Arhive blog

Pelerinaj în Grecia (29 iulie – 7 august). Obiective principale: Eghina, Evvia, Milesi, Suroti, Meteora, Salonic, Areopag, Kato Xenia, Rila. [Îmbarcare din Moinești, Onești, Adjud, Focșani, Buzău, Urziceni, București, Giurgiu]. (grup de 8 pelerini)

– pelerinajul se adresează deopotrivă bărbaților și femeilor –

Obiective principale: Biserica Sfânta Teodora din Peloponez – Vasta / Milesi – Mănăstirea Schimbarea la Față (Sf. Porfirie) / Mănăstirea Sf. Arsenie Capadocianul – Suroti (Sf. Paisie) / Biserica Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – Tesalonic / Complexul Meteora /  Mănăstirea Bunavestire de la Nea Makri (Sf. Efrem cel Nou) / Mănăstirea „Sfânta Treime” – Eghina (Sf. Nectarie al Eghinei) / Biserica Sf. Ioan Rusul – Evia / Mănăstirea Kato Xenia (Brâul Maicii Domnului) / Mănăstirea Rila /

Duminică, 29 iulie 2018 (ziua 1): Moinești (12.00) – Onești – Adjud – Focșani – Rm. Sărat – Buzău – Urziceni – București (aprox. 17.00). Se rămâne peste noapte la Mănăstirea Cernica lângă București.

Luni, 30 iulie 2018 (ziua 2): Măn. Cernica – Giurgiu – Ruse – Sofia. Închinare în Biserica Sf. Sofia (o bijuterie bizantină, em­blemă a capitalei Bulgariei, care a dat şi numele oraşului, în sec. XIV. Este cea mai veche biserică ortodoxă din So­fia) și Catedrala Alexander Nevski (catedrala patriarhală a Bisericii Ortodoxe Bulgare, una dintre cele mai faimoase edificii din Sofia). Plecare spre Mănăstirea Rila (sec. X), central spiritual al Bulgariei. Închinare la odoarele mănăstirii (moaștele Sf. Ioan de Rila). Plecare spre Grecia. Tesalonic. Mănăstirea din Filiro (lângă Tesalonic) – (cazare).

Marți, 31 iulie 2018 (ziua 3): Filiro. Plecare spre Suroti. Mănăstirea Sf. Arsenie Capadocianul – Suroti (închinare la mormântul Părintelui Paisie Aghioritul și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul). Mănăstirea Sfântului Efrem Sirul cu moaştele (mâna) Sfântului Efrem Sirul și Paraclisele închinate Sfântului Luca doctorul și Sfintei Irina Hrisovalontou, Mănăstirea Sfântului Dionisie din Olimp. Plecare spre Mănăstirea KatoXenia (Cea Străină) Icoana Maicii Domnului atribuită Sfântului Apostol și Evanghelist Luca și Brâul Maicii Domnului (cazare).

Miercuri, 1 august 2018 (ziua 4): Mănăstirea KatoXenia. Traversare cu ferryboat-ul spre Evvia. Prokopi – Biserica Sfântul Ioan Rusul – închinare la moaștele Sfântului Ioan Rusul. Mănăstirea Cuviosul David – închinare la moaştele Sfântului Cuvios David şi la mormântul Cuviosului Iacov Ţalikis (cazare).

Joi, 2 august 2018 (ziua 5): Evvia. Plecare spre Nea Makri – Colina Neprihanitilor: Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou – Închinare la moaștele Sfântului Efrem Noul Mucenic. Plecare spre Ouropos – MilesiMănăstirea Schimbarea la Față – cu chilia Sfântului Cuvios Porfirie Kavsokalivitul. Plecare spre Atena. Vizitarea Catedralei Mitropolitane cu moaştele Cuv. Filoteia cu moaștele Sfintei Filofteia și mormântul Patriarhului Grigore al V-lea al Constantinopolului și Areopagul – locul unde a predicat Sfântul Apostol Pavel. Deplasare către Corint. Închinare la Mănăstirea Loutraki (adăposteşte moaştele Sf. Patapie şi capul Sf. Mc. Ipomoni) (cazare).

Vineri, 3 august 2018 (ziua 6): Corint. Plecare spre Malevi : Mănăstirea Maicii Domnului, cu Icoana Adormirii Maicii Domnului – izvorâtoare de mir. Apoi se va continua drumul spre Vasta – Peloponez. Închinare la Biserica Sfânta Teodora din Peloponez – Vasta – pe acoperișul bisericii de doar 10 cm se află 17 copaci uriași crescuți în mod minunat, fără a avea rădăcinile înfipte în pământ, ci “difuzate”, în fire subțiri, prin tot corpul bisericuței, întreaga construcție fiind de fapt un corp viu. La baza bisericii curge un izvor limpede, cu apă tămăduitoare! Panaghia Malevi (cazare).

Sâmbătă, 4 august 2018 (ziua 7): Malevi. Plecare spre Pireas. Traversare cu feribotul din portul Pireas în Eghina. Mănăstirea Sfânta Treime închinare la moaștele Sfântului Nectarie, la mormântul și chilia sa și Mănăstirea Sfânta Ecaterina – închinare la moaștele Sfintei Ecaterina și la Icoana Sfântului Spiridon. Mănăstirea Sfânta Treime – Eghina (cazare).

Duminică, 5 august 2018 (ziua 8): Eghina. Traversare cu feribotul in Pireas. Plecare spre Kalambaka / Complexul monahal Meteora. Priveghere la Mănăstirea Marele Meteor pentru hramul Schimbării la Față. Kalambaka (cazare).

Luni, 6 august 2018 (ziua 9): Meteora. Participare la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfânta Varvara (Rousanou) și a încă una sau două mănăstiri din Complexul Meteora. Plecare spre TesalonicBiserica Sfântul M. Mc. Dimitrie – închinare la moaștele Sfântului Dimitrie – Izvorâtorul de mir, ale Sfintei Anisia și ale Sfântului Grigore Heraclitul, Catedrala Mitropolitană – cu moaștele Sfântului Grigorie Palama, Catedrala Sfânta Sofia – cu moaştele Sfântului Vasile cel Nou, Mănăstirea Sfânta Teodora – cu moaștele Sfintei Teodora şi ale Cuviosului David.
Plecare spre România.

Marți, 7 august 2018 (ziua 10): Giurgiu – București – Urziceni – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Monești (în dimineața zilei, în funcție de trafic și formalitățile vamale).

Preţ: 330 euro

Locuri disponibile: 4 (patru)

Preţul include: Transport cu microbuz (8+1), şofer / ghid, cazări, transport ferryboat, intrările la Meteore (3 euro/mănăstire), taxe parcare.

Preţul nu include: masa (în unele zile se poate lua la mănăstire), asigurare medicală (opţională).

Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail: pridvor@yahoo.com

 

Reclame

Audio Ortodoxia, aplicație disponibilă pe telefoane și tablete Android

Vă invităm să audiați peste 71 de ore de învățături duhovnicești, adevărate comori pentru creștinul ortodox!

Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.audioortodoxia

– Sfânta Evanghelie – rostită de Pr. Mircea Stoleriu
– Noul Testament – rostit de Ierom. Ștefan Nuțescu
– Psaltirea – rostită de Pr. Mircea Stoleriu
– Biblia povestită copiilor – rostită de Ierom. Ștefan Nuțescu
– File de pateric – rostite de Pr. Mircea Stoleriu
– Lumină lină (catehism ortodox) – rostite de Pr. Mircea Stoleriu
– Sfântul Nectarie (viața, minuni și învățături) – rostite de Ierom. Ștefan Nuțescu
– Pravila zilnică a creștinului – rostită de Ierom. Ștefan Nuțescu
– Sinaxar audio – rostit de Pr. Adrian Mazilița (sinaxar.ro)

În curând:
– Acatiste
– Pilde și povestiri pentru copii

Aplicația a fost realizată cu binecuvântarea Ierom. Ștefan Nuțescu de la Chilia Bunavestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, la inițiativa părintelui Valeriu Botezatu din Sydney, Australia și cu sprijinul generos al Părintelui Mircea Stoleriu, preot paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, cartierul Galata, Iași.

Precizare:

Aplicația are suport pentru Android Auto (pentru vehiculele echipate cu sistem multimedia) și necesită acces la Internet pentru redarea conținutului audio (face streaming, nu stochează local). Consumă date mai puțin decât YouTube, căci sunt doar audio.

S-ar putea să te intereseze și

Povățuiri din Sfântul Munte: Bătrânul Simeon de la Xenofont (1893-1984)

Harul lui Dumnezeu mi-a povăţuit pentru a doua oară paşii la Sfânta Mănăstire Xenofont în primăvara lui 1981. Acolo am aflat de la părinţii mai tineri că se afla la ei în mănăstire un Bătrân plin de sfinţenie, cu ochii cei trupeşti orbi, dar cu cei sufleteşti văzători. Am cerut îngăduinţa să-l vizitez, pentru că eram sigur că, în curând, sufletul lui va pleca la cereştile locaşuri. Şi, în plus, eram şi eu stăpânit de o oarecare nelucrare şi akidie.

După salutarea aghioritică ce ne-am adresat-o, am intrat în chilioara lui smerită şi foarte curată şi l-am găsit aşezat în scaunul său. Îl descriu aşa cum l-am văzut: la înfăţişare era ca un copil mic, era cu totul alb şi strălucitor la faţă, având înfăţişarea unui sfânt din icoană. Ochii lui mici, deşi nu vedeau, străluceau de o curăţie lăuntrică, în timp ce batista lui era îmbibată de lacrimi. Erau lacrimile iubirii pentru Mirele sufletului său, Hristos. La fiecare întrebare de-a mea dădea răspunsuri cu smerenie, fără să se grăbească, numai atunci când era sigur că răspunsul era corect.

 Ca de obicei, m-am interesat să aflu câteva elemente biografice de la părintele Simeon, ca un fel de latură omenească a cunoştinţei noastre, şi apoi am început să-i pun întrebări legate de vieţuirea noastră monahală, întrebări care ne frământă mai ales pe noi, monahii cei tineri.

– De unde sunteţi de loc, părinte, şi cum aţi devenit monah?

– M-am născut în Kephalonia, în 1893. Părinţii mei, Gherasim şi Penelopa, erau creştini cucernici şi de la o mică vârstă m-au povăţuit să urmez drumul lui Dumnezeu. Din botez mă numeam Spiridon. Părinţii mei s-au mutat după un timp în Patra, unde şi eu am crescut şi am mers la şcoală. Când eram la vârsta potrivită, am făcut şi armata. Am fost în armată în vremea Primului Război Mondial la Tesalonic. Acolo am stat ca soldat vreme de zece ani. Tot la Tesalonic am terminat şi gimnaziul. Când m-am întors la mine acasă, m-am căsătorit şi am avut un băiat. Dar pentru că judecăţile lui Dumnezeu sunt adânci şi necunoscute nouă, copilul mi-a murit la vârsta de 20 de ani. După un an, de-a dreptul pe neaşteptate, a murit şi soţia mea, urmând calea copilului nostru. De atunci am rămas cu totul singur în lume, foarte îndurerat după încercările familiale pe care Dumnezeu a îngăduit să le am în viaţa mea. Din pricina întristării mele şi ca să uit puţin de moartea celor dragi ai mei, am plecat să lucrez pe vapoare. Aşa am lucrat ca marinar vreme de mulţi ani. Am obosit, mi-am dorit atunci şi eu puţină linişte pentru rugăciune şi adunare a gândurilor. Unii dintre prieteni mi-au vorbit despre faptul că ei lucraseră un timp la Sfântul Munte pe la mănăstiri, şi aşa m-am hotărât să vin şi eu ca lucrător la Muntele Athos.

La început am mers la Sfânta Mănăstire Vatopedi. Pe atunci avea şaptezeci de părinţi. M-au rânduit ca lucrător la grădini. Mănăstirea însă era idioritmică şi, de aceea, am plecat şi m-am angajat la metocul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Pavel, metoc numit Monoxiliti, şi care este imediat după intrarea noastră în Sfântul Munte, cum vii dinspre Dafni.

După aceea, am lucrat la mănăstirea Constamonitu, în timpul egumeniei arhimandritului Filaret, şi apoi m-am stabilit definitiv la mănăstirea Xenofont. Aici, pentru mulţi ani, am lucrat ca mirean şi abia la vârsta de 55 de ani m-am hotărât să îmbrac haina călugărească.

– Ce aveţi să-mi spuneţi despre viaţa dumneavoastră monahală, părinte Simeon?

– După cum fiecare monah este mângâiat de Duhul Sfânt, tot aşa şi eu simt mereu harul lui Dumnezeu în inima mea. Mai ales îl simt atunci când fac rugăciunea cu şiragul de metanii în chilie la mine. Ca să înveţi să te rogi, trebuie să nu judeci pe nimeni şi să-ţi concentrezi mintea atunci când ea vrea să se împrăştie în cele din afară. De asemenea, orice bine ai face, să nu-l spui altuia şi oricâte lucruri ai împlini, oricât ar fi de mari, să le ţii ascunse, pentru că nu le-ai făcut cu propriile tale puteri. Iubitorul de oameni Domnul nostru, Care s-a jertfit pentru noi, este aproape de noi şi ne întăreşte în fiecare luptă şi nevoinţă de-a noastră. Lui trebuie să-I mulţumim mai întâi, să-L slăvim şi să I ne rugăm şi să fim atenţi să nu-L întristăm. Prezenţa lui Dumnezeu în inima noastră o simţim mai cu seamă după rugăciunea minţii şi a inimii. Rugăciunea inimii este cu adevărat curată, liberă de gânduri şi simţiri păcătoase. Din această rugăciune izvorăşte înlăuntrul nostru dragostea de Dumnezeu.

– Ce sfinţi cinstiţi mai mult şi de ce?

– Întâi şi întâi o cinstesc pe Preasfânta noastră Stăpână, de Dumnezeu Născătoarea, apoi pe Sfântul Spiridon şi pe păzitorii mănăstirii noastre, Sfinţii Mari Mucenici Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Gheorghe Purtătorul de biruinţă. Dar Maicii Domnului nu pot să-i aduc nici cea mai mică răsplătire pentru darurile pe care mi le-a făcut şi pentru că acum câţiva ani m-a vindecat de o umflătură apărută pe abdomen. Îmi amintesc că pe atunci lucram la grădina mănăstirii şi, din pricina oboselii, abdomenul a început să se umfle. Îndată m-am întins pe pat şi m-am rugat Maicii Domnului. Într-o după-amiază s-a deschis uşa chiliei mele. N-am auzit de afară spunându-se obişnuita salutare călugărească: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne”, ca să răspund eu dinăuntru cu „Amin”, şi astfel să fi pătruns înăuntru vizitatorul. Aşadar, eram curios cine va fi fiind vizitatorul care a intrat înăuntru fără să bată la uşă. Deschid ochii şi o văd intrând înăuntru pe Stăpâna noastră, al cărei chip strălucea precum soarele. A stat deasupra patului meu. Mi-a făcut o profundă impresie faptul că plutea oarecum prin aer, nu atingea podeaua şi mă privea direct în ochi. Eu, de frică, am început să tremur şi nu am spus nimic. Ea a făcut cruce pe locul unde mă durea, m-a binecuvântat şi a dispărut prin tavan. Da, îţi spun adevărul, părinte Damaschin, am văzut că s-a deschis tavanul şi a plecat pe acolo.

Altă dată, pe când eram de 55-60 de ani, aveam o mare mare nedumerire: voiam să aflu cum este Hristos. Mă rugam neîncetat, dar niciodată nu L-am văzut cu ochii pentru a spune cum este. Este oare El un om asemenea mie? Astfel adesea Îl întrebam pe Hristos cu gândul meu: „Cum eşti, Hristoase al meu? Ai gură, mâini, ochi, picioare, umbli ca şi noi? Acum, că te afli în ceruri şi poţi să vii când te chem, cum eşti? Cum poţi să fii în acelaşi timp şi acolo, şi aici?”.

Odată, într-o noapte, înainte de a bate clopotul pentru slujba de Miezonoptică, de Utrenie şi de Sfânta Liturghie, am auzit două-trei bătăi în uşa chiliei mele. M-am ridicat, am deschis, şi ce crezi că văd în faţa mea? Era un arhiereu, tânăr ca vârstă, cu părul negru, îmbrăcat cu veşminte arhiereşti aurite şi cu alte culori. Faţa lui era scăldată într-o lumină mai presus de lume şi mai presus de fire. L-am văzut, şi în clipa aceea mi-am pierdut lumina ochilor din pricina strălucirii feţei lui. Am făcut doi-trei paşi înapoi înspăimântat şi murmurând: „Doamne miluieşte!”. Mi-am făcut semnul Sfintei Cruci şi l-am întrebat:

– Cine eşti, omule? Cum ai venit la ora asta la mine la chilie? Nu prea semeni cu oamenii obişnuiţi! Ce fel de episcop vei fi fiind? Care-ţi este numele?

– Eu sunt Cel pe care ai dorit să-L cunoşti! Te voi vizita a doua şi ultima oară la sfârşitul vieţii tale, ca să te iau lângă Mine.

După aceste cuvinte, S-a făcut nevăzut dinaintea mea. Mi-am dat seama că El era Stăpânul Hristos, a cărui înfăţişare omenească doream în ultima vreme să o cunosc. După plecarea Lui, inima mi s-a umplut de o nedescrisă bucurie şi dulceaţă. L-am slăvit şi I-am mulţumit pentru această mare vizită a Lui la mine, păcătosul şi destrăbălatul.

– Părinte Simeon, aţi auzit ceva mai deosebit din viaţa părinţilor care s-au nevoit aici, în mănăstirea dumneavoastră?

– Da, am avut mai demult pe părintele Timotei, care stătea în chilia de alături. Era un mare nevoitor. În timpul verii dormea afară, în curte, pe pavaj. Într-o seară, am auzit psalmodii în chilia lui. Se săvârşea Sfânta Liturghie, pentru că ceea ce auzeam erau cântări de la Liturghie. M-am temut şi nu m-am dus să văd ce se întâmplă. M-am dus însă dimineaţa la egumen şi i-am relatat întâmplarea. Acesta s-a gândit să-l împărtăşească pe Bătrânul Timotei, care suferea de mai mulţi ani şi era ţintuit la pat în ultima vreme. M-am dus, aşadar, ca să-l înştiinţez pe Bătrân că va veni preotul cu Sfânta Împărtăşanie şi să fie pregătit să se împărtăşească. El mi-a răspuns: „Pentru Sfânta Împărtăşanie sunt în regulă, nu mai faceţi nimic, rugaţi-vă numai ca să se facă voia lui Dumnezeu. Aseară îngerii au săvârşit dumnezeiasca Liturghie la mine în chilie şi unul dintre ei, cu linguriţa, mi-a dat Trupul şi Sângele lui Hristos, şi m-am împărtăşit.”

Nu a trecut multă vreme şi părintele Timotei a plecat la oştile cereşti, ca să-L slăvească împreună cu ele pe Dumnezeu.

Altă dată, un monah mi-a rânduit să schimb chilia şi să o iau pe cea din faţa mea. În acea seară, am încercat să o deschid, ca să văd dacă îmi place noua chilie. Am auzit dinăuntru însă cântări ca şi cele pe care le săvârşim în biserică. Am tot încercat să deschid uşa, dar era cu neputinţă. De atunci, această chilie rămâne încă închisă.

– Cum să ne curăţim, părinte, de gândurile cele rele?

– Prin răbdare şi cu rugăciune. Eu mult m-am nevoit şi am obosit în această luptă, şi abia la vârsta de 65 de ani am încetat să mai am orice fel de gânduri şi de împotriviri sataniceşti. Acum sunt cu desăvârşire liber, mort faţă de cugetul cel trupesc şi curat pe dinăuntru. Nădăjduiesc că mă voi mântui, deoarece m-am curăţit şi-L văd pe Dumnezeu cu ochii sufletului meu.

– Cum se simte cel care este aproape de Dumnezeu?

– Simte de parcă ar fi înlăuntrul raiului şi, în acelaşi timp, că este un nimic înaintea ochilor lui Dumnezeu.

– Care este cea mai mare virtute?

– Iubirea, iubirea, iubirea…Să găsim modalităţi pentru a face bine celorlalţi oameni.

Când i-am spus Bătrânului despre un oarecare creştin pe care îl cunoşteam, pe nume Athanasie, că are probleme în familie, mi-a răspuns hotărât: „Acum o să fac tot canonul meu pentru acest om!”. Adică, a făcut în acea zi doisprezece şiraguri de metanii cu rugăciunea lui Iisus pentru problemele lui Athanasie.

Părintele Simeon dădea mare importanţă tăcerii, despre care mi-a spus:

– Toate le păzeşte tăcerea. Ea păstrează harul dumnezeiesc înlăuntrul nostru nescăzut. Ea uşurează lucrarea rugăciunii. Tăcerea ajută la urmărirea cu strânsoare a gândurilor, ne deschide cerurile şi ne descoperă tainele cele cereşti.

Părintele Simeon se ferea de orice întâlniri şi convorbiri şi celor care îl salutau le răspundea şi el din adâncul inimii. Faima virtuţii lui se întinsese în toată mănăstirea şi chiar în tot Sfântul Munte, şi chiar mulţi dintre mirenii din afara Athonului auziseră de el şi îl cercetau pentru a primi sfat. Bătrânul Simeon, deşi nu alunga pe nimeni, i-a spus odată monahului care îl slujea: „Ce vrei cu ei, măi frate, de îi tot aduci la mine? Ce să vadă la mine şi ce am eu să le spun?”. Îndată însă şi-a luat metaniile şi a început să se roage pentru toţi cei care veneau la el, zi şi noapte. Ca sfat, le spunea puţine cuvinte, dar din experienţă şi legate doar de lucrurile de care îl întrebau. Se ferea cu desăvârşire să deschidă convorbiri cu mirenii în afara problemelor pe care le aveau aceştia, deoarece iubea tăcerea şi rugăciunea inimii.

