Arhive blog
Una din minunile săvârșite de părintele Efrem din Arizona
„Acum câțiva ani, am avut patru crize epileptice în decurs de opt ore și am avut nevoie de spitalizare timp de cinci zile. Diagnosticul a fost epilepsie sau tulburare convulsivă.
Ceva mai târziu, cu doar câteva luni înainte ca gheronda să treacă la Domnul, în timp ce călătoream către mănăstire [Sfântului Antonie din Arizona, n.t.], am avut un alt atac, chiar în avion. După ce am ajuns la mănăstire și am participat la vecernie, m-am așezat la coadă pentru a primi o binecuvântare de la gheronda. Mă chinuiam să merg, nu mă simțeam deloc bine.
De obicei, bătrânul nu vorbea în timpul acestor binecuvântări, dar, când m-am apropiat, el a spus dintr-o dată, cu voce tare: „Po, po, po. . . ” (ceea ce înseamnă „O, Doamne”) și apoi, uitându-se fix în ochii mei, mi-a zis: „Empathia, empathia, empathia”, adică a empatizat cu mine. Stăteam acolo, cu lacrimile curgându-mi pe față, zâmbindu-i, incapabil să spun un cuvânt. Când m-am aplecat să-i sărut mâna, el m-a binecuvântat de trei ori pe cap și mi-a spus: „Katharos!”, adică „curat”.
De momentul acela nu am mai avut nicio criză de epilepsie! Cât de binecuvântat am fost să trăiesc așa de multe minuni săvârșite de acest neprețuit Sfânt!”
Această mărturie a fost confirmată de Sfânta Mănăstire a Sfântul Antonie din Florence, AZ, mănăstire înființată de vrednicul de pomenire, Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul.
Traducere după versiunea în limba engleză postată pe pagina fb Fr. Peter Alban Heers
Astăzi, 8 decembrie 2020, se împlinește un an de la adormirea întru Domnul a Cuviosului Efrem Filotheitul. Să avem parte de rugăciunile sale!
SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!
Nouă apariție editorială la Editura Sfântul Nectarie: „Așteptarea lui Dumnezeu – despre boală, suferință și moarte” a Arhimandritului Emilianos Simonopetritul
Astăzi, când se împlinesc 40 de zile de la trecerea la Domnul a părintelui Emilianos Simonopetritul, Editura Sf. Nectarie a scos una dintre cele mai valoroase cărţi ale marelui stareţ: Despre boală, suferinţă şi moarte. Cartea conţine şi cuvântul noului stareţ Elisei rostit la înmormântarea stareţului Emilian. Lectură plăcută! – Pr. Dr. Petru Pruteanu
Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!