la Simonos Petra o reprezintă inscripţia de pe răcliţa din argint aurit a Sfintei, în formă de mână, unde se poate citi: „Mâna stângă a Sfintei Mironosiţe şi Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena din Mănăstirea Sfântului Simon în anul 7151” (1642/1643).

slujba-sfintei-mironosite-maria-magdalenaUpdate: Slujbei Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena, editată la Doxologia, Iași

Lucrarea de faţă cuprinde, în prima parte, textul liturghic al „Slujbei Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena”, iar în a doua parte, aranjamentul muzical al cântărilor de la Vecernia Mare şi Utrenia Slujbei. Textul liturgic care stă la baza slujbei este alcătuit la Mănăstirea Simonas Petras din Sfântul Munte Athos, fiind tradus din limba greacă de Laura Enache, completat cu stihiri din slujba Sfintei din Mineul Românesc şi diortosit de Arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Cântările au fost îngrijite, tehnoredactate şi compuse de Cezar Florin Cocuz.

Alte evenimente „athonite” prilejuite de venirea în România a delegației de la Mănăstirea Simonos Petras care va aduce moaștele Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena:

Click pe linkuri pentru detalii!

 

Cap. XXII: Despre buna-mireasmă a sfintelor moaşte şi despre izvorârea de mir [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Sfântul Teofil Izvorâtorul de mir a trăit în timpul Sfântului Patriarh Nifon (1556). El a fost trimis de Patriarh şi de Sfântul Sinod în Egipt, ca să confirme uimitoarea minune care avusese loc acolo, mutarea muntelui Ntour Tag dintr-un loc în altul. Chiar dacă în lume primise diferite slujbe ecleziastice, inclusiv şi cea de secretar al episcopului, Sfântul Teofil le-a părăsit pe toate, ca să vină la Muntele Athos unde a dus o viaţă ascetică în Sfintele Mănăstiri Vatoped şi Iviru şi în Chilia Pantokrator din pustiul Sfântului Vasile.
Înainte de răposarea sa în Domnul, acest vrednic de pomenire i-a cerut ucenicului său să nu-i îngroape trupul, ci să-l arunce în pădure. Aşa s-a făcut. 40 de zile fiarele sălbatice şi păsările nu i-au atacat sfântul trup. Mormântul său a răspândit un miros dulce de mir, care chiar până astăzi e simţit de oamenii evlavioşi care merg să se închine la moaştele sale. Aşa a fost Sfântul Teofil, adevăratul prieten al lui Dumnezeu, trandafirul mirositor al virtuţii şi ascezei.
În 1948 a răposat în Domnul un sfânt ce s-a arătat mai recent, părintele nostru Sava de la Sfânta Ana, care, după ce a plecat din Ţara Sfântă, a mers să locuiască în Kalymnon unde a înfiinţat Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, pentru femei.
El a fost ucenicul Sfântului Nectarie, făcătorul de minuni. După zece ani de la plecarea sa la Domnul, când osemintele sale au trebuit mutate, trupul său a fost găsit întreg, emanând un miros de mir şi făcând minuni. Într-adevăr, acesta e modul în care Dumnezeu îi slăveşte pe cei ce L-au slăvit pe El.

chrismon

În ţinutul pustiu dintre Kafsokalivia şi Vigla, în cea mai abruptă peşteră de pe Muntele Athos, a trăit părintele nostru Nil Izvorâtorul de mir, ducând o viaţă ascetică foarte aspră, de sfinţenie. După adormirea sa în Domnul, aşa de mult mir a curs din mormânt, încât s-a prelins prin pardoseala peşterii în râpele de dedesubt.

chrismon

Sfântul Simeon a fost părintele duhovnicesc al Sfântului Sava Sârbul. După ce Sfântul Simeon a răposat, s-a slujit o Priveghere în Mănăstirea Hilandar în ziua pomenirii trecerii sale. În timpul doxologiei a venit din mormântul sfântului o mireasmă, care nu poate fi descrisă în cuvinte şi care a umplut întreaga zonă ce împrejmuia mănăstirea. Această manifestare l-a încredinţat pe Sfântul Sava că părintele său duhovnicesc a fost sfânt şi a dat mulţumire mult Milostivului Dumnezeu, Care îi slăveşte pe cei ce L-au slăvit pe El.

chrismon

Sfântul Simeon, ctitorul Sfintei Mănăstiri Simonopetra, a dus o viaţă ascetică într-o peşteră de lângă mănăstire, care se păstrează până astăzi. El a auzit vocea Maicii Domnului la o Priveghere de Crăciun; s-a luptat cu demonii şi a fost biruitor; şi-a salvat ucenicul care căzuse într-o râpă de la o înălţime foarte mare şi a vindecat-o pe fiica demonizată a voievodului Ivan Ugljeşi al Serbiei. După adormirea sa, din sfintele sale moaşte curgea mir, o dovadă palpabilă a sfinţeniei sale.

chrismon

Mare la virtute, cu fapte bune şi credinţă, a fost de asemenea Sfântul Atanasie de la Esfigmenu, un călugăr din chinovie, deosebit, care a slujit la trapeza mănăstirii. Datorită marii sale smerenii, el a fost trecut în slujba patriarhului Constantinopolului şi, după cum spune Sfântul Grigorie Palama, mormântul şi moaştele lui au devenit un izvor de minuni şi de mireasmă nespusă, spre slava lui Dumnezeu şi a monahismului.

chrismon

În 1840 în Sfânta Mănăstire Vatoped monahii au hotărât să transfere oasele părinţilor decedaţi în alt loc. După ce au dărâmat pereţii criptei masive şi au ajuns la temelie, ei au mirosit o mireasmă ce nu poate fi descrisă, «un miros de dincolo de lumea aceasta». Deoarece au continuat, ei au văzut că mireasma venea de la moaştele unui sfânt necunoscut, a cărui piele şi oase erau intacte. Cu mare respect şi evlavie, preoţii, îmbrăcaţi în veşminte, au pus trupul într-un sicriu şi cu lumânări aprinse l-au adus la biserica principală a mănăstirii. Deşi nu ştiau al cui trup era, toţi au fost de acord să-l numească Evdochim şi să-l cinstească pe 5 octombrie în fiecare an. Din starea moaştelor nestricăcioase, e sigur că acest sfânt necunoscut, numit Evdochim, când a ştiut că sfârşitul îi era aproape a venit la criptă unde, printre celelalte oase, s-a pregătit, şi-a încrucişat mâinile şi a adormit ca un drept, necunoscut şi nevăzut de nimeni, evitând lauda omenească şi slava stricăcioasă.

chrismon

Monahul Sava de la Chilia Sfântul Nicolae, care este lipită de Paraclisul de la Ravthouhos şi în prezent aparţine de Pantokrator, a fost cunoscut pentru credinţa cu care participa la slujbe, pentru evlavia şi răbdarea trupească a tuturor nevoinţelor. Un timp a trăit în mănăstirea chinovială Esfigmenu. Când şi-a dat seama că sfârşitul îi era aproape, a venit la mănăstirea în care începuse ca monah. Când, la trei ani după adormirea sa, osemintele sale au fost mutate, craniul său răspândea mireasmă, un eveniment care a devenit binecunoscut.
Un începător, frate de mănăstire, plin de îndoială, cu credinţă slabă, a crezut că poate au turnat nişte miresme pe oseminte, aşa că a luat craniul şi l-a aruncat într-un rezervor. Părinţii l-au căutat cu mare tristeţe. Douăsprezece zile mai târziu ei au descoperit unde îl aruncase. Încă răspândea mireasmă. Atunci începătorul a crezut că monahul Sava era cu adevărat un om sfânt.

chrismon

Un călugăr bătrân a spus:
– Îmi amintesc că prima dată când am venit la Sfântul Munte am trecut pe lângă cimitirul schitului şi osuarul unde erau păstrate osemintele părinţilor. De multe ori am mirosit mireasma ce venea de la ele şi mă opream ca să mă bucur de această experienţă minunată (el avea 89 de ani, iar emoţiile sale erau evidente pe faţa lui). Dar au trecut doi ani şi am pierdut acest dar de la Dumnezeu. N-am mai mirosit acea mireasmă cerească din nou. Dumnezeu m-a lipsit de aceasta. Cine ştie de ce? Probabil din cauza păcatelor mele sau poate că El mi-a dat acest dar divin numai pentru un timp, ca să mă întărească la începutul vieţii călugăreşti.

chrismon

În Chilia «Ypapandi de Sus», care este situată deasupra Schitului Sfânta Ana, trăia un monah evlavios, părintele Dionisie. El încerca să repare nişte pervaze vechi. În locul unde unul a căzut, a dezgropat osemintele unui ascet necunoscut, păstrate întregi.
Uimit şi mişcat de descoperirea lui, căci moaştele răspândeau un miros minunat, el a început să se roage, cerându-i sfântului necunoscut să-i descopere numele lui. De asemenea, a avut gândul să meargă la biserica principală şi să tragă clopotele, ca să anunţe părinţii şi să poată duce moaştele la biserica centrală a Sfintei Ana, cu cinste şi cu tămâiere, şi ca să se poată ruga şi să ceară sfântului să le descopere cui aparţineau aceste moaşte sfinte.
În timp ce se gândea astfel, binecuvântatul ascet i-a apărut în vedenie şi i-a poruncit cu o voce aspră să acopere moaştele şi să nu spună nimănui, atât timp cât va trăi, pentru că Dumnezeu îl învrednicise să le vadă. Părintele Dionisie a spus aceasta grupului său de monahi cu puţin înainte de a muri, dar fără să spună exact unde erau moaştele îngropate, fiind oprit de porunca sfântului necunoscut, care chiar după moartea sa a evitat slava oamenilor, fiindcă era cinstit de Dumnezeu în împărăţia cerească.

chrismon

Vrednicul de pomenire părinte medic Pavel Lavriotul, în una din scrisorile adresate mie în 06.07.1971, scria următoarele:
– Vorbind cu părintele Gherontie, unul dintre Daniilei, am amintit de părintele Leontie, unul dintre binecunoscuţii părinţi duhovniceşti de la Mutalaski Kesaria, pe care-l întâlnisem şi a cărui lucrare, «Catehismul Ortodox», scrisă în turcă, o citisem. Era o lucrare importantă a lui Karamanlides şi o avem în biblioteca noastră. El mi-a răspuns că părintele Leontie murise în Salonic, şi în ziua dezgropării sale trupul i-a fost descoperit nedescompus şi răspândea mireasmă.

chrismon

Un creştin citise în viaţa Sfântului Acachie Kafsokalivitul că, pe când acesta trecea pe lângă cimitirul de la Sfânta Ana, a simţit o mireasmă de mir ce venea de la osemintele părinţilor. Amintindu-şi de aceasta, creştinul care şedea în cimitirul schitului a spus: «Mă întreb dacă mai sunt oseminte ca acelea din zilele Sfântului Acachie?».
Imediat după ce a gândit aceasta, a mirosit o mireasmă venind dintr-un mormânt. S-a sculat, a cercetat totul în jurul său şi a găsit un craniu ce mirosea frumos. Pe el era scris: «Ieromonahul Filimon de la Chilia Adormirii Maicii Domnului, de lângă Voulefterionul* Sfântul Elefterie». El s-a gândit să-i cheme pe ceilalţi, dar la acest gând a început să tremure, pentru că şi-a dat seama că cinstitul părinte nu dorea să se spună despre mirosul ce venea de la osemintele lui.
*Clădirea unde se ţin întrunirile Consiliului.

chrismon

Nu-mi amintesc exact anul (se poate să fie cu 20 de ani în urmă), de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, în Mănăstirea Dionisiu, chiar înainte de Vecernie, când am intrat prin uşa mică a altarului, am mirosit o mireasmă cunoscută ca cea a Înaintemergătorului, ce venea din Sfântul Altar.
Alteori, mergând pe cărarea de la chilia Sfântului Nil, Izvorâtorul de Mir, spre Marea Lavră, în Hairi, am simţit o boare de mireasmă. În acelaşi loc mulţi părinţi, călători şi pelerini, au avut aceeaşi experienţă. A trecut din gură-n gură cuvântul că în acest ţinut mulţi pustnici s-au nevoit în timpurile vechi, ducând o viaţă ascetică înaltă, de har şi sfinţenie. Locurile exacte ale mormintelor lor sunt necunoscute.

chrismon

În 1927, de ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, un călugăr, care era bucătarul mănăstirii, a simţit o mireasmă ce nu poate fi descrisă, în timpul «Mărimurilor», când este cinstită mâna dreaptă a Sfântului Înaintemergător. El a mărturisit această întâmplare părintelui Lazăr.

chrismon

Vrednicul de pomenire părinte Lazăr, printre multe istorisiri despre părinţii şi fraţii de la Dionisiu, ne-a povestit despre binecuvântatul sfârşit al ieromonahului Marcu, care a fost egumenul mănăstirii între 1926 şi 1931, şi care toată viaţa a slujit în trei sau patru ascultări, fericit şi smerit. Mânca numai o dată pe zi. Când părintele Marcu a adormit în Domnul, întreaga cameră de spital s-a umplut de o mireasmă care a durat 20 de minute, la care a fost martor binecuvântatul egumen al mănăstirii de atunci, părintele Gavriil, care venise să-i citească rugăciunea pentru moarte.

chrismon

Se ştie că înmormântaţii în pământul sfânt al Muntelui Athos, umplând Grădina Maicii Domnului cu mireasmă de mir, sunt mulţi sfinţi din a căror moaşte curge dulcele ulei al sfinţeniei. În Xenofont, în 1989, de sărbătoarea Sfântului şi Marelui Mucenic Gheorghe, care pe lângă celelalte harisme este şi Izvorâtor de Mir, când Privegherea plină de frumuseţe şi evlavie tocmai începuse, în mijlocul rugăciunii, sfântul egumen Alexie, evident mişcat, a întrerupt slujba ca să anunţe tuturor minunata întâmplare care se petrecea pentru prima dată: a curgerii de mir din mâna Sfântului Gheorghe. Era semn că sfântul era prezent. Părintele Alexie a pus imediat să se citească paraclisul Sfântului Gheorghe şi să se închine toţi la sfintele moaşte.
Cu puţin înainte de binecuvântata arătare, părintele Alexie îl invitase în altar pe Prea Sfinţitul Ambrozie, Mitropolit de Polianis şi Vilkisiou, ierarh remarcat pentru sprijinul dat monahismului, fiind astfel o prezenţă luminoasă la acea sărbătoare. De asemenea, în altar era arhimandritul Hristodul, egumenul de la Kutlumuş, cât şi stareţul de la Schitul Sfânta Ana, părintele duhovnicesc Antim, care avea în jur de 80 de ani. Toţi aceştia erau acolo, pentru a confirma darul curgerii de mir.
Toţi care erau prezenţi la sărbătorirea festivă, reprezentanţii mănăstirilor, pustnici, călugări din chinovii şi credincioşi s-au închinat moaştelor cu inimile înălţate, cu evlavia şi umilinţa potrivite acestui moment, când puternicul şi credinciosul apărător al Muntelui, Sfântul Gheorghe, era prezent cu noi, conducând sărbătorirea, lăudându-L pe Dumnezeu şi fiind slăvit de El.
Era ca şi cum noi toţi, plini de evlavie, spuneam în tăcere: «Mare eşti Doamne… şi nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale».
În locul de unde curgea mir din Sfintele Moaşte părea a fi o rană. Şi mireasma simţită, caracteristică, era aceeaşi mireasmă pe care o au toate sfintele moaşte. Harul Sfintelor Moaşte era în acord cu mesajul de bucurie transmis la priveghere: «Ne rugăm lui Hristos, Care a fost răstignit şi Care a înviat din morţi. O, moarte, unde este boldul tău? O, iadule, unde este biruinţa ta? Hristos a Înviat şi tu ai fost înfrânt!».
Florile lămâilor şi trandafirii din grădina mănăstirii confirmau prezenţa primăverii, iar curgerea de mir din «Izbăvitorul celor robiţi» era chezăşia că «Hristos cu adevărat a Înviat!». Troparul laudei* se îmbrăcase cu un veşmânt bine-mirositor şi cu o putere tainică:
A venit primăvara; veniţi să prăznuim; a strălucit
Învierea lui Hristos.
Veniţi să ne veselim; pomeniera Biruitorului,
s-a arătat, pe credincioşi bucurându-i…
* το δοξασττικό = Slava care se cântă la laude.

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu