Școala Athoniada astăzi

Elevii Athoniadei primind vizita Patriarhului Ecumenic Bartholomeu

În 1953 se reînființează Școala Athoniada, adăpostită de data aceasta într-o aripă externă din colțul sud-estic al grădinii Schitului Vatopedin Sfântul Andrei, cel supranumit ”Serai”, adică ”Palat”. Athoniada, persoană juridică cu denumirea de ”Academia Bisericească Athoniada”, este o școală cu durata de șase ani care urmează programul de învățământ al Ministerului Educației, având în plus cursuri de muzică bizantină și de iconografie.

În momentul de față, aici predau 14 profesori, dintre care trei sunt ieromonahi. Numărul elevilor oscilează între 40 și 50 și fiecare dintre aceștia se află sub tutela uneia dintre cele 20 de mănăstiri ale Sfântului Munte. Resursele financiare pentru funcționarea Athoniadei provin din sponsorizări ale Ministerului Educației și ale Sfintei Chinotite.

Școala Athoniada azi

Din 1930 până azi, cu o întrerupere datorată războaielor din 1940-1953, Athoniada, reorganizată, se află în a treia ei perioadă de viață, adăpostită, cum am arătat, într-o aripă exterioară cu mai multe etaje, aparținând Schitului Vatopedin al Sfântului Andrei, în lizierele nordice de la Karyés. Instruirea care se acordă celor aproximativ 50 de elevi urmează programul educațional pentru învățământul mediu al Ministerului Educației, suplimentat cu ore de teologie, printre care se numără iconografia și muzica psaltică.

Atelierul de iconografie al Athoniadei

Mostre ale artei iconografice a elevilor Athoniadei, a celor mai vechi sau a celor din zilele noastre, pot fi întâlnite în diferite biserici din Sfântul Munte sau din afara acestuia. În perioada de față sunt expuse lucrări ale lor și la expoziția Căminului Aghiorit, intitulată ”Cărturari și cărturărie în Sfântul Munte”. Lucrările elevilor de la Athoniada dovedesc atât continuitatea tradiției iconografice bizantine care este asigurată de activitatea didactică inspirată a unor buni iconari aghioriți, cât și calitatea artistică a lucrărilor realizate. Mulți dintre elevii mai vechi care au realizat aceste icoane slujesc astăzi cu trezvie duhovnicească, cu adecvare artistică și conștiință profesională, în Sfântul Munte și în lume, artei iconografice care le-a fost predată în perioada cât au ucenicit la Athoniada.

Sursa text / foto: pemptousia.ro

Foto: (1). Elevii Athoniadei primind vizita Patriarhului Ecumenic Bartholomeu / (2). Școala Athoniada azi / (3). Atelierul de iconografie al Athoniadei

Posted on 7 Noiembrie 2015, in Karyes - Capitala Sfântului Munte and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. Mihoci Mihaela Laura

    Se poate inscrie din Romania un baiat la scoala Athoniada?

  2. care este varsta maxima,daca un baiat a facut liceul,si vrea sa urmeze si aceasta scoala?!

  1. Pingback: Mihail: la 12 ani în Athos, elev la Athoniadă | Sfântul Munte Athos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: