Arhive blog

O minune a Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturia domnului Gheorghiță Ciocioi

Mare este Sfânta Parascheva

O minune trăită personal, povestită pe scurt

În 1996, am mers la Iași, în pelerinaj la Sfânta Parascheva. În acel an, după cum ne aducem aminte cu toții, au fost aduse în Romania, cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel (pe atunci mitropolit al Moldovei), moaștele Sfântului Apostol Andrei.

În buzunar, abia am avut cu acea ocazie puțini bani de drum și de un pomelnic. M-am rugat Sfintei să nu lase satul meu natal (Plopi, Teleorman n.n.) fără biserică (lucrările erau la început, iar 100 de case, după noaptea comunistă, mai greu ar fi reușit sa ducă lucrurile la bun sfârșit).

Simțisem lipsa unei biserici întreaga copilărie. Drumurile erau proaste spre satele dimprejur, situate la km. depărtare, iar în anii ’50 comuniștii confiscaseră toți banii și materialele strânse înainte de război de localnici pentru ridicarea unui locaș de cult. Pornit de la Iași spre București, am primit bilet într-un compartiment cu mai multe doamne aromânce care se închinaseră Sfintei. Voiau sa trimită „măcar pentru o cărămidă”, după cum discutau, bani la Ierihon, pentru biserica românească de acolo. Vreme de peste un ceas am tot vrut sa spun povestea satului natal, lipsit de biserică.

Ma gândeam că fie câtuși de puțini bani ar fi putut ajuta Plopii… Am îndrăznit în cele din urmă. Una dintre doamne mi-a spus pe loc: „Să vii la noi acasă și fiul meu va ajuta la înălțarea bisericii”. Era doamna Alexandrina Becali. Evident, nu o cunoscusem, nu știam ceva despre familia dumnealor în acei ani. M-am dus cu greu, neîncrezător, după câteva luni. Mânat insistent de maica Artemia Zamfir de la Pasărea. M-a recunoscut îndată. Iar fiul, da, s-a ținut de cuvânt. Sfânta Parascheva ar fi putut să mă așeze nu în acel compartiment, desigur, ci la coada trenului.

Gheorghiță Ciocioi
14 octombrie 2020

O minune a Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturia Părintelui Petru Marcel Suciu

Maria mea avea vreo 5 anișori. Dintr-o dată, sub unghiuțele ei perfecte, apăreau niște punctulețe albe care apoi se măreau iar la urmă unghiuțele se desprindeau și se rupeau. Groaznic. Am fugit la medici. Mai întâi în Hunedoara, apoi la cei mai buni medici din Cluj, profesori universitari.

Onicomicoză idiopatică atipică. Tratamente, peste tratamente. Analize, vizite la Cluj la anumite perioade, etc. Nici un rezultat. Mânuțele Mariei arătau groaznic. Ba chiar mai mult, punctulețele albe începuseră să apară și la unghiuțele de la picioare… Ajunserăm disperați. Eram din nou la control la Cluj. Profesorii medici au văzut că eram disperați. Și ei erau depășiți. Am ajuns până acolo că-mi arătau enciclopedii medicale ce cuprindeau forme atipice de onicomicoze. Forma Mariei nu figura…

Tratamentele erau cumva experimentale, ei depășiți. Am ieșit confuzi din cabinet neștiind ce să facem. Și… m-am hotărât pe moment:
– Nu mergem acasă. Mergem la Iași la Cuvioasa.

Exact așa am făcut. Ajunși la raclă, am povestit cu părintele de acolo ce era de serviciu și acesta a îngăduit ca Maria să se atingă cu mânuțele ei de moaștele Cuvioasei.
– Maică Paraschiva, cu mâinile tale vindecă unghiuțele mele… Apoi ne-am întors acasă.

Și… fără alte intervenții, unghiuțele Mariei s-au vindecat.

Nu e fabulație, e ceea ce am trăit noi.

Pr. Petru Marcel Suciu
13 octombrie 2019

VIDEO: O nouă sinaxă online cu Părintele Stareț Efrem Vatopedinul (1 septembrie 2020)

Marți, 1 septembrie 2020, ora 20.00, a avut loc încă o sinaxă online organizată de Asociația PEMPTOUSIA din Atena în colaborare cu ASCOR Iași și site-ul Doxologia. Întâlnirea a avut loc prin platforma Zoom, dar s-a transmis în direct la acel moment pe mai multe pagini, inclusiv pe pagina noastră de fb: Sfântul Munte Athos.

Pentru cei care nu au avut ocazia să asculte în direct, aveți mai sus versiunea înregistrată disponibilă pe YouTube. Să aveți folos din cuvântul ziditor al Starețului Efrem!

Vezi și linkurile : 

VIDEO: Sinaxă online din Sfântul Munte – Gheronda Efrem, Starețul Mănăstirii Vatopedi (4 august 2020)

VIDEO: Două conferințe online susținute de Gheronda Efrem, Starețul Mănăstirii Vatopedi, Muntele Athos

Scurtă notă biografică. Arhimandritul Efrem, Starețul Lavrei Vatopedi, s-a născut în 1956 în Cipru. Părinții săi munceau pământul. A absolvit Facultatea de Teologie a Universității din Atena. La 19 ani a ajuns prima dată în Sfântul Munte, unde părintele Efrem Katunakiotul (astăzi canonizat) i-a prezis că se va călugări, deși el se împotrivea gândului. În 1982 a fost tuns în călugărie în obștea de la Nea Skiti a părintelui Iosif Vatopedinul, ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul (†1959). Obștea s-a mutat în Mănăstirea Vatopedi în 1990, iar părintele Efrem a fost ales stareț.

VIDEO: Două conferințe online susținute de Gheronda Efrem, Starețul Mănăstirii Vatopedi, Muntele Athos

2 IULIE 2020
Asociația Pemptousia din Grecia împreună cu ASCOR Iași au organizat o întâlnire online – telesinaxă – cu Părintele Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, Grecia. Întâlnirea a avut loc online, joi, 2 iulie 2020. Traducerea a fost asigurată în timp real de către un părinte român din Mănăstirea Vatoped. Tema întâlnirii și a discuției: „Creștinul în vremurile de astăzi”.

PARTEA I

PARTEA II

PARTEA III

25 IUNIE 2020
Asociația Prietenii Bisericii Studenților împreună cu Asociația Prietenii Mănăstirii Vatoped și ASCOR Cluj au organizat joi, 25 iunie 2020, prima conferință virtuală cu părintele stareț al Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, părintele Efrem Vatopedinul.

Influența Sfântului Porfirie Kavsokalivitul. Interviu cu Nektaria Karantzi (Atena, Grecia)

Interviu realizat în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași

Nectaria Karanzi este singura interpretă de origine greacă care interpretează muzică bizantină, cu o discografie în acest domeniu de când avea 14 ani și cu o activitate de corist încă de la vârsta de 9 ani. În primele ei înregistrări de muzică, a acompaniat un sfânt contemporan, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (apropiat al familiei, cel care a și botezat-o, n. edit.) și, la îndemnul său, și-a început studiile în domeniul muzicii bizantine la o vârstă foarte fragedă. Nektaria Karantzi este cunoscută pe scena muzicii grecești și datorită colaborării sale cu cel mai mare profesor de muzică tradițională grecească, Chronis Aidonides.

Mai multe informații din biografia Nectariei Karanzi la LINK.

Conferinţă despre Cuviosul Iosif Isihastul la Iaşi (6 noiembrie 2019)

Sala „Iustin Moisescu” a Centrului eparhial Iaşi va găzdui miercuri, 6 noiembrie 2019, conferinţa cu tema „Cuviosul Gheron Iosif Isihastul şi renaşterea isihastă din Sfântul Munte Athos”. Evenimentul este organizat de ASCOR şi ATOR Iaşi. „Vă invităm la o conferință despre Cuviosul Gheron Iosif Isihastul, un părinte din Muntele Athos care prin viața, învățătura și ucenicii săi a renăscut viața duhovnicească din Grecia și până în America”, anunţă organizatorii pe Facebook.

Vorbitorul principal va fi pr. Daniel Isai, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.

Cuviosul Iosif Isihastul urmează să fie canonizat de Patriarhia Ecumenică. Anunţul a fost făcut de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în cadrul vizitei efectuate în Sfântul Munte.

Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc. Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenţei să lucreze în portul Pireu, apoi s-a înrolat în armată. După împlinirea stagiului militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Karyes, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos. A împărţit toată averea sa săracilor şi a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte. A trecut la cele veşnice în 1959.

Tudorel Rusu / 31 octombrie 2019 / Ziarul Lumina

Protopsalții athoniți de la Nea Skiti (Noul Schit) invitați la Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași (27 septembrie – 1 octombrie 2017), ediția I

În perioada 27 septembrie – 1 octombrie 2017, Iașul își va da întâlnire cu unele dintre cele mai cunoscute coruri de muzică bizantină din țară și din străinătate, care vor susține concerte deosebite și momente liturgice.  Vino să asculți interpreți specializați pe diferite ramuri ale acestui gen muzical din Grecia, Muntele Athos, Liban, Serbia, Statele Unite ale Americii și România.

Părinții Protopsalți de la Nea Skiti împreună cu Părintele Damaschin – dirijor vin la Festival

Părintele Damaschin a intrat în monahism în 1984, iar începând cu 1996 este stareț al Chiliei „Sfinții Doctori fără de Arginți”, Nea Skiti. Principala ascultare pe care o urmează este cântul psaltic. Împreună cu monahul Teodosie și cu ceilalți monahi ai obștii, participă la slujbele de hram ale așezămintelor athonite, contribuind prin aceasta la păstrarea și promovarea valorilor muzicale și a ifosului athonit pe care le-au moștenit.

Iașiul – Capitala cântului bizantin

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași se anunță a fi cel mai mare eveniment din țară dedicat artei muzicale bizantine. Reunind la Iași cei mai renumiți interpreți, ediția I a Festivalului va transforma Iașul, pentru 5 zile într-o „capitală a cântului bizantin”.

Evenimentul, de înaltă ținută culturală, pregătește atât concerte deosebite, cât și momente liturgice, cu slujbe și privegheri săvârșite cât mai apropiat de modul în care acestea se desfășurau în vechiul Constantinopol, inima de odinioară a Ortodoxiei.

Pe site-ul oficial al festivalului http://www.ibmf.ro/ro găsiți informații despre Program și Invitați.

Urmăriți evenimentul pe Facebook

 

Apariție editorială: Ieromonahul Andronic, Călătoria la Muntele Athos (1858-1859), Editura Universității Alexandru Ioan Cuza (Iași)

Ieromonahul Andronic,
Călătoria la Muntele Athos (1858-1859)
Editura UAIC, 2016 / 254 pagini / 27 lei

Descriere. Ediție îngrijită de Petronel Zahariuc. Începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, mulţi monahi din mănăstirile nemţene au luat calea Muntelui Athos, aşa cum făcuse la mijlocul veacului stareţul lor, Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi. Unii dintre ei s-au mutat cu vieţuirea în Sfântul Munte, iar alţii au făcut doar un pelerinaj, revenind în mănăstirile Neamţ şi Secu. Dintre cei din urmă, câţiva au pus în scris şi povestea pelerinajului, iar unul dintre ei este ieromonahul Andronic de la mănăstirea Neamţ. Prin acest volum publicăm integral descrierea mănăstirilor din Sfântul Munte Athos şi a Constantinopolului, realizată de călugărul pelerin, precum şi „istoria Sfântului Munte Athos”, pe care ieromonahul Andronic a scris-o în urma consultării unor istorii şi a unor mai vechi relatări de călătorie, ce aparţin unor călugări din mănăstirile Neamţ şi Secu sau unor istorici şi pelerini ruşi. Această lucrare este complet inedită, nefiind publicat până în prezent nici măcar un fragment din ea.

Din cuprins: Introducere; Notă asupra ediției, ilustrații, abrevieri; Călătoriia și istoriia pentru Sfântul Munte Athon (1. Careia 2. Cotlomuș 3. Sfântul Pantelimon 4. Seraiu 5. Bogorodiţa 6. Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie 7. Vatopedu 8. Pantocrator 9. Proroc Ilie 10. Stavronichita 11. Iviru 12. Schitul Ivirului 13. Filotheiu 14. Caracal 15. Schitu Lacu 16. Izvorul Maicii Domnului 17. Lavra Sfântului Athanasie 18. Schit Moldo-Românesc 19. Schit Cavsocaliv 20. Schitul Sfintei Ane 21. Schit al Nașterii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu 22. Sfântul Pavel 23. Dionisiu 24. Grigoriu 25. Simonpetra 26. Xiropotam 27. Rusicu 28. Schit Xenofu 29. Xenofu 30. Dohiariu 31. Constamonit 32. Zografu 33. Cernii Vir, al Zografului 34. Esfigmenul 35. Hilandariu).

Despre autor: Ieromonahul Andronic (n. 4 iulie 1820, Lungani, jud. Iași – d. 13 august 1893, mănăstirea Noul Neamț, jud. Tighina) a fost arhimandrit, istoric și copist. Intrat în mănăstirea Neamț în 1831, călugărit în 1839, mai târziu hirotonit ierodiacon (1842) și ieromonah (1850) și hirotesit duhovnic (1853), apoi arhimandrit (1890); egumen la Sihăstria (1861), apoi la Secu, a pus bazele mănăstirii Noul Neamț (Chițcani), după 1864, pe care a condus-o ca egumen. A copiat lucrări istorice și a scris Istoria Sfintelor monastiri Nemțul și Secul, adunată în scurt (Neamț, 1857) și Scurtă istorie pentru începutul creștinătății și a ierarhiei Moldaviei (Neamț, 1864).

Despre editor: Petronel Zahariuc (n. 1969, Ibănești, Botoșani) este profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cărți publicate: Țara Moldovei în vremea lui Gheorghe Ștefan voievod (1653-1658), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2003; De la Iași la Muntele Athos. Studii și documente de istorie a Bisericii, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2008; Contribuții privitoare la istoria relațiilor dintre Țările Române și Bisericile Răsăritene în secolele XIV-XIX, (editor), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009; Documente românești din Arhiva Mănăstirii Xiropotam de la Muntele Athos. Catalog, vol. I, editat în colaborare cu Florin Marinescu și Ioan Caproșu, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2005; Documentele familiei Miclescu. Colecția Emil S. Miclescu, editat în colaborare cu Lucian-Valeriu Lefter, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2015.

Lucrarea se poate comanda pe site-ul editurii UAIC

Editura Universității Alexandru Ioan Cuza (Iași) a mai publicat următoarele titluri ce au legătură cu Sfântul Munte Athos (linkuri externe):

VIDEO: ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, înregistrările de la Iași. Conferința „Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală”, cuvântul de la lansarea de carte și predica la Duminica Mironosițelor

Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală – partea I

Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală – partea a II-a

Editura Doxologia: lansarea de carte. Invitat: IPS Ierotheos Vlachos

IPS Ierótheos Vlachos. Predică la Duminica Mironosițelor (video) 

ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, vine la Iași. Lansare de carte (vineri, 28 aprilie 2017) și conferința „Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală” (duminică, 30 aprilie 2017) – update!

Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei vă invită vineri, 28 aprilie 2017, ora 18.30, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan – Iași, la lansarea cărților „Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis. Vol. II” și „Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului”, în prezența autorului, Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului. Va prezenta Pr. Dr. Roger Coresciuc, Asistent Universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Staniloae” din Iași.

De asemenea, vă anunțăm că duminică, 30 aprilie 2017, ora 18.30, Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos va susține Conferința „Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală”, în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Al.I. Cuza”, moderator Ierom. Dr. Nathanael Neacșu.

Vă așteptăm cu drag!
Editura Doxologia

UPDATE! ÎNREGISTRĂRILE VIDEO:
VIDEO: ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, înregistrările de la Iași. Conferința „Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală”, cuvântul de la lansarea de carte și predica la Duminica Mironosițelor

Cuvânt despre educația în familie și adevărata pocăință ținut de Părintele Rafail Noica în afara programului din a doua sesiune, din cea de-a doua zi a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, Iași, 14 noiembrie 2016 (video)

Cuvânt despre educația în familie și adevărata pocăință ținut de Părintele Rafail Noica în afara programului din a doua sesiune, din cea de-a doua zi a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, Iași, 14 noiembrie 2016

INTEGRAL: Conferința Părintelui Rafail Noica din cadrul Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicată Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993), Iași, Sala Providența, 13 noiembrie 2016

INTEGRAL: Conferința Părintelui Rafail Noica din cadrul Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicată Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993), Iași, Sala Providența, 13 noiembrie 2016.

Vezi și Predica Părintelui Rafail Noica la Catedrala Mitropolitană din Iași: „Purtați în rugăciune pe mai-marii voștri în Duh!” (video)

ÎPS Ierotheos Vlachos răspunde la întrebarea: „Cum ar fi reacționat arhimandritul Sofronie Saharov în faţa Sinodului din Creta?” (update: conferința integrală și predica din Catedrala Mitropolitană)

ÎPS Ierotheos Vlachos răspunde la întrebarea: „Cum ar fi reacționat arhimandritul Sofronie Saharov în faţa Sinodului din Creta?” (extras din conferința Înaltpreasfințitului Ierotheos din cadrul Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicată Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993), Iași, Sala Providența, 13 noiembrie 2016).

INTEGRAL: Conferința Înaltpreasfințitului Ierotheos din cadrul Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicată Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993), Iași, Sala Providența, 13 noiembrie 2016.

Predica ÎPS Ierotheos Vlachos la Sfânta Liturghie săvârșită cu ocazia Sărbătorii Sfântului Ioan Gură de Aur la Catedrala Mitropolitană din Iași (13 noiembrie 2016).

Predica Părintelui Rafail Noica la Catedrala Mitropolitană din Iași: „Purtați în rugăciune pe mai-marii voștri în Duh!” (video)

Părintele Rafail Noica – „Purtați în rugăciune pe mai-marii voștri în Duh!”

Cuvânt de învățătură rostit de părintele Rafail Noica la Sfânta Liturghie săvârșită cu ocazia Sărbătorii Sfântului Ioan Gură de Aur la Catedrala Mitropolitană din Iași (13 noiembrie 2016).

Prezența Părintelui Rafail Noica la Iași s-a datorat participării sfinției sale la Colocviul Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicată Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993).

13 – 15 noiembrie 2016 – Iaşi / Mănăstirea Neamț: Ediția a V-a a Colocviului Internațional „Întâlnirea cu duhovnicul”, dedicată Părintelui Sofronie Saharov. Invitați de seamă din țară și străinătate

afis_intalnirea_cu_duhovnicul_2016_1

Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași organizează în perioada 13-15 noiembrie, la Iași și Mănăstirea Neamț, a V-a ediție a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicată Părintelui Sofronie Saharov, informează site-ul doxologia.ro.

În acest an, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași organizează, în perioada 13-15 noiembrie, a V-a ediție a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul. Evenimentul dedicat Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993), care va reuni invitați de seamă din străinătate (Grecia, Marea Britanie și Franța) și din țară se va desfășura atât la Iași, cât și la Mănăstirea Neamț.

Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Colocviul Întâlnirea cu duhovnicul își propune să aducă în fața conștiinței creștinilor (laici, clerici și monahi) chipurile unor părinți duhovnicești care au avut o puternică influență asupra numeroșilor ucenici pe care i-au îndrumat, atât în mănăstiri, cât și în lume. În acest an, evenimentul va omagia personalitatea Părintelui Sofronie Saharov, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” Essex, Marea Britanie.

Participanții, veniți din mai multe zone ale Europei, sunt ierarhi, clerici, monahi și laici care, în mare parte, l-au cunoscut pe Părintele Sofronie și care ne vor aduce o mărturie despre acesta și învățăturile lui. Astfel, duminică, 13 noiembrie, începând cu ora 16.00, la Centrul de Conferințe Agora (fost Providența) va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, în cadrul căruia vor conferenția Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia și Ieromonahul Rafael Noica, fiul marelui filosof român, Constantin Noica.

De asemenea, luni, 14 noiembrie, și marți, 15 noiembrie, vor conferenția, printre alții și: Înaltpreasfințitul Părinte Serafim Joantă, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului și Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; Ierom. Melchisedec, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Essex, Marea Britanie; Jean Claude Polet, de la Asociația „Sfântul Siluan Athonitul”, din Paris, Franța; Georgeos Mantzaridis, profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia; Monahul Nicodim Aghiopavlitul și Ieromonahul Filotheos Grigoriatul din Sfântul Munte Athos.

Din rațiuni organizatorice, în seara de 13 noiembrie, participarea la eveniment se va face exclusiv în baza biletelor de intrare, puse la dispoziție gratuit.

Laicii și preoții de mir pot ridica biletele astfel:
– rezidenții din Iași de la Secretariatul Centrului Eparhial Iași (Pr. Florin Călugăru – tel.: 0786504417; email: secretariat.mmb@gmail.com);
– persoanele din afara Iașului solicitând, nominal, rezervarea unui bilet pe adresa de email: info.simpozion@gmail.com.
Monahii și monahiile vor solicita și ridica biletele de la Sectorul Exarhat (Arhim. Nichifor Horia – tel.: 0734998030; email: prnichifor@gmail.com).

Accesul în sală se va face până la ora 15.45 și recomandăm să nu fie prezenți copii cu vârste mai mici de 7 ani, având în vedere fluxul mare de persoane și confortul celor mici.

Informații cu privire la cazare și transport de la Iași la Mănăstirea Neamț a celor care vor participa din afara Iașului la Colocviul Internațional Întâlnirea cu duhovnicul se pot obține de la dna. Iuliana Timofte, tel.: 0747103773, email: info.simpozion@gmail.com.

Program

Duminică, 13 noiembrie

  • 09.00-12.00 Sfânta Liturghie – Catedrala Mitropolitană din Iași
  • 16.00-16.30: Deschiderea Colocviului  – Sala Mare a Centrului de Conferințe Agora – fost Providența
    • Film prezentare (Părintele Sofronie Saharov)
    • Cuvânt de deschidere: Decanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae”, Iași
    • Cuvânt de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
  • 16.30-18.00: Înaltpreasfințitul IERÓTHEOS VLACHOS, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia, Prima mea întâlnire cu Părintele Sofronie Saharov (conferință)
  • 18.20-20.00 Ieromonahul RAFAEL NOICA, Părintele Sofronie Saharov, starețul meu (conferință)

Luni, 14 noiembrie

  • 7.00: Sfânta Liturghie – Biserica „Sfântul Gheorghe” – Catedrala Veche, Iași

SESIUNEA I (Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial – Iași):

  • 10.00-10.05: Înregistrare audio Părintele Sofronie
  • 10.05-10.25: Înaltpreasfințitul Părinte SERAFIM JOANTĂ, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului și Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Părintele Sofronie așa cum l‑am cunoscut
  • 10.25-10.35: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie de Limasol-Cipru
  • 10.35-11.00: Ierom. MELCHISEDEC, de la Mănăstirea ,,Sfântul Ioan Botezătorul” – Essex, Anglia, Cuvânt duhovnicesc al Părintelui Sofronie către un tânăr
  • 11.30-11.35: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie
  • 11.35-12.00:  GEORGEOS MANTZARIDIS, profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia, Amintiri despre Părintele Sofronie.
  • 12.00-12.05: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Înaltpreasfințitul Părinte Kallistos Ware
  • 12.05-12.30: Monah NICODIM AGHIOPAVLITUL, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte Athos, Părintele Sofronie ca duhovnic în Mănăstirea Sf. Pavel – Sfântul Munte Athos.                                                                                                            
  • 12.30-12.50: Discuţii

SESIUNEA a II-a (Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial – Iași):

  • 15.00-15.05: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie.
  • 15.05-15.30:  Ierom. FILOTHEOS GRIGORIATUL, de la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos, Pocăința – centru al vieții în Hristos și al teologiei sfântului stareț Sofronie Saharov.
  • 15.30-15.40: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Starețul Efrem Vatopedinul.
  • 15.40-16.05: Pr. VASILIOS KALLIAKMANIS, de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia, Creșterea copiilor în gândirea Starețului Sofronie Saharov.
  • 16.05-16.30: discuţii
  • 20.00-23.30: Priveghere în cinstea Sfântului Paisie Velicikovski (Vecernie și Utrenie) – Mănăstirea Neamț

Marți, 15 noiembrie

  • 9.00: Sfânta Liturghie  – Mănăstirea Neamț

SESIUNEA a III-a (Mănăstirea Neamț):

  • 16.00-16.10: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie
  • 16.10-16.30: JEAN CLAUDE POLET, de la Asociația „Sfântul Siluan Athonitul”, Paris, Franța, Arhimandritul Sofronie ca părinte spiritual – profil întemeiat pe principii teoretice și experiențe personale
  • 16.30-16.35: Mărturie video despre Părintele Sofronie (Prof. Peter Buteneff – St. Vladimir, New York)                                                 
  • 16.35-17.00: Pr. CONSTANTIN COMAN, de la Facultatea de Teologie „Iustinian Patriarhul” din București, România, Sfânta Scriptură în  teologia Starețului Sofronie Saharov
  • 17.00-17.10: Înregistrare video despre Părintele Sofronie (Monahia Mariam Zakka –  Mănăstirea „Sfântul Siluan Athonitul” – Liban
  • 17.10-17.30:  Pr. Prof. GHEORGHE POPA, de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, România, Să vedem lumea așa cum o vede Dumnezeu. Perspectiva teologică a Arhim. Sofronie Saharov
  • 17.30–18.00: Discuții
  • 18.00- 18.30 Închiderea Colocviului.