Arhive blog

„Scara” Cuviosului Ioan Scărarul, într-o nouă traducere săvârşită de Maxim Monahul (Editura Reîntregirea)

coperta SCARA 2013 BT

Sf. Ioan Scărarul – Scara, trad. din lb. greacă, Ed. Reîntregirea 2013, 451 p.

A apărut la editura „Reîntregirea” a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba-Iuliei una din scrierile de căpătâi ale vieţii ascetice drept-slăvitoare: „Scara” Sfântului Ioan Sinaitul. Această nouă traducere, săvârşită de Maxim Monahul, şi-a propus să redea cu acrivie textul ellinesc al cărţii, completându-l totodată cu numeroase sholii care, în felurite tălmăciri, l-au împodobit de-a lungul vremii.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/lcb1ty ]

Genială carte” – aşa numea Arhimandritul Sofronie (Saharov) „Scara” Cuviosului Ioan Scărarul. Este părerea unui monah din veacul al XX-lea care a urcat el însuşi toate treptele duhovniceştii scări a virtuţilor, dovedind, alături de marele său povăţuitor, Sfântul Siluan Athonitul, că „Iisus Hristos ieri şi astăzi – acelaşi, şi în veci” (Evr. 13: 8).

Limba română are privilegiul de a fi cunoscut poate cele mai multe traduceri ale acestei opere clasice a ne­vo­inţei monahale creştine. Începând cu veacul al XVII-lea (traducerea „Least­viţei” Mitropolitului Varlaam este făcută înainte de anul 1613), şi până în veacul al XX-lea se cunosc în jur de zece traduceri integrale ale „Scării” din limba greacă sau neogreacă, şi aproape tot atâtea din slavonă sau rusă, marea lor majoritate rămase până azi în manuscris.

Pre­zen­ta traducere este bazată atât pe textul grecesc editat de către monahul athonit So­fronie, alcă­tuită pe baza manuscriselor de la Mănăstirea Dionisiou din Muntele Athos şi ti­pă­rită pentru întâia oară în 1883, cât şi pe ediţia Arhi­man­dritului Ignatie (Pouloupatis). Ocazional s’a consultat şi ediţia lui M. Rader din PG 88.

În privinţa sholiilor, s-au păstrat din ediţia lui M. Rader doar cele ce se referă direct la text, fiind necesare unei mai bune înţelegeri, retraducându-se după textul grecesc din ediţia lui Sofronie, care este mai inteligibil. Câteva sholii provin din ediţia româ­nească de la Neamţ, neexistând în alte locuri. La acestea s-au adău­gat un număr de sholii din ce­lelalte ediţii moderne consultate.

Deşi „Scara” a fost scrisă pentru monahii vieţuitori în chinovie, ea a fost întotdeauna citită cu deosebit folos şi de către mireni, fiind una dintre cărţile ce au influenţat hotărâtor spiritualitatea creştină, atât în Răsărit cât şi în Apus.

SCURTĂ ÎNDEMNARE, dar nu mai puţin puternică, cuprinzând în scurt cele zise mai-nainte pe larg

Suiţi-vă, suiţi-vă, fraţilor, suişuri în inimă cu osârdie puind (Ps. 83: 6), auzind pe cela ce zice: Veniţi să ne suim în muntele Domnului, şi în casa Dumnezeului nostru (Is. 2: 3), a celui ce săvârşeşte picioarele noastre ca ale cerbului, şi preste cele înalte ne pune (Ps. 17: 34), ca să biruim întru cântarea lui (Avac. 3: 19). Alergaţi, rogu-vă, împreună cu cela ce a zis: Să ne sârguim până ce vom ajunge toţi la unimea credinţei şi la cunoaşterea lui Dumnezeu, întru bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinirii lui Hristos (Ef. 4: 13), carele la treizeci de ani ai vârstei sale celei văzute botezându-se, a treizecea treaptă a scării celei înţelegătoare a plinit, căci dragostea este însuşi Dumnezeu: căruia se cuvine lauda, stăpânirea şi puterea, întru carele a fost, este şi va fi pricina tuturor bunătăţilor, întru vecii cei nesfârşiţi. Amin”.

Anunțuri

Naşterea, Viaţa şi Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieţi bizantine, Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul (Editura Deisis)

Nasterea, viata, adormirea Maicii DomnuluiNaşterea, Viaţa şi Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieţi bizantine
Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul
Editura Deisis

Pagini: 292
Format: 13 × 20 cm

Traducere: diac. Ioan I. Ică jr

Relativa puţinătate a episoadelor evanghelice care o au în centru pe Maica Domnului reflectă atât centralitatea hristologică a Evangheliei Bisericii, cât şi discreţia şi smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existenţă pământească a Fecioarei Maria. Făptură de taină şi delicateţe — Maica Domnului n-a lipsit niciodată din predica Apostolilor şi din conştiinţa Bisericii creştine, chiar dacă taina ei s-a transmis fiilor Bisericii mai cu seamă pe calea tradiţiei orale nescrise.

Tradiţiile privitoare la naşterea, viaţa şi adormirea Fecioarei Maria, fixate iniţial în scris sub forma literară a unor texte atribuite Apostolilor, au fost sintetizate în Bizanţul secolelor VII–IX într-o serie de Vieţi ale Maicii Domnului redactate de Maxim Mărturisitorul, de Epifanie Monahul şi Simeon Metafrastul.

Aceste trei Vieţi bizantine ale Maicii Domnului — publicate aici pentru prima dată în traducere românească — au cunoscut o mare popularitate în vechea lume bizantină şi ortodoxă. Ele au satisfăcut şi satisfac în continuare pe deplin curiozitatea şi interesul, precum şi evlavia mulţimilor de monahi şi credincioşi faţă de Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, al cărei supranume Theotokos rezumă, potrivit Sfântului Ioan Damaschinul († 749), întregul mister al Iconomiei mântuirii, şi a cărei viaţă îndumnezeită este, cum spunea Sfântul Ambrozie al Milanului († 397), „o regulă pentru noi toţi”.

 

“Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria” (Editura Doxologia)

Viata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria, Doxologia
La Editura Doxologia a apărut lucrarea „Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria”. Ediţia este îngrijită de Arhimandrit Constantin Chirilă. Traducerea din limba engleză este realizată de Monahia Theodora Videscu şi de Constantin Fădur.

Viaţa Maicii Domnului este o pildă de trăire pentru noi toţi, căci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu avea să devină icoană a Bisericii reînnoite. Istorisirile redate în această carte cuprind toate evenimentele importante din vremea vieţii Maicii Domnului, de la zămislirea şi până la Adormirea ei, când a fost rdicată cu trupul la cer. Fiecare capitol al descrierii sfintei sale vieţi este văzut prin prisma Sfintei Scripturi, a Sfintei Tradiţii Patristice şi a altor scrieri vechi, apoi şi din punct de vedere al tradiţiei iconografice şi liturgice a Sfintei Biserici Ortodoxe.

Citim în volum despre petrecerea Fecioarei Maria ca pruncă, apoi ca fecioară crescută de timpuriu la Templu, despre logodna şi despre maternitatea ei încă din tinereţe. Vom afla istoria familiei ei în acele timpuri şi locuri, precum şi împrejurările în care a trăit. Autorul a încercat să cuprindă cuvintele şi faptele ei, pe care le-a închinat cu totul lui Dumnezeu. Putem contempla rolul ei minunat în întruparea lui Dumnezeu Omul, Iisus Hristos. Apoi, urmări greutăţile şi primejdiile care au urmat fugii ei în Egipt cu Pruncul Iisus, cu bătrânul Iosif şi cu tânărul Iacov. Se pune la dispoziţie în lucrarea de aproximativ 600 de pagini în format B5 o hartă a Egiptului pentru a înlesni vizualizarea geografică a locurilor şi oraşelor menţionate. Într-unul din capitole se analizează viaţa şi obiceiurile unei mame evreice , aşa cum ea vieţuia în familia ei.. Se cercetează cu atenţie şi rolul pe care l-a avut Născătoarea de Dumnezeu în vremea activităţii mesianice a Fiul ei. Apoi, se face o analiză a gândurilor, cuvintelor şi patimilor din timpul Patimilor, morţii şi învierii lui Hristos.

Se examinează statutul şi lucrarea Maicii Domnului în Biserica Primară, precum şi relaţia ei cu ucenicii Domnului, atât bărbaţi, cât şi femei. Ne sunt prezentate în carte locurile pe unde a călătorit, propovăduind Sfânta Evanghelie . Pe de altă parte ni se prezintă cum unii iudei au încercat să o defaime prin clevetiri mincinoase şi chiar au încercat să o ucidă. Sunt luate în considerare şi ultimele zile ale vieţii ei pământeşti, asupra slăvitului ei sfârşit şi a ridicării cu trupul la cer. S-a iniţiat, de asemenea, un studiu comparativ, în care se vorbeşte despre Născătoarea de Dumnezeu şi despre Biserică. S-a menţionat în volum şi rolul Maicii Domnului ca mijlocitoare înaintea Fiului ei, în contextul Sfintei Tradiţii Ortodoxe.

Vă invit la lectură deoarece consider a fi important ca noi creştinii ortodocşi să cunoaştem şi să cercetăm viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu , care, după Fiul ei, Iisus Hristos a avut o înrăurire atât de profundă asupra tuturor celor cereşti şi pământeşti.

Cartea „Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria” poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.

Sursa: Editura Doxologia

pemptousia05

„Vieţile celor care au zidit mănăstirile athonite” (Editura Doxologia)

vietile_ziditorilor_athosului_prima_copertaVietile celor care au zidit mănăstirile athonite
Editura Doxologia, Iaşi, 2010
244 pagini

Pentru orice creştin ortodox, mănăstirile din Muntele Athos sunt nu doar obiective de pelerinaj, oaze de spiritualitate, care astâmpără setea sufletească a celor atraşi de viaţa monahală autentică, ci şi centrul de excelenţă a monahismului ortodox.
La Editura Doxologia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a apărut lucrarea „Vieţile celor care au zidit mănăstirile athonite”, o traducere din limba engleză. Vieţile ctitorilor sunt prezentate în ordin cronologic, începând cu Sfântul Atanasie al Trapezuntului († 1004) şi terminând cu Sfântul Simeon al Noii Tesalii († sec. XVI). Pentru iubitorii de carte de spiritualitate ortodoxă, lucrarea aceasta este o mângâiere sufletească, ce alină pe căutătorii de aur duhovnicesc. Cartea prezintă atât vieţile, cât şi minunile pe care părinţii îmbunătăţiţi ai Athosului le-au săvârşit în timpul vieţii şi după moarte. „Vieţile celor care au zidit mănăstirile athonite” are o bibliografie bogată şi două sute de note bibliografice, ceea ce demonstrează că nu este doar o lucrare aghiografică de popularizare a credinţei, ci una de specialitate, care poate fi citită de orice creştin iubitor al credinţei creştine autentice. Paginile cărţii sunt pline de istorie, de fapte minunate şi de vieţi sfinte, repere pentru omul contemporan care doreşte să fie urmaş al sfinţilor în lumea aceasta şi părtaş alături de ei în Împărăţia lui Dumnezeu.

Sursa: doxologia.ro

pemptousia05

„Dialoguri la Athos”, Gheronda Iosif Vatopedinul (Editura Doxologia)

dialoguri_la_athos_prima_coperta_redimDialoguri la Athos
Gheronda Iosif Vatopedinul

Editura Doxologia, Iași, 2012
210 pagini / traducere din greacă Nicușor Deciu

PROLOG

Pentru monahi tăcerea este dreptar al vieții. Îi păzește de vorbirea neîncetată și neînfrânată, de judecarea aproapelui și de clevetire, care este moartea sufletului. Îi izbăvește de conflicte și de certuri și le menține necesara liniște lăuntrică pentru nevoința luării aminte la sine. Tăcerea este rodul isihiei, o stare interioară din care se naște cuvântul duhovnicesc.

Când tace monahul și când vorbește?

Avva Pimen dezleagă cu discernământ această problemă:

„Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Mai bine este a vorbi sau a tăcea? I-a răspuns lui bătrânul: Cel ce vorbește pentru Dumnezeu bine face și cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.”

Tăcerea nu este un scop, ci un mijloc. Este folosită fie ca să se apropie cineva de Dumnezeu, fie ca să vorbească despre El.

Bătrânii, vechi și foarte cercați luptători ai duhului, se silesc să se facă învățători duhovnicești și călăuzitori ai creștinilor, care se apropie de ei fie din curiozitate, fie din interes, fie mișcați de o nevoie duhovnicească mai adâncă. Lor li se adresează întrebări stăruitoare, care privesc probleme serioase și fundamentale ale vieții duhovnicești. „Părinte, spune-mi un cuvânt cum să mă mântuiesc?” „Spune-mi un cuvânt!” „Ce să fac pentru patimi?” „Dă-mi o poruncă și o voi păzi pe aceasta!” „Ce să păzesc ca să fiu plăcut lui Dumnezeu?”

De obicei Bătrânii răspund scurt, cuprinzător și apoftegmatic. Cuvântul lor nu este unul ce ține de gândire, rezultat al unui proces intelectual. Este un cuvânt matur și împreunat cu durere, direct, puternic, sobru, care pătrunde în adâncul sufletului celui ce întreabă.

Într-un limbaj simplu, fără figuri retorice meșteșugite, arată comoara ascunsă a vieții duhovnicești. Bătrânii oferă înțelesuri totdeauna actuale. În acest fel ei devin faruri pentru cei ce navighează pe marea întunecată a confuziei și a înșelării.

Bătrânii, nevoitori smeriți, neînsemnați și nearătați lumii, prin străvederea lor pătrund în sufletul celor cu care grăiesc, iar răspunsurile lor corespund nevoilor reale ale acelora din urmă. Scopul cuvântului lor este „zidirea cea de trebuință, ca să dea har celor ce ascultă” (Efeseni 4, 29).

Ei evită să răspundă, dacă cei ce întreabă văd pilda și lucrarea lor. Odată, când l-au rugat un frate pe Avva Sisoe: „Spune-mi un cuvânt”, acesta a răspuns: „De ce mă silești să vorbesc în zadar? Iată, ce vezi, fă”.

Cuvântul Bătrânilor este practic și urmărește scopuri practice, adică să ajute la izbândirea desăvârșirii și sfințirii „în Hristos”. Acesta este un cuvânt plin de dragoste. După cum vedem în tradiția Bisericii, Bătrânii mărturisesc că: „A da și a lua dragoste mie îmi era”.

Când Avva Theodor al Fermei s-a apropiat și a cerut sfat de la Avva Pamvo, acesta a răspuns: „Du-te, mila ta să o ai peste toți, căci mila a aflat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu”.

Mișcat de dragoste, Preacuviosul nostru Bătrân Iosif Vatopedinul a răspuns de-a lungul timpului la diferite întrebări și problematizări ale închinătorilor Mănăstirii noastre. În prima parte a acestei mici cărți sunt adunate o parte din aceste cuvinte. În partea a doua, cu titlul „Culegere filocalică”, se face traducerea din limba greacă veche în neogreacă a unor texte scurte din Filocalie și din Sfinții Părinți, care au legătură cu întrebările din prima parte.

Ne rugăm smerit ca și această carte să-i ajute pe frații noștri binecredincioși din lume să făptuiască o viață de sfințenie „fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”.

Arhimandritul Efrem,
Egumenul Sfintei și Marii Mănăstiri Vatopedi

Duminica Mironosițelor 2003

Sursa: doxologia.ro

pemptousia05

Cărțile Monahului Moise Aghioritul publicate la Editura Sophia

viata-duhovniceasca-la-muntele-athosMonahul Moise Aghioritul
Viata duhovniceasca la Muntele Athos

Traducere din limba greaca de Dr. Cristina Bacanu

Moralitatea desavarsita si purtarea fara cusur a atonitilor – adica vietuirea lor duhovniceasca – constituie, neindoios, cel mai bun mesaj adresat lumii de astazi ce, in ciuda multelor si feluritelor intamplari prin care trece, nu inceteaza a cauta o viata adevarata, autentica, nepangarita, deci cu totul curata.

In paginile ce urmeaza va prezentam modele de inalta tinuta morala, de vietuire in Hristos, din viata monahala, ce emana o lumina aparte, o marturie inteleapta si plina de adevar; am socotit ca toate acestea nu se cade a ramane ascunse sub o tacere de gheata si intr-o nerecunoscatoare uitare. Si aceasta am facut-o doar pentru a contribui, dupa puterile noastre, la intarirea sufletelor fratilor nostri ce se lupta si doresc a dobandi dumnezeiesti virtuti.

Format: 13 x 20 cm; 160 p.
ISBN: 978-973-7623-24-9

***

binecuvantarea-durerii-si-durerea-iubiriiMonahul Moise Aghioritul
Binecuvantarea durerii si durerea iubirii

Traducere din limba greaca de Carolina Ciulu

Durerea face parte din viata noastra de zi cu zi. Intreaga viata este acoperita de norii agoniei, ai nelinistii si ai tristetii; traiul ne este inundat de suspine si lacrimi. Totul poarta pecetea durerii: bucuria lipseste, pacea se afla in pericol, linistea este amenintata.

Dar atunci cand omul vrea sa vada lucrurile in alt chip, va vedea ca durerea exista pentru a ne fi invatator si pentru a ne conduce spre altceva. Infruntand-o cu curaj si intelegere, durerea ne va da gustul unei bucurii tainice, iar omul va privi cu alti ochi viata sa si a semenilor sai.

Format: 13 x 20 cm, 144 p.
ISBN: 973-7623-03-7

***

tristetea-anxietatii-si-bucuria-nadejdiiMonahul Moise Aghioritul
Tristetea anxietatii si bucuria nadejdii

Traducere din limba greaca de dr. Cristina Bacanu

Astazi lumea se confrunta cu o mare problema: aceea a pacii sufletesti si a linistii launtrice; caci, cum bine vedem, s-a înstapânit un întuneric interior, în timp ce se întetesc tot mai mult conflictele si impasurile oamenilor.

Asadar, în aceasta lume plina de primejdii, de necontenite amagiri si sâcâitoare ispite, traditia ortodoxa vine sa ofere câteva dintre cele mai bune solutii întru umplerea acestui gol ce copleseste lumea.

Format: 13 x 20 cm, 144 p.
ISBN: 973-7740-66-1

***

comuniunea-pustiei-si-singuratatea-oraselor-monahul-moise-aghioritulMonahul Moise Aghioritul
Comuniunea pustiei si singuratatea oraselor

Traducere din limba greacă de pr. Victor Manolache

Singuratatea este neputinta comunicarii reale, imposibilitatea de a crea si de a realiza o relatie, o legatura cu ceilalti. Civilizatia contemporana si structurile comunitatii de astazi conduc la înstrainare sociala, la o politica de izolare, la însingurare personala. Ast­fel, de timpuriu omul începe sa fie stapânit de sentimentul împovarator al neputintei si al lâncezelii, sa‑si piarda sensul vietii si întelesul ei, sa vietuiasca fara idealuri si reguli, sa banuiasca si sa se îndoiasca continuu. Convorbirile din aceasta carte nadajduim ca au ceva de transmis omului contemporan care cauta o cale de iesire din închisoarea propriului eu, din legatura patimilor, din baltile cu ape amare ale oraselor, din singuratatea necrutatoare, din labirintul gândurilor, din discordia continua, din nelinistea pricinuita de tacerea lui Dumnezeu. Poate cuvântul tainic al pustiei si al sfintilor ei sa dea raspuns celor care au dispozitia potrivita, care doresc ceva mai mult decât autosuficienta primejdioasa a unui mers la biserica în zi de duminica devenit regula si a obisnuitei milostenii facute celor care cer. Autocunoasterea si cunoasterea semenilor duc la cunoasterea de Dumnezeu. Rugaciunea si nevointa se întâlnesc în aceasta. Uciderea patimilor este in­dis­pensabila, întrucât curateste sufletul si‑l îm­podobeste cu virtuti, ca sa devina primitor al darurilor si vederilor dumnezeiesti.

Format: 13×20 cm; 160 p.
ISBN: 978-973-136-226-7

Foto (jos): Părintele Moise Aghioritul (+2014), mare scriitor athonit contemporan, viețuitor în Schitul athonit Sfântul Pantelimon ce apaține Mănăstirii Cutlumuș.

moise-aghioritul

Cărțile Părintelui Petroniu (Tănase) Prodromitul publicate la Editura Bizantină

parintele-petroniu-prodromu-2004

Ieromonah Petroniu Tănase „Chemarea Sfintei Ortodoxii” şi „Bine eşti cuvântat, Doamne – meditaţii”, ambele apărute la Editura „Bizantină”, Bucureşti, 2006, 215 şi 102 pagini.

Recenzie de Drd. Stelian Gomboş

Unul dintre părinţii noştri duhovniceşti de mare anvergură este Protosinghelul Petroniu Tănase care s-a născut în anul 1916, în comuna Fărcaşa – Judeţul Neamţ. A fost tuns în monahism şi format în duhul călugăriei la Mănăstirea Neamţ – ctitoria Domnitorului Ştefan Cel Mare şi Sfânt din anul 1497, unde a avut marea şansă de a fi coleg cu Sfântul Ioan Iacob Românul!…

Trăsătura de caracter esenţială a părintelui Petroniu este calitatea de a fi un iubitor şi un împlinitor al ordinii, tăcerii şi smereniei. Părintele este licenţiat în teologie dar a urmat şi studii de matematică şi filozofie. A fost membru al grupării „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti – care a fost ultimul bastion de rezistenţă al intelectualităţii creştine româneşti interbelice şi care a fost distrus de către regimul comunist în 1958!

Dorul de desăvârşire l-a determinat şi i-a îndrumat paşii spre Sfântul Munte Athos unde se nevoieşte din anul 1976, făcând parte din a doua generaţie de monahi trimisă de către Patriarhia Română cu scopul de a revigora viaţa monahală din Schitul Românesc Prodromu!… Apreciat şi iubit, deopotrivă, atât în Grecia cât şi în România Părintele Petroniu conduce şi astăzi schitul nostru românesc şi athonit cu o luciditate, dragoste şi abnegaţie, deosebite!…

Şi dacă vei ajunge prin acele locuri, aşa cum o fac în fiecare an foarte mulţi români, şi te va întâmpina un bătrân înalt, puţin adus acum, slăbit de asceză dar foarte binevoitor, să ştii că acela este Părintele nostru Petroniu!…

Dar până să ajungi acolo spre a-l cunoaşte faţă către faţă şi a purta cu sfinţia sa un dialog duhovnicesc pornit din prea plinul inimii sale (Amintim aici că Părintele Petroniu a trecut la cele veşnice la 22 febr. 2011, recenzia de față fiind scrisă pe când părintele se afla încă în viață n.n.), sau după ce te-ai întâlnit cu el, îl poţi cunoaşte şi te poţi folosi, în sensul pozitiv al cuvântului, prin intermediul cărţilor pe care le-a scris şi care sunt foarte consistente în materie de teologie şi spiritualitate ortodoxă autentică, aceste lucrări făcând parte din seria scrierilor părinţilor noştri duhovniceşti din toate vremurile şi locurile cu dulceaţa lor spirituală, specifică!…

chemarea-sf-ortodoxiiAşa se face că, iată, la prestigioasa Editură „Bizantină” din Bucureşti – prin grija Părintelui Constantin Coman, au mai apărut două carţi pline de miez, elaborate de către Părintele Petroniu, ele purtând titluri foarte sugestive şi anume: „Chemarea Sfintei Ortodoxii” şi „Bine eşti cuvântat, Doamne – meditaţii”.

Referindu-ne la cea dintâi carte – „Chemarea Sfintei Ortodoxii” vom spune că ea a apărut cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române iar Prefaţa poartă semnătura Păr. Prof. Univ. Dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din Bucureşti. În această lucrare Părintele Petroniu nu face o prezentare sistematică sau, mai mult, una scolastică şi raţională a credinţei şi învăţăturii ortodoxe ci enunţă o gamă variată de imagini vii, secvenţe de viaţă, multe dintre ele având un caracter profund autobiografic, prin care autorul ne înfăţişează chipul şi icoana Sfintei noastre Ortodoxii. Fiind o conştiinţă vie a Ortodoxiei, a modului specific creştinătăţii răsăritene ortodoxe de a trăi relaţia cu Dumnezeu, Părintele Petroniu ne oferă cu această ocazie o serie de mărturii şi de indicii prin care ne invită să recunoaştem duhul Ortodoxiei celei autentice, frumuseţea, adevărul şi conţinutul ei doctrinar.

„Chemarea Sfintei Ortodoxii” ne este prezentată exact aşa cum a fost trăită şi împlinită de către autor, începând cu chemarea monahală, anii de ucenicie din mănăstirile româneşti şi terminând cu chemarea Athosului, cu revelaţia trăită pe Vârful Athonului, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar trăsăturile fundamentale ale dreptei credinţe sunt minunat aşezate în pagină de spiritul cât se poate de exigent cu sine şi de ochiul pătrunzător dar discret al monahului care poartă în spatele său abia uşor îndoit nu de povara celor nouăzeci de ani, ci mai curând de povara metaniilor şi a închinăciunilor, o viaţă de om închinată exclusiv trăirii monahale, adică lui Dumnezeu.

Părintele Tănase reuşeşte, într-un mod foarte elevat, să evidenţieze cu multă delicateţe chipul Ortodoxiei româneşti, nu al unei ortodoxii abstracte sau generale, el ne prezintă chipul unui neam ortodox, cel românesc, care este în egală măsură chipul său de monah ortodox (şi) român în care se regăseşte, şi de aceea „Chemarea Sfintei Ortodoxii” pentru Părintele Petroniu poartă chipul chemării la slujirea şi vieţuirea călugărească, în acest sens fiind foarte emoţionante relatările în care acesta descrie primii săi paşi în mănăstire şi în şcolile monahale precum şi întâlnirea sa cu colegii de generaţie şi de vocaţie. Aşadar, Părintele Petroniu Tănase aparţine unei generaţii de monahi români, cu adevărat binecuvântate de Dumnezeu, chemate să traverseze una din cele mai dificile perioade ale istoriei neamului şi a Bisericii noastre strămoşeşti, cu ascultări şi responsabilităţi ecleziastice importante, toţi aceştia primind darul unei vieţi îndelungate spre slujirea Bisericii şi a poporului nostru românesc şi spre mărturisirea credinţei ortodoxe pe care au întruchipat-o în viaţa lor.

bine-esti-cuvantat-doamneVorbind puţin, în cele ce urmează, şi de a doua carte – „Bine eşti cuvântat, Doamne – meditaţii”, vom preciza faptul că este o lucrare de reflecţie şi introspecţie, de cugetare interioară a Părintelui Petroniu asupra diferitelor etape, ipostaze şi componente ale vieţii şi ale mediului înconjurător, carte ce are un profund caracter latreutic – de mulţumire, de slăvire şi de binecuvântare aduse lui Dumnezeu pentru toate darurile şi binefacerile revărsate asupra noastră, „pentru noi şi pentru a noastră mântuire” datorită proniei Sale iubitoare de oameni , daruri pe care autorul le-a receptat şi le recunoaşte din plin, din adâncul inimii şi simţirii sale smerite!…

Cu alte cuvinte, această carte se constituie ca un crez, ca o mărturisire de credinţă adusă lui Dumnezeu din partea slujitorului său credincios care la această vârstă a ajuns la un moment al sintezelor şi al concluziilor exitenţiale şi fundamentale ale vieţii sale căci „când o pace adâncă mi se revarsă în suflet şi nici un vânt potrivnic nu o tulbură, din străfundurile inimii cu un simţământ plin de recunoştinţă se înalţă: „Bine eşti cuvântat, Doamne!”. Când chipul senin al unui frate şi cuvântul lui iubitor mă întâmpină şi inima tresaltă de duhovnicească bucurie, un glas tainic dinlăuntru murmură: „Bine eşti cuvântat, Doamne!”. În faţa Sfântului Prestol când inima se topeşte înaintea milostivirii celei negrăite a Stăpânului, un fior adânc suspină: „Bine eşti cuvântat, Doamne!” Uneori însă, nori negri şi ameninţători se ivesc pe cerul cel lăuntric şi un vânt vrăşmaş vrea să mă învăluie… Atunci cu spaimă, inima-mi rosteşte: „Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă!”. Când piciorul şovăie şi este ameninţat cu alunecarea în prăpastie, un strigăt de ajutor izbucneşte: „Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă!”. Când vrăşmaşul îmi dă târcoale, să mă înghită, inima înfricoşată caută pe Domnul: „Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă!” Şi aşa, adeseori: în chilie, la biserică, la lucru, la masă, pe cale, mă văd ca la spovedania cea de taină din faţa Stăpânului şi în inimă răsună cele două refrenuri: „Bine eşti cuvântat, Doamne! Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă”.

În încheiere aş vrea doar să mai aceentuez (încă) odată, darul lui Dumnezeu ce l-a oferit acestui popor binecuvântat de El cu aceşti părinţi duhovniceşti ai Patericului Românesc printre care se numără şi Părintele Petroniu Tănase – care şi-a înmulţit şi cultivat toţi talanţii spre slujirea Lui şi a semenilor săi, ce sunt obligaţi acum, din punct de vedere moral, să-i aducă un prinos de cinstire şi de recunoştinţă materializate într-o rugăciune pentru sănătatea sa trupească şi sufletească, dacă pentru cea din urmă mai este cumva nevoie!…

Foto: Părintele Petroniu (Tănase), Schitul românesc Prodromu, foto © Theodosios Simonopetritul, 2004

Sursa: Blogul Agnos

 

Jean Biès, „Athos, muntele transfigurat” (recenzie)

CIPRIAN VIDICAN

JEAN BIÈS, Athos, muntele transfigurat, ed. Deisis, Sibiu, 2006, traducere Maria Cornelia Ică jr, postfaţă Maria-Cornelia şi Ioan I. Ică jr, 271 p.

Despre cartea Athos, muntele transfigurat se spune în postfaţă că este „incontestabil, cea mai profundă, vie şi impresionantă introducere în taina Sfântului Munte al ortodoxiei scrisă până acum în spaţiul occidental” (p. 262). În ce-l priveşte pe autor, fotografia de pe coperta a IV-a ne-ar putea induce în eroare. Dintr-un dreptunghi alb-negru ne zâmbeşte larg un om în vârstă, elegant totuşi, şi cu ceva universitar în ţinută. Şi de asemeni cu ceva oriental în trăsături. Acesta este, într-adevăr, Jean Biès, numai că pelerinajul său în Sfântul Munte, care face obiectul acestei cărţi, are loc în anul 1958, atunci când autorul avea doar 25 de ani (s-a născut la Bordeaux, în 1933). E vorba deci de un tânăr fascinat de Orient, cititor febril al lui René Guénon (1886-1951) şi îmbibat de ezoterism, care, împreună cu un prieten, întreprinde o călătorie în Athos într-o vară fierbinte din deceniul VI al secolului trecut. Athosul îl cucereşte imediat şi iremediabil. Urmează apoi o descriere entuziastă, la limita idolatriei (vârsta trebuie luată şi ea în calcul…) a personajelor, a mănăstirilor, a operelor de artă, a slujbelor sau a personajelor atonite. Totul este de natură să-l încânte pe tânărul pelerin, de la plajele pustii până la icoana cu trei mâini a Maicii Domnului şi de la „catedralele de cărţi”, cele mai multe vechi şi necitite, până la complicatul şi foarte personalizatul mod în care fiecare mănăstire măsoară timpul din cursul unei zile.

Peste toate răzbate admiraţia lipsită de rezerve a autorului pentru spiritualitatea care a făcut posibil fenomenul athonit. Rareori un observator occidental a fost nu doar atât de comprehensiv, ci şi, în replică, de critic la adresa propriei spiritualităţi şi a propriei tradiţii. De pildă, o sentinţă intransigentă a unui părinte (Chiril pe numele său), şi care ilustrează de altminteri destul de corect atitudinea generală a monahilor aghioriţi faţă de Apusul Europei, este reprodusă în carte cu un fel de satisfacţie auto-flagelantă: „Nu ne-am putea imagina celebrarea Liturghiei în faţa soarelui-apune şi anume cu faţa spre Occident, locul întunericului, sediul sufletelor moarte şi al altor reziduuri psihice, leagăn – astăzi mai mult ca niciodată – de organizaţii pseudo-spirituale, unele mai suspecte decât altele, şi care fac să se reverse peste tot «Pământul locuit» spiritul inversiunii extreme” (pp. 191-192). Nu ne miră faptul că în urma acestei vizite Jean Biès se va converti la ortodoxie (p. 262). Până atunci însă, el este un om deschis faţă de profunzimile tuturor religiilor, pe care se pare că le cunoaşte destul de bine şi pe care îi place să le apropie, ca atunci când, trezit de toaca unei mănăstiri, are această reflecţie: „…prin bătăile sale repetate, tot mai rapide, ea aminteşte la fel de bine toba ce deschide şedinţa şamanică, tam-tam-ul vânătorii africane, ciocanul zeului Thor, bastonul care ritmează cultul zen” (p. 129). Nu e deloc lipsită de farmec această abordare, la care Biès n-a renunţat nici după convertire, trezind admiraţia postfaţatorilor ediţiei româneşti, care scriu despre el: „Ortodox, Biès este însă dincolo de orice crispări şi exclusivisme, unul de largă respiraţie şi deschidere universală, asemenea apologeţilor din vechime” (p. 266).

Pentru cititorul român interesantă este întâlnirea cu contribuţiile româneşti la construirea sau repararea mănăstirilor atonite – „Hilandaru îşi datorează prosperitatea voievozilor Ungrovlahiei şi Moldovei, Dionisiu tot domnitorilor valahi, Cutlumuşu voievodului român Ioan Vladislav” (p. 77) – dar şi cu numele unor scriitori români, despre care autorul dovedeşte nu doar că a auzit, dar şi că ştie câteva lucruri. Ştefan Lupaşcu, Basarab Nicolescu sau Lucian Blaga sunt citaţi fiecare cu câte un gând. Blaga de exemplu „vedea în ortodoxie o «matrice stilistică» caracterizându-se prin ceva neostentativ şi, spunea el, fermecător, printr-un «fel de umbrire» punând în centrul a toate nostalgia şi celebrarea transcendenţei, lăsând poeticul să învestească metafizicul” (p. 197). Trimiterea este, foarte probabil, la cunoscuta idee blagiană a transcendentului care coboară şi care se materializează, în arhitectura bizantină, în bolta de deasupra naosului. Cei trei români trebuie să fi fost adăugaţi la cea mai recentă versiune a cărţii, pentru că trebuia să spun de la început că relatarea călătoriei lui J. Biès la Athos a apărut prima dată în 1963, apoi în 1980 şi în fine, revăzută, în 1997, versiune pe care ne-o redă traducerea de la Deisis.

Vorbim deci de o carte complexă, cu părţi de jurnal de călătorie, dar şi cu părţi de istorie, de critică de artă, de interviu, sau pur şi simplu de meditaţie personală. Mai mult decât orice însă, un exerciţiu de admiraţie, ce devine preludiul unei convertiri. O carte care nemulţumeşte uneori prin stilul încărcat şi juvenil, dar pe care te pomeneşti totuşi citind-o până la capăt.

Sursa: Ciprian Vidican (Revista Tabor):  JEAN BIÈS, Athos, muntele transfigurat, ed. Deisis, Sibiu, 2006, traducere Maria Cornelia Ică jr, postfaţă Maria-Cornelia şi Ioan I. Ică jr, 271 p.

Mulțumesc Pr. Dr. Cătălin Pălimaru pentru îngăduița de a prelua textelor din TABOR pe blogul de față.

Vezi și

 

Studii, eseuri, recenzii legate de spiritualitatea Sfântului Munte Athos publicate în revista TABOR (linkuri)

TABOR este una din cele mai apreciate reviste de cultură și spiritualitate românească de la noi, publicație ce apare lunar, neîntrerupt, din aprilie 2007 până astăzi. Număr de număr, TABORUL vine în întâmpinarea cititorilor săi cu subiecte legate de viața Bisericii, teme teologice, eseu, recenzii, scrise de condeie alese, pe-nțeles, în duhul Sfinților Părinți. De-a lungul timpului TABORUL a dedicat nenumărate pagini spiritualității Sfântului Munte Athos, și chiar un număr întreg al publicației: Tabor, nr. 4/ anul II/ iulie 2008 („Muntele Athos”).

Am selectat mai jos de pe siteul revistei textele care fac trimitere la spiritualitatea Sfântului Munte Athos, urmând ca în răstimpuri să postez și eu aici o parte dintre ele. Mulțumesc pe această cale Pr. Dr. Cătălin Pălimaru pentru îngăduița de a prelua textelor din TABOR pe blogul de față (LD).

Moştenirea duhovnicească a Părintelui Sofronie Saharov. Cuvântări duhovniceşti II (recenzie)

La Editura Reîntregirea din Alba Iulia a apărut volumul al doilea din „Cuvântările duhovniceşti” ale Părintelui Sofronie de la Essex, în traducerea Părintelui Rafail Noica. Cartea aceasta a apărut în 2008, cu câteva zile înainte de pomenirea Sfântului Siluan Athonitul (24 septembrie), părintele duhovnicesc al autorului şi „bunicul” duhovnicesc al traducătorului.

Într-una dintre conferinţele susţinute la Alba Iulia Părintele Rafail Noica mărturisea: Astea sunt cuvântări pe care ni le-a ţinut Părintele Sofronie în fiecare luni dimineaţă, vreo patru ani înaintea morţii lui. A vrut să ne lase cu o moştenire duhovnicească, să ne împărtăşească ceva din viziunea lui. Şi în fiecare luni, cu excepţii când erau praznice şi aşa mai departe, dar cam în fiecare luni ne adunam şi un ceas Părintele Sofronie ne vorbea cuvântări duhovniceşti.”

Cunoscut în lumea întreagă, şi la noi în România imediat după trecerea sa la Domnul, Părintele Sofronie Saharov (1896–1993) este cel care l-a făcut cunoscut pe Cuviosul Siluan Athonitul (1866–1938) şi învăţătura descoperită de Dumnezeu acestuia.

În volumul de faţă sunt cuprinse cuvântările Sta­reţului Sofronie pe care le-a ţinut frăţiei şi închi­nătorilor Mă­năstirii Sfântului Ioan Botezătorul, între anii 1989-1992 şi ele reprezintă o continuare a primului volum apărut, tot la Editura Reîntregirea din Alba Iulia, în anul 2004. Ele răsfrâng experienţa duhovnicească a Stare­ţului Sofronie, câştigată în cei peste cincizeci de ani de nevoinţă monahală, pe care năzuia să o transmită tinerilor săi fraţi-monahi.

Părintele Sofronie avea un mare simţ al răspunderii pentru fiecare cuvânt rostit sau scris.

Dorinţa Părintelui pentru obştea lui şi pentru tot omul era de a înţelege taina naşterii cuvântului lui Dumnezeu în inima omului prin rugăciune. Dorirea lui era cum să împărtăşească generaţiilor tinere experienţa sa lăuntrică dobândită alături de Stareţul Siluan în atmosfera de nevoinţă a Muntelui Athos. Cuvântările sale sunt un „testament duhovnicesc” pentru obştea de la Essex şi o încurajare de a urma calea arătată de el, cu încrederea în ajutorul primit de la el prin rugăciune şi după moarte.

Volumul acesta – Cuvântări duhovniceşti II – cuprinde alte 30 de cuvântări rostite de Părintele Sofronie în biserica Sfântul Siluan de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, Anglia, în perioada 14 august 1989 – 2 iulie 1992. Şi aici apar temele esenţiale atinse de Părintele Sofronie în aproape toate cărţile sale: chemarea la asemănarea cu Dumnezeu, cunoaşterea lui Dumnezeu, cum să devii persoană şi să trăieşti ca Dumnezeu, despre cele trei răstimpuri ale vârstei duhovniceşti – harul chemării de către Dumnezeu, ridicarea harului şi simţământul părăsirii de către Dumnezeu şi, în fine, redobândirea harului după ce nevoitorul a trecut prin primele două etape şi a dobândit rugăciunea pentru întregul Adam.

Lupta cu gândurile, rătăcirea minţii şi lupta minţii cu patimile sunt alte teme cuprinse în cadrul acestor cuvântări. Toate acestea sunt, nimic altceva, decât moştenirea duhovnicească transmisă de Părintele Sofronie de la Stareţul Siluan. Alte teme cuprinse în acest volum sunt: despre smerenia lui Hristos, despre înmulţirea râvnei duhovniceşti, despre pocăinţă şi despre Liturghie şi împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului ca mijloace de îndumnezeire.

Vă recomandăm, aşadar, cartea „Cuvântări duhovniceşti”, volumul al II-lea, a Părintelui Arhimandrit Sofronie Saharov, în traducerea Părintelui Rafail Noica. Tot la Editura Reîntregirea au mai apărut şi alte traduceri din scrierile Părintelui Sofronie, realizate tot de Părintele Rafail Noica:

Naşterea întru Împărăţia cea neclintită, Reîntregirea, Alba Iulia, 2003;

Cuvântări duhovniceşti, volumul întâi, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004;

Nevoinţa cunoaşterii lui Dumnezeu, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006;

Despre temeiurile nevoinţei ortodoxe, Alba Iulia, 1994.

La Editura Sophia mai apărut cartea: Vom vedea pe Dumnezeu precum este, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, tot în traducerea Părintelui Rafail Noica.

Cartea „Cuvântări duhovniceşti” volumul II (288 pg.) o puteţi găsi la magazinul de obiecte bisericeşti din Alba Iulia sau o puteţi comanda pe sit-ul nostru www.reintregirea.ro şi la numărul de telefon: 0258 – 810373.

Pr. Sabin Vodă

Arhimandritul Sofronie, „Naşterea întru Împărăţia cea neclătită” (recenzie)

Arhimandritul Sofronie (Saharov), „Naşterea întru Împărăţia cea neclătită”,
Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003

În 1925, răsfăţatul galeriilor de artă ale Parisului interbelic, pictorul Serghei Saharov, se călugăreşte la Athos şi devine ucenicul Sfântului Siluan Athonitul. De acum Sofronie, se va strădui să devină un înger în trup, ctitorind mânăstirea ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. Aici îl va găsi ieromonahul Rafail Noica, fiul lui duhovnicesc, îngrijindu-se de traducerea din rusă a cărţii de faţă.

Fiind promotorul unui curat isihasm al ortodoxiei apusene, Părintele Sofronie învaţă: „Nici cuvântarea de Dumnezeu, intelectuală, fără rugăciunea pocăinţei, nici rugăciunea, fie ea fierbinte, dar fără viziunea cuvântării de Dumnezeu a minţii, nu se dovedesc a fi desăvârşirea. Singura cunoaştere care include în sine cele două aspecte de mai sus, ca o singură viaţă, se apropie de deplinătate”. Totodată, pledează pentru un optimism creştinesc regăsit: „dacă te socoteşti a fi doar o jalnică fiinţă, uşor îţi vei îngădui şi ierta o mulţime de fărădelegi, şi prin faptul că se socotesc mai prejos decât Hristos, oamenii în realitate (să nu vă pară o exagerare) refuză a Îi urma pe Golgota”, iar „pentru a fi creştin, neapărat trebuie o îndrăzneaţă bărbăţie înaintea căreia pălesc toate celelalte îndrăzneli pământeşti”.

În viziunea arhimandritului din Essex, ontologia creştină are ca temei descoperirea „Eu sunt cel ce sunt”, de aici autorul desfăşurând pe zeci de pagini o teologie a textelui de la Ieşire 3, 14. Dacă personalismul creştin reprezintă exclusiva desăvârşire, totalitatarismul este tocmai negarea lui, pentru el „generalul precumpănind asupra persoanei – de fiecare dată osândele se pronunţă după principiul arhiereului Caiafa”; şi, mai mult, „antropologia comunismului este zoologie”. Comentând Renaşterea, Părintele Sofronie explică: „Umaniştii au dreptate a socoti omul ca fiind cununa făpturii, dar ei s-au înşelat, neînţelegând că nu le-a fost dat a-şi făuri propria lume refuzând pe Făcătorul lor. Calea lor îi aruncă chiar în nimicul din care au fost scoşi”. Poruncile dumnezeieşti date omului sunt spre libertatea lui, iar „celui ce se comportă creştineşte aproape că nu i se poate face nici un rău”. Dinamismul lumii contemporane, de altfel, provine din acea „dinamică a păcatului”.

Cartea rezervă minunate file dedicate frumuseţii şi înălţimii călugăriei, comparată cu nunta mirenească în biruinţa asupra egoismului, căci „fără cultura adevăratei ascultări creştine, omul neapărat va rămâne un cerc închis, pururi un nepricopsit înaintea Feţei Dumnezeieşti. Oricât de cult ar fi omul, fără experienţa ascultării evanghelice uşa către lumea cea lăuntrică rămâne puternic trântită şi dragostea lui Hristos nu poate pătrunde”. Om al rugăciunii lui Iisus, Părintele Sofronie mărturiseşte: „Ştiu acum că dacă nu m-aş fi ţinut agăţându-mă cu tărie cu amândouă mâinile de marginea veşmântului lui Hristos, de mult aş fi pierit”. Responsabilitatea l-a caracterizat constant pe acest rus sfânt al exilului, care învăţa luminos în ceaţa mlaştinilor din Essex: „Cea mai înaltă sarcină a Bisericii lui Hristos în istorie constă în aducerea fiilor ei credincioşi” la măsura vârstei plinirii lui Hristos”. În 1979 proorocea: „Procesul creştin nu cucereşte decât cea mai neînsemnată parte a omenirii. Dar poate că anume această aleasă parte de năpăstuiţi ai iubirii se va arăta ca sensul istoriei. Fiecare dintre cei mântuiţi de Hristos este o valoare netrecătoare. Toţi cei ce nu au voit să primească în chip înţelegător, din lăuntru, în chip duhovnicesc, că omenirea e una în esenţa ei, ci continuă să năzuiască la dominarea asupra fraţilor, vor fi nevoiţi să recunoască siliţi de evenimentele istorice şi eshatologice”.

O carte valoroasă a bibliotecii creştine, scrisă într-un viu duh patristic, mostră a faptului că Părinţii trăiesc încă printre noi…

Octavian Dărmănescu

***

Mulțumesc nașului Octavian pentru îngăduința de a prelua textul său pe blogurile mele. (LD)