„Sfântul Munte constituie vistieria harului”. Convorbire cu Ieromonahul Maxim Karioti, Stareţul Chiliei „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Pantocrator din Karyes

pantokratoros, monastiriaka (2)

Sfântul Munte constituie vistieria harului

– convorbire cu Ieromonahul Maxim Karioti,
Stareţul Chiliei „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Pantocrator din Karyes –

Ceea ce numim, iubiţi cititori, spiritualitatea pustiului (acea formă a spiritului theoretic (n.t. Theoria- contemplarea lui Dumnezeu) care îl caută pe Dumnezeu în tăcere şi prin lipsirea de orice mângâiere şi comoditate), este în esenţă, o dovadă grăitoare, un semn incontestabil al prezenţei Duhului Sfânt, pe care Mântuitorul- plecându-Şi capul, l-a dat Bisericii Lui. Din vremea primilor pustnici şi până astăzi, creştinii locuiesc pustiul, umplu mănăstirile, îndesesc rândurile monahismului. Chemarea monahală este o invitaţie la împlinirea chemării desăvârşite a omului. De aceea, denumirea de „vieţuire îngerească” este foarte firescă. Aceasta, desigur, nu înseamnă că este a priori o viaţă curată, ci că este o vieţuire cerească, după cum, în Scriptură, Cer- este locul în care Il putem vedea pe Dumnezeu. Monahul este cel ce împlineşte sau, cel puţin tinde să împlinească, în fiecare moment, cuvântul apostolului: „ Cetatea noastră este în ceruri”. (Filipeni 3, 20).

Cupola athonita, By falasSensuri – trăiri asemănătoare, ne oferă întâlnirea cu Ieromonahul Maxim, Stareţul Chiliei „Sfântul Nicolae”, aici, în Karyes. Părintele Maxim mânuieşte excelent atât cuvântul vorbit cât şi cel scris, fiind autor al unor opere alese. Pentru adânca sa experienţă, datorată legăturii cu Părintele Paisie şi cu alţi Cuvioşi Părinţi, considerăm această întâlnire ca fiind un dar al Domnului.

Manolis Melinos (M.M.): Gheronta, binecuvântaţi; Vă ascultăm cu multă atenţie.

Ieromonahul Maxim (I.M.): Domnul să vă binecuvinteze şi pe dumneavoastră, şi pe mine, şi pe toată lumea. Şi eu, domnule Melinas, consider ca un dar al Lui, această întâlnire a noastră. Slavă Dumnezeului cel Sfânt şi Atotmilostiv!

M.M: Părinte, Sfântul Munte constituie o mare vistierie a harului, a duhului, a virtuţii, a sfinţeniei. Populaţi Muntele toţi părinţii, care, cu fierbinţi rugăciuni către Dumnezeu, purtaţi pe umeri păcătoşenia noastră, a celor ce vă suntem fii şi fraţi mireni.

I.M.: Creatorul Universului, care a plăsmuit omul „după Chipul şi Asemănarea Sa”, ne cheamă pe noi, toţi urmaşii lui Adam, să devenim sfinţi, căci El Însuşi Sfânt este: „Fiţi sfinţi căci Sfânt sunt Eu”. Pentru a ne deschide calea mântuirii veşnice, s-a întrupat Domnul nostru „de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara”. El s-a făcut pentru noi, noul Adam, noul nostru Strămoş, devenindu-ne, prin viaţa şi învăţătura Sa, Călăuză către Rai- Patria noastră veşnică. De acolo a fost alungat primul om, căci nu a ascultat pe Tatăl Ceresc…

Înainte de a se înălţa la Cer, Domnul a promis că nu ne va lăsa orfani, ci va trimite un „alt Mângâietor”, ca să ne călăuzească „la tot adevărul”, lucru pe care l-a şi împlinit la Sfânta Cincizecime.

Sfântul Duh s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli iar prin ei, prin Sfintele Taine, peste noi toţi ucenicii Domnului, creştinii ortodocşi. Acesta este cel care împarte diferitele harisme, în folosul Bisericii şi pentru a ne ajuta la dobândirea mântuirii veşnice.

sfinti-parinti-athonitiDupă vechi obicei, credincioşii încearcă să dobândească folos din vieţile şi exemplele Sfinţilor, prin studierea acestora. Patericele, Sinaxarele şi Vieţile Sfinţilor au constituit dintotdeauna obişnuite delectări ce au zidit şi întărit pe creştini, conducându-i la trăirea binecuvântărilor lui Dumnezeu şi a bucuriei duhovniceşti date de acestea.

Cu cât îi vedem mai des pe sfinţi, în trup sau mental, cu atât mai mult înaintăm în Dumnezeu, iar starea noastră duhovnicească se îmbunătăţeşte. De aceea şi noi considerăm deosebit de importantă datoria de a studia Vieţile Sfinţilor, vechi şi contemporani, ai Ortodoxiei. Aceştia aparţin întregii Biserici şi nu sunt „proprietate personală duhovnicească” a vreunui om sau a vreunei grupări.

Considerăm un lucru bineplăcut lui Dumnezeu, raportarea la Sfinţii Bisericii, pentru ca sufletele să dobândească folos şi să înainteze duhovniceşte. Dumnezeu nu dăruieşte harisme pentru a le exploata în exclusivitate „oamenii Lui.” Darurile lui Dumnezeu nu sunt lucruri pe care le pot moşteni numai „ai Lui”, ci, ele aparţin întregii Biserici Ortodoxe.

În Ortodoxie, este valabil acelaşi lucru ca şi în ştiinţă – ce reprezintă bunul comun al întregii omeniri. Nu poate fi cineva acuzat că se foloseşte abuziv de înaintaşii lui atunci cand scrie si vorbeşte despre experienţa pe care audobândit-o şi adaugă ceva cunoaşterii lor sau o face accesibilă unui public mai larg.

Pentru oricine vrea să creadă în Dumnezeu şi să se mântuiască, cea mai plauzibilă modalitate nu este atât studiul cărţilor cât cunoaşterea şi binecuvântarea unui sfânt în viaţă. Când vezi un astfel de om binecuvântat, prezenţa lui, privirea lui, cuvintele lui, liniştea lui, harismele lui, toate te încredinţează că există Dumnezeu şi că merită să te preocupe şi pe tine mantuirea veşnică!..

Pe cât de des revezi acel sfânt, pe atât sporeşti în cunoaşterea lui Dumnezeu, pe atât simţi necesitatea de a mărturisi cele ascunse ale tale, pe atât însetezi să începi o viaţă nouă, care să nu aibă nici o legătură cu păcatul şi cu murdăria. Ţi se naşte dorinţa de a încerca un nou început, a cere milostivirea lui Dumnezeu.

paisie-aghioritulConsider o mare binecuvântare faptul că Dumnezeu a iconomisit astfel ca şi eu, nefericitul să mă apropii de câţiva dintre Sfinţii Săi contemporani. M-a învrednicit Dumnezeu să primesc binecuvântarea lor, să se roage pentru mine nevrednicul şi să ascult poveţele lor sfinte. Sfântul lui Dumnezeu – adică fiecare ortodox râvnitor şi îndeosebi ostaş al lui Hristos – monahul, îşi întăreşte semenii în greutăţile vieţii şi mijloceşte la Dumnezeu pentru a apăra lumea de orice vrăşmaş, mai ales de răutatea diavolului. Acesta era şi duhul celor spuse de Cuviosul Părinte Paisie, când am vizitat pentru prima dată Sfântul Munte, in 1970. Îmi amintesc că mi-a spus:

Mulţi zic: De ce stau călugării sus, în munţi, şi nu vin în lume să ajute societatea în nevoie? Dar monahul, dacă se sârguieşte, se desăvârşeşte întâi pe sine iar apoi îmbunătăţeşte întregul din care face parte fiecare. Însă ajută mult lumea cu exemplul şi cu rugăciunea sa, pentru care, Dumnezeu îi apără pe toţi aceia care au credinţă şi nădejde în El.

Aceasta seamănă cu ceea ce s-a petrecut pe când eram soldat. Eram telegrafist şi odată, armata inamică ne-a încercuit compania, pe colina pe care ne aflam. Tovarăşii de arme vedeau că se apropie sfârşitul. Înjurau şi făceau tot posibilul să se apere, pe când eu, încercam să contactez baza pentru a-i înştiinţa pe ai noştri. Cei din jurul meu strigau: „ Lasă telegraful şi vino aici, să ajuţi!” Am lovit în direcţia lor o ladă cu armament, dar mintea îmi era la telegraf. Până ce am reuşit! Am comunicat centrului ce se petrecea, drept pentru care au trimis îndată avioanele şi aşa s-a rezolvat problema unităţii mele”.

Se pare că ar fi apărat Maica Domnului şi Constantinopolul în 1453, dacă în oraş trăiau măcar 5 oameni sfinţi!...

Traducere din limba greacă – Elena Dinu după Rev. Di̱mokratía kai Orthodoxía, iulie 2013 via Diakonima
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

democratie-si-ortodoxie

Posted on 13 Noiembrie 2013, in 07. Mănăstirea Pantokrator, Interviuri, Karyes - Capitala Sfântului Munte, Texte duhovnicești and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: