Arhive blog

VIDEO: Un dar de Sfintele Paști din Muntele Athos. Ne vorbește Monahul Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacu, Muntele Athos

VIDEO: Un dar de Sfintele Paști din Muntele Athos. Ne vorbește Monahul Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacu, Muntele Athos.

Monahul athonit Pimen Vlad ne adresează tuturor un cuvânt de încurajare și ne oferă motivele sărbătoririi cu bucurie a acestei imense sărbători.

Mai multe informații cu și despre Părintele Pimen găsiți urmând categoria: Pimen Vlad 

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa despre o “întâmplare” de Paști, de la Aiud

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa despre o “întâmplare” de Paști, de la Aiud

„Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară şi în noaptea în care ştiam că este noaptea de Paşti, la ora 12 noaptea, am auzit clopotele din Aiud bătând. Vuietul lor pătrundea spiritual. Adică nu era un vuiet ca şi când ai fi lângă el, ci pătrundea prin ziduri. Era ca un mesaj pe care lumea de afară îl trimitea, lumea aceea care sărbătorea Învierea Domnului.

Şi am cântat „Hristos a înviat!”. La început în gând, pe urma am simţit nevoia să-l cânt nu cu voce tare, dar să mă aud eu însumi. Era o linişte mormântală şi orice mişcare din celule era reflectată în afară pe culoar şi sigur gardianul m-au auzit cântând şi a venit la mine şi m-a insultat. Şi am hotărât să încetez să mai cânt ca să nu tulbur noaptea aceea Sfântă a Învierii. Mi-am adus aminte de tot ceea ce se întâmpla în copilăria mea, cele mai dragi amintiri. (…) Pe secţie la noi – era secţie specială de sancţiuni, de pedepse -, erau şase gardieni (era o secţie mai mare). Ei veneau înşiruiţi unul după altul. Gardianul care era de serviciu intra în rândul celorlalţi şi cel care rămânea pe secţie deschidea uşa. Noi trebuia să stăm cu faţa la perete. El intra şi nu ştiu la ce se uita să vadă dacă este în ordine. Şi n-aveam voie să ne întoarcem cu faţa din nou la uşă decât în momentul în care auzeam uşa încuindu-se.

În dimineaţa aceea de Paşti, nu m-am întors, n-am stat cu faţa la perete. Era un gardian… Dacă dumneavoastră aţi văzut un drac frumos, omul acesta era într-adevăr un drac frumos. Sigur că era un tânăr de ţară, un băiat subţirel, înalt, cu ochi albaştri, absolut angelici, cu o figură foarte frumoasă, totdeauna îmbrăcat elegant, cu costumul pe el. Ceilalţi veneau mai murdari. Era totdeauna foarte curat, foarte elegant. Însă avea o cruzime de neexplicat. Este greu de înţeles cum poate cineva care arăta atâta gingăşie, o frumuseţe masculină, să nu fie un om gingaş. Cum poate cineva care are o frumuseţe aşa de angelică să fie aşa de crud? Daca omul acesta nu bătea 5-6 deţinuţi în serviciul lui, probabil nu se simţea bine. Şi în general, în închisoare, sub teroare, sub spaime, este mai uşor să suporţi propria tortură. Când auzeai strigătele… Majoritatea celor bătuţi erau deţinuţi de drept comun, pentru că erau puţini deţinuţi politici. Oamenii aceştia strigau când îi băteau. Noi tăceam, niciodată nu strigam. Dar ei strigau şi imaginaţia ta începea să lucreze. Şi-ţi închipuiai lucruri oribile. Era o strângere sufletească aşa de mare, încât ai fi preferat să vină să te bată pe tine, numai să nu mai auzi strigatele celuilalt. Şi acesta era unul din oamenii care găsea o plăcere din a-i tortura pe ceilalţi. În dimineaţa aceea când a deschis el uşa, eu mă rugasem toată noaptea la Dumnezeu. Poate am spus de sute, de mii de ori „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le”. De mii de ori poate. Ca să intre în mintea şi în inima mea adânc adevărul Învierii. Am stat cu faţa spre uşă când a intrat el, i-am spus „Hristos a înviat!”. Gardianul s-a uitat la mine, a întors capul şi s-a uitat la cei care erau în spatele lui. S-a întors din nou la mine şi-a spus „Adevărat a înviat!”.

A fost pentru mine ca o lovitură în creştetul capului. Şi am înţeles atunci că nu el mi-a spus „Adevărat a înviat!”, ci că a fost îngerul Domnului. Acela, care stând la mormânt, a spus femeilor mironosiţe: „Pentru ce căutaţi pe cel viu între cei morţi? Iată a înviat. Veniţi să vedeţi locul unde-l puseseră”. Prin gura lui îngerul mi-a confirmat Învierea, pentru că aveam nevoie de această confirmare (…); Dumnezeu a vrut să-mi confirme prin gura vrăjmaşului meu adevărul acestei Învieri. Celula mea s-a umplut de lumină. Şi bucuria mea a fost aşa de mare, încât cele 5-6 ore până la prânz, când venea mâncarea, au fost în lumină şi bucurie spirituală”.

sursa: Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa – „Suferinţa ca binecuvântare”, Editura Cathisma, Bucureşti, 2007, pp. 31-35).

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

VIDEO: Prințul Charles se adresează românilor într-un mesaj video cu ocazia Paștelui ortodox

Prințul de Wales se adresează românilor într-un mesaj video cu ocazia Paștelui ortodox, în care evocă actuala criză sanitară și își exprimă dorința de a reveni în România, dar și de a se întâlni din nou cu membri ai comunității românești din Marea Britanie. Redăm integral mesajul video al Prințului Charles înregistrat vineri,17 aprilie 2020, la Birkhall, reședința sa din Scoția, potrivit Clarence House.

Vezi și

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

VIDEO: Cântarea pascală „Ziua Învierii”, Schitul Lacu | Învierea Domnului (2020)

VIDEO: Cântarea pascală „Ziua Învierii”, Schitul Lacu | Învierea Domnului (2020)

Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea,
Și unul pe altul să ne îmbrățisăm.
Să zicem: “Fraților!” și celor ce ne urăsc pe noi,
Să iertăm toate pentru Înviere.
Și așa, așa să strigăm: “Hristos a înviat din morți,
Cu moartea pe moarte călcând,
Și celor din mormânturi viață dăruindu-le”.

Învierea Domnului și învierea noastră – Laurențiu Dumitru

ÎNVIEREA DOMNULUI ȘI ÎNVIEREA NOASTRĂ

Venind dinspre Betania, Mântuitorul Iisus Hristos intra pentru ultima oară în Ierusalimul pătimirii sale. Deşi intra smerit în cetate, călare pe un asin, Hristos Domnul este întâmpinat cu ramuri fragede (stâlpări) de finic de cetăţenii entuziaști ai Cetăţii Sfinte, care la vederea Lui aclamă și se veselesc. Copiii curaţi la inimă aşterneau înaintea Lui haine şi ramuri de finic, alţii le purtau în mâini şi strigau mergând înaintea Lui: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9).

Exista la acea vreme obiceiul ca învingătorii în războaie să fie cinstiţi şi însoţiţi în procesiuni triumfale cu rămurele de copac. Cei care L-au întâmpinat pe Domnul aveau un motiv straşnic să-L aclame ca pe un învingător. Hristos tocmai biruise moartea în urmă cu o zi, în Sâmbăta pe care acum o numim „a lui Lazăr”. Cu toţii aflaseră că Hristos înviase după patru zile pe prietenul său, Lazăr cel din Betania. O veste ca aceasta nu putea să nu se transmită instantaneu în toată Iudeea. Bucuria şi entuziasmul erau justificate de sfărâmarea morţii.

Presupunem că nu toţi veniseră din dragoste de Domnul. Cu siguranţă că în mulţimea care-L întâmpina pe Hristos erau şi mulţi curioşi, mulţi gură-cască, căci Evanghelia consemnează că ei „au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi” (Ioan 12, 9). Lazăr era o persoană cunoscută, un fel de VIP local cum am spune astăzi, şi cu siguranţă mulţi participaseră la înmormântarea sa. A-l vedea din nou pe Lazăr, întors din morţi, nu era puţin lucru.

Se bucura oare Hristos de această primire? Nu ştim cât se bucura, ce va fi fost în sufletul Său nu cunoaștem! Sigur însă nu avea motiv de prăznuire cu cei adunaţi acolo. Înviase pe Lazăr pentru că-L iubea, dar socotesc că a vrut totodată să pregătească Ierusalimul! Acum toţi ştiau că se învie din morţi, că nu-i un basm de adormit copiii.

El, Hristos – Dumnezeu-Omul, știa bine ce urmează să se întâmple. Știa că va fi vândut, prins și închis. Știa că va fi batjocorit, scuipat, pălmuit, hulit în fel şi chip. Știa că Apostolii, speriați şi şovăielnici, se vor împrăştia ca potârnichile care încotro; știa că va rămâne singur, singur cu Tatăl. Știa că cei ce acum Îl aclamau se vor ascunde sau poate unii chiar vor striga împreună cu fruntaşii Sinedriului: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” (Luca 23, 21). Gândul îi era deja la Golgota care avea să ne fie nouă kilometrul 0 al mântuirii. Printre Apostoli se afla și vânzătorul, printre cei ce-L aclamau se aflau şi potrivnicii Lui. Între „Osana… Osana” şi „Răstigneşte-L, răstigneşte-L” sunt doar patru zile, iar acest lucru spune multe despre nestatornicia firii noastre omenești.

Iar mai apoi, într-o cumplită zi de vineri, în cea mai întunecată zi din istoria umanității, Hristos – Viața lumii este răstignit pe dealul Golgotei de lângă Ierusalim. Creatura își duce Creatorul spre mormânt. Cel ce era Viața și Izvorul Vieții primește a pătimi moartea pentru noi.

Cei ce sunt ai lui Hristos Iisus Domnul cred și mărturisesc despre El că „S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont și a pătimit și S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Forma reflexivă arhaică S-a răstignit, S-a îngropat, ne trimite la un adevăr fundamental – toate acestea Hristos și le-a asumat până la capăt. Hristos cere Tatălului în Grădina Ghetsimani „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti” (Matei 26, 39), iar acest cuvânt devine temelia ascultării duhovnicești în Biserică.

Ce se spune așadar despre Învierea Domnului „după Scripturi”, precum pomenim în Crez? „După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă” (Matei 28, 1-7).

Pentru cei ce cred, Învierea din morți a Mântuitorului Hristos este un adevăr esențial, temelia credinței creștine și fundamentul Bisericii. Dacă Hristos Domnul nu ar fi înviat din morți precum a zis, cuvintele Lui ar fi fost asemenea cu ale oricărui înțelept sau filosof, cuvinte frumoase, dar nu și mântuitoare. De aceea Sfântul Apostol Pavel spune: „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. (I Corinteni 15, 14). Viețuirea creștină nu are o rațiune în sine însăși, ci este îndreptățită de legătura pe care o avem cu Hristos Cel Înviat.

Din ce ne putem încredința că Învierea Domnului este un adevăr?

Învierea Domnului a făcut obiectul a numeroase cercetări și a născut multe controverse. De altfel, raportându-ne la acest eveniment, nu există decât două posibilități: Ori este cel mai mare fals, ori cea mai mare minune din istoria umanității. Creștinii cred cuvintelor Evangheliei și ale lui Hristos Însuși, dar chiar dacă vorbim de un eveniment cu totul minunat, avem posibilitatea totodată de a construi un răspuns logic, rațional pe marginea lui!

Întâi de toate, Scriptura ne spune că Hristos, după Învierea Sa din morți, a mai locuit între noi încă 40 de zile, când S-a înălțat la Cer. În tot acest răstimp, El nu a stat ascuns, S-a arătat femeilor mironosițe, S-a arătat apostolilor, dar și la „peste cinci sute de fraţi (ucenici)” deodată (I Corinteni 15, 6). Dacă mormântul gol n-ar fi fost un adevăr de necontestat, nu s-ar fi propagat cu așa rapiditate în Israel. Iudeii și romanii aveau tot interesul să spună că e la mijloc o farsă și ar fi putut arăta tuturor sigiliul roman de la mormânt, dar acesta fusese violat.

Iudeii atrăsăseră atenția că Hristos vorbise deseori despre înviere și ceruseră gardă romană staționară, ce fusese atenționată că e posibil ca ucenicii vor căuta să fure trupul mort și să împrăștie apoi vestea că el a înviat. Miza era uriașă. Se pare că la acea vreme existau nu mai puțin de 18 motive pentru care puteai fi pedepsit cu moartea ca soldat roman, printre care adormirea în post sau părăsirea postului. Nu cred că-și poate cineva închipui că garda a putut fi dusă de nas într-un fel sau altul, având în vedere că la mijloc era însăși viața lor.

Cu toate acestea, mormântul s-a aflat gol, pentru că „îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi” (Matei 28, 2-4).

Străjerii de la mormânt au alergat apoi la arhierei să le spună cele întâmplate și, consemnează Evanghelia, „adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, Zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face” (Matei 28, 12-14). Versiunea aceasta este destul de credibilă, mai greu e de acceptat că soldați romani instruiți să-și împlinească impecabil datoriile ar fi riscat pedeapsa cu moartea într-o astfel de misiune.

De asemenea, este ilogic a crede că Apostolii ar fi căutat să fure trupul Mântuitorului, ca mai apoi să se hotărască să mintă lumea cum că Hristos ar fi înviat. Este ilogică și ipoteza că Apostolii ar fi avut probleme mintale și de aceea au ales să înșele lumea, mai ales că viața lor a însemnat mai ales eroism, răbdare, curaj. Nimic din profilul moral al Apostolilor, așa cum îi cunoaștem din Evanghelii, nu arată că vreunul dintre ei, cu atât mai puțin toți, ar fi putut deveni promotorul unei farse gândite în detaliu. Dimpotrivă, am putea spune că Învierea Domnului din morți a transformat brusc și neașteptat viețile Apostolilor. Dacă în vremea patimilor erau confuzi și fricoși, iar după răstignire cu totul răvășiți și deznădăjduiți, aflând vestea Învierii inițial nu au primit-o, îndoindu-se au fugit și s-au ascuns. Ei înșiși au trebuit să se convingă că Învățătorul lor înviase. Dar odată încredințați de adevărul Învierii, au putut să-și dedice întreaga viață mărturisirii lui Hristos Cel înviat din morți, pe care cu ochii lor l-au văzut. De unde să-și fi luat Apostolii curajul mărturisirii, dacă ar fi fost convinși că totul este o farsă, și până unde ar fi putut merge? Pentru mărturia credinței lor, toți apostolii (cu excepția lui Ioan) au pătimit moarte mucenicească în felul următor: răstignit pe cruce cu capul în jos (Petru), răstignit pe o cruce în formă de X (Andrei), decapitat (Iacov al lui Zevedei), răstignit pe cruce (Filip, Iacov al lui Alfeu, Iuda Tedeul – fratele lui Iacov, Simon Zilotul), răstignit, jupuit și decapitat (Natanail), pătruns de sulițe (Toma), ars de viu (Matei), omorât cu pietre și decapitat (Matia). Pe bună dreptate Marele apologet Tertulian zicea în legătură cu acest aspect: „Nimeni n-ar accepta să moară pentru un lucru de care nu este convins a fi adevărat”. Dacă Apostolii ar fi fost niște amăgitori care ar fi furat trupul și ar fi propovăduit apoi Învierea, ar fi greu de explicat cum se face că niciunul dintre Apostoli, în ciuda chinurilor la care au fost supuși, nu a cedat presiunilor prigonitorilor. E mai lesne de înțeles că au reușit să bată la pas trei continente cu dăruire, cu entuziasm, întăriți fiind de faptul că văzuseră cu ochii lor pe Hristos cel înviat, începătorul învierii noastre!

Ipoteza leșinului din care s-ar fi trezit Hristos ca mai apoi să spună lumii că a înviat nu are nicio susținere logică. Un om bătut, biciuit, scuipat și pus pe cruce, dacă s-ar fi trezit dintr-un leșin, nu ar fi putut să prăvălească piatra imensă de la mormânt și nici nu ar fi dat cuiva senzația că este Cel ce a biruit moartea. În plus este cunoscut obiceiul iudaic al îngropării, trupurile celor morți erau înfășurate în fâșii de pânză de in peste care se turnau diverse uleiuri și mirodenii aromate ceea ce nu cred că l-ar fi ajutat cumva pe Hristos să încerce măcar să iasă din mormântul pecetluit și păzit de garda romană. Evanghelistul Ioan dă mărturie că Apostolul Petru a văzut mormântul gol și giulgiurile puse jos, dar n-a intrat (cf. Ioan 20, 5).

De la moarte la Viață. Ce a adus lumii Învierea lui Hristos?

Dacă lumea ar înțelege darurile extraordinare care decurg din Învierea Domnului, chipul acestei lumi ar fi unul al bucuriei și al veseliei. Pentru că ceea ce ne oferă Hristos, nicăieri în altă parte nu putem găsi și nimic mai dulce sau mai de preț nu există în această lume.

Hristos cel înviat oferă celor ce cred în El șansa de a nu mai muri. Dacă „plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23), Hristos, cel fără de păcat, își asumă moartea noastră pentru ca înviind El să putem și noi învia. Întâlnirea pe drumul Damascului acestei vieți te învață întâi de toate un lucru – că de fapt nu ești viu, ci mort. Că ceea ce ți se părea a fi viață, era de fapt moarte. Altfel spus, întâlnindu-ne cu Hristos, Viața lumii, înțelegem că moartea am trăit-o deja, că ne aflăm în ea, dar și faptul că într-o clipă putem învia îmbrățișând Viața – Hristos. Această primă înviere din moartea păcatului aduce multă tihnă inimii, dar ceea ce odihnește sufletul cu adevărat este încredințarea că printr-o relație vie cu Mântuitorul Hristos noi nu vom mai gusta cu adevărat moartea.

Desigur că la vremea cuvenită fiecare dintre noi plecăm de aici, murim trupește, însă dacă Hristos a fost viața noastră și ne-am ostenit puțin a lucra la mântuirea personală, nădăjduim că El ne va trece din moarte la viață și, în dar, vom moșteni viața cea veșnică în lăcașurile pregătite de Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El încă de la întemeierea lumii. Nu putem fi cu Dumnezeu în veșnicie, dacă nu am trăit cu El încă de aici.

Hristos a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Sfântul Apostol Pavel aduce unele lămuriri teologice: „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (I Corinteni 15, 20-22). Nu e de mirare că scena Pogorârii lui Hristos la iad, înconjurat fiind de slavă, sfărâmând încuietorile iadului și întinzând mâna către Adam (uneori și spre Eva) este socotită Icoana Învierii. „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase” spunem într-una din cântările noastre.

Când cunoaștem pe Hristos cel înviat știm că moartea cea trupească nu mai este decât „paştile nostru, paştile (pesah – trecere), că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pre noi!”. Hristos, doar Hristos ne poate scoate din moarte. El a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând. Prin moartea Lui a călcat moartea noastră. Moartea nu mai are forţă, nu mai are consistenţă, nu mai are stăpânire asupra lumii. „Unde-i moarte boldul tău?” cântăm de Paşte.

În Hristos cel înviat moartea nu mai există, pentru că El este antidotul morții. Hristos ne scoate pe noi din moarte pentru că a suferit-o El deplin în locul nostru. Vorbim de moartea Lui, dar de fapt este vorba despre moartea noastră, așa cum Învierea Lui trebuie să fie și învierea noastră, întâi de toate înviere din moartea păcatului și necunoștinței, apoi învierea cea de obște la momentul restaurării lumii acesteia, când va fi un cer nou și un pământ nou.

Cu toate acestea, mântuirea pe care Hristos ne-o aduce prin patima, moartea, învierea şi înălţarea Sa la Cer nu e un dat despre care doar luăm la cunoştință. Mântuirea obiectivă pe care El o aduce lumii trebuie asumată de fiecare în parte, în chip personal, subiectiv, printr-o relaţie vie cu El prin Biserică, prin Sfintele şi de viaţă făcătoare Taine. Dacă sunt încă oameni cărora nu le face plăcere să audă că Dumnezeu a murit pentru noi, este pentru că acest lucru ne responsabilizează.

Creştinul trăieşte pentru Înviere, el moare lumii şi se uneşte cu Hristos încă de aici, de pe pământ, el caută comuniunea veşnică cu Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Creştinul practicant, cel care-L urmează pe El şi păzeşte poruncile Lui, spune împreună cu Sfântul Pavel: „nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14). Toată raţiunea lui de a fi stă în adevărul Învierii. Când spuem „fără Înviere”, spunem „fără Hristos”, spunem întuneric și nebunie. Dar noi ştim că El a înviat! Şi viaţă veşnică ne-a dăruit!

Înviere sau reîncarnare?

Vorbind despre înviere este necesar a pomeni de una din marile ispite în care se încurcă unii creștini – credința în reîncarnare, învățătura conform căreia sufletul supraviețuiește morții trupului pentru a reveni mai apoi într-un nou trup. Uneori se vorbește despre reîncarnarea prin care trec ființele umane, alteori aria se lărgește și vorbim despre metempsihoză – ceea ce presupune transmigrația sufletului în orice formă de viață (animal, plantă, chiar mineral). Desigur că fiecare om e liber să creadă ce dorește, doar că aici încerc să limpezesc altceva, că cele două concepte sunt vederi diferite pe aceeași temă, deci nu pot sta împreună; în consecință nu te poți numi creștin (deci al lui Hristos), crezând în reîncarnare.

Spuneam că aceasta este o mare ispită pentru că, grosso modo, lumea se împarte în două: credință în înviere și credință în reîncarnare, lucru întărit și de Mircea Eliade într-una din lucrările lui.

A spune că învierea și reîncarnarea pot coexista într-un sistem filosofic sau religios înseamnă lipsă de cultură teologică. Nu poți fi creștin și să crezi în reîncarnare, pentru că te afli în conflict cu litera Scripturii, dar și cu duhul ei. În istoria de douăzeci de veacuri a Bisericii nu veți găsi nici măcar un sfânt părinte care să fi susținut reîncarnarea sau metempsihoza. Ideea mult vehiculată cum că s-ar fi scos din canonul biblic pasaje care vorbeau despre reîncarnare este nerealist, întâi pentru că ar fi fost contrazise de alte versete din aceeași Scriptură și totuși Biblia este un tot unitar extraordinar, deși are numeroși autori, care au scris de-a lungul mai multor veacuri. Iar dacă cineva vede diferențe fundamentale între Vechiul și Noul Testament, îi amintim că Noul este desăvârșirea celui Vechi, ridicarea lui la măsura harului adus de vestea cea bună a Evangheliei. Pe de altă parte, putem spune că Sfânta Scriptură se poate recompune din citatele Sfinților care au comentat și tâlcuit Scripturile. Dacă s-ar fi scos intenționat anumite pasaje așa-zis pro-reîncarnare, ele ar fi fost totuși imposibil de scos din comentariile Părinților la cărțile Scripturii.

De ce un creștin nu poate crede în reîncarnare? Pentru că temelia vieții noastre duhovnicești este Învierea din morți a lui Hristos. Noi credem și mărturisim că Hristos a restaurat natura umană prin patimile, moartea și Învierea Sa. Dacă El a înviat, și noi vom învia.

Spune Sfântul Apostol Pavel „este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27), iar Eclessiastul zice: „iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” (Eclessiastul 12, 7).

Noi avem un Dumnezeu personal, viu, iubitor. Într-un anumit sens, reîncarnarea se „potrivește” unei spiritualități panteiste, care vorbește de un dumnezeu impersonal, prezent în toate și identificat cu natura însăși, un dumnezeu în necomunicare cu creatura sa.

Dacă am trece prin mai multe trupuri, cu care vom învia? De ce ar trebui să ispășim în altă viață, dacă avem la-ndemână tămăduire prin tainele Bisericii și iertarea o putem primi în chip real, după cum Însuși Hristos ne-a încredințat? Cum am putea să ne reîncarnăm în câine, pisică, fluture sau în diverse plante, după unele idei vehiculate în Orient, dacă noi socotim că omul e cununa creației lui Dumnezeu, singura care are conștiință religioasa? De ce ar mai trebui să pomenim părinții ori bunicii trecuți la Domnul dacă ei se reîncarnează pe undeva prin alte locuri?

Întrebările sunt retorice, însă cu ele vreau să întăresc ideea că cele două concepte de reîncarnare sunt diferite, diametral opuse chiar. Nu putem crede în ambele simultan. E ca și cum ne-am închina icoanelor și, în același timp, am spune că închinarea la icoane este nepotrivită.

Pentru noi, creștinii, a crede în reîncarnare ar însemna să nesocotim întru totul cuvintele lui Hristos și însuși rostul venirii Lui în lume. Dacă omul ar fi putut să ajungă la desăvârșire prin reîncarnări succesive, înseamnă că nu era necesar ca Fiul lui Dumnezeu să vină în lume.

Noi credem că omului îi este dat o singură dată să moară, apoi vine judecata, întâi cea particulară, la 40 de zile de la moarte, când sufletul se va duce în locul cuvenit rânduit de Dumnezeu, în rai sau iad. Până la judecata universală a întregii lumi, a întregii creații, cei plecați dincolo își pot schimba prin rugăciunile Bisericii „destinul” în veșnicie. Ceea ce de obicei este numit sfârșitul lumii este, în fapt, o restaurare a lumii noastre, când va fi cer nou și pământ nou și învierea de obște a morților, a unora spre veselie și a altora spre osândă. Abia apoi, în această creație transfigurată, omul va cunoaște mântuirea și veșnicia alături de Treimea cea de o ființă și nedespărțită!

Hristos a înviat din morţi!
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din mormânturi
Viață dăruindu-le.

fragmente din lucrarea „Postul. Spovedania. Împărtășania. Pași spre Înviere” –  Laurențiu Dumitru, Editura Meteor Press, 2015. / Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/EFG9cS /

Pelerinaj la Muntele Athos (24 – 30 aprilie 2019). Participare la Denia Prohodului și Slujba Sfintei Învieri a Domnului [Îmbarcare din Bucureşti]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

!!! Grupul de pelerini pentru acest program este deja completat cu doritori înscriși din timp pe listă.

Miercuri, 24 aprilie 2019 (ziua 1): Plecare din București spre orele serii (aprox. 18.00) Giurgiu – Plevna – Sofia, apoi în traseu de noapte spre Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli.
/ cu posibilitate de îmbarcare/debarcare și de pe traseul Iași – București /

Joi, 25 aprilie 2019 (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Dafni – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și, opțional – dacă este disponibilitate din partea pelerinilor – Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat). Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei). Participare la slujbele specifice din Joia Mare. Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).

Vineri, 26 aprilie 2019 (ziua 3): Schitul Sf. Andrei – Serai. Se închiriază un microbuz local pentru 6-7 ore pentru a vizita: Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii)  – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute până la Peștera și Chilia Sfântului Athanasie Athonitul. Participare la slujba Prohodului Domnului. Schitul Prodromu (cazare).

Sâmbătă, 27 aprilie 2019 (ziua 4): Schitul Prodromu. Plecare cu mașina până la Morfono, iar de aici drumeție o oră până la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Participare la Slujba Învierii Domnului la kiriakon. Chilia Buna Vestire a Părintelui Ștefan / Chilia Acoperământul Maicii Domnului a Părintelui Isidor – Schitul Lacu (cazare).

Duminică, 28 aprilie 2019 (ziua 5): Rămânem tot în Schitul Lacu. Participare la slujbele pascale specifice zilei. Drumeție până la Chilia Adormirea Maicii Domnului a Părintelui Pavel (cazare).

Luni, 29 aprilie 2019 (ziua 6): Schitul Lacu. Plecare cu mașina de la Schitul Lacu până la Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) – închinare la odoarele mănăstirii. Îmbarcare pe ferryboat din arsanaua Russikonului. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România

Marți, 30 aprilie 2019 (ziua 7): București (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

Preț: 330 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur + diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Volkswagen Transporter sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

*Elevii sub 20 de ani, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la praznicul Învierii Domnului în rostirea Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul (audio, subtitrare în română)

Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la praznicul Învierii Domnului în rostirea Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul (audio, subtitrare în română) / Traducere din greacă de Elena Dinu.

Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

 

Paștile la Mănăstirea Vatopedi (16 aprilie 2017)

Paștile la Mănăstirea Vatopedi (16 aprilie 2017) – muzică și imagini
Studioul Mir Priklyucheniy / Republica Moldova

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

„La Înviere nu poți ajunge decât urcând mai întâi Golgota”, interviu cu Laurențiu Dumitru, editorul blogului “Sfântul Munte Athos”

Laur1.„La Înviere nu poți ajunge decât urcând mai întâi Golgota”

Interviu cu teologul și editorul Laurențiu Dumitru

Curățenie, multă mâncare, haine noi, etalarea garderobei la biserică. Asta înseamnă Paștile?

Sunt tentat să spun: „Nu, desigur”, dar cred că trebuie nuanțat puțin. E bună curățenia și, înainte de Paști, poate fi un chip al preocupării pentru curățenia lăuntrică, o dorință de a pune toate lucrurile în rânduială. În limba noastră zicem deseori: am făcut curățenie, am făcut lumină în casă. E bine să facem lumină, pentru a putea aduce în casă… sfânta lumină. Multa mâncare e o boală balcanică și nu are legătură cu praznicul. Învierea e o zi a bucuriei și veseliei, însă pe meleagurile noastre, pentru mulți, acestea se traduc prin îmbuibare. Tradiționala îmbuibare românească, care dă an de an de furcă spitalelor și așa în destrămare. Hainele noi sunt bine venite și așa îmi amintesc că era obiceiul cândva, mai ales la țară, în vremea copilăriei mele. Doar bani să ai, să le cumperi, deși nu e musai. Etalarea garderobei la biserică e o neputință a unora dintre noi, eu mă bucur totuși că aceștia măcar sunt prezenți la slujbă, chiar și așa. Dar, ca să revin la întrebarea Dvs., de bună seamă, Paștile e cu totul altceva. După cum spunea cineva, nu mai trăim sărbătoarea, ci isteria ei. Seturi, pachete, reduceri, promoții, baxuri, damigene…

Observăm faptul că, de mici, copiii sunt învățați să aștepte nu Învierea Domnului, ci venirea iepurașului ,,care face ouă în iarbă” și aduce cadouri. Este greșită această mentalitate? Ce spuneți despre următoarea afirmație: ,,Paștile nu este complet dacă nu menționăm și despre iepurașul de Paști. Iepurașul de Paști este un personaj de poveste despre care se spune că aduce ouă vopsite și dulciuri copiilor în Sfânta zi de Paști”.

E clar că, strict din rațiuni de marketing, s-a dorit un echivalent primăvăratic al lui Moș Crăciun și s-a inventat astfel personajul acesta urecheat care, cică, ar aduce daruri. Nu știu exact geneza acestei povești a iepurașului de Paști, motiv pentru care nici nu am primit daruri de la el. Cred că e păgubitoare pentru suflet această imixtiune de giumbușluc iepuresc în dramatismul jertfei de pe Golgota! Totuși, spre deosebire de Moș Crăciun, care, din nefericire, a cam fost asumat de Biserică (vezi colindele care-l pomenesc), iepurașul acesta e pomenit doar pe la tv și grădinițe. deci își vede totuși de treaba lui, dând doar de furcă bunicuțelor cu pensie mică, de la C.A.P. Dincolo de jocurile lor, copiii trebuie învățați să se raporteze corect, onest, cu seriozitate la praznicul Învierii.

Cum trebuie să ne pregătim pentru Noaptea Învierii, pentru prima zi de Paști?

Întreaga perioadă a postului e o pregătire pentru Ziua Învierii. Pe toate trebuie să le parcurgem cu Hristos și în Hristos. Zicem în Canonul Învierii: „Ieri m-am îngropat împreună cu tine, Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu”. Pentru a recepta cât mai deplin praznicul Învierii și a pregusta din bucuria nespusă a Cerului care împreună cu pământul se veselește acum, e nevoie totuși de puțin efort, de nevoință. La Înviere nu poți ajunge decât urcând mai întâi Golgota. E nevoie așadar de post, după rânduială, după putere, de grijă la viața noastră, la faptele noastre. E nevoie de participare la viața Bisericii, de baia spovedaniei, de împărtășanie acolo unde nu există impediment. Închipuiți-vă praznicul acesta ca pe o nuntă! Iar noi, fiecare în parte, datori să ne pregătim inimile, să omorâm în noi omul cel vechi supus păcatului și să înviem împreună cu El, la o nouă viață. Când iubeşti pe Dumnezeu, păzeşti poruncile Lui. Cel ce nu păzeşte poruncile, nu iubeşte pe Dumnezeu. „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21).

De ce oamenii nu-l mai caută pe Dumnezeu, ci Dumnezeu a devenit un fel de reclamă super, care aduce rating, dar doar în momentul în care se coboară în limita tangibilului?

Ne naștem cu toții cu dor după Cel ce ne-a zidit din a Lui iubire. Cred că toți oamenii îl caută pe Dumnezeu, chiar dacă nu conștient și constant. Ne e dor de raiul pe care l-am pierdut și căutăm să-l dobândim. Problema e că-L căutăm deseori prin gunoaie și mizerie, prin locuri urât mirositoare și străine de noi, însă de-L vom căuta cu sinceritate, știm din atâtea exemple minunate, El ne va veni în întâmpinare. Că unii au făcut din Dumnezeu un subiect de scandal ce aduce rating, e o altă poveste și e parte a unei lumii în derivă, a unei postmodernități nebune și deșănțate. Despre Dumnezeu nu se vorbește oricând, oricât și oricum. Altfel, Dumnezeu nu are nevoie de reclamă, El când vrea, la momentul potrivit, tună cu putere în inima omului.

De ce nu ne place să auzim că Dumnezeu s-a născut și a murit și a înviat pentru noi?

Bună întrebarea și bun prilejul de a vorbi puțin despre ce înseamnă concret, pentru noi, învierea lui Hristos. Ar trebui să ne placă să auzim asta, ni s-a făcut nu un bine, ci cel mai mare bine posibil, ni s-a dat astfel cea mai mare oportunitate, cea mai mare șansă, Hristos ne-a smuls din moarte și ne-a redat vieții. Căci asta ne învață practic întâlnirea cu Hristos, ne lămureşte că moartea deja am trăit-o, că ne aflăm în ea şi că într-o clipă putem învia îmbrăţişând Viaţa-Hristos. Atunci moartea nu mai este decât „paştile nostru, paştile (pesah – trecere), că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pre noi!”. Hristos, doar Hristos ne poate scoate din moarte. El a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând. Prin moartea Lui a călcat moartea noastră. Moartea nu mai are forţă, nu mai are consistenţă, nu mai are stăpânire asupra lumii. „Unde-i moarte boldul tău?” cântăm de Paşti. Şi totuşi mântuirea pe care Hristos ne-o aduce prin patima, moartea, învierea şi înălţarea la Cer, nu e un dat despre care doar luăm la cunoştinţă. Mântuirea obiectivă pe care El o aduce lumii, trebuie asumată de fiecare în parte, în chip personal, subiectiv, printr-o relaţie vie cu El prin Biserică, prin Sfintele şi de viaţă făcătoare Taine. Acesta este probabil motivul pentru care unora nu le place să audă că Dumnezeu a murit pentru noi, pentru că acest lucru ne responsabilizează. Sau ar trebui.

Ne lăsăm influenţaţi de moda zilelor noastre, mai ales de ideile din afară, însă unii dintre noi poate îşi mai doresc să trăiască un Paști bogat spiritual. Ce anume îi învăţaţi să facă? Concret, ce anume trebuie sa facă un creştin de Sărbătoarea Învierii Domnului?

În primul rând să participe la slujbele Bisericii, să încerce să rămână în biserică, la Liturghie, și după primirea luminii sfinte. Paștile se serbează întâi la biserică, iar mai apoi acasă. A serba Paștile doar în jurul mesei plină cu bucate alese, este, dacă îngăduiți, ca și cum ai serba un prieten în absența lui la tine acasă, iar nu la el acasă, împreună cu el. E Ziua Învierii Domnului, așa că-L vizităm întâi în Casa Lui, în Biserică, apoi e vreme și pentru celelalte, dar cu măsură în toate.

Credeți că Biserica este responsabilă pentru concepțiile nou-formate despre sărbătorile creștine? Mă refer aici la Crăciun, care e acoperit de Moș Crăciun, și la Paști acoperit de ouăle roșii și de iepuraș.

Spunea un mare părinte grec că Biserica nu e vinovată de căderile fiilor ei, și drept este. Învățătura ei este sfântă și mântuitoare. Ici-colo pot să apară unele neorânduieli și idei greșite, dar cu grijă, în timp, ele pot fi eliminate. Punctual vorbind însă, în chestiunea iepurașului Biserica nu are nicio vină, că nu-l propovăduiește; ouăle roșii au simbolistica lor și e o tradiție acceptată și, îndeobște, bună. Un compromis nefericit s-a făcut prin asumarea lui Moș Crăciun, prin promovarea unor colinde laice, dar asta e un alt subiect, care nu merită dezvoltat aici. Datoria Bisericii este de a mărturisi la toate neamurile Învierea Domnului și asta și face de două mii de ani.

Deseori auzim următoarea sintagmă: „Nu țin post, mi se pare fără rost și o prostie. Unii țin post și înjură sau se poartă urât. Apoi, ce rost are să te flămânzești și să înjuri că nu ai voie să mănânci?” Ce puteți spune despre asta? De ce să ținem post?

E o justificare simplistă. Nu știu de ce țin unii să se disculpe astfel pentru că nu trăiesc într-o rânduială, adică într-un rost al vieții. Domnul să-i lumineze să înțeleagă mâine mai mult decât înțeleg astăzi! Oricum, măsura postului nu e aceea pe care o pretinde sintagma citată, ci a te abține de la mâncarea de dulce, dar și de la înjurături și vorbe urâte. Problema noastră e că murim de grija altuia… E ca și cum am spune: de ce să mai merg la școală și să învăț, căci oricum sunt mulți elevi proști și leneși? Ideea e că postul aduce mare folos, dar trebuie să guști din el, ca să-i simți bucuria și binecuvântarea. Nu-i pot face reclamă, că nu ar fi ușor, e un exercițiu de înfrânare și cere sacrificiu, dar pot îndemna: Măcar încercați! Indiferent de ce fac alții!

Ce le spuneți celor care pun următoarea întrebare: De ce să mergem la biserică, având în vedere că e incredibil de plictisitor? E frumos la biserică? (în facultate profesoara mea de didactică vorbea despre plictisul din biserică și despre faptul că fiecare slujbă e la fel – ce puteți să-i spuneți?)

