Învierea Domnului și învierea noastră – Laurențiu Dumitru

ÎNVIEREA DOMNULUI ȘI ÎNVIEREA NOASTRĂ

Venind dinspre Betania, Mântuitorul Iisus Hristos intra pentru ultima oară în Ierusalimul pătimirii sale. Deşi intra smerit în cetate, călare pe un asin, Hristos Domnul este întâmpinat cu ramuri fragede (stâlpări) de finic de cetăţenii entuziaști ai Cetăţii Sfinte, care la vederea Lui aclamă și se veselesc. Copiii curaţi la inimă aşterneau înaintea Lui haine şi ramuri de finic, alţii le purtau în mâini şi strigau mergând înaintea Lui: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9).

Exista la acea vreme obiceiul ca învingătorii în războaie să fie cinstiţi şi însoţiţi în procesiuni triumfale cu rămurele de copac. Cei care L-au întâmpinat pe Domnul aveau un motiv straşnic să-L aclame ca pe un învingător. Hristos tocmai biruise moartea în urmă cu o zi, în Sâmbăta pe care acum o numim „a lui Lazăr”. Cu toţii aflaseră că Hristos înviase după patru zile pe prietenul său, Lazăr cel din Betania. O veste ca aceasta nu putea să nu se transmită instantaneu în toată Iudeea. Bucuria şi entuziasmul erau justificate de sfărâmarea morţii.

Presupunem că nu toţi veniseră din dragoste de Domnul. Cu siguranţă că în mulţimea care-L întâmpina pe Hristos erau şi mulţi curioşi, mulţi gură-cască, căci Evanghelia consemnează că ei „au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi” (Ioan 12, 9). Lazăr era o persoană cunoscută, un fel de VIP local cum am spune astăzi, şi cu siguranţă mulţi participaseră la înmormântarea sa. A-l vedea din nou pe Lazăr, întors din morţi, nu era puţin lucru.

Se bucura oare Hristos de această primire? Nu ştim cât se bucura, ce va fi fost în sufletul Său nu cunoaștem! Sigur însă nu avea motiv de prăznuire cu cei adunaţi acolo. Înviase pe Lazăr pentru că-L iubea, dar socotesc că a vrut totodată să pregătească Ierusalimul! Acum toţi ştiau că se învie din morţi, că nu-i un basm de adormit copiii.

El, Hristos – Dumnezeu-Omul, știa bine ce urmează să se întâmple. Știa că va fi vândut, prins și închis. Știa că va fi batjocorit, scuipat, pălmuit, hulit în fel şi chip. Știa că Apostolii, speriați şi şovăielnici, se vor împrăştia ca potârnichile care încotro; știa că va rămâne singur, singur cu Tatăl. Știa că cei ce acum Îl aclamau se vor ascunde sau poate unii chiar vor striga împreună cu fruntaşii Sinedriului: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” (Luca 23, 21). Gândul îi era deja la Golgota care avea să ne fie nouă kilometrul 0 al mântuirii. Printre Apostoli se afla și vânzătorul, printre cei ce-L aclamau se aflau şi potrivnicii Lui. Între „Osana… Osana” şi „Răstigneşte-L, răstigneşte-L” sunt doar patru zile, iar acest lucru spune multe despre nestatornicia firii noastre omenești.

Iar mai apoi, într-o cumplită zi de vineri, în cea mai întunecată zi din istoria umanității, Hristos – Viața lumii este răstignit pe dealul Golgotei de lângă Ierusalim. Creatura își duce Creatorul spre mormânt. Cel ce era Viața și Izvorul Vieții primește a pătimi moartea pentru noi.

Cei ce sunt ai lui Hristos Iisus Domnul cred și mărturisesc despre El că „S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont și a pătimit și S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Forma reflexivă arhaică S-a răstignit, S-a îngropat, ne trimite la un adevăr fundamental – toate acestea Hristos și le-a asumat până la capăt. Hristos cere Tatălului în Grădina Ghetsimani „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti” (Matei 26, 39), iar acest cuvânt devine temelia ascultării duhovnicești în Biserică.

Ce se spune așadar despre Învierea Domnului „după Scripturi”, precum pomenim în Crez? „După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă” (Matei 28, 1-7).

Pentru cei ce cred, Învierea din morți a Mântuitorului Hristos este un adevăr esențial, temelia credinței creștine și fundamentul Bisericii. Dacă Hristos Domnul nu ar fi înviat din morți precum a zis, cuvintele Lui ar fi fost asemenea cu ale oricărui înțelept sau filosof, cuvinte frumoase, dar nu și mântuitoare. De aceea Sfântul Apostol Pavel spune: „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. (I Corinteni 15, 14). Viețuirea creștină nu are o rațiune în sine însăși, ci este îndreptățită de legătura pe care o avem cu Hristos Cel Înviat.

Din ce ne putem încredința că Învierea Domnului este un adevăr?

Învierea Domnului a făcut obiectul a numeroase cercetări și a născut multe controverse. De altfel, raportându-ne la acest eveniment, nu există decât două posibilități: Ori este cel mai mare fals, ori cea mai mare minune din istoria umanității. Creștinii cred cuvintelor Evangheliei și ale lui Hristos Însuși, dar chiar dacă vorbim de un eveniment cu totul minunat, avem posibilitatea totodată de a construi un răspuns logic, rațional pe marginea lui!

Întâi de toate, Scriptura ne spune că Hristos, după Învierea Sa din morți, a mai locuit între noi încă 40 de zile, când S-a înălțat la Cer. În tot acest răstimp, El nu a stat ascuns, S-a arătat femeilor mironosițe, S-a arătat apostolilor, dar și la „peste cinci sute de fraţi (ucenici)” deodată (I Corinteni 15, 6). Dacă mormântul gol n-ar fi fost un adevăr de necontestat, nu s-ar fi propagat cu așa rapiditate în Israel. Iudeii și romanii aveau tot interesul să spună că e la mijloc o farsă și ar fi putut arăta tuturor sigiliul roman de la mormânt, dar acesta fusese violat.

Iudeii atrăsăseră atenția că Hristos vorbise deseori despre înviere și ceruseră gardă romană staționară, ce fusese atenționată că e posibil ca ucenicii vor căuta să fure trupul mort și să împrăștie apoi vestea că el a înviat. Miza era uriașă. Se pare că la acea vreme existau nu mai puțin de 18 motive pentru care puteai fi pedepsit cu moartea ca soldat roman, printre care adormirea în post sau părăsirea postului. Nu cred că-și poate cineva închipui că garda a putut fi dusă de nas într-un fel sau altul, având în vedere că la mijloc era însăși viața lor.

Cu toate acestea, mormântul s-a aflat gol, pentru că „îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi” (Matei 28, 2-4).

Străjerii de la mormânt au alergat apoi la arhierei să le spună cele întâmplate și, consemnează Evanghelia, „adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, Zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face” (Matei 28, 12-14). Versiunea aceasta este destul de credibilă, mai greu e de acceptat că soldați romani instruiți să-și împlinească impecabil datoriile ar fi riscat pedeapsa cu moartea într-o astfel de misiune.

De asemenea, este ilogic a crede că Apostolii ar fi căutat să fure trupul Mântuitorului, ca mai apoi să se hotărască să mintă lumea cum că Hristos ar fi înviat. Este ilogică și ipoteza că Apostolii ar fi avut probleme mintale și de aceea au ales să înșele lumea, mai ales că viața lor a însemnat mai ales eroism, răbdare, curaj. Nimic din profilul moral al Apostolilor, așa cum îi cunoaștem din Evanghelii, nu arată că vreunul dintre ei, cu atât mai puțin toți, ar fi putut deveni promotorul unei farse gândite în detaliu. Dimpotrivă, am putea spune că Învierea Domnului din morți a transformat brusc și neașteptat viețile Apostolilor. Dacă în vremea patimilor erau confuzi și fricoși, iar după răstignire cu totul răvășiți și deznădăjduiți, aflând vestea Învierii inițial nu au primit-o, îndoindu-se au fugit și s-au ascuns. Ei înșiși au trebuit să se convingă că Învățătorul lor înviase. Dar odată încredințați de adevărul Învierii, au putut să-și dedice întreaga viață mărturisirii lui Hristos Cel înviat din morți, pe care cu ochii lor l-au văzut. De unde să-și fi luat Apostolii curajul mărturisirii, dacă ar fi fost convinși că totul este o farsă, și până unde ar fi putut merge? Pentru mărturia credinței lor, toți apostolii (cu excepția lui Ioan) au pătimit moarte mucenicească în felul următor: răstignit pe cruce cu capul în jos (Petru), răstignit pe o cruce în formă de X (Andrei), decapitat (Iacov al lui Zevedei), răstignit pe cruce (Filip, Iacov al lui Alfeu, Iuda Tedeul – fratele lui Iacov, Simon Zilotul), răstignit, jupuit și decapitat (Natanail), pătruns de sulițe (Toma), ars de viu (Matei), omorât cu pietre și decapitat (Matia). Pe bună dreptate Marele apologet Tertulian zicea în legătură cu acest aspect: „Nimeni n-ar accepta să moară pentru un lucru de care nu este convins a fi adevărat”. Dacă Apostolii ar fi fost niște amăgitori care ar fi furat trupul și ar fi propovăduit apoi Învierea, ar fi greu de explicat cum se face că niciunul dintre Apostoli, în ciuda chinurilor la care au fost supuși, nu a cedat presiunilor prigonitorilor. E mai lesne de înțeles că au reușit să bată la pas trei continente cu dăruire, cu entuziasm, întăriți fiind de faptul că văzuseră cu ochii lor pe Hristos cel înviat, începătorul învierii noastre!

Ipoteza leșinului din care s-ar fi trezit Hristos ca mai apoi să spună lumii că a înviat nu are nicio susținere logică. Un om bătut, biciuit, scuipat și pus pe cruce, dacă s-ar fi trezit dintr-un leșin, nu ar fi putut să prăvălească piatra imensă de la mormânt și nici nu ar fi dat cuiva senzația că este Cel ce a biruit moartea. În plus este cunoscut obiceiul iudaic al îngropării, trupurile celor morți erau înfășurate în fâșii de pânză de in peste care se turnau diverse uleiuri și mirodenii aromate ceea ce nu cred că l-ar fi ajutat cumva pe Hristos să încerce măcar să iasă din mormântul pecetluit și păzit de garda romană. Evanghelistul Ioan dă mărturie că Apostolul Petru a văzut mormântul gol și giulgiurile puse jos, dar n-a intrat (cf. Ioan 20, 5).

De la moarte la Viață. Ce a adus lumii Învierea lui Hristos?

Dacă lumea ar înțelege darurile extraordinare care decurg din Învierea Domnului, chipul acestei lumi ar fi unul al bucuriei și al veseliei. Pentru că ceea ce ne oferă Hristos, nicăieri în altă parte nu putem găsi și nimic mai dulce sau mai de preț nu există în această lume.

Hristos cel înviat oferă celor ce cred în El șansa de a nu mai muri. Dacă „plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23), Hristos, cel fără de păcat, își asumă moartea noastră pentru ca înviind El să putem și noi învia. Întâlnirea pe drumul Damascului acestei vieți te învață întâi de toate un lucru – că de fapt nu ești viu, ci mort. Că ceea ce ți se părea a fi viață, era de fapt moarte. Altfel spus, întâlnindu-ne cu Hristos, Viața lumii, înțelegem că moartea am trăit-o deja, că ne aflăm în ea, dar și faptul că într-o clipă putem învia îmbrățișând Viața – Hristos. Această primă înviere din moartea păcatului aduce multă tihnă inimii, dar ceea ce odihnește sufletul cu adevărat este încredințarea că printr-o relație vie cu Mântuitorul Hristos noi nu vom mai gusta cu adevărat moartea.

Desigur că la vremea cuvenită fiecare dintre noi plecăm de aici, murim trupește, însă dacă Hristos a fost viața noastră și ne-am ostenit puțin a lucra la mântuirea personală, nădăjduim că El ne va trece din moarte la viață și, în dar, vom moșteni viața cea veșnică în lăcașurile pregătite de Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El încă de la întemeierea lumii. Nu putem fi cu Dumnezeu în veșnicie, dacă nu am trăit cu El încă de aici.

Hristos a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Sfântul Apostol Pavel aduce unele lămuriri teologice: „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (I Corinteni 15, 20-22). Nu e de mirare că scena Pogorârii lui Hristos la iad, înconjurat fiind de slavă, sfărâmând încuietorile iadului și întinzând mâna către Adam (uneori și spre Eva) este socotită Icoana Învierii. „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase” spunem într-una din cântările noastre.

Când cunoaștem pe Hristos cel înviat știm că moartea cea trupească nu mai este decât „paştile nostru, paştile (pesah – trecere), că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pre noi!”. Hristos, doar Hristos ne poate scoate din moarte. El a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând. Prin moartea Lui a călcat moartea noastră. Moartea nu mai are forţă, nu mai are consistenţă, nu mai are stăpânire asupra lumii. „Unde-i moarte boldul tău?” cântăm de Paşte.

În Hristos cel înviat moartea nu mai există, pentru că El este antidotul morții. Hristos ne scoate pe noi din moarte pentru că a suferit-o El deplin în locul nostru. Vorbim de moartea Lui, dar de fapt este vorba despre moartea noastră, așa cum Învierea Lui trebuie să fie și învierea noastră, întâi de toate înviere din moartea păcatului și necunoștinței, apoi învierea cea de obște la momentul restaurării lumii acesteia, când va fi un cer nou și un pământ nou.

Cu toate acestea, mântuirea pe care Hristos ne-o aduce prin patima, moartea, învierea şi înălţarea Sa la Cer nu e un dat despre care doar luăm la cunoştință. Mântuirea obiectivă pe care El o aduce lumii trebuie asumată de fiecare în parte, în chip personal, subiectiv, printr-o relaţie vie cu El prin Biserică, prin Sfintele şi de viaţă făcătoare Taine. Dacă sunt încă oameni cărora nu le face plăcere să audă că Dumnezeu a murit pentru noi, este pentru că acest lucru ne responsabilizează.

Creştinul trăieşte pentru Înviere, el moare lumii şi se uneşte cu Hristos încă de aici, de pe pământ, el caută comuniunea veşnică cu Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Creştinul practicant, cel care-L urmează pe El şi păzeşte poruncile Lui, spune împreună cu Sfântul Pavel: „nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14). Toată raţiunea lui de a fi stă în adevărul Învierii. Când spuem „fără Înviere”, spunem „fără Hristos”, spunem întuneric și nebunie. Dar noi ştim că El a înviat! Şi viaţă veşnică ne-a dăruit!

Înviere sau reîncarnare?

Vorbind despre înviere este necesar a pomeni de una din marile ispite în care se încurcă unii creștini – credința în reîncarnare, învățătura conform căreia sufletul supraviețuiește morții trupului pentru a reveni mai apoi într-un nou trup. Uneori se vorbește despre reîncarnarea prin care trec ființele umane, alteori aria se lărgește și vorbim despre metempsihoză – ceea ce presupune transmigrația sufletului în orice formă de viață (animal, plantă, chiar mineral). Desigur că fiecare om e liber să creadă ce dorește, doar că aici încerc să limpezesc altceva, că cele două concepte sunt vederi diferite pe aceeași temă, deci nu pot sta împreună; în consecință nu te poți numi creștin (deci al lui Hristos), crezând în reîncarnare.

Spuneam că aceasta este o mare ispită pentru că, grosso modo, lumea se împarte în două: credință în înviere și credință în reîncarnare, lucru întărit și de Mircea Eliade într-una din lucrările lui.

A spune că învierea și reîncarnarea pot coexista într-un sistem filosofic sau religios înseamnă lipsă de cultură teologică. Nu poți fi creștin și să crezi în reîncarnare, pentru că te afli în conflict cu litera Scripturii, dar și cu duhul ei. În istoria de douăzeci de veacuri a Bisericii nu veți găsi nici măcar un sfânt părinte care să fi susținut reîncarnarea sau metempsihoza. Ideea mult vehiculată cum că s-ar fi scos din canonul biblic pasaje care vorbeau despre reîncarnare este nerealist, întâi pentru că ar fi fost contrazise de alte versete din aceeași Scriptură și totuși Biblia este un tot unitar extraordinar, deși are numeroși autori, care au scris de-a lungul mai multor veacuri. Iar dacă cineva vede diferențe fundamentale între Vechiul și Noul Testament, îi amintim că Noul este desăvârșirea celui Vechi, ridicarea lui la măsura harului adus de vestea cea bună a Evangheliei. Pe de altă parte, putem spune că Sfânta Scriptură se poate recompune din citatele Sfinților care au comentat și tâlcuit Scripturile. Dacă s-ar fi scos intenționat anumite pasaje așa-zis pro-reîncarnare, ele ar fi fost totuși imposibil de scos din comentariile Părinților la cărțile Scripturii.

De ce un creștin nu poate crede în reîncarnare? Pentru că temelia vieții noastre duhovnicești este Învierea din morți a lui Hristos. Noi credem și mărturisim că Hristos a restaurat natura umană prin patimile, moartea și Învierea Sa. Dacă El a înviat, și noi vom învia.

Spune Sfântul Apostol Pavel „este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27), iar Eclessiastul zice: „iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” (Eclessiastul 12, 7).

Noi avem un Dumnezeu personal, viu, iubitor. Într-un anumit sens, reîncarnarea se „potrivește” unei spiritualități panteiste, care vorbește de un dumnezeu impersonal, prezent în toate și identificat cu natura însăși, un dumnezeu în necomunicare cu creatura sa.

Dacă am trece prin mai multe trupuri, cu care vom învia? De ce ar trebui să ispășim în altă viață, dacă avem la-ndemână tămăduire prin tainele Bisericii și iertarea o putem primi în chip real, după cum Însuși Hristos ne-a încredințat? Cum am putea să ne reîncarnăm în câine, pisică, fluture sau în diverse plante, după unele idei vehiculate în Orient, dacă noi socotim că omul e cununa creației lui Dumnezeu, singura care are conștiință religioasa? De ce ar mai trebui să pomenim părinții ori bunicii trecuți la Domnul dacă ei se reîncarnează pe undeva prin alte locuri?

Întrebările sunt retorice, însă cu ele vreau să întăresc ideea că cele două concepte de reîncarnare sunt diferite, diametral opuse chiar. Nu putem crede în ambele simultan. E ca și cum ne-am închina icoanelor și, în același timp, am spune că închinarea la icoane este nepotrivită.

Pentru noi, creștinii, a crede în reîncarnare ar însemna să nesocotim întru totul cuvintele lui Hristos și însuși rostul venirii Lui în lume. Dacă omul ar fi putut să ajungă la desăvârșire prin reîncarnări succesive, înseamnă că nu era necesar ca Fiul lui Dumnezeu să vină în lume.

Noi credem că omului îi este dat o singură dată să moară, apoi vine judecata, întâi cea particulară, la 40 de zile de la moarte, când sufletul se va duce în locul cuvenit rânduit de Dumnezeu, în rai sau iad. Până la judecata universală a întregii lumi, a întregii creații, cei plecați dincolo își pot schimba prin rugăciunile Bisericii „destinul” în veșnicie. Ceea ce de obicei este numit sfârșitul lumii este, în fapt, o restaurare a lumii noastre, când va fi cer nou și pământ nou și învierea de obște a morților, a unora spre veselie și a altora spre osândă. Abia apoi, în această creație transfigurată, omul va cunoaște mântuirea și veșnicia alături de Treimea cea de o ființă și nedespărțită!

Hristos a înviat din morţi!
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din mormânturi
Viață dăruindu-le.

fragmente din lucrarea „Postul. Spovedania. Împărtășania. Pași spre Înviere” –  Laurențiu Dumitru, Editura Meteor Press, 2015. / Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/EFG9cS /

Posted on 18 aprilie 2020, in Cărți and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: