Arhive blog

Soborul Sfinţilor Părinţi Aghioriţi

În Duminica a II-a după Rusalii, în fiecare an, după Duminica Tuturor Sfinților, când ascultăm în biserici pericopa evanghelică despre chemarea primilor Ucenici de către Hristos, prăznuim pomenirea tuturor Cuvioșilor Părinți care au strălucit cu sfințenia în Sfântul Munte. Sfinții Aghioriți au simțit această chemare de la Dumnezeu și au ajuns la înălțimile virtuții. Așa cum citim în cartea monahului cărturar Moise Aghioritul despre Sfinții Părinți Aghioriți, aceștia sunt în număr de aproape 450, însă mii sunt Sfinții nevoitori nearătați și necunoscuți, care au sfințit pământul Athosului și s-au făcut pricina pentru care acest Munte este astăzi numit Sfânt.

Sărbătoarea comună a Sfinților Aghioriți a fost consacrată în secolul al XIX-lea, după alcătuirea slujbei și a laudelor lor de către foarte prolificul scriitor și prea sfințitul Nicodim Aghioritul. Sfântului Nicodim îi datorăm și troparul Sfinților Aghioriți:

Pe Părinții din Athos și îngeri în trup, mărturisitori și cuvioși, ierarhi și mucenici, să îi cinstim în laude și cântări, pomenind virtuțile lor. Toată mulțimea de monahi ai Muntelui strigă într-un glas: Slavă Celui ce v-a încununat pe voi, Slavă Celui ce v-a sfințit, Slavă Celui ce v-a arătat apărători ai noștri întru primejdii.

Din epoca Cuvioșilor Petru Athonitul Pustnicul și Athanasie Athonitul, întemeitorul vieții de obște în Athos, până la Stareții îmbunătățiți ai zilelor noastre există multe sfinte chipuri ale Sfântului Munte care au viețuit precum îngerii, așa cum se spune în troparul lor. Cea mai prețioasă ofrandă a Sfinților Aghioriți este apărarea dogmei ortodoxe în toate țările ortodoxe și a moștenirii duhovnicești a ortodoxiei. Să vedem ce spune Gheronda Moise Aghioritul despre câțiva dintre Sfinții Sfântului Munte.

Sfântul Ioanichie I (1279), devenit arhiepiscop al sârbilor după ce mai înainte fusese egumen al Mănăstirii Hilandar, își păstorea turma pe temeiul sfintelor canoane. A păstrat neștirbită credința creștină. S-a împotrivit mișcării de subordonare a ortodoxiei față de catolicism, pe care o susținea împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul.

Cuviosul Mucenic Ioan Dohiaritul (1275) a fost prigonit, a fost supus la chinuri pe care le-a răbdat în chip desăvârșit. Pentru mărturisirea credinței a suferit moarte martirică din partea unui ucenic al său trădător și care avea cuget filopapistaș. Și ucenicul său Grigorie Dohiaritul (1275) a primit cununa martiriului apărând fără teamă dogmele ortodoxe.

Cuviosul Nichifor Isihastul (secolul al XIII-lea) era originar din Italia și ținea de romano-catolicism. În cele din urmă a părăsit romano-catolicismul de dragul prea iubitei ortodoxii și prin Bizanț a ajuns în Sfântul Munte. Pentru că s-a împotrivit unirii Bisericilor, acest mărturisitor trezvitor și cuvios aghiorit a fost exilat de împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul.

Cuviosul Mucenic Cosma, cel dintâi al Sfântului Munte (1279-1280), a fost spânzurat de filopapistași la Karies, pentru că nu a vrut să primească dogmele latine. Împreună cu el au suferit mucenicie Părinți karioți, cutlumusioți, iviriți, vatopedini, zografiți și xenofonți.

Cuviosul Gherasim Sinaitul (1320), ucenic al Cuviosului Grigorie Sinaitul (1346), după ieșirea lui din Athos, a cutreierat Grecia întărindu-i pe credincioși și ajutându-i pe mulți să se întoarcă la ortodoxie. Același lucru au făcut și cei dimpreună cu el ucenici ai Cuviosului Grigorie Sinaitul, Iosif ”cel prea ortodox” și Nicolae ”mărturisitorul”, care au suferit pentru credința lor închisori și exiluri.

