Arhive blog

Sfântul Siluan Athonitul: Cum să păstrezi pacea sufletească în mijlocul smintelilor zilelor noastre?

Domnul ne iubeşte, şi deci putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu vrăjmaşul vântură sufletul ca pe o frunză uscată sau ca fumul.

Toţi voiesc să aibă pace, dar nu ştiu cum să o dobândească. Paisie cel Mare s-a mâniat, şi a rugat pe Domnul să-l izbăvească de mânie. Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Paisie, de voieşti a nu te mânia, atuncea nimica să doreşti, pre nimenea să urăşti şi să osândeşti, şi nu te vei mânia”. Aşa şi tot omul, dacă îşi va tăia voia înaintea lui Dumnezeu şi oamenilor, totdeauna va fi cu pace în suflet; dară cel ce iubeşte a face voia sa, niciodată va afla pacea. Sufletul ce s-a dăruit voii lui Dumnezeu uşor poartă toată durerea şi toată boala, căci şi în boală el se roagă şi vede pre Dumnezeu: „Doamne, Tu vezi boala mea; Tu ştii cât sunt eu de păcătos şi de neputincios, ajută mie să rabd şi să mulţumesc bunătăţii Tale”. Şi Domnul uşurează boala, şi sufletul simte ajutorul lui Dumnezeu, şi este vesel înaintea lui Dumnezeu şi mulţumitor.

Dacă te ajunge vreo nesosinţă, tu să gândeşti: „Domnul îmi vede inima, şi dacă îi este bineplăcut, bine îmi va fi şi mie, şi celorlalţi”, şi aşa sufletul tău pururea va fi în pace. Dar dacă cineva va cârti: „Asta nu-i aşa, aia nu-i bine”, niciodată nu va fi pace în suflet, măcar de ar şi posti şi mult s-ar ruga.

Apostolii erau întreg dăruiţi voii lui Dumnezeu; aşa se păstrează pacea. Tot aşa şi toţi marii oameni sfinţi au răbdat toate scârbele, încredinţându-se voii lui Dumnezeu.

Domnul ne iubeşte, şi deci putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu vrăjmaşul vântură sufletul ca pe o frunză uscată sau ca fumul.

Trebuie neclintit să ne amintim că vrăjmaşii înşişi au căzut din mândrie, şi că pe noi tot mereu încearcă să ne mâne pe aceeaşi cale, şi pe mulţi i-au înşelat. Dară Domnul au zis: „învăţaţi de la Mine blândeţea şi smerenia, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”.

„O, Milostiv Doamne, dăruieşte nouă pacea Ta, precum ai dat pacea Sfinţilor Apostoli: «Pacea Mea dau vouă».

Doamne, dă şi nouă a ne îndulci de pacea Ta. Sfinţii Apostoli au primit pacea Ta, şi asupra întregii lumi o au revărsat, şi mântuind norodul, nu-şi pierdeau pacea, şi întru dânşii ea nu se împuţina”.

Slavă Domnului şi milosârdiei Sale, căci El mult ne iubeşte şi ne dă pacea Sa şi harul Sfântului Duh.

Cum să păstrezi pacea sufletească în mijlocul smintelilor zilelor noastre?

Judecând după Scriptură şi după moravurile oamenilor de astăzi, noi trăim vremile de pe urmă, şi totuşi trebuie păstrată pacea sufletească, fără de care nu ne putem mântui, precum zicea marele rugător al pământului rusesc, Cuviosul Serafim. Câtă vreme trăia Cuviosul Serafim, pentru rugăciunile sale Domnul păzea Rusia; iar după dânsul s-a înălţat un alt stâlp ce ajungea de la pământ până la cer – Părintele Ioan din Kronstadt. Ne vom opri asupra lui: el este de-al vremilor noastre, şi l-am văzut rugându-se, pe când pe ceilalţi nu i-am văzut.

Ne amintim cum după Liturghie, când i-au adus calul şi trăsura şi el se aşeza în ea, norodul l-a împresurat, cerându-i binecuvântarea; şi într-o astfel de învălmăşeală sufletul îi era neîntrerupt în Dumnezeu, şi într-o astfel de gloată el nu se risipea şi nu îşi pierdea pacea sufletească. Cum ajungea el la aceasta? – iată întrebarea noastră.

Ajungea la aceasta şi nu se risipea pentru că iubea norodul şi nu înceta a se ruga pentru el Domnului:

„Doamne, dăruieşte pacea Ta lumii Tale”.

„Doamne, dăruieşte robilor Tăi Duhul Tău cel Sfânt, ca El să le încălzească inimile cu dragostea Ta, şi să-i povăţuiască întru tot adevărul şi binele”.

„Doamne, voiesc ca pacea Ta să fie întru tot norodul Tău, pre carele Tu ai iubit până în sfârşit, şi ai dat pre Fiul Tău cel Unul-Născut, spre a mântui lumea”.

„Doamne, dăruieşte lor harul Tău, ca în pace şi în iubire să Te cunoască şi să Te iubească, şi să zică asemenea Apostolilor pre Tabor: Bine este nouă, Doamne, a fi cu Tine”.

Astfel, neîncetat rugându-se pentru norod, el îşi păstra pacea sufletească; noi însă o pierdem, pentru că nu avem în noi dragoste către norod. Sfinţii Apostoli, şi toţi Sfinţii, doreau norodului mântuirea, şi petrecând în mijlocul oamenilor, înflăcărat se rugau pentru ei. Duhul Sfânt le dădea puterea a iubi norodul; şi noi, de nu ne vom iubi fratele, nu vom putea avea pacea.

Să cugete fieştecare la acestea.

Sursa: Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducerea Ierom, Rafail Noica, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 335-337.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Cap. XXXV: Despre credinţă [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Dreptul mucenic Iacov, care s-a nevoit în Dohiariu şi în Schitul Iviru, a fost binecuvântat cu harisma profeţiei şi alte daruri divine. El a predicat pocăinţa şi Evanghelia creştinilor înrobiţi, în timpul ocupaţiei turceşti. A început în Salonic şi a ajuns în Nafpaktos. După ce a fost capturat, a fost adus înaintea sultanului Salim, unde L-a mărturisit pe Hristos, Dumnezeu Adevărat. A fost condamnat şi spânzurat cu cei doi ucenici ai săi, diaconul Iacov şi monahul Dionisie.

chrismon

Dreptul mucenic Ghedeon Karakalinul a trăit în timpul ocupaţiei turceşti. Când era încă copil tânăr el a fost silit să-şi lepede credinţa sa. Mai târziu, a venit la Sfântul Munte şi a devenit monah. Cât a stat, el a dorit să aibă moarte de martir, aşa că a plecat spre Valestino şi Târnovo unde a mărturisit credinţa cu mult curaj şi râvnă. El a fost dezmembrat cu încetul şi, astfel, rugându-se, şi-a dat duhul său.

chrismon

Un tânăr cu o viaţă dezordonată i-a spus unui monah bătrân:
– Nu cred că există Dumnezeu!
– Vino lângă mine, a spus monahul. Nu ştii că greierul pe care-l auzi cântând acum vorbeşte despre Dumnezeu? Nu vezi blana pisicii mele cum este? Nici chiar regina Frederika n-a avut o haină ca aceasta.
Tânărul a fost mişcat de cuvintele părintelui. Greutatea necredinţei sale dispăru.

chrismon

Marele rugător şi pustnic isihast Calinic din Katunakia, în timpul răposării sale, după ce a petrecut o viaţă în nevoinţă şi sudoare, a spus:
– Îţi mulţumesc, Doamne, că, chiar dacă n-am făcut nimic în viaţă, mor ortodox.

chrismon

Odată, câţiva călugări au pus nişte afişe ce spuneau că regele Gheorghe al II-lea aparţinea unei loji masonice. Printre ei era şi ascetul Petru Hosiopetritul. Poliţia l-a prins şi l-a exilat la Spinaloga, unde a propovăduit prin exemplul său şi învăţături simple, care au folosit multe suflete.

chrismon

Un ascet spunea acestea:
Mulţi studenţi de la Universitate vin şi vizitează acest loc. Odată au venit zece şi mi-au cerut să fac o minune. Ei erau foarte insistenţi. Mă gândeam cum să pun înţelegere în capul acelor tineri. Aşa că le-am spus:
– Bine, staţi în rând ca să vă pot tăia capetele. Apoi voi face minunea: vă voi pune capetele la loc. Dar păstraţi distanţa între voi, pentru că există pericolul să se amestece capetele voastre cu trupurile. Sunteţi pregătiţi? Sunteţi nerăbdători să vedeţi minunea? Ei au reacţionat imediat:
– Nu, nu! Nu ne folosi pe noi, părinte! au spus toţi deodată.

chrismon

Era un duhovnic la Sfânta Ana, care se numea Nicandru. El mergea la toate slujbele, era blând şi plăcut ca duhovnic. Era mai ales cunoscut pentru că păstra vechile Tradiţii Ortodoxe ale schitului.

chrismon

Despre subiectul materialelor radioactive, un monah vârstnic spunea:
– Acum ştim şi despre radioactivitate. Ce pot să spun? Dacă otrava ar fi conţinută doar de un singur lucru, am putea spune: nu-l atinge. Acum ea este peste tot. Nu putem face nimic. Noi, cei de pe Sfântul Munte, întâi binecuvântăm totul cu semnul Sfintei Cruci şi apoi mâncăm. De ce să ne temem? Nu spune undeva Hristos că cei credincioşi, chiar de vor mânca ceva de moarte, nu vor fi vătămaţi? Nu vă îngrijoraţi. Oamenii din lume au pierdut înţelesul vieţii. Ei trebuie să-l găsească. Necredinţa e dăunătoare. De aici încep toate necazurile.

chrismon

Un părinte spunea:
– Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască şi să lupte în timpurile noastre.

chrismon

Enoh, un ascet român, a trăit într-o casă părăsită din Karyes. Autorităţile atonite l-au anunţat că trebuie să se mute în altă parte, deoarece era prea periculos să continue să trăiască în acel loc. Pentru o clipă, el a stat în faţa funcţionarului care adusese ordinul, gândindu-se adânc, apoi a spus într-un mod simplu:
– Eu sunt slujitorul lui Dumnezeu. Dacă El vrea ca această casă să se dărâme, aşa va fi. Dacă nu vrea, nu va fi aşa.
El nu s-a mutat şi nimic nu s-a întâmplat.
Într-un mod asemănător i-a răspuns şi diaconului Atanasie, când a fost la Salonic pentru un tratament medical, iar diaconul l-a găzduit în casa sa:
– Părinte, hai să ieşim din apartament.
– De ce? a întrebat el.
– Pentru că există pericolul ca această clădire să cadă şi să ne ucidă. Este cutremur.
– O, Enoh e slujitorul lui Dumnezeu! Dacă Dumnezeu vrea ca această casă să cadă, aşa va fi. Dacă nu, nu.
Şi el a stat acolo.
Diaconul Atanasie a spus că părintele Enoh a mers la Salonic în haine zdrenţuite. Hainele lui atârnau în dreapta şi-n stânga şi erau ţinute la un loc cu un ac de siguranţă. Era amuzant să-l vezi trecând străzile cu trafic.
– Hai, părinte, grăbeşte-te! strigau oamenii.
– De ce? întreba el. Lasă-i să aştepte un pic. Sunt bătrân şi nu pot fugi.
Şi el făcea semn cu mâna dreaptă să se oprească maşinile.
Doctorii din Salonic ne-au povestit mai târziu ce le-a spus lor:
– Ei (fraţii atoniţi) mi-au spus să fac operaţie, dar eu refuz, pentru că orice călugăr care e mai bătrân de 65 de ani nu supravieţuieşte unei operaţii, şi eu vreau să mor pe Munte, locul meu de pocăinţă. Dacă-mi puteţi da nişte medicamente, le voi lua, dar am aproape 80 de ani şi nu vreau să fiu operat departe de Muntele Athos. Eu vreau să mor în Grădina Maicii Domnului.

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu