Mucenicii ucişi de catolici la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos (13 mai)

cuviosii-mucenici-ucisi-de-catolici-in-athos-si-in-cipru

Călugării din Georgia au început să se stabilească în Muntele Athos în mijlocul veacului al X-lea, iar mănăstirea georgiană Iviron a fost întemeiată nu mult după aceea.

În acea vreme armate străine invadau Muntele Athos. În veacul al XIII-lea, cruciaţii romano-catolici făceau ravagii prin regiune, iar între 1259-1306 armata personală a papei a devastat Muntele Athos de multe ori. Călugării din mănăstirile Zografu, Vatopedi şi Protaton au fost martirizaţi pentru credinţa ortodoxă, iar călugării din mănăstirea Iviron au avut aceeaşi soartă.

În această perioadă monahii georgieni şi greci se nevoiau împreună în mănăstirea Iviron şi numeroşi monahi tineri ai noii generaţii începuseră să sosească din Georgia.

Cruciaţii au cerut ca monahii din Iviron să se convertească la catolicism şi să accepte primatul papei de la Roma. Însă monahii au mustrat minciunile lor şi au anatemizat doctrina papistaşilor.

Potrivit “Patericului athonit”, monahii din Iviron au fost daţi afară cu forţa din mănăstire. Aproape 200 de monahi bătrâni au fost înghesuiţi ca nişte animale într-o barcă, care a fost ulterior scufundată în adâncurile mării. Cei mai tineri, monahii în putere, au fost deportaţi în Italia şi vânduţi ca sclavi evreilor.

Unele surse spun că această tragedie a avut loc în 1259, în timp ce alţii susţin că monahii georgieni din Sfântul Munte au fost supuşi persecuţiilor catolice timp de patru ani, din 1276 până în 1280.

Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: oca.org

Sursa: http://acvila30.ro

Foto: Icoana Cuvioşilor Părinţi şi Mucenici care au fost ucişi de catolici pentru sfânta şi dreptslavitoarea credinţă în Muntele Athonului şi în Cipru (al căror sobor se săvârseste în Joia Sfântului Duh). Aceştia se prăznuiesc însă şi după cum urmează: 22 septembrie – Cuvioşii Mucenici zografiţi / 4 ianuarie – Cuvioşii Mucenici vatopedini / 13 maiCuvioşii Mucenici iviriţi / 19 maiCuvioşii Mucenici din Kadara Ciprului / 5 decembrie Cuvioşii Mucenici din Kareia / în Duminica Sfinţilor Aghioriţi cei 12 Cuvioşi Mucenici cutlumusieni / în Duminica Sfinţilor Aghioriti Cuvioşii Mucenici din Mănăstirea Xenofont.

 

Posted on 13 mai 2014, in 03. Mănăstirea Iviron, Cuvinte duhovnicești, Sfinți mucenici athoniți and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. Insusi titlul este satanist si indeamna la ura, rautate, razbunare, atribute care vin doar de la diavol ; intr-un cuvant EREZIE masonica.

    • Dl. Tiberiu, titlul nu este satanist (!?), nu e nici ură, nici răutate și, nici pe departe, răzbunare! Ci este pură realitate istorică, o comemorare. Astfel de exemple sunt cu sutele în Sinaxare.

  1. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (16.05.2014): “TEOLOGIE” – Biserica Ortodoxa este vinovata de schisma cu papistasii. Sfantul Nicolae Velimirovici – EUROPA = MOARTE. Homosexualitate. GATEALA – mazgaleli pe chipul lui Dumnezeu. SIRIA – masacru

  2. Pingback: Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri? (W20 2014) | refresh.ro

  3. Pingback: Scrisoare istorică către ierarhii Sinodului BOR – mărturie la Judecata de Apoi, că au știut de toate trădările din sânul Bisericii – OrtodoxINFO

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.