Studiul duhovnicesc, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul

emilianos, simonopetras

Predică ținută în biserica Sfântul Nicolae din Trikala, la  24 ianuarie 1971

Tema vieții duhovnicești, despre care am început să vorbim acum două duminici, este foarte vastă. Am văzut că ea poate fi comparată cu un drum care începe din viața aceasta cu scopul de a ajunge sus, în Cer. Este o viață ce are ca vehicul metaforic aripile Duhului Sfânt, deoarece nu este posibil ca cineva să ajungă la cer mergând pe jos. E cu neputință să ajungă cineva la Dumnezeu doar prin puterile, lupta și virtuțile sale. Va trebui să se sprijine pe aripile puternice și rapide ale Duhului Sfânt, să se încredințeze cu totul harului dumnezeiesc și să înțeleagă truda, lupta, osteneala, nevoința, să se jertfească pe sine însuși.

Am văzut apoi, un mijloc al vieții duhovnicești – căsătoria – un semn tainic al prezenței lui Dumnezeu, în care Sfântul Duh vine să unească prezentul cu viitorul, acel moment deosebit de important, dar și fiecare moment al vieții noastre cu veșnicia.

Să vedem astăzi, un al doilea semn al prezenței Duhului Sfânt, un semn mistic- studiul duhovnicesc.

Toți oamenii, încă de mici, citesc mult. Desigur, astăzi, în epoca științei, a literaturii și înaintării ei, trebuie ca omul să citească mult; dacă nu citești ești ca orb. Citești tu și îți îndemni copilul să citească, încă din primii săi ani, pentru a nu eșua în viață. Fiecare citește în funcție de priceperea sa, de știința sa, de formarea sa, de posibilitățile pe care le are, de poziția sa în societate; unul mai mult, altul mai puțin.

Copilul tău, dacă este instruit, citește filosofie, îi citește pe antici, pentru a-și putea forma spiritul. Sunt convins că îl sfătuiești să învețe și limbi străine, deoarece se spune că dacă știi o limbă străină, este ca și cum ai avea încă doi ochi. Citește cărți legate de societate, enciclopedii, cărți de știință și multe altele, pentru a putea stabili un contact cu realitatea momentului în care trăiește, pentru a putea înțelege omul din fața lui și a comunica cu el, pentru a fi adecvat cerințelor și condițiilor vremii sale și a nu fi un om nehotărât.

Toate acestea sunt folositoare. Nu sunt,însă, de ajuns și nici nu le putem citi toți. Vorbim despre viața duhovnicească iar tema noastră face referire la cărțile pe care trebuie neapărat să le citim, deoarece ne sunt de folos în călătoria noastră spre Cer. Sunt acele cărți pe care, atunci când le citești, știi că vorbește însuși Dumnezeu. Acestea sunt unelte ale vieții duhovnicești și fără ele este cu neputință să ajungă cineva în Rai.

Care sunt cărțile vieții creștine? Sunt foarte multe. Sunt cele pe care, într-un cuvânt, le numim cărți duhovnicești.

Dar, dintre aceste cărți, dați-mi voie, astăzi, când avem ca temă – studiul duhovnicesc – acest semn mistic al prezenței Duhului Sfânt în viața noastră- să menționez numai anumite categorii.

Nu este cu putință să se facă referire decât numai la cele pe care Biserica noastră le-a distins prin istoria ei, prin viața și prin sângele ei, și pe care ni le-a dat spre desfătare zilnică. Acele cărți în care nu citești gânduri, criterii și judecată omenească, ci în care găsești gândirea lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu, în care vorbește Însuși Dumnezeu.

carti-ortodoxe-logosCei ce le-au scris sunt instrumente insuflate de Dumnezeu, aflate în slujba Duhului Sfânt.

Mă voi referi la cărțile pe care ni le oferă Biserica. Le deschizi și vezi cum îți vorbește Dumnezeu. Simți îndată fiorul Duhului, simți cum răspunde Dumnezeu nedumeririi tale. Observi cum îți risipește întunericul, cum îți deschide căile, când în fața ta se află o fundătură, cum nu lasă nici o urmă de întuneric în trecerea ta. Atunci, plin de bucurie strigi: ”Iată, cutez să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt pulbere și cenușă!” ( Facere 18, 27 ).

Am început să conversez cu Domnul meu, cu Hristosul meu. Și ce sunt eu ca să vorbesc cu El? Cenușă sunt, pământ sunt. Îmi face, însă, Dumnezeu acest dar.

Dacă nu ai aceste cărți cu tine, în călătoria ta, nu vei ajunge niciodată la capăt. Prin ele te cheamă Dumnezeu și îți arată cu mâna Lui pe unde să mergi. Îți spune: Duc in altum – hai sus, în înălțimi, copilul meu! O simți. Asemenea acelui sfânt care de multe ori părăsea compania celorlalți motivând: ”mă așteaptă cineva în cameră”. Nu știau cine. Credeau că este vorba de un om, pe când acela mergea și deschidea cartea sa, unde, îl aștepta Însuși Dumnezeu.

Care sunt, deci, aceste cărți?

În primul rând, cele ce se numesc patristice. Autorii lor sunt Părinții Bisericii noastre, unelte ale Duhului Sfânt, acei dascăli înflăcărați care vorbeau cu foc și scriau cu avânt. Ne-au lăsat operele lor nemuritoare, scrise sub inspirația Sfântului Duh. Cu adevărat, ce comoară am fi pierdut dacă n-ar fi existat Sfinții Părinți! Au trăit în rugăciune, în nevoință, în postiri. L-au iubit total pe Dumnezeu și i-a iubit Dumnezeu, învrednicindu-i să ne lase această creație nepieritoare, mai de preț decât tot aurul din lume.

În general, toți Sfinții Părinți ai Bisericii noastre au viețuit cam în același chip. Vom arunca o privire asupra vieții unui singur Părinte, aceea a Sfântului Vasile cel Mare, și va fi ca și cum am avea înaintea ochilor totalitatea Sfinților Părinți.

A studiat în marile și cunoscutele școli ale vremii sale – filosofie, retorică, astronomie, matematică, medicină. A devenit ritor.

Viitorul îi surâdea, iar reușitele erau una mai mare decât alta. Dar ce s-a întâmplat atunci? Sufletul acesta frumos, mintea aceasta sclipitoare și inima aceasta sensibilă și pătimitoare întru Domnul, nu s-au robit aspirațiilor pământești. A părăsit rude și prieteni și a mers într-un pustiu al Pontului.

Acolo, deși era slăbit și bolnăvicios încă de mic copil, și adeseori fusese în pericol de moarte, a trăit cinci ani în mucegai și umezeală, într-o grotă, în cele mai grele condiții, departe de mărirea oamenilor.

Iar într-o noapte, trecut de miezul nopții, după cum ne spune fratele său, Sfântul Grigorie al Nissei, ”lumină strălucitoare s-a făcut; lumina aceea imaterială a  dumnezeieștii puteri ce lumina încăperea nu era degajată de nici un lucru material.”

În sihăstria lui l-a vizitat Dumnezeu. A strălucit, și întunericul s-a făcut zi, iar acela s-a făcut ca soarele. O lumină care nu provenea de undeva anume. Așa cum a intrat Hristos în foișor, fără ca ușile sau ferestrele să fie deschise, așa a intrat și acolo unde se afla Marele Vasile. L-a văzut pe Dumnezeu cu ochii săi duhovnicești și a spus: ”Ce este mai minunat ca Dumnezeu? Ce este mai ușor de iubit decât Dumnezeu?”; Ce este mai frumos, mai minunat și mai demn de iubit decât frumusețea duhovnicească, decât frumusețea lui Dumnezeu? Primind acea iluminare, a putut scrie operele pe care ni le-a lăsat ca să ne lumineze și pe noi.

Cam în felul acesta și-au scris Sfinții Părinți cărțile, iar prin ele, ne iau de mână și ne poartă din vârf în vârf, din munte în munte, până sus la stele, acolo unde se află tronul lui Dumnezeu înconjurat de prietenii săi, de sfinți. Tot așa ne-au lăsat cuvântul lor – Sfântul Ioan Gură de Aur și sfântul pe care îl prăznuim mâine – Sfântul Grigorie Teologul, vulturul Duhului.

Dar, îmi veți spune : „Bine spuneți părinte, dar unde vom găsi aceste cărți?” Nu vă faceți griji! Dacă până acum încă n-ați căutat, veți vedea cât de ușor sunt de găsit și de citit chiar dacă ați terminat numai clasele primare. Există atâtea traduceri astăzi, încât părinții ne sunt accesibili tuturor. Nu a scris de curând, pururea pomenitul nostru Mitropolit Dionisie, două cărți în care a tradus scrieri ale Sfinților Părinți? Câte cărți și câte cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Vasile cel Mare, ale Sfântului Grigorie, ale Sfântului Nicodim, ale lui Pavel Everghetinul, și ale altor sfinți părinți nu circulă astăzi! Scrierile lor sunt simple.

Le vei citi și ți se vor deschide ochii. Așa cum, atunci când stai în întuneric și dintr-o dată vin și-ți pun un reflector în ochi, deschizi ochii bine- bine, la fel vei simți și când vei citi cărțile Sfinților Părinți. Aceste cărți devin lentile prin care vedem Soarele- pe Hristos.

Să trecem acum la a doua categorie de cărți- Viețile Sfinților– prietenii bisericii noastre, care se pleacă pe pieptul lui Hristos și trăiesc în sânul Său; ei alcătuiesc familia lui Hristos și trebuie ca și noi să facem parte din ea. Cunoaștem sfinții bisericii noastre? Sunt frații noștri. Aparținem aceleiași familii, avem același tată- pe Dumnezeu, aceeași mamă- Biserica, mâncăm aceeași mâncare- Sfânta Împărtășanie. Suntem toți de o mamă și consumăm aceeași hrană. Am ieșit din același pântece duhovnicesc. Îi cunoaștem dar, pe acești frați ai noștri- pe sfinții Bisericii?

Citești viețile sfinților și vezi în fața ta tâlcuiri ale Evangheliei, și te umpli de inspirație. Ajungi să îi cunoști puțin câte puțin. Vezi cum s-au născut, cine a fost mama lor după trup, cum și-au început viețile, cum și-au vărsat sudorile și sfintele lor lacrimi, cum au udat pământul cu fierbintele și cinstitul lor sânge- acel sânge amestecat cu sângele lui Hristos. Te entuziasmezi și îți vine să sari pentru a ajunge cât mai sus. Citești despre ei și îi simți lângă tine, parcă le auzi respirația. Ca și cum am sta toți împreună și puțin mai încolo vă spun: „Ați obosit, dragii mei, haideți să facem o plimbare!” Ne plimbăm și vorbim unii cu alții prietenește, ca într-o familie. Așa îi simți pe sfinți în viața ta atunci când îi citești.

Îndată ți se naște în minte întrebarea: Acest sfânt n-a fost om ca și mine? Cum a ajuns sfânt? Și eu pot deveni sfânt. Vezi eroismul lui, vezi dragostea lui pentru Dumnezeu, și inima ți se aprinde, se umple de entuziasm și îți dorești încă să îl și întreci.

”Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” ( Psalmi 67, 36 ). L-au slăvit pe Dumnezeu. Un nor de miliarde de sfinți care încă nu și-au luat cununile lor deoarece ne așteaptă și pe noi. Αșa cum se strânge familia la cină, iar când lipsește un copil îl așteaptă, așa și sfinții în cer, ne așteaptă pe noi, pe mine, pe tine. Realizezi ce înseamnă să rămâi în urmă pe calea urcușului tău duhovnicesc? Ia gândește-te, să te aștepte toate oștirile sfinților iar tu să întârzii ocupându-te cu lucruri nesemnificative. Lasă-le! Ridică inima ta, oriunde te-ai afla: în casa ta, în magazinul tău, cu copiii tăi, cu soțul sau soția ta; chiar și într-un loc dificil de te-ai afla, ține-ți inima acolo, sus. Vei reuși dacă vei citi viețile sfinților și te vei cufunda în înflăcărarea lor.

Să vedem, în al treilea rând, cărțile noastre de cult. Ce frumos se citește la Psaltire ori de câte ori mergem la biserică! Citești Octoihul și simți ca un balsam în sufletul tău. Citești Triodul, care se cântă în Postul Mare, și simți cum, fără să vrei, îți curg lacrimi, și nu lacrimi mincinoase, izvorâte din sentimentalism, ci din profunzimea sufletului. Citești Penticostarul și zâmbește sufletul tău; simți că viețuiești în cer. Dar dacă nu le ai pe acestea, nu ai măcar Pravila, care e un rezumat a toate? Ia Pravila, învață cum se utilizează și vei vedea cât de mult te vei folosi.

Iar dacă ai terminat școala generală, învață ca pe lângă acestea să citești și cărți teologice, care vorbesc despre sfânta credință în Hristos, credința în care lovesc ereticii dar pe care, tu, trebuie să o adăpostești în mintea și în inima ta.

Mai este încă o categorie de cărți pe care am lăsat-o la sfârșit, deoarece, este cea mai importantă pentru noi. Care este aceasta? Sfânta Scriptură: Vechiul și Noul Testament. O citim? Mă tem că, în special, Vechiul Testament nu-l citim. Acolo Dumnezeu vorbește limpede. Acolo citești: „Aceasta spune Domnul”.

Și cel mai neștiutor de carte poate citi Sfânta Scriptură. Dacă nu o înțelege astăzi, o va înțelege mâine.

Îmi amintesc că pe vremea când eram student, am mers la o școală, în calitate de „învățător”; eu, tinerelul, să vorbesc elevilor. La porțile școlii se afla o doamnă care vindea covrigi. Câte nu m-a învățat și cât nu m-a smerit! Citea.

– Ce citiți doamnă? O întreb.

– Evanghelia, copilul meu.

– Dar o înțelegeți? ( n. trad.: Sfânta Scriptură a circulat multă vreme în limba în care a fost scrisă inițial – Koine – „greaca comună” – limbă vorbită timp de aproximativ opt secole – cca.300 î.d Hr.- 500 d.Hr., apărând ulterior și traduceri).

– Desigur, o recitesc! O citesc pentru a doua oară și o înțeleg mai bine decât prima. Iar dacă o citesc iarăși, de la început, o voi înțelege încă și mai bine.

– „Iartă-mă Doamne!” am spus atunci în sinea mea.

– Spuneți-mi, doamnă, știți că există și traduceri ale Evangheliei?

– Adevărat, copilul meu, cât costă? Să împrumut bani și să ți-i dau ca să îmi aduci.

Nu îi trebuiau. I-am trimis tâlcuirea, în dar. Nu avea nevoie! Avea foc! Iar dacă ai foc, ți le spune Dumnezeu pe toate.

Sfânta Scriptură este cel mai mare dar pe care l-a lăsat Dumnezeu omului. Să înțelegem acest lucru! Ca și acel scriitor, care, deși avea în fața sa atâtea cărți, i-a spus soției sale:

– Adu-mi cartea mea!

– Dar care carte din acestea toate?

– Sărăcuța, mă întrebi care carte? Una singură este Cartea: Sfânta Scriptură! a răspuns acel mare scriitor. O citea în fiecare dimineață pentru a aprinde lumina sufletului său, pentru a fi luminat de Dumnezeu.

carti-ortodoxe-epifaniaSă vedem acum ce trebuie să facem ca studiul nostru duhovnicesc să reușească și care sunt roadele lui. În primul rând, ca să citești cărți duhovnicești și ca ele să aibă ecou în sufletul tău, îți trebuie osteneală și rugăciune. Să recunoaștem, suntem leneși!

Cunoașteți cred, că există în unele case, biblioteci care au pe rafturile lor cărți false, doar cu cotoarele pictate. Privești și spui: ce opere valoroase conține această bibliotecă: Iliada lui Homer, Istoria lui Tucidide, Cuvintele lui Demostene. Dar dacă încerci să le deschizi, ele nu se deschid, căci nu sunt cărți, ci numai cotoare pictate. Omul nu citește ci doar vrea să arate că este cultivat și duhovnicesc.

Trebuie să credem însă, că sufletele noastre nu au nevoie de hrană ci de carte, deoarece cartea este cuvântul lui Dumnezeu. Să citești zi și noapte, după cum spune Sfânta Scriptură: „când mergi pe cale, când te culci și când te scoli” ( Deut. 6,7 ). Fie că te ridici, fie că șezi, fie că te întinzi, citește! Să te retragi oricând poți într-un loc liniștit al casei tale, să lași afară zgomotul, să te închizi acolo și să deschizi cartea, ca să te poți folosi.

Încearcă, dacă poți, să citești cărțile duhovnicești noaptea, chiar și numai o dată pe săptămână, și ai să vezi atunci binecuvântarea Domnului. „Sufletul meu Te-a dorit în vreme de noapte, duhul meu năzuiește spre Tine; căci, când îndreptările Tale vor fi pe pământ, cei ce locuiesc lumea vor învăța ce este dreptatea” ( Is. 26, 9 ).

Aprinde, noaptea, lumina dumnezeiască ce luminează pământul!

Ostenește-te, caută liniștea și vei vedea că Îl vei afla pe Dumnezeu și se vor risipi toate îndoielile și toate greutățile tale. Când soarele răsare, să te găsească cu cartea în mână, după cum spuneau cei din vechime. Mai întâi, însă, roagă-te, ca să îți deschidă Dumnezeu mintea și inima. Acela poate!

Să citești tot! Ai, de exemplu, Evanghelia. Citește și ceea ce ți se pare nefolositor, și ceea ce ți se pare greu! Poate, într-un colț al Evangheliei sau al Vechiului Testament ai să găsești un mic mărgăritar, iar mărgăritarul, oricât de mic ar fi, este mai prețios decât cea mai mare stâncă; nu te lenevi!

Nu căuta în Sfânta Scriptură rețete și canoane pentru viața ta. Nu dori să pui acolo propriile tale gânduri. Tu citește ca să afli ce spune Dumnezeu, și Dumnezeu te va inspira. Primește orice îți va spune Dumnezeu. Dar îmi vei spune: „Nu se mai potrivesc, bătrâne, lucrurile astea, vremurilor noastre. Au trecut acei frumoși ani. Astea sunt pentru voi, cei din mănăstiri. Noi avem treburi, avem necazuri.” Așadar, viața creștină este numai pentru cei din mănăstiri? Dar ce am spus? Deschidem casa noastră pentru ca Hristos să viețuiască înăuntru!

Gândul acesta, cum că nu sunt potrivite sfintele scrieri astăzi, este ca acidul azotic. Am auzit că dacă arunci o picătură de acid azotic pe o floare frumoasă, se îngălbenește, se ofilește. O astfel de influență are această idee în viața noastră. Pentru noi sunt Sfintele Scripturi, pentru noi sunt cărțile, nu doar pentru monahi. Ei au isihia lor, au limanul lor, au toate asigurate. Noi suntem în luptă, în mijlocul furtunii, pe noi ne vânează ispititorul în lume. Pentru noi,cei cu atâtea greutăți, vine Hristos ca să ne dea armele duhovnicești- cele ce se cheamă- cărți duhovnicești. Pentru noi spune: „Cugetă la acestea, ține-te de acestea, ca propășirea ta să fie vădită tuturor”  ( Tim 4, 15 ).

De toate știm; cunoaștem foarte bine actorii și știm pe dinafară jucătorii de fotbal. Să facem o testare improvizată? Să întreb pe careva dintre dumneavoastră? Câți sunteți aici? Doar unul să întreb; sau mai bine să facem altceva. Când vă întoarceți la casele dumneavoastră, uitați-vă în calendar. Are trei sute șaizeci de zile, dar mai mult de trei sute șaizeci de sfinți, are mii de sfinți. Ia să vedeți, câtora dintre aceștia le cunoașteți viețile? Am spus că sunt frații noștri, că facem parte din această familie. Deschideți apoi cartea dumneavoastră la Canonul cel Mare, cel ce se cântă în Marele Post. Cuprinde aproape toate numele scrierilor sfinte. Vedeți câte dintre acestea cunoașteți. Mi-e teamă de ce rezultat am obține, cu toții, la o astfel de testare.

De ce să nu citim? Nu spune că nu înțelegi! De asta are grijă Sfântul Duh. Dacă vrei, El te va lumina. Este Cel prin care se săvârșesc Sfintele Taine. Încetul cu încetul îți va descoperi cheile care deschid tainele cărților, care deschid Raiul.

Altminteri, vei fi având pe cineva, un om duhovnicesc, care să fie ”desăvârșit cu deprinderea”, după cum spun Sfinții Părinți, adică, cel care să aibă experiența necesară pentru a-ți putea explica. Vei dobândi și tu, propria ta experiență și vei vedea că ți se vor dezvălui toate. E nevoie, însă, de osteneală, de cercetare și de rugăciune.

E nevoie apoi de dorire și înstrăinare, de interes și de o sfântă nepăsare. Ce înseamnă acestea? Poți umple un vas deja plin? Ca să pătrundă înțelegerea dumnezeiască înlăuntrul tău, ca să pătrundă harul lui Dumnezeu, trebuie să-ți golești inima de patimi, de egoism, de ură și invidii, de dorințe și aplecarea spre interesul personal, să o curățești și să o umpli de virtuți.

Patimile sunt ca paraziții. Deschizi radioul ca să asculți un post și auzi neîncetat paraziți; nu înțelegi ce spune crainicul. Pentru a auzi vocea trebuie ca paraziții să înceteze. Cum vei auzi vocea lui Dumnezeu când înlăuntrul tău răcnesc patimile? Trebuie să ieși din robia lor, deoarece, cu ele rămâi un om trupesc, un om firesc, iar ”omul firesc nu primește”, nu pricepe „cele ale Duhului lui Dumnezeu” ( 1 Cor. 2, 14 ).

Paraziții pot fi, însă, și externi. Poate fi gălăgie, adică, atunci când citești înconjurat de zgomote și nu cauți un moment de liniște. Când vrei să înoți, îți schimbi hainele, altfel se vor uda, se vor îngreuna și te vei scufunda. Astfel, trebuie să elimini tot ceea ce îți împovărează existența: preocupări, dorințe, zgomotul lumii, și să le închizi înapoia ușii tale. Să rămâi câteva momente singur cu Dumnezeu. Ajung celelalte ore atât de pline de osteneală. În aceste clipe să fii numai al lui Dumnezeu.

În locul pe care l-ai eliberat, în locul nepăsării, al înstrăinării inimii, în locul îndepărtării de toate, vei pune dorul după Hristos. Să existe înlăuntrul meu certitudinea, hotărârea că trebuie să înțeleg, pentru că trebuie să ajung sfânt.