Sfântul Nicodim, Arhiepiscop de Peci (1325), s-a luptat neobosit pentru eradicarea ereziilor bogomililor și pentru întărirea credinței și tradiției ortodoxe. Același lucru l-a făcut și Sfântul Daniil al II-lea, Arhiepiscopul sârbilor (1338).

Sfântul Teoclit, Mitropolitul Filadelfiei (1324/26), venind din Athos în Constantinopol, l-a mustrat pe împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul pentru politica lui bisericească, fapt pentru care a fost aruncat în închisoare. Episcopul a continuat toată viața să propovăduiască fără teamă învățăturile ortodoxe.

Sfântul Isidor Patriarhul Constantinopolului (1350) i-a avut ca învățători la Athos pe Sfinții Grigorie Sinaitul și Grigorie Palama. La Tesalonic, unde este trimis pentru a face misiune, îl susține pe Sfântul Grigorie Palama și este unul dintre primii care intră în polemică cu ereticul Varlaam. Ca patriarh l-a reașezat în cinste pe tovarășul său de lupte antieretice, pe Sfântul Grigorie Palama, pe care l-a hirotonit apoi Mitropolit al Tesalonicului.

Cuviosul Nil Erihiotul (1355/6) a fost un aghiorit mărturisitor și a suferit multe de la rău-credincioși – pribegii și necazuri pentru dreapta credință.

Sfântul Grigorie Palama (1359) a fost un mare teolog. A apărat dogma ortodoxă întru cunoștință, credință și cu stăruință. Prin minunatele sale cuvinte i-a pus pe fugă pe ereticii Varlaam, Achindin și Gregoras. Pentru că apăra cu putere credința creștină a suferit prigoane, închisoare și exiluri. Dacă nu l-am fi avut pe Sfântul Grigorie Palama, azi am fi fost cel mult uniți. De aceea catolicii îl urăsc până azi.

Cuviosul Teodosie Isihastul de la Târnovo (1362/3), după șederea lui în sfințitul Athos, se întoarce în patria sa, Bulgaria, și se instalează în mănăstirea Kelifáreva. Mănăstirea aceasta a fost un far al ortodoxiei, un centru antieretic care strălucea până în Serbia, Ungaria și Valahia. Adesea, Sfântul își părăsea isihia pentru a merge să apere dogmele ortodoxe care erau primejduite de acoliții ereticilor Varlaam și Achindin, de adamiști, bogomili și evrei. La sinodul din 1359 din Bulgaria, a fost cel dintâi care s-a împotrivit ereticilor și le-a dat mare bucurie credincioșilor prin biruința ortodoxiei împotriva înșelării și a minciunilor eresurilor.

Sfântul Filothei Kókkinos (1379), Patriarhul Constantinopolului, a luat parte la polemicile isihaste, fiind de partea Sfântului Grigorie Palama. A scris discursuri împotriva lui Achindin. A luat parte la Sinodul din 1351 care s-a ocupat de chestiunea isihastă și a întocmit Tomosul cu actele sinodului. În 1358 a recunoscut sinodal sfințenia Sfântului Grigorie Palama. A fost un teolog profund și a apărat ortodoxia cu o tenacitate invincibilă. A zădărnicit încercările prozelitiste ale latinilor. Este cinstit în Duminica a V-a a Postului Mare ca apărător al Ortodoxiei.

Sfântul Macarie Makrίs (1431) a viețuit ca monah la mănăstirea Vatoped. Prin Bătrânul îmbunătățit David a fost pus în legătură cu împăratul bizantin Manuil al II-lea Paleologu. Ulterior, ca egumen al mănăstirii Pantocrator din Constantinopol a fost trimis de împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul la Roma ca reprezentant al său și s-a distins prin poziția lui fermă și pentru cugetul autentic ortodox. A scris un cuvânt împotriva adaosului Filioque, care susține purcederea Duhului Sfânt și de la Fiul, în care subliniază marile și serioasele deosebiri dintre ortodocși și latini.

Sfântul Nifon al II-lea Dionisiatul, Patriarhul Constantinopolului (1508), după alungarea sa de pe tronul patriarhal și pe durata șederii în Valahia, a salvat Biserica română de propaganda papistașă, de diferite erezii, superstiții și moravuri decadente. O lucrare asemănătoare a săvârșit în Rusia un monah vatopedin, Cuviosul Maxim Grecul (1556).