Odată, egumenul mănăstirii, părintele Alexie, a avut nevoie de ajutor în rugăciune pentru o anumită problemă. I-a spus părintelui Simeon să facă rugăciune. Acesta a făcut ascultare şi s-a jertfit pentru ascultare şi pentru dragostea faţă de Stareţul lui, astfel încât s-a rugat întreaga noapte. A făcut mai bine de trei sute de şiraguri de metanii, iar bucuria cea mai mare a fost că rezultatul problemei care-l frământa pe egumen a fost pozitiv.

– Părinte Simeon, acum la bătrâneţe, vă rugaţi mult?

– Mă rog neîncetat, copilul meu. Am făcut şi metanii, dar acum, fiindcă am 89 de ani şi sunt bolnav, atunci când încerc să mai fac, mă prăbuşesc pe jos. Totuşi, în loc de metanii, fac 12 komboschinii. Şiragul de metanii este pentru chilie, în timp ce pentru biserică sunt slujbele.

Iubea foarte mult slujbele bisericeşti, pentru că simţea că este un trup cu toţi ceilalţi care se roagă înaintea Mai-marelui păstorilor, Hristos. Odată, medicul de la Nea Skiti, părintele Democrit, i-a interzis pentru o săptămână să mai meargă la biserică. Iar el i-a răspuns îndurerat: „Ce spui, frate, să nu mai merg eu acuma la biserică?”. Intra la biserică primul şi ieşea ultimul. Se închina la toate icoanele la care ajungea, umblând cu mersul său bătrânesc. Pe egumen îl iubea foarte mult. Avea multă evlavie şi cinstire faţă de el şi îi punea metanie până la pământ. Uneori atât de adâncă era metania, încât cădea în faţa acestuia din cauza neputinţei şi a bătrâneţii. Nu era deloc întristat pentru faptul că nu vedea. Singura lui grijă era rugăciunea, fără să murmure pentru nici o problemă.

– Părinte Simeon, mergeţi şi acum la privegheri?

– Sigur că merg! Obosesc uneori însă şi de aceea mi se întâmplă să nu mai ştiu unde ne aflăm cu slujba. Când mă întorc la chilie de la priveghere aud în jurul meu cântări minunate. Când mă întind, aud în urechi cântările pe care le auzisem la slujbă, dar cântate cu nişte glasuri mult mai dulci.

– Părinte, vă temeţi de moarte?

– Nu mă tem de moarte, ci o aştept cu bucurie, pentru că m-am curăţit pe dinăuntru. Nu mai am război duhovnicesc din nici o parte, nici pentru mâncare, nici pentru somn, nici pentru nimic dintre cele pământeşti. Am o pace adâncă în inimă şi doar rugăciunea o iubesc şi o spun fără de încetare.

– Când ceilalţi oameni ne judecă şi ne dispreţuiesc pe nedrept, ce trebuie să facem noi?

– Să facem rugăciune pentru ei cu komboschinii(şiragul de metanii) şi ceea ce am mai zis înainte, adică să găsim modalităţi de a ne arăta dragostea faţă de ei.

– Cum putem să-i ajutăm pe fraţii mireni care vin la mănăstire?

– Să le vorbim cu cuviinţă şi cu bunătate. Purtarea bădărănoasă care se cam vede, din păcate, pe la unii monahi nu duce niciodată la rezultatul dorit. Să-i ajutăm şi material cu binecuvântarea Stareţului, mai ales pe cei care au absolută nevoie.

Mi-a povestit cu bucurie că l-a cunoscut pe vremuri pe Sfântul Nectarie de la care a şi primit binecuvântare. Pe când Sfântul se afla internat la spital, în Patra, a venit un grup de soldaţi care se întorceau de pe front şi doreau să-l viziteze. Din pricina numărului mare al soldaţilor, medicii nu i-au lăsat să intre în salon. O soră medicală a deschis numai uşa salonului şi le-a spus: „Uitaţi-vă, acesta este Nectarie, episcopul din Eghina!”. Părintele Simeon însă, tânăr pe atunci, s-a căţărat pe fereastră şi a intrat înăuntru. A luat binecuvântarea Preasfinţitului Nectarie, i-a sărutat mâna şi iarăşi a ieşit, fără ca cineva să-i facă observaţie.

Preabunul Dumnezeu l-a împodobit pe Bătrânul Simeon în ultimii ani ai vieţii sale şi cu harisma înainte-vederii. M-am încredinţat eu însumi de aceasta de multe ori. Voi relata aici numai două întâmplări. Un frate din mănăstirea Xenofont avea gânduri şi se duse să se spovedească egumenului Alexie. Acesta l-a sfătuit potrivit cu nevoile duhovniceşti pe care fratele le avea. După aceea, respectivul monah, din pricina necredinţei pe care o avea faţă de cuvântul egumenului, s-a dus şi la Bătrânul Simeon, fără să-i spună că se spovedise pentru aceleaşi gânduri şi aceeaşi problemă şi Stareţului. Părintele Simeon i-a spus cuvânt cu cuvânt ceea ce cu puţin înainte egumenul Alexie îi spusese. Fratele respectiv s-a convins atunci de adevărul cuvintelor Stareţului pe de o parte, iar pe de altă parte de harisma Bătrânului Simeon. Altă dată, un arhimandrit care trăia în lume a dorit să se închinovieze la mănăstirea Xenofont. A aflat de virtutea Bătrânului Simeon şi s-a dus să îi ceară sfatul. Bătrânul Simeon i-a spus: „Să nu vii, pentru că eşti bolnav şi în curând vei pleca.” Într-adevăr, după puţin timp, arhimandritul acela a adormit în Domnul.

La bătrâneţe, Dumnezeu Se face descoperit oamenilor mai cu seamă prin mijlocirea bolilor. Bătrânul Simeon, în afară de cataractă, pe care o avea de mai mulţi ani, suferea şi de hernie şi de astenie nervoasă. Aştepta însă cu multă bucurie moartea. Adesea o chema pe Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea, în ale cărei făgăduinţe pentru monahii aghioriţi nădăjduia cu statornicie. Se împărtăşea adesea, cerea iertare de la toţi părinţii.

Ca un vultur cu aripi întinse a zburat din această viaţă la cea cerească în 12 noiembrie 1993, adăugându-se corurilor cuvioşilor părinţi ai Athonului.

Veşnică să-ţi fie pomenirea, Preacuvioase Părinte Simeon! S-avem parte de binecuvântarea ta! Amin.

Sursa: Monah Damaschin Grigoriatul, „Povățuiri din Sfântul Munte. Convorbiri cu părinți athoniți contemporani”, pp. 59-68, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2009. / Foto din arhiva blogului

Mulțumim Părintelui Ierom. Agapie Corbu (Editura Sfântul Nectarie) pentru îngăduința de prelua textul pe Blogul Sfântul Munte Athos.

Sfântul Nectarie al Eghinei şi Gheronda Daniil Katunakiotul – vieţi simultane

batranul-daniil-katunakiotul-si-sfantul-nectarie-al-eghinei

Înfăţişând în paralel aceste două mari chipuri de cuvioşi ai veacului nostru, pe Sfântul Nectarie al Eghinei (1846-1920) şi pe Bătrânul Daniil Katounakiotul, ctitorul Chiliei Daniileilor (1846-1929), vedem multe asemănări între vieţile şi lucrările lor, desigur, păstrând deosebirile dintre ei şi particularităţile harismelor cu care i-a înzestrat Harul lui Dumnezeu pe fiecare.

S-au născut amândoi în acelaşi an, 1846. Patriile amândurora sunt binecuvântate locuri din Răsăritul Ortodox: Silivria Traciei pentru Sfântul Nectarie, şi vestita Smirnă, mitropolia istorică din Asia Mică, pentru Stareţul Daniil. Amândoi erau fiii unor familii cu mulţi copii. S-au bucurat de o educaţie vastă şi au studiat neobosit toată viaţa lor. Licenţiat al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena, Sfântul Nectarie, şi eminent absolvent al vestitei Şcoli Evanghelice din Smirna, Stareţul Daniil. Amândoi s-au îndreptat către monahism şi nevoinţă. La vârsta de 30 de ani, Sfântul Nectarie este tuns în monahism (1876) în Néa Moní din Híos, iar Stareţul Daniil, în Sfânta Mănăstire a Sfântului Panteleímon din Sfântul Munte la vârsta de aproape 20 de ani (1866).

Sfântul Nectarie nutrea o mare dragoste pentru Sfântul Munte. Acest lucru se vădeşte şi din scrisoarea lui către Stareţul Daniil prin care îşi anunţă intenţia de a cumpăra o chilie în Sfântul Munte, ca să îi instaleze acolo pentru început pe fiii lui duhovniceşti care doreau să se facă monahi şi apoi, după ce se va fi eliberat de grijile pentru mănăstirea din Eghina, să se mute şi el în Sfântul Munte şi să rămână o vreme acolo „pentru odihnă duhovnicească”. Acestea le scria la anul 1913. Cu 15 ani mai devreme, în 1898, vizitase pentru prima şi singura dată Sfântul Munte. Primul scrie Stareţul Daniil, adresându-se cu reţinere şi în acelaşi timp cu respect Mitropolitului Pentapolei, în luna martie a anului 1903. În hotărârea lui de a scrie Sfântului Nectarie a fost încurajat de Alexandru Moraitídis, un cunoscut comun al amândurora, care l-a încredinţat pe Stareţul Daniil că se bucură de o simpatie deosebită din partea Mitropolitului Pentapolei. Sfântul Nectarie a răspuns îndată, în aceeaşi lună, martie 1903, printr-o minunată scrisoare, cu un text foarte duhovnicesc şi foarte înţelept, în care scrie pe larg că încercările şi mâhnirile ne vin din dragostea lui Dumnezeu şi îl ajută pe om să ajungă în mai multă siguranţă la desăvârşirea duhovnicească.

A trecut apoi o perioadă de timp în care nu au mai corespondat. Începutul l-a făcut iarăşi Stareţul Daniil, care în decembrie 1907, îi scrie Sfântului Nectarie, cerându-i să îi trimită cărţile sale şi îl felicită pentru întemeierea Sfântului „Laborator [duhovnicesc]”, adică a Sfintei Mănăstiri de maici a Sfintei Treimi din Έghina. Această scrisoare a Stareţului Daniil nu se păstrează. Aflăm despre conţinutul acesteia din a doua scrisoare a Sfântului Nectarie trimisă Stareţului Daniil în ianuarie 1908. În această scrisoare, Sfântul Nectarie îl roagă pe Gheronda Daniil să le ajute duhovniceşte pe monahiile Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi şi să le scrie învăţături duhovniceşti pentru viaţa monahală. În acelaşi an, în iulie 1908, Gheronda Daniil trimite într-adevăr, adresându-se maicii stareţe Xenia şi obştii, cuvântul de învăţătură cerut. Îndată după primirea scrierii ascetice a lui Gheronda Daniil, Sfântul Nectarie a răspuns aducându-i mulţumiri. Nu se păstrează în întregime această scrisoare.

Următorul schimb de scrisori dintre ei are loc câţiva ani mai târziu, în august 1913. Iniţiativa o are de data aceasta Sfântul Nectarie care luând curaj, aşa cum scrie, din dragostea Stareţului Daniil, îi cere să împlinească lucrarea pe care o dorea mult. Adică să cumpere în numele lui o chilie în Sfântul Munte. Stareţul Daniil răspunde îndată (în septembrie 1913), dar răspunsul lui este negativ, pentru că, din pricina greutăţilor reale şi obiective, în acea perioadă nu era posibilă împlinirea dorinţei cu adevărat frumoase şi emoţionante a Sfântului Nectarie de a avea o chilie în Sfântul Munte pentru fiii lui duhovniceşti şi pentru el însuşi. Următorul şi ultimul schimb de scrisori a avut loc de data asta la iniţiativa lui Gheronda Daniil, care i-a trimis Sfântului o scrisoare cu adevărat curtenitoare, pe 30 septembrie 1915. În aceasta îşi exprimă recunoştinţa pentru binefacerile de care s-a bucurat obştea sa de pe urma preţioasei serii de scrieri de mare folos duhovnicesc ale Sfântului. Răspunzând, Sfântul Nectarie pe 6 decembrie 1915, îi mulţumeşte pentru multa dragoste şi pentru hotărârea Danileilor „de a înscrie numele meu în dipticile Sfintei Chilii ca Ctitor, Părinte şi Egumen”.

Scrisorile lui Gheronda Daniil către Sfântul Nectarie se păstrează la Sihăstria Obştii Danileilor.

Notă: Textul de mai sus reprezintă un scurt fragment dintr-un portret aghiografic mai amplu, în trei părți, Viața Bătrânului Daniil Katunakiotul, ctitorul Chiliei Daniileilor, al întâistătătorul de astăzi al Sihăstriei Daniileilor, Ieromonahul Grigorie

Foto (sus): Bătrânul Daniil Katunakiotul și Sfântul Nectarie al Eghinei
Foto (jos): Fragment dintr-o scrisoare a Sfântului Nectarie către Gheronda Daniil

Vezi și

fragment-dintr-o-scrisoare-a-sfantului-nectarie-catre-gheronda-daniil

9 – 20 august 2016: Pelerinaj de douăsprezece zile în Grecia cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului: Serres, Corfu, Patras, Kefalonia, Zakynthos, Ithaka, Vasta și Malevi (Peloponez), Nea Makri, Eghina, Evia, Volos, Tembi, Olimp, Tesalonic, Suroti, 540 / 570 EURO

serpisorii-kefalonia

9 – 20 august 2016: Pelerinaj de douăsprezece zile în Grecia cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului: Serres, Corfu, Patras, Kefalonia, Zakynthos, Ithaka, Vasta și Malevi (Peloponez), Nea Makri, Eghina, Evia, Volos, Tembi, Olimp, Tesalonic, Suroti

– pentru femei si bărbați deopotrivă –

MARȚI, 9 AUGUST 2016 (ZIUA 1): BUCUREȘTI – SOFIA – KULATA

Plecarea va avea loc marți, 9 august 2016, la ora 21:00 de la Universitate, București urmând traseu de noapte.

MIERCURI, 10 AUGUST 2016 (ZIUA 2): SERRES – CORFU

SERRES Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul refăcută de Părintele Efrem Filoteitul din Arizona,
*Deplasarea spre Igoumenitsa și traversare cu feribotul în Insula Corfu;

CORFU
Cazare și mic dejun la hotel în camere duble, triple și apartamente.
**Opțional timp liber pe malul mării.

JOI, 11 AUGUST 2016 (ZIUA 3): CORFU

CORFU

  • Biserica Sfântul Spiridon – închinare la moaștele Sfântului Ierarh Spiridon și participare la procesiunea închinată izbăvirii orașului Corfu de atacul otomanilor (11 august 1716),
  • Catedrala Mitropolitană cu moaștele Sfintei Teodora – împărăteasa Bizanțului apărătoarea Ortodoxiei,
  • Mănăstirea Sfânta Paraschevi – închinare la moaștele (mâna) Sfântei Mucenițe Paraschevi și ale Sfântului Iosif din Zakynthos,
    **opțional timp liber pe malul mării sau vizitarea Mănăstirii Paleokastritsa.
    C
    azare și mic dejun la hotel în camere duble, triple și apartamente.

VINERI, 12 AUGUST 2016 (ZIUA 4): PATRAS – MEGASPILEO – ZAKYNTHOS

*Traversare cu feribotul din Corfu in Igoumenitsa și deplasare spre Patras;

PATRAS

  • Biserica Sfântul Apostol Andrei – închinare la moaștele (capul) și crucea pe care a fost răstignit Sfântul Apostol Andrei,
  • Biserica veche cu mormântul și izvorul Sfântului Apostol Andrei.

MEGASPILEO (Marea Peșteră)

  • Mănăstirea Megaspileo – cu cea mai veche biserică din Grecia cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni atribuită Sfântului Apostol și Evanghelist Luca cu peștera, muzeul și izvorul tămăduitor.
    *Traversare cu feribotul în Insula Zakynthos;

ZAKYNTHOS
Cazare și mic dejun la hotel în camere duble, triple și apartamente,
**opțional timp liber pe malul mării;

SÂMBĂTĂ, 13 AUGUST 2013 (ZIUA 5): ZAKYNTHOS – KEFALONIA

ZAKYNTHOS

  • Biserica și Muzeul Sfântului Dionisos – ocrotitorul Zakynthosului,
    *Traversare cu feribotul în Kilini și din Kilini în Kefalonia;

KEFALONIA

Cazare și mic dejun în camere duble, triple și apartamente),
**Opțional timp liber pe malul mării;

DUMINICĂ, 14 AUGUST 2016 (ZIUA 6): KEFALONIA

PASTRA

  • Biserica Maicii Domnului cu Icoana Maicii Domnului unde înfloresc crinii – participare la Sfânta Liturghie;

MARKOPOULOS

  • Mănăstirea Maicii Domnului unde în perioada dintre Schimbarea la față și Adormirea Maicii Domnului apar șerpii cu cruce pe cap și limbă,
    **Opțional – timp liber în Argostoli – capitala Insulei Kefalonia sau participare la slujba de noapte la Mănăstirea Maicii Domnului cu șerpi.
    Cazare și mic dejun în camere duble, triple și apartamente.

LUNI, 15 AUGUST 2016 (ZIUA 7): PRAZNICUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI – KEFALONIA

MARKOPOULOS

  • Biserica Maicii Domnului- Participare la Sfânta Liturghie de hram,
    *Opțional timp liber;

OMALAMănăstirea Sfântului Gherasim închinare la moaștele și peștera Sfântului Cuvios Gherasim – participare la Procesiunea cu moaștele Sfântului Gherasim,
*opțional Participare la Slujba de noapte sau timp liber pe malul mării,
Cazare și mic dejun în camere duble, triple și apartamente.

MARȚI, 16 AUGUST 2016 (ZIUA 8): PRAZNICUL SFÂNTULUI GHERASIM – KEFALONIA

KEFALONIA

  • Mănăstirea Sfântului Gherasim – participare la Sfânta Liturghie și la procesiunea închinată Cuviosului Gherasim,

ITHAKA (opțional)

*Traversare în Insula Ithaka – închinare la moaștele Sfântului Ioachim de Ithaka sau timp liber pe malul mării.

KEFALONIA
Cazare și mic dejun în camere duble, triple și apartamente.

MIERCURI, 17 AUGUST 2016 (ZIUA 9): VASTA – MALEVI

*Traversare cu feribotul din Kefalonia si deplasare spre Vasta.

VASTA

  • Biserica Sfintei Teodora din Peloponez pe acoperișul bisericii se află 17 copaci uriași crescuți în mod minunat fără rădăcini,

MALEVI

  • Mănăstirea Maicii Domnului cu Icoana Adormirii Maicii Domnului izvorâtoare de mir și capul Sfântului Nil izvorâtorul de mir.
    Cazare și mic dejun în camere duble, triple și apartamente sau la manastire.

JOI, 18 AUGUST 2016 (ZIUA 10): NEA MAKRI – EGHINA – EVIA

NEA MAKRI

  • Mănăstirea Buna Vestire cu moaștele Sfântului Efrem, Noul Mucenic,
    *Deplasare spre portul Pireas unde se traversează cu feribotul in Insula Eghina;

EGHINA

  • Mănăstirea Sfânta Treime – închinare la moaștele, chilia și mormântul Sfântului Nectarie,
    *Traversare din Insula Eghina în portul Pireas și deplasare spre Insula Evia.

EVIA
Cazare și mic dejun în camere duble, triple și apartamente.

VINERI, 19 AUGUST 2016 (ZIUA 11): EVIA – VOLOS – TEMBI – OLIMP – TESALONIC

EVIA

  • Biserica Sfântului Ioan Rusul cu moaștele Sfântului Ioan Rusul,

ROVIES

  • Mănăstirea Sfântului Cuvios David – cu moaștele Sfântului Cuvios David și mormântul starețului Iacov Tzalikis,
    *Traversare cu feribotul Agiokampos- Glyfa.

VOLOS

  • Mănăstirea Panaghia Xenia cu Icoana Maicii Domnului atribuită Sfântului Apostol și Evanghelist Luca și Brâul Maicii Domnului.

TEMBI

  • Biserica, peștera și izvorul Sfintei Mucenițe Paraskevi.

OLIMP

  • Mănăstirea Sfântului Efrem Sirul cu mâna Sfântului și Paraclisele închinate Sfântului Luca doctorul și Sfintei Irina Hrisovalontou,
  • Mănăstirea Sfântului Dionisie.

TESALONIC
*opțional timp liber,
Cazare și mic dejun în camere duble și triple.

SÂMBĂTĂ, 20 AUGUST 2016 (ZIUA 12): TESALONIC – SUROTI – BUCUREȘTI

TESALONIC

  • Biserica Sfântul M. Mc. Dimitrie închinare la moaștele Sfântului Dimitrie izvorâtorul de mir, ale Sfintei Anisia și ale Sfântului Grigorie Kallidis,
  • Catedrala Mitropolitană cu moaștele Sfântului Grigorie Palama,
  • Biserica Sfânta Sofia – moaștele Sfântului Vasile cel Nou,
  • Biserica Sfânta Teodora cu moaștele Sfintei Teodora și a Cuviosului David,
  • Tur de oraș: Agora Romană, Piața Aristotelis, Arcul lui Galeriu, Rotonda, Turnul Alb,

SUROTI

  • Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul cu mormântul Sfântului Paisie Aghioritul și moaștele Sfântului Arsenie Capadocianul,
    *Deplasarea spre țară. Se va ajunge în funcție de condițiile de trafic.

TARIF: 540 EURO (pt grup mai mare de 40 de persoane)
570 EURO (pt grup mai mic de 40 de persoane)
(Avans înscriere: 100 Euro)

Tariful include:

  • transport cu autocar clasificat pentru turism internațional,
  • 10 nopți cazare în camere duble, triple sau apartamente,
  • 10 mic dejun,
  • 9 traversări cu feribotul,
  • taxe de drum,
  • însoțitor teolog,
  • ghid vorbitor de limbă greacă.

Acte necesare:

  • carte de identitate sau pașaport în termen de valabilitate,
  • pentru minori neînsoțiți de ambii părinți este nevoie de declarație notarială și cazier judiciar.

Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail: pridvor@yahoo.com

Pelerinajul este organizat de Agenția Sf. Nicolae – București!

Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi! Doamne, ajută!

Conferința Ieromonahului Agapie Corbu: „Sfântul Nectarie, Filocalicul” (audio), Arad, martie 2016

Manifestările Filocalia – Conferința “Sfântul Nectarie, Filocalicul” susținută de Părintele Agapie Corbu, starețul Schitului Buna Vestire din Almaș (județul Arad), la sala Regele Ferdinand a Primariei Aradului în 10.03.2016

Fotografii de la eveniment la linkul

Sfântul Nectarie, pelerin în Sfântul Munte

sf-NECTARIE-in

În vara anului 1898, Sfântul Nectarie, Mitropolitul Pentapolei, alungat de la mitropolia sa din Egipt și fiind pe atunci director al Seminarului bisericesc Rizarion, după mai multe umilințe și necazuri pe care le-a îndurat fără să se plângă și cu răbdare creștinească, a făcut un pelerinaj în Sfântul Munte, către care privea totdeauna cu un dor aparte și unde, după alungarea sa din Egipt, avea intenția să se nevoiască ca monah.

biserica protaton

Ajuns la Protaton, în Karyes, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni Áxion estí, a admirat frescele lui Pansélinos și a participat la câteva slujbe ca întâistătător, unde a simțit profund străpungerea inimii, pe care o simt doar cei care merg acolo și mai ales prima oară.

Un simplu monah

Purtând pe cap un fes simplu și îmbrăcat cu o rasă smerită de călugăr, încălțat cu bocanci soldățești grosolani, a vizitat multe mănăstiri, kathisme, colibe, chilii, schituri și sihăstrii fie mergând pe jos, fie călare pe mulari pe care cu bunăvoință i-i puneau la dispoziție monahii, fie cu ambarcațiuni. Cum era un admirator al naturii, mergând ore întregi prin aceste locuri neprihănite, cu păduri dese de castani cu trunchiuri înalte și fagi, de chiparoși și brazi, în acest spațiu paradiziac cu o vegetație bogată, cu ape limpezi și ciripit de păsări, cu marea nesfârșită de un albastru închis deschizându-se înaintea ochilor lui, se simțea mai aproape de Creator.

În sfintele lăcașuri s-a închinat la Cinstitul Lemn, la sfinte moaște ale mucenicilor și cuvioșilor, precum și la icoane făcătoare de minuni, în timp ce pe iconostase și pe pereții ”ilustrați” ai bisericilor a admirat arta dumnezeiască a iconarilor smeriți și evlavioși. Acolo a cunoscut și s-a sfătuit cu monahi sfinți din mănăstiri de obște sau pustnici și, plin de smerenie, deși arhiereu, a ucenicit întru Hristos pe lângă acești oameni.

La Sfintele slujbe participa fie ca întâistătător șezând pe tronul arhieresc, fie într-o strană smerită pe care o lustruiseră cu coatele generații întregi de monahi, fie îngenunchea pe pardoselile de lespezi pe care de-a lungul veacurilor le udaseră monahii cu curgerile lacrimilor lor și le șterseseră cu nenumăratele metanii până la pământ. Auzind psălmuirile cu adevărat desăvârșite ale feluritelor cântări duhovnicești și văzându-i pe monahi cu capul acoperit stând nemișcați, ca niște umbre în semiîntuneric, Sfântul se muta cu duhul în lumile cerești.

Locuri de închinare

Sfantul-Nectarie-de-EghinaDe asemenea, ca unul ce era cărturar, a admirat schevofilachiile cu tezaure neprețuite și atât cât i-a îngăduit timpul, a studiat și unele manuscrise care îl interesau în chip deosebit. Redăm câteva note despre unele pelerinaje ale sale:

Pe 6 august, de praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului, se afla la Marea Lavră, iar pe 15 august, de praznicul Adormirii, a liturghisit la mănăstirea Iviron, unde s-a închinat la icoana făcătoare de minuni din Sfântul Munte, a doua ca însemnătate, la vestita ”Portărița”. Între Karies, Marea Lavră și Iviron a vizitat și Mylopótamos, unde se nevoia fostul Patriarh Ecumenic Ioachim al III-lea, după primul său patriarhat. Vizita aceasta era ceva cât se poate de firesc, dată fiind personalitatea luminoasă a acestui mare Patriarh, după cum consemna pe la 1910 pururea pomenitul părinte Gavriil Dionisiatul, monah în Sfântul Munte: ”Este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru acest loc cu nume sfânt. Venirea Patriarhului a electrizat mulțimea ortodocșilor și s-a observat un aflux în număr și calitate a sufletelor iubitoare de Dumnezeu (…). Nici unul, cel puțin dintre noi, nu a ratat ocazia să treacă pe la Mylopótamos, ca să primească dimpreună cu binecuvântarea patriarhului și hrană sufletească (…). Ulterior, ori de câte ori Patriarhul Ioachim avea să primească în Constantinopol părinți aghioriți, cădea efectiv la gâtul lor și îi săruta.

Descoperire

La Katunakia și la Obștea Danileilor, Sfântul Nectarie nu le-a spus cine este, ci s-a prezentat ca un oarecare monah simplu. La un moment dat, mergând pe jos către sfințita Karulia din vecinătate, așezată într-un loc accidentat, i-a descoperit unui pustnic cine era. E vorba de o emoționantă întâlnire cu un ascet care avea harisma discernământului și căruia, din păcate, nu i s-a păstrat numele. Acesta, fără să-l fi văzut mai dinainte pe Sfânt, a cunoscut cine este și a vestit sfințenia lui.

Vizita Sfântului la Katunakia a pus începutul strânselor sale relații duhovnicești cu Obștea Danileilor și mai ales cu Părintele Gavriil, care în scrisorile sale îl caracteriza astfel pe Nectarie al Pentapolei, fiind acesta încă în viață: ”preasfânt, vestit Arhiereu, ridicându-se la virtuțile Sfinților Părinți din vechime (…), un mare Părinte al Bisericii (…), un Părinte cu duh foarte străvăzător”.

La Sfânta Ana s-a întâlnit cu oameni sfințiți, precum ”preasfințitul și prea nevoitorul”, fost episcop de Metrón, Dositei, cu harismaticul Papamínas din Muntenegru și cu smeritul și înaintevăzătorul monah Ioasaf, cu care a ținut apoi o corespondență frecventă.

Într-o scrisoare a Sfântului către acesta se face ”o minunată analiză comparativă între valoarea unui arhiereu, ca rang bisericesc, și aceea a unui monah virtuos” (scrie P. Teoclit Dionisiatul).

La Simonopetra

Simonopetra, 1969La Simonopetra a rămas vie amintirea vizitei sale la căminul de bătrâni al acesteia, păstrând în special o strânsă legătura duhovnicească cu Ieronim Simonopetritul. Tânărul, pe atunci, monah Ieronim a fost foarte impresionat de personalitatea Sfântului Nectarie și apoi, ori de câte ori venea în Atena și la Metocul simonopetrit al Înălțării Domnului din cartierul Víronas, se ducea și până la Eghina ca să ia binecuvântarea Sfântului, iar mai târziu, în octombrie 1920, l-a vizitat pe Sfântul Nectarie la spitalul Aretaíeio unde era internat. Cu acea ocazie, Sfântul Nectarie i-a mărturisit dorul său lăuntric:
”Dacă Dumnezeu îmi redă sănătatea, voi reveni în Sfântul Munte”.

Părăsind Sfântul Munte, Nectarie al Pentapolei a plecat cu mulțumire, cu folos duhovnicesc, iar modul de viețuire a Părinților Aghioriți i-a fost pildă în organizarea mănăstirii sale din Eghina. A venit în Sfântul Munte cu gândul cel bun, de aceea a și putut vedea atâtea lucruri minunate.

Sofoklís Dimitrakópoulos
Filolog și scriitor, profesor la Universitatea din Atena
Sursa: pemptousia.ro

Notă: Icoana de sus este pictată în atelierul iconografic al Chiliei Buna Vestire – Schitul Lacu, Muntele Athos

Viața și minunile Sfântului Nectarie din Eghina (documentar Trinitas)

Sfântul Ierarh Nectarie (1846-1920), făcătorul-de-minuni din Eghina (Egina), a fost Mitropolit al Pentapolei (Libia), director al Seminarului Rizareios şi întemeietor al Mănăstirii Sfânta Treime, în insula Eghina. Cultul său ca sfânt al Bisericii a fost oficial recunoscut de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol în anul 1961. Prăznuirea sa se face în ziua de 9 noiembrie.

În Grecia, de praznicul Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei – 2015

Sf.Nectarie

În Grecia, de praznicul Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei – 2015

2 pelerinaje în Grecia de praznicul Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei (9 noiembrie), cu plecare din București. Unul de șapte zile, celălalt de nouă zile. Pentru detalii click pe link-urile:

Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail: pridvor@yahoo.com

Pelerinajul este organizat de Agenția Sf. Nicolae – București!

Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi! Doamne, ajută!

Eghina

Cap. XL: Despre smerenia cea înălţătoare [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Rareori este vreo fiinţă care să arate o smerenie şi lepădare de sine mai mare decât Sfântul Atanasie, care a fost părintele tuturor monahilor aghioriţi. Când a venit la început pe Muntele Athos, el şi-a schimbat numele în Barnaba, de teamă ca Nichifor Foka şi generalii săi din Bizanţ să nu-l găsească. Ca şi cum aceasta nu a fost deajuns, el a mers la Mănăstirea Zegou, ca să fie în ascultarea unui părinte simplu în trăire şi cunoştinţe.
– Cine eşti, frate? De unde eşti şi pentru care motiv ai venit aici? l-a întrebat bătrânul.
– Am fost marinar, părinte, şi când am fost în pericol pe mare, i-am promis lui Dumnezeu că voi părăsi lumea aceasta şi-mi voi plânge păcatele. Luminat de Dumnezeu, am venit aici, la sfinţia ta, şi aş vrea să intru în ascultarea ta.
Părintele, fiind curat, a acceptat această poveste şi i-a îngăduit sfântului să stea cu el. I-a încredinţat îndatoriri destinate pentru tăierea voii şi unirea cu povara ascultării. Când sfântul a împlinit cele mai umilitoare ascultări, el a dorit altele, dorind să dobândească desăvârşita smerenie, când se ajunge la desăvârşirea duhovnicească. El ştia că numai cei ce se smeresc şi devin precum copiii, după cum spune Domnul, vor fi mari în împărăţia lui Dumnezeu. După ce a stat destul timp lângă acest părinte simplu, într-o zi i-a spus:
– Părinte, învaţă-mă literele importante, ca să pot citi în Psaltire. Cât am fost în lume, n-am învăţat nimic altceva decât să vâslesc.
Şi părintele, care nici nu-şi imagina cine era de fapt persoana din faţa lui, a luat o tăbliţă şi a scris pe ea literele alfabetului. Sfântul a luat tăbliţa, a făcut o plecăciune şi a continuat, ca şi cum era un ucenic începător. S-a prefăcut că are greutăţi în învăţarea unor litere şi cuvinte, că e mai puţin inteligent şi chiar a reuşit să-l facă pe bătrân să-şi piardă răbdarea şi să-l mustre aspru. Şi acest minunat monah ascultător, care se prefăcea a fi analfabet, pe când în realitate era unul dintre cei mai învăţaţi oameni ai timpului său, a încercat să-l încurajeze pe bătrân:
– Părinte, nu fi descurajat de această ispită! Sunt atât de greu de cap! Fii răbdător şi ajută-mă cu rugăciunile tale!
Bătrânul nu s-a lăsat convins şi a încetat lecţiile, iar sfântul continua să se prefacă a fi analfabet.
În timpul unei întâlniri ce avea loc de trei ori pe an la Karyes, sfântului i s-a poruncit să citească Psaltirea. Deja existau zvonuri despre cineva important care se ascundea undeva pe Sfântul Munte. După ce sfântul a refuzat să citească o dată, mai apoi s-a supus. El stătea în picioare şi citea ca un copil ce împleticeşte cuvintele. De îndată ce cel ce se ocupa de citit a auzit acestea, s-a ridicat şi i-a poruncit să citească corect. Apoi limba sfântului, care fusese legată din cauza smereniei, s-a dezlegat şi a arătat arta şi înţelepciunea sa. Când ceilalţi l-au auzit citind cu asemenea uşurinţă şi stil, au fost uimiţi de fenomen. Şi ce putea să spună cineva de părintele său, care era mut de uimire? Ochii lui s-au umplut de lacrimi şi a spus:
– Binecuvântat să fie numele lui Dumnezeu. Prin acest frate înţelept m-ai învăţat cum să mă smeresc.
Şi astfel, Sfântul Atanasie, care voia să se ascundă, a fost descoperit. Atât Nichifor Foka, cât şi guvernatorul Salonicului ar fi fost mulţumiţi să afle acestea. Dar şi după descoperirea identităţii sale tuturor celor adunaţi acolo, el a continuat să-şi arate marea sa smerenie, apropiindu-se de Protos* şi rugându-l:
– Părinte, te rog să nu mă descoperi celor ce mă caută, pentru că altfel voi fi nevoit să părăsesc acest loc, ceea ce m-ar întrista mult.
Protosul a promis să nu spună nimănui, pentru că şi-a dat seama de importanţa de a avea o asemenea persoană în Sfântul Munte. El i-a arătat Sfântului Atanasie o chilie singuratică unde a trăit ascuns, întreţinându-se de unul singur, prin muncă grea.
(*Protos (Пρώτος) este numit la Sfântul Munte acela care, timp de un an, îi conduce pe reprezentanţii Sfintelor Mănăstiri.)

chrismon

Neştiut şi în taină, îmbrăcat în haine zdrenţuroase, un prinţ a părăsit Constantinopolul şi a venit la Sfântul Munte ca un străin. El avea să devină Sfântul Pavel de la Mănăstirea Xeropotamu.
Odată, Protosul Protatonului l-a chemat şi l-a întrebat de unde este. Sfântul a răspuns:
– Sunt un monah sărac, după cum vedeţi, şi vin dintr-un sat mic şi vechi numit Xeropotamon.
Bătrânul împărat Romanos al Constantinopolului era rudenie cu Sfântul Pavel. El a încercat mult să afle unde plecase sfântul. Dar între timp, Sfântul Pavel a fost convins de Protosul Protatonului ca să-l viziteze pe unchiul său la Constantinopol. El a plecat îmbrăcat într-o rasă zdrenţuită, ţinând în mână Sfânta Cruce, şi cu harul Sfintei Cruci l-a vindecat pe unchiul său, care suferea de o boală de moarte.

chrismon

Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului, înainte de a fi înscăunat, a fost începător la Mănăstirea Dionisiu. După ce a îndrumat Biserica lui Hristos mulţi ani, el a renunţat la scaun şi s-a întors la mănăstire, unde a trudit pentru pocăinţa sa, fără să-şi descopere identitatea.
El a spus că numele lui e Nicolae şi că doreşte să fie călugăr. Egumenul l-a avertizat întâi că este obiceiul ca fiecărui începător să i se dea sarcina de a avea grijă de animalele mănăstirii. Sfântul a acceptat cu bucurie şi a stat afară, unde era grajdul, având grijă de catâri, hrănindu-i, adăpându-i şi curăţindu-i. El a arătat astfel o răbdare şi o smerenie netulburată.
În fiecare noapte monahii vedeau un stâlp de lumină ridicându-se din grajd până la cer. Ei i-au spus egumenului despre aceasta, iar el, la rândul lui, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere înţelesul acestei întâmplări supranaturale. Şi, într-adevăr, i s-a descoperit imediat că acea persoană care avea îndatorirea de a avea grijă de animale şi de a căra lemne din pădure era Nifon, Patriarhul Ecumenic, care fusese frate la mănăstire.
În aceeaşi noapte a descoperirii acestuia, egumenul copleşit de smerenia desăvârşită a sfântului, a chemat toţi preoţii şi diaconii şi le-a cerut să se îmbrace în veşminte şi să stea în rând cu ceilalţi monahi, având în mâini lumânări şi cădelniţe, aşteptând să-l primească pe sfânt când se va întoarce din pădure, aducând animalele şi cărând lemne. Când a ajuns, îmbrăcat în rasa lui veche şi cu părul nepieptănat, ei toţi au căzut în genunchi, cerând binecuvântare şi zicând:
– Patriarhul nostru, smerenia ta e destulă! Ia-ne şi ne păstoreşte şi condu-ne la păşunea mântuirii!

chrismon

Iată unul dintre cuvintele Patriarhului Nifon:
– Cel ce dobândeşte smerenie îşi zideşte casa pe Stâncă, ce e Hristos. Cel ce are mândrie şi se crede evlavios e gol de toate virtuţile, plin de imaginaţie şi construieşte pe nisipul mândriei sale. Smerenia face toate virtuţile neclintite, iar cel ce e smerit, întotdeauna e luminat. Dimpotrivă, mândria satanică şterge toate urmele dragostei şi aduce întuneric în minte. Un om mândru e mereu în întuneric, după cum spune Sfânta Scriptură: «Dumnezeu, celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har» (I Petru 5, 5).

chrismon

Sfântul Ioan Cucuzel a fost un muzician deosebit, dascăl şi primul psalt din palat în timpul domniei împăratului bizantin Komninos (secolul XII). A părăsit în taină lumea aceasta trecătoare, cu slava şi plăcerea ei deşartă, şi a venit la Mănăstirea Marea Lavră, ascunzându-şi identitatea şi spunând că a fost păstor cât timp a stat în lume. Egumenul i-a încredinţat turma de berbeci a mănăstirii, ca să o pască în pădure. Între timp, împăratul Komninos l-a căutat peste tot.
Ioan îşi împlinea ascultarea foarte fericit, fiind binecuvântat cu smerenie şi isihie, până într-o zi când a dorit să cânte frumoasele imnuri ecleziastice pe care le cânta la Constantinopol. El a cântat cu o voce atât de dulce, încât chiar caii şi berbecii pe care-i păştea s-au oprit din mâncat şi au stat atenţi, ascultând cu plăcere acea melodie îngerească, ca nişte fiinţe inteligente.
Această privelişte, împreună cu glasul, a fost minunată. Când au văzut aceasta, pustnicii din colibele din împrejurimi, fără ca să ştie Cucuzel, au mers a doua zi să spună egumenului ceea ce au văzut. În felul acesta a fost descoperit Cucuzel. El a fost tuns monah şi a cântat ca psalt la strana din dreapta a bisericii.
În timpul unei Privegheri, când era cântat Acatistul, el a adormit pentru scurt timp în strana sa, şi în somn i-a apărut Maica Domnului ca o regină, în slavă, şi i-a spus: «Bucură-te, fiul meu Ioan! Cântă-mi mie şi eu nu te voi părăsi niciodată!», şi i-a pus o monedă de aur în mâna dreaptă. Mai târziu, această monedă a fost atârnată de icoana ei. Altădată, Maica Domnului i-a vindecat piciorul, spunându-i: «De acum înainte, să fii sănătos».
Sfântul a zidit o Katismă în cinstea Arhanghelilor, unde stătea şase zile din săptămână, iar duminicile şi de sărbători se ducea şi cânta la slujbele din mănăstire.

chrismon

Un părinte spunea:
– E posibil ca să trudeşti, să te nevoieşti mult timp, dar să nu sporeşti mult din cauza lipsei de smerenie. Alţii, pe de altă parte, pot să se lupte mai puţin (privind asceza, postul şi altele), dar pot să sporească mult, deoarece au smerenie, care le înlocuieşte pe toate.

chrismon

Şi iarăşi a spus:
– Am văzut dragostea lui Dumnezeu în inima cuiva, pentru că acea persoană a fost nedreptăţită. Dragostea şi mila lui Dumnezeu erau evidente, deoarece sufletul său avea tot ce era necesar. Avea o inimă curată, dragoste şi smerenie. Acestea sunt necesare. Smerenia e ca un magnet, atrăgând harul lui Dumnezeu. Celor smeriţi li se dă har. Aceste lucruri sunt rânduite.

chrismon

Au trecut trei ani până când dreptul Nifon Kafsokalivitul, care ţinuse tainică identitatea sa, i-a spus părintelui său, Teognost, că era preot. Părintele Teognost, văzând virtutea lui Nifon, n-a vrut să-l aibă ca ucenic, ci ca egal al său. Dreptul Nifon l-a implorat să-l ţină ca ucenic, ca înainte, insistând că un monah nu poate începe viaţa isihastă decât dacă şi-a supus întâi voia proprie. Teognost a refuzat această cerere şi sfântul bărbat a plecat în iubita lui peşteră, unde a trăit o viaţă isihastă timp de 14 ani, având darul lacrimilor şi mâncând numai o masă pe săptămână, uneori cu puţină pâine uscată.

chrismon

Dreptul Acachie Kafsokalivitul punea smerenia deasupra celorlalte virtuţi. Nu-i plăcea nici să facă, nici să spună ceva arogant, nici, mai ales, să audă ceva de felul acesta. Odată, părinţii schitului s-au adunat în faţa bisericii principale şi au cerut de la «dikaios» ca să fie numit un adjunct, ca el să nu fie deranjat tot timpul. Atunci, egumenul i-a înmânat cârja de păstor dreptului Acachie. Acachie i-a sărutat mâna şi a ţinut cârja în mâna sa numai atunci, iar altădată niciodată, îndepărtând orice gând care l-ar fi putut ispiti la mândrie.

chrismon

Un ascet spunea:
– Întâi predă-te cu totul lui Dumnezeu şi apoi Dumnezeu te va curăţi şi te va reda oamenilor. Când o persoană crede că e cea mai rea dintre toţi, atunci un «Doamne, miluieşte» spus de aceasta valorează mai mult decât o sută de-a altcuiva.

chrismon

Părintele Iosif de la Noul Schit era numit «privighetoarea Maicii Domnului», pentru vocea sa minunată şi deosebită. El era primul psalt al schitului. Când cânta, se auzea de parcă erau zece cântăreţi la un loc. Meşteşugul său era sculptura în lemn. A trăit numai până la 57 de ani. Deşi slujea ca prim cântăreţ la biserica centrală, niciodată nu s-a lăudat cu vocea sa frumoasă. El atribuia acest dar lui Dumnezeu, Dătătorul tuturor celor bune, «de la Care e tot darul cel bun şi toată darea cea de sus».

chrismon

Minunate sunt lucrările smereniei, care conduc o persoană spre înălţimile slăvite şi dumnezeieşti ale harului şi ale cinstei.
Era un călugăr la Sfânta Ana, vas al harului, care a fost psalt la Patriarhie şi a fost un caz asemănător cu cel al lui Ioan Cucuzel. Acest monah a mers la un duhovnic la Sfânta Ana, ca să se spovedească şi să-i ceară sfatul.
– Ce fel de muncă ai făcut? l-a întrebat duhovnicul pe el.
– Am fost primul psalt de la Patriarhie, sfinte părinte.
– Dacă vrei să te mântuieşti, a spus duhovnicul, nu spune nimănui că eşti cântăreţ, căci aici pe Sfântul Munte sunt multe sărbători şi vei fi chemat să mergi şi să cânţi, şi astfel nu vei avea adevărata ocazie de a fi călugăr. Te voi da în ascultarea unui părinte bun. Vei citi bine, dar nu vei cânta niciodată. Vei fi incapabil să cânţi şi te vei preface că nu înţelegi muzica.
– Binecuvintează, părinte sfinte, a spus începătorul, care a fost trimis apoi la un părinte evlavios.
A trecut destul timp, până când duhovnicul l-a întrebat pe părinte:
– Cum merg lucrurile cu începătorul?
– Bine, a răspuns el. E ascultător. Singurul lucru e acela că nu poate să cânte. Dar citeşte foarte bine.
Anii au trecut. Duhovnicul, care era înainte-văzător, a prevăzut că acel cântăreţ, care se ascundea, era aproape de sfârşitul său. La sărbătoarea hramului de la Sfânta Ana se slujea în biserica centrală. Duhovnicul acela a fost numit tipicar al schitului. El i-a poruncit cântăreţului ce se ascundea să se pregătească să cânte Imnul Heruvimic. Călugărul s-a întristat, pentru că nu dorea să fie descoperit, ci să trăiască în taină. El s-a prefăcut că a uitat muzica cu trecerea timpului. Chiar şi aşa, el s-a supus duhovnicului său.
Când a venit timpul Imnului Heruvimic, tipicarul l-a tras pe călugăr acolo unde erau cântăreţii. Ceilalţi s-au întristat, crezând că tipicarul face o greşeală. După ce au auzit cântecul, şi evidentele cunoştinţe muzicale ale acestui cântăreţ şi nobil necunoscut, au spus unul către altul:
– Şi el, binecuvântatul, în tot acest timp ne-a ascultat pe noi şi n-a spus nimic!
După ce Liturghia s-a terminat, duhovnicul l-a luat pe călugăr la chilia sa. După două zile s-a îmbolnăvit şi a adormit în Domnul. Nimeni n-ar fi ştiut lupta victorioasă a smereniei sale, dacă duhovnicul său nu ar fi descoperit-o.

chrismon

Un bătrân părinte spunea:
– Noi trebuie să cerem de la Dumnezeu smerenia ce vine după lupte. Smerenia vine urmând o logică foarte simplă, şi anume: aceea a cunoaşterii de sine. După ce cineva se cunoaşte pe sine, smerenia devine starea fiinţei sale. Dacă nu e aşa, dacă persoana nu se cunoaşte cu adevărat pe sine, poate fi foarte smerit pentru o clipă şi apoi să-i treacă prin gând, ca rezultat al acestui sentiment, că e chiar cineva! Şi aceasta chiar dacă în realitate nu e nimic. Drept urmare, e posibil să fie nevoie a lupta pentru smerenie până la moarte. Dacă moartea o găseşte cu gândul ce-i spune că e nimic, atunci hotărârea aparţine lui Dumnezeu. Dacă gândurile din ceasul morţii îi spun că ar fi cineva, şi nu-şi pricepe rătăcirea, atunci toate eforturile sale au fost în zadar.
Trebuie să fiu logic. Trebuie să-mi spun: «Sunt monah. Aş fi putut să fiu un animal, dar Dumnezeu nu m-a creat animal. El m-a creat om. El m-a invitat personal să mă alătur îngerilor, şi eu ce am făcut? Dumnezeu a făcut atât de multe pentru mine. M-ar fi putut face o broască, o broască ţestoasă sau un scorpion. Dar El m-a făcut om».
Gânduri ca acestea te smeresc.
Trebuie să răspundem pentru toate câte ne-a făcut nouă Dumnezeu.

chrismon

În Filocalie (vol. III, pag. 36) este scris:
– Omul care se ridică până la smerenie îşi împuţinează aprecierea de sine, în vreme ce acela care nu are smerenie şi-o înmulţeşte. Cel de-al doilea nu vrea să fie pus într-o categorie cu cei mărunţi, şi din acelaşi motiv e întristat că nu e inclus printre oamenii importanţi.
Vrednicul de pomenire ieromonah Sava Sârbul avea acel fel de smerenie, care considera rangurile lumii acesteia ca fiind nimic. De aceea, a renunţat la toate. Când veneau noi călugări la mănăstirea sa, chiar dacă slujise ani de zile ca supraveghetor şi protos, el se retrăgea la casa pentru bătrâni a mănăstirii, lăsând în camera sa toate lucrurile ce-i aparţineau, ca să le folosească monahii mai tineri, luând cu el numai hainele ce le purta.

chrismon

Un bătrân a spus:
– Smerenia este prima treaptă a virtuţilor, iar iubirea este treapta cea mai înaltă. De ce nu ne sfinţim astăzi? Tocmai fiindcă nu avem smerenie.

chrismon

Altul spunea:
– A fi trezvitor este echivalent cu a fi sfinţit. Satana nu merge după cei ce sunt pierduţi, ci după cei înţelepţi. Cei ce făceau minuni au fost cei ce au stat cu Dumnezeu. Satana îi chinuieşte cu încrederea în sine, cu raţiunea şi judecarea. De aceea, să ne păzim mintea la loc ferit, până când va reveni la noi sfinţită.

chrismon

În Chilia Sfinţilor Trei Ierarhi de la Sfânta Ana trăia în ascultare un călugăr tânăr, numit Nectarie. El avea un stareţ român şi era aproape mereu tăcut. Câţiva părinţi cu discernământ din schit au spus unul către altul:
– Trebuie să încercăm vinul din butoiul lui, cum are gustul: dulce, amar, acru?
Într-o zi, părintele Teodosie împreună cu alţii au plecat la docuri. Părintele Nectarie era şi el acolo. Când l-au văzut, ei s-au hotărât să-l verifice.
– Părinte Nectarie, tu eşti tânăr. Poţi să-ţi duci sacul şi lucrurile şi să mergi pe jos la Karyes. Noi suntem bătrâni şi mulţi, iar barca e mică şi n-o să încăpem toţi în ea (în acei ani părinţii foloseau o barcă mică pentru transport).
La aceste cuvinte, părintele Nectarie, cel tăcut de mai înainte, a devenit mânios. El şi-a deschis gura şi nu înceta să se certe. Atunci părinţii şi-au aplecat capetele şi au spus:
– Butoiul lui e plin cu vin amar (însemnând că tăcerea lui nu era pentru Dumnezeu).
Părintele Nectarie şi-a dat seama care era problema lui, a făcut plecăciuni până la pământ şi şi-a cerut iertare.
– Noi am crezut că te înfrânai, ca să rămâi tăcut. Acum ţi-ai dat singur seama că ai limba ascuţită şi trebuie să o mai îndulceşti, i-au spus ei.
Părintele Nectarie le-a mulţumit şi s-a străduit de atunci încolo să-şi cureţe toată patima ce o avea. A citit «Mântuirea păcătoşilor» şi scrierile Sfântului Damaschin. El dormea pe o scândură de lemn şi se ruga Maicii Domnului să-l ia la viaţa veşnică din această viaţă trecătoare de sărbătoarea Părinţilor de pe Sfântul Munte. Şi, într-adevăr, aşa s-a întâmplat. A plecat la cer în acea zi de sărbătoare, împodobit cu darul tăcerii, care l-a ajutat să se păstreze curat de toate certurile.

chrismon

Un părinte spunea:
– Noi semănăm cu urzicile. Pe câmp, de la distanţă, ele par verzi şi proaspete, dar când te apropii de ele şi le atingi vezi urâţenia lor şi simţi înţepătura lor.

chrismon

De asemenea, el spunea:
– Nu te baza pe cunoştinţele tale. Ca să poată răsări în tine cunoaşterea dumnezeiască, trebuie să fie ştearsă cunoaşterea lumească; să devii ca un copil, să nu te lauzi cu cunoaşterea ta, căci «cunoaşterea te face mândru», după cum spune Apostolul Pavel. Coboară-te mai jos decât toţi. Batjocoreşte-te. Cât de mult a fost umilit Domnul pe cruce? Ce ruşine? Gol, părăsit, insultat, dar apoi a fost slăvit! La fel şi tu, trebuie să ajungi la cea mai mare umilinţă, şi apoi vei fi slăvit!

chrismon

Şi iarăşi spunea:
– Sfinţii simt că sunt nevrednici şi păcătoşi.

chrismon

Vrednicul de pomenire părinte al meu ne spunea următoarele despre părintele H. de la Sfânta Ana, un dascăl cu discernământ al începătorilor.
El l-a vizitat odată pe părintele H. în chilia sa isihastă, în timp ce slujea Sfânta Liturghie. L-a găsit desculţ, îmbrăcat cu haine vechi, zdrenţuite şi cu o cruce mâncată de carii, pe care el însuşi a făcut-o. Era simplu, dar blând, în ciuda înfăţişării sale sălbatice şi nebune, cum se prefăcea că este, cu părul său dezordonat ce-i zbura în toate părţile. În acea zi el avea mulţi vizitatori care ascultau Liturghia în mica bisericuţă a schitului său, şi atunci îi ceruse unui preot din ascultare ca să fie cântăreţ la Liturghie. Preotul avea o voce atât de dulce, că nu ştiai dacă asculţi îngerii sau un om care cântă.
Toţi au simţit o mare plăcere duhovnicească din frumuseţea Sfintei Liturghii din acea zi, dar o întâmplare a marcat-o special. Puţin înainte de a se termina slujba, a stat la intrarea în altar, ca să-l umilească pe ieromonahul său şi ca să se folosească şi vizitatorii săi. Cum făcea adesea, el a început să arunce asupra ucenicului său acuzaţii precum: «Om rău şi fără ruşine, care nu te temi de Dumnezeu şi nu ţi-e ruşine de oameni; eşti un ipocrit. Crezi că eşti sfânt şi-ţi place să fii cinstit şi lăudat. Pleacă, ieşi, ieşi din biserică…».
«Binecuvintează, părinte, ai dreptate», a răspuns el liniştit. Deloc supărat, s-a plecat până la pământ şi a plecat liniştit. Am rămas uimiţi, nemişcaţi, ca statuile, până ce, după câteva momente de tăcere, părintele care păruse aşa de mânios, a stat la intrarea altarului cu lacrimi în ochi şi a explicat cu bucurie.
– Fraţii mei, pentru că am vrut să vă spun ceva folositor şi pentru că sunt neînvăţat şi fără ştiinţă, am vrut să vă arăt cum e smerenia în practică, folosindu-mi ucenicul drept pildă. Trebuie să ştiţi că el este un monah adevărat la Sfânta Ana.

chrismon

Un pustnic a fost întrebat:
– Ce trebuie să facem când suntem lăudaţi şi măguliţi?
Cu smerenie şi cunoaştere de sine, a răspuns:
– Îţi voi da un exemplu. Când sculptez pe o bucată de lemn faţa unui sfânt şi am terminat-o, cred că e bună. După un timp, o privesc din nou şi descopăr că unele lucruri nu au fost făcute complet. Dacă folosesc o lupă, pot vedea că la urma urmelor nu-i un lucru atât de minunat. Acelaşi lucru poate fi făcut cu mâinile cuiva. Noi credem că ele sunt curate. Dar dacă le examinăm cu o lupă, putem vedea murdărie şi microbi. Trebuie să examinăm îndeaproape şi apoi ne vom da seama că nu suntem nimic, în ciuda multor laude.

chrismon

Când l-am vizitat pe părintele Bartolomeu, care avea 106 ani, el purta un pulover acoperit cu nenumărate petice:
– Unde este ştiinţă, există şi mândrie. Oriunde este mândrie, Dumnezeu nu e acolo; omul e lăsat singur, cu mândria lui.

chrismon

Altul spunea:
– Mândria noastră Îl face pe Dumnezeu să nu ne audă.

chrismon

Am întrebat un călugăr în vârstă ce face şi cum îşi petrece timpul, iar el a răspuns:
– Ocupăm locul degeaba…

chrismon

Părintele rus Tihon, care a trăit 60 de ani pe Muntele Athos, după ce vizitase 300 de mănăstiri în Rusia, a spus:
– Dimineaţa, Dumnezeu binecuvintează cu o mână lumea întreagă şi-Şi foloseşte ambele mâini să-l binecuvinteze pe omul smerit. Un om smerit e mai presus de întreaga lume.
Şi de asemenea:
– Doamne Iisuse Hristoase, dăruieşte-mi smerenie.
Tot el spunea:
– Un lucru este celibatul şi altceva e smerenia. Mulţi celibatari mândri au sfârşit în iad.

chrismon

Săracul şi smeritul călugăr Neofit de la Lavra avea întotdeauna, când trebuia să primească Sfânta Împărtăşanie, o căinţă adâncă. Întâi săruta mâna tuturor, chiar şi a începătorilor, cerând iertare. Aşa era smerenia sa.

chrismon

Un părinte spunea:
– Motivul pentru care suferim e că nu suntem smeriţi, iar lipsa smereniei cauzează şi altora suferinţe. Suntem chinuiţi până când devenim smeriţi.

chrismon

Odată, eu şi cu un frate duhovnicesc de-al meu l-am vizitat pe părintele Zosima, un pustnic rus din Karulia. L-am găsit aşezat pe pământ şi despicând lemne. I-am cerut binecuvântare, ne-am închinat la icoane în mica bisericuţă şi apoi i-am cerut să ne spună ceva, ca să ne mângâie. Abia atunci şi-a ridicat faţa veselă şi a rostit un cuvânt în ruseşte. Era un cuvânt care cuprindea întreaga viaţă duhovnicească a omului. «Smirenia, smirenia», a spus el, care înseamnă smerenie. Nimic altceva. Şi-a aplecat din nou capul şi, răbdător, a continuat să despice cele câteva lemne pe care le avea pentru iarnă.

chrismon

Părintele Arsenie Nevoitorul (cu care stătea părintele Iosif, Locuitorul din peşteră), ne-a spus:
– L-am avut pe părintele Iosif ca îndrumător, deşi eu eram mai în vârstă. El avea vederea lui Dumnezeu şi avea ştiinţă. Eu numai am pus lucrurile în practică. Odată, doi oameni doreau să treacă peste un râu. Unul era orb, iar celălalt nu avea picioare. Cel orb l-a cărat pe cel şchiop, care putea să vadă, pe umerii săi, şi au trecut râul. «Părinte Iosif, am spus eu, tu ai vederea lui Dumnezeu şi rugăciunea minţii, dar nu eşti practic. E ca şi cum nu ai avea picioare, iar eu am picioare, dar nu am viziuni şi rugăciunea minţii. Prin urmare, noi trebuie să fim împreună. Eu te voi căra în spate şi vom merge înainte. Tu vei fi ghidul, călăuza, ca să putem traversa râul vieţii».

chrismon

De curând slăvitul părinte Nectarie de Pentapolis, noul nectar şi miere al Ortodoxiei, pentru adânca sa smerenie a scris părintelui Daniil Katunakiotul, pentru a cere ajutorul şi îndrumarea. Într-una din scrisori, el spune:
– Ne-ai îndatora mult dacă ai avea plăcerea să ne scrii ceva duhovnicesc, să întăreşti credinţa măicuţelor de aici. Scrisoarea ta, scrisă cu experienţa vederii lui Dumnezeu şi a practicii, va fi pentru ele, care sunt lipsite de o asemenea învăţătură trăită, o plăcere şi un sprijin duhovnicesc adevărat.

chrismon

Patriarhul Chiril a fost întemeietorul academiei ecleziastice de pe Sfântul Munte, care a devenit cel mai important centru de dascăli, îndrumători înţelepţi, ca şi de martiri, oameni drepţi pe care poporul Greciei i-a avut. A fost adesea asuprit de greutăţile create de turci şi de alţi ierarhi. De fapt, turcii l-au îndepărtat din scaunul patriarhal de două ori. El a renunţat la rangul său slăvit şi a venit să fie ucenic, cu un grup de călugări, în Chilia Sfinţilor Apostoli, la schit, mai jos de biserica centrală de la Sfânta Ana. Deşi era foarte bătrân, el a lucrat împreună cu fraţii, cu grijă şi răbdare, în grădina de măslini. A fost admirat de fraţi pentru munca sa, perfecţiunea sa ascetică, răbdarea care trecea peste limitele muncii grele. Părinţii schitului, din respect pentru vârsta şi poziţia sa anterioară, i-au dat un măgar ca să-şi care uneltele şi tot ceea ce avea nevoie.
Într-o zi de vară s-a petrecut o întâmplare uimitoare. În timp ce urca cu măgarul un deal abrupt de la livadă spre schit, în cel mai greu loc, a văzut doi călugări prealuminaţi ce ştergeau sudoarea de pe faţa măgarului. În timp ce se plângea şi se certa cu ei despre aceasta, ei i-au spus: «Nu meriţi nici odihnă, nici ca faţa ta să fie ştearsă de sudoare, pentru că nu ai cărat tu încărcătura. Animalul a făcut toată munca».
De atunci, patriarhul n-a mai folosit animalul istovit şi, fără să se plângă, a cărat totul sus, de-a lungul abruptei Golgote a schitului, până la biserica centrală. Mai târziu, în chilia sa, ca şi un om îndreptat, a devenit un exemplu de ascultare şi lepădare de sine.
A murit în 1775, la o vârstă înaintată, cunoscându-şi dinainte moartea. În timpul ultimelor 24 de ore din viaţa sa a văzut părinţi binecuvântaţi şi îngeri care l-au făcut foarte fericit. Craniul său, care este încă păstrat în chilia sa, e gălbui la culoare, dovadă a vieţii sale virtuoase.

chrismon

Acesta e şi cazul episcopului Teofan de Euboia, care seamănă cu povestea Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului. Nu avem date despre eveniment, dar admirabilul lucru al povestirii e smerenia omului pe care ea îl descrie.
Episcopul Teofan a venit la Sfântul Munte după o minune copleşitoare la care a fost martor, privind trupul neputrezit a unui nobil decedat. După ce a vizitat multe mănăstiri, a ales ca să stea la Noul Schit, unde şi-a ascuns identitatea cu grijă şi unde a ales să fie în ascultarea unui părinte dificil, numit Chiril.
Răbdarea şi îndelunga suferinţă a episcopului nu pot fi spuse în cuvinte; el părea un monah simplu, sub ascultare, care împlinea toate sarcinile şi ordinele pe care dificilul său părinte i le dădea. Au trecut doi ani, timp în care el a fost în această stare. Spre sfârşitul Postului Mare din al doilea an, un vas care venea din Euboia, încărcat cu felurite produse, a ancorat în portul schitului. Părinţii au mers la arsana să cumpere alimente pentru Paşti: ouă, brânză şi alte produse. Începătorul Teofan a mers şi el să-şi ia alimente. Dar căpitanul, care l-a recunoscut, a spus în faţa tuturor:
– Nu eşti tu, episcopul Teofan, care a dispărut cu doi ani în urmă? Şi a căzut la pământ, ca să i se închine.
Negând acestea, a spus:
– Trebuie să fie o greşeală, prietenul meu. Nu sunt eu acela. Probabil semăn cu cineva.
El s-a întors la schit hotărât să plece de acolo, de vreme ce a fost descoperit şi toţi bănuiau cine este. Părintele său l-a admirat ca pe un om de o mare smerenie şi răbdare, încât a căzut la picioarele lui, cerând iertare pentru felul lui crud de a fi cu el.
Episcopul Teofan a plecat în pustie, la Chilia «Izvorul Tămăduirii», şi a trăit acolo ca un simplu monah.

chrismon

Ce putem spune despre duhovnicul Ignatie Katunakiotul? După sfârşitul fiecărei Liturghii, părintele său îl mustra, iar el nu se plângea niciodată. În schimb, spunea aceste cuvinte minunate:
– Părinţilor şi fraţilor, ascultaţi! Când părinţii noştri ne insultă şi ne pălmuiesc, nu trebuie să fim nici trişti, nici veseli şi trebuie să-i ajutăm, căci ei ne ajută să ne eliberăm de tridentul* diavolului, care e mândria, egoismul şi aroganţa. Dacă trece o zi şi părintele meu Neofit nu mă insultă, sunt foarte trist şi spun sufletului meu: «Neimportantule! Nevrednicule părinte Ignatie, azi n-ai fost mustrat, aşa că ai grijă la tridentul diavolului, căci el va străpunge mai adânc în tine».
(*Furcă cu trei dinţi care era considerată în antichitate ca simbol al puterii zeului Neptun [Nota editorului].)

chrismon

Un părinte foarte simplu spunea:
– Oamenilor învăţaţi li se întâmplă următorul lucru: caută să cerceteze cele dumnezeieşti. Dacă însă nu-ţi ajunge funia, de ce încerci să cobori în prăpastie?

chrismon

Pustnicul român Enoh spunea:
– Monahul trebuie să fie smerit, nu să ajungă sus sau jos. Poate fi mântuit cu smerenia. Dar, oh, pentru preot este o povară dublă! Este foarte greu, sunt numai câţiva preoţi buni. De ce ar vrea cineva acest rang? Nu vrei să-ţi mântuieşti sufletul? Ai venit la Sfântul Munte să-ţi mântuieşti sufletul, nu să cauţi slavă. Fii simplu şi smerit. Doresc numai să-mi mântuiesc sufletul. Nu e alt lucru mai bun decât mântuirea sufletului.
Chiar dacă acest părinte trecuse de 75 de ani, el nu dădea nimănui voie să-l respecte. Se privea pe sine ca şi cum ar fi fost nimic. Cerea un pic de pâine ca să-i hrănească pe ceilalţi oameni în vârstă ca el, care erau slăbiţi şi istoviţi. Se pleca şi cerea binecuvântare de la toţi monahii, începătorii, oamenii mireni şi pelerini. Odată, a vrut să cumpere o desagă, dar era prea scumpă şi nu avea bani. Deodată a observat un sac de pânză obişnuit în colţul magazinului.
– Cât costă? l-a întrebat pe vânzător.
– Acesta nu costă nimic. Pentru ce îl vrei?
– Îl voi purta în spate în locul unui rucsac, a spus el.
– Ei bine, nu ţi-e ruşine să porţi un aşa lucru în spate?
Şi părintele Enoh a răspuns:
– De ce să fiu stânjenit, când sunt mai fără valoare decât acest sac!

chrismon

Talentatul teolog şi ieromonah Hrisostom de la Marea Lavră a fost întrebat de patriarh dacă n-ar dori să fie hirotonit episcop. El a refuzat, alegând smerenia în locul înaltei slujbei ecleziastice, şi a spus:
– Nu voi renunţa la culionul de călugăr.

chrismon

Cu câtva timp în urmă un important vizitator ortodox, străin, a cerut să-l întâlnească pe părintele Siluan. Ieromonahul N., membru al consiliului de conducere, i-a spus vizitatorului:
– Nu înţeleg de ce tu, un teolog învăţat, vrei să-l vezi pe părintele Siluan, un ţăran neînvăţat. Nu e nimeni altcineva cu mai multe cunoştinţe pe care ai vrea să-l întâlneşti?
Atunci vizitatorul a răspuns cu durere în suflet:
– Ca cineva să-l înţeleagă pe părintele Siluan, trebuie să fie foarte învăţat.
Acelaşi ieromonah N., neîmpărtăşindu-se nefericitul din dumnezeieştile experienţe ale sfântului, spuse odată cuiva:
– Mă întreb de ce merg la el. Cred că nu citeşte nimic.
– Nu citeşte nimic, dar face totul. Nu ca cei ce citesc mult, dar nu fac nici un lucru, i-a răspuns acel om.

chrismon

Odată l-am întrebat pe un pustnic simplu, în vârstă:
– De ce lămâii dumitale sunt plini de fructe?
– Pentru că le-am aplecat crengile, fiul meu, a răspuns el.

chrismon

Am întâlnit un călugăr tânăr care era sub ascultare, din a cărui gură nu au fost rostite niciodată cuvinte, după cum îl sfătuise părintele său duhovnicesc.

chrismon

Sfântul Siluan de la Muntele Athos spunea:
– Acesta e cântecul meu iubit: În curând voi muri şi sărmanul meu suflet va coborî în iad. Acolo voi suferi singur, în sclavie şi întuneric, şi voi vărsa lacrimi amare. Cum să nu-L caut pe El? El m-a căutat întâi şi mi-a apărut mie, păcătosului… Domnul Însuşi m-a învăţat cum să mă smeresc: «Ţine-ţi mintea în iad, şi nu deznădăjdui». Astfel se câştigă împotriva vrăjmaşilor. Dar când mi-am mutat mintea de la gândul iadului, toate gândurile mele tulburătoare şi-au recăpătat puterea lor.

chrismon

Un pustnic în vârstă ne spunea:
– Mulţi părinţi contemporani au înţeles că umilirile şi mustrările de la părinţii lor au fost folosite ca să ajute la curăţirea inimii de patimile mândriei şi îngâmfării şi astfel mulţi să guste din dulceaţa mântuirii sufletului lor. Deşi mulţi dintre ei nu au avut şcoală, ei au putut să interpreteze scrierile Sfântului Grigorie Teologul. După munca de peste zi, mulţi alergau la chilia lor, ca să se mângâie cu rugăciunea şi cititul. Au ajuns la asemenea înălţimi ale smereniei încât se considerau ultimii oameni.

chrismon

Când toţi părinţii şi fraţii în Hristos îi urau «Rai bun» părintelui Teofilact de la Noul Schit, le spunea:
– Raiul nu-i un grajd, ca să mă primească pe mine, un animal!
Aşa era defăimarea de sine la părinţi.

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

5 pelerinaje pe urmele Sfinților în oct. și nov. 2014: Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei, Sfântul M. Mc. Dimitrie al Tesalonicului, Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, Sfântul Cuvios Ioan de la Rila [linkuri externe]

Sf.Nectarie

sfantul-dimitrie-1

Cuv.DimitrieBasarabov

Sf.IoandelaRila

Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail: pridvor@yahoo.com

Pelerinajele sunt organizate de o Agenție de pelerinaje! Nu este adăugat niciun comision suplimentar!

Daţi mai departe linkurile celor pe care-i ştiţi interesaţi! Doamne, ajută!

Cap. XXII: Despre buna-mireasmă a sfintelor moaşte şi despre izvorârea de mir [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Sfântul Teofil Izvorâtorul de mir a trăit în timpul Sfântului Patriarh Nifon (1556). El a fost trimis de Patriarh şi de Sfântul Sinod în Egipt, ca să confirme uimitoarea minune care avusese loc acolo, mutarea muntelui Ntour Tag dintr-un loc în altul. Chiar dacă în lume primise diferite slujbe ecleziastice, inclusiv şi cea de secretar al episcopului, Sfântul Teofil le-a părăsit pe toate, ca să vină la Muntele Athos unde a dus o viaţă ascetică în Sfintele Mănăstiri Vatoped şi Iviru şi în Chilia Pantokrator din pustiul Sfântului Vasile.
Înainte de răposarea sa în Domnul, acest vrednic de pomenire i-a cerut ucenicului său să nu-i îngroape trupul, ci să-l arunce în pădure. Aşa s-a făcut. 40 de zile fiarele sălbatice şi păsările nu i-au atacat sfântul trup. Mormântul său a răspândit un miros dulce de mir, care chiar până astăzi e simţit de oamenii evlavioşi care merg să se închine la moaştele sale. Aşa a fost Sfântul Teofil, adevăratul prieten al lui Dumnezeu, trandafirul mirositor al virtuţii şi ascezei.
În 1948 a răposat în Domnul un sfânt ce s-a arătat mai recent, părintele nostru Sava de la Sfânta Ana, care, după ce a plecat din Ţara Sfântă, a mers să locuiască în Kalymnon unde a înfiinţat Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, pentru femei.
El a fost ucenicul Sfântului Nectarie, făcătorul de minuni. După zece ani de la plecarea sa la Domnul, când osemintele sale au trebuit mutate, trupul său a fost găsit întreg, emanând un miros de mir şi făcând minuni. Într-adevăr, acesta e modul în care Dumnezeu îi slăveşte pe cei ce L-au slăvit pe El.

chrismon

În ţinutul pustiu dintre Kafsokalivia şi Vigla, în cea mai abruptă peşteră de pe Muntele Athos, a trăit părintele nostru Nil Izvorâtorul de mir, ducând o viaţă ascetică foarte aspră, de sfinţenie. După adormirea sa în Domnul, aşa de mult mir a curs din mormânt, încât s-a prelins prin pardoseala peşterii în râpele de dedesubt.

chrismon

Sfântul Simeon a fost părintele duhovnicesc al Sfântului Sava Sârbul. După ce Sfântul Simeon a răposat, s-a slujit o Priveghere în Mănăstirea Hilandar în ziua pomenirii trecerii sale. În timpul doxologiei a venit din mormântul sfântului o mireasmă, care nu poate fi descrisă în cuvinte şi care a umplut întreaga zonă ce împrejmuia mănăstirea. Această manifestare l-a încredinţat pe Sfântul Sava că părintele său duhovnicesc a fost sfânt şi a dat mulţumire mult Milostivului Dumnezeu, Care îi slăveşte pe cei ce L-au slăvit pe El.

chrismon

Sfântul Simeon, ctitorul Sfintei Mănăstiri Simonopetra, a dus o viaţă ascetică într-o peşteră de lângă mănăstire, care se păstrează până astăzi. El a auzit vocea Maicii Domnului la o Priveghere de Crăciun; s-a luptat cu demonii şi a fost biruitor; şi-a salvat ucenicul care căzuse într-o râpă de la o înălţime foarte mare şi a vindecat-o pe fiica demonizată a voievodului Ivan Ugljeşi al Serbiei. După adormirea sa, din sfintele sale moaşte curgea mir, o dovadă palpabilă a sfinţeniei sale.

chrismon

Mare la virtute, cu fapte bune şi credinţă, a fost de asemenea Sfântul Atanasie de la Esfigmenu, un călugăr din chinovie, deosebit, care a slujit la trapeza mănăstirii. Datorită marii sale smerenii, el a fost trecut în slujba patriarhului Constantinopolului şi, după cum spune Sfântul Grigorie Palama, mormântul şi moaştele lui au devenit un izvor de minuni şi de mireasmă nespusă, spre slava lui Dumnezeu şi a monahismului.

chrismon

În 1840 în Sfânta Mănăstire Vatoped monahii au hotărât să transfere oasele părinţilor decedaţi în alt loc. După ce au dărâmat pereţii criptei masive şi au ajuns la temelie, ei au mirosit o mireasmă ce nu poate fi descrisă, «un miros de dincolo de lumea aceasta». Deoarece au continuat, ei au văzut că mireasma venea de la moaştele unui sfânt necunoscut, a cărui piele şi oase erau intacte. Cu mare respect şi evlavie, preoţii, îmbrăcaţi în veşminte, au pus trupul într-un sicriu şi cu lumânări aprinse l-au adus la biserica principală a mănăstirii. Deşi nu ştiau al cui trup era, toţi au fost de acord să-l numească Evdochim şi să-l cinstească pe 5 octombrie în fiecare an. Din starea moaştelor nestricăcioase, e sigur că acest sfânt necunoscut, numit Evdochim, când a ştiut că sfârşitul îi era aproape a venit la criptă unde, printre celelalte oase, s-a pregătit, şi-a încrucişat mâinile şi a adormit ca un drept, necunoscut şi nevăzut de nimeni, evitând lauda omenească şi slava stricăcioasă.

chrismon

Monahul Sava de la Chilia Sfântul Nicolae, care este lipită de Paraclisul de la Ravthouhos şi în prezent aparţine de Pantokrator, a fost cunoscut pentru credinţa cu care participa la slujbe, pentru evlavia şi răbdarea trupească a tuturor nevoinţelor. Un timp a trăit în mănăstirea chinovială Esfigmenu. Când şi-a dat seama că sfârşitul îi era aproape, a venit la mănăstirea în care începuse ca monah. Când, la trei ani după adormirea sa, osemintele sale au fost mutate, craniul său răspândea mireasmă, un eveniment care a devenit binecunoscut.
Un începător, frate de mănăstire, plin de îndoială, cu credinţă slabă, a crezut că poate au turnat nişte miresme pe oseminte, aşa că a luat craniul şi l-a aruncat într-un rezervor. Părinţii l-au căutat cu mare tristeţe. Douăsprezece zile mai târziu ei au descoperit unde îl aruncase. Încă răspândea mireasmă. Atunci începătorul a crezut că monahul Sava era cu adevărat un om sfânt.

chrismon

Un călugăr bătrân a spus:
– Îmi amintesc că prima dată când am venit la Sfântul Munte am trecut pe lângă cimitirul schitului şi osuarul unde erau păstrate osemintele părinţilor. De multe ori am mirosit mireasma ce venea de la ele şi mă opream ca să mă bucur de această experienţă minunată (el avea 89 de ani, iar emoţiile sale erau evidente pe faţa lui). Dar au trecut doi ani şi am pierdut acest dar de la Dumnezeu. N-am mai mirosit acea mireasmă cerească din nou. Dumnezeu m-a lipsit de aceasta. Cine ştie de ce? Probabil din cauza păcatelor mele sau poate că El mi-a dat acest dar divin numai pentru un timp, ca să mă întărească la începutul vieţii călugăreşti.

chrismon

În Chilia «Ypapandi de Sus», care este situată deasupra Schitului Sfânta Ana, trăia un monah evlavios, părintele Dionisie. El încerca să repare nişte pervaze vechi. În locul unde unul a căzut, a dezgropat osemintele unui ascet necunoscut, păstrate întregi.
Uimit şi mişcat de descoperirea lui, căci moaştele răspândeau un miros minunat, el a început să se roage, cerându-i sfântului necunoscut să-i descopere numele lui. De asemenea, a avut gândul să meargă la biserica principală şi să tragă clopotele, ca să anunţe părinţii şi să poată duce moaştele la biserica centrală a Sfintei Ana, cu cinste şi cu tămâiere, şi ca să se poată ruga şi să ceară sfântului să le descopere cui aparţineau aceste moaşte sfinte.
În timp ce se gândea astfel, binecuvântatul ascet i-a apărut în vedenie şi i-a poruncit cu o voce aspră să acopere moaştele şi să nu spună nimănui, atât timp cât va trăi, pentru că Dumnezeu îl învrednicise să le vadă. Părintele Dionisie a spus aceasta grupului său de monahi cu puţin înainte de a muri, dar fără să spună exact unde erau moaştele îngropate, fiind oprit de porunca sfântului necunoscut, care chiar după moartea sa a evitat slava oamenilor, fiindcă era cinstit de Dumnezeu în împărăţia cerească.

chrismon

Vrednicul de pomenire părinte medic Pavel Lavriotul, în una din scrisorile adresate mie în 06.07.1971, scria următoarele:
– Vorbind cu părintele Gherontie, unul dintre Daniilei, am amintit de părintele Leontie, unul dintre binecunoscuţii părinţi duhovniceşti de la Mutalaski Kesaria, pe care-l întâlnisem şi a cărui lucrare, «Catehismul Ortodox», scrisă în turcă, o citisem. Era o lucrare importantă a lui Karamanlides şi o avem în biblioteca noastră. El mi-a răspuns că părintele Leontie murise în Salonic, şi în ziua dezgropării sale trupul i-a fost descoperit nedescompus şi răspândea mireasmă.

chrismon

Un creştin citise în viaţa Sfântului Acachie Kafsokalivitul că, pe când acesta trecea pe lângă cimitirul de la Sfânta Ana, a simţit o mireasmă de mir ce venea de la osemintele părinţilor. Amintindu-şi de aceasta, creştinul care şedea în cimitirul schitului a spus: «Mă întreb dacă mai sunt oseminte ca acelea din zilele Sfântului Acachie?».
Imediat după ce a gândit aceasta, a mirosit o mireasmă venind dintr-un mormânt. S-a sculat, a cercetat totul în jurul său şi a găsit un craniu ce mirosea frumos. Pe el era scris: «Ieromonahul Filimon de la Chilia Adormirii Maicii Domnului, de lângă Voulefterionul* Sfântul Elefterie». El s-a gândit să-i cheme pe ceilalţi, dar la acest gând a început să tremure, pentru că şi-a dat seama că cinstitul părinte nu dorea să se spună despre mirosul ce venea de la osemintele lui.
*Clădirea unde se ţin întrunirile Consiliului.

chrismon

Nu-mi amintesc exact anul (se poate să fie cu 20 de ani în urmă), de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, în Mănăstirea Dionisiu, chiar înainte de Vecernie, când am intrat prin uşa mică a altarului, am mirosit o mireasmă cunoscută ca cea a Înaintemergătorului, ce venea din Sfântul Altar.
Alteori, mergând pe cărarea de la chilia Sfântului Nil, Izvorâtorul de Mir, spre Marea Lavră, în Hairi, am simţit o boare de mireasmă. În acelaşi loc mulţi părinţi, călători şi pelerini, au avut aceeaşi experienţă. A trecut din gură-n gură cuvântul că în acest ţinut mulţi pustnici s-au nevoit în timpurile vechi, ducând o viaţă ascetică înaltă, de har şi sfinţenie. Locurile exacte ale mormintelor lor sunt necunoscute.

chrismon

În 1927, de ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, un călugăr, care era bucătarul mănăstirii, a simţit o mireasmă ce nu poate fi descrisă, în timpul «Mărimurilor», când este cinstită mâna dreaptă a Sfântului Înaintemergător. El a mărturisit această întâmplare părintelui Lazăr.

chrismon

Vrednicul de pomenire părinte Lazăr, printre multe istorisiri despre părinţii şi fraţii de la Dionisiu, ne-a povestit despre binecuvântatul sfârşit al ieromonahului Marcu, care a fost egumenul mănăstirii între 1926 şi 1931, şi care toată viaţa a slujit în trei sau patru ascultări, fericit şi smerit. Mânca numai o dată pe zi. Când părintele Marcu a adormit în Domnul, întreaga cameră de spital s-a umplut de o mireasmă care a durat 20 de minute, la care a fost martor binecuvântatul egumen al mănăstirii de atunci, părintele Gavriil, care venise să-i citească rugăciunea pentru moarte.

chrismon

Se ştie că înmormântaţii în pământul sfânt al Muntelui Athos, umplând Grădina Maicii Domnului cu mireasmă de mir, sunt mulţi sfinţi din a căror moaşte curge dulcele ulei al sfinţeniei. În Xenofont, în 1989, de sărbătoarea Sfântului şi Marelui Mucenic Gheorghe, care pe lângă celelalte harisme este şi Izvorâtor de Mir, când Privegherea plină de frumuseţe şi evlavie tocmai începuse, în mijlocul rugăciunii, sfântul egumen Alexie, evident mişcat, a întrerupt slujba ca să anunţe tuturor minunata întâmplare care se petrecea pentru prima dată: a curgerii de mir din mâna Sfântului Gheorghe. Era semn că sfântul era prezent. Părintele Alexie a pus imediat să se citească paraclisul Sfântului Gheorghe şi să se închine toţi la sfintele moaşte.
Cu puţin înainte de binecuvântata arătare, părintele Alexie îl invitase în altar pe Prea Sfinţitul Ambrozie, Mitropolit de Polianis şi Vilkisiou, ierarh remarcat pentru sprijinul dat monahismului, fiind astfel o prezenţă luminoasă la acea sărbătoare. De asemenea, în altar era arhimandritul Hristodul, egumenul de la Kutlumuş, cât şi stareţul de la Schitul Sfânta Ana, părintele duhovnicesc Antim, care avea în jur de 80 de ani. Toţi aceştia erau acolo, pentru a confirma darul curgerii de mir.
Toţi care erau prezenţi la sărbătorirea festivă, reprezentanţii mănăstirilor, pustnici, călugări din chinovii şi credincioşi s-au închinat moaştelor cu inimile înălţate, cu evlavia şi umilinţa potrivite acestui moment, când puternicul şi credinciosul apărător al Muntelui, Sfântul Gheorghe, era prezent cu noi, conducând sărbătorirea, lăudându-L pe Dumnezeu şi fiind slăvit de El.
Era ca şi cum noi toţi, plini de evlavie, spuneam în tăcere: «Mare eşti Doamne… şi nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale».
În locul de unde curgea mir din Sfintele Moaşte părea a fi o rană. Şi mireasma simţită, caracteristică, era aceeaşi mireasmă pe care o au toate sfintele moaşte. Harul Sfintelor Moaşte era în acord cu mesajul de bucurie transmis la priveghere: «Ne rugăm lui Hristos, Care a fost răstignit şi Care a înviat din morţi. O, moarte, unde este boldul tău? O, iadule, unde este biruinţa ta? Hristos a Înviat şi tu ai fost înfrânt!».
Florile lămâilor şi trandafirii din grădina mănăstirii confirmau prezenţa primăverii, iar curgerea de mir din «Izbăvitorul celor robiţi» era chezăşia că «Hristos cu adevărat a Înviat!». Troparul laudei* se îmbrăcase cu un veşmânt bine-mirositor şi cu o putere tainică:
A venit primăvara; veniţi să prăznuim; a strălucit
Învierea lui Hristos.
Veniţi să ne veselim; pomeniera Biruitorului,
s-a arătat, pe credincioşi bucurându-i…
* το δοξασττικό = Slava care se cântă la laude.

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

Cap. XI: Despre asceză [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Cuviosul nostru părinte purtător de Dumnezeu, Petru Athonitul, primul pustnic de pe Muntele Athos, a trăit într-o peşteră în partea de sud a peninsulei. Acolo a dus o viaţă cu adevărat îngerească şi cerească. Fără haine, desculţ, suferind multe feluri de ispite îndreptate împotriva sa de satan, timp de 53 ani a fost hrănit doar cu pâine cerească.

chrismon

Dreptul Gherontie, ctitorul Schitului Sfânta Ana, a fost primul egumen al Mănăstirii Vouleftirion. La început, el a trăit în peşterile de lângă mare. Mai târziu, din cauza atacurilor piraţilor, el s-a mutat spre vârfurile înalte ale Athosului, unde până în zilele noastre mai există o bisericuţă în cinstea Sfântului Pantelimon. Mulţi pustnici au locuit pe lângă el în chilii sărăcăcioase. Fără absolut nici un bun şi lipsiţi de grijile lumeşti, ei s-au dăruit cu totul nevoinţei rugăciunii.
Pentru a aduce puţină mângâiere fraţilor săi, sfinţitul Gherontie s-a rugat şi imediat a apărut în acel loc apă sfinţită. Cel care l-a urmat a strâns toată apa din acest minunat izvor, pentru că a vrut o mică grădină şi avea nevoie de apă pentru ea. După cum au spus părinţii, Maicii Domnului nu i-a plăcut aceasta şi a secat acest izvor. Deşi un alt izvor a apărut mai departe de acesta, Maica Domnului a dorit ca pustnicii să nu depindă de grijile lumeşti, să se dăruiască numai rugăciunii şi nu grijilor cultivării unei grădini.

chrismon

Noul descoperit sfânt Gherasim* care s-a nevoit în Athos, a locuit în Kapsala cinci ani ca un pustnic. Mânca doar dovlecei fierţi, fără ulei. Apoi a plecat la Homala, în Insula Kefallonia, la chilia sa pustnicească, şi acolo a construit o mănăstire.
În timpul cât a locuit în Muntele Athos a câştigat multă experienţă duhovnicească, a întâlnit oameni evlavioşi şi sfinţi, sporind mult duhovniceşte. El a devenit un vas plin de har datorită rugăciunii neîncetate şi postului. De aceea toate duhurile rele se temeau de el şi erau izgonite. Porecla lui era «Kapsalis», după sărăcăciosul loc al Kapsalei. Diavolii strigau: «Kapsalis, tu ne-ai ars pe noi».
(*Acest sfânt nu a fost recunoscut ca fiind sfânt în timpul vieţii, sfinţenia sa s-a descoperit mai târziu, prin faptul că se arăta celor drepţi)

chrismon

În timpul unei ierni foarte friguroase, în care zăpada a căzut din belşug, dreptul şi de Dumnezeu insuflatul părinte Acachie Kafsokalivitul şi-a aprins un foc pentru a se încălzi. Dar cum s-a apropiat de foc, el s-a simţit mai înfrigurat. Atunci a realizat că nu era normal să simtă frig lângă foc şi că acest frig este cauzat de ceva diavolesc. Atunci a stins focul, a ieşit afară din peşteră, s-a dezbrăcat şi s-a băgat în zăpadă, unde a simţit imediat o căldură, ca într-o baie cu aburi.
Noi am fost uimiţi şi încântaţi de fiecare dată când am vizitat peştera sfântului şi am văzut patul lui, care se păstrează până în zilele noastre. Era făcut din ramuri subţiri, necurăţate, legate în aşa fel încât rămâneau goluri largi între ele. Era imposibil pentru cineva să se odihnească bine în acel pat.

chrismon

Sfântul Sava Aghioritul, un pustnic care s-a desăvârşit pe insula Kalymnon, a iubit asceza şi suferinţa. Se hrănea cu mâncare gătită în ulei doar la sfârşit de săptămână. Zilnic îşi făcea toată rânduiala călugărească. Când dormea, o făcea pe o scândură, dar cele mai multe nopţi le petrecea în rugăciune. A păstorit poporul lui Dumnezeu ca un bun păstor care «îşi dă viaţa pentru oile sale» (Ioan 10, 11). De asemenea, el era înainte-văzător.
A părăsit Sfântul Munte mergând la Eghina, pentru a putea fi sub ascultarea Sfântului Nectarie, Făcătorul de minuni. Sfântul Nectarie i-a dăruit un rând de veşminte preoţeşti pe care le purta doar la sărbătorile mari. Sfântul Sava a făcut slujba de înmormântare a Sfântului Nectarie.

chrismon

Părintele duhovnic al bătrânului meu a fost ieromonahul Hristofor, un pustnic din Karulia. El trăia ca pustnic într-o chilie care semăna cu un cuib de vultur. Chilia era acoperită cu tablă şi era înconjurată de stânci ascuţite, fără vegetaţie, care se pierdeau în abisul Egeii. Acolo era o linişte deplină şi nesfârşită, întreruptă doar de ciripitul dulce şi vesel al păsărilor sălbatice. Era un loc complet izolat, doar câţiva cactuşi, puţini arbuşti de smochini şi câţiva migdali sălbatici împrăştiaţi ici şi colo colorau puţin cu verde peisajul pustiu. În această pustietate cineva nu putea decât să se gândească cu admiraţie şi să se minuneze cum acest părinte duhovnicesc, Hristofor, care era infirm, a venit să trăiască lângă aceste râpi abrupte şi primejdioase. Deşi avea un singur picior, el se căţăra ca un alpinist spre impresionanta şi inabordabila Karulia!

chrismon

De-a pururea pomenitul meu părinte mi-a spus de multe ori că în trecut părinţii din mănăstiri şi din cele mai izolate locuri obişnuiau să călătorească pe mare vâslind până la Dafne şi înapoi. Pentru că acest drum dura mult timp, îşi luau cu ei cărţi şi tămâie ca să-şi poată cânta Utrenia. Ei, în timp ce vâsleau, cântau sau se rugau, folosind metaniile.

chrismon

Părintele Teofilact, o masivă piatră preţioasă a ascezei şi rezistenţei, a trăit în pustia Sfântului Vasile, lângă Kerasia. El a avut doi călugări sub ascultare. Obişnuia să meargă deseori la o peşteră, ca să facă privegherile de noapte. Într-o noapte, după o ninsoare mare, totul era acoperit de zăpadă, care ajungea până aproape la genunchi. Când s-a făcut dimineaţă, călugării au plecat să-l caute peste tot. După ce l-au căutat mult timp, au zărit în depărtare un obiect întunecat aşezat pe o buză de deal. Când s-au apropiat, şi-au dat seama că era părintele lor şi s-au temut că îngheţase de frig. Însă, când l-au atins, el s-a mişcat. Au fost foarte surprinşi când şi-au dat seama că trăieşte dar, mai mult decât atât, trupul său răspândea o căldură aşa de mare, de parcă ar fi fost în flăcări. Şi, într-adevăr, toată zăpada din jurul lui s-a topit!
Altă dată, acest sfânt pustnic a fost luat de diavoli şi dus prin aer în pustia Sfântului Vasile din Karulia.

chrismon

Un bătrân a spus:
– În zilele acestea încercăm să devenim drepţi cu foarte puţin efort. Am părăsit tradiţia. Nu ne mai uităm la cei mai buni dintre monahi şi cum au ajuns ei primii. Noi vedem numai pe cei care au ajuns ultimii.

chrismon

Minunatul isihast Varnava nu avea nici un fel de bunuri şi nici măcar o cameră. El se odihnea într-un colţ al camerei de oaspeţi. Părintele pustnic Damaschin mi-a povestit totul despre el.

chrismon

Noi am fost foarte atraşi de Mănăstirea Dionisiu, pentru că păstrează tradiţia ascetică, monastică şi liturgică athonită. Ne-am simţit legaţi de mănăstire nu numai datorită înţeleptului şi cuviosului stareţ Gavriil şi părintelui Teoclit Dionisianul, care este cunoscut pentru multele lui scrieri, ci mai ales din cauza prezenţei prea-cuviosului părinte Lazăr. De fiecare dată când îl vizitam pe părintele Lazăr la chilie, pentru a-i cere ajutor şi sfaturi, plecam plini de roade duhovniceşti, de parcă am fi cules strugurii mistici ai experienţei monahale. Sfântul stareţ Gavriil ne-a oferit câteva scurte informaţii biografice despre viaţa şi experienţa acestui mare ascet şi vieţuitor în obştea monahală.
Părintele Lazăr a venit de la Melivia din Agia Larisa. El s-a născut în 1892, a venit la Athos în 1916 şi a murit pe 28 decembrie 1974. Timp de 30 de ani a fost infirmierul mănăstirii, a slujit ca «typikaris»* timp de 10 ani. Timp de 30 de ani a slujit ca «proistamenos»**
Înainte de a începe viaţa monahală el a terminat liceul şi a lucrat ca secretar la o judecătorie în Dotion-Agias-Larisis. La vârsta de 20 de ani a emigrat în SUA, iar la 24 de ani a venit la Muntele Athos, fiind tuns în monahism în 1917.
Era foarte evlavios şi cinstit, un adevărat râvnitor pentru viaţa monahală de obşte. Fiind foarte aspru cu sine, primea Sfânta Împărtăşanie, cu binecuvântarea stareţului, în fiecare săptămână. A locuit timp de trei ani în chilia lui Nifon, situată mai sus de mănăstire, unde a practicat un post strict şi s-a zăvorât pe el însuşi.
O dovadă a acestora a fost că în perioada Marelui Post din toţi anii de până la 1965, ţinea post negru luni, marţi şi miercuri, până se împărtăşea la Liturghia mai înainte sfinţită. După aceasta, lua masa cu ceilalţi călugări şi apoi nu mânca nimic până în sâmbăta următoare.
Cât timp a lucrat în spital, el a avut grijă nu numai de trupul, dar şi de sufletul celor bolnavi, pregătindu-i pe cei aflaţi pe patul morţii.
A suferit un accident vascular cerebral în ziua de Crăciun şi a mai trăit 3 zile după aceea. I s-a făcut Sfântul Maslu şi s-a împărtăşit zilnic, până când a intrat în comă. Curând după aceea, după amiaza, a adormit în Domnul. Toţi din obşte l-au plâns şi amintirea sa a rămas vie printre ei până în ziua de astăzi.
Sfântul Nicodim Aghioritul este mare în împărăţia lui Dumnezeu, pentru că nu numai vorbea, dar şi practica asceza, postul, trăind în sărăcie şi nevoinţe. Toate acestea reprezintă adevărata frumuseţe a vieţii monahale. Iată ce ne spun despre el biografii săi:
«…Dragostea lui pentru isihie l-au dus în pustie, unde a cumpărat chilia din faţa pustiei Sfântului Vasile. Îşi lua pâine de la noi şi apoi petrecea tot restul timpului în isihie. Alte mâncăruri pe care le mânca erau orez fiert, apă cu miere, dar cel mai mult mânca măsline şi boabe de linte».
(*Călugărul care este responsabil cu desfăşurarea corectă a slujbelor)
(**Călugărul care supraveghează treburile zilnice din mănăstire)

chrismon

În Schitul Kutlumuş există o chilie închinată Sfântului Ioanichie, pe jumătate dărâmată, unde au locuit un grup de şase părinţi sub ascultarea unui bătrân foarte aspru. Chilia avea numai două încăperi şi un paraclis. Nici unul dintre părinţi nu avea o cameră proprie. În timpul nopţii se odihneau sprijinindu-se în stranele din paraclis. Astfel a fost privaţiunea şi biruinţa asupra somnului a acestor atleţi ai ascetismului.

chrismon

Părintele A. Kafsokalivitul este încă în viaţă şi l-am întâlnit de multe ori. În trecut, părinţii nu foloseau animalele pentru transport. Cărau totul în spate, chiar şi pe cele mai abrupte drumuri care duceau către schit. Într-o noapte, cu ajutorul Maicii Domnului, părintele A. a dus din port până la chilia unde locuia o tonă de struguri. S-a luptat cu multe sarcini până dimineaţa.
Altădată, a dus 500 de lăzi cu nisip pentru zidărie. Pentru a ajuta la zidirea Bisericii Schimbarea la Faţă, a urcat de 42 de ori până pe vârful Muntelui Athos. De fiecare dată, pe 6 august, urca până în vârful muntelui, ca să participe la priveghere.
Adeseori vin şi i se aşează în căuşul palmei păsărele, pe care le hrăneşte în grădina sa, bine îngrijită, plină de crini şi de tot felul de alte flori.

chrismon

De-a pururea pomenitul părinte A. Lavriotul a slujit zilnic Sfânta Liturghie timp de 70 de ani. Genunchii săi erau bătătoriţi datorită multelor metanii. Şi-a prevăzut sfârşitul, deşi niciodată nu a fost bolnav. El a binecuvântat pentru ultima oară masa şi şi-a luat rămas bun de la fraţi şi părinţi, adormind întru Domnul.

chrismon

Ne povestea neuitatul bătrân aghiananit H.:
– … Părinţii noştri se îmbrăcau cu haine ponosite, iar drept încălţări, purtau sandale ţărăneşti din piele de porc; unii dintre aceşti părinţi slujeau stând desculţi pe marmura bisericii. Vedeai bărbaţi înalţi cât chiparosul, cu ochii plini de lacrimi de bucurie şi, din pricină că erau înălţaţi cu duhul, nu simţeau frigul muşcător! Când se termina Privegherea, se puteau vedea lacrimile pe strane.

chrismon

De-a pururea pomenitul şi veşnic trăitorul bătrân Varlaam de la Sfânta Mănăstire Xenofont nu-şi făcea niciodată foc în chilie pe timpul iernii. În fiecare zi făcea 800 de metanii. Drept pat avea o simplă rogojină. Niciodată nu şi-a privit chipul în oglindă. Odată, după ce a fost fotografiat cu toiagul în mână, văzându-şi fotografia, a întrebat:
– Cine este cel care mi-a luat toiagul?…

chrismon

Ce putem spune despre pustnicul Hrisogon, în special despre felul în care postea şi priveghea pentru a se elibera de patimi?
Acest om binecuvântat, care a locuit într-o cameră pentru muncitori, lângă Chilia «Sfinţii Apostoli», ce aparţinea de Kutlumuş, avea ca hrană zilnică doar pâine sau pesmeţi muiaţi în apă cu puţin zahăr. Hainele lui erau vechi şi dormea pe pânză de sac. În timpul iernii nu purta decât nişte saci, stând în jurul focului. Era un călugăr simplu şi tăcut.
Tot la fel de sărac era şi un alt călugăr ascet din Vigla, al cărui nume nu se cunoaşte. El trăia «ca păsările cerului care nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl cel Ceresc le hrăneşte» (Matei 6, 26). El trăia în mare sărăcie, într-o chilie mică, fără paraclis. Seara se ducea la slujbe la diferiţi părinţi, purtând cu el candela aprinsă. Când nu mai avea ulei, mergea la Schitul românesc [Prodromul], care aparţine de Marea Lavră. De îndată ce părinţii vedeau candela goală, îi ofereau ulei chiar fără să-i roage nimic şi îi mai dădeau şi ceva ajutoare. După Sfânta Liturghie, mânca foarte puţin, ruşinându-se, şi apoi pleca repede, rugându-se. În chilia sa trăia ca un înger*.
(*Cuvântul folosit de părintele Ioanichie este «asarkos» – care înseamnă lipsit de trup; semnificaţia sa este că părintele trăia de parcă n-ar fi avut nici o nevoie trupească, cum ar fi nevoia de hrană [Nota traducătorului])

chrismon

Pe părintele Avimelec l-am zărit o singură dată, când eram cu părintele meu duhovnic, dar înfăţişarea lui blândă şi liniştită este încă vie în amintirea mea. A trăit mai mult de 100 de ani şi a fost contemporan cu Sfântul Nectarie, nevoindu-se împreună cu părintele Iosif, locuitorul în peşteri.
Locuia în pustia Sfântului Vasile, deasupra Katunakiei, la Schitul Sfânta Ana Mică, într-o peşteră care este folosită acum ca beci. El cerea ca nimeni să nu fie numit cu numele lui, deoarece el nu se preţuia deloc pe sine însuşi. Pentru a spori duhovniceşte, s-a închinat la mai multe mănăstiri din Constantinopol, Pont, Ierusalim şi Grecia continentală. Dacă cineva îl întreba «Ce faci, părinte?», el răspundea «Suntem atenţi» – aceasta însemnând că era în continuă trezvie şi rugăciune.

chrismon

Părintele Ignatie, părintele duhovnicesc al pustiei Katunakia, având darul discernământului, a fost un exemplu minunat al monahismului ortodox din secolul nostru. El s-a arătat a fi asemenea părintelui Sava, părintelui Calinic Zăvorâtul, părintelui Gherasim şi părintelui Daniil din Smyrni. Nespălat, nepieptănat, desculţ, având o singură rasă, părintele Ignatie era cea mai blândă, tăcută şi paşnică fiinţă umană, un liman sigur pentru cei care veneau să se spovedească. A fost un părinte duhovnicesc priceput atât pentru greci, cât şi pentru străini.
Călugării care trăiau cu el aveau câţiva măslini, din care făceau puţin ulei ce era folosit pentru candelele din paraclis. Ei se hrăneau cu mâncare fără ulei. Părintele Ignatie îşi ţinea obloanele de la ferestre închise, pentru a avea mai multe ore de întuneric, ca să-şi continue rugăciunile un timp mai îndelungat.
Prin ajutorul duhovnicesc pe care-l oferea oamenilor, urmărea ca aceştia să-şi sporească dragostea sfântă pentru Mirele Hristos. El obişnuia să spună: «Iubiţi-L pe Cel care vă iubeşte».
Către sfârşitul vieţii a orbit şi s-a adâncit şi mai mult în rugăciune. Se spunea că mulţi simţeau o mireasmă venind din gura sa. Această mireasmă se simţea şi de la moaştele sale, când acestea au fost mutate. A fost o figură biblică.

chrismon

Au fost mulţi pustnici în Muntele Athos care, atunci când erau în lume, erau oameni cu înaltă poziţie socială şi din lumea ştiinţei.
Un astfel de exemplu a fost ieromonahul Partenie de la Karulia, care a fost prinţ rus. La început a locuit în Chilia Sfântul Nicolae Bouratzeris şi a fost secretarul Chiliei. În timpul construirii bisericii a primit o scrisoare de la o femeie din Rusia, care l-a determinat să se ostenească şi mai mult în minunata Karulia. În scrisoarea aceea ea scrisese:
«Te rog, sfinte părinte, să primeşti aceşti bani de la mine. Am auzit că se construieşte o biserică şi deci, aveţi nevoie de bani. M-am simţit îngrozitor când n-am avut bani să-ţi trimit, aşa că mi-am tăiat părul pentru a-l vinde unor doamne nobile. Ele aveau nevoie de părul meu lung la recepţiile oficiale, pentru că aveau părul scurt. Te rog să primeşti această mică contribuţie».
Părintele Partenie a fost impresionat de această întâmplare. Iar ca o consecinţă, s-a hotărât cu mult curaj să trăiască ca un înger pe râpele de la Karulia. Când îşi aducea aminte de acea scrisoare, spunea mereu: «Când citeam scrisoarea, îmi veneau în minte aceste gânduri: Unii îşi taie părul şi alţii dau puţinul pe care-l au. Şi eu stau aici în confort. Trebuie să merg la Karulia din dragoste pentru Hristos şi pentru mântuirea sufletului meu!».
Se spune despre părintele Partenie că faţa îi strălucea şi că avea darul clarviziunii. Dormea pe pământ în peştera pe care o avea ca locuinţă. Veşmintele sale zdrenţuite răspândeau mireasmă. A dăruit mult lui Dumnezeu – sărăcia şi lipsa de bunuri – dar acest prinţ rus a primit în schimb multe răsplătiri în viaţa aceasta, precum şi în viaţa viitoare.

chrismon

Viaţa călugărului Ioan din Arhanghelo (Edessa) a fost asemenea cu cea a vechilor pustnici. Şi-a trăit sfânta sa viaţă nevoindu-se mult, purtând lanţuri pe sub haine, pentru o mai mare asprime. Evita contactul cu oamenii, stând majoritatea timpului în mica sa chilie, în pace şi în sărăcie. El oferea musafirilor lui o foarte gustoasă pâine de secară, ca şi când ar fi fost cea mai bună prăjitură. Apoi le oferea apă rece de ploaie, pe care o strângea într-un butoi.
Nu a mâncat mai mult de trei ani roşii, smochine sau alte legume proaspete, pentru că nu-şi părăsea chilia pentru a pleca la Lavra sau la Schitul Sfânta Ana. De asemenea, niciodată nu cerea nimic de la vecinii săi. Mai mult de 15 ani, când trebuia să meargă la Karyes să cumpere secară sau altceva de ce avea nevoie, nu stătea acolo să fie o povară fraţilor. El îşi petrecea noaptea afară.

chrismon

Fostul tâlhar Nichita, din pustia Sfântului Vasile, care era asemenea cu tâlharul recunoscător răstignit împreună cu Hristos, obişnuia să spună: «Slavă şi mulţumiri lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, care niciodată nu m-au părăsit». A fost tuns în monahism de renumitul părinte duhovnicesc Hariton.
– Cum să economiseşti şi cum s-o scoţi la capăt, dacă nu faci nici o rucodelie*? obişnuia să-l întrebe de-a pururea pomenitul părinte Ioachim.
– Slavă şi mulţumiri lui Dumnezeu. Eu merg la mănăstire şi rog să-mi dea o pâine. Când mă întorc la chilie, găsesc două sau trei acolo! răspundea cu o încântătoare sinceritate, pentru care era dăruit în chip minunat.
Când s-a îmbolnăvit, fiind ţintuit la pat, vecinii săi – pustnicul Damaschin şi ceilalţi pustnici împreună nevoitori cu acesta – au avut grijă de el. Aproape de sfârşit a fost năpădit de păduchi. Abia era curăţit de părinţi, că imediat era acoperit cu păduchi din cap până în picioare.
– Am fost tâlhar când eram în lume, spunea deseori, şi L-am rugat pe Dumnezeu să mă lase să-I plătesc pentru toate cele pe care le-am făcut. Lăsaţi păduchii să mă mănânce de viu!
(*Rucodelia (εργόχειρον) este lucrul mâinilor călugărilor: pictura icoanelor, sculptura şi altele)

chrismon

Am fost binecuvântaţi să-l întâlnim în Karulia pe de-a pururea pomenitul Gavriil, un luptător tenace şi un atlet victorios al stăpânirii de sine. De multe ori ne întâlneam cu el la Kiriakonul de la Sfânta Ana sau pe drumul de până acolo rugându-se. Totdeauna era fie tăcut, fie vorbind puţin. Pentru oamenii care nu-l cunoşteau foarte bine, apărea a fi respingător şi îndepărtat din lume. Dar era îndepărtat numai în sens duhovnicesc.
Spre sfârşitul vieţii l-am vizitat pentru ultima oară la chilia sa din Karulia. Acolo l-am văzut pe câştigătorul cununii lui Hristos care, insistent şi în ciuda durerii sale, refuza să mănânce orice mâncare gătită cu ulei. Încă a găsit un chip să facă mai puţin gustoasă chiar şi mâncarea fără ulei adusă lui de părinţii Daniilei.
El era bătrân când a ajuns în Athos, fiind poliţist în viaţa civilă. A locuit cu părintele său povăţuitor timp de 20 de ani şi nu au mâncat niciodată cu ulei – nici chiar în zilele Paştelui. Se împărtăşea cu Sfintele Taine des, totdeauna cu pocăinţă şi lacrimi. Îşi ţinea păstrat pe un raft giulgiul pentru înmormântare, pregătit dinainte şi pe care era scris: «giulgiul meu».
Timp de 20 de zile înainte de moarte, fraţii Daniilei l-au îngrijit cu multă dragoste şi jertfă frăţească. Îl rugau să mănânce ceva pregătit cu ulei, dar în ciuda faptului că era pe moarte şi forţele îl părăseau, nu au putut să-l convingă să renunţe la regula lui strictă de post. N-a gustat deloc mâncare cu ulei şi a trecut în lumea drepţilor în pace.
Chiar înainte de a muri, a cerut să fie împărtăşit. Era plin de pace şi bucurie. Când a fost lăsat singur pentru câteva minute, şi-a ridicat capul spre cer şi a strigat: «Acolo sunt flori! Multe flori! Ce frumos este raiul! Este sufletul vrednic de atâtea lucruri frumoase şi atât de pline de desfătări?».

chrismon

O, ce răbdare a avut minunatul sfânt Simeon, care umbla desculţ şi doar cu o singură dulamă! Începuturile ascetice le-a făcut lângă Mănăstirea Filoteu şi apoi a plecat la Pilion, unde a construit Mănăstirea Flamurion.
Parcă era făcut din piatră sau oţel! Acest Simeon era cel mai răbdător, lipsit de cele materiale, dar bogat în virtuţi, slujitor al lui Dumnezeu! Şi, într-adevăr, a fost mai tare decât un diamant, în duhovnicie, în răbdare şi în asceză. De aceea a reuşit să meargă desculţ şi să poarte aceeaşi haină, fie iarnă, fie vară, până în ziua în care a adormit în pace.

chrismon

Pustnicul Filaret din Karulia n-a purtat încălţăminte. Picioarele, de la glezne în jos, se întăriseră, iar tălpile semănau cu carapacea unei broaşte ţestoase. Pe râpi a plantat câte ceva oriunde se găsea puţin pământ bun: cartofi, verdeţuri, varză şi salată. Aceste legume erau hrana lui şi mai dădea din ele milostenie la alţi părinţi sau fraţi. Patul lui de lemn era totdeauna făcut, pentru că adesea dormea pe duşumea, aşa cum s-a dovedit după moartea lui. S-a găsit sub pat o bucată de lemn pe care o folosea drept pernă în scurtele perioade de somn.
El fusese locotenent în armată. Părăsind toată cinstea, onoarea şi mândria din lume, el a dormit pe duşumea, în Karulia, timp de 20 de ani.
A fost cunoscut nu doar pentru bunătatea sa, dar şi pentru sărăcia şi asceza sa. A purtat aceeaşi rasă de la călugărie până în momentul adormirii în Domnul. Rasa a fost cârpită de atât de multe ori încât materialul original nici nu mai exista.

chrismon

Părintele Evloghie a murit în 1948. S-a nevoit la Chilia Sfântul Gheorghe, Făcătorul de minuni, chilie numită «Faneromenu». Când a fost tânăr, părintele Evloghie a postit fără ulei timp de 7 ani, iar când a fost mai bătrân timp de 6 ani. Avea o mare dragoste pentru Maica Domnului. Când a fost tânăr, pe când trăia în satul său, ea i-a apărut şi i-a spus: «Du-te, şi voi fi totdeauna cu tine». Şi-a trăit 80 de ani din viaţă în Muntele Athos.

chrismon

Binecunoscutul pustnic Hagi Gheorghe, când era încă frate, a petrecut 4 ani ostenindu-se în peştera dreptului Nifon Kafsokalivitul. Acolo, în linişte deplină şi rugăciune, a fost îndrumat de părintele său duhovnicesc, Neofit, care a locuit în Chilia Sfântului Gheorghe şi deseori îl vizita pentru a-l împărtăşi.
Petrecerea ascetică a lui Hagi Gheorghe şi a ucenicilor săi în Kafsokalivia şi mai târziu în Kerasia a rămas neuitată. Datorită postului îndelungat pe care-l ţinea, a fost numit «postitorul». El împreună cu ucenicii săi mâncau numai mâncare de post, în special nuci şi miere. De Paşti, ei vopseau în roşu cartofii fierţi, în loc de ouă.
Niciodată nu a luat medicamente. Când unul din fraţi răcea, încălzea uşor cuptorul, făcut din cărămizi şi lut, îl băga acolo pe fratele bolnav şi se vindeca.
Dacă avea cineva o altă suferinţă, el îl punea să stătea în faţa icoanei Maicii Domnului şi împreună se rugau toată noaptea. La sfârşitul Sfintei Liturghii, persoana bolnavă se împărtăşea şi se vindeca. A avut în jurul lui mulţi călugări evlavioşi şi nevoitori.
Hagi Gheorghe a purtat doar un singur veşmânt şi a mers desculţ. Purta ciorapi subţiri de lână doar când era în biserică.

chrismon

A fost în Muntele Athos un ascet rus, a cărui picioare s-au infectat grav, dar el n-a acceptat să ia nici un medicament sau vreun tratament. Spunea deseori în stilul lui rusesc: «Sunt un călugăr; trebuie să sufăr».

chrismon

Renumitul părinte duhovnicesc Ilarion Iviritul nu mânca sau bea niciodată în zilele de vineri, pentru a cinsti Răstignirea lui Hristos.

chrismon

Părintele duhovnic Sava, ucenicul sub ascultare al părintelui Ilarion, era egal cu el în nevoinţă. Mânca doar o singură dată în zi, iar în ultimii doi ani de viaţă se hrănea zilnic doar cu Sfânta Împărtăşanie şi cu o ceaşcă de cafea după-amiaza. În fiecare noapte se ruga în chilia sa, suspendat de frânghii* (*Unii călugări din Muntele Athos folosesc frânghii pentru a se ţine în picioare, ca să nu adoarmă în timpul rugăciunii).

chrismon

De-a pururea pomenitul părinte Ioachim Spetsieris, cunoscând folosul nevoinţei ascetice, nu-şi încălzea niciodată chilia sau paraclisul, chiar şi în mijlocul iernii. Ucenicul lui, Teofilact, pe care l-am întâlnit de câteva ori la Noul Schit, ne-a povestit despre părintele său că obişnuia să spună:
– Părinte Teofilact, cum îndură asceza părinţii de la Polul Nord, în condiţii dificile? Nu simt ei frigul? Iar noi, îmbrăcaţi în haine, simţim frigul în casele noastre!

chrismon

În timpurile noastre eshatologice, noi nu luăm hotărâri curajoase şi nu facem osteneli supraomeneşti în arena ascetică a luptătorilor duhovniceşti. Însă un model de bun luptător în asceză, suferinţă şi răbdare este pustnicul român contemporan Ierodion, care timp de 40 de ani s-a izolat în chilia sa, fără haine sau alte bunuri, dar fericit şi binecuvântat. Întreaga sa existenţă, asemenea unei lumânări aprinse, este consumată de rugăciune, linişte şi contemplare. Vorbeşte cu vizitatorii lui printr-o mică fereastră. Această «mică pasăre» duhovnicească a cerului era îngrijită de câţiva părinţi iubitori şi milostivi, care-l aprovizionează cu tot ce este necesar pentru a trăi.

chrismon

Un bătrân a spus odată unor maici:
– Asceza ar trebui făcută până la punctul când cineva rămâne sănătos şi este capabil să-şi îndeplinească sarcinile încredinţate. Orice este făcut în exces afectează trupul şi apoi persoana respectivă nu mai poate face tot ce este necesar. Cineva ar trebui să spună maicii povăţuitoare numărul metaniilor făcute. Trezvia este mai mare decât postul, atât timp cât ajută la curăţirea minţii şi creează bucurii în inimă. Somnul îl face pe om nesimţitor.
– Cred că ar trebui să ne silim pe noi înşine în viaţa duhovnicească, de vreme ce noi deseori putem pierde râvna noastră duhovnicească. Când ne silim să mâncăm mai puţin, dobândim râvna înapoi. Acest lucru se face şi când braţul cuiva este fracturat. Nu se va vindeca dacă nu este mişcat. Un braţ luxat trebuie forţat imediat înapoi, la locul lui. Nu trebuie să ne asemănăm unei broaşte ţestoase care, plecată spre o nuntă, ajunge când primul copil a fost botezat.

chrismon

În minunata pustie Karulia, unde trăiesc cei mai nevoitori asceţi din Sfântul Munte, i-am întâlnit odată pe doi asceţi ruşi, Nicodim şi Serafim. Ei erau recunoscuţi pentru nevoinţa lor din Postul Paştelui, luând doar o cafea şi puţină apă pe zi. Într-adevăr, nevoinţe mai presus de fire!
Există şi astăzi mulţi alţi atleţi necunoscuţi ai postului, care au dezrădăcinat toate patimile, care au fost şi sunt până în ziua de astăzi în arena atonită a curăţiei de patimi şi care sunt privelişte şi îngerilor şi oamenilor.
În 1969 am primit o scrisoare de la pustnicul D., pe care l-am rugat să-mi obţină informaţii despre ceea ce ştie privitor la ostenelile ascetice de pe Athos, astfel încât cititorii să poată vedea că, chiar în zilele noastre, mai există uriaşi ai ascetismului în Sfântul Munte, care nu sunt diferiţi de cei din vechime. În scrisoare îmi spunea: „Cu siguranţă în timpurile noastre asemenea figuri există, a căror martori suntem noi înşine, oameni care exercită o asemenea influenţă, încât pot fi un remediu vindecător pentru generaţia noastră coruptă. De exemplu: un autor teolog, un învăţat înţelept, a scris despre un călugăr atonit care timp de 50 de zile nu a mâncat absolut nimic, pe lângă alte nevoinţe ale ascezei. Autorul l-a admirat şi L-a lăudat pe Dumnezeu pentru că astfel de nevoitori sunt încă şi în timpurile noastre, oameni asemenea acelora despre care noi citim în scrierile despre părinţii pustiului. Mai mult – continuă acest înţelept învăţat – slavă lui Dumnezeu, Care chiar şi astăzi ne arată astfel de alergători! Eu nu mă îndoiesc când citesc asemenea lucruri, părinte Ioanichie. M-am minunat totuşi şi mă întrebam singur: Cum este posibil ca un om să supravieţuiască fără hrană pentru 50 de zile?
Din fericire pentru mine, cum mă gândeam la acestea, s-a întâmplat ceva ce m-a convins că aceasta este posibil. Un ascet bătrân, simplu şi sărac, având puţin mai mult de 60 de ani, a venit la chilia mea în timpul Săptămânii Brânzei şi a dormit acolo după ce cinasem împreună. În dimineaţa următoare, prima zi din Postul Paştelui, s-a întâmplat o problemă şi cum nu puteam merge eu însumi, l-am trimis pe el în locul meu. S-a dus bucuros la Vigla, o distanţă de 5 ore de mers pe jos de aici. După ce şi-a îndeplinit sarcina, spre noapte s-a întors la chilie şi l-am rugat să mănânce şi să bea puţin, pentru că era în vârstă şi obosit, dar el m-a refuzat. A treia zi l-am rugat din nou, dar iarăşi m-a refuzat. Atunci m-am minunat şi l-am întrebat cum, de vreme ce era bătrân şi obosit după lungul drum pe jos, el nu simţea foame sau sete. Mi-a răspuns simplu: «Anul trecut n-am mâncat nimic în timpul întregului Post al Paştelui, până la Duminica Floriilor, şi atunci doar Sfânta Împărtăşanie». Atunci aş fi fost mai puţin năucit dacă o bombă ar fi explodat în faţa mea. Dar nu aveam nici un motiv să mă îndoiesc de cuvintele lui, de vreme ce vorbisem cu el de multe ori şi îl ştiam că este un om sincer şi nevinovat. El n-a bănuit că voi face cunoscut acest lucru, aşa că nu a încercat să ascundă ceva de mine. Eu personal atribui acestea providenţei divine. Mi-a fost descoperit astfel încât şi alţii să se poată folosi, şi în special eu – pentru a mă smeri pe mine, care nu sunt în stare să postesc nici măcar o zi“.

chrismon

Părintele Avimelec de la Mănăstirea Longovarda din Paros s-a nevoit prin mai multe locuri din Sfântul Munte. Unul dintre ele a fost o peşteră pe lângă Sfânta Ana, unde şi-a construit un paraclis în cinstea celor 99 de sfinţi ai Cretei. Apoi a plecat în pustia Sfântului Vasile, pentru o mai mare nevoinţă, şi, în final, s-a aşezat în Chilia Adormirii Maicii Domnului de la Sfânta Ana Mică, pe lângă Dionisiu şi peştera lui Mitrofan. Acolo s-a nevoit până în ziua morţii, la vârsta de 107 ani.

chrismon

Părintele Gherman de la Kafsokalivia a adormit în Domnul în anul 1875, la vârsta de 105 ani. A ajuns la Sfântul Munte în anul 1830, fiind sub ascultarea părintelui Daniil, care era şchiop, şi a trăit în Chilia Arhanghelilor. Când părintele Gherman a ajuns prima dată acolo, într-o marţi, nu mai era nimic de mâncare pentru el.
– Fiul meu, a spus unul din părinţii duhovnici, du-te la părintele Daniel care este bolnav şi care nu are nimic.
– Bine, părinte, a răspuns părintele Gherman. El poate să nu aibă nimic, să fie sărac şi şchiop, dar eu nu am nevoie de un părinte care să mă hrănească. Eu am nevoie de unul care să-mi îndrume sufletul.
Aşa că părintele Gherman a plecat la părintele Daniil şi a stat cu el, îndurând cu răbdare şi dragoste greutăţile vieţii lor. Doi ani mai târziu, pe lângă că era şchiop, părintele Daniil şi-a pierdut şi vederea. Ca un fiu bun şi ascultător, deşi era în vârstă, părintele Gherman a avut grijă de părintele său duhovnic până în ziua când a murit. După 30 de ani în Kafsokalivia, el a plecat la Hairi, la sihăstria unde românul Gherasim şi-a dus viaţa ascetică.

chrismon

În ciuda descendenţei sale nobile, ieromonahul rus Partenie a dus o viaţă ascetică foarte aspră în Karulia. El nu gătea, ci mânca doar mâncare uscată. Nu avea pat şi nici căldură iarna. Dormea pe o blană şi în loc de pernă avea o buturugă. Era amabil, prietenos şi, mai presus de toate, milostiv.

chrismon

Părintele duhovnic B. obişnuia să spună despre post că este mama unei bune sănătăţi. Odată i-a spus unui doctor:
– Eu postesc şi dumneata nu. Hai să facem o întrecere, mergând. Înduhovnicirea schimbă pe om, îl transformă în oţel!
Mânca numai o dată pe zi şi o băutură caldă seara.
El postea tot timpul Postului Mare, bând în fiecare zi zeamă de la verdeţuri fierte şi un pahar cu vin. A trăit în Eghina, lângă Sfântul Nectarie, timp de 12 ani. El obişnuia să se înhame la roata fântânii, ca să scoată apă.

chrismon

Îmi amintesc de părintele ieromonah Athanasie Iviritul, care nu purta niciodată ciorapi groşi în timpul iernii. A trăit într-un mod idioritmic de monahism, unde fiecare călugăr îşi gătea singur, separat. Dar, de fapt, el mânca o mică porţie din ce rămânea de pe la musafirii mănăstirii.

chrismon

Înainte să primească o încredinţare interioară şi, ca rezultat, să se întoarcă în pământul său natal din Cipru, părintele ieromonah Ciprian (1880–1955) a trăit în Athos timp de 1000 de zile, începând cu 1905.
Cât a fost în Athos a dus o viaţă foarte aspră, cu multe greutăţi şi suferinţe, de bună voie, în Mănăstirea Simonopetra şi apoi în Katunakia. Dormea doar 4 ore pe zi. Nu avea căldură în cameră şi nici pături suplimentare. A purtat toată viaţa doar o singură pereche de papuci. Nu s-a spălat timp de 50 de ani. A fost sfinţit prin boală şi hrănit cu durere. După ce şi-a pierdut vocea, se ruga doar cu braţele ridicate, până când ele cădeau jos de istovire.

chrismon

L-am cunoscut şi pe simplul, blândul şi preabunul pustnic, bătrânul Fanurie, de neam din România, care se nevoieşte la Sfântul Teofil Izvorâtorul de mir, într-un loc pustnicesc plin de arbuşti din regiunea Sfintei Mănăstiri Pantokrator.
În acea zonă sunt încă multe chilii ruinate unde au locuit mulţi sfinţi părinţi, care s-au nevoit şi au luptat împotriva puterilor nevăzute ale întunericului şi au reuşit să învingă.
Părinţii contemporani au descoperit deseori astfel de locuri – locuinţe, vizuini, peşteri – încât te minunezi cum e posibil pentru aceşti îngeri pământeşti şi cereşti să locuiască!

chrismon

În chilia pustie care face parte din peştera Sfântului Petru, primul atonit, au locuit pustnicul Hrisostom şi ucenicul lui, care s-au nevoit ducând o viaţă ascetică neîntreruptă. Ei purtau haine peticite, umblau desculţi şi se hrăneau cu pâine uscată şi castane sau orice altceva, ce le erau trimise lor de la Lavra. În ciuda înfăţişării lor neîngrijite, feţele lor străluceau de o lumină dumnezeiască şi blândeţe.
Toate acestea mi-au fost povestite de Dionisie Lavriotul, Episcop de Trikkis şi Stagon, care m-a hirotonit ca diacon şi care vizita deseori, cu părintele său duhovnic, zona peşterii Sfântului Petru.

chrismon

Părintele Hristofor de la Noul Schit a îndurat asceza şi boala cu mare răbdare. La recomandările făcute de doctori de a mânca puţină carne, el a răspuns:
– Mai bine mor! Nu este permis aceasta de regulile schitului.
În sfârşit, prin harul lui Dumnezeu, s-a însănătoşit.

chrismon

Sfântul Siluan Atonitul obişnuia să spună:
– Iată ce mi s-a întâmplat mie la Metoc: eu mâncam până eram sătul. Două ore mai târziu, mi-era foame din nou. Am început să mă îngraş şi să iau în greutate cam 3 ocale* în 3 zile. Am realizat că aceasta a fost o ispită, pentru că noi călugării trebuie să ne înfometăm trupurile. Sunt patimi ale trupului care împiedică rugăciunea şi Duhul lui Dumnezeu nu este prezent în cel cu stomacul plin. Trebuie să ştim din experienţă limitele postirii, astfel încât trupul să nu fie slăbit până la punctul de a nu mai fi în stare să-şi îndeplinească ascultare sa.
(*O oca = 708,5 grame).

chrismon

În peştera greu accesibilă a Sfântului Nil Izvorâtorul de mir au trăit timp de zece ani părintele Eftimie (cel ce fusese căsătorit) şi ucenicul său, părintele Matei.
Când a murit soţia sa, preoteasa, părintele Eftimie a venit la Muntele Athos, unde s-a călugărit. La început a fost duhovnic al Lavrei, nevoindu-se în peştera Sfântului Athanasie Athonitul. După aceea, s-a dus la peştera Sfântului Nil Izvorâtorul de mir. Părintele era de fel din Konitsa. Lui îi slujea de-acum bătrânul părinte Metodie, care ne-a spus că părintele Eftimie purta o flanelă din «pânză cerată», adică din pânză pe care o dăduse cu ceară. În chilie, bătrânul Metodie i-o punea pe spate, suindu-l apoi pe treptele abrupte, în Chilia Sfântului Nil.

chrismon

Ce am putea spune despre Filaret, de o mare forţă interioară? Chiar şi în ziua sărbătoririi Paştelui citea Ceasul al 9-lea*.
Arhiepiscopul Cretei, Înalt Prea Sfinţitul Timotei, a scris despre isihastul Avimeleh:
– A fost serios ca un prooroc, blând ca un Apostol şi s-a ţinut la înălţime acest mare ascet. Cu prezenţa sa ne-a reamintit de acei mari asceţi ai deşertului, care erau plini cu har.
(*Aceasta este rugăciunea ce se citeşte înainte de Vecernie, corespunzând orei lumeşti 3 după amiază.)

chrismon

La Mănăstirea Sfântul Pavel a fost un călugăr numit Gherasim. El a lucrat ca un neobosit tipicar timp de 40 de ani. Cel mai uimitor lucru la el era să nu stea jos niciodată în timpul slujbelor sau privegherilor, oricât de lungi ar fi fost. În ciuda unei suferinţe de hernie dublă, el a rămas un stâlp neclintit al răbdării.
Care era motivul pentru această atitudine constantă? Timp de multe zile observase pe creanga unui copac o vrăbiuţă stând într-un picior, care cânta cât era ziua de lungă, lăudând pe Creator pentru toate lucrurile. Dar întotdeauna vrăbiuţa stătea doar într-un singur picior.
Acest de neuitat părinte obişnuia să spună:
– Dacă această pasăre mică, invalidă, poate sta doar pe un picior toată viaţa, atunci eu nu pot să o fac nici măcar în timpul Sfintei Liturghii, când laudele sunt cântate lui Dumnezeu?
Atât de mare îi erau conştiinţa şi luarea aminte la sine, încât nu se dezbrăca noaptea pentru culcare, dormind cu hainele călugăreşti.

chrismon

Părintele Iosif Isihastul nu se cruţa niciodată, stăruind cu răbdare în toate nevoinţele ascetice. De obicei, în fiecare an, imediat după sărbătoarea Paştelui, împreună cu tovarăşul său de nevoinţă, părintele Arsenie, plecau spre vârful Athosului pentru a se izola în chilia lor.
Cel mai mult timp îl petreceau în iubitul lor Paraclis al Maicii Domnului, situat sub vârful muntelui. Apa de băut era zăpada fiartă în ceaşca de aramă pe care o aveau. Se hrăneau cu verdeţuri fierte şi rădăcini. Pe acel loc, la 2000 m înălţime, vânturile erau foarte puternice. Pentru a se feri de ele, petreceau noaptea ascunşi în văgăuni sau peşteri şi, dacă era necesar, purtau pelerină în locul rasei, ca pături. Părintele Arsenie ne spunea că deseori îşi făceau metaniile stând desculţi în zăpadă, pentru a alunga somnul.
Odată, în timpul acestor călătorii ascetice, ei au rămas în Paraclisul de pe lângă Lavra, unde Sfântul Grigorie Palama – dascăl al rugăciunii lui Iisus, predicator al Harului şi apărător al monahismului – s-a nevoit în asceză. Într-o noapte, când se rugau, diavolii au început să facă mare zgomot, strigând:
– Voi ne ardeţi, voi ne ardeţi, plecaţi de aici! şi înjurau cu vorbe vulgare.
Părintele Arsenie, care-i auzea foarte bine, a întrebat simplu:
– De ce strigă ei? Cine sunt aceştia?
– Ei sunt ispitele, a răspuns părintele Iosif. Eu nu numai că-i aud, dar îi şi văd. Fii liniştit; sunt supăraţi de ceea ce facem.

chrismon

În spatele Chiliei Sfintei Treimi a Schitului Sfânta Ana există Chilia Sfântului Dimitrie. Aici a venit părintele Veniamin de la Grigoriu, ca să devină isihast. Era de o constituţie atât de puternică, încât purta un maiou umed toată noaptea. Toţi se aşteptau să se îmbolnăvească de tuberculoză, dar el era ca oţelul. Participa la toate slujbele, stând în picioare, ceea ce-l făcea să semene cu un sfeşnic pentru lumânări de la intrarea în biserică. Nu-şi spăla nici faţa şi nici picioarele. La orice loc de muncă el alerga primul pentru a ridica greutăţile cele mari. Cu multă bucurie s-a nevoit mai mult decât îi cerea ascultarea. De multe ori a mers fără hrană, chiar dacă făcea parte din obştea Mănăstirii Grigoriu.

chrismon

Neuitatul părinte Mina era foarte respectat de mulţi care se spovedeau la el.
Printre ei se număra şi un călugăr pe nume Antim, care era schimonah. Cât a fost în lume, el a călătorit deseori prin zonele ocupate de turci. Acolo a fost circumcis de trei ori de către muiezini. Părintele Mina n-a ştiut ce canon să-i dea pentru asta, astfel încât doar i-a spus: «Ai răbdare, acum eşti aici, Sfânta Ana te va ajuta să te mântuieşti». El a ascultat de părintele duhovnic, dar, din invidie, diavolul a început un război trupesc împotriva lui prin aducerea aminte a poftelor trupeşti din lume. Cu lacrimi în ochi l-a implorat pe părintele Mina să se roage pentru el la Sfânta Ana, ca să fie eliberat de acest atac.
Atunci părintele Mina i-a dat canon să ducă în spate, de la doc până la schit, butoaie cântărind 100 oka fiecare. Pe drum se oprea doar să-şi tragă răsuflarea. Singurul loc unde se odihnea puţin era locul unde se găseşte crucea Sfântului Atanasie. Acolo se oprea şi cu ochii în lacrimi se ruga sfântului să-l elibereze de atacurile diavolului, apoi continua drumul până la schit.
Ori de câte ori părintele duhovnic îl vedea, alerga să-i ajute şi să-i dea sfaturi în lupta cu ispitele. Astfel că, Atotmilostivul Dumnezeu, văzând nevoinţa sa şi întoarcerea la Ortodoxie, ca şi mărturisirea sinceră, l-a binecuvântat şi l-a ajutat să ajungă la o căinţă adevărată. La scurt timp, aceasta a plecat bine pregătit la Domnul.
De câte ori părintele Mina îşi aducea aminte de el, spunea:
– Aduc laudă lui Dumnezeu, că şi-a săvârşit alergarea în stare de pocăinţă şi fiind mărturisit.

chrismon

În Kerasia ne-am întâlnit şi am fost binecuvântaţi de părintele duhovnic Ierotei, care l-a urmat pe Hagi Gheorghe, unul dintre cei mai renumiţi postitori. El ne-a povestit despre scrisoarea lui Hagi Gheorghe către Episcopul de Hios, în care erau arătate justificările nevoinţelor ascetice ale lui şi ale ucenicului său.
În acea scrisoare marele ascet îi explica Episcopului că, după părerea lui, postind sâmbăta şi Duminica, ca de altfel şi în ziua de Paşti, el nu încalcă Sfintele Canoane.

chrismon

Am preluat următoarele rânduri din jurnalul meu:
– 5 Octombrie, 1968. În această dimineaţă am plecat de la Schitul Sfânta Ana pentru a-l vizita pe părintele pustnic Gavriil de la Karulia, care era ţintuit la pat de două luni. Chilia lui era suspendată în Karulia, ca o veşnică candelă în biserica Sfântului Munte.
Am intrat cu grijă pe prima uşă. În spatele micului palier era o prăpastie adâncă. Am deschis a doua uşă, spunând: «Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri…» şi am intrat.
În locul părintelui Gavriil, pe care-l ştiam dintotdeauna veşnic în mişcare, energic, de parcă era făcut din oţel, care căra pietriş în timpul nopţii ca să-şi acopere cărarea pustie, în faţa mea vedeam un om care gemea încontinuu. Era paralizat de la mijloc în jos. A încercat să spună ceva, dar cu greu reuşea să scoată un cuvânt; avea dureri insuportabile.
– Ce-aş putea să vă spun, dragă părinte? Sunt în suferinţă, a răspuns la cererea mea.
– Înţeleg, nu mai faceţi nici un efort. Am venit să mă binecuvântaţi şi pentru o promisiune. Dacă ajungeţi în faţa lui Dumnezeu, să nu mă uitaţi.
– Eu, să ajung în faţa lui Dumnezeu? Păcătosul Gavriil? Acest lucru nu se va întâmpla, şi a continuat să geamă de durere.
Era ca un schelet. A refuzat să mănânce ceva gătit cu ulei, care ar fi putut să-l întărească. Am văzut o farfurie cu cartofi fierţi, pe care fraţii Daniilei îi aduseseră, pusă pe un butoi. Am încercat să o iau de acolo. «Las-o acolo, mi-a spus hotărât». Părea că aşa a făcut totdeauna, astfel încât să reziste lăcomiei. El nu se hrănea cu mâncare gătită cu ulei de foarte mulţi ani, astfel că putea să se împărtăşească de 3–4 ori pe săptămână.
Am îndrăznit să-i spun:
– Părinte, poate ca o injecţie v-ar ajuta.
– O injecţie? a răspuns el, privindu-mă cu ochii larg deschişi.
El nu luase niciodată medicamente. S-a încredinţat în mâinile iubitului său Dumnezeu, aşteptând în mare suferinţă să-L întâlnească.
– Aştept moartea în orice moment.
– Fie ca Maica Domnului să vă dăruiască răbdare, părinte, am răspuns.
Am primit binecuvântarea lui cu mare emoţie şi tot drumul de întoarcere m-am rugat pentru curajosul părinte Gavriil.
Părintele Nicandru de la Konstamonitu a refuzat să devină administrator, pentru că era un om smerit, care nu a dorit nici o poziţie administrativă. Când a venit la Muntele Athos, a adus cu el mulţi bani, fiind mult tentat de ei. S-a simţit mai bine când a scăpat de ei; a devenit liber. A stăruit în nevoinţă, a fost infirmier şi ajutor la bucătărie, uimindu-i pe toţi. Deşi era în vârstă, lucra din greu, cu entuziasm şi energie. În ciuda faptului că îmbătrânise şi era bolnav, chiar şi când a fost în Kathisma Sfântului Antonie, citea Vecernia întins pe pat, sub pături. În timpul nopţii îşi simţea îngerul păzitor lângă el, care îl îndemna, spunând: «Ţine-ţi mai departe regula ascultării tale».

chrismon

Părintele nostru contemporan Meletie, pustnicul de la Kapsala, ucenic al marelui părinte ascet Tihon, obişnuia să-mi spună:
– Părintele Tihon nu ne permitea să aruncăm oasele de la peşte. El le folosea din nou şi din nou, fierbându-le şi făcând supă.

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

23 – 29 mai 2014: Pelerinaj în Grecia de praznicul Sfântului Ioan Rusul în Evia, Corfu, Patras, Eghina, la Meteore, Tesalonic, Suroti şi Rila, 320 EURO

sfantul-ioan-rusu

– pelerinajul se adresează deopotrivă bărbaților și femeilor –

Obiective principale: Biserica Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – Tesalonic / Complexul Meteora / Catedrala Sf. Andrei – Patras / Catedrala Sf. Spiridon – Corfu / Mănăstirea Bunavestire de la Nea Makri (Sf. Efrem cel Nou) / Mănăstirea „Sfânta Treime” – Eghina (Sf. Nectarie al Eghinei) / Biserica Sf. Ioan Rusul – Evia / Mănăstirea Kato Xenia (Brâul Maicii Domnului) / Biserica Sf. Paraskevi
/ Mănăstirea Sf. Arsenie Capadocianul – Suroti / Mănăstirea Rila /

Ziua I, vineri, 23 mai: BUCURESTI – RUSE – SOFIA – KULATA – PROMAHONAS:

Plecarea va avea loc vineri 23 mai la ora 18.00 de la Universitate urmand traseu de noapte.

Ziua a-II-a, sambata, 24 mai: SUROTI – TESALONIC – CORFU (KERKIRA):

SUROTI

  • Manastirea Sfantul Ioan Teologul – inchinare la moastele Sfantului Arsenie Capadocianul si mormantul Parintelui Paisie Aghioritul;

*Deplasare spre Igoumenitsa si traversare cu feribotul in Insula Corfu(Kerkira).

CORFU

Cazare si mic dejun la hotel in Corfu.

Ziua a-III-a, duminica, 25 mai: CORFU – PATRAS – CORINT – LOUTRAKI

CORFU

  • Biserica Sfantului Spiridon – inchinare la moastele Sfantului Ierarh Spiridon al Trimitundei si participare la Sfanta Liturghie;
  • Catedrala Mitropolitana cu moastele Sfintei Imparatese Teodora a II a (praznuita pe 11 februarie);
  • Traversare cu feribotul Corfu – Igoumenitza si deplasare spre Patras

PATRAS

  • Biserica Sfantului Apostol Andrei – inchinare la moastele (Capul) si crucea pe care a fost rastignit Sfantul Apostol Andrei.

CANALUL CORINT

  • leaga Golful Corint din Marea Ionica de Golful Saronic din Marea Egee.

LOUTRAKI

Cazare si mic dejun la hotel in Loutraki

Ziua a-IV-a, luni, 26 mai: NEA MAKRI – EGHINA – EVIA

LOUTRAKI

  • Manastirea Sfantului Patapie – inchinare la moastele Sfantului Cuvios Patapie, vindecator de cancer, la moastele Sfintei Ipomoni (Rabdare) ocrotitoarea familiei si ale Sfantului Nikon.

NEA MAKRIColina Neprihanitilor

  • Manastirea Sfantul Efrem cel Nou – Inchinare la moastele Sfantului Efrem Noul Mucenic;

*Deplasare spre portul Pireas unde se traverseaza cu feribotul in insula Eghina.

EGHINA

  • Manastirea Sfanta Treime – inchinare la moastele, chilia si mormantul Sfantului Nectarie.

* Traversare cu feribotul in Pireas si deplasare spre insula Evia.

EVIA

Cazare si mic dejun la hotel in Evia

Ziua a-V-a, marti, 27 mai: EVIA – VOLOS – KALAMBAKA – praznicul Sfantului Ioan Rusul

EVIA

  • Prokopi – Biserica Sfantul Ioan Rusul – Participare la Sfanta Liturghie si procesiunea Sfantului Ioan Rusul;
  • Manastirea Cuviosul David – inchinare la moastele Sfantului Cuvios David si la mormantul fericitului Iacov Talikis;

*Traversare cu feribotul Agiokampos – Glyfa.

VOLOS

  • Manastirea Kato Xenia (Straina) – Icoana Maicii Domnului pictata de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, Braul Maicii Domnului si papucii Sfantului Ierarh Spiridon;

KALAMBAKA

Cazare si mic dejun la hotel in Kalambaka

Ziua a-VI-a, miercuri, 28 mai: KALAMBAKA – VALEA TEMBI – TESALONIC

KALAMBAKA

  • Complexul monastic Meteora din care vom vizita 2 dintre ele: Manastirea Marele Meteor (Schimbarea la fata) si Manastirea Sfantului Stefan (in functie de programul manastirilor);

VALEA TEMBI

  • Biserica Sfintei Mucenite Paraschevi cu moastele Sfintei si izvorul tamaduitor pentru ochi;
  • Manastirea Dyonissos;
  • Manastirea Sfantul Efrem Sirul

TESALONIC

Cazare si mic dejun la hotel in Tesalonic

Ziua a-VII-a, joi, 29 mai: TESALONIC – RILA – BUCURESTI – praznicul Inaltarii Domnului

TESALONIC

  • Catedrala Sfantul Dimitrie – Inchinare la moastele Sfantului Dimitrie, Izvoratorul de mir si ale Sfintei Anisia – Participare la Sfanta Liturghie de Inaltarea Domnului;
  • Catedrala Mitropolitana cu moastele Sfantului Grigorie Palama;
  • Manastirea Sfanta Teodora – cu moastele Sfintei Teodora (praznuita pe 3 august) si moastele Sfantului Cuvios David al Tesalonicului.
  • Biserica Sfanta Sofia – cu moastele Sfantului Ierarh Vasile cel Nou (fost mitropolit al orasului).

RILA – BULGARIA

  • Manastirea Rila – inchinare la moastele Sfantului Ioan de la Rila – ocrotitorul Bulgariei.

* Deplasarea spre tara. Sosirea in Bucuresti va depinde de conditiile de trafic si de formalitatile vamale.

Plecarea vineri 23 mai, ora 18.00 – Universitate.

Tarif: 320 Euro pentru grup mai mare de 45 de persoane;

(pentru grup mai mic de 45 persoane tariful se recalculeaza)

Tariful include:

  • transport cu autocar clasificat;
  • 5 nopti cazare la hotel in camere duble sau triple;
  • 5 mic dejun;
  • 5 traversari cu feribotul;
  • insotitor teolog;
  • ghid autorizat

Tariful nu include:

  • asigurarea medicala-30 lei;
  • intrarile la Meteore (3 Euro fiecare);
  • tips pentru soferi.

Acte necesare:

  • carte de identitate sau pasaport in termen de valabilitate de 6 luni.

Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail: pridvor@yahoo.com

Organizator subgrupă: Laurenţiu Dumitru. Pelerinajul este organizat de o agenția de pelerinaje! Nu este adăugat niciun comision suplimentar!

Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi! Doamne, ajută!

 

5 – 11 noiembrie 2013: Pelerinaj de şapte zile în Grecia de praznicul Sfântului Nectarie al Eghinei, 300/330 EURO

nectarie-eghina

– pelerinajul se adresează deopotrivă bărbaților și femeilor –

Obiective principale: Biserica Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – Tesalonic / Complexul Meteora / Catedrala Sf. Andrei – Patras / Catedrala Sf. Spiridon – Corfu / Mănăstirea Bunavestire de la Nea Makri (Sf. Efrem cel Nou) / Mănăstirea „Sfânta Treime” – Eghina (Sf. Nectarie al Eghinei) / Biserica Sf. Ioan Rusul / / Mănăstirea Kato Xenia (Brâul Maicii Domnului) / Biserica Sf. Paraskevi / Mănăstirea Sf. Arsenie Capadocianul – Suroti / Mănăstirea Rila /

  • Marţi, 5 noiembrie (ziua 1): BUCUREŞTI – SOFIA – TESALONIC – KALAMBAKA

Plecarea va avea loc la ora 20.00, din Bucureşti, de la Universitate, urmând traseu de noapte.

  • Miercuri, 6 noiembrie (ziua 2): TESALONIC – KALAMBAKA

TESALONIC. Vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Turnul Alb (Muzeul bizantin).

KALAMBAKA. Vizita a 3 mănăstiri din impresionantul Complex monahal Meteora (mănăstiri din sec 13-14): Mănăstirea Marelui Meteor, Schimbarea la faţă şi Mănăstirea Sfântului Ştefan.

*cazare si mic dejun.

  • Joi, 7 noiembrie (ziua 3): CORFU – PATRAS

Plecare spre Igoumenitsa (al doilea port ca mărime al Greciei), îmbarcare către insula Corfu (Kerkira) (aproximativ 1h si 45 min)

CORFU. Vizitarea Catedralei Sf. Spiridon (închinare la moaştele Sf. Spiridon, mare făcător de minuni) şi a Catedralei Mitropolitane (cu moaştele întregi ale Sfintei Împărătese Teodora, apărătoarea sfintelor Icoane).

Traversare cu feryboat-ul Corfu – Igoumenitsa şi deplasare spre Patras

*cazare şi mic dejun în Patras

  • Vineri, 8 noiembrie (ziua 4), praznicul Sf. Arh. Mihail şi Gavriil: PATRAS – LOUTRAKI – EGHINA

PATRAS. Catedrala Mitropolitană participare la Sf. Liturghie şi închinare la capul şi crucea Sf. Ap. Andrei. Deplasare către Corint.

LOUTRAKI. Închinare şi cazare la Mănăstirea Loutraki (adăposteşte moaştele Sf. Patapie şi capul Sf. Mc. Ipomoni (răbdare).

Deplasare spre Portul Pireu – îmbarcare pe ferryboat către insula Eghina, cel mai iubit loc de pelerinaj din Grecia.

EGHINA. Participare la slujba de priveghere pentru Praznicul Sfântului Ierarh Nectarie la Mănăstirea „Sfânta Treime”. Închinare la moaştele Sf. Ierarh Nectarie al Eghinei, Tămăduitorul de boli grave, vizitarea chiliei Sfântului.

*Cazare si mic dejun in Eghina

  • Sâmbătă, 9 noiembrie, praznicul Sf. Nectarie al Eghinei (ziua 5): EGHINA – ATENA – NEA MAKRI – EVIA

EGHINA. Mănăstirea „Sfânta Treime” – participare la Sfânta Liturghie şi la Procesiunea închinata Sfântului Nectarie.

Traversare cu feryboat-ul în Pireu şi deplasare spre Atena

ATENA. Tur de oras cu oprire la Areopag, lângă Acropolis, unde a predicat Sfântul Apostol Pavel.

NEA MAKRI. Mănăstirea Bunavestire de la Nea Makri (închinare la moaştele Sf. Mc. Efrem cel Nou).

Deplasare spre insula Evia

*cazare şi mic dejun în Evia

  • Duminică, 10 noiembrie (ziua 6): EVIA – VOLOS – TEMPI – SUROTI

EVIA. Biserica Sf. Ioan Rusul – participare la Sf. Liturghie şi închinare la moaşte

VOLOS. Traversarea cu bacul din Evia în Grecia continentală, închinarea la Mănăstirea Kato Xenia („Cea străină”) – închinare la Brâul Maicii Domnului şi icoana pictată de Sf. Apostol şi Evanghelist Luca (una dintre cele 3 cunoscute).

TEMPI. Închinare la Biserica Sf. Mc. Paraskevi (vindecatoare de ochi) de pe Valea Tempi. Izvorul tămăduitor pentru ochi

SUROTI. Mănăstirea Sf. Arsenie Capadocianul – Suroti (închinare la mormântul Părintelui Paisie Aghioritul și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul).

*cazare si mic dejun in Salonic / Serres.

  • Luni, 11 noiembrie (ziua 7): SALONIC – RILA – BUCUREŞTI

Mănăstirea Rila – închinare la moaştele Sfântului Ioan de Rila, drumeţie la Peştera şi Izvorul Sfântului Ioan de Rila. Plecare spre Bucureşti. Sosirea la Bucureşti va depinde de condiţiile de trafic si de formalităţile vamale.

Preţ: 300 EURO pentru grup > 40 persoane / 330 EURO pentru grup < 40 persoane

Preţul include: Transport cu autocar clasificat 3* / teolog însoțitor / 5 nopți cazare la hotel cu camera duble sau triple cu mic dejun inclus / traversările cu ferryboatul

Preţul nu include: Asigurare medicală (opţională) / Intrările la Meteore (3 euro/mănăstire), cina, tips pentru șoferi și ghid (10 euro)

Acte necesare: Carte de identitate sau paşaport în termen de valabilitate

Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail: pridvor@yahoo.com

Organizator subgrupă: Laurenţiu Dumitru. Pelerinajul este organizat de o Agenție de pelerinaje! Nu este adăugat niciun comision suplimentar!

Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi! Doamne, ajută!

biserica-sfnectarie1