Arhive blog

Paștele la Mănăstirea Vatopedi (16 aprilie 2017)

Paștele la Mănăstirea Vatopedi (16 aprilie 2017) – muzică și imagini
Studioul Mir Priklyucheniy / Republica Moldova

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Anunțuri

Paștele la Mănăstirea Vatopedi (documentar grecesc / subtitrare în română)

Paștele la Mănăstirea Vatopedi (documentar grecesc / subtitrare în română)

„Cu moartea pre moarte călcând”, Cuvânt la Învierea Domnului al Arhimandritului Hristofor, Noul Egumen al Mănăstirii Grigoriu, Sfântul Munte

pascha-4
Învierea Lui Hristos este unul dintre cele mai cutremurătoare evenimente din istoria umanității, fiindcă și moartea este văzută ca cea mai mare tragedie a existenței omenești. Însă, când vorbim despre moarte, trebuie să știm că moartea nu este doar biologică. Putem vorbi, de asemenea, despre moartea existențială, socială, națională, dar, mai ales, moartea duhovnicească. În istoria noastră personală există momente pe care, fără Hristos, le trăim ca moarte existențială.

Prin Învierea Sa, Hristos a învins moartea (Romani 6, 9). Hristos nu a biruit doar Moartea, ci a biruit moartea fiecăruia dintre noi, ori de câte ori viața Sa devine propria noastră viață, prin Înviere (II Cor. 4, 10-11). Pentru toate aceste situații în care, fiecare dintre noi moare puțin câte puțin, Hristos răspunde într-un mod unic și irepetabil, ,,înviind din mormânt” și ,,cu moartea pre moarte călcând”.

În lumina Învierii Lui Hristos nu există urmă de deznădejde, impas, prăbușire morală. Prin Înviere, toate se însuflețesc, totul devine ,,făptură nouă”. Chiar și moartea însăși, din proces de stricăciune și degradare a celor lumești, create, devine trecere către viață. După cum spunea fericitul gheronda Gheorghe (Kapsánis), ,,ce ar fi fost lumea fără Hristos Cel Înviat, și fără Învierea pe care o așteptăm să ne-o dăruiască? Un cimitir nesfârșit…Iar noi ce-am fi fost? Niște bieți muribunzi care ne așteptăm moartea pentru a dispărea o dată pentru totdeauna. Viața nu ar mai fi avut nici un rost, nici un scop. Foarte bine a spun Sfântul Iustin Popovici că nu ar fi crezut în Hristos dacă El nu ar fi biruit moartea”.

Relatările Sfinților Evangheliști, precum și imnografia Bisericii ne învață că Hristos a mers de bunăvoie către Patimă, însă ucenicii săi nu au înțeles acest lucru. Iar ca martori ai Patimilor Mântuitorului, nu au mai putut gândi limpede și nu mai trăgeau nici o nădejde despre ceea ce urma să se întâmple. Tristețea, suferința și frica îi cuprinsese pe toți, în mod justificat. Doar după Înviere, ucenicii au prins iarăși curaj: ,,Deci, s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul” (Ioan 20, 20).

Nu doar orele Patimilor Mântuitorului au fost clipe grele. Și clipele morții noastre de zi cu zi, ispitele, nereușitele sunt momente grele. Simțim că în acele momente nu mai suntem noi înșine, nu mai avem nici un gând optimist. Atunci, în acele momente, gândurile noastre, sentimentele sunt învăluite de tristețe și pesimism. Ele nu sunt pe placul Lui Dumnezeu și nu ne ajută să trăim bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, bucuria relației cu semenii, bucuria de a fi noi înșine.

În aceste momente grele, trebuie să ne gândim la cei care au trăit ceea ce trăim noi. Avem exemple de viață pe Sfinții noștri, care, ca fii ai Învierii, au gustat din roadele Ei și au devenit, astfel, martori de netăgăduit ai ei. Din viața sfinților noștri învățăm că mergerea , de bunăvoie, alături de Hristos către Patimă, este chezășia pentru Învierea alături de el. Dacă, din dragoste pentru Hristos, de bunăvoie, vom suporta moartea noastră zilnică, aceasta va fi prilejul, dar și calea care duce la învierea, în Hristos, a fiecăruia dintre noi: ,,Dacă rămânem întru El, vom și împărăți împreună cu el; de-L vom tăgădui, și El ne va tăgădui pe noi. Dacă nu-I suntem credincioși, El rămâne credincios, căci nu poate să se tăgăduiască pe Sine însuși”. (II Timotei 2, 12-13). Atunci, bucuria și pacea Învierii, vor fi daruri inalienabile ale Lui Hristos, care ne vor însoți în această viață vremelnică a noastră, dar și în veșnicie. Acest lucru este dezvoltat foarte bine de Sfântul Grigorie Palama în epistola sa către monahia Xenia.

Au trecut, deja, câțiva ani, de când țara noastră, Grecia, a început să urce pe Golgota reprezentată de criza de care se vorbește în zilele noastre. Cei mai mulți frați ai noștri suferă de pe urma acestei crize care are mai multe aspecte. Mulți și-au pierdut zâmbetul, bucuria, pacea, optimismul, visele, așteptările. Viața este dominată de o atmosferă cenușie, tristețe, deznădejde, frustrare și furie. Însă, omul nu poate trăi astfel și caută soluții. Iar cei care caută cel mai mult soluții sunt tinerii.

Să ne ridicăm, și anul acesta, privirea, către Hristos Cel Înviat. Vom vedea, atunci, că El este rezolvarea tuturor problemelor noastre. Domnul Cel Înviat aduce în inimile noastre adevărata pace, și adevărata bucurie pe chipurile noastre. În acest sens, Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul spunea: ,,Hristos este izvorul vieții, al bucuriei, al luminii și al adevărului. Hristos este totul”.

staretul-hristofor-grigoriatulÎntr-adevăr, Hristos este totul. ,,Totul” este Hristos al Bisericii Ortodoxe, Hristos al Tradiției noastre Ortodoxe, Hristos al Sfinților noștri Părinți, al mărturisitorilor și al cuvioșilor, Hristos, care, acum este alungat din sărmana noastră țară. Da, Hristos este alungat odată cu introducerea în programa școlară a materiei denumită ,,religie” dar care promovează sincretismul religios. Da, Hristos este alungat odată cu legiferarea Duminicii ca zi de lucru, odată cu votarea unor legi ce contravin învățăturilor evanghelice, odată cu crearea secției de Studii Islamice în cadrul Facultății de Teologie din Tesalonic, lucruri care întristează foarte mult poporul nostru binecredincios.

Însă, poporul nu l-a părăsit pe Hristos și se opune din răsputeri celor care vor să îi schimbe identitatea și credința ortodoxă. Poporul rămâne credincios, fidel moștenirii primite de la sfinții și învățătorii neamului nostru. Crede, nădăjduiește și așteaptă, pentru că ultimul cuvânt nu îl are moartea, ci viața.

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Arhimandritul Hristofor
Noul Egumen al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte
Foto (jos): Mănăstirea Grigoriu / Credit foto Pr. Constantin Prodan

Sursa: pemptousia.ro

athos3_grigoriu-7

Slujba Învierii Domnului la Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu, Muntele Athos (2015, 2016)

Slujba Învierii Domnului la Schitul Sf. M. Mc. Dimitrie – Lacu, Muntele Athos (2015)

Slujba Învierii Domnului la Schitul Sf. M. Mc. Dimitrie – Lacu, Muntele Athos (2016)

Notă: Înregistrarea video din 2015 este editată, alternând fragmente audio din timpul Slujbei Învierii cu cântări înregistrate la Schitul Lacu.

Hristos a înviat! Vă doresc din inimă un Paște luminat!

Invierea5

Hristos a înviat! Şi împreună cu El şi noi. Să ne bucurăm, să mulţumim, să ne rugăm şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm. Să zicem “fraţilor” şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere. Cer iertare tuturor celor ce le-am greşit vreodată şi iert, la rându-mi, pe cei ce mi-au greşit.

Lumina Învierii să ne călăuzească paşii pe Calea ce duce la bucuria cea veşnică.
Vă doresc din inimă un Paşte luminat!

Laurențiu Dumitru
Editor Blog Sfântul Munte Athos

Cap. XXXII: Despre un sfârşit cuvios [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Sfântul părintele nostru Pavel din Xeropotamu era un făcător de minuni. El l-a vindecat pe bătrânul împărat Romaos al Constantinopolului de o boală de moarte. Ca recunoştinţă, împăratul i-a dat o bucată din Sfânta Cruce şi bani pentru cheltuielile construirii Mănăstirii Xeropotamu.
Spre sfârşitul vieţii lor, sfinţii străluceau ca soarele, şi cei ce erau prezenţi la plecarea lor din această lume nu puteau îndura acea strălucire şi cădeau la pământ. O asemenea stea strălucitoare de virtute, blând cu cei din jur şi aspru cu sine însuşi, a fost dreptul Pavel, care a fost întemeietorul a două mănăstiri.

chrismon

În Mănăstirea Vatoped a trăit un cuvios călugăr, prosmonarul* mănăstirii, care a auzit un glas venind de la icoana Maicii Domnului spunându-i că mai are de trăit numai un an. Ea l-a sfătuit să se pregătească pentru plecarea din această viaţă trecătoare. Mai târziu, a auzit din nou vocea ei, spunându-i: «A sosit timpul ca să pleci la Domnul».
* Prosmonar (προσμονάριος) este acela care îi primeşte pe străinii şi pelerinii unei mănăstiri.

chrismon

Învăţăturile părintelui Damaschin de la Sfânta Ana despre isihie au fost multe, dar, din nefericire, nici una dintre acestea nu ne-a fost transmisă în scris, deoarece nimeni nu s-a gândit să le noteze în acea vreme. Viaţa lui s-a sfârşit astfel:
Era pe 6 martie, în timpul Postului Mare, când, după vechile rânduieli, nimeni nu ieşea afară din chilia lui. Părintele Damaschin, fiind înştiinţat că viaţa lui va lua sfârşit în aceea zi, i-a spus bătrânului Onufrie, care-l vizita atunci, să-i ceară ucenicului părintelui Mina să vină la el. Când a cerut aceasta, el plângea, aşa că părintele Onufrie l-a întrebat:
– Ce s-a întâmplat, părinte Damaschin? De ce plângi?
– Părinte Onufrie, ia această carte a Sfântului Efrem şi păstreaz-o, căci eu mor nepocăit.
Uimit, părintele Onufrie i-a spus:
– Părinte Damaschin, ai fost isihast atâţia ani şi atâţia oameni s-au mântuit şi au ajuns la sfinţenie cu învăţăturile tale. Cum poţi să spui că nu te-ai pocăit?
Iar el i-a răspuns cu lacrimi şiroind pe faţa lui:
– Da, părinte Onufrie, nu m-am pocăit pentru că ar fi trebuit să rămân ucenicul părintelui Mina şi să stau necunoscut în chilia mea, fără să văd pe nimeni, pentru că laudele împiedică mântuirea unui monah adevărat.
Părintele Onufrie a plecat la părintele Mina şi l-a înştiinţat despre tot ce s-a întâmplat. Apoi, imediat, amândoi s-au întors la chilie unde l-au găsit pe părintele Damaschin deja adormit în Domnul, murind ca un sfânt. Ei l-au îngropat şi s-au întors imediat la chilia lor. Când au intrat, părintele Mina a spus:
– Tremur. Am febră.
Pe 9 martie, de sărbătoarea celor 40 de Sfinţi Mucenici, părintele Mina a plecat din această lume trecătoare, având moartea unui drept.

chrismon

Monahul Eftimie, autorul vieţii Sfântului Nicodim Aghioritul, scrie despre sfârşitul sfântului următoarele:
«În ultimele zile i-au făcut toate lucrurile necesare înainte de moarte: Spovedanie completă, Sfântul Maslu, Împărtăşire zilnică cu Sfintele Taine. A treisprezecea zi, el s-a simţit mai rău şi nu a fost în stare să spună cu mintea rugăciunea lui Iisus, aşa cum era obişnuit să facă. El a fost nevoit să spună rugăciunea tare şi le-a spus fraţilor:
– Iertaţi-mă, părinţilor, mintea mea e obosită şi nu pot să mă concentrez la rugăciunea minţii; de aceea o spun tare. Viaţa mea se sfârşeşte, dar Dumnezeul Cel Sfânt vă va răsplăti pentru truda dragostei voastre ce o aveţi pentru mine, un păcătos. Vă rog să-mi aduceţi moaştele Sfântului Macarie din Corint şi a sfântului părinte Partenie.
Luându-le în braţe, sărutând Sfintele Moaşte şi vărsând lacrimi, a spus:
– Părinţi sfinţi, de ce m-aţi părăsit? Voi aţi plecat în pace, agonisind multe virtuţi în viaţa pământească, iar acum vă bucuraţi de slava lui Dumnezeu, în timp ce eu sufăr din cauza fărădelegilor mele. Vă rog, părinţilor, rugaţi-vă Domnului ca să aibă milă de mine şi să mă învrednicească să fiu acolo, cu voi.
Astfel plângând, a petrecut o zi întreagă, iar spre seară sănătatea lui s-a înrăutăţit. Fraţii au stat treji toată noaptea, aşteptând plecarea sa. Apropiindu-se de el deseori, îl întrebau:
– Cum te mai simţi, părinte? şi vorbeau cu el câte puţin timp.
În al şaselea ceas al nopţii, după ce l-au întrebat din nou, el a răspuns:
– Mor, mor, mor. Vă rog, împărtăşiţi-mă.
Fiind pregătit, el a primit Sfintele Taine. După puţin timp ei l-au găsit cu mâinile încrucişate, cu picioarele întinse, şi l-au întrebat:
– Învăţătorule, cum te simţi? Te odihneşti?
Iar el a răspuns:
– L-am primit pe Hristos în mine. Cum să nu am pace?
După ce au vorbit unul cu celălalt, puţin timp, el a tăcut».

chrismon

Cu puțin timp înainte de a adormi în Domnul, marele pustnic şi dascăl al rugăciunii minţii şi îndrumător a multor suflete, Calinic, isihastul din Katunakia, a avut o vedenie cu bărbaţi sfinţi aghioriţi care-l aşteptau, ţinând în mâini lumânări. Faţa lui strălucea de bucurie, când l-a chemat pe ucenicul său şi i-a spus:
– Te rog, du-te şi pregăteşte biserica, pentru că părinţii aghioriţi au venit să mă ia. I-am rugat toată viaţa să-mi dăruiască acest dar.
Aceste lucruri despre sfârşitul fericit al acestui bărbat binecuvântat, mi-au fost spuse de ucenicul său, părintele Hristodul, un om simplu în cuvinte şi fapte şi neprihănit ca un miel a lui Dumnezeu, care acum e plecat din această viaţă.

chrismon

Un monah a adormit în Domnul în timp ce Îl chema pe Sfântul Duh. În ultimele clipe ale vieţii sale a strigat: «Duhule Sfinte! Duhule Sfinte! Duhule Sfinte!», de trei ori, şi a plecat din lumea aceasta.

chrismon

O viaţă şi o moarte sfântă a avut pustnicul Filaret, prieten al virtuţii şi al pustiei. Chiar înainte de plecarea sa din viaţă, el a chemat doi fraţi de la Daniilei, Daniil şi Acachie. Întâi le-a vorbit despre rugăciunea minţii şi viaţa îngerească a călugărilor, apoi s-a ridicat şi le-a cerut să-i cânte imnul Muntelui Athos: «Axion Esti». El a stat şi a ascultat atent, plângând continuu, apoi i-a îmbrăţişat şi sărutat cu dragostea lui Hristos şi le-a spus:
– Fraţii mei, îngeraşii Maicii Domnului, de acum înainte nu vă voi mai vedea cu ochii omeneşti, pentru că am fost chemat la Domnul, prin mijlocirea Maicii Domnului şi a părinţilor aghioriţi din locaşurile cereşti.
În ziua următoare, când au mers să-l vadă şi să primească binecuvântarea lui, ei l-au găsit întins pe patul său de lemn, cu mâinile încrucişate şi ochii închişi, ca şi cum ar fi dormit.

chrismon

Părintele Iacov din Kafsokalivia a mers la bătrâneţe la Lavra, ca să fie îngrijit. Când a simţit că sfârşitul îi este aproape, el a hotărât să meargă în taină în pustia unde a trăit mulţi ani, ca să moară. Într-o după amiază, când părinţii cântau Vecernia, el a plecat fără să anunţe, cu o lampă de ulei aprinsă. În timp ce mergea spre pustie, se ruga necontenit Sfinţilor Trei Ierarhi: «Sfinţilor Trei Ierarhi, ajutaţi-mă să merg şi să mor acolo». El a mers încet toată noaptea. Când a ajuns la chilia sa, a stins lampa. Vecinii săi l-au văzut şi au alergat să-l întâlnească. El a trecut pragul chiliei sale repetând într-una: «Sfinţilor Trei Ierarhi, ajutaţi-mă să mor aici». Şi apoi, şi-a dat duhul său în pace.

chrismon

Când evlaviosul ascet Petru, care a trăit aproape întreaga sa viaţă în aer liber, şi-a simţit sfârşitul aproape, a mers să-şi ia rămas bun de la părinţii din pustie. «Nu ne vom mai vedea», i-a spus părintelui Gherasim Imnograful.
În ajunul sărbătorii Sfântului Petru Athonitul, s-a întors în peştera unde este o biserică închinată Sfântului. Acolo erau alţi pustnici prezenţi la sărbătoare. El a primit Sfintele Taine, iar părinţii l-au salutat cu tradiţionalul salut pustnicesc: «Un Rai bun, părinte Petru». La acestea, el a răspuns «Amin» şi a adormit în pace.
Cu câteva zile înainte de aceasta, el a mers la Karyes şi a vândut lucruri meşteşugite de el, ca să asigure bani pentru cheltuielile de înmormântare şi cele 40 de Liturghii.

chrismon

Sfânt şi plin de bucurie, ca la Înviere, a fost sfârşitul părintelui Damian Simonopetritul. El a văzut dinainte sfârşitul său, a intrat în biserică şi a cântat «Hristos a Înviat». A murit în 1927, după patru zile de febră.
Fiind mândria vieţii chinoviale, a purtat aceeaşi rasă timp de 50 de ani. În loc să aibă o chilie, el folosea un paravan din lemn, pe care l-a făcut să stea ascuns în colţul unui coridor, unde se ruga şi dormea.

chrismon

Monahul Hariton Kafsokalivitul era fiul duhovnicesc al isihastului Hariton. El a urmat calea binecuvântată a părintelui său şi a fost devotat luptei şi căii ascetice încă din tinereţe. Viaţa lui a fost o permanentă priveghere şi rugăciune, iar moartea lui a fost ca a unui sfânt. El a fost ţintuit la pat şi chiar înainte de sfârşitul său a avut o vedenie.
– Părinte Atanasie, i-a spus fratelui călugăr, priveşte copiii aceia mulţi îmbrăcaţi în alb. O, ce frumos! Ei ţin flori în mâini. Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai lăsat să-i văd pe îngerii Tăi.

chrismon

Odată, de Sărbătoarea Paştelui, s-a întâmplat un eveniment minunat în biserica Schitului Sfânta Ana. În momentul slujbei de Paşti, când se cânta «Astăzi este ziua Învierii», un călugăr din ascultare de la Chilia «Doctorilor fără de arginţi» stătea în mijlocul bisericii şi făcea plecăciune până la pământ, ca atunci când primim Sfintele Taine. Nimeni nu l-a întrebat de ce le-a făcut. După masă, acel călugăr a plecat la chilia sa. Înainte de a bate clopotul pentru Vecernie a venit vestea că el a plecat din viaţa aceasta.
Părinţii aghioriţi cred că cei care pleacă la Domnul în ziua Învierii nu mai trec prin vămile duhurilor rele.
Ei l-au binecuvântat pe acel călugăr care a prevăzut plecarea sa prin acele plecăciuni, care au descoperit marea sa dorinţă de a pleca la Dumnezeu în slăvita zi de Paşti, cerând iertare de la fraţii săi.

chrismon

În altă zi de Paşti, un alt frate a plecat la Domnul, în timp ce părinţii cântau «Astăzi este ziua Învierii». Acel frate, de multe ori binecuvântat, stătea drept în picioare în strana sa, ţinând în mâini o lumânare aprinsă de Paşte, iar sufletul lui vesel, plin de bucuria Învierii, s-a ridicat la cer. Când părinţii s-au apropiat de el, l-au aflat mort. Ei l-au înmormântat în cimitirul schitului. Trupul său a rămas moale. Nu la toţi călugării, după moarte, trupurile devin rigide. Unele rămân flexibile.
Minunate suflete, mijlociţi pentru noi păcătoşii!

chrismon

Episcopul Ierotei de Melitoupolis a fost de faţă la sfânta plecare la Domnul a binecuvântatului părinte Artemie Grigoritul. Chiar înainte de a adormi în Domnul, el stătea liniştit pe pat, ţinând în mâini şiragul de metanii.
– Episcope, eu plec, plec. Binecuvintează ca să găsesc milă înaintea lui Dumnezeu, a cerut el.
– Te vei face bine şi ne vom întâlni din nou, a spus episcopul.
– Sper să ne întâlnim din nou, oricare ar fi voia lui Dumnezeu, dar astăzi stai, din dragoste pentru mine, şi du-te mâine. Vreau să am de la tine ultima binecuvântare.
Două ore mai târziu, după ce a primit Sfintele Taine, el şi-a dat duhul spunând: «Slavă Ţie, Doamne! Slavă Ţie!».

chrismon

Ieromonahul Metodie trăia într-o chilie părăsită a Sfântului Nil. El era milostiv cu toţi. Nimeni nu pleca cu mâna goală, când îl vizita. S-ar fi dat milostenie pe sine însuşi, dacă ar fi putut. El a plecat la Domnul ca o păsărică nepământească. În timp ce călugării cu care locuia îi citeau rugăciunile de seară ale îngerului păzitor, evlaviosul părinte a cerut:
– Părinte Nil, citeşte din nou «Sfinte Îngere păzitorul vieţii mele…».
Când s-a aşezat, şi-a dat sufletul, cu trei răsuflări liniştite. Iată sfârşitul unui om drept.

chrismon

Un monah l-a întrebat pe altul, care avea peste 100 de ani:
– Acum, când trebuie să pleci din viaţa asta trecătoare, ce simţi?
– Simt aşa o bucurie şi o linişte, ca şi cum aş merge la o nuntă, a răspuns el.

chrismon

Un călugăr bun şi evlavios de la Mănăstirea Sfântul Pavel a adormit în Domnul în afara mănăstirii, în timp ce stătea pe o piatră şi binecuvânta cu mâna dreaptă.

chrismon

Un ascet în vârstă numit Hrisostom, care încă trăieşte şi a petrecut patruzeci de ani de viaţă ascetică în singuratica Katunakia, mi-a spus:
– Era un călugăr numit B. ce avea acelaşi duhovnic ca şi mine. El era un atlet mai ales în întrecerea pentru ascultare. În timp ce sufletul lui pleca la Domnul, faţa lui strălucea. Mai târziu, am fost înştiinţat că exact în timpul plecării lui din trup, o femeie posedată dintr-o mănăstire din afara Atenei a spus: «Văd acum un monah în ascultare din Katunakia, care este judecat de duhurile rele, iar acum el este încoronat cu o panglică roşie şi poartă cuvintele «Un înger al secolului VIII».

chrismon

Pe 13 noiembrie 1985 am vizitat Chilia Sfântului Hrisostom, ce aparţine de Mănăstirea Kutlumuş, unde iubitul meu părinte Moise este nevoitor. Am fost acolo ca să petrec sărbătoarea. S-a întâmplat ca în acea Sfântă Sărbătoare a Sfântului cu gură şi cuvinte de aur, să fie oficiată o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire părinte Ioan, care atunci când a îmbătrânit a fost îngrijit de părinţii acestei mănăstiri. Acest binecuvântat părinte, care a murit la 95 de ani, a prezis cu mai multe zile înainte trecerea sa:
– Vreau să mor de sărbătoarea Sfântului Ioan Hrisostom, aceeaşi zi în care a adormit în Domnul şi stareţul meu.
Şi aşa s-a întâmplat.

chrismon 

Hagi Gheorghe s-a apropiat de sfârşitul său fiind în Constantinopol. În acelaşi timp se apropia şi sfârşitul fratelui său duhovnicesc, părintele Neofit de la Kafsokalivia. Părintele Neofit era foarte bătrân, evlavios şi binecuvântat. Într-o zi a căzut în extaz. Când şi-a revenit în simţiri, el a spus:
– Chiar acum am fost în Constantinopol cu Hagi Gheorghe.
– Ce ne-ai adus de acolo? l-au întrebat pe el.
– Iată, v-am adus colivă.
– Şi ce ţi-a spus Hagi Gheorghe?
– El mi-a spus: «Voi veni după tine peste trei zile».
Şi, într-adevăr, la trei zile după moartea lui Hagi Gheorghe, de la 17 decembrie 1886, pe 20 decembrie, părintele Neofit şi-a dat sufletul în pace, fără să fie bolnav.

chrismon

Părintele Teofil de la Lavra a avut grijă să se pregătească pentru slujbele de înmormântare. În acest scop, înainte de moarte, el a împărţit toate lucrurile sale fraţilor şi părinţilor.

chrismon

– Hristoase al meu, mila Ta e mare!
Acestea au fost ultimele cuvinte ale părintelui Avacum, cel care umbla desculţ, când a murit în pace.

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

Cap. XXIV: Despre minunatele intervenţii ale Sfintei Pronii şi ale dreptei celei atotputernice a Celui Preaînalt [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Pentru Sfântul Dionisie al Olimpului, Dumnezeu era bucuria lui deplină, plăcerea duhovnicească şi ocrotirea în timpul nevoinţelor ascetice din Grădina Maicii Domnului. Nepurtând grijă de hrana trupească, el se hrănea numai cu castane sălbatice. Dar mult Milostivul şi Purtătorul de grijă Dumnezeu, ca să-Şi arate nesfârşita grijă şi apărare pentru cei ce-I sunt prieteni şi slujitori, într-o sâmbătă dinaintea Postului Mare a îngăduit să se întâmple următoarele:
Un monah din Mănăstirea Zografu a venit la el şi i-a spus:
– Sfinte părinte, iată vine Postul Mare. Ia această hrană, ca să-ţi mângâi un pic trupul slab şi dă mulţumire lui Dumnezeu, Care dă din belşug şi mulţumeşte lumea întreagă cu dragostea Lui.
După ce a spus acestea, a dispărut, cu toate că sfântul l-a rugat să stea şi să împartă hrana cu el. Sfântul era uimit că peştele adus de monahul necunoscut era încă în viaţă şi brânza era atât de proaspătă încât curgea zer din ea, şi L-a lăudat pe Dumnezeu, Purtătorul de grijă.
Persoana care a construit Mănăstirea Dochiariu a fost Sfântul Eftimie, prieten al Sfântului Părinte Athanasie al Athosului. El a construit o biserică în cinstea Sfântului Nicolae şi a vărsat multe sudori, luptându-se în arena ascetică.
Al doilea ctitor al mănăstirii a fost Sfântul Neofit, nepotul Sfântului Eftimie. El a fost fiul unui duce de la curtea împăratului Nichifor Fokas, fiind el însuşi prim secretar al împăratului Ioannis Tsimiskis. Renunţarea la cinstea şi slava lumească erau admirabile.
Sfântul plin de har, Teofan Dochiaritul, s-a dovedit a fi de asemenea un făcător de minuni. El schimba apa mării din sărată în bună de băut şi marea agitată în una calmă. A construit o mănăstire lângă Veria, închinată îngerilor. A făcut multe minuni şi după adormirea sa.

chrismon

Slăvita, binecuvântata Maică şi Apărătoarea tuturor, Născătoarea de Dumnezeu, a dovedit mereu apărarea şi grija maternă pentru iubiţii ei fii, călugării atoniţi. Sunt nenumărate dovezi care arată aceasta.
Odată, în timpul atacurilor piraţilor împotriva mănăstirilor, evlaviosul egumen de la Vatopedi i-a auzit vocea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din icoană. Ea i-a spus să nu deschidă poarta, ci să sune alarma şi să spună călugărilor ca să se urce pe zidurile fortăreţei şi să respingă duşmanul.

chrismon

În aceeaşi mănăstire a trăit binecuvântatul ierodiacon vimatar*, care a ascuns icoana Maicii Domnului numită «Vimatarissa» în fântâna mănăstirii. A fost găsită la mulţi ani după prinderea monahului de către barbari, stând dreaptă pe apă, cu o lumânare aprinsă lângă ea.
* Vimatar (Вηματρης) sau paracliser este călugărul însărcinat cu îngrijirea Sfântului Altar.

chrismon

Ghenadie, chelarul* de la Vatoped, a trăit o viaţă sfântă, după voia lui Dumnezeu, şi a fost binecuvântat să fie martor la o minune făcută de Maica Domnului. El a văzut un vas, care mai înainte a fost gol, cum s-a umplut cu aşa mult ulei, încât curgea pe dedesubtul uşii de la magazie.
* Cel ce se ocupă de alimente şi de păstrarea lor.

chrismon

S-a spus că în Schitul Iviron era un călugăr care era orb din naştere şi al cărui nume era Antim. Auzind despre minunile Maicii Domnului Portăriţa, care fuseseră făcute prin toată lumea, se ruga ei ca să-l vindece de orbire şi se închina icoanei Portăriţa aşa de mult, încât i-a cerut unui iconograf să-i picteze una pentru dânsul. Ca urmare, iconograful a început să picteze icoana. Dar, de fiecare dată când încerca să facă schiţa pentru ea, mâna lui înţepenea.
Câteva zile mai târziu, părintele Antim, crezând că icoana trebuie să fie terminată, a plecat ca să o ia de la iconograf, care i-a spus că de fiecare dată când a început să deseneze, mâinile lui au amorţit şi nu a putut să lucreze. Când părintele Antim a auzit acestea, a îngenunchiat şi, rugându-se cu lacrimi în ochi, i-a cerut Născătoarei de Dumnezeu ca să-i îngăduiască pictorului să facă sfânta ei icoană, Portăriţa, Apărătoarea Sfântului Munte. Preasfânta nu a trecut cu vederea dorinţa lui. Icoana a fost făcută pe o scândură de lemn, fără munca pictorului, şi apoi ea i-a deschis ochii părintelui Antim, ca să poată vedea preacurata ei faţă şi pe cea a Domnului nostru Iisus Hristos. Această întâmplare a devenit cunoscută în toată lumea. Părintele Antim a văzut-o cu ochii săi, bucurându-se foarte mult de vederea ei; apoi ochii săi au fost din nou întunecaţi, şi el a devenit ca mai înainte.

chrismon

În pustiul Kerasia au trăit doi asceţi în vârstă, Ioan şi Teodosie. Ei aveau încredinţată ascultarea de a sculpta linguri din lemn. Şi au făcut aşa de multe, încât au umplut doi saci, până când, prin purtarea de grijă a Maicii Domnului, un negustor din România a venit şi le-a cumpărat pe toate.

chrismon

De sărbătoarea Sfântului Gheorghe, Chilia Sfântului Gheorghe din Karulia sărbătorea ziua patronului ei. Era prin 1930–1935. Aproximativ 20 sau 25 de asceţi greci şi ruşi erau adunaţi pentru priveghere, dar nu aveau peşte pentru sărbătoare.
Părintele Zosima, cel mai smerit şi harismatic monah, care-şi iubea semenii şi era cel mai milostiv dintre toţi asceţii athoniţi ruşi, a propus să pescuiască, de vreme ce chilia era situată pe marginea unei stânci deasupra abisului nesfârşit al mării.
– Dar cum să pescuim, fără undiţă sau momeală? au răspuns ceilalţi.
– Iată un cui, nişte aţă şi o bucată de pâine, a spus bătrânul.
Au făcut cruce, au aruncat neobişnuita undiţă şi, în mod miraculos, au prins un peşte mare cu care au făcut supă. Era un dar de la patronul chiliei.

chrismon

În timpul ocupaţiei germane, 1940–1941, se sfârşise grâul din depozitele Sfintei Mănăstiri Grigoriu. În timp ce părinţii adunau şi ultimele boabe de grâu rămase, pentru a le trimite la moară, se apropie de ei un bătrânel, ce semăna cu un preot de mir, şi-i salută:
– Ce faceţi acolo, fraţilor? îi întrebă. Ăsta vă e grâul? Altul nu mai aveţi în afară de ăsta?
Părinţii i-au răspuns că, într-adevăr, acesta era ultimul grâu şi că nu mai găseau nicăieri să mai cumpere, din pricina ocupaţiei. Să mai amintim faptul că această mănăstire avea nevoie pentru hrana monahilor şi a pelerinilor de aproape 10.000 de ocale de grâu în fiecare an dar, din pricina ocupaţiei, nu se găsea de cumpărat nici măcar o oca.
Preotul necunoscut a luat câteva boabe de grâu în mâna lui, le-a binecuvântat şi le-a aruncat deasupra celuilalt grâu. A binecuvântat cele patru puncte cardinale, mănăstirea, marea, şi apoi s-a pregătit de plecare.
– De unde eşti? l-au întrebat părinţii. Stai să iei nişte pâine şi nişte măsline!
– Eu vin de foarte departe, din Mira Lichiei, a spus el şi a plecat.
Unul dintre fraţi a plecat între timp să-i aducă ceva de mâncare vizitatorului, dar bătrânul, care era de fapt protectorul mănăstirii, dispăruse. Cele 150 de oca de grâu au ţinut până la sfârşitul anului, din luna decembrie, când Sfântul Nicolae le-a apărut, până în iulie, când a venit noua recoltă.

chrismon

Următoarea întâmplare minunată s-a petrecut cu 30 de ani în urmă, în Mănăstirea Sfântul Pavel. Ea confirmă prezenţa adevărată a Maicii Domnului în toate evenimentele şi nevoile vieţii noastre. În mănăstire trăia un bătrân smerit, cu inimă curată, monahul Toma. Ascultarea lui era de a ajuta la brutărie. Fiind binecuvântat cu smerenie şi bunătate, el era binecuvântat de asemenea cu vedenii minunate.
Într-o zi, când s-a întâmplat ca cei doi călugări ce se ocupau de brutărie să fie absenţi, întreaga responsabilitate a căzut asupra ajutorului lor, părintele Toma. El trebuia să pregătească şi să coacă destulă pâine ca să fie pentru două zile, o cantitate mare, pentru părinţi şi pelerini. Şi nu ştia ce să facă. Nu ştia de unde şi cum să înceapă.
Cu lacrimi în ochi s-a rugat Maicii Domnului să-l ajute. Apoi a luat drojdie şi a adăugat apă şi făină. În acel moment i-a apărut o doamnă încântătoare, îmbrăcată în negru. Ea a amestecat ingredientele, a făcut pâinile şi le-a copt. Părintele Toma, în tot timpul pregătirii, s-a simţit de parcă nici nu ar fi fost acolo.
La puţin timp după aceea, când le-a spus părinţilor ce se întâmplase, ei şi-au dat seama că acea femeie era Născătoarea de Dumnezeu. Pâinea s-a dovedit foarte dulce şi cu un gust foarte bun.
– Părinte Toma, trebuie să fi pus ceva în pâine ca s-o coci aşa de repede şi să aibă un gust aşa de bun! îi spuneau lui.
Aceeaşi grijă a arătat-o Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maica noastră, în diferite feluri, în timpul ocupaţiei germane.

chrismon

Nu la mult timp după ce Sfântul Athanasie din Athos a început să construiască Marea Lavră, el s-a confruntat cu o mare dificultate economică: nu avea bani să plătească salariile meşterilor, dar nici hrană. Aşa că a pornit spre Karyes, capitala Sfântului Munte, ca să afle ce trebuia să facă.
După ce merse vreo două ore, deodată a apărut o doamnă încântătoare care l-a întrebat:
– Avva Athanasie, unde mergi? De ce ai abandonat proiectul pe care l-ai început, proiect care-i plăcea lui Dumnezeu? Du-te şi termină-l!
Uimit, el a privit la ea cu respect şi a întrebat:
– Cine eşti, Doamna mea? Cum de mă cunoşti pe mine şi cum îmi porunceşti să mă întorc? Cu ce să continui construcţia mănăstirii de vreme ce nu am nici un mijloc?
Apoi ea i-a spus că este Maica Domnului. Ea i-a poruncit să se întoarcă şi i-a promis că va avea grijă de bani şi de alimente. Sfântul i-a cerut un semn ca să confirme toate acestea.
– Iată, loveşte cu cârja această piatră! i-a spus lui, şi imediat a ţâşnit din piatră apă proaspătă, care curge până astăzi.
Sfântul Atanasie s-a întors la mănăstire unde a găsit bani şi lăzile din magazie pline de alimente, după cum a promis Maica Domnului. Cu dorinţă reînnoită şi cu râvnă el a continuat şi în curând mănăstirea a fost terminată, iar el a dat mulţumire şi a slăvit de multe ori binecuvântatul ei nume.

chrismon

Sfânta icoană Portăriţa este cunoscută ca cea mai mare făcătoare de minuni de pe Muntele Athos.
Când vergeaua arzătoare a fost văzută de la cer până la mare, ea arăta locul unde a fost găsită icoana, iar descoperirea a fost făcută de un pustnic ivirit, sfântul Gavriil, care s-a coborât din munte şi a mers pe mare ca pe pământ uscat. El a ridicat marea icoană, iar monahii au aşezat-o cu mare cinste în altar. Dar Maica Domnului i-a spus egumenului:
– Am venit aici să vă apăr, nu să fiu apărată de voi.
Aşa că monahii au găsit-o de mai multe ori la poarta mănăstirii, după ce au pus-o înapoi în altar. De atunci, icoana a fost numită Portăriţa, însemnând «a porţii, de la poartă». E plină de grandoare în înfăţişare, o pictură demnă de Maica Domnului, ea care este impresionanta noastră apărătoare, ajutătoare şi salvatoare.
Pe preacinstita faţă a Portăriţei este un semn, ca urmare a faptului că a fost lovită de sabia unui pirat care, când a dat lovitura, a văzut sânge curgând din rană. Această minune l-a afectat atât de mult, încât s-a botezat, a fost tuns monah şi a rămas în mănăstire. Deşi nu a vrut să fie numit altfel decât «Barbarul», el a trăit o astfel de viaţă dumnezeiască, de pocăinţă şi asceză, încât s-a sfinţit. Este o icoană a lui în paraclisul Portăriţei. E îmbrăcat ca pirat şi are titlul Sfântul Barberos.

chrismon

Când sfântul Acachie Kafsokalivitul se nevoia într-o peşteră din insuportabilul deşert singuratic, biograful său, ieromonahul Iona din Kafsokalivia, martor ocular al vieţii lui, spunea că în fiecare dimineaţă o pasăre ce cânta frumos venea şi se aşeza pe un copac în afara peşterii, ciripind o melodie încântătoare. Când sfântul asculta pasărea, se umplea de o plăcere de nedescris, care-l elibera de plictiseala şi de tristeţea care-i atacă uneori pe isihaşti. Poate că pasărea aceea era un înger de la Dumnezeu trimis ca să-l mângâie în acel deşert necruţător.
Acest Acachie a fost binecuvântat cu darul facerii de pace. De fiecare dată când cineva era tulburat de gânduri, dacă privea spre sfânta lui faţă veselă se liniştea şi era eliberat de tulburare.

chrismon

Sfântului schit din Kafsokalivia i s-a dat numele de către Sfântul Maxim, dar numele a fost introdus pentru prima dată de Sfântul Acachie din Agrapha, care a trăit un timp într-o peşteră, în sec. XVII şi XVIII. Când Sfântul Acachie a văzut că asceţii trăiau în chilii goale, pe pământ, pe stânci aride fără apă, întâi s-a rugat, şi apoi, ca Moise, a lovit cu cârja de trei ori (în cinstea Sfintei Treimi) un loc deasupra Kiriakonului. Unde a căzut lovitura cârjei, a curs un izvor de apă limpede şi proaspătă, care a ajutat să se transforme pustiul izolat şi stâncos al schitului într-o adevărată grădină.

chrismon

Sfântul Grigorie, care s-a nevoit lângă Marea Lavră în timpul secolului XIII, a fost părintele duhovnicesc al Sfântului Grigorie Palama, marele dascăl al credinţei noastre ortodoxe.
Acest binecuvântat părinte al Sfântului Grigorie Palama a practicat aşa de mult virtutea sărăciei, a lipsei de grijă, a rugăciunii neîncetate, încât era binecuvântat să primească hrană de la un înger al lui Dumnezeu.

chrismon

Au trecut mulţi ani de la minunea uimitoare care s-a întâmplat de sărbătoarea Sfântului Nicolae în Sfânta Mănăstire Grigoriu. Binecunoscutul monah Hagi Gheorghe, Postitorul, era atunci începător, fratele Gavriil.
Părinţii erau trişti, deoarece, din cauza vremii rele, ei nu au fost în stare să pescuiască pentru cina festivă. Dar Gavriil nu a deznădăjduit. Încrederea şi nădejdea lui era Sfântul Nicolae. S-a cufundat în rugăciune adâncă şi cerere. Curând după aceea, în ajunul sărbătorii, valuri puternice au adus peşti mari şi frumoşi pe ţărmul mănăstirii. De îndată ce i-au văzut părinţii, au alergat ca să-i adune şi să-i pregătească pentru cină, slăvind şi cântând laude atât Celui ce dăruieşte hrană, cât şi ocrotitorului lor, Sfântul Nicolae.

chrismon

Citim în foarte frumoasa biografie a Sfântului Maxim Kafsokalivitul:
„Într-un an, în timpul iernii, Grigorie, Sanitarul de la Lavra, împreună cu unul dintre fraţi, au pus într-o desagă pâine, vin şi alte alimente şi s-au îndreptat spre coliba Sfântului Maxim. Ninsese puternic şi toate cărările erau acoperite. Urme de om nu puteau fi văzute nicăieri. Sfântul stătea în coliba sa care era făcută din beţe şi tufişuri uscate. El era izolat total şi nimeni nu ştia cât stătuse fără mâncare.
Când, cu mare greutate, au găsit coliba şi au intrat, spre uimirea lor au văzut ceva cu totul neaşteptat: o pâine încă caldă şi mirosind, ca şi cum ar fi fost scoasă din cuptor. S-au uitat cu curiozitate împrejur să vadă dacă era vreun foc. Nu era nimic. Pâinea venise din cer, o mângâiere cerească pentru kafsokalivitean, acea pasăre a cerului.
Cu mare respect s-au adunat în jurul pâinii misterioase, plini de mirare de această masă a unor asceţi din necruţătorul pustiu şi au căzut în genunchi înaintea sfântului, cerându-i să le dea o bucăţică mică drept binecuvântare.
– Vă voi da, a spus el, cu această condiţie: să nu spuneţi nimănui nimic din ceea ce aţi văzut, până mor eu“.

chrismon

Părintele Iosif avea peste o sută de ani. 20 de ani a trăit în Chilia Sfântului Ioanichie cel Mare ce aparţinea de Sfântul Schit Kutlumuş de la Sfântul Pantelimon. Această chilie semăna cu cuibul unei păsări. Într-un an, un vânt puternic a luat acoperişul. Părintele a fost atât de necăjit, încât s-a îmbolnăvit de o boală a sistemului nervos. A cerut să fie aşezat în biserica principală a schitului, căreia îi era protector Sfântul Pantelimon, doctorul care face minuni. Bătrânul a rămas acolo trei zile, postind post negru şi a fost vindecat.
Când a fost să primească Sfintele Taine, a rămas în priveghere şi pe lângă toate rugăciunile pentru Împărtăşanie, a citit, de asemenea, până dimineaţa, toată Psaltirea.

chrismon

În cursul secolului trecut ceva remarcabil şi minunat s-a petrecut în chilia Sfântului Nicolae din Karyes, după cum spun monahii foarte bătrâni. Un călugăr adormise în Domnul, şi în timp ce îl duceau să-l îngroape s-a ridicat în sicriu, i-a şoptit ceva în taină părintelui său, s-a întins din nou, mort, şi a fost îngropat. N-au aflat niciodată ce spusese. Probabil, părintele său a hotărât că este neînţelept să facă public lucrul acela.

chrismon

Cunoscutul părinte duhovnicesc Ioan de la Chilia «Axion Estin» ne povestea odată despre un nou muncitor care venise la Schitul Sfântul Andrei ca să se mărturisească. Acel muncitor i-a spus că murise când încă era copil. Înainte de a fi îngropat, mama lui a mers la biserică şi s-a rugat în genunchi mult timp, vărsând multe lacrimi. Apoi s-a întors acasă, şi-a pus hainele cele bune, s-a aşezat lângă fiul ei, care era în sicriu, şi i-a spus: «Ridică-te, copilul meu, voi merge eu în locul tău». Copilul a înviat, iar mama lui a murit chiar în acel moment. Mai târziu, copilul a venit pe Munte, ca să fie muncitor în Karyes.

chrismon

Odată, vrednicul de pomenire monah Aglaid de la Konstamonitu s-a îmbolnăvit foarte tare şi a fost trimis de egumen la Katisma Sfântului Antonie, care avea o vie. Doctorul i-a sugerat monahului Aglaid să mănânce carne, de vreme ce avea diagnosticul de tuberculoză şi scuipa frecvent sânge.
Părintele bolnav a fost foarte trist, deoarece era incapabil să-şi slujească mănăstirea ca paraclisier. S-a rugat continuu, rugându-L pe Domnul să-i dăruiască sănătate. Într-o zi, când se ruga astfel, a văzut o căprioară mare care a venit în faţa lui, şi-a plecat capul şi apoi a căzut jos, zvârcolindu-se. Părintele Aglaid, fiindu-i frică să nu moară, a alergat repede ca să spună celorlalţi părinţi şi grădinarului, care nu era călugăr. Grădinarul, când a văzut sărmanul animal în acea stare, l-a ucis şi l-a curăţat. Părinţii au hotărât ca părintele Aglaid să gătească câte un pic de carne în fiecare zi. Ei au crezut că ea a fost trimisă ca dar, binecuvântare şi medicament pentru o persoană bolnavă, de Domnul şi Dumnezeul nostru, Care vindecă şi sufletele şi trupurile noastre.

chrismon

«Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă» (Matei 6, 33). Această poruncă a Domnului, care transmite încrederea deplină şi desăvârşită în providenţa divină, este sfatul tuturor asceţilor şi experienţa trăită.
Părintele Heruvim din pustia Sfântului Vasile era un ascet grijuliu, plin de credinţă şi nădejde. El auzea cam greu şi odată a fost izolat de zăpadă în sărăcăcioasa lui chilie mai mult de o săptămână, fără mâncare. Într-o zi, un străin cu un catâr încărcat a bătut la uşa lui. Era aproape noapte. A întrebat dacă avea timp ca să ajungă la peştera Sfântului Petru înainte de a se întuneca şi să se întoarcă la Mănăstirea Sfântul Pavel.
Pustnicul Heruvim i-a spus:
– Fratele meu, e aşa de multă zăpadă, încât nu vei putea să ajungi la chilia Sfântului Petru chiar dacă ai avea o zi întreagă la dispoziţie. Stai aici în această noapte şi poţi să pleci mâine dimineaţă devreme.
Străinul a răspuns:
– Părinte, am adus ceva mâncare pe care vreau să o vând şi să mă întorc deseară la munca mea. Dacă vrei, ia-o tu şi dă-mi o «binecuvântare»*
– De vreme ce eşti grăbit, lasă-o aici, în acest colţ, şi-ţi voi da banii ce mi-au fost daţi de un pelerin.
El a mers în camera lui, în timp ce străinul descărca alimentele, dar când s-a întors, străinul nu mai era acolo. Dispăruse. Părintele Heruvim s-a uitat pe afară şi a strigat, dar nu erau nici urmele omului, nici ale animalului în zăpadă. Atunci el şi-a dat seama că era vorba de lucrările văzute ale providenţei dumnezeieşti, nevăzute, care are grijă de toate. El a intrat în micul său paraclis şi I-a mulţumit Domnului. Cu recunoştinţă a aşezat alimentele în cămara sa. Ele i-au ajuns întreaga iarnă.
* 39 «Binecuvântarea» (Еυλογία) are aici sensul de dar, răsplată.

chrismon

Mie, nevrednicului, mi s-a dat, de asemenea, să aud minuni ca cele ce urmează, despre care fostul egumen al Mănăstirii Sfântul Pavel, arhimandritul Andrei, ne-a povestit.
Săracul pustnic Efrem trăia într-o smerită chilie între pustia Katunakia şi Sfântul Vasile. Chilia lui era o peşteră acoperită cu câteva bucăţi de tablă şi situată sub o stâncă uriaşă. A trăit acolo în greutăţi şi lipsuri nespuse. Într-o iarnă, când a nins mult, sărmanul părinte Efrem era complet înzăpezit. Rezerva lui de pâine uscată s-a epuizat şi era fără mâncare de câteva zile, fiind foarte flămând. Într-o zi, a văzut în faţa uşii peşterii un mirean, stând cu un sac imens în spate.
– Părinte, cu binecuvântarea ta vreau să merg la Kerasia, dar de vreme ce e aşa de multă zăpadă şi în curând se va întuneca, va fi o binecuvântare să-mi las sacul aici şi să-l iau mâine în timpul zilei.
Pustnicul Efrem, surprins, l-a întrebat pe străin:
– Cum ai ajuns aici, frate? După cum vezi nu este cărare. Dar vino înăuntru. Este foc unde să te încălzeşti. Lasă-ţi încărcătura aici şi vino s-o iei oricând doreşti.
Cu toate acestea, străinul s-a prefăcut că era în grabă pentru a se întoarce la Mănăstirea Sfântul Pavel şi a dispărut dinaintea ochilor pustnicului. Venindu-şi în fire, în chiar acel moment, părintele Efrem nu a văzut nimic altceva decât sacul. S-a uitat în dreapta şi în stânga peşterii, dar nu a văzut nici o urmă pe zăpadă. El a deschis sacul şi a găsit în el pâine uscată şi altă hrană, care i-a ajuns până ce vremea grea a iernii a luat sfârşit. Ochii i s-au umplut de lacrimi de bucurie şi recunoştinţă pentru această faptă adevărată a providenţei divine şi L-a slăvit pe Dumnezeu şi minunile Lui.
În fiecare an, pe 9 iulie, călugării din ascultarea părintelui Gherasim Imnograful şi a ucenicului său, ieromonahul Dionisie, sărbătoresc în mod minunat, cu o Priveghere, sărbătoarea sfinţilor părinţi Dionisie Oratorul şi Mitrofan. Ei fac aceasta în peştera lor, care a fost transformată într-o frumoasă biserică. În 1958, o slăvită sărbătoare a fost celebrată în cinstea acestor sfinţi, care s-a dovedit mai deosebită datorită înmulţirii minunate a peştilor, cu care au fost serviţi la trapeză.
În timp ce cantitatea de peşte a fost estimată a ajunge pentru 30–40 de oameni, la masă au venit peste 100. Bucătarul, părintele Damaschin, a devenit neliniştit şi a început să se roage: «Doamne, miluieşte-mă, şi ajută-mă pe mine în acest ceas». El a început să dea celor ce serveau la trapeză porţiile, dar cratiţa nu se golea. 40, 50, 80, 100 de porţii. Toţi au mâncat la prânz şi cină şi erau peşti rămaşi chiar şi pentru a doua zi.

chrismon

Vrednicul de pomenire monah Meletie Kareotul a simţit odată ajutorul şi ocrotirea Maicii Domnului, a cărei icoană «Axion Esti» a păzit-o mulţi ani în sfânta biserică a Protatonului. El mergea de la Muntele Athos la Thassos* cu barca, cu doi tassiotani. În timp ce călătoreau pe apă, marea a devenit agitată şi el a căzut peste bord. Ceilalţi doi au încercat să-l ajute să se urce din nou în barcă, dar era imposibil.
Ei au strigat la el: «Părinte, vezi că nu putem face nimic!». De îndată ce încercau să-l prindă, barca avea tendinţa să se răstoarne, şi în zadar se lupta el ca să urce în barcă. După un timp, epuizat, a strigat din adâncul inimii: «Maica Domnului, mai mulţi ani eu, slujitorul tău, te-am slujit. Auzi-mă acum, fiindcă vezi că mor…».
Deodată, el s-a aflat din nou în barcă. Marea s-a liniştit şi au ajuns la destinaţie cu bine.
*Insulă în Marea Egee [Nota traducătorului].

chrismon

În ciuda faptului că avea 30 de ani, părintele Eustratie nu avea barbă. După moartea părintelui său, în Katisma Sfânta Treime de la Sfântul Pavel, un loc cu multe peşteri, el a plecat la Kafsokalivia. Acolo, mai marele a refuzat să-l ţină, fiindcă părinţii nu voiau pe cineva fără barbă. Eustratie s-a rugat insistent. În acea noapte au avut priveghere în cinstea Maicii Domnului. Dimineaţa, în mod miraculos, nişte fire de păr au apărut pe faţa lui Eustratie, pentru care i-a dat laudă şi mulţumire ei. Cel mai uimitor lucru a fost acela că, trecând timpul, barba lui a crescut aşa de mult, încât a ajuns până la pământ.
În 1864, Husni Paşa, guvernatorul Salonicului, a vizitat Muntele Athos. Fiind om cult, a vrut să viziteze Protatonul. Acolo, printre altele, a văzut picturile murale ale Sfântului Onufrie şi Petru Atonitul. Dar el nu a crezut că bărbile lor au fost aşa de lungi, ca cele zugrăvite pe pereţi, care ajungeau până la pământ. Părinţii l-au asigurat că un aşa lucru e posibil, şi ca să-i dovedească, l-au adus pe părintele Eustratie cel cu barba lungă. Paşa, minunându-se, a spus în turceşte: «afentersin efentiler», ceea ce înseamnă «iertaţi-mă, domnilor!».

chrismon

În anul 1750, în Duminica dinainte de începerea Postului Mare, monahul Macarie de la Sfânta Ana a căzut bolnav. Era aproape să moară. Ucenicul său, părintele Teoctist, era un ucenic extrem de devotat, care în acel an a primit slujba de ajutor al dicheului* schitului, dar n-a găsit nici o barcă şi nici un pescar. Totul era pustiu. Marea era agitată. Imediat a alergat la Kiriakon, căzând în genunchi şi rugându-se Sfintei Ana, mama Maicii Domnului şi apărătoarea schitului. De-abia a terminat rugăciunea, când a văzut un peşte mare, scuturându-se jucăuş deasupra valurilor. A făcut semnul crucii în acea direcţie şi, minunea minunilor, peştele a fost aruncat pe nisip de valul următor. Plin de recunoştinţă şi bucurie el l-a luat imediat şi-a alergat la schitul principal, unde părintele său era ţintuit la pat. El l-a gătit şi l-a hrănit pe părintele său, care şi-a revenit imediat, şi cu ce a mai rămas s-au hrănit monahii şi pelerinii ce s-au întâmplat să fie în acea zi la schit. Ei au spus că în viaţa lor n-au mâncat un peşte mai bun decât cel trimis de Dumnezeu.
* Dikeu sau dicheu (Δικαίος) este persoana numită anual în funcţia de preşedinte al Schitului, cel care se îngrijeşte de Kyriakon, de ospitalitate etc. Kyriakonul dispune de odăi pentru dicheu şi un loc de cazare pentru pelerini. De asemenea există şi un ajutor de dicheu (Παραδικαίος).

chrismon

Trei ani la rând, în fiecare vineri, a apărut lumină în Chilia Învierii Domnului ce aparţine de Sfânta Ana Mică, în care trăia părintele duhovnicesc Sava. Asceţii atribuiau această întâmplare faptului că părintele Sava adusese la chilia sa capul vrednicului de pomenire părinte al său, Ilarion Iviritul. Părintele Ilarion, întotdeauna cinstise fiecare vineri cu post negru.

chrismon

Evlaviosul şi smeritul părinte Nichifor, care era părintele duhovnicesc al Patriarhului Grigorie al V-lea, trăia în Chilia Sfântului Nicolae de la schitul ivirit. El avea în ascultare pe binecuvântatul martir Eftimie, a cărui moaşte, după martiriul său, au fost trimise într-un butoi de lemn la Constantinopol. Când moaştele au ajuns în capitală, părintele Nichifor s-a rugat cu multe lacrimi ucenicului său, Sfântul Eftimie, să se ridice ca să se poată închina moaştelor. Şi aşa s-a întâmplat. Adormitul s-a ridicat şi s-au îmbrăţişat unul cu altul, iar apoi binecuvântatul a răposat din nou.
Dar să vorbim despre altă întâmplare care s-a petrecut la Chilia Sfântului Nicolae. Părintele Nichifor hotărâse să sape o fântână sub chilie. Muncitorii au săpat 5 sau 6 metri, au găsit o stâncă de granit şi nici urmă de umezeală. Atunci, smeritul părinte, plin de credinţă, a luat icoana ucenicilor săi Eftimie, Ignatie, Acachie şi Procopie şi a coborât-o în fântână, zicând: «Dacă nu aduci apă, nu te voi scoate de aici».
Şi, ca urmare, în ziua următoare fântâna s-a umplut în mod minunat cu apă, iar icoana sfinţilor plutea deasupra. Până azi se poate vedea stânca crăpată în fântână, iar apa e aşa de plăcută la gust ca şi agheazma.

chrismon

Era un monah sărac în Noul Schit, părintele Dorotei, care nu părăsise Muntele Athos de când era copil. Nu făcea nici un lucru de mână ca să vândă. Putea numai să pescuiască cu o barcă mică. Odată, când i s-a terminat uleiul, Atotmilostivul Dumnezeu a făcut ca un butoi cu ulei să plutească pe mare, pentru el, între Noul Schit şi locurile de la Sfântul Pavel.

chrismon

În ziua de Paşti, în 1935, egumenul de la Sfântul Pavel, arhimandritul Serafim, şi toţi cei 60 de părinţi ai chinoviei au ieşit în curte să sărbătorească Liturghia Învierii. Vesel şi plin de entuziasm, după ce s-a cântat «Hristos a Înviat», egumenul a spus unuia dintre părinţii simpli:
– Părinte Toma, du-te unde sunt păstrate osemintele părinţilor şi spune-le că Hristos a Înviat!
– Să fie binecuvântat! Binecuvintează, părinte, a răspuns el, şi fără să se mai gândească a plecat repede la cripta unde erau păstrate osemintele.
– Părinţilor, am fost trimis de egumen să vă spun «Hristos a Înviat», a strigat el cu voce tare.
Atunci s-a întâmplat ceva impresionant. Osemintele au scârţâit şi au sărit. Un craniu s-a ridicat la un metru şi i-a răspuns părintelui Toma:
– Cu adevărat a Înviat!
După aceea s-a făcut o tăcere deplină. Părintele s-a grăbit să spună ce auzise şi văzuse. Pentru părinţii mănăstirii a fost cu adevărat un Paşte unic şi, lăudându-L pe Domnul Înviat, Stăpânul vieţii, au cântat cu bucurie:
Îngerii din cer slăvesc Învierea Ta, Doamne!
Şi noi pe pământ, cu inimi curate, Te lăudăm!
Vrednicul de pomenire părinte Teodosie, bibliotecarul de mai târziu al mănăstirii, povestea adesea această întâmplare.

chrismon

El întotdeauna spunea «avva» şi, într-adevăr, era un «avva» – bătrânul Isaac Dionisiatul. În străduinţele sale călugăreşti de a posti, de a se ruga şi a fi smerit, el îi iubea pe toţi şi era ascultător în toate lucrurile şi tuturor. Şi toţi îl iubeau pe el.
Odată, când era cu o ascultare la Conacul* mănăstirii din Karyes, supraveghetorul său, părintele Ghelasie, care era atunci reprezentantul mănăstirii în Karyes, l-a avertizat că era deja mijlocul zilei şi că de vreme ce se aştepta o furtună, era în pericol să se piardă pe drumul de întoarcere la acea oră, fiind iarnă. Dar el a răspuns că era necesar, fără nici o scuză, să se întoarcă la Dionisiu, care era la 5 ore de mers faţă de Karyes. Aşa că după ce a făcut plecăciune, binecuvântatul s-a depărtat. Când a ajuns pe vârful muntelui, la Iviron, a început o puternică furtună de zăpadă. Îi era foarte greu să meargă. Când a ajuns la dealul numit «Bosdoum», la Simonopetra, alături de Athos, zăpada era până la genunchi şi deja începuse să se întunece. El era ameninţat de întuneric, zăpadă şi animalele sălbatice din pădure.
Punându-şi toată nădejdea în Domnul şi Mântuitorul Hristos, binecuvântatul părinte a spus din adâncul inimii sale: «Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, pentru binecuvântarea sfântului meu părinte, Te rog ajută-mă în acest ceas». Şi imediat a fost ridicat de puterea divină, nevăzută, şi dus până la poarta propriei sale mănăstiri.
Era timpul Vecerniei şi portarul era pregătit să închidă poarta. Când l-a văzut pe Avva Isaac, a fost surprins şi, după ce l-a salutat cu o plecăciune, l-a întrebat cum fusese în stare să vină pe o asemenea furtună.
Binecuvântatul, fiind în extaz, a spus că venea de la Karyes.
– Dar cum ai ajuns de fapt aici, pe această vreme?
Avva n-a putut să răspundă, dar a privit numai la icoana Sfântului Ioan Înaintemergătorul.
De asemenea, portarul a observat că nu erau urme pe zăpadă din direcţia Karyes. În cele din urmă, datorită întrebărilor insistente ale portarului despre când a părăsit capitala atonită şi cum ajunsese la Dionisiu, Avva Isaac a putut să-i spună lui şi celorlalţi părinţi tot ce i s-a întâmplat în prima jumătate a călătoriei, dar după aceea îşi putea aminti numai că a cerut ajutorul lui Dumnezeu şi a rugăciunilor părintelui său. Atunci s-a aflat în faţa intrării în mănăstire.
* Conacul (Κονάκιον) este o casă în Karyes, ce ţine de o mănăstire şi unde locuieşte reprezentantul acesteia.

chrismon

Lazăr de la Dionisiu, unul dintre cei mai scrupuloşi părinţi, ne-a spus multe istorisiri. Printre ele a fost şi următoarea:
– Din 1943 până în 1945 am suferit crize îngrozitoare de ameţeli, mai ales în timpul orelor dimineţii. Nici un medicament nu mă putea vindeca de ele. Apoi, în timpul privegherii Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi, de pe 1 noiembrie 1945, am mers la paraclis să-i cinstesc pe sfinţi şi să mă rog lor cu toată inima să mă vindece de acel chin. Ameţeala a dispărut şi nu a mai revenit. După ce am fost vindecat de malarie, am rămas cu artrită la piciorul stâng. Sufeream de durere mare, cu arsuri, şi de varice. În 1954, din nou, de sărbătoarea Doctorilor fără de arginţi Cosma şi Damian, am fost într-o stare îngrozitoare şi i-am implorat pe sfinţi să mă vindece. Privegherea era aproape spre sfârşit şi durerile încă le aveam. În timpul Sfintei Liturghii a încetat senzaţia de ardere şi durerile, iar venele şi-au revenit la normal. Le-am mulţumit şi i-am lăudat pe apărătorii şi vindecătorii noştri.
Părintele Lazăr a compus următorul imn, pe care-l cânta în faţa icoanei celor doi sfinţi în timp ce le aprindea candele:
Din adâncul inimii unui sărman lăudător
Cu recunoştinţă vă mulţumesc,
O, Doctorilor fără de arginţi Cosma şi Damian!
Pentru vindecarea pe care mi-aţi dăruit-o.

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

Hristos a înviat! Vă doresc din inimă un Paște luminat!

Invierea5

Hristos a înviat! Şi împreună cu El şi noi. Să ne bucurăm, să mulţumim, să ne rugăm şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm. Să zicem “fraţilor” şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere. Cer iertare tuturor celor ce le-am greşit vreodată şi iert, la rându-mi, pe cei ce mi-au greşit.

Lumina Învierii să ne călăuzească paşii pe Calea ce duce la bucuria cea veşnică.
Vă doresc din inimă un Paşte luminat!

Laurențiu Dumitru
Editor Blog Sfântul Munte Athos

Cântările Învierii, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos

1) Clopotele 00:00
2) Hristos a inviat! 00:36
3) Cantarea I 04:10
4) Cantarea a III-a 08:07
5) Cantarea a IV-a 12:29
6) Cantarea a V-a 17:39
7) Cantarea a VI-a 21:16
8) Cantarea a VII-a 27:18
9) Cantarea a VIII-a 32:55
10) Cantarea a IX-a 37:57
11) Luminanda 45:27
12) Stihirile Pastilor 46:43
13) Ziua Invierii 55:13
14) Hristos a inviat! 58:51

CD-uri cu cântări psaltice în interpretatea părinților athoniți de la Schitul românesc Lacu găsiți la Librăria Evanghelismos și Sophia din capitală, dar și la diferite pangare și librării ortodoxe din țară.

invierea-domnului

Acatistul Sfintei Învieri a Domnului

Invierea-Domnului1

Acest acatist se citeste de la Pasti pina la Inaltarea Domnului.
Preotul da obisnuita binecuvintare si apoi se cinta:
Hristos a inviat… (de trei ori), apoi:

Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Aparatorul cel mare si Doamne, biruitorul mortii celei vesnice, ca cei ce ne-am izbavit de omorirea cea duhovniceasca, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai si zidirea Ta. Cel ce ai biruinta asupra mortii, de moartea pacatelor slobozeste-ne pe noi, care graim: Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Icosul 1 :

Ingerii, Invierea Ta, Hristoase Mintuitorule, neincetat o lauda in ceruri. Si pe noi, cei de pe pamint, invredniceste-ne cu inima curata a-Ti cinta Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel nepatruns, Care luminezi pe toti credinciosii, lumineaza-ne si pe noi cei ce traim in intunericul necunostintei;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti si la toate le dai viata, inviaza-ne si pe noi, cei omoriti in pacate;
Iisuse, Cel ce Te-ai inaltat la cer si ai inaltat pe cei ce nadajduiesc intru Tine, inalta-ne si pe noi, cei plecati spre pamint;
Iisuse, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si partasi slavei Tale ii faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii si mortii, nu ne judeca pe noi dupa faradelegile noastre, ci miluieste-ne dupa mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 2 :

Vazind, Doamne, oamenii cazuti, Te-ai intrupat si ai inviat pe toti, daruindu-le celor inviati toate spre mintuire. Inviaza-ne si pe noi cei omoriti din pricina pacatelor, ca sa-Ti cintam Tie: Aliluia!

Icosul 2 :

Mintea nu pricepe dumnezeiasca taina, cum izvorul vietii inviaza, omorind moartea. Pentru aceasta, numai cu inima simtind bucuria invierii si astfel fiind luminati, cu glas de bucurie duhovniceasca graim gatre Tine unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai intrat prin usile incuiate, intra si in casa sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai intimpinat in cale pe ucenicii Tai, intimpina-ne si pe noi, pe calea acestei vieti, si ne mintuieste;
Iisuse, Cel ce ai aprins inimile lor cu cuvintele Tale, aprinde si inima noastra cea rece, spre dorirea de slava Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut intru fringerea piinilor, da-ne si noua a Te cunoaste in dumnezeiasca impartasanie;
Iisuse, Cel ce ai fagaduit pe Duhul Sfint ucenicilor Tai, trimite-ne si noua pe acest Duh mingiietor de la Tatal;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 3 :

Cu puterea Ta, cea dumnezeiasca, inviind pe Lazar, inviaza-ne si pe noi cei ce sintem doboriti de patimi si zacem in pacatul nepocaintei, ca sculindu-ne dupa glasul Tau, sa cintam cintare: Aliluia!

Icosul 3 :

Avind putere asupra mortii, sufletele le-ai chemat din moarte, Iisuse. Cheama-ne si pe noi, din adincul pacatelor noastre, ca si noi, curatindu-ne simtirile, Tie, celui ce stralucesti cu lumina cea neapropiata, cu bucurie sa-Ti aducem cintare de biruinta, asa:

Iisuse, biruitorul mortii, biruieste patimile noastre cele rele;
Iisuse, Datatorule de viata, da-ne si noua o viata mintuitoare;
Iisuse, izvorul bucuriei, bucura inima noastra intru indreptarile Tale;
Iisuse, Cel ce ai saturat, cu cinci piini si doi pesti, cinci mii de barbati in pustie, afara de femei si copii, hraneste-ne si pe noi cu piinea Ta cereasca;
Iisuse, nadejdea celor cazuti, scoate-ne si pe noi din adincul rautatilor noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 4 :

Viforul patimilor ne tulbura si ne ineaca; ci Te rog pe Tine Iisuse, intinde-ne, ca si lui Petru, mina Ta cea de ajutor si, cu puterea Invierii Tale, ridica-ne si ne inalta a cinta Tie: Aliluia!

Icosul 4 :

Avind imbucuratoarea veste a invierii Tale, Iisuse, cerurile cu vrednicie se veselesc si pamintul se bucura; iar noi, praznuind veselia cea vesnica, indraznim a-Ti cinta unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce sezi intru lumina cea neapropiata, fii aproape tuturor crestinilor, dupa indurarile Tale;
Iisuse, Cel ce iubesti zidirea Ta, nu ne uita pe noi cei de pe urma;
Iisuse, Cel ce atragi inimile noastre la Tine, intoarce la Tine si inima noastra cea ticaloasa;
Iisuse, Cel ce implinesti toate cererile cele bune, implineste si doririle noastre cele bune, ca mai mult decit toate sa Te iubim pe Tine;
Iisuse, Cel ce primesti orice picatura de lacrimi, nu departa rugaciunile noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 5 :

Viata de Dumnezeu placuta izvoraste din Tine, o, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui viu. Pentru aceea Te rugam pe Tine, ca sa nu ne piarda pe noi ucigatorul de suflete, nici sa ne inchida gura ca sa murim nepocaiti, ci invredniceste-ne sa-Ti cintam: Aliluia!

Icosul 5 :

Vazind cu Duhul pe Dumnezeu inviat, veniti sa bem bautura noua, nu din piatra stearpa si neroditoare, ci din izvorul nestricaciunii si purtatorul de viata mormint al Mintuitorului, care, pe pamintul cel neroditor al sufletelor noastre udindu-l, ne-a invatat pe toti a cinta unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ne-ai poruncit sa primim scump singele Tau, invredniceste-ne fara de lipsa, a primi acest prea cinstit singe;
Iisuse, Cel ce trimiti ploaie asupra celor drepti si asupra celor pacatosi, stropeste-ne si pe noi cu harul Tau, ca sa aducem roada duhovniceasca;
Iisuse, Cel ce nu Te-ai scirbit de pacatoasa care Ti-a sarutat cu lacrimi de pocainta picioarele Tale, da-ne si noua a-Ti uda picioarele Tale cu lacrimi de umilinta;
Iisuse, Cel ce ai intarit pe Toma in credinta invierii Tale, da-ne si noua credinta nefatarnica;
Iisuse, Cel ce ai zis: cautati si veti afla, da-ne si noua a Te gasi pe Tine;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 6 :

Propovaduind cu duhul neincetat bucuria invierii tale, celei purtatoare de viata, Iisuse, Dumnezeul nostru, da sa fim si noi, pacatosii, partasi acestei invieri, ca neincetat sa cintam in Ierusalimul cel de sus: Aliluia!

Icosul 6 :

Stralucind la toata lumea cu invierea Sa Domnul Iisus Hristos, acum toate le-a umplut de lumina: si cerul si pamintul si cele de dedesubt; ca sa praznuiasca toata zidirea Invierea lui Hristos, intru care intariti fiind vom cinta unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce toate le umpli de lumina Ta, lumineaza si ochii nostri cei intunecati;
Iisuse, Cel ce ai impreunat cerul cu pamintul, ridica-ne si pe noi de pe pamint la cer;
Iisuse, Cel ce Te-ai pogorit cu lumina Ta cea dumnezeiasca in cele de dedesubt, pogoara-Te si in adincul inimilor noastre;
Iisuse, Cel ce ai scos din temnitele iadului sufletele ce te asteptau, scoate-ne si pe noi, pacatosii, din intunericul mihnirii, caci viata noastra de iad s-a apropiat;
Iisuse, Cel ce tuturor le intinzi prea curatele Tale miini, cuprinde-ne si pe noi, ticalosii, in bratele Tale;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 7 :

Vrind Domnul Hristos ca sa descopere oamenilor puterea dumnezeirii Sale, S-a acoperit cu pecetea lui Caiafa si nestricind-o, inaintea celor ce-L pazeau, ca un purtator de biruinta s-a sculat si ne-a invatat a-i cinta: Aliluia!

Icosul 7 :

Minunat si cu neputinta este a pricepe, cum ieri ne-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase, iar azi ne sculam impreuna cu Tine, in Duh. Dar cu bucurie Iti cintam Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai inviat si ai dat in dar tuturor viata, intraripeaza mintea noastra, ca sa-Ti urmeze Tie pururea;
Iisuse, Cel ce ai sfintit pamintul cu picioarele Tale, sfinteste si gindurile noastre, cele care se inalta la Tine;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit a se zugravi cinstitul Tau chip, da-ne si noua a avea pururea in sufletele noastre chipul invierii Tale;
Iisuse, Cel ce ai primit cei doi bani ai vaduvei, primeste si de la noi cintarea aceasta;
Iisuse, Cel ce n-ai osindit pe femeia desfrinata, ci, prin puterea Ta, ai indreptat-o pe calea cea buna, nu osindi nici buzele noastre cele intinate care Te saruta pe Tine, prin cintari de lauda;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 8 :

Strain lucru, ca pe Dumnezeu intrupat si inviat din morti, noi astazi cu cugetul vazindu-L, toata grija cea lumeasca sa o lepadam. Si ca pe Imparatul tuturor sa-L primim si sa-I cintam Lui: Aliluia!

Icosul 8 :

Totul ai fost iubire, Iisuse, catre omul cel cazut, si ai pus la dumnezeiasca straja pe de Dumnezeu graitorul Avacum, sa stea impreuna cu noi si sa arate pe ingerul cel purtator de lumina, care a grait luminat despre invierea ta. Pentru aceasta si noi graim Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai fost pazit de ostasi, trimite la straja sufletelor noastre pe ingerul pazitor, pe care noi il alungam cu pacatele noastre, ca sa ne pazeasca si sa ne calauzeasca spre mintuire, pentru invierea Ta;
Iisuse, Cel ce ai orbit cu dumnezeiasca Ta stralucire ochii celor ce Te strajuiau, intoarce ochii nostri de la desertaciune si-i lumineaza, spre cunostinta adevarului;
Iisuse, Cel ce ai intrebat pe Apostolul Petru: “Ma iubesti?”, da-ne si noua sa avem chipul dragostei lui de la urma;
Iisuse, Cel ce ai iertat lui Petru Apostolul lepadarea de Tine, iarta si noua lepadarile cele din fiecare ceas, de poruncile Tale;
Iisuse, Cel ce ai dat putere Apostolilor Tai, a lega si a dezlega, dezleaga-ne si pe noi de nedreptatile noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 9 :

Toata firea omeneasca in Tine s-a preaslavit, cu invierea Ta, Iisuse, si prin aceasta s-a daruit nestricaciune trupurilor sfintilor, adeverindu-se aceasta prin moastele sfintilor si cintindu-Ti cu umilinta: Aliluia!

Icosul 9 :

De Dumnezeu graitorii ritori mineca cu duhul intimpinind iesirea din mormint, si in loc de mir, cintare Iti aduc Tie, ca soarelui dreptatii si Stapinului; cu ale caror cintari, primeste si aceste rugaciuni ale noastre:

Iisuse, Cel ce ai primit mirul cel varsat pe Tine, primeste si ale noastre cintari de lauda, de multumire si de cerere;
Iisuse, soarele dreptatii, lumineaza sufletele noastre cele intunecate;
Iisuse, Cel ce pe pescari i-ai facut vinatori de oameni, atrage si voia noastra cea rea, spre ascultarea Ta;
Iisuse, Cel ce pe Saul l-ai prefacut in mai-marele Apostol, intelepteste-ne si pe noi cei ce ratacim;
Iisuse, pentru rugaciunile acestui Apostol si ale tuturor sfintilor Tai, fie-Ti mila de noi pacatosii;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 10 :

Voind a mintui neamul omenesc, Iisuse, Te-ai pogorit pe pamint si Insuti Dumnezeu fiind, ai primit neputintele noastre, ca si in ele sa se arate puterea Ta, care ne indeamna a cinta: Aliluia!

Icosul 10 :

Cel ce ai inviat, Iisuse Hristoase, Mintuitorul si Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce Te-ai pogorit in cele mai de jos ale pamintului si ai sfarimat legaturile cele vesnice, in care se tineau legate sufletele, slobozeste-ne si pe noi de legaturile pacatului, ca sa-Ti cintam Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai incredintat pe iubitul Tau ucenic Maicii Tale, incredinteaza-ne si pe noi ingrijirii ei, celei mintuitoare;
Iisuse, Cel ce suferintele Maicii Tale le-ai prefacut in bucurie, da-ne si noua, nevrednicilor, cu rabdare sa purtam crucea noastra;
Iisuse, Cel ce ai dat lumii ocrotitoare pe Maica Ta, da-ne si noua, pacatosilor, ca sa fim sub acoperamintul ei;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit pe prunci a se atinge de Tine, da-ne si noua blindetile si curatia inimii pruncilor;
Iisuse, Cel ce ai liberat pe desfrinata si i-ai poruncit de acum sa nu mai pacatuiasca, da-ne si noua ca de acum sa nu Te mai intristam;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 11 :

Cintare de umilinta, despre invierea Ta, binevoieste ca sa-Ti aducem Tie, Mintuitorul nostru. Si prin aceasta sa primeasca sufletele noastre mirul vindecarilor de nalucirile cele vatamatoare, ca sa-Ti cintam Tie pururea: Aliluia!

Icosul 11 :

Primind, prin invierea Ta, razele stralucitoare ale darului, si prin aceasta, ca prin oglinda, duhovniceste vazind scularea Ta cea aducatoare de viata, ne inchinam cinstitei Tale cruci si slavitei invierii Tale, pe care o laudam si o slavim, cintind asa:

Iisuse, Cel ce ai plecat cerul, primeste si rugaciunea noastra, ca un indurator;
Iisuse, Cel ce ai adormit cu trupul ca un muritor, omoara poftele noastre cele trupesti;
Iisuse, Cel ce Te-ai dat cu totul pentru mintuirea noastra, da-ne si noua cu totul a ne preda Tie;
Iisuse, Cel ce Te-ai suit la ceruri, ca sa pregatesti locasuri celor ce Te iubesc pe Tine, asaza-ne si pe noi in locasurile Tale;
Iisuse, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui, numara-ne si pe noi cu oile cele de-a dreapta Ta;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 12 :

Darul Tau da-ni-l noua, Iisuse, Cel ce pe toti ne-ai iubit, si primeste rugaciunea noastra, ca o pirga, ce-Ti aducem Tie. Si departeaza de la sufletele noastre tot gindul cel viclean, ca fara osinda sa-Ti cintam Tie: Aliluia!

Icosul 12 :

Cintind preaslavita invierea Ta, Te slavim pe Tine, o, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, si credem ca daruiesti tuturor viata vesnica. Pentru aceasta, intru aceasta numita si sfinta zi, ca fratii unul pe altul sa ne imbratisam. Iar pe cei ce ne urasc pe noi, sa-i iertam pentru invierea Ta. Deci cu o gura si cu o inima sa cintam unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvinteaza pe Tine, binecuvinteaza si acum osteneala noastra cea dupa putere;
Iisuse, Cel ce sfintesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine, sfinteste si doririle si gindurile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai fagaduit sa fii cu cei credinciosi pina la sfirsitul veacului, fii neincetat si cu noi pacatosii;
Iisuse, Cuvintul cel Adevarat al Tatalui, curata cuvintele noastre cele nevrednice, ca sa Te laudam pe Tine;
Iisuse, Pastile cele mintuitoare, care duc de la moarte la viata, salasluieste-ne in locasul Tau, luminindu-ne haina sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 13 :

( acest condac se zice de trei ori )

O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai calcat cu moartea pe moarte si celor din morminte le-ai daruit viata, primeste ca un miros de buna mireasma duhovniceasca aceasta putina rugaciune. Si daruieste-ne noua, celor ce sintem in mormintul nesimtirii, viata vesnica, ca sa-Ti cintam Tie: Aliluia!

O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai calcat cu moartea pe moarte si celor din morminte le-ai daruit viata, primeste ca un miros de buna mireasma duhovniceasca aceasta putina rugaciune. Si daruieste-ne noua, celor ce sintem in mormintul nesimtirii, viata vesnica, ca sa-Ti cintam Tie: Aliluia!

O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai calcat cu moartea pe moarte si celor din morminte le-ai daruit viata, primeste ca un miros de buna mireasma duhovniceasca aceasta putina rugaciune. Si daruieste-ne noua, celor ce sintem in mormintul nesimtirii, viata vesnica, ca sa-Ti cintam Tie: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Ingerii, Invierea Ta, Hristoase Mintuitorule, neincetat o lauda in ceruri. Si pe noi, cei de pe pamint, invredniceste-ne cu inima curata a-Ti cinta Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel nepatruns, Care luminezi pe toti credinciosii, lumineaza-ne si pe noi cei ce traim in intunericul necunostintei;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti si la toate le dai viata, inviaza-ne si pe noi, cei omoriti in pacate;
Iisuse, Cel ce Te-ai inaltat la cer si ai inaltat pe cei ce nadajduiesc intru Tine, inalta-ne si pe noi, cei plecati spre pamint;
Iisuse, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si partasi slavei Tale ii faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii si mortii, nu ne judeca pe noi dupa faradelegile noastre, ci miluieste-ne dupa mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

si Condacul intai

Aparatorul cel mare si Doamne, biruitorul mortii celei vesnice, ca cei ce ne-am izbavit de omorirea cea duhovniceasca, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai si zidirea Ta. Cel ce ai biruinta asupra mortii, de moartea pacatelor slobozeste-ne pe noi, care graim: Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Omilia de Paşte a Sfântului Ioan Gură de Aur / The Pascal Homily

sf-ioan-hrisostom

[Scroll down for English version]

De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat.
De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.
De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.
De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi acelui plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi şi cei de-al doilea luaţi plata.
Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi-vă.
Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua.
Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi.
Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.
Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.
Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că din mormânt, iertare a răsărit.
Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea.
Prădat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune fiindcă a gustat din Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat.
S-a amărât că a fost batjocorit; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat.
A prins un trup şi de Dumnezeu a fost lovit.
A prins pământ şi s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este moarte, boldul?
Unde-ţi este iadule, biruinţa?
Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii.
Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii.
Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.
Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut.
Lui se cuvine slavă şi stăpânire în vecii vecilor.
Amin!

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

If anyone is devout and a lover of God, let him enjoy this beautiful and radiant festival.
If anyone is a wise servant, let him, rejoicing, enter into the joy of his Lord.
If anyone has wearied himself in fasting, let him now receive his recompense.
If anyone has labored from the first hour, let him today receive his just reward.
If anyone has come at the third hour, with thanksgiving let him keep the feast. If anyone has arrived at the sixth hour, let him have no misgivings; for he shall suffer no loss.
If anyone has delayed until the ninth hour, let him draw near without hesitation.
If anyone has arrived even at the eleventh hour, let him not fear on account of his delay.
For the Master is gracious and receives the last, even as the first; he gives rest to him that comes at the eleventh hour, just as to him who has labored from the first.
He has mercy upon the last and cares for the first; to the one he gives, and to the other he is gracious. He both honors the work and praises the intention.
Enter all of you, therefore, into the joy of our Lord, and, whether first or last, receive your reward. O rich and poor, one with another, dance for joy! O you ascetics and you negligent, celebrate the day! You that have fasted and you that have disregarded the fast, rejoice today! The table is rich-laden; feast royally, all of you!
The calf is fatted; let no one go forth hungry!
Let all partake of the feast of faith. Let all receive the riches of goodness.
Let no one lament his poverty, for the universal kingdom has been revealed.
Let no one mourn his transgressions, for pardon has dawned from the grave.
Let no one fear death, for the Saviour’s death has set us free.
He that was taken by death has annihilated it! He descended into hades and took hades captive! He embittered it when it tasted his flesh! And anticipating this Isaiah exclaimed, “Hades was embittered when it encountered thee in the lower regions.” It was embittered, for it was abolished! It was embittered, for it was mocked! It was
embittered, for it was purged! It was embittered, for it was despoiled! It was embittered, for it was bound in chains!
It took a body and, face to face, met God! It took earth and encountered heaven! It took what it saw but crumbled before what it had not seen!
“O death, where is thy sting? O hades, where is thy victory?
Christ is risen, and you are overthrown!
Christ is risen, and the demons are fallen!
Christ is risen, and the angels rejoice!
Christ is risen, and life reigns!
Christ is risen, and not one dead remains in a tomb!
For Christ, being raised from the dead, has become the First-fruits of them that slept.
To him be glory and might unto ages of ages. Amen.

Foto: Icoană a Sf. Ioan Gură-de-Aur lucrată la Sfânta și Marea Mănăstire Vatopedi, Sfântul Munte Athos

Paștele la Protaton și Simonopetra (video)

Paștele la Biserica Protaton din Karyes (capitala Sfântului Munte) și la Mănăstirea Simonopetra (video)

Paștele la Muntele Athos (documentar grecesc / subtitrare în engleză)

Partea I

Partea a-II-a

Partea a-III-a

Paștele la Muntele Athos / Easter On Mount Athos / Pascha Sto Agion Oros / Πάσχα στο Άγιον Όρος

Cântările Învierii (1999), Corul Mănăstirii Vatopedi

Holy Pascha (Easter Sunday) by the Fathers of the Vatopedi Monastery. 79 min.

Sfatul nostru: Ca să ascultați în răstimpuri acest album postat online, puneți „semn de carte” la acest link sau salvați-l la „favorites”!

„De toate să ne lipsească Dumnezeu, dar să nu ne lipsească de Rai”. Convorbire cu Arhimandritul Partenie, egumenul Mănăstirii Sfântul Pavel din Muntele Athos

«DE TOATE SĂ NE LIPSEASCĂ DUMNEZEU, DAR SĂ NU NE LIPSEASCĂ DE RAI…»

Din convorbirea cu Arhimandritul Partenie, egumenul Mănăstirii Sf. Pavel, din Muntele Athos

A consemnat
GEORGE CĂBAŞ

Mănăstirea Sf. Pavel a fost întemeiată acum zece secole de Cuviosul Pavel Xiropotamitul, fiul împăratului Mihail Rangabe al Bizanţului. În biserica actuală, construită pe la 1887, pe locul vechii bisericuţe a Sf. Gheorghe, ne închinăm la icoana minunată a Maicii Domnului „Izvorîtoarea de mir” (Mirovlitissa) şi la chivotul cu Cinstitele Daruri (aur smirnă şi tămîie) aduse de cei trei magi dumnezeiescului Prunc. Părinţii spun că în ziua prăznuirii închinării magilor (a doua zi de Crăciun) chivotul cu Cinstitele Daruri răspîndeşte o mireasmă de negrăit. Au fost aduse de la Constantinopol, la anul 1470, de către prinţesa Maro, fiica despotului Serbiei, Gheorghe Brancovici.

În prezent, egumen al mănăstirii este arhimandritul Partenie, un om prin excelenţă „al rugăciunii şi dragostei”, după cum îl caracterizează mulţi. S-a lepădat de lume în urmă cu 60 de ani, venind din îndepărtata Kefalonie, ca un cerb însetat de izvoarele apelor, în Sf. Munte, „Grădina Maicii Domnului”. În prezent are 81 de ani şi de aproape 40 de ani este egumenul acestui sfînt locaş. Ultima sa ascultare înainte de alegere a fost aceea de pădurar al mănăstirii. Chiliuţa lui din munţi era în apropiere de schitul românesc Lacu şi a cunoscut mulţi părinţi români îmbunătăţiţi. Cînd bătrînii au început să moară şi alţi tineri din România nu mai veneau, din pricina comunismului, schitul a început să se ruineze. Părintele Partenie, între timp ales egumen (1974), s-a luptat foarte mult cu autorităţile bisericeşti constantinopolitane, cît şi cu cele româneşti, ca acestea să aprobe venirea cîtorva părinţi români ca vieţuitori în schit. Dacă astăzi schitul a reînviat, aceasta se datorează şi lacrimilor şi rugăciunilor părintelui Partenie („Cînd era schitul aproape pustiu, veneam deasupra schitului şi plîngeam întruna, ca un alt Ieremia!”).

Către apusul vieţii, încărcat de roade duhovniceşti, arhimandritul Partenie împarte bucurie şi nădejde tuturor celor ce vin să-l caute. Ne-am apropiat şi noi umili şi sfioşi de sfinţia sa, cerîndu-i un cuvînt de folos (din care aici redăm doar cîteva fragmente).

 […] Cum vă susţineţi anumite puncte de credinţă ale sfinţiei voastre, mai atacate în prezent?

Cui este statornic în credinţa lui nu îi e frică de nici un curent din acestea care vin de la oamenii care nu cred în Dumnezeu, şi mai ales acum, cînd oamenilor li s-a strecurat în suflet că New Age va face o lume nouă şi vor fi anulate toate cele existente acum. Acestea le spun însă oamenii, în vreme ce Dumnezeu spune altceva. Pot oamenii să facă ce vor, însă Dumnezeu este în vecii vecilor. Atunci cînd Hristos i-a întrebat pe ucenicii Lui: Cine spun oamenii că sînt eu?,unii au răspuns că eşti un profet, un om puternic, alţii că eşti Ilie Tesviteanul, alţii că eşti Ioan Botezătorul. Dar voi, a spus Hristos, cine spuneţi că sînt?Iar Petru a răspuns: Noi credem că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Hristos i-a spus: Petre, acestea nu ţi le-a descoperit nici trupul, nici sîngele, ci Tatăl Meu cel ceresc. Pe această mărturisire a ta voi ridica (aşeza) Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.

Aţi afirmat că Biserica stă pe această mărturisire şi nu pe Petru însuşi, aşa cum învaţă latinii…

Fii atent, aceştia interpretează greşit lucrurile! Iisus Hristos a ridicat Biserica pe mărturia, nu pe persoana lui Petru, nu la Roma, ci în întreaga lume. […]

Cei doi stîlpi ai creştinismului sînt monahismul şi familia. Vă rugăm, părinte, să ne vorbiţi despre frumuseţea monahismului.

Aşezămîntul monahismului este sfînt, este dumnezeiesc, pentru că Dumnezeu Însuşi l-a sădit. Şi luăm exemplu de la Domnul nostru Însuşi, Care S-a botezat, a postit, ne-a dat exemplu cum după Botez nu a mîncat nimic timp de 40 de zile, iar apoi a fost ispitit de satana. Sf. Ioan Botezătorul, care trăia în pustiu şi era un eremit, ne arată ce înseamnă viaţa monahală; el ar fi începătorul monahismului, iar apoi îl avem pe Sf. Pahomie, care s-a dus în pustiu şi a făcut foarte multe minuni. El s-a rugat lui Dumnezeu să îi spună cum trebuie să trăiască, cum să se poarte monahii, şi i s-a arătat un înger şi i-a spus cum vrea Dumnezeu să trăiască monahii. Iar apoi a fost Sf. Paisie cel Mare şi mulţi alţi Părinţi care ne învaţă ce înseamnă monahismul. Acest aşezămînt este unul divin, nu este o realizare omenească; el a înflorit de-a lungul mai multor secole, dar, fiind un lucru ceresc, va ţine pînă la sfîrşitul veacurilor. […]

Cum ar trebui să ne pregătim pentru starea de rugăciune?

Pentru ca un copil să meargă la un meşter, spre a învăţa meserie de la el, va trebui să depună multă stăruinţă, pentru a deveni nu numai ca meşterul, ci chiar mai bun decît acesta. Închipuie-ţi cîtă răbdare trebuie să aibă un om pînă va învăţa să fie un bun meşter într-o artă sau meserie oarecare: pictor, muzician, învăţător etc. Şi totuşi aceşti ucenici de multe ori au atîta talant (dar) de la Dumnezeu încît devin mai buni decît învăţătorii lor. La fel, dacă cineva vrea să înveţe să se roage, trebuie să găsească nişte părinţi duhovniceşti buni şi încetul cu încetul să intre în acest spaţiu al rugăciunii şi să înveţe cum să se roage, cum să facă ascultare, cum să devină un bun ucenic, pentru că dacă nu devine un bun ascultător (ucenic), nu va putea deveni un bun monah sau un bun gheronda. Un bun ucenic înseamnă a fi un om care are iubire şi frică faţă de Dumnezeu. Şi aşa, cu timpul, ajunge la nepătimire. Astăzi, toţi oamenii care trăiesc pe această planetă învaţă de toate: să lucreze la calculator, să facă tot felul de sporturi şi multe altele; însă nu s-a arătat cum poate să se roage omul, cum poate să înveţe această artă a rugăciunii. Diavolul nu lasă ca oamenii să înveţe aceasta. De pildă, se poate ca un senator, un preşedinte al unei ţări să aibă calităţi, puteri, educaţie; însă astăzi ce fac? Vorbesc, pot să discute ore în şir, însă nimeni nu spune ceva de Dumnezeu, nu spune că ne vom strădui, cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al sfinţilor să facem tot ceea ce Dumnezeu ne va ajuta. […]

Dacă omul posteşte, se roagă, face fapte bune, de sus, de la Dumnezeu, vin tot felul de mesaje, care sînt lucruri dumnezeieşti. Mărturisea părintele Iacob Tsalikis: cînd ajungea la atîta iubire de Dumnezeu încît îi era greu să mai suporte atîta har, spunea că acestea sînt lucrurile lui Dumnezeu. O dată el era la mănăstire şi venea o familie cu maşina spre mănăstire. Şi pe cînd erau la vreo 500 de metri de mănăstire, maşina s-a împotmolit în noroi. Şi se străduiau să scoată maşina din noroi, dar nu puteau. La un moment dat îl văd pe părintele Iacob, care mergea cu un mic Sfînt Potir spre un sat din apropiere, să împărtăşească pe cineva. Şi îi vede părintele pe drum şi le spune: Unde mergeţi, ce aţi păţit? Ei au luat binecuvîntare de la el şi au spus: Ne-am blocat în noroi şi nu putem să ajungem la mănăstire. Părintele le-a spus să taie nişte crengi şi să le pună sub maşină. Şi aşa au reuşit să iasă din noroi. Apoi ei au plecat spre mănăstire, mai aveau 500 de metri, deci cîteva minute, iar părintele s-a dus în sat, care era la ceva distanţă, ca să împărtăşească pe acel bolnav. Însă, cînd să intre ei în mănăstire, au văzut cu uimire pe părintele Iacob că era în faţa lor, cu Potirul în mînă! Şi i-au zis: Părinte, avem o nedumerire. Şi părintele: Care? Iar ei: Cum de sfinţia ta ai ajuns înaintea noastră?! Şi le-a răspuns lor părintele Iacob: Acestea sînt tainele lui Dumnezeu, nu vă amestecaţi, acestea nu pot fi explicate.

În prima epistolă către tesaloniceni se spune că rugăciunea este un foc care nu se stinge niciodată. Ne puteţi da exemple de oameni pe care i-aţi cunoscut şi care aveau o astfel de rugăciune de foc?

Desigur, rugăciunea este un foc care nu se stinge niciodată. Sf. Maxim Aghioritul, care avea rugăciunea inimii, zbura încotro voia, cînd era într-o parte a Sfîntului Munte, cînd în alta, zbura pe deasupra copacilor… Era ca o pasăre…

Nu am cunoscut mari părinţi, însă am cunoscut oameni cu multe virtuţi, care au avut o viaţă şi un sfîrşit bun. […]

Ce înseamnă moarte creştinească? Ne puteţi da exemplu de cineva lîngă care aţi fost în ceasul morţii?

Să ne străduim să fim desăvîrşiţi, adică aşa cum vrea Dumnezeu să fim. Dacă cineva vrea să ajungă profesor universitar, prin cîte faze trebuie să treacă? Ca să devină cineva un bun creştin, prin cîte etape trebuie să treacă, cîtă luptă duhovnicească trebuie să ducă?

De curînd, la noi la mănăstire a murit părintele Nichifor. El era aici la mănăstire împreună cu fratele lui trupesc. Fuseseră amîndoi în America, unde au muncit mulţi ani, au făcut avere, însă erau oameni corecţi, din familie bună, care nu au făcut lucruri urîte, ci au muncit cinstit pentru a face avere şi au obţinut-o. Cînd au plecat apoi din America şi au ieşit şi la pensie, au venit în Grecia, dar părintele Nichifor, laic pe atunci, nu a primit pensia aşa cum trebuia, ci mai mică. El, însă, de mic voise să devină monah, dar nu a apucat, căci s-a dus în America împreună cu fratele lui, Constantin. Şi a venit la mănăstire, la stareţ, şi i-a spus că vrea să devină monah. Vă rog să mă primiţi aici! Mi-a spus că el avea anumite ciudăţenii. De exemplu, mîncarea lui era ciudată, învăţase să facă într-un anume fel mîncarea. A fost pus la diverse ascultări, la bucătărie. I-a spus stareţului: Eu toţi banii mei i-am dat; mai am o pensie de luat din America, părinte, dar dacă îmi spui s-o iau, o iau, dacă nu, nu o iau. În rest, toate lucrurile le aranjase. Iar pensia lui a luat-o şi a dat-o mănăstirii, atît cît a trăit. Apoi, în toţi anii cît a stat în mănăstire – şi a stat destui ani –, niciodată nu mi s-a plîns că, părinte, azi nu mi-am făcut canonul sau rugăciunile. Era foarte ordonat. Odată, după o priveghere, în loc să meargă să se odihnească, mai întîi şi-a făcut canonul de vreo 150 de metanii, iar numai apoi s-a dus, după atîtea ore de slujbă, să se odihnească. Apoi s-a îmbolnăvit, a fost dus şi la spital, am fost să îl spovedesc, dar avea o boală de aşa natură încît nu îşi mai aducea aminte nimic din ce făcuse şi mi-a spus: Părinte, nu pot să îmi amintesc ce am făcut. Avusese şi dureri, dar nu prea mari. Mi-a spus: Mă rog lui Dumnezeu să I se facă milă de mine şi să mă ia, că aşa, sînt, dar parcă nu sînt. S-a împărtăşit şi a doua zi a plecat la Domnul. A fost un exemplu luminos de cum se moare creştineşte.

Părinţii spun că acolo unde se duce o viaţă bună, va fi şi un sfîrşit cuvios. Cine duce o viaţă rea, plină de păcate, va avea şi un sfîrşit rău. […]

Să ne spuneţi ceva despre minunea transformării interioare a omului.

Eu nu sînt omul teoriilor teologice, ci viaţa mea este practică. Nu pot să mă prind în astfel de discuţii, pentru că nu ştiu multe despre aceste lucruri. Şi vă spun acest lucru cu multă dragoste. Sînt lucruri foarte grele acestea şi mă tem să nu fac greşeli. Mă rog lui Dumnezeu să mă lumineze şi să nu greşesc. Sînt alţi părinţi cu viaţă mult mai curată decît a mea care pot vorbi despre astfel de lucruri. În fiecare Dumnezeu lucrează, căci este scris: Nu toţi sînt învăţători, nu toţi sînt profeţi… Dumnezeu a dat talanţi tuturor, dar nu i-a dat pe aceiaşi tuturor. Domnul i-a trimis pe ucenicii Săi la neamuri, la păgîni, şi le-a spus să nu le fie frică de idolatri şi de ce anume le vor spune acestora, căci El Însuşi va vorbi pentru ei prin ei. Dumnezeu ne va lumina şi ceea ce nu ştim să spunem, vom spune…

Cum sînt războiţi duhovnicii de patimile celor pe care îi spovedesc?

Aceasta este o taină dumnezeiască, pentru că omeneşte este foarte, foarte dificil. Dar Dumnezeu luptă împreună cu duhovnicii şi împreună-pătimesc duhovnicii, însă aceasta este o realitate. De multe ori sîntem pe un drum închis; pentru că sîntem oameni, ni se întîmplă atîtea greutăţi încît rămînem nedumeriţi şi nu ştim ce să răspundem. Aşa cum există multe virtuţi, aşa există şi multe păcate, pe care nici nu le poate exprima limba omenească. Pot să spun că de multe ori am ajuns într-o astfel de situaţie încît nu am ştiut ce să răspund şi am cerut ajutorul lui Dumnezeu cu mintea (Ce este asta, Doamne? Ajută-mă!), fără să ştie cel care se spovedea în acel moment, şi imediat Dumnezeu mi-a spus… Este o taină… Şi cu toate că eram în încurcătură şi nu ştiam să fac faţă acelui lucru, m-am liniştit şi am spus ceea ce trebuie. Deci, duhovnicul trebuie să nu rezolve problemele după mintea lui, ci numai după cum vrea Dumnezeu. El luptă împreună cu noi. Nici o minte omenească nu poate ierta cele de la Spovedanie, ci numai Domnul.

Cum să sporim în iubirea noastră în Hristos faţă de oameni?

Cum reuşim noi să facem un lucru pe care ni-l dorim şi întoarcem pămîntul pe dos [literal spune: amestecăm cerul cu pămîntul] ca să reuşim acest lucru, la fel e şi cu iubirea faţă de ceilalţi. Oamenii se sfătuiesc unii cu alţii şi aşa ies lucrurile bune, de la Dumnezeu.

Călugărul trebuie să asculte de stareţ. Cum trebuie să fie ascultarea mireanului de propriul duhovnic?

Încetul cu încetul va învăţa să facă ascultare. Nu e ceva pe care să îl avem scris şi să spunem: fă aşa. Ascultarea este în funcţie de fiecare om. Însă, aşa cum spune Sf. Ioan Scărarul, trebuie să găsim un bun duhovnic.

Cum trebuie să se roage un mirean?

În toţi oamenii Dumnezeu a pus ceea ce se numeşte conştiinţă. Şi toţi avem mărturia conştiinţei noastre. Dacă, deci, oamenii sînt atenţi la mărturia aceasta a conştiinţei, niciodată nu vor cădea în păcate, în nedreptăţi, în răutăţi. Dacă sînt atenţi. Adică, un exemplu: ai venit tu la mine, aici în camera mea, am discutat şi între timp ai luat metaniile mele şi le-ai băgat în buzunar, mi le-ai furat. Aceasta nu este o faptă bună. Dar tu cum vei înţelege că ea nu e bună? Dumnezeu a pus în om ceea ce trebuie ca să înţeleagă. Pentru că de îndată ce vei ieşi afară şi o să ajungi să îţi dai seama, azi, mîine sau mai încolo, şi te vei gîndi că eu m-am dus la părintele, care m-a primit cu bunătate, cu dragoste, iar eu i-am furat metaniile, o să te pişte înlăuntru. Pînă o să te duci la duhovnicul tău să te spovedeşti, şi el îţi va spune ce să faci. […]
Ce să facă bieţii oameni, dacă toată ziua muncesc şi sînt ocupaţi…
Există şi rugăciune care are în ea mîndrie, iar Dumnezeu nu o primeşte pe aceasta. Dacă, de exemplu, faci cinci şiraguri de metanii, ieşi afară apoi şi începi să strigi: Eu m-am rugat aşa mult! Dumnezeu nu primeşte această rugăciune, nu o vrea. Rugăciune cu mîndrie este şi cea în care omul se crede mai bun decît toţi. Scopul este ca toate să fie făcute cu smerenie, cu inimă înfrîntă. […]

Ce este curăţia inimii şi cum trebuie să înfruntăm ispitele pe care lumea de astăzi le desfăşoară împotriva acestei curăţii?

Credinţa fără fapte este moartă, iar faptele fără credinţă sînt moarte. Trebuie să avem atît credinţă, cît şi fapte. Faptele creştineşti le cunoaştem, ştim ce trebuie să facem. Mai întîi de toate trebuie să avem dragoste faţă de toţi. Să nu judecăm pe alţii, căci Dumnezeu nu vrea aceasta. Trebuie să iertăm greşelile fraţilor noştri – şi pe cele mici, şi pe cele mari. Pentru că a spus Hristos: Dacă nu îi veţi ierta pe fraţii voştri, nici Dumnezeu nu vă va ierta greşelile voastre. […]

Povestiţi-ne, dacă se poate, un moment foarte înălţător din viaţa sfinţiei voastre.

Esenţa este una: am cunoscut multe bucurii, am trăit, am trecut prin multă bucurie în viaţa noastră. Am fost încercaţi de multe ispite şi de cîţiva… viruşi. Şi toate, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu cu al nostru, căci noi sîntem neputincioşi, toate le-am depăşit încetul cu încetul. De multe ori ne-am simţit foarte rău, adică dureri, necazuri, boli. Am trecut prin toate, rele şi bune. Şi totuşi fiecare boală, fiecare durere ne lasă ceva după ea. Ce anume? Ne întăreşte în credinţa noastră. Pentru că, trecînd printr-o boală foarte gravă, totuşi ni s-a întărit credinţa şi dragostea noastră faţă de Dumnezeu. Boala nu a stins ceva vreodată în mine, ci dimpotrivă: m-a întărit interior.

Cum poate omul să se roage în aceste vremuri de prigoană a sufletelor şi de confuzie ecumenistă?

Astăzi vine o furtună, un nor întunecat care vrea să niveleze toate. Şi este profeţit în Apocalipsă şi de mulţi Părinţi că vine această furtună. Şi va izbucni, dar Dumnezeu nu îi va părăsi pe credincioşi şi Biserica Lui, niciodată. Şi avem nădejdea noastră în Dumnezeu. Toate cîte trebuie să le trecem sînt scrise, că intrăm în ultimii ani ai Apocalipsei şi vor fi martiri mai mari decît primii martiri. Pentru că acum aceşti oameni necredincioşi au metode încît să îl omoare pe om şi să fie mort, dar totuşi nu mort, adică să te tiranizeze, dar să nu mori. Însă Domnul este viu în vecii vecilor. Nici un demon nu va birui lumea, biruitor este Iisus Hristos. Orice vor face ei, Dumnezeu poartă de grijă celor credincioşi. De aceea nu trebuie să ne înspăimînte nimic; orice ne vor face, să ştim că totuşi Domnul e viu în vecii vecilor, iar Împărăţia lui Dumnezeu nu o să o ia nimeni dintre aceştia, pentru că este a lui Dumnezeu. Pot să vină şi masonii, şi comuniştii, şi oricare alţii, în final ei vor fi un zero, căci Împărăţia este a lui Dumnezeu. El este începutul şi sfîrşitul.

Dumnezeu nu va îngădui ca minciuna să se unească în vreun fel cu adevărul, adică să se unească Bisericile, dar nu în adevăr. Lumina se poate uni cu întunericul vreodată? […]

În primele secole creştine a existat un curent mărturisitor în confruntare cu puterile lumeşti. Acum aproape că nu mai există. De ce?

Există, dar s-a slăbit. Întotdeauna există. Cînd cei trei tineri din Vechiul Testament au fost puşi să se închine statuii lui Nabucodonodor, ei au refuzat; de aceea au fost aruncaţi în cuptor, dar nu au păţit nimic. Dacă astăzi ar veni cineva într-un oraş mare, cum e Tesalonicul, ar pune statuia lui şi ar spune: Cine nu se închină înaintea ei, i se va tăia capul!, eu cred că multe mii de oameni nu i se vor închina. Creştinii au această harismă, au botezul, care îi ajută să discearnă lucrurile; în vreme ce aceia care nu sînt botezaţi după cuviinţă, se poate ca toţi să se închine acestei statui. Ca şi în vremea lui Ilie – el se plîngea: Doamne, sînt singur, ce să fac? Fac ce pot de unul singur. Însă Dumnezeu i-a arătat că sînt 7000 care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, deci nu e singurul care mărturiseşte adevărul. Poate să fie o degradare morală mare, însă există încă şi mulţi creştini buni, cu o viaţă foarte bună, duhovnicească. Acestea le ştie Dumnezeu.

Sper că nu am spus ceva greşit. Este scris că după cuvintele noastre vom fi judecaţi. Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea pocăinţă, înţelepciune, gînduri bune şi să fim la sfîrşitul vieţii pregătiţi să ne încredinţăm sufletul lui Dumnezeu. De toate să ne lipsească Dumnezeu, nu contează, dar să nu ne lipsească de rai, că dacă am pierdut raiul, am pierdut totul.

Să aveţi binecuvîntarea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului!

P. S. Îi mulţumesc în chip deosebit părintelui Ciprian Staicu pentru traducerea din limba greacă. (George Căbaş)

Născut în 1931, în părţile Kefaloniei, părintele arhimandrit Partenie (Parthenios), un om prin excelenţă „al rugăciunii şi al dragostei”, este de 38 de ani egumenul Mănăstirii Sf. Pavel din Muntele Athos. S-a lepădat de lume în urmă cu 60 de ani, iar în prezent este socotit una dintre cele mai de seamă figuri duhovniceşti din „Grădina Maicii Domnului”.

 ***

Trebuie să avem atît credinţă, cît şi fapte. Faptele creştineşti le cunoaştem, ştim ce trebuie să facem. Mai întîi de toate trebuie să avem dragoste faţă de toţi. Să nu judecăm pe alţii, căci Dumnezeu nu vrea aceasta. Trebuie să iertăm greşelile fraţilor noştri – şi pe cele mici, şi pe cele mari.

Pot să vină şi masonii, şi comuniştii, şi oricare alţii, în final ei vor fi un zero, căci Împărăţia este a lui Dumnezeu. El este începutul şi sfîrşitul.

De toate să ne lipsească Dumnezeu, nu contează, dar să nu ne lipsească de rai, că dacă am pierdut raiul, am pierdut totul.

Notă: Textul apare aici cu îngăduința lui Claudiu Târziu, director Rost, căruia-i mulțumesc din inimă.
Sursă: Rost, nr. 110 / iunie 2012