Daily Archives: 28 ianuarie 2012

Cuviosul Simeon (Ștefan) Nemania, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Hilandar

sf-simeon-izvoratorul-de-mir-de-la-man-hilandar-din-sf-munte-1200-2

Spre sfârşitul veacului al doisprezecelea, marele Ştefan Nemania a unit ţinuturile sârbeşti, fiind cunoscut pentru aceea drept întemeietorul naţiunii moderne a Serbiei. Sfântul Nicolae al Jicei îl descrie în aceste cuvinte: „Nemania a fost un om uimitor: a avut parte de două botezuri, două nume, două chemări în viaţa de aici şi, după moarte, două morminte. A fost botezat mai întâi ca romano-catolic, iar mai târziu, după ce a crescut, s-a lepădat de botezul latin şi a fost botezat după rânduiala ortodoxă. Ca domnitor a fost numit Nemania, după numele biblic Neemia, iar mai târziu, ajungând călugăr, s-a numit Simeon. A fost domnitor şi purtător de spadă, iar la bătrâneţe călugăr şi purtător de cruce. Primul lui mormânt s-a aflat la mânăstirea Hilandar, al doilea la mânăstirea Studeniţa.

A fost rădăcina sfintei viţe a stirpei domneşti Nemania, lăsând urmaşilor nu numai sângele, ci sabia şi crucea ca rânduială a slujirii Domnului. A fost un theodul – un rob al lui Dumnezeu – atât ca purtător de sabie, cât şi ca purtător de cruce, ca Nemania domnitorul şi ca Simeon monahul. Şi chiar după moarte, ca sfânt izvorâtor de mir, a rămas robul lui Dumnezeu şi ajutătorul norodului său. În el se ascunde tot adâncul istoriei dinastiei sale, cât şi istoria în chip negrăit sortită poporului sârb până în ziua de azi.”

În 1169, lui Ştefan Nemania şi soţiei sale Ana li s-a născut un fiu numit Rastko. În 1186, la vârsta de şaptesprezece ani, Rastko a fugit şi s-a făcut călugăr la Muntele Athos. În timpul acesta Ştefan crescuse duhovniceşte sub călăuzirea Arhiepiscopului din Ras, capitala Serbiei.

În 1169, după ce a primit mai multe scrisori de la fiul său, în care vorbea despre deşertăciunea lumii şi slava vieţii afierosite cu totul rugăciunii şi slujirii, chibzuind, a hotărât a urma pilda fiului său şi a intra în viaţa monahicească. Deci şi-a lăsat tronul celuilalt fiu, Ştefan, care să căsătorise cu nepoata împăratului bizantin. Intrând mai întăi în mânăstirea Studeniţa, întemeiată de el, curând apoi s-a alăturat fiului său Rastko – care fusese tuns cu numele de Sava – la Muntele Athos. Şi Ana, soţia lui Ştefan, a intrat în viaţa monahicească o dată cu el, luând numele de Anastasia.

Luând numele de Simeon în călugărie, tatăl pământesc s-a făcut fiu duhovnicesc al fiului său pământesc. Puternicul întemeietor al naţiunii sârbe s-a făcut smeritul slujitor al călugărilor athoniţi. Tatăl şi fiul au zidit împreună şase paraclise în Sfântul Munte.Tot ei au zidit şi frumoasa mânăstire sârbească Hilandar, care este deschisă şi astăzi.

Sfântul Nicolae al Jicei descrie astfel ultimile zile ale Sfântului Simeon, în anul 1200:

„Căzând la pat la 7 februarie, a chemat la el pe Sfântul Sava, şi-a pus mâinile asupra lui şi l-a blagoslovit, zicând: <<Copilul meu drag, lumina ochilor mei, mângăierea şi călăuzitorul bătrâneţelor mele, a venit vremea să ne despărţim; Domnul îmi îngăduie să plec cu pace. Dar nu te mâhni, copile, de despărţirea noastră, căci toţi au parte de ea; ci iarăşi ne vom întâlni dincolo, unde nu mai este despărţire>>.

La 12 februarie Sfântul Simeon i-a spus Sfântului Sava să-l îmbrace cu hainele de îngropăciune, să aştearnă pe jos stufăriş, să-i pună o piatră drept căpătîi şi să-l întindă acolo. Apoi a chemat pe toţi călugării şi le-a cerut iertăciune. În zorii celei de-a treisprezecea zile, pe când călugării cântau slujba de dimineaţă în biserică, glasurile lor auzindu-se în chilia muribundului, chipul Sfântului Simeon s-a luminat încă o dată şi el şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.”

Tot Sfântul Nicolae al Jicei povesteşte că, cu puţin înainte de moarte, „cu ochii aţintiţi la icoana Maicii Domnului cu Mântuitorul, fericitul bătrân a rostit aceste vorbe: Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps. 150,6)”

Moaştele Sfântului Simeon începură curând a izvorî mir, făcându-se izvor de multe tămăduiri. În 1208, Sfântul Sava personal le-a dus în Serbia, la mânăstirea Studeniţa, întemeiată de tatăl său, astfel ca ele să poată fi izvor de tămăduire şi mângăiere poporului sârb.

Celălalt fiu al Sfinţilor Simeon şi Ana, Sfântul Ştefan cel Întăi Încoronat, a cârmuit cu bine Serbia mulţi ani. Sub domnia lui, Sfântul Sava a ajuns întâiul arhiepiscop al unei Biserici Sârbe Autocefale.

Biserica îl prăznuiește pe 13 februarie.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Sursa: Căsătoria , cale  spre sfinţenie”, David și Mary Ford (Editura Sophia 2001)

Reclame

Cuviosul Simon „al pietrei”, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonopetra (28 decembrie / 10 ianuarie)

St. Simon seeing a vision
Sfântul Simon a înflorit în grădina Maicii Domnului, în cursul secolului al XIII-lea, într-o perioadă în care imperiul bizantin era divizat şi slăbit în urma cruciadelor, iar capitala fusese mutată la Niceea. Dispreţuind vanităţile acestei lumi s-a retras în Muntele Sfânt, pe lângă un bătrân, pentru a lucra la mântuirea sufletului său. El şi-a ales un Bătrân nu numai experimentat în asceză, dar şi sever şi exigent, şi i s-a supus cu totul ca lui Dumnezeu Însuşi. Ascultarea sa exemplară, umilinţa şi iubirea pentru părintele său duhovnicesc care însă nu îl scutea nici de mustrări, nici de lovituri au dovedit o înaltă virtute şi au atras admiraţia călugărilor de la Athos. Purtarea sa a atras şi respectul Bătrânului său care a încetat să îl mai considere un ucenic, ci mai curând un tovarăş în luptele duhovniceşti. Totuşi aceste onoruri nu i-au fost pe plac celui ce alesese singurătatea şi să urmeze lui Iisus. Astfel, prin forţa împrejurărilor, a obţinut să plece să trăiască singur. După multe căutări, a ales să trăiască într-o peşteră îngustă şi umedă, pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra mării. A luptat zi şi noapte contra asalturilor demonilor, având drept arme doar credinţa, speranţa şi invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru.

St_simon_the_outpourer_of_myrrh_athosÎntr-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, a văzut o stea că se desprinde dintr-o dată din cer şi coboară, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în faţa grotei. Presupunând că este o cursă a vrăjmaşului care se transformă adesea în înger de lumină, ascetul n-a crezut. Vedenia s-a repetat în nopţile următoare până în seara de Crăciun când steaua luminoasă a coborât pe stâncă ca şi steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer: „Nu te îndoi, Simone, slugă credincioasă a Fiului Meu! Priveşte acest semn şi nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate aşa cum îţi doreşti, pentru că aici doresc să întemeiezi o chinovie pentru mântuirea multor suflete.” Liniştit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus în extaz la Bethleem înaintea copilului Hristos, cu Îngerii şi Păstorii ; apoi, venindu-şi în fire, s-a apucat fără întârziere să construiască Noul Bethleem.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Puţin după această viziune, trei tineri fraţi dintr-o bogată familie din Thesalia (sau din Macedonia), auzind de virtuţile Sfântului Simon, au venit la el punându-i la picioare toată averea lor ca şi cei trei Magi şi rugându-l să-i primească ucenici. Venind apoi muncitorii, au vrut să înceapă să construiască dar, văzând că locul pe care îl arăta lor Sfântul Simon este atât de abrupt şi periculos, au refuzat şi l-au acuzat că şi-a pierdut minţile. Chiar în acel moment, fratele care le aducea de băut a alunecat şi a căzut în prăpastie. Erau siguri că fratele a murit şi aceasta le-a confirmat reproşurile pe care le făcuseră Sfântului. Dar care nu le-a fost mirarea când, datorită rugăciunilor Sfântului Simon, l-au văzut pe fratele urcând pe celălalt versant cu burduful de vin şi cu paharul plin în mână pregătit să îi servească. Crezând, muncitorii au devenit călugări şi au putut vedea de nenumărate ori în timpul construirii chinoviei că Domnul i-a dat o mare putere slugii sale.

Construcţia fiind terminată, la Noul Bethleem au început să vină destul de mulţi călugări. Dar într-o zi au debarcat pe insulă piraţii sarazini. Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, sperând să îi abată de la a devasta mănăstirea. Cum însă aceştia, nemulţumiţi, s-au aruncat cu sălbăticie asupra lui, au fost pe loc orbiţi, iar unuia dintre ei , care ridicase iataganul asupra Sfântului, i-a fost paralizat braţul. Cuceriţi de rugăciunea Sfântului, ei se pocăiră, primiră Sfântul Botez şi deveniră toţi călugări.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

După mulţi ani în care harul pe care i l-a dat Dumnezeu s-a vădit în multe minuni, profeţii şi mai ales prin învăţătura sa, Sfântul Simon a adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi cărora le-a cerut pentru ultima dată să respecte învăţătura primită cu frică de Dumnezeu, credinţă, grijă şi ascultare totală faţă de egumen şi duhovnic. Din mormântul Sfântului a început să curgă mir care făcea multe minuni (de unde şi numele de Mirovlitul). Sfântul nu a încetat să fie o prezenţă nevăzută protejând în multe rânduri pe cei ascultători, mustrându-i greu pe cei neglijenţi sau pe profanatori. În ziua când este sărbătorit, unii au putut vedea o lumină divină ieşind din peşteră sau acoperindu-i icoana din biserică ca un văl.

Un secol după adormirea sa, fiica despotului Macedoniei, Jean Ugles, a fost eliberată de un duh necurat cu ajutorul Sfântului Simon. Drept mulţumire, tatăl său a transformat mica mănăstire a Sfântului Simon într-un aşezământ bogat cu multe proprietăţi. Biserica îl prăznuiește la 28 decembrie / 10 ianuarie.

Sursă: Calendar-ortodox.ro

Simonopetra

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Portărița” de la Iviron

Intre icoanele Maicii Domnului zugravite de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, scrierile mai vechi, cat si mai noi, pomenesc si vestita icoana a Panaghiei Portaitissa (gr: porta i tissa, Portarita), de la Manastirea atonita Iviron. La fel de vestite au fost in Rusia si cele doua copii ale acestei icoane, comandate de Patriarhul Nikon iconarilor din Sfantul Munte, prima adusa la Moscova in 1648 si asezata într-un paraclis anume zidit pentru ea in Manastirea Novodievitchi, iar cea de a doua, adusa dupa 1655 la Novgorod, in marea biserica a Manastirii numita Iverski Bogoroditchni Siviatoezerski. Mai tarziu, si alte copii ale acestei icoane, numita de credinciosi “Pravoslavnia iverskaia” si prazuita de Biserica rusa in 31 martie, s-au raspandit in numar mare in întreaga Rusie. Chiar si in zilele noastre, o alta copie a icoanei atonite, aflata azi la Montreal, Canada, zugravita pe la 1980, este si ea facatoare de minuni, tamaduind multi neputinciosi cu untdelemnul înmiresmat care a izvorat din ea si, mai uimitor, care a izvorat chiar din reproducerile acesteia.

Dintre toate aceste odoare de mare pret ne vom opri asupra povestirii despre icoana cea veche de la Iviron, tradusa si diortosita din elineste de Ieromonahul Rafail de la Ramnicu Valcea, in 1820. De aici aflam ca icoana a apartinut unei vaduve din partile Niceei, care avea un singur fiu. Dar atunci împaratea Teofil, si era mare prigonire împotriva sfintelor icoane. Acest “urator de Hristos” a trimis ostasi prin cetati ca sa cerceteze de se vor mai afla icoane, fie prin biserici, fie prin case, sa le coboare si sa le arda, iar pe cinstitorii acestora sa-i munceasca cu felurite chinuri. Cautand cu multa iscodire, catanele împaratesti aflara de icoana vaduvei. Ca sa o ocroteasca, femeia iubitoare de Hristos trimite icoana pe mare, iar pe fiul ei îl sfatuieste sa fuga. El merse spre Tesalonic, iar de-acolo in Sfantul Munte, unde s-a si calugarit. Aceasta a fost învederat randuiala dumnezeiasca, sa se duca tanarul acolo, ca sa vesteasca despre cele întamplate cu aceasta sfanta icoana, care scriindu-se, sa cunoastem si noi, cei de acum, despre dansa. Deci, dupa trecere de multa vreme, oarecare batrani din manastirea ivirilor, vazura deodata pe mare ceva asemenea unei flacari. Aceasta vazand ei, s-au ridicat strigand: “Kirie eleison!”. Si, adunandu-se toata obstea, priveau si se minunau de acea priveliste, însa ce anume era nu puteau sa priceapa nicidecum. Iar aceasta nu numai ziua se arata, ci si noaptea. Si alti monahi s-au adunat din Sfantul Munte, din Lavra, de la Vatoped si din alte manastiri, si încercand sa se apropie cu luntrile, au vazut icoana Maicii Domnului, dar prea tare nu au putut sa se apropie de dansa, caci cum se apropiau, ea tot se departa. Însa rugandu-se ei cu lacrimi Domnului ca sa poata lua icoana Maicii Lui, ca sa o aiba spre mangaiere strainatatii lor, le-a ascultat Domnul rugaciunea. Si-apoi toate s-au întamplat in acest chip: Un oarecare Cuvios Gavriil, cunoscut pentru fericita lui simplitate, primeste porunca in vis de la Maica Domnului sa coboare la mare si, umbland fara temere pe apa, sa aduca icoana “ca sa cunoasca toti dragostea si purtarea de grija ce o are catre manastire, caci am venit într-adins aici pentru ajutorul vostru”. Acestea savarsindu-le cuviosul, s-au umplut de bucurie toti parintii, trei zile priveghind si cantand imn de slava. Dupa aceasta, aducand sfanta icoana cu Preacuratul chip in biserica cea mare, au pus-o in partea cea mai din launtru a jertfelnicului. Dar a doua zi, aprinzatorul candelelor intrand la ceasul Utreniei spre a pregati cele dupa randuiala, n-a aflat icoana la locul ei, ci tocmai deasupra portii manastirii. Deci luand-o acesta a dus-o cu evlavie si mare grija la locul cel mai dinainte. Dar iarasi Maica Domnului si-a schimbat locul si tot asemenea s-a întamplat de mai multe ori, facandu-se fireste aceasta pricina de nedumerire pentru toti parintii. Numai Cuviosului Gavriil i s-a aratat iarasi “Raza Soarelui celui întelegator”, zicandu-i: “Mergi la manastire si spune parintilor sa nu ma mai necajeasca, caci eu n-am venit aici ca sa ma paziti voi, ci pentru ca eu sa va fiu pazitoare voua, nu numai acum, ci si in veacul ce va sa fie”. Acestea auzindu-le purtatorul de Dumnezeu Gavriil, Parintele nostru, s-a pogorat îndata la manastire vestind egumenul si întreaga obste. Apoi au zidit o biserica la poarta manastirii, in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezu, a Portaritei, si au asezat-o acolo, iar poarta s-a facut într-alta parte, dupa cum si pana astazi se vede, spre nemincinoasa marturie a pricinii.

S-a prorocit ca la sfarsitul lumii aceasta icoana va pleca pe mare asa cum a venit.

O alta minune la aceasta icoana: un tanar n-a primit paine de la bucatar, atunci Maica Domnului i-a dat un galben sa-l duca bucatarului – bucatarul si-a dat seama de unde era galbenul respectiv si s-a cait.

Uleiul de la candela acestei icoane este leac pentru otrava.

Pe vremea venirii Arabilor în Sf. Munte un soldat arab a lovit cu cutitul în chipul icoanei acesteia, si îndată a început a curge sînge. Arabul văzînd minunea, s-a înfricosat si căzînd la pămînt s-a pocăit, s-a botezat în legea crestinească si s-a îmbrăcat în haina monahicească, rămînînd acolo pînă la moarte.

Sursă: Logos.md

Vezi și Acatistul Maicii Domnului “Portărița”. Bucură-te, Portăriță bună care deschizi credincioșilor ușile Raiului!

Acatistul Maicii Domnului la Icoana „Prodromița”

Preotul dă obişnuita binecuvântare, zicând:
Binecuvântat este Dumnezeu nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Iar dacă nu eşti preot să zici:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Şi să zici iarăşi:
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru sfânt numele Tău.
Doamne miluieşte (de trei ori),
Slavă… Şi acum…
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească Se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă Se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă ne o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi se zic troparele acestea:
Miluieşte ne pe noi, Doamne, miluieşte ne pe noi, că, nepricepându ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Doamne, miluieşte ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău; toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Uşa milostivirii deschide o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Crezul
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s au făcut.
Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S a pogorât din ceruri şi S a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S a făcut om.
Şi S a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi S a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi.
Şi S a suit la ceruri şi şade de a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne miluieşte (de trei ori), Psalmul 50. Apoi

Condacele şi Icoasele

Condacul 1:
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Fiului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Icosul 1:
Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu. Pe aceştia prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni, Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi cântăm cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită;
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită;
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules;
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales;
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni;
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni;
Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind;
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind;
Bucură-te, că icoana la praznicele tale strălucitoare devine;
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine;
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit;
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 2-lea:
Vrând stareţul Nifon să dobândească o icoană făcătoare de minuni pentru Schitul românesc Prodromu, a căutat un iconar care să vrea să păzească o rânduială aspră de nevoinţă şi rugăciune când va picta, şi, bucurându-se că a aflat un zugrav râvnitor, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Întristându-se părinţii Nifon şi Nectarie că iconarul nu reuşea să isprăvească de zugrăvit icoana ta, pe neaşteptate au fost chemaţi: „Să trimiteţi degrabă să ia sfânta icoană, care singură s-a zugrăvit, căci lume multă s-a adunat, privind la minunea sfintei icoane”. Şi pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, că iconarul sfintele feţe să le picteze nu a reuşit;
Bucură-te, că osteneala i-ai primit şi nevoinţa i-ai răsplătit;
Bucură-te, că, neterminând să picteze icoana, a aflat-o desăvârşită;
Bucură-te, că de lucrarea ta mintea noastră este covârşită;
Bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nimeni în ce chip a fost;
Bucură-te, că tainelor tale inimile noastre le faci adăpost;
Bucură-te, că iconarul a scris minunea care s-a întâmplat;
Bucură-te, că mărturia lui până astăzi ni s-a păstrat;
Bucură-te, că de cuvintele sale credincioşii nu s-au îndoit;
Bucură-te, că în casa lui lume multă să ţi se închine a venit;
Bucură-te, lumină, a părintelui Nifon sfântă dorire;
Bucură-te, a nădejdii sale neclintită răsplătire;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 3-lea:
Precum s-a mirat Sfântul Alipie de la Pecerska atunci când în chilia sa a venit îngerul şi a pictat în chip minunat icoana Adormirii Maicii Domnului, aşa s-a mirat şi iconarul Iordache văzând cum chipul Prea Sfintei Fecioare şi cel al Fiului ei, pe care nu le terminase, fuseseră plinite nu de mână omenească şi uimindu-se I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Auzind mitropolitul marea minune care se făcuse în Iaşi, a venit cu preoţii să ţi se închine cu evlavie şi a mărturisit: „Cu adevărat, de mare dar ne-a învrednicit Maica Domnului prin această minunată şi slăvită icoană a sa”, şi pentru aceasta cu mulţumire cântăm ţie:
Bucură-te, că apa cea vie şi fără de moarte o ai revărsat;
Bucură-te, că boierul pentru fiul său care zăcea ţi s-a rugat;
Bucură-te, că bolnavul luând agheasmă s-a vindecat;
Bucură-te, că fiul împreună cu tatăl său ţi s-au închinat;
Bucură-te, că pe lepros l-ai tămăduit când agheasmă a băut;
Bucură-te, că îndată lepra de pe el ca nişte solzi a căzut;
Bucură-te, că omul care avea albeaţă pe ochi vedere a dobândit;
Bucură-te, că şirul tămăduirilor tale nici până astăzi nu s-a oprit;
Bucură-te, că pe cei părăsiţi de doctori din patul suferinţei îi ridici;
Bucură-te, că neputinţele noastre cu prisos de har le vindeci;
Bucură-te, luminarea preoţilor şi cinstea ierarhilor;
Bucură-te, că îi înţelepţeşti pe urmaşii apostolilor;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 4-lea:
Neputând părinţii să scrie minunile pe care le auziseră, pentru că erau covârşiţi de mulţimea credincioşilor care le cereau să se roage pentru ei, au mărturisit însă noianul minunilor cu glas de bucurie, şi, pregătindu-se de călătoria spre Sfântul Munte, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Mult au avut de mers părinţii prodromiţi, dar multe au fost şi minunile tale, Născătoare de Dumnezeu, că în fiecare oraş în care a ajuns icoana ta cea cu dumnezeiască minune zugrăvită poporul a venit să ţi se închine cu credinţă, şi cei care au primit ajutor în nevoile lor au devenit apostoli ai harului tău, vestind minunile tale şi cântându-ţi:
Bucură-te, bucuria noastră, nădejde neînfruntată;
Bucură-te, că celor ce te cinstesc le găteşti răsplată;
Bucură-te, că împreună cu icoana ta ai călătorit;
Bucură-te, că la fiecare popas minunile tale au strălucit;
Bucură-te, că după plecarea icoanei ele nu se împuţinau;
Bucură-te, că în minţile oamenilor minunile vii rămâneau;
Bucură-te, că celor trudiţi şi împovăraţi le eşti apărătoare;
Bucură-te, că de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi le eşti îngrăditoare;
Bucură-te, că ai surpat jugul minciunii şi năvălirea diavolilor;
Bucură-te, roabă aleasă a Domnului şi stăpână a tuturor;
Bucură-te, Fecioară, a Împărăţiei Cerurilor mireasmă;
Bucură-te, pecete pusă pe a inimilor noastre mahramă;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 5-lea:
S-a mâhnit femeia cea bolnavă că nu putea să meargă să se închine sfintei tale icoane care izvora tămăduiri, dar tu, Fecioară preaslăvită, i te-ai arătat în vis, poruncindu-i să se scoale degrabă şi să meargă să ia binecuvântarea mult dorită. Şi, pornind ea la drum, îndată s-a arătat desăvârşit sănătoasă, pentru care I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Tămăduindu-se femeia cea bolnavă, nu s-a lenevit să meargă să se închine sfintei tale icoane, vrând să mărturisească tuturor că se vindecase. Şi, ajungând la icoana ta, a dat mărturie că o văzuse de mai înainte în vis şi a vestit mulţimii cum a dobândit tămăduire, iar preoţii şi credincioşii ţi-au cântat:
Bucură-te, ceea ce credinţa femeii bolnave o ai răsplătit;
Bucură-te, ceea ce de visele înşelătoare ne-ai ferit;
Bucură-te, că prin icoana ta multe şi felurite minuni ai săvârşit;
Bucură-te, că în casa învăţătorului puţin-credincios să fie dusă nu ai primit;
Bucură-te, că el de două ori a trimis trăsura să ia odorul, dar părinţii s-au împotrivit;
Bucură-te, că ei au socotit că să vină închinătorul la icoană e mai potrivit;
Bucură-te, că a treia oară trimiţând acela trăsura s-a arătat minunea ta;
Bucură-te, că oricât s-au străduit părinţii nu au reuşit să ia icoana;
Bucură-te, că până la trăsură patru oameni să o ducă cu greu au putut;
Bucură-te, că împotrivirea ta s-a cunoscut când tocul icoanei s-a desfăcut;
Bucură-te, că de la zgomotul mare oamenii şi caii s-au spăimântat;
Bucură-te, că l-ai smerit pe învăţătorul care avea cugetul de necredinţă întunecat;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 6-lea:
În biserica Sfinţilor Împăraţi din Galaţi, zugravul care nu credea că icoana a fost pictată prin minune dumnezeiască a început a-i batjocori pe creştinii care nu se îndoiau de aceasta, dar s-a îngrozit când te-a văzut, pe tine, Maica Domnului, privindu-l cu asprime din icoană, şi, pocăindu-se, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu fie necredincios minunii dumnezeieşti, ca să nu îşi agonisească osândă, ci toţi să îi cânte cu veselie Maicii lui Dumnezeu, nădăjduind că vor primi luminarea minţii şi întărire în credinţă, strigând aşa:
Bucură-te, că risipind tu cursele diavoleşti agonisim folos;
Bucură-te, că nu ai răbdat hulele zugravului necredincios;
Bucură-te, că prin schimbarea feţei tale din icoană l-ai mustrat;
Bucură-te, că pricepându-şi greşeala, minunile tale le-a trâmbiţat;
Bucură-te, că nu i-ai îngăduit să semene îndoiala în popor;
Bucură-te, că ai venit în apărarea credincioşilor;
Bucură-te, că din îndreptarea sa şi alţii s-au folosit;
Bucură-te, că nu pierderea, ci înţelepţirea lui ai dorit;
Bucură-te, a hulitorilor chemare la pocăinţă;
Bucură-te, a binecredincioşilor slăvită biruinţă;
Bucură-te, că celor ispitiţi de necredinţă le ajuţi;
Bucură-te, că cei ce vestesc minunile tale îţi sunt bineplăcuţi;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 7-lea:
Pentru a lua averea hangiului răposat, sluga cea vicleană a încercat să o omoare pe văduva evreică şi i-a pregătit spânzurătoarea, dar femeia şi-a adus aminte de vestea minunilor săvârşite de tine prin sfântă icoana ta cea cu minune dumnezeiască zugrăvită şi rugându-se a făgăduit că, dacă va rămâne în viaţă, se va boteza împreună cu toţi cei din casa ei şi Îi va cânta lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
Pregătind laţul pentru femeie, sluga cea netrebnică s-a spânzurat pe sine, fără să vrea, iar evreica a văzut lucrarea Maicii lui Dumnezeu şi a crezut cu toţi cei din casa ei, făcându-se pildă pentru cei din neamul evreiesc, pentru păgâni şi pentru necredincioşi. Şi prin Sfântul Botez a intrat în Biserica lui Hristos, iar pentru aceasta noi te lăudăm pe tine, care eşti nădejdea celor deznădăjduiţi:
Bucură-te, că vestea minunilor tale şi printre evrei s-a răspândit;
Bucură-te, că la necaz văduva hangiului de ele şi-a amintit;
Bucură-te, că ai primit rugăciunea ei deznădăjduită;
Bucură-te, că ai vrut să lepede credinţa ei cea greşită;
Bucură-te, că i-ai salvat viaţa în ceasul de pe urmă;
Bucură-te, că prin tine a intrat în a Bunului Păstor turmă;
Bucură-te, că împreună cu copiii ei a primit botezul;
Bucură-te, că datorită ţie peste casa ei a strălucit harul;
Bucură-te, că dreapta credinţă prin tine se întăreşte;
Bucură-te, că gura păgânilor care nu se închină icoanei tale amuţeşte;
Bucură-te, spre Biserica lui Hristos far călăuzitor;
Bucură-te, ceea ce calci şerpii rătăcirilor şi eresurilor;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 8-lea:
Din rânduială dumnezeiască a venit icoana ta la Schitul românesc Prodromu, pentru că domnitorul vroia să o păstreze în ţară, unde se făcuse minunea. Dar, tu, Maica lui Dumnezeu, ai adus-o în grădina ta cea duhovnicească, ferindu-i pe părinţi de ispitele drumului. Pentru aceea, cu bucurie şi mulţumire, au cântat: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Ai binecuvântat Schitul athonit Prodromu prin venirea sfintei tale icoane, că aşezată fiind nu departe de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul, i-ai acoperit cu sfântul tău acoperământ pe toţi cei ce au venit să se închine ţie, monahi, preoţi, ierarhi şi mireni de toate neamurile, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că schitul românesc l-ai umplut de binecuvântare;
Bucură-te, că obştile athonite cinstesc icoanele tale de minuni făcătoare;
Bucură-te, că din numele date icoanelor tale cunoaştem lucrarea lor;
Bucură-te, că prin icoana Portăriţa eşti Poartă a mănăstirii ivirilor;
Bucură-te, că icoana Dulcea sărutare e cununa Filotheiului;
Bucură-te, că eşti Călăuzitoarea obştii Xenofontului;
Bucură-te, Împărăteasa tuturor, lauda Vatopedului;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a închinătorilor Dochiarului;
Bucură-te, că în icoana de la Hilandar semnul milostivirii tale este vădit;
Bucură-te, a Marii Lavre podoabă, că Sfântul Ioan Cucuzel glasul ţi l-a auzit;
Bucură-te, că în faţa icoanei ţi-au cerut ajutor stareţii Pantocratorului;
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, comoară a Prodromului;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 9-lea:
Zăcând de trei săptămâni topit de boală şi nemâncat, ca dintr-un somn s-a trezit schimonahul Inochentie când icoana Maicii Domnului a fost adusă în schit şi, cerând să fie dus în faţa ei, s-a rugat cu zdrobire de inimă, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
„Maica lui Dumnezeu, dacă îmi este de folos să mai trăiesc, fă-mă sănătos, iar dacă nu, fie voia ta”, s-a rugat părintele Inochentie şi, întorcându-se cu bucurie la chilia sa, după un ceas a trecut la cele veşnice. Şi noi, învăţându-ne de la el să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu şi în puterea rugăciunilor tale pentru noi, îţi cântăm cu umilinţă aşa:
Bucură-te, că schimnicului i-ai ascultat rugăciunile;
Bucură-te, că degrabă i-au încetat suferinţele;
Bucură-te, că plin de bucurie Sfintele Taine a primit;
Bucură-te, că având sufletul împăcat s-a săvârşit;
Bucură-te, că voia noastră să o lepădăm ne-ai învăţat;
Bucură-te, că evlavioşii tăi robi au sfârşit binecuvântat;
Bucură-te, că prin tine de moartea năprasnică suntem feriţi;
Bucură-te, că pe tine te-au cinstit părinţii întru Domnul adormiţi;
Bucură-te, că dascăl al cugetării la moarte pe tine te dobândim;
Bucură-te, că, pregătindu-ne de moarte, în Domnul Hristos trăim;
Bucură-te, a cărţilor Cuvioşilor Părinţi tainică tâlcuire;
Bucură-te, pe treptele căii împărăteşti povăţuire;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 10-lea:
Crezând minţii sale şi lepădând ascultarea, monahul Serghie a căzut în înşelare, iar prin arătarea diavolească s-a îmbolnăvit, zăcând ca mort, şi abia după trei zile s-a sculat, slăbit fiind şi rămânând fără auz. Dar, aducându-l părinţii la icoana făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu, îndată s-a tămăduit de surzenie şi atunci toată obştea I-a cântat Domnului într-un glas: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
Povăţuitoare la ascultarea de Fiul tău ai fost, Născătoare de Dumnezeu, şi pe calea smereniei i-ai călăuzit pe monahi, cerându-le ascultare de povăţuitorii lor duhovniceşti. Izbăveşte-i de înşelări şi de ispite şi pe monahii şi pe mirenii iubitori de nevoinţă care îţi cântă aşa:
Bucură-te, că părinţii au nădăjduit că monahul Serghie va fi tămăduit;
Bucură-te, că de surzenie l-ai scăpat şi de mândrie l-ai izbăvit;
Bucură-te, că, pătimind el pentru mândria sa nu l-ai lepădat de la faţa ta;
Bucură-te, că, ridicându-se din iadul înşelării, şi-a înţeles greşeala;
Bucură-te, că din suferinţe a înţeles osânda neascultării;
Bucură-te, învăţătoare a ascultării şi Maică a îndurării;
Bucură-te, a celor apăsaţi de ispitele pierzătorului de suflete alinare;
Bucură-te, a celor legaţi de lanţurile diavolului dezlegare;
Bucură-te, că meşterul care se îndrăcise a fost izbăvit de duhul care îl muncea;
Bucură-te, că în faţa icoanei tale i s-au citit rugăciuni şi el a simţit mângâierea ta;
Bucură-te, că pe Cuviosul Nectarie protopsaltul din ghearele diavolului l-ai scăpat;
Bucură-te, că, văzându-te, cel numit privighetoarea Muntelui Athos ţi s-a închinat;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 11-lea:
Mergând părinţii schitului să prindă peşte pentru praznicul icoanei Maicii lui Dumnezeu, unul din ei a zis cu îndrăzneală: „Dacă icoana aceasta s-a zugrăvit prin minune, apoi să facă să se prindă peşte pentru sărbătoarea ei”, dar văzând mulţimea peştilor prinşi în mreje, s-a spăimântat şi lepădând îndoiala I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Credem mijlocirii tale, Maică Sfântă, că aşa cum ai purtat grijă de îndestularea praznicului sfintei tale icoane, aşa porţi de grijă totdeauna, dând cele de trebuinţă nu numai monahilor, ci şi mirenilor care se roagă ţie cu credinţă:
Bucură-te, că peştii de la praznic milostivirea ta o au vădit;
Bucură-te, că mulţimea darurilor tale o au închipuit;
Bucură-te, a flămânzilor îndestulătoare;
Bucură-te, a lipsurilor noastre curmare;
Bucură-te, mângâiere a celor aflaţi în nevoi;
Bucură-te, îmbrăcăminte şi acoperământ celor goi;
Bucură-te, cunună a celor care duc crucea necazurilor;
Bucură-te, încurajare a celor aflaţi la capătul puterilor;
Bucură-te, că ne înveţi să rânduim toate cu chibzuinţă;
Bucură-te, că sărmanilor le dai cele de trebuinţă;
Bucură-te, iconoamă a schiturilor şi a mănăstirilor;
Bucură-te, chivernisitoare a caselor creştinilor;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 12-lea:
Pictându-se în schitul Prodromu o icoană după izvodul celei prin minune dumnezeiască zugrăvite, a fost aşezată cu mare cinste într-o biserică de lemn. Dar, când focul a cuprins biserica, icoana nu a ars. Şi, după ce focul mistuise totul, creştinii au găsit-o nestricată sub un morman de jeratic, de care minune uimindu-se I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Nu numai icoana Maicii Domnului numită Prodromiţa a primit dumnezeiescul dar, ci şi cele făcute după izvodul ei, spre bucuria credincioşilor. Şi vestea despre ele s-a răspândit în lumea întreagă, şi chiar în casele credincioşilor au fost aşezate cu evlavie icoanele Maicii Domnului, căreia mulţimile îi aduc laude ca acestea:
Bucură-te, binecuvântată Maică a drept-credincioşilor;
Bucură-te, că minunile le însemnezi pe tablele inimilor;
Bucură-te, predanie scumpă a rugăciunii şi nevoinţei;
Bucură-te, praznic neîncetat, candelă nestinsă a credinţei;
Bucură-te, a celor ce aleargă la tine nădejde neruşinată;
Bucură-te, ceresc omofor şi milostivire neîmpuţinată;
Bucură-te, frumuseţe de nespus şi a sufletului dulceaţă;
Bucură-te, rug aprins care încălzeşti inimile de gheaţă;
Bucură-te, pridvor al Împărăţiei Cereşti;
Bucură-te, scară a darurilor dumnezeieşti;
Bucură-te, pregustare a bucuriilor mult râvnite;
Bucură-te, Împărăteasă a bisericilor athonite;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 13-lea:
O, Maică preacurată, ocroteşte-i pe toţi cei care cu cântări de laudă cinstesc icoana ta cea cu dumnezeiască minune zugrăvită. Celor ce se nevoiesc în Schitul Prodromu arată-le calea mântuirii, pe închinători acoperă-i cu harul tău, pe cei care din locuri îndepărtate aleargă spre sfântă icoana ta ajută-i şi casa lor fereşte-o de relele întâmplări, ca să-I cânte împreună cu tine Dumnezeului celui Viu: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul 1: Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi… şi Condacul 1: Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri…

Apoi se zice această Rugăciune

O, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, care ai binevoit să ne dăruieşti icoana ta cea cu minune dumnezeiască zugrăvită ca pe un liman la care, alergând noi cei înviforaţi, să dobândim ocrotirea şi sprijinul tău. Tu i-ai vestit Sfântului Petru Athonitul că Muntele Athosului l-ai ales din toate părţile pământului şi ai hotărât să-l afieroseşti spre a fi îndestulată locuinţă monahilor şi pusnicilor. În acest munte, la Schitul românesc Prodromu, ai voit a aduce icoana ta cea cu minune zugrăvită, care a şi primit numele Prodromiţa. Tu ne-ai dăruit acest mare praznic, de minuni izvorâtor, al icoanei tale celei sfinte şi nimeni din cei ce au spre tine nădejde neclintită nu rămâne neajutat. Căci tu dăruieşti cererile tuturor celor ce te cinstesc după cuviinţă şi ne scoţi din negura patimilor, curăţind necurăţia noastră.
Ceea ce ne eşti păzitoare neadormită şi care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, ne-ai dat nouă, robilor tăi, chipul feţei tale cel prea cinstit şi cu totul luminos, pe care-l sărutăm cu mulţumire şi cu dragoste şi cu credinţă i ne închinăm. Arată-ţi totdeauna milele tale, Maică a lui Dumnezeu, plinind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor, izbăveşte-ne de toată vătămarea sufletească şi trupească şi fii mijlocitoarea mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău cel nefăcut de mână omenească, şi fii pavăză tare tuturor sfinţiţilor slujitori şi sprijin celor ce se nevoiesc în viaţa călugărească, miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale pe tot poporul dreptcredincios. Ocroteşte obştea părinţilor şi fraţilor din Schitul Prodromu şi pe toţi închinătorii care aleargă la sfântă icoana ta cea făcătoare de minuni. Caută spre noi toţi cu milostivirea ta şi cu rugăciunile tale învredniceşte-i pe toţi ortodocşii creştini să vieţuiască cu Hristos şi în locaşurile cereşti să se desfăteze.
Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dăruieşte celor neputincioşi tămăduire şi deplină însănătoşire, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, ca să vestim cu bucurie minunile pe care le faci prin sfântă icoana ta Prodromiţa şi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.