Arhive blog
Slava de la Polieleul „Cuvânt Bun”, de Theodor Fokaefs, plagalul glasului al IV-lea. Melos de pr. Damaschin Neoskitiotul împreună cu sinodia şi psalții de la Burazeri
Slavă la Polieleu ce se cântă la praznicele Maicii Domnului după „Cuvânt bun”, glas plagal IV, de Theodor Fokaeos. Cântă părintele Damaschin de la Chilia Sfinții Doctori fără-de-arginți, Nea Skiti cu sinodia împreună cu psalții de la Burazeri, la privegherea de la Mănăstirea Hilandar, în cinstea icoanei Preasfintei Născătoare-de-Dumnezeu ce se numește Triherousa (25 iulie, 2019). După tradiție, această Slavă se cântă în fața icoanei făcătoare de minuni.
Vezi și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Tricherusa” de la Hilandar
Chilia „Sfântul Nicolae” Burazeri văzută de Valer Bocan
Chilia „Sfântul Nicolae” – Burazeri este cea mai mare dintre așezămintele athonite cu statut de chilie din Sfântul Munte. Aflată în apropiere de capitala Karyes, pe drumul ce duce spre Mănăstirea Iviron, ea adăpostește în jur de 30 de monahi. Jurisdicțional, Chilia Burazeri aparține de Mănăstirea Hilandar. De altfel, tradiția spune că Sfântul Sava (Rastko) Nemanja ar fi întâiul ctitor al Chiliei.
Chilia Burazeri este un important centru de iconografie al Muntelui Athos. Celebra icoană Maica Domnului Stareța Muntelui Athos este pictată aici.
O vreme chilia a fost populată de ruși, de aici și arhitectura ce păstrează, ca și Schitul Sfântul Andrei – Serai, elementele picturii slave. Când s-a depopulat din cauza Revoluției bolșevice, a venit la Burazeri Bătrânul Arsenie Pustnicul (1886-1983), co-nevoitorul lui Gheron Iosif isihastul, împreună cu obștea sa. Aici se păstrează manșetele (mânecuțele) veștmintelor și toiagul arhieresc al Sfântului Nectarie al Eghinei pe care acesta le-a folosit în timpul vieții (v. foto).
Foto credit Valer Bocan, căruia îi mulțumim pentru îngăduința de a prelua fotografiile sale pe blogul nostru.