Sfântul Vasile de Ostrog, făcătorul de minuni (1671), a trăit destul timp în Sfântul Munte. Ca episcop în patria sa, Serbia, și-a apărat cu tenacitate turma împotriva iezuiților, a propagandei latine și a uniației.

Cuviosul Ierothei Iviritul (1745) nu a ezitat să intre în conflict cu Metodie Anthrakίtes, care învăța ”dogme străine și dădea lecții atee” ale ereziei lui Miguel de Molinos. A participat și la un sinod, pentru a înfiera ”amalgamul de erezii” al lui Metodie. Toată viața lui a apărat tradiția și dogma ortodoxă.

Sfințitul Mucenic Cosma Etolianul (1779), foarte cunoscutul învățător și întemeietor de biserici și școli, neobositul ieromonah filotheit, nu a încetat să înfiereze cu asprime rătăcirile latinilor în predicile lui de foc. A suferit martiriul din pricina urii evreilor și otomanilor. Lucrarea sa misionară are o foarte mare însemnătate pentru renașterea elenismului în epoca grea a ocupației otomane. O lucrare asemănătoare au săvârșit ca înainte-mergători ai Sfântului Cosma, Sfinții filotheiți: Dionisie cel din Olimp, Damian din Kίssavos și Simeon cel desculț.

Sfinții Colivari, Paisie Velicikovski (1794), Macarie Notarás (1805), Nicodim Aghioritul (1809), Nifon cel din Chios (1809) și Athanasie din Páros (1813), în cuvintele, scrierile și operele lor apără cu tărie și cu o profundă cunoaștere Sfânta Tradiție, Sfintele Canoane, dogmele intangibile ale Bisericii noastre. Stigmatizează înșelările, abaterile, schismele, ereziile și ateismul.

Slăviții noi-mucenici, cuvioși mucenici și sfințiți mucenici aghioriți semnează cu sângele lor credința curată în dogma ortodoxă. Mișcarea noilor mucenici a fost o pildă de răbdare și rezistență pentru grecii aflați sub robia otomană.

Printre aceștia se disting: Pahomie Neoschitiotul (1730), Constantin Rusul (†1742), Damaschin Thessalianul (†1771), Cosma Etolianul (†1779), Luca Stavronichiotul (†1802), Gherasim Cutlumusianoschitiotul (†1812), Efthimie Iviroschitiotul (†1814), Ghedeon Caracalianul cel care și-a sfârșit viața la Târnovo (†1818), Agathanghel Esfigmenitul (†1819), Grigorie al V-lea Patriarhul Constantinopolului (†1821), Pavel Constamonitul (†1824) și cel din urmă cunoscut, Athanasie din Lίmnos (†1846).

Să avem mijlocirile tuturor Sfinților Părinți Aghioriți!

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Sursa: synodoiporia via pemptousia

Vezi și

Anunțuri

Cuvânt de laudă – Ce se referă pe scurt la toţi Cuvioşii şi Sfinţii Părinţi care au strălucit în Sfântul Munte Athos [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Astăzi e sărbătoarea celor drepţi. Veniţi toţi, toţi oamenii drepţi, să ne adunăm, că azi e sărbătoarea călugărilor, ca şi a tuturor celor din Biserica lui Hristos. Voi, mulţimilor de călugări şi voi cei din lume, sărbătoriţi împreună, căci astăzi e zi nouă de pomenire a tuturor sfinţilor părinţi atoniţi. Voi, toţi călugării din Sfântul Munte, cântaţi cântece împreună, căci aceşti părinţi sfinţi s-au arătat apărătorii şi binefăcătorii noştri, a celor din Sfântul Munte. Deşi au trăit în trecut, amintirea lor e nouă, căci recent au fost canonizaţi. În vremea noastră, pentru motive drepte şi bune, cinstim amintirea lor într-o sărbătoare. Precum toţi drepţii părinţi din Sinai şi Rait, care au fost măcelăriţi de necredincioşii arabi şi de rău credincioşii latini, au sărbătoare pentru pomenirea amintirii lor, aşa trebuie să fie o zi de sărbătoare pentru toţi părinţii de pe Sfântul Munte, care au devenit binefăcători a nenumărate lucruri bune.

Cum sărbătorim pe toţi sfinţii călugări în Sâmbăta Brânzei – pe cei din Libia, Egipt şi Teba – şi nu-i lăudăm pe cei ce au trăit pe Athos, pe cei ce au fost binefăcătorii, apărătorii şi dăruitorii noştri? Ne-au binecuvântat pe noi nu numai prin sfatul lor, dar şi prin lucrările lor. Cât au trăit, ne-au folosit şi trupul şi sufletul; după adormirea lor, au continuat să fie binefăcătorii noştri cereşti.

Aceşti de trei ori binecuvântaţi drepţi părinţi au locuit mai înainte pe sălbaticul Athos şi l-au transformat într-o grădină supusă şi minunată. Ei au transformat Muntele Athos, un pustiu de nelocuit, într-un pământ al sfintelor lavre, al mănăstirilor, schiturilor şi chiliilor strălucitoare şi au înzestrat toate aceste locuri cu bogăţia bunurilor, pentru mângâierea nevoitorilor care vor veni după ei. De asemenea, ei au umplut mănăstirile cu o mulţime de monahi, aşa că pe pământul unde mai înainte fuseseră numai fiare sălbatice şi balauri, acum sunt oameni raţionali care se străduiesc să imite ostile îngereşti netrupeşti. Într-adevăr, ei se aseamănă cu oastea îngerească pe care a văzut-o patriarhul Iacob, care a spus: «Aceasta este oastea lui Dumnezeu» (Facerea 32, 2) şi confirmată de Sfântul Efrem Sirul care spunea că: «Aşa cum sunt cetele de îngeri, aşa sunt călugării, o ceată de oameni care-şi ţin mereu minţile la Dumnezeu».

Ca florile înmiresmate şi ca pomii ce produc roade minunate, aici, în acest loc, aceşti părinţi sfinţi au creat alt rai, duhovnicesc. În peşteri şi în vizuini, în văi şi pe dealuri, de-a lungul coastelor acestui munte, ei, precum îngerii, s-au nevoit ca şi cum ar fi fost alt cer. Acolo unde înainte erau auzite numai strigătele animalelor sălbatice, acum se aud pretutindeni imne îngereşti, cu laude aduse Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. Şi pot spune de asemenea că aceşti binecuvântaţi oameni drepţi, părinţi iubitori ai fiilor lor duhovniceşti, au lăsat în urma lor, pentru noi, învăţăturile lor, modelul lor, sfaturile lor, ca moştenire care nu ne poate fi luată. Cât au trăit, ei au condus mulţi călugări pe dreapta cărare a mântuirii, şi după moartea lor au continuat să ne conducă pe noi, fiii duhovniceşti, spre viaţa veşnică. Ca nişte buni păstori ei au continuat să vegheze asupra turmei lor, apărându-ne în fiecare situaţie, prin neîncetate mijlociri înaintea lui Dumnezeu.

Aceştia sunt sfinţii părinţi care s-au luptat pe orice cale, în acest loc sfânt, să-I placă lui Dumnezeu şi să crească astfel în sfinţenie. Ei trebuie sărbătoriţi împreună, în aceeaşi zi, lăudaţi cu aceleaşi imne duhovniceşti şi pictaţi pe icoană împreună, deoarece au fost fraţi în duh, cu aceeaşi schimă, având aceeaşi credinţă. Unii au fost ierarhi şi drepţi, alţii duhovnici şi martiri, unii izvorâtori de mir, mulţi necunoscuţi, care şi-au sfârşit vieţile în chinovie sau în pustie, în timpul perioadelor trecute, pe Sfântul Munte. Noi îi numim aghioriţi şi, sigur, dumnezeiescul David vorbea şi despre ei când spunea: «De vor păzi fiii tăi legământul Meu şi mărturiile acestea ale Mele, în care îi voi învăţa pe ei, şi fiii lor vor şedea până în veac pe scaunul tău» (Psalmul 131, 12).

Astfel, în zilele cele din urmă, aghioriţii au hotărât unanim să sărbătorim amintirea sfinţilor o dată pe an. Deci, nu ştim de ce lucrul acesta a fost trecut cu vederea de înaintaşii noştri. Noi, iubitorii lor fii de astăzi, corectăm omisiunea şi stabilim sărbătoarea din trei motive:

Primul e acela că sunt nenumăraţi părinţi ştiuţi şi neştiuţi, care până astăzi nu au avut imne de laudă scrise pentru ei. În această zi de sărbătoare putem să-i cinstim şi să-i sărbătorim cum se cuvine.

Al doilea motiv e acela că, dacă nu-i cinstim pe toţi cu o sărbătoare comună, vom apărea ca nişte copii nerecunoscători faţă de părinţii, dascălii, binefăcătorii şi îndrumătorii duhovniceşti în a căror mănăstire trăim, a căror învăţături le citim şi cu a căror pâine duhovnicească ne hrănim. Am putea fi consideraţi, de asemenea, încălcători ai învăţăturilor apostolice, care ne spun că: «Pe cel ce vă învaţă cuvântul lui Dumnezeu, lăudaţi-l, pomeniţi-l pe el ziua şi noaptea, cinstiţi-l, nu ca pe unul care v-a dat viaţă, ci ca pe cel care a devenit cauza bunei noastre vieţuiri».

Al treilea motiv e acela că, această sărbătoare comună a sfinţilor părinţi poate să ne îndemne pe unii dintre noi, monahii de astăzi, să imităm virtutea şi râvna lor, de vreme ce în timpurile noastre virtutea şi asceza au fost neglijate. În schimb, răutatea e în creştere; comportamentul căldicel şi neglijent domină chiar şi printre monahi.

Deci, părinţilor şi fraţilor care v-aţi adunat astăzi la această sărbătoare, ascultaţi cu evlavie şi atenţie aceste cuvinte. Învăţaţi despre aceşti părinţi şi, ca urmare, urmaţi exemplul lor, câştigând răsplata lui Dumnezeu pentru grija şi urmarea voastră.

Aceşti cunoscuţi părinţi drepţi ai noştri, de Dumnezeu inspiraţi, cu adevărat oameni ai lui Dumnezeu şi fii ai Părintelui luminilor, au venit din diferite părţi. Pentru unii din ei, chiar ţările lor ne sunt necunoscute. Dar ştim că toţi au avut o singură ţară, Sfântul Munte, şi au favorizat-o mai mult decât pământurile natale. Acesta este un fapt stabilit fără îndoială, căci, potrivit unui om înţelept, «ţara cuiva e acolo unde poate fi fericit». În această adevărată patrie, mulţi sfinţi călugări au trăit 40 de ani, 50 ori 60, sau chiar mai mult, sau uneori mai puţin, dar toţi au cunoscut bucuria curată şi înaltă a unui cămin adevărat. Şi, plăcându-I lui Dumnezeu, ei au fost îmbogăţiţi cu harismele cereşti ale sfinţeniei.

Din acest motiv se obişnuieşte să fie numiţi nu după locul lor de naştere, de exemplu «Bizantinul» sau «Trapezuntul» sau «Peloponezul», ci după adevărata lor patrie, Sfântul Munte. Astfel avem Petru Atonitul, sau Atanasie al Athosului, precum şi «părinţi aghioriţi» sau «drepţi aghioriţi».

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

Cap. V: Despre erezie şi despre alte religii [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Cap. V: Despre erezie şi despre alte religii

Împăratul Mihail Paleologul şi Patriarhul Ioan Vekkos au venit la Muntele Athos, ca reprezentanţi ai papei, ca să impună prin forţă unirea Bisericii Ortodoxe cu Roma. Călugării de la Athos, apărători ai graniţelor şi soldaţi ai Ortodoxiei, s-au opus paşnic şi cu mult curaj eforturilor lor, marcate de sălbăticii, violenţă şi criminalitate – stigmatele istoriei papale.
În Protaton, oamenii lui Vekkos au spânzurat pe Protos, şi pe o bucată de marmură, care este păstrată până astăzi, au decapitat credincioşii rămaşi acolo, 13 în total, care ocupau diferite chilii în Karyes. Ei au fost omorâţi pentru că au apărat neclintit Ortodoxia şi pentru că nu au acceptat unirea cu nepocăitul papă.
Aşa erau Sfinţii Părinţi: «Mlădiţe frumoase, struguri mistici, apărători neobosiţi şi încrezători ai Ortodoxiei şi Sfintei Tradiţii».

chrismon

Sfinţii Mucenici de la Vatoped erau la fel de mulţi ca cei 12 Apostoli. Egumenul lor, Eftimie, a fost de asemenea mucenic pentru sfânta credinţă în timpul invaziei sălbatice a trupelor împăratului Mihail Paleologul şi al patriarhului Vekkos. Cei 12 au fost spânzuraţi pe Furkovunio, iar Eftimie a fost legat în lanţuri grele şi înecat în marea Kalamitzi.
Alături de ei trebuie pomeniţi şi Sfinţii Mucenici din Iviron, care au fost înecaţi în mare de soldaţii împăratului Mihail şi ai patriarhului.
Alături de aceştia trebuie pomeniţi şi cei 26 de Sfinţi Mucenici de la Zografu, care completează obştea sfinţită a mucenicilor Ortodoxiei noastre. Ei au fost arşi, ca o jertfă curată, de către papistaşi în turnurile mănăstirii.

chrismon

Sfântul nostru părinte Nichifor, care a fost papistaş, după ce s-a convertit la Biserica Ortodoxă răsăriteană, a devenit pustnic în Sfântul Munte. Acolo a scris despre metoda Rugăciunii inimii, cuprinsă în Filocalie.

chrismon

Sfântul Grigorie Palama, figură proeminentă a teologilor, a luat parte la trei Sinoade mari, la care s-a luptat împotriva ereziilor lui Varlaam, Akindin şi Gregoras, care negau energiile divine şi necreate ale lui Dumnezeu.

chrismon

Călugării sunt soldaţii lui Hristos, comandouri ale Bisericii, totdeauna apărând adevărul şi credinţa şi luptând până la moarte împotriva tuturor ereziilor amăgitoare şi a greşelilor. Călugării de la Sfântul Munte, după secole de păstrare a Tradiţiei, au alcătuit un calendar al mucenicilor de la Athos şi al apărătorilor Ortodoxiei:
4 Ianuarie – cei doisprezece mucenici din Vatopedu;
14 Februarie – Sf. Mc. Damian;
22 Martie – Sf. Mc. Eftimie de la Iviru;
22 Martie – Dreptul Luca de la Stavronikita;
10 Aprilie – Sf. Mc. Hrisantie de la Xenofont;
16 Aprilie – Sf. Mc. Hristofor de la Dionisiu;
19 Aprilie – Sf. Mc. Agatanghel de la Esfigmenu;
1 Mai – Sf. Mc. Eftimie şi Ignatie de la Iviru;
7 Mai – Sf. Mc. Pahomie de la Sfântul Pavel;
22 Mai – Sf. Mc. Pavel de la Sfânta Ana;
26 Iunie – Sf. Mc. David de la Sfânta Ana;
3 Iulie – Sf. Mc. Gherasim de la Kutlumuş;
6 Iulie – Sf. Mc. Chiril de la Hilandar;
10 Iulie – Sf. Mc. Nicodim de la Sfânta Ana;
11 Iulie – Sf. Mc. Nicodim de la Vatopedu şi Nectarie de la Sfânta Ana;
24 August – Sf. Mc. Cosma Etolul, întocmai cu Apost.;
14 Septembrie – Sf. Mc. Macarie de la Dionisiu;
20 Septembrie – Sf. Mc. Ilarion de la Sfânta Ana;
22 Septembrie – Sf. Mc. Cosma, unul din cei 26 de Mucenici de la Zografu;
6 Octombrie – Sf. Mc. Macarie de la Sfânta Ana;
8 Octombrie – Sf. Mc. Ignatie de la Iviru;
29 Octombrie – Sf. Mc. Timotei de la Esfigmenu;
2 Noiembrie – Sf. Mc. Dionisie de la Iviru;
13 Noiembrie – Sf. Mc. Damaschin de la Lavra;
3 Decembrie – Sf. Mc. Cosma de la Sfânta Ana;
5 Decembrie – Sf. Mc. Nectarie de la Filoteu şi Cosma, primul călugăr de la Vatopedu, împreună cu alţi Sfinţi Mucenici din Karyes;
26 Decembrie – Sf. Mc. Constantin Rusul de la Lavra;
30 Decembrie – Sf. Mc. Ghedeon de la Karakalu.
Sfântul Ierotei, mult nevoitorul şi învăţătorul, postea totdeauna. S-a născut în 1686 şi a fost considerat un filosof atât în accepţiunea creştină, cât şi în cea a filosofiei universale. Originar din Kalamata, el a luptat vehement pentru a apăra credinţa creştină împotriva ereticului Molinos. A fost de asemenea pustnic şi s-a nevoit pe insula pustie Gioura, vizavi de Muntele Athos. A murit în 1745 şi sfintele sale moaşte continuă să facă minuni.

chrismon

Odată, părintele B. s-a dus într-un sat cu treburi ale mănăstirii. De îndată ce a ajuns, sătenii au venit la el şi l-au rugat insistent să-i ajute să apere credinţa adevărată în faţa unui predicator evanghelic. Acesta, cu citate din Sfânta Scriptură, îi tulbura pe ei, defăimându-i pe sfinţi şi pe Maica Domnului. Călugărul era simplu şi aproape analfabet şi s-a simţit stânjenit, dar după ce s-a gândit puţin, amintindu-şi ceea ce a citit despre sfinţi şi vieţile lor, l-a invitat pe predicatorul protestant să se întâlnească cu el şi a propus aceasta:
– Lăsaţi-ne să aprindem un foc în mijlocul pieţii din sat. Fiecare va trece prin el şi Dumnezeu va dovedi astfel care dintre noi poartă cu el Adevărul.
În ziua următoare, dimineaţa devreme, sătenii au adunat lemne şi au clădit un rug în mijlocul pieţii. Părintele B. a sosit, dar predicatorul nu. El a fugit cu primul vapor din ziua aceea. Întregul sat s-a bucurat pentru victoria glorioasă asupra predicatorului înşelător. Când părintele B. s-a întors la mănăstire, ceilalţi călugări l-au întrebat:
– Erai pregătit să treci prin foc?
– Eram neliniştit, dar nu m-am îndoit de credinţa noastră şi am gândit: Pe pământ eu nu merit nimic, decât să merg în iad. Ar fi mai bine să ard aici, pe pământ, decât să ard veşnic.
Astfel, acest smerit şi simplu călugăr a apărat credinţa aşa cum au apărat-o primii martiri şi părinţii duhovniceşti înaintea lui.

chrismon

Deseori, părinţii de la Muntele Athos spun:
– Dacă ar trebui să rămânem tăcuţi, când credinţa noastră trebuie apărată împotriva ereziilor, care ar fi rostul şederii noastre pe aceste stânci atât de mulţi ani?
– Dogmele nu pot intra în Piaţa Comună, aşa cum intră bunurile materiale.

chrismon

Când a fost întrebat dacă minunile apar sau nu şi în alte religii, un bătrân a răspuns:
– Este o diferenţă; până şi hogea este un lucrător de minuni. Folosind magia, el încearcă să facă lumină. Însă noi ignorăm orice lumină care vine de la diavol. Unii îşi ţin nasul, se trag de urechi, îşi freacă ochii şi provoacă iluzii. Noi ne rugăm lui Dumnezeu pentru minuni şi nu diavolului. Ne luptăm cu diavolul zi şi noapte.
Un aghiorit evlavios şi harismatic, care a trăit mulţi ani în America de Nord, a spus:
– Biserica Ortodoxă este la fel de smerită ca Însuşi Iisus Hristos. Mulţi au văzut frumuseţea şi adevărul acestei credinţe şi s-au transformat din eretici în ortodocşi.

chrismon

Înţeleptul frate Calinic a fost rugat să-şi spună părerea despre erezia rusă a «Adorării Numelui». El a răspuns că: «Au uitat capul şi se închină doar căciulii».

chrismon

Un părinte a spus despre dragostea pentru adevărata credinţă:
– Mânia este necesară doar pentru apărarea credinţei noastre. Nu este folositoare pentru a ne apăra pe noi înşine. Dacă cineva vorbeşte de rău împotriva noastră, ar trebui să acceptăm. Însă când credinţa noastră este atacată, atunci mânia devine potrivită pentru a apăra Ortodoxia.

chrismon

De multe ori inima noastră tânără a fost împrospătată din fântâna răcoritoare a învăţăturilor care curgeau de la cuviosul ieromonah Atanasie din Iviru. El obişnuia să spună:
– Nordul protestant, prin profesorii de la cele două universităţi greceşti, a redus calda noastră afecţiune către Preasfântă Născătoare de Dumnezeu. Astfel, pentru un timp, ea a fost îndepărtată din rugăciunile noastre, ca directă mijlocitoare şi rugătoare între noi şi Fiul ei. Chiar unii clerici, discutând despre rugăciune, au ignorat numele de «Theotokos», referindu-se la ea ca fiind «imediat după Unul»*, ceea ce înseamnă că ea este mijlocitoarea cea mai apropiată de Dumnezeu, cu toate că în cântările Bisericii ea este numită, mereu şi mereu, cu binecuvântatul său nume «Theotokos». Este inacceptabil ca Biserica Greacă Ortodoxă să fie influenţată de un aşa spirit raţionalist, germanic, protestant…
– Am fost întrebat cum este corect să spui: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi», sau «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, fii mijlocitoare pentru noi». Această întrebare apare la ortodocşii moderni influenţaţi de protestantism, pe care-i considerăm inamicii lipsiţi de respect ai Maicii Domnului. Lor le-am răspuns: «Cel mai bine este să spui mereu: mântuieşte-ne pe noi!».
– Un pastor luteran din Oslo a venit odată la mine. El era prieten al Ortodoxiei şi o cerceta. Am discutat despre multe lucruri şi m-a întrebat despre Născătoarea de Dumnezeu. I-am răspuns: «Îl adorăm pe Dumnezeu, îi cinstim pe sfinţi şi venerăm pe singura Maică a lui Dumnezeu cu sentimente filiale, pentru că ea este cea mai dragă Mamă a noastră, după har.
Oh, cât de sărăciţi sunteţi voi, pentru că nu o veneraţi pe ea, care este a doua după Dumnezeu ce împarte darurile Lui către omenire!».
După Augustin, aceste trei lucruri nu puteau fi create mai bine de Atotputernicul Dumnezeu: Întruparea Fiului, Fecioara şi binecuvântata viaţă de Apoi ce va urma pentru cei drepţi.
*Voia să spună că după Hristos, prima mijlocitoare, ajutătoare şi mântuitoare este Maica Domnului şi, după aceea, toţi ceilalţi sfinţi.

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

Soborul Sfinţilor Athoniţi [icoane]

Saints_of_Mount_Athos1

Soborul Sfinţilor Athoniţi. Icoană portabilă din Biserica Protaton. Cca. 1800

Saints_of_Mount_Athos2

Soborul Sfinţilor Athoniţi. Icoană portabilă a delegaţiei Mănăstirii Konstamonitu, Karyes. 1896

Saints_of_Mount_Athos3

Soborul Sfinţilor Athoniţi. Icoană portabilă a Mănăstirii Vatopedi. 1810

Saints_of_Mount_Athos4

Soborul Sfinţilor Athoniţi. Icoană portabilă a Mănăstirii Grigoriu. Lucrare a Ieromonahului Veniamin din Galatista. 1841

Saints_of_Mount_Athos5

Soborul Sfinţilor Athoniţi. Icoană portabilă a Mănăstirii Xiropotamu. 1844

Saints_of_Mount_Athos6

Soborul Sfinţilor Athoniţi. Icoană portabilă a Bisericii Protaton. Lucrare a Ieromonahului Macarie din Galatista. 1849

Saints_of_Mount_Athos7

Soborul Sfinţilor Athoniţi. Icoană portabilă a Bisericii Protaton. Lucrare a Ieromonahului Macarie din Galatista. 1859

Saints_of_Mount_Athos8

Mănăstiri şi Sfinţi ai Athosului. Icoană portabila a Schitului Românesc Prodromu. Lucrare a monahului Ghenadie Rusul. 1859

Saints_of_Mount_Athos9

Mănăstiri şi Sfinţi ai Athosului. Pictură murală din pronaosul bisericii Schitului Românesc Prodromu. 1866

Saints_of_Mount_Athos10

Soborul Sfinţilor Athoniţi. Cromolitografie rusească. 1896

Saints_of_Mount_Athos11

Soborul Sfinţilor Athoniţi. Gravură în cupru a Mănăstirii Simonopetra. Jumătatea sec. XIX

Saints_of_Mount_Athos12

Soborul Sfinţilor Athoniţi. Litografie din prima ediţie a „Slujbei Sfinţilor Athoniţi”. Ermupoli 1847. Lucrare a lui Gheorghe Margariti

Saints_of_Mount_Athos13

Soborul Sfinţilor Athoniţi. Desen de Rallis Kopsidis (1929-2010)

În Sfântul Munte Athos, în cea de-a doua duminică de după Rusalii, este prăznuit Soborul Sfinţilor Athoniţi sau Sinaxa Tuturor Sfinţilor Athoniţi. Această sărbătoare este de dată mai târzie, avându-l drept iniţiator pe Sfântul Nicodim Aghioritul, cel care a compus textul slujbei şi rugăciunile închinate Sfinţilor Athoniţi (cf. Radu Alexandru)

Sursă Icoane şi descriere: Saints of Mount Athos
Traducere Elena Dinu pentru Blogul Sfântul Munte Athos