VIDEO: Corul Byzantion – Matima „Hristos se naște”, de Balasie Iereul [31 min]

Dacă vreți să ascultați ceva incredibil de frumos, o compoziție bizantină de pe la 1660-1680. Traducătorul în româneşte al acestei minunate cântări este Schimonahul Nectarie Creţu (1805-1899), protopsalt al Muntelui Athos.
Interpretează Adrian Sîrbu (Corul Byzantion)

Mathimile erau compoziţii largi (papadice) care înlocuiau stihirile de la Slavă… Şi acum… la marile sărbători. Au fost la mare cinste pînă spre 1750-1760, după care, din lipsa de psalţi, au fost lăsate deoparte ca gen. Puţinele mathimi compuse după 1760 sînt de dimensiuni mult reduse faţă de această compoziţie de mai sus.

Balasie Preotul şi Nomofylaxul Patriarhiei de Constantinopol este foarte posibil să fi fost român de neam, fiindcă 1. este numit de către un contemporan român al său Bălaşu şi fiindcă 2. puţinele manuscrise autografe ale sale ce ni s-au păstrat dovedesc că greaca nu era limba lui nativă.

Bălaşu Preotul s-a făcut remarcat ca unul din cei mai prolifici compozitori de muzică bisericească pe la anii 1670-1680, pe vremea cînd polifonia şi corurile de muzică occidentală pe 3-4 voci erau considerate ceva cu totul abominabil şi străin Bisericii Ortodoxe, chiar şi în năpăstuita Rusie ţaristă.

Compoziţia de mai sus a fost transcrisă în actuala notaţie psaltică pe la anul 1830 de către Hurmuz Hartofylax şi tipărită în 1851. Schimonahul Nectarie Creţu (1805-1899), protopsalt al Muntelui Athos, a fost traducătorul în româneşte al acestei minunate creaţii dintr-o vreme la care nimeni nu se mai gîndeşte astăzi. (cuvânt al Monahului Filotheu Bălan).

Sfântul Ierarh Luca al Crimeei (11 iunie) – Slujba text și notație psaltică + două Paraclise

Doamne, ajută!
La linkurile de mai jos am încărcat Slujba Sfântului Ierarh Luca al Crimeei (11 iunie) în format PDF text, respectiv în notație psaltică și două Paraclise (se poate face și download). Să fie cu folos și să avem parte de rugăciunile Sfântului!

Slujba Sfântului Luca al Crimeei

Slujba Sfântului Luca al Crimeei (pe note)

Paraclisul Sfântului Luca al Crimeei

Marele Paraclis al Sfântului Luca al Crimeei dimpreună cu ceilalţi Sfinţi doctori fără-de-arginţi

Mulțumim traducătorului pentru îngăduința de a posta textul pe Blogul Sfântul Munte Athos.

 

Patru Cântări bizantine interpretate la un eveniment muzical în Athena, prilejuit de împlinirea a 170 de ani de la trecerea la cele veșnice a monahului Matei Vatopedinul (1774 – 1849), mare părinte athonit alcătuitor de cântări (10 decembrie 2019)

Stihira vecerniei la prăznuirea Sfinților Athoniți, pe glas 4 leghetos, cântată de Horodia Părinților Aghioriți, condusă de Gheronda Damaschin Neoskitiotul, la evenimentul muzical din data de 10 decembrie, din Athena, la 170 de ani de la trecerea la cele veșnice a monahului Matei Vatopedinul.

«Bucură-se Cerul și pământul…» Stihira Stihoavnei la Intrarea în Biserică a Preasfintei de-Dumnezeu-Născătoare, pe plagalul glasului 1, cântată de Horodia Părinților Aghioriți, condusă de Gheronda Damaschin Neoskitiotul, la evenimentul muzical din data de 10 decembrie, din Athena, la 170 de ani de la trecerea la cele veșnice a monahului Matei Vatopedinul.

«Nașterea Ta, Hristoase…» – Troparul Nașterii Mântuitorului și Slava de după Evanghelie «Astăzi toate…» , cântate de horodiile participante la evenimentul muzical din data de 10 decembrie, din Athena, la 170 de ani de la trecerea la cele veșnice a monahului Matei Vatopedinul.

«Ceata cuvioșilor părinți…» – Slava Laudelor la prăznuirea Cuvioșilor Părinți Athoniți, compoziție pe plagalul glasului 4, cântată de Horodia Părinților Aghioriți, condusă de Gheronda Damaschin Neoskitiotul, la evenimentul muzical din data de 10 decembrie, din Athena, la 170 de ani de la trecerea la cele veșnice a monahului Matei Vatopedinul.

Slava de la Polieleul „Cuvânt Bun”, de Theodor Fokaefs, plagalul glasului al IV-lea. Melos de pr. Damaschin Neoskitiotul împreună cu sinodia şi psalții de la Burazeri

Slavă la Polieleu ce se cântă la praznicele Maicii Domnului după „Cuvânt bun”, glas plagal IV, de Theodor Fokaeos. Cântă părintele Damaschin de la Chilia Sfinții Doctori fără-de-arginți, Nea Skiti cu sinodia împreună cu psalții de la Burazeri, la privegherea de la Mănăstirea Hilandar, în cinstea icoanei Preasfintei Născătoare-de-Dumnezeu ce se numește Triherousa (25 iulie, 2019). După tradiție, această Slavă se cântă în fața icoanei făcătoare de minuni.

Vezi și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Tricherusa” de la Hilandar

AUDIO: Grupul Nectarie Protopsaltul – Slujba Vecerniei Nefăcutei de Mână Icoane „Prodromița”

„Slujba Paraclisului nefăcutei de mână icoane PRODROMIȚA” – Cântări interpretate de grupul psaltic NECTARIE PROTOPSALTUL condus de Sabin Preda.

Slujba a fost alcătuită în grecește de Dr. Haralambos Busias, imnograful Patriarhiei Alexandriei, și a fost tradusă de diaconul Constantin-Cornel Coman, păstrându-se metrica originalului.

Achiziționați CD-ul de >> AICI <<

Protopsalții athoniți de la Nea Skiti (Noul Schit) invitați la Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași (27 septembrie – 1 octombrie 2017), ediția I

În perioada 27 septembrie – 1 octombrie 2017, Iașul își va da întâlnire cu unele dintre cele mai cunoscute coruri de muzică bizantină din țară și din străinătate, care vor susține concerte deosebite și momente liturgice.  Vino să asculți interpreți specializați pe diferite ramuri ale acestui gen muzical din Grecia, Muntele Athos, Liban, Serbia, Statele Unite ale Americii și România.

Părinții Protopsalți de la Nea Skiti împreună cu Părintele Damaschin – dirijor vin la Festival

Părintele Damaschin a intrat în monahism în 1984, iar începând cu 1996 este stareț al Chiliei „Sfinții Doctori fără de Arginți”, Nea Skiti. Principala ascultare pe care o urmează este cântul psaltic. Împreună cu monahul Teodosie și cu ceilalți monahi ai obștii, participă la slujbele de hram ale așezămintelor athonite, contribuind prin aceasta la păstrarea și promovarea valorilor muzicale și a ifosului athonit pe care le-au moștenit.

Iașiul – Capitala cântului bizantin

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași se anunță a fi cel mai mare eveniment din țară dedicat artei muzicale bizantine. Reunind la Iași cei mai renumiți interpreți, ediția I a Festivalului va transforma Iașul, pentru 5 zile într-o „capitală a cântului bizantin”.

Evenimentul, de înaltă ținută culturală, pregătește atât concerte deosebite, cât și momente liturgice, cu slujbe și privegheri săvârșite cât mai apropiat de modul în care acestea se desfășurau în vechiul Constantinopol, inima de odinioară a Ortodoxiei.

Pe site-ul oficial al festivalului http://www.ibmf.ro/ro găsiți informații despre Program și Invitați.

Urmăriți evenimentul pe Facebook

 

Muzica psaltică în Sfântul Munte astăzi

Fericitul întru adormire, Bătrânul Spiridon Aghiannanitul (1951-2015), monah în obștea Părintelui Gherasim Aghiannanitul ,,Imnograful”, într-un interviu acordat la Mănăstirea Vatopedi pentru pemptousia, vorbește despre muzica psaltică aghiorită în zilele noastre.

Sunt foarte bucuros să văd că muzica psaltică a înflorit iarăși la Sfântul Munte și și-a arătat deja roadele. Desigur, unele mănăstiri au încă modul lor propriu de cântare, dar cred că încet, încet și acestea se vor lăsa influențate de celelalte și își vor schimba abordarea și stilul de interpretare. Eu sunt foarte mulțumit de ceea ce se întâmplă astăzi, pentru că muzica este o parte a tradiției noastre, iar Sfântul Munte, ca păstrător al Tradiției, este dator să păstreze și să conserve muzica psaltică, singura muzică bisericească. Mă bucur că și aici, la noi, la mănăstire, muzica psaltică a înflorit în ultima perioadă. Acest lucru este extrem de important, este foarte important. Am văzut astăzi că părinții de la Mănăstirea Caracalu au arătat că au intrat în acest duh al muzicii psaltice, și noi, părinții de la Sfânta Ana, despre care ceilalți spun că ne pricepem cât de cât la muzică, ne putem declara mulțumiți de ceea ce auzim. Dar ei nu trebuie să rămână la acest nivel, ci să progreseze în continuare.

Atunci când mergi la priveghere, trebuie să simți că mergi să te rogi. Mergi la priveghere, nu la priveghi! Mie, personal, nu îmi place acest mod de asceză, când mergem la priveghere și stăm acolo până ne trece os prin os. Dacă există și o desfătare prin intermediul muzicii psaltice, nu este mai bine? Altfel, cum? Să stăm în strană moțăind în timp ce ascultăm o voce duioasă care cântă uniform, de la început până la sfârșit? Nu, trebuie să te bucuri că ești la priveghere, să înțelegi momentele slujbei, să înțelegi cuvintele și să te desfeți cu ceea ce auzi. Asta este părerea mea. Vreau ca celălalt, care ascultă, să simtă, prin intermediul muzicii, că participă la slujbă, că este prezent. De aceea, este foarte important, să nu se cânte foarte ,,argá” (pe larg). O cântare interpretată prea lent la o priveghere te ,,adoarme”. La o priveghere e nevoie de nervi de fier. Ei bine, la priveghere, cântarea trebuie să te trezească, nu să te adoarmă! O ,,injecție” bună la o priveghere este alegerea unui tempo mai grabnic de interpretare a cântărilor. Un ritm care să îți trezească interesul. Așa simt eu. Se spune că la privegheri,trebuie să cântăm ,,argá máthima” (cântări ,,pe larg”). Dar, cine este cel care a stabilit cât de repede sau ,,pe larg” trebuie să fie interpretată o cântare? Există undeva scris? Dintre teoriile muzicale mai vechi, există undeva scris? Știm cumva, cu precizie, cum se cânta un heruvic, de exemplu? NU știm! Din păcate, nu avem răspunsuri, nu avem ,,cheile” pentru a descifra toate aceste lucruri. Din păcate, dascălii din vechime au făcut acest mare ,,păcat”: au aruncat toate aceste chei în prăpastie, iar noi am rămas cu ceea ce ne-au lăsat. Am rămas cu multe întrebări la care nu vom afla niciodată răspunsul. Printre aceste nedumeriri se află și durata de timp în care se interpretează o cântare. Să vă dau acum un exemplu, în acest sens: problema heruvicului. Nu știu câți psalți au deschis vreodată Liturghierul, pentru a vedea rugăciunea pe care o citește preotul în timp ce la strană se cântă Heruvicul, și pentru a observa ce face preotul liturghisitor în acel moment. Din pasiune ,,nestăvilită” pentru muzică, cei mai mulți psalți încep heruvicul, dar într-un tempo foarte, foarte lent, astfel că Heruvicul va dura minute bune. În tot acest timp, preotul stă și așteaptă în altar. Preotul stă și așteaptă în altar terminarea Heruvicului (care câteodată, parcă nu se mai termină) sau trebuie să coincidă cântarea Heruvicului cu rugăciunea și cu cădirea în altar și în afara altarului? Sau, de ce trebuie să citească psaltul ,,Ca pre Împăratul”[i] și să nu îl cânte, așa cum era în vechime, și așa cum trebuie să fie? Dacă trebuia citit ,,Ca pre Împăratul”, nu ar mai fi fost scris pe note și ar fi rămas să fie citit. Însă, textul Heruviculu, întreg, este scris pe note, ceea ce înseamnă că trebuie cântat tot, nu așa cum se face acum, când se întârzie foarte mult cu prima parte a lui, iar când se ajunge la ,,Ca pre Împăratul tuturor primind” acesta se citește. Nu cumva trebuie să psalmodiem Heruvicul puțin mai repede? Nu este nevoie ca psaltul să-l ,,lungească” la nesfârșit fără să existe o nevoie liturgică în acest sens. Doar când există slujbă în sobor, ori slujbă arhierească, este nevoie ca Heruvicul să se cânte mai rar, pentru ca preoții să aibă timp să se pregătească, să treacă prin fața Sfintei Mese și apoi să iasă pentru Vohod.

În rest, atunci când slujește un singur preot, heruvicul trebuie să se cânte folosindu-se tempo-ul muzical potrivit, fără să se lungească inutil. În ultimii ani, la Sfântul Munte, la slujbele arhierești, se obișnuiește ca arhiereul să mai pomenească la Sfânta Proscomidie în timpul cântării Heruvicului. În acest caz se justifică cântarea unui Heruvic mare sau, cel puțin, interpretarea ,,argá” (pe larg) a heruvicului, pentru că, în acest fel se satisface o nevoie liturgică. De ce, așadar, să lungim inutil Heruvicul, atunci când slujește un singur preot? Poate că preotul respectiv slujește mai încet, este mai lent, mai domol. Dar, cât timp o să-i ia să citească rugăciunea Heruvicului și să cădească? Dacă nu există justificare liturgică, de ce să prelungim inutil cântarea Heruvicului? Și, de asemenea, de ce trebuie ca acolo, la ,,Treimi” [,,făcătoarei de viață Treimi”] să accentuăm, să strigăm, să prelungim silabele, ieșind, astfel, cu totul, din cadrul acela ,,tainic” al cântării? Pentru că spunem ,,cu taină închipuim”. Iar după aceea, așa cum am spus, în loc să cântăm, noi, astăzi, citim ,,Ca pre împăratul tuturor primind”. De ce să facem așa ceva, dacă în cărți scrie altceva? De ce le-au scris, nu ca să le cântăm? Dar, iarăși zic, că aceasta este părerea mea. Apoi, tot așa, când se cântă ,,Doamne strigat-am” ,,argá” se exagerează foarte mult, sunt mișcate candelabrele în biserică, cădirea se face foarte încet… Consider că toate aceste cântări ,,argá” sunt cântate prea ,,pe larg”…

Ce spune Sfântul Theodor Studitul? Cântarea trebuie să aibă muzicalitate, dulceață și iuțime. Acestea sunt caracteristicile cântării psaltice.

Problema interpretării muzicale este, într-adevăr, una foarte serioasă, dumneavoastră știți asta mai bine decât mine. Eu cred că ,,tradiția” ifosului se găsește în însăși interpretare. Aceasta este o chestiune foarte importantă. Dar, trebuie să știi și tu de ce aceeași cântare este interpretată de un psalt într-un fel, iar de altul, în alt fel. Trebuie să știi aceste lucruri. Pentru că, de exemplu, petasti are două-trei feluri de a-l interpreta. Iar oligonul, cu chendimele și psifistonul dedesubt are o interpretare specială. Pentru că nu cântăm doar notele scrise pe o foaie de hârtie, ci interpretăm ceea ce este dincolo de partitură. Aici, la Athos, cei mai mulți părinți țineau de o tradiție nescrisă a muzicii psaltice, mai mult decât de ceea ce este scris. Vedeau notele psaltice scrise, dar interpretau ,,tradițional”, așa cum învățaseră și ceilalți, care nu știau să citească note psaltice. ,,Anixandarele”, de exemplu, cum credeți că le zicem de zeci de ani de zile? Dacă mă pui să le cânt acum din carte n-o să pot, pentru că le-am învățat altfel și le spunem în alt fel, ,,tradițional” aici la Athos.

Dosítheos [Katunakiotul] a fost, într-adevăr, ceea ce numim un dascăl de psaltichie. Avea o voce remarcabilă, și a fost și ,,inventator”, fiindcă a inventat notația muzicală psaltică pentru orbi. Când am fost la el ca să mă cunoască m-a pus să cânt o idiomelă care se cântă în a patra Duminică a Marelui Post, seara. Este vorba de idiomela ,,Cel ce ai răsădit via”, glasul VII, varis. Vroia gheronda să vadă dacă execut corect o formulă… Da, îmi amintesc de el. Gheronda Dosítheos a făcut o lucrare foarte folositoare, a rescris mai multe cântări, mai simplu, pentru ca și copiii să se poată apropia mai ușor de muzica psaltică. Pentru mine, gheronda a făcut o treabă foarte bună. Acum, desigur, specialiștii vor analiza mai bine opera sa.

În mănăstiri, cel care știa mai bine muzică psaltică, îi învăța și pe ceilalți, și așa învățau unul de la celălalt. Învățau și din ,,practică”, la slujbele zilnice, la privegheri etc. Părinții au ținut cu strășnicie tradiția psaltică pe care au primit-o de la generația precedentă. Dar, chiar și între mănăstiri existau diferențe de tipic, iar acesta este un lucru bun. De exemplu, la Mănăstirea Dionisiu există o anumită tradiție psaltică. La fel și aici, la Vatoped. Nu exista uniformitate, din acest punct de vedere. Dacă a existat un oarecare specific al muzicii psaltice aghiorie, acest lucru, în mare parte s-a pierdut. Mai vedem acest specific la Dionisiu – unde s-a păstrat un al mod de interpretare a prosomiilor și a canoanelor – și la Vatoped. Cărțile de muzică psaltică au fost, poate, de ajutor, la Sfântul Munte. Ceea ce a stricat tradiția aghiorită a fost modul de interpretare. De exemplu, aici, când cântăm ,,Sfinte Dumnezeule”, prelungim puțin mai mult ultima silabă, pentru a lega ,,Dumnezeule” de ,,Sfinte Tare”, și, tot așa, ,,Tare” de ,,Fără de moarte”. Am observat că acum, în ultima perioadă, aghioriții au început să nu mai ,,lege” aceste cuvinte în cântare. S-a introdus, așadar, o tradiție nouă, care nu exista înainte. Din punct de vedere muzical, poate că este ,,corect” cum se cântă acum, dar nu mai este tradițional, aghioritic, așa cum cântau părinții în vechime și cum am apucat și noi. Pentru că, mai presus de notație, există și tradiția de interpretare, iar Sfântul Munte are propria sa tradiție în acest sens. De ce să se piardă această tradiție?

Am observat că, de-a lungul timpului, foarte mulți psalți și-au schimbat ,,stilul” și au adoptat formule melodice străine de muzica psaltică tradițională. Este cazul ,,marelui” Vasilikos, care, la Sfântul Toma – Goudí (Atena) cânta ca un caraghios. La un moment dat, în urma unei dispute cu un alt psalt, a plecat de acolo și a mers să cânte la Sfântul Gheorghe – Kipséli. Acolo, vrednicul de pomenire părintele Manolis Siniotákis i-a spus de la început: ,,Caraghioslâcurile pe care le făceai la Sfântul Toma trebuie să le uiți. Aici o să cânți cum cerem noi. Și ceea ce cerem noi de la tine este să cânți corect, să cânți cum se cântă”. Ei bine, cât a cântat acolo, Vasilikos a cântat așa cum trebuie. Era un altfel de psalt, un psalt așa cum trebuie să fie.

La fel și Harílaos, la începuturile sale era un dascăl exemplar. Ținea foarte mult la măsură, la timp. Apoi, odată cu trecerea timpului pot spune că s-a cam delăsat. Eu nu aș fi putut să fac niciodată așa. Dar, ce să facem, asta este…

Constantinopolitanii interpretau altfel partiturile, față de cei de la Patriarhia Ecumenică. Aveau mai multă libertate în exprimare, iar acest lucru se poate observa foarte ușor. Nu era o interpretare liberă, ci o libertate în interpretare. Atenție, e mare diferență!

Mă rog ca părinții de aici, de la Vatopedi, să păstreze și să transmită mai departe acest tezaur al Ortodoxiei, care este muzica psaltică, iar ei să ducă mai departe lucrarea lui Damian Vatopedinul, Marele Dascăl de psaltichie. Dacă vor reuși acest lucru, atunci muzica psaltică va avea foarte mult de câștigat și, atunci, sigur vor veni și din afara Sfântului Munte tineri, și nu numai, care să vrea să învețe muzică psaltică.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

[i] În cultul Bisericii Greciei, cântarea Heruvicului se face în felul următor: se cântă prima parte, ,,Noi, care, pre heruvimi cu taină închipuim, și făcătoarei de viață Treimi, întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească să o lepădăm. Ca pre Împăratul tuturor să-L primim.” La acest moment se întrerupe și se face Vohodul Mare, iar după intrarea preotului în altar se continuă cu ,,Pre Cel nevăzut, înconjurat, de cetele îngerești. Aliluia, aliluia, aliluia!