Nouă apariție editorială: Thodoris Spiliotis, „Din Manhattan în Sfântul Munte. O poveste adevărată” (ed. Sophia, 2024)

Cartea de față Din Manhattan în Sfântul Munte este o poveste reală, plină de viață și adevăr, care, asemenea unui sinaxar modern, ne înfățișează treptele unei convertiri – nu de la necredință la credință, ci de la viața lumească la descoperirea lăuntrică. Un tânăr, dând ascultare chemării din adâncul inimii sale, părăsește centrul împărăției pământești – Manhattan‑ul – spre a locui în anticamera Raiului – Sfântul Munte. O poveste de viață pe care fie­care dintre noi o parcurge prin lectura acestei cărți, al cărei mesaj e simplu: învață să‑ți gestionezi viața, învață să‑ți gestionezi veșnicia!


Viața este imprevizibilă. Nu este dreaptă, nici netedă. Cădem cu ușurință, ne încovoiem, suntem târâți, ne entuziasmăm, capitulăm. Ceea ce este important și ceea ce ni se cere în fiecare caz este să fim în stare să ne ridicăm, să stăm iarăși drepți. Căderea nu este sfârșitul. Este prilejul învierii noastre.


Am cerut de la Dumnezeu să‑mi dea putere, și mi‑a dat greutăți pe care să mă străduiesc să le depășesc.
Am cerut înțelepciune, și mi‑a dat probleme pe care să învăț să le rezolv.
Am cerut bunăstare, și mi‑a dat minte și capacitatea de a munci.
Am cerut bucurii, și mi‑a dat prilejuri pe care să le valorific.
Am cerut curaj, și mi‑a dat primejdii prin care să trec.
Am cerut dragoste, și mi‑a dat oameni cu gre­u­tăți pe care să‑i ajut.
Primim ceea ce ne este cu adevărat de trebuință, și nu ceea ce cerem.

Thodoris Spiliotis

Din Manhattan în Sfântul Munte. O poveste adevărată
Editura Sophia, 2024
Thodoris Spiliotis,
13×20 cm / 176 pag.

Cartea se găsește în librăriile online și la standurile de carte ortodoxă din librăriile mari.

Posted on 17 iunie 2024, in Convertiri, Știri / Anunțuri and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.