Arhive blog

Istoria și altarele Sfântului Munte Athos. Documentare ale Studioului Mir Priklyucheniy (Republica Moldova): Cutlumuș, Pantokrator, Sfântul Pavel, Zografu, Xilurgu, Bogoroditsa, Dochiariu, Xenofont, Athoniada [în limba rusă și greacă]

Mănăstirea Cutlumuș

Mănăstirea Pantokrator

Mănăstirea Sfântul Pavel

Mănăstirea Zografu

Schitul Xilurgu /Schitul Bogoroditsa

Mănăstirea Dochiariu

Mănăstirea Xenofont

Seminarul teologic Athoniada

Studioul Mir Priklyucheniy / Republica Moldova

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

linkul la toate documentarele marca MirPrikliuchenii

Reclame

”Veniți la Mine…”. Scurt eseu video despre Academia Bisericească Athoniada (în limba română)

Δεῦτε πρός με… from Atho Paidies on Vimeo.

 ”Veniți la Mine…”. Scurt eseu video despre Academia Bisericească Athoniada (în limba română). Cuprinde imagini grăitoare cu Academia Athoniada și diverse cărări athonite.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Mihail: la 12 ani în Athos, elev la Athoniadă

mihail-pirlea-iviron-2016-3

motto: „Lăsaţi copiii şi nu’i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărătia cerurilor”. (Matei XIX, 14).

Mihail (Pîrlea) are doisprezece ani; este născut în Creta şi a trăit la Roma până anul acesta. Mama lui, Corina, este originară din Paşcani, iar tatăl său, Dumitru, este brăilean. La Roma mai are o soră – Rafaela, şi încă doi fraţi: pe Efrem-Nicolae şi pe Gabriel. Toţi aceştia sunt mai mici decât el. Mihail l’a ajutat în altar pe episcopul Siluan (Şpan) al Romei şi Italiei încă de vremea când nu împlinise cinci ani, iar atunci când i’a văzut pe părinţii prodromiţi – Daniel şi Gherasim – s’a aprins mai tare în el dorul de Dumnezeu şi a hotărât că trebuie „să se mute” în Athos.

Cel mai greu i’a fost să se despartă de fraţi, după cum spune el.
– Şi mama? – l’am întrebat eu.
– Mă mângâie Maica Domnului aici şi mai îmi trece dorul – mi’a răspuns el, pe când tăifăsuiam la Prodromu.
– Auzi? Tu eşti „Mihail” sau „Mihai”?
– Mihail. „Cine este ca Dumnezeu?”.
– Da. Bravos! Voievodul care a făcut război în cer împotriva balaurului. Dar cu şcoala cum te’mpaci?
– Deocamdată fac multă limbă greacă: şapte ore pe zi. Abia pe urmă o să continui clasa a VII–a.
– Şi nu e cam mult?
– Nu, pentru că trebuie să învăţ greaca neapărat.
– Şi hainele, cine ţi le’a făcut?
– Părintele stareţ. (Gheronda Atanasie Prodromitul).
– Înseamnă că prodromiţii sunt părinţii tăi aici. Adică ei au grijă de tine, nu?
– Da.
– Şi cine a fost cu ideea ca tu să vii la şcoală în Athos? Mama, sau tata?
– Eu.
– Sigur?
– Da. Mi’a povestit părintele Gherasim (Mariş, Prodromitul) despre Athoniadă şi atunci m’am hotărât să vin în Athos.

coperta-lc-noiembrie-2016-198x280– Să nu te superi că te „descos” într’atâta dar o fac fiindcă vreau să scriu despre tine. Şi nu atâta despre tine cât despre alegerea ta. Tu vezi că noi toţi te îndrăgim şi te iubim. O să’ţi explic eu acuma şi de ce. Vezi tu, fiecare dintre noi îl descoperim pe Dumnezeu la un moment dat şi ne întoarcem la El. Cu cât facem asta mai repede cu atâta facem mai puţine păcate. De aceea, când te vedem pe tine că L’ai ales la doisprezece ani, ni se umple inima de bucurie că cineva atât de… mic a înţeles de timpuriu cum stau lucrurile în viaţă. Uite, eu o să şi scriu, ca tu să’ţi aduci aminte – mai ales la vremea tinereţilor tale! – despre toate acestea.

– Bine. Mergeţi mâine la Dafni?
– Mă luaţi şi pe mine până în Careia?
– Da. Te duci la Sarray, la şcoală?
– Da. (A doua zi însă, n’a voit să vină cu noi, pentru că am fost nevoiţi să plecăm pe la ceasurile şapte de dimineaţă şi nu se terminase încă Liturghia).

„Copilul este o binecuvântare de la Dumnezeu, dar unul copil credincios este o adevărată minune de la El” – am gândit uitându’mă după anii mei pierduţi la despărţirea de Mihail.

Text și foto George Crasnean
Materialul a apărut inițial în revista Lumea Credinței nr. 11 (160), noiembrie 2016. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Vezi și

mihail-pirlea-avva-damaschin-prodromou-2016
Mihail Pîrlea & avva Damaschin – Prodromou 2016

mihail-pirlea-mihai-frateanu-iviron-2016
Mihail Pîrlea & Mihai Frăteanu – Iviron 2016

mihail-pirlea-prodromou-2016

Mihail Pîrlea – Prodromou 2016

mihail-pirlea-gheronda-athanasie-prodromou-2016
Mihail Pirlea & gheronda Athanasie – Prodromou 2016

mihail-pirlea-bw-iviron-2016-0

Mihail Pîrlea B/W – Iviron 2016

mihail-pirlea-bw-iviron-2016-5

Mihail Pîrlea B/W – Iviron 2016

mihail-pirlea-bw-iviron-2016-6
Mihail Pîrlea B/W – Iviron 2016

pater-ioil-mihail-prodromou-2016

pater Ioil & Mihail – Prodromou 2016

Școala Athoniada astăzi

Elevii Athoniadei primind vizita Patriarhului Ecumenic Bartholomeu

În 1953 se reînființează Școala Athoniada, adăpostită de data aceasta într-o aripă externă din colțul sud-estic al grădinii Schitului Vatopedin Sfântul Andrei, cel supranumit ”Serai”, adică ”Palat”. Athoniada, persoană juridică cu denumirea de ”Academia Bisericească Athoniada”, este o școală cu durata de șase ani care urmează programul de învățământ al Ministerului Educației, având în plus cursuri de muzică bizantină și de iconografie.

În momentul de față, aici predau 14 profesori, dintre care trei sunt ieromonahi. Numărul elevilor oscilează între 40 și 50 și fiecare dintre aceștia se află sub tutela uneia dintre cele 20 de mănăstiri ale Sfântului Munte. Resursele financiare pentru funcționarea Athoniadei provin din sponsorizări ale Ministerului Educației și ale Sfintei Chinotite.

Școala Athoniada azi

Din 1930 până azi, cu o întrerupere datorată războaielor din 1940-1953, Athoniada, reorganizată, se află în a treia ei perioadă de viață, adăpostită, cum am arătat, într-o aripă exterioară cu mai multe etaje, aparținând Schitului Vatopedin al Sfântului Andrei, în lizierele nordice de la Karyés. Instruirea care se acordă celor aproximativ 50 de elevi urmează programul educațional pentru învățământul mediu al Ministerului Educației, suplimentat cu ore de teologie, printre care se numără iconografia și muzica psaltică.

Atelierul de iconografie al Athoniadei

Mostre ale artei iconografice a elevilor Athoniadei, a celor mai vechi sau a celor din zilele noastre, pot fi întâlnite în diferite biserici din Sfântul Munte sau din afara acestuia. În perioada de față sunt expuse lucrări ale lor și la expoziția Căminului Aghiorit, intitulată ”Cărturari și cărturărie în Sfântul Munte”. Lucrările elevilor de la Athoniada dovedesc atât continuitatea tradiției iconografice bizantine care este asigurată de activitatea didactică inspirată a unor buni iconari aghioriți, cât și calitatea artistică a lucrărilor realizate. Mulți dintre elevii mai vechi care au realizat aceste icoane slujesc astăzi cu trezvie duhovnicească, cu adecvare artistică și conștiință profesională, în Sfântul Munte și în lume, artei iconografice care le-a fost predată în perioada cât au ucenicit la Athoniada.

Sursa text / foto: pemptousia.ro

Foto: (1). Elevii Athoniadei primind vizita Patriarhului Ecumenic Bartholomeu / (2). Școala Athoniada azi / (3). Atelierul de iconografie al Athoniadei

Sarray, Schitul „Sfântul Andrei” din Karyes, George Crasnean

Sarray Iconostas

Sarray,
Schitul „Sfântul Andrei” din Karyes

Schitul Sfântul Andrei – numit şi Sarray, datorită mărimii lui – are cea mai mare biserică (şi cel mai mare iconostas) din Athos şi Balcani: ea măsoară 60 metri lungime, 33 m lăţime şi 29 m înălțime. „Schitul cu clădirile până la cinci–şase etaje, ce pare un imens palat adus din Moscova sau din Petrograd” (cum îl descrie monahul Theodosie Bonteanu acum două veacuri), este amplasat pe o colină aflată la doar 500 metri distanţă de centrul capitalei athonite Karyes (Careia) şi a fost zidit pe locul unei vechi monidria din veacul al X-lea. După tradiţia athonită, se pare că însuşi sfântul Athanasie Athonitul ar fi pus început vieţuirii sale călugăreşti aici. Vechile hrisoave vorbesc până prin secolul XV şi de o străveche mânăstire aici, numită Xystrou.

Istorie

Agios Andreas Skete-SarrayAdevărata istorie a Sarray-ului începe odată cu venirea aici a patriarhului Athanasie III Patellaros al Constantinopolului, după 1634 – cel care a cumpărat monidria şi a transformat’o într’o chilie mai mare, cu hramul sfântului Antonie cel Mare. Retras la Tessalonic, sfântul patriarh venea des în Athos şi de aceea a ţinut să aibă aici o chilie numai a sa. N’avea însă să se retragă cu totul la Saray, ci la mănăstirea rusească a „Schimbării la faţă” din Lubna – unde a şi răposat în 1654, moaştele sale întregi aflându’se astăzi în catedrala Harkovului. (Prăznuirea lui se face în ziua de 2 mai, odată cu cea a sfântului Athanasie cel Mare).

Serafim al II-lea, un alt patriarh al Constantinopolului (între 1757 și 1761), va cumpăra chilia în 1768, o va demola şi va construi o alta – foarte mare – închinată sfinţilor Antonie cel Mare şi apostolului „cel întâi chemat”, Andrei. Din aceasta se mai păstrează astăzi ruinele clădirii roşcate din faţa katholikonului.

La 1841 chilia Sarray-ului va fi cumpărată de la vatopedini de doi călugări ruşi, Visarion (întâiul egumen) şi Varsanufie, care vor reuşi, în 1849, să o transforme într’un schit chinovial – cu binecuvântarea patriarhului ecumenic Antim al VI-lea (1845-1848; 1853-1855; 1871-1873). Imperiul rus a susţinut puternic acest schit înălţându’i cea mai mare biserică din Athos şi, în faţa ei, o clopotniţă (cu patru mari clopote) pe măsură, pe care le’a împrejmuit cu numeroase chilii şi paraclise fortificând aşezământul şi făcându’l să arate ca o cetate. Spune tradiţia că, văzând mulţimea mularilor încărcaţi cu materiale de construcţie, un oarecare monah aghiorit ar fi întrebat mirat: „Ce sarai (palat) vor să construiască ruşii cu atâtea materiale?“. Începutul acestei rezidiri s’a petrecut în 1867 – când s’a pus piatra de temelie a bisericii – dar abia la anii 1900 a fost resfinţit schitul care, între timp, ajunsese să numere nu mai puţin de 900 de monahi pravoslavnici. Mai numeroşi în Athos decât grecii la acea vreme, ruşii au scăzut însă dramatic ca număr după revoluţia bolşevică din 1917. Pe deasupra, în 1958, un puternic incendiu a ars partea vestică a schitului şi peste 20.000 de volume şi manuscrise.

Părintele Samson, ultim monah rus din Sarray, a trecut la cele veşnice în 1971. Mănăstirea Vatopaediou – de care depinde schitul – a trimis atunci un „prosmonarios” („cel ce aşteaptă” reînnoirea vieţii monahale) care a stat până la reformarea obştii în 1992 – când au venit 14 monahi de la Filotheu, sub ascultarea vrednicului egumen Efrem. Astăzi, între călugării de la schitul Sfântul Andrei se nevoieşte şi un blând basarabean – Valerian (fost maistru militar în Moldova) –, un rutean – Theodokhos (care vorbeşte bine româneşte) –, un finlandez – Iosif (cel ce pictează katholikonul) –, un englez – Philotheou (fost profesor universitar şi misionar protestant în Pakistan).

Tezaur

Sarayul adăposteşte o bucată mare din fruntea apostolului Andrei, dar şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Ton Thlivomenon Paramythia” – care a vindecat muţenia şi paralizia multor creştini în veacul trecut.

Sarray AthoniadaAthoniada

Schitul Sfântul Andrei găzduieşte (chiar în partea dreaptă a intrării) un seminar teologic – aşa numita „Academie Bisericească Athonită” din vechime. A existat într’adevăr o academie teologică în Athos – ruinele ei se mai pot vedea în apropierea Vatopedului – care şi’a încetat cursurile în preajma Eteriei de la 1821. Ea a fost redeschisă în 1842, în Careia şi, doi ani mai târziu, beneficia de o clădire nouă în capitala athonită. Prin hotărârea Koinotitei însă, a fost strămutată – la 1930 – în schitul Sarray. În Karyes a funcţionat cu două întreruperi – între 1916–1930 şi 1940–1953 –, cauzate de cele două războaie mondiale. Din 3 octombrie 1953, de când a fost redeschisă de gheronda Nathanael al Marii Lavre, funcţionează după programa unui seminar teologic pentru cei aproximativ 80 de cursanţi (dintre care opt sunt români).

Text şi fotografii de George Crasnean

Multumim autorului pentru ingaduinta de a prelua textul sau pe Blogul Sfântul Munte Athos
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Această prezentare necesită JavaScript.

Capela Seminarului Teologic Athoniada (foto)

Această prezentare necesită JavaScript.

Capela Seminarului Teologic Athoniada de lângă Schitul Sf. Andrei Serai – Karyes, a fost construită în 1901 pe marginea unei aripi a clădirii Athoniadei. Este bogat împodobită cu icoane rusești, precum poate fi observat din imagini.

Capela e închinată Sfinții Trei Ierarhi, sfinții protectori ai studenților teologi. Studenții Athoniadei vin aici de 3 ori pe zi pentru serviciul liturgic și pentru a pătrunde în tainele tipicului și muzicii bizantine. Fotografiile sunt făcute în 2008.

Traducere și adaptare Laurențiu Dumitru

Sursa: The chapel of The Athoniada Ecclesiastical Academy – Agion Oros

Athoniada, cea mai renumită școală aghiorită

În vecinătatea mănăstirii Vatopedi se află şi ruinile vechii Academii Athonite, cea mai renumită şcoală aghiorită (clădită între 1747-1749 de către vatopedini), care a contribuit la educarea grecilor într’un greu moment istoric, când erau ameninţaţi de islamizare. Zidită „din piatră cioplită…cu trei rânduri de etaje şi în mijloc larg”, cum scrie Porfirie Uspensky la 1846, ea a avut, în scurta sa existenţă, profesori celebri precum Nichifor Theotokis (1731-1800), ori Neofit Kavsokalivitul (1713-1784), care predau Spiritualitate bizantină, „Retorica, Logica şi Bogoslovia” celor 200 de elevi pe care’i instruiau. Sfântul Cosma Etolianul (1714-1779), eroul national grec Rigas Ferraios (care se pare că era vlah la origine, născut Antonios Kyriazis 1757-1798), scriitorul Sergios Makraios (1734-1819) şi teologul Athanasios Parios (unul din „profesorii naţiunii”) s’au numărat printre elevii acestei celebre academii. După câţiva ani însă, prin 1753, sub influenţa eruditului cleric enciclopedist Evgenios Voulgaris (1716-1806) – care preda aici Fizica şi Metafizica după Locke, Wolf şi Leibniz – Academia a devenit o clasică universitate unde se studiau materii profane precum literatura, matematica, filosofia – lucru care n’a fost pe placul conservatorilor monahi athoniţi (patriarhul ecumenic Chiril al V-lea, retras în Athos, dar şi asceticul şi rigoristul Neofit Kavsokalivitul, fostul ei director, se numărau şi ei printre cei nemulţumiţi de direcţia în care se îndrepta şcoala aghiorită). Considerând că alunecă pe panta scolasticii, monahii şi chiar anumiţi dascăli, i’au dat foc (nici Neofit Kavsokalivitul n’a fost cu totul străin de acea incendiere!). S’au mai făcut încercări de a reînfiinţa Academia după 1759 şi până prin 1810, când a fost închisă pentru ultima oară, căzând în ruină totală în timpul războiului de eliberare. O mică clădire mai supravieţuieşte astăzi acestei şcoli: este un paraclis închinat profetului Ilie. Românii au contribuit şi ei la fiinţarea tipografiei şi Academiei athonite făcând milostenie şi donând sume generoase celor doi călugări vatopedini, Meletios şi Gavriil, care adunau bani în acest scop în Principate române, la mijlocul veacului al XVIII-lea.

Din 1606, când i s’a închinat frumoasa mănăstire Golia din Iaşi şi până la secularizarea lui Cuza din 1863, daniile româneşti n’au contenit către Vatopedu, iar ele au fost cu siguranţă comparabile cu cele ale Cantacuzinilor şi Paleologhinilor. „Aşa că noi românii avem drepturi sfinte în Sfântul Munte Athos, mai mult faţă ca celelalte mănăstiri ortodoxe: ca sârbii, grecii, bulgarii, ruşii şi iviriţii…”, concluziona Irinarh Şişman în monumentala sa Istorie athonită (manuscrisul Watoped, pagina 60).

Ce se poate observa uşor (şi a făcut’o părintele Teodor Bodogae) este că odată cu apariţia idioritmiei în Vatopedu la sfârşitul secolului XIV, au crescut daniile străine – în special cele valahe şi moldoveneşti, mai târziu şi cele ruseşti – însă a scăzut mult viaţa duhovnicească, odată cu inaugurarea pribegiilor după milostenii şi apariţia bunăstării materiale. Mănăstirea nu va abandona acest mod de viaţă în favoarea vieţii de obşte, decât abia în 1989, odată cu venirea egumenului Efrem – cu toate că însăşi patriarhii Ieremia al II-lea al Constantinopolului şi Silvestru al Alexandriei le’au cerut vatopedinilor în 1574 să renunţe la idioritmie, dată fiind relaxarea morală la care ajunseseră – nu sunt însă indicii că ar fi revenit la viaţa cenobitică, cu toate că la 1821 ceruseră Patriarhiei Ecumenice să le emită un sigillium în acest sens, dar efortul le’a fost zădărnicit de Eterie. În războiul de la 1821, 1.500 de călugări athoniţi, sub comanda căpitanului Emmanouil Pappas, au scos afară din peninsula Chalcidică pe turci. Vatopedu a contribuit şi ea cu o corabie echipată complet, pe care atrimis’o la Provlakas, în sprijinul insurgenţilor, dar a avut de suferit la rândul ei represaliile învingătorului Abdul Rubut Paşa, care a închis 120 de monahi, a cerut 150.000 de piaştri despăgubiri de război şi a trimis 3.000 de soldaţi musulmani în Sfântul Munte pentru a căuta revoluţionari eterişti. Vatopedu a fost nevoită atunci să vândă mare parte din proprietăţi pentru a putea plăti impozitele turceşti. Au scăpat de turci în 1830, dar nu s’au bucurat prea mult de prosperitate pentru că în 1863, Alexandru Ioan Cuza le’a luat toate metoacele româneşti. Cu toate aceste neajunsuri, Vatopedu a fost capabilă de multe acte filantropice în anii ce au urmat: dăruind 3.700 lire sterline pentru Marea Şcoală Naţională la 1880, 5.000 de lire sterline Facultăţii de Teologie din Chalki în 1908, 50.000 franci aur Salonicului după incendiul din 1917 şi 20.000 de drahme Crucii Roşii franceze, în acelaşi an. În vremurile contemporane, patriarhul ecumenic Athenagoras, însoţit de regele Paul şi alte oficialităţi, au vizitat mănăstirea cu ocazia sărbătoririi unui mileniu de la înfiinţarea primei lavre athonite (Megistis Lavras) în 1963. Peste 25 de ani, monahismul athonit începea a se revigora la Vatopedu datorită unor călugări de la Nea Skiti, care au venit aici urmându’l pe gheronda Iosif (ucenic al lui gheron Iosif Spilaiotis), însă întronizarea arhimandritului Ephraem în a doua duminică după Paşti, la 29 aprilie 1990, avea însă să marcheze începutul unei noi înfloriri vatopedine.

George Crasnean

Notă: Imaginea aparține autorului, căruia-i mulțumim.