Probabil că pentru unii slujba e incredibil de plictisitoare, precum spuneți, dar sunt convins că asta se întâmplă din ignoranță și neînțelegere a ceea ce se întâmplă acolo, în timpul sfintei Liturghii. Da, e frumos la biserică. Uneori poate fi obositor, mai ales dacă nu ești obișnuit, însă e frumos. Elevii mei, oarecând, ziceau la fel. Erau bucuroși și încântați când mergeam împreună la slujbe, bun motiv să-i îndemn să guste și cu alt prilej din bucuria asta. E drept că trebuie să știi ce se întâmplă pe acolo, iar ei, în mare parte, știau, învățaseră. Orice nu înțelegi este plictisitor! E ca și cum ai viziona un film într-o limbă pe care nu o cunoști. Profesoara de care spuneți e din categoria celor ce nu înțeleg, pentru că nu știe încă limba. Ar trebui să-și vadă de cursurile dânsei, la care, personal, probabil m-aș plictisi foarte tare din cauza parantezelor neinspirate pe care le face. Fără a o ofensa pe profesoară, căci poate fi ea sau oricine altcineva, mai precizez că ideea aceasta, cum că slujbele sunt toate la fel, denotă o lipsă totală a culturii religioase. Slujbele rememorează, aduc în actualitate evenimentele descrise în Evanghelii, în acel timp și spațiu sacru punctate în istorie de întruparea Domnului. În Litughie suntem contemporani cu evenimentele prezentate în Evanghelii, suntem împreună cu Hristos în Betleem, Betania sau Ierusalim. Dacă îmi e permisă o comparație mai lumească, Liturghia nu e un „bună ziua” rostit repetitiv și obositor într-o singură zi, ci un „te iubesc” spus des persoanei iubite, care deși aparent sună întotdeauna la fel, e totuși mereu altfel, nefiind doar o simplă informare. Așa și Liturghia, ea nu ne povestește mereu niște evenimente trecute, ci ne smulge din profanul lumii și ne așterne în taină la picioarele Domnului. În Liturghie petrecem cu Dumnezeu și deși întâlnirile acestea par unora ca trase la indigo, iaca, totuși, noi cei ce dorim a urma pe Hristos, nu ne mai săturăm de ele.

Ce părere aveți despre următoarele obiceiuri: fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniță și spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă se spală pe față în zorii zilei de Paști, ca să fie frumoase tot anul și așa cum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, așa să alerge și feciorii la ele. Flăcăii trebuie să se ducă cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, iar ele, pentru a își arăta consimțământul la sentimentele lor, trebuie să le ofere un ou roșu. – În Moldova, în dimineața următoare după noaptea Învierii se pune un ou roșu si unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conțină monezi, copiii trebuie să-și clătească fața cu apă și să-și atingă obrajii cu ouăle pentru a avea un an plin de bogății. – Ce legătură are taina Învierii cu tradiția și cu superstițiile? Sau care e locul superstițiilor în sânul Bisericii?

Eu personal nu le recomand și nu le dau atenție și, pe cât îmi stă în putere, le evit. Avem multe superstiții și tradiții locale, unele sunt păguboase de-a dreptul pentru receptarea corectă a sărbătorii, altele însă nu, fiind asimilate frumos, fără a umbri neapărat însemnătatea praznicului. Important e să mergem la esențe, să nu reducem viața creștină la tradiții!

Un cuvânt de încheiere, vă rugăm!

În Iisus Hristos moartea nu mai are putere. Moartea noastră a suferit-o El în chip deplin. Învierea Lui trebuie să fie şi învierea noastră, înviere din moartea păcatului, a neştiinţei, a necunoştinţei. Să înviem cu bine! Hristos a înviat!

A consemnat,
Alexandra Borzoş
„Punctul”, Târgul Mureş
Aprilie 2011

Notă: Versiunea aceasta cuprinde câteva mici adăugiri față de versiunea trimisă spre publicare la „Punctul”, n.n.

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Acatistul Sfintei Învieri a Domnului

Invierea-Domnului1

Acest acatist se citeste de la Pasti pina la Inaltarea Domnului.
Preotul da obisnuita binecuvintare si apoi se cinta:
Hristos a inviat… (de trei ori), apoi:

Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Aparatorul cel mare si Doamne, biruitorul mortii celei vesnice, ca cei ce ne-am izbavit de omorirea cea duhovniceasca, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai si zidirea Ta. Cel ce ai biruinta asupra mortii, de moartea pacatelor slobozeste-ne pe noi, care graim: Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Icosul 1 :

Ingerii, Invierea Ta, Hristoase Mintuitorule, neincetat o lauda in ceruri. Si pe noi, cei de pe pamint, invredniceste-ne cu inima curata a-Ti cinta Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel nepatruns, Care luminezi pe toti credinciosii, lumineaza-ne si pe noi cei ce traim in intunericul necunostintei;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti si la toate le dai viata, inviaza-ne si pe noi, cei omoriti in pacate;
Iisuse, Cel ce Te-ai inaltat la cer si ai inaltat pe cei ce nadajduiesc intru Tine, inalta-ne si pe noi, cei plecati spre pamint;
Iisuse, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si partasi slavei Tale ii faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii si mortii, nu ne judeca pe noi dupa faradelegile noastre, ci miluieste-ne dupa mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 2 :

Vazind, Doamne, oamenii cazuti, Te-ai intrupat si ai inviat pe toti, daruindu-le celor inviati toate spre mintuire. Inviaza-ne si pe noi cei omoriti din pricina pacatelor, ca sa-Ti cintam Tie: Aliluia!

Icosul 2 :

Mintea nu pricepe dumnezeiasca taina, cum izvorul vietii inviaza, omorind moartea. Pentru aceasta, numai cu inima simtind bucuria invierii si astfel fiind luminati, cu glas de bucurie duhovniceasca graim gatre Tine unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai intrat prin usile incuiate, intra si in casa sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai intimpinat in cale pe ucenicii Tai, intimpina-ne si pe noi, pe calea acestei vieti, si ne mintuieste;
Iisuse, Cel ce ai aprins inimile lor cu cuvintele Tale, aprinde si inima noastra cea rece, spre dorirea de slava Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut intru fringerea piinilor, da-ne si noua a Te cunoaste in dumnezeiasca impartasanie;
Iisuse, Cel ce ai fagaduit pe Duhul Sfint ucenicilor Tai, trimite-ne si noua pe acest Duh mingiietor de la Tatal;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 3 :

Cu puterea Ta, cea dumnezeiasca, inviind pe Lazar, inviaza-ne si pe noi cei ce sintem doboriti de patimi si zacem in pacatul nepocaintei, ca sculindu-ne dupa glasul Tau, sa cintam cintare: Aliluia!

Icosul 3 :

Avind putere asupra mortii, sufletele le-ai chemat din moarte, Iisuse. Cheama-ne si pe noi, din adincul pacatelor noastre, ca si noi, curatindu-ne simtirile, Tie, celui ce stralucesti cu lumina cea neapropiata, cu bucurie sa-Ti aducem cintare de biruinta, asa:

Iisuse, biruitorul mortii, biruieste patimile noastre cele rele;
Iisuse, Datatorule de viata, da-ne si noua o viata mintuitoare;
Iisuse, izvorul bucuriei, bucura inima noastra intru indreptarile Tale;
Iisuse, Cel ce ai saturat, cu cinci piini si doi pesti, cinci mii de barbati in pustie, afara de femei si copii, hraneste-ne si pe noi cu piinea Ta cereasca;
Iisuse, nadejdea celor cazuti, scoate-ne si pe noi din adincul rautatilor noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 4 :

Viforul patimilor ne tulbura si ne ineaca; ci Te rog pe Tine Iisuse, intinde-ne, ca si lui Petru, mina Ta cea de ajutor si, cu puterea Invierii Tale, ridica-ne si ne inalta a cinta Tie: Aliluia!

Icosul 4 :

Avind imbucuratoarea veste a invierii Tale, Iisuse, cerurile cu vrednicie se veselesc si pamintul se bucura; iar noi, praznuind veselia cea vesnica, indraznim a-Ti cinta unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce sezi intru lumina cea neapropiata, fii aproape tuturor crestinilor, dupa indurarile Tale;
Iisuse, Cel ce iubesti zidirea Ta, nu ne uita pe noi cei de pe urma;
Iisuse, Cel ce atragi inimile noastre la Tine, intoarce la Tine si inima noastra cea ticaloasa;
Iisuse, Cel ce implinesti toate cererile cele bune, implineste si doririle noastre cele bune, ca mai mult decit toate sa Te iubim pe Tine;
Iisuse, Cel ce primesti orice picatura de lacrimi, nu departa rugaciunile noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 5 :

Viata de Dumnezeu placuta izvoraste din Tine, o, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui viu. Pentru aceea Te rugam pe Tine, ca sa nu ne piarda pe noi ucigatorul de suflete, nici sa ne inchida gura ca sa murim nepocaiti, ci invredniceste-ne sa-Ti cintam: Aliluia!

Icosul 5 :

Vazind cu Duhul pe Dumnezeu inviat, veniti sa bem bautura noua, nu din piatra stearpa si neroditoare, ci din izvorul nestricaciunii si purtatorul de viata mormint al Mintuitorului, care, pe pamintul cel neroditor al sufletelor noastre udindu-l, ne-a invatat pe toti a cinta unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ne-ai poruncit sa primim scump singele Tau, invredniceste-ne fara de lipsa, a primi acest prea cinstit singe;
Iisuse, Cel ce trimiti ploaie asupra celor drepti si asupra celor pacatosi, stropeste-ne si pe noi cu harul Tau, ca sa aducem roada duhovniceasca;
Iisuse, Cel ce nu Te-ai scirbit de pacatoasa care Ti-a sarutat cu lacrimi de pocainta picioarele Tale, da-ne si noua a-Ti uda picioarele Tale cu lacrimi de umilinta;
Iisuse, Cel ce ai intarit pe Toma in credinta invierii Tale, da-ne si noua credinta nefatarnica;
Iisuse, Cel ce ai zis: cautati si veti afla, da-ne si noua a Te gasi pe Tine;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 6 :

Propovaduind cu duhul neincetat bucuria invierii tale, celei purtatoare de viata, Iisuse, Dumnezeul nostru, da sa fim si noi, pacatosii, partasi acestei invieri, ca neincetat sa cintam in Ierusalimul cel de sus: Aliluia!

Icosul 6 :

Stralucind la toata lumea cu invierea Sa Domnul Iisus Hristos, acum toate le-a umplut de lumina: si cerul si pamintul si cele de dedesubt; ca sa praznuiasca toata zidirea Invierea lui Hristos, intru care intariti fiind vom cinta unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce toate le umpli de lumina Ta, lumineaza si ochii nostri cei intunecati;
Iisuse, Cel ce ai impreunat cerul cu pamintul, ridica-ne si pe noi de pe pamint la cer;
Iisuse, Cel ce Te-ai pogorit cu lumina Ta cea dumnezeiasca in cele de dedesubt, pogoara-Te si in adincul inimilor noastre;
Iisuse, Cel ce ai scos din temnitele iadului sufletele ce te asteptau, scoate-ne si pe noi, pacatosii, din intunericul mihnirii, caci viata noastra de iad s-a apropiat;
Iisuse, Cel ce tuturor le intinzi prea curatele Tale miini, cuprinde-ne si pe noi, ticalosii, in bratele Tale;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 7 :

Vrind Domnul Hristos ca sa descopere oamenilor puterea dumnezeirii Sale, S-a acoperit cu pecetea lui Caiafa si nestricind-o, inaintea celor ce-L pazeau, ca un purtator de biruinta s-a sculat si ne-a invatat a-i cinta: Aliluia!

Icosul 7 :

Minunat si cu neputinta este a pricepe, cum ieri ne-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase, iar azi ne sculam impreuna cu Tine, in Duh. Dar cu bucurie Iti cintam Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai inviat si ai dat in dar tuturor viata, intraripeaza mintea noastra, ca sa-Ti urmeze Tie pururea;
Iisuse, Cel ce ai sfintit pamintul cu picioarele Tale, sfinteste si gindurile noastre, cele care se inalta la Tine;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit a se zugravi cinstitul Tau chip, da-ne si noua a avea pururea in sufletele noastre chipul invierii Tale;
Iisuse, Cel ce ai primit cei doi bani ai vaduvei, primeste si de la noi cintarea aceasta;
Iisuse, Cel ce n-ai osindit pe femeia desfrinata, ci, prin puterea Ta, ai indreptat-o pe calea cea buna, nu osindi nici buzele noastre cele intinate care Te saruta pe Tine, prin cintari de lauda;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 8 :

Strain lucru, ca pe Dumnezeu intrupat si inviat din morti, noi astazi cu cugetul vazindu-L, toata grija cea lumeasca sa o lepadam. Si ca pe Imparatul tuturor sa-L primim si sa-I cintam Lui: Aliluia!

Icosul 8 :

Totul ai fost iubire, Iisuse, catre omul cel cazut, si ai pus la dumnezeiasca straja pe de Dumnezeu graitorul Avacum, sa stea impreuna cu noi si sa arate pe ingerul cel purtator de lumina, care a grait luminat despre invierea ta. Pentru aceasta si noi graim Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai fost pazit de ostasi, trimite la straja sufletelor noastre pe ingerul pazitor, pe care noi il alungam cu pacatele noastre, ca sa ne pazeasca si sa ne calauzeasca spre mintuire, pentru invierea Ta;
Iisuse, Cel ce ai orbit cu dumnezeiasca Ta stralucire ochii celor ce Te strajuiau, intoarce ochii nostri de la desertaciune si-i lumineaza, spre cunostinta adevarului;
Iisuse, Cel ce ai intrebat pe Apostolul Petru: “Ma iubesti?”, da-ne si noua sa avem chipul dragostei lui de la urma;
Iisuse, Cel ce ai iertat lui Petru Apostolul lepadarea de Tine, iarta si noua lepadarile cele din fiecare ceas, de poruncile Tale;
Iisuse, Cel ce ai dat putere Apostolilor Tai, a lega si a dezlega, dezleaga-ne si pe noi de nedreptatile noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 9 :

Toata firea omeneasca in Tine s-a preaslavit, cu invierea Ta, Iisuse, si prin aceasta s-a daruit nestricaciune trupurilor sfintilor, adeverindu-se aceasta prin moastele sfintilor si cintindu-Ti cu umilinta: Aliluia!

Icosul 9 :

De Dumnezeu graitorii ritori mineca cu duhul intimpinind iesirea din mormint, si in loc de mir, cintare Iti aduc Tie, ca soarelui dreptatii si Stapinului; cu ale caror cintari, primeste si aceste rugaciuni ale noastre:

Iisuse, Cel ce ai primit mirul cel varsat pe Tine, primeste si ale noastre cintari de lauda, de multumire si de cerere;
Iisuse, soarele dreptatii, lumineaza sufletele noastre cele intunecate;
Iisuse, Cel ce pe pescari i-ai facut vinatori de oameni, atrage si voia noastra cea rea, spre ascultarea Ta;
Iisuse, Cel ce pe Saul l-ai prefacut in mai-marele Apostol, intelepteste-ne si pe noi cei ce ratacim;
Iisuse, pentru rugaciunile acestui Apostol si ale tuturor sfintilor Tai, fie-Ti mila de noi pacatosii;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 10 :

Voind a mintui neamul omenesc, Iisuse, Te-ai pogorit pe pamint si Insuti Dumnezeu fiind, ai primit neputintele noastre, ca si in ele sa se arate puterea Ta, care ne indeamna a cinta: Aliluia!

Icosul 10 :

Cel ce ai inviat, Iisuse Hristoase, Mintuitorul si Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce Te-ai pogorit in cele mai de jos ale pamintului si ai sfarimat legaturile cele vesnice, in care se tineau legate sufletele, slobozeste-ne si pe noi de legaturile pacatului, ca sa-Ti cintam Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai incredintat pe iubitul Tau ucenic Maicii Tale, incredinteaza-ne si pe noi ingrijirii ei, celei mintuitoare;
Iisuse, Cel ce suferintele Maicii Tale le-ai prefacut in bucurie, da-ne si noua, nevrednicilor, cu rabdare sa purtam crucea noastra;
Iisuse, Cel ce ai dat lumii ocrotitoare pe Maica Ta, da-ne si noua, pacatosilor, ca sa fim sub acoperamintul ei;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit pe prunci a se atinge de Tine, da-ne si noua blindetile si curatia inimii pruncilor;
Iisuse, Cel ce ai liberat pe desfrinata si i-ai poruncit de acum sa nu mai pacatuiasca, da-ne si noua ca de acum sa nu Te mai intristam;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 11 :

Cintare de umilinta, despre invierea Ta, binevoieste ca sa-Ti aducem Tie, Mintuitorul nostru. Si prin aceasta sa primeasca sufletele noastre mirul vindecarilor de nalucirile cele vatamatoare, ca sa-Ti cintam Tie pururea: Aliluia!

Icosul 11 :

Primind, prin invierea Ta, razele stralucitoare ale darului, si prin aceasta, ca prin oglinda, duhovniceste vazind scularea Ta cea aducatoare de viata, ne inchinam cinstitei Tale cruci si slavitei invierii Tale, pe care o laudam si o slavim, cintind asa:

Iisuse, Cel ce ai plecat cerul, primeste si rugaciunea noastra, ca un indurator;
Iisuse, Cel ce ai adormit cu trupul ca un muritor, omoara poftele noastre cele trupesti;
Iisuse, Cel ce Te-ai dat cu totul pentru mintuirea noastra, da-ne si noua cu totul a ne preda Tie;
Iisuse, Cel ce Te-ai suit la ceruri, ca sa pregatesti locasuri celor ce Te iubesc pe Tine, asaza-ne si pe noi in locasurile Tale;
Iisuse, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui, numara-ne si pe noi cu oile cele de-a dreapta Ta;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 12 :

Darul Tau da-ni-l noua, Iisuse, Cel ce pe toti ne-ai iubit, si primeste rugaciunea noastra, ca o pirga, ce-Ti aducem Tie. Si departeaza de la sufletele noastre tot gindul cel viclean, ca fara osinda sa-Ti cintam Tie: Aliluia!

Icosul 12 :

Cintind preaslavita invierea Ta, Te slavim pe Tine, o, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, si credem ca daruiesti tuturor viata vesnica. Pentru aceasta, intru aceasta numita si sfinta zi, ca fratii unul pe altul sa ne imbratisam. Iar pe cei ce ne urasc pe noi, sa-i iertam pentru invierea Ta. Deci cu o gura si cu o inima sa cintam unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvinteaza pe Tine, binecuvinteaza si acum osteneala noastra cea dupa putere;
Iisuse, Cel ce sfintesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine, sfinteste si doririle si gindurile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai fagaduit sa fii cu cei credinciosi pina la sfirsitul veacului, fii neincetat si cu noi pacatosii;
Iisuse, Cuvintul cel Adevarat al Tatalui, curata cuvintele noastre cele nevrednice, ca sa Te laudam pe Tine;
Iisuse, Pastile cele mintuitoare, care duc de la moarte la viata, salasluieste-ne in locasul Tau, luminindu-ne haina sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 13 :

( acest condac se zice de trei ori )

O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai calcat cu moartea pe moarte si celor din morminte le-ai daruit viata, primeste ca un miros de buna mireasma duhovniceasca aceasta putina rugaciune. Si daruieste-ne noua, celor ce sintem in mormintul nesimtirii, viata vesnica, ca sa-Ti cintam Tie: Aliluia!

O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai calcat cu moartea pe moarte si celor din morminte le-ai daruit viata, primeste ca un miros de buna mireasma duhovniceasca aceasta putina rugaciune. Si daruieste-ne noua, celor ce sintem in mormintul nesimtirii, viata vesnica, ca sa-Ti cintam Tie: Aliluia!

O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai calcat cu moartea pe moarte si celor din morminte le-ai daruit viata, primeste ca un miros de buna mireasma duhovniceasca aceasta putina rugaciune. Si daruieste-ne noua, celor ce sintem in mormintul nesimtirii, viata vesnica, ca sa-Ti cintam Tie: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Ingerii, Invierea Ta, Hristoase Mintuitorule, neincetat o lauda in ceruri. Si pe noi, cei de pe pamint, invredniceste-ne cu inima curata a-Ti cinta Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel nepatruns, Care luminezi pe toti credinciosii, lumineaza-ne si pe noi cei ce traim in intunericul necunostintei;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti si la toate le dai viata, inviaza-ne si pe noi, cei omoriti in pacate;
Iisuse, Cel ce Te-ai inaltat la cer si ai inaltat pe cei ce nadajduiesc intru Tine, inalta-ne si pe noi, cei plecati spre pamint;
Iisuse, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si partasi slavei Tale ii faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii si mortii, nu ne judeca pe noi dupa faradelegile noastre, ci miluieste-ne dupa mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

si Condacul intai

Aparatorul cel mare si Doamne, biruitorul mortii celei vesnice, ca cei ce ne-am izbavit de omorirea cea duhovniceasca, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai si zidirea Ta. Cel ce ai biruinta asupra mortii, de moartea pacatelor slobozeste-ne pe noi, care graim: Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Omilia de Paşti a Sfântului Ioan Gură de Aur / The Pascal Homily

sf-ioan-hrisostom

[Scroll down for English version]

De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat.
De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.
De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.
De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi acelui plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi şi cei de-al doilea luaţi plata.
Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi-vă.
Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua.
Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi.
Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.
Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.
Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că din mormânt, iertare a răsărit.
Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea.
Prădat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune fiindcă a gustat din Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat.
S-a amărât că a fost batjocorit; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat.
A prins un trup şi de Dumnezeu a fost lovit.
A prins pământ şi s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este moarte, boldul?
Unde-ţi este iadule, biruinţa?
Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii.
Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii.
Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.
Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut.
Lui se cuvine slavă şi stăpânire în vecii vecilor.
Amin!

Vezi și Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la praznicul Învierii Domnului în rostirea Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul (audio, subtitrare în română)

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

If anyone is devout and a lover of God, let him enjoy this beautiful and radiant festival.
If anyone is a wise servant, let him, rejoicing, enter into the joy of his Lord.
If anyone has wearied himself in fasting, let him now receive his recompense.
If anyone has labored from the first hour, let him today receive his just reward.
If anyone has come at the third hour, with thanksgiving let him keep the feast. If anyone has arrived at the sixth hour, let him have no misgivings; for he shall suffer no loss.
If anyone has delayed until the ninth hour, let him draw near without hesitation.
If anyone has arrived even at the eleventh hour, let him not fear on account of his delay.
For the Master is gracious and receives the last, even as the first; he gives rest to him that comes at the eleventh hour, just as to him who has labored from the first.
He has mercy upon the last and cares for the first; to the one he gives, and to the other he is gracious. He both honors the work and praises the intention.
Enter all of you, therefore, into the joy of our Lord, and, whether first or last, receive your reward. O rich and poor, one with another, dance for joy! O you ascetics and you negligent, celebrate the day! You that have fasted and you that have disregarded the fast, rejoice today! The table is rich-laden; feast royally, all of you!
The calf is fatted; let no one go forth hungry!
Let all partake of the feast of faith. Let all receive the riches of goodness.
Let no one lament his poverty, for the universal kingdom has been revealed.
Let no one mourn his transgressions, for pardon has dawned from the grave.
Let no one fear death, for the Saviour’s death has set us free.
He that was taken by death has annihilated it! He descended into hades and took hades captive! He embittered it when it tasted his flesh! And anticipating this Isaiah exclaimed, “Hades was embittered when it encountered thee in the lower regions.” It was embittered, for it was abolished! It was embittered, for it was mocked! It was
embittered, for it was purged! It was embittered, for it was despoiled! It was embittered, for it was bound in chains!
It took a body and, face to face, met God! It took earth and encountered heaven! It took what it saw but crumbled before what it had not seen!
“O death, where is thy sting? O hades, where is thy victory?
Christ is risen, and you are overthrown!
Christ is risen, and the demons are fallen!
Christ is risen, and the angels rejoice!
Christ is risen, and life reigns!
Christ is risen, and not one dead remains in a tomb!
For Christ, being raised from the dead, has become the First-fruits of them that slept.
To him be glory and might unto ages of ages. Amen.

Foto: Icoană a Sf. Ioan Gură-de-Aur lucrată la Sfânta și Marea Mănăstire Vatopedi, Sfântul Munte Athos