Sarray, Schitul „Sfântul Andrei” din Karyes, George Crasnean

Sarray,
Schitul „Sfântul Andrei” din Karyes

Schitul Sfântul Andrei – numit şi Sarray, datorită mărimii lui – are cea mai mare biserică (şi cel mai mare iconostas) din Athos şi Balcani: ea măsoară 60 metri lungime, 33 m lăţime şi 29 m înălțime. „Schitul cu clădirile până la cinci–şase etaje, ce pare un imens palat adus din Moscova sau din Petrograd” (cum îl descrie monahul Theodosie Bonteanu acum două veacuri), este amplasat pe o colină aflată la doar 500 metri distanţă de centrul capitalei athonite Karyes (Careia) şi a fost zidit pe locul unei vechi monidria din veacul al X-lea. După tradiţia athonită, se pare că însuşi sfântul Athanasie Athonitul ar fi pus început vieţuirii sale călugăreşti aici. Vechile hrisoave vorbesc până prin secolul XV şi de o străveche mânăstire aici, numită Xystrou.

Istorie

Adevărata istorie a Sarray-ului începe odată cu venirea aici a patriarhului Athanasie III Patellaros al Constantinopolului, după 1634 – cel care a cumpărat monidria şi a transformat’o într’o chilie mai mare, cu hramul sfântului Antonie cel Mare. Retras la Tessalonic, sfântul patriarh venea des în Athos şi de aceea a ţinut să aibă aici o chilie numai a sa. N’avea însă să se retragă cu totul la Saray, ci la mănăstirea rusească a „Schimbării la faţă” din Lubna – unde a şi răposat în 1654, moaştele sale întregi aflându’se astăzi în catedrala Harkovului. (Prăznuirea lui se face în ziua de 2 mai, odată cu cea a sfântului Athanasie cel Mare).

Serafim al II-lea, un alt patriarh al Constantinopolului (între 1757 și 1761), va cumpăra chilia în 1768, o va demola şi va construi o alta – foarte mare – închinată sfinţilor Antonie cel Mare şi apostolului „cel întâi chemat”, Andrei. Din aceasta se mai păstrează astăzi ruinele clădirii roşcate din faţa katholikonului.

La 1841 chilia Sarray-ului va fi cumpărată de la vatopedini de doi călugări ruşi, Visarion (întâiul egumen) şi Varsanufie, care vor reuşi, în 1849, să o transforme într’un schit chinovial – cu binecuvântarea patriarhului ecumenic Antim al VI-lea (1845-1848; 1853-1855; 1871-1873). Imperiul rus a susţinut puternic acest schit înălţându’i cea mai mare biserică din Athos şi, în faţa ei, o clopotniţă (cu patru mari clopote) pe măsură, pe care le’a împrejmuit cu numeroase chilii şi paraclise fortificând aşezământul şi făcându’l să arate ca o cetate. Spune tradiţia că, văzând mulţimea mularilor încărcaţi cu materiale de construcţie, un oarecare monah aghiorit ar fi întrebat mirat: „Ce sarai (palat) vor să construiască ruşii cu atâtea materiale?“. Începutul acestei rezidiri s’a petrecut în 1867 – când s’a pus piatra de temelie a bisericii – dar abia la anii 1900 a fost resfinţit schitul care, între timp, ajunsese să numere nu mai puţin de 900 de monahi pravoslavnici. Mai numeroşi în Athos decât grecii la acea vreme, ruşii au scăzut însă dramatic ca număr după revoluţia bolşevică din 1917. Pe deasupra, în 1958, un puternic incendiu a ars partea vestică a schitului şi peste 20.000 de volume şi manuscrise.

Părintele Samson, ultim monah rus din Sarray, a trecut la cele veşnice în 1971. Mănăstirea Vatopaediou – de care depinde schitul – a trimis atunci un „prosmonarios” („cel ce aşteaptă” reînnoirea vieţii monahale) care a stat până la reformarea obştii în 1992 – când au venit 14 monahi de la Filotheu, sub ascultarea vrednicului egumen Efrem. Astăzi, între călugării de la schitul Sfântul Andrei se nevoieşte şi un blând basarabean – Valerian (fost maistru militar în Moldova) –, un rutean – Theodokhos (care vorbeşte bine româneşte) –, un finlandez – Iosif (cel ce pictează katholikonul) –, un englez – Philotheou (fost profesor universitar şi misionar protestant în Pakistan).

Tezaur

Sarayul adăposteşte o bucată mare din fruntea apostolului Andrei, dar şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Ton Thlivomenon Paramythia” – care a vindecat muţenia şi paralizia multor creştini în veacul trecut.

Athoniada

Schitul Sfântul Andrei găzduieşte (chiar în partea dreaptă a intrării) un seminar teologic – aşa numita „Academie Bisericească Athonită” din vechime. A existat într’adevăr o academie teologică în Athos – ruinele ei se mai pot vedea în apropierea Vatopedului – care şi’a încetat cursurile în preajma Eteriei de la 1821. Ea a fost redeschisă în 1842, în Careia şi, doi ani mai târziu, beneficia de o clădire nouă în capitala athonită. Prin hotărârea Koinotitei însă, a fost strămutată – la 1930 – în schitul Sarray. În Karyes a funcţionat cu două întreruperi – între 1916–1930 şi 1940–1953 –, cauzate de cele două războaie mondiale. Din 3 octombrie 1953, de când a fost redeschisă de gheronda Nathanael al Marii Lavre, funcţionează după programa unui seminar teologic pentru cei aproximativ 80 de cursanţi (dintre care opt sunt români).

Text şi fotografii de George Crasnean

Multumim autorului pentru ingaduinta de a prelua textul sau pe Blogul Sfântul Munte Athos
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Această prezentare necesită JavaScript.