Daily Archives: 1 aprilie 2020

VIDEO: Mitropolitul Neofit de Morfu – Epidemia și ajutorul Sfinților: Haralambie, Nichifor, Evmenie (subtitrare ro)

Mitropolitul Neofit de Morfu – Cuvânt despre virusul corona, pocăință, lucrarea creștinilor în vremea epidemiei, pronia lui Dumnezeu și ajutorul Sfinților: Haralambie, Nichifor Leprosul și Evmenie Saridakis!
Fragment dintr-o omilie rostită pe 25 februarie 2020.
Subtitrare RO Elena Dinu

Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Cum să iubim şi cum să ne rugăm. Sfaturile Stareţului Zosima din romanul Fraţii Karamazov al lui Dostoievski

Copilul meu, ia seama şi nu uita să te rogi. Fiece rugăciune, dacă este pornită din inimă, mărturiseşte un simţământ nou, iar acel simţământ e, la rândul său, izvorul unei idei noi, ce nu ţi-a trecut niciodată prin minte până atunci şi care te va îmbărbăta; astfel, îţi vei da seama că rugăciunea aduce cu sine un spor de înţelepciune.

Nu uita, deci, să spui în fiecare zi, în gând, ori de câte ori îţi stă în putinţă: „Miluieşte, Doamne, pe toţi cei ce s-au înfăţişat astăzi înaintea Ta”. Căci nu e ceas şi nu e clipă în care mii de oameni să nu părăsească viaţa pământească, iar sufletele lor urcă în ceruri. Şi câţi dintre ei nu se despart de lume însinguraţi şi stingheri, cu amară tristeţe şi adâncă mâhnire la gândul că nu-i nimeni care să plângă după ei, că nimeni, poate, n-are habar de mai trăiesc sau nu! Şi cine ştie dacă nu tocmai atunci, din celălalt capăt al pământului, se înalţă spre Domnul ruga ta pentru odihna sufletului lor, deşi nu i-ai cunoscut în viaţă şi nici ei nu te-au cunoscut pe tine. Cât de înduioşat va fi sufletul singuratic ce se înfăţişează cu teamă înaintea Domnului, când va simţi că, în clipa aceea înfricoşată, mai e totuşi cineva pe lume care se roagă pentru el, o fiinţă pământeană care-l iubeşte! Şi Dumnezeu va căta cu drag la voi amândoi, căci dacă tu te-ai îndurat de sufletul acela, cu atât mai vârtos se va îndura de el, în nemărginita Lui milă şi dragoste. Şi-l va ierta poate tocmai pentru rugăciunile tale.

Fraţilor, nu pregetaţi, cuprinşi de spaimă în faţa ticăloşiei oamenilor; iubiţi-i aşa ticăloşi cum sunt, căci astfel, iubirea voastră va fi după chipul şi asemănarea iubirii lui Dumnezeu, ridicându-se pe culmea cea mai înaltă a dragostei pământeşti. Iubiţi toată plăsmuirea Ziditorului acestei lumi, în întregimea ei, precum şi fiecare grăunte de nisip în parte. Cătaţi cu drag la fiece frunzuliţă, la fiece rază de soare. Iubiţi dobitoacele necuvântătoare şi firul de iarbă, iubiţi orice lucru neînsufleţit. Iubind, veţi înţelege taina divină ce se ascunde în toate şi desluşind-o o dată pentru totdeauna, cu fiecare zi vi se va arăta tot mai lămurit. Numai aşa veţi putea îmbrăţişa întreaga lume cu o dragoste desăvârşită, atotcuprinzătoare.

Iubiţi dobitoacele: către ele şi-a îndreptat Dumnezeu mai întâi gândul şi le-a hărăzit o bucurie senină. Nu le-o stricaţi şi nu le chinuiţi, feriţi-vă să le răpiţi bucuria de a trăi, spre a nu sta împotriva celor lăsate de Dumnezeu. Omule, nu te semeţi, socotindu-te mai presus decât dobitocul necuvântător, căci, cu toată semeţia ta, pângăreşti pământul oriunde îţi calcă piciorul, şi-n urma ta rămâne o dâră de putregai. Şi, din păcate, vai vouă, aşa se întâmplă aproape cu fiecare dintre noi!

Iubiţi mai cu osebire pruncii, căci şi ei sunt fără de prihană, ca îngerii din cer şi trăiesc pentru a ne umple sufletul de duioşie şi pentru a ne curăţa inimile noastre păcătoase, luminând asupra noastră ca un semn ceresc. Vai de cel ce umileşte un prunc! (…)

Ţi se întâmplă uneori să stai în cumpănă, nedumerit, în faţa păcatului omenesc, întrebându-te: „Cum să-l iau, cu osândire sau cu smerită dragoste?”. Alege totdeauna dragostea cea smerită. Şi dacă te-ai hotărât aşa, o dată pentru totdeauna, nu-ţi va fi greu să cucereşti întreaga lume. Dragostea împletită cu smerenie este o putere înfricoşată, mai vajnică decât oricare alta de pe faţa pământului, căci n-are asemănare.

Prieteni dragi, rugaţi-vă Domnului să vă blagoslovească, dăruindu-vă bucuria. Bucuraţi-vă ca nişte copii, ca păsările văzduhului.

Să nu vă înspăimânte ticăloşia oamenilor, nici să vă gândiţi că s-ar putea zăticni în ostenelile voastre, zădărnicindu-vă truda. Să nu ziceţi: „Vajnic este păcatul, aprigă ticăloşia şi plină de vârtoşie răutatea ce ne înconjoară, când noi suntem singuri şi slabi. Răutatea lumii va ridica stavilă în calea străduinţelor noastre, osteneala şi toată fapta bună nu vor fi de niciun folos”. Nu lăsaţi să vă biruie deznădejdea, feţii mei! Nu e decât un mijloc ca să scapi de ea: pasă de-ţi încarcă sufletul cu toate păcatele oamenilor, socotindu-te singurul vinovat. Şi pe bună dreptate, prietene drag, căci, de îndată ce te vei simţi în adâncul inimii răspunzător pentru toţi şi pentru toate, ai să-ţi dai seama că este într-adevăr aşa, că numai tu eşti vinovat de toate şi faţă de toţi. Iar dacă, dimpotrivă, încerci să arunci metehnele tale, trândăvia şi neputinţa ta în seama celorlalţi, vei sfârşi prin a cădea în ispita trufiei satanice şi prin a cârti împotriva lui Dumnezeu.

Căci trufia e meşteşug diavolesc şi anevoie ne putem da seama de ea, aici, pe pământ, de aceea ne putem înşela atât de uşor şi cădea atât de lesne în greşeală, ba încă, pe deasupra, suntem încredinţaţi c-am făcut cine ştie ce lucru minunat şi de ispravă.

Multe din cele mai straşnice simţăminte şi imbolduri ale firii noastre nu le putem pricepe aici, pe pământ; nu te lăsa uluit de ispită, nici nu-ţi închipui cumva că pe temeiul acesta te-ai putea dezvinovăţi; Judecătorul ceresc nu-ţi va cere să dai socoteală pentru ceea ce mintea ta nu s-a învrednicit să priceapă, ci pentru ceea ce era pe înţelesul tău. Şi ai să te încredinţezi că aşa este când ai să te înfăţişezi la scaunul judecăţii, pentru că atunci ai să le vezi pe toate aşa cum sunt şi n-ai să mai poţi tăgădui nimic.

Notă: Starețul Ambrozie de la Optina (prăznuit pe 10 octombrie) este sfântul care l-a inspirat pe Dostoievski în portretizarea chipului literar al Starețului Zosima din capodopera sa, Frații Karamazov.

Textul a apărut inițial în revista OrthoGraffiti, nr. 15 / octombrie 2010, editor Laurențiu Dumitru.

Despre ateism. „Du-te acasă şi întreabă-te când ai avut nevoie pentru prima oară ca Dumnezeu să nu existe!”

Despre ateism. „Du-te acasă şi întreabă-te când ai avut nevoie pentru prima oară ca Dumnezeu să nu existe!”
Mitropolitul Antonie al Surojului

Uneori, omul devine necredincios pentru faptul că acesta este unicul său scut împotriva conștiinței. Mi-a venit acum în minte povestirea unui preot foarte inteligent, fin și cultivat din Paris. Cândva a fost „ateu”, adică trăia fără Dumnezeu și se considera prea elevat și inteligent pentru a-și permite să gândească despre convertirea la credință. A discutat mai apoi cu un preot. Preotul fiind de la țară, fără cine știe ce studii deosebite, care a emigrat din Rusia, după ce l-a ascultat mult timp, i-a spus doar două lucruri: „În primul rând, Sașa, nu este chiar atât de important faptul că tu nu crezi în Dumnezeu – Lui nu I se poate întâmpla nimic de la asta, minunat însă este că Dumnezeu crede în tine”. Și altul: „Tu, însă, Sașa, mergi acasă și gândește-te, când anume ai pierdut credința, anume când ai avut nevoie ca Dumnezeu să nu existe?”

Sașa a venit acasă și se gândea; era nedumerit de o astfel de prezentare a problemei: se aștepta la un discurs misionar sau la niște instrucțiuni pentru consultarea unor tratate, iar în loc – nu mai înțelegea nimic. Și el, după cum spunea mai târziu, a căutat cauzele mai întâi în cunoștințele primite la Facultatea de Teologie din Paris, apoi în perioada pre-revoluționară de la Facultatea din Rusia, apoi altundeva și nicidecum nu putea găsi, până a ajuns la timpul când avea șase ani. Locuia într-un oraș din Rusia, era un băiețel drăguț, mergea la biserică în toate duminicile și era considerat a fi un copil evlavios: intra, făcea semnul crucii, se oprea în mijlocul bisericii, în față, și se ruga lui Dumnezeu. În fiecare duminică primea un bănuț, pe care era dator să-l pună în căciula cerșetorului orb. Punea bănuțul și mergea la biserică cu sentimentul că a săvârșit o faptă bună, de dragoste, i-a acordat orbului atenție și poate sta acum liniștit în fața lui Dumnezeu.

Odată, înaintea sărbătorilor de Crăciun, plimbându-se cu mama sa prin oraș, a descoperit un magazin unde a văzut un minunat căluț de lemn care costa șase bănuți. A rugat-o pe mama să i-l cumpere, ea l-a refuzat, iar el a venit acasă foarte trist. Duminica următoare, pe când mergea la biserică, ajungând în fața cerșetorului, s-a gândit că, dacă nu-i va da de șase ori acest bănuț, și-ar putea cumpăra căluțul. Zis și făcut. A procedat astfel de patru ori, iar a cincea oară s-a gândit: dacă ar fi să iau de la el un bănuț, atunci voi cumpăra cu două săptămâni mai devreme căluțul. Și a furat de la orb bănuțul. După care, intrând în biserică a simțit că nu poate sta în față: dacă Dumnezeu îl va observa? S-a dus și s-a ascuns într-un colț al bisericii. Dădaca a venit cu el acasă și a povestit totul părinților acestuia, care au fost profund uimiți: până acum era mic, stătea în fața lui Dumnezeu, iar acum s-a adâncit în sine, viata lui în Dumnezeu a devenit mai interiorizată, el caută un loc ascuns unde ar putea în tăcere și contemplare să fie cu Dumnezeu (era o mămică destul de optimistă!).

Iar Sașa simțea că situația se înrăutățește și că trebuie să se ascundă de Dumnezeu. Și iată că de la universitate a venit fratele său mai mare, încărcat de cunoștințe ateiste, care s-a apucat să-i demonstreze că, de fapt, Dumnezeu nu există. Și Sașa mi-a spus: m-am agățat de această idee. Dacă nu este Dumnezeu, atunci nu are importanță dacă am furat bănuțul și n-am pus în căciulă acei cinci. Acesta a fost începutul „ateismului” său: învățătura despre faptul că Dumnezeu nu există, copilul a primit-o ca pe un colac salvator împotriva propriilor mustrări de conștiință.

Traducere din rusește de Ludmila Tudos / foto (mică) – pravmir.com
Sursa: opinii.tk / 2006

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Sfaturi finale înainte de spovedanie şi împărtăşanie

Sfaturi finale înainte de spovedanie şi împărtăşanie
Sfântul Teofan Zăvorâtul,
episcop de Tambov și Vladimir, Rusia (10 ianuarie)

S-a apropiat timpul de spovedanie şi, după aceea, clipa cea mai dulce a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Lui Hristos! Domnul să te binecuvânteze să le împlineşti pe amândouă cum se cuvine. Atât nevoinţele postului şi rugăciunii, cât şi tot ceea ce ai mai pregătit tu, duc către acest scop; aici ele sunt marcate cu semnul dumnezeiesc. Atunci, de ce spui că te temi să mergi la spovedanie? Mulţi oameni au o asemenea teamă, dar de ce şi tu? Dă-mi voie să-ţi lămuresc problema. Duhovnicul este pur şi simplu martorul, Dumnezeu îţi primeşte mărturisirea. El porunceşte duhovnicului să dea iertare celui care se mărturiseşte.

Dumnezeu este Cel Care este milostiv. El doar aşteaptă ca omul să-şi spovedească păcatele şi, îndată ce o face, îl şi iartă. Cum să te temi de un asemenea Domn?

Această neîncredere vine din faptul că nu îţi este clar ce trebuie să spui la spovedanie. Dar atunci când faci totul aşa cum ţi s-a recomandat, totul va fi limpede şi nu va fi nimic de care să te temi.

Neîncrederea vine şi din faptul că ne spovedim rareori. Dacă ne-am spovedi mai des, nu ne-ar mai fi aşa de frică. Dumnezeu să te ajute de acum înainte să vii la Cina Domnului mai des, şi, prin urmare, să mergi la spovedanie mai des.

Iată ce ar trebui să faci între timp.
Scrie pe hârtie tot ce consideri că trebuie să spui la spovedanie, şi atunci când mergi la preot, spune-i totul cu ajutorul însemnărilor tale. O adevărată mărturisire trebuie să fie într-adevăr a ta proprie; adică, omul care se spovedeşte trebuie el însuşi să spună tot ce a greşit, fără să aştepte să-l întrebe preotul. Aşa trebuie să ajungă spovedania pentru noi; rareori se desfăşoară aşa cum s-a intenţionat. Duhovnicul, din necesitate, pune mai multe întrebări care nu se potrivesc celui care se spovedeşte, dar nu pune întrebări care să i se potrivească. Astfel, aceste lucruri rămân nespovedite.

Tu însăţi trebuie să spui tot ceea ce îţi apasă conştiinţa. Poţi să-ţi aminteşti totul fără să-ţi notezi, dar trebuie să te asiguri că spui totul. Dumnezeu să te binecuvânteze să te spovedeşti cu duh de căinţă şi cu hotărârea fermă de a fi silitoare de acum încolo, fără nicio frică. Astfel de frică nu este necesară şi stânjeneşte lucrurile.
A trebuit să las la o parte scrisoarea pentru puţin timp şi mi s-a întrerupt şirul gândurilor.

Când apare frica înainte de spovedanie, alung-o. Frica smerită faţă de Dumnezeu este foarte importantă, dar frica copilăroasă pe care o ai este vătămătoare. Nu are nicio legătură cu problema: este ceva adus de vrăjmaş.

Mergi la Dumnezeu liniştită, dar cu o inimă plină de căinţă; mergi aşa cum a mers fiul risipitor din pildă la tatăl său. Tatăl fiului întors nu l-a mustrat, nici nu l-a certat; mai degrabă el l-a întâmpinat, îmbrăţişându-l şi sărutându-l. Acelaşi lucru te aşteaptă şi pe tine.

Braţele Domnului sunt deja întinse spre tine. Tot ce-ţi rămâne de făcut este să alergi spre ele. Fă-o cu iubire smerită. Lucrul principal în pocăinţă este mâhnirea inimii, pentru că ai greşit în faţa lui Dumnezeu şi hotărârea fermă de a fi silitoare în toate pe viitor. Ţi-ai exprimat deja hotărârea de a împlini lucrarea bine-plăcută Lui Dumnezeu pentru Domnul, şi Domnul, care vede totul, a primit aceasta, desigur. Dar te chinuie inima că nu te poţi îndrepta? Lucrează puţin ca să stârneşti această mâhnire.

Indiferent cât de puţine păcate ai şi cât de neînsemnate sunt, ele tot păcate se numesc şi nu sunt plăcute Lui Dumnezeu. Cât de ruşinaţi ne simţim în faţa altor oameni de vreun cuvânt sau faptă uşuratică, negândită! Nu vorbim despre lucruri uşuratice referitor la Dumnezeu, ci de păcate, învaţă din aceasta să fii plină de pocăinţă în toate şi să plângi în faţa lui Dumnezeu. Rodul acestei pocăinţe va fi ca o fortăreaţă împotriva neajunsurilor.

Plănuiai să examinezi totul din nou, în amănunt şi să faci îndreptări. Poate că nu ai reuşit să faci totul sau să faci totul atât de complet cum ai plănuit; să nu te tulbure asta.

Cel mai important lucru pentru Dumnezeu este intenţia şi hotărârea ta de a fi stăruitoare întru totul înaintea Lui. Pentru aceasta există iertare de păcate şi curăţirea prin milostivire. Mergi la Dumnezeu cu intenţia hotărâtă de a fi silitoare, cu intenţia de a avea discernământ în locul tuturor acestor lipsuri şi de a şti cum să alegi. Du-I Lui Dumnezeu intenţia fermă de împlinire nestrămutată a tot ceea ce conştiinţa ta consideră că este necesar pentru tine acum şi orice altceva ce descoperă aceasta mai târziu; nu te împotmoli în lucruri marginale.

Este cel mai bine să mergi la spovedanie în seara dinaintea împărtăşaniei pentru a-ţi petrece noaptea şi dimineaţa numai cu gândul de a-L primi pe Domnul, în timpul acestei perioade de dinaintea împărtăşaniei, citeşte omilii din cartea pe care ţi-am dat-o. Stai şi gândeşte-te la Domnul, rugându-te în inima ta astfel: „Doamne, după cum vrei, aşa rânduieşte cele dinlăuntru ale mele şi nu mă lipsi pe mine de împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine”.

Roagă-te cu rugăciuni scurte ca aceasta şi fă metanii. Dacă laşi spovedania până dimineaţa, gândurile tale nu vor fi concentrate seara; în schimb, se vor vădi tulburate. Când mergi să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, mergi cu simplitate în inimă, cu credinţa deplină că vei primi pe Domnul întru tine şi cu smerenie adâncă faţă de aceasta. Lasă în seama Lui Dumnezeu Însuşi starea de spirit care va fi după aceasta.

Mulţi au anumite aşteptări de la Sfânta Împărtăşanie înainte de vreme, şi atunci, fără să vadă ceea ce au dorit, se simt tulburaţi şi însăşi credinţa lor în puterea Tainei este zdruncinată. Slăbiciunea nu se află în Taină, ci în dorinţa uşuratică.

Nu-ţi promit nimic. Lasă totul în seama lui Dumnezeu, cerându-I o singură milostivire – să te întărească în tot felul de fapte bune, ca să fii plăcută înaintea Lui.

Cel mai adesea, rodul împărtăşirii are un gust de pace dulce în inimă; uneori aduce luminarea gândului şi darul evlaviei către Domnul, alteori aproape nimic nu se vede, dar, după aceea, în problemele omului se observă o mare putere şi hotărâre în sârguinţa lui. Voi mai spune, apoi, că nu vedem roade clare din Sfânta Împărtăşanie pentru că luăm Împărtăşania rareori. Fă-ţi o regulă din a lua Împărtăşania cât de des posibil şi vei vedea roadele mângâietoare ale acestei Taine.

Mă rog tot timpul şi voi continua să mă rog ca Dumnezeu să te ajute să te apropii de cele două Taine într-o totală înnoire a duhului tău. Doresc binele sufletului tău în toate lucrurile. Dumnezeu să te ajute!

/ din lucrarea „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”, Editura Egumenița /

Vezi și Sfântul Teofan Zăvorâtul: Cum să ne pregătim pentru o spovedanie adevărată

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Rostul și folosul ispitelor

Rostul și folosul ispitelor
Sfântul Teofan Zăvorâtul,
episcop de Tambov și Vladimir, Rusia (10 ianuarie)

Cauza pentru care Dumnezeu îngăduie să fie ispitit nevoitorul, de către duhurile răutăţii şi de către păcat, se cuprinde în necesitatea pe care o are omul de a-şi cunoaşte cu exactitate şi în amănunţime căderea sa, lucru fără de care Răscumpărătorul nu poate fi cunoscut şi primit cum trebuie. Este de trebuinţă să ne cunoaştem firea noastră căzută, înclinările ei, acţiunea ei proprie, pentru ca în cele din urmă primind darul Sfântului Duh, pe care ni-L dă Răscumpărătorul, să nu-l întrebuinţăm spre răul nostru, să nu ne atribuim nouă înşine lucrarea Lui, ci să fim un vas şi o unealtă vrednică de acest dar.

Sfântul Grigorie Sinaitul spune: „Dacă omul nu va fi părăsit şi înfrânt, stăpânit şi robit de orice patimă şi de orice gând, daca nu va fi biruit şi cu duhul, fără să capete vreun ajutor nici de la lucruri, nici de la Dumnezeu, nici de la altcineva, din care pricina el cade aproape în deznădejde, ca unul ce este ispitit de pretutindeni, atunci el nu poate ajunge la zdrobirea duhului, nici să se considere mai mic decât toţi, cel mai de pe urma şi robul tuturor, mai prejos decât înşişi demonii, ca unul ce este chinuit şi robit de ei. Aceasta este o mare smerenie îngăduită de Dumnezeu, este o smerenie pedepsitoare, în urma căreia se dăruieşte de către Dumnezeu o a doua smerenie, înaltă, care este puterea dumnezeiască, ce lucrează prin Dumnezeu şi care săvârşeşte prin Dumnezeu totul. Omul o vede în sine ca pe o armă şi cu această arma săvârşeşte minunile dumnezeieşti”.

Aşa se explică acea minunată privelişte pe care o înfăţişează Sfinţii lui Dumnezeu prin viaţa lor. Ei fiind vase ale Sfântului Duh totodată au văzut, au recunoscut, s-au mărturisit drept cei mai păcătoşi, vrednici de chinurile vremelnice şi veşnice. Ei au cunoscut temeinic şi au învăţat bine firea lor căzută în care nu este nimic nepângărit şi de aceea ei au atribuit cu o deplină încredinţare darului dumnezeiesc tot binele, care prin mijlocirea lor s-a desăvârşit de către Darul de sus şi mereu tremurau ca să nu răsară din firea căzută vreun gând sau vreo simţire ce ar fi jignitoare pentru Sfântul Duh. Pentru om nu este folositoare trecerea bruscă din starea de luptă spre starea libertăţii duhovniceşti.

Sfântul Macarie cel Mare observa că „adeseori unele suflete, care erau părtaşe la darul dumnezeiesc fiind pline de dulceaţă cerească şi bucurându-se de liniştea duhului, dar nefiind ispitite prin scârbele aduse din partea duhurilor rele, petrec în pruncie şi, ca să spun aşa, nu sunt capabile de Împărăţia Cerurilor”. „Dacă sunteţi fără certare (pedeapsă), spune dumnezeiescul Apostol, de care toţi au parte, atunci sunteţi feciori din desfrânare şi nu fii adevăraţi” (Evrei 12, 8). De aceea atât ispitele cât şi necazurile sunt trimise omului spre folosul lui, pentru că sufletul încercat de ele, să se facă mult mai puternic şi mai cinstit înaintea Domnului său. Dacă el va suferi până la sfârşit, cu nădejdea în Dumnezeu, atunci e cu neputinţă să nu primească bunătăţile făgăduite de Sfântul Duh şi desăvârşită eliberare de răutăţile patimilor.

Din această cauză, afară de câteva cazuri, în urma unei deosebite rânduieli dumnezeieşti, nevoitorii lui Hristos petrec cea mai însemnată parte din călătoria lor pământească într-o amară luptă cu păcatul, sub jugul nemilostivului Faraon.

/ din lucrarea „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”, Editura Egumenița /

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!