Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor. Părinţii trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Lângă copii trebuie să devină sfinţi prin blândeţe, prin răbdare, prin iubire. Să pună în fiecare zi un nou început al bunei rânduieli, o nouă însufleţire, înflăcărare şi iubire pentru copii. Iar bucuria ce le va veni şi sfinţenia care îi va cerceta vor revărsa har asupra copiilor. De obicei, pentru purtarea rea a copiilor greşesc părinţii. Nu-i mântuiesc nici sfaturile, nici autoritatea, nici asprimea. Dacă părinţii nu se sfinţesc, dacă nu luptă, fac mari greşeli şi transmit răul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă părinţii nu trăiesc o viaţă sfântă, dacă nu vorbesc cu iubire, diavolul îi chinuieşte pe părinţi prin împotrivirile copiilor. Iubirea, unirea într-un suflet, buna înţelegere dintre părinţi este tot ceea ce trebuie pentru copii. Mare pază şi ocrotire.

Purtările copiilor sunt legate nemijlocit de starea părinţilor. Când copiii sunt răniţi de faptul că părinţii se poartă rău unul cu altul, îşi pierd puterile şi pornirea de a lucra spre a spori. Se plămădesc rău, iar casa sufletului lor se primejduieşte să se prăbuşească clipă de clipă. Să vă dau şi două exemple.

Au venit două fete la mine, iar una dintre ele avea nişte trăiri foarte urâte, şi m-au întrebat de unde izvorăsc. Le-am zis:

– Sunt de acasă, de la părinţii voştri. Şi, „privind” pe una dintre ele, zic:

– Tu de la mama le-ai moştenit.

– Şi totuşi, părinţii noştri sunt oameni atât de desăvârşiţi. Sunt creştini, se spovedesc, se împărtăşesc, am trăit, cum se spune, înlăuntrul religiei. Fără numai… dacă greşeşte religia, a răspuns ea.

Le zic:

– Nu cred nimic din ce-mi ziceţi. Eu un singur lucru văd, că părinţii voştri  nu trăiesc bucuria lui Hristos.

Legat de aceasta, cealaltă a zis:

– Ascultă, Maria, zice bine părintele, are dreptate. Părinţii noştri merg la duhovnic, la spovedanie, la împărtăşanie, da… Dar am avut noi vreodată pace în casă? Tata se ceartă mereu cu mama. Totdeauna ba unul nu mânca, ba celălalt nu voia să meargă undeva împreună. Are dreptate, deci, părintele.

– Cum îl cheamă pe tata? întreb. Mi-a spus. Cum o cheamă pe mama? Mi-a spus. Ei, zic, înlăuntrul tău nu eşti deloc bine cu mama.

Ascultaţi-mă acum. În clipa în care îmi ziceau numele, îl vedeam pe tata, îi vedeam sufletul. În clipa în care îmi ziceau numele mamei, o vedeam pe mama şi vedeam cum privea fiica pe mama ei.

Într-o altă zi, m-au vizitat o mamă cu fiica ei. Era strâmtorată. Plângea în hohote. Se simţea foarte nenorocită.

– Ce ai? o întreb.

– Sunt deznădăjduită cu fata mea cea mare, care şi-a izgonit soţul de acasă şi ne-a spus multe minciuni.

– Ce minciuni? îi zic.

– L-a izgonit de mult timp de acasă pe soţul ei şi nu ne-a spus nimic. O întrebam la telefon: „Ce face Stelios?”. „Bine, ne răspundea, tocmai s-a dus să-şi ia un ziar”. De fiecare dată găsea un motiv, aşa încât să nu bănuim nimic. Asta a ţinut doi ani. Ne-a ascuns că-l izgonise. Am aflat chiar de la el, întâlnindu-l din întâmplare în urmă cu câteva zile.

Îi zic, deci:

– Tu greşeşti. Tu şi bărbatul tău. Dar mai mult tu.

–  Eu! Eu, care i-am iubit atât de mult pe copiii mei, care nu ieşeam din bucătărie, care nu aveam viaţă personală, care i-am călăuzit către Dumnezeu şi către Biserică şi i-am povăţuit spre bine!? Cum greşesc eu?

Am întrebat-o pe fată, care era de faţă:

– Tu ce zici?

– Da, mamă,are dreptate părintele, noi niciodată, dar niciodată, n-am mâncat pâine „dulce” din pricina certurilor pe care le-ai avut o viaţă întreagă cu tata.

– Vezi că am dreptate? Voi greşiţi, voi îi răniţi pe copii. Ei nu greşesc, ci pătimesc de pe urma voastră.

Se naşte în sufletul copiilor o anumită stare din pricina părinţilor lor, stare care lasă urme înlăuntrul lor pentru întreaga viaţă. Purtarea lor în viaţă, legătura cu ceilalţi atârnă nemijlocit de trăirile pe care le poartă din anii copilăriei. Se măresc, se formează, dar în adâncime nu se schimbă. Asta se vede şi în cele mai mici manifestări ale vieţii. De pildă, te apucă lăcomia şi vrei să mănânci. Ai luat, ai mâncat, vezi altceva, vrei şi din aceea, vrei şi din cealaltă. Simţi că ţi-e foame, ca şi când n-ai fi mâncat, te ia un leşin, un tremur. Ţi-e teamă c-o să slăbeşti. Este ceva psihologic, are o explicaţie. Poate, să spunem, că nu l-ai cunoscut pe tata, sau pe mama, că eşti înfometat şi sărac şi neputincios. Iar aceasta se răsfrânge din plan duhovnicesc ca o neputinţă a trupului.

În familie se află o mare parte a răspunderii pentru starea duhovnicească a omului. Pentru ca să scape copiii de feluritele probleme lăuntrice, nu sunt de-ajuns sfaturile, constrângerile, logica şi ameninţările. Mai degrabă înrăutăţesc lucrurile. Îndreptarea vine prin sfinţirea părinţilor. Deveniţi sfinţi şi nu veţi mai avea nici o problemă cu copiii voştri. Sfinţenia părinţilor îi scapă pe copii de probleme. Copiii vor creşte alături de oameni sfinţi, cu multă iubire, care nu-i înfricoşează, nici nu se mărginesc la dăscălire, ci se fac pildă de sfinţenie şi rugăciune. Părinţilor, rugaţi-vă în tăcere, cu mâinile ridicate către Hristos, şi îmbrăţişaţi-i în taină pe copiii voştri. Şi, când fac neorânduieli, să luaţi ceva măsuri pedagogice, dar să nu-i forţaţi. În principal să vă rugaţi.

De multe ori, părinţii, şi mai ales mama, îl rănesc pe copil pentru neorânduiala pe care a făcut-o, şi îl ceartă peste măsură. Atunci acesta se răneşte. Chiar şi dacă nu-l cerţi în afară, dar îl cerţi înlăuntrul tău, şi te răzvrăteşti şi îl priveşti sălbatic, copilul îşi dă seama. Socoteşte că mama nu-l iubeşte. O întreabă pe mama:

– Mamă, mă iubeşti?

– Da, copilul meu.

Dar el nu este convins. S-a rănit. Mama îl iubeşte, apoi vrea să-l mângâie, dar el nu primeşte mângâierea, o socoteşte făţărnicie, căci a fost rănit.

Din cartea “Ne vorbește părintele Porfirie” (cap. “Despre educația copiilor”), Editura Bunavestire, Galați, 2003, trad. Ierom. Evloghie (Theofan) Munteanu

Posted on 5 Martie 2012, in Porfirie Kavsokalivitul, Schitul Kavsokalivia, Texte duhovnicești and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. Imi puteti spune din ce carte sunt luate aceste fragmente despre cresterea copiilor?

  2. Am făcut și în texte precizarea de rigoare. Textele sunt luate din cartea “Ne vorbește părintele Porfirie” (cap. “Despre educația copiilor”), Editura Bunavestire, Galați, 2003, trad. Ierom. Evloghie (Theofan) Munteanu

  3. Aveam mare nevoie de aceste sfaturi. Multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: