Arhive blog

Scrisoare deschisă a Părinților Sfântului Munte către Patriarhia Ecumenică, către celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, către toți credincioșii Bisericii cei purtători ai numelui lui Hristos, în legătură cu Sinodul Panortodox

SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÎNTULUI MUNTE
CĂTRE PATRIARHIA ECUMENICĂ,
CĂTRE CELELALTE BISERICI ORTODOXE AUTOCEFALE,
CĂTRE SFÎNTA CHINOTITĂ A SFÎNTULUI MUNTE,
CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII BISERICII CEI PURTĂTORI AI NUMELUI LUI HRISTOS

«Supărările dau năvală… de la prieteni necredincioșii;
ale Bisericii umblă fără păstor.
Cele bune pier, cele rele se dau pe față.
Plutim în noapte, făclie nicăieri.
Hristos cade spre somn; ce avem a pătimi?…»

(Sfîntul Grigorie Teologul, din Epistola 80)

Cunoaștem foarte bine din istoria bisericească faptul că întrunirea unui sinod are în vedere întîi de toate legiuirea și întărirea dogmelor Bisericii și delimitarea acesteia de erezie. Adică, Biserica socotește ca o datorie a ei sine qua non combaterea oricărei erezii și dreapta-învățare a cuvîntului adevărului. Marele dascăl și Părinte al Bisericii, Sfîntul Nicodim Aghioritul, punctează limpede că trebuie «ca toate dogmele și canoanele formulate de sinoade să fie ortodoxe, bine-cinstitoare și în conglăsuire cu dumnezeieștile Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice de mai înainte», și că «acestea sînt hotarele veșnice pe care le-au pus părinții noștri și legile care există în veac… pe care prin Sfîntul Duh le-au legiuit Sinoade Ecumenice și locale» (Pidalionul, ed. Rigopoulos, Tessalonic, 1991, p. 16) Contribuind, așadar, și noi, ca monahi athoniți și ca mădulare vii ale Bisericii, la lucrarea de trezire duhovnicească și de întărire a felului ortodox de a cugeta al poporului credincios, dorim să înfățișăm înaintea tuturor mărturia noastră.

Așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», care, cum se știe, urmează să se țină în Iunie ce vine în Creta (19-6-2016, după calendarul vechi 6-6-2016), constituie o etapă a programului ecumenismului inter-creștin și inter-religios sau al mondializării religioase a Noii Ordini Mondiale, care, după cum este cunoscut, urmărește să supună întreaga omenire prin trei proiecte pregătite sistematic: a) printr-un guvern mondial, b) printr-o economie mondială și c) printr-o religie mondială. Procesul realizării unei religii mondiale a fost inaugurat întîi în lumea protestantă prin așa-numita «Mișcare ecumenică», iar în lumea ortodoxă prin cuvîntul de întronizare al Patriarhului Meletie Metaxakis al Constantinopolei (1923) și intens promovat de Patriarhul Atenagora Spyros al Constantinopolei (1948-1972). În loc să condamne sectele existente care acționează zi de zi pentru înșelarea credincioșilor, așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește întîi de toate să recunoască panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religiii – cum îl numește Sfîntul Iustin Popovici – după cum au făcut catolicii la Conciliul II Vatican (1962-1965). Faptul că așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește să recunoască ecumenismul sincretist inter-creștin și inter-religii este dovedit prin următoarele:

1) Textul presinodal al Sinaxei Întîistătătorilor trimis spre a fi adoptat de Bisericile Ortodoxe Autocefale la așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», prin aceea că spune, în articolul intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», că «Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea», nu-i mai recunoaște pe catolici și pe protestanți ca fiind eretici, ci îi încadrează în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească a Simbolului de credință Niceo-Constantinopolitan, punînd accentul pe istoricitatea acestor biserici și trecînd cu vederea în chip scandalos erezia în care ele se află și neținînd seamă de învățătura dogmatică a Bisericii recunoscută chiar de reprezentanții Papei Apusului la cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare (879-880), cînd au votat laolaltă cu Răsăritenii condamnarea adaosului eretic filioque (purcederea Sfîntului Duh și de la Fiul). Este atacată în felul acesta învățătura eclesiologică a Bisericii și se dă naștere unei erezii eclesiologice, avînd în vedere că dogmele credinței sînt hotarele Bisericii, iar Biserica se identifică cu credincioșii ei adevărați, care alcătuiesc Trupul lui Hristos, avînd Cap pe însuși Mîntuitorul, prin credința ortodoxă ținută cu scumpătate și prin viața duhovnicească dreaptă și nefalsificată, și prin părtășia întru pocăință cu Tainele Sfintei noastre Biserici.

2) Același text presinodal recunoaște Consiliul Mondial al Bisericilor (al sectelor, mai precis), care a fost înființat în 1948 de Noua Ordine Mondială spre a servi scopurilor mondializării religioase, adică a instaurării religiei universale a Antihristului. C. M. B. a avut inițial ca scop promovarea ecumenismului sincretist inter-creștin, iar în continuare, în ultimele decenii, și-a lărgit țintele promovînd și ecumenismul sincretist inter-religii. Recunoaște diferitele texte emise de C. M. B. ca fiind obligatorii pentru «Marele Sinod» și pentru Biserica Ortodoxă. Textele acestea «nu se sprijină pe nimic. Se îngrijeau de alcătuirea lor niște reprezentanți care își spuneau opiniile și semnau, firește, textele în numele Bisericilor locale; doar că ierarhii acestor Biserici nici habar nu aveau ce decizii luau reprezentanții lor» (prof. Dimitrios Tselenghidis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic). Aceasta înseamnă că textul presinodal în discuție atacă și dogma soteriologică a Bisericii, potrivit căreia credinciosul adevărat, prin mila sfîntului și Dumnezeiescului Har și prin lucrările nezidite ale Dumnezeului Treimic, ajunge la mîntuire și, mai concret, dobîndește vederea Feței Theantropice a lui Hristos și fericirea și cunoașterea fără de sfîrșit a lui Dumnezeu care vine din această vedere doar înăuntrul adevăratei Biserici Ortodoxe, în înțelesul ei înfățișat mai sus. Căci, recunoscînd C.M.B.-ul, același text presinodal acceptă prin aceasta teoria că toate «bisericile», sau, mai precis, sectele și toate felurile de religii (potrivit recentei extinderi a acestei teorii), «mîntuiesc» sau, după cum gîndesc ei, conduc, nebulos și sofistic, la aceeași Realitate Transcendentă (Ultimate Reality), care cuprinde în ea toți pseudo-dumnezeii și pseudo-închinările create de ei prin născocire omenească indusă de satana.

3) Recunoașterea de către textul presinodal în discuție a catolicilor ca fiind, chipurile, «biserică» duce inevitabil la următorul stadiu al proiectului luciferic al ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, care este «unirea» sincretistă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale cu catolicii prin «potirul comun» care va urma și prin supunerea acestora sub primatul stăpînitor și sub infailibilitatea căpeteniei eretice care este Papa, adică la transformarea Bisericilor Ortodoxe Autocefale în Biserici unite cu Roma. Aceasta înseamnă supunerea din punct de vedere dogmatic și administrativ a Bisericilor Ortodoxe Autocefale față de Papa după modelul Bisericilor Uniate, pe baza planurilor Vaticanului și a Codicelui canonic al Bisericilor Catolice Orientale (Uniate) care a fost emis de Papa Ioan-Paul al II-lea în 1990. După cum este cunoscut, Codicele acesta prevede următoarele patru feluri de Biserici Uniate de drept special (sui generis), în care vor fi încadrate Bisericile Ortodoxe: 1) Biserici Patriarhale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Ortodoxe care sînt Patriarhii), 2) Biserici Arhiepiscopale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Autocefale care nu sînt Patriarhii), 3) Biserici Mitropolitane de drept special și 4) alte Biserici de drept special (canoanele 55, 511 și 155 ale aceluiași Codice).

4) Patriarhia Constantinopolei, care a prezidat Sinaxa întîistătătorilor, a respins samavolnic și nu a înaintat spre discutare în așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» propunerea Bisericii Ortodoxe Sîrbe, din anul 2015, de recunoaștere răspicată a Sinodului de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare ca al VIII-lea Ecumenic – Sinod care a condamnat filioque și primatul papal de stăpînire – și a Sinodului din 1351, din vremea Sfîntului Grigorie Palama – Sinod care a condamnat învățătura eretică latino-catolică care spune că Dumnezeiescul Har este zidit – ca al IX-lea Ecumenic. Teologia Sfîntului athonit Grigorie Palama are o însemnătate capitală pentru teologia ortodoxă și de aceea catolicii o urăsc de moarte. Această respingere samavolnică este indiciul clar al orientării așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» nu spre ortodoxie, ci spre panerezia ecumenismului care destructurează teologia ortodoxă prin legalizarea tuturor ereziilor.

5) Pe cînd în tradiția Bisericii Sfintele și Marile Sinoade, sau Sinoadele Ecumenice, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale și în cadrul lor votau toți arhiereii participanți la Sinod în virtutea egalității hirotoniei lor în treapta episcopală, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod», potrivit regulamentului acestuia adoptat de Sinaxă prin întîistătătorii care au luat parte la ea, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întîistătătorii lor. Adică, în vreme ce membri ai Sinoadelor sînt toți arhiereii eparhioți, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» sînt membri doar Bisericile Autocefale, fapt care se împotrivește întru totul eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox.

6) Deși, potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox, hotărîrile Sfintelor și Marilor Sinoade, sau ale Sinoadelor Ecumenice, care privesc chestiuni de credință trebuie supuse judecății și trebuie aprobate ori respinse atît de arhiereii eparhioți, cît și de clerul, monahii și poporul ortodox, o reglementare a așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod», contrar eclesiologiei ortodoxe, face obligatorii și impune hotărîrile Sinodului în discuție tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe. Mai mult, avertizează că va pedepsi toate grupurile de credincioși creștini care nu vor primi hotărîrile lui. În felul acesta el desființează cu totul sinodicitatea Bisericii Ortodoxe și îndepărtează de la ea harisma Duhului Sfînt a «deosebirii duhurilor», care se dăruiește oricărui credincios adevărat care a trecut prin treptele curățirii de patimi, a iluminării și s-a învrednicit să primească îndumnezeirea cea după har, harismă care să dă tuturor mădularelor Bisericii și nu doar episcopilor. Pentru aceasta Sinodul Panortodox era dator să cheme ca membri participanți și persoane învrednicite întru Duhul Sfînt din rîndul preoților, al monahilor și dintre membrii credincioși laici ai Bisericii, așa cum se proceda totdeauna la toate Sinoadele. Însă adeverirea ortodoxiei unui Sinod depinde întîi de toate de corectitudinea și de ortodoxia dogmelor lui: «canonul cel bine-cinstitor al Bisericii pe acelea le vedea ca sinoade sfinte și bune de primit, cele cărora le-a adeverit corectitudinea dogmelor.» (Sfîntul Maxim Mărturisitorul, PG 90, 148A). În cele din urmă, pentru ca un Sinod Ecumenic să fie considerat cu adevărat ortodox, trebuie ca hotărîrile lui să fie primite nu numai de ierarhi, ci și de toți credincioșii ortodocși, după cum foarte nimerit a legiuit în istorie însăși Patriarhia Ecumenică zicînd: «…apărător al credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și aceeași cu a Părinților lui» (Enciclica din 6 Mai 1848).

7) Una din temele Sinodului ar trebui să fie problema calendarului care a dezbinat pînă astăzi Biserica Ortodoxă în privința sărbătorilor și constituie cea dintîi lovitură dată de ecumenism Ortodoxiei.

66480În urma celor de mai sus este de datoria noastră să aducem la cunoștința Patriarhiei Constantinopolei, a celorlalte Biserici Autocefale, a Sfintei Chinotite a Sfîntului Munte, precum și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe că noi, părinții athoniți, luptîndu-ne să păstrăm, prin ținerea cu acrivie a credinței ortodoxe, legătura organică cu Capul Bisericii, Dumnezeu-Omul Domnul nostru Iisus Hristos, și următori făcîndu-ne Sfinților Părinți, nu vom accepta și vom respinge așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» după încheierea lui dacă:

1) Sinodul acesta nu respinge deplin textul presinodal intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine».

2) Nu condamnă panerezia, potrivit Sfîntului Iustin Popovici, lucifericului ecumenism sincretist inter-creștin și inter-religii.

3) Nu recunoaște Sinoadele de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare și din vremea Sfîntului Grigorie Palama ca al VIII-lea și, respectiv, al IX-lea Ecumenic, Sinoade deja recunoscute ca atare în conștiința credincioșilor creștini.

4) Nu votează hotărîrile așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» toți arhiereii participanți la el, după cum prevede eclesiologia ortodoxă și Dreptul ortodox, și nu doar Bisericile Ortodoxe Autocefale prin întîistătătorii lor, după cum prevede regulamentul Sinodului.

5) Nu retrag prevederea despre obligativitatea acceptării ulterioare a hotărîrilor luate de către toate treptele de credincioși creștini, prevedere care aduce atingere dreptului de neînlăturat al tuturor mădularelor Bisericii de a judeca din punct de vedere dogmatic și eclesiologic chestiunile puse înainte.

6) Nu retrag temele privitoare la post și la a doua nuntă a clericilor, teme care, prin simplul fapt că au fost puse în dezbatere, constituie încă o dovadă că Sinodul acesta are ca scop desființarea treptată a postului, imitîndu-i în aceasta pe catolici. Fiindcă o Biserică în care nu există nevoință și viață răstignită nu duce niciodată la Înviere, ci la moarte duhovnicească, gonind pe Sfîntul Duh și ducînd la deplina secularizare.

În urma tuturor acestora, care constituie pentru noi chestiuni ce țin de mîntuire, vă rugăm foarte pe voi, sfințiți arhierei, ca la acest Sinod Panortodox să învățați «cuvîntul adevărului» și să nu îngăduiți să trecem iarăși printr-un sinod de tipul Ferrara-Florența. Dacă veți face așa, sfințiți arhierei, atunci cerul și pămîntul se vor veseli, îngerii și oamenii vor prăznui duhovnicește, numele voastre se vor scrie în cartea vieții și veți fi cu adevărat atunci «și părtași obiceiurilor și următori scaunelor» Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți. Vă rugăm să rămîneți neclintiți, să fiți demni continuatori ai istoriei Bisericii și ai arhieriei voastre cu care Biserica v-a cinstit. Dacă, dimpotrivă, nu veți învăța cuvîntul adevărului, atunci să știți că:

  1. a) Ați sfîșiat cămașa nețesută a Domnului, ați necinstit Mireasa cea fără pată și neprihănită a lui Hristos – Biserica Ortodoxă. Dacă lucrurile vor evolua într-adevăr în această direcție, atunci voi veți fi cei care veți crea schismă în Biserică și veți lua asupra voastră întreaga răspundere istorică pentru urmările și roadele ei. Să știți atunci că, pe temeiul eclesiologiei ortodoxe și a Dreptului canonic ortodox, în conștiința credincioșilor ortodocși v-ați caterisit și afurisit pe voi înșivă și ați căzut din treapta arhierească «punîndu-vă în fapt pe voi înșivă în afara Bisericii» (Mărturisire de credință împotriva ecumenismului, Sinaxă a clericilor și monahilor, 2009). După cum bine știți, Domnul ne poruncește să nu-i urmăm pe păstorii străini: «Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tîlhar. Iar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mînă afară, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor» (Ioan 10, 1-5).
  2. b) Rezultă din acestea că și noi sîntem obligați să aplicăm Sfintele canoane ale Bisericii noastre, cunoscutul canon 15 al Sinodului Cinci-șase Ecumenic, potrivit căruia avem datoria de a opri pomenirea tuturor ereticilor ecumeniști de cugetare catolică și filo-uniați. Prin urmare vom fi nevoiți să oprim pomenirea la sfîntul disc al Proscomidiei, care simbolizează Biserica Ortodoxă, a numelui tuturor acelor episcopi, preoți și laici care vor semna hotărîrile acestui sinod eretic, precum și a tuturor celor care sînt de acord cu ei și vor urma conștient erezia aceasta. Cu toți aceștia, care pentru Biserică vor fi pe mai departe eretici, nu putem avea comuniune bisericească pînă ce nu se vor pocăi public și vor renega erezia ecumenismului după cum va rîndui Biserica Ortodoxă prin Sinod.

Sfintele canoane ale Bisericii au pentru toată lumea tărie și valabilitate istorică și veșnică și niciun Sinod, Patriarh sau episcop nu le poate anula. Potrivit lor:

«Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casăîmpreună cu cel afurisit (scos din părtășie), acela să se afurisească» (Canonul 10 al Sfinților Apostoli). De asemenea,

«Episcopul sau presviterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvîrşească ceva ca clerici (să săvîrşească cele sfinte), să se caterisească» (Canonul 45 al Sfinților Apostoli).

Doar din aceste două canoane pe care le consemnăm să socotească fiecare episcop, preot, monah sau creștin ortodox cu cîtă scumpătate sîntem cu toții datori să aplicăm Sfintele canoane. Sfintele canoane sînt «supapele de siguranță» ale Bisericii și, datorită caracterului lor permanent, nu trebuie ca, ori de cîte ori sînt încălcate, să se facă un nou Sinod pentru a fi ele aplicate de către credincioși.

OPRIREA POMENIRII

Cinstită Sfîntă Chinotită și sfințiți egumeni,

Cei o sută de ani de iconomie dusă la culme și de îngăduință față de episcopii ecumeniști, de cugetare catolică și filo-uniați sînt prea de ajuns. Paguba și schimbarea pe care această impropriu numită «iconomie» a adus-o felului ortodox de a judeca al clerului și poporului a luat deja dimensiuni uriașe. Avem, însă, la Sfîntul Munte – ca moștenire sfîntă de la cuvioșii părinți și stareți athoniți, moștenire din care învățăm – tradiția istorică și de Duhul Sfînt insuflată ca, ori de cîte ori apare o erezie în Biserică, să purcedem de nevoie la oprirea pomenirii tuturor acelora care propovăduiesc erezia sau a acelora care din frică și lașitate urmează episcopilor eretici și nu opresc pomenirea acestora la Sfintele Taine.

Amintim că Sfîntul Munte a oprit, din 1924 pînă în 1974, pomenirea Patriarhului, întîi pentru introducerea inovației schimbării calendarului și, în al doilea rînd, din pricina ridicării anatemelor sub Patriarhul Atenagora.

Voi sînteți, sfințiți egumeni, cei care, venind, majoritatea, împreună cu obștile voastre din lumea din afară pentru a locui Sfintele Mînăstiri ce rămăseseră fără monahi, ați readus pomenirea Patriarhului, deși nici fostul Patriarh Dimitrios, nici actualul Patriarh Vartolomeu, n-au schimbat ceva înspre mai bine. Cînd Patriarhul Dimitrios a urcat pe tron, vechii athoniți au avut la început bune nădejdi că credința adevărată va fi «drept învățată» iarăși. Însă cînd a declarat oficial că va urma neschimbat linia marelui său înaintaș Atenagora, au repetat atunci aproape toți că vor continua oprirea pomenirii. Respectînd acest fel ortodox și athonit de cugetare, Sfînta Chinotită, într-o Sinaxă Dublă Extraordinară, a hotărît privitor la această chestiune:

«Pomenirea numelui Patriarhului Ecumenic ține de conștiința fiecărei Mînăstiri» (Ședința nr. 52 a Sinaxei Duble Extraordinare din 13 Noiembrie 1971).

Așadar, în afară de Sfintele canoane, dreptul de a opri pomenirea ni-l dă însăși Sfînta Chinotită, urmînd tradiția sfîntă a Sfîntului nostru Munte. Este, însă, vreodată cu putință să existe Sfîntă Mînăstire sau monah care să nu aibă sensibilitate și conștiință ortodoxă? Oprirea pomenirii se face în semn de protest, cu scopul ultim al osîndirii ereziei și al caterisirii episcopilor eretici, în cazul în care nu se pocăiesc.

Într-un răspuns către Sfînta Chinotită, Sfînta Mînăstire Karakalu scria următoarele: «Sfînta noastră Mînăstire, la punctul 14 al Sinaxei de astăzi, 21.9.1972, a examinat iarăși chestiunea disputată a pomenirii și, cu tot respectul și în ciuda cuvintelor frumoase ale sfințitului ei cap din enciclica pusă înainte, cuvinte pe care le-am cercetat cu luare aminte… a ajuns la hotărîrea de a face cunoscut în scris preasfinției voastre cele de mai jos în legătură cu această gravă chestiune bisericească:

Dorim să repetăm cu deplină încredere hotărîrea noastră nestrămutată privitoare la continuarea opririi pomenirii Patriarhului în semn de protest pentru că noul Patriarh ecumenic Dimitrios I va continua pe linia trasată de Atenagora și păstrată de Sfîntul Sinod» (vezi Presa Ortodoxă, nr. 213, 1-7-1974).

Mînăstirea Sfîntul Pavel, sub egumenia starețului Andrei, a răspuns în același fel:

«…hotărîrea noastră este aceea că nu putem porni la discuție decît numai dacă Întru-tot-sfinția sa va declara prin presă că nu va urma calea înaintașului lui.»

Același părinte egumen Andrei răspundea Sfintei Chinotite:

«Pricini de conștiință bisericească nu-mi îngăduie să reiau pomenirea, fiindcă Patriarhul ecumenic este modernist, calcă pe urmele ecumenistului Atenagora, ale cărui opinii și cugetări eretice nu le-a osîndit» (vezi Presa Ortodoxă, nr. 213, 1-7-1974).

Acesta era, sfințiți egumeni, vechiul Sfînt Munte pe care unii dintre voi l-ați apucat și voi înșivă ați liturghisit de multe ori fără să pomeniți numele Patriarhului, precum făceau aproape toți părinții mînăstirilor athonite și cei de la chilii, dintre care pe mulți îi cinstim astăzi ca duhovnici, stareți și sfinți deosebit de virtuoși. De ce oare nu-i imităm și în această chestiune a opririi pomenirii episcopilor ecumeniști, cum a făcut și sfîntul stareț Paisie? Credeți cumva că Tainele nu sînt valide atunci cînd nu pomenim numele Patriarhului? Atîția ani și atîtea mii de Dumnezeiești Liturghii ce s-au săvîrșit au fost oare fără validitate? Doamne ferește de așa hulă!

Cinstită Sfîntă Sinaxă și sfințiți egumeni, după toate acestea dorim să vă informăm și să vă facem răspunzători de faptul că, dacă Sinodul Panortodox ce se pregătește nu osîndește panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, noi vă aducem la cunoștință că vom urma tradiția Sfîntului Munte și a cuvioșilor Părinți athoniți din vechime, care din epoca Patriarhului uniat de cugetare catolică Vecos (1272) și, din nou, între 1924 și 1974 au oprit pomenirea.

Ca părinți athoniți și ca mădulare ale Bisericii, noi declarăm că nu avem nicio legătură cu vreo grupare zelotistă, sau cu extremismul, sau cu fanatismul, ci, urmînd Sfinților Părinți și aliniindu-ne tradiției athonite de veacuri, celei pecetluite cu sîngele atîtor sfinți cuvioși mucenici, dorim, cu tot respectul ce vă datorăm, să vă pregătim și să vă atragem atenția în legătură cu această chestiune. Socotim aceasta drept îndeplinirea îndatoririi ce-o avem față de Sfinții cuvioși mucenici și față de Sfînta Tradiție. Vom înceta, deci, și noi oficial pomenirea Patriarhului ecumenic.

Nu dorim să urmăm vreodată o «biserică» secularizată. Fiindcă un astfel de «Sinod Panortodox», care va acorda caracter de Biserică sectanților și va face ereziile legale, desființează Simbolul de Credință și dărîmă întreaga eclesiologie ortodoxă și introduce în locul lor o «biserică» secularizată. Însă, precum știm, o «biserică» secularizată nu poate dărui mîntuire celor ce-o vor urma. Nu sînt oare «biserici» secularizate Vaticanul și papalitatea, și toate celelalte soiuri de protestanți?

Biserica lui Hristos nici nu se rupe, nici nu se împarte, după cum crede Patriarhul cu teoria lui eretică despre «Biserica divizată», și nici nu are Biserica nevoie de ecumeniști ca s-o unească. Biserica nu se desparte niciodată fiindcă însuși Hristos este Cap al ei, Cap care este totdeauna unit cu Trupul Lui. Ereticii se taie ei înșiși de la Biserica-viță. «Dacă cineva nu rămîne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard» (Ioan 15, 6).

Astfel făcînd, un Sinod ca acesta care va recunoaște pe eretici ca «biserici» încetează a mai fi Sinod și ajunge sinod tîlhăresc, eretic și fals-sinod. Cei ce vor semna și cei ce vor primi hotărîrile lui se vor osîndi ca eretici ai vremurilor de pe urmă, mai răi decît toți cei dinainte. În acea zi grozavă a Judecății căderea lor va fi mai grozavă și decît căderea lui Iuda, a lui Arie și a Papei, fiindcă aceștia nu cunoșteau bine pe Cine tăgăduiesc, «dacă ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei» (I Corinteni 2, 8). Ecumeniștii de astăzi, și întîistătătorii lor îndeosebi, cunosc foarte bine pe Cine răstignesc prin panerezia ecumenismului, pe Domnul slavei cel înviat.

Cum este cu putință, sfințiți părinți, ca, pe de o parte, să sărbătorim cu priveghere strălucită în sfînta biserică Protaton pomenirea Sfîntului cuvios mucenic Cosma Protosul, care a fost spînzurat, ca și a celorlalți Cuvioși mucenici care au fost uciși mucenicește de latino-cugetătorii acelor vremuri, și, pe de alta, să primim cu onoruri și slavoslovii, în aceeași sfîntă biserică Protaton, atîția și atîția arhierei ecumeniști, filo-uniați de cugetare catolică din zilele noastre? Ne stă mintea în loc; conștiința noastră nu mai suportă. Marele prooroc Ilie, de-foc-purtătorul și rîvnitorul Domnului, i-a spus regelui Ahav și poporului lui Israil care se abătuseră: «Pînă cînd șchiopătați de amîndouă picioarele? Dacă Domn este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Vaal, mergeți după el.» Dacă Papa este Biserică, o, sărmani ecumeniști, mergeți deci după el; mergeți la Papa să vă facă cardinali, cum s-a întîmplat cu acel nenorocit Visarion, fost episcop el Nicomidiei, și lăsați-ne în pace să slujim ortodoxiei noastre celei înjosite și înroșite de sîngele mucenicilor. Pînă cînd, sfințiți părinți, vom suporta această schizofrenie duhovnicească și bisericească a ecumeniștilor?

Doamne, nu îngădui niciodată să se săvîrșească această trădare a Ortodoxiei. Astăzi, însă, situația bisericească este mai critică decît oricînd. Orice este posibil și trebuie să fim cu toții gata pentru orice. Poate că vom trece încă o dată printr-un sinod după chipul celui de la Ferrara-Florența, cu toate nenorocirile duhovnicești și naționale ce vor urma din pricina trădării credinței. Dorim ca noi toți să ne ținem tari în aceste împrejurări și, cu harul lui Hristos și al Preasfintei Sale Maici, să ne mărturisim credința ortodoxă pînă la sînge de va trebui.

Ne rugăm ca Harul lui Dumnezeu Celui în Treime Sfînt, pentru solirile Apărătoarei Sfîntului Munte, ale Preasfintei Stăpînei noastre de-Dumnezeu-Născătoarei, să lumineze pe sfințiții arhierei și să ne păzească pe noi și pe credincioșii creștini de înșelarea cea din vremurile de pe urmă a lui satana, înșelare care este panerezia ecumenismului luciferic inter-creștin și inter-religii, Amin.

Părinții athoniți din Comisia de redactare:

Gheron Gavriil, Chilia Sfîntului Hristodul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Sava Lavriotul, Sf. M-re a Marii Lavre

Gheron Ilarion, Chilia Sfîntului Maxim Mărturisitorul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Dositei, Chilia Sfîntului Maxim Mărturisitorul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Chiril, Sihăstria Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu, Sf. M-re a Marii Lavre

Gheron Hariton ieromonahul, Chilia Înălțării Domnului, Sf. M-re Vatoped

Gheron Heruvim, Chilia Sfinților Arhangheli, Sf. M-re a Marii Lavre

Urmează semnături ale părinților athoniți iar strîngerea acestora continuă.

(Tălmăcire din neogreacă îngrijită de părinții Schitului românesc Prodromu de la Sfîntul Munte Athos)

Sursa: Dragostea se bucură de adevăr

draft_lens11275671module151187636photo_1309450510agion-oros-ioannis-vranas

Reclame

Credința vine din auzire. Scrisoarea Mitropolitului Nikiforos al Africii Centrale

cg2-768x511

„Vocea Ortodoxiei”

Postul de radio „Vocea Ortodoxiei” pătrunde în fiecare dimineață în case, în colibe, în satele și orașele localnicilor din împrejurimi. Acesta reprezintă cateheza de zi cu zi ce se face aici, în inima Africii, în Mitropolia Ortodoxă a Africii Centrale, difuzată din Universitatea ortodoxă „Sfântul Athanasie Athonitul” din capitala Congo, Kinshasa.

„Vocea Ortodoxiei” transmite cântări, viețile sfinților, cateheze, tâlcuirea evangheliilor din fiecare zi, omilii ale Părinților Bisericii noastre, transmite mesajul Ortodoxiei.

cg3Timp de patru ore dimineața și patru ore la amiază, „Vocea Ortodoxiei” este ascultată nu numai de către zece, douăzeci sau o sută de oameni, ci de către oricine va deschide radioul pe frecvența 94,1 Mhz.

Acolo unde nu poate merge preotul, acolo unde nu poate pătrunde catehetul, în casele oamenilor de diferite religii, pătrunde „Vocea Ortodoxiei” și se înfăptuiesc minuni.

Adeseori sună telefonul:
„- Vă ascult și vă cunosc prin intermediul radioului. Ce trebuie să fac ca să devin ortodox?”
„- Ne aflăm la o distanță de două sute de kilometri de Kinshasa. Aici nu avem nici biserică, nici preot, nici catehet. Ascultăm în fiecare zi postul de radio ortodox, aflăm cum să ne mântuim și cântăm ceea ce auzim. Ce frumoase cântări!”
„- L-am vizitat pe prietenul meu din Kinshasa care asculta postul dumneavoastră de radio, „Vocea ortodoxiei”. „S-a odihnit sufletul meu”, mi-a spus. „Am aflat lucruri pe care nu le știam, am văzut adevărul, ceva a vorbit înlăuntrul meu.” Îl invidiam. În timpul pe care l-am petrecut alături de el, am ascultat împreună. Peste puțin timp voi pleca în satul meu, care se află la 600 km distanță de aici. Cum se poate să vă ascultăm și noi acolo? Faceți-ne și nouă un astfel de post de radio.”
„- Sunt ortodox. La răstimpuri, un preot vine și săvârșește Sfânta Liturghie. Zilnic, dimineața și la amiază, catehetul îi adună pe credincioși în biserica noastră, o colibă din paie, și cântă. Eu sunt la pat și nu pot merge la biserică dar ascult postul de radio al Bisericii noastre și mă bucur, uit de singurătatea și de handicapul meu și dau slavă lui Dumnezeu.”
„- Am devenit creștin ortodox după ce am ascultat postul vostru de radio și îi îndemn pe prietenii mei: „Ascultați „Vocea Ortodoxiei” și vă va schimba viața!”

„Vocea Ortodoxiei” este cateheza care ajunge pretutindeni, Biserica ce pătrunde în casa oricărui om, ortodox sau nu.

Din păcate însă, această „voce a Ortodoxiei”, riscă să înceteze a mai răspândi mesajul său. Riscă să fie redusă la tăcere. Și asta, nu pentru că nu ar avea cuvânt de transmis oamenilor, nu pentru că nu ar avea oameni cu trăire și jertfă care să mențină funcțional postul de radio, ci pentru că nu are bani să cumpere combustibil pentru generatorul electric, ca aparatura postului de radio să poată funcționa.

Criza economică din Grecia a adus greutăți financiare și în lucrarea misionară. Înțelegem. Cine, din Grecia, să ne poată ajuta, când condițiile de trai se înrăutățesc?

Mitropolit Nikiforos al Africii CentraleNoi, cei de aici, așteptăm contribuția celor milostivi, ca să facem față cheltuielilor misiunii, ca școlile să continue să funcționeze, ca să îi ajutăm pe cei care nu au ce mânca, pe cei care nu au cu ce merge la doctor, pe cei care nu își permit să cumpere medicamente, nu își permit să studieze sau să se căsătorească.

Încercăm să răzbim economisind până la ultimul bănuț. Ne doare, însă. Să se stingă „Vocea Ortodoxiei”, să se închidă postul de radio al Mitropoliei pentru că nu avem bani să cumpărăm combustibil pentru generator?
Zilnic Îl rugăm pe Dumnezeu să ne trimită donatori și sponsori pentru ca „Vocea Ortodoxiei” să poată continua să pătrundă în casele localnicilor, să pătrundă în inimile lor.

† Mitropolit Nikiforos al Africii Centrale

Click here to donate to the Orthodox mission in Congo.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Traducere şi adaptare după ierapostoles.gr pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu. Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Vă recomandăm și linkul

Notă: Părintele Nikiforos (Mikraghiannanitul) a fost monah athonit la Mikra Agia Anna (Chiliile Sfânta Ana Mică), iar din 2010 a fost ridicat la demnitatea de arhiereu, mai exact intronizat Mitropolit al Africii Centrale.

Scrisoare deschisă a părinților de la Schitul românesc Prodromu din Muntele Athos către poporul român cel dreptcredincios, având ca temă mișcările stradale și revolta împotriva decăderii societății românești

staretul-atanasie-prodromitul

Părinții români din Sfântul Munte Athos,
Către poporul dreptcredincios român

Iubiți frați întru Hristos, cu multă întristare vă adresăm aceste cuvinte, văzând pericolul și durerea prin care trece poporul român în aceste zile. Deși cu trupul departe de țară, cu rugăciunile noastre nu ne-am despărțit niciodată de neamul în mijlocul căruia ne-am născut, încât acum nu putem să tăcem și să rămânem nepăsători în fața momentului de răscruce prin care iarăși trece poporul român în istoria sa.

Ne referim la mișcările stradale în care revolta oamenilor faţă de decăderea la care a ajuns din multe puncte de vedere societatea românească este dirijată de forțe ostile țării împotriva stăpânirii statului și a Bisericii noastre. Desigur că nu Dumnezeu este în spatele acestora, ci mai curând oameni care urăsc poporul român și credința sa creștin ortodoxă și se folosesc de acest moment pentru a produce mai multă tulburare și a găsi astfel prilejul instituirii unei noi ordini antihristice în lumea românească, cum a fost cea din perioada de glorie a bolșevismului în România. Căci numai atunci s-a mai întâmplat ca provocatori să ațâțe mulțimea împotriva Bisericii lui Hristos, cum am auzit că s-a petrecut în ultimele zile. Așadar, nenorocirile în urma cărora au murit mai mulți oameni, iar alții sunt încă între viață și moarte, sunt folosite astăzi, în chip murdar, ca pretext, pentru a aduce alte suferințe, dureri și întristări peste neamul nostru cel atât de necăjit.

Poate nu este deloc întâmplătoare asemănarea revoltei din aceste zile din București cu revoltele care în ultimii ani au condus la vărsări de sânge, războaie, sărăcie și refugiați în mai multe țări ale lumii chiar în unele state învecinate nouă cum este Ucraina. Cei care ies acum în stradă, trebuie să aibă în vedere că este destul de probabil ca acolo să ajungem și noi în aceste vremuri în care orice scânteie este suficientă pentru a aprinde focul ce mocnește astăzi în lume.

Am nădăjduit cu toții după 1990 la o înnoire a lumii românești, la o schimbare în bine a tuturor așezămintelor statului român, însă ce schimbări au adus toate mișcările stradale adesea manipulate de unii și de alții. Am spune că am devenit din ce în ce mai săraci, milioane de români au luat drumul pribegiei, căutând să-și câștige existența în alte părți ale lumii, sute de mii de copii au rămas fără părinți, cu suferința sufletească specifică orfanilor, bolile grave fac ravagii, iar moralitatea poporului a scăzut din ce în ce mai mult.

Din păcate, schimbarea la care ne-am așteptat atunci cu multă nădejde și entuziasm nu a venit și nici nu putea veni prin ieșiri în stradă și proteste de acest fel, cât timp nu am înțeles că nimic nu se poate schimba în bine în lume, dacă nu se realizează o înnoire sufletească a fiecăruia dintre noi, schimbarea lăuntrică a noastră prin lepădarea omului vechi, a omului care a slujit prin patimile sale stăpânitorului lumii acesteia, tatălui fărădelegii. Cum poate birui Dumnezeu și lumea să fie mai bună, atâta timp cât noi nu devenim mai asemenea cu Mântuitorului nostru Iisus Hristos care s-a jertfit pentru noi, ci, prin faptele noastre, ne asemănăm mai mult cu vrăjmașul lui Dumnezeu, cel care a adus și aduce tot răul în lume, căci este urâtor și ucigător de oameni dintru început (Ioan 8, 44).

Milioanele de avorturi, desfrânările de tot felul, minciunile și hoțiile, dar mai ales necredința care au pătruns în popor cu concursul celei mai mari părți a mass-mediei, îndeosebi a televiziunilor, nu ne îngăduie să avem o soartă mai bună, și nici nu ar trebui să o așteptăm, cât timp continuăm la fel. Ceea ce se întâmplă astăzi, ieșirea în stradă a unora pentru a arăta cu degetul pe ceilalți, fără să vadă sau să-și asume fiecare propriile greșeli pentru starea de fapt la care am ajuns ca popor, este o încununare a întregului rău în care s-a cufundat lumea românească în anii care au trecut.

Având în vedere toate acestea ne îngăduim să adresăm acest cuvânt către poporul român, cu gândul că dacă vom tăcea acum și pietrele vor striga, iar noi nu vrem să ne facem părtași astfel, prin tăcerea noastră, la urgiile care ar putea să vină peste neamul nostru, peste poporul dreptcredincios român.

În primul rând, sfințiilor voastre, preoții Domnului, ne adresăm, rugându-vă să înmulțiți întreaga lucrarea liturgică, prin mai multe Sfinte Liturghii, prin slujirea a cât mai multe Sfinte Taine și ierurgii, căci acestea atrag și înmulțesc lucrarea harului Sfântului Duh în lume. Dar trebuie să avem în vedere că la fel de important este să ne curățim conștiințele prin pocăință și prin spovedanie sinceră și așa să aducem Jertfa nesângeroasă a Sfintei Liturghii, căci Dumnezeu nu primește jertfe din mâini necurate.

De asemenea, este foarte important să spovedim credincioșii cu mult mai des, şi nu numai în perioada posturilor, căci oamenii împovărați de păcate se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu în răstimpurile dintre posturi, suficient cât viața lor creștină să devină tot mai formală.

Să ne rugăm cu conștiința că noi cei din cinul preoțesc și monahal suntem primii vinovați pentru că mulți din poporul nostru s-au înstrăinat atât de mult de Dumnezeu astăzi. Viața lor a ajuns suficient de secularizată, încât cu greu ar mai putea fi deosebită de viața unui ateu sau a unui păgân. Poate că dacă noi am fi luminat mai mult în lume prin slujirea Domnului, printr-o viață de evlavie și rugăciune, mult mai mulți dintre români nu s-ar fi adâncit într-o măsură atât de mare pe o cale care îi îndepărtează de Bunul Dumnezeu.

Creștinilor care umpleți locașurile sfintelor biserici de-a lungul anului și aveți conștiința că din mâna Domnului vine tot binele, vă îndemnăm să întăriți postul și rugăciunea, să înmulțiți faptele de milostenie și pocăința, să vă spovediți mai des și cu frică și cutremur să vă apropiați de Dumnezeieștile Taine, împărtășindu-vă cu Trupul și Sângele lui Hristos, căci fără El nu putem să facem nimic (Ioan 15, 5).

Pentru voi cei care în anii din urmă v-ați adâncit în păcate grele, ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să vă lumineze conștiința, încredințându-vă sufletește că toate aceste păcate, prin spovedanie și prin urmarea unui canon de pocăință, El Însuși le va șterge pentru jertfa Fiului Său Iisus Hristos. Ne gândim mai ales la cei care ați făcut fapte care atrag mult mânia și pedeapsa lui Dumnezeu asupra poporului cum sunt avorturile și crimele, desfrânările dobitocești, și nedreptățile care aduc multă suferință aproapelui, copiilor, celor săraci și în strâmtorări de tot felul. Domnul, cel îndelung răbdător ne așteaptă, numai să găsim doctorul sufletului nostru, preotul căruia să-i mărturisim aceste păcate și prin mâna căruia să primim iertarea de la Hristos.

Celor care, ca şi noi, vă trageți din aceiași rădăcină creștină a poporului român, botezați în numele Sfintei Treimi, dar prin care astăzi se lucrează această tulburare ce vine asupra neamului nostru și a Bisericii, vă amintim că orice păcat i se iartă omului după cuvântul Mântuitorului, numai cel împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta nici aici pe pământ și nici în cer (Matei 12, 31). Nu vă gândiți la plata pe care o veți primi pentru că v-ați luptat împotriva lui Hristos și a poporului dreptcredincios român, căci degrabă vă va ajunge pedeapsa Domnului, nu altfel, decât prin faptul că vă va părăsi în mâinile celui căruia îi slujiți, diavolul, care este ucigător de oameni dintru început. El nu răsplătește altfel decât prin tulburări sufletești și mentale, prin divorțuri și necazuri, prin boli necruțătoare și moartea fără nădejdea învierii. După ce vă va folosi, pe alții îi va lua în locul vostru ca să-i slujească amăgindu-i ca și pe voi cu banii, cu puterea sau cu satisfacerea cine știe cărei patimi. Nu vă amăgiți, căci nimeni din cei care s-au luptat împotriva adevărului lui Dumnezeu, nu a avut viața frumoasă pe care o aștepta. Domnul vă așteaptă să vă întoarceți la El cu pocăință, cum L-a așteptat pe Iuda Iscarioteanul, cel care l-a vândut. Acesta nu a înțeles marea milostivire a lui Dumnezeu şi din mândrie, s-a supus încă o dată celui rău, sinucigându-se, fără să se folosească de cei 30 de arginți, pe care i-a primit pentru fărădelegea sa.

De asemenea, tuturor celor care în aceste zile din neștiință, dar cu bune intenții, vă alăturați celor care produc atâta tulburare, trebuie să vă spunem că fără să vreți vă faceți părtași la toate păcatele lor, împărtășind același blestem al fărădelegii. Mai degrabă, dacă chiar vreți mai mult bine pentru neamul nostru, căutați cu discernământ la cele ce se petrec, și stați deoparte, dacă nu puteți să împiedicați provocările şi manipulările celor plătiți pentru a face aceasta sau sunt, pur şi simplu, înșelați de cel rău.

Iubiți dreptcredincioși ortodocși români, la un sfert de veac de la căderea regimului comunist, deși atunci am crezut că o soartă mai bună va aștepta poporul român, ne aflăm într-un moment de răscruce poate cu mult mai grav decât la anul 1990. Nu am fi părăsit pacea rugăciunilor noastre, dacă nu am realiza pericolul prin care trece astăzi lumea românească. Este din păcate un moment de criză ca rezultat al păcatelor în care ne-am adâncit ca neam în toți acești ani, păcate pentru care fiecare dintre noi poartă partea lui de vină. Dacă vom pleca cu gândul că noi suntem vinovați, și nu alții, cu siguranță mai este o șansă de a ne putea izbăvi făcând pocăință.

Să încercăm, așadar, fiecare după putință să participăm cât mai des la Sfânta Liturghie, căci nu este rugăciune a Bisericii care să atragă mai mult mila lui Dumnezeu decât o face jertfa cea nesângeroasă a Lui Hristos. Să nu uităm însă să aducem prescura noastră ca semn văzut al jerfirii vieţii noastre lui Dumnezeu. Să prelungim apoi orele de rugăciune, cititul la psaltire, să adâncim mai mult postul și să ne păzim conștiința și limba de la judecata aproapelui, căci avem nădejde că toate acestea împlinindu-le cu mărime de suflet, alături de cele amintite anterior, pentru rugăciunile Maicii Domnului, a tuturor Sfinților Lui, dar și a Sfinților și Mărturisitorilor neamului nostru, Domnul ne va mântui din aceste încercări prin care trece astăzi poporul nostru.

Să ne dea Bunul Dumnezeu discernământ ca să înțelegem că lupta noastră nu este împotriva aproapelui nostru, nici a stăpânirilor, după cum ne învață Evanghelia, ci împotriva duhurilor răutății, a patimilor prin care cel rău spurcă lumea și ne trage în jos. Să ne ajute Hristos ca aceste evenimente triste care premerg postul Nașterii Domnului, să fie pricină pentru trezvie și pocăință, acum în al doisprezecelea ceas, iar tot răul pe care vrăjmașii lui Hristos vor să-l aducă peste țara noastră să se transforme astfel cu harul lui Dumnezeu într-un început al unei reale schimbări ale neamului nostru aflat în fața judecății istoriei, dar mai cu seamă a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

Aceasta este mărturia părinților români din Schitul Românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos la anul mântuirii 2015 ziua a 8, a lunii lui noiembrie, la prăznuirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril pe calendarul nou și a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir pe calendarul neîndreptat ținut în Sfântul Munte.

Stareţ Arhim. Athanasie Prodromitul

schitul-prodromu