Cartea Monahului Moise Aghioritul despre noul propus spre canonizare – Părintele Ieronim Simonopetritul (Editura Evanghelismos, 2008)

Vă facem cunoscută această carte scrisă de Monahul Moise despre Părintele Ieronim (1871-1957), unul din marii stareți de la Simonopetra, în vremea căruia aceasta a avut o uimitoare înflorire duhovnicească, acum, în contextul în care Sanctitatea Sa Bartolomeu a anunțat în timpul ultimei sale vizite la Muntele Athos (octombrie 2019) că Părintele Ieronim va fi în curând canonizat de Patriarhia de la Constantinopol. – LD

Părintele Ieronim Simonopetritul – Starețul Metocului Înălțarea Domnului,
Autor Monah Moise Aghioritul
Editura Evanghelismos, 2008

Monahul Moise, cel mai cunoscut scriitor bisericesc athonit contemporan – de curând plecat la Domnul -, ne pune înainte chipul Părintelui Ieronim (1871-1957), unul din marii stareți de la Simonopetra, în vremea căruia aceasta a avut o uimitoare înflorire duhovnicească.

Gheronda Ieronim, fiu al Asiei Mici celei născătoare de sfinţi, este o persoană în care multe şi rare virtuţi au coexistat cu harisme şi capacităţi unice. Lumea cea însetată şi sufocată de probleme a găsit în gheronda Ieronim pe părintele său, pe acela care putea să asculte, să înţeleagă, să uşureze, să dea rezolvare problemelor, să transmită nădejde, luminare, iubire şi har de la Dumnezeu. A găsit pe acela care vorbeşte cu cuvânt înţelept, zideşte prin vieţuirea plină de virtute şi uimeşte prin minunata sa lume mistică.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: https://tinyurl.com/vwaal59 ]

Posted on 12 noiembrie 2019, in 13. Mănăstirea Simonopetra, Chilia Buna Vestire, Cuvinte duhovnicești, Cărți, Ștefan Nuțescu, Ieronim Simonopetritul, Moise Aghioritul and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Un comentariu.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.