Albinele şi Icoanele. Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi

Această prezentare necesită JavaScript.

În regiunea Kapandriti, din preajma Atenei, se petrece un lucru minunat. În urmă cu zece ani, un evlavios apicultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Domnului. Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a constatat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au „brodat-o” cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului.

De atunci, în fiecare primăvară, acesta introduce în stupii săi icoane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus o piesă lucrată manual, la o mănăstire de maici, reprezentând dealul Golgotei cu cele trei cruci. Albinele au „brodat” cu ceară întreaga suprafaţă a compoziţiei, lăsând a se percepe clar crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, în timp ce crucea tâlharului din stânga au acoperit-o cu un strat gros de ceară.

Ultima dată i-am dus şi noi o icoană a Sfântului Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, al cărui nume îl poartă şi umila noastră editură. După cum veţi constata şi din fotografia pe care o publicăm aici, albinele au înveşmântat întreaga icoană în ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Sfântului.

Din nota introductivă a cărţii „Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”, Monahul Simon, needitată în limba română.

Traducere din limba greacă: Elena Dinu

Se va prelua cu specificarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Posted on 29 august 2013, in Cuvinte duhovnicești and tagged , , . Bookmark the permalink. 13 comentarii.

  1. un lucru minunat

  2. Toată creația îl recunoaste pe creator și urmează porunca lui , numai Omul creat după chipul și asemanarea Lui Dumnezeu un vrea să urmeze întocmai legea iubiri și a dragostei de Dumnezeu și de aproapele +++ Doamne Dumnezeule ai milă de noi și un ne pedepsi după mulțimea păcatelor noastre amin amin amin +++

  3. Toata suflarea IL recunoaste pe Mantuitorul lumii

  1. Pingback: A pus o icoană cu IISUS în stup, iar când a deschis capacul a rămas fără cuvinte. Ce au făcut albinele | TokNok România

  2. Pingback: Albinele Minune | VideoxpNet

  3. Pingback: Foto: ALBINELE SI ICOANELE. Iata cum albinele nu acopera cu ceara chipurile si trupurile Mantuitorului, Maicii Domnului sau ale Sfintilor | Saccsiv's Weblog

  4. Pingback: A pus o icoană cu IISUS în stup, iar când a deschis capacul a rămas fără cuvinte. Ce au făcut albinele « JOOING

  5. Pingback: A pus o icoana cu Iisus într-un stup de albine şi a rămas uimat când l-a deschis | Portalul "Moldova Ortodoxă"

  6. Pingback: Albinele şi Icoanele | Blogul omului frumos

  7. Pingback: Sfântul Porfirie Kavsokalivitul povestind despre cum a îmblânzit doi papagali şi planul de a îmblânzi un vultur | Sfântul Munte Athos

  8. Pingback: Abejas griegas respetan imagen de la Virgen María y otros santos al construir su panal | | CualeselRollo

  9. Pingback: Foto: ALBINELE si ICOANELE. Iata cum albinele nu acopera cu ceara chipurile si trupurile Mantuitorului, Maicii Domnului sau ale Sfintilor | SACCSIV - blog ortodox

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.