Athosul. Locuri, chipuri, stări (I). Introducere

Această prezentare necesită JavaScript.

Athosul este o altfel de lume. Nu-l poți compara cu nimic altceva de pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu. Grădina Maicii Domnului, Sfântul Munte (Agion Oros), Bastionul Ortodoxiei – toate aceste nume și renume nu au nimic metaforic.

Aici viața se ia în serios. Accentuez, se ia în serios. Iar timpul parcă s-a oprit în veacurile de odinioară ale Imperiului bizantin iubitor al dreptei slăviri. De altfel, viața athonită e „racordată” la ora bizantină.

Odată ce ai călcat pe el, Sfântul Munte Athos are darul de a te umple de un dor mistuitor greu de numit. Dorul unei pregustări din Cerul lui Dumnezeu. Puțini sunt aceia care nu revin. O parte din cei ce nu revin sunt cei ce au rămas. Dacă vrei să știi ce înseamnă viață autentică, vino la Athos! Dacă vrei să realizezi cât de contrafăcută și falsă e viața lumii noastre, vino în Sfântul Munte!

Cu greu m-am adunat să scriu despre experiențele mele athonite. Simt, pe de o parte, că e ușor a scrie din simțuri, dar e cu anevoie a scrie din duh. Pe de altă parte, cele de taină nici nu se pot trâmbița de pe acoperișuri. De aceea vă încredințez încă de la început că nu veți găsi aici, la această categorie, cuvinte prea mari, ci doar gânduri răzlețe despre Athos… „Athosul. Locuri, chipuri, stări” Așa cum le-am văzut și trăit eu.

Laurențiu Dumitru
„Athosul. Locuri, chipuri, stări”

Anunțuri

Posted on 19 Iulie 2012, in "Athosul. Locuri, chipuri, stări", File de jurnal athonit. Impresii ale pelerinilor and tagged , , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: