Arhive blog

[oficial]: Muntele Athos se redeschide pe 1 iunie, dar pelerinajele de masă mai au de așteptat

Muntele Athos se redeschide pe 1 iunie, dar pelerinajele de masă mai au de așteptat

Conform unei decizii a Sfintei Chinotite, este permisă numai eliberarea diamonitirelor speciale pentru maxim cincisprezece persoane pentru fiecare Sfântă Mănăstire, cinci pentru fiecare Schit de obște, două pentru Schiturile idioritmice și unul pentru Chilii, Colibe sau Sihăstrii, în același timp.

Conform circularei, circulația pelerinilor între Sfintele Mănăstiri este strict interzisă.

În plus, se precizează că intrarea angajaților și a lucrătorilor se va face după depunerea unei cereri motivate către Sfânta Epistasie, chiar și pentru cei care au un contract de muncă sau viză de intrare în vigoare.

Circulara este semnată de reprezentanții celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Muntelui Athos.

Traducerea și adaptarea noastră după orthodoxianewsagency.gr

[NOTA NOASTRĂ]:

29 MAI. Așadar, oficial, Sfântul Munte Athos se va redeschide pentru pelerini pe 1 iunie, dar, în această primă etapă, nu se vor putea face pelerinaje organizate (de masă, de grup). Se pot emite foarte puține diamonitire, pelerinii individuali nu vor putea circula între mănăstiri și vor petrece noaptea numai în obștea care le-a eliberat permisul de întrare în Athos.

Între timp noi am scris mai multor mănăstiri din Athos și ni s-a recomandat să revenim după data de 15 iunie pentru a vedea dacă măsurile s-au schimbat.

De asemenea, pentru a putea reîncepe pelerinajele noastre va fi nevoie și de „relaxarea” în România a măsurilor ce privesc transportul rutier de persoane. Deocamdată, prin Ordinul 984/2020 (valabil, teoretic, doar în perioada stării de alertă) sunt restricții legate de numărul de pasageri, fiind necesară „distanțarea socială”.

Când vom avea situația clară, vom anunța toate persoanele înscrise ale căror pelerinaje nu s-au putut efectua începând cu luna martie, pentru a-i putea reprograma. Doamne, ajută!
LD

Chinotita Sfântului Munte: comunicat cu privire la pandemia provocată de coronavirus

Un Comunicat cu privire la pandemia provocată de coronavirus, a fost dat de Chinotita Sfântului Munte:

Dumnezeiasca Împărtășanie constituie izvor de sfințire, mântuire, nădejde, lumină și participare la viața Domnului și în niciun caz cauză de transmitere a bolilor molipsitoare sau a oricărui alt rău.

De asemenea, Sfânta Chinotită și-a exprimat întristarea pentru  luările de poziții publice cu privire la evitarea dumnezeieștii Împărtășanii, accentuând totodată că nu este împotriva măsurilor de protecție luate împotriva coronavirusului.

„Această Taină prea mare a Bisericii Ortodoxe este în mod absolut necesară pentru viața duhovnicească și de aceea credincioșii nu pot fi supuși lipsirii de ea” – adaugă în comunicat Sfânta Chinotită.

Cu toate acestea, în niciun chip această pandemie și înfruntarea ei nu trebuie să fie legată de posibilitatea participării credincioșilor la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, având ca urmare îngrădirea libertății religioase și a cultului creștin” – subliniază Sfânta Chinotită.

Citiți mai jos comunicatul ei:

„Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, în această perioadă de pandemie a coronavirusului, împărtășind și ea setea duhovnicească  a tuturor celor care și-au dorit să meargă la biserică, să se închine făcătoarelor de viață Patimi ale Domnului și Învierii Domnului și să se împărtășească, cu pregătirea duhovnicească necesară Sfintelor Taine, dar care au fost nevoiți să stea izolați, simte nevoia să ia și public o poziție față de acest subiect.

Dumnezeiasca Împărtășanie constituie izvor de sfințire, mântuire, nădejde, lumină și participare la viața Domnului și în niciun caz cauză de transmitere bolilor molipsitoare sau a oricărui alt rău.

Iar aceasta o  mărturisește experiența de veacuri, aceasta o învață întru cunoștință Biserica noastră, aceasta o credem neclintit și noi, ca și creștini și credincioase mădulare ale ei. Biserica a fost și rămâne cea care dăruiește bunurile veșnice, Trupul și Sângele lui Hristos, prin Care este cu putință să ne unim cu Hristos Cel Răstignit și Înviat, biruind astfel moartea.

Ne exprimăm întristarea pentru luările de poziții publice cu privire la evitarea dumnezeieștii Împărtășanii, accentuând că această Taină prea mare a Bisericii Ortodoxe este în mod absolut necesară pentru viața duhovnicească și de aceea credincioșii nu pot fi supuși lipsirii de ea.

Sfânta Chinotită nu este împotriva măsurilor de prevenție împotriva coronavirusului și respectă eforturile conducerii statului, ale oamenilor de știință experți și ale celor ce lucrează în domeniile de sănătate pentru combaterea pandemiei. Săvârșim, cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrul care este posibil omenește, și, de aceea, s-au și luat și sunt respectate până astăzi cu atenție și discernământ măsurile de protecție potrivite și în Sfântul Munte.

Cu toate acestea, în niciun chip pandemia aceasta și înfruntarea ei nu trebuie să fie legată cu putința participării credincioșilor la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, având ca rezultat limitarea libertății religioase și a cultului creștin.

În prezenta situație dificilă a bolii pandemice, există și mai mult nevoia de a scăpa la Dumnezeu, de a participa la mijloacele mântuitoare ale Bisericii și de a invoca ajutorul dumnezeiesc și mijlocirile Sfinților prin modalități felurite, pe care le cunoaște experiența ei de viață seculară, adică săvârșirea de procesiuni cu sfintele icoane și cu cinstitele moaște, citirea unor rugăciuni speciale, săvârșirea unor slujbe speciale.

Timpul încercării va trece, măsurile restrictive vor fi ridicate treptat, dar totuși această încercare, pe care a îngăduit-o Domnul pentru păcatele noastre, să fie prilej de pocăință sinceră și întoarcere la învățătura Sfintei Evanghelii a lui Hristos cel înviat, Care este Nădejdea nu numai a fiecăruia ca persoană, ci a toată lumea, Cel Care alungă orice frică, deoarece este Biruitorul morții.

În perioada liturgică a Sfintelor Paști pe care o traversăm, să ne unim cu Domnul prin pocăință, prin dragoste, prin milostenie, prin îngăduință față de neputința aproapelui, prin răbdare, prin credință neîndoielnică și să „dăm toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu”.

Hristos a înviat!

Toți cei adunați în Sinaxă comună, reprezentanți și Întâi-stătători ai celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte Athos.

sursa: mărturieathonită.ro / traducere după romfea.gr

[neoficial]: Muntele Athos preconizează relaxarea treptată a măsurilor anti-Covid-1

Muntele Athos iese din carantină. Doar 4 cazuri înregistrate

Sfânta Chinotită, organul suprem administrativ, legislativ, executiv şi judecătoresc din Sfântul Munte Athos, are în vedere pregătirea unor condiții care să permită pelerinilor vizitele individuale, excluzând, pentru moment, ideea pelerinajelor în masă. Intrarea în Muntele Athos va fi posibilă, probabil, după data de 17 mai [alte surse indică data de 1 iunie n.n] .

De asemenea, frecvența de emitere a diamonitirioanelor (permisele speciale de intrare în Sfântul Munte) și a invitațiilor din partea mănăstirilor va fi redusă în mod semnificativ. În mod normal, numărul pelerinilor care puteau intra zilnic în Sfântul Munte era de 110 (100 ortodocşi şi 10 de alte confesiuni sau religii). [Însă cei mai mulți pelerini intrau în Sfântul Munte pe baza unei invitații din partea unei mănăstiri sau schit n.n] .

Conform surselor, cei care vor putea intra în Muntele Athos după 17 mai vor fi atent verificați, chiar dacă în ultima perioadă nu există o forță de poliție care să își asume această sarcină de a limita mișcările de la mănăstire la mănăstire, conform orthodoxtimes.com.

Până astăzi, în Muntele Athos au fost înregistrate patru cazuri de infectare cu noul coronavirus, în rândul călugărilor, care sunt acum în stare de sănătate bună. În zilele următoare, Sfânta Chinotită va anunța detalii cu privire la această relaxare a măsurilor adoptate în data de 19 martie pentru limitarea răspândirii pandemiei.

Reamintim că în Grecia, bisericile au fost deschise pentru „închinare individuală” din data de 4 mai, iar începând cu duminică, 17 mai, credincioșii vor putea participa la Sfânta Liturghie și la alte slujbe.

8 mai 2020 / preluare și adaptare după doxologia, mărturieathonită și avereabisericii.

[NOTA NOASTRĂ]:

13 MAI. Așadar, la acest moment nu avem încă un Comunicat oficial din partea Sfântului Munte legat de condițiile în care se va redeschide Sfântul Munte pentru pelerini. Inițial, cel mai probabil, într-o primă etapă, nu se vor putea face pelerinaje organizate. De asemenea, pentru a putea reîncepe pelerinajele noastre va fi nevoie și de relaxarea în România a măsurilor ce privesc transportul rutier de persoane. Când vom avea situația clară, vom anunța toate persoanele înscrise ale căror pelerinaje nu s-au putut efectua începând cu luna martie, pentru a-i putea reprograma. Doamne, ajută!
LD

Sfântul Munte se închide pentru pelerini [19.03.2020]

Ieri, 19.03.2020, Sfânta Chinotită (organul suprem administrativ, legislativ, executiv şi judecătoresc din Sfântul Munte Athos) a luat decizia de a interzice intrarea pelerinilor în Sfântul Munte.

De asemenea, nu este permis ca monahii să circule de la o mănăstire la alta, iar aceia dintre ei care trebuie să intre sau să iasă din Sfântul Munte trebuie să aibă acordul mănăstirilor lor.

Pelerinii care se află la acest moment în Muntele Athos vor trebui să iasă astăzi.

Intrarea muncitorilor sau a altor persoane într-un scop specific va avea loc numai pe baza unei cereri motivate către Sfintele Mănăstiri și cu permisiunea specială a Sfintei Epistasii (organul executiv al Sfintei Chinotite).

/ traducere și adaptare după romfea.gr /

NOTĂ EDIT. BLOG:
Scurtă precizare pentru cei ce se tulbură de mesaj.
Deși în urmă cu o săptămână Sfânta Chinotită anunțase că Sfântul Munte Athos rămâne deschis în orice vremuri!, părinții au fost nevoiți să revină asupra deciziei din cauza situației cu care se confruntă Biserica Greacă (slujbele religioase sunt suspendate până la sfârșitul lunii martie), coroborat și cu comunicatul Patriarhiei Ecumenice (mănăstirile vor continua să ţină slujbe religioase regulate pentru comunităţile lor monastice).
Dacă Athosul nu mai primește pelerini pentru moment și mănăstirile își închid porțile, nimeni nu intră și nu iese, fiind ca „în familie”, părinții pot să slujească Sfânta Liturghie în continuare, cea care încă mai ține lumea. Sfântul Munte Athos ajută mai mult omenirea astfel.

PRECIZARE PENTRU PELERINII NOȘTRI:
În ceea ce privește pelerinajele noastre organizate sub egida Asociației Culturale Karyes, vom relua pelerinajele imediat ce va trece perioada aceasta cu restricții. Nădăjduim să trecem repede și cu bine peste această încercare și să ne bucurăm din nou de darurile duhovnicești ale Athosului. Maica Domnului să ne acopere pe toți cu cinstitul său acoperământ!

Sfântul Munte Athos rămâne deschis în orice vremuri! [12.03.2020]

UPDATE: 19.03.2020: Sfântul Munte se închide pentru pelerini [19.03.2020]

Sfântul Munte Athos rămâne deschis în orice vremuri!

Astăzi, 12.03.2020, am primit cu bucurie informația că Muntele Athos NU se închide, rămânând deschis în orice vremuri.

Monahii Muntelui Athos se roagă permanent pentru lumea întreagă și fac rugăciuni speciale pentru încetarea noii epidemii.

Tot ca o măsură duhovnicească de combatere a coronavirusului, în Sâmbăta Săptămânii a 4-a din Postul Mare în tot Sfântul Munte și în Biserica Protaton din Karyes se va face o priveghere specială unde se va cere sprijinul și mijlocirea Sfântului Haralambie, grabnic ajutător în epidemii, cunoscut fiind ca „izbăvitor de ciumă și foamete”
.

Update: În cadrul ședinței care a avut loc astăzi, Sfânta Chinotită și-a exprimat îngrijorarea cu privire la răspândirea virusului periculos și s-a decis să se ia măsuri separate de la mănăstire la mănăstire. Administrația civilă, poliția, autoritatea portuară și călugării rămân în alertă ridicată.

după mai multe surse din online / orthodoxtimes /

Lexicon athonit

LEXICON ATHONIT

AFIEROSIRE = închinare, dăruire.

ARHONDARIC = casă pentru găzduirea oaspeților (pelerinilor).

ARSANA = de la latinescul „arsenal” (chei, debarcader, cală). Toate mănăstirile athonite dispun de mici porturi cu chilii, magazii, chei și loc de ancorare pentru vapoarele de mic tonaj.

ASCULTARE = responsabilitate încredințată de Stareț unui ucenic; lucrul de care acesta trebuie să se ocupe.

ATHON = vârful cel mai înalt al Muntelui Athos.

AVATON = legea care oprește intrarea femeilor în Sfântul Munte.

BATIUȘCA = formulă rusească de adresare ce arată o dragoste și un respect deosebit.

BINECUVÂNTARE = încuviințarea pe care o dă Starețul unui monah pentru orice fel de lucru; darul pe care Starețul îl oferă unei persoane.

CANDELĂ NEADORMITĂ = candelă aflată de obicei în fața unei icoane făcătoare de minuni sau a icoanei hramului bisericii respective și care este astfel supravegheată încât să ardă continuu zi și noapte.

CANON = rânduiala de rugăciune personală pe care monahul o face la chilia sa; pedeapsă pe care o primește cel care a căzut în vreo greșeală.

CATISMĂ = chilie sau colibă al cărei viețuitor este întreținut de către mănăstirea de care ea aparține.

CHILIE = clădire de dimensiuni mai mari, cu bisericuță încorporată, deținând mai mult teren de jur-împrejur. Depinde de mănăstirea pe raza căreia se află și este mai mare decât coliba. Chilie se mai numește și camera personală a monahului.

CHINOVIE = mănăstirea în care toate sunt în comun (de obște).

COLIBĂ = (1) locuință monahală depinzând de un schit, cu bisericuță încorporată și foarte puțin teren în jur. (2) coliba comună, locuința monahală simplă.

DICHEU, DICHEOS = stareț al unei chilii care administrează întregul schit timp de un an de zile, având în grijă și biserica schitului și a pelerinilor.

ECLEZIARH = monahul care se îngrijește de biserica centrală a mănăstirii și, în general, de slujbele bisericești.

EPITROP = deținătorul celei mai mari responsabilități, după stareț. Într-o mănăstire, epitropii sunt doi sau trei și se aleg pentru un an de zile. Ei sunt administratorii mănăstirii.

IDIORITMIE, IDIORITMIC = mănăstirea idioritmică este cea cu viață de sine; monahii pot să aibă un mic venit și să-și rânduiască singuri masa și programul de rugăciune. Este administrată de epitropi, care se schimbă în fiecare an.

ÎNCHINOVIERE = stabilirea într-o mănăstire cu viață de obște și primirea ca membru al frățimii.

KATHOLIKON = biserica centrală a unei mănăstiri.

KIRIAKO = biserica centrală a unui schit, unde se adună monahii schitioți în Duminici și la praznice mai mari pentru slujbă. Lângă kiriako se află și arhondaricul schitului. Kiriako se mai numeau și catacombele primilor creștini.

METOC = clădire mănăstirească aflată la depărtare de mănăstirea de care aparține. Este condusă de un econom.

ORA BIZANTINĂ = este în vigoare în Sfântul Munte și este reglată după apusul soarelui, moment în care este ora 12. (ziua are întotdeauna 12 ore, iar noaptea 12 ore). Diferă de timpul obișnuit în funcție de sezon.

PARACLIS = bisericuță de mici dimensiuni.

PRIVEGHERE = slujbă care durează toată noaptea (aprox. 9 ore) în cinstea Domnului, a Maicii Domnului sau a Sfinților. În Sfântul Munte priveghere se mai numește și canonul personal de rugăciune al monahului.

PROIESTOS, PROISTAMEN = cei mai de seamă monahi dintr-o comunitate, deosebiți prin experiență și prin viețuire.

PROSMONAR = monahul care are în grijă o icoană făcătoare de minuni, păzindu-o și primind, în același timp, pe cei care vin să se închine.

RUCODELIE = (lucru de mână) denumește o lucrare pe care călugărul o împlinește cu binecuvântarea duhovnicului și din care se întreține. (ex.: pictură, sculptură, împletitul mătăniilor, etc.)

SCHIT = complex monahal alcătuit din mai multe chilii, care se supune mănăstirii pe teritoriul căreia să află.

SFÂNTA CHINOTITĂ = este formată din reprezentanții celor 20 de mănăstiri athonite, are sediul la Karyes și concentrează toată puterea administrativă a Sfântului Munte.

SINAXĂ = adunare.

STAREȚ = bătrân îmbunătțit; călăuzitorul duhovnicesc al obștei.

TREZVIE = starea de continuă atenție (priveghere) a monahului pentru a-și ține mintea curată de gânduri și ațintită către Dumnezeu.

TUNDERE (ÎN MONAHISM) = slujbă în timpul căreia fratelui i se taie patru șuvițe din păr în semnul Sfintei Cruci, i se schimbă numele și depune voturile monahale (ascultarea, sărăcia de bunăvoie și fecioria).

Sursa: Ieromonah Antonie, File de Pateric din Împărăția Monahilor. Sfântul Munte Athos, Ed. Christiana, Bucuresti, 2000 via mărturie athonită .

Recomandăm cu drag și rubrica Lexicon athonit ținută de Părintele Silviu Cluci pe portalul Doxologia.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Statul grec oferă 1.240.000 Euro pentru mănăstirile din Sfântul Munte Athos

Mănăstirile din Sfântul Munte Athos vor primi o subvenție de 1.240.000 Euro pentru anul 2018 ca urmare a deciziei luate luni de ministrul grec de finanțe Euclid Tsakalotos, scrie Protothema.

Prin această decizie, statul grec alocă subvenții financiare pentru 22 de așezăminte monahale, pe baza documentului înaintat de Sfânta Chinotită.

În privința sprijinului financiar, pe primul loc se află Mănăstirea Simonopetra cu 144.088 Euro. Al doilea grant ca valoare este cel oferit Mănăstirii Sfântul Pavel.

Urmează Mănăstirea Iviron cu 112.877,20 Euro și Mănăstirea Dionisiu, care va primi o subvenție în valoare de 104.197,20 Euro.

Nr. Așezământ Procent Sumă atribuită (Euro)
1 Sf. Mare Mănăstire Lavra 4,211 52.216,40
2 Sf. Mare Mănăstire Vatopedi 4,307 53.406,80
3 Sf. Mănăstire Iviron 9,103 112.877,20
4 Sf. Mănăstire Hilandar 7,590 94.116,00
5 Sf. Mănăstire Dionisiu 8,403 104.197,20
6 Sf. Mănăstire Cutlumuș 3,680 45.362,00
7 Sf. Mănăstire Pantokrator 5,807 72.006,80
8 Sf. Mănăstire Xiropotamu 2,604 32.289,60
9 Sf. Mănăstire Zografu 5,592 69.340,80
10 Sf. Mănăstire Dohiariu 3,042 37.720,80
11 Sf. Mănăstire Caracalu 2,428 30.107,20
12 Sf. Mănăstire Filotheu 0,921 11.420,40
13 Sf. Mănăstire Simonopetra 11,620 144.088,00
14 Sf. Mănăstire Sfântul Pavel 10,267 127.310,80
15 Sf. Mănăstire Stavronikita 2,422 30.032,80
16 Sf. Mănăstire Xenofont 2,170 26.908,00
17 Sf. Mănăstire Grigoriu 3,037 37.658,80
18 Sf. Mănăstire Esfigmenu 4,790 59.396,00
19 Sf. Mănăstire Sf. Pantelimon – Russikon 3,180 39.432,00
20 Sf. Mănăstire Constamonitu 2,133 26.449,20
21 Schitul Sfântul Andrei 0,723 8.965,20
22 Schitul Prodromu 0,723 8.965,20
  Total 100 1.240.000,00

Foto credit: Mircea Florescu / Aurelian Iftimiu pentru Basilica.ro

 

O pagină neagră din istoria Athosului: Bătălia de la Karyes. Momentul când s-a încălcat avatonul Sfântului Munte

Octombrie 1948. Partizanii comuniști din Peninsula Halkidikí intră în Sfântul Munte. Printre ei se găsesc și numeroase femei. Avatonul, adică interdicția cu privire la accesul femeilor în Sfântul Munte, este încălcat. Printre femeile care intră în Sfântul Munte se găsește și Evghenía Péiou, care astăzi trăiește în satul Megáli Panagiá, lângă Ierissós. Pe atunci avea doar 17 ani.

Astăzi, după 50 de ani, Evghenía Peiou își aduce aminte de acea aventură care a durat două zile. ,,Am păcătuit”, spune Evghenía. Și monahii bătrâni își aduc aminte cum au intrat atunci femeile în mănăstire, însă nu vor să vorbească despre asta.

***

Ploaia te pătrundea până la os. Automatul Mauser pe care îl primise era foarte greu, iar ea era încă un copil. I se făcuse foame și îi era frig. Ceea ce o speria, însă, cel mai mult, așa cum stătea în fața porții Mănăstirii Iviron, era ideea că este femeie și că a intrat în Sfântul Munte. Era luna octombrie a anului 1948. Pe atunci, Evghenía Péiou avea doar 17 ani. Trecând prin satul ei, Megáli Panagiá din Halkidikí, bărbații înrolați în așa zisa Armată Democrată [brigăzi înarmate fidele doctrinei socialist-comuniste, n.tr.] au luat-o împreună cu ei. Una dintre operațiunile pe care partizanii comuniști le aveau în plan era intrarea pe teritoriul Sfântului Munte pentru a strânge provizii. Evghenía i-a urmat. A mers ore întregi pe jos și, în ciuda fricii care o stăpânea, dintr-o dată s-a trezit în fața Mănăstirii Iviron, cu arma în mână.

,,Îmi era foarte frică. Auzisem că le era interzis femeilor să intre în Sfântul Munte. Plutonul în care eram eu ajunsese la Mănăstirea Iviron. Monahii nu au vrut să deschidă poarta. Eu nu am tras nici un foc. Nu trecea nimeni pe acolo. Atunci, îmi aduc aminte că un partizan a sărit poarta și a deschis-o. [Inițial n.ed.], eu n-am intrat înăuntru. Aveam arma în mână și așteptam să văd ce se întâmplă. Eram singură, acolo, în fața intrării, dar cred că mai erau și alte femei pe aproape”.

Cișmeaua

Evghenía nu-și poate explica cum de-a putut să calce interdicția de a intra în Athos și evită să vorbească despre asta. Însă, atunci nu prea a avut de ales: căpitanul ei, Kóstas Papagheorghíou, avea nevoie de ea.

,,Arma era mai mare decât mine. Îmi amintesc și acum frumoasele cișmele împodobite cu capete de șarpe în loc de robinet, care se aflau în fața mănăstirii. Partizanii au încărcat pe catâri haine și alimente. Amuzant este faptul că au luat și tot ceea ce avea tatăl meu, care pe atunci era muncitor în Sfântul Munte. Eu am aflat despre asta mai târziu”. Atunci, zeci de rebeli înarmați se răspândiseră peste tot în Sfântul Munte și căutau să adune provizii. Au încărcat 350 de catâri cu provizii de tot felul. Evghenía a rămas la mănăstire timp de două zile. De altfel, ca să își mai alunge frica, fredona ,,Luptăm, cântăm, și pe fasciști îi vânăm”, un imn pe care îl cântau toți comuniștii pe atunci. Câteodată își mai făcea și semnul Sfintei Cruci.

,,S-a întâmplat ce s-a întâmplat, dar, trebuie să vă spun că nici un partizan nu a făcut nici cea mai mică stricăciune mănăstirilor. Noi aveam nevoie doar de haine și de mâncare. Zile întregi petrecuserăm mâncând doar castane. Îmi amintesc că eu purtam niște pantofi mai mari decât numărul meu. Intraseră pământ și pietricele în ei și aveam răni la picioare. Eu mă rugam de partizani să plecăm de acolo. La Karyés se dădeau lupte între trupele noastre și jandarmi. Monahii se ascunseseră. De frică, nu mai circula nimeni, nimeni nu mai ieșea din chilii”.

De altfel, monahii fuseseră atacați și în 1947, fără să opună vreo rezistență, nedorind să intre în conflict cu nimeni. Jandarmii au încercat să țină piept partizanilor, dar nu au reușit. Monahii, neavând de ales, au oferit tot ce aveau, ca să nu fie primejduite mănăstirile. Timpul se scurgea încet, apăsător pentru toți, mai ales pentru tânăra partizană care, pe zi ce trece, conștientiza tot mai mult ceea ce săvârșise.

Avioanele

,,După ce partizanii au luat ce era de luat, am luat-o înapoi spre casă. Ne-am oprit la Gomáti și ne-am odihnit într-o poiană. Acolo ne-au reperat avioanele. La Néa Róda au început să ne bombardeze. Îmi amintesc de o tânără, de loc din Pont, care fusese rănită. Au dus-o undeva, la adăpost. Sărmana, suferea foarte mult. Striga întruna: ,,Ah, mamă, o să mor!”, iar la scurtă vreme a și murit. Imediat ce au aflat de moartea ei, monahii au spus că aceasta a fost pedeapsa Maicii Domnului fiindcă intrase în Munte. Evenimentul a ajuns să fie foarte cunoscut în acea perioadă.

Evghenía trăia permanent cu frică, deși timp de doi ani și jumătate, cât a stat în brigada lui Papagheorghíou, nu a tras nici măcar un foc de armă. ,,Nu voiam să împușc pe nimeni. Nu trăsesem nici un foc de armă. Pe atunci eram doar un copil”.

Armata guvernamentală a trecut la contraofensivă, iar unitățile de partizani comuniști din Halkidikí se aflau într-o situație foarte dificilă. Evghenía s-a predat la Galátisa. A fost judecată de către un tribunal militar, iar mai apoi a fost eliberată și s-a întors în satul ei. Erau vremuri grele pentru toți. S-a căsătorit cu vecinul ei, Kóstas. Ironia sorții este că, atunci când ea intra în Sfântul Munte, viitorul ei soț lucra acolo, la pădure, împreună cu tatăl ei, iar când au început bombardamentele, s-au ascuns amândoi. După ce au ieșit din ascunzătoare, au descoperit că măgarii lor fuseseră furați de partizani.

,,Îmi amintesc de parcă s-a întâmplat astăzi. La Mănăstirea Vatopedi s-au dat lupte grele. Acolo, un jandarm a ucis un partizan. L-au înmormântat nu departe de mănăstire”, își amintește domnul Péiou, care nu avea de unde să știe viitoarea lui soție se afla atunci, acolo, împreună cu partizanii…

Astăzi, în Megáli Panaiá, unul dintre cele mai frumoase sate din Halkidiki, oamenii nu-și mai amintesc bine acest episod, cu Evghenía. Își mai amintesc, însă, de comandatul partizanilor, Papagheorghíou, de moartea lui, dar, despre Evghenía, fata care a intrat în Sfântul Munte, nu. Nici ea însăși nu vrea să-și mai amintească acea perioadă. S-a măritat, a făcut doi copii, și viața ei a curs liniștită. Câteodată, când e singură, gândurile îi mai zboară spre acele vremi.

1947. Echipa lui Papagheorghíu se luptă cu jandarmii

Ostilitatea dintre partizani și Sfântul Munte exista încă din 1945. Atunci, în fața pericolului iminent, au fost trimiși 36 de jandarmi, care și-au asumat responsabilitatea de a apăra Sfântul Munte. În 1947, un grup de partizani, avându-l în frunte pe Papagheorghíou, a atacat postul de jandarmi din Dáfni, au cucerit postul de poliție și biroul vamal și au prădat foarte multe magazine. În ziua următoare, au plecat de acolo cu foarte multe provizii: haine și mâncare. Însă, grupul nu a fost norocos, fiindcă a fost identificat de pe vasele militare care se aflau în port și a fost atacat prin surprindere.

În 1948, partizanii comuniști s-au întors în număr mai mare, în jur de 400 de oameni, iar printre luptători se aflau și femei, precum Evghenía și prietena și consăteanca ei, Mariánthi. Lupta a durat opt ore.

Și astăzi monahii și-l mai amintesc pe comandantul Jandarmeriei, Panaiótis Panaiotákos, cum umbla cu pistolul în mână, căutând partizani. Un rebel a fost ucis în timp ce încerca să incendieze o biserică în Karyés.

După cum povestesc cei care au trăit evenimentele de atunci, partizanii au furat alimente și haine de la mănăstirile Hilandar, Esfigmenu, Iviron (acolo unde Evghenía avea misiunea de a asigura paza intrării în mănăstire), Caracalu, Filotheu și Zografu. Statul Major al Armatei a hotărât să ia măsuri radicale și a dat ordin jandarmilor să elimine grupările de partizani înarmați. În lupta împotriva rebelilor comuniști a luat parte și flota ancorată în port, dar și aviația. Cu toate acestea, partizanii aveau și la Sfântul Munte susținători în rândul monahilor, mai ales printre cei care viețuiau la chilii, dar și din rândul celor care viețuiau în chinovii, dar nu aveau nici o influență în cadrul conducerii Sfântului Munte, nici în alegerea egumenilor mănăstirilor.

,,Mâncam castane și acest lucru ne ținea în viață”

Era vara anului 1948. Evghenía, care, pe atunci avea doar 17 ani, stătea la fereastră și îi privea cu admirație pe partizanii care treceau prin fața casei ei. Comandantul Papagheorghíou era chiar din satul ei. Într-o seară, partizani înarmați au trecut și pe la ea pe-acasă și au luat-o împreună cu alte 12 fete de vârsta ei. A învățat să cânte ,,Toți la arme, copii, ca libertate să avem”. Deși, la început a pornit cu foarte mult entuziasm, mai apoi și-a făcut foarte multe probleme de conștiință din pricina fărădelegilor care se făceau. ,,În prima zi ne-au dat să mâncăm carne, pe care o țineau în niște saci. N-am putut să mănânc. Picioarele mi se umpluseră de răni. La început, pe noi, femeile, ne puneau santinele. Eu, însă, n-am folosit niciodată Mauser-ul pe care-l aveam. Eram doar un copil. De foarte multe ori am vrut să plec acasă, dar nu m-au lăsat”.

În ajunul sărbătorii Sfântului Dionisie Areopagitul, grupul lui Papagheorghíou a intrat în Sfântul Munte. ,,Am pornit la drum noaptea. Ploua. Aveam nevoie de hrană, și singurul loc unde găseam așa ceva, după cum spuneau cei mai vechi dintre partizani, erau mănăstirile. Acolo aveau de toate. Noi eram înfometați și sufeream foarte mult. Oamenii simpli nu aveau să ne dea nici măcar pâine. Am trecut prin pădure și am mers așa până am ajuns la Iviron. Drumul a fost un martiriu pentru fiecare dintre noi. Eu simțeam că o să mă prăbușesc. Mâncam doar castane, doar asta ne-a ținut în viață. Mă gândeam că am săvârșit un mare păcat intrând în Athos. Părinții mei erau oameni cu frică de Dumnezeu, tatăl meu chiar lucra în Sfântul Munte. Mi-a fost frică la început, și această frică m-a stăpânit tot timpul. Mă temeam că ceva rău o să mi se întâmple. Se auzeau fel de fel de lucruri pe atunci. Despre pedepsele Maicii Domnului, despre minuni, și multe altele”.

,,Se plimba cu pistolul în mână”

Părintele Kosmás, în vârstă de 70 de ani, a fost una dintre victimele partizanilor comuniști. ,,Eu aveam cizmărie la Karyés. Au intrat înăuntru și au luat tot ce-au găsit: pantofi, cizme, pielărie… Aveau nevoie de astea. Noi n-aveam ce face, nu ne puteam împotrivi. Au fost vremuri grele pentru toată lumea”.

Monahul Efthímios, cizmar la Karyés, căruia partizanii i-au furat pantofi, cizme și alte obiecte de piele în timpul acțiunii de strângere de provizii.

La vremea aceea, părintele Efthímios era responsabil cu biserica de la Karyés. ,,În ziua aceea era sărbătorit Sfântul Dionisie Areopagitul. Era o zi de sâmbătă, și, după cum se obișnuiește, făcusem Dumnezeiasca Liturghie la biserica din cimitir. Atunci au început împușcăturile, parcă luase foc pământul. Am încercat să ascundem un jandarm, pentru a nu fi linșat de comuniști. Slavă Domnului, am reușit să-l salvăm”.

Părintele Efthímios își aduce bine aminte când au venit partizanii la Karyés. Câțiva dintre ei încinseseră o horă în mijlocul pieței. Parcă și acum vede cum se plimba o femeie cu pistolul în mână. Partizanii au trecut și pe la chilia lui, iar bătrânul său le-a dat să bea tsipouro. Aveau făină în pivniță, dar nu le-au luat-o…

Își aduce și acum aminte de vremurile acelea și râde ușor. Cât despre femeile care au încălcat interdicția și au intrat în Athos, nu are nimic să le reproșeze. ,,Nu au vrut, multe dintre ele au fost luate cu forța de partizani. Așa a fost atunci, nu aveam ce să facem”.

,,Au dispărut fără urmă…”

După înfrângerea partizanilor comuniști, monahii n-au avut grijă să păstreze cele care să amintească de evenimentele de atunci. În anii de dinainte, avuseseră grijă să evite orice conflict cu partizanii, deși câțiva monahi îi ajutau constant pe partizani cu alimente și îmbrăcăminte. ,,Motivul pentru care s-a făcut acest compromis a fost protecția mănăstirilor și a odoarelor sfinte. La fel s-a întâmplat și în perioada ocupației germane. Nimeni nu dorește un regim de ocupație, însă, cumva trebuia să fie protejată această moștenire culturală veche de secole”, spune părintele Ioanichie.

În ceea ce privește intrarea femeilor în Sfântul Munte, aceasta a fost o consecință a războiului, pe care nimeni nu a putut să o evite, din moment ce jandarmii fuseseră încercuiți de către partizani. Era singura dată, cel puțin din ceea ce se cunoaște, când au intrat femei în Sfântul Munte, mergând pe jos dinspre Ouranoúpolis. De-a lungul vremii au mai fost diferite istorii cu femei care s-au îmbrăcat în haine bărbătești, sau, care, înotând, au ajuns în Munte.

Canoanele sunt păstrate cu sfințenie până în zilele noastre, și, chiar și cei care se consideră inovatori sunt de acord cu păstrarea interdicției femeilor de a intra în Sfântul Munte. ,,Din ce motiv să se strice o tradiție care datează de secole? Sfântul Munte este simbolul monahismului. Este un fenomen unic în lume și tot așa trebuie să rămână”, spune părintele Ioanichie.

În ziua de 27 aprilie 1945  în Sfântul Munte a sosit primul detașament al Jandarmeriei. Din cadrul acestor forțe făceau parte 36 de jandarmi.

Cea dintâi confruntare serioasă a războiului civil grec pe teritoriul Sfântului Munte a avut loc abia doi ani mai târziu: atacul asupra portului Dafni, la 23 martie 1947. Atunci, 42 de partizani înarmați, conduși de K. Papagheorghíou și A. Kazákos au făcut joncțiunea cu grupul condus de Th. Dambásis. Acest grup a imobilizat garda formată din 3 oameni ce asigura paza postului de jandarmi, a ocupat biroul vamal, biroul de poștă, postul de poliție și magazinele comerciale de acolo.

În ziua următoare, la orele 3 noaptea, au încărcat proviziile pe care le strânseseră (alimente, 110 saci cu făină, îmbrăcăminte, echipament medical și de telecomunicații) pe vasul ,,Sfântul Nicolae” care se afla ancorat în portul Dafni, și au pornit, având ca punct de sosire Arkoúda-Halkidikí. În după-amiaza aceleiași zile, un detașament de jandarmi, ajutat de vase ale pazei de coastă, i-a ajuns din urmă pe partizani. În confruntarea care a urmat, partizanii au fost nevoiți să renunțe aproape la toate proviziile pe care le confiscaseră, și, deși au înregistrat serioase pierderi umane (conform rapoartelor Jandarmeriei, 2 morți și 2 răniți), au reușit să scape. În același raport se precizează că jandarmii nu au avut nici o pierdere.

Cea mai importantă confruntare, însă, a avut loc în zorii zilei de 16 octombrie 1948, la Karyes, între jandarmi și aproximativ 400 de partizani comuniști.

Incursiunile rebelilor în Sfântul Munte

– 22 aprilie 1948, 30 de partizani comuniști au intrat în Sfântul Munte și au jefuit Mănăstirea Hilandar.
– 5 august 1948, căpitanul Papagheorghíou, împreună cu un grup de soldați, a prădat Mănăstirea Esfigmenu.
– 18 octombrie 1948, același căpitan Papagheorghíou, însoțit de un grup de partizani, a jefuit Mănăstirea Caracalu.
– 8 noiembrie 1948, căpitanul Papagheorghíou a jefuit Mănăstirea Filotheu.
– 17 noiembrie 1948, căpitanul Papagheorghíou a încercat să jefuiască Mănăstirea Zografu, unde se găseau călugări bulgari. Asaltul lor a fost însă respins de forțele de jandarmi care păzeau mănăstirea.

Anul 1948 a fost un an tulbure pentru Sfântul Munte. La 3 decembrie 1948, Statul General al Armatei a cerut curățarea zonei de elementele partizane active existente, și, în acest scop, au trimis noi unități de jandarmi și provizii. În perioada următoare, unitățile de jandarmi au atacat prin surprindere grupările de partizani. În același timp, au fost aduse trupe din Corpul Jandarmilor și din Detașamentele Mixte de Urmărire pentru a apăra ,,trecătoarea lui Xerxes”, în timp ce ambarcațiuni ale Flotei Militare patrulau în zonă. În anul 1949, în regiune încă se mai găseau forțe importante ale Jandarmeriei (160 de ofițeri și infanteriști) și ale Detașamentelor Mixte de Urmărire, 40 de ofițeri, și trupe formate din rezerviști care patrulau în zonă. Din vara lui 1949, numărul soldaților a început să se împuțineze.

La 10 iunie 1949, 150 de partizani înarmați, avându-l în frunte pe căpitanul Papagheorghíou, au încercat să intre în Sfântul Munte, dar au fost respinși la ,,trecătoarea lui Xerxes”. În timpul atacului, partizanii comuniști au cucerit două posturi de pază ale Detașamentelor Mixte de Urmărire. Insurgenții au intrat în satul Néa Róda, au luat alimente și animale, însă, la orele 3 după-amiază, au fost nevoiți să se retragă către Gomáti, din pricina tirurilor de artilerie ale Armatei. În continuare, în luptă a intrat și aviația, rebelii înregistrând pierderi însemnate.

Odată încheiată această luptă, Sfântul Munte nu a mai fost implicat în războiul civil grec al anilor ’50.

Comandantul rebelilor, căpitanul Papagheorghíou, cel care a coordonat toate atacurile avea să fie arestat la 8 ianuarie 1950 în satul Megáli Panaiá și apoi executat.

Amintirile Egumenului Gavriil Dionisiatul

Cea mai violentă confruntare dintre comuniști și jandarmi a avut loc în zorii zilei de 16 octombrie 1948. La ea au luat parte nu mai puțin de 400 de partizani comuniști  înarmați, care făceau parte dintr-o unitate a Diviziei a VI-a a “Armatei Democrate”.

Aceste forțe militare numărau în rândurile lor și foarte multe femei, iar operațiunea pe care au întreprins-o la Sfântul Munte a avut drept scop aprovizionarea cu alimente, dar și înrolarea în armata lor a locuitorilor din Halkidikí, care se refugiaseră la Sfântul Munte. După încheierea acestei operațiuni, forțele combatante ale rebelilor urmau să meargă la Kákavo, acolo unde staționa întreaga Divizie a VI-a a insurgenților. Comandant al partizanilor era P. Erithriádis, iar atacul a urmărit atingerea a două obiective:

  1. Ocuparea clădirii în care se găsea biroul guvernatorului Sfântului Munte, P. Panaiotákos. Acesta, împreună cu alți 4 bărbați, după 8 ore de luptă, a respins atacul rebelilor, pricinuind serioase pierderi în rândul acestora din urmă. Clădirea în care se găseau birourile, a suferit, însă, foarte multe stricăciuni, atunci arzând o importantă parte a arhivei guvernatorului.
  2. Ocuparea clădirii care adăpostea forțele de jandarmerie. Din fericire, nici acest obiectiv nu a fost atins de către rebeli. Din rândul jandarmilor, un singur soldat a fost rănit, pe când rebelii au avut 2 morți și 5 răniți. În această luptă a fost rănit și căpitanul Papagheorghíou.

De la Karyés, rebelii au luat alimente, îmbrăcăminte și bani. Tot atunci au fost prădate și mănăstirile Iviron și Vatopedi, și au fost făcute și numeroase recrutări cu forța. Cu proviziile încărcate pe 80 de animale de povară, comuniștii vor părăsi Sfântul Munte la 17 octombrie 1948. În timp ce se retrăgeau, au fost identificați de către avioanele militare și, timp de două zile, cât a durat călătoria lor de la Karyés până la Kákavo, avioanele au bombardat continuu pozițiile acestora. În același timp, vor fi atacați și de pe mare, de pe vasele militare care se aflau în zonă. Rebelii au înregistrat atunci pierderi însemnate, pierzând aproape toate proviziile pe care le confiscaseră.

În legătură cu acest subiect, părintele Gavriil scrie următoarele:

,,Octombrie 1948. Războiul pe care bandiții [partizanii comuniști] l-au declanșat se întinsese în toată țara, dar luase o amploare mai mare în nordul țării, acolo unde era mai facilă aprovizionarea lor de către statele comuniste din vremea aceea. În Halkidikí, datorită reliefului muntos, dar și a situației materiale prospere a locuitorilor din sate, existau 3-4 astfel de bande de răufăcători [partizani] al căror scop principal era încercuirea Tesalonicului, acțiunile de sabotaj, și înrolarea de soldați din rândul populației civile, cu voia sau fără voia acestora. Populația din aceste regiuni, pentru a evita înrolarea forțată, persecuțiile sau chiar asasinatele, la care se dedau  comuniștii, și-au părăsit casele, agricultorii mergând în provincia Kasándra, orășenii și cei care aveau mici afaceri în domeniul industrial, la Tesalonic, Políghiros și Arnéa, iar muncitorii și tăietorii de lemne la Sfântul Munte, acolo unde, cu doi ani mai devreme migraseră și crescătorii de animale cu vacile și ciobanii cu turmele lor. Astfel, populația din Sfântul Munte a crescut de patru ori, iar 2/3 din aceasta era formată din săteni refugiați din satele din Halkidikí. Având știință despre aceste lucruri, conducerea comuniștilor a inițiat 2-3 incursiuni la Dafni, Esfigmenu și în alte câteva puncte în apropierea istmului ,,Xerxes”.

Din păcate, din motive necunoscute nouă, Statul nu a luat atunci măsurile cele mai potrivite pentru apărarea trecătorii Xerxes, singura măsură fiind instalarea unui post de jandarmi, lucru care nu a fost suficient în condițiile dificile de atunci.

În mai multe rânduri, Sfânta Chinotită, prin scrisori dar și prin epitropi trimiși atât la Atena, cât și la Tesalonic, a cerut întărirea pazei trecătorii și alcătuirea unor brigăzi militare care să patruleze în zonă, dar nu am primit nici un răspuns.

Prin luna septembrie era evident faptul că rebelii urmează să treacă în peninsulă, fiindcă comandamentul lor general fusese mutat mai la nord, fiind semnalate mutări de trupe din Langadá și Nigríta spre Halkidikí.

Din nou, Sfânta Chinotită a semnalat pericolul existent și a cerut suplimentarea numărului de jandarmi la Sfântul Munte, dar, din nou, cererea a fost în zadar. Și, astfel, pe la mijlocul lunii octombrie, un grup de aproximativ 100 de rebeli au pătruns în Athos prin istm, și, la adăpostul nopții, au ajuns tocmai la Karyés. Din fericire, au fost observați de câțiva monahi care locuiau la chiliile de lângă Karyés, iar aceștia au mers și au informat Jandarmeria, aceasta luând măsurile de rigoare pentru ca posturile sale de control să nu fie luate prin surprindere de către rebeli. Acest lucru a permis dejucarea planurilor partizanilor comuniști, care, atunci când au dat semnalul de atac asupra clădirilor Jandarmeriei și ale guvernatorului Sfântului Munte, au întâmpinat rezistență din partea jandarmilor. Au urmat confruntări care au durat o zi întreagă, sub o ploaie apăsătoare de toamnă. În cursul luptelor, trei dintre rebeli au fost uciși, iar de cealaltă parte, jandarmii nu au înregistrat nici o pierdere.

În ziua următoare, bandele de răufăcători s-au dedat la acte de jaf asupra chiliilor și a magazinelor, iar femeile care veniseră cu ei, cu arme în mână, călcând tradiția sfântă a avatonului, care le interzicea să intre în Athos, au încins o horă chiar în fața clopotniței de la Protaton, și, cu accent caucazian, le spuneau părinților adunați acolo: «Ia să vedem dacă Panaghía voastră va face vreo minune cu noi, fetele». Atunci, Maica Domnului Pantánassa s-a milostivit și nu i-a pedepsit pe cei care au hulit, dar, de atunci, ei nu au mai avut zile de liniște. La puțin timp, într-o luptă la Flórina, au murit nu mai puțin de 1200 de comuniști partizani, foarte mulți dintre ei fiind răniți sau luați prizonieri atunci. În numai un an de zile, toată lucrarea lor plină de impietate s-a spulberat precum cenușa care, aruncată în vânt, este împrăștiată în cele patru zări.

Armata noastră, cu ajutorul lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, i-a zdrobit pe rebeli, oriunde i-a întâlnit, iar în luna august a anului următor, au fost definitiv stârpiți în adăposturile lor tâlhărești din munții Grámmos și Vítsi, și nu a mai rămas în Grecia decât ruinele pe care, comunismul cel care ura din suflet pe Dumnezeu și Biserica, a încercat să creeze o societate atee. Nu a mai rămas decât amintirea faptelor lor nelegiuite, și blestemul veșnic al poporului nostru asupra capilor lor, care, părăsind credința și trădându-și țara, au slujit intereselor țărilor comuniste din vremea aceea.

Spre seară, tâlharii au plecat din Karyés, prădând tot ce au întâlnit în cale, chilii și magazine. Au încărcat tot ce au putut pe animalele de povară, iar ceea ce nu a mai putut fi luat (orez, paste și altele) a fost aruncat pe jos, în noroi, numai și numai pentru a face stricăciuni. Lucrul cel mai josnic pe care l-au făcut în timpul jefuirii chiliilor și a bisericilor, și care caracterizează cel mai bine fiarele acestea – fiindcă oameni nu pot fi numiți – este faptul că au luat sfinte odoare ce se aflau în biserici, Evanghelii, racle argintate pentru sfintele moaște, și le-au aruncat de-a valma, în saci unde se găseau alimente și lucruri de tot felul, vrând ca mai târziu să le vândă pentru a obține bani. Nu au apucat să își ducă planul la îndeplinire, cele mai multe lucruri fiind găsite, mai târziu la Kroúsia, acolo unde au fost reperați și atacați. Plecând din Sfântul Munte, au luat cu ei, cu forța, mai mult de 100 de oameni, păstori, muncitori, tăietori de lemne și în jur de 150 de animale de povară pe care au încărcat tot ceea ce au furat, dar și pe cei răniți din rândurile lor.

Toată această jalnică armată a trecut nestingherită prin ,,istmul lui Xerxes”, deși se găseau acolo două vase ale pazei de coastă, în scurt timp sosind și distrugătorul ,,Slava”. Nu s-a acționat în nici un fel, însă, pentru ca nu cumva, în cursul confruntării, să fie omorâți oameni nevinovați din rândul celor care fuseseră luați prizonieri din Karyés.

Jefuirea și pângărirea Sfântului Munte, pe care l-au cinstit și îl cinstesc oameni care nu sunt nici greci, și nici măcar creștini, va rămâne o amintire dureroasă și rușinoasă, că au existat, în secolul al XX-lea, greci și grecoaice, fie și doar cu numele, care au călcat în picioare dumnezeieștile rânduieli.

De aceea, sub clopotnița de la Protaton stă scris: ,,În acest loc sfânt au jucat femeile nerușinate dansul tâlhăresc, care este urâciunea pustiirii”.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

A consemnat Panos Bailis în 1998 pentru prestigiosul ziar cotidian elen Ta Nea (Știrile).
Articolul de față (integral) reproduce un text publicat inițial în 3 părți pe pemptousia.

Note la fotografii (de sus în jos):

(1). Foto mare (sus): Străduță în Karyes, anii ’40. Imagine de arhivă.
(2). Evghenía Péiou a participat la lupta de la Karyés (16 octombrie 1948) și la prădarea Sfintei Mănăstiri Iviron.
(3). Mănăstirea Iviron, imagine de arhivă.

(4). Portul Dafni, imagine de arhivă (1967).
(5). Karyes, imagine de arhivă.
(6). Capitala Karyes în anii ’40. Imagine de arhivă.
(7). Avion german de luptă în apropiere arsanalei Mănăstirii Sfântul Pavel (1940).
(8). Vasul ,,Sfântul Nicolae” în 1950. Cu el se făcea în mod constant în acei ani transportul naval Ouranoupoli – Kavsokalivia.
(9). Străduță în Karyes, anii ’40. Imagine de arhivă.
(10). Karyes în anii ’40. Imagine de arhivă.
(11/12). Bătrânul Gavriil, Egumen al Mănăstirii Dionysiou.
(13). Karyes în 1940. Imagine de arhivă.

(14). Foto mare (jos): Karyes în anii ’40. Imagine de arhivă.

 

Sfântul Munte Athos se opune oficial noului proiect de lege cu privire la libertatea de schimbare a sexului

Sfânta Chinotită a Sfântului Muntele Athos a trimis o scrisoare către Ministerul Educației si Ministerul de Justiție din Grecia în legătură cu scandalosul proiect de lege care propune ca orice persoană cu vârsta minimă de cincisprezece ani să aibă libertatea de a face în mod legal schimbare de sex, printr-o simplă cerere, conform AgionOros.

Prin scrisoarea lor, reprezentanții celor douăzeci de mănăstiri athonite s-au alăturat protestelor societății și întregii Biserici împotriva noului proiect de lege, care a fost ratificat de Parlamentul grec la prima sa citire.

“In legătură cu noul proiect de lege, suntem cuprinși de neliniște pentru ce ne rezerva viitorul. Chiar este permis in tara noastră ortodoxă ca în mod legal și flagrant să sfidezi legea divină? Deci Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa, i-a creat femeie și bărbat (Facerea 1, 27)”.

“Cerem tuturor deputaților si membrilor Guvernului să se asigure că o astfel de lege nu va fi adoptată. Propunem ca soluție optimă retragerea proiectului de lege și revizuirea acestuia”.

Sfânta Chinotită a venit, de asemenea, și în sprijinul părinților care protestează la adresa noilor materiale de predare a religiei eliberate de Ministerul Educației. Monahii athoniți și-au exprimat indignarea față de faptul că spre deosebire de reprezentanții minorităților religioase care primesc o educație confesională, elevilor ortodocși le este inoculată ideea că “toate religiile sunt egale”, îndreptându-i pe aceștia spre agnosticism și ateism.

Călugării athoniți au încheiat scrisorile cu un cuvânt al Sfântului Paisie Aghioritul: “În aceste vremuri grele, fiecare dintre noi trebuie să facă tot ceea ce este omenește cu putință, iar ceea ce este cu neputință, să lase în voia lui Dumnezeu. Astfel conștiința noastră va fi liniștită pentru că am făcut ceea ce am putut. Daca nu opunem rezistență, atunci strămoșii noștri se vor ridica din morminte.”

Majoritatea din Parlamentul Grec s-a arătat în favoarea scandalosului proiect de lege. Doar membrii Partidului Comunist și cei ai mișcării “Zorii Aurii” au votat în unanimitate împotriva proiectului de lege.

Și deputatul Kostas Katsikis, membru al Partidului Independent, s-a opus proiectului de lege, spre deosebire de colegii lui de partid. Acesta a subliniat că noua lege este o amenințare la adresa Avathonul Sfântului Munte, o interdicție care a fost impusă din vremuri străvechi ca femeile să nu viziteze Athosul. Deputatul, de asemenea, a cerut impunerea unei interdicții de a adopta copii celor care au trecut printr-o schimbare de sex.

Într-o recentă omilie, Mitropolitul Nicolae al Pithiei a declarat că normalizarea adopțiilor de către cuplurile homosexuale este de fapt scopul subadiacent al acestui proiect de lege: “Astăzi ei ne spun că Dumnezeu nu a creat bărbat si femeie, scoțând această idee din mințile copiilor noștri. Orice bărbat poate deveni cu ușurință femeie, și orice femeie bărbat. Știți de ce fac asta?” a întrebat retoric Înaltpreasfinția sa. “Vor să se asigure cu orice preț că homosexualii vor avea putința de a adopta copii”.

În această privință, Mitropolitul Cosma al Etoliei a afirmat cu tărie: “Promovați un proiect de lege care neagă pe Dumnezeul Treimic, Creatorul nostru, și Îi aduc blasfemie. Aceasta lege este împotriva firii și afectează identitatea psihosomatică a persoanei, încurajează depravarea și urmărește oprirea persoanei în calea sa către sfințire și îndumnezeire.

“Osemintele sfinților și eroilor noștri tremură! Marele eliberator al Greciei, cel întocmai cu apostolii, Cosma Etolianul si ceilalți sfinți ai noștri, varsă lacrimi”.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei s-a întrunit joi pentru a răspunde proiectului de lege, declarând în parte: “Proiectul propus stârnește tulburare în societate, atacă instituția sacră a familiei, contrazice buna morală și bunul simț și îl pierd pe om. În loc să diminueze confuzia și tulburările mentale, le va spori, dând naștere unui periculos fenomen social, și producând o situație tensionată mai ales în școli”.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, de asemenea a vorbit împotriva proiectului de lege, spunând: “Toate acestea fac un joc. Biserica are propriile ei puncte de vedere. Patria noastră are tradițiile ei, are instituția familiei, orice altceva sunt născociri ca să ne pierdem timpul”.

Pe lângă mulțimea de parlamentari, scandalosul proiect de lege este susținut și de către primul ministru grec, Alexis Tsipras*, care nu demult a constituit pricina unui protest athonit. Steaguri negre (v. foto) cu inscripția “Țineți departe pe antihriști de Sfântul Munte”, au fost arborate la mănăstirea athonită Dohiariu în semn de protest împotriva unei vizite anterior planificate a primului ministru în Sfântul Munte.

10/9/2017

Foto sus: afonit.info
Foto jos agioritikesmnimes.blogspot.ru

Traducere după http://orthochristian.com de Delia Bocan

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

UPDATE: *Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a cerut deputaților să arate „eroism politic“ pentru a sprijini proiectul de lege privind „liberul schimb al sexului“: „Trăim în Europa – acest lucru înseamnă că ne străduim pentru progres, mai degrabă decât să rămână în obscurantism. Extindem drepturile omului și modernizăm țara … Nici o tradiție, nici o religie nu poate sta deasupra drepturilor omului”.

Nou Comunicat al Sfintei Sinaxe Duble a Sfântului Munte despre Sinodul din Creta (17 / 30 iunie 2017)

Kareia, 17/30 iunie 2017
Nr. F.2/32/1400

Mesajul Sfântului Munte despre
Sfântul și Marele Sinod din Creta

Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte, întrunită astăzi 17 / 30 iunie 2017 la Kareia, în a 206-a ei ședință, fiind prezenți cei 20 de reprezentanți obișnuiți și 20 de reprezentanți extraordinari ai Sfintei Kinotite, în continuarea textelor oficiale ale Sfântului Munte deja făcute cunoscute în ultima vreme – atât a poziției acestuia înainte de întrunirea Sfântului și Marelui Sinod, precum și a evaluării textelor finale ale Sinodului – cu simțământul răspunderii și cu respect față de Sfânta noastră Biserică și de pliroma ei face cunoscute următoarele:

În mod continuu se observă o tulburare mocnită, provocată de împotrivirile față de hotărârile Sfântului și Marelui Sinod (Creta, 2016). Se preferă îngrădirile și întreruperea pomenirii episcopilor eparhioți. Pentru că avem și noi parte de aceste tulburări și ne aflăm în interiorul Bisericii adresăm tuturor saltului lui Hristos Cel înviat: Pace vouă.

Nu există vreun motiv de tulburare, devreme ce Domnul Cel înviat este cu noi.
Sinodul din Creta a avut loc după o pregătire de mulți ani. Înaintea Sinodului textele pregătite au fost aduse la cunoștința credincioșilor, existând posibilitatea exprimării oricărei opinii.

Ani în șir Sfântul Munte și-a formulat cu claritate părerile sale despre dialogurile care au loc cu creștinii eterodocși. În timpul lucrărilor Sinodului din Creta arhiereii și-au exprimat părerile lor personale. Unii dintre ei și-au exprimat obiecțiile lor într-un mod cuviincios, fără să întrerupă legăturile lor cu Biserica. Tot ce s-a întâmplat acolo este scris.

Biserica întotdeauna rămâne ”stâlpul și temelia adevărului.” Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica este cuprinsă de valuri, însă nu se scufundă, este lovită de valuri, dar nu se rupe, primește lovituri, dar nu este rănită; ea este Însuși Dumnezeu-Omul. Toți sfinții, vii în Hristos, ne trimit în Biserică și ne liniștesc.

Duhul Sfânt ține unit tot timpul instituția Bisericii. El vindecă pe cele bolnave și le plinește pe cele lipsă. Rămânând în Biserică și simțindu-ne deficitari și neputincioși primim vindecarea și sănătatea.

Dacă ne clătinăm ca oameni, harul Duhului ne readuce pe drumul cel bun. De aceea orice teamă este de prisos, ca dovadă a lipsei de credință, devreme ce ne aflăm în Biserica lui Hristos.

De altfel, cei patru patriarhi ai Răsăritului, prin Enciclica lor istorică (1848) ne liniștesc că la noi nici patriarhii, nici sinoadele nu au reușit vreodată să introducă lucruri noi, pentru că apărătorul credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și identică cu cea a Părinților lui.

Așadar, nu sunt îndreptățite tulburările și dezamăgirile, care conduc la schisme.

Noi aparținem Bisericii, Trupul lui Hristos. Acest trup întotdeauna își asumă și asimilează elementele pe care el le primește, însă le respinge pe cele pe care le consideră străine. Avem nădejde în iubirea lui Hristos, nu în concepții personale și nefundamentate, care scot în afara Bisericii și creează infernul ereziilor.

Cu toate acestea, nu vrem să propunem o liniștire a indiferenței, ci să subliniem importanța trezviei și a credinței. Considerăm că ar fi o dovadă de recunoștință față de Dumnezeu și o lipsă de credință față de toți frații noștri – cei de aproape și cei de departe – dacă nu am sublinia cu tot curajul și claritatea bogăția harului de care ne bucurăm fiind vii în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Și aceasta nu este realizarea noastră, ci darul unicului nostru Domn și Dumnezeu și Mântuitor, Iisus Hristos, care în mod unic și absolut spune despre Sine Însuși:

Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Fără Mine nu puteți face nimic.
Eu sunt Păstorul cel bun, Care Își pune sufletul pentru oile Sale.
Toți cei care au venit înaintea Mea sunt hoți și tâlhari, însă oile nu i-au ascultat pe ei. Nu îi vor urma, pentru că nu cunosc glasul străinilor.

Au fost uimiți cei care Îl auzeau vorbind și mărturiseau: niciodată nu a vorbit un om în felul acesta (Ioan 7, 46).

El nu este doar un om, ci este Dumnezeu-Omul. El este Singurul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos. Întru nimeni altul nu este mântuirea. (Fapte 4, 12).

El nu a venit să judece, ci să mântuiască lumea. S-a răstignit pentru mântuirea răstignitorilor Lui. El a purtat păcatele noastre și pentru noi a fost chinuit. Toate le-a făcut pentru a-l mântui pe om. Pe toate le-a suferit ca să îi mântuiască pe toți.

A venit, L-am văzut, L-am auzit și mâinile noastre L-au atins. A suferit, a înviat și S-a înălțat la cer. L-a trimis pe Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii și toți au început să vorbească în limbi străine, cuvântând în graiuri străine învățăturile minunate ale Sfintei Treimi.

Biserica este alcătuită cu toată buna-cuviință cea minunată și dumnezeiască. Este anulată închisoarea timpului și intrăm în libertatea vremurilor din urmă. La fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie luminează harul Cincizecimii și Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos este Cel ce aduce și Cel ce se aduce și Cel ce primește și Cel ce se împarte spre mântuirea lumii întregi.

Biserica Ortodoxă este arătarea iubirii nespuse a lui Dumnezeu față de om. Acest lucru ne mântuiește și ne îndatorează inevitabil să dăm mărturia acestei iubiri. Dimpotrivă, cei care doresc să conducă popoarele (ca și lideri religioși sau lumești) îi subjugă și îi stăpânesc pe oameni. Ca falși păstori, ei nu își pun sufletul pentru oi, ci jertfesc oile în folosul lor. Îi condamnă și îi elimină pe ceilalți, drept cauze ale răului, spre a curăța lumea de rău.

Alții îi ard pe rug pe cei considerați eretici și necredincioși.
Alții îi ucid pe oamenii de proveniență și de rasă inferioară.
Alții îi omoară pe dușmanii poporului…

Toți domnesc, însă nu trăiesc veșnic. Îi chinuie pe oameni, însă boala lor însăși recidivează. Pentru întruparea lui Dumnezeu Cuvântul și pentru venirea Sfântului duh este creată Biserica. Și este inaugurată locuirea lui Dumnezeu cu oamenii (Apocalipsă 21, 3), turma cea mică cu misiunea ei dumnezeiască.

Nu există Dumnezeirea Treimică în alt fel și nu există altfel de unitatea bisericească. Așa cum Tu, Părinte, ești întru Mine și Eu întru Tine, tot astfel și ei să fie unul întru Noi (Ioan 17, 21).

Duhul Sfânt lucrează întotdeauna. Sfinții Părinți, uniți întru Duhul Sfânt au trasat în chip dumnezeiesc dogma dumnezeirii Domnului Iisus Hristos și a Duhului Sfânt, precum și calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Pururea Fecioarei Maria, Mama Domnului Iisus.

Tot edificiul viu al Bisericii este bazat pe temelia credinței. Orice denaturare a adevărului dogmei provoacă ruperi și denaturări în spațiul vieții.

Prin îndepărtarea Romei de Biserica una și sfântă urmează cunoscutele denaturări din lumea apuseană: Biserica este înțeleasă și este organizată acolo ca stat. Teologia este cultivată ca o filosofie scolastică și viața duhovnicească precum un exercițiu moral în cadrul unei lumi efemere prin harul creat. Este provocată separarea dintre teologie și viață, dintre preoție și căsătorie. Urmează tot șirul căderilor cunoscute…

Biserica Ortodoxă rămâne întotdeauna în cadrul deplinătății harului lucrător. Aici nu este considerată teologia ca o preocupare filosofică, nici nu te poți apropia rațional de taina vieții, ci te botezi (te cufunzi) cu totul în apele harului.

Când stărui în rugăciune, precum Sfântul Grigorie Palama: luminează-mi întunericul, primești luminarea dumnezeiască ca o renaștere duhovnicească și înțelegi comentariul aceluiași Sfânt Ierarh Grigorie: altceva este lumina pentru simțuri și altceva pentru mintea omului. Însă când are loc unirea duhovnicească cu harul, când oamenii devin părtași ai harului dumnezeiesc, atunci prin simțuri și prin minte ei văd taine mai presus de orice simț și de minte, așa cum Dumnezeu îi cunoaște pe toți cei care trăiesc acestea.

Trăind în Sfântul Munte, noi ne comportăm după cum ne învață teologia și cugetul evlavios al Sfinților inspirați de Dumnezeu și al Bisericii, nu după teologia academică a intelectualilor și după concepțiile fiecărei epoci. Comuniunea Sfinților îi îmbrățișează pe credincioși și călăuzește cugetul cel credincios al Bisericii.

Suntem miluiți ca fii ai ai Marii Biserici a lui Hristos, cea răstignită și prin aceasta slăvită (se referă la Patriarhia de Constantinopol – n.trad.) De la aceasta noi am primit toate bunurile. O vedem continuu că este însângerată prin mulțimea Martirilor și Cuvioșilor ei.

Suntem recunoscători și păstrători vigilenți ai tradițiilor. Ne bucurăm de harul libertății Duhului și de frățietatea în Hristos în cadrul Bisericii Ortodoxe.

Dacă Imperiul creștin nu mai există ca o realitate istorică, rămâne întotdeauna imperiul iubirii, care nu cade niciodată. Ne aflăm în acest Paradis. Mărturisim harul, propovăduim mila, nu tăinuim facerea de bine.

Așa cum Domnul este Unic, la fel și ucenicii Lui au misiunea unică de a vesti mesajul plin de bucurie că moartea a fost omorâtă. Toate celelalte sunt relative și lipsite de importanță pentru oameni.

Cei care înlăuntrul Bisericii cântă, pentru că o trăiesc: sărbătorim omorârea morții, nimicirea iadului, începutul unei vieți noi, a celei veșnice și săltând Îl slăvim pe Cel care a făcut aceasta nu reprezintă o părere religioasă, nici nu este posibil să propună evitarea prozelitismului, pentru că își jertfesc viața pentru a anunța lumii că moartea a fost călcată prin moarte (lui Hristos).

Cel mai valoros lucru pe care îl are Biserica Ortodoxă – și o hrănește – este adevărul credinței. Și ea nu are alt mod de a-și oferi iubirea ei în afară de invitația pascală: Veniți toți să vă bucurați de ospățul credinței. Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră. Ar trebui atunci să ieșim pe drumuri și la răspântii și să colaborăm cu ceilalți condamnați în țara umbrei morții, căutând ameliorarea mărimii dezastrului.

Însă departe de noi această blasfemie! Acum toate s-au umplut de lumină. Și toți așteaptă ajutor din puterea Învierii. Nu suntem singuri. Domnul Cel înviat este cu noi în chip nemincinos, așa cum a promis, până la sfârșitul veacului.

Această bucurie a prezenței alături de noi a Celui care a nimicit moartea este oferită de Biserică prin ultimul șir de sfinți, de martiri și de cuvioși ai ei. Și Sfântul Munte, prin viața lui liturgică și prin prezența lui va rămâne întotdeauna o mărturie a credinței ortodoxe și a nădejdii pentru întreaga lume.

Lui Hristos Dumnezeu, Cel Care a înviat din morți, slavă și stăpânire în vecii vecilor. Amin.

Semnează:

Toți reprezentanții celor 20 de Mănăstiri și Reprezentanții acestora din Sfântul Munte Athos, adunați în Sfântă Sinaxă Dublă Extraordinară

traducere din limba greacă de
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu după originalul grecesc postat de romfea >> în format pdf <<.

Enciclica Comisiei Sfintei Chinotite pentru cercetarea textelor finale ale Sinodului din Creta

Karyes. Sf. Kinotita (6)

Înainte de a parcurge textul Enciclicei Comisiei Sfintei Chinotite aș vrea să fac câteva precizări, după ce în prealabil am discutat cu un părinte vatopedin. Textul care s-a făcut public încă din 3 ianuarie 2017 este un raport pe baza Sinodului și spune, pe scurt, că situația este oarecum nelămurită. Enciclica apărută pe internet (prezentată mai jos în traducere) este textul trimis către Chinotită de către comisia înființată să alcătuiască acest text. Textul a fost semnat de cinci persoane și nu de 5 mănăstiri. Este adevărat că au fost (și) stareți printre semnatari, însă aceștia nu au semnat în numele obștii. Chinotita a trimis acest text și mănăstirilor pentru a-l vedea. Ea are dreptul să facă orice cu textul, schimbându-l în proporție de 0 (zero) până la 100% (sută la sută) – știm din experiență că cei de la Chinotită uzează din plin de acest drept. Pe textul Chinotitei nu semnează absolut nimeni, ci apare doar antetul și ștampila acesteia. Nu știm încă dacă Chinotita a întocmit un text final ulterior. În orice caz, de vreme ce Chinotita nu a reacționat imediat și decis împotriva textului apărut în presa ortodoxă arată o oarecare identitate cu acesta, chiar dacă, repetăm, nu este poziția oficială a Sfântului Munte în chestiunea Sinodului. – Notă editor blog

chrismon

E N C I C L I C Ă

către cele 20 de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte Athos

Prea Cuvioșia Voastră

frățește în Domnul o îmbrățișăm.

Prin prezenta Scrisoare parafată a Sfintei noastre Chinotite (Comunități), urmare a celei de a 203-a Sinaxe Duble Extraordinare din 23.09.2016, care a considerat că „se cuvine ca textele finale oficiale ale Sinodului să fie studiate cu luciditate și să fie evaluate elementele lor pozitive, să se semnaleze eventualele neclarități existente în ele care necesită lămuriri”, vă facem cunoscut referatul cu privire la textele finale ale Sfântului și Marelui Sinod din Creta al Comisiei Sfintei Chinotite desemnate pentru aceasta.

COMISIA SFINTEI CHINOTITE PENTRU CERCETAREA

TEXTELOR FINALE ALE SFÂNTULUI

SI MARELUI SINOD DIN CRETA

Sf. Munte Athos, 13/26.11.2016

Către  Sfânta Chinotită

a Sf. Munte Athos

Prea Cuvioșia Voastră

frățește în Domnul o îmbrățișăm.

Cea de a 203-a Sinaxă Dublă Extraordinară din 23.09.2016 a considerat că „se cuvine ca textele finale oficiale ale Sinodului să fie studiate cu luciditate și să fie evaluate elementele lor pozitive, să se semnaleze eventualele neclarități existente în ele care necesită lămuriri”, ne-a încredințat nouă studierea și evaluarea textelor finale ale Sfântului și Marelui Sinod din Creta (16-27 iunie a.c.) pentru întocmirea unui referat referitor la acestea.

Conștientizând neputința noastră și dificultatea lucrării încredințate, dar și greutatea responsabilității noastre față de tradiția athonită mărturisitoare de mai bine de o mie de ani, cerem cu stăruință mijlocirile Stăpânei noastre, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Ocrotitoarea acestui Sfânt Loc, și ale Cuvioșilor Părinți Athoniți, cunoscând că fundamentul oricărei poziții teologice se cuvine să decurgă din trăirea în Duhul Sfânt a Tradiției apostolice a Bisericii, pe care au avut-o Sfinții și purtătorii de Dumnezeu Părinți și la care și noi, cu Harul lui Dumnezeu, ne străduim să participăm.

Legătura indestructibilă dintre sfințenie și expresia autentică a Tradiției Bisericii, legătură care există doar la Sfinții Părinți, este singurul garant pentru călătoria în Duhul Sfânt a Bisericii Ortodoxe luptătoare în lume, dar și pentru mântuirea în Hristos a fiecărui mădular al ei în parte. Prin urmare, în prezenta expunere nu va fi cu putință să nu avem în vedere toate cele care s-au spus și s-au scris referitor la acestea de către athoniți sau nu, mai noi și mai vechi, Sfinți recunoscuți și bărbați sfințiți ai Bisericii Ortodoxe.

Cele opt texte finale ale Sfântului și Marelui Sinod din Creta, publicate pe site-ul Sinodului[1], se numesc „documente oficiale” și sunt următoarele:

  1. Enciclica Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe,
  2. Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe,
  3. Importanța postului și respectarea lui astăzi,
  4. Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine,
  5. Autonomia și modul proclamării ei,
  6. Diaspora Ortodoxă,
  7. Taina Căsătoriei și impedimente la săvârșirea ei,
  8. Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană.

Prezentarea detaliată a acestora nu ni s-a poruncit și este peste posibilitățile Comisiei noastre, de aceea ne vom limita la câteva semnalări în parte, făcute în duhul hotărârii celei de a 202-a Ședințe a Sinaxei Duble Extraordinare.

  1. Sfântul Munte urmărește cu dragoste și rugăciune neliniștea evlavioșilor creștini referitoare la Sfântul și Marele Sinod și la textele sinodale. Sfânta Chinotită nu a dorit să fie surdă la rugămințile fraților noștri, monahi athoniți și creștini din lume, ci mai întâi s-a străduit să se încredințeze în dogmă și în etos și numai după aceea să vorbească cu îndrăznire, atunci când credința sau poruncile evanghelice sunt primejduite. Vorbește sau tace cu discernământ, astfel încât să se zidească Biserica și să fie sprijinit poporul lui Dumnezeu.

Urmărind unitatea Bisericii, pe care o înțelege ca unitatea Credinței și a vieții duhovnicești în Hristos, Sfânta Chinotită a Sfântului Munte a vorbit cu discernământ și îndrăznire despre nevoia modificării textelor presino­dale ale Sfântului și Marelui Sinod, prin epistola ei din 12/25 Mai a.c. trimisă Preafericitului patriarh ecumenic Vartolomeu și făcută cunoscută și Întâistătătorilor celorlalte patriarhii și Biserici Locale. Prin ea s-au cerut modificări concrete ale textelor presinodale, cum de altfel au făcut aproape toate Bisericile Ortodoxe.

Un cuvânt sinodal autentic „potrivit învățăturilor Sfinților insuflați de Dumnezeu și a cugetării evlavioase a Bisericii”[2] este cuvânt de mântuire. Distinge duhul teandricocentric (divino-uman) al Bisericii de duhul antropocentric (umanist) al oamenilor, religiilor sau confesiunilor creștine din afara ei.. Vindecă profunda nevoie a omului de a cunoaște pe adevăratul Dumnezeu și menirea existenței umane. Omul contemporan, care plutește în derivă și se pierde în tulburarea lumii, în griji și în impasuri, are nevoie mai întâi de toate de „adevărul vieții divino-umane celei noi în Hristos”[3], care există numai în Biserica Ortodoxă, după cum numai ea este comuniunea Sfinților și oferă comuniunea duhovnicească în Hristos cu Dumnezeul Treimic cel singur Sfânt.

Sfânta Chinotită a cerut modificările în textele presinodale pentru a se oferi lumii un cuvânt sinodal al Bisericii Ortodoxe curat de elemente care nu mântuiesc, ci o închid în veacul prezent. În acest sens Sfânta Chinotită s-a fundamentat pe o îndelungată tradiție de mărturisire a Credinței Ortodoxe, de conștiință de sine și ecleziologie, dar și de sprijinire a mult-încercatei Patriarhii Ecumenice la ridicarea crucii sale.

  1. Cererea de bază a Sfintei Chinotite a fost aceea de a nu fi recunoscuți eterodocșii drept biserici, deoarece numai Biserica noastră Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească[4].
  2. S-a cerut de asemenea să se accentueze faptul că dialogurile cu eterodocșii au drept scop întoarcerea acelora la Ortodoxie și la unitatea în Duhul Sfânt a Bisericii.
  3. Potrivit cu duhul și litera textelor mărturisitoare anterioare ale ei, Sfânta Chinotită a cerut de la Sfântul și Marele Sinod și ia în considerare obiecțiile ei raționale cu privire la participarea Bisericii Ortodoxe la „Consiliul Mondial al Bisericilor” (CMB), precum și clara ei opoziție față de rugăciunile în comun, condamnate de Sfintele Canoane, îmbrățișările liturgice și orice altceva care dă impresia „că suntem la fel”.
  4. De asemenea, o cerere fundamentală a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte a fost formularea cu claritate a faptului că tradiția bisericească recunoaște ca „ultim judecător” asupra subiectelor de Credință conștiința plinătății Bisericii[5], exprimată uneori doar prin unele mădulare ale ei, și adeverită în cele din urmă prin hotărârea sinodală a episcopilor ortodocși.
  5. Referirea la marile Sinoade ale Bisericii Ortodoxe de după Sinodul VII ecumenic, cel din timpul Sfântului Fotie cel Mare (879-880), al Sfântului Grigorie Palama (1341-1351) și cele din Constan­tinopol (1282-84 și 1484), care au anulat pseudo-sinoadele unioniste de la Lyon și Florența, Sfânta Chinotită a considerat-o necesară, de vreme ce, prin învățătura lor, deosebirile dogmatice și ecleziologice ale eterodocșilor (cu privire la Filioque, la grația creată, primatul papal etc.) sunt elucidate în mod deplin și se pun baze sănătoase pentru dialogurile teologice bilaterale.
  6. În textul „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contem­po­ra­nă” am propus, ca monahi athoniți și moștenitori ai tradiției ascetice isihaste, o referire mai dezvoltată la învățătura ortodoxă despre asceza în Hristos, la rugăciunea minții și la îndumnezeirea omului, așa cum a fost ea formulată mai ales de Sfântul Grigorie Palama și se înfăptuiește numai în interiorul Bisericii, cu Harul lui Dumnezeu, iar nu independent de ea, adică în opoziție cu diferitele tehnici psiho­so­matice înșelate, întâlnite în curente misticiste vechi și contemporane.
  7. Sfântul și Marele Sinod s-a întrunit în cele din urmă în condițiile cunoscute și în componența cunoscută și și-a finalizat lucrările cu dificultăți și multe discuții teologice, obișnuite în sinoadele Bisericii.

Între punctele pozitive ale Sinodului trebuie să se menționeze faptul  că Preafericitul Patriarh ecumenic a condus exemplar discuțiile și a îngăduit, în cadrul Regulamentului, exprimarea liberă a părerilor teologice.

De asemenea, este o realitate faptul că cei mai mulți dintre episcopi, fie și sub forma delegațiilor, au mers la Sfântul și Marele Sinod ca să adeverească conștiința de sine a Bisericii celui Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, iar nu ca să aprobe o oarecare linie ecumenistă.

Nu ar fi cu putință, de asemenea, să nu recunoaștem străduința strălucită a Întâistătătorilor și a arhiereilor sinodali pentru a fi îmbună­tă­țite textele. Se cuvine mai ales să evidențiem strădaniile teologice ale unor episcopi de a fi eliminate unele noțiuni și exprimări ambigue și a fi adăugate unele propoziții absolut necesare, în scopul de a se evita înțele­gerea ecumenistă a textelor.

De dragul obiectivității și a adevărului, menționăm aici câteva modificări de bază care s-au făcut în direcția corectă:

  1. În destule puncte ale textelor, pentru neortodocși s-a adăugat precizarea „eterodocși”, astfel încât să arate abaterea lor de la Credința Ortodoxă apostolică și că nu se află în comuniune cu Biserica Ortodoxă[6]. La paragraful 21 al textului: Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, se spune limpede că „bisericile neortodoxe s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobor­nicească și Apostolească”. La paragraful 9 al aceluiași text s-a adăugat dispoziția: „Dialogurile teologice bilaterale și multilaterale trebuie să fie supuse unor evaluări periodice panortodoxe”. În paragraful 23 Uniația a fost inclusă între „faptele de prozelitism” și între „acțiunile provocatoare de antagonism confesional”.
  2. Din primul paragraf al capitolului II al textului presinodal: Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, s-a șters referirea personalistă la om „ca o comuniune de persoane reflectând după Har prin unitatea neamului omenesc viața și comuniunea în Sfânta Treime a Persoanelor dumnezeiești”[7].
  3. În chestiunea căsătoriilor mixte cu eterodocșii s-a menționat: „căsătoria ortodocșilor cu neortodocșii nu se poate săvârși potrivit acriviei canonice (Canonul 72 al Sinodului V-VII Trulan)”[8], s-a dat totuși „posibilitatea aplicării iconomiei bisericești… de către Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale”[9].
  4. Însă, trecând destulă vreme de la convocarea Sfântului și Marelui Sinod, suntem datori să evidențiem cu chibzuință și luciditate unele puncte ale textului sinodal Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, care, ca unele ce sunt ambigue, așteaptă formularea mai corectă a lor, pentru ca să se arate care este adevărul, ca să se liniștească credincioșii care, cu dragoste și neliniște, așteaptă cuvântul nostru, și pentru a se înlătura certurile și situațiile care vatămă Biserica și împiedică zidirea duhovni­cească a poporului lui Dumnezeu.
  5. La paragraful 6, unde se face referire la Bisericile eterodoxe creștine, care nu se află în comuniune cu Biserica Ortodoxă, nu trebuie numai a se lăsa să se înțeleagă, ci și să se scoată în evidență în mod hotărât împotrivirea eterodoxiei lor față de adevărul apostolic, credința și tradiția Sinoadelor ecumenice. Astfel se delimitează Biserica de erezii, care uzurpă adevărul apostolic. Formularea „biserici eterodoxe creștine” lasă loc teoriei antiortodoxe potrivit căreia ortodocșii și romano-catolicii „nu se mai află sub regimul unei schisme îndeplinite, ci sub cel al întreruperii comuniunii bisericești (neîmpărtășirii)”[10]. Această teorie îi împachetează pe ortodocși și pe romano-catolici în Biserica cea Una și percepe eterodoxia ca pe o formulare diferită a aceleiași Credințe apostolice! De altfel, este cunoscut refuzul constant al romano-catolicilor de a considera Biserica Ortodoxă ca o Biserică deplină și adevărată, deoarece nu este unită cu papa și de aceea este lipsită de deplinătatea Harului (Proclamația papală Dominus Jesus, 2000).
  6. Lipsesc prevederi care ar împiedica fapte și declarații ce îi arată pe eterodocși ca având Botez și preoție autentică, iar pe „biserica” lor ca având Har mântuitor. Prin urmare, este cu desă­vârșire incomplet paragraful 23, care spune că dialogul trebuie să fie însoțit „de fapte de dragoste și înțelegere reciprocă”. În ceea ce privește prezența Bisericilor Ortodoxe la CMB (despre care Sfântul Munte și-a manifestat dezacordul), este pozitivă declarația textului sinodal că acestea „contribuie [se înțelege numai, n.a.] la promovarea coexistenței și colaborării pașnice cu privire la principalele provocări socio-politice” (paragraful 17), însă participarea Bisericilor Ortodoxe la CMB este fundamentată pe „Declarația de la Toronto” (1950), care este un text inacceptabil din punct de vedere teologic. În acest caz, este un serios semn de întrebare acela dacă pe mai departe „Declarația de la Toronto” este aprobată sinodal ca un text statutar de referință, cu autoritate, al Bisericii Ortodoxe! Mai mult, în textul sinodal se confirmă participarea ortodocșilor la CMB, în timp ce lipsește semnalarea necesară că sunt interzise „rugăciunile inter­confesionale” și nu sunt respinse punctele de vedere ale CMB referitoare le Biserică și Botez, care au fost acceptate în comun (și de ortodocșii participanți)[11].
  7. Conform textului sinodal, dialogurile care nu izbutesc acordul asupra unui subiect nu sunt întrerupte, ci, dimpotrivă, înregistrându-se dezacordul teologic, sunt continuate (paragraful 11). Fără îndoială că este drept să se finalizeze un dialog în ciuda dificultăților. Însă continuarea sau întreruperea unui dialog nu este numai un subiect practic, ci are și o importanță ecleziologică și soteriologică. Dialogu­rile fără rezultat contribuie la tocirea sensibilității dogmatice a teolo­gilor ortodocși care participă la ele, precum și a plinătății ortodoxe. Ce înseamnă prin urmare faptul că dialogurile sunt continuate? De pildă, cu privire la tema majoră a Uniației: Este de ajuns simpla și lăudabila enumerare a cuvântului „Uniație” (paragra­ful 23) printre formele de antagonism confesional, pe când Uniația este o problemă prin excelență ecleziologică care trebuia să fie soluționată înaintea începe­rii dialogului teologic din 1980? Cum va mai fi interpretată problema Uniației: ca un antagonism practic sau ca o abatere ecleziologică?
  8. Paragrafele 4, 5 și 6 consfințesc participarea Bisericii Ortodoxe la dialogurile inter-creștine și la Mișcarea ecumenică cu asigurarea că „participarea ortodoxă la Mișcarea pentru restabilirea unității cu ceilalți creștini în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească… constituie expresia constantă a Credinței și Tradiției Apostolice în cadrul unor noi condiții istorice” (paragraful 4). Formu­larea de mai sus înseamnă că Biserica Ortodoxă nu-i recunoaște pe eterodocși ca Biserici, în ciuda folosirii acestei denumiri „ca mijloc de convorbire și comunicare”, ci, fiind consecventă Credinței și Tradiției ei Apostolice, așteaptă întoarcerea lor în sânurile ei. În tot cazul, o formulare clară prin care să fie mărturisită unicitatea Bisericii, așa cum de multe ori s-a accentuat de către teologii ortodocși, de către Sfântul Munte Athos[12] și de către Preafericitul patriarh ecumenic, Vartolomeu, în omilia sa rostită în Sfânta Biserică Protaton[13], ar fi odihnit Biserica Ortodoxă de pretutindeni și plinătatea (pleroma) ortodoxă.
  9. După proclamarea corectă din al patrulea text sinodal: „Biserica Ortodoxă fiind Biserica cea Una, Sfântă. Sobornicească și Apostolească…”[14] și categorica asigurare a Enciclicii că „dialogurile purtate de Biserica Ortodoxă niciodată nu au însemnat, nu înseamnă și nu vor însemna vreun compromis în chestiunile de credință”[15], acorduri teologice precum cel al Comisiei Mixte formată din ortodocși și anticalcedonieni cu privire la hristologie, (1989, 1990) și cel cu privire la ecleziologie al Comisiei Mixte formată din ortodocși și romano-catolici de la Balamand (1993), nu este cu putință să fie valabile, de vreme ce sunt evidente „compromisuri în chestiuni de credință”.
  10. Astăzi păstrarea unității Bisericii este o cerință spinoasă. În Sfântul Munte și în alte părți se aud proteste și, din nefericire, acestea ajung până la tendințe schismatice. Fără îndoială, la aceasta contribuie și ambiguitățile din textele sinodale, a căror neclaritate creează condiții favorabile pentru o interpretare ecumenistă a lor și, prin urmare, duce la criză unitatea Bisericii, după cum în cazul dialogurilor teologice în desfășurare este greu de dat la o parte „realizările” deceniilor trecute . Textele Sinodului trebuie să depășească unilateralitatea, care se datorează faptului că ele au ignorat puternica tradiție teologică pe care au trasat-o purtătorii de Dumnezeu Părinți din vremea noastră și renumiți teologi, care au întrevăzut calea dialogurilor ecumenice ca o deviere ecumenistă. Nu numai vocile „zelotiste”, cum se spune, dar și cele sănătoase cer cuvântul adevărului pentru a se convinge și a-și găsi liniștea.

Însă tendința de „întrerupere a pomenirii” nu este îndreptățită în acest caz. Textele Sfântului și Marelui Sinod au lipsurile și nedesăvârșirile lor. Dar nu s-a semnat un „acord unionist” ca la Lyon și Florența și nici un episcop ortodox nu a aderat la vreo erezie condamnată de Biserică, nici nu a proclamat „cu capul descoperit” învățăturile eretice ale eterodocșilor. O grabă nechibzuită spre întreruperea pomenirii îi va bucura numai pe vrăjmașii Bisericii[16].

Recunoaștem că Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Vartolomeu a arătat un interes fără margini ca Sinodul să dea glas ecleziologiei ortodoxe nefalsificate. Cunoaștem starea de mucenicie a Tronului întâistător al Bisericii Constantinopolei și situația celorlalte patriarhii vechi aflate în dificultate. Ne punem însă nădejdea în Harul cel atoatelucrător al Prea­sfântului Duh. Arhiereii noștri, sfințitul cler și poporul cel binecredincios nu au pierdut dreptarul Credinței. Așteptăm cu nerăbdare și cu nădejde o ulterioară prelucrare teologică și o formulare cât mai autentică a textelor sinodale, astfel încât acestea să corespundă la îndeplinirea misiunii mântuitoare a Bisericii în lumea contemporană, potrivit cu Orosul (hotărâre dogmatică, n.tr.) Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic: „Așa cum au văzut Proorocii, cum au învățat Apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatizat Dascălii, cum a cugetat împreună întreaga lume (oikoumene), cum a strălucit Harul, cum a dovedit adevărul…”. Fie ca noi toți, cler și popor, „astfel să cugetăm, astfel să mărturisim, astfel să-L propovăduim pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu”.

Acestea pe scurt punându-le cu smerenie în atenția Preacuvioșiei Voastre și rugându-ne Domnului nostru Iisus Hristos pentru luminarea de sus a arhiereilor noștri, care au luat asupra lor cea mai mare povară a responsabilității, rămânem

Cu multă iubire frățească și dragoste în Hristos,

Membrii Comisiei:

Arhim. Hristodul  – Sfânta Mănăstire Cutlumuș

Arhim. Iosif           – Sfânta Mănăstire Xiropotamu

Arhim. Elisei         – Sfânta Mănăstire Simonos Petras

Arhim. Tihon         – Sfânta Mănăstire Stavronichita

Ierom. Luca            – Sfânta Mănăstire Grigoriu

[1] https://www.holycouncil.org/official-documents

[2] Sinodiconul Ortodoxiei, Triod, Duminica Ortodoxiei.

[3] Enciclica Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, III-8.

[4] „Biserica nu este numai Una, ci și Singura. În Domnul Iisus nu este cu putință să existe multe trupuri. În același chip nu este cu putință să existe în El mai multe Biserici. În acest Trup divino-uman Biserica este Una și Singura, așa cum Dumnezeu-Omul Hristos este unul și singurul” (Sfântul Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, republicare din traducerea franceză, Presa Ortodoxă, 29.06.2007).

[5]„Încă la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa şi la fel cu a Părinţilor săi” (Enciclica celor patru Patriarhii ale Răsăritului [Constantinopolul, Alexandria, Antiohia și Ierusalimul, Mai 1848]).

[6] Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, par.6

[7] „Propunerea completă a Bisericii pentru ontologia persoanei și comuniunea persoanelor a fost primită de către Sfântul și Marele Sinod, s-a șters întreaga propoziție care se referă la comuniunea persoanelor care reflectă după Har prin unitatea neamului omenesc viața  în Sfânta Treime și comuniunea Persoanelor dumnezeiești, însă numai în anumite locuri a rămas termenul de persoană umană pentru o discuție viitoare” (Mitropolitul Ierothei al Navpactului, Hotărârile Ierarhiei Bisericii Greciei referitoare la „Sfântul și Marele Sinod” și deznodământul lor, pp. 20-21, septembrie 2016. https://aktines.blogspot.nl/2016/09/blog-post_197.html.

[8] Taina Căsătoriei și impedimente la săvârșirea ei, 5.i.

[9] Idem, 5.ii.

[10] Episkepsis, nr.755 (31.10.2013).

[11] Vezi în legătură cu aceasta, Comisia pentru chestiuni dogmatice a Sfintei Comunități a Sfântului Munte, Memoriu cu privire la participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor, 18.2.2007.

[12] Numai Biserica noastră Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a Simbolului Credinței, iar celelalte „biserici” eterodoxe se află în erezie și înșelare” (Epistolă către Preafericitul patriarh ecumenic Vartolomeu, 1/14 Noiembrie 1995).

[13] „Biserica Ortodoxă este însăși singura Biserică, Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (21 Octombrie 2008).

[14] Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, §1.

[15] Enciclica Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, VII-20.

[16] Cf. Canonul 15 al Sinodului I-II, Pidalion.

Traducere: Ieroschimonah Ștefan Nuțescu

Sursa: marturieathonita.ro

Mai jos aveți versiunea pdf online a documentului.

Comunicat al Sfintei Chinotite: „În privinţa subiectelor de interes public, Sfântul Munte se exprimă prin organismele sale oficiale”

Karyes, 28 iulie / *10 august 2016 (pe calendarul nou)
(*n. edit. blog)

Nr. F.2/32/1760

În legătură cu cele publicate recent în presă, din partea unor auto-intitulați reprezentanți ai Sfântului nostru Loc, este imperios să reamintim că Sfântul nostru Loc, în ceea ce privește subiectele de interes public, se exprimă prin intermediul organismelor sale oficiale și instituționalizate, respectiv Sfânta Chinotită și Sfânta Sinaxă Dublă Extraordinară. Orice alt document reflectă părerile personale ale autorilor și nu ale Sfântului Munte sau ale părinților aghioriți.

Toți reprezentanții și întâistătătorii celor douăzeci de sfinte mănăstiri ale Sfântului Munte Athos, adunați în Sinaxă comună.

Sursa: basilica via amen.gr

01-5

Poziția oficială a Sfântului Munte Athos în privința Sfântului și Marelui Sinod Panorodox

Karyes. Sf. Kinotita (5)

Intervenția Sfântului Munte Athos în privința Sfântului și Marelui Sinod

În urma îndelungatelor întâlniri din săptămâna Mironosițelor, Adunarea Extraordinară a Reprezentanților și Egumenilor a 20 de Mănăstiri din Sfântul Munte Athos a trimis Patriarhiei Ecumenice o amplă scrisoare referitoare la neliniștile și împotrivirile Părinților Aghioriți față de obiectivele Sinodului Panortodox.

S-a hotărât ca scrisoarea să se facă cunoscută în toate Bisericile Ortodoxe Autocefale.
În scrisoare este întărit faptul că termenul „Biserică” nu poate fi folosit pentru eterodocși. De asemenea, este exprimată împotrivirea Sfântului Munte față de oficierea actelor liturgice și rugăciunilor alături de eterodocși.

„Judecătorul ultim” în teme de credință este conștiința pleromei Bisericii, pe care o pot exprima și persoane individuale, menționează Părinții Aghioriți, iar nu numai Sinoadele, cum prevede textul Sinodului Panortodox. (Sfântul Marcu al Efesului a răsturnat el însuși hotărârile Sinodului de la Ferrara – Florența).

În scrisoare se mai menționează faptul că este necesară recunoașterea Sinoadelor Ecumenice în care Sfântul Fotie Cel Mare și Sfântul Grigorie Palama au răspuns tuturor neadevărurilor papalității (Filioque, primatul papal).

Părinții Aghioriți scriu că numai efectuarea unor schimbări serioase în textele Sinodului Panortodox ar putea să îi odihnească pe creștinii ortodocși. În caz contrar, Sinodul ar putea deveni pricina unei noi schisme.

În continuare sunt menționate câteva fragmente reprezentative ale scrisorii:

1. „(…) Sfântul și Marele Sinod (…) să evite termenul „Biserică” în cazul eterodocșilor, folosind în locul acestuia termenii „dogme și confesiuni creștine.”

2. „(…) Noțiunea de Unitate a Bisericii necesită, de asemenea, clarificare: (…) acestei unități aparțin numai membrii Bisericii Ortodoxe, ca Trup al lui Hristos (…). Numai despre aceștia se spune: „să fie una precum și noi una suntem ”, după tâlcuirea de Dumnezeu purtătorilor Părinți.”

3. „(…) Modul desfășurării și evoluția dialogurilor teologice nu odihnește pleroma Bisericii și Sfânta Chinotită, lucru exprimat uneori în diferite texte oficiale împotriva acordurilor teologice cu eterodocșii și proteste la adresa rugăciunilor comune și a altor acte liturgice (îmbrățișări liturgice etc.), fapt ce creează imaginea unei false uniri cu aceștia (…) Este necesar să se clarifice faptul că Biserica Ortodoxă în nici un chip nu va primi unitatea Bisericii ca o înțelegere (reglare) interconfesională sau ca participare la rugăciuni comune și alte practici liturgice.”

4. „(…) Este cu neputință să nu ne exprimăm profunda neliniște și bine întemeiatele noastre obiecții privitoare la participarea ortodocșilor la Consiliul Mondial al Bisericilor.”

5. „(…) Tradiția bisericească recunoaște ca ultim judecător în teme de credință, conștiința pleromei Bisericii, conștiință exprimată de persoane individuale, din ierarhia bisericii sau de poporul credincios și împlinită prin hotărâri sinodale.”

6. „(…) este necesar să se includă referința și la cele 7 Sinoade Ecumenice (…) precum și la celelalte sinoade care au avut ca temă diferențele dogmatice și bisericești cu eterodocșii (despre Filioque, harul creat, primatul papal etc.), referințe făcute cu o extremă claritate.

Traducere și adaptare de după Romfea.gr pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu. Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Vladimir Putin și Patriarhul Kirill în Muntele Athos, cu prilejul celebrării Mileniului monahismului rus athonit (24 fotografii, 28 mai 2016)

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto credit © Sputnik/ Alexei Druzhinin

Vezi și Vizita Președintelui rus Vladimir Putin la Muntele Athos, cu prilejul celebrării Mileniului prezenței rusești în Sfântul Munte (video, 28 mai 2016)

Vizita Președintelui rus Vladimir Putin la Muntele Athos, cu prilejul celebrării Mileniului prezenței rusești în Sfântul Munte (video, 28 mai 2016)

Sâmbătă, 28 mai 2016, cu ocazia celebrării a o mie de ani de prezență rusească în Sfântul Munte, Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vizitat Muntele Athos pentru 3 ore.

Primul așezământ monahal rusesc din Muntele Athos, Schitul Xilurgu, a fost înființat în vremea Sfântul Prinț Vladimir și a fost ridicat în cinstea Adormirii Preasfintei Fecioare. Mult mai apoi rușii au înființat Vechiul Russikon (ce urmează și el a fi renovat) și Russikonul (Mănăstirea Sf. Pantelimon).

vladimir-putin-mount-athos-2016În urmă cu trei ani au început restaurările la Schitul Xilurgu, Patriarhul Kirill spunând la vremea aceea: „Reconstrucţia acestei mănăstiri va mărturisi despre recunoştinţa noastră tuturor monahilor pe parcursul a o mie de ani, care menţin aici flacăra nestinsă a candelei monahismului rus”.

Vladimir Putin a fost întâmpinat de protosul Sfântului Munte, Pavel Lavriotul, și alți reprezentați ai Sfintei Chinotite. După închinarea în Biserica Protaton din Karyes, acesta a participat la întâlnirea solemnă organizată la Centrul Administrativ al Sfântului Munte, întâlnindu-se aici și cu Președintele grec, Prokopis Pavlopoulos.

Conform publicațiilor grecești, care au transmis știri legate de eveniment, Președintele rus a vizitat Schitul Xilurgu și Mănăstirea Sf. Pantelimon (Russikon), unde s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa, Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, cu Bătrânul Stareț Ieremia care a împlinit anul trecut 100 de ani și monahii viețuitori ai mănăstirii. – LD

Vezi și știrile din presa laică:

Libertatea – Vladimir Putin, în vizită la muntele Athos

Washington Post – Putin visits Russian Orthodox monastic community in Greece

BBC – Vladimir Putin visits Mount Athos, all-male Orthodox enclave

Russikon (21)