Așa cum orbul a strigat: „Dumnezeul meu, vreau să te văd!”, așa să strigi și tu. Așa cum pruncul apucă pieptul maicii sale și suge cu sete, așa să apuci și tu cartea. Așa cum Zaheu, despre care s-a citit de dimineață la Evanghelie, s-a urcat în sicomor pentru a-L vedea pe Hristos, așa trebuie să faci și tu. Când iei cartea în mână să spui: „Această  carte are să-mi spună ceva”. Trebuie să descoperi acel ceva, iar inima ta să-l absoarbă precum câmpul însetat absoarbe apa de ploaie.

Câți oameni nu sunt ca orbul, ca Zaheu! Am citit că în țările comuniste, unde citirea Sfintei Scripturi este interzisă, avem soldați care citesc Evanghelia cu lanterna, sub pătură, ca să nu îi vadă superiorii. Câtă sete, câtă dorire! Își pun viața în pericol, dar totuși o fac. Dar ce spun? În țările comuniste? Înfricoșător lucru, iubiții mei! Și în Trikala noastră sunt situații în care băieți și fete sunt siliți să citească Evanghelia sub pătură. Și încă, există situații – Doamne, ce oroare! Cum de am ajuns așa, noi, creștinii? – în care copiii sunt constrânși să citească Evanghelia numai acolo… la toaletă! Îi persecută mama și tatăl lor. Îi vezi cum sfâșie Evanghelia! Cum, creștini botezați, iau cărțile duhovnicești și le dau foc! Să mai adăugăm ceva? Nu. Mai bine să tăcem, poate așa va uita Dumnezeu și nu ne va trăsni.

Citim deci Evanghelia, „Slavă Ție Doamne!” Citim cărți duhovnicești. Le citim cu o aprindere a inimii, cu o nădejde, cu un sentiment de vitejie, ca și cum am spune: ” Hristoase al meu, citesc cartea Ta, și ceea ce îmi vei spune, aceea voi face!” „ În fiecare dimineață El trezește urechea Mea” spune profetul Isaia, „dar Eu nu M-am împotrivit și nici nu M-am dat înapoi” ( Is. 50, 4-5 ). Asta înseamnă să citesc cărți duhovnicești.

SimonopetraAcum că am stabilit aceste condiții prealabile, mai întâi osteneala și rugăciunea iar apoi dorința, înstrăinarea de lume, curajul și hotărârea, să trecem la rezultatele studiului duhovnicesc.

Să vedem, așadar,rezultatele studiului duhovnicesc – fără de care nu există viață duhovnicească – ca să știți ce să căutați când deschideți o astfel de carte.

Când veți simți aceste rezultate, veți spune: „Fie numele Domnului binecuvântat!” Cu adevărat, ce mare dar ne face Dumnezeu! Știți ce putere ascund cuvintele Domnului? Studiul duhovnicesc, cartea duhovnicească, sunt cuvântul lui Dumnezeu. Acesta cade ca o sămânță în sufletul nostru, și îl desface, după cum se desface pământul iar sămânța încolțește. Cuvântul lui Dumnezeu ascunde puterea lui Însuși Dumnezeu, puterea lui Hristos. Iar când îți vei cufunda mintea și inima în lectura duhovnicească, le vei scoate întotdeauna sătule. Niciodată nu se va goli urciorul; va tot scoate…

Studiul duhovnicesc îți va deschide întotdeauna noi orizonturi, pentru că este cea mai bună unealtă de uz zilnic pe care o ai în casa ta, o utilare pentru viața duhovnicească.

Ce ne oferă, deci, cartea duhovnicească? Întâi de toate, ne oferă zidirea dumnezeiască. Cu puterea pe care o are cuvântul lui Dumnezeu, învinge păcatul nostru și îndepărtează pe diavol, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Cuvântul lui Dumnezeu, studiul duhovnicesc, se aseamănă unui compresor care străpunge împietrirea inimii noastre. Se aseamănă unei cavități pline cu explozibil, care aruncă în dreapta și în stânga toate patimile noastre. Ne curățeşte inimile pentru a semăna înlăuntru virtuțile. Aceasta este zidirea dumnezeiască. Zidim temelia duhovnicească a vieții noastre. Dobândim dragostea de oameni, pocăința, zdrobirea inimii, iluminarea.

Citind cărți duhovnicești, simțim cum simte Hristos, gândim cum gândește Hristos, auzim cum aude Hristos. Dobândim „gândul Domnului” ( Rom. 11, 34; 1 Cor. 2, 16 ), Îl simțim foarte aproape de noi, iar dacă avem vreo întristare, vreun necaz sau vreo tulburare în viața noastră, Îl vedem pe Hristos, care spune: „Stai, nu te teme, Eu sunt cu tine”. Și astfel, sub acoperământul aripilor Sale, înaintăm tot mai mult.

Ne dăruiește apoi cunoștința dumnezeiască. Cu Harul lui Dumnezeu, citind, înveți, cunoști, dobândești cunoștința dumnezeiască. Înlăuntrul tău lucrează Însuși Dumnezeu. Înveți dogmele credinței noastre. Înveți cine este Dumnezeu, ce a făcut pentru tine și ce trebuie să faci tu în fiecare moment al vieții tale.

Cuvântul lui Dumnezeu este un pumnal ascuțit, „sabie a Duhului” ( Ef. 6, 17 ), care taie și îndepărtează tot lucrul mincinos și deșert dinlăuntrul nostru și întronează adevărul. Adevărul ne face liberi ( Ioan 8, 32 ). Așa pășim în lumina adevărului, pe drumul vieții veșnice. Iată, de ce spune Sfânta Scriptură că ”aceasta este viața voastră” ( Deut. 32, 46-47 ), că viața voastră cea adevărată este Sfânta Scriptură, după cum și fiecare carte duhovnicească.

Așa cum sfinții mucenici l-au dorit pe Hristos și și-au dorit mucenicia pentru a merge mai repede la El, așa și tu simți înlăuntrul tău cum se aprinde dragostea pentru Hristos. Când ai puțină dorire, îți va dărui încă și mai multă, pentru că, după cum spune Domnul: „tot celui ce are i se va da și-i va prisosi” ( Mat. 25, 29 ). De aceea, când a fost cercetat, acel sfânt (Avva Sisoe) a spus: „acum n-avem vreme de cele de aici”. De ce? Nu voia să lase studiul, pentru că prin el dobândea cunoștința dumnezeiască și dragostea dumnezeiască.

Toate cele de până acum participă la formarea celui de-al treilea rezultat- trăirile dumnezeiești. Ce sunt trăirile dumnezeiești? Cele ce trăim. Are loc, spre exemplu, un cutremur – trăiesc sentimentul neliniștii. Sună telefonul, și soția – care se află departe – îmi spune: Vin! Îndată, mă bucur. Trăiesc sentimentul bucuriei. Trăiri ne oferă și studiul duhovnicesc. Ce înseamnă asta? Iubiții mei, dacă vreți, uitați tot ceea ce v-am spus până acum. La aceasta însă, concentrați-vă auzul. Dacă vă veți aminti numai și lucrul acesta, va fi de ajuns. Cărțile, și bineînțeles, Sfânta Scriptură, ne oferă trăiri duhovnicești. Cum? Cartea duhovnicească pe care o citești este cuvântul lui Dumnezeu, adică ceea ce a spus Dumnezeu. Dacă, acolo unde te afli, auzi o voce cunoscută, vei spune: „Este un cunoscut de-al meu!” Vocea dezvăluie persoana. Acolo unde se află cuvântul lui Dumnezeu, acolo este Dumnezeu; acolo se ascunde Dumnezeu. Așadar, cartea duhovnicească este o taină, un semn ce ascunde prezența lui Însuși Dumnezeu.

De aceea, un scriitor bisericesc (Sf. Ioan Gură de Aur) a spus că rândurile și cuvintele cărții duhovnicești, și desigur, cele ale Sfintei Scripturi, sunt veșmintele lui Hristos. Așa cum pe mine mă acoperă hainele ce le port, așa și paginile unei cărți Îl acoperă pe Însuși Hristos.

Deschid Noul Testament și citesc: „Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel”. Ne vorbește Pavel? Nu, ne vorbește Hristos! „Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru”. Ne vorbește Petru? Nu, acolo se află Hristos, ne vorbește Însuși Hristos!

Așa cum, la Sfânta Împărtășanie, în altar, avem pâine și vin, dar când te împărtășești, crezi că prin pâine și prin vin îl primești pe Hristos, că în mod mistic acolo există Hristos, așa și aici, prin intermediul cuvintelor, al paragrafelor și al paginilor cărții îl primești în chip tainic, dar adevărat, pe Hristos.

 Nu îmi spune că nu crezi! Nu îmi spune că e bizar! Nu dori să îți explici acest lucru! Se explică oare toate tainele credinței noastre? Dacă s-ar explica, n-ar mai fi duhovnicești! Nu uita că Biserica noastră este locul minunilor. Cerul și pământul, trupul și sufletul, îngerii și oamenii, viitorul și prezentul, toate sunt împreună! Se unesc formând o realitate ce se numește – Biserica. Noi și Hristos, împreună! Cum dar, în această realitate, să nu fie cu putință și lucrul acesta?

Așadar, atunci când citești, în spatele rândurilor scrise, îl afli pe Hristos. Când deschizi cartea este ca și cum ai spune: „Da, Doamne, cred că ești aici!” Căutând să pătrunzi înțelesurile este ca și cum i-ai zice: „Da, Doamne Iisuse, vino!” Vino în inima mea, Hristoase al meu! Astfel, a studia cărțile duhovnicești și Sfânta Scriptură înseamnă a te împărtăși cu Hristos.

Hristos, care, a propovăduit cândva într-un colț al pământului – în Palestina- același Hristos se află aici, în chip tainic, dar- repet- adevărat. Se află și îndărătul fiecărui rând scris, și, ca și cum te-ar chema: „Haide, copilul Meu!” Iar dacă tu ai dorința de a înțelege ce-ți spune, răspunzi: „Vin Doamne! Vino și Tu acum înlăuntrul meu!” are loc un dialog personal: eu și Hristos vorbim prin intermediul cărții. Nu Îl vezi? Nici pe cel ce-ți telefonează nu îl vezi și totuși, îi vorbești.

Citirea unei cărți duhovnicești este o descoperire, o theofanie; „Hristos vine!” Este o întâlnire cu Hristos, o unire mistică cu Hristos. Eu și Hristos devenim unul. Dar numai Hristos?

 El este întotdeauna însoțit de armata sa de duhuri. Îl vezi pe general în față, cu flamura, iar în spatele său ostașii. Așa și Hristos este întotdeauna însoțit de sfinți, de îngeri, de tot Cerul. În momentul acela te unești, în chip tainic, cu toți sfinții. Ajunge să ai ochi duhovnicești, simțiri duhovnicești, și să realizezi ce înseamnă unirea cu Hristos.

 Vei simți, așa cum a spus un sfânt, că „vii pe pământ, sărbătorim în Cer”, atunci când avem cuvântul lui Dumnezeu în inimi și pe buzele noastre.

Acum îl înțeleg pe acel prieten din anii copilăriei mele, care citea Sfânta Scriptură îngenuncheat în fața icoanelor, iar un altul, întotdeauna cu lacrimi în ochi, psalmodiind. Au înțeles ceva mai mult aceștia.

Aș vrea să trăiți ca Sfântul Serafim de Sarov, care, săptămânal, citea întreaga Evanghelie.

Sosise ultimul său „An Nou”. Se schimbase anul și se grăbea să meargă la Domnul și Dumnezeul lui. Le vestise ucenicilor săi, ca să îi pregătească călătoria. Îl aștepta Sfântul pe Hristos, așa cum L-au așteptat cele cinci fecioare înțelepte. Avea candelele pregătite, ca să Îi arate lui Hristos că Îl așteaptă. Noaptea nu dormea. Nu dormea niciodată nopțile.

În zori,un monah care trecea prin fața chiliei lui, a observat fum. Bate la ușă. Bate a doua oară. Nu răspunde. O împinge, intră, privește. Sfântul Serafim era îngenuncheat, cu ochii închiși. Îl mișcă dar nu reacționează. Sufletul său își luase zborul. Un alt monah a văzut cu ochii duhului cum îngerii îi purtau sufletul la Cer. În fața sa, Sfântul Serafim avea Evanghelia. Colțurile îi erau pe jumătate arse de la candele, și fumegau. Pe jos, de jur- împrejur, avea cărțile sale duhovnicești, care, și ele fumegau. Se aprinseseră atunci când a adormit, când a murit. A murit? Nu, căci s-a născut în cealaltă viață. Flăcările s-au stins, dar nouă ne-a rămas imaginea.

În felul acesta, iubiții mei, și noi să avem în inimile noastre dorința de a trăi așteptându-L pe Hristos cu candelele împodobite și cărțile duhovnicești deschise, pe genunchii noștri.

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul
Traducere Elena Dinu

Foto: (1). sus: Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, (2) Librăria Logos, Câmpulung Muscel, (3). Librăria Epifania, Braşov, (4). şi (5). jos: Mănăstirea Simonopetra, Sfântul Munte Athos

Se va prelua cu specificarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

simonopetra-10

Posted on 24 August 2013, in 13. Mănăstirea Simonopetra, Emilianos Simonopetritul, Texte duhovnicești and tagged , , , . Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. Doamne cat de frumos spune parintele!!! O adevarata desfatare!!! Multumim! 🙂

  2. Multumesc, totul e minunat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: