A trecut la Domnul Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul. Să avem rugăciunea lui!

Astăzi, 10 martie 2023, la ora 13, a trecut la cele veșnice unul dintre cei mai iubiți părinți aghioriți, Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul, la vârsta de 97 de ani. Bunul Dumnezeu să-l ducă în cereștile Sale locașuri, la binemeritata odihnă.
Să avem parte de rugăciunile sale!

Rai bun, Cuvioase Părinte!

Părintele Iulian Lazăr de la Prodromu – câteva repere biografice

Ioan Lazăr, precum se numea mai înainte de a deveni ieromonahul Iulian, s-a născut la data de 8 ianuarie 1926, în localitatea Vorona, județul Botosani. Părinții săi, Ilie și Elisabeta, oameni simpli și credincioși nu l-au împiedicat pe tânărul Ioan să îmbrățișeze viața monahală. Astfel, în anul 1946, la numai 20 de ani, el va fi închinoviat la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț. În anul 1950, el va termina armata, lucru obligatoriu la acea vreme. Petrecând zece ani în rugăciune și ascultare, în anul 1956, Domnul l-a învrednicit de a fi hirotonit diacon, iar mai apoi, preot.

În anul 1977, împlinind vârsta de 50 de ani, părintele Iulian de la Sihăstria vine în Sfântul Munte Athos, loc unde va și rămâne până astăzi. Viețuind vreme de patru ani la Schitul Lacu, abia mai apoi, în anul 1981, el ajunge la Schitul Prodromu unde este pus duhovnic. Cât timp a fost în putere, Părintele Iulian a spovedit și îndrumat obștea schitului și pelerinii veniți din țară.

foto (sus) © George Crasnean / foto (jos) © pagina de facebook a Schitului Românesc Prodromu

Category Archives: Iulian (Lazăr) Prodromitul:
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/category/parinti-duhovnicesti/iulian-lazar-prodromitul/

Posted on 10 martie 2023, in Știri / Anunțuri, Iulian (Lazăr) Prodromitul, Schitul Prodromu and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. adriana tomoni

    Dumnezeu sa-l odihnească!Condoleanțe!Adriana Tomoni

    Trimis din Yahoo Mail pe Android

  2. Bunul Dumnezeu sa-l odihnească în pace!

  3. Dumnezeu sa l ierte și sa l odihnească în pace!

  4. Rai bun, Cuvioase Părinte Iulian Lazar de la Prodromu! Să avem parte de rugăciunile sale!

    Aurica

  5. Dumnezeu să-l odihnească. Rugati-vă pentru noi Părinte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: