Sfaturi părintești practice de la Bătrânul Antim Aghioritul de la Schitul Sfânta Ana (1913 – 1996)

Sfaturi părintești practice

Să nu-l pomenim la Liturghie!

Un tânăr s-a sinucis, iar părinții lui, zdrobiți de durere, s-au adresat Părintelui Antim cu rugămintea să-l pomenească la Sfânta Liturghie, ca sufletul lui să afle milă. Bătrânul a răspuns cu asprime, dar și cu înțelepciune: „Să nu-l pomenim la Liturghie! E mai bine pentru sufletul lui. Când mult-milosârdul Dumnezeu vede că nu-l cinstim, îl va milui El Însuși, dar dacă îl cinstim noi, nu-l va milui. Mai mult, ceilalți trebuie să se păzească de exemplul lui, văzând că Biserica nu-l primește nici mort. Sinuciderea e deopotrivă cu hula împotriva Duhului Sfânt, păcat care rămâne neiertat, după cuvântul Domnului nostru: Pentru aceasta grăiesc vouă: tot păcatul și hula se va ierta oamenilor, iar hula care este împotriva Duhului nu se va ierta oamenilor. Şi oricine va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui ce va zice împotriva Duhului Sfânt, nu se va ierta lui nici în veacul de acum, nici în cel viitor. (Matei 12, 31-32).”

Să nașteți prunci!

„În greutățile vieții să aveți întotdeauna mare răbdare. Nu putem face nimic singuri. Ne încredințează de acest cuvânt Domnul Însuși, Care a zis: Fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 6). Suntem uneltele lui Dumnezeu și depindem de El. Așa cum atunci când vrem un lucru, Îl rugăm pe Dumnezeu să ni-l dea, la fel și când El vrea să ne dea ceva, trebuie să-l primim și să-I mulțumim. Să nu vă păziți, ci să nașteți prunci! Astfel vă veți arăta încrederea în Dumnezeu, care bineînțeles va răsplăti ostenelile voastre.”

Astăzi e ziua bărbatului tău

Doamna Elena Papada a luat dulciuri și a venit la Schitul din Viron ca să-l servească pe Părintele Antim pentru ziua de nume a soțului ei. Era praznicul prorocului Ilie după noul calendar. Bătrânul a primit și a i-a făcut urări cu reținere. Însă după treisprezece zile s-a dus în vizită la casa ei și i-a dat anafură de la Liturghia pe care o săvârșise în acea zi. „Astăzi e Prorocul Ilie”, i-a spus și a felicitat-o din inimă. Era un aghiorit adevărat, fără fanatism, dar cu o viziune bisericească dreaptă.

Dumnezeu face și din apă lapte

„Ai osteoporoză”, i-au spus medicii unei bolnave. „Să bei mult lapte!” Acest suflet evlavios i-a cerut Bătrânului să-i dea dezlegare să bea lapte în Postul Mare, însă el i-a răspuns: „Crezi că Dumnezeu nu poate să prefacă și apa în calciu și lapte?” Astfel, cu binecuvântarea lui, n-a întrerupt postul și starea nu i s-a înrăutățit.

Veniți la mine, cel simplu și neînvățat?

Câțiva tineri care se spovedeau la Părintele Epifanie, povățuitorul de suflete cel nerătăcit, au mers să caute sfatul Părintelui Antim într-o problemă personală serioasă. Acesta i-a întrebat cu dreaptă-socotință ce duhovnic au și, când a aflat că sunt povățuiți de Părintele Epifanie, le-a zis zâmbind: „Aveți un duhovnic sfânt și înțelept, aveți izvorul harului, și voi veniți la mine, cel simplu și neînvățat?”

Femeia ta a avortat pruncul

Bătrânul cunoștea păcatele înainte să le mărturisească cei ce veneau la el. Odată, un tânăr a cerut să se spovedească. Părintele Antim a clătinat din cap și i-a zis: „Ai lăsat-o pe femeia ta să facă avort. Ești deopotrivă vinovat de uciderea pruncului tău. Cum vei da ochii cu el în cer, tu care ești ucigaș de prunc, când te va numi tată?”

Păcatul pricinuiește tulburări sufletești

Un tânăr s-a închis în casă, cuprins de melancolie. Mama lui s-a tulburat. A alergat la Părintele Antim, la Schitul Sfinților Arhangheli, aducându-i hainele fiului să le binecuvinteze. Când i-a explicat situația Bătrânului, acesta i-a zis liniștit: „Copilul tău a păcătuit, iar păcatul aduce melancolie și tulburări sufletești. Plata păcatului este moartea (Romani 6, 23). Să înceteze să păcătuiască și îndată își va veni în fire.”

Pregătirea pentru moarte

La întrebarea cum trebuie să ne pregătim mai bine pentru moarte, Bătrânul a răspuns: „Să ne pregătim, ca să nu murim. Un proverb zice: «Dacă mori înainte să mori, nu vei mai muri când vei muri.» Pregătirea noastră, care ar trebui făcută în întreaga viață, e cuprinsă în următoarele patru lucruri: Să murim neîncetat păcatului; să nu ne încurajăm pentru orice bine pe care ni l-am făcut nouă înșine, ca să ne lăudăm; oricât de mult am greșit, să nu deznădăjduim; să știm că Dumnezeu îngăduie să păcătuim ca să ne smerim, altminteri nu putem intra în Împărăția cerurilor.”

Iubirea Bătrânului pentru orfani

Părintele Antim a rămas întâi orfan de mamă, apoi și de tată la o vârstă fragedă. Lipsurile, suferințele, lipsa dragostei de mamă și a căldurii familiei i-au pecetluit inima simțitoare. De aceea, pe cât îi stătea în putință, arăta orfanilor o compătimire deosebită. Odată, când a aflat că în Livadia era un orfelinat numit „Tavita”, care îi aduna pe orfani și plinea cu iubirea lui Hristos lipsa acoperișului părintesc, a fost adânc mișcat. Dar ce putea să dăruiască Antim cel neagonisitor? El însuși era un iubitor al neagoniselii în Hristos și nu avea bani. Putea să le dăruiască iubirea lui și rugăciunea neîncetată către Domnul nostru, Ocrotitorul orfa­nilor și al nevoiașilor. Voia însă ca iubirea lui să fie însoțită și de ceva material. Fiind zugrav de icoane, s-a gândit să le zugrăvească și să le trimită o icoană a Sfintei Tavita cea milostivă, sfânta din Iope care era plină de fapte bune și de milosteniile ce le făcea (Fapte 9, 36). Icoana aceasta le-a făcut o bucurie deosebită orfanilor și împodobește până astăzi bisericuța orfelinatului.

La ce trebuie să ia aminte monahul cu viață de obște

Bătrânul obișnuia să spună: „Două lucruri, pe lângă celelalte, socotesc că sunt mai trebuincioase pentru cei care viețuiesc în obște: ascultarea față de stareț și față de frații mai mari și smerenia care purcede din inimă și preface starea cea veche a omului. Veți dobândi Împărăția cerurilor ca fii ai ascultării (I Petru 1, 14) și ai smereniei.”

De ce mă chinuiți?

Odată, vremea rea l-a silit pe Bătrânul Antim să rămână peste noapte în Mănăstirea Grigoriu. Părinții mănăstirii n-au pierdut prilejul să se adune în synodikon, cu binecuvântarea starețului lor, și să asculte cuvintele pline de înțelepciune ale Bătrânului. Însă ceea ce i-a mișcat cel mai mult pe Părinți a fost ascultarea lui la orice îi cereau. Răspundea mereu: „Să fie binecuvântat.” Îl întrebau: „Poate v-am obosit, Părinte?”, iar el răspundea: „Iertați‑mă că v-am necăjit cu prezența mea.”
Îi mulțumeau pentru cuvintele ziditoare de suflet și Bătrânul le răspundea sincer și spontan: „Iertați-mă, Părinților, pentru nesăbuința și necugetarea mea.”
L-au pus să stea pe scaunul starețului din synodikon. El a făcut ascultare, dar cu smerenie și cu glas scăzut i-a întrebat: „Părinților, de ce mă chinuiți?”

Purtarea față de semenii noștri ne va mântui

„Mântuirea nostră este înainte de toate lucrarea bună-plăcerii lui Dumnezeu. El voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (II Timotei 3, 7). Dumnezeu nu e părtinitor, îi miluiește pe toți, dar îi mântuiește pe dreptslăvitori pentru că au Botezul cel adevărat și învățătura cea adevărată. Dacă ne dorim mântuirea, trebuie să păzim poruncile dumnezeiești, care ne spun deslușit că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu și pe om. Evanghelia însăși ne spune: De va zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este; că cel ce nu iubește pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut cum poate să-L iubească? (I Ioan 4, 20). Deci mântuirea noastră atârnă de purtarea pe care o vom avea față de ceilalți oameni.”

Cum trebuie să ne rugăm

„Rugăciunea”, spunea Bătrânul, „înseamnă părtășie nemijlocită cu Dumnezeu. Psalmistul zice: Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune (Psalmul 141, 2). Înainte de rugăciune este trebuință de adunare în sine și de o așezare sufletească smerită, adică de o stare asemenea celei cu care mergem să cerem ajutorul, sprijinul, înțelegerea pentru problemele noastre cuiva mai presus decât noi. Prin rugăciune ne slobozim de gânduri pătimașe și de închipuiri. Închipuirea este înșelarea minții. Omul se întinează prin cele cinci simțiri trupești cunoscute și prin cele cinci simțiri sufletești, care după marele Fotie sunt: cugetarea, închipuirea, răpirea, uimirea și judecata. Prin rugăciune se curățește mai întâi mintea de gândurile rele și mai apoi inima de simțămintele viclene. De aceea când vrăjmașul cel înțelegător îl atacă pe om, întâi îi atacă mintea, dar inima lui rămâne netulburată. Astfel, mintea lesne se întinează și lesne se curățește, pe când inima greu se întinează și greu se curățește. Dobândirea curăției inimii și a rugăciunii curate este o lucrare foarte anevoioasă și este deopotrivă cu nepătimirea: Fericiți cei curați cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu, a spus Dumnezeu-Omul Iisus (Matei 5, 8). Pentru aceasta doar cei curați sunt nepătimași și doar nepătimașii se învrednicesc de vederea lui Dumnezeu și a tainelor Lui.”

Sursa: Cuviosul Antim Aghioritul de la Sfânta Ana, Autor Haralambie M. Busias, Editura Iona, 2014. Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul D-lui Cătălin Grigore, directorul Editurii Iona, căruia îi mulțumim și pe această cale.

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Semne minunate cu Bătrânul Antim Aghioritul de la Schitul Sfânta Ana (1913 – 1996)

Semne minunate

Nu mai săpa și pleacă!

Bătrânul monah, Părintele Clement de la Coliba Nașterii Maicii Domnului, care se află chiar mai jos de Coliba Părintelui Antim, povestește: „În afara gardului de lemn al curții mele se află o stâncă uriașă. Într-o după amiază săpam lângă stâncă ca să găsesc pământ și să sădesc o tufă de trandafiri. Bătrânul Antim, care s-a întâmplat să treacă pe acolo, mi-a dat binețe și mi-a spus: «Nu mai aduna pământ și pleacă!» Am făcut ascultare și am plecat fără să știu de ce. A doua zi dimineață am văzut că se rupsese o bucată mare din stâncă și căzuse chiar în locul în care săpam ca să adun pământ. Atunci am înțeles de ce Bătrânul străvăzător mi-a spus să plec cât mai grabnic cu putință. El mai‑nainte-văzuse căderea acelei stânci și voia să mă păzească.”

Pune hârtiuța în buzunar!

Părintele Lazăr din Kavala, Orfanio, din Mitropolia de Elefteroupolis, și-a scris păcatele și gândurile pătimașe pe o bucată de hârtie și s-a dus să le mărturisească Bătrânului Antim. Acesta, când l-a văzut pe penitent că scoate hârtiuța, i-a zis: „Pune hârtiuța în buzunar, că nu e nevoie de ea!” Apoi el însuși a început să înșire păcatele care-l împovărau pe Părintele Lazăr, cercetându-i și tămăduindu-i fiecare dintre gândurile pătimașe pe care smeritul și evlaviosul levit le scrisese pe hârtie. N-a uitat nimic. Păcatele și gândurile păti­mașe ale Părintelui Lazăr, care fuseseră scrise pe hârtiuță, erau în același timp subliniate și în zapisul ceresc, pe care marele Părinte Antim putea să-l citească în chip tainic.

Bătrânul era bine-mirositor, precum moaștele Sfintei Ana

Părintele Maxim, nevoitorul de la Katunakia Sfântului Munte, și care studiase fizica, ne-a spus următoarele: „Pentru o vreme, înainte să devin monah, am avut multe ispite. Bătrânul Antim, care era duhovnicul meu și cunoștea măiestriile diavolului, m-a îndemnat să am răbdare, zicându‑mi: «Ai răbdare și Dumnezeu te va răsplăti și îți va da multe bunătăți!»

Ispita însă nu se împuțina, și Bătrânul repeta aceleași cuvinte de fiecare dată. Însă pentru că aceasta s-a petrecut de multe ori, m-am clătinat în credință și mi-a venit în minte gândul: dacă Bătrânul este omul lui Dumnezeu, îmi va descoperi ceva. De astă dată, cu adâncă durere m-am apropiat de Bătrân, care pentru întâia oară m-a primit cu o bucurie prisositoare și când am mers să-i sărut mâna, aceasta era bine-mirositoare precum moaștele Sfintei Ana care se păstrează în biserica Schitului. Am lăsat-o și am luat-o din nou, iar atunci mireasma s-a făcut și mai puternică. Bătrânul mi-a spus cu multă bucurie: «Copilul meu, ai încredere în Dumnezeu și ceea ce voiești se va petrece curând.» Într-adevăr, din acea clipă ispita s-a curmat.

Anii însă s-au scurs și Bătrânul, ca orice muritor, a plecat către patria cerească. Ucenicul lui, Părintele Heruvim, m-a rugat să scriu câteva cuvinte despre viața Bătrânului, ca să le citească la parastasul cel de patruzeci de zile. Însă aveam la dispoziție mai puțin de două zile și sufeream din pricină că eram constrâns de timp. Erau deja șase ceasuri ale după amiezii, dar mi-am adus aminte de Bătrân, m-am liniștit și am făcut ascultare. Am plecat spre Katunakia alergând. Voiam cu multă recunoștință să dau o mărturie frumoasă despre viața lui, dar vremea era scurtă. La opt seara m-am trezit să scriu. Până la nouă mâna mea nu s-a mișcat. Atunci l-am chemat pe Bătrân și i-am cerut ajutorul. În zece minute mintea mi s-a limpezit și am început să scriu. Într-o jumătate de ceas am umplut trei pagini, le-am citit din nou și mi-a plăcut. Apoi iarăși am zis: «Părinte, e bine ce am scris?» Atunci mi-a venit o bună-mireasmă asemenea celei pe care o simțisem mai-nainte când i-am sărutat mâna, mireasma moaștelor Sfintei Ana. «Bătrânul a încuviințat, mi‑am zis în sinea mea.»”

Tămăduiește un bolnav cu o portocală

Părintele Eftimie a fost starețul Colibei Sfântului Serafim, dar mai târziu a plecat la mănăstirea Esfigmenu. Părintele Serafim, care a fost stareț mai înainte de el, s-a îmbolnăvit odată foarte grav. Avea dureri insuportabile și se împuținase cu duhul. Părintele Antim l-a cercetat, i-a dat o portocală din portocalul Colibei sale și i-a spus s-o mănânce, că se va face bine. A făcut și rugăciune fierbinte pentru călugărul bolnav, care îndată s-a simțit mai bine. Din recunoștință față de Bătrân, Părintele Serafim i-a dat ceea ce avea mai de preț în Colibă: o bucată din Brâul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu. Rugăciunea Părintelui Antim s-a auzit de Domnul nostru Care își pleacă urechea Sa (Psalmul 85, 1). Bătrânul era curat și Dumnezeu, Care nu-Și întoarce fața de către necurăția trupului, ci de către necurăția sufletului, a auzit rugăciunea sa izvorâtă din suflet curat, iar nu întinat de lăcomie și răpire.

Clopotele au bătut singure

Sfântul Sava din Kalimnos s-a nevoit la Schitul Sfânta Ana. În Coliba Părintelui Antim Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Sfântul Sava a deprins de la Bătrânii săi meșteșugul zugrăvirii de icoane. Atunci când Sfântul s-a arătat după adormirea sa episcopului Isidor din Kalimnos și i-a poruncit să-i dezgroape sfintele moaște, Bătrânul Antim a ajuns pe insulă împreună cu încă patru Părinți. Nu știa însă unde se află Mănăstirea Tuturor Sfinților unde se nevoise Sfântul Sava. A fost purtat către ea de o mireasmă negrăită, care l-a atras ca un magnet către Sfântul cel plin de har. Când a ajuns la mănăstire după o călătorie obositoare și anevoioasă, clopotele au început să bată singure ca să-l întâmpine. Sfântul Sava se bucura că-l vede în mănăstirea sa pe Bătrânul Antim Aghioritul, urmașul său în istovitoarele nevoințe duhovnicești. Uimit de această întâm­plare minunată și plin de veselie și bucurie mare, Părintele Antim a făgăduit să zugrăvească o icoană a Sfântului în mărime naturală, făgăduință pe care a împlinit-o numaidecât.

Îndepărtați-o pe femeie din casă!

Un medic evlavios din Kavala i-a propus prietenului său, domnul E. M., reprezentantul unei mari companii farmaceutice din Tesalonic, să-l viziteze pe Bătrânul Antim și să se spovedească. Într-adevăr, acesta i-a urmat sfatul și l-a cercetat pe Bătrân la Schitul Sfânta Ana. Și-a pus în rânduială problemele duhovnicești și, înainte să plece, l-a auzit pe Bătrân spunându-i că tatăl său trebuie s-o îndepărteze pe femeia străină care-l slujea, ca să-și păstreze cinstea. E important de consemnat faptul că la spovedanie nu-i pomenise Bătrânului nimic despre tatăl său. Domnul E. M. a ascultat cuvintele prorocești ale Părintelui, și la întoarcerea sa în Tesalonic a îndepărat-o pe femeie din casă. Și-a dat seama că dacă aceasta ar mai fi rămas puțină vreme, ar fi vătămat cinstea și sufletul tatălui său.

Să aștepte până la 25 de ani!

Domnul Dimitrios Pațias, fiu duhovnicesc al Bătrânului din Kuvara Agriniei, ne-a povestit următoarea întâmplare: „Împreună cu doi prieteni l-am cercetat pe Părintele Antim din motive duhovnicești. Unul dintre ei ținea o scrisoare pe care i-o înmânase o tânără care cerea sfatul Bătrânului pentru viitorul ei. S-a apropiat cu scrisoarea, dar înainte să apuce să-i pomenească despre aceasta, l-a auzit pe Bătrân zicându-i cu dreaptă-socotință: «Să-i spui fetei să aștepte până la douăzeci și cinci de ani!» Prietenul meu a fost uluit și mișcat de darul străvederii și al discernământului Bătrânului. După o vreme ne-a înștiințat că acea fată s-a căsătorit la douăzeci și cinci de ani, așa cum prorocise Părintele Antim. Și mai mult, s-a învrednicit să devină și preoteasă.”

Minunatul Părinte Paisie Aghioritul i-a sărutat picioarele

Cândva, Bătrânul Antim se afla la Karyes și, făcând ascultare de ucenicul său, a hotărât să întrerupă liniștea cerescului nevoitor, Părintele Paisie. A coborât foarte încet către Chilia Panaguda și cu dor a sunat clopoțelul din curtea Părintelui Paisie. De îndată ce acesta s-a aflat față în față cu Bătrânul, nu numai că i-a făcut metanie, dar a și îngenunchiat și i-a sărutat picioarele, așa cum făcea fiecărui preot care se apropia. Un sfânt îmbrățișa picioarele sfințite ale celuilalt sfânt. În fața smeritei Chilii Panaguda s-au petrecut momente unice ale biruinței smereniei care ne înalță. Mai târziu, amândoi bărbații purtători de Dumnezeu, așezați pe băncuțele sărăcăcioase din Colibă, s-au sfătuit în diferite probleme duhovnicești. Înainte să plece, Părintele Antim l-a binecuvântat ca preot pe Părintele Paisie îngenuncheat şi și-au urat unul altuia: „Să ne vedem în Rai!”

Vei deveni călugăr!

Monahul Arsenie Grigoriatis ne-a povestit următoarea întâmplare: „Înainte să iau hotărârea de a deveni călugăr, m-am dus la Părintele Antim să mă spovedesc. Când mi-a citit rugăciunea de iertare, mi-a spus că mă voi călugări, în ce mănăstire voi merge și cine îmi va fi duhovnic. Atunci m-am uimit, pentru că în acea vreme n-aveam niciun gând de afierosire. Ceea ce m-a mișcat, odată cu prorocia lui, a fost că în răstimpul spovedaniei Bătrânul era bine-mirositor ca o grădină de primăvară. Harul lui Dumnezeu l-a umbrit și mi l-a înfățișat așa cum era, adică bună-mireasmă a lui Hristos (II Corinteni 2, 15).”

Bătrânul Antim ne citește pe toți

Privegherile în biserica Schitului Sfintei Ana au fost și sunt totdeauna pline de pocăință. Odată, la una din ele, dulcii cântăreți uneau pământul cu cerul. Părintele Antim, stând în picioare în strana sa, se bucura de atmosfera umilincioasă și era mutat cu mintea către dumnezeieștile sălașuri, unde glasul curat al celor ce prăznuiesc Îl proslăvesc neîncetat pe Domnul slavei. Față în față cu el stătea ieromonahul Filip din obștea tomeilor, care psalmodia cu glasul lui ce picura miere. După ce a încheiat o psalmodie în ritm lin, stihiraric, a strigat în auzul tuturor: „Bătrânul Antim ne citește pe toți!”. Se referea, firește, la darul străvederii Bătrânului care, în ciuda vârstei, stătea nemișcat ca o statuie în strană, pregătindu-se să-L primească pe Cel ce ridică păcatul lumii, pe Unul fără de păcat.

Din chilia Bătrânului se auzeau psalmodii cerești

Monahul Gavriil, care fusese mai-nainte uce­nicul Bătrânului și devenise călugăr la Mănăstirea Esfigmenu, auzea de multe ori o psalmodie cerească venind dinspre chilia Bătrânului. Aceasta l-a mișcat în chip deosebit, pentru că știa bine că Părintele Antim n-a avut niciodată radio. Însă sfinții și îngerii pe care îi iubea mai cu seamă dădeau acest tainic „concert”, la care participa și smeritul nevoitor cu rugăciunea neîncetată a inimii.

Ieromonahul a luat pături ca să stingă focul

Părintele Varlaam, ieromonahul de la Coliba Sfântului Gheorghe din Noul Schit, vedea semne minunate când liturghisea Părintele Antim. Odată, în vremea prefacerii Cinstitelor Daruri, l-a văzut pe Bătrân învelit în flăcări și, fără să-și dea seama, a alergat și a luat prosoape și pături, ca să-l înfășoare să nu ardă. Dar când i s-au deschis ochii (Luca 24, 31) a dat înapoi și s-a însemnat cu semnul crucii.

O întâmplare asemănătoare povestește și doamna Gheorgheopoulos din Argos. L-a văzut pe Părintele Antim liturghisind și scăldat într-o lumină dumnezeiască din lumina cea nefăcută, de care se pot bucura doar cei curați cu inima.

Bătrânul nu stătea pe pământ

Îngerii cei netrupești, slobozi de povara trupului nostru pământesc, au putința de a sta în văzduh. Oamenii sunt lipsiți de această putință. Părintele Antim însă, ca unul deopotrivă cu îngerii, părea multora că stă în văzduh, iar nu pe pământ. Astfel l-a văzut și domnul Emmanuil Kokkinos, proprietarul unei taverne și al unui hotel din Uranopolis, în fața porții Colibei sale. O priveliște asemănătoare a văzut și domnul Eraclie Gheorghiadis din Tesalonic în biserica Sfintei Ana. Mai mult, nu doar că l-a văzut stând în văzduh, ci și strălucind de lumină, scânteind și luminând ca aurul în soare. Bătrânul era aurul prețios al vârtuții și strălucea pe oricine se afla în negura apostaziei de la voia lui Dumnezeu.

Vindecarea cu verbină

Fochistul Toulikas Vasilios din Tesalonic l-a vizitat pe Părintele Antim împreună cu un prieten de-ai săi. În convorbirea pe care au avut-o sub verzișul din curtea Colibei, Bătrânul le-a descoperit multe dintre problemele care-i nelinișteau. Aceștia s-au pierdut cu firea la auzul înșiruirii problemelor lor, dar prinzând curaj, i-au mărturisit că unul suferă de inimă, iar celălalt de stomac. Bătrânul cunoștea un leac pentru toate bolile, și anume rugăciunea. Deci s-a rugat pentru ei și rugăciunea i-a fost ascultată. După aceea a tăiat dintr-un ghiveci pe care-l avea în fața lui o rămurică de verbină de lămâie și le-a dat-o. „Luați-o”, le-a zis, „și vă veți face bine.” Cei doi prieteni s-au uimit. „O rămurică de plantă pentru toate bolile?” se gândeau. N-au luat atunci seama la îndrăzneala Bătrânului rugător. Când, după o scurtă vreme, au văzut influența tămăduitoare a verbinei asupra bolilor lor, au înțeles puterea rugăciunii Bătrânului către Doftorul sufletelor și al trupurilor, Izbăvitorul și Dumnezeul nostru.

Sursa: Cuviosul Antim Aghioritul de la Sfânta Ana, Autor Haralambie M. Busias, Editura Iona, 2014. Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul D-lui Cătălin Grigore, directorul Editurii Iona, căruia îi mulțumim și pe această cale.

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Învățăturile Bătrânului Antim Aghioritul de la Schitul Sfânta Ana (1913 – 1996)

Învățăturile Bătrânului Antim Aghioritul de la Sfânta Ana (1913 – 1996)
Pomenit pe 15 / 28 iunie

Despre pocăință

„Pocăința este înnoirea Botezului. De aceea, după cum face făgăduințe omul însuși sau nașul său la Botez, la fel și la spovedanie, după ce-și mărturisește greșalele, face și făgăduința de a nu le mai săvârși din nou. Milostivirea nemărginită a lui Dumnezeu ne-a dăruit Taina aceasta a Spoveda­niei și a ștergerii greșalelor noastre celor viclene, ca să ne mântuim și să ne împărtășim de fericirea cea fără de sfârșit. Pocăința ne curățește și ne face iarăși fără de păcat. Ne albește haina cea întinată a sufletului și ne îmbracă în haina nestricăciunii. Este un nou legământ cu Dumnezeu și de aceea El zice: Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 16). Apoi, cel ce păcătuiește cu ceva și se pocăiește, se curățește de necurăția lui, i se iartă greșalele și se mântuiește. Nu există pildă mai mare de pocăință decât Sfânta Maria Egipteanca. Ea a păcătuit mult, trupul ei devenise un vas al plăcerii, și a dus la pierzare mulțime de bărbați iubitori de plăceri. Dar prin pocăință a urcat întreaga scară a vârtuților, întrecându-i chiar și pe îngeri. Încă în trup fiind, Sfânta Maria a mers pe apa Iordanului, ca una fără de trup. A ajuns la o măsură a sfințeniei care i-a înfiorat pe îngeri, i-a cutremurat pe diavoli și i-a uimit și încă îi uimește pe oameni. Pentru aceasta ni s-a făcut pildă de pocăință lucrătoare. Oricât am păcătui, să ne pocăim, și suntem îndreptățiți cu harul lui Dumnezeu. Noi punem pocăința, iar Dumnezeu harul. El ne înnoiește, ne curățește, ne mântuiește după mila Sa cea nemăsurată. Acesta a fost și țelul întrupării Lui, căci ne-a spus că: N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință (Matei 9, 13).

Pocăința este foarte lesnicioasă, ea ține de voirea omului. Sfânta Maria n-a putut să intre în biserica din Ierusalim, căci o putere nevăzută o dădea în lături. De îndată ce și-a recunoscut greșalele, s-a pocăit. A căzut în genunchi, a plâns și a luat-o Mijlocitoare și Chezășuitoare pentru pocăința ei pe Stăpâna Născătoarea de Dumnezeu. Atunci s-a ridicat, a intrat în biserică, s-a închinat Cinstitei Cruci, și după aceea a pus început unei vieți de pocăință și de nevoință neîncetată. Noi oamenii trebuie să înțelegem și să conștientizăm că suntem praf și cenușă, că vine clipa în care sufletul se desparte de trupul cel materialnic. Și frica aceasta a simțitei morți îi înfricoșează pe oameni și îi duce către pocăință. Apoi urmează mărturisirea. Întrutot-bunul Dumnezeu n-a rânduit îngeri să primească greșalele oamenilor, ci oameni ce pătimesc aceleași, episcopi și preoți, care sunt urmașii Apostolilor. Apostolii lui Hristos au primit toată puterea iertării păcatelor, după cum Însuși le-a spus: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, și Eu vă trimit pe voi (Ioan 20, 21). Și după ce a suflat asupra lor, le-a mai zis: Luați Duhul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, se vor ierta, și cărora le veți ține, ținute vor fi (Ioan 20, 22-23). Sfinții Apostoli au lăsat această putere urmașilor lor, și ei mai departe preoților duhovnici dreptslăvitori până la sfârșitul veacurilor.

Voirea omului de care am pomenit este puterea sufletului care stăpânește trupul și a trupului care îi urmează sufletului. De aceea, dacă greșesc, și sufletul și trupul se vor osândi în iadul veșnic. În Simbolul de credință mărturisim că așteptăm învierea morților, după care păcătoșii vor merge în focul cel veșnic gătit diavolilor și îngerilor săi (Matei 25, 42), iar drepții vor moșteni Împărăția gătită lor de la întemeierea lumii (Matei 25, 34). Deci nu avem nicio îndreptățire, căci vom merge unde voim, fie în bucuria cea fără de sfârșit, fie în munca și osânda veșnică. Voirea ține de judecata pe care o are omul, căci toți oamenii sunt făpturi înțelegătoare. Înțelegerea naște judecata, și jude­cata naște folosul fiecăruia. Toți oamenii au voire, chiar și pruncii. De aceea când îi văd pe părinții lor, aleargă la ei cu bucurie, însă când văd necunoscuți, fug și plâng.”

Alunecările tinerilor către parareligii

„Credința noastră ortodoxă este izvor de apă săltătoare întru viață veșnică (Ioan 4, 14). Din nefericire puțini dintre tinerii noștri aleargă la izvorul cu apă curată, însă merg să bea apă din bălți. Lor li se potrivește cuvântul Sfântului Apostol Pavel: Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune (I Corinteni 15, 33). Tinerii noștri care se însoțesc cu feluriți oameni de alte religii sunt influențați de aceștia, pentru că nu sunt catehizați în credință. Ei sunt ca peștii morți care se duc unde îi poartă curentul apei. De aceea Sfântul Evanghelist Ioan ne oprește să ne însoțim cu cei care nu au învățătura lui Iisus și nu trăiesc după ea. Nici binețe să nu le dăm, nici în casele noastre să nu-i primim, ca să nu ne facem părtași la nelegiuirea lor. Sfântul Ioan ne poruncește: Oricine va veni la voi și nu va aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: Bucură-te. Că cel ce îi va zice lui bucură‑te, se face părtaș faptelor lui celor rele (II Ioan, 10-11).

Noi ortodocșii nu credem la voia întâmplării, nici nu ne jertfim viața și toate bucuriile lumii pentru o credință și pentru un adevăr a cărui dreptate n-am cercetat-o. Fiecare dintre noi are casa, averea, țarina lui, și toate acestea le întărim prin contracte și prin martorii pe care-i avem. La fel pentru întărirea în credință avem Vechiul Legământ, care a fost tălmăcit în limba greacă cu trei sute de ani înainte de nașterea lui Hristos, și mai mult, chiar de către evrei, care sunt vrăjmașii Mântuitorului. Martori îi avem pe cei care au văzut cu ochii lor minunile lui Iisus Dumnezeu-Omul. Mai întâi pe Apostoli și apoi pe elinii care au mers să-L întâlnească și au văzut biruința Învierii, a Înălțării la ceruri și sălășluirea Întrutot-Sfântului Duh în Sfinții Apostoli. Învierea lui Hristos ne arată atotputernicia dumnezeirii, pentru că niciun muritor nu poate să învieze singur. Prin Învierea Sa Domnul nostru a călcat stăpânia diavolului, a biruit iadul și i-a veselit pe ucenicii Săi, cu care a rămas vreme de patruzeci de zile. La Înălțarea Sa la ceruri, care s-a petrecut în fața tuturor, îngerii cu haine albe le-au spus ucenicilor: Bărbați galileeni, ce stați căutând către cer? Acest Iisus Care S-a înălțat de la voi la cer, așa va și veni, precum L-ați văzut pe El mergând la cer (Fapte 1, 11). Dumnezeu le-a dat putere acestor pescari simpli și neînvățați, încât deși neîntrarmați, au supus toată lumea. Nici cezarii, nici filosofii, nici învățații mincinoși n-au putut să se împotrivească puterniciei cuvintelor Evangheliei iubirii, pe care Apostolii le aveau ca arme. Și de aceea Hristos stăpânește de două mii de ani chiar și răstignit fiind.

Două lucruri îi împing pe tineri să părăsească Ortodoxia și să meargă către religiile orientale: mai întâi ignoranța și apoi curiozitatea vicleană. Nu vedeți că și acei fachiri vin aici în Sfântul Munte ca să vadă adevărata îndumnezeire a omului? Tinerii ar trebui să înțeleagă că menirea absolută a omului este să se înalțe la asemănarea cu Dumnezeu și să se unească cu El. Dacă omul nu-o împlinește, era mai bine să nu se fi născut, pentru că nu-i va folosi și să trăiască o mie de ani, ceea ce nimeni n-a putut, dacă la sfârșitul său are iadul cel fără de sfârșit. Tinerii merg la înșelători, ca să-și liniștească mustrările de conștiință. Se duc acolo, ca să afle un alt dumnezeu care îngăduie necurăția, întinăciunea, nebunia și minciuna și, precum spune Mahomed, ca să se afle într-un rai al plăcerilor unde veșnic vor mânca pilaf, vor bea râuri de sirop, vor preacurvi și vor săvârși toate destrăbălările. Dar oare pot morții să mănânce? Pot să bea? Pot să preacurvească? Bineînțeles că nu. Deci tinerii cred ușor aceste minciuni și sunt influențați, pe când acei fachiri raționaliști din Tibet și alte părți din Asia vin aici să vadă adevărata îndumnezeire a omului, cum ajunge acesta la asemănarea cu Dumnezeu. O dobândește prin silire și nevoință, după cuvintele Domnului nostru: Împărăția cerurilor se silește și silitorii o răpesc pe ea (Matei 11, 12). Iubiții mei, aceasta este calea către Împărăția lui Dumnezeu: să ne silim pe noi înșine să nu săvârșim răul, să nu ne vindem credința, să nu ne vindem adevărul, ca să ne mântuim veșnic. Avem adevărul, iar tinerii noștri trebuie să evite «sirenele» care ademenesc vremelnic, dar îi duc la pieire. Hristos este singurul Care-i duce la limanul mântuirii pe cei ce țin poruncile Lui, iar tinerii noștri trebuie să pună la inimă mesajul acesta.”

Omenirea în ultimul stadiu al păcatului

„Astăzi omenirea se află în starea cea mai rea de la zidirea lumii. Calea pe care o urmează este cea a căderii, a stricării, a întunericului care duce la pierzanie. Oamenii, prin abuzurile lor, mai cu seamă prin cele trupești, suferă și în minte și în trup, iar tămăduirea lor este foarte anevoioasă. Numai Atotputernicul și întrutot-bunul Dumnezeu, prin mijlocirile mulțimii nenumărate de sfinți de aici din Grecia și ale tuturor milioanelor de mucenici, cuvioși, apostoli și mărturisitori, poate să Se milostivească de poporul Său și să-i lumineze. Numai în acest fel se poate omul îndrepta și să meargă drept. Mila și îndurarea lui Dumnezeu schimbă așezarea lumii. Astăzi starea căderii este mai rea decât cea din vremea Sodomei, necurăția păcatului a umplut și a înecat lumea. Mă amărăsc de pierzania unei mulțimi atât de mari de suflete. Domnul cel iubitor de oameni pentru aceasta s-a pogorât pe pământ, ca să înalțe la cer făptura Sa cea păcătoasă. Ne-a dat harul, a luat trupul nostru cel păcătos și l-a curățit, l-a sfințit și l-a îndumnezeit. L-a pus pe om să șadă de-a dreapta scaunului slavei Sale. Cum ne vom îndreptăți pentru nerecunoștința pe care o arătăm fața de milostivirea Sa cea mare?

Astăzi am ajuns în pragul celei de-a doua Veniri a Domnului. Când se va petrece? Numai Dumnezeu știe, nimeni altul. Întâiul semn, după tâlcuirile Sfântului Ipolit al Romei, este statul evreilor. Ascultați ce zice: «Așa cum Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu a unit toate neamurile întru o credință, la fel și Antihristul va aduna neamul cel risipit al evreilor.» Această prorocie a început să se împlinească în anul 1948.

Al doilea semn are legătură cu Templul lui Solomon. După cum Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu celui viu, a ridicat templul trupului Său și a înviat din morți, așijderea și Antihristul va ridica templul dărâmat al lui Solomon; după cuvintele Sfântului Apostol Pavel (II Tesaloniceni 2, 4), Antihristul se va numi pe sine dumnezeu, se va înălța spre închinarea tuturor și va ședea în templul lui Dumnezeu cu chip că el este Dumnezeu. Deci zidirea templului lui Solomon va premerge venirea lui Antihrist pe care Domnul îl va ucide cu duhul gurii Sale, și-l va pierde cu arătarea venirii Lui (II Tesaloniceni 2, 8), adică îl va pierde cu suflarea gurii Sale și îl va nimici cu înfățișarea și venirea Sa.

Însă frații mei, să-L lăsăm pe Dumnezeu să hotărască ceasul venirii Sale biruitoare pe pământ, ca să judece viii și morții. Cât despre noi, să încercăm să ne păzim de păcat, căci păcatul este adevărata moarte, de vreme ce ne depărtează, ne desparte de Dumnezeu, de Viața cea adevărată, de lumină, de bucuria cea nesfârșită, de toate bunătățile. Fie ca Bunul Dumnezeu să lumineze făpturile Sale, și pe grecii ce caută înțelepciune (1 Corinteni 1, 22), dar care acum merg la fachiri și la medium, care-i învață prostia în locul înțelepciunii.”

Sursa: Cuviosul Antim Aghioritul de la Sfânta Ana, Autor Haralambie M. Busias, Editura Iona, 2014. Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul D-lui Cătălin Grigore, directorul Editurii Iona, căruia îi mulțumim și pe această cale.

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

O nouă apariție editorială: Cuviosul Sava Cipriotul (1909-1985)

Cuviosul Sava s-a născut la începutul veacului al XX-lea, în Ciprul aflat sub ocupație britanică, într-o familie numeroasă de țarani credincioși. S-a călugărit de foarte tânăr la Mănăstirea Stavrovuni din Cipru, întemeiată și dăruită cu o parte din Lemnul Cinstitei Cruci de către Sfânta Împărăteasă Elena, în urma unei vedenii dumnezeiești.

Întreaga sa viață a petrecut-o în chip bine-plăcut lui Dumnezeu, trecând prin foarte multe încercări și prigoniri, printre care și vrăjmășiile aduse de îndreptarea calendarului în Biserica Ortodoxă.

Urmând Sfântului Apostol Varnava, încreștinătorul insulei Cipru, Cuviosul Sava a alergat pretutindeni să propovăduiască și să odihnească sufletele credincioșilor, punându-le neclintit pe calea mântuirii. A ajuns astfel să se nevoiască la Locurile Sfinte, în Muntele Sinai, în Sfântul Munte, în insulele Paros și Patmos, împreună cu mulți dintre Sfinții contemporani precum Cuvioșii Iosif Isihastul, Efrem Katunakiotul, Amfilohie Makris sau Filothei Zervakos.

Pentru marea sa smerenie, răbdare și râvnă în a se face tuturor toate (1 Cor. 9, 22), s-a învrednicit a primi de la Dumnezeu, printre altele, și darul străvederii, al izgonirii diavolilor și îndeosebi al tămăduirii cancerului, boală de care el însuși s-a săvârșit în pace, după o îndelungată suferință.

Cartea cuprinde viața Cuviosului, mărturii ale celor care l-au cunoscut, minuni savârșite înainte și după adormirea sa, acatistul si paraclisul Cuviosului Sava.

Puteți răsfoi câteva pagini din carte aici: Cuviosul Sava Cipriotul

Editura Iona ofera 30% reducere pt orice comanda de pe site:
http://www.edituraiona.ro/Cuviosul-Sava-Cipriotul.html