Pelerinaj la Muntele Athos (9 – 14 septembrie 2022). [Îmbarcare din Moinești, Onești, Adjud, Focșani, Buzău, Urziceni, București, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit, ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Vineri, 9 septembrie 2022 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 9.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranoupoli (cazare în camere cu 3-4 paturi) / alternativă Mănăstirea de la Filyro de lângă Tesalonic.

Sâmbătă, 10 septembrie 2022 (ziua 2): Ouranoupoli (6.30). Îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Plecare cu maxi-taxi din Dafni spre Karyes (capitala Sfântului Munte). Se vor vizita Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și opțional – dacă este disponibilitate din partea pelerinilor – Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat). Din Karyes se va lua un maxi taxi până la Schitul Lacu. Chilia Buna Vestire – Lacu (participare la slujbe / cazare)

Duminică, 11 septembrie 2022 (ziua 3): Schitul Lacu. Se închiriază un microbuz local pentru mai multe ore pentru a vizita:  Mănăstirea Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii)  Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii). Mănăstirea Pantokrator (participare la slujbe / cazare).
*este posibil ca, în funcție de disponibilitatea microbuzelor locale de închiriat, programul de închinare să se facă în următoatea zi, de la Pantokrator spre Prodromu.

Luni, 12 septembrie 2022 (ziua 4): Schitul Lacu. Închinare la kiriakonul schitului – icoana Maicii Domnului – Lakkoskitiotissa. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. MorfonoSchitul Prodromu. Pe drum se oprește la Izvorul Sfântului Athanasie – locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute până la Peștera și Chilia Sfântului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (participare la slujbe / cazare).
*dacă, pentru a se evita drumeția Lacu – Morfono, grupul va opta pentru plecarea directă din Schitul Lacu până la Schitul Prodromu, pelerinii vor achita o diferență de preț de 5 euro/pers.

Marți, 13 septembrie 2022 (ziua 5): Schitul Prodromu. Plecare în Portul Dafni (opțional ieșire din Sfântul Munte pe la mănăstirea Russikon sau Xenofont – închinare la odoarele mănăstirii). Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie  și Sf. Anisia și, dacă va fi timp și disponibilitate din partea pelerinilor, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.

Miercuri, 14 septembrie 2022 (ziua 6): București – Urziceni – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

Preț: 350 euro [include: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu  / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Volkswagen Transporter, Renault Trafic sau Opel Vivaro, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Vă rugăm să dați mai departe celor pe care-i știți interesați! Mulțumim! Doamne, ajută!📿

Posted on 27 august 2022, in Știri / Anunțuri, Pelerinaje la Muntele Athos and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: