O nouă izvodire iconografică: Maica Domnului, protectoarea Sfântului Munte

theotokos-athos-garden-pantocrator-eikon

Cu precizarea – o nouă „izvodire” iconografică -, fratele George Crasnean ne trimite un mail având în attachament o impresionantă pictură reprezentând pe Maica Domnului cu Sfântul său Acoperământ, protectoarea Sfântului Munte!

Maica Domnului are alături, de dreapta și de-a stânga, în genunchi, pe primii nevoitori athoniți: Cuvioșii Petru Athonitul și Athanasie Athonitul. Pe un prim registru circular sunt reprezentați 24 de Sfinți și ctitori athoniți, iar pe următorul 16 din cele 20 de mănăstiri.

Pictura mai prezintă dincolo de registrele circulare, celelalte 4 mănăstiri athonite, peșteri pustnicești, livezi, întâlnirea Sf. Athanasie cu Maica Domnului de la Izvorul de lângă Marea Lavră, venirea pe mare a Icoanei Maicii Domnului Portaitissa de la Iviron, „academia” duhovnicească de la Chilia Panagouda a Sfântului Paisie, Biserica Protaton din Karyes  etc.
Deasupra, este Hristos Domnul, Creatorul a toate, binecuvântând.

Această deosebită lucrare, pictată pe pânză, a fost fotografiată de George Crasnean în pangarul Sfintei Mănăstiri Pantokrator. Click pe imagine pentru a vedea la o dimensiune mai mare!
LD

Anunțuri

Posted on 23 Septembrie 2016, in 07. Mănăstirea Pantokrator, Fotografii, Maica Domnului and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. SPINU MARICICA

    Maica Domnului să vă ocrotească cu Sfântul Său Acoperământ!
    Sunteti minunati!
    Respect si pretuire pentru tot ceea ce faceti.
    Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: